Intoxicatia cu benzodiazepine

Benzodiazepinele reprezintă o clasă de medicamente psihotrope (psihoactive) în a căror structură chimică este prezent un
nucleu benzenic fuzionat cu un nucleu de diazepină. Aparțin unei categorii de medicamente cunoscute ca și tranchilizante minore
(anxiolitice).[1] Primul medicament de acest gen, clordiazepoxidul („Librium”), a fost descoperit accidental de către Leo Sternbach în
1955, și a devenit disponibil în 1960. Începând cu 1963, Hoffmann–La Roche a pus pe piață și diazepamul („Valium”), una dintre cele
mai cunoscute și folosite benzodiazepine.[2] În 1977, benzodiazepinele erau cele mai prescrise medicamente la nivel global.[3]
Câteva benzodiazepine comune
sunt: alprazolamul (Xanax), diazepamul (Valium), lorazepamul (Anxiar), bromazepamul, midazolamul, tetrazepamul.
Benzodiazepinele au efect asupra neurotransmițătorilor pentru acidul gama-aminobutiric (GABA) din receptorii membranari de tipul
GABAAreceptor, ceea ce rezultă în acțiunea deprimantă asupra sistemului nervos central.[4] Astfel, ele sunt: sedative, hipnotice (induc,
produc sau ajută la menținerea somnului), anxiolitice (anti-anxietate), anticonvulsivante (antiepileptice) și miorelaxante. Doze mărite a
benzodiazepinelor pot cauza amnezie anterogradă și disociere.[5][6] Sunt folosite pentru tratarea unei mari varietăți de condiții medicale,
precum crizele epileptice, dependența de alcool, anxietate, panică, agitație și insomnie. Majoritatea sunt administrate orale, dar există
și posibilitatea de a fi administrate intravenos, intramuscular sau rectal (prin supozitoare).[7]:189 În general, benzodiazepinele sunt bine
tolerate de către pacienți și dau rezultate destul de bune pe termen scurt.[8][9]
Toate benzodiazepinele au din punct de vedere calitativ efecte similare, şi anume, efect anxiolitic, sedativ/hipnotic, anticonvulsivant şi
miorelaxant. Ca urmare a acestor acţiuni, benzodiazepinele sunt indicate pentru tratamentul diferitelor tulburări anxioase, al insomniilor,
al diferitelor afecţiuni musculoscheletale, al epilepsiei, al sevrajului alcoolic, ca premedicaţie înainte anumitor proceduri (operaţii,
endoscopie), pentru inducerea anesteziei şi în medicina de urgenţă. Importante diferenţe cantitative ale spectrului farmacodinamic şi
ale proprietăţilor lor farmacocinetice au determinat recomandările diferite ale acestora. De la introducerea lor în practica clinică, în urmă
cu peste 40 de ani, folosirea benzodiazepinelor a devenit foarte extinsă datorită eficacităţii, siguranţei şi a tolerabilităţii acestei clase de
medicamente. Totuşi, mecanismul lor de acţiune a rămas necunoscut până în 1977, când s-a descoperit că interacţionează cu
receptori specifici în sistemul nervos central, ce reprezintă componentă integrală a receptorului pentru GABA de tip A. Deşi toate
benzodiazepinele prezintă un profil farmacodinamic uniform, din punct de vedere farmacocinetic între benzodiazepine există diferenţe
relativ mari. Aceste diferenţe apar şi datorită vitezei de absorbţie, dar mai ales datorită metabolismului. Datorită liposolubilităţii, de
obicei benzodiazepinele se administrează pe cale orală, fiind bine absorbite pe această cale. Absorbţia are loc mai ales la nivelul
intestinului subţire, deoarece benzodiazepinele sunt baze slabe care sunt mai puţin ionizate în mediul alcalin de la acest nivel.
Prazepamul, clonazepamul şi oxazepamul sunt absorbite relativ lent după administrare orală. În contrast, diazepamul este absorbit
rapid, atingând concentraţia maximă în sânge în aproximativ o oră la adulţi şi chiar mai repede la copii, după 15-30 minute.
Alprazolamul, clordiazepoxidul, halazepamul şi lorazepamul au rate intermediare de absorbţie. Clorazepatul este metabolizat în stomac
în metabolitul său activ, nordazepam, înainte de a fi absorbit. Cu excepţia lorazepamului, benzodiazepinele sunt slab absorbite după
administrare intramusculară. Cele mai frecvente interacţiuni apar prin combinarea benzodiazepinelor cu alte substanţe deprimante
asupra sistemului nervos central ca de exemplu alcoolul, barbituricele, opioide sau antihistaminice. Pacienţii trebuie să evite consumul
de alcool pe perioda tratamentului cu benzodiazepi ne. Antiacidele scad absorb ţia benzodiazepinelor. Benzodiazepinele au un efect
inductor enzimatic slab asupra enzimelor hepatice implicate în metabolizarea medicamentelor, motiv pentru care determină puţine
interacţiuni medicamentoase cu semnificaţie clinică. Metabolismul lor oxidativ poate fi inhibat de cimetidină, disulfiram, izoniazidă,
estrogeni şi contraceptive orale, ketoconazol, fluvoxamină, metoprolol, propranolol, nefazodonă, acid valproic, cu prelungirea
consecutivă a efectelor, şi stimulat de rifampicină. În cazul pacienţilor vârstnici, cu boli hepatice sau care urmează concomitent un
tratament cu medicamente ce inhibă metabolizarea hepatică, procesele oxidative hepatice pot fi afectate, motiv pentru care este indicat
ă administrarea unor benzodiazepine care sunt metabolizate de la început prin glucuronoconjugare (de exemplu oxazepam,
lorazepam), deoarece mecanismele de conjugare nu sunt afectate în aceste situaţii. Efectele clinice ale benzodiazepinelor sunt
similare. De aceea alegerea unei anumite benzodiazepine trebuie f ăcută în funcţie de timpul de înjumătăţire, prezenta sau absenţa
metaboliţilor activi şi calea de administrare.

Dacă este de preferat administrarea unei benzodiazepine o dată pe zi, clonazepamul este o opţiune bună (t1/2 20-50 ore). Dacă
acumularea benzodiazepinelor este o problemă pentru anumiţi pacienţi, este de preferat lorazepamul datorită timpului de înjumătăţire
intermediar. O doză administrată seara poate elimina necesitatea administrării unui hipnotic.

Efectele farmacodinamice ale benzodiazepinelor sunt urmatoarele:

- La nivelul SNC influen_eaza ambele faze ale somnului (dar nu realizeaza somnolen_a
reziduala la trezire), determina cresterea timpului de reac_ie la stimuli exogeni (ceea ce explica
incoordonarea motorie).
- la nivelul aparatului respirator, dozele mari determina scaderea frecven_ei respiratorii (nu
influen_eaza sensibilitatea centrilor respiratori la varia_iile de concentra_ie ale CO2 din mediu),
acidoza respiratorie.
- la nivelul aparatului cardio-vascular determina scaderea for_ei de contrac_ie a ventriculului
stâng (_ scad debitul cardiac), iar la doze mari determina deprimarea activita_ii centrului vasomotor
(_ vasodilata_ie, hipotensiune arteriala, creste reflex rezisten_a periferica si frecven_a
cardiaca). Aceste efecte nu sunt semnificative la triazolobenzodiazepine, indiferent de doza.
- la nivelul aparatului digestiv, dozele mari determina scaderea motilita_ii gastro-intestinale.

Consumul repetat de benzodiazepine produce toleranta, dependenta psihica moderata, iar la doze mari se poate
instala dependenta fizica. Mai caracteristice sunt tulburarile de coordonare motorie (traduse si prin mers ebrios) datorate actiunii
miorelaxante.

Conform DSM IV dependenta de benzodiazepine este "un cluster de simptome cognitive, comportamentale si fiziologice indicand ca
individul continua sa foloseasca substanta in ciuda problemelor pe care le dezvolta aceasta".

Cumularea conduce la fenomenele toxice ale supradozarii, din cauza depasirii capacitatii de biotransformare si a eliminarii
lente.Toleranta si dependenta sunt incrucisate pentru toti compusii apartinand acestei grupe chimice. Dependenta de benzodiazepine
este actualmente considerata un dezavantaj important al tratamentului indelungat. Ea apare dupa cateva saptamani de tratament si in
general este benigna, dar poate imbraca aspecte severe in conditiile tratamentului de lunga durata. Separarea dependentei psihice de
cea fizica este uneori greu de facut. In cazul benzodiazepinelor, ambele tipuri de dependenta coexista.
Dependenta psihica este definita ca o stare psihologica alterata care conduce la administrarea continua a benzodiazepinelor pentru a
preveni aparitia sindromului de abstinenta.
Exista doua tipuri de dependenta psihica:
- dependenta dozei crescute (tipul dependentei barbiturice);
- dependenta dozei scazute (apare in cazul dozelor terapeutice).

Sindromul de abstinenta poate determina adesea folosirea cronica. O discontinuitate in administrarea benzodiazepinelor permite
antagonistilor endogeni sa interactioneze cu receptorii hipersenzitivi. Interactiunea acestora cu receptorii benzodiazepinelor produce
anxietate.

In general, numarul cazurilor de dependenta este mic in comparatie cu numarul mare de pacienti care folosesc aceste medicamente.
Doar o mica parte din pacientii tratati cu benzodiazepine si care au indicatii medicale justificate dezvolta comportament compulsiv de
consum (desi se poate dezvolta toleranta si dependenta fizica la administrarea regulata pe perioade lungi).
Toleranta la benzodiazepine este partiala:
- se instaleaza destul de rapid pentru efectele sedative (somnolenta, diminuarea atentiei) si ataxice;
- mai lent si mai neregulat pentru efectul antiepileptic;
- toleranta pentru efectul anxiolitic si hipnotic nu a fost dovedita.
In consecinta, in terapeutica dozele sunt rareori crescute.Toleranta are mecanism farmacodinamic implicand desensibilizarea
receptorilor pentru GABA, spre deosebire de barbiturice la care toleranta are un mecanism farmacocinetic (autoinductie enzimatica).

Simptomele sindromului de abstinenta sunt de obicei minore, comparativ cu cele produse in cazul alcoolului si barbituricelor. Ele sunt
in general opusul efectelor primare ale substantelor:
- tulburari de somn,
- anxietate,
- tensiune musculara,
- disfunctii neurovegetative,
- in cazurile grave pot sa apara episoade epileptice (acestea pot interveni la oprirea brusca a unui tratament prelungit si regulat cu
benzodiazepine).
In functie de tipul de benzodiazepina simptomele apar dupa una pana la mai multe zile de la oprirea administrarii si pot persista timp de
cateva zile sau saptamani.
La intreruperea brusca a medicatiei, sindromul de abstinenta incepe dupa 2-3 zile, in cazul compusilor cu timp de injumatatire
scurt (oxazepam, lorazepam, triazolam, etc.) si dupa 1 - 3 saptamani, pentru cei cu timp de injumatatire lung (diazepam, nitrazepam,
etc). Simptomele constau in:
- anxietate, agitatie,
- tulburari de somn,
- iritabilitate,
- cefalee,
- tremor, tresariri musculare, mialgii,
- sudoratie, diaree.
In cazul tratamentului prelungit cu doze mari pot aparea (la intrerupere):
- stari confuzionale,
- delir si alte manifestari psihotice,
- convulsii.
Intreruperea brusca a administrarii benzodiazepinelor dupa tratament prelungit cu doze mediidetermina un sindrom de abstinenta de
mica intensitate, uneori greu de distins de anxietatea care a impus tratamentul cu astfel de medicamente. Unii bolnavi manifesta:
- cefalee,
- scadere ponderala,
- inapetenta,
- greturi, voma,
-tremuraturi,
- insomnie, anxietate.

Mijloacele vizand impiedicarea sau diminuarea aparitiei acestor simptome constau in scaderea gradata a dozei si cresterea intervalului
de timp intre prize.

Prescrierea benzodiazepinelor la subiecti comportand un risc ridicat de dependenta psihica si fizica (alcoolici, toxicomani), trebuie
facuta cu o mare rezerva.

Intoxicatia cu benzodiazepine

Benzodiazepinele fac parte din categoria celor mai prescrise medicamente, datorita efectelor anxiolitice, hipnotice, anticonvulsivante si
relaxante ale musculaturii striate. De aici rezulta si relativ frecventa incidenta a intoxicatiilor acute cu benzodiazepine.

Benzodiazepinele sunt rareori cauzatoare de deces. Nu s-a stabilit inca o doza letala pentru benzodiazepine (doze de 2 g duc doar
la deprimarea moderata a respiratiei).
Epidemiologie
•SUA- 78443 cazuri raportate =>0,0001%
au decedat
•Mortalitate si morbiditate redusa prin
supradoza de BDZ
•Administrate iv => apnee si stop
cardiorespirator
•Batranii si copii sunt cei mai susceptibili la
efectele pe SNC
Simptome
•Ameteala
•Somnolenta
•Confuzie
•Vedere incetosata
•Anxietate
•Agitatie
•Constienta abolita
Examen obiectiv “Pacient comatos cu
semne vitale normale”
•Nistagmus
•Halucinatii
•Limbaj indecent
•Ataxie
•Hipotonie
•Slabiciune
•Status mental alterat
•Amnezie
•Agitatie paradoxala
•Hipotensiune
•Depresie respiratorie
Diagnostic diferential
•Hipoglicemie
•Hiper/hiponatremie
•Encefalita
•AVC ischemic/hemoragic
•Hemoragie subarahnoidiana
•Hematom subdural
Alte supradoze:
•Alcool
•Antidepresive
•Antihistaminice
•Barbiturice
•Clonidina
•CO2
•Carbamazepina
•Etilen glicol
•Neuroleptice
•Sedativ-hipnotice
•Acid valproic
Analize
•Screening prin imunocromatografie-
detecteaza BDZ care au ca si metaboliti
desmetildiazepam sau oxazepam
•Rezultatul negativ nu exclude prezenta
BDZ
•EKG- daca s-au ingerat si alte
substante(ADT)
Tratamentul intoxicatiei acute cu benzodiazepine

Tratamentul intoxicatiei acute cu benzodiazepine este in principal suportiv.

In cazul unei supradoze acesta include:

- oxigenoterapie;
- perfuzie endovenoasa cu dextroza sau tiamina daca apar semnele de hipoxemie, alterarea statusului
mental, hipoglicemie sau malnutritie.

Decontaminare digestiva prin inducerea vemei sau prin spalatura gastrica este eficienta in primele ore de la ingestie. Tot in aceiasi
perioada de timp se ia in considerare administrarea orala sau pe sonda nasogastrica a unei singure doze de carbune activ (cu masurile
de protectie pentru mentinerea permeabilitatii cailor respiratorii).

Masurile de eliminare activa sunt ineficiente.

Flumazenilul este antagonistul benzodiazepinelor, legand situsurile complexului clor-GABAA, ceea ce conduce la reversibilitatea
efectelor deprimante asupra SNC (efecte caracteristice benzodiazepinelor si drogurilor asemanatoare, ca de ex. zolpidem).
Securitatea folosirii flumazenilului pare a fi limitata, acesta fiind utilizat doar in cazul intoxicatiei acute cu benzodiazepine (ex. la copii
dupa o supradoza sau dupa consumul controlat al benzodiazepinelor pentru sedare). Durata de actiune a flumazenilului este insa
scurta, necesitand repetarea dozelor. Doza initiala este de 0.3 mg i.v., doza ce poate fi repetata la 1 minut, fara a depasi 2 mg in total.
Riscurile administrarii de flumazenil depasesc beneficiile in multe cazuri:
- in cazul inducerii de catre flumazenil a sindromului de retragere la benzodiazepine,
- la pacientii cu toleranta farmacodinamica si convulsii, care au luat de asemenea si antidepresive ciclice favorizand convulsiile).

In cursul detoxifierii pot aparea simptomele de abstinenta (retragere), dar, in majoritatea cazurilor, ele sunt moderate. Daca reapare
anxietatea, poate fi prescrisa buspirona (mai putin eficienta ca o benzodiazepina pentru tratarea anxietatii). Unii specialisti au
recomandat, in cursul detoxifierii, substitutia cu o benzodiazepina cu timp de injumatatire lung.

Naloxonul se administreaza daca apare insuficienta (colapsul) respiratory

Terapia intoxicatiei cu benzodiazepine recunoaste masuri generale de suport vital, masuri

generale de scadere a absorbtiei si de crestere a eliminarii toxicului si masuri specifice.
Masurile terapeutice specifice benzodiazepinelor se refera la administrarea de antidot.
Flumazenilul este un antagonist unic selectiv al efectelor centrale ale benzodiazepinelor.
Adictia fiziologica, autentica, la benzodiazepine apare de obicei dupa utilizare indelungata si in
doze mari.
Atitudine terapeutica
Terapia intoxicatiei cu benzodiazepine recunoaste masuri ge-nerale de suport vital, masuri
generale de scadere a absorbtiei si de crestere a eliminarii toxicului si masuri specifice.
Masurile terapeutice generale de suport vital trebuie aplicate cu prioritate (practic indiferent de
etiologia intoxicatiei) si se refera la mentinerea libertatii cailor aeriene, sustinerea ventilatiei si
a hemodinamicii. Intoxicatia pura cu benzodiazepine, fara coingestia de alte sedativ-hipnotice,
rareori produce un tablou clinic dramatic, cu interesare vitala. Alterarea starii de constienta,
pana la coma, determina alterarea reflexelor de protectie a cailor aeriene, hipotonie a
musculaturii faringelui si a limbii si, prin urmare, compromiterea libertatii cailor aeriene si a
ventilatiei. In acest caz se impune asigurarea cailor aeriene, in functie de profunzimea comei si
de gradul de competenta a celui care asigura primul ajutor, prin manevre de ridicare a
mandibulei, plasarea unei pipe orofaringiene sau intubatie orotraheala. De asemenea,
alterarea starii de constienta poate fi de etiologie incerta, situatie in care se apeleaza la
administrarea unui "coma cocktail": glucoza, tiamina si naloxona (ratiunea administrarii acestor
substante la pacienti cu alterare a starii de constienta cu etiologie necunoscuta se bazeaza pe
gravitatea evolutiei hipoglicemiilor severe netratate – glucoza, pe frecventa crescuta a comelor
prin intoxicatie opioida – naloxona si pe posibilitatea exacerbarii unei encefalopatii in cazul
administrarii de glucoza la un etilic cronic – tiamina). Sustinerea hemodinamica, desi rara,
poate fi necesara in cazul intoxicatiei cu benzodiazepine la varstnici. Presupune repletie
volemica (solutii cristaloide si/sau coloide), suport vasopresor (noradrenalina) si inotrop
(dobutamina).

Inducerea emezei la pacientii intoxicati cu benzodiazepine este contraindicata din cauza

alterarii starii de constienta, care poate fi progresiva, si a riscului consecutiv de aspiratie
pulmonara. Intoxicatia cu benzodiazepine nu are prognostic vital, pe cand aspiratia pulmonara
poate fi cu consecinte dramatice. Lavajul gastric este mai sigur si este indicat in cazul unei
ingestii la scurt timp inaintea prezentarii, a unei cantitati mari de benzodiazepine sau in cazul
coingestiei de alte substante. Carbunele activat adsoarbe eficient benzodiazepinele si trebuie
administrat in majoritatea situatiilor. Cresterea eliminarii prin fortarea diurezei, hemodializa sau
hemoperfuzie nu este indicata, deoarece majoritatea pacientilor nu prezinta un tablou clinic
atat de dramatic incat sa faca necesare astfel de masuri.

Masurile terapeutice specifice benzodiazepinelor se refera la administrarea de antidot.

Flumazenilul este un antagonist unic selectiv al efectelor centrale ale benzodiazepinelor.
Aplicatiile sale clinice includ managementul supradozajului benzodiazepinic si ameliorarea
alterarii starii de constienta. Poate evidentia necesitatea intubarii orotraheale si a suportului
ventilator. Administrarea flumazenilului se poate face si in scop diagnostic al starilor de
constienta alterate, evitand metodele invazive sau costisitoare (punctie lombara, CT cerebral).
Timpul de injumatatire plasmatica a flumazenilului este de aproximativ o ora. Timpul de
actiune este variabil si depinde de doza de flumazenil si de benzodiazepina administrata.
Toxicitatea benzodiazepinelor este recurenta, efectele clinice devenind iar evidente, dupa ce
actiunea flumazenilului a ince-tat. Aceasta recurenta este mai putin probabila in cazul
benzodiazepinelor cu durata scurta de actiune (midazolam). Administrarea flumazenilului se
face intravenos, in doze de 0,2 mg din minut in minut, pana la raspuns clinic sau pana la o
doza totala de 3 mg. Administrarea empirica a flumazenilului la pacientii intoxicati este limitata
din cateva conside-rente. Administrarea de flumazenil la pacientii intoxicati cu benzodiazepine
si substante proconvulsivante (de exemplu antidepresive triciclice) cresc incidenta convulsiilor
tonico-clonice generalizate. Aceeasi incidenta crescuta a convulsiilor este intalnita in cazul
pacientilor cu dependenta fizica de benzodiazepine sau la cei care au ca terapie antiepileptica
benzodiazepine si care primesc flumazenil. Explicatia acestei activitati convulsivante este fie
antagonizarea efectului neuroprotector si anticonvulsivant al benzodiazepinelor, fie
precipitarea unui sindrom de sevraj la benzodiazepine. Lipsa unei anamneze clare, care sa
excluda situatiile clinice de mai sus, limiteaza utilizarea flumazenilului. Flumazenilul este de
asemenea contraindicat la pacientii la care se suspecteaza hipertensiune intra-craniana, cum
sunt cei cu traumatism craniocerebral sever.
Practic, principalul arsenal tera-peutic in intoxicatia cu benzodiazepine este reprezentat de
masurile nespecifice, suportive.
Abuzul benzodiazepinic si dependenta
Adictia fiziologica, autentica, la benzodiazepine apare de obicei dupa utilizare indelungata si in
doze mari. Totusi, potentialul de abuz pentru benzodiazepine pare sa fie scazut in comparatie
cu alte substante precum alcoolul, cocaina, opioidele, barbituricele. Abuzul de benzodiazepine
apare de obicei la subiectii cu istoric de abuz pentru alte substante psihoactive. Abuzul primar
la benzodiazepine este neobisnuit.
Sevrajul la benzodiazepine poate aparea la intreruperea brusca a unui consum indelungat, in
doze mari. In cazul reprezentantilor cu timp de injumatatire lung, manifestarile clinice ale
sevrajului pot sa apara tarziu, la cateva zile, pana la chiar o saptamana de la oprirea admi-
nistrarii. Aceasta predispune de multe ori la confuzii diagnostice, fiind dificil de diferentiat
tabloul clinic al sevrajului de simptomele pentru care a fost prescris initial medicamentul.
Manifestarile sevrajului benzodiazepinic cuprind anxietate, iritabilitate, tulburari de somn,
greata, varsaturi, tremur, transpiratii, inapetenta. Un sindrom grav de sevraj include confuzie,
dezorientare, halucinatii, delir si convulsii, care pot fi chiar amenintatoare de viata.
Terapia sevrajului la benzodiazepine se face cu benzodiazepine. In cazul simptomatologiei
grave, administrarea se face pa-renteral (intramuscular sau intravenos). In cazul unei
simptomatologii nezgomotoase, se reintroduc benzodiazepinele in schema de tratament si se
recurge la o scadere treptata a dozelor.
Benzodiazepinele – eficiente sau nu impotriva dependentei de alcool?
Dependenta de alcool afecteaza anumite circuite de la nivelul creierului, iar simptomele ce
insotesc renuntarea la alcool nu sunt altceva decat incercarea organismului de a reface acele
circuite.
Tratarea simptomelor ce insotesc renuntarea la alcool (insomnie, transpiratia excesiva, stari de
voma, crize, halucinatii) se face de obicei cu ajutorul tranchilizantelor.
Dr. Christos Ntais, de la catedra de Medicina a Universitatii din Ioannina (Grecia), a lansat insa
o teorie conform careia exista alte medicamente care se pot dovedi mult mai eficiente. Din
aceasta clasa fac parte benzodiazepinele, care prezinta un risc cu 84% mai scazut de a
declansa crize decat tratamenul placebo.
Cu toate acestea, cercetatorii nu au gasit dovezi pentru a sustine aceasta teorie. Substante
precum Halcion, Versed, Xanax sau Valium, cunoscute sub numele de benzodiazepine, nu
prezinta beneficii semnificative fata de alte solutii folosite in mod curent.
Mai mult chiar, benzodiazepinele ar creste riscul de a ajunge din nou la alcoolism. O problema
mult mai grava insa, vine din faptul ca aceste medicamente, in combinatie cu alcoolul, pot
provoca decesul pacientului, aspect care nu apare, de exemplu, in cazul anticonvulsivantelor.
De aceea, prescriptia benzodiazepinelor devine riscanta in conditiile in care nu este posibila
monitorizarea constanta a pacientului.

Flumazenil-Doze
Adult
•0,2mg iv (15 sec)
•La fiecare 60 sec: 0,1mg
•Doza max: 2mg
•Apoi perfuzie cu 0,1-0,4mg/ora

Copii >1an
•0,01mg/kgc (max 0,2mg) iv (15sec)
•Maxim 4 admin a cate 0,01mg/kgc
•Doza maxima:

0,05mg/kgc sau 1mg

Bibliografie:

1. ^ Goldberg, Raymond (2009) (în en). Drugs Across the Spectrum. Cengage Learning.
p. 195. ISBN 9781111782009
2. ^ Shorter E (2005). „Benzodiazepines”. A Historical Dictionary of Psychiatry. Oxford University Press.
pp. 41–2. ISBN 0-19-517668-5
3. http://www.medicpsihiatrucraiova.ro/anxiolitica.html
4. http://www.sfatulmedicului.ro/Substante-cu-actiune-deprimanta-centrala/benzodiazepine_4333

5. http://emedicine.medscape.com/arti
cle/813255-overview
6. Bosse GM, Benzodia-zepines. Toxicology. Emerg. Med., ACEP,
2000
7. Hojer J, Baehrendtz S, Gustafsson LL: Benzodiazepine
poisoning. J. Internal Med. 22-117, 1989
8.