Sunteți pe pagina 1din 26

REGULAMENTUL

COMUNITĂȚII DUMBRĂVIȚA

În condițiile în care zonele rurale și urbane joacă un rol important în atingerea obiectivelor Strategiei
Uniunii Europene pentru Dezvoltare Durabilă, o calitate a mediului rural contribuie la atingerea priorității
strategiei de la Lisabona. De asemenea, atingerea dezideratului învederat nu se poate realiza fără un Cod etic al
administrației publice locale la nivelul comunei Dumbrăvița, care trebuie să constituie un exemplu de
comportament educațional pentru cetățenii comunei.
În conditiile în care priorităție ar trebui îndreptate către un mediu sănătos, considerăm că acest deziderat
este unul de o mare importanță în ideea obținerii unei minți sănătoase.
Față de împrejurarea că Dumbrăvița se află într-o continuă dezvoltare economică cât și demografică
considerăm că un set de reguli minimale sunt imperios necesare pentru a ține pasul cu această dezvoltare și doar
o dezvoltare bazată pe reguli minimale poate conduce la un respect reciproc între puterea executivă, deliberativă
din cadrul comunei Dumbrăvița și cetățean.

Capitolul I. NATURĂ ȘI BIODIVERSITATE


ACTIVITĂȚI EDILITAR GOSPODĂREȘTI PENTRU PROTEJAREA NATURII

A. Protejarea, întreținerea, conservarea spațiilor verzi.

A 1. Pentru protectia și conservarea spațiilor verzi, persoanele fizice și juridice au următoarele obligații:

a) să nu abandoneze niciun fel de deșeuri pe spațiile verzi, indiferent de natura proprietății acestora;

b) să nu folosească focul deschis precum și generarea prin acesta de incendii;

c) să nu producă tăieri neautorizate sau vătămari ale arborilor și arbuștilor, de asemenea să nu deterioreze
construcțiile și instalațiile utilitare și ornamentale existente pe spațiile verzi ale domeniului public;

d) să nu ocupe cu construcții provizorii sau permanente spațiile verzi;

e) să nu diminueze suprafețele de spații verzi;

f) distrugerea buruienilor și în mod special a celor cu potențial alergen (iarba pârloagelor – Ambrosia
artemisiifolia, pelinul – Artemisia sp.) de pe spațiile verzi ale domeniului public situate între carosabil și limita
de proprietate privată pe toată lungimea frontului stradal aferentă proprietății, prin scoaterea rădăcinilor,
smulgere, cosirea corespunzătoare;

g) să procedeze la amenajarea și întreținerea spațiilor verzi proprii – curți, grădini interioare;

h) să procedeze la întreținerea și salubrizarea terenurilor, cosirea terenurilor proprietate privată împrejmuite sau
neîmprejmuite situate în intravilanul sau extravilanul localității, precum și a celor date chirie, administrare,
arendare sau concesiune;

1
Întreținerea spațiilor verzi se asigură de către proprietarii și administratorii acestora.

Serviciul Public din cadrul Primăriei comunei Dumbrăvița are obligația să țină evidența spațiilor verzi
de pe teritoriul administrativ în registrul local al spațiilor verzi și să asigure protecția acestora.

Înstrăinarea și atribuirea terenurilor cu spații verzi se efectuează în condițiile prevăzute de legislația


specifică în vigoare, cu păstrarea destinației de spațiu verde.

Activitățile de gospodărire a spațiilor verzi, proprietate privată sunt finanțate de proprietari.

A.2 Persoanele fizice și persoanele juridice răspund contravențional pentru:

a) folosirea neautorizată a terenurilor cu destinație de spații verzi ale domeniului public;


b) nerespectarea cerințelor privind proiectarea, construirea și darea în exploatare a obiectivelor în spațiile verzi;
c) desfășurarea neautorizată a activităților economice, de turism și agrement în spatiile verzi;
d) ocuparea nelegală a terenurilor cu spații verzi;
e) montarea dispozitivelor exterioare pentru uscarea și expunerea de rufe pe fațadele locuințelor (înspre stradă),
în spațiile verzi, pe străzile principale și în zona centrală a comunei;
f) deteriorarea spațiilor verzi în urma incendiilor sau arderea resturilor vegetale rezultate în urma întreținerii
spațiilor verzi;
g) aruncarea pe spațiile verzi de mase plastice, hârtii, sticle, resturi animaliere, deșeuri menajere și orice alte
deșeuri;
h) distrugerea sau deteriorarea drumurilor, aleilor, sistemelor de drenaj, instalațiilor tehnice și inginerești din
spațiile verzi ale domeniului public;
i) spălarea autovehiculelor și a altor mijloace de transport pe spațiile verzi;
j) cultivarea legumelor și a zarzavaturilor pe domeniul public;
k) circularea, parcarea, gararea sau abandonarea autovehiculelor pe spațiile verzi;
l) împrejmuirea zonei verzi de pe domeniul public fără autorizație;
m) distrugerea sau deteriorarea spațiilor verzi (arbori, arbuști, plante floricole, trandafiri, gard viu, gazon etc.)
prin orice mod – călcare, rupere, jupuire, crestare, baterea de cuie, vopsire, etc.;
n) însușirea fără drept de arbori, puieți sau lăstari doborâți de fenomene naturale, tăiați sau scoși din rădăcină,
aflați pe domeniul public;
o) distrugerea sau deteriorarea mobilierului urban (bănci, coșuri pentru gunoi, pergole, vaze ornamentale,
jardiniere, statui, stâlpi ornamentali, rastele pentru biciclete, fântâni ornamentale, cișmele etc.), indicatoarelor
de avertizare și restrictie, a panourilor informaționale, construcțiilor utilitare din parcuri etc;
p) depozitarea clandestină de gunoi menajer și materiale de construcții;
q) distrugerea, deteriorarea sau murdărirea aparatelor sau echipamentelor de joacă pentru copii;

2
r) nerespectarea prevederilor de conduită în spațiile de joacă pentru copii, prevederi afișate la locurile de joacă;
s) plantarea pe domeniul public și în aliniamentele stradale, de pomi şi arbuşti fructiferi cu excepția celor admiși
de compartimentul de specialitate al primăriei;
ș) pășunatul pe spațiile verzi care constituie domeniul public al statului;
t) executarea unor lucrări edilitar – gospodărești care afectează spațiile verzi fără aprobarea serviciilor de
specialitate ale Primăriei comunei Dumbrăvița și fără plata anticipată a contravalorii lucrărilor de refacere a
zonei verzi;
ț) distrugerea spatiilor verzi prin poluare cu ape reziduale, chimicale, deseuri de productie, produse petroliere
sau alte substante nocive.
Nerespectarea obligatiilor stabilite la pct. A1 respectiv A2 constituie contravenții și se sancționează după cum
urmează:

- cu avertisment sau amendă de la 800 lei la 2.500 lei pentru faptele săvârșite de persoanele fizice cu
încălcarea dispozițiilor de la la pct. A1 literele: a;b;c;d;e;f;h; precum și la pct. A.2 literele: a; b;c;d;
f;g; h;k;l;m;o;p;ş;t,t.

- pentru faptele supra săvârșite de persoanele juridice sancțiunea este avertisment sau amendă de la
1.000 lei la 2.500 lei.

- pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute la pct. A1 lit.g; precum și la pct. A.2 literele: i;j;n;r;s;
sancțiunea contraventională pentru persoanele fizice este avertisment sau amendă de la 300 lei la 1.000
lei, iar pentru persoanele juridice sancțiunea contravențională este avertisment sau amendă de la 500
lei la 1.500 lei.

B. ACTIVITĂȚI EDILITAR GOSPODĂREȘTI

De asemenea, în toată zona administrativă a comunei Dumbrăvița, proprietarii de imobile persoane fizice sau
juridice răspunspund contravențional pentru :

a) neîntreținerea fațadelor locuințelor, sediilor de firmă, magazine, chioșcuri sau tonete și împrejmuiri
stradale, prin lucrări de reparații, zugrăvirea sau vopsirea lor;
b) neîntreţinerea curăţeniei şi igienei în blocurile de locuinţe și curți, anexe gospodăreşti, în jurul spaţiilor
în care îşi desfăşoară activitatea;
c) neînlocuirea jgeaburilor, burlanelor uzate, țiglelor, olanelor și a geamurilor sparte precum și a firmelor
luminoase uzate sau deteriorate;
d) neafișarea numărului de imobil la loc vizibil (pe frontul clădirii sau pe poartă);
e) nesalubrizarea terenurilor deținute în zonele intravilane cât și în zonele extravilane;
f) necurățirea zăpezii și spargerea gheții de pe trotuarele din fața imobilelor, aferente frontului stradal al
imobilului;
g) nepresărarea de material antiderapant în caz de polei și gheață;
3
- nerespectarea dispozițiilor prevăzute la pct. B literele: f; g reprezintă contravenție și se sancționează față
de persoanele fizice cu avertisment și amendă de la: 500 lei la 1.500 lei, pentru nerespectarea literei e)
sancțiunea este de la 800 de lei la 2.500 de lei, iar pentru persoanele juridice cu avertisment sau amendă
de la 1.000 lei la 2.500 lei.
- sancțiunea contravențională aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute la pct. B literele: a; b;
c; d) atrag pentru persoanele fizice, avertismentul sau amendă de la 300 lei la 1.000 lei, iar pentru faptele
săvârșite de persoanele juridice cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Constatarea și sancționarea contravențiilor se va face de către primărie, persoanele împuternicite de


aceasta și de Poliția Locală Dumbrăvița.

Capitolul II. POLUAREA SOLULUI/SUBSOLULUI


CONSERVAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
Orice persoană, fizică sau juridică, afectată sau susceptibil a fi afectată de o poluare a mediului geologic
are dreptul să fie informată și să se adreseze autorităților competente pentru luarea măsurilor de prevenire sau
refacere a mediului geologic.
Refacerea mediului geologic și a ecosistemelor terestre afectate constă în aducerea acestora cât mai
aproape de starea naturală, prin aplicarea unor măsuri de curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică,
complementare și compensatorii și prin eliminarea oricărui risc semnificativ de impact asupra acestora, conform
categoriei de folosință a terenului.
Procesul de refacere a mediului geologic constă în îndepărtarea surselor de contaminare de pe
amplasament, în izolarea și decontaminarea ariilor contaminate, limitarea și eliminarea posibilităților de
răspândire a poluanților în mediul geologic și în atingerea valorilor limită admise pentru concentrațiile de
poluanți.
Operatorul economic sau deținătorul de teren este obligat să realizeze măsurile cuprinse în proiectul
pentru curățare, remediere și/sau reconstrucție ecologică la încheierea activității și/sau la schimbarea destinației
terenului.
Poluatorul are obligația de a suporta costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor
contaminate și a ecosistemelor terestre, ce fac obiectul unui studiu de fezabilitate și al unui proiect tehnic,
elaborate după realizarea investigării și evaluării poluării solului și subsolului

A. Deținătorii de terenuri, cu orice titlu, precum și orice persoana fizică sau juridică care desfășoară o
activitate pe un teren, au următoarele obligații:

a) să prevină, pe baza reglementărilor în domeniu, deteriorarea calității mediului geologic (sol/subsol, canale,
gropi în proprietate, organizări de șantier, depozite diverse);

b) să nu utilizeze materiale care poluează prin depozitare în timp și contact cu solul;

c) să asigure luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau funcțional, în special a celor
situate de-a lungul căilor de comunicații rutiere;

d) să depoziteze stratul fertil separat în vederea refolosirii acestuia la decopertarea solului;

4
e) după terminarea lucrărilor edilitar gospodărești solul trebuie să fie adus la starea lui inițială;

f) în zonele fără canalizare se vor achiziționa fose septice ecologice;

g) șanțurile de scurgere stradală vor fi amenajate corespunzător pentru a se evita poluarea solului cu ape uzate,
având obligația de a menține curate rigolele interzicându-se aruncarea gunoaielor de orice natura în acestea;

h) se vor ține sub control depozitările de deșeuri pe sol conform legislației în vigoare;

B. Persoanele juridice care colectează sau dețin substanțe periculoase (uleiuri uzate, acumulatori uzați) au
obligația să amenajeze spații securizate, betonate, în vederea protejării solului și vegetației.

- nerespectarea acestor obligații, atrage răspunderea contravențională. Contravenţiile stabilite în prezentul


capitol se sancţionează cu avertisment sau cu amendă de la 300 lei la 1.000 lei pentru faptele săvârșite
de persoanele fizice și de la 800 lei la 2000 lei pentru faptele săvârșite de persoanele juridice;
- constatarea și sancționarea contravențiilor stabilite în prezentul capitol se va face de către primar,
persoanele împuternicite de acesta și de către Poliția Locală.

C.1 Pentru păstrarea unui mediu curat, persoanele fizice și persoanele juridice de pe raza comunei au
următoarele obligații:

a) să întrețină și să mențină permanent în stare de curățenie parcurile, locurile de agrement, zonele verzi
între limita de proprietate și stradă;

b) să efectueze lucrări de întreținere a pomilor (tăieri de rodire și înfrumusețare, vopsire cu var a


trunchiurilor de două ori pe an: primăvara și toamna) să toaleteze copacii astfel încât să nu aducă atingere
firelor de curent. Tăierile pentru protejarea firelor de curent și comunicații, unde este cazul vor fi
efectuate de către primărie sau de firme autorizate. De asemenea să nu obtureze vizibilitatea
conducătorilor auto în trafic, să nu stânjenească trecerea pietonilor pe trotuare, să efectueze tratamente
contra bolilor si dăunătorilor ori de câte ori este nevoie conform recomandărilor compartimentului agricol
din cadrul primăriei Dumbrăvița;

C.2. Constituie contravenție și se sancționează cu amenzile învederate următoarele:

a) arderea deșeurilor vegetale menajere sau de altă natură în curți, intravilanuri sau pe străzi;
b) circulația sau staționarea autovehiculelor în parcurile sau pe zonele verzi publice;
c) tăierea pomilor fructiferi, nefructiferi sau ornamentali, fără aprobarea din partea primăriei;
d) ruperea florilor, arbuștilor și pomilor fructiferi din parcuri, spații publice sau grădini publice;
e) aplicarea unor pesticide neomologate;
f) depozitarea și prelucrarea unor materiale care emană mirosuri respingătoare sau fum;
g) neluarea de măsuri de depozitare în condițiile legii a rezidurilor industriale;
h) gararea autovehiculelor de transport marfă și persoane în alte locuri decaât cele autorizate și marcate
corespunzător;

5
- nerespectarea obligațiilor prevăzute de pct. C.1. lit.a și b săvârșite de către persoanele fizice constituie
contravenție și se snctionează cu avertisment sau amendă de la 300 la 1.000 lei, iar faptele supra
săvârșite de către persoanele jurirdice se sancționează cu avertisment sau amendă de la 1.000 lei la 2.000
lei.

- pentru faptele săvârșite de către persoanele fizice prin încălcarea dispozițiilor de la pct. C.2 literele: a; b;
c; d; e; f; g; h) – sancțiunea contravențională este avertisment sau amendă de la 800 lei la 1.500 lei, iar
pentru faptele contravenționale săvârșite de persoanele juridice, sancțiunea contravențională este
avertismentul sau amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Capitolul III. CALITATEA APELOR


CANALIZAREA ȘI ALIMENTAREA CU APĂ POTABILĂ

Apa constituie o resursă naturală cu valoare economica în toate formele sale de utilizare.

Plecând de la considerentul că apa este o sursa finită și vulnerabilă care necesită reguli precise conform
cărora se stabilesc prioritățile umane, trebuie să se respecte protejarea mediului înconjurător și utilizarea
rațională a resurselor de apă.

Precipitațiile atmosferice, denumite și ape meteorice, conțin unele impurități dizolvate sau în suspensie, în
majoritatea cazurilor impuritățile din atmosferă regăsindu-se în caracteristicile de calitate ale apei.

Calitatea apei de precipitații dintr-o zonă rurală este un indicator al poluării chimice a atmosferei zonei
respective; toate elementele componente ale sistemului de gospodărire a apelor pluviale necesită o dimensionare
(canale, bazine de retenție, instalații de infiltrare, instalații de utilizare a apei de ploaie). Prioritară este
gospodărirea scurgerilor, asigurarea condițiilor igienice și menținerea în bune condiții a suprafețelor construite.
Dimensiunea construcțiilor trebuie să fie în concordanță cu obiectivul urmărit.

Conservarea, refolosirea și economisirea apei sunt obligații ale tuturor utilizatorilor de apă.

Se interzice:

a) depozitarea în albii sau pe malurile cursurilor de apă, ale canalelor, sau în zonele de protecție ale
acestora, a materialelor de orice fel;
b) spalărea, în cursurile de apă sau în lacuri, canale și pe malurile acestora, a vehiculelor și autovehiculelor,
a altor utilaje și agregate mecanice;
c) spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri, canale și pe malurile acestora, a animalelor, a obiectelor de uz
casnic și covoare prin folosirea detergenților și a ambalajelor care au conținut pesticid sau alte substanțe
periculoase;
d) deversarea apelor uzate și meteorice în rețelele de canalizare ale comunei sau ale obiectivelor
industriale, cu nerespectarea condițiilor stabilite de deținătorii acestora;
e) evacuarea apelor uzate menajere pe domeniul public;
f) folosirea de canale deschise, pentru scurgerea apelor fecaloid-menajere sau a apelor cu conținut toxic;
g) tăierea ori distrugerea arborilor, arbuștilor, tufelor, a culturilor perene și puieților din albiile cursurilor de
apă, diguri și din zonele de protecție a acestora;
h) pășunatul în zonele de protecție a cursurilor de apă;
6
i) întreținerea necorespunzătoare a lucrărilor de captare, acumulare și distributie a apei, a lucrărilor de
protecție a albiilor și malurilor, a celor de prevenire și combatere a acțiunii distructive a apelor;

În conformitate cu legislația specifică națională se interzice:

a) exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele, fără respectarea
prevederilor autorizației de gospodărire a apelor;

b) folosirea resurselor de apă de suprafață sau subterane în diferite scopuri, fără respectarea prevederilor
autorizației de gospodărire a apelor, cu excepția satisfacerii necesităților gospodăriei proprii;

c) evacuarea sau injectarea de ape uzate, precum și descărcarea de reziduuri și orice alte materiale în resursele
de apă, fără respectarea prevederilor avizului sau a autorizației de gospodărire a apelor;

d) vărsarea sau aruncarea în rețele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanțelor periculoase, precum
și a materialelor care pot produce obturarea sistemului de canalizare (servețele umede, scutece, etc.);

e) instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene prin, peste sau sub albii ale râurilor, canale, conducte, ori în
zonele de protecție a acestora, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia, ori
fără notificarea unor astfel de activități;

Nerespectarea acestor prevederi atrage dupa sine sancțiuni contravenționale cuprinse în legislația
specifică națională, respectiv în legea apelor nr.107/1996 modificată și actualizată. Aplicarea sancțiunilor
contravenționale se face de către autoritatea competentă autorizată de lege cu sprijinul poliției locale
Dumbrăvița.

Orice activitate pe luciu de apă, în albii minore ori în zone de protecție, se vor realiza astfel încât să nu
producă efecte negative asupra malurilor și albiilor cursurilor de apă, malurilor și cuvetelor lacurilor,
monumentelor naturii, construcțiilor, lucrărilor sau instalațiilor existente în albii și să influențeze cât mai puțin
folosirea apelor de către alți utilizatori. În nicio situație nu este permisă deteriorarea calității apei. Pe malurile
apelor aparținând domeniului public, dacă nu sunt impuse restricții, orice persoană fizică are dreptul de acces
liber, pe propria răspundere, pentru plimbare sau recreere, fără a produce prejudicii apelor, albiilor, malurilor și
riveranilor.

În zonele special organizate ori amenajate pentru agrement pe malurile apelor, accesul este permis în
condițiile stabilite de deținătorii acestor zone și cu respectarea prevederilor înscrise în autorizația de gospodărire
a apelor, eliberată acestora.

Folosirea, transportul și manipularea de deșeuri și substanțe periculoase în zonele din jurul apelor și în
alte locuri din care acestea ar putea ajunge în apele de suprafață sau subterane se pot face numai în astfel de
condiții încât să nu producă poluarea apelor. Depozitarea deșeurilor și substanțelor periculoase în zone din
apropierea apelor se face în conformitate cu avizul de gospodărire a apelor. Depozitarea în albia majoră si
minoră a materialelor sau a deșeurilor radioactive este interzisă.

Persoanele fizice sau juridice, care au în proprietate sau în folosință obiective în zone ce pot fi afectate
de acțiunile distructive ale apelor, de fenomenele meteorologice periculoase sau de accidentele la construcțiile
hidrotehnice, au obligația să asigure întreținerea și exploatarea corespunzătoare a lucrărilor de apărare existente.

7
CANALIZAREA ȘI ALIMENTAREA CU APĂ POTABILĂ

În zona de protecție severă, pe o suprafață de 20x20 m în jurul puțurilor de extracție a apei potabile, se
interzice:

a) amplasarea de construcții definitive sau temporare;

b) efectuarea de explozii și escavații de orice fel;

c) depozitarea de materiale, excepție făcând materialele necesare exploatării puțului;

d) traversarea zonei de gospodării subterane fără acordul utilizatorului;

e) deversarea apei uzate;

f) pășunatul animalelor;

g) utilizarea îngrășămintelor și substanțelor toxice;

h) înființarea unor crescătorii de animale;

În zona de protecție a rețelelor de apă și canal, pe o lățime de 2 metrii deasupra acestora se interzice:

a) amplasarea de construcții definitive sau temporare;

b) depozitarea de materiale gunoi, utilaje, etc.;

c) traversarea zonei de gospodării subterane fără acordul utilizatorului;

d) deversarea apei uzate;

Pentru gestionarea corectă a rețelelor de apă și canal se interzice:

a) efectuarea de lucrări neautorizate la rețelele de apă și canal;

b) nepermiterea personalului operatorului de citit apometrul sau a controla instalațiile de apă şi


canalizare conform contractului încheiat cu furnizorul;

c) folosirea de pompe, hidrofoare sau alte instalații care pot perturba buna funcționare a rețelei publice
de apa și canalizare;

d) folosirea hidranților publici în alte scopuri decât cele legate de incendiu;

e) însușirea fără drept a capacelor, ramelor metalice și grătarelor de la rețeaua tehnico- edilitară;

f) deteriorarea instalațiilor publice de distribuție a apei și canalizare;


8
g) acoperirea cu pământ, moloz și alte materiale al receptorilor căminelor de apă;

h) nedesfundarea sistemelor de canalizare din incinta gospodăriilor individuale;

i) înfundarea gurilor de scurgere la canalizare prin aruncarea sau depozitarea de pământ sau alte
reziduri;

j) mutarea sau deteriorarea indicatoarelor a gospodăriilor subterane;

k) deteriorarea aparatelor de control și sigiliilor aplicate;

l) introducerea în rețeaua publică de alimentare cu apă a unei alte calități de apă;

m) deversarea altei calități de ape uzate decat cele prevăzute în contractul cu operatorul;

n) poluarea sau infectarea apei potabile distribuite pe rețeaua publică;

- nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravențională, prevăzută în Legea apelor 107/1996
modificată și actualizată, iar constatarea contravențiilor se face de către persoanele autorizate de Lege cu
concursul nemijlocit al poliției locale Dumbrăvița.

Capitolul IV. GESTIUNEA DEȘEURILOR

Producătorii de deșeuri, precum și unitățile specializate în conceperea și proiectarea activităților ce


pot genera deșeuri au următoarele obligații:

a) să adopte, încă de la faza de concepție și proiectare a unui produs, soluțiile și tehnologiile de eliminare sau
de diminuare la minimum posibil a producerii deșeurilor;

b) să ia măsurile necesare de reducere la minimum a cantităților de deșeuri rezultate din activitățile existente cu
respectarea Codului Fiscal;

c) să nu pună în circulație produse, dacă nu există posibilitatea eliminării acestora ca deșeuri, în condițiile
respectării prevederilor legale;

d) să conceapă și să proiecteze tehnologiile și activitățile specifice, astfel încât să se reducă la minimum posibil
cantitatea de dețeuri generată de aceste tehnologii;

e) să ambaleze produsele în mod corespunzător, pentru a preveni deteriorarea și transformarea acestora în


deșeuri;

f) să evite formarea unor stocuri de materii prime, materiale auxiliare, produse și subproduse ce se pot deteriora
ori pot deveni deșeuri ca urmare a depășirii termenului de valabilitate;

g) să valorifice în totalitate, dacă este posibil din punct de vedere tehnic și economic, subprodusele rezultate din
procesele tehnologice;

h) să nu amestece diferitele categorii de deșeuri periculoase cu deșeuri nepericuloase,

9
i) să asigure echipamente de protecție și de lucru adecvate operațiunilor aferente gestionării deșeurilor în
condiții de securitate a muncii;

j) să nu genereze fenomene de poluare prin descărcări necontrolate de deșeuri în mediu;

k) să ia măsurile necesare astfel încât eliminarea deșeurilor să se faca în condiții de respectare a reglementărilor
privind protecția populației și a mediului;

l) să nu abandoneze deșeurile și să nu le depoziteze în locuri neautorizate, inclusiv depozitarea pe proprietatea


privată – curți, grădini, incinte private;

m) să separe deșeurile înainte de colectare, în vederea valorificării sau eliminării acestora;

n) să desemneze o persoană, din rândul angajaților proprii, care să urmărească și să asigure îndeplinirea
obligațiilor prevăzute de lege în sarcina producătorilor de deșeuri.

Acest regulament se aplică și deseurilor rezultate din activitățile de construire, renovare, reabilitare,
reparare, consolidare, demolare a: construcțiilor civile; construcțiilor industriale; construcțiilor edilitare;
infrastructurii de transport, precum și activităților de decolmatare.

Gestiunea deșeurilor din construcții și demolări va fi cuprinsă obligatoriu în orice proiect care cuprinde
activitățile mai sus enumerate. Gestionarea deșeurilor din construcții și demolări se realizează direct de către
titularul activității sau prin transferarea responsabilității unei terțe părți autorizată de către autoritatea
competentă pentru desfășurarea activității/activităților de colectare, sortare, transport, tratare, valorificare,
eliminare și/sau depozitare a deșeurilor provenite din construcții și demolări.

Este interzisă:

a) depozitarea direct pe trotuar, pe sol, sau pe carosabilul străzilor a materialelor de construcție: mortar, beton,
nisip, balast, pamânt rezultat din săpături, alte deșeuri amestecate/resturi rezultate din activități de reparații și
amenajări la clădiri și locuințe și din demolarea unor construcții civile sau industriale.

Deșeurile și materialele menționate se depozitează numai în recipiente standardizate (containere de 1,1m3 ;


4m3 ; 7m3 ; 10m3 și de alte capacități, în funcție de cantitate, compatibile cu sistemul de colectare și transport
al operatorului de servicii publice de salubrizare sau al constructorului) și se manipulează fără generarea de
pulberi, praf, alți poluanți care conduc la poluarea mediului.

b) amestecarea deșeurilor din construcții și demolări cu alte tipuri de deșeuri se face cu respectarea Codului
Fiscal.

c) montarea schelelor, macaralelor sau a altor utilaje pentru construcții fără aprobarea Primăriei și fără plata
taxei zilnice pentru ocuparea temporară a locurilor publice, stabilită conform legii.

d) neasigurarea schelelor cu plasă de protecție și respectarea condițiilor pentru asigurarea circulației rutiere și
pietonale în deplină siguranță. În acest sens, schelele vor fi asigurate cu tunel de trecere acolo unde nu este
posibilă asigurarea circulației pietonale prin amenajarea unui trotuar provizoriu din plăci de beton prefabricate
sau podină de lemn, sau se va redirija circulația pietonală – cu aprobarea Primăriei comunei Dumbrăvița;

e) murdărirea căilor publice (străzi, trotuare, alei, curți) ca urmare a activităților de încărcare – descărcare a
mijloacelor de transport;
10
f) prepararea mortarelor sau betoanelor direct pe domeniul public;

Obligațiile persoanelor fizice și juridice:

a) efectuarea lucrărilor de salubrizare a domeniului public și a amplasamentelor organizărilor de șantier


aprobate, atât pe parcursul derulării lucrărilor edilitar – gospodărești cât și la finalizarea lor;

b) luarea măsurilor de împiedicare a producerii și a răspândirii prafului în și din incinta organizărilor de șantier,
pe traseul lucrărilor edilitar – gospodărești și pe amplasamentele de lucrări de demolare construcții, prin
realizarea stropirii, prin pulverizare cu apă, a amplasamentului sau porțiunilor din clădire supuse demolării
și/sau prin folosirea de instalații speciale de sortare și transport a prafului;

c) amenajarea căilor de acces din organizarile de șantier până la căile și drumurile publice, înainte de începerea
construcțiilor/lucrărilor edilitar – gospodărești pentru a preveni murdărirea străzilor, trotuarelor, la ieșirea din
zona construibilă;

d) asigurarea unei rampe de spălare sau de curățare a roților autovehiculelor/utilajelor de orice fel care părăsesc
organizările de șantier și prevenirea murdăririi căilor publice;

e) luarea măsurilor de asigurare a recipientelor de precolectare a deșeurilor menajere la punctele de lucru,


organizările de șantier, pe traseul lucrărilor edilitar – gospodărești, pentru personalul propriu;

f) asigurarea în incinta punctelor de lucru, organizărilor de șantier sau pe amplasamentele lucrărilor de investiții
la rețelele publice ori alte lucrări, a grupurilor sanitare (WC-uri ecologice) pentru personalul propriu; grupurile
sanitare (WC-urile ecologice) vor fi folosite conform normelor de igienă și se vor goli și dezinfecta zilnic de
către operatorul de specialitate pentru a se evita răspândirea mirosurilor neplăcute.

g) împrejmuirea cu panouri speciale de protecție a organizărilor de șantier și amplasamentelor pe care execută


lucrări de construcție sau intervenție la dotările tehnico – edilitare;

h) semnalizarea tuturor lucrărilor, intervențiilor la gospodării subterane sau aeriene prin amplasarea de inscripții
cu lumini intermitente ziua și noaptea;

Producătorul de deșeuri are obligația ca după finalizarea lucrărilor, să realizeze lucrări specifice de
reabilitare a acestuia ( plantări, gazonări, etc.), dacă se aduce atingere mediului.

Nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol reprezintă contravenție în raport cu legislația în


vigoare sancțiunile contravenționale fiind cele prevăzute în legea privind regimul deșeurilor și anume legea nr.
211/2011 modificata prin OUG nr. 68/2016 actualizată coroborată cu legea privind protecția mediului.

Constatarea și sancționarea contravențiilor stabilite în prezentul capitol se va face de către instituțiile


abilitate conform legii cu concursul nemijlocit al primarului, persoanele împuternicite de acesta și Poliția
Locală.

11
Capitolul V. NORME DE IGIENĂ REFERITOARE LA ZONELE DE LOCUIT - MĂSURI PENTRU
ASIGURAREA GOSPODĂRIRII, ÎNTREȚINERII ȘI CURĂȚENIEI COMUNEI;

SALUBRIZARE ȘI IGIENIZARE
ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC

A. Instituțiilor publice, agenților economici și celorlalte persoane juridice le revin următoarele


obligații:

a) să întrețină în stare corespunzătoare imobilele în care își desfășoară activitatea prin efectuarea lucrărilor de
reparații, amenajări și a altor lucrări specifice;

b) să asigure repararea, spălarea geamurilor și a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreținerea firmelor și a
fațadelor imobilelor în care își desfășoară activitatea, inclusiv zugrăvirea periodică a acestora;

c) să asigure curățenia la locurile de depozitare a materialelor în curțile interioare și pe celelalte terenuri pe care
le dețin, precum și pe căile de acces;

d) să asigure igiena în imobilele și incintele deținute sub orice formă prin activități de curățare, dezinsecție și
deratizare;

e) menținerea curățeniei în parcările de interes public special amenajate și destinate acestui scop de serviciul de
specialitate;

f) să efectueze și să mențină curățenia trotuarelor, să mențină curățenia părții carosabile a străzii sau a drumului,
a locurilor de parcare pe care le folosesc și să îndepărteze zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul
imobilelor și incintelor în care își desfășoară activitatea, potrivit normelor locale;

g) să transporte și să depoziteze reziduurile menajere, industriale, agricole precum și materialele refolosibile


numai în locurile de depozitare a acestora, special amenajate și destinate acestui scop și să adopte măsurile
necesare pentru a evita împrăștierea pe domeniul public în timpul transportului;

h) să asigure curățarea mijloacelor de transport și a utilajelor la intrarea pe drumurile publice;

Nerespectarea obligațiilor prevăzute la pct. A literele: a; b; c; d; e; f; g; h) de către persoanele juridice


amintite supra atrage răspunderea contravenționala, aplicându-se sancțiunea cu avertisment sau amendă de la
1.500 lei la 2.500 de lei, constatarea contravențiilor fiind făcută de către Poliția Locală Dumbrăvița.

B. Obligațiile cetățenilor:

a) intreținerea și curățarea locuințelor pe care le dețin în proprietate sau în orice mod, a anexelor gospodărești, a
curților și împrejmuirilor;

b) curățarea fațadelor locuințelor sau a altor construcții amplasate la frontul stradal, tencuirea și zgrăvirea
periodică a acestora ;

12
c) finalizarea construcțiilor începute, pe baza autorizațiilor eliberate de primărie, în condițiile și în termenele
stabilite de aceasta;

d) repararea și întreținerea instalațiilor aferente imobilelor;

e) menținerea curățeniei pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe porțiunea din dreptul
gospodăriei și a locurilor de parcare pe care le folosesc;

k) să taie și să îndepărteze în baza avizului emis în acest sens arborii uscați care prezintă risc de prăbușire, din
curți și grădini;

Asociațiile de proprietari preiau, potrivit prevederilor legale, unele dintre obligațiile ce revin cetățenilor
asociației și răspund pentru realizarea acestora în fața autorităților administrației publice locale, în baza legii
asociațiilor și fundațiilor.

Nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol reprezintă contravenții și se sancționează după cum
urmează:

- pentru fapta contravențională săvârșită prin nerespectarea dispozițiilor prevăzute la pct. B lit. a; b și e
sancțiunea contraventională este avertismentul sau amenda de la 300 lei la 1.000 lei.
- pentru fapta săvârșită la pct.B lit.c sancțiunea aplicabilă este cea prevăzută în dispozițiile Legii 51/1990
actualizată.
- pentru fapta contravențională săvârșită prin nerespectarea dispozițiilor prevăzute la pct.B lit.d si k
sancțiunea contravențională aplicată este avertismentul sau amenda de la 300 lei la 1000 lei.

Sancțiunile contravenționale se aplică de către Poliția locală Dumbrăvița. Pentru faptele contravenționale
săvârșite prin nerespectarea dispozițiilor prevăzute la pct. B lit.d și k, pentru persoanele juridice, sancțiunea
contravențională aplicată este avertismentul sau amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.

C. Este interzis pe întreg teritoriul comunei Dumbrăvița:

a) inscripționarea, lipirea sau expunerea de afișe, anunțuri sau panouri cu diferite inscripții, în alte locuri decât
cele special amenajate precum și afișarea acestor materiale de alte persoane decât cele îndreptățite;

b) înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe fațadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente
istorice, de arhitectură sau de orice alt tip de construcții a inscripțiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele,
sprayuri sau alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză;

c) utilizarea echipamentelor destinate locurilor de joacă pentru copii de către alte persoane decât copii;

d) degradarea, distrugerea îndepărtarea sau montarea neautorizată a mijloacelor de semnalizare rutieră privind
circulația pe drumurile publice;

e) degradarea, distrugerea sau îndepărtarea instalațiilor și echipamentelor ce aparțin sistemului de iluminat


public;

f) degradarea, distrugerea sau îndepărtarea mobilierului urban;

g)staționarea autovehiculelor pe drumurile publice, spațiu verde;

13
h)staționarea sau parcarea autovehiculelor pe trotuare;

Nerespectarea dispozițiilor prevăzute la pct. C literele:a; b; c; e; f; g) reprezintă contravenții și se


sancționează cu avertisment sau amenda de la 800 lei la 2.500 lei.

Pentru fapta săvârșită prin nerespectarea dispoziției prevăzuta la pct. C lit. h sancțiunea contravențională
este cea stabilită în Codul Rutier. Sanctionarea contravențiilor se face de către Poliția Locală Dumbrăvița și de
către persoanele împuternicte de către primar în acest scop.

SALUBRIZARE SI IGIENIZARE

Pentru păstrarea curățeniei și igienei în localitate se impun următoarele :

a) curățirea periodică a străzilor, parcărilor și spațiilor publice de către formațiile specializate ale
primăriei;

b) transportarea deșeurilor vegetale, rezultate în urma lucrărilor de întreținere, a spațiilor verzi, în locuri
special amenajate;

c) amplasarea la fiecare intrare în stradă, la punctele de lucru și la sedii de firme, în parcuri și alte locuri
publice de coșuri pentru colectarea gunoaielor reziduale și ambalajelor alimentare;

d) respectarea măsurilor recomandate de Direcția de Sănătate Publică pentru prevenirea bolilor


transmisibile sau intoxicațiilor;

e) respectarea normelor de igienă în școli, grădinițe, spitale, resturante, cantine, ștranduri sau bazine de
înot;

f) interzicerea aruncării de materiale sau apă fecaloidă menajeră în spații deschise, grădini, șanțuri;

ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC

Pentru gestionarea corectă a domeniului public se interzice:

a) abandonarea necontrolată pe domeniul public a aparatelor și utilajelor defecte de orice fel, tonetelor,
construcțiilor metalice, caroseriilor sau autovehiculelor degradate sau dezmembrate;

b) montarea de mobilier, chioșcuri, corturi sau tonete pentru parcuri de distracții, circuri și alte manifestări
fără aprobarea Primăriei;

c) spălarea autovehiculelor pe domeniul public;

d) murdărirea domeniului public prin efectuarea unor lucrări de reparații la autovehicule;

e) amplasarea de rulote și containere de construcții pe domeniul public fără aprobarea Primăriei;

f) ocuparea domeniului public cu orice construcţie provizorie sau materiale de construcţii;

14
g) depozitarea gunoaielor menajere sau industriale oriunde în zona administrativă a comunei cu excepția
locurilor special amenajate;

Totodată, persoanele fizice și juridice sunt obligate să salubrizeze domeniul public la terminarea
lucrărilor de intervenție sau de construcție; să repare, curețe și marcheze spațiile de parcare aflate în
proprietatea sau folosință; să construiască, să semnalizeze corespunzător locurile de parcare pentru
persoanele cu handicap la toate intrările în instituții prevăzute cu parcări.

Nerespectarea dispozițiilor supra atrage răspunderea contravențională a celui care o săvârșește după
cum urmează astfel:
-faptele săvârșite de către persoane fizice, atrag sancțiunea cu avertisment sau amendă de la 800 lei la
1.500 lei pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute la literele: a; b; d; e; f; g) iar pentru încălcarea
dispozițiilor de la lit.c sancțiunea aplicabilă este avertismentul sau amendă de la 500 lei la 1500 lei.
-pentru faptele săvârșite de către persoanele juridice, sancțiunile contravenționale sunt avertisment sau
amenda de la 1.000 la 2.000 lei, pentru toate textele supra.

Capitolul VI. DEȚINEREA ȘI CREȘTEREA ANIMALELOR ÎN MEDIUL RURAL

Animale de companie 1. Principii de baza privind deținerea animalelor de companie:

a) nu se va cauza inutil durere, suferință fizică sau psihică unui animal;

b) nu se vor abandona animale, indiferent de motivele invocate;

c) asigurarea condițiilor de întreținere a animalelor care să corespundă necesităților etiologice specifice


speciei;

d) obligativitatea individualizării și înregistrării tuturor animalelor conform normelor în vigoare;

e) obligativitatea sterilizării animalelor de companie de către stăpân;

f) asigurarea securității și a altor drepturi ale cetățenilor;

g)recuperarea de la deținător a daunelor pricinuite de animal sau a costurilor necesare cazării, îngrijirii și
tratării animalelor abandonate sau pierdute;

Deținătorii de animale au obligația:

a) de a asigura animalelor hrană și apă în cantitate suficientă;

b) de a avea față de ele un comportament uman creând condiții pentru asigurarea protecției și bunăstării
acestora și de a preveni pierderea sau accidentarea;

c) să adune resturile fiziologice rezultate de la animal din spații publice, părți comune ale clădirilor, accese în
incinte, vecinătăți, etc.;

15
d) să anunțe urgent serviciile sanitar-veterinare de stat despre fiecare caz de îmbolnăvire sau epizootie la
animalele deținute precum și despre mușcăturile ori traumele provocate oamenilor sau animalelor domestice;

e) să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea difuzării bolilor transmisibile stabilite prin reglementări
legale speciale;

f) în cazul în care animalul a mușcat sau zgâriat o persoană și nu se poate face dovada vaccinării anuale
antirabice, animalul va fi ținut sub observație 10 zile de către personal calificat prin suportarea cheltuielilor
aferente de către proprietar, la care se adaugă cheltuielile necesare imunizării și tratării persoanei mușcate;

g) să prezinte animalul personalului calificat în vederea individualizării;

h) înregistrarea la un Cabinet Sanitar Veterinar în registrul animalelor de companie și altor categorii de


animale nespecificate.

Deținătorilor de animale le este interzis:

a) să participe sau să organizeze lupte între animale sau să dreseze un animal în acest scop;

b) aplicarea de rele tratamente unui animal sau abandonarea unui animal;

c) vânzarea animalelor fără transcrierea proprietății, atestată în carnetul de sănătate și transmiterea autorităților
competente;

d) să dețină un animal în locuri improprii;

e) plimbatul animalelor în locurile unde accesul acestora este interzis – restricție specificată prin inscripționări,
afișări legale;

Măsuri veterinare obligatorii:

a) individualizarea tuturor animalelor de companie;

b) înregistrarea tuturor animalelor de companie la un Cabinet Sanitar Veterinar.

c) deținătorii de animale de companie sunt obligați să prezinte animalul la persoanele competente în vederea
realizării schemei de vaccinare până la vârsta de 3 luni, iar apoi anual în vederea vaccinării antirabice și a
deparazitărilor periodice;

d) în cazul în care animalul a provocat traume oamenilor sau altor animale domestice, deținătorul are obligația
de a anunța urgent și de a prezenta animalul autorităților competente;

e) toate aceste operațiuni vor fi înscrise în carnetul de sănătate, avizat de medicul veterinar. Carnetul de sănătate
va fi ținut de proprietar și va însoți animalul tot timpul.

Animalele de companie: la un Cabinet Sanitar Veterinar vor fi înregistrate animalele de companie și alte
categorii de animale nespecificate, într-un document numit: ,,Registrul animalelor de companie’’. Acest registru
se realizează în scopul de a identifica mai ușor proprietarul, animalele vaccinate și sterilizate, precum și pentru
elaborarea planurilor pentru prevenirea apariției sau creșterii numărului animalelor fără stăpân. Câinii care fac

16
parte din categoriile definite ca fiind periculoși se vor supune legii specifice în vigoare – Ordonanța Guvernului
nr. 55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși, aprobată prin Legea nr. 60/2003;

Constituie contravenție și se sancționează contravențional creșterea și deținerea animalelor de


companie cu nerespectarea următoarelor condiții:

a) nerespectarea normelor sanitar veterninare;


b) creșterea animalelor de companie fără carnet de sănătate care să ateste vaccinările și deparazitările
la zi;
c) deținerea unui număr mai mare de două animale de companie câini și pisici într-un apartament sau
în imobile precum și neasigurarea condițiilor, îngrijirilor și atenției necesare, ținand cont de
nevoile etiologice în funcție de rasă și specie;
d) nerespectarea distanței de minimum 10 m a adăpostului cainelui față de apartamentele din curțiile
de folosință comună cât și față de imobilele învecinate;
e) circulația liberă, atât ziua cât și noaptea în curțile de folosință comună;
f) nerespectarea normelor generale de curățenie, igienă și întreținerea în condiții optime a spațiului
comun, fără a aduce atingere liniștii și ordinii publice;
g) neafișarea de către propietari, deținători de câini de companie la loc vizibil la intrarea într-un
imobil sau la ușa de acces în proprietate a unei plăcuțe de avertizare cu inscripționarea: ,,Câine
periculos’’ sau ,,Atenție câine rău’’ după caz;
h) deținerea de către locatari a câinilor și pisicilor pe spațiile comune, în jurul imobilelor sau în
adăposturi amplasate pe domeniul public;
i) deținerea la sediile și punctele de lucru ale societăților comerciale și ale instituțiilor de stat sau
private a câinilor de pază fără a avea carnet de sănătate care să certifice vaccinările și
deparazitările la zi fără a fi indicate și sterilizate;
j) plimbarea pe domeniul public –alei; trotuare sau alte locuri special amenajate a câinilor și altor
animale de companie fără ca proprietarii acestora să dispună de materiale necesare pentru
curățirea locului; evacuarea dejecțiilor fiziologice. Prin materiale necesare păstrării curățeniei se
înțelege fie ca proprietarul să aibă asupra sa: pungă de unică folosință, fie pungă și mănuși de
unică folosință;
k) plimbarea câinilor de companie fără lesă pe domeniul public, iar cei din categoria câinilor agresivi,
fără lesă și botniță;
l) deținerea de către însoțitorii de animale de companie, pe timpul plimbării acestora a actului de
identitate al proprietarului și a carnetului de sănătate al câinelui.

Nerespectarea prevederilor literele: a, b, c, d, e, g, i, l) se sancționeaă cu avertisment sau amendă


contravențională cuprinsă între 500 de lei și 1.000 de lei; iar pentru literele f, h, j, k amenda contravențională de
la 1.000 de lei la 2.000 de lei.

Animalele de companie fără stăpân

a) sunt protejate de lege în egală măsură cu animalele de companie ce au deținător.

b) ansamblul măsurilor de protecție a animalelor fără stăpân, precum și de prevenire a apariției sau creșterii
numărului animalelor din această categorie, va fi inițiat, coordonat și controlat de reprezentanții Primăriei și se
va face în colaborare cu societățile comerciale, organizațiile de protecție a animalelor, asociațiile chinologice și
17
feline sau orice persoană fizică sau juridică care vrea să se implice, pe baza unui program comun ce va fi
întocmit în raport cu condițiile concrete existente.

c) prevenirea apariției sau creșterii numărului animalelor fără stăpân, se face prin sterilizare și prin eutanasie în
cazul celor suferinde de boli incurabile, depistate în urma unui control medical veterinar, în scopul asigurării
securității vieții și sănătății omului precum și în scopul prevenirii transmiterii unor boli.

d) sterilizarea animalelor fără stăpân se va face în locații speciale de către orice medic veterinar care dorește să
se implice în cadrul campaniilor de sterilizare.

Animalele neadoptate vor fi transportate și cazate la adăposturile pentru protecția animalelor, în limita
capacității disponibile.

Animalele de fermă

Crescătorilor de animale de fermă și păsări le este interzisă:

a) creșterea animalelor și a păsărilor de fermă în clădiri cu mai multe apartamente sau în adăposturi improvizate
în jurul blocurilor de locuit precum și în gospodăriile aflate în vecinătatea blocurilor cu locuințe comune;

b) creșterea animalelor și a păsărilor de fermă în curțile de folosință comună, cu mai multe apartamente
proprietate privată sau mixtă în spațiile publice, curți ori grădini din instituțiile publice;

c) sacrificarea animalelor și a păsărilor pe străzi, în piețe sau în alte locuri publice, sacrificarea fiind permisă
numai în locuri special amenajate de organele competente și în condițiile legislației comunitare;

d) scoaterea animalelor la pășunat pe raza sau izlazul comunei în afara perioadei stabilite de consiliul local,
indiferent dacă s-a platit taxa de pășunat sau nu;

Restricții privind creșterea animalelor de ferma:

a) adăposturile trebuie să fie construite din materiale usor de igienizat, prevăzute cu un sistem de colectare a
deșeurilor, amplasate la o distanță de minimum 10 m față de clădirile de locuit din vecinătate și se exploatează
astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor;

b) asigurarea în permanență curațenie a adăposturilor și a curților în care se realizează deținerea și creșterea


animalelor;

c) executarea lucrărilor de dezinsecție, deratizare și dezinfecție, periodic sau ori de câte ori este nevoie, prin
societăți comerciale specializate și autorizate în executarea acestor lucrări;

d) deținerea acestora strict pe proprietate și luarea măsurilor de împiedicare a accesului liber pe domeniul
public;

e) gestionarea corespunzătoare a deșeurilor de origine animală, fără a crea impact asupra mediului sau
disconfort de orice fel vecinilor;

Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravențională în conformitate cu legislația în


vigoare privind protecția animalelor, sancțiunea contravențională fiind aplicată de către instituțiile abilitate de

18
lege cu concursul nemijlocit al Poliției locale Dumbrăvița, în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute în
HCL.

Capitolul VII. RESPECTAREA NORMELOR DE

CONVIEȚUIRE SOCIALĂ ZGOMOT ȘI VIBRAȚII

Pentru realizarea unui climat normal și moral de conviețuire în localitate sunt interzise următoarele:

a) accesul liber pe domeniul public al păsărilor și animalelor domestice cu stăpân;

b) amplasarea de grajduri, fose libere neacoperite, platforme pentru depozitarea gunoiului, în curți sau
grădini la o distanță mai mică de 30 m de locuințele limitrofe;

c) murdărirea sau distrugerea de pe domeniul public al mobilierului aflat în proprietatea privată a


comunei (coșuri de gunoi; instalații de joacă pentru copii, bănci);

d) deținerea de animale de companie: câini, pisici fără carnet de sănătate;

e) consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public;

f) agresiuniile fizice, sexuale și verbale pe domeniul public;

g) ținută indecentă, comportamentul indecent și exprimările triviale în școli, pe străzi, în parcuri și în


locurile publice;

De asemenea, persoanelor fizice și juridice le este interzis:

a) claxonatul în afara situațiilor prevăzute de Codul Rutier;

b) funcționarea sistemelor audio la o intensitate care poate produce deranj fonic celorlalți cetățeni; ambalarea în
exces a motoarelor autovehiculelor (autoturisme, motorete, motociclete, ATV-uri, etc); circulația pe raza
comunei a autovehiculelor (autoturisme, motorete, motociclete, ATV-uri, etc) care prezintă defecțiuni ce produc
zgomot; desfășurarea pe raza comunei Dumbrăvița a activităților, care produc poluare fonică; montarea și
funcționarea fără respectarea normelor avizate (prospectele de instalare și funcționare) a diverselor aparate
montate în exteriorul clădirilor rezidențiale, publice și industriale care prin funcționarea lor generează depășiri
ale valorilor maxim admise de legislația în vigoare; se interzice tulburarea liniștii publice prin folosirea oricărui
aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau sediile persoanelor juridice, în imobile
cu destinația de locuințe sau în imediata vecinătate a acestora; neizolarea surselor generatoare de zgomot și
vibrații care prin funcționarea lor produc depășiri ale valorilor maxim admise de legislația în vigoare; punerea
în exploatare a oricăror surse de zgomot care depășesc pragul fonic admis;

c) organizarea neautorizată de concursuri pe drumurile publice;

19
Reglementari privind desfășurarea în cadrul unităților de alimentatie și/sau divertisment:

a) unitățile publice (cluburi, baruri, restaurante, etc.) pot funcționa cu program muzical și după orele 22,00,
doar dacă au autorizație de funcționare în acest sens și sunt izolate fonic astfel încât să nu afecteze liniștea și
dreptul de odihnă a locuitorilor din vecinătate, respectând legislația în vigoare.

b) unitățile publice (cluburi, baruri, restaurante, etc.) aflate în clădirile de locuit, pot funcționa cu program
muzical numai în cazul când asociația de proprietari își dă acordul, cu condiția obținerii acordului legalizat al
vecinilor/locatarilor limitrofi de fiecare dată când se solicită autorizarea orarului de funcționare.

De asemenea, fără a interfera în dreptul cetățeanului, consfințit de Constituție de a –și alege domiciliul unde
își dorește, cei care stau mai mult de 15 zile pe an într-un imobil, trebuie să-și stabilească reședința în acea
locație, sediul materiei este reprezentat de dispozitiile art. 30 și următoarele din OG. nr. 97/2005, prezentul
regulament nepropunându-și încălcarea dispozițiilor art.26 din OG nr.97/2005 cetățenii au dreptul să-și
stabilească în mod liber domiciliul sau reședința cu excepția cazurilor prevăzute de lege, însă dorim ca cetățenii
care stau mai mult de 15 zile într-o locație pe an să-și stabilească procedural reședința pentru a avea o evidență
clară a cetățenilor care locuiesc efectiv pe raza comunei Dumbrăvița. Totodată se impune obligația cetățenilor
care nu au domiciliul în Dumbrăvița și nu și-au declarat reședința conform legii însă locuiesc efectiv în comună
să își declare pe propria răspundere până la data de 1 februarie a fiecărui an la Spclep Dumbrăvița, câte pesoane
locuiesc efectiv în imobilul deținut, în vederea preîntâmpinării unor evenimente neprevăzute.

Nerespectarea obligației supra constituie contravenție și se sancționează contravențional de către Poliția


Locală cu avertisment sau amendă de la 300 de lei la 1.000 de lei. Nerespectarea acestor prevederi atrag
răspunderea contravențională. Contravenţiile stabilite în prezentul capitol se sancţioneaza în conformitate cu
legislația națională specifică pentru fiecare situație în parte, aplicarea sancțiunilor contravenționale făcându-se
de către autoritățile stabilite expres de către acestea.

Capitolul VIII. APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Persoanele fizice și juridice au obligația să respecte reglementările tehnice și dispozițiile de apărare împotriva
incendiilor și să nu primejduiască prin deciziile și faptele lor, viața, bunurile și mediul.

Persoana care observă un incendiu are obligația să anunțe prin orice mijloc serviciile de urgență, primarul sau
poliția și să ia măsuri, după posibilitățile sale, pentru limitarea și stingerea incendiului.

În cazul în care anunțul de incendiu s-a făcut cu rea credință, fără motiv întemeiat, autorul răspunde
contravențional sau penal, potrivit legii și suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forțelor de intervenție.

În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când și cât este rațional posibil, semenilor aflați în
pericol sau în dificultate, din proprie inițiativă sau la solicitarea victimei, a reprezentanților autorităților
administrației publice, precum și a personalului serviciilor de urgență. În cazul incendiilor produse la păduri,
plantații, culturi agricole, miriști, pășuni și fânețe, persoanele aflate în apropiere au obligația să intervină
imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea și stingerea acestora. În cazurile de forță majoră

20
determinate de incendii, persoanele fizice și juridice care dețin, cu orice titlu terenuri, construcții, instalații
tehnologice sau mijloace de transport au următoarele obligații:

1) să permită necondiționat accesul serviciilor de urgență și al persoanelor care acordă ajutor;

2) să permită necondiționat utilizarea apei, a materialelor și a mijloacelor proprii pentru operațiuini de


salvare, de stingere și de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;

3) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenției pentru degajarea terenurilor, demolarea unei
construcții sau a unei părți din construcție, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea temporară a
activităților sau evacuarea din zona periclitată și să acorde sprijin cu forțe și mijloace proprii, pentru realizarea
acestor măsuri.

La încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosință asupra bunurilor imobile,
precum și a contractelor de antrepriză, părțile sunt obligate să prevadă expres în actele respective răspunderile
ce le revin în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor. Deținătorii și utilizatorii de construcții ori de
instalații, echipamente tehnologice de producție și de transport au obligația să conlucreze cu autoritățile
admnistrație publice și cu organele de specialitate ale acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea și punerea
în aplicarea planurilor de intervenție în caz de incendiu.

Constituie contravenții la normele de prevenire și stingere a incendiilor următoarele fapte și se


sancționează după cum urmează:

a) exploatarea instalațiilor, echipamentelor și aparatelor electrice în condiții în care generează supracurenți sau
suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor, existenței
contactelor imperfecte la conexiuni și legături, străpungerii ori lipsei izolației la îmbinări sau la capetele
conductoarelor;

b) folosirea mijloacelor de iluminat electric, cum sunt lanternele, proiectoarele, lămpile de control și altele
asemenea, defecte ori neprotejate corespunzător, precum și a mijloacelor de iluminat cu flacără, cum sunt
felinarele, lămpile, lumânările, faclele, chibriturile, brichetele și altele asemenea, în locuri care prezintă pericol
de incendiu sau explozie stabilite și marcate ca atare;

c) nesupravegerea copiilor de către persoanele în grija cărora se află aceștia, dacă prin aceasta s-a cauzat
producerea de incendii;

d) depozitarea cenușii fierbinți sau a jăraticului în alte locuri decât cele special amenajate, precum și neluarea
măsurilor pentru stingerea acestora în condiții de vânt;

e) păstrarea în locuințe a carburanților sau a altor lichide inflamabile în cantități mai mari dacât cele admise prin
reglementările tehnice, în ambalaje neconforme ori neetanșe, în locuri neventilate sau neprotejate față de sursele
de căldura ori față de razele solare;

f) neasigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor în timpul în care activitatea normală
este întreruptă;

a) exploatarea instalațiilor și sistemelor de captare și scurgere la pământ a descărcărilor electrice atmosferice, în


alte condiții decât cele prevăzute în reglementările tehnice;

21
b) folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire cu defecțiuni, improvizații sau în condiții care nu asigură
protecția la foc, potrivit regelmentărilor tehnice, față de materialele și substanțele combustibile din spațiul în
care sunt utilizate;

c) folosirea autovehiculelor de transport sau a mașinilor și utilajelor agricole fără dispozitive ori site parascântei,
în situațiile în care reglementările tehnice prevăd aceasta;

d) neexecutarea verificării, reparării și curățării periodice cel puțin o dată pe an, a coșurilor pentru evacuarea
fumului, precum și nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora;

De asemenea constituie contravenții următoarele:

a) păstrarea sau depozitarea produselor și substanțelor cu pericol de autoaprindere fără luarea măsurilor de
control și de împiedicare a fenomenului de autoîncălzire ori de aprindere spontană;

b) depozitarea, amplasarea, păstrarea produselor, materialelor și substanțelor combustibile sau inflamabile în


apropierea surselor de căldură, fără a se asigura măsurile de protecție necesare evitării aprinderii acestora;

c) nestabilirea și nemarcarea de către persoanele în drept a locurilor în care sunt interzise utilizarea focului
deschis, efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operațiuni cu pericol de incendiu;

d) nedelimitarea, nemarcarea și nedotarea locurilor special amenajate pentru fumat, în condițiile legii;

e) depozitarea produselor și substantelor cu pericol de incendiu în poduri, subsoluri sau case ale scărilor din
construcții civile;

f) blocarea sau neîntreținerea în bune condiții a drumurilor, platformelor și a căilor speciale de acces pentru
autospeciale, utilaje și alte mijloace, precum și pentru personalul de intervenție în caz de incendiu; g) blocarea
accesului la instalațiile, echipamentele, mijloacele și accesoriile de stingere a incendiilor;

h) amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea
focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți;

i) reducerea dimensiunilor căilor de evacuare, încuierea ori blocarea ușilor sau a altor căi destinate evacuării ori
nefuncționarea iluminatului de siguranță;

Nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenție, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții
încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni și se sanctionează în conformitate cu dispozițiile legii
nr.307/2006 apărarea împotriva incendiilor, sancționarea acestora făcându-se de către autoritățile competente
conform legii naționale în vigoare.

Prevederile prezentului capitol se completează cu prevederile Ordonanței nr.2/2001 privind regimul


juridic al contravențiilor, modificată și completată.

22
Capitolul IX .DRUMURI SI CIRCULAȚIA RUTIERĂ

În comuna Dumbrăvița întreținerea drumurilor și reparația se efectuează de o formație specializată.

A. Pentru menținerea curățeniei stradale și pentru o circulație rutieră normală se impun următoarele
reguli:

a) întreținerea permanentă a curățeniei de către cetățeni a șanțurilor de scurgere a apelor pluviale, a


podețelor și tuburilor de beton aferente acestora, pe întreaga lungime aferentă proprietății, în vederea
evitării inundațiilor ori a stagnării apei;

b) respectarea locurilor de parcare stabilite;

c) interzicerea staționărilor autoturismelor pe carosabil;

d) interzicerea staționării vehiculelor/autovehiculelor pe domeniul public, trotuar, spațiu verde al


domeniului public, rigole unde este cazul, obstrucţionând atât circulaţia autovehiculelor cât şi pe cea a
pietonilor;

e) întreținerea de către cetățeni a: trotuarelor, aleilor pietonale și a locurilor de parcare pe care le folosesc
în dreptul imobilelor;

f) respectarea vitezei legale și a indicatoarelor rutiere în special privind trecerile de pietoni, sensurile de
circulație și greutatea maximă admisă;

g) oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor/autovehiculelor prin care să împiedice accesul la obiectivele


de interes public ( puncte trafo; puncte gospodărești; centrale termice; alei; parcuri; locuri de joacă), cât și
obiectivele de interes privat - intrarea în curțile oamenilor;

h) interzicerea parcării autovehiculelor de peste 3.5 tone pe domeniul public;

i) nerespectarea dispozițiilor administratorului drumurilor, comunicate prin indicatoare, aplicată pe vehicul


de către împuterniciții primarului din cadrul politiei Locale de eliberare a domeniului public sau privat al
comunei Dumbrăvița în vederea executării de interes general, public (asfaltări, intervenții la diverse rețele,
curățenie).

j) interzicerea opririi, staționării autovehiculelor pe trotuare, zone verzi, scuaruri, insule de dirijare a
circulației, în alveolele și stațiile mijloacelor de transport în comun;

k) interzicerea opririi și staționarea autovehiculelor pe locuri de parcare rezervate persoanelor cu handicap;

l) interzicerea rezervării de spații de parcare și montarea de indicatoare rutiere fără aprobarea din partea
primăriei;

m) interzicerea executării de marcaje stradale de către persoane neautorizate;

n) interzicerea acoperirii șanțurilor, rigolelor sau tuburilor de beton cu diferite materiale și deșeuri;

o) interzicerea depozitării materialelor de construcții, (depozitarea resturilor de cărămidă sau beton direct
pe sol) deșeurilor pe trotuare, străzi în absența acordului primăriei.
23
p) nesalubrizarea autovehiculelor mari la intrarea pe drumurile publice;

r) neasigurarea încărcăturii și a etanșeității autovehiculelor ce efectuează transport pentru a preîntâmpina


împrăștierea încărcăturii în timpul transportului;

B. Termenii și sintagmele utilizate în acest capiol au înțelesul stabilit în OUG nr.195/2002, după cum
urmează:

a) oprire – imobilizare voluntară a unui vehicul pe domeniul public, pe o durată de cel mult 5 minute;
b) staționare- imobilizare voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o perioadă mai mare de cinci
minute;
c) parcare- staționare a vehiculelor în spații special amenajate sau stabilite și semnalizate corespunzător;
d) trotuar- spațiul longitudinal situat în partea laterală a drumului separat în mod vizibil de partea
carosabilă a drumului prin diferența sau fără diferență de nivel, destinat circulației pietonilor;
e) rigola- reprezintă șanțuri situate de o parte și de alta a carosabilului care nu face parte din carosabil,
indiferent de modelul acestuia închis sau deschis.

Constituie contravenție și se sancționează contravențional faptele săvârșite de către persoanele fizice după
cum urmează:

Nerespectarea obligațiilor prevăzute la litera A din cadrul prezentului capitol reprezintă contravenții și
se sancționează cu avertisment sau amendă de la 800 la 2500 de lei cu excepția faptelor care sunt catalogate
contravenții conform OUG. 195/2002 modificată, la care se aplică sancțiunile prevăzute de legislația națională.

Prevederile prezentului capitol se completează cu prevederile Ordonanței nr.2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor, modificată și completată.

Capitolul X. PUBLICITATE

Pe raza comunei Dumbrăvița sunt interzise următoarele:

a) lipirea afișelor posterelor sau anunțurilor publicitare în alte locuri decât cele autorizate;

b) folosirea de afișe, postere sau pliante de publicitare în incinta instituțiilor publice fără plata taxelor de
publicitate la primărie;

c) montarea de panouri publicitare sau bannere pe domeniul public fără acordul primăriei;

d) expunerea de materiale publicitare în cimitire de către persoane fizice sau juridice;

e) folosirea mijloacelor de transport exclusiv în scop publicitar fără acordul primăriei;

f) neschimbarea periodică și curățirea locului unde au fost puse afișe publicitare;

g) lipirea de anunțuri, afișe pe stații de autobuz și locuri neavizate de primărie;

h) instalarea panourilor cu denumirea firmei fără autorizație eliberată de primărie;

i) desfășurarea de activități de către agenții economici fără montarea firmelor de identificare.

24
Aplicarea sancțiunilor se face în conformitate cu legea publicității de către autoritățile stabilite expres
de lege.

CAPITOLUL XI. AMENAJAREA TERITORIULUI , URBANISM ȘI ACTIVITATEA DE


CONSTRUCȚII

Pentru a asigura un aspect urbanistic modern și funcțional al comunei, persoanele fizice și juridice sunt
obligate:

a) să respecte disciplina în domeniul autorizării și executării lucrărilor în construcții;

b) să împrejmuiască incintele șantierelor de construcții sau a punctelor de lucru și să instaleze panouri de


avertizare și identificare;

c) să semnalizeze punctele de lucru atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, pentru evitarea
accidentelor;

d) să solicite autorizație de construire și pentru lucrările efectuate pe domeniul public, trotuare, parcări,
spații verzi. Aceste autorizații vor fi eliberate de Primărie în mod gratuit și în regim de urgență;

e) să respecte programele orare pentru lucrările de construcții în spații deschise efectuate în zonele
locuite. Programul de lucru aprobat de Consiliul Local pentru aceste zone este: 8-13, 14-21 pentru
perioada de vara si 8-13 și 14-18 pentru perioada de iarna;

f) constructorii împreună cu proprietarii lucrării vor lua toate măsurile necesare pentru păstrarea ordinii și
a curățeniei pe șantier conform Legii 50/1991 și pe spatiile învecinate, pentru a împiedica poluarea cu praf
sau sonoră a zonei.

Nerespectarea prevederilor supra constituie contravenție și se sancționează în conformitate cu legea


nr.50/1991 de către primar și împuterniciții acesuia, precum și de către Poliția locală Dumbrăvița.
Prevederile prezentului capitol se completează cu prevederile Ordonanței nr.2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, modificată și completată.

CAPITOLUL XII. TRANSPORTUL PUBLIC

Pe raza comunei sunt interzise următoarele :

a) punerea în circulație a autovehiculelor de orice fel care nu îndeplinesc condițiile legii;

25
b) efectuarea transporturilor de persoane prin curse ocazionale, speciale, în convenție sau neregulate,
instituirea de stații de urcare – coborâre pe teritoriul comunei fără avizul Primăriei;

c) circulația fără bilet sau abonament cu mijlocele de transport în comun;

d) creșterea tarifelor de transport fără avizul Consiliului Local;

Pentru un transport public de calitate sunt obligatorii:

a) respectarea programului orar al mijloacelor de transport în comun;

b) respectarea ordinii și curățeniei în mijloacele de transport în comun.

Nerespectarea obligațiilor impuse supra constituie contravenție și se sancționează corespunzător legislației


privind transportul pulic de persoane.

DISPOZIȚII FINALE

Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal, ori
după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul
constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În cazul în care contravenientul a
achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârșită, orice urmărire de
executare privind sancțiunea încetează. Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare, se poate face
plângere în termen de 15 zile de la data comunicării/înmânării acestuia la Judecătoria Timișoara și va fi însoțită
de copie de pe procesul verbal de contravenție.

În condițiile în care în prezentul regulament s-au stabilit contravenții care sunt prevăzute și în Legislația
națională, se aplică Prevederile inclusiv sancțiunile prevăzute de aceasta.

26

S-ar putea să vă placă și