Hidrodinamică şi teoria valurilor

Unitatea de învăţare nr. 1

Hidrodinamică şi Teoria Valurilor – scurtă prezentare

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1 sunt:

La sfarsitul acestei unitati, cursantul va fi capabil sa:
 cunoasca proprietăţile lichidelor, a gazelor şi
diferenţele dintre aceste două stări de agregare;
 Identifice cele trei forţe care determină ecuaţia lui Euler
şi să stabilescă forma vectorială a acestora;

Cuprins

1 Proprietãtile fizice ale fluidelor

2 Ecuaţia lui Euler.

Test de autoevaluare – unitatea de învăţare nr.1

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de autoevaluare nr.1
Bibliografie – unitatea de învăţare nr. 1

Instructiuni si timp mediu necesar de studiu: studentul va parcurge materialul pus la

dispozitie şi va reprezenta si in mod individual elementele grafice prezentate. Studiul
individual aferent unitatii este acoperit in 2h.

5
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

1. Proprietãtile fizice ale fluidelor

După cum se ştie, materia, din care sunt compuse şi fluidele, are o structură discretă
şi discontinuă, fiind formată din microparticule (molecule, atomi etc.) care se află în
interacţiune.
Mecanica fluidelor studiază fenomenele care au loc la scară macroscopică, scară la
care fluidele se comportă ca şi cum materia ar fi distribuită continuu.
În acelaşi timp, spre deosebire de solide, fluidele nu au formă proprie fiind uşor
deformabile.
Un mediu continuu este omogen dacă la o temperatură şi la o presiune constantă,
densitatea sa are aceeaşi valoare în orice punct.
În fine, un mediu continuu şi omogen este izotrop dacă are aceleaşi proprietăţi în orice
direcţie în jurul unui anumit punct al masei sale.
În cele ce urmează vom considera fluidul ca un mediu continuu, deformabil, omogen şi
izotrop.
Iată, în continuare, câteva din proprietăţile fizice ale acestui mediu.

1.1. Compresibilitatea

Compresibilitatea reprezintă proprietatea fluidelor de a-şi modifica volumul sub

acţiunea variaţiilor de presiune. Pentru a evalua cantitativ această proprietate, utilizăm o
valoare fizică, numită coefficient de compresibilitate izotermă,  , care este definit de relaţia:
1 dV  m 2 
   ,
V dp  N  (1.1)

în care dV reprezintă variaţia elementară a volumului iniţial sub acţiunea variaţiei de presiune
dp.
Coeficientul  este intrisec pozitiv; semnul minus care apare în relaţia (1.1) ia în
considerare faptul că volumul şi presiunea au variaţii inverse, adică dV/ dp < 0.
Inversul coeficientului de compresibilitate izotermă se numeşte modul de elasticitate şi
este dat de relaţia:
1 dp  N 
K   V . (1.2)
 dV  m 2 
Scriind relaţia (1.2) sub forma:
dV dp
 , (1.3)
V K
putem observa analogia cu legea lui Hook:
dl 
 . (1.4)
l E

a. compresibilitatea lichidelor

În cazul lichidelor, a fost dovedit experimental că modulul de elsticitate K, şi implicit,

coeficientul  , variază foarte puţin cu temperatura (aproximativ 10% în intervalul 0  60 0 C ) şi
sunt constante pentru variaţii ale presiunii în limite destul de largi. În tabelul (2.1) sunt
prezentate valorile acestor coeficienţi pentru diferite lichide la temperatura de 0 0 C şi
6
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

presiunea p  200 bar.

Tabelul 1.1.

Lichid  K
m 2
/N  N / m 
2

Apă 5,12 10 10 1,95 10 9

Petrol 8,66  10 10 1,15 10 9
Glicerină 2,55 10 10 3,92 10 9
Mercur 0,296 10 10 33,7 10 9

De aceea, în cazul lichidelor, coeficientul  poate fi considerat constant.

În consecinţă, putem integra ecuaţia diferenţială (1.2) de la starea iniţială,
caracterizată de volumul V0 , presiunea p 0 şi densitatea  0 , la o anumită stare finală, unde
parametrii vor avea valorile V1 , p şi, respectiv,  ; vom obţine succesiv:
V p
dV
V V    p dp, (1.5)
0 0

sau
V  V0  e    p  p0  . (1.6)

b. compresibilitatea gazelor

La gaze, coeficientul de compresibilitate izotermă depinde foarte mult de presiune.

Pentru gazele perfecte, compresibilitatea izotermă este descrisă de următoarea

relaţie :

pV = const., care, prin derivare, devine:

dp dV
 . (1.8)
p V
Comparând această relaţie cu (2.3), putem scrie:
1
K   p. (1.9)

Rezultă deci că, pentru gazele perfecte, modulul de elasticitate este egal cu
presiunea.

1.2 Dilatarea termică

Dilatarea termică reprezintă proprietatea fluidelor de a-şi modifica volumul sub

acţiunea variaţiilor de temperatură. Cantitativ, această proprieate este caracterizată

7
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

de coeficientul de dilatare izobară, definit de relaţia:

1 dV
  , (1.10)
V dT
unde dV reprezintă variaţia elementară a volumului iniţial V sub acţiunea variaţiei de
temperatură dT. Coeficientul  este pozitiv pentru toate fluidele, exceptând apa, care
înregistrează o densitate maximă (volum specific minim) la 4 0 C ; de aceea, pentru apa la
t  4 0 C vom avea   0.
În general,  variază foarte puţin în raport cu temperatura, de aceea el poate fi
considerat constant. În anumite situaţii, integrând ecuaţia (2.10) între limitele V0 şi V, şi,
respectiv, T0 şi T, vom avea:

  T  T0 ,
V
ln (1.11)
V0
sau
V  V0 e T T0  . (1.12)
Împărţind relaţia (1.12) la masa fluidului, m  V   0V0 , vom obţine funcţia de stare
pentru fluidele incompresibile:
   0 e  T T0  , (1.13)
În cazul gazelor perfecte, valoarea coeficientului se obţine derivând ecuaţia
V 
transformării izobare   const.  ; vom avea:
T 
V
dV  const. dT  dT , (1.14)
T
care, înlocuită în (1.10) ne permite să scriem:
1
 . (1.15)
T
Astfel, pentru gazele perfecte, coeficientul  este inversul temperaturii absolute.

1.3 Mobilitatea

În cazul fluidelor, forţele de coeziune moleculară au valori foarte mici, dar ele nu sunt
nule.
La scară macroscopică, această proprietate poate fi redusă la faptul că două particule
de fluid care sunt în contact pot fi separate prin acţiunea unor forţe externe foarte mici. În
acelaşi timp, particulele de fluid pot aluneca una faţă de alta, producând eforturi tangenţiale
relativ mici.
Ca rezultat, din punct de vedere practic, fluidele pot dezvolta numai eforturi de
compresie.
În cazul unei deformări la volum constant, eforturile de compresie sunt riguros nule;
ca rezultat, schimbarea formei fluidului cere creşterea eforturilor tangenţiale, care sunt foarte
mici. Lucrul mecanic exterior consumat va fi de asemenea mic, practic neglijabil.
Se spune că fluidele au o mare mobilitate, adică au proprietatea de lua forma vaselor
(recipienţilor) în care sunt puse. În consecinţă, putem sublinia că gazele, deoarece nu au
volum propriu, au o mai mare mobilitate decât lichidele (un gaz introdus într-un container ia
atât forma cât şi volumul containerului).

8
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

1.4. Viscozitatea

Viscozitatea este proprietatea fluidelor de a se opune mişcării relative a particulelor

sale.
Vom considera mişcarea unidimensională a lichidului care are loc în straturi
suprapuse, în planul xOy, de-a lungul unei plăci (fig.1.1).

Fig. 1.1

Măsurătorile experimentale au arătat că viteza creşte cu cât ne depărtăm de placă, în

direcţia axei Oy şi este nulă în imediata vecinătate a plăcii. Grafic, dependenţa v  f  y  este
reprezentată de curba  . Acest experiment simplu subliniază două aspecte, şi anume:
- fluidul aderă la suprafaţa corpului solid cu care este în contact:
- în interiorul fluidului şi la contactul său cu suprafeţele solide, eforturile tangenţiale
generate determină variaţia vitezei. Astfel, considerând două straturi de fluid,
paralele, în planul xOy, având o distanţă elementară între ele dy, vom înregistra o
dv
variaţie de viteză dy , datorită frecărilor care apar între cele două straturi.
dy
Pentru a determina eforturile de frecare, Newton a utilizat relaţia :
dv
  , (1.16)
dy
care astăzi îi poartă numele. Această relaţie, verificată de Coulomb, Poisseuille şi Petrov
arată că efortul de frecare  este proporţional cu gradientul de viteză. Factorul de
proporţionalitate  se numeşte viscozitate dinamică.
Dacă reprezentăm grafic dependenţa   f dv / dy  vom obţine curba 1 (fig.1.2) , unde
ty   .
Fluidele care respectă legea de frecare (1.16) se numesc fluide Newtoniene (apa,
aerul etc). Dependenţa de eforturile tangenţiale a gradientului de viteză nu este liniară (curba
2, fig. 1.2) pentru o serie de alte fluide, în general de natură organică. Aceste fluide sunt
numite global ne-Newtoniene.

Fig. 1.2
9
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

Unităţile de măsură pentru viscozitatea dinamică sunt:

- în sistemul internaţional (SI):
   N 2s  Kg (1.17)
m m s
- în vechiul sistem CGS:
   dyn 2 s  g . (1.18)
cm cm  s
Unitatea de măsură pentru viscozitatea dinamică în sistemul CGS este numită

“poise”, şi are simbolul P.

Kg
1  10 P . (1.19)
m s

Se poate determina viscozitatea dinamică a lichidelor cu ajutorul viscozimetrului

Höppler, al cărui principiu de lucru se bazează pe proporţionalitatea dintre

viscozitatea dinamică şi timpul de cădere a unei bile într-un tub înclinat ce conţine

lichidul analizat.

Viscozitatea cinematică a fluidelor este raportul dintre viscozitatea dinamică şi

densitatea sa:


 . (1.20)


Unităţile de măsură ale viscozităţii cinematice sunt:

- în sistemul internaţional :

2
   m . (1.21)
s
- în vechiul sistemul CGS:
cm 2
   (1.22)
s

sau “stokes” (simbol ST):

cm 2 m2
1ST  1  10  4 . (1.23)
s s
Indiferent de tipul viscozimetrului folosit (Ubbelohde, Vogel-Ossag etc), determinarea
viscozităţii cinematice se face prin înmulţirea timpului (exprimat în secunde) în care un volum
fix de lichid trece printr-un tub capilar calibrat, în condiţii normale, şi constanta aparatului
10
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

respectiv.
Viscozitatea convenţională este foarte des utilizată în practica actulă; această mărime
este determinată măsurând timpul în care un anumit volum de fluid curge printr-un aparat
special, în condiţii alese convenţional. Mărimea acestei valori astfel determinate este
exprimată în unităţi convenţionale (ex. Engler, Saybolt, Redwood etc) care se deosebesc atât
prin condiţiile de măsurare, cât şi prin unităţile de măsură.
Astfel, viscozitatea convenţională Engler, exprimată în grade Engler 0 E este raportul  
dintre timpul de curgere a 200 cm3 din lichidul analizat la temperatura dată şi timpul de
curgere a aceluiaşi volum de apă distilată la temperatura de 20 0 C , printr-un viscozimetru
Engler în condiţii standard.
Viscozitatea unui fluid depinde în mare măsură de temperatura sa. În general,
viscozitatea lichidelor se diminuează cu creşterea temperaturii, în timp ce la gaze este invers.
Dependenţa viscozităţii lichidelor faţă de temperatură poate fi determinată utilizând
relaţia lui Gutman şi Simons:

B B

  0 e C T T0
. (1.24)

unde B şi C depind de natura lichidului analizat (pentru apă avem B= 511,6 0K and C= -149,4
0K).

Pentru gate putem utiliza formula lui Sutherland

3/ 2
T  S  T0
   0   . (1.25)
 T0  S T

unde S depinde de natura gazului (pentru aer S=123,6 0K).

În relaţiile (1.24) and (1.25),  şi  0 sunt viscozităţile dinamice ale fluidului la
temperatura absolută T, respectiv la T0  273,15 K (0 0 C ) .
În tabelul 2.2 sunt prezentate viscozităţile dinamice şi cinematice ale aerului şi ale apei
la diferite temperaturi şi la presiune atmosferică normală.

Tabelul 1.2.

Temperatura -10 0 10 20 40 60 80
0
C 

  3 Kg 
10 m  s  Aer 0,016 0,017 0,017 0,018 0,019 0,02 0,029
 

A- - 1,79 1,31 1,01 0,66 0,48 0,37

pă

 6 m2  Aer 1,26 13,3 14,1 15,1 16,9 18,9 20,9
10 
 s 

A-pă - 1,79 1,31 1,01 0,66 0,48 0,37

Trebuie subliniat faptul că viscozitatea este o proprietate care se manifestă numai în

timpul mişcării fluidelor.
Un fluid cu viscozitatea riguros nulă este numit fluid perfect sau ideal.

11
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

Fluidele pot fi compresibile     p  sau incompresibile (  este constant în raport cu

presiunea). Trebuie subliniat că un fluid ideal compresibil este analog cu un gaz ideal
(perfect) în termeni termodinamici.

Mişcarea fluidelor poate fi :

- uniformă - v = constant ;
- permanentă (nu depinde de timp) - v = v (x,y,z) ;
- variată - v = v (x,y,z,t).

2. Ecuaţia lui Euler

Vom studia cazul cel mai general de mişcare printr-un volum  , mărginit de suprafaţa
 , separat din masa unui fluid ideal (perfect) aflat în mişcare variată (fig.1.3).

Fig.1.3

Volumul  este situat într-un sistem de axe accelerat. Ecuaţiile care descriu mişcarea
fluidului prin volumul  se vor obţine aplicând principiul lui d’Alembert. Cele trei categorii de
forţe care acţionează asupra fuidului sunt:
- forţele masice, Fm ;
- forţele de inerţie, Fi ;
- forţele de presiune, F p (cu efect echivalent; aceste forţe înlocuiesc acţiunea
fluidului din afara volumului  ).
Conform principiului lui d’Alembert, vom avea:

Fm  Fi  F p  0 . (1.26)

Ecuaţia (2.1) reprezintă de fapt forma vectorială a ecuaţiei lui Euler.

Fm  Fi  F p  0

Să stabilim expesiile matematice ale acestor forţe.

Dacă F este forţa masică unitară (acceleraţia) care acţionează asupra fluidului din
volumul  , forţa masică elementară care acţionează asupra masei  d , va fi:
d Fm   F d , (1.27)
deci:
Fm    Fd . (1.28)

Deoarece viteza fluidului prin volumul  este o funcţie vectorială de punct şi timp:
 
v  v r, t , asupra masei d care se mişcă cu viteza v va acţiona forţa elementară de
12
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

inerţie:
dv
d Fi   d . (1.29)
dt
Forţa de inerţie pe întregul volum va fi:
dv
Fi     d . (1.30)
 dt
Dacă d este suprafaţa elementului asupra căruia acţionează presiunea p şi n -
versorul normalei la suprafaţă (Fig.1.3), forţa elementară de presiune este:
d F p   p n d . (1.31)
Ţinând cont de teorema lui Gauss-Ostrogradski, rezultanta forţelor de presiune va fi:
F p   p n d    p d . (1.32)
 
Înlocuind relaţiile (2.3), (2.5) şi (2.7) în ecuaţia (3.1), vom obţine:
 dv 
   F  p   dt d  0 , (1.33)

Deci:
1 dv
F  p  , (1.34)
 dt
sau
1
F  p 

v
t
 v v ,   (1.35)

Relaţia (1.35) reprezintă forma vectorială a ecuaţiei lui Euler pentru mişcarea
nepermanentă a unui fluid ideal.
Proiectând această ecuaţie pe un sistem de axe, vom obţine:

1 p v x v x v v
Fx    vx  x v y  x vz ;
 x t x y z

1 p v y v y v y v y
Fy    vx  vy  vz ; (1.36)
 y t x y z

1 p v z v z v v
Fz    vx  z v y  z vz .
 z t x y z

Ecuaţia de stare
Din punct de vedere termodinamic, starea unui sistem poate fi determinată măsurând
valorile câtorva caracteristici fizice (presiune, volum, temperatură, densitate etc.).
Între parametrii de stare ai sistemului termodinamic există relaţii de legătură exprimate
prin legile fizicii. În cazul sistemului omogen există o relţie implicită care reprezintă legătura
dintre trei parametri, de forma:
F  p,  , T   0 . (1.37)
Adăugând ecuaţia lui Euler (2.10) şi ecuaţia de continuitate (prezentată ulterior)
13
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

ecuaţiei de stare (1.37) obţinem un system de trei ecuaţii cu trei necunoscute:

     
v r, t ,  r, t , p r, t , care ne permite să rezolvăm problemele generale de mişcare şi de
repaus ale fluidelor ideale.

14
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

Test de autoevaluare la Unitatea de Învăţare nr.1

1. Coeficientul de compresibilitate izotermă  se măsoară în:
a. N/m2; b. m2/N; c. Kg/ms; d. ms/Kg.

2. Modulul de elasticitate al fluidelor K se măsoară în:

a. N/m2; b. m2/N; c. Kg/ms; d. ms/Kg.

3. In mişcarea permanentă:
a. v = constant;
b. v = v(x,y,z);
c. v = v(x,y,z,t);
d. p = constant.

4. In mişcarea uniformă:
6.Coeficientul de proporţionalitate
a. v = constant;
dintre efortul de frecare  şi
b. v = v(x,y,z);
gradientul de viteză dv/dy se
c. v = v(x,y,z,t);
numeşte:
d. p = constant.
a. viscozitate cinematică;
b. viscozitate dinamică;
5. In mişcarea variată:
c. coeficient de
a. v = constant;
compresibilitate;
b. v = v(x,y,z);
d. modul de elasticitate.
c. v = v(x,y,z,t);
d. p = constant.

7. Forma vectorială a ecuaţiei lui Euler pentru mişcarea

nepermanentă a unui fluid ideal este:
1 dv
a) F  p 
 dt
1 dv
b) F  p 
 dt
1 dv
c) F  p  
 dt

8. Forţele care stau la baza ecuaţiei lui Euler sunt:

a) forţa masică şi forţa de presiune
b) forţa de presiune şi forţa energetică
c) forţa masică, forţa de presiune şi forţa de inerţie
d) forţa masică, forţa de presiune şi forţa energetică

9. Legătura ȋntre integrala pe suprafaţă şi integrala pe volum este

dată de relaţia:
a) Cauchy
b) Riemann
c) d’Alambert
d) Gauss-Ostrogradski

15
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii
 Hidrodinamică şi teoria valurilor

Răspunsuri la întrebările din testul de

autoevaluare nr.1
1 b
2 a
3 b
4 a
5 c
6 b
7 a
8 c
9 d

Bibliografie
1. A. Scupi, Dumitru Dinu, Fluid Mechanics - Numerical Approach, Ed.
Nautica, Constanta, 2015.
2. Dinu D., „Mecanica fluidelor pentru navigatori” , Editura Nautica,
Constanţa, 2010.
3. ANDREI V. - „Mecanica fluidelor”, vol. I, II, III, Editura Fundaţiei
universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2005.
4. Ionescu D. “Introducere în mecanica fluidelor”, Ed. Tehnică, 2004.
5. PETREA F., DINU D., “Mecanica Fluidelor”, Institutul de Marina
Civila, Constanta, 1994.

16
Hidrodinamică şi teoria valurilor – Curs şi aplicaţii