Sunteți pe pagina 1din 10

CRIMINALISTICA

titular curs: Conf. univ. dr. Mircea Bădilă

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Noţiunea

Cercetarea, descoperirea şi judecarea faptelor de natură penală, în general a


faptelor ilicite, necesită ca întreaga activitate judiciară să se desfăşoare pe baze
ştiinţifice, prin folosirea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, a celor mai noi
metode şi tactici de efectuare a actelor procedurale.
În decursul timpului, încă de la apariţia lui homo sapiens, acesta a desfăşurat o
activitate de observare şi cercetare a mediului înconjurător, absolut necesară pentru a
supravieţui, a încercat să descifreze anumite urme a surselor de hrană, de pericol, a
duşmanilor etc., ceea ce a constituit o formă primară a ceea ce se va numi mai târziu
– criminalistica.
Pentru prima dată noţiunea de criminalistică a fost folosită de judecătorul de
instrucţie austriac Hans Gross în lucrarea sa „Manualul judecătorului de instrucţie”
publicată în anul 1893, lucrare prin care investigarea faptelor penale este considerată
o ştiinţă.
Anterior acestei date activitatea de cercetare a săvârşirii infracţiunilor cu
ajutorul mijloacelor tehnice era denumită „poliţie tehnică” sau „poliţie ştiinţifică”.
După ce în anul 1902 Hans Gross defineşte criminalistica drept o „ştiinţă a
stărilor de fapt în procesul penal”, majoritatea autorilor au adoptat definiri apropiate,
mai ample uneori, dar cu preponderenţă orientate spre rolul acestei ştiinţe în
cercetarea infracţiunilor în faza de urmărire penală: P.F. Ceccaldi „un ansamblu de
procedee aplicabile în cercetarea şi studiul crimei (în sens larg) pentru a se ajunge la
descoperirea ei”, I. Ceterchi, I. Demeter „ştiinţa despre mijloacele (tehnice şi tactice)
ce urmăresc descoperirea, strângerea şi studierea probelor judiciare utilizate în
procesul penal, în scopul stabilirii şi descoperirii infracţiunilor şi a celor vinovaţi,
precum şi despre măsurile de preîntâmpinare a infracţiunilor”, I. Mircea „o ştiinţă care
elaborează metode tactice şi mijloace tehnico-ştiinţifice de descoperire, cercetare şi
prevenire a infracţiunilor”, E. Stancu „o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi
unitar, care însumează un ansamblu de cunoştiinţe despre metodele, mijloacele
tehnice şi procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracţiunilor,
identificării persoanelor implicate în săvârşirea lor şi prevenirii faptelor antisociale”
etc.
Criminalistica este percepută în sens larg, comun, marii majorităţi a populaţiei,
ca o metodă de investigare a faptelor antisociale comise prin mijloace dintre cele mai
seducătoare, artistice, o luptă între bine (anchetatorul) şi rău (criminalul, hoţul,
violatorul, etc.) prezentată mai ales în romane şi filme poliţiste, cu suspans, rezolvări
aproape incredibile, descoperiri neaşteptate bazate pe un element, în principiu,
nesemnificativ, pe o perspicacitate a investigatorului ieşită din comun.
Este un ideal care, din păcate, în practică este destul de rar întâlnit.
Studierea criminalisticii, ca ştiinţă, de către viitorii jurişti, practicieni ai
dreptului ca judecători, procurori, avocaţi, poliţişti etc., este o necesitate; acest studiu
trebuie să conducă la o cunoaştere a mijloacelor tehnice de care dispun organele
judiciare, a procedeelor tactice care pot fi folosite în ascultarea celor care au comis
sau au cunoştinţă de săvârşirea unor fapte penale, în desfăşurarea unor activităţi de
administrare a probelor necesare dovedirii acestor fapte.
Desigur, acest studiu nu poate fi exhaustiv datorită întinderii limitate a
programei de predare şi seminarizare a acestei discipline în cursul studiilor
universitare, însă problematica studiată trebuie să conducă la cunoştinţe medii care să
ofere posibilitatea viitoare de a analiza şi înţelege felul în care s-au efectuat
investigaţiile, concluziile la care s-a ajuns, probele administrate, pentru a se putea
solicita completări a acestora, refacerea, administrarea lor în vederea stabilirii
adevărului.
Aprofundarea cunoştinţelor de criminalistică va trebui făcută de către cei care
lucrează efectiv în acest domeniu, prin cursuri de specializare pe anumite domenii
(cercetarea falsurilor, cercetarea specifică a anumitor genuri de infracţiuni – ucideri,
trafic de stupefiante, de armament etc., cercetarea, descoperirea şi ridicarea anumitor
categorii de urme), prin cunoaşterea dotărilor tehnice mereu îmbunătăţite, de ultimă
promoţie.
Considerăm important să se înţeleagă faptul că nu doar în faza de urmărire
penală sunt necesare cunoştinţe de criminalistică, ci pe parcursul întregului proces
penal, iar o bună cunoaştere a conţinutului acestei discipline trebuie să conducă la o
activitate superioară calitativ în înfăptuirea actului de justiţie.
Prin urmare, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă a stabilirii stărilor de
fapt necesare unei corecte încadrări juridice a faptelor ilicite comise, prin elaborarea
şi folosirea metodelor tactice şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de cercetare, de
identificare, cunoaştere şi judecare a infractorului.1

1. Obiectul

Din definiţia dată criminalisticii se poate desprinde obiectul acesteia, care


constă în elaborarea metodelor tactice şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare
pentru descoperirea, cercetarea şi judecarea faptelor ilicite, acţiuni care privesc
următoarele direcţii:
- elaborarea de metode tehnice necesare cercetării urmelor create cu prilejul
săvârşirii infracţiunilor sau a altor fapte ilicite;
- adaptarea unor metode de cercetare ale altor ştiinţe la necesităţile
criminalisticii, pentru aplicarea lor la cerinţele activităţii proprii;

1
Bădilă Mircea, Tactica ascultării inculpatului în instanţă, Editura Omnia UNI S.A.S.T., Braşov, 1998, pag. 189

2
- elaborarea unor reguli şi procedee tactice necesare efectuării unor acte de
urmărire penală sau cercetării judecătoreşti
- valorificarea experienţei din activitatea de urmărire penală sau cercetării
judecătoreşti prin cunoaşterea modului de rezolvare a unor cazuri practice,
a modalităţilor de combatere şi prevenire a faptelor antisociale, stabilirea
unor metodologii de cercetare pentru diferite tipuri de infracţiuni.2

2. Structura cursului de criminalistică

Studiul criminalisticii cuprinde:


- tehnica criminalistică
- tactica criminalistică
- metodica de cercetare a unor categorii de infracţiuni.
Tehnica criminalistică elaborează mijloacele tehnico-ştiinţifice pe care le
aplică organele judiciare şi experţii criminalişti în activitatea de descoperire, fixare,
ridicare şi de cercetare a celor mai felurite urme create cu ocazia săvârşirii
infracţiunii.
Tactica criminalistică elaborează metodele de desfăşurare a activităţii de
urmărire şi judecare, la oportunitatea şi efectuarea unor anumite activităţi specifice
fazelor procesului penal, ca de exemplu: cercetarea locului faptei, ascultarea
făptuitorilor, inculpaţilor, martorilor, percheziţia, etc.
Metodica de cercetare a unor categorii de infracţiuni elaborează tactica
specifică cercetării unor genuri de infracţiuni mai frecvente şi mai periculoase (omor,
viol, etc).

3. Metodele de cercetare criminalistică

Criminalistica - fiind o ştiinţă juridică – având un obiect propriu de cercetare,


îi sunt specifice anumite metode de investigare, unele dintre ele tipice ştiinţei
respective, altele comune mai multor ştiinţe, dar aplicate într-un mod particular,
potrivit obiectului său.
Aceste metode de cercetare criminalistică pot fi grupate în:
- metode de cercetare a urmelor în sensul larg al cuvântului, procedee
specifice de căutare, fixare şi studiere a urmelor create cu prilejul săvârşirii
infracţiunii
- metode de examinare a probelor materiale în procesul de identificare
criminalistică
- metode de efectuare a experimentelor, a verificărilor sau a examenelor
comparative pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au comis infracţiunile
cercetate sau a altor date legate de săvârşirea acestora
- metode tactice pentru ascultarea de persoane, urmărirea şi arestarea
infractorilor care se sustrag urmăririi penale.

Acestor metode li se adaugă uneori metode de cercetare preluate din alte


ştiinţe şi adaptate cerinţelor criminalistice.

2
Stancu Emilian, Tratat de Criminalistică, ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pag. 11

3
Alt criteriu de clasificare împarte aceste metode de cercetare criminalistică
în:
- metode tehnico-ştiinţifice
- metode de tactică criminalistică
- metode de prevenire a infracţiunilor

4. Principiile criminalisticii

Principiile sunt reguli fundamentale care guvernează modul de organizare a


sistemului judiciar şi activitatea desfăşurată pe parcursul procesului penal.
a) Principiul legalităţii constă în faptul că întreaga activitate de cercetare
criminalistică trebuie desfăşurată în conformitate cu prevederile legii.
b) Principiul aflării adevărului statuează că întreaga activitate criminalistică
trebuie subordonată cerinţei de aflare a adevărului, toate procedeele şi mijloacele de
tehnico-ştiinţifice trebuind folosite în acest scop.
c) Prezumţia de nevinovăţie presupune ca cercetarea să fie făcută în acest
comandament, respectiv probele obţinute criminalistic să privească obiectiv
cercetarea şi cu acceptarea probelor atât în acuzare cât şi în apărare.
d) Săvârşirea unei infracţiuni determină modificări materiale în mediul
înconjurător. (nu există infracţiune fără urme – „crimă perfectă”)
e) Principiul identităţii , adică activitatea de identificare duce la stabilirea
identităţii.
f) Principiul celerităţii efectuării investigaţiei, respectiv cercetarea
criminalistică trebuie să se efectueze de îndată, pentru a nu se produce modificări sau
deteriorări a probelor.

5. Legăturile criminalisticii cu alte ştiinţe

Criminalistica este indisolubil legată de ştiinţele juridice ca şi de unele ştiinţe


ale naturii.
Legătura cu ştiinţe juridice
● cu dreptul procesual penal : între cele două ştiinţe există interdependenţă,
activităţi de urmărire ori judecată fiind reglementate prin normele procesual
penale, ceea ce obligă ca şi cercetarea criminalistică să se efectueze în aceste
limite.
● cu dreptul penal : dreptul penal arată ce este infracţiunea, ce fapte sunt
infracţiuni, iar criminalistica ajută prin mijloacele ei la demonstrarea
elementelor constitutive ale unei infracţiuni.
● cu criminologia : cele două ştiinţe se completează reciproc, criminologia
studiază starea şi dinamica fenomenului infracţional, cauzele care îl generează,
propunând măsuri de prevenire corespunzătoare, iar criminalistica se ocupă de
infracţiuni concrete, le cunoaşte şi elaborează măsuri specifice de prevenire.

Legătura cu ştiinţe nejuridice

4
● legătura cu medicina legală : cele două ştiinţe se ajută reciproc în rezolvarea
unor cazuri de omor, loviri, sinucideri, violuri, accidente cu victime omeneşti.
Aici criminalistica stabileşte împrejurările comiterii, modul de săvârşire , iar
medicina legală determină natura leziunilor de pe corpul victimei, vechimea
lor, cauzalitatea între ele şi eventualul rezultat letal, date care ajută
criminalistica la stabilirea unor împrejurări privitoare la faptă.
● legătura cu psihologia judiciară : această ştiinţă oferă date pentru
cunoaşterea infractorului sau a altor persoane – aceste date ajută ştiinţa
criminalisticii în alegerea procedeelor de ascultare, a tacticii criminalistice.
● legătura cu psihiatria judiciară : această ştiinţă studiază bolile care alterează
sau înlătură capacitatea persoanei de a raţiona sau de a acţiona, oferind
criminalisticii date pe baza cărora se alege tactica potrivită de ascultare sau de
interpretare a drumului săvârşirii infracţiunii.
● legătura cu chimia : chimia oferă date ştiinţifice privind determinarea
conţinutului şi a provenienţei unor substanţe găsite la locul faptei ori în sau oe
corpul victimei, a descoperirii falsurilor etc.
● legătura cu fizica : fizica este un domeniu din care criminalistica preia
metode şi tehnici de lucru, aparate, instrumente ce au fost adaptate scopurilor
cercetării criminalistice.
● legătura cu biologia : din biologie se preiau metode şi procedee de cercetare
a urmelor materiilor organice (fire de păr, pete de sânge, salivă, spermă ş.a.)
sau, mai nou, identificarea pe baza mărcii genetice.

Studiul criminalisticii presupune parcurgerea următoarelor teme (tratarea lor in


extenso se găseşte în materialele bibliografice indicate)

Denumirea temelor
- mijloace tehnico-ştiinţifice folosite în cercetarea şi prevenirea infracţiunilor. Metode
1.
folosite în cercetare.
- identificarea criminalistică: noţiune, feluri şi procesul identificării
2. - urmele în criminalistică: noţiune, clasificare, procedee şi tehnici de descoperire, fixare,
ridicare şi examinare a acestora
-fotografia judiciară: noţiune, importanţă şi tehnica executării
3. - fotografia judiciară operativă: procedee şi genuri
- fotografia de examinare: în radiaţii vizibile şi invizibile
4. - elemente de dactiloscopie: proprietăţile, topografia şi clasificarea reliefului papilar
- urmele de mâini: căutare, evidenţiere, fixare, ridicare şi valorificare
- urmele de reproducere: de picioare, de dinţi, de buze, ale instrumentelor de spargere
5.
şi cele ale mijloacelor de transport
- urmele formate din obiecte sau substanţe felurite: de sânge, fire de păr, rezultate
din procesul fiziologic al organismului, olfactive, obiecte şi resturi din obiecte
6.
sau produse alimentare, de fumat sau iluminat, praf şi noroi, microurmele.
- urmele de fenomene: incendii şi explozii
- balistica judiciară: noţiuni despre armele de foc şi muniţiile acestora, părţi componente şi
7. clasificare
- urmele create prin folosirea armelor de foc şi expertiza balistică

5
- cercetarea criminalistică a actelor scrise: ridicarea şi conservarea, suportul şi substanţa de
8. scriere, stabilirea vechimii şi falsului în acte. Identificarea persoanei după scrisul de mână
şi semnătură
- identificarea persoanelor după metoda portretului vorbit: descrierea trăsăturilor statice şi
dinamice, domenii de aplicare şi mijloace tehnice de realizare.
9.
- înregistrarea penală: scop, importanţă şi modalităţi: în cazierul judiciar, după modul de
operare a obiectelor furate şi colecţiile de identificare criminalistică.
- planificarea urmăririi penale şi a judecăţii: noţiuni, principii, versiuni şi activităţi de
planificare
10.
- cercetarea la faţa locului: noţiune, importanţă, pregătire, desfăşurarea şi fixarea
rezultatelor; reluarea şi repetarea acestei activităţi
- ascultarea persoanelor: noţiuni şi ascultarea martorului, părţii vătămate, a
11. învinuitului sau inculpatului, a minorilor. Ascultarea repetată şi confruntarea.
Particularităţi în fazele urmăririi penale şi a judecăţii.
- reconstituirea : noţiune, pregătirea, desfăşurarea şi fixarea rezultatelor
12. - percheziţia şi ridicarea de acte sau obiecte: percheziţia persoanei, în încăperi şi în loc deschis
- prezentarea pentru recunoaştere, arestarea, urmărirea persoanelor şi a bunurilor
- expertiza şi constatarea tehnico-ştiinţifică: noţiuni generale, asemănări şi deosebiri,
13. sistemul laboratoarelor care le efectuează, pregătirea, dispunerea şi aprecierea concluziilor
acestora.
- metodica cercetării criminalistice a unor infracţiuni: faptele cauzatoare de moarte violentă,
14.
furtul şi tâlhăria; faptele de corupţie; accidentele de circulaţie etc.

BIBLIOGRAFIE :

1. BĂDILĂ M., VIDRIGHIN V., Criminalistica, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2007
2. MIRCEA ION - Criminalistica , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999
3. STANCU EMILIAN – Tratat de criminalistică , Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2002
4. SUCIU CAMIL – Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972
5. IONESCU LUCIAN şi SANDU DUMITRU – Identificarea criminalistică, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1990
6. BĂDILĂ MIRCEA – Tactica ascultării inculpatului în instanţă, Editura Omnia, Braşov,
1998

TESTE GRILĂ

1. Sunt principii fundamentale ale Criminalisticii:


a) principiul legalităţii
b) principiul disponibilităţii
c) principiul aflării adevărului
d) principiul prezumţiei de vinovăţie

2. Sunt fotografii judiciare de examinare:


a) fotografia de ilustrare
b) fotografia schiţă

6
c) fotografia de comparare
d) fotografia separatoare de culori

3. Principalele elemente ce caracterizează mersul unei persoane (cărarea de urme) sunt:


a) lăţimea pasului
b) unghiul de mers
c) direcţia de mers

4. Înregistrarea dactiloscopică poate fi:


a) monodactilară
b) tridactilară
c) decadactilară

5. Armele de foc se împart, după modul de funcţionare, în:


a) arme simple
b) arme artizanale
c) arme automate
d) arme semiautomate

6. Concluziile unei expertize criminalistice pot fi:


a) concluzii de probabilitate
b) concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei
c) concluzii de incertitudine

7. Versiunile care se formulează în faza de urmărire penală constituie:


a) concluzii clare obţinute în urma întregului material probator
b) presupuneri logice elaborate în baza unor date deţinute într-un anumit moment al
urmăririi penale, date care ar putea explica datele şi împrejurările unei cauze.
c) situaţii, împrejurări care dovedesc comiterea faptei

8. Sunt fotografii judiciare de examinare:


a) fotografia obiectelor principale
b) fotografia de contrast
c) fotografia în radiaţii ultraviolete
d) fotografia de orientare

9. Sunt proprietăţi ale desenului papilar:


a) adeltice
b) sinistrodeltice
c) fiscitatea
d) inalterabilitatea

10. La cercetarea urmelor de buze sunt importante:


a) crestele papilare
b) şanţurile coriale
c) odontologia

11. După construcţia canalului ţevii, armele de foc sunt:


a) arme cu ţeava ghintuită

7
b) arme sportive
c) arme cu ţeava lisă

12. Vechimea unui act scris poate fi stabilită în funcţie de:


a) gradul de îmbătrânire a hârtiei
b) examinare cernelii cu care s-a scris
c) datele înscrise ca moment al emiterii

13. Conţinutul planului de urmărire penală este determinat:


a) de nevoia dovedirii faptei aşa cum crede organul de urmărire penală că s-a comis
b) de dorinţa organului de urmărire penală de a demonstra o modalitate acceptabilă a
comiterii unei fapte, de către o anumită persoană
c) de problemele pe care le are de clarificat ancheta penală într-un moment sau altul, în
scopul aflării adevărului

14. Fazele ascultării persoanei vătămate prin infracţiune sunt (în ordine):
a) faza întrebărilor şi a răspunsurilor
b) faza discuţiilor prealabile
c) faza relatării libere

15. Desenul papilar al mâinii unei persoane:


a) este nemodificabil , fix
b) este amorf
c) este adeltic întotdeauna
d) este unic

16. Prin expertizarea urmelor de sânge găsite la locul faptei se poate stabili:
a) dacă sângele provine de la om sau animal
b) din ce parte (regiune) a corpului provine sângele
c) grupa sanguină

17. Instrumentele de spargere lasă ca urme la locul faptei :


a) urme de tăiere
b) urme de apărare (forţare)
c) urme de inundare
d) urme olfactive

18. Urmele principale de împuşcare sunt:


a) urmele de perforare (când proiectilul traversează întregul corp)
b) urmele de pătrundere (când glonţul pătrunde în corp fără a mai ieşi)
c) urmele de funingine

19. Caracteristicile de identificare a scrisului de mână sunt:


a) particularităţile de construcţie a semnelor grafice
b) limbajul specific al celui care a scris
c) presiunea scrisului

20. Organizarea urmăririi penale are la bază principiile:

8
a) individualităţii
b) dinamismului
c) dovedirii cu orice preţ că o anumită persoană bănuită a comis fapta

21. Percheziţia domiciliară poate fi efectuată :


a) între orele 6 – 20
b) la orice oră în cazul unei infracţiuni flagrante
c) atunci când organele de urmărire penală consideră că ar fi eficientă

22. Desenul papilar al degetelor unei persoane:


a) este inalterabil
b) este sinistrodeltic întotdeauna
c) este unic
d) este amorf

23. Cercetarea la faţa locului a urmelor mijloacelor de transport poate să stabilească :


a) tipul de vehicol
b) direcţia de deplasare a vehicolului
c) sexul conducătorului mijlocului de transport (dispărut de la locul faptei)
d) viteza de circulaţie a vehicolului

24. Falsul prin înlăturare de text scris se poate realiza prin:


a) răzuire
b) corodare
c) radiere

25. Întrebările puse martorului de organul de urmărire penală pot fi:


a) de completare a detaliilor omise în timpul relatării libere
b) de control, destinate verificării afirmaţiilor deja făcute
c) de intimidare, în scopul de a schimba cele declarate în timpul relatării libere şi care nu
confirmă varianta organului de urmărire penală

26. Percheziţia domicliară se poate efectua asupra:


a) mobilei din locuinţă
b) cărţilor, albumelor, tablourilor, decoraţiunilor de interior
c) instalaţiilor sanitare, de încălzire şi iluminare

27. Prezentarea pentru recunoaştere a unei persoane dintr-un grup se face:


a) după ce anterior cel ce face recunoaşterea a văzut-o în biroul organului de urmărire
penală
b) după ce anterior cel care face recunoaşterea a dat o declaraţie în care a descris-o
c) după ce anterior celui care face recunoaşterea i s-a descris persoana şi i s-a indicat locul
în grupul de persoane

28. Reconstituirea constă în:


a) reproducerea cu caracter experimental (în întregime sau în parte) a faptelor cercetate, în
condiţii şi circumstanţe asemănătoare celor din momentul comiterii faptei
b) reproducerea întregii desfăşurări a faptei aşa cum este convins organul de urmărire
penală că s-a produs

9
c) reproducerea unei fapte aşa cum declară persoana cercetată

10