Sunteți pe pagina 1din 1

Text argumentativ despre importanta acțiunilor de voluntariat

Voluntariatul reprezintă activitatea de interes public desfășurată din proprie


inițiativă, de orice persoană, în folosul altora, fără a primi recompense materiale. Din
punctul meu de vedere, voluntariatul aduce o mulțime de beneficii oricărei persoane,
indiferent de statutul sau social, dar mai ales elevilor si studenților.
In primul rând, implicarea in acțiunile de voluntariat oferă experiență in diferite
domenii de activitate. Aceasta experiență este recunoscuta prin diferite documente care
atesta statutul de voluntar, apartenenta la o organizație nonguvernamentala sau
participarea activa la un proiect de voluntariat. Deși nu echivalează ciclurile
standardizate de educație, statutul de voluntar oferă câteva avantaje semnificative. De
exemplu, o persoana cu acest statut va fi acceptata mai repede într-o companie, intr-un
proiect sau într-o poziție de conducere, decât o persoana la fel de pregătită dar care nu
s-a implicat in acest tip de activități extra-curriculare. De asemenea, se dorește ca
voluntariatul sa fie considerat experiență profesionala in specialitate, după modelul altor
state europene.
In al doilea rând, voluntariatul contribuie la dezvoltarea personala. Voluntarul
vede lucruri noi in fiecare zi, se confrunta cu probleme diverse, este pus in situații
excepționale si este in cursa cu timpul. Uneori, acțiunile de voluntariat sunt îngreunate
de lipsuri materiale, de nepăsarea celorlalți membrii ai societății sau chiar de autorități
(noile masuri birocratice îngreunează activitatea ONG-urilor). Pus in astfel de situații
dificile, voluntarul găsește o soluție care, mai târziu, poate fi utila si in viața privata. Prin
voluntariat se pot dezvolta abilitați si competente sociale precum solidaritatea,
încrederea, spiritul civic si responsabilitatea sociala. Oamenii implicați devin conștienți
de problemele din jurul lor, pe care poate ca in mod normal nu le-ar observa, si învață
sa lupte pentru un ideal comun.
Pe de alta parte, voluntariatul, ca orice alt tip de activitate, presupune timp, efort
si stres. Odată ce sunt stabilite anumite obiective, acestea trebuie îndeplinite, chiar
daca nu exista sancțiuni, așa cum se întâmpla in cazul persoanelor care lucrează cu
contract de munca. Presiunea este la fel de mare, pentru ca alți oameni se bazează pe
rezultatele pe care trebuie sa le obțină voluntarii. Din acest motiv, nu trebuie sa ne
alegem responsabilități prea mari de la început si trebuie sa studiem cu atenție
domeniul in care vom activa. De asemenea, eșecul este foarte probabil in acest tip de
acțiuni benevole, fiind cauzat de anumite lipsuri, cum ar fi fondurile reduse sau
birocrația.
In concluzie, voluntariatul rămâne un mijloc puternic de autodezvoltare si, mult
mai mult, un mod prin care poți arata ca ești activ si iți pasa de ceea ce se întâmplă in
jurul tău.

S-ar putea să vă placă și