Sunteți pe pagina 1din 1

ADEVERIREA MORTII SI INVIERII MANTUITORULUI

Învierea este un eveniment istoric dovedit de martorii care au asistat la arătările Lui după înviere:

Cu toate acestea, realitatea morţii sau învierii Mântuitorului a fost contestată în decursul timpului,
apărând tot felul de teorii

1.ipoteza morţii aparente.

Potrivit acesteia, Iisus nu ar fi murit, ci ar fi căzut într-o stare de leşin din care mai târziu S-a trezit, a
răsturnat piatra de pe mormânt şi S-a arătat femeilor mironosiţe şi Apostolilor.

· Dar această teorie nu poate sta în picioare, fiind cu totul eronată. Faptul că Hristos a murit este
demonstrat de faptul că nu au mai zdrobit fluierele picoarelor Sale, aşa cum au făcut cu ceilalţi doi,
văzând că e deja mort

2.Teoria înşelăciunii,

potrivit căreia învierea a fost un truc la care ar fi recurs Apostolii, care ar fi furat trupul lui Iisus de la
mormânt.

· În primul rând, Apostolii erau speriaţi şi ascunşi de frica iudeilor, şi nicidecum nu se po admite că
în starea în care se aflau ar fi îndrăznit să fure trupul lui Iisus.

· Şi chiar dacă ar fi fost aşa, propovăduirea veştii învierii nu ar mai fi avut nici un rost,

3.Teorie a Halucinaţiilor

considerând că arătările Mântuitorului după înviere au fost simple halucinaţii, viziuni ale minţilor
bolnave al ucenicilor.

· Dar este greu de crezut că şi soldaţii au avut aceleaşi viziuni, căci după înviere, înspăimântaţi, au
vestit mai-maril preoţilor cele văzute.

faptul că arătările Mântuitorului s-au petrecut în locuri, intervale de timp şi în faţa unor persoane
diferite, infirmă această teorie.

S-ar putea să vă placă și