Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Legile tuturor timpurilor au ocrotit persoana umană, sancţionând pe cei care atentau la
viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea şi demnitatea omului. „Declaraţia universală a
drepturilor omului”, adoptată de Adunarea Generală O.N.U. în 1948, stipulează printre alte
drepturi fundamentale: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi;
orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi securitatea persoanei sale...”1.
Locul săvârşirii unei fapte este cel mai bogat în urme sau date referitoare la actul
infracţional şi la autorul acesteia. Astfel, se explică de ce cercetarea la faţa locului este foarte
importantă atât pentru descoperirea urmelor, surprinderea acelor împrejurări de natură să
conducă la demascarea infractorului, cât şi pentru cunoaşterea nemijlocită de către procuror,
1
Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerică Lazăr –
Drept Penal – Partea specială, ediţia a IV-a, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1997, pag. 89
instanţa de judecată şi alte părţi implicate, a locului respectiv. De modul în care se efectuează
întreaga cercetare, căutare şi ridicare a urmelor sau a probelor materiale, ca şi fixarea
rezultatelor, depinde într-o mare măsură soluţionarea cazului şi identificarea autorului. În cazul
infracţiunilor grave, îndeosebi la omucideri, se apreciază că este partea cea mai importantă a
cercetării cauzei penale.
În această fază se realizează o „examinare atentă a locului faptei, atât în ansamblul său, cât şi pe
zonele mai importante, fără a se aduce nicio modificare acestuia. Activităţile mai importante care
sunt efectuate de către membrii echipei de cercetare la acest moment sunt:
a) Constatarea morţii victimei – această activitate se realizează de către medicul legist, dar
în prezenţa procurorului. Aceştia sunt, de altfel, şi singurele persoane care intră în câmpul
infracţional la debutul cercetării. Medicul legist va constata decesul prin evidenţierea semnelor
morţii şi a modificărilor cadaverice, aspecte ce vor fi detaliate în continuare.
− locul unde se găsesc diferite obiecte care puteau fi folosite la comiterea infracţiunii;
− starea fizică în care se găsesc victima, martorii sau alte persoane implicate;
c) Obţinerea unor date despre victimă, despre faptă sau persoanele care ar putea fi
martori oculari;
f) Efectuarea fotografiilor şi înregistrărilor video – una din activităţile specifice fazei statice
este orientarea locului faptei, atât din punct de vedere topografic, cât şi din punct de vedere
criminalistic. Fixarea locului ce urmează a fi cercetat se face cu ajutorul fotografiei de orientare
şi a fotografiei schiţă. În situaţia în care cercetarea se efectuează pe un loc întins pentru a permite
identificarea cu uşurinţă a acestuia, fotografia de orientare trebuie să surprindă obligatoriu
anumite puncte de reper fix. Dacă spaţiul de cercetat nu poate fi cuprins într-o singură imagine se
recurge la metoda fotografiei panoramice, liniare sau circulare, efectuată după regulile
cunoscute. Dacă omorul s-a săvârşit într-un imobil, fotografia de orientare trebuie să fixeze căile
de acces spre imobil, precum şi intrările-ieşirile în - şi din locuinţa în cauză. O regulă importantă
pentru acest moment ar trebui să fie, pe lângă fixarea prin fotografiere a locului faptei şi
înregistrarea video care dă posibilitatea reţinerii complete a imaginii întregului loc al faptei, aşa
cum se găseşte el în momentul sosirii echipei de cercetare; în practica de specialitate, se întâlnesc
cazuri în care înregistrarea pe bandă magnetică serveşte direct la studierea minuţioasă a locului
faptei şi la elaborarea unor versiuni realiste privind autorul infracţiunii.
Faza dinamică se desfăşoară după terminarea activităţilor din faza statică şi constă în
examinarea minuţioasă a cadavrului, a urmelor şi mijloacelor materiale de probă aflate în câmpul
infracţiunii. În această fază nu se reia cercetarea locului faptei, ci se continuă aceasta pe un plan
superior. De această dată, membrii echipei de cercetare au posibilitatea să mişte obiectele
purtătoare de urme şi să le examineze cu aparatura din dotare. Activităţile specifice acestei faze
presupun examinarea fiecărui obiect în mod complet, atent şi sistematic pentru descoperirea
tuturor urmelor lăsate de făptuitori şi pentru stabilirea legăturilor logice ce există între anumite
date sau fapte ce au importanţă pentru cauză. Cercetarea la faţa locului nu este o simplă
inventariere a urmelor şi a obiectelor ce se găsesc în locul examinat, echipa având sarcina să
stabilească ce, unde şi cum să caute. O altă problemă importantă care trebuie rezolvată cu ocazia
cercetării la faţa locului este cea a stabilirii identităţii victimei, care constituie o problemă
centrală a echipei de cercetare, activitate care începe din momentul examenului extern şi
continuă cu obiectele de vestimentaţie. Operaţiunile de identificare a cadavrului sunt: toaletarea,
restaurarea, amprentarea, recoltarea de probe biologice, recoltarea depozitului subunghial,
efectuarea odontogramei, fotografierea semnalmentelor, prezentarea pentru recunoaştere,
activităţi care se efectuează, de altfel, într-o fază următoare a cercetărilor.