Criteriile de evaluare ale cumparatorului

Cumparatorul se pregateste pentru actiunea de cumparare, parcurgând mai multe etape:

.         constientizarea nevoii: Procesul de cumparare începe de la constientizarea lipsei

unei satisfactii, declansata fie de stimuli interiori, fie indusa din exterior (de
factorii de mediu, de persoane de influenta, de stimuli promotionali).
.         culegerea informatiilor: Cumparatorul absoarbe informatiile în mod pasiv   (ex:
din mass-media, de la cunostinte si prieteni) sau le cauta în mod activ (ex: citind
publicatii de specialitate, discutând cu "experti", vizitând magazinele, solicitând
oferte). Cumparatorul desfasoara o activitate de informare cu atât mai intensa, cu
cât este vorba de achizitii riscante, adica de mare valoare (ex: un automobil, o
asigurare pe viata, echipamente industriale).
.         criterii de evaluare: Cumparatorul prelucreaza informatiile si obtine o imagine
ideala a marcii preferate în functie de care face alegerile. Prin aceasta, elaboreaza
criterii  de  evaluare  a produselor  sau  serviciilor pe  care intentioneaza  sa le
cumpere.
Criteriile de evaluare  reprezinta formalizarea preferintelor pentru un
produs sau serviciu.

Etapele pregatirii sunt comune atât cumparatorului individual cât si cumparatorului organizational;
totusi abordarea acestora este diferita.

Cumparatorul individual nu îsi defineste în mod riguros criteriile de cumparare si adesea nu stie precis
de ce doreste un anumit lucru. Totusi, acesta are capacitatea de a avea preferinte, fara de care n-ar
putea lua decizii. Precizia criteriilor depinde si de tipul cumpararii. Atunci când este vorba de achizitii
riscante, care presupun o investitie substantiala, demersul cumparatorului individual este
analitic, constând în elaborarea unor criterii cât mai precise de evaluare. Cumpararea produselor sau
serviciilor mai ieftine poate fi mai mult un rezultat al hazardului.
Criteriile de cumparare sunt ordonate dupa importanta pe care le-o acorda cumparatorul, definind
anumite prioritati.

ACTIVITAT
E

O persoana doreste sa cumpere o masina destul de puternica - ca s-o poata folosi pe drumuri putin
amenajate la sfârsit de saptamâna -, cu un pret accesibil (în raport cu venitul sau), confortabila - ca sa-si
poata cara familia numeroasa si bagajele -, cu un consum cât mai mic de benzina si, daca se poate,
albastra - asa cum a convenit cu sotia si copiii. Propuneti o varianta de ierarhizare a acestor criterii. De
ce este important pentru vânzator sa cunoasca aceasta ierarhie?
 Nu întotdeauna cumparatorul individual este atât de bine pregatit ca atunci când cumpara un
autoturism. În cazul cumpararilor neriscante poate sa nu constientizeze motivatiile si prioritatile sale.
Vânzatorul are sarcina sa descopere criteriile cu care opereaza partenerul în procesul sau de
decizie, ceea ce este echivalent cu identificarea nevoilor acestuia.
Nevoile cumparatorului se pot clasifica în doua categorii:
. Nevoile declarate sunt cele exprimate în mod direct de cumparator, prin care indica vânzatorului
cum doreste sa fie produsul sau serviciul.

. Nevoile ascunse sunt neconstientizate, neconturate înca sau protejate din diferite motive (ex:
cumparatorului îi este rusine sa declare ca doreste o cravata care sa fie asemanatoare cu a sefului).
Vânzatorul trebuie sa le depisteze si sa le aduca la suprafata, transformându- le în nevoi declarate,
adica definite chiar de cumparator.
Pentru descoperirea nevoilor cumparatorului, tehnicile de comunicare utilizate de vânzator sunt
întrebarile si ascultare activa.
Motivele de cumparare ale cumparatorului individual sunt grupate în sase categorii:
S - securitate (garantia functionarii normale a produsului, fiabilitate, referinte bune);
O - orgoliu (pozitie sociala, imagine personala);
N - noutate (inovatie, inventie, produs nou);
C- confort (corespunde uzantelor sociale, asigura bunastarea utilizatorului);
A- avere (rentabilitate, productivitate, reducere de pret, solduri);
S - simpatie (afinitati, preferinta).

Cumparatorul organizational (companiile care fac achizitii de materii prime, materiale etc.) desfasoara o
activitate bine structurata si adesea complexa de identificare si definire a criteriilor de cumparare.
Acestea sunt incluse în specificatia de produs, un document care exprima nevoile reale ale organizatiei si
este rodul colaborarii mai multor categorii de personal (ex: utilizatorii, personalul tehnic, persoanele de
decizie). Cumparatorul transmite specificatia furnizorilor potentiali, primind de la acestia oferte care pot
fi comparate si negociate, pe baza criteriilor elaborate.

În practica, apar diferente între nevoia reala a organizatiei si nevoia îndeplinita (realizata prin produsul
achizitionat. Cauzele acestei situatii sunt urmatoarele:

. nevoia reala nu este exprimata perfect de catre personalul implicat,

. specificatia poate sa descrie imperfect chiar nevoia exprimata

. exprimata prin specificatie nu corespunde exact cu nevoia reala

. realizarea specificatiei poate fi imperfecta sau se poate dovedi imposibila.

Se întâmpla de multe ori ca organizatia sa-si propuna sa cumpere ceva care depaseste nevoile sale reale
(ex: un sediu prea impozant) sau sa constate ca produsul, asa cum s-a descris, nu este disponibil.

Rezulta ca negociatorul cumparator este supus unor presiuni diferite, nu numai din exteriorul
organizatiei (piata, partenerii de negociere) ci si din interiorul acesteia (membrii nucleului de
cumparare).