Dragă poete,

Ai trecut în eternitate prea devreme, lăsând în urmă de treisprezece ani

numai lacrimi și durere. Atunci când citesc poemele tale inima mi se umple de
bucurie și speranță, speranța că poate vei putea reveni, însă această speranță
rămâne doar un vis, vis neîmplinit. Tu poete ești geniul și omul realist, ce
întotdeauna îmi sugerează liniștea ce se revarsă în suflet. Ai depus mult suflet in
poemele tale, scriind despre mamă, țară, natură.
Scumpul nostru Vieru, poet al neamului, ne-ai oferit foarte multe versuri,
pe care le-ai lăsat drept tezaur națiunii tale. Blestemata ziua de optsprezece
ianuarie 2009 te-a luat la ceruri, gravul accident de circulație ți-a sfărâmat
măruntaiele, medicii se străduiau, însă șanse nu erau, acele ceasornicului băteau
și bătăile inimii se tot răreau și la ora 1 și 30 minute –s topul cardiac zilele ți le-a
luat, medicii nu te-au mai putut resuscita și totul a luat sfârșit, a rămas penița și
versul neterminat. Ai scris, poete și scumpul ,,Abecedar” al copiilor, ai relatat
toată inspirația pe foaie și astăzi toate cele scrise ne sunt de folos. Ai fost, ești și
vei fi poet al neamului, Vieru cel scump și drag. În fața ta, poete se întinde veșnic
un oraș de silabe, știi foarte bine că aceste silabe unite formează cuvinte, cuvinte
de mulțumire. Silabele ne fac viața mai ușoară, prin simplul fapt că reprezintă
fundamentul cuvintelor, prin care noi, oamenii, ne exprimăm viziunea asupra
lumii care ne găzduiește existența și asupra vieții, cu toate aspectele, bune sau
rele. Tu, poete, indiferent de ce ai scris, de ce ai simțit, ne-ai transmis propriile
gînduri și sentimente prin operele tale nemuritoare, destinate să-i facă fericiți și
înțelepți pe toți iubitorii de frumos. Observăm că scrisul pentru tine era o
eliberare, o izbăvire de tot refugiul și gîndurile adunate prielnic într-o ceașcă de
zile. Infinitul admirației pe care vi-l port relatează decizia mea de a vă scrie aceste
rânduri, adorând viața și tot ceea ce ați relatat prin versuri, simțindu-mă plutind
prin nori cu o doriță arzătoare de a cuprinde cu o privire toate creațiile
dumneavoastră, pline de inspirație, ce ne deslușesc caracterul unui geniu. Prin
toate operele tale, îi inviți pe cititori să cunoască toată splendoarea pe care a-i
relatat-o în versuri, pentru a-i ghida spre descoperirea marilor fundamente ale
înțelepciunii. Ne-ai înfățișat universul fabulos și neprihănit care ne-a devenit o
arhitectură contemporană. Etern poet al neamului nostru, ești un renume
pentru literatura basarabeană, ești zeul cunoașterii și înțelepciunii, ești frumosul
ideal care ai suit la ceruri, însă pe pământ ne-ai lăsat poeziile vieriene profunde si
ghidate de întreg universul. Creația ta, poete a rămas ca o amprentă în conștiința
și istoria noastră națională, deoarece versul tău este lumânarea care aprinde alte
lumânări. Citind lirica ta, poete, durerea și speranța sunt cele care pe deplin redau
imaginea plaiului mioritic. Spuneai, drag Vieru, ,,Am mulți colegi care au debutat
mult mai mult har poetic, dar pentru că sufletul lor n-a fost atins s-au chinuit de
suferințe, au rămas poeți obișnuiți”, ziceai cu glas domol ,,Suferința naște
frumusețe”.
Maestre, plânge codrul, plânge Nistrul și Prutul, plânge cerul și toată lumea,
dar lacrimile nu pot șterge amintirea. Parcă ieri încă mai existau speranțe și vise,
iar astăzi totul s-a prefăcut în scrum pe care atît de simplu l-a luat vântul, dar nu e
adevărat chipul preaslăvit al mamei din poeziile tale va zâmbi mereu cititorilor.
Numele tău, poete, nu va descrește, îndepărtându-se de noi în timp, ci
dimpotrivă. Nimeni și nimic nu te va putea eclipsa. Ești ca un astru, a cărui lumină
blândă ne va călăuzi în bezna nopții istorice în care orbecăim. Și atunci când ieșim
la lumină, numele tău, chipul tău este trecut printre sfinții și martirii neamului.
Drag Vieru, ai fost, ești un mare poet al plaiului nostru, ești sufletul Patriei și
a Limbii Române, pe care ai iubit-o cu înflăcărare. Ai luptat pentru acest pământ,
pentru această limbă ca nimeni altul și fiecare firișor de țărînă din Moldova este
îmbibat cu dragostea ta. Poete, ne-ai lăsat nouă o mare avere și bucurie. Cartea
ta, lăsată drept moștenire, ne este și ne va fi scumpă de-a pururi.
Îți mulțumesc pentru lumina și pentru spiritualitatea ta ce răspândește
asupra noastră în consens cu licăririle tale dumnezeiești-poeziile. Mă închin în fața
ta, Mare Maestre, scumpul și iubite poet al poeziilor, care înfloresc ca niște
zâmbete pe chipurile copiilor. Te-ai născut în familia plugarilor romîni Pavel și
Eudochia la 14 februarie 1935, în fostul județ Hotin România. Ai absolvit școala de
7 clase din satul natal în anul 1950,după care ai urmat școala medie din orășelul
Lipcani,pe care o termini în 1953.La 8 iunie 1960 te căsătorești cu Raisa,
profesoară de limba română și latină. Multe evenimente ți-a oferit viața,
frumoase și mai puțin frumoase, sacre, însă cel mai sacru a fost moartea. Ai
plecat în veșnicie, însă noi, cei rămași, îți vom păstra amintirea și-ți vom citi opera
peste veacuri.
Îți scrie a ta cititoare Carbune Valeria.

Carbune Valeria

Eleva Colegiului Pedagogic ,,Ion Creangă” din Bălți

Or. Bălți