UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA

VETERINARA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT SI DEZVOLTARE RURALA
SPECIALIZAREA : Inginerie si managementul in alimentatie publica
si agroturism

BOTANICA,FIZIOLOGIE SI
MICRONBIOLOGIE ALIMENTARA

Profesor coordonator Student

Prof. Univ. Necula Adriana
Dobrescu Aurelia

Bucuresti
-2019-
 REFERAT

Disciplina: Elemente de botanica

Regimul de apa al plantelor

 CUPRINS

INTRODUCERE...............................................................................................................3

REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR.............................................................................5

ELIMINAREA APEI DE CĂTRE PLANTE.....................................................................9

ROLUL STOMATELOR.......................................................................................................14

CONDUCEREA APEI IN CORPUL PLANTELOR.......................................................17

FACTORI CE DETERMINA VITEZA DE CONDUCERE A APEI...............................19

FORTA DE SUCTIUNE................................................................................................20

VESTEJIREA PLANTELOR..........................................................................................21

SECETA SI COMBATEREA EI....................................................................................24

REZISTENTA LA SECETA A PLANTELOR...............................................................26

ELEMENTE NECESARE PLANTELOR.....................................................................29

AMENDAMENTE FOLOSITE PENTRU ASIGURAREA NUTRITIEI

PLANTELOR..............................................................................................................31

CONCLUZIE.............................................................................................................35

2
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................36

INTRODUCERE

Plantele au o importanţă deosebită în viaţa oamenilor deoarece ele asigură

aportul de vitamine şi substanţe nutritive de care aceştia au nevoie, iar prin
procesul de fotosinteză îşi îndeplinesc rolul de plămân verde al planetei.
Plantele ne oferă vitamine, grăsimi, micro şi macroelemente, ceară, amidon,
proteine, celuloză etc.
Plantele au fost şi sunt folosite în diverse domenii: medicină (coada
şoricelului, mentă, rozmarin, usturoi, anghinare, rostopasca etc.), alimentaţie
(legume, fructe, cereale, plante furajere), în industria chimică, cosmetică,
farmaceutică etc.
În industria alimentară, unele plante medicinale şi aromatice sunt folosite
pentru colorarea, aromatizarea şi obţinerea unor gusturi plăcute la alimente. În
calitate de parteneri al habitatului nostru, plantele mai posedă pe lângă valenţele
lor de ordin biologic şi pe cele de ordin estetic, întrucât înfrumuseţează nu numai
mediul de locuit, ci însuşi modul de convieţuire, respectiv de exprimare.
Plantele sunt entităţi vegetale fascinante, au un miros atrăgător, încântă
ochiul, armonizează gustul şi aduc satisfacţii de ordin estetic.
Oamenii sunt mai fericiţi atunci când trăiesc înconjuraţi de natură şi
verdeaţă, iar florile au devenit martorii cei mai fideli a celor mai importante
evenimente din viaţa noastra.
In cadrul prezentei lucrari s-a incercat sa se evidentieze necesitatea si
importanta stomatelor pentru plante cat si rolul lor in transpiratia acestora.
Conditiile ecologice si de dezvoltare a plantelor influenteaza numarul stomatelor,
care poate creşte sau scadea la aceeaşi specie sau la diferite specii. Transpiratia

3
este importanta in primul rand pentru supravietuirea plantelor, este cruciala
pentru absorbtia substantelor nutritive din sol si pentru fotosinteza.

De asemenea s-a pus accent asupra mecanismelor care ajuta la circulatia apei
in corpul plantelor, a factorilor ce determina viteza de conducere a apei si forta de
suctiune a plantelor.
Plantele au efecte deosebit de benefice asupra vietii si reusesc sa aduca putin
din frumusetea naturii in spatiul interior al locuintelor noastre. Insa, acestea, de
foarte multe ori nu se dezvolta tocmai asa cum ne-am astepta din cauza faptului
ca nu le sunt asigurate conditiile potrivite, de aceea, am enumerat in prezenta
lucrare, 'semnele' care duc la vestejirea plantelor, dar si substantele nutritive de
care acestea au nevoie pentru a se dezvolta armonios.

4
 REGIMUL HIDRIC AL PLANTELOR

Prezenta apei, intr-o cantitate suficienta, reprezinta un factor esential

pentru supravietuirea, cresterea si dezvoltarea plantelor.
Regimul hidric (de apa) al plantelor reprezinta ansamblul
proceselor de absorbtie a apei din mediu de catre planta,
transportul ei in planta si eliminarea acesteia in mediul extern. Intre
aceste procese exista o stransa legatura. In conditiile unui regim de apa normal,
aceste procese sunt in echilibru, iar celulele se afla in stare
de turgescenta normala.
Pentru asigurarea acestei stari plantele superioare poseda, in majoritatea lor,
un sistem radicular dezvoltat, ce absoarbe cantitatea de apa necesara din sol, un
sistem de vase conducatoare capabile sa transporte apa absorbita si un tesut
protector adecvat, care evita eliminarea excesiva a apei din corpul acestora.
In corpul plantelor, ca de altfel, pe toata
planeta noastra, cea mai mare cantitate de apa se
afla in stare lichida, gasindu-se abundent in
celule, in vase conducatoare si, uneori, in lacune
aerifere. In aceste lacune si in meaturi se gasesc -
de obicei – si vapori de apa, existenti insa, intr-o
cantitate mult mai mica si, in acelasi timp, in
echilibru cu apa libera din planta

1.1 ROLUL APEI ÎN VIAŢA PLANTELOR

În viaţa plantelor, apa indeplineşte un rol

multiplu şi complex. Prin faptul că apa participă

5
la formarea celulelor şi a ţesuturilor, ea are un rol structural insemnat. Apa
asigură transportul unor substanţe la nivelul compartimentelor plantei;
Transportă seva brută de la radacini spre frunze şi seva elaborată de la frunză
spre organele de depozitare. Stabilind legatura indispensabilă dintre organism şi
mediul înconjurator, apa facilitează absorbţia substanţelor anorganice şi
organice din sol în organismul vegetal.
Apa creează în organism mediul necesar reacţiilor biochimice de
hidroliză, hidratare, oxireducere etc. Participă direct la realizarea unor reacţii
de sinteză şi degradare din plante.
Avand o mare putere de solubilizare, apa determină în organism formarea
soluţiilor moleculare şi a celor coloidale. Prin constanta dielectrică mare, apa
favorizează disocierea ionică (electrolitică) a diferitelor substanţe.
De asemena, ea indeplineşte un rol important în procesele de termoreglare, în
procesele de transpiraţie şi de eliminare a substanţelor de excreţie.
Apa este un element de bază în fenomenul de osmoză şi concură la
realizarea stării de turgescenţă a celulelor.
În procesul fotosintetic, apa ramane un element de bază, fiind donatorul
de hidrogen necesar reducerii carbonului. Dintre fenomenele fiziologice
creşterea este procesul cel mai sensibil la lipsa apei. Alături de lumină şi
temperatură, apa joaca un rol ecologic însemnat, întrucat determină
repartizarea vegetaţiei pe globul terestru. Astfel , în regiunile cu exces de apă
cresc plantele hidrofile, în cele cu umiditate potrivită , plantele mezofile iar în
regiunile cu umiditate scazută, cresc plantele xerofile.
Inportanţa mare a apei pentru organismele vegetale se datorează unor
proprietăţi fizicochimice caracteristice, care îi conferă unele particularităţi de un
deosebit interes biochimic. Astfel, apa este o substanţă cu caracter polar,
datorită aranjării atomilor de hidrogen de aceeaşi parte a moleculei.
O altă particularitate se leagă de faptul că apa are o căldură specifică
mare(căldura necesară pentru a ridica temperatura unui gram cu 10 C); datorită
ei temperatura plantelor nu suportă variaţiuni bruşte, cand temperatura
mediului extern variază într-un timp scurt. Ea constitue un mijloc eficace de
apărare contra frigului. Apa are, de asemenea căldura de vaporizare mare; ea

6
reprezintă numarul de calorii necesare pentru evaporarea unui gram de apa la
1000 C. Din această cauză, cand se avaporă apa la suprafaţa plantelor este nevoie
de multă căldură, ceea ce produce răcirea organismului.Aceasta proprietate a
apei constitue un mijloc eficace de apărare împotriva căldurii. Apa se găseşte
repartizată în organismele vegetale atat extracelular cat şi intracelular sub două
stări: lichidă şi gazoasă. În timpul iernii apa se găseşte uneori în stare solidă,
materializată prin prezenţa cristalelor de gheaţă În constituţia corpului plantei,
apa lichidă se găseşte sub două forme: apa liberă si apa legată.
Daca apa liberă îsi păstrează proprietăţile obişnuite, apa legată are proprietăţi
diferite şi nu ingheaţă nici la -600 C. Apa din sol provine din precipitaţii şi mai
puţin, din vaporii de apă din atmosferă. Există mai multe forme de apă în sol: apa
de constituţie, apa higroscopica, capilară, peliculară şi gravitaţională. Cantitatea
de apă din organismul vegetal variază cu varsta, cu starea fiziologică, regiunea
geografică, cu intensitatea metabolismului etc. În general, ţesuturile tinere conţin
o cantitate de apă mai mare decat cele bătrane.

1.2 PROCESELE FIZICE IMPLICATE ÎN ACCESUL APEI ÎN PLANTE

Nu există un paralelism între absorbţia apei li a elementelor minerale,

fiecare avand legi specifice de pătrundere în plante.Apa pătrunde prin procese
fizice, respectiv prin osmoză şi imbibiţie, sub formă moleculară.
Osmoza este fenomenul fizic de întrepatrundere a două soluţii sau gaze
miscibile, cu concentraţie diferită separate printr-o membrană poroasă,
semipermeabilă care permite trecerea solventului, dar se opune traversării
substanţelor dizolvate.
Osmoza are loc întotdeauna de la partea sistemului un potenţial chimic mai
mare(soluţia mai diluată) spre aceea cu un potenţial chimic mai redus (soluţia
mai concentrată).
Endosmoza va avea loc atunci cand apa din soluţia externa are un potenţial
chimic mai ridicat(o disponibilitate de activitate a moleculelor apei mai ridicate,
în cazul soluţiilor mai diluate sau a apei pure).
Exosmoza va avea loc cand apa din soluţia internă va avea un potenţial
chimic mai ridicat( soluţia internă va fi mai diluată decat soluţia externă). Pentru

7
a absorbii apa celula trebuie să se afle într-un mediu hipotonic ( mai diluat) iar
sucul său vacuolar să fie hipertonic( mai concentrat).
Rezultatul acestei situaţii se materializează printr-un curent endosmotic,
adică un curent de pătrundere al apei în celula respectivă. Dacă celula se află într-
un mediu hipertonic, adică un mediu a cărei concetraţie este mai mare decat
concentraţia sucului ei vacuolar, vom asista la un curent exosmotic, adică de
ieşire a apei din celula respectivă.
Curentul endosmotic implică creşterea volumului celulelor, ceea ce înseamnă
că apa a pătruns în vacuolele acestora pe cale osmotică. În această situaţie,
membrana pectocelulozică a celulelor este supusă întinderii (cu 10-100%), iar
celula se gaseşte în stare de turgescenţă. La punctul de turgescenţă maxim,
endosmoza încetează, chiar dacă sucul vacuolar este încă hipertonic faţă de
soluţia externă. Există însă şi cazuri cand endosmoza contiunuă peste acest
moment, iar celula se sparge şi moare, fenomen numit citoliză; situaţia se
întalneşte după ploi excesive la fructe (cireşe, vişine, tomate, struguri), la
grăunciorii de polen şi la unele rădăcini (morcovi).
Curentul exosmotic implică micşorarea volumului celulei şi ulterior,
generează deprinderea plasmalemei de membrană proctocelulozică a acesteia,
fenomen numit plasmoliză.
Deplasmoliza este supapa de siguranţă care intervine în momentul
plasmolizei convexe, în sensul că, dacă celula plasmolizată se introduce, la scurt
timp în apă, ea poate să revină la starea de turgescenţă, întrucat celula va absorbi
apa, pe cale osmotică, în mediul extern. Alături de osmoză, ca proces răspunzător
în pătrunderea apei în celulele vegetale, se află şi fenomenul de imbibiţie,
care este un fenomen fizic prin care apa pătrunde în gelurile coloidale ale celulei.

8
 ELIMINAREA APEI DE CĂTRE PLANTE

Concomitent cu absorbtia si circulatia apei are loc si eliminarea ei in atmosfera

inconjuratoare. Procesul este realizat la nivelul tuturor organelor aeriene, dar mai
ales la nivelul frunzelor. In mod curent plantele emit apa sub forma de vapori,
prin transpiratie si, uneori, sub forma lichida, prin gutatie.

TRANSPIRATIA

Este procesul fiziologic de eliminare a apei in stare

gazoasa (vapori), propriu numai plantelor terestre, la care pierderea
apei are loc prin organele aeriene, ce vin in contact direct cu
atmosfera.
Plantele inferioare uni- sau pluricelulare, ca si plantele nevasculare,
elimina vaporii de apa prin toate celulele ce vin in contact cu atmosfera;
transpiratia lor este mai mult sau mai putin intensa, dupa starea fiziologica a
celulelor si dupa fortelor care retin apa in ele. Dupa oscilatiile continutului lor in
apa, aceste plante sunt poikilohidre.
La plantele vasculare - care dupa continutul lor in apa
sunt homeohidre, transpiratia se realizeaza prin intrega lor suprafata
externa si interna ce vine in contact cu aerul inconjurator. Prin cuticula
epidermei si prin suber acest plante elimina cantitati relativ mici de vapori de
apa. Dintre organele aeriene, frunzele transpira cu cea mai mare intensitate,
datorita particularitatilor lor structurale si functionale:
• au o suprafata mare de contact cu atmosfera si un mare numar de stomate;

9
• mezofilul este de grosime redusa, cu numeroase spatii intercelulare – fapt ce
permite realizarea unei activitati fotosintetice intense, unei transpiratii, absorbtii si
circulatii a apei active in planta.
In timpul zilei, in prezenta luminii, stomatele se deschid larg, fapt ce permite
un schimb gazos intens, apa fiind eliminata sub forma de vapori. Astfel este
mentinut curentul ascendent al sevei brute, ce asigura in permanenta turgescenta
tuturor celulelor.
Eliminarea vaporilor de apa are loc mai ales prin ostiolele stomatelor si,
in mod accesoriu, prin traversarea cuticulei, care protejeaza celulele aflate in
contact direct cu atmosfera externa. Grosimea ei poate influenta foarte mult
transpiratia cuticulara si
reprezinta, de altfel, o adaptare
structurala la mediu. O mica
parte a apei este eliminata si la
nivelul lenticelelor, care
corespund local unei lipse de
coeziune intre celulele
suberificate, ce acopera ramurile
si tulpinile plantelor lemnoase.
Lenticelele nu executa miscari de inchidere si de deschidere a spatiiilor lor
intercelulare; ca urmare transpiratia prin ele este de neevitat si poate fi considerata
ca 'un rau necesar'. Acest tip de transpiratie poate juca totusi un anumit rol in
impiedicarea supraincalzirii excesive a plantelor in zilele toride de vara.
In conditii normale, la majoritate plantelor, deschiderea stomatelor are
loc dimineata, acestea se mentin deschise in timpul zilei si se inchid spre seara.
In conditii de luminozitate scazuta in timpul zilei, stomatele se deschid putin,
iar in zilele cu insolatie puternica se deschid dimineata, se inchid in timpul
amiezii, se deschid apoi dupa amiaza si se inchid din nou seara
Un alt mijloc de reglare a intensitatii transpiratiei este uscarea incipienta a
membranei, care precede, de obicei, inchiderea hidroactiva a stomatelor.
Fenomenul are loc in conditii nefavorabile de umiditate, cand membranele
celulelor ce delimiteaza spatiile intercelulare din mezofil se deshidrateaza partial si,

10
din acest motiv, permeabilitatea lor pentru apa scade, determinand micsorarea
vitezei de difuzie a vaporilor de apa in spatiile dintre celule; in acest mod este
redusa intensitatea transpiratiei. Uscarea incipienta a membranei este caracteristica
plantelor de tip xeromorf.
Reglarea intensitatii transpiratiei se poate realiza pe timp de seceta
la graminee si prin rasucirea frunzelor de-a lungul nervurii mediane sub forma
unui cornet, ceea ce determina reducerea suprafetei de contact a frunzei cu
atmosfera inconjuratoare si micsorarea intensitatii transpiratiei. Acest fenomen are
loc datorita celulelor buliforme, prezente in structura anatomica a frunzelor,
celule care sunt situate sub epiderma superioara, in mezofilul nediferentiat, de o
parte si de alta a nervurii mediane si au membrane subtiri. In conditii de seceta, la
aceste celule scade turgescenta, iar volumul lor se micsoreaza, fapt ce determina
fenomenul de rasucire a frunzelor.
Pozitia stomatelor este, de asemeni, in stransa legatura cu regimul hidric al
plantei. La majoritatea plantelor stomatele se afla la acelasi nivel cu celulele
epidermice. In comparatie cu acestea, transpiratia prin stomate este mai intensa la
unele higrofite, la care stomatele se afla situate la un nivel superior, comparativ cu
celulele epidermice si anume in varful unei ridicaturi, ca la speciile din
familia Ccucurbitaceae, la Anemonae nemorosa etc.
In schimb, procesul de transpiratie este mult mai redus ca intensitate la acele
plante la care stomatele se afla in mezofil, sub nivelule celulelor epidermice, asezate
in cripte, cum sunt de exemplu la Hevea brasiliensis, Nerium oleander,
Ficus elastica, specii de Dianthus etc.

Rolul transpiratiei in viata plantelor

Transpiratia prezinta o deosebita importanta in viata plantelor prin faptul ca:
 Determina urcarea sevei brute prin apelul foliar si usureaza, prin acesta,
absorbtia radiculara a apei, ceea ce permite plantelor sa economiseasca energie
si sa realizeze o activitate metabolica la nivel normal, ca urmare a bunei hidratari
a tesuturilor si aprovizionarii lor cu elementele nutritiei minerale;
 Asigura racirea organelor vegetale, deoarece evaporarea unui gram de
apa absoarbe 537 calorii, indeplinind un rol termoreglator. Ca urmare, datorita

11
 transpiratiei intenste, in timpul amiezilor de vara, la plantele din plin soare,
temperatura corpului lor nu depaseste, de obicei, temperatura aerului
inconjurator.
 In timpul coacerii fructelor uscate si a semintelor, apa eliminata prin transpiratie
provine, partial, din aceste organe, ceea ce usureaza si accelereza coacerea lor;
 Favorizeaza schimburile de O2 si CO2 prin ostiolele stomatelor. Deci, plantele
care transpira mai intens au o fotosinteza mai activa si cresc mai repede.
Reglarea stomatica a transpiratiei poate avea insa loc fara ca schimburile
respiratorii si fotosintetice de O2 si CO2 sa fie afectate, deoarece diametrul
ostiolelor la care incepe reducerea transpiratiei este mai mare decat cel care
determina reducerea difiziunii CO2 si O2.
Plantele submerse, cum sunt Elodea canadensis, Utricularia
vulgaris etc. cresc intens, desi la ele transpiratia nu are loc.
Uneori transpiratia poate deveni nociva, cand mecanismele reglatoare,
eficace intre anumite limite, raman fara efect. In astfel de situatii plantele se
deshidrateaza puternic si pot pieri.

GUTATIA

Este fenomenul de eliminare a apei din corpul plantelor sub forma

de picaturi. Ea apare mai ales in noptile reci, precedate de zile calduroase. In
aceste nopti atmosfera este saturata cu vapori de apa si se reduce simtitor
intensitatea transpiratiei.
Temperatura mai ridicata a solului, comparativ
cu cea a aerului determina absorbtia unei cantitati
mari de apa. Apare astfel un dezechilibru intre
absorbtia radiculara, ce decurge intens noaptea si
transpiratia redusa din aer (franata pe langa
umiditate relativa a aerului mai crescuta si de

12
inchiderea stomatelor prin reactie fotoactiva). Surplusul de apa din corpul plantelor
este eliminat sub forma de picaturi.
In regiunile noastre plantele elimina prin gutatie cantitati mici de apa,
fenomenul fiind intalnit mai ales in sere.
In lumea vegetala gutatia apare la peste 300 genuri de plante din 115 familii, fiind
prezenta atat la plantele inferioare – de exemplu la ciuperci: Pilobolus,
Penicillium - cat si la plantele superioare.
Apa gutata nu este pura si, ca urmare, spre deosebire de roua, lasa un
reziduu alb prin evaporare, pe suprafata frunzelor.
La plantele superioare gutatia este localizata in
anumite portiuni ale plantelor, unde se gasesc organele de
gutatie, numite hidatode sau cai pentru apa.
La frunzele gramineelor acestea se gasesc de
obicei la varful lor; la frunzele dintate – la varful dintilor,
cum este cazul la Alchemilla (fig,16); frunzele de fasole
guteaza prin toata suprafata lor, deoarece organele de gutatie
sunt raspandite pe intreaga suprafata foliara.

Prin gutatie este evitata asfixierea celulelor, ce s-ar

produce prin inundarea spatiilor intercelulare; este
favorizata, de asemeni, eliminarea unor substante inutile produse de catabolism,
precum si excesului de apa s de saruri ce ar putea duce la intoxicarea celulelor;
gutatia reduce presiunea hidrostatica din vasele de lemn, asigura mentinerea
echilibrului dintre apa absorbita si cea eliminata, precum si transportul apei si a
substantelor minerale in corpul plantei, in special la plantele submerse.

13
 ROLUL STOMATELOR

Stomatele (Stomatium) sunt structuri specializate, localizate la nivelul

epidermei, avand rol in schimbul de gaze dintre planta si mediul extern, precum
si in degajarea vaporilor de apa (transpiratia).
Ele nu sunt altceva decat elementele epidermice cele mai externe ale
tesuturilor aerifere. Cu ajutorul lor mai are loc si
patrunderea in corpul plantei a bioxidului de carbon
necesar pentru asimilatie si a oxigenului necesar
respiratiei, precum si eliminarea din corpul plantelor
a diferitelor substante gazoase (oxigen si bioxid de
carbon). Prin organizarea lor se deosebesc de celulele
epidermice.
O stomata este formata din doua celule stomatice
reniforme, dispuse fata in fata cu suprafata lor concava, lasand intre ele o
deschidere numita ostiola.
Celulele stomatice prezinta structura, continut si functii caracteristice.
Fata de celulele epidermice propriu-zise, ele contin multa citoplasma, nucleu
clar si cloroplaste dispuse in jurul nucleului.
Pe langa cloroplaste, se disting mici grauncioare de amidon.
Celulele stomatice sunt inconjurate de doua sau mai multe celule anexe, lipsite
de cloroplaste: indeplinesc legaturi functionale si de protejare a celulelor
stomatice. Fiecare celula stomatica poseda:
v un perete ventral, ingrosat, spre ostiola;
v un perete dorsal, mai subtire, celulozic, spre celula anexa;
v un perete extern, acoperit cu o cuticula mai groasa sau mai subtire, spre
exterior;
v un perete intern, mai subtire, celulozic.

14
 Peretii ventrali au doua creste, una externa si alta interna. Uneori sunt mai
dezvoltate crestele externe, ingrosate, cutinizate. Alipirea lor poate inchide
complet ostiola.
Ambele creste externe delimiteaza atriul superior, reprezentand
deschiderea izodiala, iar crestele interne delimiteaza atriul
inferior ,reprezentand deschiderea opistiala. Uneori, celulele stomatice se
gasesc scufundate printre celulele epidermice rezultand camera
suprastomatica.
Rolul ei este de a impiedica o transpiratie puternica. In toate cazurile, sub cele
doua celule stomatice se afla delimitat un spatiu intercelular numit camera
substomatica. Aceasta se afla in legatura cu toate spatiile intercelulare si
constituie un sistem de aerisire. Ansamblul celulelor stomatice cu celulele anexe
alcatuiesc aparatul stomatic.

Distributia si numarul stomatelor.

Stomatele sunt distribuite in general pe toate organele aeriene ale plantelor, de
exemplu frunze, tulpini tinere, sepale, petale, etc. Nu au stomate plantele terestre
saprofite, unele plante acvatice submerse, etc.
Pozitia stomatelor pe frunza este dependenta de diverse adaptari ecologice.
Exista frunze amfistomatice, orientate in spatiu vertical sau aproape vertical,
cu stomate in epiderma ambelor fete. De exemplu, prezinta astfel de frunze
stanjenelul, porumbul, graul, ovazul, etc.
Un alt tip de frunze sunt frunzele hipostomatice, orientate in spatiu mai mult
sau mai putin orizontal, cu stomate numai in epiderma fetei inferioare. Astfel de
frunze se intalnesc la specii precum:fagul, stejarul, teiul, marul,etc.
Exista si frunze epistomatice, cu stomate numai in epiderma fetei superioare,
caracteristice plantelor acvatice cu frunze natante, asa cum sunt de exemplu:
nufarul alb, nufarul galben, broscarita si latele.

Numarul stomatelor pe limbul frunzei variaza in functie de specie.

15
 Numarul stomatelor variaza si pe frunzele aceluiasi individ, astfel cele
superioare au mai multe stomate decat frunzele inferioare.
Stomatele la frunzele cu nervuri paralele (gimnosperme si monocotiledonate)
sunt dispuse in randuri paralele, iar la frunzele cu nervuri reticulate stomatele nu
sunt dispuse intr-o anumita ordine.
Celulele stomatice pot fi dispuse la acelasi nivel cu celulele epidermice, pot sa
iasa deasupra lor sau pot fi distribuite sub nivelul epidermei. La unele plante
stomatele se gasesc in niste adancituri ale frunzei (stomate profunde). In aceste
cripte (adancituri) se remarca existenta unor perisori epidermici

16
 CONDUCEREA APEI IN CORPUL PLANTELOR

SEVA BRUTA

Viata plantelor este legata de circulaţia sevei brute si a celei elaborate. Apa cu
sărurile minerale sunt absorbite de către rădăcinile plantei si circula prin planta
sub forma de seva bruta. Absorbţia apei si a sărurilor minerale are loc aproape
exclusiv prin vârful rădăcinilor, in zona perişorilor absorbanţi. Ea se realizează
printr-un mecanism pasiv si unul activ.
 Mecanismul pasiv se datorează transpiraţiei de la nivelul frunzelor.
Aceasta creează o forţa de suctiune ce se transmite de-a lungul vaselor lemnoase
din nervurile frunzelor, din tulpina si rădăcina pana laperişorii absorbanţi, care
vor capta apa din sol.
 Mecanismul activ functioneaza la plantele bine aprovizionate cu apa si in
condiţii fiziologice normale, când in rădăcini se dezvolta o
presiunepozitiva. Aceasta face ca apa sa fie absorbita de către rădăcini si
condusa prin tulpini pana la frunze.
Cea mai mare cantitate de apa absorbita de planta se datoreste insa forţei de
suctiune. Cu cat transpiraţia este mai intensa cu atât forţa de suctiune a frunzelor
este mai mare si implicit si cantitatea de apaabsorbita.
Conducerea sevei brute in corpul plantelor se face atât prin celule, cat siprin
vasele lemn
oase. Ea se realizează in mai multe etape:
a. conducerea centripeta, pe orizontala, de la suprafaţa rădăcinii prin
parenchimul cortical pana la vasele lemnoase;
b. transportul longitudinal prin vasele lemnoase, de la rădăcini, pana in vârful
tulpinii si al ramurilor, in frunze, flori si fructe;

17
c. conducerea centrifuga din nou pe orizontala prin parenchimultulpinii,
ramurilor, frunzelor, florilor si fructelor.

Forţele care contribuie la ascensiunea sevei brute in corpul plantelor

sunt: presiunea radiculara si forţa de suctiune.
Presiunea radiculara actioneaza mai ales primăvara, înainte deapariţie
frunzelor. Ea apare datorita concentraţiei scăzute a apei in vaselelemnoase ale
rădăcinii.
Forţa de suctiune depinde de intensitatea transpiraţiei, care este strâns legata
de o serie de factori externi(temperatura aerului si a solului,umiditatea, vântul,
lumina) si interni (densitatea si gradul de deschidere al stomatelor, suprafaţa
totala a frunzelor, densitatea perişorilor absorbanţi).
Când apare un dezechilibru in aprovizionarea cu apa a unei plante, celulele
pierd apa ţesuturile se înmoaie si planta se ofileşte.

SEVA ELABORATA

Seva elaborata este o solutie de apa si substante organice, substante produse de

frunze prin fotosinteza. Ea trebuie sa ajunga in toate celelalte organe ale plantei.
Seva elaborata circula prin vase liberiene, activ (cu consum de energie) si, in
general, mai incet decat seva bruta (deoarece vasele liberiene au citoplasma). In
unele organe se fac rezerve de substante organice. Cand plantele au nevoie
(conditii nefavorabile, boli de ex), substantele organice sunt transportate din
aceste rezerve spre alte parti ale plantei, tot prin vasele liberiene. Deci, seva
elaborata poate circula in ambele sensuri.

18
 FACTORI CE DETERMINA VITEZA DE
CONDUCERE A APEI

1 APA - soluri uscate, presiunea osmotica a apei din sol este mai mare =
absorbtia nu are loc;
-exces apa (aer din sol dislocat,respiratie celule radacina scazuta=
absorbtie scazuta)
2.TEMPERATURA
- 0ºC (absorbtia nu are loc)
Temperatura pozitiva scazuta – absorbtia scazuta (citoplasma celule
vascoasa,greu permeabila,diviziuni celulare lente,putini peri absorbanti formati)
Temperatura optima=30-35 ºc
3.OXIGENUL
-este necesar pentru activitatea meristemelor din care iau nastere perii
absorbanti si care asigura cresterea inlungime a radacinii
Soluri tasate = absorbtie scazuta
4. Ph-ul -optim=7 (neutru) – majoritatea plantelor
-se corecteaza prin administrare de amendamente
5.SUBSTANTELE TOXICE AJUNSE IN SOL
-dauneaza absorbtiei.(exemplu poluarea chimca a solului ce determina poluarea
produselor vegetale si piederi de recolta)

19
 FORTA DE SUCTIUNE

Forta de suctiune a frunzelor se datoreaza transpiratiei. Acest mecanism de

transport este pasiv, fara consum de energie.
Cu cat transpiratia este mai intensa, cu atat forta de suctiune este mai mare.
Aceasta este influentata de umiditatea atmosferica, de temperatura
Plantele superioare absorb apa in mod pasiv si activ.

Absorbtia pasiva se realizeaza

datorita transpiratiei de la nivelul
frunzelor, celulele acestora se gasesc
mereu intr-o stare de nesaturatie,
ceea ce determina marirea fortei de
sugere sau de suctiune.
Aceasta se transmite in lungul
vaselor de lemn din frunze, tulpina si
din radacina, pana la perisorii
absorbanti unde forta de sugere determina absorbtia continua a apei. In acest
proces, un rol activ il au frunzele si din acest motiv absorbtia apei de catre
radacina a fost denumita absorbtie pasiva.

Absorbtia activa se realizeaza la plantele bine aprovizionate cu apa si in

conditii fiziologice normale, se dezvolta in radacina lor, o presiune pozitiva, care
face ca apa sa fie absorbita de radacina si condusa prin tulpina pana la frunze.
Cea mai mare cantitate de apa absorbita de o planta se datoreaza absorbtiei
pasive. Forţa de sucţiune variază în funcţie de vârsta celulelor, fiind mai ridicată
la cele tinere. Absorbţia este mai intensă în timpul amiezii decât dimineaţa sau
seara.

20
 VESTEJIREA PLANTELOR

Plantele au efecte deosebit de benefice asupra vietii si reusesc sa aduca putin din
frumusetea naturii in spatiul interior al locuintelor noastre. Insa, acestea, de
foarte multe ori nu se dezvolta tocmai asa cum ne-am astepta din cauza faptului
ca nu le sunt asigurate conditiile potrivite. In momentul in care o planta nu este
sanatoasa, ne "anunta" prin diferite semne.
 In situatia in care varfurile frunzelor sunt inchise la culoare si uscate
inseamna ca planta se afla intr-un mediu cu temperaturi foarte ridicate
si/sau duce lipsa de umiditate.
 Caderea rapida a frunzelor este semnul pentru o schimbare brusca a
temperaturii sau a nivelului de iluminare (planta a fost mutata dintr-un
loc puternic iluminat intr-unul cu o lumina slaba) si in acelasi timp poate
semnifica o udare excesiva.
 Daca plantele cu flori nu infloresc, inseamna ca acestea duc lipsa de apa
sau lumina sau au fost tratate cu prea mult ingrasamant.
 O alta problema apare atunci cand bobocii cad inainte sa infloreasca. Acest
lucru se intampla in situatia in care au existat fluctuatii importante de
temperatura si in momentul in care planta nu a fost udata destul de des.
 Caderea treptata a frunzelor (frunzele de pe registrele inferioare
ingalbenesc si cad) constituie un semn pentru o cantitate ridicata de apa
(daune provocate radacinii), pentru un nivel scazut de apa (planta nu a
fost udata destul pentru a putea sustine un frunzis bogat) si in acelasi timp
pentru lipsa de lumina sau lipsa de ingrasamant.
 Daca frunzele noi sunt ofilite sau prezinta arsuri inseamna ca a fost
adaugat prea mult ingrasamant, sau planta a fost tinuta intr-un mediu
prea uscat, prea cald sau prea rece.

21
 In momentul in care intreaga planta este ofilita inseamna ca aceasta a fost
prea mult (radacini putrezite) sau prea putin udata, a fost tratata cu prea
mult ingrasamant sau a fost expusa la temperaturi foarte scazute.
 Frunzele patate indica o udare excesiva (se recomanda verificarea
radacinilor), arsuri provocate de expunerea la lumina directa, pulverizarea
apei reci pe frunze, infectii cu fungi (mai ales in situatia in care plantele
sunt pastrate in conditii de umiditate ridicata) sau un aer poluat
 Daca frunzisul este palid si prezinta o imagine de slabiciune inseamna ca
nu s-au asigurat conditii de lumina suficienta, aerul sau pamantul este
prea uscat sau planta duce lipsa de ingrasamant
 Innegrirea varfurilor frunzelor constituie un semn pentru lipsa de
umiditate, pentru arsuri provocate de o cantitate ridicata de ingrasamant,
pentru apa de slaba calitate (ce poate contine clor, flor, sodiu, bor, saruri
solubile etc.), pentru un ingrasamant nepotrivit, daune provocate de
diferite insecticide, pH nepotrivit al solului sau un aer poluat.
 Daca plantele s-au oprit din dezvoltare inseamna ca au fost tratate cu prea
mult ingrasamant sau au primit o cantitate prea mica sau prea mare de
apa.
 In momentul in care frunzele noi sunt de dimensiuni mai reduse fata de
dimensiunile normale si sunt fusiforme putem intelege ca planta duce
lipsa de lumina, apa sau ingrasamant.
 O alta problema frecventa a plantelor de interior este ingalbenirea
frunzelor intre nervuri (nervurile raman verzi). Acest lucru indica un nivel
prea ridicat sau prea scazut al pH-ului, lipsa de fier (pH ridicat) sau lipsa
de magneziu (pH scazut).
 In momentul in care frunzele cad incontinuu iar cele noi sunt mici si
incretite inseamna ca aerul prezinta un grad ridicat de poluare sau faptul
ca planta a fost atacata de paduchi.
 Petele albe de mici dimensiuni de pe frunze indica prezenta paianjenilor.
 Petele maro sau galbene de pe frunze sunt semne pentru prezenta unor
fungi ce se dezvolta de regula in momentul in care apa sta pe frunze. Apa

22
 rece este o alta cauza pentru astfel de pete. Foloseste apa la temperatura
camerei pentru udare si pentru pulverizarea pe frunze si asigura-te ca
frunzele se usuca inainte de noapte.
 Vestejirea generalizata a plantei indica putrezirea radacinii, tulpinii sau
coroanei, cauzata de udarea excesiva mai ales in timpul iernii atunci cand
plantele nu necesita un grad ridicat de umiditate.
Fiecare planta in parte are nevoie de ingrijiri speciale. Pentru a avea plante
sanatoase este indicat sa te interesezi de particularitatile fiecareia si sa le asiguri
toate conditiile de care au nevoie.

23
 SECETA SI COMBATEREA EI

Seceta este procesul de degradare a terenurilor din regiunile aride, semiaride

şi subumede, rezultând din diferite cauze, inclusiv climatice şi activităţi umane.
Seceta se manifestă prin:
• schimbarea intensităţii radiaţiei solare (albedo-ului);
• schimbarea caracteristicilor florei şi faunei, prin apariţia de specii adaptate
condiţiilor de deşert;
• reducerea vegetaţiei perene sub 5% şi concentrarea acesteia de-a lungul
reţelei hidrografice;
• eroziunea şi pierderea capacităţii de producţie a solului;
• extinderea şi intensificarea salinizării în zonele slab drenate şi/sau irigate;
• reducerea drastică a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane;
Fiind un proces pe termen lung, deşertificarea nu este sesizată imediat, mai
ales în regiunile subumede, unde perioadele secetoase alternează cu ani ploioşi
sau chiar excesiv de umezi.

FACTORII SECETEI

- meteorologici: seceta, praful atmosferic, evenimente climatice extreme,

temperaturi ridicate, conţinut ridicat de CO2 în atmosferă, variaţia inter şi intra-
anuală a precipitaţiilor.
- ecologici: dereglarea circuitului nutrienţilor, dezvoltarea deficitară a plantelor,
regenerarea şi mutabilitatea microbiană, sărăcirea covorului vegetal, ciclurile de
viaţă ale ierbivorelor (în regiunile de savană);
- antropici; suprapopularea, migraţiile, politici sociale şi economice neadecvate,
războaie, utilizarea greşită a terenurilor, suprapăşunatul, controlul insuficient al
rozătoarelor, colectarea excesivă a lemnului de foc, irigaţia cu apă sărată sau în
condiţii de drenaj neadecvat.

24
 MASURI DE PREVENIRE A SECETEI

• Scenarii de determinare a arealelor de manifestare a fenomenului de secetă.

• Protecţia factorilor de mediu în condiţii de secetă.
• Reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii.
• Crearea de perdele şi cordoane forestiere.
• Îmbunătăţirea regimului hidrologic în zonele îndiguite ale râurilor.
• Terasarea terenurilor în pantă pentru reţinerea apei pe versanţi.
• Promovarea tipurilor de culturi agricole alternative, rezistente la secetă şi a
măsurilor agrotehnice speciale.
• Reconstrucţia ecologică a pădurilor afectate de uscare.
• Gestionarea resurselor de apă în condiţii de secetă.
• Monitorizarea zonelor afectate de deşertificare şi secetă.
• Monitorizarea zonelor cu terenuri degradate.

25
 REZISTENTA LA SECETA A PLANTELOR

Zile de secetă şi arşiţă sunt considerate cele cu temperatura de peste 32 de

grade Celsius şi umiditatea atmosferică sub 30%. Prin secetă se înţelege un
interval de minimum 10 zile fără precipitaţii.
În perioada de secetă plantele se veştejesc, adică transpiraţia depăşeşte
capacitatea acestora de a absorbi apa din sol.
Veştejirea poate fi trecătoare şi are loc în orele puternic însorite ale zilei, când
plantele transpiră intens şi frunzele nu sunt aprovizionate cu apă suficientă, deşi
solul are umiditate. Când se răcoreşte, spre seară, îşi revin la normal.
Dar veştejirea poate fi durabilă şi apare la o umiditate scăzută a solului, din
care plantele nu-şi mai pot acoperi pierderile de apă prin transpiraţie, cu
consecinţe destul de grave pentru plante.
În urma veştejirii la grâu are loc un transport masiv de substanţe proteice
din plantă în boabe. Aşa se explică de ce grâul crescut la umiditate mai redusă şi
temperaturi ridicate are un conţinut de proteină mai mare în boabe. Aceasta
deoarece scade fotosinteza producătoare de carbohidraţi, în schimb se
intensifică respiraţia când se consumă din rezerva de carbohidraţi. Se scurtează
perioada de formare a bobului, reducând timpul de depozitare a carbohidraţilor
şi în final conţinutul în proteină este mai ridicat.
După o perioadă de veştejire plantele rezistă mai bine la secetă, însă cu
influenţe negative asupra nivelului recoltei.
La plantele veştejite stomatele se închid, frunzele se răsucesc (la porumb se
fac sul) pentru a diminua transpiraţia şi în aceste condiţii se reduce fotosinteza.
În schimb, respiraţia se intensifică şi consumă din substanţele de rezervă,
diminuându-se recolta.
Creşterea rezistenţei la secetă are loc prin hidroliza amidonului în
monozaharide, iar proteina în aminoacizi, prin aceasta împiedicându-se
coagularea protoplasmei.
În condiţii de secetă apare concurenţa între diferitele organe ale plantei
pentru apă:

26
– frunzele tinere, cu forţă de scurgere mai mare, absorb apa din frunzele bătrâne
care se usucă şi cad;
– frunzele tinere pot sustrage apa şi din vârfurile de creştere şi creşterea plantelor
este oprită;
– pot sustrage apa din flori şi ovarele avortează, iar fructele tinere cad.
La o fază mai avansată a secetei apar modificări în activitatea enzimelor din
plante:
– se intensifică activitatea amilazei care transformă poliglucidele în glucide
simple;
– substanţele proteice din frunzele bătrâne se descompun în aminoacizi liberi
care sunt absorbiţi de frunzele tinere;
– se acumulează acizi organici care neutralizează amoniacul rezultat din
degradarea proteinelor.
Rezistenţa la secetă se datorează proprietăţilor protoplasmei celulelor care
permit menţinerea în viaţă a plantelor în timpul secetei şi reluarea proceselor
vitale, cu intensitate sporită, când din nou solul este aprovizionat cu apă.
Plantele evită supraîncălzirea printr-o transpiraţie activă deoarece la
temperatura de peste 45 grade C protoplasma coagulează şi planta moare. Prin
urmare, rezistenţa la secetă este condiţionată de proprietăţile protoplasmei de a
suporta deshidratarea cu minimum de periclitare a funcţiilor fiziologice ale
acesteia.
La plantele veştejite au loc următoarele transformări de substanţe organice:
– scade conţinutul de glucide din frunze deoarece scade fotosinteza;
– creşte cantitatea de zahăr pe baza polizaharidelor din frunzele inferioare;
– creşte conţinutul de monozaharide pe baza zaharozei care se hidrolizează.
Plantele rezistente la secetă se caracterizează prin:
– au stomate şi ostiole mai mici şi în adâncitură pentru a reduce transpiraţia;
– au sistem radicular bine dezvoltat şi în adâncime pentru a folosi apa freatică;
– au vase conducătoare cu diametrul mai mare, cu capacitate de absorbţie
ridicată;
– au frunze mici şi suprafaţă foliară redusă, se pot răsuci, schimba poziţia pentru
a reduce din energia solară primită;

27
– frunzele au cuticula mai groasă, sunt prevăzute cu strat de ceară, cu peri;
– au presiune osmotică ridicată pentru a folosi apa reţinută strâns de sol şi au
respiraţie redusă pentru a nu consuma mult din rezerve;
– posedă capacitate de translocare rapidă a hidraţilor de carbon rezultaţi din
fotosinteză pentru a crea loc noilor carbohidraţi.
Cu cât cantitatea de apă legată este mai mare faţă de apa liberă, celulele rezistă
mai bine la temperaturi ridicate.
Dintre plantele de cultură, cu rezistenţă mai bună la secetă, menţionăm:
meiul, sorgul, porumbul, grâul, secara, orzul, floarea-soarelui, şofrănelul, năutul,
sparceta, lucerna. Mai puţin rezistente sunt: cartoful, fasolea, sfecla, ovăzul,
mazărea, soia, muştarul, trifoiul.

28
 ELEMENTE NECESARE PLANTELOR

Pentru a se dezvolta armonios, plantele, fie ele flori, fructe ori legume, au
nevoie de un sol bogat intr-o varietate de substante nutritive. Unele sunt
esentiale, altele joaca un rol mai putin evident, insa lipsa oricarora poate afecta
serios sanatatea plantelor.

Substante nutritive majore

Ingrasamintele pentru plante,

disponibile in comert, contin, in general,
azot, fosfor si potasiu, substante nutritive
considerate drept majore, dat fiind faptul
ca joaca un rol esential in buna dezvoltare
a plantelor. Pe langa acestea, insa, mai
exista alte trei substante de care plantele
din gradina au nevoie in cantitati relativ
mari: sulf, calciu si magneziu.

Substante nutritive minore

Substantele nutritive minore joaca un rol, de asemenea, important in

dezvoltarea plantelor, insa sunt necesare intr-o cantitate mai mica. Printre
acestea se numara fierul, manganul, zincul, borul si cuprul.

29
Calciu - Calciul este necesar in procesul de diviziune celulara si contribuie la
dezvoltarea plantelor. Absenta sa duce la ingalbenirea frunzelor. La varza,
carenta de calciu este observabila prin aparitia unor pete maro la nivelul
foilor, iar la cartofi, prin dimensiunea foarte mica a turberculilor.

Magneziu - Magneziul este un mineral care se regaseste in clorofila. Deficienta

de magneziu la plante se traduce adesea prin ingalbenirea frunzelor. Morcovii,
dezvoltati intr-un sol cu o cantitate redusa de magneziu, pot avea o aroma evident
diminuata. Cand nu exista un echilibru intre nivelul de calciu si magneziu din sol,
prezenta altor substante nutritive este influentata sever.

Fosfor - Fosforul este vital in procesul de dezvoltare a celulelor plantei, cat si in

cel de reproducere. O cantitate prea mica de fosfor se traduce printr-o dezvoltare
insuficienta a plantei, iar o cantitate in exces determina aparitia unui gust usor
amar la legume. Simptomele carentei de fosfor sunt adesea confundate cu cele ale
bolilor cauzate de virusuri.

Potasiu - Potasiul activeaza enzimele plantelor si asigura o circulatie optima a

substantelor hranitoare la nivel celular. Este, de asemenea, esential in procesul
de formare a radacinilor si in cel de stocare a hranei. Deficientele severe duc la
deformarea legumelor, la ingalbenirea frunzelor, la aparitia tulpinilor plapande si
la caderea prematura a fructelor.

Fier - Fierul contribuie la formarea clorofilei, joaca un rol important in sinteza

proteinelor si ajuta la fixarea azotului. Deficienta de fier duce la ingalbenirea
frunzelor. De regula, carenta de fier apare in soluri cu un pH superior valorii de
6.8.

Zinc - Zincul contribuie la absorbtia umezelii si la producerea de clorofila.

Deficienta la tomate este indicata de frunzele mici si inguste, cu pete negre si

30
zone ingalbenite.

Bor - O substanta nutritiva minora, care lipseste frecvent din sol, borul este
necesar in procesul de sinteza a proteinelor. In combinatie cu fosforul, borul
accelereaza procesul de polenizare si dezvoltarea semintelor. Cand exista intr-o
cantitate prea mica in sol, plantele se dezvolta insuficient, frunzele sunt mici si
deformate si prezinta pete decolorate.

AMENDAMENTE FOLOSITE PENTRU ASIGURAREA

NUTRITIEI PLANTELOR

Tehnologia nu este, intotdeauna, ceva minunat. Bineinteles, inseamna

progres, dar si alternare…a naturalului. Iar cand tehnologia devine prea
periculoasa, regresul, intoarcerea la practicile stravechi ne ajuta sa mentinem un
echilibru sanatos al vietii. La fel se intampla si in agricultura, unde a pune
samanta in pamant si a uda locul nu este de ajuns si avem deci nevoie de
ingrasaminte. Important este ce fel de ingrasaminte folosim si ce efect au acestea
asupra sanatatii noastre.
Se apreciaza ca la nivel general aplicarea de ingrasaminte poate duce la o
crestere cu 40-60 % a productiei. Tipul de ingrasamant (organic sau chimic)
reglementeaza foarte mult calitatea produsului obtinut.
Dintre beneficiile aplicarii ingrasamintelor organice amintim:
 mentinerea fertilitatii solului: Materia organica inmagazineaza macro si
microelemente care sunt eliberate treptat in sol sub influenta
microorganismelor si a factorilor de mediu. Pe langa aportul de nutrienti
prin aplicarea de ingrasaminte organice se imbunatateste structura
solului, aerarea, capacitatea de retinere si infiltrare a apei in sol.
 productie locala: fie in ferma proprie sau la ferme locale. Prin urmare
costul cu acestea este mult redus fata de cele chimice;

31
  reduce eroziunea solului: prin prezenta unei cantitati mai mari de materie
organica in sol, in special la solurile nisipoase se reduce eroziunea cauzata
de vant;
 permite reducerea dozelor de azot mineral: cu 20 – 50%, fara ca sporul de
productie sa scada daca se administreaza impreuna cu ingrasaminte
minerale, in special cu cele fosfatice
 mediu sigur: ingrasamintele organice sunt usor bio-degradabile si nu
provoaca o poluare a mediului.
 alimente non-toxice: Utilizarea acestor ingrasaminte creaza premisele ca
produsele alimentare obtinute vor avea un continut redus de substante
chimice nocive
Ingrasamintele organice prezinta mai multe avantaje fata de cele chimice dar
de asemenea in anumite situatii pot prezenta anumite dezavantaje. Dintre acestea
amintim:

 disponibilitatea limitata a nutrientilor: plantele care au nevoie urgenta de

nutrienti ar putea fi afectate de timpul mai indelungat de eliberare a
nutrientilor, acesta fiind influentat de temperaturile ambientale si de
prezenta microorganismelor in sol;
 pot prezenta potential de infestare a culturilor: ingrasamintele organice, in
special gunoiul de grajd, pot contine seminte de buruieni care nu au fost
distruse daca gunoiul nu a fost pregatit anterior prin fermentare. Aceste
seminte pot infesta ulterior terenul pe care s-au aplicat ingrasamintele.
 volumul de munca mai mare: pentru aceeasi cantitate de nutrienti volumul
de munca poate fi de cateva ori mai mare la folosirea ingrasamintelor
organice fata de cele chimice.
 cererea in crestere fata de aprovizionare:
odata cu cresterea cererii pentru
ingrasamintele organice satisfacerea
cererii incepe sa fie o problema resursele
fiind limitate.

32
 Din categoria ingrasamintelor organice fac parte: gunoiul de grajd, gunoiul de
pasari, composturile, resturile vegetale, ingrasamintele verzi, gunoiul artificial,
mranita, gülee, urina si mustul de gunoi, etc.

Gunoiul de grajd
Un amestec de asternut si dejectiile solide si lichide ale animalelor. Se
foloseste in stare proaspata sau in diferite faze de descompunere si contine in
cantitati apreciabile azot, fosfor, potasiu, calciu si diferite microelemente. Pe
langa aprovizionare cu substante nutritive, contribuie si la imbunatatirea
caracteristicilor solului imbunatatind continutul in humus si structura solului,
marind permeabilitatea si capacitatea de retinere a apei si chiar o corectare in o
anumita masura a reactiei solului.

Gunoiul de pasari
Este un ingrasamant cu actiune rapida si cu continut aproape dublu de N, P si
K, comparativ cu gunoiul de grajd, Se poate folosi fie in stare uscata, fie sub
forma lichida (in amestec cu apa). Are anumite restrictii in ceea ce priveste
aplicarea in stare proaspata, avand un efect de crestere al aciditatii solului.

Compostul
Este un ingrasamant rezultat prin fermentarea resturilor vegetale cu sau fara
resturi organice pana la o consistenta asemanatoare particulelor de sol. In unele
tari se utilizeaza acceleratori ai procesului de fermentare (bacterii sau ciuperci).
Compostul se foloseste mai mult in legumicultura dar poate fi folosit si la cultura
mare, cantitatile care se aplica fiind de 15-20 t/ha.

Resturile vegetale
Dupa recoltarea culturii resturile ramase pot fi tocate si ingropate sub aratura,
reprezentand un ingrasamant ieftin si valoros.

Ingrasamintele verzi
O tehnica tot mai des folosita o reprezinta reinsamantarea terenurilor dupa
recoltarea culturii principale cu specii de plante putin pretentioase, cu ritm rapid

33
de dezvoltare si o masa vegetativa mare. De regula plantele folosite sunt din
familia leguminoaseleor (mazare, lupin, trifoi) valorificandu-se astfel si
capacitatea acestora de fixare a azotului, dar mai pot fi folosite rapita, floarea-
soarelui, mustarul, secara etc. Cand plantele sunt in plina vegetatie, se toaca si se
introduc sub brazda, efectul lor benefic fiind pe mai multi ani. Pentru o
maximizare a efectului se poate aplica si o cantitate de 10 t/ha gunoi.

Gunoiul artificial
Se obtine prin fermentarea resturilor vegetale, de regula paie in combinatie cu
ape reziduale, must de grajd sau urina de la animale. Se poate completa cu
ingrasaminte chimice in timpul procesului de fermentare iar gunoiul astfel
obtinut are valoare calitativa apropiata de a gunoiului de grajd.

Mranita
Rezulta din gunoiul de grajd in urma fermentarii avansate. Se foloseste de
obicei in legumicultura si se poate aplica impreuna cu ingrasaminte chimice
pentru un maxim de eficienta.

Gülee
Amestecul cunoscut sub aceasta denumire reprezinta dejectiile lichide si
solide, rezultate in urma colectarii acestora pe durata exploatarii animalelor, apa
de la igienizarea adaposturilor si apa de ploaie. Acestea se colecteaza in bazine
unde fermenteaza, apoi sunt aplicate pe teren.

Urina si mustul de gunoi de

grajd
Sunt ingrasaminte lichide
bogate in azot si potasiu.
Colectarea acestora se face in
bazine acoperite. Se folosesc
fie ca ingrasaminte
suplimentare fie ca

34
ingrasaminte de baza. Se pot aplica si in timpul vegetatiei, fiind foarte eficace la
culturile de legume si in livezi.

La aceste ingrasaminte se recomanda incorporarea in sol imediat dupa

aplicare pentru a evita pierderile prin volatilizare.

In concluzie, folosirea ingrasamintelor organice este o alternativa demna de

luat in considerare de catre toti fermierii.

CONCLUZIE

Se mai poate spune foarte multe la tema data, , însa aceasta lucrare a avut
tendinta de a arata si demonstra unele tendinte si linii generale privind
tematica data.
Un lucru este cert, în urma citirii acestei lucrari, putem afirma cu certitudine
ca plantele ne incanta pretutindeni si oricand. Existenta lor face posibila viata
celorlalte fiinte de pe aceasta planeta. Ele constituie adevarate uzine unde se
fabrica hrana si oxigen.
Stabilind legatura indispensabila dintre organism si mediul incojurator, apa
faciliteaza absorbtia substantelor anorganice si organice din sol in organismul
vegetal.
Apa creeaza in organism mediul necesar reactiilor biochimice de hidroliza,
hidratare, oxireducere, etc. Participa direct la realizarea unor reactii de sinteza
si degradare.
In cadrul acestei lucrari am acordat o atentie deosebita asupra secetei si
modul in care plantele se adapteaza la seceta. Astfel ca unele plante au devenit
suculente, adica isi depun in tulpini si in frunze o mare cantitate de apa pe care
o depoziteaza in anotimpurile ploioase pe care o consuma in perioadele
secetoase. Alte plante isi micsoreaza transpiratia prin reducerea sau disparitia
frunzelor, transformandu-le in solzi si spini. Plantele cu bulbi si rizomi sunt de
asemenea, adaptate la un regim de precipitatii scazute.

35
 Dintre fenomenele fiziologice crestere este procesul cel mai sensibil la lipsa
apei. Alaturi de lumina si temperatura, apa joaca un rol ecologic insemna,
intrucat determina repartizarea vegetatiei pe globul terestru.
Astfel sper ca prin acesta lucrare am reusit sa demonstrez pe cat este de
imoprtanta problema data, ce impact au plantele in viata noastra datorita
mecanismelor lor, si modul in care le putem ajuta sa creasca armonios datorita
e amendamentor folosite pentru asigurarea nutritiei plantelor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Tratate, cursuri si monografii

1. Acatrinei Gh., 1991 "Reglarea proceselor ecofiziologice la plante" Ed.

Junimea, Iasi
2. Burzo, I. şi colab., 1999. Fiziologia plantelor de cultură. Întreprinderea
Editorial-Poligrafică Ştiinţa, Chişinău
3. Fisher, E., 2002, „Dicţionarul plantelor medicinale”, Ed. Gemma Pres,
Bucureşti.
4. Murariu Alexandrina, 2002 "Fiziologie vegetala, vol I, Ed. Junimea, Iasi
5. Pârvu, C., 2000, „Enciclopedia plantelor”, Ed. Tehnică, Bucureşti
6. Voica C., 1982 "Fiziologie vegetala" vol. I, Ed. Universitatii, Bucuresti
.

Surse internet

1. ***, http://www.referate-lucrari.com/referat_BOTANICA-SI-
FIZIOLOGIA-PLANTELOR-123.html, accesare 09.01.2017
2. ***, http://www.revistahofigal.ro/articole, ultima accesare 09.01.2017

36
3. ***, http://www.naturalist.ro/viata-si-sanatate/plantele-sursa-de-viata-1

37