Vesnicia s-a nascut la sat

Lumea satului românesc a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru scriitorii neamului nostru, care au
redat în operele lor aspecte diverse ale vieţii oamenilor din popor, aplecându-se cu har asupra
imaginilor oferite de acest fascinant univers.

 Marele povestitor Ion Creanga realizeaza in “Amintiri din copilarie” fresca satului moldovean din a
doua jumatate a secolului al XIX-lea. Lumea satului apare in toata complexitatea ei cu aspecte si figuri
tipice, munca, petreceri si obiceiuri.

Astfel chiar la inceputul operei este prezentat satul natal: “sat mare si vesel cu vechi razesi”,
“intemeiat in toata puterea cuvintului”. Satenii sint prezentati in timpul muncii si a jocului, fiind
harnici si veseli. Pe parcursul operei observam ca satul are: biserica, scoala, preot si dascal care fac
cinste locului.

Ceea ce caracterizeaza satul lui Creanga este harnicia care aduce bunastare si veselie.   Autorul descrie
asezarea satului intr-un registru foarte intins de activitati, intemeiat pe treburile gospodaresti, intr-o
dinamica permanenta, de aceea dimensiunile sunt de viata eterna. Humulestiul este ca viziune artistica
un sat etern pentru ca oamenii lui intruchipeaza virtuti si capacitati morale legate de viata de familie,
cu nevoile si aspiratiile ei dintotdeauna.

Pentru Ion Druta, satul a insemnat mult. Imaginea lui a incadrat-o in opera cu titlul „Horodiste”,
conform satului natal . In intreaga sa opera vorbeste despre tot ce-l lega de acest sat: familie, scoala,
nazbitii, tarani, paminturi, munca, griji. „ Batrana Horodiste, cu drumurile sale inguste si
intortocheate, cu catina crescuta pe sub garduri, cu acoperisuri de case vechi, carpite ici-colo cu
muschi verde, pluteste domol in urma...Horodiste era singurul sat pe care il cunosteam si care ne
cunostea si el pe noi. In mijlocul acestui sat, noi nicidecum nu puteam fi ai nimanui.” afirma Ion
Druta.

În poezia si filozofia lui Blaga, acesta este un loc înzestrat cu virtutii magice, generator de minuni, de
legi si reguli aparte, de vesnicii. Satul e un loc sacru, un punct de concentrare a puterilor divine, nucleu
al nasterii universale, dupa reguli nestiute, careanuleaza timpul si moartea, printr-o germinatie
continua, linistita. Motivul dat este prezent în operele „Sufletul satului” si „Satul minunilor” de Lucian
Blaga.

Poezia „Sufletul satului”e o metafora a permanentei. Aceasta contine motivul veniciei, care indica
concepia blagiana asupra satului, considerat centrul universului spiritual, fapt relevat de metafora
„venicia s-a nscut la sat”. Motivul comuniunii cu natura, reliefat de comparatia „Sufletul satului fîlfîie
pe lîng noi, / ca un miros sfios de iarb tiat” demonstreaz conexiunea dintre sat si natura, aceasta fiind o
parte esenial a sufletului satului.

Opera „Satul minunilor” reprezinta o regsire a sinelui si o reîntoarcere în universul satesc în timpul
progresului urban. Motivul minunilor, indicat de comparaia „minunea tîsneste ca macu-n secara”,
confera spaiului rural o alura magica, misterioasa în care, asemenea primei poezii, natura joaca un rol
esenial. Satul reprezint si simbolul unei existente inelare – totul începe si se termin cu el, caci daca
existena unui eu a început la sat, spre final sufletul si gîndurile tot acolo vor fi.

Universul rural este cel mai bun loc al afirmarii identitatii românesti si al pastrarii traditiilor ce
definesc poporul din spaiul mioritic.

 Locul în care ne păstrăm identitatea, tradiţiile, locul în care ţesem cele mai frumoase vise, este satul.
Oriunde ne-ar purta valurile vietii, satul natal nu se poate uita nicodata. Acolo ne simtim impliniti cu
adevarat, caci: „Nicaieri nu-i mai bine ca acasa”.