Ispita sau tentația

Cauza imediată a păcatului este voința liberă a omului. Ea însă lucrează fiind ațâțată
și atrasă de anumite cauze externe sau după anumite imbolduri interne. Ambele pot împinge
la rău, dar omul poate lupta împotriva lor.
Toți acești factori, prin care voința omului este atrasă spre rău se numesc ispite sau tentații.
Așadar omul în viața pământească se găsește supus ispitelor, prin acestea fiind atras
neîncetat la săvârșitrea răului.
Imboldul intern prin care omul este ispitit de a face rău se numește pofta cea rea. Ea
este pornirea care se ridică în noi, prin care păcatul ni se prezintă ca ceva plăcut, finnd
atrași de el. Pofta rea este efectul simțurilor noastre și împinge voința să încline și să se
decidă spre împlinirea acestei pofte.
Sfânta Scriptură recunoaște existența poftei rele și acțiunea ei asupra omului, căci spune:
„Fiecare este ispitit când este tras și momid de către însăși pofta sa, apoi pofta zămislind
naște păcat, iar păcatul odată săvârșit aduce moartea” (Iacov 1, 14-15). La fel spune și
Sfântul apostul Pavel: „Eu văd altă lege în membrele mele, care se împotrivește legii
duhului meu și mă ține prins sub legea păcatului” (Romani 7,23)
Întradevăr poftele cărnii trezesc în om doruri și gusturi , prin care săvârșirea păcatului
devine mai ușoară. Asemenea și prin ochi omul dă peste înfățisări care-l agită și nu mai
puțin și mândria sau trufia ne exagerează simțul valorii și demnității personale, ne saltă
peste alții, călcăm peste aproapeșe și greșim. Deci calea prin care se introduce păcatul se
găsește în noi înșine și ispita iată se află în noi.
Ispita nu este păcat prin ea însăși, ea este numai pregătirea pentru păcat. Omul nu
trebuie să o caute, ci trebuie să o ocoloască, să o evite, fiindcă oricât de tare ar fi cineva cu
suflet ușor poate cădea în ispită.
Ispita poate fi și un exercițiu de luptă pentru om și să-i servească spre oțelire, ca orice luptă
din care poate ieși biruitor. Sfântul Apostol Iacov spune „Fericit este omul care suferă
ispita, dacă a fost încercat el va primii cununa vieții, pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor
ce-l iubesc” (Iacob 1, 12). Deci ispita poate și ea servi la ceva, fiindcă acel care nu uită de
Dumnezeu poate întoarce spre bine cele mai rele lucruri. Dar în toate aceste împrejurări
când găsim că se poate ieși bine din ispită, avem în vedere biruința finală, a aceluia ce a
biruit prin trânsa. Ispita poate servi celui tare, chiar dacă momentan a căzut, și să vină spre
veșnică ruină celui slab. De aceea tot mai bine este, pentru propria siguranță a curățirii ca
cineva să se ferească de ispită, fiindcă cei mai mulți se pot îneca. Numai după ce omul și-a
întărit vionța printr-un îndelung exercițiu și prin rugăciune se poate avânta în lupta morală

Autor Pr. Ambruș Ianăș