Raspuns La Variantele 11-20

Răspuns la variantele 11-20 de subiecte pentru testare naţională
2007
VARIANTA 11
Partea I (48 de puncte)
A. Limba română
1. Cuvinte care conţin diftong: părinţii, mai, ei, apoi, deranjează, prea etc. 4 puncte
2. Sinonime ale cuvintelor: (ne) deranjează - (ne) incomodează, (ne) stânjenesc; (nu)
pregetă - (nu) ezită. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a cuvântului: ruşine - ruşinos, ruşinat, neruşinat, ruşinică etc.
4 puncte
4. Transcrierea unui pronume personal: noi, ne, ei, ni şi a adjectivului aşezat înaintea
substantivului: modeşti, simpli. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: când - adverb relativ; raza - substantiv
comun; -nglodată - adjectiv provenit din participiu/ adjectiv participial/ participiu cu valoare
adjectivală; de - prepoziţie simplă; se - pronume reflexiv. 4 puncte
6. Exemplu de răspuns: Privirea ta este senină. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: fac - predicat verbal; totul - complement direct;
oricând - complement circumstanţial de timp; (pentru) noi - complement indirect.
4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei subordonate circumstanţiale de timp: când raza-nglodată de cer
se subţie. 4 puncte
9. Alcătuirea frazei în care există o propoziţie predicativă subordonată verbului copulativ a fi
(de exemplu): Dorinţa mea este/1PPsă lucrez bine./2PR 4 puncte
B. Înţelegerea textului
10. Măsura versului: Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi este de 12 silabe.
2 puncte
11. Transcrierea versurilor care conţin o imagine vizuală: Li-e ruşine că sunt prea bătrâni,
prea bolnavi,/ Pentru noi prea simpli părinţi. 2 puncte
12. Versul: Când raza-nglodată de cer se subţie conţine un epitet. 2 puncte
13. Locuţiunea adverbială de obicei sugerează ideea că părinţii, deşi fac orice pentru copiii
lor, nu îi deranjează, nu îi incomodează cu problemele lor. 2 puncte
14. Titlul concentrează într-un singur cuvânt tema textului. Forma articulată a substantivului
evidenţiază mesajul transmis: respectul, admiraţia şi recunoştinţa pentru tot ceea ce înseamnă
părinţii de-a lungul vieţii pentru fiii lor, până când li se-aşază-n pământ, temelie.
4 puncte
Partea a II-a (18 puncte)
Redactarea unei cereri. Exemplu de răspuns:
Domnule Director,
Subsemnatul, Ştefan Marinescu,/ Subsemnata, Ştefania Marinescu, domiciliat/ domi-
ciliată în Sibiu, pe strada Castanilor, numărul 27, elev/ elevă în clasa a VIII-a la Şcoala
generală„Mihai <Eminescu", vă rog să binevoiţi a-mi aproba acordarea unei burse de
merit.
Menţionez că solicit acest lucru, întrucât îndeplinesc toate condiţiile cerute.
Sibiu, 18.06.2007
Ştefan/ Ştefania Marinescu
Domnului Director al Şcolii Generale „Mihai 'Eminescu", Sibiu
Partea a III-a (24 de puncte)
Compunere despre caracteristicile şi semnificaţiile textului citat la partea I: Părinţii de Ana
Blandiana. Exemplu de răspuns:
1. Încadrarea textului în genul liric (3p.)
• exprimarea directă a gândurilor şi a sentimentelor
• prezenţa eului liric şi a mărcilor lui în text
• structura specifică textului liric
2. Relevarea modului în care se face simţită prezenţa eului liric în text (3p.)
• imagini artistice
• pronume la persoana I plural
• alternarea persoanei I cu persoana a Ii-a
3. Prezentarea, pe scurt, a ideilor textului şi a mijloacelor artistice folosite de autor (3p.)
• tema textului: efemeritatea condiţiei umane privite din perspectiva relaţiei părinţi - copii
• trecerea dureroasă a timpului
• părinţii au nevoie, la rândul lor, de dragostea şi de grija noastră
4. Exprimarea unei opinii/ a unui punct de vedere referitor la semnificaţiile textului sau la
mesajul transmis (enunţarea opiniei, motivarea acesteia, concluzia) (3p.)
• unicitatea relaţiei părinte-copil
• mesajul: dragostea respectul şi recunoştinţa pe care trebuie să le-o purtăm părinţilor
Poezia Părinţii, scrisă de Ana Blandiana, aparţine genului liric deoarece exprimă în
mod direct gânduri şi sentimente legate de devotamentul şi iubirea oricărui părinte pentru fiii
lui.
Prezenţa eului liric este evidenţiată de mărci lexico-gramaticale specifice: imagini
artistice realizate cu ajutorul figurilor de stil, frecvenţa verbelor şi a pronumelor de persoana
I, punctuaţie expresivă.
Ipostaza eului liric în text este aceea de reprezentant al unei întregi categorii - cea
a copiilor în relaţia cu părinţii - vocea poetică exprimând sentimente general-umane. Acest
aspect este ilustrat atât de forma articulată de plural a substantivului părinţii, cât şi de
persoana I plural a pronumelor personale.
Structura este specifică textului liric: poezia este alcătuită din trei strofe, a câte patru
versuri, a căror muzicalitate este realizată prin rima imperfectă, ritmul iambic şi măsura de 8-
10 silabe.
Intensitatea sentimentelor exprimate de eul poetic este evidenţiată încă din primul
vers, alcătuit dintr-o propoziţie enunţiativă, având valoarea unui adevăr general valabil:
pronumele nehotărât totul urmat de adverbul nehotărât oricând accentuează această idee —
Părinţii fac totul, oricând pentru noi.
Prezenţa eului liric este marcată la nivel gramatical de pronumele de persoana I
plural, aflate în număr mare în strofa I: Fac totul oricând pentru noi/ Ne nasc şi ne cresc
mai mari decât ei/ Nu ne deranjează de obicei.
Persoana a III-a plural din versul Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei are rolul de a
evidenţia în mod sugestiv relaţia din-totdeauna şi de oriunde dintre părinţi şi fii.
Înlocuirea persoanei I plural cu persoana a III-a în următoarele versuri nu înlătură
perspectiva subiectivă, accentul deplasându-se doar spre crearea unui „portret" universal
al părinţilor care, odată cu trecerea timpului, după ce ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei/
rămân cu discreţie-n urmă. Termenul neologic discreţie, apărut în versul citat cu valoare de
epitet, anticipează o ipostază ulterioară a celor care îşi arată iubirea şi grija pentru noi prin
încercarea de a „nu deranja", atunci când ajungerea bătrâni, prea bolnavi, pentru noi prea
simpli părinţi. Enumerarea unor adjective cu valoare de superlativ absolut şi repetarea
adverbului prea conturează imaginea tristă a părinţilor ajunşi la o vârstă înaintată.
Versurile sugerează tristeţea provocată de conştientizarea efemerităţii condiţiei
umane, melancolia fiului care priveşte relaţia cu părinţii din perspectiva adultului care
percepe în mod dureros trecerea timpului şi îmbătrânirea părinţilor ajunşi la o vârstă când ne
privesc în tăcere cuminţi. Descrierea părinţilor, cărora li se asociază în mod surprinzător
epitetul cuminţi, dezvăluie emoţia pe care fiinţa poetică o trăieşte şi o transmite prin
inversarea rolurilor în relaţia părinte-copil. Tăcerea ce dublează privirea „cuminte"
nuanţează sentimentele transmise, putând fi înţeleasă atât ca semn al unui fel de teamă de a
nu deranja, cât şi al neputinţei de a opri curgerea timpului. E de remarcat, în acelaşi timp,
sugestia unei dureri, sentiment de vinovăţie pe care îl resimte părintele pentru trecerea
ireversibilă a timpului: ei se simt vinovaţi pentru timpul pierdut.
Primul vers al ultimei strofe se deschide cu un substantiv care aparţine aceleiaşi
familii lexicale ca şi verbul a privi. Atunci când Raza-nglodată de cer se subţie, privirea
tăcută, cuminte, nu mai e îndreptată asupra fiilor, ci se mută în stea, se îndreaptă spre veş-
nicie, de unde ne va veghea cu privire de stea, iar trupul, obosit, ni se-aşază-n pământ
temelie.
Se remarcă în ultimul vers al textului alăturarea pronumelui personal de persoana I
plural cu pronumele reflexiv de persoana a III-a (ni se-aşază), marcându-se şi în acest mod
relaţia părinte-fiu, prelungită dincolo de moarte.
Caracterul general-uman al ideilor şi al trăirilor exprimate în text este evidenţiat şi
prin folosirea tuturor verbelor la modul indicativ, timpul prezent.
Construită sub forma unei confesiuni lirice, poezia surprinde unicitatea relaţiei părinte-
copil, capacitatea părinţilor de a face tot ceea ce le stă în putinţă pentru fiii lor.
Lectura textului m-a făcut să îmi îndrept gândul cu dragoste şi cu recunoştinţă către părinţii
mei şi mi-a creat o stare de melancolie, prin sugestia trecerii timpului şi a unei fireşti
înţelegeri a destinul uman.
Mesajul desprins din text este simplu: aşa cum părinţii fac totul, oricând pentru noi, la
rândul nostru trebuie să-i înconjurăm cu dragoste, respect şi recunoştinţă, să fim sprijin
pentru ei, atunci când, prin trecerea timpului, ajung, prea bătrâni, prea bolnavi, pentru noi
prea simpli părinţi, şi să-i păstrăm cu pioşenie în suflet şi în amintire atunci când ni se
aşază-n pământ, temelie.
Aşadar, lectura poeziei Anei Blandiana ne determină să ne aplecăm cu mai multă
atenţie asupra trăirilor şi nevoii de afecţiune, de dragoste şi de respect a propriilor noştri
părinţi şi să conştientizăm trecerea ireversibilă a timpului.
VARIANTA 12
A. Limba română
1. Cuvinte monosilabice: când, sunt; cuvinte bisilabice: numai, pare etc. 4 puncte
2. Cuvinte derivate cu sufix: împărătească, binişor etc. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a cuvântului floare - floricică, (a) înflori, înfloritor etc.
4 puncte
4. Transcrierea unui adverb relativ: când, cum şi a pronumelui negativ: nimic. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: (nu)-ndrăznesc - verb (predicativ); fruntea
~ substantiv (comun); de - prepoziţie (simplă); să - conjuncţie subordonatoare. 4 puncte
6. Exemplu de răspuns: Am citit o poveste frumoasă. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: fiecărui - atribut adjectival; (de) păr - atribut
substantival (prepoziţional); creşte - predicat verbal; floare - subiect. 4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei subordonate şi precizarea felului acesteia: să fiţi foarte fericiţi -
subiectivă. 4 puncte
1 2
9. Exemplu de răspuns: Mă bucură gândul/ că voi obţine un rezultat bun.l 4 puncte
10. Măsura versului Uneori când sunt fericită, într-adevăr: 13 silabe. 2 puncte
11. Transcrierea versului din care reiese o consecinţă a întristării: Ca să nu mai rămână din
toată frumuseţea nimic. 2 puncte
12. Figura de stil identificată în versul Cu podoaba aceea împărătească este epitetul.
2 puncte
13. Starea sufletească exprimată în versul Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă este de
încântare, bucurie, încredere în sine. 2 puncte
14. Titlul poeziei, Minune, este alcătuit dintr-un substantiv nearticulat, care sugerează
generalitatea. Fericirea este oglindită în chipul fiinţei, minunea fiind reprezentată de starea
sufletească de bucurie ce se răsfrânge şi asupra celor din jur. Mesajul textului este acela că
este simplu să devii frumos, dacă te simţi fericit. 4 puncte
Descrierea unei furtuni. Exemplu de răspuns:
Priveam oraşul de la fereastra camerei mele aşezate la al şaptelea etaj al unui bloc
cenuşiu dintr-un cartier construit la marginea oraşului. Eram fascinat/ă de jarul asfinţitului ce
învăluia tot văzduhul într-o lumină roşiatică, aşteptam ca şi puţinii trecători care se mişcau
obosiţi înspre casă să-şi ridice măcar o clipă privirea, să vadă şi altceva decât cenuşiul
trotuarelor dintr-un oraş ce părea pustiu într-un moment în care concediul şi interminabila
vacanţă de vară îi alungase pe cei mai mulţi spre locuri mult mai atrăgătoare.
În timp ce prin mintea mea treceau aceste gânduri, am observat cum cartierul meu gri
devine deodată şi mai întunecat, iar când mi-am înălţat privirea, am înţeles: văpaia asfin-
ţitului era ameninţată parcă de o întreagă oştire de balauri furioşi, care îmi aminteau de
poveştile citite la grădiniţă.
Vrând să-mi îndreptăţească temerile, norii-balauri şi-au chemat în ajutor vântul pu-
ternic; tot e bună la ceva şi ploaia ce se apropie - mi-am zis - uite, măcar oamenii au mai
prins puţină viaţă, se uită spre cer, se îndreaptă mai grăbiţi spre casă, iar eu mă bucur că se
mai risipeşte monotonia zilei de vară.
Norii se apropie, devenind tot mai mari şi mai negri, iar soarele e tot mai mic şi mai
palid. Gata, l-au acoperit! Fulgerele, urmate de tunete, se rostogolesc ameninţător spre pă-
mânt, despicând văzduhul. Vântul îşi adunase parcă toate puterile spre a învinge încreme-
nirea cerului şi a pământului: norii se îngrămădesc spre orăşelul meu, vântul spulberă praful
adunat pe străzi, înalţă şi răsuceşte în văzduh hârtii aruncate la întâmplare, puţinii pomi sădiţi
cândva în spaţiul pe care orăşenii îl numesc „verde" îşi frâng neputincioşi crengile. Nu, nu e
o ploaie liniştită, e o furtună înspăimântătoare, nimic nu se mai vede prin şuvoaiele de apă ce
curg din cerul furios. Şi uite, bătrânul nostru mesteacăn, sădit cu mulţi ani în urmă, se clatină
speriat sub rafalele de vânt şi de ploaie, iar în locul străzii a apărut un râu învolburat! Mi-e
teamă...
Dar teama mea se risipeşte curând. Fulgerele se văd tot mai departe, tunetele se aud tot
mai slab, iar soarele îmi trimite un zâmbet din lumina asfinţitului. A dispărut şi râul cel
învolburat, iar cartierul meu nu mai pare la fel de trist ca înaintea furtunii.
Argumentarea apartenenţei la genul liric: Minune de Ana Blandiana. Exemplu de răspuns:
1. Precizarea a trei caracteristici ale operei lirice (3p.)
• exprimarea directă a gândurilor şi a sentimentelor.
• prezenţa eului liric şi a mărcilor lui în text
• structura specifică textului liric
2. Explicarea acestor caracteristici pe baza textului indicat (3p.)
• tema textului
• textul este construit sub forma unui monolog liric;
• mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric;
• importanţa imaginii pe care o avem despre noi înşine;
• fragilitatea fericirii.
3. Evidenţierea rolului a trei imagini/ procedee artistice din textul dat (3p.)
4. Exprimarea unei opinii despre semnificaţiile/ mesajul textului dat. (3p.)
• importanţa încrederii în sine;
• frumuseţea se dobândeşte şi se menţine, prin grija de a păstra ceea ce te face fericit.
Aparţin genului liric creaţiile literare în care se exprimă în mod direct idei, gânduri,
sentimente. „Vocea" care comunică prin intermediul imaginilor artistice gândurile şi
sentimentele este eul liric, ale cărui mărci lexico-gramaticale sunt: limbajul expresiv,
frecvenţa verbelor şi a pronumelor de persoana I şi a II-a singular şi plural, punctuaţia
expresivă etc. O trăsătură a textului liric este şi structura specifică: este scris de regulă în
versuri grupate în strofe, iar expresivitatea îi este sporită de muzicalitatea realizată prin rimă,
ritm şi măsură.
Poezia Minune, scrisă de Ana Blandiana, aparţine genului liric, deoarece exprimă în
mod direct gânduri şi sentimente, este prezent eul liric, prin mărcile lui lexico-gramaticale.
Textul este alcătuit din două secvenţe: prima cuprinde un număr de 12 versuri cu
măsură inegală (13, 10, 11, 8 silabe), iar cea de-a doua este alcătuită din patru versuri care
concentrează mesajul. Muzicalitatea e realizată prin rima imperfectă şi prin alternarea ver-
surilor lungi cu cele scurte.
Construit sub forma unui monolog liric adresat, textul are ca temă importanţa fericirii
în viaţa noastră, relaţia dintre fericire şi frumuseţe.
Aşa cum reiese chiar din titlu, fericirea are o putere magică asupra fiinţei, dăruindu-i
frumuseţe, iar întristarea conduce la risipirea magiei: e destul să te întristezi numai un pic/ ca
să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.
Mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric în text sunt uşor de identificat
încă din primul vers, prin confesiunea realizată la persoana I singular şi prin numirea
sentimentului capabil să producă minunea: Uneori, când sunt fericită într-adevăr.
Adverbul într-adevăr care însoţeşte adjectivul fericită pune în evidenţă nevoia de a
crede în fericire, de a te simţi cu adevărat fericit, pentru a fi înzestrat cu frumuseţe. Asocierea
verbului simt cu adverbul poate şi cu verbul mi se pare - aşezate în paranteză - accentuează
ideea importanţei pe care o are felul în care percepem noi înşine propria imagine.
Ideea miracolului generat de conştientizarea fericirii e pusă în lumină în versurile
următoare, fiinţa care trăieşte acest sentiment simţindu-şi chipul împodobit de florile crescute
în vârful fiecărui fir de păr.
Adjectivul la gradul superlativ absolut din versul Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă
accentuează ideea că fiinţa este aşa cum simte ea însăşi, că felul în care o percep ceilalţi îşi
pierde importanţa, iar îndoiala sugerată de verbul mi se pare e înlocuită de certitudinea
exprimată prin verbul ştiu.
Sentimentul fericirii adevărate creează în acelaşi timp impresia de unicitate, fiinţa
umană devenind conştientă de puterea pe care o presupune încrederea în sine; această idee
este exprimată prin adjectivul împărătească, folosit în text cu valoare de epitet: Şi ştiu că
sunt grozav de frumoasă/ Cu podoaba aceea împărătească.
Versurile următoare evidenţiază însă fragilitatea fericirii şi nevoia acut resimţită de
avea grijă ca starea sufletească ce a produs miracolul să nu se risipească: verbul nu-
ndrăznesc şi substantivul teamă ilustrează această idee. Sunt sugestive teama de confruntare
cu oglinda reală şi nevoia de a ne privi în oglinda propriei noastre fiinţe, orice „mişcare" a
frunţii - a gândului nostru - putând face ca podoaba aceea împărătească să dispară, ca florile
să se ofilească: Dar nu-ndrăznesc să mişc fruntea prea tare,/ De teamă să nu se ofilească/ Şi
nici să mă privesc în oglindă/ De teamă să nu se desprindă.
Adevăratul duşman al frumuseţii rămâne însă tristeţea: oricât de neînsemnată ar fi,
tristeţea e capabilă să risipească orice urmă de frumuseţe: Şi mai ales, e destul să mă întristez
numai un pic/ Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.
Dacă prima parte a textului e construită sub forma unei confesiuni, în partea a doua
se remarcă implicarea cititorului prin alternarea persoanei I singular cu persoana a II-a
plural; experienţa subiectivă e împărtăşită pentru ca şi ceilalţi să poată trăi miracolul
descoperirii de sine, devenind frumoşi prin încercarea de a fi fericiţi. Simplitatea cu care s-ar
putea săvârşi minunea e redată şi de structura strofei în patru versuri cu măsură inegală,
cuprinsă între 13 şi 3 silabe: Eu cred că puteţi încerca şi voi, binişor/ E uşor./ Nu trebuie
decât să fiţi/ Foarte fericiţi.
Sub aspectul frecvenţei figurilor de stil, se observă simplitatea versurilor: epitetele
simple, ornante, sunt exprimate cu ajutorul unor adjective la gradul pozitiv sau superlativ
absolut: podoaba împărătească/grozav de frumoasă.
Titlul are valoare simbolică, sintetizând într-un singur termen miracolul fericirii.
Accentuarea ideii de fragilitate a fericirii şi, implicit, a frumuseţii pe care aceasta o generează
se realizează prin repetarea substantivului teamă: de teamă să nu se ofilească/ de teamă să
nu se desprindă.
Expresivitatea e sporită şi de forma diminutivală a adverbului din versul: Eu cred că
puteţi încerca şi voi, binişor.
Muzicalitatea, realizată prin ritm şi prin rimă, este accentuată în unele versuri prin
aliteraţie: Cum în vârful fiecărui fir de păr/, îmi creşte câte o floare.
Lectura poeziei Minune dezvăluie importanţa pe care o are pentru fiinţa poetică
descoperirea cunoaşterii de sine: fiecare om poate fi frumos, dacă încearcă să găsească în
existenţa lui ceea ce îl poate face să se simtă fericit. Frumuseţea nu înseamnă numai trăsă-
turile fizice descoperite în oglindă, ci vine din sufletul şi din trăirile noastre.
Mesajul se conturează încă din prima parte a textului, prin grija mărturisită de a nu lăsa
realitatea să ofilească florile ivite prin minunea produsă de imaginaţie, de a evita oglinda
reală, care ar putea dezamăgi şi întrista fiinţa.
Fiecare om îşi poate descoperi frumuseţea şi o poate păstra, atâta timp cât reuşeşte să
se simtă fericit. Ultimele două versuri exprimă, prin verbul la conjunctiv, posibilitatea ca
frumuseţea să nu se risipească; condiţia pare chiar simplă: Nu trebuie decât să fiţi/ Foarte
fericiţi.
Încrederea în sine, optimismul, felul în care te vezi tu însuţi au puteri magice,
săvârşind minunea la care se referă titlul.
Textul aparţine, aşadar, genului liric, deoarece exprimă în mod direct idei şi
sentimente, sunt prezente eul liric şi mărcile lui lexico-gramaticale.
VARIANTA 13
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: bă-ie-te, din-co-lo, dum-nea-ta, o-dă-i-ţă. 4 puncte
2. Sinonimele cuvintelor: odaie - cameră, încăpere; (te) scap - (te) salvez. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a verbului a vedea — a revedea, vedere, revedere, nevăzut
etc. 4 puncte
4. Transcrierea cuvintelor cerute: pronume personal de politeţe - dumneata; conjuncţie
subordonatoare - să, că etc. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: scapă - verb predicativ; băiete - substantiv
(comun); mă - pronume personal; aici - adverb de loc. 4 puncte
6. Exemplu de răspuns: Băiatul acesta este frumos. 4 puncte
7. Exemplu de răspuns: ieşi - predicat verbal; (pe) poartă - complement circumstanţial de
loc. 4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei subordonate şi precizarea felului acesteia: să te-ntâlneşti cu ei
piept în piept — completivă directă. 4 puncte
9. Propoziţie subordonată atributivă subordonată substantivului odaie: El locuia în odaia/1
care avea o singură fereastră./2 4 puncte
10. Textul plasat între paranteze conţine indicaţii scenice. 2 puncte
11. Transcrierea replicii din care reiese că Spiridon e interesat de răsplata primită: Trei
sferturi de rublă: şase pachete de tutun! te scap. 2 puncte
12. Tema discuţiei dintre cele două personaje se referă la modul în care Rică Venturiano va
putea să iasă din casa jupanului. 2 puncte
13. Cerinţe cu rol de adresare care marchează diferenţa de vârstă dintre cele două personaje:
domnule, dumneata. 2 puncte
14. Răspunsul cam rece al lui Spiridon dovedeşte că, după ce a obţinut banii, e mai puţin
interesat să-şi ţină promisiunea. Atitudinea lui confirmă faptul că nu e o persoană de
încredere, că e dispus să se lase mituit, dar nu se grăbeşte să facă ceea ce a promis. Se simte,
probabil, chiar bine văzând situaţia disperată în care se află cel care îi oferise recompensa
pentru a fi salvat. 4 puncte
Redactarea unei scrisori cu descrierea unui eveniment. Exemplu de răspuns:
Predeal 18.06.2007
Dragă Ana,
Mi-am propus ca în această vacanţă să merg la bunicii mei la Predeal pentru a mă
odihni şi a mă bucura de rezultatele obţinute în anul şcolar, încheiat nu de mult timp.
Într-una din zile bunicul meu mi-a făcut o surpriză, cumpărându-mi un bilet Ca
concertul formaţiei mele favorite "Ritmuri noi". Am aşteptat cu emoţie acest eveniment,
aducându-mi aminte că tot la Predeal i-am întâlnit în concert pe membrii acestei formaţii,
cu ani în urmă.
Concertul s-a desfăşurat pe o scenă în aer liber din localitate. Formaţia Ritmuri noi a
cântat neîntrerupt două ore, fiind răsplătiţi după fiecare melodie cu aplauze. Am remarcat şi
câteva cântece noi în repertoriul acestei formaţii Cu siguranţă că în curând va apărea un
CD cu acestea. La finalul concertului membrii formaţiei au dat autografe.
M-am bucurat că am reuşit să-mi ascult şi în acesta vară formaţia favorită şi m-am
gândit la tine, ştiind că şi ţie îţi plac melodiile ei. Aştept să ne vedem cât mai curând.
Cu drag,
Mihai/ Mihaela Barbu
Argumentarea apartenenţei fragmentului citat la opera dramatică: O noapte furtunoasă de
I.L. Caragiale.
Exemplu de răspuns:
1. Precizarea a trei caracteristici ale genului literar în care se încadrează textul: (3p.)
• textul este destinat reprezentării scenice
• indicaţii scenice
• dialogul
• aşezare specifică în pagină
2. Exemplificarea caracteristicilor pe baza fragmentului dat: (3p.)
• structura specifică textului dramatic
• dialogul
3. Prezentarea secvenţelor reprezentative a întâmplărilor existente în fragmentul dat: (3p.)
• tema discuţiei dintre personaje
• trăsăturile personajelor
4. Prezentarea unui personaj, prin raportare la două situaţii semnificative/ la celelalte
personaje şi cu precizarea a două mijloace de caracterizare: (3p.)
5. Concluzia
Aparţin genului dramatic operele literare scrise cu scopul de a fi reprezentate pe

scenă. Textul este împărţit în acte şi scene, modul de expunere care predomină este
dialogul, singurele intervenţii ale autorului în text găsindu-se în indicaţiile scenice, aşezate
între paranteze, prin care se fac precizări referitoare la decor sau la jocul actorilor,
(marchează atitudinea, mimica, gesturile personajelor etc.). Deseori, indicaţiile dintre
paranteze reprezintă şi un mijloc de caracterizare a personajelor.
Datorită faptului că este destinat reprezentării scenice, textul dramatic se diferenţiază
de textul epic şi de cel liric şi printr-o aşezare în pagină specifică, numele personajelor fiind
scrise atât la începutul fiecărei scene, cât şi înaintea fiecărei replici.
Fragmentul din O noapte furtunoasă, de I.L Caragiale, aparţine genului dramatic.
Posibilitatea încadrării în genul dramatic este evidenţiată în primul rând prin structură şi
prin aşezarea în pagină. Astfel, înainte de textul propriu-zis, se precizează actul, scena şi
personajele: fragmentul citat face parte din actul II, scena VIII, iar personajele sunt Rică
Venturiano şi Spiridon. Numele fiecăruia apare în faţa replicii, iar în paranteză există
indicaţii scenice.
Acţiunea se deduce din replicile personajelor, dialogul fiind principalul mod de
expunere.
Rică Venturiano, surprins în casa jupanului, încearcă disperat să găsească o modalitate de a
ieşi, fără a fi prins de acesta; Spiridon îl sperie şi mai tare, atrăgându-i atenţia că e foc mare,
prefăcându-se el însuşi speriat de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă o pune mâna pe el
jupanul. Spaima, mai degrabă mimată decât împărtăşită, e marcată de cele două substantive
în vocativ, cu sens identic, din prima replică: Domnule, musiu, tot aici eşti? Pronunţarea
greşită a substantivului preluat din limba franceză este o sursă a comicului.
Tema discuţiei dintre cele două personaje o reprezintă modul în care Rică Venturiano
ar putea să iasă din casa jupanului. Porneşte spre o uşă, dar Spiridon îl opreşte, atrăgându-i
atenţia că ar putea să se-ntâlnească piept în piept cu ei; cere disperat ajutorul, starea de
agitaţie în care se află fiind marcată şi prin repetarea verbului a scăpa la moduri diferite: Voi
să scap. Scapă-mă: îţi dau bacşiş trei sferturi de rublă. Când i se propune bacşişul, Spiridon
devine interesat, fiindcă îşi face repede socoteala că asta ar însemna şase pachete de tutun.
Replicile următoare sunt precipitate, agitaţia extremă fiind evidenţiată şi de frecvenţa
adverbelor: Cum? pe unde? Spune-mi iute, că mi-e degrabă.
Spiridon îi spune însă fără a se grăbi ce ar trebui să facă, pare sigur pe sine, replica lui
încheindu-se chiar cu o promisiune: Lasă că te scap, n-ai grijă. Nu face însă nimic pentru „a-
1 scăpa", fiindcă bacşişul promis nu e încă primit, aşa că adaugă {cu şiretenie): Apoi nu-mi
dai? După ce Rică Venturiano se scotoceşte prin buzunare şi completează suma cu
mărunţele, Spiridon o socoteşte cu scumpătate, vrea să fie sigur că a primit toată suma. Nici
acum nu pare prea interesat să acţioneze, încearcă să mai prelungească tensiunea, strecoară
iarăşi replici prin care sugerează ce ar putea să se întâmple dacă n-a putea scăpa, va
cunoaşte şi el papara lui jupânu şi va înţelege de ce i se spune „Titircă Inimă-Rea". Ultima
replică păstrează aceeaşi stare de incertitudine; tonul cam rece şi precizarea dacă oi putea
arată că Spiridon nu mai este prea interesat să-şi ţină promisiunea după ce a obţinut bacşişul.
Trăsăturile celor două personaje se conturează, în fragmentul citat, prin procedeul
caracterizării indirecte, fiind deduse din dialog, din fapte, atitudini, din precizările aflate în
indicaţiile scenice şi prin nume.
Nu există referiri la portretul fizic, replicile dezvăluind doar elemente de portret
moral. Deducem doar că Spiridon este tânăr, din felul în care i se adresează Rică: băiete,
tănărule.
Rică Venturiano, personajul „aflat în dificultate", se află într-o încăpere dintr-o casă
străină, e urmărit, şi toate gesturile şi replicile lui evidenţiază spaima că va fi prins. Apariţia
lui Spiridon, personaj aflat în slujba jupanului, îl determină să-i ceară acestuia ajutorul. Felul
în care se comportă dovedeşte că Rică e un individ slab, că a intrat într-o încurcătură din care
nu ştie cum să iasă. Atitudinea lui este comică prin agitaţia neputincioasă, propoziţiile
interogative, replicile scurte, frecvenţa verbelor la imperativ şi a substantivelor în vocativ
reliefându-i trăirile: Scapă-mă, băiete, scoate-mă de aici ...[...] du-te degrabă! [...] Băiete,
tânărule etc.
Atunci când îşi dă seama că depinde de Spiridon, Rică Venturiano demonstrează că
este totuşi un bun cunoscător al slăbiciunii celui care slujeşte în casa altuia, nu se teme că va
fi trădat de Spiridon, ci ştie că „bunăvoinţa" îi poate fi cumpărată; nu-i propune numai o
recompensă, ci precizează cu exactitate suma, ştiind că aceasta este modalitatea prin care
poate obţine ajutorul de care are nevoie: Scapă-mă: îţi dau bacşiş trei sferturi de rublă.
Reacţia lui Spiridon dovedeşte că a avut dreptate, deoarece acesta îşi face cu rapiditate
socotelile şi, cu gândul la cele şase pachete de tutun pe care şi le-ar putea cumpăra, face
promisiunea aşteptată: Lasă că te scap eu, n-ai grijă.
Precizarea făcută în indicaţiile scenice cu privire la modul în care scoate din buzunar
suma cu care trebuia sa-1 miruiască pe Spiridon evidenţiază faptul că Rică nu era un tânăr
înstărit, deoarece se scotoceşte prin toate buzunarele şi completează suma din mărunţele.
Limbajul personajului este o altă modalitate de caracterizare: neologismul din replica
existenţa mi-este periclitată, ca şi tonul solemn cu care formulează retoric mtrebarea ştii tu în
ce situaţie mă găsesc pot sugera ideea că personajul încearcă în acest mod să-i arate
servitorului că se află în faţa unui tânăr instruit. Alternarea replicilor de felul celei citate cu
cele rostite pe un ton disperat creează însă o imagine comică a personajului: Spune-mi iute,
că mi-e degrabă, îmi vine stenahorie.
Fragmentul citat din comedia O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale aparţine unei
opere dramatice, deoarece textul este destinat reprezentării scenice, este structurat în acte şi
scene, iar modul de expunere predominant este dialogul, singurele intervenţii în dialog fiind
cuprinse în indicaţiile scenice.
VARIANTA 14
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: ci-ti-to-rul, pro-fe-sor, tre-bu-ie, şti-e. 4 puncte
2. Mijloacele de îmbogăţire a vocabularului prin care s-au format cuvintele: numaidecât -
compunere; cititor - derivare. 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a cuvântului copil - copilărie, copilaş, copilandru etc.
4 puncte
4. Exemple de răspuns: substantiv comun - cititorul, copii etc. şi numeral cardinal trei,
şapte. 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: a biruit - verb predicativ; toate - adjectiv
pronominal nehotărât; j - pronume reflexiv; la - prepoziţie simplă. 4 puncte
6. Exemplu de răspuns: Mă comport ca mama. 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: cititorul - subiect; să ştie - predicat verbal; trei -
atribut adjectival; copii - complement direct. 4 puncte
8. Transcrierea construcţiei incidente: ...zic eu 4 puncte
9. Alcătuirea unei fraze în care să existe o subordonată completivă directă având ca regent
verbul a găsi: A găsit/1PP ce a căutat./2CD 4 puncte
10. Transcrierea fragmentului prin care se sugerează situaţia şcolară a lui Ovidiu Georgescu:
Ovidiu trece acuma examenul sumar de şapte clase liceale, şi, cu toată bravura lui, pe cât
spune cocoana Caliopi, după ce a biruit toate obiectele, s-a-nţepenit la Morală. 2 puncte
11. Exemplu de răspuns: Madam Georgescu apelează la un bun prieten, care este şi o
cunoştinţă a profesorului de filozofie, Popescu, pentru ca fiul ei, Ovidiu, să treacă examenul
de morală. 2 puncte
12. Transformarea ultimelor două replici în vorbire indirectă (de exemplu): Domnul o
sfătuieşte pe doamna Georgescu ca la profesor să meargă soţul ei, în calitate de părinte, fiind
şi o persoană importantă în comparaţie cu el, un străin. Doamna Georgescu îi anulează
propunerea, spunându-i că soţul ei este indiferent cu copiii. îndemnându-1 să urce în birjă,
aceasta adaugă şi faptul că, în cazul în care copiii ar fi rămas în grija lui, ei nu ar fi nici la
facultate, nici n-ar fi luat bacalaureatul. 2 puncte
13. Precizarea a două trăsături care să justifice afirmaţia că textul aparţine genului epic (de
exemplu):
• în textul citat există acţiune plasată în timp şi în spaţiu;
• acţiunea este realizată de personaje;
• prezenţa naratorului;
• îmbinarea naraţiunii cu dialogul. 2 puncte
14. Replica evidenţiază încercarea personajului de a evita să se implice, situaţia jenantă în
care îl pune o veche prietenă, care îi cere un lucru pe care nu ar vrea să-1 facă. De aceea
încearcă să se eschiveze, arătând că cel mai potrivit om care ar putea să-i ceară o favoare
profesorului este d. Georgescu, tatăl, mai ales că e om cu greutate. Punctele de suspensie au
rol stilistic, marcând în acelaşi timp ezitarea şi neputinţa de a convinge că nu ar trebui să i se
ceară acest lucru. 4 puncte
Scrisoare cu descrierea unui peisaj. Exemplu de răspuns:
(Petreşti, 18. 06. 2007
Dragii mei părinţi,
Cu toate că vorbim zilnic la telefon şi ştiţi cât de bine mă simt în tabără alături de
colegii mei, simt nevoia să vă scriu câteva rânduri pentru a vă putea împărtăşi bucuria pe
care am trăit-o azi, descoperind frumuseţea câmpiei.
Dimineaţa devreme am plecat într-o excursie în împrejurimile taberei. După ce am
lăsat în urmă ultimele case, ne-am cufundat parcă într-o mare aurie şi nesfârşită. Lanul
de grâu se întindea departe, cât puteam cuprinde cu privirea, iar adierea uşoară a vântului
îl legăna în valuri, a căror unduire crea un cântec de leagăn, venit din inima câmpiei
Cerul de un albastru pal părea că se uneşte cu pământul undeva, departe, iar deasupra
noastră, păsările pluteau lin.
Deodată, am tresărit: chiar de lângă piciorul meu, a fugit să se ascundă un şoricel
speriat de prezenţa noastră. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut, nu departe de noi,
un iepuraş care a luat-o la fugă spre un mărăciniş în care a dispărut ca o nălucă.
Ceea ce m-a uimit mai mult a fost însă roşul intens al florilor de mac, presărat
parcă în mod miraculos asupra unei fâşii din imensitatea de aur strălucitor a lanului de
grâu. Şi pentru ca încântarea mea să fie deplină, am văzut că roşul macului nu era
singura culoare „rătăcită" în lan, ci la umbra spicelor deschideau petale firave şi câteva
albăstrele. Acela a fost momentul în care am decis să vă scriu şi ştiu că tu, mamă, te vei
bucura, fiindcă albăstrelele şi macii sunt florile tale preferate. Şi a acum înţeleg şi eu de
ce, căci până azi le văzusem doar în buchetele cumpărate de tine şi mă întrebam cum de
Ce preferi eleganţilor trandafiri.
Azi credea am înţeles şi de acum încolo le vom cumpăra împreună.
Vă îmbrăţişez cu dragoste,
fiul vostru Alexandru/fiica voastră Alexandra
Rezumatul textului citat la partea I: Bacalaureat de I.L. Caragiale. Exemplu de răspuns:
Atenţie! - în scrierea rezumatului, vei avea în vedere:
• stabilirea secvenţelor narative, pe baza ideilor principale;
• precizarea personajelor implicate în acţiune;
• respectarea succesiunii întâmplărilor la care participă personajele;
• respectarea altor convenţii specifice rezumatului (respectarea fidelităţii faţă de textul dat;
relatarea la persoana a III-a; utilizarea modurilor şi a timpurilor verbale potrivite; trecerea de
la vorbirea directă la vorbirea indirectă, fără dialog inserat; relatarea obiectivă, fără
intervenţii emoţional-subiective şi fără citate);
• respectarea normelor de exprimare corectă, de ortografie şi de punctuaţie.
Ieşind într-o dimineaţă din casă, naratorul-personaj întâlneşte o veche prietenă care
coboară din trăsură şi-i spune că venea chiar la el. După aceea, îi cere un serviciu prietenesc,
ştiind că el este prieten cu profesorul Popescu. Deşi acesta încearcă să-i explice că nu sunt
decât cunoscuţi, doamna insistă să urce alături de ea în trăsură şi să meargă împreună acasă
la profesor, pentru a-1 convinge să-1 promoveze pe fiul ei, Ovidiu, care susţinea examenul
de la sfârşitul celor şapte clase liceale. Ea afirmă că fiul său este persecutat, că îi este
ameninţată cariera şi că se teme să nu i se întâmple vreo nenorocire, fiindcă e o fire sensibilă.
Naratorul insistă să nu i se ceară acest lucru, propunându-i doamnei Georgescu să
meargă mai bine tatăl copiilor la profesor, fiindcă este o persoană importantă şi e mai bine să
intervină tatăl decât un străin. Doamna Georgescu nu acceptă, explicându-i că soţul ei nu se
ocupă de copii şi că, dacă s-ar fi bazat pe el, ar fi rămas fără bacalaureat şi cei doi fii mai
mari ai ei, Virgiliu şi Horaţiu.
VARIANTA 15
A. Limba română
1. Cuvinte cu diftong - au, doi, şcoală; cu hiat - caligrafie, scrie etc. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.)
4 puncte
2. Antonime - frumos - urât; multă - puţină. (2p. + 2p.) 4 puncte
3. Termeni din familia lexicală a verbului a învăţa — învăţătură, învăţământ, învăţăcel etc.
(2p. + 2p.) 4 puncte
4. Transcrierea părţilor de vorbire indicate: numeral colectiv - amândoi şi un pronume
personal - lui, tu, ţi etc. (2p. + 2p.) 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: care - pronume relativ; minuna - verb
predicativ; toată — adjectiv pronominal nehotărât; lumea - substantiv comun. (1p. + 1p. +
1p. + 1p.) 4 puncte
6. Alcătuirea enunţului indicat (de exemplu): Ai un caiet ordonat - complement direct.
4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: au fost — predicat verbal; odată — complement
circumstanţial de timp; buni - atribut adjectival; camarazi - subiect, (1p. + 1p. + 1p. + 1p.)
4 puncte
8. Transcrierea propoziţiei subordonate şi precizarea felului acesteia: că eşti cam leneş -
circumstanţială de cauză. (2p + 2p.) 4 puncte
9. Alcătuirea frazei în care să existe o subordonată completivă indirectă (de exemplu): Mă
gândeam/1PPsă-ţi ofer o floare. /2CI 4 puncte
10. Transcrierea structurii care conţine indici de spaţiu: într-o şcoală de provincie.2 puncte
11. Transcrierea enunţului indicat: Niţă însă se deosebea [...] prin talentul lui la scris.
2 puncte
12. (Exemplu de răspuns:) Cunoscându-şi bine elevul, dascălul ştie că acesta nu poate să
înveţe prea mult, nefiind prea inteligent şi că nici să muncească prea mult pentru alţii nu va
putea, fiindcă este destul de leneş. 2 puncte
13. Trăsături care justifică afirmaţia că textul aparţine genului epic sunt:
• prezenţa naratorului;
• există o acţiune plasată în timp şi spaţiu;
• acţiunea e realizată de personaje;
• modul predominant de expunere este naraţiunea, care se îmbină cu dialogul. 2 puncte
14. (De exemplu:) Structura ai icoană la scris concentrează, prin cuvintele care îi sunt
atribuite dascălului, talentul lui Niţă Ghiţescu. Cuvântul icoană înseamnă, în sens larg, o
imagine sacră, căreia se cuvine să i te închini. În acest context, cuvântul se referă la perfec-
ţiunea pe care o atinge scrisul personajului. 4 puncte
Domnule Director,
Subsemnatul,/ Subsemnata, Paul/ Paula Ionescu, domiciliat/ domiciliată în Oradea,
pe strada Cireşilor, numărul 29, elev/ elevă la Şcoala generală „Lucian Blaga", vă rog să
binevoiţi a-mi aproba eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că frecventez cursurile
acestei şcoli.
Menţionez că aceasta îmi este necesară pentru înscrierea la un concurs de artă
fotografică.
Oradea, 18.06.2007. Paul/ Paula Popescu
Domnului Director al Şcolii Generale „Lucian Blaga" din Oradea
Caracterizarea personajului Niţă Ghiţescu din fragmentul dat la partea I: Triumful talentului
de I.L. Caragiale. Exemplu de răspuns:
1. Stabilirea tipului de personaj şi a mijloacelor/ procedeelor de portretizare:
• directe - de către naratorul-personaj, de către alt personaj;
• indirecte - caracterizare desprinsă din gânduri, fapte, atitudini, comportament, din relaţiile
cu celelalte personaje, din limbaj, din nume etc.
2. Precizarea, în textul selectat, a trei trăsături ale personajului şi a semnificaţiei acestora.
3. Ilustrarea trăsăturilor, prin raportarea la text
4. Precizarea relaţiilor dintre personajul indicat prin cerinţă şi alt personaj din text
5. Formularea unei concluzii despre personaj
Selectat din schiţa Triumful talentului, scrisă de I.L. Caragiale, fragmentul dat are ca
temă încercarea tânărului Niţă Ghiţescu de a-şi pune în valoare talentul de a scrie frumos.
Niţă Ghiţescu este personajul principal al textului, deoarece întreaga acţiune se
concentrează în jurul trăsăturilor şi faptelor sale.
Portretul acestuia se conturează încă din prima frază printr-o prezentare făcută de către
narator, care-1 descrie, raportându-1 la camaradul său, Ghiţă Niţescu. Apropierea dintre cei
doi este evidenţiată şi prin jocul de cuvinte produs de alegerea unor nume cu sonoritate
asemănătoare: Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu.
Prima ipostază în care este surprins personajul este aceea de elev într-o şcoală de
provincie (au fost odată-ntr-o şcoală de provincie doi buni camarazi), în care se remarcă, nu
numai în comparaţie cu Ghiţă Niţescu, ci faţă de toţi ceilalţi copii prin talentul lui la scris, de
care se minuna toată lumea.
Naratorul insistă asupra acestei calităţi, prin cuvinte elogioase, semnificativă în acest
sens fiind comparaţia pe care o face între caietul lui Niţă Ghiţescu şi perfecţiunea scrisului de
tipar: puse alături, caietul lui ai fi zis că este modelul de caligrafie tipărit, iar modelul de
caligrafie, scris de mână.
Folosirea verbului la persoana a II-a singular accentuează tonul admirativ, sugerând
ideea că oricine ar putea confirma această afirmaţie. Calitatea aceasta ieşea însă mai clar în
evidenţă prin comparaţia cu prietenul său, care scria nu se poate mai urât.
Cea de-a doua voce, care completează prin acelaşi procedeu al caracterizării directe
portretul personajului, îi aparţine dascălului său, căruia i se atribuie un îndemn prin care îi
arată calea pe care ar putea s-o urmeze în viaţă, ţinând cont atât de darul cu care este
înzestrat, cât şi de neajunsurile existenţei lui (e fără părinţi, nu e prea deştept şi nici harnic nu
e): va trebui să-şi câştige existenţa cu condeiul. încrederea dascălului în reuşita lui se bazează
şi pe faptul că tânărul avea un comportament bun: cum te ştiu că n-ai purtări rele, cu vremea
ai să-naintezi.
O altă ipostază este aceea a tânărului ajuns în capitală.
Voinţa de a-şi schimba soarta şi simţul realităţii sunt trăsături evidenţiate prin fapte.
Astfel, ştiind că fără ajutor nu va izbândi, încearcă să cunoască mulţi oameni şi să-şi scoată
în lumină talentul: A făcut cunoştinţă ba cu unul, ba cu altul, recomandându-şi talentul. Fire
optimistă, nu renunţă la căutări, chiar dacă nu se alege din toată strădania lui decât cu
complimente şi dovezi de admiraţiune. Ca o răsplată a răbdării, pe neaşteptate, este anunţat
că are şanse să ocupe unul dintre cele trei posturi de copişti de la Ministerul de Interne.
Atitudinea de după examen dovedeşte o umbră de îndoială în privinţa reuşitei {deşi
dictarea mersese cam prea iute...), dar îşi păstrează, calmul: a zâmbit mulţumit de sine,
încrezător în priceperea sa Faptul că numele său nu se regăseşte pe lista celor admişi în
momentul în care se anunţă rezultatele îi provoacă însă dezamăgire: Şi ce frumos scrisesem,
domnule! a zis Niţă, mâhnit... Sentimentul trăit de personaj este reliefat atât de exclamaţie,
cât şi de adjectivul mâhnit.
Revenirea lui Niţă la starea sa optimistă este sugerată în ultima parte a fragmentului:
N-a trecut o săptămână şi iată că s-a publicat concurs pentru un post de perfect caligraf la
acel ultim minister... Adjectivul ultim accentuează ambiţia băiatului, lăsând să se înţeleagă
faptul că acesta umblase pe la toate ministerele pentru a găsi de lucru. Cuvântul dar aduce
însă,în prim-plan ideea că neprevăzutul şi-a făcut din nou loc în viaţa lui Niţă Ghiţescu: Dar,
în ajunul concursului, se-ntâmplă, cum se-ntâmplă în orice poveste... întrebarea retorică să
se-ntâlnească - cu cine? şi inversiunile vechea lui cunoştinţă, bunul său camarad de
odinioară sugerează parcă ghinionul repetat al personajului, amplificându-1: deşi pare a fi pe
drumul cel bun, intervine mereu câte ceva care îl împiedică să reuşească.
Trăsăturile lui Niţă Ghiţescu (statornicia în prietenie, ambiţia, răbdarea, perseverenţa,
simţul realităţii) sunt accentuate în relaţia cu celelalte personaje. încă de la începutul textului,
reiese faptul că Niţă a ştiut să fie un bun camarad. Firea sa deschisă, sociabilă, se remarcă şi
din bucuria regăsirii bunului său camarad de odinioară.
În relaţia cu cei de alt statut social (cu dascălul şi, mai ales, cu un domn membru din
comisie) dovedeşte modestie şi simplitate. Comportamentul său este politicos: apoi a
înmânat-o cu mult respect unui domn membru.
El ştie, de asemenea, să se adapteze timpului său, în care nu poate reuşi de unul singur:
a făcut cunoştinţă ba cu unul, ba cu altul.
Deşi admirat pentru talentul deosebit la scris, personajul stârneşte compasiune prin
ghinionul pe care îl are de a nu se putea realiza, în ciuda faptului că i se recunoaşte
competenţa în domeniul pe care şi-1 alege.
Remarca naratorului cum se-ntâmplă în orice poveste evidenţiază caracterul general-
valabil al concluziei ce se poate deduce din text: realitatea cu care se confruntă deseori omul
în viaţă dovedeşte că meritele şi calităţile cuiva nu sunt întotdeauna suficiente în viaţa de zi
cu zi.
VARIANTA 16
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: iar-bă, su-fle-tul, la-curi, a-e-rul. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.)
4 puncte
2. Răspuns: oboseală - derivare; toate - conversiune. (2p. + 2p.) 4 puncte
3. Familia lexicală: drum - drumeţ, drumuleţ, drumeag, a îndruma etc. (2p. + 2p.) 4 puncte
4. Transcrierea unui pronume reflexiv: ne (odihnim), se, s- şi a adjectivului provenit din verb
la participiu: (cele mai) depărtate. (2p. + 2p.) 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: dacă ~ conjuncţie subordonatoare; cu -
prepoziţie simplă; stelele — substantiv comun; întâmpinând - verb predicativ, (1p. + 1p. +
1p. + 1p.) 4 puncte
6. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: soarele - subiect; a asfinţit - predicat verbal; în
argintul - complement circumstanţial de loc; de vest - atribut substantival prepoziţional, (1p.
+ 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
7. Alcătuirea propoziţiilor (de exemplu): - Am admirat soarele, (complement direct); Vom
discuta despre soare, (complement indirect). Soarelui îi înălţăm laude, (complement
indirect) (2p. + 2p.) 4 puncte
8. Ultima propoziţie principală: stelele s-ar apropia,/ întâmpinându-ne la drumul - jumătate.
4 puncte
1 2
9. Alcătuirea frazei indicate (de exemplu): Se odihneşte/ când ajunge acasă./ 4 puncte
10. Măsura versului citat: 8 silabe. 2 puncte
11. Transcrierea structurii care conţine o metaforă: (în) argintul de vest. 2 puncte
12. Transcrierea unui vers care să conţină o imagine vizuală: Printre lacuri de munte stăm şi
privim. 2 puncte
13. Starea sufletească exprimată în versul citat: încântare, bucurie, admiraţie etc. 2 puncte
14. De exemplu: În cele două versuri, se creează o imagine vizuală care surprinde oglindirea
cerului înstelat în apa lacului. Contemplând peisajul, eul poetic trăieşte revelaţia apropierii
celor două planuri: terestru şi cosmic. Propoziţia condiţională (Dacă am vedea cu lacurile)
apare în urma acestei revelaţii şi dezvăluie dorinţa fiinţei poetice ca văzduhul să-şi reverse
permanent binecuvântarea asupra pământului. Tabloul creionat astfel inspiră sentimente de
linişte, de încântare şi de armonie. 4 puncte
Descrierea artistică a unei zile de primăvară-vară. Exemplu de răspuns:
Freamătul primăverii
Într-o zi, pe la mijlocul lui martie, eram în livada de pe coasta din spatele casei
bunicilor... Urmăream razele soarelui care se revărsau peste natura aburindă.
În jurul meu, merii, perii şi prunii se bucurau de mângâierea soarelui; pe crengi,
începuseră a-şi scoate căpşorul muguraşi verzi. Mă gândeam cât de grele fuseseră primele
zile ale primăverii. Mult se luptase soarele pentru a o învinge pe Baba Dochia cu cele nouă
cojoace ale ei. Anotimpul alb se îndurase cu greu să plece, căci trimitea din când în când câte
un roi de fluturi albi, prinşi într-un dans al vântului hoinar. Truda iernii fusese însă în zadar...
Priveam departe, la orizont... Ce albastru era cerul! Undeva, spre răsărit, se zărea un stol de
păsări călătoare. Se întorceau la cuiburile lor. „Cu siguranţă că le-a fost dor de casă!", mi-am
spus. Cântul lor de bucurie era un semn că au sosit zilele frumoase. în curând, prin iarba
fragedă, se vor ivi flori multicolore şi vor porni albinele cu zumzetul lor plin de energie...
Păsărelele îşi vor începe concertele pe lunci, prin văi şi pe dealuri, iar pădurile îşi vor primi
cu bucurie oaspeţii veniţi din depărtări toride.
Oriunde mă uitam, era verdeaţă. Din loc în loc, ieşiseră frunze mărunte pregătite să
ocrotească florile ce se vor ivi în curând. Gâzele îşi începuseră zborul. „Cât freamăt este
primăvara! E cald, e bine, e minunat!", mă gândeam în timp ce mă îndreptam spre casă. într-
adevăr, reînvierea naturii ne umple sufletul de bucurie...
Argumentarea apartenenţei la genul liric a textului de la partea I: Printre lacurile de munte
de Lucian Blaga. Exemplu de răspuns:
1. Precizarea a trei caracteristici ale operei lirice/ genului liric: (3p.)
• vocea eului liric
• prezenţa unor mărci lexico-gramaticale
• figuri de stil şi imagini artistice
• elemente de prozodie
• structură specifică
2. Exemplificarea acestor caracteristici, pe baza operei date: (3p.)
3. Evidenţierea rolului figurilor de stil/ al imaginilor artistice în transmiterea sentimentelor:
(3p.)
• imagini vizuale, auditive, dinamice
• metafore, comparaţii
• exclamaţii retorice
• rolul expresiv al părţilor de vorbire
4. Exprimarea unui punct de vedere despre semnificaţiile/ despre mesajul textului dat: (3p.)
Concluzia
Aparţin genului liric creaţiile literare în care se exprimă în mod direct idei, gânduri,
sentimente. „Vocea" care comunică prin intermediul imaginilor artistice gândurile şi
sentimentele, este eul liric, aie cărui mărci lexico-gramaticale sunt: limbajul expresiv,
frecvenţa verbelor şi a pronumelor de persoana I şi a II-a singular şi plural, punctuaţia
expresivă etc. O altă trăsătură a textului liric este structura specifică: e scris în versuri
grupate de regulă în strofe, iar expresivitatea e sporită de muzicalitatea realizată prin rimă,
ritm şi măsură.
Creaţia literară Printre lacurile de munte, scrisă de Lucian Blaga, aparţine genului
liric, deoarece prezintă trăsăturile acestuia.
Vocea eului liric se remarcă prin verbe şi pronume la persoana I, plural {ne
odihnim, în noi, am vedea, ne), care arată că eul liric se exprimă în numele unei colectivităţi,
implicând şi cititorul. De asemenea, exclamaţiile retorice (Ce calm! Ce puritate!) sunt rodul
exprimării directe a impresiilor.
Limbajul este sugestiv, existând figuri de stil şi imagini artistice, prin intermediul
cărora eul liric îşi exprimă gândurile, sentimentele şi trăirile. Astfel, metaforele, inversiunile
şi exclamaţiile retorice conturează un tablou de natură fermecător, având ca temă descrierea
unui peisaj de munte, temă desprinsă chiar din titlu: Printre lacurile de munte. Constituit
din trei catrene, textul prezintă o muzicalitate specifică, redată prin elementele moderne de
versificaţie: măsura variabilă şi versul liber.
În primele două versuri, se remarcă trăirile eului liric de linişte şi de calm, prin verbul
a se odihni, la indicativ, prezent, persoana I, plural; Ne odihnim în iarbă, cu un rest de
oboseală în noi, ca sufletul. Comparaţia prezentă în aceste versuri relevă contrastul existent
între pacea şi armonia din natură şi sufletul încărcat de griji al poetului. Pacea şi liniştea sunt
accentuate în versul al treilea tot prin prezentul indicativului stăm şi privim, care dă impresia
că tabloul descris este real, concret.
În versul Soarele a asfinţit în argintul de vest se creează o imagine vizuală aparţinând
planului îndepărtat, cosmic, care surprinde culoarea cerului la apus. Metafora în argintul de
vest pune în evidenţă luminozitatea văzduhului; culorile deschise ale acestuia fiind în
contrast cu nuanţele roşiatice pe care cerul le are în mod obişnuit în acest moment al zilei.
Strofa a doua potenţează imaginile luminoase strălucitoare, printr-o altă metaforă:
aerul de cleştar şi prin enumeraţia din următoarele trei versuri: stâncile, brazii, munţii,
lucrurile toate,/ chiar cele mai depărtate,/ se conturează mai clar. Un rol important în
crearea unui tablou luminos, strălucitor, îl are adjectivul la gradul superlativ relativ de
superioritate cele mai depărtate. Imaginea vizuală, amplă, de perspectivă îndepărtată, este
scoasă în evidenţă prin adverbul la comparativ de superioritate mai clar.
Exclamaţiile retorice (Ce calm! Ce puritate!) evidenţiază trăirile eului liric de
încântare, de bucurie în faţa peisajului de munte dominat de puritate şi de limpezime.
Apropierea planului cosmic de planul terestru este reliefată printr-o propoziţie condiţională
(Dacă am vedea cu lacurile), care accentuează starea de armonie universală. în final, distanţa
dintre cele două planuri se estompează, planul terestru primeşte o parte dintre atributele
planului cosmic, devenind curat, pur şi armonios.
În opinia mea, opera literară Printre lacurile de munte de Lucian Blaga conturează
un tablou de natură fermecător care inspiră linişte şi calm. în primul rând, aceste sentimente
îi sunt transmise cititorului prin verbele şi pronumele personale la persoana I, plural, încă de
la începutul textului (Ne odihnim în iarbă, cu un rest/ de oboseală în noi, ca sufletul). Apoi,
imaginile vizuale sunt luminoase, strălucitoare, ceea ce inspiră sentimente de încântare şi de
optimism. Metaforele inedite (argintul de vest, aerul de cleştar) creează astfel de imagini
care insuflă bună dispoziţie şi bucurie de a trăi. Aceste trăiri sunt exprimate şi prin
exclamaţia retorică (Ce calm! Ce puritate!).
Aşadar, mesajul textului poate fi desprins cu uşurinţă: nimic nu se compară cu liniştea
şi calmul pe care ni le strecoară în suflete contemplarea unui peisaj de munte. Sus, printre
brazi şi lacuri, pământul, aflat mai aproape de cer, primeşte o părticică din sfinţenia planului
celest, iar omul găseşte aici cel mai bun refugiu şi cel mai bun mijloc de a se elibera de tot ce
este pământesc. Printre lacurile de munte de Lucian Blaga este o creaţie lirică, deoarece
gândurile, sentimentele şi trăirile eului liric sunt exprimate în mod direct; ipostaza autorului
în text este reprezentată de eul liric, care are mai multe mărci lexico-gramaticale, iar limbajul
este sugestiv, cu multe figuri de stil şi imagini artistice.
VARIANTA 17
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: bel-şu-gul, tur-nă-to-ri-a, gân-duri, as-tru. (1p. + 1p. +
1p. + 1p.) 4 puncte
2. Precizarea mijloacelor de îmbogăţire a vocabularului: turnătorie - derivare; numai -
compunere. (2p. + 2p.) 4 puncte
3. Sinonime: a cuvânta - a vorbi, a grăi; mare - intens, puternic, accentuat etc. (2p. + 2p.)
4 puncte
4. Transcrierea substantivelor: în nominativ - cărăbuşul, în genitiv - verii. (2p. + 2p.)
4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: de - prepoziţie simplă; aramă - substantiv
comun; s- - pronume reflexiv; cald- adjectiv propriu-zis. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.)
4 puncte
6. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: de pe umăr - complement circumstanţial de loc;
zborul - subiect. (2p. + 2p.) 4 puncte
7. Alcătuirea propoziţiilor cu funcţia sintactică cerută: Antenele lăcustei sunt lungi. (atribut
substantival), Sare ca o lăcustă, (complement circumstanţial de mod). (2p. + 2p.) 4 puncte
8. Propoziţii simple: mişcă, stă. 4 puncte
9. Realizarea expansiunii (de exemplu): Cărăbuşul care pare de aramă s-a oprit... -
propoziţie subordonată atributivă. (2p. + 2p.) 4 puncte
10. Precizarea ritmului poeziei: trohaic. 2 puncte
11. Transcrierea unei structuri care conţine o metaforă: (din) turnătoria verii. 2 puncte
12. Menţionarea unui tip de imagine artistică (de exemplu): imagine auditivă, imagine
vizuală. 2 puncte
13. Transcrierea a două versuri în care există mărcile eului liric: vine din turnătoria/ verii,
să-l luăm în seamă, să ne ducă fericirea/ spre uitare în albastru. 2 puncte
14. Exemplu de răspuns: în cele două versuri, se creează o imagine vizual-dinamică prin
care este surprinsă înălţarea cărăbuşului în văzduh. Există două definiţii metaforice care
evidenţiază caracteristicile verii. Prima (stăpânul iulie) fixează momentul descris - mijlocul
verii, a doua (cuptorul-astru) reliefează căldura puternică specifică acestui anotimp.
Stăpânind bolta cea vastă, soarele îşi revarsă focul peste tot. Imaginea cărăbuşului din final
subliniază trăirile de optimism şi de înălţare spirituală ale eului poetic. 4 puncte
Domnule Director,
Subsemnatul, Andronache Mihai/ Subsemnata Andronache Mihaela, domiciliat/
domiciliată în Arad, pe Strada Zorilor, la numărul 30, elev/ elevă în clasa a VIII-a la
Şcoala Generală „Lucian Blaga" din localitate, vă rog să-mi aprobaţi eliberarea unui
permis de cititor la biblioteca pe care o conduceţi.
Menţionez că îndrăgesc lectura şi aş vrea să citesc cărţi pe care nu le am în
biblioteca personală.
Arad,
18.06.2007
Mihai/ Mihaela Andronache Domnului Director al Bibliotecii „Mihai Eminescu", Arad

Evidenţierea caracteristicilor şi a semnificaţiei textului citat la partea I: Cărăbuşul de aramă
de Lucian Blaga. Exemplu de răspuns:
1. Încadrarea textului în genul literar corespunzător: (3p.)
2. Relevarea modului în care se face simţită prezenţa eului liric: (3p.)
3. Prezentarea, pe scurt, a ideilor textului şi a mijloacelor artistice folosite de autor: (3p.)
• rolul descrierii;
• imagini vizuale dinamice, auditive;
• epitete, metafore, comparaţii, personificări;
• rolul semnelor de punctuaţie.
4. Exprimarea unei opinii / a unui punct de vedere referitor la semnificaţia textului / la
mesajul transmis, (enunţarea opiniei, motivarea acesteia, concluzia): (3p.)
Poezia Cărăbuşul de aramă, scrisă de Lucian Blaga, aparţine genului liric, deoarece
gândurile, ideile şi sentimentele poetului sunt exprimate în mod direct. Vocea autorului în
text este reprezentată de eul liric. Acesta are, la nivelul textului, mai multe mărci lexico-
gramaticale; limbajul este expresiv, cu multe figuri de stil şi imagini artistice, prin
intermediul cărora eul liric îşi exprimă sentimentele şi trăirile provocate de contemplarea
unui cărăbuş vara. Caracterul liric al textului este evidenţiat şi prin structurarea acestuia în
mai multe catrene. Este valorificată astfel muzicalitatea limbajului realizată prin elementele
de prozodie: rima imperfectă, măsura de 8 silabe şi ritmul trohaic.
Vocea eului liric se remarcă prin verbe şi pronume la persoana I, plural (să-l luăm
în seamă, să ne ducă fericirea). Apare şi pronumele personal, la persoana a II-a singular
(ţi), ceea ce presupune implicarea cititorului. De asemenea, prezenţa eului liric este
evidenţiată prin interogaţii retorice (Mişcă? Stă să-nchege gânduri?/ Se destinde? Se
descalţă?), care accentuează dorinţa eului poetic de a pătrunde tainele lumii din jur.
Limbajul este sugestiv, existând figuri de stil şi imagini artistice, prin intermediul
cărora eul poetic îşi exprimă gândurile, sentimentele şi trăirile. Astfel, metaforele,
comparaţia, personificările şi interogaţiile retorice conturează un tablou de natură fermecător,
având ca temă contemplarea unui cărăbuş vara. Focalizarea atenţiei pe imaginea acestei gâze
este dezvăluită încă din titlu: Cărăbuşul de aramă. Epitetul metaforic (de aramă) surprinde,
în special, culoarea castanie/ roşiatică a gâzei care-şi începe alergătura prin lume în luna mai
şi nu oboseşte până spre mijlocul verii.
Prin intermediul descrierii, se fixează decorul torid al verii. Imaginile artistice
vizuale, dinamice şi auditive, aparţinând atât planului terestru, cât şi planului cosmic,
reliefează atmosfera specifică acestui anotimp. încă din primul vers, se creează o imagine
vizuală (belşugul de verdeaţa) care dezvăluie cromatica veselă, şi optimistă a naturii.
Oarecum, în contrast cu aceasta, metafora turnătoria verii pune în lumină canicula specifică
momentului. Apariţia bruscă a cărăbuşului de aramă şi locuţiunea verbală la persoana I,
plural (să-l luăm în seamă) aduce o notă de umor în descrierea peisajului şi dezvăluie
simpatia cu care este privită această gâză.
Comparaţia din debutul strofei a doua şi personificările realizate prin verbele a se
avânta şi a arăta conturează, în aceeaşi tonalitate optimistă, o imagine auditivă prin care
mica gâză apare asemenea unui copil ce se luptă pentru a ieşi în evidenţă. Perspectiva de
realizare a tabloului se lărgeşte, atenţia eului contemplativ fiind atrasă de alte vieţuitoare
mărunte. Hiperbola din versurile Susur mare de lăcuste/ şi de gâze fără număr creionează o
imagine auditivă surprinzând freamătul zilelor calde de vară. Persoana a II-a singular (s-a
oprit pe caldu-ţi umăr) are rolul de a implica în mod neaşteptat cititorul şi de a încerca să
atragă simpatia acestuia faţă de ambiţioasa făptură.
Interogaţiile retorice din următoarea strofă (Mişcă? Stă să-nchege gânduri?/ Se
destinde? Se descalţă?), personificarea realizată printr-un verb la modul condiţional-
optativ, căruia i se alătură adverbul parcă (parc-ar şti) aduc în prim plan dorinţa eului
poetic de cunoaştere, de pătrundere a tainelor lumii din jur. Cărăbuşul, prin zborul lui,
materializează aspiraţia spre înălţime, tentaţia fiinţei de a atinge un ideal.
Mişcarea ascendentă este accentuată în ultimul catren prin situarea imaginilor artistice în
plănui cosmic. Apar, în această strofă, definiţii metaforice care fixează, pe de o parte,
cadrul temporal şi atmosfera caracteristică acestuia {stăpânul iulie, cuptorul - astru), iar, pe
de altă parte, reliefează ideea de chemare spre absolut. Linia de pauză din cadrul definiţiei
metaforice {cuptorul - astru) intensifică nu numai imaginea momentului descris, ci şi
dimensiunea spirituală spre care fiinţa omenească tinde permanent.
Ultimele două versuri dezvăluie dorinţa intensă de înălţare spirituală, exprimată nu
doar în nume propriu, ci în numele unei colectivităţi, prin persoana I, plural {să ne_ ducă
fericirea/ spre uitare în albastru). Albastrul apare ca un simbol al purităţii, al absolutului, în
care fiinţa, departe de lumea reală, îşi găseşte pacea interioară.
Lectura textului mi-a provocat o stare de admiraţie faţă de cărăbuşul de aramă care
este un simbol al tendinţei fiinţei spre infinit. Această idee este susţinută în primul rând de
verbele prin care se realizează personificările, verbe care surprind mişcarea ascendentă a
făpturii de mai (vin, se avântă, să arate etc.). în plus, eul poetic, urmărindu-1, trăieşte o stare
interogativă, în încercarea de a prinde tainele lumii din jur. Treptat, se simte cucerit de o
bucurie misterioasă care trebuie redată în cuvinte. Astfel, zborul, ca simbol al atingerii unui
ideal, este accentuat în ultima strofa, prin imaginea dinamică ascendentă şi prin simbolistica
albastrului. Aşadar, mesajul poeziei este unul optimist: în armonie cu lumea înconjurătoare,
să ne lăsăm invadaţi de bucurie, să ne înălţăm spiritual, uitând de griji.
VARIANTA 18
A. Limba română
1. Cuvinte cuprinzând: diftong - uitam, seara, zău; hiat - aici, chestia. (2p. + 2p.) 4 puncte
2. Transcrierea neologismelor: onest, reflexiv, gest, artă etc. (2p. + 2p.) 4 puncte
3. Antonime (de exemplu): inutil — util, întuneric - lumină. (2p. + 2p.) 4 puncte
4. Transcrierea părţilor de vorbire indicate: interjecţie - zău, mă; substantiv în cazul genitiv -
pământului, cortului. (2p. + 2p.) 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: acum — adverb de timp; mă - pronume
reflexiv; vine - verb predicativ; seara - substantiv comun. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
6. Alcătuirea propoziţiei (de exemplu): Au vorbit cu dumnealui, (complement indirect).
4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor din propoziţia indicată: puştiul - subiect; a spus -predicat
verbal; un lucru - complement direct; foarte important - atribut adjectival, (1p. + 1p. + 1p. +
1p.) 4 puncte
8. Transcrierea şi precizarea felului subordonatei: fiindcă tu tot nu pricepi - propoziţie
subordonată circumstanţială de cauză. 4 puncte
9. Alcătuirea frazei indicate (de exemplu): Îi spune de mai multe ori/ ca să priceapă./2
1
4 puncte
10. Textul plasat între paranteze conţine indicaţii scenice. 2 puncte
11. Transcrierea a două structuri care conţin indici de spaţiu (de exemplu): în apropierea
Mangaliei, în faţa şevaletului etc. 2 puncte
12. Formularea unei idei principale pe baza fragmentului indicat (de exemplu): Personajele
discută despre tabloul lui Rembrandt. 2 puncte
13. Este folosit semnul „două puncte" după numele fiecărui personaj, deoarece urmează
replica acestuia. 2 puncte
14. (De exemplu:) în contextul în care meniul lor se constituie, în mod repetat, din câteva
preparate de peşte marin, structura Dar compot de guvizi n-avem? este folosită cu sens ironic.
Imposibilitatea preparării unui asemenea produs accentuează nemulţumirea personajului în
privinţa lipsei de varietate şi de imaginaţie a tovarăşilor săi în domeniul culinar. 4 puncte
Redactarea unei scrisori. Exemplu de răspuns:
Mangalia, 18.06.2007
Dragă Mariana,
În vacanţa de vară am plecat la Bunicii mei din Mangalia, unde am participat la
concursul„Cel mai bun pictor", organizat de Clubul Copiilor din localitate.
Au participat 25 de concurenţi din toate judeţele ţării. Tema concursului a fost „Zile
de vacanţă". Concursul a durat 4 ore, Bucurându-ne de o foarte bună găzduire din partea
organizatorilor. Atmosfera relaxantă ne-a inspirat şi toţii concurenţii şi-au demonstrat
măiestria artistică. Juriul a fost alcătuit din personalităţi ale vieţii culturale din ţară.
(Rezultatele concursului au fost date la două zile de la desfăşurarea acestuia. Până atunci
am avut timp să vizitez câteva expoziţii cu lucrările membrilor cercului de pictură din
cadrul Clubului Copiilor, care m-au impresionat.
În ziua anunţării rezultatelor, am avut mari emoţii. Premiul obţinut m-a bucurat
foarte mult, dându-mi curajul să mai particip şi la alte concursuri. Am primit felicitări din
partea bunicilor şi a părinţilor mei care au venit special să mă susţină.
După festivitatea de premiere, am mers cu familia la un spectacol de teatru.
Cred că te bucuri şi tu de rezultatele obţinute de mine. Te aştept Ca mare cât mai curând.
Cu drag,
Cristian/ Cristina Marcu
Argumentarea apartenenţei la genul dramatic a fragmentului citat: Geamandura de Tudor
Muşatescu.
1. Precizarea a trei caracteristici ale genului literar în care se încadrează textul: (3p.)
2. Exemplificarea caracteristicilor pe baza fragmentului dat: (3p.)
3. Prezentarea secvenţelor reprezentative/ a întâmplărilor existente în fragmentul dat: (3p.)
4. Prezentarea unui personaj, prin raportare la două situaţii semnificative/ la celelalte
personaje şi cu precizarea a două mijloace de caracterizare: (3p.)
Concluzia
Genul dramatic cuprinde operele literare scrise cu scopul de a fi reprezentate pe

scenă, dialogul fiind modul de expunere predominant; acţiunea se dezvoltă în jurul unui
conflict dramatic; textul dramatic se organizează în acte, scene sau tablouri, având o
aşezare specifică în pagină; de asemenea, sunt prezente indicaţiile scenice care au rolul de
a fixa decorul şi de a marca atitudinea, comportamentul personajelor.
În primul rând, fragmentul citat din piesa Geamandura îşi demonstrează caracterul
dramatic prin prezenţa dialogului, ca mod de expunere predominant.
În al doilea rând, textul se împarte în acte şi tablouri, având o aşezare specifică în
pagină. Astfel, fragmentul selectat din Actul I, Tabloul I, se constituie ca o înlănţuire de
replici ale celor trei personaje: pictorul Rembrand, fotograful Zeiss şi băiatul Alagrec.
În al treilea rând, existenţa indicaţiilor scenice susţine acelaşi caracter dramatic al
operei citate. Rolul lor este de a introduce personajele, de a oferi câteva date esenţiale despre
acestea (cine sunt, cu ce se ocupă, care este vârsta sau aspectul lor fizic). Spre exemplu, încă
de la început, aflăm despre Rembrand atât un detaliu de ordin fizic, cât şi unul de ordin
moral: tânăr; pictor robust şi talentat. în plus, indicaţiile scenice fixează cadrul întâmplărilor
(acţiunea se petrece pe plajă, aproape de Mangalia): Un petec de faleză în apropierea
Mangaliei. Pe parcurs, prin intermediul indicaţiilor scenice, se oferă date despre atitudinea şi
comportamentul personajelor, dovedindu-se a fi mijloace importante de caracterizare a celor
implicaţi în acţiune.
Structurată pe baza unui conflict dramatic, acţiunea urmăreşte evoluţia personajului.
Astfel, în fragmentul citat, există câteva secvenţe reprezentative în privinţa preocupărilor şi
comportamentului celor trei personaje. Pe plajă este instalat şevaletul lui Rembrand, un
pictor talentat. în timp ce acesta lucrează, alături, pe un bolovan, stă Alagrec, un băiat de 15-
16 ani, cântând la muzicuţă.
După un timp, pictorul se arată nedumerit în privinţa insistenţei cu care băiatul se uită
la tabloul pe care tocmai îl terminase. Faptul îl miră pe Rembrand, căci se întreabă care ar fi
motivul acestei insistenţe, din moment ce Alagrec nu se mişcase de lângă el toată ziua şi îi
urmărise în permanenţă gesturile.
Băiatul îşi motivează extrem de bine comportamentul. Comentează cu pricepere
imaginea nopţii reflectate în tablou, naturaleţea picturii, surprinzându-i pe Rembrand şi pe
fotograful Zeiss. La insistenţele celor doi, Alagrec ezită să-şi continuie discursul de „critic de
artă", gândindu-se că Zeiss, ironic de felul lui, îl va lua în râs. Rembrand întăreşte ideea
enunţată de băiat despre la impresia de viaţă adevărată desprinsă din pictură.
Spre nedumerirea pictorului, şi Zeiss face un comentariu interesant în privinţa relaţiei
dintre arta adevărată şi viaţă. Apoi, în acelaşi stil ironic, Zeiss spune că afirmaţia lui nu face
altceva decât să expliciteze comentariul băiatului. Din toate acestea, Rembrand trage
concluzia că Alagrec are talent la pictură.
Fotograful schimbă sensul discuţiei, întrebând ce au la cină. Răspunsul rapid al lui
Alagrec, din care reiese clar că nimic nu s-a schimbat în privinţa meniului lor, că vor mânca
din nou guvizi, îl determină pe Zeiss să întrebe zeflemitor dacă nu au cumva şi compot de
guvizi, aliment inexistent. La fel de ironic, îi răspunde şi Rembrand care îi reaminteşte că la
mare guvizii sunt ingredientul de bază al pregătirii hranei zilnice.
Dintre cele trei personaje, Rembrand atrage în mod deosebit atenţia cititorului, în
primul rând prin numele său care poate fi asociat cu cel al renumitului pictor olandez din
secolul al XVII-lea, Rembrandt. Indicaţiile scenice reprezintă un mijloc direct de ca-
racterizare. Prin intermediul acestora, încă de la început, se dezvăluie nu numai profesia sa
(este pictor) şi două detalii de ordin fizic (este tânăr şi robust), ci şi un detaliu de ordin moral
(este talentat). Pe parcurs, aceleaşi indicaţii scenice pun în evidenţă firea sa meditativă
(reflexiv).
Portretul moral al pictorului se completează cu alte câteva trăsături, desprinse în mod
indirect, din fapte, vorbe, gesturi, relaţia cu celelalte personaje şi nume. în primul rând,
faptele sale şi atitudinea pe care o are la ridicarea cortinei demonstrează că este preocupat
de ceea ce face, că nu se dă bătut până nu-şi duce munca la bun sfârşit: La ridicarea
cortinei, Rembrand se află în picioare în faţa şevaletului şi termină de pictat drumul către
Mangalia.
Este echilibrat şi cumpătat. Atitudinea lui Alagrec de a privi cu insistenţă tabloul îl
miră, dar nu reacţionează impulsiv; îi ascultă răspunsul şi meditează asupra a ceea ce spune
acesta. Firea sa echilibrată se evidenţiază aşadar şi din vorbe: Puştiul a spus un lucru foarte
important... Foarte important!
În relaţia cu prietenul său, fotograful Zeiss, demonstrează că şi el ştie să fie ironic.
Neîncrezător, atunci când Zeiss se exprimă asemenea unui critic de artă, îi răspunde cu
ironie: Unde ai citit tu ce spui?. Cei doi se tachinează, dialogul punând foarte bine în valoare
prietenia lor solidă. Astfel, la nemulţumirea lui Zeiss referitoare la repetarea aceluiaşi meniu,
exprimată prin replica ironică: Dar compot de guvizi n-avem?, Rembrand îi răspunde în
acelaşi stil: Cred că în mare n-ai pretenţia să pescuiesc păstrăvi. Dacă între ei nu ar fi existat
o prietenie adevărată, asemenea replici ar fi dus la supărări.
Comportamentul faţă de Alagrec scoate în evidenţă şi alte trăsături morale ale lui
Rembrand. Pictorul îi ascultă cu atenţie comentariile, ceea ce demonstrează că nu este deloc
îngâmfat, dimpotrivă, este modest şi preocupat de spusele băieţandrului. îi apreciază în
mod deosebit ideile şi trăieşte cu bucurie revelaţia faptului că Alagrec are talent. Aşadar, el
nu are doar calităţile unui pictor valoros, care permit asocierea cu pictorul olandez, ci şi pe
cele ale unui om modest, prietenos, sensibil şi plin de viaţă.
În concluzie, Geamandura de Tudor Muşatescu, aparţine genului dramatic,
deoarece este împărţită în acte, scene şi tablouri, cuprinde indicaţii scenice, dialogul este
modul de expunere predominant şi este scris în scopul reprezentării scenice.
VARIANTA 19
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: ra-muri, (se) fră-mân-tă, ur-ce, în-drăz-ne-ţul. (1p. + 1p.
+ 1p. + 1p.) 4 puncte
2. Sinonime: îndrăzneţul - curajosul; teamă - frică etc. (2p. + 2p.) 4 puncte
3. Familia lexicală: mătase - mătăsos, mătăsică, mătăsar, mătăsărie etc. (2p. + 2p.)4 puncte
4. Transcrierea părţilor de vorbire indicate: pronume interogativ - ce; conjuncţie sub-
ordonatoare - că, să etc. (2p. + 2p.) 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: se - pronume reflexiv; urce - verb
predicativ; ceruri- substantiv comun; sus - adverb de loc. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
6. Alcătuirea propoziţiei indicate (de exemplu): Mihai este visătorul clasei, (nume
predicativ). 4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: printre ramuri - complement circumstanţial de
loc; se frământă - predicat verbal; un păianjen — subiect; lunii — atribut substantival
genitival, (1p. + 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
8. Transcrierea primei propoziţii principale: Spânzurat de aer printre ramuri/ se frământă în
mătasa-i/ un păianjen. 4 puncte
1 2
9. Alcătuirea frazei indicate: Se trezeşte/ când sună ceasul.! 4 puncte
10. Măsura versului citat: 4 silabe. 2 puncte
11. Transcrierea unei structuri care conţine o personificare: A visat, Se tot zbate îndrăzneţul
etc. 2 puncte
12. Precizarea unui tip de imagine artistică: imagine vizuală, imagine dinamică. 2 puncte
13. Textul aparţine genului liric, deoarece se exprimă în mod direct gânduri şi sentimente;
este prezent eul liric; sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale eului liric (imagini artistice
realizate cu ajutorul figurilor de stil, frecvenţa pronumelor personale şi a verbelor de
persoana I plural etc); are o structură specifică operei lirice, cu o versificaţie modernă etc.
14. Exemplu de răspuns: în cele două versuri este exprimată ideea de efort depus pentru
atingerea unui ţel etc. Verbele la prezent (se zbate, s-azvârle) pun în valoare lupta
ambiţioasei făpturi. Personificat, păianjenul reprezintă omul dornic de a-şi depăşi limitele.
Substantivul îndrăzneţul, obţinut prin conversiune dintr-un adjectiv, accentuează ambiţia de
atingere a idealului. 4 puncte
Exprimarea unei opinii despre mesajul poeziei Visătorul de Lucian Blaga. Exemplu de
răspuns:
1. Structurarea adecvată acestui tip de compunere (formularea clară/ logică a punctului de
vedere/ a opiniei, prezenţa argumentelor care să justifice punctul de vedere/ opinia
exprimată): (2p.)
2. Adecvarea conţinutului şi stilului cerinţei date (dezvoltarea argumentelor): (6p.)
3. Respectarea normelor de exprimare corectă, de ortografie şi de punctuaţie: (2p.)
În opinia mea, poezia Visătorul, scrisă de Lucian Blaga, are drept mesaj ideea de a
lupta pentru atingerea unui ideal, însoţită totuşi de precauţie.
Păianjenul este menit să reprezinte, în primul rând, tipul de om care ajunge, la un
moment dat, să trăiască revelaţia schimbării: Raza lunii/ l-a trezit din somn. Apare astfel
antiteza între somn (simbol al lipsei de activitate spirituală) şi luna cu ale sale raze (simbol al
trezirii), „frământarea" sa fiind rodul acestei revelaţii.
Cele mai multe dintre verbele din text exprimă ideea de efort, de suferinţă, de luptă
pentru ieşirea din starea de somnolenţă: se frământă, se zbate, încearcă, s-azvârle. în plus,
idealul este sugerat prin asocierea razei lunii cu firele din pânza proprie şi prin imaginile
vizual-dinamice ascendente, aparţinând planului cosmic: A visat că raza lunii-i fir de-al lui
şi/ cearc-acuma să se urce/ până-n ceruri, sus, pe-o rază. Hiperbola existentă în aceste
versuri sugerează absolutul spre care tinde fiinţa şi ambiţia acesteia de a-1 atinge.
Numai că sentimentul de îngrijorare a eului poetic, exprimat în ultimele două versuri
(Şi mi-e teamă/ c-o să cadă - visătorul), aduce o idee nouă în planul mesajului: zbaterea nu
trebuie împinsă până la absurd: pentru a reuşi este nevoie de precauţie, de echilibru şi de
realism; lucrurile nu trebuie făcute dintr-odată (s-azvârle), fără cumpătare.
Aşadar, prin sugestiile verbelor din text, prin imaginile vizual-dinamice ascendente,
prin figurile de stil şi prin sensurile unor substantive (visătorul, îndrăzneţul, teamă), poezia
Visătorul are ca mesaj ideea de a lupta pentru atingerea unui ţel, însoţită totuşi de precauţie.
Caracterizarea personajului principal dintr-o nuvelă studiată: personajul Popa Tanda din
nuvela cu acelaşi nume a lui Ioan Slavici.
Alte nuvele: Două loturi de I.L.Caragiale; Dincolo de nisipuri de Fănuş Neagu. Exemplu de
răspuns:
1. Stabilirea tipului de personaj şi a mijloacelor/ procedeelor de portretizare: (4p.)
cu celelalte personaje, din limbaj, din nume etc.
2. Precizarea, în textul selectat, a patru trăsături ale personajului şi a semnificaţiei acestora:
(4p.)
3. Ilustrarea trăsăturilor, prin raportare la text: (4p.)
4. Precizarea relaţiilor dintre personajul indicat prin cerinţă şi alte personaje din text: (4p.)
• relaţia cu personajul colectiv
• influenţa mediului de viaţă
Nuvela Popa Tanda, scrisă de Ioan Slavici, are ca temă prezentarea încercărilor unui
preot de a schimba concepţia enoriaşilor săi despre muncă.
În firul epic al textului, apar mai multe personaje. Protagonistul este preotul
Trandafir, personajele secundare sunt Marcul Florii Cucului, Cozonac Clopotarul şi soţia
preotului; fiica, ginerele şi nepoţii sunt personaje episodice, iar sătenii reprezintă personajul
colectiv.
După cum reiese şi din titlu, preotul este personajul principal, idee confirmată
ulterior de implicarea lui în toate etapele acţiunii şi prin faptul că intră în relaţie cu toate
celelalte personaje.
Textul începe cu prezentarea originii sale: este unul dintre cei doi copii ai dascălului
Pintilie din Butucani {om bun şi cântăreţ vestit), de la care a moştenit unele calităţi şi darul
preoţiei (ajunge şi el preot în satul natal).
Sub aspect exterior, este descris în mod direct abia spre sfârşitul textului, fiind
surprinsă vârsta respectabilă la care a ajuns: Dacă părul cărunt şi barba căruntă nu ar vesti
vremea lui... Lipsa altor detalii de ordin fizic demonstrează faptul că preotul Trandafir este şi
un personaj simbolic: reprezintă chipul preotului cu dăruire pentru ceea ce face,
cunoscându-şi bine misiunea de a modela sufletele oamenilor pe care-i „păstoreşte". Este un
personaj complex, tipul omului care se zbate pentru progresul colectivităţii.
Accentul cade pe portretul moral al acestuia, desprins atât prin mijloace directe, cât şi
prin mijloace indirecte. în primul rând, în mod direct, în expoziţiune, printr-o enumeraţie,
naratorul evidenţiază, cu admiraţie, câteva calităţi ale personajului - bunătatea, darul de a
vorbi frumos, hărnicia, cumpătarea: Este om bun; a învăţat multă carte şi cântă mai
frumos decât chiar şi răposatul tatăl său... Harnic şi grijitor om este părintele Trandafir.
Sinceritatea manifestată în relaţia cu oamenii şi firea sa prea directă par a fi trăsături
nepotrivite pentru un preot, idee relevată tot în mod direct de către narator: Minunat om ar fi
părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la
judecată: prea de-a dreptul, prea verde-făţiş. Comportamentul prea deschis a dus la
mutarea sa în Sărăceni, un sat situat pe Valea Seacă, nume sugestive pentru starea materială a
localnicilor.
Cele mai multe trăsături morale se desprind prin caracterizare indirectă, din fapte,
vorbe, gesturi, relaţia cu celelalte personaje şi nume.
Deşi observă starea jalnică a locurilor, dovedeşte maturitate şi simţ al realităţii. Pe de o
parte, ştie că nu poate primi o altă parohie, fiindcă se pusese prea rău la protopop, iar, pe de
altă parte, îşi dă seama că nu-şi poate abandona misiunea: îşi puse dar de gând ca s-o ieie
precum i se face, să facă din nevoie drag şi să steie bucuros în Sărăceni. Conştientizând, de
asemenea, faptul că bunăstarea unui preot depinde de bunăstarea oamenilor, îşi propune să
facă din popo-renii săi oameni harnici.
Perseverenţa lui este reliefată prin fapte şi prin vorbe. Având darul vorbirii, în prima
duminică, este ascultat cu mare interes, ceea ce-i dă multe speranţe în privinţa reuşitei lui.
Numai că, după un timp, enoriaşii încep a ocoli biserica, descumpănindu-1 pe moment. Firea
sa hotărâtă este bine conturată, prin cuvinte populare, pline de duh: Părintele Trandafir e
însă ca şi capra în grădina cu curechi. Când îl scoţi pe uşă, îţi intră prin gard. Aşadar,
acesta nu renunţă la luptă, ba, mai mult, îşi schimbă tactica: începe a colinda uliţele şi casele
oamenilor, ţinându-le predici, mai întâi cu vorbe blânde, apoi ironice şi batjocoritoare: Cum
a purces la sfaturi, la batjocuri, aşa acuma la ocări. Din toate acestea, însă, nu se alege decât
cu porecla de Popa Tanda.
Comportamentul său scoate la lumină conflictul interior, pe care îl trăieşte când îşi dă
seama că încercările sale de a-i schimba pe săteni fuseseră zadarnice şi că familia lui
ajunsese într-o stare jalnică. în momentele de intens zbucium interior, imploră divinitatea,
plângând în biserică: începu să plângă greu şi cu suspin înăbuşit şi viforos. De ce plângea?
înaintea cui plângea? Din gura lui numai trei cuvinte au ieşit: «Puternice Doamne! ajută-
mă!»
Relaţia cu mediul de viaţă şi cu sătenii accentuează trăsăturile morale şi evoluţia sa.
în primul rând, mediul de viaţă determină o schimbare de atitudine: dintr-un om al vorbei
se transformă într-un om al faptelor. Astfel, părintele, păstrându-şi aceeaşi ambiţie, începe a
se îngriji înainte de toate de binele casei sale. Mai întâi, îşi lipeşte casa şi repară acoperişul
cu împletituri din nuiele şi din trestie, stârnind prima reacţie a sătenilor: Popa e omul
dracului! şi trăind primele clipe de bucurie: popa petrecea bucuros pe-afară. Face apoi gard
cu portiţă pe lângă casă şi, împreună cu preoteasa, lucrează grădina. Cu ajutoare, cultivă tot
pământul, obţinând produsele necesare traiului. După un timp, împleteşte lese din nuiele din
a căror vânzare câştigă bine, ceea ce duce la schimbarea situaţiei materiale a familiei.
Pe parcursul textului, voinţa puternică şi caracterul hotărât al preotului sunt
evidenţiate în mod special în relaţia cu personajul colectiv - sătenii. Drumul parcurs de acesta
pentru a se impune în faţa oamenilor este lung şi dificil, dar nu fără rezultate. La un moment
dat, este privit ca un străin în viaţa satului (omul dracului), dar la sfârşit (după ce sătenii îi
urmează exemplul), este numit omul lui Dumnezeu. Admiraţia cu care oamenii vorbesc
despre el (Ţine-l, doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu!) este un semn că
părintele Trandafir îşi atinsese ţelul propus. Reuşise, aşadar, să-i urnească pe oameni din
nepăsare, câştigase „bătălia" spirituală cu lenea sătenilor.
Semnificative pentru caracterul complex al preotului sunt şi cele două nume.
Trandafir, nume de floare, dezvăluie nu numai frumuseţea sa morală, ci şi felul său de a
vorbi prea direct (sugestie dată de spinii trandafirului). Porecla Tanda (care provine din
verbul a tăndăli) exprimă eşecul trăit la un moment dat de acesta în lupta cu indiferenţa
poporenilor (oprindu-i pe drum de câte ori îi întâlnea, umblând din casă în casă şi ţinându-le
predici, dădea impresia că pierde vremea).
Conştientizând faptul că-şi împlinise misiunea, la bătrâneţe, trăieşte mulţumit alături
de familie. Bucuria şi armonia ilustrate la sfârşit reflectă mesajul textului: credinţa în
Dumnezeu şi perseverenţa îţi pot aduce linişte, menţinându-ţi, totodată, tinereţea sufletească.
Anii trec, dar spiritul rămâne tânăr, dacă ştii să lupţi: Toate s-au schimbat; numai părintele
Trandafir a rămas precum a fost: verde, vesel şi harnic.
Aşadar, preotul apare ca un simbol al oamenilor hotărâţi şi dinamici care obţin ce-şi
propun, mai ales prin exemplul personal. Concluzia referitoare la personaj poate fi
concentrată în proverbul: Omul sfinţeşte locul.
VARIANTA 20
A. Limba română
1. Despărţirea cuvintelor în silabe: por-nii, as-pru, mă-năs-ti-rea, lă-trat. (1p. + 1p. + 1p. +
1p.) 4 puncte
2. Sinonime contextuale: lumina - strălucirea; se desluşea - se întrezărea, se vedea (slab) etc.
3. Cuvintele de bază de la care s-au format cele două derivate: poartă; prieten. (2p. + 2p.)
4 puncte
4. Transcrierea substantivelor indicate: substantiv articulat - ziua, Puşcaşul, cânii; substantiv
nearticulat - Crăciun, munte etc. (2p. + 2p.) 4 puncte
5. Valoarea morfologică a cuvintelor subliniate: lui - articol hotărât; pădurarul - substantiv
comun; era - verb predicativ; departe - adverb de loc. (1p. + 1p. + 1p. + 1p.) 4 puncte
6. Alcătuirea propoziţiei indicate: // cunoşteau pe vânătorul acela, (complement direct).
4 puncte
7. Funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: Anania - subiect; acesta — atribut adjectival;
om - nume predicativ; de pădure - atribut substantival prepoziţional, (1p. + 1p. + 1p. + 1p.)
4 puncte
8. Transcrierea şi precizarea felului subordonatei: că ajung târziu la o cetate de piatră -
propoziţie subordonată subiectivă. 4 puncte
9. Alcătuirea frazei indicate (de exemplu): Va ieşi la plimbare/ dacă va avea timp./2
1
4 puncte
10. Transcrierea unor cuvinte/ structuri prin care se fixează timpul întâmplărilor: în ziua a
patra după Crăciun; până la ceasul al doilea din noapte. 2 puncte
11. Transcrierea unei structuri care conţine o imagine vizuală: Luna era ascunsă după munţi,
Ochii căsuţei se aprinseră etc. 2 puncte
12. Formularea unei idei principale pe baza fragmentului pus în chenar: Naratorul şi Damian
Puşcaşul discută despre moş Anania etc. 2 puncte
13. Textul aparţine genului epic, deoarece există un narator care prezintă întâmplările la
persoana a III-a, modul de expunere predominant fiind naraţiunea; există personaje şi acţiune
plasate în timp şi spaţiu etc. 2 puncte
14. In structura: Ochii căsuţei se aprinseră şi ieşi în prag portarul cetăţii apar două metafore
inedite prin care se creează imagini vizuale. Prima dintre acestea (ochii căsuţei) se referă la
ferestrele luminate ale casei pădurarului care contrastează cu întunericul nopţii şi dau
călătorilor un sentiment de siguranţă. A doua {portarul cetăţii) surprinde apariţia
impunătoare a pădurarului în prag. Antiteza creată între diminutivul căsuţei şi substantivul
cetăţii conferă spaţiului caracteristici aparte. Astfel, casa pădurarului nu este numai un loc
cald, primitor, ci şi unul sigur şi protector. 4 puncte
Realizarea unei descrieri cu titlu şi cu început dat. Exemplu de răspuns:
Apus de soare
Era vară. Eram cu prietenii într-o tabără la munte. în fiecare zi, spre seară, porneam
către cel mai înalt vârf de lângă cabană. De acolo, vedeam împrejurimile în toată splendoarea
lor. Ne simţeam ca nişte domnitori ai munţilor impunători. Domol, ajungea până la noi
cântecul adormitor al râului ce şerpuia printre văile pline de taine. Unde, oare, şi-o fi ducând
neobositele ape?
Câtă armonie era în jur! Lumina roşiatică a soarelui aprindea parcă cerul, oglindit în
apele unui lac, străjuit de brazi falnici. în undele lui mărunte, tremurau câţiva norişori cu
forme ciudate. Şoaptele vântului călător peste păduri sporeau misterul acelor clipe. într-un
brad bătrân de lângă noi, câteva păsărele ciripeau tot mai stins, căutându-şi cuibul călduţ.
De după vârfurile munţilor, alţi nori alburii urcau domol spre înălţimi, prinzându-se
într-un dans ciudat. Undeva, în depărtare, se vedea luna care se pregătea de obişnuita
călătorie prin văzduh. Urma să-şi reverse lumina rece peste pământul adormit pentru a alunga
umbrele ciudate ale întunericului.
Pe nesimţite, cerul roşu îşi îmbrăcase o nouă haină de nuanţe albăstrii pe care o mână
nevăzută presăra mereu steluţe tremurătoare. Răsfrângerile lor sclipitoare ne umpleau inima
de bucurie. încetase şi vântul. Noi tăceam de teamă ca acele clipe de unică măreţie să nu
dispară. Parcă eram în paradis.
Caracterizarea personajului moş Anania din textul de la partea I: Drum la moş Anania de
Mihail Sadoveanu. Exemplu de răspuns:
1. Stabilirea tipului de personaj şi a mijloacelor/ procedeelor de portretizare: (3p.)
cu celelalte personaje, din limbaj etc.
2. Precizarea, în textul selectat, a trei trăsături ale personajului şi a semnificaţiei acestora:
(3p.)
3. Ilustrarea trăsăturilor, prin raportarea la text: (3p.)
4. Precizarea relaţiilor dintre personajul indicat prin cerinţă şi alt personaj din text: (3p.)
Selectat din povestirea Drum la moş Anania, scrisă de Mihail Sadoveanu, fragmentul
dat are ca temă conturarea portretului pădurarului sensibil, inimos şi devotat muncii sale.
în firul epic, apar trei personaje: pădurarul, Damian Puşcaşul şi naratorul-personaj.
Implicarea naratorului în acţiune este reliefată prin verbe la persoana I: pornii, mi s-apărut,
aveam de mers.
După cum se reflectă şi în titlu, Anania este personajul principal, atenţia citiorului
fiind captată de atitudinea impunătoare şi de comportamentul prietenos al acestuia pe tot
parcursul fragmentului.
Calităţile sale sunt evidenţiate atât prin mijloace de caracterizare directă, cât şi prin
mijloace de caracterizare indirectă. încă de la început, naratorul precizează ocupaţia lui
moş Anania: pădurarul statului.
Chiar dacă este în vârstă (idee desprinsă încă din titlu prin substantivul moş), impune
prin aspectul exterior, prezentat tot în mod direct, prin descriere: Priveam trupu-i nalt şi
spătos şi pletele-i albe ca omătul. Mustăţile-i erau albe ca şi pletele. Epitetele nalt şi spătos,
precum şi comparaţiile conturează parcă tipul înţeleptului legendar (aceeaşi sugestie fiind
dezvăluită şi prin metafora din structura ieşi în prag portarul cetăţii). Semnificativă este apoi
culoarea albă, asociată zăpezii, care pune în valoare sufletul curat, neîntinat de rău, al pă-
durarului. Aşadar, trăsăturile exterioare scot în evidenţă şi câteva dintre trăsăturile lui morale.
în ciuda vârstei, dovedeşte profunzime şi agerime intelectuală, calităţi care i se citesc în
privire: Obrazu-i era ras proaspăt şi ochii aveau o lucire vie şi neagră.
În drum spre casa pădurarului, Damian Puşcaşul, prietenul naratorului, reflectează
asupra altor calităţi ale eroului. Dragostea pentru locurile în care trăieşte este pusă în lumină
de către acesta prin epitetul metaforic om vechi de pădure care sugerează admiraţia sa
privind îndelunga activitate a lui Anania. Trăind printre brazi, printre stânci, în locuri
depărtate, a ştiut să protejeze pădurea şi a obţinut încrederea celor mari în munca sa. Aceasta
este semnificaţia inversiunilor: bun pădurar şi meşter vânător, însoţite de enumeraţie şi de
repetiţie: Unde a fost un urs, el l-a ştiut; unde-a trecut un cerb, el i-a găsit urma.
Firea caldă şi primitoare a bătrânului om de munte este dezvăluită atât în mod direct,
din cuvintele naratorului, cât şi în mod indirect, din fapte şi din vorbe. Astfel, prin epitetul
prietenos şi prin verbe la imperfect, naratorul arată cât de bine au fost primiţi întotdeauna la
casa lui: ne făcea un foc zdravăn, ne întindea otavă şi lăvicere şi-şi scula baba ca să ne
ospăteze. Admiraţia şi dragostea pentru paznicul munţilor este relevată prin adjectivul
pronominal posesiv, persoana I plural, din structura: Era moş Anania al nostru.... forma de
plural evidenţiind căldura cu care este privit de toţi cei care îl cunosc.
Ospitalitatea ce-1 caracterizează transpare şi în mod indirect din atitudinea lui şi din
vorbele cu care îi primeşte: Aha! Bine-aţi venit!...
Dialogul dintre cei trei este elocvent în privinţa devotamentului eroului pentru munca
sa şi a dragostei pentru vietăţile pădurii. Bătrânul Anania este o fire sensibilă, simte pulsul
pădurii, se bucură de frumuseţile ei şi trăieşte în consonanţă cu aceasta. Ultima replică a
pădurarului conturează tocmai relaţia armonioasă cu universul tainic al înălţimilor: luna-
i plină şi pădurea tace. Iaca aşa ies nopţile ş-ascult. Avem şi noi bucuriile noastre când învie
şi se încheie codrul, da, iarna-i cu nelinişte, cu mare singurătate... Compararea
sălbăticiunilor plăpânde cu nişte fraţi demonstrează sensibilitatea lui, vizibilă şi din felul lui
de a vorbi.
Anii adunaţi în argintul tâmplelor îi dau calm şi echilibru, dar, ca orice om, trăieşte
regretul trecerii timpului şi meditează cu nostalgie asupra îmbătrânirii fiinţei în raport cu
eternitatea naturii: Ia şi noi ne petrecem vremea noastră şi scădem şi îmbătrânim, iar
muntele creşte! îl suim tot mai greu... Pădurea-i tot tânără.
Toate calităţile lui moş Anania (ospitalitatea, sensibilitatea, dragostea pentru pădure şi
pentru „locuitorii" ei paşnici) sunt accentuate în relaţia cu cei doi călători. Modul în care îi
primeşte târziu în noapte demonstrează că aceştia îi sunt prieteni vechi şi că se bucură de
venirea lor.
Plăcerea de a vorbi despre împărăţia tăcerii în care vieţuieşte se desprinde şi din
invitaţia pe care i-o face naratorului de a ieşi oleacă pe-afară. Grăind domol, pătrunde parcă
nu numai tainele pământului, ci şi pe ale cosmosului {luna-i plină şi pădurea tace) şi uită de
sine, contopindu-se cu singurătatea depărtărilor. „Muţenia" interlocutorului nu este decât un
semn de admiraţie pentru „păstorul" cel înţelept şi sensibil al ţinutului de basm pe care îl
stăpâneşte.
Depărtările tainice par desprinse dintr-o poveste. Păzită de munţii cei înalţi, casa lui
moş Anania oferă siguranţă: Mi s-a părut că ajung la o cetate de piatră. Descrierea locurilor
prin intermediul unor metafore creează impresia unui spaţiu sacru, impunător prin
strălucirea omătului imaculat: în lumina zăpezii, o căsuţă abia se zărea. Apariţia unei fiinţe
asemănătoare celor din basm (Un lătrat iute începu să sune după o uşă: parcă era căţeaua
din poveste, cu dinţi de fier şi cu măsele de oţel.) intensifică impresia de pătrundere într-un
spaţiu plasat la graniţa dintre real şi imaginar.
Într-un asemenea ţinut, bătrânul întruchipează imaginea unui personaj legendar.
Sensibil, prietenos, priceput şi trăitor în singurătate, moş Anania este tipul pădurarului
devotat, stăpân al înălţimilor pe care a ştiut dintotdeauna să le ferească de răutăţile
oamenilor.

Raspuns La Variantele 11-20

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raspuns La Variantele 11-20

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Răspuns la variantele 11-20 de subiecte pentru testare naţională

Aparţin genului dramatic operele literare scrise cu scopul de a fi reprezentate pe

Partea a III-a (24 de puncte)

Genul dramatic cuprinde operele literare scrise cu scopul de a fi reprezentate pe

S-ar putea să vă placă și