Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Se spune, si descoperirile din anii ’60 ai secolului trecut au confirmat acest lucru,
ca grupul celor noua cavaleri care au locuit noua ani pe ruinele vechiului Templu
au executat o misiune arheologica secreta in subteranele edificiului. Unii
cercetatori sustin ca ei ar fi cautat Arca aliantei, Graalul, moaste de sfinti sau
manuscrise secrete, dar nu se stie precis ce au gasit.
Sf. Ioan Botezatorul si misteriosul cult al capului taiat
Sunt cercetatori care sustin ca, de fapt, cavalerii ar fi practicat in taina, in mod
simbolic, un „cult al capului taiat“. Adica s-ar fi inchinat la idoli. Aceasta acuzatie
este mentionata si in actul de punere sub acuzatie, redactat inainte de arestarea
templierilor din Franta, in 1307.
Pentru altii, nu ar fi fost vorba despre idolatrie, ci despre venerarea unor moaste.
S-a vorbit in acest context de capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Cei care sustin ipoteza cultului capului taiat aduc ca proba materiala un cap de
femeie din aur, gol pe dinauntru, continand un craniu de fetita, invelit intr-o stofa
rosie, pe care era cusuta o eticheta ce purta o inscriptie ciudata in latina: « Caput
LVIII m » (« Cap 58 m »), confiscata la templul din Paris in timpul marii
descinderi din 1307.
Intr-o depozitie facuta la 1 martie 1311, Antoine Sycus de Vercellis, un notar
apostolic si imperial, declarase in fata comisiei de ancheta ca, in perioada in care
fusese in serviciul templierilor auzise in cetatea Sidonului ca, pe vremuri, un nobil
ce iubise cu pasiune o doamna din Armenia o posedase pe aceasta dupa ce
murise. Atunci nobilul auzise o voce care-i spunea sa revina la momentul
nasterii, „caci vei gasi un cap pe care l-ai procreat“. La termenul fixat, acel cap ar
fi fost gasit intre picioarele defunctei. Aceeasi voce i-ar fi spus: „Pastreaza bine
acest cap, de la el iti vor veni toate bogatiile in viitor“. Din aceasta poveste,
notarul a tras concluzia ca templierii facusera un pact cu diavolul si ca se
convertisera la Islamism.
Enigmaticul Baphomet si declaratia lui Pierre de Palude
In zilele noastre, idolul caruia i s-ar fi inchinat templierii in intrunirile lor este
identificat in mod curent cu „Baphomet“.
In legatura cu acest idol au fost emise doar ipoteze privind etimologia numelui,
fara insa ca vreuna dintre ele sa intruneasca prea multe sufragii. Nu trebuie
scapat din vedere un fapt semnificativ: nici unul dintre acuzatorii Ordinului nu a
pomenit de acest idol. A facut-o doar un singur acuzat, care provenea din sudul
Frantei, din tinutul numit Occitania, unde Mahomed este numit Baphomet, iar
moscheei i se spune „baphomeria“. Atunci cand cavalerul in cauza marturisea ca
templierii se inchinau enigmaticului Baphomet nu avea in vedere un idol, cum s-a
interpretat, ci respectivul acuza membrii Ordinului ca ar fi trecut in taina la Islam.
O aberatie, dupa cum sustin cercetatorii, deoarece aceasta formulare ar fi fost
facuta sub tortura.
Cuvantul „Baphomet“ a trecut in posteritate, iar capul magic pe care templierii se
pesupune ca-l proslaveau este numit, curent, Baphomet, cuvant care este o
simpla deformare occitana a numelui lui Mahomed.
Ideea confirma faptul ca in Occident orice crestin al vremii credea ca musulmanii
erau idolatri.
In 1310, un predicator dominican, Pierre de Palude, a declarat sub juramant ca el
auzise spunandu-se ca Hugues de Payns si Godefroy de Saint-Omer, primii doi
cavaleri al Templului, se daruisera diavolului
Templierii si Giulgiul din Torino
Despre templieri se crede ca ar fi detinut si celebrul Giulgiu din Torino, in care
fusese invelit Iisus Hristos, coborat de pe cruce, in structura caruia ramasese
amprenta trupului si chipului Mantuitorului. Aceasta relicva ar fi intrat in posesia
templierilor in 1204, cand acestia au ajuns la Constantinopol, in timpul Cruciadei
a IV-a. Ei l-ar fi adus in Europa, probabil la Templul din Paris. Pana la caderea
Ordinului, Giulgiul nu a fost niciodata expus. El a aparut la vedere in 1357, in
biserica din Lirey, fiind aratat de catre proprietarul sau, seniorul Geoffreoy de
Charny, membru al familie celui care l-a secondat pe Marele Maestru, Jacques
de Molay, in sustinerea nevinovatiei Ordinului, pierind impreuna cu el pe rug.
Unii cercetatori pun in conexiune „idolul“, a carui existenta o recunoscusera mai
multi templieri, cu chipul de pe Giulgiu. Cu alte cuvinte, cavalerii s-ar fi inchinat
chipului lui Iisus Hristos, dupa cum sustine cercetatorul american Ian Wilson.
Este bine stiut ca Ordinul Cavalerilor Templieri a beneficiat de foarte multi bani
lichizi, in principal de moneda de argint, fapt de neinteles pentru unii, in conditiile
in care moneda respectiva era o raritate in Europa, deoarece vechile mine de
argint fusesera secatuite demult. Atunci, de unde o asa mare cantitate de
moneda din acest material, de vreme ce zacamintele din Rusia si Germania de
astazi nu fusesera inca descoperite, iar in Orient argintul era mai scump decat
aurul? De unde provenea argintul scos de templieri pe piata?
Desi pare straniu, s-a emis ipoteza ca templierii aveau cunostinta de existenta
continetului american si aduceau de acolo argintul.
Astazi nu mai este o noutate faptul ca vastul continent american fusese, fara
indoiala, descoperit inainte de Cristofor Columb. Louis Charpentier spune intr-
una dintre lucrarile sale ca templierii navigau pana in Mexic, imbarcandu-se, in
acest scop, in portul La Rochelle. Iar Jacques de Mahieu sustine ca celebra
capetenie locala Montezuma, „imparatul cu barba blonda“, care l-a primit pe
cuceritorul Hernan Cortez, dupa cucerirea tarii sale de catre spanioli, era urmasul
unor europeni sositi cu mai mult timp in urma, insotiti de un mare senior. Aceasta
ar explica cuvintele lui Montezuma, in momentul in care il intalneste pe Cortez:
„Noi am sperat intotdeauna si am fost convinsi ca aceia de dincolo vor veni sa ne
conduca si sa ne porunceasca, iar eu cred ca voi sunteti aceia, dat fiind locul din
care veniti“.
Un studiu recent al unor texte medievale a permis cercetatorilor sa
concluzioneze ca sfantul Brandan ar fi traversat Atlanticul si ar fi atins coastele
Americii in jurul anilor 540-550.
In volumul Templierii, Michel Lamy, analizand toate aceste ipoteze, spune si el
ca „indigenii asteptau intr-adevar intoarcerea albilor barbosi, imbracati in armuri
si calare, venind pe corabii care aduceau mai mult sau mai putin cu cele
spaniole“.
Cavalerii Templieri au profesat doctrina numerelor
Ceea ce unii specialisti in istoria templierilor numesc „curioziate“, pare a fi ceva
mai mult de-atat. Ne referim la faptul ca anumite numere se regasesc constant in
actiunile Ordinului, ceea ce inseamna ca au existat „numere ale Templului“, ba
chiar ca templierii au profesat in secret doctrina numerelor.
Primul dintre „numerele Templului“ este 2. Doi cavaleri au fondat Ordinul si sunt
infatisati impreuna pe un singur cal, pe sigiliu. Simbolistica cifrei ar insemna ca
doua sunt naturile lui Iisus Hristos; ingerul din Apocalipsa pune doi martori sa
prooroceasca, acestia fiind doi maslini si doua sfesnice.
Al doilea numar este 7 si este numarul Creatiei. Sapte sunt starile materiei,
gradele de cunoastere sau etapele evolutiei, numarul anilor in care Solomon a
construit Templul, iar in Vechiul Testament aceasta cifra este pomenita de 77 de
ori.
Al treilea numar este 9, numarul etern al nemuririi, al perfectiunii, al treptelor
scarii filozofilor, al cerurilor in care locuiesc ingerii, al lunilor cat copilul sta in
pantecele mamei. Iisus s-a aratat ucenicilor, dupa Inviere, de noua ori. Au existat
noua cavaleri, care au trait pe ruinele Templului lui Solomon noua ani; Ordinul
avea noua provincii si noua mii de comanderii. Regula templiera era structurata
in 72 de capitole, adica noua (7+2), numarul pacatelor pentru excludere din
Ordin era tot noua, grupurile de cavaleri care cer sa fie ascultati ca aparatori ai
Ordinului in timpul procesului sunt tot noua, adica 54 (5+4), respectiv 72 (7+2),
anul din secolul fondarii Ordinului (1118) este 18, adica noua (1+8), anul
recunoasterii Ordinului (1127) este 27, adica tot noua (2+7).
Alte numere ale Templului sunt 13 si 22. Primul reprezinta in Tarot moartea,
adica numarul de trecere, iar cel de-al doilea, numarul devenirii, intregimea.
Numarul Marilor Maestri ai Templului este 22, iar intrarea in Ordin se facea la 22
de ani.
Evenimentele importante din viata Ordinului evoca, obsesiv, aceleasi numere ale
Templului. Iata un singur exemplu: intre arestarea si executarea Marelui Maestru
au trecut 7 ani: 13 octombrie 1307 este data arestarii. Deci, o data cifra 13; 1307
este 11, adica 2 (1+1). La 18 octombrie au inceput interogatoriile; 18 este 9,
adica 1+8 etc. Pana si moartea pe rug a lui Jacques de Molay are legatura cu
numerele Templului. Marele Maestru a fost ars pe rug la 11 martie 1314. Adica
11 (1+1) este 2, iar 1314 este 9 (1+3+1+4) !
De aici, s-a tras concluzia stupefianta ca Ordinul insusi a planificat si programat
respectivele evenimente !
Uriasa avere a Cavalerilor Templieri a fost acumulata in urma unor afaceri si
operatiuni bancare de succes
Cambia, marea inventie a Templului, imbogateste Ordinul
In anul 1127, Marele Maestru Hugues de Payens, impreuna cu alti patru cavaleri
ai Ordinului, a plecat din Tara Sfånta pentru a participa la Conciliul bisericesc de
la Troyes, unde urma sa pledeze pentru recunoasterea Ordinului. Acesta era
motivul oficial. Dar venirea celor cinci cavaleri in Europa mai avea un scop:
organizarea unui adevarat turnau pentru obtinerea unor donatii importante pentru
Ordin, ceea ce avea sa se si intåmple. Fiecare dintre cei cinci cavaleri a apucat
pe o alta ruta, fiind primiti in fiecare oras cu resedinta seniorala cu toate
onorurile, ca mare speranta a crestinismului dezrobitor, acordåndu-li-se mari
sume de bani, dar si domenii, mosii, case, paduri ori iazuri. Cu timpul, templierii
au dezvoltat afacerile proprii, le-au eficientizat, ba chiar le-au revolutionat,
inventånd operatiuni bancare care sunt valabile si astazi.
Asa se face ca peste noapte Ordinul a devenit unul dintre cei mari mari bogatasi
din Europa. Deja uriasa, bogatia avea sa se mareasca an de an, ciclul donatiilor
incetand doar la momentul caderii Ordinului.
Trebuie insa spus ca averea templierilor nu era egala cu ceea ce ei primisera din
donatii. Uriasele bogatii se acumulau, in primul rand din preocuparea
neintrerupta a Templului de a spori si a inzeci ceea ce primise de la donatori.
Astfel, mosiile Ordinului erau exploatate cel mai eficient cu putinta si ele
produceau exemplar, trimitand semnificative venituri in vistieria Templului.