In literatura de specialitate s-a incercat conturarea portretului personalitatii criminale, si, in functie de

anumite criterii, sa se realizeze clasificarea si gruparea lor. Astfel:

a) in functie de gradul de constientizare si control al comportamentului criminal : infractori normali si
infractori anormali (criminali socializati; neurotici – cleptomani, piromani; psihotici; sociopati);
b) in functie de tendinta de repetare a actiunilor criminale : recividisti si nerecividisti;
c) in functie de gradul de pregatire infractionala : infractori ocazionali si de cariera.

Termenul de delincventa juvenila provine de la cuvantul francez delinquance juvenile la randul sau originar
din latinescul delinguere juvenis si desemneaza ansamblul abaterilor si incalcarilor de norme sociale,
sanctionate juridic, savarsite de minorii pana la 18 ani.
Este necesara diferentierea in cadrul categoriei largi de minori a catorva subcategorii:
a) minorii pana la varsta de 14 ani nu raspund penal, chiar daca ei comit infractiuni;
b) cei cu varsta intre 14-16 ani raspund juridic limitat numai daca se stabileste existenta discernamantului
la expertiza medico-legala psihiatrica (art. 99 cod penal)
c) minorii cu varsta intre 16-18 ani raspund in fata legii, avand discernamant.
Totusi, modul de sanctionare si de executare a pedepselor se deosebeste de cele folosite pentru infractorii
adulti.
Trebuie remarcat faptul ca notiunea de delicventa este relative noua, iar delicventa juvenila este un fenomen
social nou. De altfel, pana la sfarsitul secolului 20 nu au fost infiintate instantele speciale pentru minori.
Pentru a intelege fenomenul delicventei juvenile este necesar sa se faca o caracterizare psihologica si
psihocomportamentala a minorului. Pana la 18 ani (sfarsitul minoratului) persoana nu are varsta legala a
persoanei adulte, de aceea ea trebuie sa fie tratata mai mult ca delicventa (cand comite acte antisociale) decat ca
pe o personalitate criminala. Si asta pentru ca motivul principal il constituie imposibilitatea asumarii
responsabilitatii depline precum in cazul adultului. Prin studiul conduitei delicvente a minorului s-a ajuns la
evidentierea “unui profil psihologic” al acestuia:
a) inclinatia catre agresivitate bazata pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate;
b) instabilitate emotionala generata de carente educationale si de fragilitatea eului;
c) inadaptarea sociala provenita dintr-un sentiment de insecuritate (schimbarea deasa a domiciliului,
vagabondaj, prin evitarea formelor organizate de viata si activitate);
d) duplicitatea conduitei;
e) dezechilibrul existential (irosirea absurda a banilor, vicii).
Delicventii se deosebesc de nedelicventi prin urmatoarele trasaturi:
a) din punct de vedere fizic, delicventii sunt cu precadere de constitutie mezomorfica (solizi);
b) ca temperament sunt: energici, impulsivi, extravertiti, agresivi;
c) au atitudini ostile, sfidatoare, plini de resentimente, suspiciuni, incapatanati, nesupusi autoritatilor;
d) din punct de vedere psihologic, tind spre exprimari directe;
e) socio-cultural provin din familii neintelegatoare, neafective, instabile, fara principii morale in viata.
Delicventii juvenili ca si infractorii adulti pot fii clasificati in functie de :
a) prezenta sau absenta intentiei: acte intentionate, premeditate, spontane, absenta intentiei;
b) in functie de numarul infractiunilor comise : o singura infractiune sau recidivism;
c) in functie de gradul de normalitate psihica: anormal (bolnav mintal) si normal;
d) gradul de responsabilitate: perfect responsabil, intelect redus, dezorganizare psihica;
e) in functie de motivatia ce sta la baza conduitei delicvente: predominant extrinseca (intrarea in posesia
unor bunuri) sau predominant intrinseci (interesul este orientat spre aspectele de continut ale activitatii
antisociale);
 Cauze generatoare de infractiuni pot fi considerate : conditiile economice materiale (delicventii minori
pot provenii din medii sarace sau privilegiate) – infactionismul de necesitate; mass-media (filme politiste si
alte filme cu potential agresiv), carente educative care conduc la adoptarea comportamentului deviant, toate
aceastea alimentand starea infractionala chiar daca nu intotdeauna o genereaza.
In scopul prevenirii, ameliorarii actelor infractionale, dar si eliminarii, diminuarii acestora se pot lua
urmatoarele masuri:
1. masuri psiho-sociologice si psihopedagogice ce urmaresc pe baza depistarii si inlaturarii timpurii a unor
factori negativi, realizarea unor relatii interpersonale adecvate pentru obtinerea unei insertii socio familiale
pozitice: socioterapia si psihoterapia familiei, suplinirea familiei, testarea si depistarea copiilor ce prezinta
probleme pe linia adaptarii si integrarii scolare, orientarea scolara si profesionala prin elaborarea unor
metode si procedee diagnostice si informative pentru dezvoltarea capacitatilor de invatare si a aptitudinilor
elevilor. Nu in ultimul rand formarea notiunilor si judecatilor morale, a sentimentelor si obisnuintelor
morale a trasaturilor pozitive de caracter.
2. masuri socioprofesionale care sa previna riscurile de esec adaptativ;
3. masuri medico-psihologice si psihiatrice ce sunt orientate in directia depistarii si inlaturarii sau atenuarii
unor factori cauzali de natura individuala cu continut patologic ce pot favoriza conduita delicventa:
depistarea minorilor cu diferite categorii de tulburari (caracteriale si comportamentale, instabilitate emotiva,
tendinte agresive, etc.) si tratarea acestora pentru prevenirea formarii unei personalitati dizarmonice cu
tendintele antisociale; masuri de educatie sanitara si psiho-pedagogice prin care familia este instructata
asupra modului de reactie in raport cu anumite tulburari de conduita precoce ale copiilor;
4. masuri juridico-sociale care sa permita cresterea gradului de influentare sociala prin popularizarea legilor.
Ca masuri de preventie a conduitei delicvente a minorilor avem: un aspect judiciar – masuri pentru
respectarea cu strictete a dispozitiilor legale referitoare la procedura solutionarii cauzelor cu infractori
minori; instantele judecatoresti trebuie sa fie exigente vis- a -vis de anchetele realizate de catre Serviciul
Autoritate Tutelara in vederea prezentarii conditiilor materiale, educationale, culturale si sociale in care
minorii convietuiesc; un aspect psiho-social ale faptelor sanctionate contraventional sau penal :
acentuarea formelor de control social acolo unde exista minori cu probleme de comportament, cunoasterea
familiilor dezorganizate si supravegherea atenta a elevilor apartinand acestora, vazindu-se situatia lor la
invatatura, iar pentru cei neincadrati intr-o forma de invatamant, cauzele neintegrarii.
Reactia sociala la actele antisociale comise de minori vizeaza sanctiunea aplicata si masurile de
reeducare si de reinsertie sociala care trebuie sa fie diferite de cele ale infractorilor adulti. Si asta deoarece
minorul este in proces de formare si definitivare a profilului personalitatii, de maturizare sociala si psiho-
sociala, ceea ce face ca interventiile exterioare restructurante si recuperative sa fie mult mai adecvate si mai
eficiente .
Prin fapta antisociala pe care o comite minorul “dovedeste public “ ca modelul sau de conduita
constituie o abatere de la modelul normal social, si ca acesta reprezinta exteriorizarea unei structuri de
personalitate organizata disarmonic (imaturitate sociala si emotional-afectiva ,etc).
Reeducarea minorilor presupune restructurarea personalitatii in vederea apropierii modului de conduita
de cel acceptat de catre societate. Activitatea de reeducare este analizata din perspectiva mai multor
indicatori: cadre organizatorice, obiective, metodologice, forme de stimulare si recompensare, forme de
evaluare, etc. In ceea ce priveste cadrele organizatorice, activitatea de reeducare se desfasoara diferentiat in
functie de institutia sociala specializata care preia minorul spre reeducare.
In cadrul sistemului nostru juridic (Codul Penal, Legea rt.3/1970 si Decretul nr.218/1977), fata de
minorii cu comportamente delicvente se aplica urmatoarele sanctiuni educative:
a) internarea intr-o scoala de munca si reeducare (apartinand de Ministerul Muncii) aplicabila minorilor in
varsta de cel putin 10 ani pe o durata nedeterminata, atunci cand se constata ca masura supravegherii
 deosebite nu ar fi eficienta pentru indreptarea acestuia. In cazul in care minorul internat nu a dobandit
pana la majorat o calificare profesionala corespunzatoare care sa-i permita o reinsertie sociala normala,
comisia pentru ocrotirea minorilor poate decide la solicitarea conducerii scolii de reeducare si cu
consimtamantul minorului in cauza ramanerii acestuia in scoala pana la obtinerea calificarii, dar fara a
depasii varsta de 20 ani;
b) internare intr-un institut medical-educativ a minorilor delicventi care datorita starii fizice sau psihice, au
nevoie de un tratament medical de durata si de un regim special de crestere si educatie. Este vorba
despre minorii care au savarsit fapte penale dar care sufera de diferite boli (psihice) ce necesita un
tratament indelungat de specialitate in institutii medicale, dar nu si pe cei care prezinta simple tulburari
de comportament determinate de starea de pubertate sau de lipsuri si deficiente in instruirea si educarea
lor;
c) incredintarea unui colectiv de munca sau invatatura a minorilor ce au comis fapte penale cu un grad
scazut de pericol social si care la data comiterii infractiunii erau elevi sau incadrati in munca avand in
general un comportamaent corect in societate. Prin aceasta, minorul delincvent are posibilitatea sa-si
continue pregatirea scolara sau profesionala;
d) internarea intr-o scoala speciala de munca si reeducare (apartinand de MAI )a minorilor ce au comis
fapte grave si repetate sau au repetat acte antisociale. Aceasta masura se ia pe durata de la 2 la5 ani nu
poate dura decat pana la implinirea majoratului.
Sanctionarea minorilor si tinerilor, repartizarea lor in diferite institutii specializate, precum si stabilirea
modului de executare a pedepselor se fac in functie de o serie de criterii precum: natura delictului si
gavitatea acestuia, varsta faptuitorului, dezvoltarea lui fizica si intelectuala, existenta sau nu a
discernamantului, comportamentul inainte de comiterea faptei, etc.
In cadrul institutiilor specializate sistemul actiunilor sil activitatilor reeducative este orientat in directia
unor obiective cum ar fi :
- orientarea scolara si profesionala (scop educativ) prin care minorul este pregatit pentru alegerea
si executarea unei meserii sau profesii;
- recuperarea scolara a minorului internat pentru a fi in masura sa invete o meserie potrivit
aptitudinilor sale;
- constientizarea asupra pericolului social al faptelor sale anterioare si intelegerea necesitatii de-a
se reintegra prin reeducare intr-o viata sociala normala;
- participarea efectiva la diferite actiuni si activitati (studii, calificari, etc.).
Asadar, activitatea reeducativa vizeaza mai multe componente ale structurii personalitatii minorului:
instrumental-apitudinala, motivational-afectiva si relational-atitudinal-valorica. Este important ca actiunile
reeducative sa fie integrate intr-un sistem care sa influenteze personalitatea minorului delicvent prin
valorificarea capacitatilor de resocializare ale acestora de tip colectiv-constructiv si terapeutic-suportiv.
Reintegrarea minorului se realizeaza prin:
a) reintegrarea “personala” psihosociala (reechilibrarea eului );
b) reintegrarea “culturala” (calificare profesionala pentru acei minori delicventi care nu au reusit sa-si
termine scoala si nu au reusit sa-si obtina o calificare datorita comportamentului lor antisocial);
c) reintegrarea “culturala” (posibilitatea delincventului de-a avea acces la cultura si de a-si folosi si
dezvolta aptitudinile in cadrul colectivitatii);
In organizarea si desfasurarea actiunilor si activitatilor reeducative (instructive, practico-aplicative,
activitati gospodaresti si cultural –sportive , etc) trebuie sa se foloseasca o metodologie adecvata bazata pe
principii specifice atat procesului reintegrarii sociale a delicventilor, dar si pe principii ce stau la baza activitatii
educative desfasurate cu minorii nedelincventi (insusirii constiente si active, sistematizarii accesibilitatii,
imbinarea teoriei cu practica, etc).
 Principiile specifice procesului de reintegrare sociala a delincventilor sunt:
1. Principiul reabilitarii timpurii (un delicvent “ocazional” se poate reabilita mai usor decat unul
recidivist);
2. Principiul individualizarii masurilor, metodelor si procedeelor de reeducare in functie de particularitatile
de varsta si de cele psihocomportamentale ale fiecarui minor;
3. Principiul coordonarii si continuitatii actiunilor de reeducare.
Sunt necesare sa fie mai mult folosite actiunile de influentare psihologica (forme de psihoterapie
individuala si de grup) in cadrul institutiilor specializate prin intermediul cadrelor de specializate (pedagogi,
psihologi).
Reintegrarea minorilor fosti delincventi in cadrul structurilor sociale normale depinde atat de achizitiile
psihocomportamentale realizate pe parcursul procesului de reeducare, dar si de modul in care sunt primiti de
catre ceilalti membrii ai grupurilor sociale in care reintra acestia (modul cum sunt perceputi, tratati,
integrati, etc).