Hidraulică şi acţionări hidraulice

1. Noţiuni generale despre hidraulică

Hidraulica este ştiinţa care studiază legile de echilibru şi de mişcare a fluidelor din punctul de
vedere al aplicaţiilor în tehnică.
Denumirea de hidraulică provine din cuvintele greceşti hűdor-apă şi aulos-tub.Noţiunea a fost
iniţial pusă în legătură cu orga de apă ( instrument muzical în Grecia antică ) unde caracterisicile
sunetelor erau realizate de înălţimea coloanelor de apă.
Hidraulica studiază în principal lichidele care sunt fluide practic incompresibile, ele nu au
formă proprie ci sunt perfect elastice la efortul de compresiune. Lichidele în cantităţi mici iau
forma sferică iar in cantităţi mari iau forma recipientului, prezentând o suprafaţă liberă.

1.1 Locul hidraulicii în industrie

Hidraulica are un vast domeniu de aplicabilitate. Apa fiind un element indispensabil vietii,
primele aşezări omeneşti au fost condiţionate de prezenţa ei. În timp au apărut primele lucrări
hidrotehnice: diguri, stăvilare, apeducte, sisteme de irigaţii. Mai târziu rezervele mari de apă
strânse în lacurile de acumulare au putut fi utilizate după dorinţă pentru irigaţii, navigaţie, pentru
scopuri industriale sau energetice.
Domeniul de aplicabilitate al hidraulicii s-a extins considerabil. La ora actuală nu există nici o
ramură a tehnicii unde să nu îşi găsească aplicabilitatea.
Exemple:
 din industria constructoare de masini: în tehnica automobilului, locomotivei, aviaţiei,
navale, în industria uşoară şi alimentară s-au extins sistemele hidraulice de comenzi, acţionări şi
automatizări, amortizoare,suspensii hidraulice,etc.
 din transporturi : principiile de funcţionare ale celor mai multe mijloace de
transport sunt bazate pe legile hidraulicii.Astfel sunt vapoarele şi submarinele, avioanele,
vehiculele pe pernă de aer,etc. De asemenea transportul fluidelor în conducte şi canale,
transportul hidraulic şi pneumatic al diferitelor materiale în suspensie (pulberi, paste, grâne).
 din metalurgie, siderurgie, în industria grea, de o importanţă deosebită este problema
apei de răcire la furnale, laminoare, dispozitive hidraulice de turnare a metalelor şi maselor
plastice, echipamente hidraulice ale forjelor şi preselor etc.
 maşinile hidraulice reprezintă de asemenea un domeniu vast de aplicabilitate: turbine
hidraulice sau eoliene, turbine de foraj, pompe de diferite tipuri,etc.

1.2 Tipuri de lichide hidraulice şi proprietăţile acestora

1.2.1 Proprietăţi

Principalele proprietăţi ale lichidelor hidraulice sunt:

a) Densitatea, reprezintă masa unităţii de volum:

m
=
V
 kg / m 3  (1.1)
Ea variază cu temperatura şi presiunea, dar pentru variaţii mici se poate considera
constantă. Valoarea densităţii influenţează atât pierderile de presiune din sistem cât şi pierderile
volumice (probleme de etanşare pentru vâscozitate mică).

1
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

b) Greutatea specifică, reprezintă greutatea unităţii de volum:

G
=
V
 N / m3  ,  =   g (1.2)

c) Viscozitatea, este proprietatea fluidelor de a opune rezistenţă la curgere, datorită

interacţiunii între particulele constituente.
Viscozitatea poate fi:
 dinamică, , reprezintă raportul dintre tensiunea tangenţială () şi gradientul de viteză
al masei de fluid:

ds
 =
dv
 Ns / m 2  ,  1 POISE   g / cms (1.3)

 cinematică, , reprezintă raportul dintre vâscozitatea dinamică şi densitatea fluidului.

Din punct de vedere fizic reprezintă rezistenţa opusă de fluid deplasării sub greutatea
proprie.


=

 m 2 / s ,  1STOKES   cm 2 / s (1.4)

Viscozitatea cinematică se poate exprima şi în unităţi tehnice, grad ENGLER (°E) pentru
Europa; relaţia dintre cele două unităţi este:

 (cSt)  7,3  (°E) (1.5)

Viscozitatea uleiului variază cu temperatura, fapt ce influenţează pierderile volumice şi

energetice din sistem. Influenţa temperaturii trebuie luată în considerare, deoarece transportul de
energie între pompă şi motor are loc cu pierderi ireversibile, însoţite de degajare de căldură care
modifică temperatura uleiului.
d) Compresibilitatea, indică variaţia relativă a volumului unitar de lichid supus unei
variaţii unitare de presiune. Este exprimată printr-un coeficient de compresiune relativă  sau
prin modulul de elasticitate volumică Ev.

 m2   N 1
     , Ev   2 
 m 
Ev 

(1.6)
 N

Ca valori medii ale modulului de elasticitate la temperatura de 20°C şi presiune

atmosferică, se pot considera valorile:
 Ev = (1,3…1,7).104 daN/cm2, [ = (74...57).10-6 cm2/daN] pt. uleiurile minerale.
 Ev = (0,8…1).104 daN/cm2 pentru lichide sintetice.
 Ev = 2,1.104 daN/cm2 pentru apă.
 Ev = 4.104 daN/cm2 pentru glicerină.
e) Punctul de aprindere este temperatura la care vaporii de ulei se aprind. În sistemele de
acţionare hidraulică acest punct de inflamabilitate nu are importanţă prea mare deoarece
temperatura agentului motor în aceste sisteme este mult mai mică decât temperatura de

2
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

inflamabilitate a uleiului. În schimb la presele hidraulice pentru presare la cald acţionate cu ulei
mineral este foarte importantă. Deasemenea în cazul depozitarii uleiurilor în legatură cu
prevenirea incendiilor.
f) Puritatea agentului de lucru
Impurificarea uleiului cu substanţe care provin din afară ( substanţe mecanice ca: praf,
nisip, particule de metal,etc.) are urmări grave putând duce la deteriorarea elementelor hidraulice
în mişcare. Impurităţile se determină prin gravimetrie. Uleiul se poate purifica şi cu produşi
lichizi şi în special cu apă.
Prezenţa apei poate fi constatată şi vizual, în unele cazuri, după culoarea tulbure pe care o
dă uleiurilor.

1.2.2 Tipuri de lichide hidraulice

Lichidul de lucru din sistemele de acţionare hidraulică este supus acţiunii îndelungate a
unor temperaturi, viteze şi presiuni ridicate variind în limite largi. În aceste condiţii, mediul
hidraulic trebuie să răspundă unor cerinţe restrictive dintre care amintim:
 să aibă bune proprietăţi lubrifiante;
 să aibă rezistenţă mecanică ridicată a peliculei;
 să aibă rezistenţă chimică şi termică ridicată;
 să nu degaje vapori la temperaturi obişnuite;
 să nu fie activ chimic în raport cu elementele sistemului;
 să aibă o variaţie minimă a vâscozităţii în raport cu temperatura;
 să aibă punct ridicat de inflamabilitate;
 să nu absoarbă aer şi să nu formeze spumă;
 să aibă un conţinut minim de impurităţi.

Lichidele de lucru utilizate in sistemele de acţionare hidraulică se pot grupa în trei

categorii: apa, uleiurile minerale şi lichidele sintetice.
Caracteristicile principale ale diferitelor tipuri de lichide hidraulice sunt prezentate
comparativ în tabelele următoare.
Cele mai utilizate lichide sunt uleiurile minerale, care au o durată de viaţă ce este
determinată de calitatea lor, precum şi de condiţiile de lucru. Principalele lichide hidraulice
fabricate în ţară şi caracteristicile lor sunt prezentate în tabelele de mai jos.
Pentru cazul unor instalaţii care funcţionează la temperaturi ridicate (metalurgie,
siderurgie) mediul hidraulic utilizat este metalul lichid care de regulă este un aliaj eutectoid
compus din 77% NATRIU şi 23% KALIU. Punctul de topire este -12°C, iar cel de fierbere este
cca 850°C.

Aplicaţii

1.Precizaţi care sunt proprietăţile pe care trebuie să le îndeplinească lichidele de lucru.

2.Definiţi densitatea unui lichid şi precizaţi unităţile de măsură în S. I.
3.Daţi exemple de utilizare a hidraulicii în domeniul transporturilor.

3
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

FLUIDUL Conţinut (%) Proprietăţi de Protecţie Plaja de Indicele de Rezistenţă la Costul

APĂ ULEI lubrefiere anticorosivă viscozitate viscozitate aprindere
APĂ 100 0 nule nulă foarte îngustă foarte înalt excelentă neglijabil
ULEIURI
MINERALE 0 100 excelente foarte bună foarte largă 90-100 foarte slabă scăzut spre
moderat
EMULSII 95…99 5…1 slabe foarte slabă foarte îngustă foarte înalt excelentă foarte scăzut
40…60 60…40 satisfăcătoare bună îngustă -- bună moderat
ESTERI scăzut
FOSFATICI -- -- bune satisfăcătoare largă (40-45) foarte bună foarte înalt
LICHIDE
SILICONIC -- -- satisfăcătoare satisfăcătoare largă înalt excelentă extrem de
E înaltă
APĂ CU îngustă spre
GLICOL 40…60 60…40 bune satisfăcătoare medie peste 150 bună înalt

Greutate Temp. de Temp. Temp. Aciditate Conţinutul Temp. de Temp. de Greutate Căldură Conductibi-
specifică congelare maximă de normală de (neutra- de apă aprindere auto- com- specifică litate termică
FLUIDUL (tipică) (tipică) serviciu serviciu (oC) lizare) (%) (tipică) aprindere parativă (kcal./ (kcal./
(oC) (oC) (oC) (oC) % kgoC) mhoC)
APĂ 1,0 0 65 37…50 -- 100 -- -- 115 1,0 0,147
ULEI
MINERAL 0,865 -20 95 50…65 0,06 0,02 220 390 100 0,44-0,46 0.050
EMULSIE 0,92…0,94 variabilă 65 50…60 0,05 min. 40 -- 435 110 0,8…0,9 0,100
ESTER
FOSFATIC 1,275 -20 150 60…80 0,02 0,03 260 650 125 0,600 0,050
LICHID până la 290
SILICONIC 0,93…1,03 sub -55 370 -- -- 150 230 110 0,425 0,080
APĂ CU
GLICOL 1,06 -60 65 50…60 alcalin 30…40 -- 650 120 0,765 0,096

4
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Denumiea lichidului Uleiuri hidraulice aditivate Uleiuri hidraulice pentru solicitari uşoare Uleiuri Ulei Ulei
(max. 50 bar şi 50% C) hidro- hidra- emulsi-
static ulic onabil Alte uleiuri
pentru în curs de
LDH asimilare
Normativul intern STAS 9691 / 80
Tipul H 12 H 20 H 30 H38 H 19 H 35 H 57 H 72 H 230 H 42 Ulei PE1A
LDH
Densitate la
15%, maxim g/cm2 0,900 0,900 0,905 0,905 0,800 0,895 0,900 0,905 0,915 0,905 0,870 0,960
Viscozitate H9EP
cinematică cSt 11,8… 19,4… 28,6… 36,6… 19…23 35…40 57…65 72…80 230… 38…45 19,4…23 45 H25EP
la 500C 14,8 23,0 32,0 40,5 240 H36EP
Viscozitate H50EP
convenţio- 0
E 2…2,3 2,8…3,2 3,9…4,3 4,9…5,4 2,8…3,2 4,7…5,3 7,5…8,5 9,5…10,5 30…32 5…6 2,8…3,2 6 H10W/30
nală la 500C
Punct de in-
0
flamabilitate C 150 175 180 190 190 210 220 230 265 160 180 -
M, minim
Punct de
0
congelare C -55 -35 -30 -25 -20 -12 0 -40 -30 -12
maxim
Indice de
viscozitate, % 95 95 90 85 135 100 -
minim
Apă, max. % - - - - - - - - - - - 5

5
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

2. Studiul comparativ al acţionarilor hidraulice, pneumatice si electrice

Forţe liniare:
Hidraulică: Forţe şi presiuni mari, au gabarit mic, nu se consumă energie la
menţinerea sub sarcină.
Pneumatică: Sunt limitate de presiunea de lucru şi de diametrul cilindrului (max.
40.000N). Nu este necesar consum de energie pentru menţinerea sub sarcină.
Electrică: Eficienţă scăzută, nu există protecţie la supraîncălzire, consum mare de energie
când nu se lucrează sub sarcină, forţe mici, gabarit mare, consum energetic la menţinerea sub
sarcină.

Momente:
Hidraulică: Momente foarte mari, chiar şi în staţionare; consum mare de energie în
staţionare.
Pneumatică: Momente mari, chiar şi în staţionare. Nu consumă suplimentar energie în
staţionare.
Electrică: Cel mai mic moment în staţionare.

Mişcare liniară:
Hidraulică: Uşor de generat, uşor de controlat, acceleraţii şi viteze mai mici ca la
pneumatică.
Pneumatică: Uşor de generat, acceleraţii mari, viteze mari.
Electrică: Complicat şi costisitor pentru curse lungi, mai ales datorită inversării de sens.
Pentru curse foarte mici: cu solenoid sau motoare liniare, dar forţe şi momente mici.

Mişcare rotativă sau oscilantă:

Hidraulică: Turaţie mică, randament mare. Opriri / porniri şi inversări dese, rapide.
Pneumatică: Turaţii mari, costuri mari, randament scăzut, mişcarea de oscilaţie şi
stabilirea turaţiei se face cu dispozitive mecanice. Opriri / porniri şi inversări dese, rapide.
Electrică: Cea mai bună eficienţă cu motoare rotative, viteză limitatăHidraulică: Foarte
bună controlabilitate de forţe, momente, viteze, precizie mare la viteze mici.
Pneumatică: Forţele şi momentele se controlează cu regulatoare de presiune, iar turaţia cu
drosele.
Electrică: Control limitat, cu costuri mari.

Stocarea şi transmisia energiei:

Hidraulică: Stocare limitată cu gaz sau resort auxiliar. Transmisii eficiente prin conducte
(până la 100m).
Pneumatică: Stocare uşoară şi ieftină, în cantitate mare, transmisie bună prin conducte
(până la 1000m).
Electrică: Stocare dificilă şi în cantităţi mici, transmisie uşoară prin conductori, pe
distanţe mari.

Influenţa mediului:
Hidraulică: Sensibil la variaţie de temperatură, pericol de contaminare, de incendiu.
Pneumatică: Sensibil la variaţie de temperatură, pericol de îngheţ în anumite condiţii,
sensibil la contaminări.
Electrică: Insensibil la variaţie de temperatură, sunt necesare măsuri speciale de izolare.
Pericol de incendiu, explozie.

6
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Costuri energetice:
Hidraulică: Mari.
Pneumatică: Mari.
Electrică: Cele mai mici.

Uşurinţa în utilizare:
Hidraulică: Mai complicat datorită presiunii mari de lucru; sunt necesare circuite de retur.
Pneumatică: Se pot utiliza cu uşurinţă; sunt sigure, posibilitate de avarii şi accidente
reduse.
Electrică: Se cer cunoştinţe speciale; pericol de avarii şi accidente.

Generalităţi:
Hidraulică: Zgomotele cresc cu presiunea de lucru, componentele pot fi supraîncărcate.
Pneumatică: Componentele pot fi supraîncărcate; sunt necesare amortizoare de zgomot.

Electrică: Nu există protecţie la supraîncărcare (doar cu costuri mari), zgomotoase.

Aplicaţii

1.Caracterizaţi acţionările hidraulice d.p.d.v. al forţelor şi respectiv al momentelor.

2.Comparaţi d.p.d.v. al costurilor energetice şi al influenţei mediului cele trei tipuri de
acţionări.

3. Structura unui sistem de acţionare hidraulic

După principiul de funcţionare distingem:

 sisteme hidraulice de acţionare de tip hidrostatic (volumic) care se bazează pe
folosirea energiei potenţiale a lichidului, sub formă de presiune hidrostatică.
 sisteme hidraulice de acţionare de tip hidrodinamic, în care se foloseşte energia
cinetică (de mişcare) a lichidului.
Transformarea energiei într-o instalaţie hidraulică de tip hidrostatic poate fi prezentată
astfel:

Pompa hidraulică este de tip volumic şi realizează transformarea energiei mecanice

7
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

primite în energie hidraulică, modificând starea energetică a lichidului de lucru prin variaţia

Acţionare Consumator
Mecanisme
Pompă Element de pus
comandă şi
Motor electric sau hidraulică Cilindru sau în mişcare
cu ardere internă reglaj
motor rotativ

Energie termică Energie Energie Energie Energie

şi electrică mecanică hidraulică hidraulică mecanică

Fig. 3.1

volumului cuprins între organele mobile şi cele fixe ale pompei.

Motorul hidrostatic (liniar sau rotativ) transformă energia hidrostatică primită în energie
mecanică (forţă sau moment), utilizabilă la organul de lucru.
Sistemele de acţionare de tip hidrodinamic, denumite în mod uzual “transmisii
hidrodinamice”sau “turbotransmisii hidraulice”, îndeplinesc două funcţiuni:
- de cuplare a arborelui conducător cu cel condus (turbocuplaj);
- de variaţie a turaţiei arborelui condus, deci funcţia de cutie de viteză (convertizor
hidraulic).
Principiul de funcţionare constă în transformarea
1 energiei mecanice primite de la motorul de
2
antrenare, de către pompa hidrodinamică 1, în
energie cinetică a lichidului, care pune în mişcare
turbina hidrodinamică 2 şi aceasta face conversia
energie cinetică - energie mecanică. Rezultă că în
interiorul unei transmisii hidrodinamice are loc o
dublă transformare de energie, lichidul executând o
mişcare complexă determinată de sensul de mişcare
al arborelui pompei.
Fig. 3.2

Aplicaţii

1.Ce rol au pompele volumice şi motoarele hidraulice în structura sistemelor de acţionare

hidraulică.
2.Desenaţi simbolul pompelor hidraulice şi a motoarelor hidraulice.

3.1. Filtre hidraulice, structură, importanţă

Filtrele sunt elemente hidraulice de condiţionare,care au scopul de a curăţa lichidul de lucru de

impurităţi solide,cruţând astfel instalaţia de o uzură prematură.

8
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Impurităţile din mediul hidraulic sunt de natură mecanică (praf,şpan) şi de natură chimică
(nămoluri,parafină,vopsea,etc.) Ele sunt datorate:mediului hidraulic,elementelor instalaţiei şi
mediului ambiant,putând fi preexistente în fluid sau pot apărea pe parcursul funcţionării
instalatiei.
Tipuri de elemente filtrante.Elementele filtrante pot reţine particulele pe suprafaţa lor sau în orice
punct al grosimilor şi se numesc filtre de adincime.
Filtrele de suprafaţă,au în general o grosime mică,fiind constituite din ţesătură metalică,hârtie şi
din fibra metalică.

Fig. 3.3
Prin inversarea circulaţiei fluidului sau prin suflare,filtrele de suprafaţă îşi recapătă în mare parte
capacitatea filtrantă iniţială.
Filtrele de adâncime sunt constituite din elemente filtrante mici dispuse spaţial şi aleator în
straturi succesive,creând o anumită adâncime elementului filtrant care poate reţine astfel
particulele în orice punct al grosimii lui pe direcţia de curgere a fluidului. Alcătuire: plăci de
hârtie sau pâslă impregnată cu răşini sintetice;din mici bile sau elemente sudate,eventual lipite
prin sinterizare.
Construcţia filtrelor.
Filtrele sunt construite din elementul filtrant 1,ales corespunzător fineţii de filtrare dorite,carcasa
de prindere a acestuia 2, în care se găsesc găurile 3 şi 3′ pentru conductele care aduc sau preiau
fluidul,magnetul 4, pentru reţinerea eventualelor particule din fier,supapa de by-pass 5,(necesară
în cazul înfundării totale a filtrului, indicatorul de impurităţi optic,elementele de prindere 6,
legătura pentru manometrul 7.

9
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Fig. 3.4

Aplicaţii

1. Precizaţi materialele din care sunt alcătuite filtrele de suprafaţă şi cum îşi recapătă
capacitatea filtrantă iniţială.
2. Enumeraţi elementele ce intră în alcătuirea filtrelor.

3.2. Maşini hidraulice

3.2.1 Motoare hidraulice

Ele au rolul de a converti energia hidraulică de presiune a uleiului în energie mecanică de

translaţie(motoare liniare),sau de rotaţie(motoare rotative),prin învingerea forţelor de translaţieF
sau a cuplurilor de rotaţie M. Motoarele hidrostatice liniare se numesc cilindri hidraulici.

3.2.1.1 Generalitati, solutii constructiv-functionale

Cilindrii hidraulici sunt motoare liniare (elemente de execuţie) de largă utilizare în
construcţia de maşini; acestia recepţioneaza energia hidrostatică produsă de o pompă volumică
(presiune x debit) pe care o transformă în energie mecanică de translaţie (forţă x viteză) necesara
actionarii diferitelor mecanisme.

10
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Pentru a putea utiliza limbajul de specialitate, vom defini principalele elemente ale miscarii unui
cilindru hidraulic, considerind cilindrul cu dublu efect din figura 3.5:

C CCR (0) CCA (1)

C

CR (-) PM CA (+)
Fig. 3.5

C: cursa cilindrului, este spatiul maxim pe care îl pot parcurge tija sau pistonul;
CR sau (-): deplasarea pistonului pe cursa de retragere (retragere);
CA sau (+): deplasarea pistonului pe cursa de avans (avans);
PM: pozitia mediană, este pozitia ocupată de piston la jumătatea cursei;
CCR sau (0): capătul de cursă pe retragere, este poziţia extremă ocupată de piston când este
retras;
CCA sau (1): capătul de cursă pe avans, este poziţia extremă ocupată de piston la avans;
Camera activă: este camera în care cilindrul primeşte lichid (volumul ei se măreşte prin
deplasarea pistonului);
Camera pasivă este camera care se goleşte de lichid (volumul ei se micşorează tot datorită
deplasării pistonului);

Numărul direcţiilor în care cilindrul efectuează deplasarea sub acţiunea energiei hidrostatice,
precum şi construcţia organului motor (piston, plunjer simplu sau multiplu) determină
următoarea clasificare:

 Cilindri cu simplă acţiune (cu simplu efect) care pot efectua cursa activă numai pe o singură
direcţie, pe avans:

Cilindrul cu simplu efect cu revenire cu arc, la care avansul se face hidraulic iar revenirea
pistonului se realizează cu ajutorul unui arc.

Cilindrul cu simplu efect cu piston, la care deplasarea pistonului spre dreapta are loc la
alimentarea cu presiune prin racordul A, pentru revenire fiind necesară o forţă exterioară.

11
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Cilindrul cu simplu efect cu plunjer: la acest tip de cilindru, caracterizat de obicei de

diametrul mic, pistonul şi tija sunt unul şi acelaşi element, iar etanşarea se realizează prin
ajustajul şi prelucrarea suprafeţelor corespunzătoare.

Cilindrul cu dublă acţiune (cu dublu efect) care efectuează cursă activă în ambele direcţii, poate
fi:
 Cilindrul cu dublă acţiune, cu tijă de o singură parte a pistonului (tijă
unilaterală). Alimentând cilindrul prin orificiul A tija pistonului avansează şi revine când lichidul
pătrunde prin orificiul B. Deoarece suprafeţele active ale pistonului sunt diferite şi forţele
dezvoltate vor fi: maxime - la avans, minime - la revenire. Deasemenea, vitezele de deplasare ale
tijei sunt: minime - la avans, maxime - la revenire.

A B

 Cilindrul cu dublu efect cu tijă bilaterală. Datorită prezenţei tijei de ambele părţi
ale pistonului suprafeţele active sunt egale pe ambele direcţii. Deci, pentru forţe şi viteze vor
rezulta valori egale în ambele direcţii.

12
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Cilindrul telescopic, care poate fi cu simplu efect sau cu dublu efect. Utilizarea acestui tip de
cilindru permite ca la un volum mic de montaj să se realizeze curse lungi. Înălţimea de montaj
este numai cu puţin mai mare decât o treaptă.
Cilindrul telescopic este format dintr-un multiplu de plunjere care se desfăşoară progresiv, de la
diametrele mari spre cele mici.

Cele mai utilizate motoare hidraulice liniare rămân cilindrii cu piston, cu simplu sau
dublu efect, realizaţi în diferite variante constructive, funcţie de presiunea de lucru, de aplicaţie,
de tipul prinderii, etc:

- pentru p  100bar se realizează în varianta cu tiranţi de fixare a celor două capace;

- pentru 100 < p  160 se realizează cu capace filetate, sau un capac sudat (cel spre piston)
şi celălalt filetat (spre tijă).
- pentru p  320bar, cu capace sudate.

În figura 3.6 a,b este prezentată o secţiune printr-un cilindru cu dublă acţiune, cu frânare
reglabilă la ambele capete de cursă, care are în componenţă următoarele elemente:
1 - garnitură (inel răzuitor sau raclor);
2 – capac frontal;
3 - garnitură etanşare tijă;
4 - bucşă de ghidare a tijei;
1 5 - racord;
6 - cămaşă cilindru;
7 - tijă piston;
8 - piston;
9 – etanşări piston;
10- capac de fund;
11- drosel reglabil;
2 12- dop;
13- manşetă de frânare;
10 9 8 7 6 5 4 3 14- bucsă de frânare;
15- traseu de evacuare prin drosel;
16- canal circular de evacuare ;
11 12 13 14 15 16 17-bucşă de frânare;
18- supapă de sens.
17
Fig. 3.6 a,b

18

13
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

3.2.1.2 Frânarea (amortizarea şocurilor) la cap de cursă

Începând cu anumite valori ale vitezei de lucru, v > 0,1 m/s, este necesar ca la sfârşit de cursă să
se amortizeze mişcarea, pentru a evita şocurile prin lovirea pistonului în capetele cilindrului.

Energia cinetică rezultată din mişcare :

m  v2
Ec  (3.1)
2
unde m este masa în mişcare, iar v este viteza tijei.

Această energie trebuie preluată în totalitate de capacul, respectiv fundul cilindrului.

La deplasarea pistonului spre stânga, bucşa de frânare pătrunde în alezajul capacului de
fund, obligând lichidul aflat in camera pasivă să urmeze un traiect ocolitor (traseul pereche 15,
droselul 11, canalul de evacuare). Cu ajutorul droselului reglabil se poate ajusta efectul de
amortizare (o secţiune mai mică condiţionează o amortizare mai puternică). Pentru o revenire
mai uşoară din poziţia finală s-a montat supapa de sens 18, care permite ocolirea droselului de
revenire.

Aplicaţii

1.Clasificaţi cilindrii hidraulici.

2.Definiţi principalele caracteristici ale mişcării unui cilindru cu dublu efect.

3.2.1.3 Motoarele hidraulice rotative se utilizează pentru acţionarea în mişcarea de rotaţie

continuuă,iar în lanţurile cinematice de avans, pentru fazele de poziţionare, pe spaţii unghiulare
limitate,uneori chiar sub 360. Privite prin prisma regimului de turaţii de lucru,ele sunt motoare
de turaţii medii şi mari şi motoare de turaţii joase.Din punct de vedere al presiunilor de
lucru,motoarele de rotaţie sunt de presiune joasă, medie şi de presiuni ridicate.
Pentru acţionarea maşinilor unelte moderne,cu comandă numerică inclusiv,se folosesc
motoare de construcţie specială, electro-hidraulice cu comandă digitală.
Motoarele hidrostatice rotative trebuie să asigure o mare stabilitate a mişcării într-un
domeniu larg de variaţie a mărimilor de ieşire şi un mare raport între cuplul motor şi cel de
inerţie.
Acestea sunt deosebirile faţă de motoarele hidraulice liniare care trebuie să asigure o
viteză constantă a organului de lucru şi o mare frecvenţă de inversare.
În mod frecvent se utilizează: motoarele cu pistoane radiale,motoarele cu pistoane
axiale,motoarele hidraulice cu roţi dinţate,motoarele hidrostatice cu palete glisante,ş.a.
Motoarele hidrostatice (în special cele rotative) şi pompele hidrostatice sunt în
majoritatea cazurilor reversibile, în sensul că pot îndeplini funcţii de generator sau motor, motiv
pentru care vor fi tratate împreună.

3.2.2. Pompe hidrostatice

Pompele şi motoarele circulare se clasifică în funcţie de criteriul funcţional-constructiv al

elementului activ,în:
-pompe şi motoare cu pistoane axiale,
-pompe şi motoare cu pistoane radiale,
-pompe şi motoare cu roţi dinţate,
-pompe cu palete,ş.a.

14
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Pompe cu pistoane radiale

Sunt frecvent utilizate în acţionările hidraulice,când se cer presiuni de refulare mari (p
mai mici sau egale decât 210 daN/cm² ) şi debite mari ( Q = 20 … 750 l/min ). Randamentele
maxime sunt de obicei mai mici sau egale cu 0,95. Principiul de funcţionare al acestui tip de
pompă poate fi urmărit în figura 3.7. Datorită forţei centrifuge, pistoanele rotitoare 4 sunt presate
pe coroana 2, dispusă excentric faţă de rotorul 1. În timpul unei rotaţii, volumul cuprins între
piston şi fundul cilindrului variază; în partea dreaptă a figurii acest volum se reduce, iar în
parrtea stângă creşte. Dacă acest volum este pus în comunicaţie cu orificii de distribuţie, dispuse
ca în figură, se obţine o pompă care aspiră pe partea stângă şi refulează pe parrtea dreaptă. Cursa
pistoanelor este dublul excentricităţii e, care în general se ia de 3…8 mm. La unele construcţii
(pompe cu debit variabil ) excentricitatea se poate modifica, prin deplasarea carcasei 2 în raport
cu arborele 3, de la valoarea 0 (debit nul ) până la o valoare maximă e (debit maxim). Diametrele
cilindrilor au de obicei valori cuprinse între 10 şi 18 mm,iar viteza se alege de 2…3m/s în
conducta de aspiraţie şi 4…6m/s în cea de refulare. Pentru a mări debitul pompei, pe aceeaşi axă
se pot monta în paralel două-trei rânduri de cilindri.
Alte notaţii pe desen : h-cursa pistonului, d-diametrul unui piston, r- braţul manivelei, R-
distanţă egală cu diferenţa dintre raza coroanei şi lungimea pistonului.

Fig. 3.7

Pompe cu pistoane axiale

Pompa cu pistoane axiale reprezintă tipul cel mai frecvent utilizat din clasa pompelor cu
piston.Presiunea maximă poate atinge 350 daN/ cm², pentru debite variind între 8 şi 580 l/min.
Randamentele maxime sunt de obicei mai mici sau egale cu 0,98 fiind cele mai bune pentru
întregul domeniu al pompelor volumice.
Pompa cu pistoane axiale (figura 3.8) constă dintr-un bloc al cilindrilor rotitor, având axa
înclinată faţă de discul de antrenare, de asemenea rotitor. Bielele leagă pistoanele de discul
rotitor prin intermediul a două rotule, iar blocul cilindrilor este antrenat printr-un arbore
cardanic. Blocul cilindrilor este sprijinit în distribuitorul nerotitor, fixat în carcasă ( în figura 3.8
carcasa nu a fost reprezentată ).
Înclinarea blocului cilindrilor faţă de arborele de antrenare determină mişcarea alternativă
a pistoanelor în cilindri. Un punct oarecare din planul C nu părăseşte acest plan în timpul
mişcării de rotaţie, pe când punctele B trebuie să rămână într-un plan paralel cu D,deoarece
lungimea bielelor este constantă.În acest fel pistonul este obligat să realizeze cursa s.Fiecare
cilindru este pus în legătură cu orificiul de aspiraţie pe un unghi egal aproximativ cu o jumătate
de învârtitură, urmând ca pe cealaltă jumătate să fie în legătură cu orificiul de refulare.Forma
orificiilor de refulare şi de aspiraţie din capacul de distribuţie se vede în figură –vedere din E.

15
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Pompa cu pistoane axiale efectuează mişcări spaţiale ceea ce necesită utilizarea unor
articulaţii sferice greu de realizat.Pistoanele,alezajele cilindrilor şi suprafeţele de frecare bloc-
cilindri – distribuitor trebuie prelucrate cu precizie ridicată şi cu rugozitate foarte scăzută,altfel
randamentul volumic va fi foarte mic.Este de asemenea necesară o filtrare de fineţe
excepţională,pentru a preveni distrugerea suprafeţelor în frecare prin particule abrazive.

Fig. 3.8

Pompe cu roţi dinţate

Au o mare răspândire datorită robusteţii şi fabricaţiei relativ simple. Cu toate
acestea,presiunea maximă posibilă de circa 175 daN/ cm 2 limitează sfera lor de aplicabilitate. În
funcţie de construcţie, debitul poate varia de la 4 la 600 l/ min,iar randamentele au următoarele
valori : m=0,90,  v =0,80.
În figura 3.9 se prezintă o secţiune printr-o pompă cu roţi dinţate, de joasă presiune. Sensul de
rotaţie este dat întotdeauna de săgeata care merge de la punctul de angrenare înspre aspiraţie. În
momentul când dinţii în angrenare se separă, în cavitatea de aspiraţie se formează un vid care
permite aspirarea uleiului. Când dinţii ating punctele B şi D, fluidul este obligat să rămână în
spaţiul format de flancul dinţilor şi carcasa exterioară şi este condus spre punctele C şi E. Rotaţia
continuând, volumul umplut cu ulei este condus la punctul de angrenare A,iar dinţii pinionului
opus elimină uleiul împingându-l în cavitatea de refulare. Examinând figura se constată că pot
apărea curgeri inverse ( dinspre refulare către aspiraţie ) atât la întrefierul obligatoriu dintre
vârful dinţilor şi carcasă cât şi în zonele frontale ale roţilor. Evident cu cât presiunea este mai
mare, cu atât pierderile sunt mai mari. De cele mai multe ori, pe suprafeţele frontale se dispun
plăci de împingere care pot compensa uzurile şi reduc pierderile de debit pe partea frontală a
roţilor dinţate.
Când se controlează o pompă cu roţi dinţate care a funcţionat vreme îndelungată se constată că
uzurile mecanice maxime s-au produs în partea de aspiraţie în apropiere de punctele B şi D (linia
întreruptă din figură ).Uzura este mult agravată atunci când pompa funcţionează la presiuni mai
mari decât cele indicate de firma constructoare. Pentru a mări durata de exploatare,pompele cu
roţi dinţate sunt utilizate la presiuni curente, cu 25…30 % mai mici decât presiunea nominală,
indicată de constructor.

16
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Fig. 3.9

Aplicaţii

1.Clasificaţi pompele după criteriul funcţional constructiv al elementului activ.

2.Descrieţi funcţionarea pompelor cu pistoane radiale.

3.3 Aparate de reglare, distribuţie şi control

3.3.1 Supape de siguranţă, de sens unic, de reglare a presiunii

Supape de siguranţă
Generatoarele hidraulice volumice refulează debit constant,indiferent de presiunea cerută.
Pentru a evita depăşirea
presiunii maxime admise,pe o
conductă de scurtcircuitare se
prevăd supape de siguranţă
,care dirijează surplusul de
lichid spre rezervor.
Principiul de funcţionare se
bazează pe echilibrarea forţei
generate de presiunea
lichidului asupra supapei cu
ajutorul unui resort.
Presiunea maximă admisă se
poate regla prin tensionarea
resortului.
În figura 3.10 se prezintă
schematic unele tipuri de
supape.

Fig. 3.10

Astfel, a-supapă cu scaun plat, b- supapă cu bilă, c-supapă cu scaun conic, d- supapă cu plunjer.

17
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Caracteristicile statice p=f(Q) sau h=f(Q), unde h este ridicarea supapei, trebuie să aibă o pantă
cât mai mică posibil şi cât mai liniară.
Supapele cu acţiune directă, cum sunt cele din figură, au în mod obligtoriu o caracteristică
pozitiv-crescătoare datorită arcului, la care mărirea săgeţii necesită mărirea forţei,deci presiuni
din ce în ce mai mari.
Secţiunea de trecere a fluidului depinde de tipul supapei. De exemplu pentru supapa plană din
figura 3.10-a, notând cu d1 diametrul orificiului de intrare a lichidului în supapă şi cu h înălţimea
de deschidere a supapei, secţiunea de trecere a fluidului este:
S= πhd1 (3.2)
Notând cu k constanta elastică a arcului, între forţa exercitată pe supapă şi înălţimea de ridicare
există următoarea relaţie:
kh=SΔp (3.3)
Pentru calcul debitului supapelor de siguranţă se foloseşte fomula următoare:
2 p
Q  S (3.4)

unde μ – coeficient de debit care depinde de construcţia orificiului de curgere şi de numărul
Reynolds : Re=v1D/, Δp= diferenţa de presiune care se poate măsura cu un piezometru
diferenţial.
Supapele de siguranţă au un rol deosebit în funcţionarea sistemelor hidraulice ele trebuie să
asigure siguranţă în exploatare, gabarite reduse şi stabilitate dinamică.

Supape de sens unic

Pe lângă scopul principal de interzicere a întoarcerii lichidului,supapele de sens unic trebuie să
îndeplinească şi condiţia de rezistenţă minimă la trecerea fluidului.
Din punct de vedere constructiv ele nu diferă de cele de siguranţă. Arcul supapei neândeplinind
rol funcţional,este de forţă mică, unele construcţii fiind lipsite de arc. Pentru exemplificare se
prezintă în figura 3.11-a o supapă de sens unic cu arc şi scaun conic, iar în figura 3.11-b o supapă
cu două bile în serie, prin care se asigură o închidere mai bună, ceea ce permite aplicarea ei în
sisteme cu presiune înaltă.

Fig. 3.11 a,b

18
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

La proiectarea supapelor de sens nu se pun probleme deosebite. Secţiunea de intrare şi deci

diametrul d se determină în funcţie de debit şi de viteza de circulaţie a lichidului; înălţimea de
deschidere h = (0,1…0,5 )d; diametrul bilei D(1,2…1,3)d , iar diametrul camerei interioare se
determină din condiţia ca S1=S2.

Supape de reglare a presiunii

Sunt aparate având rolul de a limita presiunea în circuitele instalaţiei, sau de a realiza
succesiunea automată a unor faze din ciclul de lucru al maşinii. Se diferenţiază după :
Circuitul a cărui presiune se reglează: supape normal închise, acestea limitează presiunea pe
circuitul i de intrare în supapă , supape normal deschise care limitează presiunea pe circuitul e de
ieşire din supapă (prin reducerea presiunii de pe intrare până la valoarea stabilită de reglajul
arcului).
Tipul comenzii: supape cu comandă directă, mai ieftine, mai mici, dar pentru puteri hidraulice ce
nu depăşesc 10 kW; supape cu comandă pilotată utilizate pentru puteri mai mari sau pentru
realizarea unor caracteristici statice superioare (presiune-debit).
Tipul contactului hidraulic: supape cu închidere cilindrică (mai tehnologice,insensibile la
impurităţi,cu caracteristici dinamice mai slabe) şi supape cu închidere conică(invers).
Supapele de presiune normal închise pot controla presiunea unui singur circuit figura 3.12-a, sau
a mai multor circuite înseriate : figura 3.12 - b şi c.
Supapa 1 cu drenaj intern din figura 3.12-d serveşte nu la reglarea presiunii pe circuitul din
amonte de ea, ci la asigurarea unei succesiuni de deplasare: pistonul cilindrului1 nu se va deplasa
decât după epuizarea cursei pistonului 2, când presiunea p va creşte depăşind valoarea de reglaj a
supapei de succesiune 3.

Fig. 3.12 a,b,c,d

19
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

În figura 3.13 este prezentată schema constuctiv-funcţională a unui regulator de presiune (o

supapă de reglare a presiunii normal-deschisă), care controlează presiunea din racordul aval – pe2
(Y conectat la A), în funcţie de reglajul şurubului său.

Fig. 3.13

3.3.2. Distribuitoare

Scopul acestor elemente hidrostatice este de a dirija lichidul de lucru de la sursa de presiune
înspre organul activ de lucru sau înspre alte elemente ale sistemului, precum şi de a asigura
evacuarea acestuia spre rezervor, după îndeplinirea funcţiei programate.
În cazul în care distribuitorul este folosit la inversarea sensului de mişcare a motorului hidraulic
cu o anumită frecvenţă - de exemplu la maşinile unelte cu mişcare rectilinie alternativă - acesta
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii ca : inversarea silenţioasă, fără şocuri, un timp minim
de inversare, pierderi minime de putere la realizarea celor 3 faze ale inversării (frânare,
temporizare şi accelerare ), variaţia minimă a presiunii, etc.
În figura 3.14 este prezentată simbolizarea grafică pentru distribuitoarele cu două (figura 3.14 a-
d), trei (figura 3.14 e-i), patru (figura 3.14 j) şi cinci (figura 3.14 k) poziţii de lucru.

3.3.3 Drosele

Reglarea vitezei organului de lucru (motorului hidraulic ) se poate face prin variaţia cantităţii de
lichid ce intră în motor în unitatea de timp sau prin variaţia capacităţii motorului. Acest lucru se
poate face prin folosirea unor rezistenţe reglabile, denumite drosele sau supape de debit.
Există o multitudine de variante constructive. Principiul de funcţionare este comun, bazându-se
pe variaţia secţiunii active de strangulare.
În continuare sunt prezentate câteva soluţii constructive des utilizate.

Droselul cu ac (figura 3.15) are următoarele caracteristici:

- reglează debite mici şi mijlocii, prin deplasarea axială a acului 2 în raport cu scaunul
cilindric practicat în corpul 1:
- are o plajă mare de reglare, în funcţie de unghiul conului;
- la secţiuni foarte mici există pericolul obturării lor datorită impurităţilor.

20
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Fig. 3.14

Droselul cu fantă longitudinală (figura 3.16): pe corpul mobil 2 sunt practicate crestături având
o anumită geometrie;
- permite reglarea debitelor de valoare medie;
- la reglaje foarte fine apar căderi mari de sarcină pe drosel, cu consecinţe nefavorabile
asupra funcţionării instalaţiei.

21
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

1 2
2 1

Fig. 3.16 Fig. 3.17

Fig. 3.15

Droselul cu fantă longitudinală şi diafragma (figura 3.17):

- realizează un reglaj fin al debitului;
- elimină posibilitatea obturării;
- pierderea de sarcină este diminuată.
Droselul cu fantă circulară din figura 3.18 permite un reglaj fin al debitului, dar curgerea prin
fanta circulară depinde mult de viscozitatea uleiului.

Fig. 3.18 Fig. 3.19

Droselul cu suprafaţă înclinată (figura 3.19), are următoarele caracteristici:

- controlează debite mari;
- nu permite un reglaj fin al debitului;
- nu este sensibil la variaţii de viscozitate.
Indiferent de tipul constructiv al droselului, acesta îşi realizează funcţia numai dacă lucrează în
diferenţa de presiune constantă, căderea de presiune pe drosel fiind în domeniul 2 - 6 bar.

Soluţii de instalare a supapelor de debit (droselelor)

Supapele de debit (droselele) pot fi instalate în diverse soluţii:

Drosel pe admisia în motor: este o soluţie ieftină, permiţând cilindrului să lucreze la presiunea
efectivă dictată de sarcină (figura 3.20-a). În schimb, ea nu asigură constaţa debitului util Qut =
Q - q la variaţia sarcinii S şi pierde total controlul vitezei în cazul apariţiei unei sarcini negative
S, care tinde să transforme motorul în pompă.
Drosel pe evacuarea din motor (figura 3.20-b): soluţia păstrează controlul vitezei la apariţia
sarcinii negative, dar solicită în permanenţă întregul circuit, inclusiv cilindrul, la presiunea
maximă a supapei de siguranţă.
Droselul în derivaţie (figura 3.20-c): soluţie mai eficientă energetic, deoarece descarcă debitul
excedentar q nu prin supapa de siguranţă, la presiunea maximă de reglaj a acesteia, ci prin
droselul însuşi, la presiunea efectivă dată de sarcină, în schimb variaţia debitului util cu sarcina
este mai pronunţată decât în cazurile a şi b.

22
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Fig. 3.20 a,b,c

3.3.4. Regulatoare de debit

S-a menţionat că un drosel nu poate menţine debitul constant atunci când temperatura şi
presiunea variază în timpul funcţionării. Se ştie deasemenea că droselul este un mare consumator
de energie.
Pentru a atenua influenţa căderii de presiune asupra debitului trebuie ca pierderea de sarcină pe
drosel să fie constantă. Pentru aceasta, se adaugă droselului un compensator de presiune care
reacţionează sub acţiunea presiunii din amonte şi aval de drosel şi a unui arc de revenire, de
rigiditate redusă. Ansamblul astfel rezultat se numeşte regulator de debit. După numărul de
orificii există două tipuri de regulatoare de debit:
- cu două căi;
- cu trei căi.

Regulatorul de debit cu două căi : în figura 3.21 este prezentat schematic acest tip de regulator;
p1 este presiunea de alimentare; p2 - p1 este căderea de presiune pe drosel, iar p 3 este
presiunea la care este alimentat consumatorul. Sistemul funcţionează în echilibru, p3
fiind constant.
Dacă p1 creşte, tendinţa este ca debitul către consumator să crească; această tendinţă
este anulată de sertarul 1, care sub acţiunea presiunii p1 se deplasează contra arcului şi
micşorează secţiunea de curgere către consumator, menţinând astfel debitul de alimentare
constant.
O eventuală descreştere a presiunii p1 determină deplasarea sertarului sub împingerea
arcului, deci se va mări secţiunea de curgere către consumator.
Având numai două căi (orificii), acest echipament îşi realizează funcţia numai în
combinaţie cu supapa de siguranţă a sistemului, dacă pompa nu are debit reglabil sau cu pompa,
dacă are debitul reglabil.
Aceste regulatoare se montează atât în amonte (figurile 3.22, 3.23) cât şi în aval de motor
(figurile 3.24, 3.25). În cazul montajului în amonte, regulatorul lucrează în sursa de presiune
constantă, combinat cu supapa de siguranţă a sistemului.

23
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

Montajele din figurile 3.22 şi 3.23 se recomandă atunci când avem motoare rotative

P1 P2

P3

Fig. 3.21
unidirecţionale sau când avem mai multe motoare alimentate de o singură pompă.

Fig 3.22 Fig 3.23

În varianta montajului în aval, pe evacuare de reglare este mai mică; pentru ca variaţiile
de presiune la evacuare să fie mici, se recomandă utilizarea unei pompe autoreglabile.Acest
montaj se recomandă atunci când în timpul funcţionării există posibilitatea apariţiei unor sarcini
negative, care tind să transforme motorul în pompă.
O altă posibilitate este montarea regulatorului în paralel cu supapa de siguranţă (figura
3.26). Din punct de vedere energetic acest montaj este avantajos, deoarece presiunea cerută
pompei corespunde celei impusă de sarcină. Totuşi, la acest montaj debitul este controlat

24
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

indirect, iar o reglare precisă este posibilă doar dacă debitul pompei este riguros constant.
Această variantă se recomandă atunci când se controlează debite mari, cu o precizie scăzută.

Fig. 3.24 Fig. 3.25 Fig. 3.26

Regulatorul de debit cu trei căi: asigură o reglare mai precisă a debitului care îl tranzitează, în
comparaţie cu regulatorul căi. Menţinerea căderii de presiune constantă pe drosel se realizează
prin varierea debitului deversat.

În figura 3.27 se pot vedea schema unui regulator de debit cu trei căi şi mai jos, o
secţiune simplificată a aceluiaşi aparat; dacă debitul furnizat de pompă creşte, presiunea p va
creşte; implicit, va lua naştere o forţă de presiune suplimentară care va deplasa sertarul contra
arcului, având ca rezultat conectarea debitului de alimentare la tanc până când este anulată
tendinţa de creştere a debitului. Datorită principiului de funcţionare, acest tip de regulator nu
poate fi montat decât în amonte de consumator (nu este îngrădită în nici un fel curgerea prin
orificiul de intrare în regulator ).

Deseori, se utilizează un regulator divizor de debit pentru a sincroniza mişcările a doi

cilindri (figura 3.28). Divizorul de debit repartizează debitul primit de la pompă în mod egal între
cei doi cilindri. La schimbarea sensului de mişcare, divizorul reuneşte cele două debite refulate,
menţinând şi în acest caz sincronismul mişcărilor. Pentru a obţine o precizie mai mare, se
recomandă utilizarea unei pompe în trepte, de exemplu cu roţi dinţate; deoarece toate roţile au
aceeaşi turaţie, debitul va fi repartizat proporţional cu cilindreea fiecareia.

25
 Hidraulică şi acţionări hidraulice

P1 P2

P3

P T

Fig. 3.27

Fig. 3.28

26