Universitatea Ovidius din Constanţa

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Asistența socială a delincvenților

Prof. univ. dr. Mircea Adrian Marica

Constanța
2022
 1. Nevoia de conformitate; normele, statusul şi rolul social
Existenţa oricărei societăţi este dependentă de consensul şi conformitatea indivizilor şi
grupurilor sociale ce o compun la un anumit model normativ.
• Modelul normativ este compus dintr-un ansamblu ierarhizat de valori, principii,
reguli şi îndatoriri, ce reglează comportamentele şi asigură stabilitatea societăţii
respective.
• Valorile - idealurile comune ale unei societăţi (grup social), în raport cu care se
structurează normele de comportament.
• Principiile – imperative generale ce explicitează valorile
• Normele sunt prescripţii de comportament:
- obligaţii ale fiecărui individ
- resurse pentru acţiunea socială.
Ele circumscriu diversele rol-statusuri
• Poziţia pe care un individ o ocupă într-o dimensiune a sistemului social defineşte
statusul individului. Aşteptările celorlalţi de la un individ ce ocupă un anumit status
definesc rolul său social. Rolul circumscrie comportamentul pe care individul trebuie
să-l urmeze în raport cu poziţia sau statusul său. Normele-obligaţii specifice rolurilor
sociale ale modelului normativ. Abaterea de la modelul normativ apare ca disfuncţie
şi este sancţionată social în raport cu gravitatea abaterii. Învăţarea şi interiorizarea
rolurilor sociale, a normelor ce asigură consensul social, cu alte cuvinte, instituirea
conformităţii este sarcina prioritară a socializării.
2. Devianţă, delincvenţă, delincvenţă juvenilă - delimitări conceptuale
Nu toți membrii comunității respectă normele. Cei care le încalcă sunt numiți devianți.
• Devianţa - „ansamblul comportamentelor îndreptate împotriva normelor de conduită sau a
ordinii instituţionale”
- criteriul normativ - o conduită care încalcă normele scrise sau nescrise ale societăţii, sau
ale unui grup social particular
- criteriul statistic - o abatere semnificativă de la media comportamentelor membrilor
grupului sau ai societăţii
Devianţa penală = delincvenţa.
• Când delictul vizează minorii, vorbim de delincvenţa juvenilă
• Delincvenţă juvenilă - conduite inadecvate ale tinerilor minori, fiind aplicat celor care
transgresează legea (delincvenţa în sens legal), dar şi celor care, abandonaţi fiind de părinţi şi
educatori, se integrează în anturaje potenţial delincvente, având un comportament de
evaziune, celor care au fugit de la domiciliu sau din mediul şcolar, vagabondând, celor care au
tulburări de comportament. Punctul de vedere strict legal reduce delincvenţa la raportul cu
norma penală şi urmările vătămătoare ale acţiunilor care sunt sancţionate juridic.
• Devianţă şcolară - abaterea de conduită în raport cu normele şcolare - toate tipurile de
abateri de la normele şi valorile ce reglementează rol-statusul de şcolar.
• Alternative psihologice: - tulburare de comportament
- problemă de comportament
 3. TIPOLOGIA DEVIANȚEI

- Efect - pozitivă
- negativă (infracţiune);
- neutră (excentricităţi).
- După forma de manifestare : - deschisă (transparentă);
(vizibilitate) - ascunsă (corupţia).
- După tipul normei încălcate: - penală;
- sexuală;
- politică;
- religioasă;
- familială;
- autoagresivă.
- După actor: - individuală;
- grupală.
- După gravitatea actului: - tolerată (ţinuta indecentă);
- medie, sau contravenientă;
- gravă, sancţionată penal.
- După criteriul medical: - normală;
- patologică.
- După vârstă: - adultă;
- juvenilă.
Maurice Cusson (1997) :Infracţiuni şi delicte, categorie în care intră toate tipurile de încălcări ale legii, de la
cele mai uşoare până la cele mai grave; sinuciderea; consumul de droguri şi toxicomania, în care autorul
include diverse categorii de dependenţă, inclusiv alcoolismul; transgresiunile sexuale, prostituţia,
homosexualitatea, pornografia; devianţele religioase, erezii, sectarism, vrăjitorie; bolile mentale;
4. Răspunderea penală a minorilor și sistemul sancționator
Codul Penal român (C.P. art. 114) stabilește trei categorii de minori:
- minori sub 14 ani, care nu răspund pentru faptele antisociale comise întrucât în favoarea lor
există o prezumție absolută de lipsă de discernământ;
- minori care au împlinit 14 ani dar nu depășesc 16 ani, care au răspundere penală numai dacă se
dovedește că au săvârşit fapta cu discernământ;
- minori care au împlinit 16 ani şi răspund penal.
Cf. art. 115 C.P., pentru minorii care la data săvârșirii infracțiunii aveau vârsta cuprinsă între 14 şi
18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. Totuși, există unele situații în care se
poate lua o măsură educativă privativă de libertate, atunci când minorul se află în una dintre
următoarele situații:
• a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată
înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
• a comis infracţiunea prin exercitarea de amenințări sau violențe, ori dacă s-a produs decesul
unei persoane;
• dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este închisoare de 10 ani sau
mai mulţi (ori detenţia pe viaţă);
• este judecat pentru săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni concurente care, prin natura,
gravitatea, numărul sau frecvenţa acestora, evidenţiază periculozitatea infractorului.
Alegerea tipului de sancţiune ţine de instanţa de judecată, ce are în vedere gravitatea faptei,
starea minorului (psihică, fizică, morală), condiţiile sociale ş.a.
 Sistemul sancţionator al minorilor
Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) Stagiul de formare civică „obligaţia minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult două
luni, pentru a-l ajuta să conştientizeze consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii
de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor”
b) Supravegherea „constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o
durată cuprinsă între două şi 4 luni, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare
profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care
ar putea afecta procesul de îndreptare al acestuia”.
c) Consemnarea la sfârşit de săptămână „constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de
sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni,
d) Asistarea zilnică „constă în obligaţia minorului de a respecta un program zilnic, stabilit în sarcina sa de
serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor zilnice între 3 şi 6
luni
Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate instanţa impune minorului respectarea
uneia sau mai multora dintre următoarele obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare
profesională; să frecventeze un program de consiliere psihologică sau alte programe de reintegrare
socială organizate sau coordonate de serviciul de probaţiune;
 Instanţa impune minorului respectarea uneia sau mai multora dintre următoarele obligaţii:
– să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;
– să frecventeze un program de consiliere psihologică sau alte programe de reintegrare;
– să participe la activităţi care au drept scop înlăturarea sau diminuarea consecinţelor
unor infracţiuni;
– să nu depăşească limita teritorială stabilită fără acordul serviciului de probaţiune;
– să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice, stabilite de instanţă;
– să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a săvârşit infracţiunea ori cu alte persoane, stabilite de instanţă;
– să se prezinte la judecătorul pentru minori care a luat măsura educativă sau, atunci când
nu este posibil, la un alt judecător pentru minori, ori de câte ori este chemat;
– să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
Dacă minorul nu respectă obligațiile ce-i revin, se pot dispune măsuri privative de libertate.
Măsurile educative privative de libertate sunt:
– internarea într-un centru educativ;
– internarea într-un centru de detenţie.
 a) Internarea într-un centru educativ „constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în
recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit
aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială”, pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.
În funcţie de comportamentul minorului în această perioadă, măsura poate fi înlocuită cu una
neprivativă de libertate, sau cu internarea într-un centru de detenţie (art. 125 CP).
b) Internarea într-un centru de detenţie „constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în
recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de
reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit
aptitudinilor sale”, pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani (excepţie făcând cazul în care pedeapsa pentru
infracţiune este de 20 de ani sau mai mare, situaţie în care internarea e cuprinsă între 5 şi 15 ani). În
raport cu comportamentul, minorul poate fi premiat cu „asistarea zilnică” sau pedepsit cu prelungirea
internării, conform legii (art. 126 CP.).
Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate, iar cele privative, se prescriu într-un termen egal
cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani. Măsurile educative, nu atrag interdicţii,
decăderi sau incapacităţi.