Curent literar:

 mișcare literară dintr-o anumită perioadă social-istorică, reunind scriitori care împărtășesc
principii estetice similare.
 principiile estetice ale unui curent sunt cristalizate, de obicei, într-un manifest literar.
 într-o operă literară pot coexista elemente specifice mai multor curente litarare.
ROMANTISMUL
 MANIFESTARE/APARIȚIE:
 Orientare ideologică, artistică și literară, apărută în spațiul european la sfîrșitul secolului
al XVIII-lea, prima jumătate a secolului al XIX-lea
 MANIFEST LITERAR:
 Victor Hugo, Prefața la drama Cromwell: „Nu există reguli, nici modele. conceptul artei
de frumos include și urâtul, și grotescul.”
 Mihail Kogălniceanu, Introducție la Dacia litarară
 TRĂSĂTURI/PRINCIPII ESTETICE

 imaginația-principiul fundamental de creație; primatul sentimentului și al fanteziei

creatoare
 subiectivitatea, expansiunea eului individual
 respingerea regulilor impuse de clasicism, libertatea de creație
 fascinația misterului și a excepționalului, antiteza, culoarea locală, interesul pentru mituri,
folclor, simboliri, trecutul istoric, natură și spații exotice
 cultivarea emoției și a sentimentului, intensitatea trăirilor.
 amestecul genurilor și al speciilor
 SURSE DE INSPIRAȚIE
 folclorul local, miturile, fantasticul, fabulosul
 trecutul istoric
 natura locală sau spațiile exotice
 excepționalul (situații, personaje)
 RAPORTUL CU TIMPUL
 evadarea din realitate în fantezie, vis, trecut istoric, spațiu natal sau spații exotice
 antiteza trecut-prezent
 STILUL
 stil metaforic
 fuziunea genurilor și speciilor
 lărgirea și îmbogățirea limbii literare: limbaj popular, arhaic etc.
 PARTICULARITĂȚI ALE PROZEI ROMANTICE
 prezența unui narator implicat afectiv
 acțiune bogată în întâmplări neobișnuiteși răsturnări de situație spectaculoase, legate cel
mai adesea de ascensiunea sau prăbușirea unor personaje
 personaje excepționale înzestrate cu defecte și calități ieșite din comun
 cultivarea pitorescului (pitoresc-ceea ce place ochiului, singular, neobisnuit)
 întrebuințarea frecventă a antitezei, atât ca procedeu compozițional, cât și ca mijloc de
caracterizare a personajelor
 limbaj care mizează pe expresivitate, bogat în figuri de stril
 interes manifestat față de specii cum ar fi nuvela istorică și romanul istoric, nuvela
fantastică și romanul fantastic, memoriile de călătorie
APLICAȚII

1. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două

trăsături specifice prozei romantice.

Vino-n codru la izvorul Să-l ridic de pe obraz.

Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund. Pe genunchii mei șede-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Și în brațele-mi întinse Iar în păr, înfiorate,
Să alergi, pe piept să-mi cazi, Or să-ți cadă flori de tei.
Să-ți desprind din creștet vălul,
(Mihai Eminescu, Dorința)

2. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două

trăsături specifice prozei romantice.
„Se făcuse noaptea. Stelele mari şi albe tremurau pe cer şi argintul lunii trecea, sfâşiind
valurile transparente de nouri ce se-ncreţeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul
snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-
nconjura dumbrava era poleită şi, tremurând, îşi arunca din când în când undele sclipitoare spre
ţărmii adormiţi. Şi-n mijlocul acestei feerii a nopţii lăsate asupra unui rai înconjurat de mare
trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la călcâie... Ea
mergea încet... Toate visele, toată încântarea unei aromate nopţi de vară îi cuprinsese sufletul ei
virgin... ar fi plâns! Îşi aducea aminte de amantul ei şi-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu
durerea ei. Ea veni lângă lac şi văzu cărare de prund pe sub apă. Începu să treacă şi apa fugea
rotind împrejurul gleznelor ei... Când ajunse în dumbravă umbra mirositoare a arborilor nalţi
arunca un reflect albastru asupra pieliţei ei, încât părea o statuă de marmură în lumină viorie...
Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele
de frunze... şi acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el.
"Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumuseţea nopţii, în
tăcerea dumbrăvilor"... El s-apropie... El credea asemenea că are-o-nchipuire aievea înaintea
lui... ”
(Mihai Eminescu-Cezara)