CRONICĂ DE PREZENTARE A CĂRȚII LABIRINTUL IUBIRII A D-NEI
PROFESOARE CLAUDIA BOTA
Mă numesc Dumitrescu Marilena, o persoană care iubeşte mult poezia şi care
la rândul meu scriu poezie şi nu numai, am avut plăcerea să citesc o parte din poeziile d-nei profesoare şi poetă Claudia Bota. Am citit minunatul palmares de scrieri, publicaţii, participări la diferite evenimente literare, atât în România cât şi în stăinătate şi rezultate pozitive la concursuri care au culminat cu succesul poetei, prin primirea de diplome calificate. Nu vreau să înşir toate aceste succese care au evidenţiat-o pe d-na profesoară Claudia Bota pentru că le veţi găsi enumerate în prologul cărţii domniei sale, care face obiectul acestui eveniment de Lansare de carte... Cartea are o denumire care te duce cu gândul la o temă minunată dar în acelaşi timp destul de grea, întortocheată cu obstacole şi multă filozofie... Cartea cuprinde poeme realizate în timp care cuprind trăiri ale poetei în timpul în care le-a scris. Se numeşte ,, LABIRINTUL IUBIRI ,, ce reliefează trăiri, sentimente, renunţări, intoarceri la iubirea universală... Doamna Bota are o legătură strânsă cu divinitatea care i-a încununat cariera şi care a stimulat-o în scrierea versurilor. De asemenea a făcut şi arte plastice tot un domeniu care are legătură cu imaginaţia, cu versul, cu culorile... În Trandafirii iubirii, poeta critică iubirea superficială, dezamăgirea şi spune ,, Cauţi dragostea mereu în gândul gol,/ Şi-ai vrea să fii mai cool/ Însă viaţa te dă de gol, / Când eşti fără nici-un rol” Se îmbărbătează singură spre finalul poeziei... „ Trandafirii izbiţi de asfalt / Vestejite sentimente, pe trotoarul cald / Limpezeşte-ţi ochii, sufletu-n oglindă / Să nu cazi de pe firidă „ Fiind plecată din ţară, sufletul ei a tânjit după locul unde s-a născut şi scrie în Dor de ţară,, Mi-e dor de lacrima visului,/ de glasul ciocârliei ce cânta pe câmpie la răsărit de soare,/ de turmele care curg, la vale,/adâncind bucuria de a fi, în raiul ăsta mare.” Tot în această poezie crtică aspru ce se întâmplă cu destinul distrus al poporului de secole,, Îmi este şi-mi va fi mereu dor, de visul / pe care l-aţi ucis, voi cei mulţi şi goi,/voi care aţi hrănit doar cu iluzii, / luând de secole şi sângele din noi.” Poeta călătoreşte foarte mult în interiorul inimi şi sufletului său, se gîndeşte foarte mult la divinitatea care vine să-i aline suferinţele, nemulţumirile din iubirea pământească,,,În Dumnezeu vede iubirea adevărată, iubirea universală ... În ,, Emanaţia iubirii strigă cu efervescenţă ,, Te iubesc dragoste purtată de ape, / Te iubesc dragoste purtată în aer, / Te iubesc dragoste purtată pe pământ, / Te iubesc dragoste purtată spre cer, Te iubesc chiar şi când vântul bate” şi încheie cu ,, Te iubesc, te iubesc atât de mult. / Totul mă înalţă! / Mă ridică la tine prin aburul scântei divine / Care face fiinţa să-mi fie plină / De lumina divină !” Iată în fiecare poezie introduce armonios Divinitatea şi Lumina divină. Credinţa, împletită cu patriotismul, este urmărită de poetă pe tot parcursul cărţii. Cartea este un amestec de trăiri, sentimente care te copleşesc şi patriotism... care-l reliefează cu toată tăria...Îi doresc poetei Claudia Bota mult succes incontinuare, şi recomand citirea acestei cărţi care te îmbie la meditaţie, la credinţă şi la speranţa că undeva cineva acolo sus ne iubeşte ! Am ales o poezie care mi-a plăcut foarte mult Lacrima pentru inima ta Dintr-o perlă sculptez, În sufletul tău înscripţionez, Azi, mâine, între lacrimi ce au subscris, Începutul fără sfârşit, fără abis, Doar las un timp şi cercetez, Neliniştea ta mi-o notez, Între paginile trupului tău vânez, Căutări după căutări, Dorinţe după dorinţe, Mă zidesc în fiecare lucru, În fiecare cuvânt şoptit, Cercetez fiecare colţ, Pentru tine ajung să mă înalţ Parcurg treaptă cu treaptă, Uneori mă furişez, Printre piscuri uitate, De lumini presărate. Între lacrimi revăd, Flori albe de colţ, A durerilor tale lăsate. Iubesc puterea ta, Lumina ta, viaţa ta, Iubesc felul tău de a fi Chiar şi când lacrima mea, Atinge inima ta.