FARMACOLOGIA SEDATIV-HIPNOTICELOR ȘI

TRANCHILIZANTELOR

Substanțele din această clasă deprimă în mod nespecific funcțiile sistemului nervos central
(SNC) având efecte sedative, hipnotice și tranchilizante. Efectele sunt datorate deprimării
nespecifice a sistemului reticulat activator ascendent și a sistemului limbic. Consecutiv se va
produce o diminuare a vigilenței corticale și scăderea reactivității la influențele emotionale.
Aceste efecte sunt dependente de doză sau de preparat, la o anumită doză sau pentru un
anumit compus predominând unul sau altul dintre aceste efecte. Uzual, dozele mici produc un efect
sedativ; creșterea acestora va induce un efect hipnotic, dozele și mai mari au efect anestezic
general, iar cele foarte mari determină instalarea comei și apoi moartea dacă ele continuă să
crească. Indiferent de doza administrată, medicamentele din această clasă nu au efect analgezic.
Efectul sedativ constă în scăderea excitabilității senzitive și psihomotorii și producerea
unei stări de calm cu o stare de somnolență, dar fără a induce somnul. Performanțele psihomotorii,
intelectuale și ideația sunt de asemenea diminuate. Sedarea se referă în general la scăderea
responsivității la orice stimul, indiferent de nivelul de stimulare.
Efectul hipnotic constă în inducerea unui somn asemănător, dar nu identic cu cel fiziologic
(a nu se confunda cu acea stare de transă în care subiectul devine pasiv și puternic sugestibil).
Somnul fiziologic diferă ca durată de la un individ la altul, vârsta având o contribuție majoră
la durata și profunzimea lui. Somnul se desfășoară ciclic, pe tot parcursul sau derulându-se în
medie 4-5 cicluri complete.
Efectul tranchilizant sau anxiolitic se referă la combaterea anxietății. Anxietatea
reprezintă teama fără motiv obiectiv trăită intens de către bolnav ce asociază manifestări oragnice
intense: tahicardie, hipertensiune arterială, tahipnee, transpirații, senzație de sufocare, lipotimie și
uneori de moarte iminentă. Toate tranchilizantele sunt și sedative, la doze mici predominând
efectul tranchilizant.
Clasificarea medicamentelor din acestă grupă se face în funcție de structura chimică și de
efectul lor predominant:
I. Benzodiazepine
II. Barbiturice
III. Hipnotice nebarbiturice, nebenzodiazepine
IV. Tranchilizante nebenzodiazepine

I. BENZODIAZEPINE

Benzodiazepinele sunt substanțe ce posedă un nucleu benzodiazepinic la care sunt atașați

diferiți substituenți. Toate medicamentele aparținând acestei clase au caracteristici comune din
majoritatea punctelor de vedere, existând mici variații individuale ale fiecărui preparat.
 Clasificarea benzodiazepinelor sedativ-hipnotice și tranchilizante se face în funcție de
efectul lor preponderent la doze uzuale, în:
1. Benzodiazepine folosite ca hipnotice: Nitrazepam, Midazolam (vezi farmacologia
anestezicelor), Flunitrazepam, Flurazepam, Temazepam.
2. Benzodiazepine folosite ca tranchilizante: Diazepam, Clordiazepoxid, Clorazepat,
Medazepam, Clobazam, Bromazepam, Alprazolam, Oxazepam, Lorazepam, Tofisopam.
Farmacodinamică: benzodiazepinele prezintă mai multe efecte dintre care cele principale
sunt cele sedative, hipnotice și tranchilizante. La acestea se adaugă și cele miorelaxante evidente
în condițiile folosirii unor doze mai mari. Benzodoazepinele utilizate ca și miorelaxante sunt:
Diazepamul și Tetrazepamul (se utilizează doar ca miorelaxant).
Respirația este puțin influențată de benzodiazepine administrate în doze terapeutice, dar
injectarea unor doze mari sau supradozarea determină deprimarea centrului respirator bulbar
putând merge până la oprirea respirației. Circulația nu este semnificativ alterată, dar în prezența
insuficienței cardiace sau a hipovolemiei, ele scad contractilitatea miocardică, reduc tonusul
vascular și pot produce colaps circulator. Efectul inductor enzimatic al benzodiazepinelor este
minor.
Mecanism de acțiune: benzodiazepinele acționează la nivelul formațiunii reticulare
activatoare ascendente a mezencefalului responsabilă de starea de veghe și la nivelul sistemului
limbic implicat în procesele de gândire și cele intelectuale. Relaxarea musculară se datorează
acțiunii la nivelul măduvei spinării, iar ataxia (imposibilitatea coordonării unor grupe musculare
în cursul mișcărilor voluntare) se datorează acțiunii asupra cerebelului. La nivel molecular,
benzodiazepinele acționează prin creșterea inhibiției presinaptice sau postsinaptice prin fixarea la
nivelul unui receptor specific benzodiazepinic GABAA care este o parte integrată a unui complex
aparținând canalului pentru clor. Acest complex formează un canal de clor pentameric modulat
primar prin ligandul GABA (GABA – acid gama aminobutiric) și secundar de liganzi ce includ
benzodiazepinele. Legarea benzodiazepinelor la receptorul lor determină deschiderea canalelor
pentru clor și hiperpolarizare datorită influxului de clor și scăzând excitabilitatea neuronală la noi
stimuli. Legarea GABA determină deschiderea canalelor pentru clor, iar legarea benzodiazepinelor
vor menține aceste canale în poziție “deschis”.
Farmacocinetică: benzodiazepinele se absorb la nivel intestinal, viteza absorbției fiind
dependentă de preparat. Clorazepatul este decarboxilat rapid în stomac la nordazepam (N-
desmetildiazepam) care e absorbit apoi complet în această formă. După administrare rectală,
absorbția este rapidă și completă, în special la copii. Se leagă în proporție variabilă de proteinele
plasmatice. Difuzează rapid în creier, fiind substanțe liposolubile, redistribuindu-se apoi la
țesuturi, redistribuție responsabilă de terminarea efectului. Concentrația de la nivelul LCR este
aproximativ egală cu cea a medicamentului liber în plasmă. Trec prin placentă și ajung în laptele
matern. Benzodiazepinele sunt metabolizate în ficat prin intermediul sistemului enzimatic
citocrom P450. Unele substanțe, cum ar fi Oxazepamul, sunt conjugate direct și nu sunt
metabolizate de către acest sistem enzimatic.
 Există două modele de metabolizare a benzodiazepinelor: unii compuși (majoritatea) suferă
inițial procese de oxidare microzomală ce constă în N-dezalkilari și 3-hidroxilari alifatice urmată
de glucuronoconjugare. Alte substanțe sunt inițial glucuronoconjugate și apoi oxidate microzomal.
În urma oxidării microzomale rezultă de cele mai multe ori metaboliți activi, unii cu timp de
înjumătățire lung, prelungind efectul benzodiazepinei. De exemplu, Medazepamul se transformă
pe rând în Diazepam, Nordazepam și Oxazepam, toții compușii fiind și ei folosiți la rândul lor ca
și medicamente. Unele benzodiazepine cum ar fi Oxazepamul, Temazepamul și Lorazepamul sunt
direct glucuronoconjugate și inactivate. Procesul are importanță practică deoarece
glucuronocinjugarea este puțin influențată de vârstă sau de insuficiență hepatică.
Excreția este renală în cea mai mare parte; un mic procent se excretă biliar intrând în
circuitul hepato-entero-hepatic, fiind responsabil de un alt vârf plasmatic la distanță de câteva ore
de la administrare.
Concentrațiile care determină un efect tranchilizant sunt apropiate de cele care determină
un efect sedativ; pentru evitarea sedării diurne, la pacienții la care se dorește doar efect
tranchilizant, se recomandă fracționarea dozelor pentru a evita apariția concentrațiilor plasmatice
mari și respectiv a sedării diurne neplăcute.
Indicații terapeutice: sunt utilizate ca și tranchilizante în situațiile acute pe perioade
scurte. Ca și sedative-hipnotice sunt medicamentele preferate înaintea barbituricelor datorită
sedării reziduale mai puțin marcate și a unui somn de caliate mai bună. Sunt utilizate în
anesteziologie atât ca medicație preanestezică (Midazolam, Diazepam, Lorazepam), ca anestezice
generale (Midazolam) sau post-intervenție chirurgicală. De asemenea, se utilizează în tratamentul
alcoolismului cronic (Diazepamul, Clordiazepoxidul, Clorazepatul, Lorazepamul) în cadrul curei
de dezintoxicare pentru tratamentul și profilaxia delirium tremens și tratamentul sindromului de
abstinență la alcool. Benzodiazepinele se folosesc în epilepsie ca și antiepileptice cu spectru larg
(Clobazam, Clonazepam) și în tratamentul crizei epileptice (Diazepam, Lorazepam). Ca și
miorelaxante, Diazepamul și Tetrazepamul se folosesc în stări spastice prin leziuni spinale, spasme
flexoare intermitente dureroase, spasmele reactive de natură reumatică; pot aduce beneficii și la
copii cu afecțiuni motorii cerebrale și la hemiplegici.
Contraindicații: principala afecțiune care contraindică administrarea benzodiazepinelor
este miastenia gravis deoarece benzodiazepinele au efect miorelaxant, agravând boala. Nu se
administrează în timpul sarcinii, în special în perioada organogenezei (risc de malformații, mai
ales la Diazepam). De asemenea, nu se recomandă tratament cu benzodiazepine în perioada
alăptării deoarece aceste substanțe se secretă în laptele matern și determină deprimare respiratorie
la nou-născut și sugar. Sunt contraindicate și în insuficiență respiratorie, sindromul de apnee în
somn (produce deprimare respiratorie) cât și în insuficiență hepatică severă (risc de acumulare și
encefalopatie). Este interzis consumul bauturilor alcoolice pe toată perioada tratamentului datorită
sumării efectului deprimant central, dar și datorită potențialului de dependență și abuz a ambelor
categorii de substanțe. Nu se administrează benzodiazepine șoferilor și persoanelor care efectuează
o muncă ce presupune un grad mare de atenție, finețe sau periculozitate; în perioada administrării
benzodiazepinelor se întrerupe activitatea profesională descrisă mai sus.
 Efecte adverse:
1. Sedarea reziduală pe timpul zilei după administrare de benzodiazepine cu efect hipnotic.
Această sedare este mai puțin semnificativă comparativ cu cea produsă de barbiturice și se menține
doar în prima parte a zilei.
2. Efect paradoxal caracterizat prin agitație psihomotorie, iritabilitate, anxietate sau chiar
agresivitate, mai ales la vârstele extreme: bătrâni și copii. În acest caz se întrerupe administrarea
medicamentului.
3. Amnezie anterogradă cu diminuarea proceselor de învățare-memorizare și scăderea
temporară a capacității de a lua decizii și a celei intelectuale.
4. Intoxicația cronică se manifestă prin apariția toleranței și a dependenței. Toleranța
implică toate efectele benzodiazepinelor. Dependența este atât fizică cât și psihică. Dependența
fizică se manifestă prin instalarea unui sindrom acut de abstinență la întreruperea bruscă a
medicației și apare dependent de timpul de înjumătățire al medicamentelor: pentru substanțele cu
timp de înjumătățire scurt apare după 2-3 zile (Oxazepam, Midazolam, Lorazepam); pentru
substanțele cu timp de înjumătățire lung, apare după 2-3 săptămâni (Diazepam, Nitrazepam, etc).
Sindromul de abstinență se manifestă prin anxietate, agitație, insomnie, somn agitat cu coșmaruri,
cefalee, tremor, spasme muscular, mialgii. Uneori pot apare manifestări psihotice și stări
confuzive, convulsii, în special dacă consumul benzodiazepinelor a fost lung, luni-ani sau dacă
dozele au fost mari. Pentru evitarea apariției dependenței, administrarea nu se face pe perioade mai
lungi de câteva săptămâni. Când se întrerupe tratamentul, reducerea dozelor se face treptat
deoarece benzodiazepinele manifestă fenomene de rebound. Dependența psihică poate fi
importantă mai ales la persoanele predispuse spre consumul substanțelor de abuz.
5. Intoxicația acută în condițiile administrării terapeutice survine rar deoarece doza toxică
este de 30-40 de ori mai mare decât doza cu efect hipnotic. Intoxicația acută se observă doar în
situația ingestiei voluntare sau accidentale a unor doze mari. Se manifestă prin deprimare nervos-
centrală moderată, bolnavul prezentând dificultăți de vorbire, stupoare sau chiar comă. Deprimarea
respiratorie nu este marcată, dar uneori poate necesita ventilație asistată. La revenire, bolnavul
prezintă amnezie. Severiatea intoxicației crește în cazul asocierii benzodiazepinelor cu băuturile
alcoolice, barbiturice sau alte deprimante centrale, sau în prezența insuficienței hepatice,
respiratorii sau cardiace.
Tratamentul constă în spălături gastrice și administrarea de cărbune activat. Se mențin
funcțiile vitale, se corectează hipotensiunea (Adrenalina, Dopamina) și bradicardia (Atropina), se
administrează fluide și la nevoie se instituie respirația asistată. Se administrează de asemenea,
antidotul specific, Flumazenil.
Flumazenilul este un antagonist competitiv al benzodiazepinelor cu afinitate pentru situsul
specific de legare a benzodiazepinelor la nivelul receptorului GABAA. Se administrează 0,3 mg
i.v. în bolus; dacă în decurs de 60 de secunde nu se obține efectul dorit, se poate injecta repetat
până când pacientul se trezește, dar fără a depăși o doză totală de 2 mg. Uzual, efectul apare după
1-2 minute de la injectare. Dacă reapare somnolența, se poate administra încă o doză i.v. în bolus
sau o perfuzie reglată la viteza de 0,1-0,4 mg/oră. Se monitorizează starea clinică a pacientului
deoarece Flumazenilul are o durată mai scurtă de acțiune (în medie 30-60 minute) decât
benzodiazepinele. Flumazenilul nu are nici un efect în intoxicația cu barbiturice sau cu
antidepresive triciclice.
Interacțiuni cu alte medicamente: antibioticele macrolide, Ketoconazolul, Itraconazolul,
sucul de grapefruit sunt inhibitori ai sistemului citocrom P450 și modifică teoretic metabolismul
benzodiazepinelor; practic acest proces este nesemnificativ și nu s-au observant variații mari ale
concentrațiilor acestor medicamente. Influențe reale o au contraceptivele orale și Cimetidina
deoarece inhibă N-dealkilarea și 3-hidroxilarea benzodiazepinelor. Teofilina și cofeina reduc
semnificativ efectele benzodiazepinelor.

I.1. Benzodiazepine folosite ca hipnotice

Sunt utilizate benzodiazepinele care sunt avantajoase deoarece au un efect sedativ-hipnotic

marcat. Deși au și un efect tranchilizant, intensitatea efectului sedativ-hipnotic este în favoarea
acestuia din urmă. Ca și sedative, determină o deprimare generală psihomotorie. Ca și hipnotice,
dau impresia unui somn profund. Ele produc o diminuare a duratei instalării somnului, măresc
timpul total al somnului și reduc numărul de treziri. Compușii utilizați ca și hipnotice scad durata
stadiului 1 în timp ce compușii utilizați ca și tranchilizante prelungesc durata acestui stadiu. Toate
benzodiazepinele cresc durata stadiului 2 și o scurtează pe cea a stadiilor 3, 4 și a somnului REM.
Nu influențează secreția hormonilor secretați nocturn, nici ca ritm și nici ca și cantitate.
Dintre compușii clasei, Midazolamul este utilizat ca și anestezic general și este descris pe
larg la capitolul “Farmacologia anestezicelor”.

Nitrazepam
Farmacodinamică: Nitrazapemul este o benzodiazepină cu durată lungă de acțiune, având
efecte sedative-hipnotice și tranchilizante. Determină o scădere a agresivității și o diminuarea a
comportamentului de tip recompensă și pedeapsă. Deprimă reacțiile vegetative-endocrine la
stimuli emoționali.
Mecanismul de acțiune este cel comun benzodiazepinelor (vezi mai sus).
Farmacocinetică: se absoarbe rapid și complet după administrarea orală. Se leagă de
proteinele plasmatice în proporție mare. Se metabolizează hepatic, inițial prin nitroreducere sub
acțiunea aldehid-oxidazei. Se formează un compus intermediar, N-hidroxil-nitrazepamul,
responsabil de leziunile hepatice care pot apare în timpul tratamentului îndelungat.
Biotransformarea continuă prin acetilare și hidroxilare, substanțele rezultate neavând activitate
farmacologică semnificativă, dar metabolitul acetilat (7-acetilamino-nitrazepam) produce efecte
teratogene la animalele de laborator. Mai departe, produșii rezultați vor fi glucuronoconjugați,
formă sub care se elimină renal. La vârstnici se recomandă reducerea dozei datorită diminuării
capacității hepatice de epurare a medicamentului.
 Indicații terapeutice: tratamentul simptomatic pe termen scurt al insomniei ocazionale și
tranzitorii. Administrarea se face înainte de culcare, maxim 2 săptămâni. Tratamentul se întrerupe
prin scăderea progresivă a dozelor.
Contraindicații: insuficiență respiratorie severă, sindrom de apnee în somn, insuficiență
hepatică severă (există risc de producere a encefalopatiei), miastenia gravis, consumul băuturilor
alcoolice. Nu se efectuează activități ce presupun un grad ridicat de atenție.
Efecte adverse: comune cu cele ale benzodiazepinelor.
Interacțiuni cu alte medicamente: sunt cele ale benzodiazepinelor. În plus, asocierea cu
Clozapina determină colaps cu stop respirator și/sau cardiac.

I.2. Benzodiazepine folosite ca tranchilizante

Aceste benzodiazepine prezintă beneficii directe simptomatice asupra anxietății cât și

indirect prin reducerea manifestărilor clinice care o însoțesc. La aceste substanțe, efectul
tranchilizant este mai intens decât cel sedative-hipnotic la dozele terapeutice uzuale. Ca și
anxiolitice sunt deosebit de eficiente în situațiile acute, în atacul de panică, diferite fobii și angoase.
Efectul se instalează rapid. Utilizarea lor este rezervată perioadelor scurte datorită instalării
dependenței și toleranței. Pot fi utilizate ca și hipnotice în situația în care insomnia este determinată
de anxietate.

Diazepam
Farmacodinamică: Diazapamul este o benzodiazepină cu durată lungă de acțiune.
Prezintă caracteristicile benzodiazepinelor descrise mai sus.
Mecanism de acțiune: este cel comun benzodiazepinelor (vezi mai sus).
Farmacocinetică: Diazepamul este un compus liposolubil. Dacă se administrează oral, se
absoarbe rapid și complet, atingând o concentrație plasmatică maximă la 30-90 de minute. Dacă
se administrează rectal, efectul terapeutic începe să apară după câteva minute; concentrația
plasmatică maximă se atinge în 10-20 de minute. După administrare i.m., absorbția este inegală și
se obține o concentrație plasmatică inferioară comparativ cu cea atinsă după administrare orală. Se
leagă în proporție mare de proteinele plasmatice. Traversează placenta și pătrunde în laptele
matern. Distribuția este bifazică, caracteristică benzodiazepinelor. La nivel hepatic, Diazepamul
se transformă prin N-demetilare sau C3-hidroxilare în Nordazepam și respectiv Temazepam.
Acești doi compuși sunt ulterior convertiți în Oxazepam. Temazepamul, Nordazepamul și
Oxazepamul sunt metaboliți farmacologic activi. Aceste substanțe sunt apoi glucuronoconjugate
și se elimină renal și parțial biliar.
Indicații terapeutice: se utilizează în anxietatea severă, rar în tratamentul insomniilor.
Este util în controlul spasmelor musculare, a contracturilor musculare, tetanosului, convulsiilor de
diferite etiologii (epileptice, febrile), tratamentul crizei epileptice și a status epilepticus. Se
folosește și ca medicație preanestezică.
 Contraindicații: sunt cele descrise pentru benzodiazepine. În plus, nu se administrează în
psihoze cronice, fobii sau stări obsesionale.
Efecte adverse: cele descrise pentru benzodiazepine.
Interacțiuni cu alte medicamente: cele descrise pentru benzodiazepine.

Alprazolam
Farmacodinamică: prezintă caracteristicile farmacodinamice ale benzodiazepinelor
descrise mai sus.
Mecanism de acțiune: este cel comun benzodiazepinelor (vezi mai sus).
Farmacocinetică: se absoarbe rapid dacă e administrat sub formă de comprimate obișnuite
(concentrația plasmatică maximă fiind atinsă după 1-2 ore) sau lent dacă e administrat sub formă
de comprimate cu eliberare prelungită (concentrația plasmatică maximă fiind atinsă după 5-11
ore). Se metabolizează hepatic prin oxidare, metaboliții rezultați având activitate farmacologică
nesemnificativă. Se excretă renal.
Indicații terapeutice: este indicat în: anxietate moderată sau severă care poate fi
generalizată, asociată cu depresie sau cu tulburări funcționale sau organice. Se folosește si pentru
tratamentul atacului de panică sau a altor tulburări de panică. Se administrează și pentru
tratamentul sau profilaxia delirium tremens și a sindromului de abstinență la alcoolici.
Contraindicații: cele descrise pentru benzodiazepine. Nu se administrează la pacieții cu
vârstă mai mică de 18 ani.
Efecte adverse: cele descrise pentru benzodiazepine. În plus produce anorexie, încețoșarea
vederii, constipație, disfuncție hepatică cu icter.
Interacțiuni cu alte medicamente: cele descrise pentru benzodiazepine

Tofisopam
Farmacodinamică: Tofisopamul este un derivat de benzodiazepină cu efect anxiolitic mai
slab decât a celorlalte benzodiazepine. Nu prezintă efect sedativ, nu are acțiune miorelaxantă și
nici anticonvulsivantă. Nu afectează funcția cognitivă și psihomotorie.
Mecanism de acțiune: este cel comun benzodiazepinelor (vezi mai sus).
Farmacocinetică: se absoarbe rapid după administrarea orală, dar este metabolizat în
proporție mare la primul pasaj hepatic. Biotransformarea se realizează la nivel hepatic în principal
prin demetilare. Se elimină sub formă de metaboliți, 60% pe cale renală și 40% prin fecale.
Indicații terapeutice: se administrează în anxietatea ce însoțește sau agravează tulburările
nevrotice, somatice, psihosomatice (mai ales cele de tip anginos) și vegetative, stări depresive (în
asociere cu antidepresive). Este util și în formele ușoare-moderate ale sindromului de sevraj
alcoolic pentru diminuarea excitației și a manifestărilor vegetative din faza de pre-delirium și din
delirium tremens.
 Contraindicații: sunt cele descrise pentru benzodiazepine mai puțin miastenia gravis. În
plus, nu se administrează în psihoze cronice, fobii sau stări obsesionale datorită creșterii
agresivității și a riscului de suicid.
Efecte adverse: este un compus mai bine tolerat fără risc de dependență. Nu produce
sedare reziduală și nici amnezie. Determină pierderea apetitului, constipație, meteorism, greață,
xerostomie, cefalee. Poate determina convulsii la pacienții epileptici. La nivel muscular produce
tensiune musculară și mialgii. Intoxicația acută apare după ingestia voluntară sau accidentală a
unor cantități mari de medicament și se manifestă prin stare confuzivă, vărsături, convulsii,
deprimare respiratorie, comă. Tratamentul intoxicației acute este similar celui descris pentru
benzodiazepine.
Interacțiuni cu alte medicamente: cele descrise pentru benzodiazepine.

II. BARBITURICE

Sunt substanțe derivate ale acidului barbituric având diferiți substituenți care le conferă
proprietăți farmacocinetice diferite și farmacodinamice legate de intensitatea efectului lor. De
exemplu, derivații N-metilati (Metohexital) și tiobarbituricele (Tiopental) au o durată de acțiune
foarte scurtă fiind utilizate ca și anestezice generale (vezi farmacologia anestezicelor).
Clasificarea barbituricelor se face din punct de vedere al duratei de acțiune și a perioadei de
latență în:
1. Barbiturice cu latență și durată ultrascurtă de acțiune (10-20 minute) – barbituricele
utilizate ca și anestezice generale: Tiopental, Metohexital (vezi farmacologia anestezicelor);
2. Barbiturice cu latență și durată scurtă de acțiune (sub 2 ore): Ciclobarbital;
3. Barbiturice cu latență și durată medie de acțiune (3-6 ore): Amobarbital;
4. Barbiturice cu latență și durată lungă de acțiune (peste 8 ore): Fenobarbital.
Fenobarbitalul este cel mai frecvent folosit barbituric în practica terapeutică actuală.
Amobarbitalul este o substanță conținută în preparatul Distonocalm (o combinație formată din
Atropină, Ergoton – alkaloid de secară cornută, Propranolol si Amobarbital) utilizat în diferite
distonii neurovegetative, dar și ca adjuvant în climacteriu și la hipertiroidieni.
Farmacodinamică: barbituricele sunt folosite pentru efectul lor sedativ-hipnotic, efect
pentru care sunt înlocuite din ce în ce mai mult de către benzodiazepine. Au efecte anestezice
generale: Tiopental, Metohexital. Au proprietăți anticonvulsivante, în special compușii care
posedă un radical 5-fenil (Fenobarbital). Au efecte inductoare enzimatice puternice. În doze
sedative sau hipnotice nu influențează semnificativ respirația și circulația; aceste efecte sunt
importante la pacienții cu afecțiuni cardiace sau afecțiuni respiratorii cronice. Barbituricele
determină o reducere moderată a fluxului sangvin la nivel renal și cerebral cu o diminuare a
presiunii LCR, diminuare marcată atunci când se administrează doze anestezice. Determină
scăderea motilității intestinale și a secreției gastrice, dar aceste efecte au fost puse pe seama
efectului hipnotic.
 Mecanism de acțiune: deprimarea SNC se manifestă la nivelul sistemului limbic, a
scoarței cerebrale, talamusului și hipotalamusului, inhibând sistemul reticulat activator ascendent.
Din punct de vedere molecular, barbituricele se leagă tot la nivelul canalul de clor, în același
complex macromolecular ca și benzodiazepinele, dar pe un alt situs. Deși se leagă pe un alt sediu,
la fel ca și benzodiazepinele, barbituricele potențează efectele inhibitoare consecutive legării
GABA, crescând timpul în care canalul de clor este deschis. Determină astfel o hiperpolarizare și
o scădere a excitabilității neuronale la un nou stimul. Pe lângă acest mecanism, barbituricele
deprimă acțiunea depolarizantă a glutamatului (neurotransmițător excitator al SNC) prin blocarea
unor receptori specifici pentru glutamat. La concentrații mari, barbituricele au efect inhibitor
asupra canalelor pentru Na+ și K+. Privind în ansamblu mecanismul de acțiune al barbituricelor se
observă o acțiune mult mai puțin specifică, comparativ cu cea a benzodiazepinelor.
Farmacocinetică: se administrează de obicei oral pentru efectul sedativ-hipnotic sub
formă de săruri de sodiu deoarece se absorb mai rapid. Debutul acțiunii se realizează după 10-60
min, în funcție de preparat și e încetinit de prezența alimentelor care întârzie absorbția. Injecțiile
intramusculare se realizează profund pentru a evita durerea și necroza tisulară datorate injectării
superficial în țesutul celular subcutanat. Calea intravenoasă este rezervată tratamentului de urgență
a status epilepticus și pentru efectuarea anesteziei generale. Se distribuie inițial la nivel cerebral,
urmând o redistribuție tisulară, timpul în care se realizează acest fenomen depinzând de
liposolubilitatea fiecărui compus. Biotransformarea se realizează la nivel hepatic, depinzând de
radicalii grefați pe nucleul de bază. Principala cale de metabolizare constă în oxidarea catenei de
la C5 rezultând compuși inactivi ce se elimină renal. Alte transformări constau în N-dezalkilare și
desfacerea ciclului. Eliminarea renală este grabită de alcalinizarea urinei, aspect important în cazul
intoxicației cu barbiturice.
Indicații terapeutice: se utilizează în tratamentul insomniilor fie de inducere sau de
adormire (Ciclobarbitalul), fie de menținere (Fenobarbital, Amobarbital). Ca și sedative se
utilizează pentru sedarea preoperatorie, în alte circumstanțe, fiind înlocuite de benzodiazepine. În
epilepsie se utilizează ca și antiepileptice în convulsiile tonico-clonice și în marele rău epileptic.
De asemenea, se utilizează pentru oprirea crizelor din status epilepticus. Barbituricele intră în
compoziția diferitelor preparate pentru a adăuga efectului acestora și pe cel sedativ: alături de
antitusive, alături de analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene, cofeina se găsește în preparate
antinevralgice sau antalgice (Calmant forte, Fascorem), în preparatul Distonocalm (vezi mai sus),
sau alături de unele extracte cum ar fi cel de valeriană (Extraveral) pentru a obține un efect
tranchilizant. O altă indicație este profilaxia icterului nuclear la nou-născut (Fenobarbital).
Contraindicații: barbituricele sunt contraindicate la pacienții cu insuficiență hepatică și
insuficiență renală datorită riscului de acumulare. Sunt contraindicate la pacienții cu insuficiență
respiratorie datorită efectului deprimat respirator. Leziunile miocardice reprezintă de asemenea,
contraindicații deoarece pot fi agravate prin reducerea fluxului sangvin. Nu se administrează în
sarcină (efect teratogen) și alăptare. De asemenea, nu se administrează în depresie deoarece o
agravează.
 Barbituricele sunt contraindicate și în profiriile hepatice. Ca și la benzodiazepine, este
interzis consumul băuturilor alcoolice pe toată perioada tratamentului. Nu se administrează
benzodiazepine șoferilor și persoanelor care efectuează o muncă ce presupune un grad mare de
atenție, finețe sau periculozitate; în perioada administrării benzodiazepinelor se întrerupe
activitatea profesională descrisă mai sus.
Efecte adverse:
1. Efect paradoxal, la fel ca și benzodiazepinele, caracterizat prin agitație psihomotorie,
delir, halucinații, insomnia, efect observant mai ales la vârstnici și mai rar la copii. Se întrerupe
administrare barbituricului.
2. Sedare reziduală a doua zi după administrare, mai intensă și de durată mai lungă
comparativ cu benzodiazepinele (se poate prelungi întreaga zi). Bolnavul prezintă buimăceală la
trezire, este obosit; capacitățile intelectuale și cele de memorizare sunt diminuate temporar.
3. Intoxicația cronică manifestată prin toleranță și dependență. Alte manifestări clinice
prezente la acești pacienți constau în confuzie, tulburări afective, hiporeflexie, ataxie
(imposibilitatea de a coordona grupele musculare în timpul mișcărilor voluntare). Toleranța se
instalează după săptămâni-luni, dependent de posologie și mai puțin de substanța folosită.
Toleranța pentru efectul deprimant central este încrucișată cu cea pentru alcool, tranchilizante și
alte medicamente hipnotice.
Barbituricele sunt medicamete folosite și ca substanțe de abuz. Dependența este fizică și
psihică. Dependența fizică se manifestă prin apariția unui sindrom acut de abstinență de tip alcool-
barbiturice caracterizat prin triada: tremor, delir, convulsii. Bolnavul prezintă în plus nervozitate,
agitație, insomnie. Manifestările sunt severe și necesită spitalizare și supravegere medicală. Ele
apar după 24 de ore de la întreruperea administrării cu un maximum de intensitate în zilele 2-3,
apoi diminuă și dispar treptat în 2-3 săptămâni.
Dartorită riscului dezvoltării dependenței și toleranței, barbituricele sunt medicamente care
se utilizează doar pe termen scurt.
4. Intoxicația acută este frecventă deoarece barbituricele sunt substanțele cel mai frecvent
implicate în acțiunile de tip suicidal. Doza toxică este de 3-8 ori până la 20 de ori mai mare decât
doza cu efect hipnotic. Cei mai periculoși sunt compușii cu durată de acțiune scurtă și ultrascurtă.
Inițial apare o stare precomatoasă, incoerentă, confuzie, ce evoluează spre comă. Coma se poate
instala brusc cu deprimarea respirației și circulației, relaxare musculară, areflexie, colaps,
hipotermie, oligurie. Moartea se poate instala după 1-8 zile prin stop respirator, insuficiență acută,
colaps.
Tratamentul intoxicației acute constă în emeză (nu și dacă bolnavul este inconștient
deoarece există riscul de aspirație pulmonară), spălături gastrice, susținerea funcțiilor vitale:
respirația (respirație asistată, intubație, aspirarea secrețiilor), circulației (administrarea de sânge,
soluții coloidale, adrenalină, dopamină), funcției renale (administrare de lichide). Se realizează o
alcalinizare a urinei pentru grăbirea eliminării barbituricelor prin administrarea bicarbonatului de
sodiu în soluții perfuzabile. Se produce și o diureză osmotică prin administrarea de manitol 5%
pentru diminuarea reabsorbției apei din urină primară. Se efectuează și o dializă, masură mai puțin
eficientă în cazul compușilor care se leagă în proporție mare de proteinele plasmatice. În cazul
intoxicației acute cu barbiturice nu există antidot specific.
Interacțiuni cu alte medicamente: nu se asociază barbituricele cu alte medicamente sau
substanțe deprimante ale SNC datorită sinergismului acestui efect, dar și inhibiției competitive a
metabolismul acestor medicamente: opioide, neuroleptice, benzodiazepine, antidepresive,
antihisteminice de generația I, etc. Barbituricele au efect inductor enzimatic grăbind biodegradarea
și scăderea concentrației plasmatice a numeroase substanțe: anticoagulante orale, contraceptivelor,
beta-blocante, glucocorticoizi, etc.

Fenobarbital
Farmacodinamica este descrisă la barbiturice. În plus, Fenobarbitalul are acțiuni
coleretice datorită inducției enzimei colesterol 7-alfa-hidroxilaza, enzimă cheie din cadrul
procesului de transformare a colesterolului în acizi biliari. Tot prin intermediul fenomenului de
inducție enzimatică, Fenobarbitalul acționează și asupra enzimei bilirubin UDP-glucuronil
transferază cu rol în glucuronoconjugarea bilirubinei indirecte și transformarea ei în bilirubină
diglucuronid sau bilirubină directă. Astfel are loc o creștere a clearance-ului hepatic al bilirubinei,
proces cu o importanță deosebită în profilaxia icterului nuclear la nou-născut și în tratamentul
sindroamelor icterice cu valori crescute ale bilirubinei neconjugate.
Mecanismul de acțiune este cel descris la barbiturice.
Farmacocinetică: se absoarbe bine după administrare orală. Vârful concentrației
plasmatice apare după 8 ore la adult și după 4 ore la copil sau după administrare i.m. Efectul este
durabil, se instalează în 30-45 de minute și se menține 8-12 ore. Se leagă de proteinele plasmatice
în proporție de 50%. Cinetica distribuției este cea comună barbituricelor. Se metabolizează hepatic
în proporție de 75% implicând sistemul enzimatic citocrom P450 prin hidroxilare și
glucuronoconjugare. În urma acestor procese rezultă metaboliți inactivi eliminați apoi renal,
principalul compus fiind derivatul para-hidroxifenil. Restul de 25% ce nu se metabolizează hepatic
se excretă tot renal, sub formă nemodificată.
Indicații terapeutice: este indicat la toate categoriile de vârstă, inclusiv la nou-născut. Se
administrează ca și sedativ-hipnotic în stările de agitație psihomotorie, stări nevrotice de diferite
etiologii (inclusiv cele apărute ca reacții adverse ale unor medicamente). Se folosește și ca
preanestezic sau în unele proceduri paraclinice, medicale sau chirurgicale ce necesită sedare.
Pentru efectul anticonvulsivant este util în marele rău epileptic, criză epileptică, status epilepticus
sau în alte crize convulsive cum ar fi cele febrile (mai ales la copii), cele din intoxicația cu stricnină
sau în tetanos. Este folosit și în tratamentul icterelor congenitale cu bilirubina indirectă crescută
pentru efectul inductor enzimatic; pentru același efect se folosește în profilaxia icterului nuclear la
nou-născut. Poate fi administrat și în unele forme de colestază hepatică. O altă indicație este
reprezentată de afectarea cerebrală din cazurile severe de malarie.
Contraindicații: cele descrise pentru barbiturice.
 Efecte adverse: cele descrise pentru barbiturice. Alte reacții adverse sunt reprezentate de
sindromul Stevens-Johnson și necroliză epidermică toxică.
Interacțiuni cu alte medicamente: cele descrise pentru barbiturice. Este contraindicată
asocierea Fenobarbitalului cu:
- Ifosfamida datorită agravării neurotoxicității;
- Saquinqvir și Ritonavir (antivirale HIV) datorită scăderii eficacităților;
- Estroprogesteron și progestative folosite ca anticoncepționale deoarece devin ineficace.

III. HIPNOTICE NEBARBITURICE NEBENZODIAZEPINE

În această clasă sunt incluse medicamente cu structuri chimice diferite care sunt utilizate
ca și hipnotice: Zolpidem, Zopiclona, Zaleplon, Bromizoval, Glutetimid, Melatonina. Recent, în
SUA a fost autorizat medicamentul Eszopiclone, un izomer al Zopiclonei (neautorizat în SUA, dar
autorizat în Europa) cu efecte similare; se pare ca Eszopliclona induce un somn cu o durată mai
lungă. Bromizovalul are efect hipnotic redus, fiind mai rar utilizat. Glutetimida, este rar folosită
datorită reacțiilor adverse multiple, în special a celor anticolinergice. La noi în țară a fost retrasă
autorizația medicamentului Zaleplon.

Zolpidem
Farmacodinamică: are efecte sedativ-hipnotice la doze mici; la doze mari se adaugă
efectele miorelaxante, anxiolitice și anticonvulsivante. Nu există diferențe de menținere a
somnului între comprimatele sublinguale și cele obișnuite.
Mecanism de acțiune: este un medicament cu un mecanism de acțiune de tip
benzodiazepinic, Zolpidemul legându-se pe aceslași tip de receptor; acest mecanism este descris
pentru benzodiazepine. Diferența constă în specificitatea mai mare a Zolpidemului. În timp ce
benzodiazepinele se leagă nespecific la nivelul receptorului benzodiazepinic (interacționează cu
toate cele 3 subunități alfa), Zolpidemul interacționează preferențial cu subunitatea alfa-1. Această
subunitate este mai bogat reprezentată la nivelul regiunilor corticale senzoriale și motorii,
substanța neagră, cerebel, bulb, punte și talamus.
Farmacocinetică: absorbția este rapidă, efectul se instalează de asemenea rapid. Durata
acțiunii este scurtă, în jur de 6 ore. Absorbția este întârziată de prezența alimentelor. Legarea de
proteinele plasmatice se face în proporție mare. Este inactivat într-un procent de 35% la primul
pasaj hepatic. Metabolismul este hepatic, fiind transformat la acest nivel în compuși inactivi. Se
secretă renal și prin materiile fecale.
Indicații terapeutice: se utilizează în tratamentul de scurtă durată al insomniilor de
adormire; tratamentul nu trebuie să depășească 4 săptămâni la o singură cură.
Contraindicații: sunt cele descrise pentru benzodiazepine. În plus, Zolpidemul nu se
administrează persoanelor sub 18 ani.
 Efecte adverse: sunt cele descrise pentru benzodiazepine; riscul de dependență și toleranță
este mult scăzut, uneori poate să lipsească. Poate apare somnambulismul.
Interacțiuni cu alte medicamente: sunt cele descrise pentru benzodiazepine.

Zopiclona
Farmacodinamică: efectele sunt similare benzodiazepinelor. Reduce numărul de treziri
din timpul somnului. Zopiclona nu influențează somnul rapid sau paradoxal.
Mecanism de acțiune este cel comun benzodiazepinelor (vezi mai sus).
Farmacocinetică: absorbția este rapidă și neinfluențată de alimente. Se leagă de proteinele
plasmatice în proporție mică. Se metabolizează hepatic prin intermediul sistemului citocrom P450
rezultând doi metaboliți: unul N-oxidat, farmacologic activ, și unul N-demetilat, inactiv. Cei doi
metaboliți se elimină preponderent renal, o mică parte fiind excretată prin fecale.
Indicații terapeutice: tratamentul insomniei tranzitorii și ocazionale.
Contraindicații: sunt cele descrise pentru benzodiazepine. În plus, Zopiclona nu se
administrează persoanelor sub 18 ani.
Efecte adverse: sunt cele descrise pentru benzodiazepine; riscul de dependență și toleranță
este prezent, dar mai scăzut comparativ cu benzodiazepinele. Poate apare somnambulismul.
Zopiclona determină apariția unui gust amar, metalic. Sunt prezente și reacții adverse psihice și
psihotice caracterizate prin depresie, halucinații, coșmaruri, uneori iritabilitate și agresivitate.
Interacțiuni cu alte medicamente: sunt cele descrise pentru benzodiazepine.

Melatonina
Farmacodinamică: Melatonina este un hormon secretat de glanda pineală a cărei secreție
crește la întuneric. Are rolul de a regla ciclul somn-veghe. Administrată ca medicament, contribuie
la inducerea somnului.
Mecanism de acțiune: efectele melatoninei se realizează prin legarea sa ca agonist de
receptorii melatoninei 1 și 2 (MT1 si MT2). Receptorii MT1 sunt localizați la nivelul SNC, dar și
în retină, ovar, glanda mamară, vezica urinară, ficat, rinichi, piele. Receptorii MT2 sunt exprimați
în principal în SNC, dar și în plamân, cord, duoden, adipocite. Activarea acestor receptori este
responsabilă de inducerea somnului, dar și a unor modificări fiziologice din timpul somnului.
Farmacocinetică: absorbția este completă după administrare orală și scade în prezența
alimentelor și la vârstnici. Se leagă de proteinele plasmatice în proporție de 60%. Se metabolizează
hepatic la compuși inactivi prin intermediul sistemului citocrom P450. Eliminarea metaboliților se
face pe cale renală sub formă glucuronoconjugată sau conjugat sulfat.
Indicații terapeutice: este indicată în special pacienților vărstnici pentru tratamentul pe
termen scurt al insomniei primare. Este utilă și pentru tratamentul insomniei datorate schimbărilor
de fus orar. Poate fi folosită ca medicament hipnotic în cadrul sevrajului benzodiazepinic.
 Contraindicații: consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului este contraindicat
deoarece reduce eficacitatea Melatoninei.
Efecte adverse:
- efecte neuropsihice: somnolență, iritabilitate, neliniște, deficit de memorie, migrenă;
- tulburări gastro-intestinale: constipație, xerostomie, dureri abdominale;
- modificări ale testelor de laborator: hiperbilirubinemie, creșterea valorilor enzimelor
hepatice.
Interacțiuni cu alte medicamente: efectul inductor enzimatic al Melatoninei apare la
concentrații mai mari decât cele terapeutice. Medicamentele ce conțin estrogeni, chinolonele,
Cimetidina, cresc concentrația plasmatică a Melatoninei. Carbamazepina și Rifampicina scad
concentrația plasmatică a Melatoninei. Melatonina accentuează efectele sedativ-hipnoticelor.

IV. TRANCHILIZANTE NEBENZODIAZEPINE

Tranchilizantele nebenzodiazepine cuprind substanțe care acționează prin mecanisme

diferite, efectul lor fiind unul anxiolitic care are o latență lungă, dar și un efect prelungit.
Medicamentele încadrate în această categorie sunt: Buspirona, Hidroxizina, Propranololul,
Clonidina, Venlafaxin. În teste se află câțiva compuși asemănători cu Buspirona având același
mecanism de acțiune: Genpirona, Isapirona, Tiospirona. Nici una dintre aceste trei substanțe nu
este încă autorizată. Hidroxizina se utilizează preferențial ca anxiolitic în urticarie și dermatozele
pruriginoase cu componentă psihoafectivă. Ea este inclusă în diferite combinații medicamentoase,
adăugând și un efect anxiolitic preparatului medicamentos.

Buspirona
Farmacodinamică: principala sa acțiune este cea anxiolitică; aceasta se instalează lent,
fiind percepută după 7-14 zile de la administrare. Efectul maxim este obținut după 14 săptămâni.
Are acțiune sedativă, dar mai redusă comparativ cu benzodiazepinele. Nu are efect miorelaxant și
nici anticonvulsivant.
Mecanism de acțiune. Buspirona este un agonist parțial al receptorilor serotoninergici
5HT1 pre- și postsinaptici efectul fiind exercitat prin modularea sistemului serotoninergic. Are o
afinitate moderată față de receptorii presinaptici dopaminergici D2. Acționarea receptorilor D2
poate produce la doze mari efecte asemănătoare neurolepticelor: distonie, manifestări
extrapiramidale, dischinezie tardivă, acatizie (neliniște motorie caracterizată prin nevoia
permanentă de mișcare).
Farmacocinetică: se absoarbe rapid din tubul digestiv, absorbția fiind încetinită de
prezența alimentelor, dar nu e modificată de vârstă. Suferă efectul primului pasaj hepatic, fenomen
variabil la fiecare persoană în parte. Se leagă în proporție mare de proteinele plasmatice.
Metabolizarea este hepatică rezultând un compus hidroxilat (5-hidroxi-buspironă) inactiv și unul
demetilat (1,2 pirimidinil-piperazină) active farmacologic. Eficacitatea acestuia din urmă este de
1/4-1/5 din cea a Buspironei. Metaboliții se excretă în principal pe cale renală, o mică parte fiind
eliminați prin fecale. Insuficiența hepatică și insuficiența renală cresc semnificativ concentrația
plasmatică a buspironei.
Indicații terapeutice: tratamentul anxietății generalizate, anxietății reactive (de exemplu,
post-traumatic), anxietății asociate nevrozelor cum ar fi isteria, hipocondria, anxietăți asociate unor
afecțiuni severe sau dureroase. Se mai poate utiliza ca adjuvant, alături de antidepresive, în
tratamentul anxietății din tulburările depresive. Nu ameliorează simptomatologia datorată
sindromului de abstinență la benzodiazepine.
Contraindicații: insuficiență hepatică severă, insuficiență renală severă, persoane sub 18
ani. Nu se administrează împreună cu inhibitori ai monoaminooxidazei (IMAO) datorită riscului
de producere a unui sindrom serotoninergic.
Efecte adverse: dureri toracice, manifestări neuropsihice (crize epileptic, disforie,
reactivitate scăzută, gânduri suicidale, halucinații, mișcări involuntare, perturbări ale viselor),
laringită, congestie nazală, tinitus. Nu produce dependență și nici simptome ale sevrajului după
oprirea administrării.
Interacțiuni cu alte medicamente:
- poate deplasa Digoxinul de pe proteinele plasmatice, crescând astfel riscul toxicității
digitalice;
- sucul de grapefruit, Verapamilul, Diltiazemul, antibioticele macrolide determină creșterea
concentrației plasmatice a Buspironei cu creșterea riscului de reacții adverse;
- nu determină potențarea sau prelungirea efectelor benzodiazepinelor.

Venlafaxin
Farmacodinamică: Venlafaxina a fost introdusă în terapie la pacienții cu diferite tipuri de
depresie; datorită riscului crescut de suicid ca efect advers, medicamentul nu este cel de primă
alegere în tratamentul depresiei. Are un efect stimulator asupra activității neurotransmițătoare a
SNC. Venlafaxina este un medicament antidepresiv inhibitor al recaptării serotoninei și a
noradrenalinei utilizat în prezent în mod curent și ca tranchilizant. Are un efect slab de inhibare a
recaptării dopaminei. Datorită acestor acțiuni, este asociată cu diverse efecte anticolinergice, sedative
și cardiovasculare observate și la alte medicamente psihotrope. Nu inhibă monoaminooxidaza.
Mecanism de acțiune: nu este pe deplin cunoscut. S-a observat ca Venlafaxina și
metabolitul său activ, O-desmetilvenlafaxina inhibă recaptarea serotoninei și noradrenalinei avâd
o potență mai mare (de aproximativ 5 ori) asupra recaptării serotoninei. Are efecte inhibitorii slabe
asupra recaptării dopaminei, dar spre deosebire de antidepresivele triciclice nu are acțiune asupra
receptorilor histaminergici, muscarinici sau α1-adrenergici. Determină o scădere a sensibilității
receptorilor β-arenergici atât în administrare acută (chiar la o singură doză) cât și la adminsitrare
cronică.
 Farmacocinetică: se absoarbe rapid și aproape complet din tubul digestiv dacă se
administrează sub formă de comprimate obișnuite și mai lent după administrarea formelor cu
eliberare prelungită. Se leagă puțin de proteinele plasmatice. Venlafaxina este metabolizată hepatic
la metabolitul său activ, O-desmetil velafaxina prin intermediul sistemului citocrom P450. O-
desmetil velafaxina este în continuare conjugată sau transformată în alți metaboliți inactivi. Atât
Venlafaxina nemodificată cât și metaboliții săi principali sau minori se elimină renal.
Indicații terapeutice: se administrează la adulți în episoadele depresive majore, tulburări
anxioase generalizate, anxietate sau fobie socială, tulburări de panică cu sau fără agorafobie,
diferite fobii, în durerea neuropată. Poate fi utilizată și pentru diminuarea simptomelor vasomotorii
la femeile cu cancer de sân și la femeile post-menopauză.
Contraindicații:
- administrarea concomitentă de IMAO datorită riscului de producere a sindromului
serotoninergic sever;
- persoane sub 18 ani;
- glaucon (Venlafaxina produce midriaza și creșterea presiunii intraoculare);
- sarcina și alaptarea.
Efecte adverse:
- diminuarea funcțiilor plachetare cu sângerări mai puțin extinse (echimoze, hematoame,
epistaxis, peteșii) ce pot merge până la sângerări severe cu potențial letal;
- tulburări menstruale cu sângerări abundente, disfuncție erectilă;
- agresivitate, acatizie, stare de confuzie, depersonalizare, tulburări ale viselor, amețeală,
cefalee, somnolență, tremor, parestezie;
- greață, vărsături, xerostomie, frisoane;
- simptome de întrerupere a tratamentului în cazul în care acesta se întrerupe brusc:
amețeală, tulburări senzoriale, insomnie, perturbări ale viselor, agitație, anxietate, greață, vărsături,
tremor, cefalee, tinitus;
- teste de laborator fals-pozitive pentru amfetamine si fenciclidine; valori crescute ale
colesterolului seric;
- tulburări de vedere: vedere încețoșată, tulburări de acomodare, midriază;
- scăderea apetitului, hiperhidroză, polakiurie, disurie.
Interacțiuni cu alte medicamente:
- sindromul serotoninergic mai poate apărea la asocierea Venlafaxinei cu următoarele
medicamente: Litiu, Linezolid, extracte sau suplimente ce conțin sunătoare, antipsihotice, opioide,
antagoniști dopaminergici, alte medicamente antidepresive ce afectează sistemul de transmisie
serotoninergic;
- antifungicele cresc concentrația plasmatică a Venlafaxinei;
- medicația antitrombotică determină o creștere semnificativă a riscului de sângerare dacă
este asociată cu Venlafaxina.