Introducere

Conflictul îngheţat de la începutul anilor 1990 din Georgia începe în vara lui 2008 să se
aprindă. Problema internă a Georgiei şi anume mişcările separatiste din provinciile Osetia de Sud
şi Abhazia, devine o problemă de interes naţional şi produce schimbări majore în relaţiile
internaţionale. Conflictul îngheţat se transforma într-un război regional, ce are actori implicaţi
direct, dar şi indirect, căpăta o formă internaţională.

Capitolul I: Pasii premergători războiului

În data de 2-4 aprilie, a avut loc summit-ul NATO de la Bucureşti şi a devenit un moment
cheie în turnura pe care aveau sã o ia evenimentele în cazul Georgiei. Importanţa summit-ului
pentru cazul de faţă este dată de statutul de invitat în MAP pe care trebuia sã îl primeascã
Ucraina, dar mai ales Georgia. Dezamăgirea faţă de neacordarea MAP a fost exprimată de cãtre
preşedintele Saakashvili care a declarat imediat dupã summit că respingerea Georgiei “va întări
poziţia aripii dure de la Kremlin”. Cu toate cã membrii NATO au ţinut să îşi declare din nou
susţinerea şi să salute aspiraţiile euro-atlantice ale Georgiei, declarând cã MAP-ul este următorul
pas pe calea directă spre aderare, preşedintele georgian nu a fost mulţumit cu formulă finalã a
declaraţiei finale a summitului de la Bucureşti de garantare a admiterii în NATO în viitor, în
timp ce Vladimir Puţin a reacţionat reafirmându-şi susţinerea pentru republicile separatiste.
Odatã înlăturat „pericolul nord-atlantic”, Moscova a dat undă verde continuării şicanărilor şi
acţiunilor provocatoare. La nici o săptămână de la summit-ul NATO, Abhazia a refuzat formal
propunerea fãcuta de administraţia de la Tbilisi şi a declarat că nu acceptă nimic altceva decât o
independenţă deplină. Răspunsul împăciuitor al administraţiei de la Tbilisi a venit sub forma
extinderii şi adâncirii formulei ofertei iniţiale, fiind adăugate şi alte funcţii de conducere pentru
abhazi în administraţia centrală şi guvernamentală. Şi această ofertă a fost refuzată prompt de
guvernul separatist de la Sukhumi care nici nu a mai discutat oferta în mod serios.1
În 2004, după eşecul recuperării celor două regiuni secesioniste (Osetia de Sud şi
Abhazia), preşedintele Saakaşvili realizează că Georgia nu poate lua acele regiuni decât printr-o
reformă radicală a forţelor armate georgiene. Georgia a început antrenarea unor rezervişti,

1
Iulian Chifu, Monica Oproiu, Narciz Balasoiu, Razboiul ruso-georgian, Editura Cartea Veche, Bucuresti, 2010, p. 34

3
crescând numărul acestora cu 25.000 pe an, într-un efort de a ajunge la un număr de 100.000 de
soldaţi. SUA a ajutat la implementarea programului de antrenament contrainsurgenţă. 2
Câştigarea unui nou mandat de preşedinte de către Saakashvili, cât şi referendumul cu un
rezultat pozitiv deranjau Federaţia Rusă care, la jumătatea lumii ianuarie, lansa avertismentul
conform căruia decizia de a adera la structurile NATO avea să alimenteze separatismul în
Georgia.3
În 2008, Ambasadorul Georgiei la ONU a declarat că principala prioritate a Georgiei este
integritatea teritorială a statului, integrarea provinciilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia. În
2008 Georgia a aplicat şi la programul MAP (Membership Action Plan). Ambasadorul Georgiei
a declarat că relaţiile ruso-georgiene nu vor suferi modificări, acest lucru a fost declarat în urma
schimbării conducerii ruse prin alegerea preşedintelui Medvedev. Acesta a mai declarat că
relaţiile cu SUA pot fi un model pentru cum o superputere şi o ţară mică pot fi aliaţi strategici.
Echilibrul de forţe dintre autorităţile georgiene şi cele separatiste a fost modificat în
favoarea Georgiei, iar în 2008 principalul obiectiv al Georgiei era un atac împotriva Osetiei de
Sud, avansând profund în teritoriul regiunii. Acest lucru era favorabil, deoarece teritoriul Osetiei
de Sud era redus, iar autorităţile nu deţineau controlul asupra tuturor zonelor din acea regiune.
Aceştia doreau să înfrângă rapid forţele osetine şi să ocupe capitala Tskhinvali şi să blocheze
autostrada Trans-Caucaziana ce face legătura cu Rusia. Dar principala problemă a planului
georgian a fost aceea ca a omis posibilitatea unei intervenţii din partea Rusiei. Rusia avea
cunoştinţă de planurile georgiene, doar că nu ştia data exactă a începerii operaţiunilor georgiene,
aşadar, Rusia a trimis în avans trupe pentru protejarea regiunii. 4

2
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/vara-tancurilor-2008-micul-r-zboi-ruso-georgian-care-
zguduit-lumea
3
Iulian Chifu, Monica Oproiu, Narciz Balasoiu, op.cit, p. 29
4
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/vara-tancurilor-2008-micul-r-zboi-ruso-georgian-care-
zguduit-lumea

4
 Capitolul II: Începerea războiului
La începtul lunii iulie, o răfuială între două bande mafiote rivale a culminat cu explozia a
două bombe la Sukhumi. Exploziile sunt motivul pe care Abhazia îl aştepta pentru a-şi deteriora
ireparabil relaţiile cu Georgia şi un prilej perfect pentru escaladarea situaţiei şi aşa tensionate. A
doua zi de la eveniment, administraţia de la Sukhumi acuza Tbilisi-ul de “terorism de stat”,
declarând închiderea graniţelor cu Georgia, pe termen nelimitat. Rãspunsul administraţiei de la
Tbilisi a fost unul paşnic şi responsabil Georgia exprimându-şi temerea legată de producerea
unui dezastru umanitar din cauza acţiunilor Abhaziei. În urma deciziei luate de regiunea
separatistă, Ministrul de Externe georgian a denunţat “controlul absolut” pe care Rusia îl exercita
în Abhazia. Deteriorarea relaţiilor a atins atunci punctul ce marca ireversibilitatea trendului cãtre
conflict deschis.5
Începutul lunii august avea să aducă cu sine o serie de violenţe din partea separatististilor
din Osetia de Sud. Opt sate georgiene au fost atacate de bombe de calibru mare ce veneau
dinspre teritoriul osetin (teritoriu controlat de forţele de menţinere a păcii ruse) făcând victime
civile, (şase civili răniţi) şi victime în rândul poliţiei georgiene (şapte ofiţeri). Forţele georgiene
au decis să nu răspundă la aceste atacuri pentru a preveni escaladarea conflictului. Începând din 1
august şi până în data de 7 august, când au început ostilităţile, toate satele georgiene din cadrul
regiunii Osetia de Sud au fost atacate violent de forţe separatiste care, pregăteau terenul pentru
un conflict mult mai mare.6
De-a lungul zilelor de 4 şi 5 august separatiştii din teritoriile controlate de forţele de menţinere a
păcii ruse au deschis de mai multe ori focul asupra satelor locuite de georgieni. Forţele georgiene
au primit ordin să nu răspundă rafalelor dar, cu toate acestea, Rusia a acuzat administraþia de la
Tbilisi de utilizare a forţei. În faţa atacurilor constante ale rebelilor şi a dorinţei de a manifesta
reţinere şi de a nu reacţiona, Georgia şi-a anunţat intenţiile de a stabili o rundă de negocieri cu
Osetia de Sud pentru data de 7 august. În acelali timp, SUA cerea din nou Rusiei să renunţe la
provocările şi ameninţările faţă de Georgia. În seara zilei de 6 august, o delegaţie de negociatori
din partea Georgiei ajungea în capitala regiunii, Tskhinvali, dar nu era primită de nimeni pentru
discuţii. În aceeaşi seară, administraţia de la Tbilisi decidea că este momentul să intervină pentru
a-şi proteja cetăţenii şi, în urma unor atacuri declanşate de către miliţiile rebele asupra a două

5
Iulian Chifu, Monica Oproiu, Narciz Balasoiu, op.cit, pp.39-40
6
Ibdem, p. 42

5
sate locuite de etnici georgieni, a răspuns în forţă. Apărarea propriilor cetăţeni, de pe propriul
teritoriu, în faţa unei forţe separatiste ce acţionează violent, a fost interpretată de Rusia ca
„pregătire de război” din partea Georgiei împotriva Osetiei de Sud. Mai mult, pentru a se
disculpa, Moscova acuză imediat Tbilisi-ul de agresiune.7
La 8 august, preşedintele Medvedev era în vacanţă, iar liderii lumii erau la Beijing la
ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, Rusia atacă Georgia şi invadează Osetia de Sud.
Astfel, Saakaşvili a hotărât să intre în război, în încercarea de a recupera teritoriul Osetiei de Sud
cu forţa, şi deschide luptele în arealul civil al capitalei enclavei, Tskhinvali. Deşi forţele
georgiene le surclasau pe cele osetine atât cantitativ, cât şi calitativ, s-au confruntat cu o opoziţie
brutală. Au reuşit să avanseze mult în teritoriul Osetiei de Sud, dar, ruşii au intrat în război
înainte ca Georgia să ocupe tunelul Roki, ce leagă Osetia de Sud de Rusia.
Consiliul de Securitate al Rusiei s-a reunit la 8 august, la cererea preşedintelui Medvedev
şi a hotărât intrarea în război de partea osetinilor. Argumentul a fost adus tot de Medvedev, care
susţinea că „femei, copii şi bătrâni mor în Osetia de Sud, iar majoritatea dintre ei sunt cetăţeni ai
Federaţiei Ruse”, iar „cei responsabili pentru asta vor fi pedepsiţi corespunzător”. Astfel că la
incursiunea Georgiei în Osetia de Sud, Rusia a răspuns prin lansarea unor atacuri aeriene în
regiune şi trimiterea de trupe armate în Osetia de Sud. În aceeaşi zi, sunt  distruse şi bazele
aeriene din jurul capitalei Tbilisi. Saakaşvili declară stare de război pentru 15 zile şi mobilizează
rezerviştii, însă, până duminică, ruşii controlează Tskhinvali şi cea mai mare parte din Osetia de
Sud. Între 7 şi 12 august, Rusia a dislocat 20.000 de forţe în Osetia de Sud şi tot atâtea în
Abhazia, totalul cărora reprezenta de trei mai mult decât armata georgiană.
Războiul a fost mutat şi pe altă cale, nu doar uscat, aer şi apa din partea ruşilor, în spaţiul
cibernetic. Acest conflict a fost primul din istorie în care atacurilor militare le este adăugată o
ofensivă cibernetică bine orchestrată, astfel apărând un „al patrulea front” al invaziei coordonate
de Rusia. În după amiaza zilei de 8 august, ruşii au început să blocheze, să redirecţioneze şi să
preia controlul asupra spaţiului cibernetic georgian.
Website-ul prezidenţial al Georgiei a fost luat sub control extern şi a început să deruleze
imagini cu Adolf Hitler intercalate cu fotografii ale preşedintelui Saakaşvili. Dar şi alte 38 de
website-uri importante din Georgia au fost atacate, printre care cel al Ministerului de Externe,
Băncii Naţionale, Palamentului, Curţii Supreme, Comisiei Centrală Electorală, ambasadelor

7
Ibdem, pp.42-43

6
americane şi britanice. Intenţia Rusiei a fost de a răni onoarea statului georgian, demonstrând cât
de uşor poate fi blocat spaţiul său virtual, şi, în aceeaşi măsură, de a restricţiona contactele
autorităţilor cu publicul. Pentru a facilita comunicarea dintre autorităţi şi lumea exterioară,
Polonia şi Estonia, aliaţi ai Georgiei, au intervenit şi au oferit guvernului georgian website-urile
lor ca platforme alternative şi temporare.8

Capitolul III: Încetarea războiului

Schimbarea de situaţie îi obligă, deci, pe georgieni să cedeze, iar, la 10 august, Secretarul
Consiliului Naţional de Securitate al Georgiei, Alexander Lomaia, anunţă că Georgia a cerut
secretarului de stat american Condoleezza Rice să acţioneze ca mediator între părţile beligerante
şi menţionează că Georgia a încetat focul şi s-a retras din Osetia de Sud. Ministrul de externe rus,
Sergei Lavrov, se opune, argumentând că armata georgiană a rămas în Tskhinvali, iar Medvedev
reiterează un principiu fundamental al Rusiei pentru care a intrat în acest război: „Rusia a fost în
mod tradiţional, şi va continua să fie, un garant al securităţii popoarelor din Caucaz”, şi
„niciodată Rusia nu a fost doar un observator pasiv şi nu va fi niciodată”. Aşadar,  luni, 11
august, ruşii bombardează oraşul georgian Gori şi îl ocupă.9
Acordul de încetare a focului a fost încheiat la 12 august, după numai cinci zile de război,
când preşedintele Medvedev a raportat lui Javier Solana, Înaltul Reprezentat pentru Politică
Externă şi Securitate Comună al Uniunii Europene, că „a fost obţinut scopul operaţiunii Rusiei
de a constrânge partea georgiană să accepte pacea şi a decis să o oprească”.
Întrucât nu s-a putut ajunge la o concluzie într-un for internaţional, medierea conflictului trebuia
preluată de un terţ actor. Preşedintele american Bush era decis să nu lase războiul ruso-georgian
să escaladeze într-o confruntare ruso-americană de tipul Războiului Rece. Prin urmare, cel mai
puternic aliat al Georgiei nu dorea să preia frâiele mobilizării Occidentului pentru formularea
unei decizii comune faţă de Moscova, ceea ce scotea din joc orice posibilitate de a răspunde
militar Rusiei, întrucât singura capabilă să facă asta ar fi fost America. Statele Unite au jucat un
rol activ în soluţionarea crizei, însă numai sprijinind politic medierea, din spatele cortinei.
Rolul de mediator direct i-a revenit Uniunii Europene, mai precis preşedintelui Franţei, Nicolas
Sarkozy, care deţinea preşedenţia rotativă a Uniunii Europene. La momentul izbucnirii

8
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/vara-tancurilor-2008-micul-r-zboi-ruso-georgian-care-
zguduit-lumea
9
Ibidem

7
conflictului, Sarkozy se afla la Beijing, alături de ceilalţi lideri ai lumii, la deschiderea Jocurilor
Olimpice. Aici, a încercat să îl abordeze pe fostul preşedinte şi actualul premier rus, Puţin,
privind situaţia din Georgia. Preşedintele francez i-a cerut să îi acorde două zile pentru a media o
soluţionare paşnică a conflictului, iar când Puţin l-a refuzat, a coborât termenul la o singură zi.
Întrucât Puţin refuză din nou, Sarkozy realizează că liderul rus nu intenţionează să încheie
conflictul încă din faşă, ci este pregătit să îi dea o lecţie preşedintelui Saakaşvili. Aşadar,
Sarkozy se întoarce în Franţa pentru a decide ce este de făcut.
Sarkozy decide că un partener mai rezonabil de negociere este Medvedev şi nu Puţin. Atunci
când lui Medvedev i-a fost sugerată o vizită a preşedintelui francez, acesta a răspuns, prompt,
afirmativ. Totuşi, pentru a evita să fie pus într-o situaţie jenantă, Sarkozy a pus câteva condiţii
privitoare la vizita sa la Moscova: menţionând că nu este o vizită de curtoazie, ci una în care se
doreşte să se găsească o soluţie pentru încheierea ostilităţilor, Sarkozy insistă ca până la
momentul sosirii sale să aibă loc încetarea focului, iar Moscova nu va invada Tbilisi. Medvedev
îl asigură că nu va fi pus într-o situaţie jenantă şi că îi vor fi respectate condiţiile.10

Concluzie
Invazia rusă din Georgia nu a schimbat echilibrul de putere în Eurasia. Doar a anunţat că
acest echilibru s-a schimbat. Statele Unite au fost absorbite în războaiele din Irak şi Afghanistan,
precum şi într-un potenţial conflict cu Iranul şi trebuie să facă faţă unei situaţii destabilizatoare în
Pakistan. Statele Unite nu au rezerve de forţe strategice de teren şi sunt practic în imposibilitatea
de a interveni la periferia Rusiei. Toate acestea au deschis o fereastră de oportunitate pentru ruşi
pentru a-şi reafirma influenţa în fosta sferă de influenţă sovietică. Moscova nu şi-a făcut griji cu
un răspuns potenţial al Statelor Unite sau al Europei; prin urmare, invazia nu a schimbat
echilibrul puterii. Echilibrul puterii era deja schimbat, şi a depins doar de ruşi ca acest lucru să
fie făcut public.11

Bibliografie
10
Ibidem
11
http://inliniedreapta.net/razboiul-ruso-georgian-si-echilibrul-puterii/

8
 Iulian Chifu, Monica Oproiu, Narciz Balasoiu, Razboiul ruso-georgian, Editura Cartea
Veche, Bucuresti, 2010
 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/vara-tancurilor-2008-micul-r-zboi-
ruso-georgian-care-zguduit-lumea
 http://inliniedreapta.net/razboiul-ruso-georgian-si-echilibrul-puterii/