Legslatie Economie

LEGISLAȚIE ECONOMICĂ
Curs pentru învățământul la distanță
Lector universitar doctor Rădulescu Dragoș Lucian
Suport de curs – Specializarea Inginerie Economică în

Domeniul Mecanic, anul I, ID
CUPRINS
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1: Profesioniștii persoane fizice

Obiectivele unității de învățare 1
1.1. Calitatea de profesionist
1.2. Faptele de comerț
1.3. Excepții de la aplicarea legii
1.4. Condiții de exercitare a afacerilor
Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare
Lucrare de verificare 1
Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. Persoana juridică. Obiectivele

unității de învățare 2
2.1. Societățile comerciale
2.2. Actul constitutiv
2.3. Dizolvarea și lichidarea
2.4. Dispozițiile codului penal referitoare la persoana juridică
Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. Grupurile de interes economic

Obiectivele unitățiiii de învățare 3
3.1. Constituirea și funcționarea GIE
3.2. Drepturile și obligațiile membrilor
3.3 Dizolvarea, lichidarea, fuziunea, insolvența GIE
Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. Obligațiile profesionale. Obiectivele

unității de învățare
4.1. Obligațiile
1
4.2. Concurența neloială
4.3. Plata obligațiilor fiscale
Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. Fondul de comerț

5.1. Definiție
5.2. Operațiuni în legătură cu fondul de comerț
Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. Contracte specifice

6.1. Contractul de vanzare
6.2. Contractul de mandate comercial
6.3. Contractul de comision
6.4. Contractul de report
6.5. Contractul de cont current
6.6. Contractul de transport
6.7. Contractul de garanție reală mobiliară
6.8. Contractul de agenție comercială
6.9. Contractul de consignație
6.10. Contractul de deposit comercial
Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. Titlurile de credit

7.1. Titlurile de credit
7.2. Infracțiuni
Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8. Elemente de procedură civilă

8.1. Probele admise
8.2. Procedura insolvenței
8.3. Proceduri necontencioase
8.4. Procedura executării silite
Bibliografie
2
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1: Profesioniștii persoane fizice
Cuprins
1.1. Calitatea de profesionist
1.2. Excepții de la aplicarea legii
1.3. Condiții de exercitare a comerțului
Bibliografie

La terminarea unității de învățare cursanții vor fi capabili:
_ Sa defineasca noțiunea de profesionist
_ Sa clasifice profesioniștii
_ Sa prezinte faptele de comerț
_ Sa recunoască excepțiile de aplicare a legislației specifice
Calitatea de profesionist
Calitatea de profesionist a persoanei fizice are o deosebită importanţă, deoarece

implică un alt statut juridic decât cel al necomercian ţilor. În acest sens, se instituie
următoarele obligaţii specifice:
- obligaţia de înmatriculare în registrul comerţului şi de radiere la încetarea
activităţii;
- obligaţia de ţinere a registrelor comerciale;
- desfăşurarea activităţii comerciale în condiţii de concurenţă loială;
- supunerea actelor comercianţilor unor reguli derogatorii de la regimul actelor
civile : solidaritatea codebitorilor, curgerea de drept a dobânzilor la datoriile comerciale
în bani, imposibilitatea acordării termenului de graţie de către judecător în cazul
obligaţiilor comerciale, interdicţia retractului litigios, dovada cu orice mijloc de probă a
drepturilor rezultate din încheierea actelor comerciale;
- posibilitatea participării la formarea camerelor de comerţ şi industrie;
- obligaţia la plată a impozitului pe profit.
Se impune astfel persoanei fizice îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii
pentru dobândirea calit ăţii de profesionist :
1. săvâr şirea anumitor acte de comerţ.
a. condiţia necesară este ca prin săvâr şirea acestora să se asigure existenţa unei
profesiuni;
b. faptele de comerţ să fie efectiv săvâr şite (de exemplu persoana fizică chiar
înregistrată la Registrul comerţului nu obţine calitate de profesionist dacă nu efectuează
direct sau prin intermediar fapte de comerţ);
c. operaţiunile săvâr şite să nu fie contra moralei sau bunelor moravuri.
3
2. efectuarea faptelor de comerţ să aibă caracter de profesiune obişnuită. Săvâr
şirea accidentală a unor fapte de comerţ nu conferă calitatea de profesionist persoanei care
le realizează. Este cerută astfel o anumită ritmicitate în realizarea acestora, iar profesiunea
exercitată nu trebuie să fie obligatoriu unică. O persoană fizică poate avea mai multe
profesiuni (de exemplu un profesor poate fi şi avocat sau acţionar într-o societate
comercială), dar una dintre acestea trebuie să aibă caracter comercial;
3. săvâr şirea faptelor de comerţ să se facă în nume propriu şi pe riscul său.
Persoanele fizice ce realizează fapte de comerţ în numele altuia, de genul prepuşilor sau a
comişilor pentru negoţ, nu dobîndesc calitate de comercianţi, deoarece nu implică propriul
risc de profit sau pierdere în aceste activităţi.
4. să aibă capacitatea juridică cerută de lege. Pentru obţinerea calităţii de
profesionist este cerută existenţa capacităţii depline de exerciţiu.
5. să fie autorizată în condiţiile legii. Astfel legea cere ca activităţile comerciale
desfăşurate de persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale să aibă la bază existenţa autorizaţiilor eliberate de autorităţile publice.
Autorizaţiile1 sunt acte ale autorităţilor administrative, ce permit desfăşurarea
anumitor activităţi de către comercianţi.
Dobândirea calita ţii de profesionist în cazul persoanei fizice are loc, prin
efectuarea de fapte de comerţ obiective în mod repetat şi în nume propriu.
Orice persoane fizice2, cetăţeani români sau ai unui alt stat membru al Uniunii
Europene sau al Spaţiului Economic European, pot desfăşura activităţi economice pe
teritoriul României, individual şi independent ca persoane fizice autorizate (PFA), ca
întreprinzători titulari a unei întreprinderi individuale sau ca membrii ai unei întreprinderi
familiale. Orice activitate economică de acest tip trebuie să fie înregistrată şi autorizată.
Persoanele fizice autorizate pot colabora cu alte persoane fizice autorizate,
întreprinzători persoane fizice titulari sau reprezentanţi ai întreprinderilor individuale sau
cu orice persoane fizice sau juridice. PFA nu poate angaja cu contract de muncă o altă
persoană pentru desfăşurarea propriei activităţi economice. Încetarea activităţii şi radierea
din registrul comerţului se va face în caz de deces al persoanei autorizate sau prin voinţa
acesteia.
În cazul întreprinderii individuale, aceasta nu dobânde şte personalitate juridică
prin înscriere în registrul comerţului, dar întreprinzătorul persoană fizică titular al acesteia
devine profesionist de la această dată. Răspunderea pentru obligaţiile întreprinderii se face
de către persoana fizică titulară cu patrimoniul de afectaţiune, dacă există şi în completare
cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă va fi supusă procedurii simplificate. În
sensul desfăţurării activităţii pot fi angajate alte persoane cu contract individual de muncă.
Încetarea activităţii şi radierea din registrul comerţului a întreprinzătorului persoană fizică
titular al întreprinderii individuale va avea loc prin deces sau prin voinţa acestuia.
Întreprinderea familială, constituită din doi sau mai mulţi membrii ai unei familii,
ce pot fi simultan PFA, titulari ai întreprinderilor individuale sau salariaţi ai altor persoane,
nu poate angaja terţi pentru desfăşurarea propriei activităţi economice. Interesele
întreprinderii familiale vor fi gestionate de către un reprezentant acceptat de toţi membrii,
ce poate iniţia colaborări cu alte persoane fizice sau juridice în scopul
1
Bucur Sorin, Dreptul afacerilor, Ed.Omnia Uni S.A.S.T., Braşov, 2005
2
Ordonanţa de urgenţă nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale
4
desfăşurării actvităţilor economice specifice. Prin actul de constituire a întreprinderii se
poate stabili un patrimoniu de afectaţiune, precum şi cotele de participare a membrilor la
acesta. Membrii devin comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în
registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de
reprezentant cu patrimoniul de afectaţiune, dacă există sau în completare cu întreg
patrimoniul. Operaţiunile de dispoziţie asupra bunurilor afectate întreprinderii familiale
se fac cu acordul majorităţii simple a membrilor şi cu acceptul proprietarului acestora.
Încetarea activităţii şi radierea din registrul comerţului a întreprinderii familiale au loc
atunci când mai mult de jum ătate dintre membrii au decedat, se retrag sau convin asupra
acestor situaţii.
Persoanele fizice dobândesc aceast ă calitate, chiar dacă nu sunt înscrise la registrul
comerţului, în cazul efectuării operaţiunilor de mai sus. În sens contrar, înscrierea în registrul
comerţului, neurmată de săvâr şirea acestor fapte nu va duce în mod automat la dobândirea
acestei calit ăţi. Încetarea calităţii de profesionist al persoanei fizice are loc la data încetării cu
caracter definitiv al săvâr şării faptelor de comerţ.
Dovada calităţii de profesionist al persoanei fizice are loc prin probarea săvâr şirii
de fapte de comerţ, prin orice mijloace de probă şi nu prin certificatul de înregistrare de la
registrul comerţului.
Test de autoevaluare
Cum dobândesc calitatea de profesioni ști persoanele fizice?
Răspuns
Excepţii de la aplicarea legilor
Legea se va aplica tuturor părţilor indiferent dacă actul este comercial numai
pentru una dintre ele „afar ă de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a profesioniștilor
şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”.
În concluzie, rezultă două excepţii :
- legile comerciale se aplică raportului juridic dintre părţi, fără ca prin aceasta să
modifice statutul juridic al celui pentru care actul nu este comercial şi fără a-l transforma
pe acesta din neprofesionist în profesionist;
- dispoziţiile legii comerciale nu se aplică în mod direct tuturor participanţilor la
circuitul comercial, dacă acest lucru nu a fost expres prevăzut (de exemplu obligaţia de
plată a coproprietarilor unui imobil reparat de un profesionist va fi divizibilă, cu toate că
legea comercială prevede solidaritatea în obligaţiile comerciale, situaţie care nu este însă
extinsă automat şi la necomercianţii participanţi la raport, pentru care operaţiunea
respectivă este civilă).
În cazul meseriaşilor, persoane fizice care prestează servicii pe baza cunoştinţelor
personale, dacă aceste activităţi sunt realizate cu materialele clienţilor caracterul actelor
realizate va fi civil şi nu comercial. Doctrina juridică a stabilit că în situaţia în care
meseriaşul achiziţionează în nume propriu materialele în scopul realizării unui produs şi
vînzării sale pentru profit, acesta dobânde şte calitate de profesionist. În celelalte cazuri
5
legea dispune ca măsură de protecţie pentru această categorie profesională inexistenţa
obligaţiilor de înmatriculare la registrul comerţului şi de ţinere a registrelor comerciale.
Persoanele fizice ce execută profesiuni liberale, respectiv medicii, arhitecţii, avocaţii,
notarii etc., nu sunt considerate comercianţi, deoarece scopul principal al activităţilor
efectuate constă în punerea la dispoziţia celor interesaţi a cunoştinţelor de specialitate,
chiar dacă se percepe un onorariu.
Legea comercială nu impune agricultorilor obligaţia înmatriculării în registrul
comerţului, ca măsură de protecţie şi nu consideră ca faptă de comerţ vînzarea produselor
obţinute prin cultivare pe terenurile proprii sau ale altora. Ca urmare a acestor activităţi
agricultorii nu sunt consideraţi comercianţi.
Prepuşii, comişii pentru negoţ şi comişii călători pentru negoţ, denumiţi şi auxiliari ai
comercianţilor se implică în activitatea comercială, fie în mod independent, fie ca salariaţi,
încheind acte juridice cu specific comercial. Spre deosebire de auxiliarii autonomi
(mijlocitorii şi agenţii comerciali), cei dependenţi nu dobândesc calitatea de comercianţi,
neexecutând comer ţul pe riscul lor.
Aceeaşi situaţie o întâlnim în cazul profesionistului angajat pro priu (sunt incluşi
aici membrii asociaţiilor familiale, cât şi cei ce desfăşoară activităţi economice în mod
independent, conform Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a
asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent).
Pe de altă parte, administratorii societăţilor comerciale nu obţin calitatea de
comercianţi, calitatea aparţinând doar societ ăţii comerciale de care aparţin. Cu toate că
au o răspundere nelimitată şi solidară, asociaţii din societăţile în nume colectiv sau cei
comanditaţi din societăţile în comandită simplă nu obţin nici ei calitatea de comercianţi,
aceasta aparţinând doar societ ăţilor respective.
De asemenea, asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comercianţi deoarece ele
desfăşoară o activitate de binefacere, scopul principal al activităţilor realizate nefiind
profitul.
Ce persoane fizice sunt exceptate de la aplicarea legii comerciale?
Răspuns
Condiţii de exercitare a afacerilor
În scopul protejării anumitor persoane de riscurile activităţii comerciale, legea a

instituit anumite incapacităţi, incompabilităţi sau interdicţii ce trebuiesc îndeplinite în
activitatea comercială.
Conform legii obţinerea calităţii de profesionist a persoanei fizice este legată de
existenţa capacităţii civile de exerciţiu, respectiv împlinirea vârstei de 18 ani. Astfel,
minorii sau interzişii judecătoreşti nu pot deveni comercianţi. Însă, spre deosebire de
interzişi care din cauza debilităţii mintale nu pot începe sau continua un comerţ, minorii
nu pot începe, dar pot continua un comerţ prin moştenire.
6
În cazul minorei căsătorite la 15 ani cu dispensă sau la 16 ani, cu toate că aceasta
dobânde şte capacitate deplină de exerciţiu pentru actele de drept civil necesare căsătoriei,
nu poate dobândi şi capacitatea de profesionist.
Obţinerea calităţii de profesionist poate avea loc la împlinirea vârstei de 18 ani, în
cazul persoanelor fizice ce solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice
şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani în cazul membrilor
între prinderii familiale.
Nu au capacitate de a deveni profesionist persoana pusă sub interdiţie şi cea pusă sub
curatelă.
Persoana pusă sub interdicţie nu poate începe sau continua un comerţ, datorită lipsei
de discernământ. Interzisului judec ătoresc nu îi este oferită posibilitatea continuării unui
comerţ sub supravegherea reprezentantului legal, ca în cazul minorului, ca măsură de
protecţie a unui interes public.
Spre deosebire de situaţia interzisului judecătoresc, curatela este o instituţie
juridică instituită atunci cînd o persoană capabilă nu îşi poate administra bunurile din
cauza bătrâne ţii, a bolii sau infirmităţii. Aceasta nu este conform legii în incapacitate de
a deveni profesionist, putând începe sau continua u n comerţ.
În acelaşi timp4, activitatea comercianţilor este incompatibilă cu exercitarea
anumitor funcţii şi profesii. Datorită caracterului ei speculativ este necesară separarea de
anumite activităţi ce implică interesele generale ale societăţii, de genul celor desfăşurate
de magistraţi, funcţionarii publici, ofiţeri, diplomaţii, parlamentari sau de către cei ce
execută profesii liberale. Sancţiunea încălcării acestor restricţii va fi profesională şi
disciplinară, nerespectarea dispoziţiilor legale putând duce la destituirea din func ţie a
persoanei ce nu se conformează. Neconformarea însă nu împiedică dobândirea calit ăţii
de profesionist, chiar dacă funcţia deţinută anterior a fost pierdută.
Datorită riscului activităţilor comerciale şi protejării intereselor terţilor,
dobândirea calit ăţii de profesionist se poate face numai cu respectarea legalităţii şi
moralităţii. Astfel, conform legii, hotărârile de condamnare ale comercian ţilor vor fi
menţionate în registrul comerţului, fiindu-le interzisă această calitate ca pedeapsă
suplimentară a decăderii. În cazul persoanelor fizice ce doresc să devină comercianţi
independent sau sub forma asociaţiilor familiale, este necesară inexistenţa unei
condamnări pentru infracţiuni economice sau de fals, iar atunci când persoan ele în cauză
au dobândit deja aceast ă calitate ele o vor pierde.
Ca şi decăderile, interdicţiile sunt prevăzute de lege tot ca o măsură de protecţie a
unor interese generale ale societăţii. În acest sens, sunt excluse din iniţiativa societăţilor
comerciale activităţile considerate monopol de stat.
În afară de acestea5 părţile pot stipula în contract anumite interdicţii legate de
activitatea comercială la care s-au obligat (de exemplu o clauză de distribuţie exclusivă a
mărfurilor pe un anumit teritoriu).
Activităţile desfăşurate de persoanele fizice în mod independent sau sub forma
asociaţiilor familiale, sunt supuse eliberării unei autorizaţii administrative de către primar.
Prin acest act este atestată capacitatea profesională necesară desfăşurării activităţilor
comerciale solicitate.
1Angheni Smaranda, Volonciu Magda, Stoica Camelia, Drept comercial, Ed.Universitară, Bucureşti, 2003
5
Angheni Smaranda, Volonciu Magda, Stoica Camelia, Drept comercial, Ed.Universitară, Bucureşti, 2003
7
Avizul organelor competente este necesar şi în cazul unor societăţi comerciale, în
cazul unor activităţi ce necesită autorizaţie.
Ce diferență există între incompatibilități și interdicții în activitatea
comercială?
Răspuns
LUCRARE DE VERIFICARE 1
A. Completați spațiile libere:
1. Profesionistul persoană fizică realizează fapte de comerț în mod……………….
Întreprinderea familială poate …………………….alte
2. pers oane fizice
Calitatea de profesionist se obține prin ………………….la registrul
3. comer țului.
Calitatea de profesionist se pierde prin
4. ……………………… ……..
1. Obținerea calității de profesionist are loc la vârsta

de: a) 18 ani;
b) 16 ani;
c) 14 ani.
2. Nu sunt considerați profesioniști:
a) medicii;
b) avocații;
c) agricultorii.
3. Calitatea de profesionist este incompatibilă cu cea
de: a) preot;
b) avocat;
c) inginer.
4. Întreprinzătorul persoană fizică obține această
calitate: a) din momentul înregistrării;
b)din momentul înmatriculării;
c) atunci când face o fapt ă de comerț.
Total: 40 de puncte ( câte 10 puncte pentru fiecare
grila) C. Raspundeți pe scurt la urmatoarele întrebari:
1. Câte categorii de comercian ți persoane fizice sunt?
2. Salariatul comerciantului obține calitatea de profesionist?
3. Care sunt condițiile obținerii calității?
4. Ce presupune riscul propriu al comerciantului?
5. Ce reprezintă decăderile?
Total: 10 de puncte ( câte 2 puncte pentru fiecare întrebare)
Total general: 90 puncte + 10 puncte din oficiu = 100 puncte
8
Bibliografie
1. Almășan Adriana, Dreptul concurenței, Ed.C.H.Beck, București, 2019;

2. Aida Diana Dumitrescu, Ştefan Mihailă, Drept comercial român, Ed.C.H.Beck,
Bucureşti, 2013;
3. Bărbieru Carmen nicoleta, Rolul grupului european de interes economic in
activitatea de comert international, Ed.Universul Juridic, București, 2018;
4. Bădescu Valentin Stelian, Dreptul afacerilor, Ed.Universul Juridic, Bucureşti,
2012;
5. Bazil Oglindă, Dreptul afacerilor.Teoria generală.Contractul, Ed.Universul
Juridic, Bucureşti, 2012;
6. Giorgiu Coman, Concurenta in dreptul intern si european. Editia a 2-a,
Ed.C.H.Beck, București, 2019;
7. Dumitru Maria, Ignătescu Camelia, Dreptul afacerilor, Ed.Hamangiu, Bucureşti,
2014;
8. Piperea Gheorghe, Contracte si obligatii comerciale, Ed.C.H.Beck, București,
2019
9. Radulescu Dragos Lucian , Institutii de dreptul afacerilor, Ed. UPG, Ploiesti,
2007;
10. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de Drept comercial român, Universul Juridic,
Bucureşti, 2019;
11. Stanciu D. Cărpenaru, Legea societăţilor, C.H.Beck, Bucureşti, 2014;
12. Smaranda Angheni, , Raporturile juridice dintre profesionisti, C.H.Beck,
Bucureşti, 2013;
13. Sorana Popa, Drept comercial.Introducere.Persoana fizica.Persoana juridica,
Universul Juridic, Bucuresti, 2014;
14. Susanu Claudia Antoanela, Procedura insolvenței. Partea generala. Practica
judiciară, Ed.Universul Juridic, București, 2019;
15. Stanca Ioana Alina, Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale, Hamangiu,
Bucureşti, 2011;
16. Vasile Nemeş, Drept comercial-Conform Noului Cod Civil, Hamangiu,
Bucureşti, 2012.
17. Eufemia Vieriu, Tratat de dreptul muncii, Ed.Pro Universitaria, București,
2016
18. Neagu I, Damaschin M., Tratat de drept penal, Ed.Universul Juridic, București,
2018
19. Radu Bufan , Mihai Buidoso , Ionita Cochintu , Alexandra Muntean , Natalia
Svidchi, Tratat de drept fiscal, Ed. Ed.Universul Juridic, București, 2016
9
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. Persoana juridică

2.1. Societățile comerciale
2.2. Modificarea actului constitutiv
2.3. Dizolvarea și lichidarea
2.4. Dispozițiile codului penal referitoare la persoana juridică
Bibliografie

La terminarea unității de învățare cursanții vor fi capabili:
_ Sa definească societățile comerciale
_ Sa clasifice profesioniștii persoane juridice
_ Sa prezinte elementele de modificare a actelor constitutive _
Sa recunoască cazurile de dizolvare a societăților comerciale
Societăţile comerciale
Reglementările specifice societăţilor comerciale sunt cuprinse în Legea 31/19906,

legea generală, ulterior modificată.
Societatea comercială reprezintă o grupare de persoane formată în scopul realizării
de beneficii ca urmare a faptelor de comerţ, având la baz ă un contract de societate prin
intermediul căruia asociaţii definesc bunurile prin care se va realiza aportul.
Criteriile7 în funcţie de care se face clasificarea societăţilor comerciale sunt :
- în funcţie de natură:
a.societăţi de persoane, constituite dintr-un număr redus de
asociaţi pe baza încrederii reciproce (SNC şi SCS);
b. societăţi de capitaluri, ce cuprind un număr mare de asociaţi,
elementul esenţial fiind reprezentat de cota fiecăruia la capitalul social (SA şi
SCA);
- în funcţie de emiterea titlurilor de valoare:
a. societăţi comerciale care emit astfel de titluri (acţiuni,
obligaţiuni - SA şi SCA);
b. societăţi comerciale care nu au dreptul de a emite titluri (SNC,
SCS şi SRL).
6
În paralel au fost edictate şi legi speciale a societăţilor comerciale (legea 15/1990 privind reorganizarea
unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, legea 58/1998 privind activitatea
bancară, legea 32/2000 privind societăţile de asigurări, Legea 36/1991 privind societăţile agricole etc.).
7
10
- în funcţie de răspunderea asociaţilor:
a. societăţi în care asociaţii au o răspundere limitată pentru obligaţiile
societăţii pân ă la concurenţa aportului lor (SA, SRL);
b. societăţi în care asociaţii răspund nelimitat şi solidar cu bunurile
proprii (SNC);
c. societăţi în care răspunderea asociaţilor este deferită (SCS şi SCA)
unde comanditaţii răspund în limita aportului, iar comanditaţii nelimitat
şi solidar.
- în funcţie de structura capitalului social:
a. societăţi în care capitalul social este împărţit în acţiuni (SA şi SCA);
b. societăţi în care capitalul social este împărţit în părţi de interes sau
sociale (SNC, SCS şi SRL).
- în funcţie de titularul capitalului :
a. societăţi comerciale cu capital de stat ;
b. societăţi comerciale cu capital privat ;
c. societăţi comerciale cu capital mixt.
Referitor la profesiile liberale acestea se pot organiza atât sub forma societ ăţilor
comerciale, cât şi a celor civile.
Activitatea unei societăţi comerciale se poate dezvolta şi în alt loc decât cel al
sediului principal. De aceea, în cuprinsul contractului de societate trebuie trecute atât
clauze referitoare la prezenţa filialelor şi a sediilor secundare ale societăţii, cât şi
modalităţi de înfiinţare ulterioară a acestora.
În momentul în care acestea se înfiinţează, după constituirea societăţii, sunt
necesare modificări ale actelor constitutive ale societăţii, menţiuni ce se vor înscrie în
Registrul comerţului
Legea 31/1990 prevede în art.42 şi 43 filialele, având personalitate juridic ă şi
sucursalele, agenţiile, reprezentanţele, dezmembreminte ale societăţii comerciale, ca sedii
secundare fără personalitate juridică.
Conform art.43 din legea 31/1990, sucursala şi celelalte sedii secundare constituie
dezmembrăminte fără personalitate juridică a societăţilor comerciale. Sucursala este total
dependentă, patrimonial şi juridic de societatea comercială care a înfiinţat-o. Societatea
comercială îi atribuie acesteia anumite fonduri pentru funcţionare, dar în lipsa unui
patrimoniu propriu bunurile pe care le posedă aparţin în realitate societăţii principale.
Neavînd personalitate juridică sucursala nu poate participa în nume propriu la operaţiunile
juridice, actele juridice încheindu-se de către administratorul sucursalei în baza
împuetrnicirilor primite de la societatea principală. Legea 31/1990 face referire numai la
condiţiile înfiinţării sucursalelor şi a sediilor secundare, deoarece filiala, având
caracteristicile unei societ ăţi comerciale se înfiinţează conform dispoziţiilor privitoare la
acestea. Dispoziţiile legale cer prevederea în actul constitutiv al societăţilor comerciale a
sediilor secundare, atunci când e le iau fiinţă odată cu acestea sau modul în care vor fi
ulterior înfiinţate. În lege se prevede obligaţia înregistrării sucursalei în registrul
comerţului, înaintea începerii activităţii acesteia, iar în cazul înfiinţării într-o localitate din
acelaşi judeţ sau chiar în cea în care funcţionează societatea mamă, se va înregistra distinct
de aceasta în acelaşi registru. În caz contrar, se va înregistra la Registrul comerţului din
judeţul în care funcţionează. Firma sucursalei este formată din denumirea şi sediul
societăţii principale, cu menţiunea « sucursală” şi prezentarea sediului acesteia.
11
Agenţiile, reprezentanţele, depozitele, punctele de lucru, unităţi fără personalitate
juridică se vor menţiona în registrul comerţului unde este înregistrată societatea mamă.
Dacă sucursala este înfiinţată odată cu societatea mamă8, actul constitutiv al
acesteia va fi însoţit de :
- actele privind sediul sucursalei;
- declaraţia împuternicitului sucursalei;
- dovada achitării taxelor necesare înregistrării.
Dacă sucursala este înfiinţată ulterior9, în timpul existenţei societăţii mamă sunt
necesare următoarele documente :
- hotărârea organelor statutare de înfiin ţare a sucursalei, denumirea acesteia,
sediul, obiectul de activitate şi reprezentanţii;
- actul adiţional necesar înfiinţării;
- dovada sediului;
- declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului sucursalei, conform căreia
acesta îndeplineşte condiţiile legale;
- dovada achitării tuturot taxelor necesare înregistrării (taxa de timbru, taxe
impuse de Registrul comerţului etc.).
Modificările ulterioare ale sucursaleloe se vor înregistra în Registrul comerţului
unde aceasta a fost înregistrată şi se vor comunica la oficiul sediului principal unde este
înregistrată societatea mamă, atunci când ele nu sunt înregistrate la acela şi registru al
comerţului.
Sucursalele şi celelalte sedii secundare se vor înregistra fiscal la administraţia
financiară în raza căreia vor funcţiona, în termen de 5 zile de la înregistrarea lor la
Registrul comerţului. Declararea fictivă a sediilor sau schimbarea lor fără îndeplinirea
obligaţiilor legale este considerată conform legii privind combaterea evaziunii fiscale ca
infracţiune.
În cazul sucursalelor înfiinţate pe teritoriul ţării noastre de societăţi comerciale
din străinătate sunt necesare următoarele documente :
- hotărârea consiliului de administra ţie şi aprobarea ministerului corespunzător
sau autorităţilor locale;
- certificatul de bonitate al societăţii comerciale în cauză;
- copii legalizate, în limba româm ă a actului de înregistrare al societăţii mamă;
- hotărârea organelor statutare a societ ăţii mamă de înfiinţare a sucursalei;
- hotarârea de desemnare a reprezentantului;
- ultima situaţie financiară a societăţii mamă.
Filiala este o entitate cu personalitate juridică distinctă, constituită în formele
legale ale societăţilor comerciale. Totuşi, datorită faptului că societatea mamă deţine
majoritatea capitalului ei social, filiala este dependentă de aceasta, dar numai în cadrul
unui raport special, prin exerciţiul votului urmându-se îndeplinirea voinţei societăţii
principale.
Spre deosebire de sucursală, filiala participă la raporturile juridice în nume propriu,
angajându-si propria r ăspundere.
8
9
Ibidem
12
În vederea efectuarii de acte de comerţ persoanele fizice şi juridice din România
se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale. De asemenea legea dispune că “societ
ăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române „.
Aceasta înseamnă10 că, în momentul îndeplinirii formalităţilor de constituire a
societăţilor comerciale, acestea devin persoane juridice, având ca elemente definitorii o
organizaţie de sine- stătătoare, un patrimoniu propriu şi un scop determinat. În momentul
dobândirii personal ităţii juridice societatea comercială devine un organism autonom de
persoanele ce o compun, titulară de drepturi şi obligaţii, ce îi conferă aptitudinea de a
deveni subiect colectiv de drept. Voinţa societăţii va deveni proprie, conferindu-i
posibilitatea participării în mod direct, în nume propriu la circuitul juridic, dobândind
drepturi şi asumându- şi obligaţii. Este vorba în principal despre existenţa capacităţii de
folosinţă, precum şi a celei de exerciţiu a societăţii, dar limitată la îndeplinirea actelor
juridice pentru care a fost autorizată.
Capacitatea de folosinţă a societăţii comerciale este reprezentată de aptitudinea de
a avea drepturi şi obligaţii. Capacitatea de folosinţă deplină este dobândit ă la data
înmatriculării societăţii în Registrul comerţului, anterior acestui fapt existând o capacitate
de folosinţă restrâns ă din momentul autentificării actelor constitutive, cu scopul
îndeplinirii tuturor obligaţiilor necesare naşterii valabile a acesteia (existenţa capacităţii
dă dreptul reprezentanţilor societăţii să efectueze aceste acte juridice ).
Practic, “persoana jurid ică nu poate avea decât acele drepturi care corespund
scopului ei, stabilite prin lege, actul de înfiinţare şi statut”. Aceasta înseamnă că societatea
comercială are o capacitate de folosinţă specializată, în concordanţă cu obiectul de
activitate al acesteia din contractul de societate.
Capacitatea de exerciţiu este reprezentată de aptitudinea societăţii comerciale de
a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvâr şind acte juridice. Capacitatea de
exerciţiu este dobândit ă de societate la data înmatriculării în Registrul comerţului. Actele
juridice necesare exercitării drepturilor şi obligaţiilor societăţii se vor exercita, în numele
acesteia de către administratori, investiţi cu mandatul de a reprezenta.
În acelaşi timp personalitatea juridică a societăţii comerciale reclamă şi existenţa
unor atribute de identificare a acesteia, respectiv firma, sediul şi naţionalitatea.
Dobândirea personalit ăţii juridice11 de către societatea comercială creează
următoarele efecte :
a. dreptul de a participa în nume propriu la raporturile juridice ;
b. dreptul de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârât ă ; c.
răspunderea proprie pentru obligaţiile sociale.
Având în vedere calitatea de subiect de drept disti nct, societatea comercială îşi va
asuma drepturi şi obligaţii în raporturile juridice la care participă, prin acte încheiate de
către reprezentanţii săi, în concordanţă cu scopul acesteia definit prin actul constitutiv.
Legea 31/1990 stipulează în art.70 că “administratorii pot face toate opera ţiile cerute
pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societăţii, afară de restricţiile arătate în
contractul de societate”.
Fiind un subiect de drept distinct de asociaţii care o compun, societatea comercială
prin reprezentanţii săi legali, poate sta în justiţie ca reclamantă sau pârât ă, atât în cauzele
comerciale, cât şi în cele civile sau penale.
10
Nicolae Marin, Petrică Truşcă, Drept civil român , Csa de editură şi presă „ Şansa”, Bucure şti, 1998
11
Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român , Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2007
13
Persoanele juridice de drept privat vor fi citate prin reprezentanţii lor la sediul
principal al administraţiei sau la cel al sucursalei din circumscripţia instanţei. Acţionând
ca reclamant ă, în cererea de chemare în judecată societatea va menţiona numele
reprezentantului său legal, fără prezentarea numelor asociaţilor, iar ca pârât ă va fi citată
prin reprezentanţii ei şi nu direct prin asociaţii care o compun. Instanţa competentă să
judece, aplicând legea comercial ă este determinată de locul în care societatea îşi are sediul
principal, jurisdicţia comercială aplicându-se şi în cazul în care numai o parte are calitate
de profesionist.
În scopul protejării circuitului comercial, legea a dispus ca răspunderea societăţii
să se facă cu patrimoniul propriu, pentru obligaţiile asumate în numele său sau de
reprezentanţii săi legali în exercitarea funcţiei lor, creditorii nebeneficiind de dreptul de
gaj general asupra acesteia.
Răspunderea societăţii poate fi atât contractual ă, atunci când obliga ţia asumată
derivă dintr-un contract sau delictuală când este urmarea unei fapte ilicite.
Societăţile pe acţiuni, precum şi cele cu răspundere limitată vor răspunde numai
cu patrimoniul social. În situaţia SNC, SCS şi SCA răspunderea societăţii va fi completată
cu cea nelimitată şi solidară a asociaţilor, ca subsidiară a primeia. Legea 31/1990 în art.3
dispune că în aceste cazuri creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia
pentru obligaţiile sale şi numai dacă aceasta nu plăteşte în termen de 15 zile de la data
punerii în întârziere, se vor pu tea îndrepta împotriva acestor asociaţi. Dacă în situaţia în
care prin executarea silită ca urmare a hotărârii judec ătoreşti nu se acoperă prejudiciul
produs, creditorii societăţii pot acţiona împotriva asociaţilor obligaţi nelimitar şi solidar.
Bunurile lor proprii vor putea fi urmărite fără să existe o ordine de preferinţă, fiecare fiind
obligat să răspundă pentru întreaga creanţă a societăţii. Dacă recuperarea s-a făcut de la
un singur asociat, acesta are o acţiune în regres împotriva celorlalţi asociaţi, care vor
răspunde proporţional cu prejudiciul produs.
Societatea comercială are o voinţă proprie (voinţă socială) distinctă de cea a
asociaţilor care o compun. Voinţa socială se formează din voinţele colective ale asociaţilor
exprimate în adunarea generală, principiul ce stă la baza formării acesteia fiind cel al
majorităţii, hotărârile luate fiind obligatorii şi pentru cei ce nu au participat la vot sau au
votat împotrivă.
În SNC, SCS hotărârile se iau cu majoritate absolut ă a asociaţilor raportată la
capitalul social şi cu votul tuturor asociaţilor în cazul modificării contractului de societate.
În SA şi SCA hotărările în adunarea generală se iau cu majoritatea raportată la
capitalul social, condiţiile de cvorum fiind în funcţie de felul ordinar sau extraordinar al
adunării.
În SRL hotărârile se iau cu majoritate absolut ă a asociaţilor şi a părţilor sociale şi
cu votul tuturor asociaţilor pentru modificarea actelor constitutive.
Patrimoniul societăţii comerciale este caracterizat de autonomie, fiind distinct de
cel al asociaţilor care o compun. Patrimoniul cuprinde totalitatea drepturilor patrimoniale
(activul social format din drepturi reale şi de creanţă) şi obligaţiile patrimoniale (pasivul
social format din obligaţii contractuale şi extracontractuale)
Autonomia patrimonială produce următoarele efecte :
a. în momentul realizării aporturilor de către asociaţi, bunurile aduse în societate
formează patrimoniul social, ieşind definitiv din patrimoniul acestora. Art.65 din
legea 31/1990 precizează că în lipsă de stipulaţie contrară bunurile constituite ca
aport în societate devin proprietatea acesteia, în momentul realizării lor asociaţii
14
transformăndu-se în creditori ai societăţii (pentru beneficiile ce li se cuvin pentru
partea lor din activul social, în caz de lichidare a societăţii), primind în schimb
părţi sociale, părţi de interes sau acţiuni. Acest fapt, face ca bunurile aportate să
nu mai poată fi urmărite de creditorii personali ai asociaţilor, ei executându- şi
drepturile asupra dividendelor sau părţii fiecărui asociat ce va rezulta din lichidarea
societăţii. Legea oferă însă creditorilor posibilitatea popririi părţilor fiecărui
asociat ce li s-ar cuveni prin lichidare, indisponobilizându-le în favoarea lor. În
cazul SA şi SCA creditorii personali ai asociaţilor pot sechestra şi vinde acţiunile
acestora;
b. bunurile aduse ca aport formează gajul general al creditorilor sociali, întrând în
deplina proprietate a societăţii. Creditorii sociali pot urmării şi bunurile asociaţilor
obligaţi nelimitat şi solidar, după ce în prealabil le-au urmărit pe cele aflate în
patrimoniul societăţii (SNC, SCS şi SCA);
c. obligaţiile pe care societatea comercială le are faţă de terţi nu se pot compensa cu
obligaţiile pe care le au terţii faţă de asociaţi, patrimoniul societăţii fiind distinct
de cel al asociaţilor. Compensaţia operează atunci când datoriile şi creanţele
societăţii sunt reciproce, între aceleaşi persoane;
d. Procedura insolvenţei se aplică numai patrimoniului societăţii, cu excluderea
celui separat al asociaţilor.
Ce reprezintă personalitatea juridică a societăților comerciale?
Răspuns
Contractul de societate comercială
Fiecare societate comercială ce urmează a fi înfiinţată are la bază un contract de

societate. Acesta reprezintă acordul de voinţă al participanţilor la crearea societăţii, prin
care convin să desfăşoare o activitate comercială, pe baza aporturilor fiecăruia dintre ei.
Caracteristicile contractului de societate12 sunt :
- caracterul consensual, reprezentat prin principiul libertăţii de voinţă. Părţile pot
fixa în mod liber, dar în conformitate cu dispoziţiile legale, structura de organizare,
bunurile ce vor fi aduse ca aport, organele de conducere, modul de împărţire al beneficiilor
etc;
- caracterul oneros, prin faptul că societatea comercială are ca scop principal
obţinerea de beneficii;
- caracterul solemn datorită faptului că legea cere pentru încheierea lui valabilă
forma autentică, în majoritatea cazurilor. Nerespectarea acestei cerinţe legale va duce la
12
Cârcei Elena, Drept comercial român , Ed.All Beck, Bucureşti, 2000
15
nulitatea absolută a contractului încheiat. Art.56 din legea 31/1990 stipulează că se poate
cere nulitatea unei societăţi comerciale înmatriculate în Registrul comerţului, atunci când
actul constitutiv nu a fost încheiat în form ă autentică;
- caracterul comutativ, în sensul că intinderea obligaţiilor asociaţilor este certă,
fiind cunoscută exact de la data încheierii contractului. Dacă pe perioada existenţei
societăţii apar atât beneficii, cât şi pierderi, acestea nu vor transforma caracterul comutativ
al contractului, el netransformându-se în tr-o operaţiune aleatorie;
- caracterul plurilateral, prin faptul că, cu o singură excepţie (SRL cu asociat unic)
la încheierea contractului de societate este necesară prezenţa a cel puţin doi asociaţi. În
situaţia în care, se constată după înmatricularea societăţii, că această cerinţă nu a fost
respectată (şi nu în momentul autentificării actului constitutive, când notarul îl poate
respinge sau în momentul cererii de înmatriculare, când judec ătorul delegat îl poate
respinge prin încheiere) societatea comercială este obligată să procedeze la regularizarea
acestei situaţii, lipsa acţiunii de regularizare ducând la nulitatea societ ăţii;
- caracterul comercial este reprezentat prin faptul că obiectul de activitate al
societăţii îl reprezintă realizarea de fapte de comerţ. Contractul de societate va cuprinde
pe lâng ă obiectul de activitate principal şi detalierea celor secundare. Prin cuprinderea lor
în contract, societatea devine comercială de la data înmatriculării în Registrul comerţului,
chiar dacă nu s-au realizat efectiv fapte de comerţ (situaţia este inversă în cazul persoanei
fizice).
Contractul de societate este un fapt de comerţ obiectiv conex, ce cuprinde anumite
elemente specifice (aportul asociaţilor, intenţia de realizare a activităţii comerciale şi
împărţire a beneficiilor) şi care trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond şi formă
esenţiale pentru validitatea acestuia.
Contractul de societate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :
- capacitatea părţilor;
- consimţământul;
- un obiect determinat ;
- o cauză licită.
Pentru a putea lua parte la încheierea valabilă a contractului de societate, orice
persoană fizică trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, dobândit ă odată cu
împlinirea vârstei de 18 ani. Nulitatea contractulu i din cauza lipsei capacităţii va afecta
numai raportul juridic al acelui asociat şi nu contractul de societate în totalitate.
Minorul cu capacitate civilă restrâns ă13 poate, cu încuviinţarea reprezentantului
său să realizeze operaţiuni de plasament de capital (de exemplu subscriere de acţiuni).
Voinţa asociaţilor la încheierea societăţii trebuie să fie liber exprimată şi
conştientă, specific contractului de societate fiind intenţia părţilor (afectatio societatis) de
a desfăşura în comun o activitate comercială. Consimţământul trebuie să provină de la o
persoană cu discernământ, s ă fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi să fie
exteriorizat. Acesta nu este valabil când a fos t dat în glumă, sub condiţie pur potestativă
sau cu rezervă mintală. Pentru valabilitatea contractului consimţământul trebuie să fie şi
lipsit de următoarele vicii, care ar duce la nulitatea relativă al acestuia :
a. eroarea reprezintă o falsă reprezentare a realităţii cu privire la
persoanele cu care s-a contractat, la obiectul contractului sau la calităţile
esenţiale ale acestuia. Dacă în cazul societăţilor de persoane
13
16
eroarea duce la nulitate, în cazul celor de capitaluri calitatea persoanei
nu are relevanţă pentru ceilalţi asociaţi;
b. dolul este o eroare provocată prin utilizarea unor manopere dolosive
(frauduloase) de ceilalţi asociaţi. În situaţia în care din mai mulţi
asociaţi numai unul a utilizat mijloacele frauduloase, nulitatea va
afecta numai raportul cu acesta, contractul de societate rămânând
valabil în faţa celorlalţi;
c. violenţa reprezintă o formă de constrângere fizic ă sau psihică asupra
unui asociat.
Obiectul contractului de societate este reprezentat de prestaţiile (aporturile) la care
părţile s-au obligat, în timp ce obiectul societăţii comerciale este legat de activităţile ce se
vor realiza în cadrul acesteia (faptele de comerţ).
În concluzie, obiectul contractului trebuie să fie determinat (aporturi strict
prevăzute în contract), licit (să nu fie o activitate interzisă prin lege) şi moral (să nu fie
contrar moralei publice). În cazul neîndeplinirii acestor cerinţe nulitatea contractului va fi
absolută, iar societatea se va dizolva.
Cauza contractului de societate o reprezintă crearea unei comunităţi de bunuri şi
participarea asociaţilor la împărţirea beneficiilor rezultate în urma activităţii comerciale
respective. Împărţirea beneficiilor se face fie proporţional cu aporturile realizate, fie în
funcţie de înţelegerea asociaţilor (exceptându-se clauzele leonine 1 prin care beneficiile şi
şi pierderile ar reveni unui singur asociat). În situaţia în care cauza nu este reală (clauza
leonină), licită (societatea este realizată în scopul sustragerii unor bunuri aduse ca aport
de la gajul creditorilor), morală şi în concordanţă cu regulile de convieţuire socială,
contractul de societate va fi nul absolut.
Conform dispoziţiilor legii 31/1990 forma sub care trebuie încheiat contractul de
societate este cea autentică. Forma autentică sub care se încheie contractul este obligatorie
în următoarele situaţii :
a. când este adus un aport în natur ă sub forma unui teren;
b. când este implicat ă răspunderea solidară a asociaţilor;
c. când societatea este constituit ă prin subscripţie publică.
În celelalte situaţii contractul de societate se poate încheia şi sub forma înscrisului
sub semnătură privată. În cazul nerespectării încheierii contractului sub formă autentică
sancţiunea va fi nulitatea societăţii, iar în cazul nerespectării condiţiei încheierii sub
semnătură privată va fi afectată modalitatea de probă a acestuia faţă de terţi.
Specifice contractului de societate sunt următoarele elemente:

a. intenţia de a forma societatea : affection societatis;
b. aporturile;
c. obţinerea de beneficii.
1
Angheni Smaranda, Volonciu Magda, Stoica Camelia, Drept comercial, Ed.Universitară, Bucureşti,
2007 2007
17
a. Affectio societatis reprezintă elemental psihologic ce animă asociaţii în
momentul formării unei societăţi comerciale. Acest element presupune intenţia
comună a persoanelor fizice sau juridice (prin reprezentanţii lor) de a conlucra
pentru desfăşurarea activităţii comerciale, prin realizarea de fapte de comerţ.
Affectio societatis presupune o participare activă la viaţa societăţii, stând la
baza tuturor drepturilor, a obliga ţiilor, dar şi a lipsei raporturilor de
subordonare dintre ei. În absenţa acestui element contractul de societate nu se
poate forma în mod valabil (de exemplu în cazul moştenitorilor unui
patrimoniu, faptul că participă în comun la administrarea acestuia nu creează
un raport juridic specific societăţilor comerciale, deoarece lipseşte intenţia
acestora de a forma un astfel de tip de societate)
b. Un alt element esenţial al contractului de societate este reprezentat de aporturi.
Aportul reprezintă o obligaţie asumată individual de fiecare asociat, de a contribui
la formarea societăţii comerciale cu o anumită valoare patrimonială, nerealizarea
ei putând constitui motiv de exclude re. Bunul adus ca aport trebuie să fie în
proprietatea asociatului, în limita lui el devenind
debitor pentru societate.
În cazul societăţilor comerciale se pot întâlni urm ătoarele varietăţi de aporturi :
- aportul în numerar, ce este reprezentat de o sumă de bani la care asociatul s-a
obligat să o aducă în societate (anumiţi autori includ în noţiunea de numerar pe lâng ă
banii lichizi şi cecurile). Legea comercială cere ca obligatorie la constituirea oricărei
forme de societate prezenţa aportului în bani. De asemenea, aporturile în numerar nu
trebuie confundate cu împrumuturile făcute de asociaţi societăţilor comerciale în timpul
desfăşurării activităţilor comerciale.
- aportul în natură, admis la toate tipurile de societăţi comerciale este reprezentat
de bunuri mobile corporale (materii prime), bunuri mobile incorporale (creanţe, brevete
de invenţii) şi bunuri imobile (clădiri necesare activităţii comerciale). În momentul
aducerii acestora ca aport în societate este necesară evaluarea lor de către experţi sau prin
înţelegerea părţilor, deoarece valoarea lor determină beneficiile distribuite asociaţilor. În
acelaşi timp, aceste bunuri trebuie să fie cuprinse în circuitul civil (de exemplu terenurile
din domeniul public nu pot constitui aport într-o societate comercială).
Evaluarea bunurilor de către experţi are loc:
- la constituirea S.R.L cu asociat unic;
- la constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică;
- la cererea instanţei de judecată.
La acest tip de aport propritarul bunurilor poate transmite societăţii atât
proprietatea, cât şi folosinţa acestora (de exemplu transmiterea folosinţei unui imobil prin
închiriere în scopul deschiderii unui magazin). În cazul transmiterii folosinţei proprietatea
bunului rămâne în persoana asociatului, la dizolvarea societ ăţii el recuperându-l în natur
ă. Dacă s-a transmis proprietatea bunul va intra în patrimoniul societăţii, iar la dizolvare
asociatul va recupera contravaloarea acestuia în bani.
În funcţie de tipul de aport legea dispune, că la SNC, SCS şi SA cu constituire
simultană, aporturile în creanţe sunt posibile, fiind nepermise la alte forme de societăţi
comerciale. Aportul în industrie (în muncă) este reprezentat de obligaţia asociatului de a
efectua pentru societate anumite activităţi, care presupun cunoştinţe profesionale sau
prestarea anumitor munci, dar nu poate forma capitalul social, nu dă dreptul la dobândirea
de p ărţi sociale şi nu poate servi ca garanţie pentru creditorii societăţii. Pe
18
baza acestuia se obţine dreptul la beneficii, la împărţirea activului social şi la participarea
la pierderile societăţii. Datorită acestui fapt acest tip de aport se evaluează fie prin
convenţia părţilor, fie dacă nu există nici o înţelegere de acest tip el este echivalat cu cea
mai mică sumă în numerar adusă de alt asociat în societate. Aportul în muncă nu este
permis în cazul SA, SCA şi SRL.
Aportul reprezintă principala îndatorire a asociaţilor, care sunt consideraţi debitori
ai societăţii pentru tot ceea ce s-au obligat. În actul constitutiv trebuie prevăzute toate
aporturile ce urmează a fi făcute de asociaţi. Această obligaţie de a participa la formarea
capitalului social, numită subscriere, ia naştere la data încheierii contractului de societate.
Între subscriere şi vărsământ (cedarea bunului) poate exista un anumit interval, prevăzut
în cadrul clauzelor contractuale. Atunci cînd vărsământul nu se face la timp, asociatul este
obligat la plata daunelor (a dobânzilor sau a desp ăgubirilor atunci când aportul este în
numerar) în condi ţiile dreptului comun. În cazul aporturilor în creanţe, asociatul pe lâng
ă despăgubiri datorează şi dobânzile legale, ce încep s ă curgă de la data scadenţei creanţei.
Suma valorică a tuturor aporturilor subscrise de asociaţi formează capitalul social.
Din punct de vedere contabil acesta apare evidenţiat la pasiv, iar în cazul dizolvării
societăţii se restituie asociaţilor, după plata creditorilor sociali.
Ca expresie juridică el reprezintă gajul general al creditorilor sociali, ca limită a
valorilor ce obligatoriu trebuie să se regăsească în societate. Datorită acestui fapt, la forme
mai complexe de societate legea cere o anumită valoare a capitalului (SRL, SA, SCA) fără
de care acestea nu pot lua fiinţă, precum şi obligaţia menţinerii acesteia pe toată durata de
existenţă a acestora. În cazul diminuării acestor valori legea obligă la reîntregirea sa sau
la schimbarea formei de societate cu cea corespunzătoare noului nivel de valoare.
Reîntregirea trebuie făcută înainte de orice redistribuire de beneficii către asociaţi.
Capitalul social subscris reprezintă valoarea aporturilor la care asociaţii s-au
obligat, iar capitalul social vărsat valoarea aporturilor efectiv intrate în patrimoniul
societăţii. Capitalul social1 nu trebuie confundat cu patrimoniul societăţii, între noţiuni
existând urm ătoarele deosebiri :
- capitalul social reprezintă suma valorică a aporturilor realizate de asociaţi, în timp
ce patrimoniul social este o universalitate juridică ce cuprinde toate drepturile şi obligaţiile
cu valoare economică ale societăţii;
- capitalul social este lipsit de o existenţă reală, în timp ce patrimoniul cuprinde
bunuri cu existenţă concretă;
- capitalul social este fix determinat prin lege, patrimoniul fiind variabil, cu creşteri
în situaţie de avânt al societ ăţii şi scăderi atunci când se înregistreaz ă pierderi;
- patrimoniul societăţii reprezintă adevărata garanţie a creditorilor societăţii,
capitalul social reprezentând doar limita de valori că a acestei garanţii.
Principalul scop care stă la baza realizării unei societăţi comerciale îl constituie
obţinerea de beneficii, prin efectuarea faptelor de comerţ. Această caracteristică stă la baza
tuturor formelor de societate, mai puţin în cazul asociaţilor cu scop nelucrativ, care nu
urmăresc realizarea de profit.
Cota parte ce se plăteşte fiecărui asociat din profitul societăţii comerciale se numeşte
dividend. În cadrul noţiunii de beneficiu pe lâng ă câ ştigurile materiale se iau în
1
19
calcul şi avantajele obţinute de asociaţi sub forma bunurilor sau serviciilor procurate de
societate. Dividendele se distribuie numai în cazul existenţei beneficiilor reale şi utile,
rămase după întregirea capitalului social, distribuirea acestora din beneficii fictive putând
conduce la r ăspunderea penală a administratorilor societăţii.
Modul de împărţire a dividendelor se stabileşte fie de comun acord între asociaţi,
fie proporţional cu aporturile realizate, în toate cazurile aceştia fiind obligaţi să participe
atât la beneficii cât şi la pierderi. Înţelegerile care ar favoriza anumiţi asociaţi în
detrimentul altora (clauze leonine) determină nulitatea clauzei contractuale în care acestea
au fost prevăzute, actul juridic în ansamblul său rămânând valabil.
Care sunt condițiile de fond ale contractului de societate?
Răspuns
Constituirea societăţilor comerciale
La baza formării societăţilor comerciale stă voinţa asociaţilor exteriorizată prin

intermediul actelor constitutive (denumirea de act constitutiv este folosită atunci când se
încheie atât contractul cât şi statutul, dar şi atunci când acestea sunt separate). Actele
constitutive ale societăţii sunt reprezentate de contractul de societate şi statut. Societăţile
comerciale care au la bază numai contractul de societate sunt SNC şi SCA, iar cele ce
reclamă şi existenţa statutului sunt SA, SCA şi SRL. În cazul SRL cu asociat unic se va
încheia numai statutul.
Contractul de societate cuprinde clauze referitoare la caracteristicile societăţii, la
asociaţi etc., unele fiind obligatorii, iar altele facultative. În cazul în care nu sunt respectate
clauzele obligatorii, societatea nu se va putea înmatricula.
Conform art.7 din lege, actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în
comandită simplă sau cu răspundere limitată va cuprinde:
a) datele de identificare a asociaţilor (la societatea în comandită simplă se vor
arăta şi asociaţii comanditaţi);
b) forma, denumirea şi sediul social;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în
natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării. La societăţile cu răspundere
limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul
părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său;
e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii
neasociaţi, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le
exercite împreună sau separat;
e^1) în cazul societăţilor cu răspundere limitată, dacă sunt numiţi cenzori sau
auditor financiar, datele de identificare ale primilor cenzori, respectiv ale primului auditor
financiar;
20
f) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi;
g) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi
fără personalitate juridică -, atunci când se înfiin ţează o dată cu societatea, sau condiţiile
pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
h) durata societăţii;
i) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni va cuprinde:
a) datele de identificare a fondatorilor (la societatea în comandită pe acţiuni vor fi
menţionaţi şi asociaţii comanditaţi);
b) forma, denumirea şi sediul social;
c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii
principale;
d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un
capital autorizat, cuantumul acestuia;
e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni
acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca
aport;
f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt
nominative sau la purtător;
f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominală şi
drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni;
f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni;
g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie,
respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere;
g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separat;
h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar;
i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii
societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau
modul de stabilire a acestui număr;
i^1) puterile de reprezentare conferite administratorilor şi, după caz, directorilor,
respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat;
j) durata societăţii;
k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor;
l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi
fără personalitate juridică -, atunci când se înfiin ţează o dată cu societatea, sau condiţiile
pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau pân ă în
momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane
care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje;
n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru
constituire;
p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.
21
Clauzele de identificare ale societăţilor sunt reprezentate de denumirea sau firma
societăţii, forma juridică (SNC, SCS, SA, SCA, SRL), sediul (locul situării în spaţiu ca
subiect de drept al societăţii comerciale) şi emblema.
Clauzele privind caracteristicile societăţii au în vedere obiectul de activitate al
societăţii (precizat în mod clar de către asociaţi prin indicarea domeniului şi a activităţii
principale - codurile CAEN), ce trebuie să fie determinat, licit şi moral, durata societăţii
(prin menţionarea de către asociaţi fie a unui termen limită, fie a unei durate
nedeterminate), capitalul social subscris şi vărsat, precum şi data la care se va efectua
ultimul vărsământ. Valoarea capitalului social este determinat ă pentru SRL, SA şi SCA
în mod expres de lege. Tot aici se vor trece valorile aporturilor în numerar, precum şi
modul de evaluare a celorlalte aporturi. Se va indica modul de repartizare a acţiunilor
(nominative sau la purtător) sau a părţilor sociale, precum şi categoriile de acţiuni.
Clauzele referitoare la administratori şi cenzori, se referă la numele şi prenumele, locul
şi data naşterii, domiciliul persoanelor ce vor administra societatea, garanţia ce urmează a
fi depusă de administratori, puterile conferite şi modul lor de exercitare (separat sau
împreună).
Clauzele referitoare la drepturile şi obligaţiile asociaţilor au în vedere modul de
împărţire al beneficiilor şi pierderilor, fiind interzise la toate formele de societate clauzele
care au ca scop eliminarea unor asociaţi de la beneficii sau pierderi.
Clauzele privind conducerea şi gestiunea societăţii vor prevedea condiţiile
deliberărilor în adunarea generală, modul de exercitare al dreptului la vot, precum şi
operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe care aceasta
urmează să le preia.
Clauzele privind sediile secundare cuprind menţiuni referitoare la sucursale, agenţii,
reprezentanţe înfiinţate prin voinţa asociaţilor, dar şi modul de înfiinţare ulterioară a
acestora, dacă nu au luat naştere o dată cu societatea.
În cazul SA, SCA şi SRL legea cere existenţa statutului, ce poate fi încheiat separat
de contractul de societate sau împreună cu acesta, sub forma actului constitutiv ca înscris
unic.
Se observă că cerinţa încheierii statutului este prezentă în cazul societăţilor cu o
mai mare complexitate, în realitate acesta fiind văzut ca un act dezvoltător al contractului
de societate, ce stabileşte în principal în detaliu organizarea şi funcţionarea societăţii
(funcţionarea organelor de administraţie şi control, repartizarea beneficiilor, modul de
luare al hotărârilor). Acesta va fi în mod obligatoriu în concor danţă cu prevederile
contractului de societate, putând îns ă să cuprindă şi clauze neprevăzute în acesta.
Datorită faptului că şi statutul este un act juridic de natură contractuală, pentru
încheierea sa valabilă trebuie respectate condiţiile de fond şi de formă (formă autentică)
legale.
Simulaţia în contractul de societate comercială reprezintă o modalitate de

ascundere a adevăratei naturi juridice a actului respectiv.
Simulaţia presupune existenţa în acelaşi timp între părţi a două contracte, unul
public denumit contract simulat şi al doilea secret ce respectă în totalitate voinţa părţilor.
Cel de al doilea contract, obligatoriu încheiat înaintea primului sau în acelaş timp îl
anulează pe acesta, reprezentând voin ţa reală a părţilor.
Operaţiunea juridică presupune condiţia ca primul contract încheiat de părţi să
urmărească prezentarea în faţa terţilor a unei situaţii în neconformitate cu realitatea. În
22
cazul în care situaţia ar fi reală, iar ulterior ar fi încheiat un alt contract ce corespunde şi
el voinţei reale, nu am mai fi în prezenţa simulaţiei, ci a unui contract ce îl revocă pe
primul. În cazul simulaţiei, primul contract poate fi fictiv (neexistând în realitate), deghizat
(există dar este mascat prin alt contract) sau realizat prin interpunere de persoane (aparent
încheiat între anumite persoane dar cu un alt beneficiar real).
Scopurile urmărite de părţi prin simulaţie pot fi multiple, de la ocolirea unor
dispoziţii imperative ale legilor (dispoziţii privitoare la incapabili), la evitarea plăţii
taxelor şi impozitelor în operaţiunile comerciale (deghizarea vânz ării sub forma unei
donaţii).
Un alt tip de simulaţie se referă la utilizarea unor asociaţi de formă, în cazul
societăţilor comerciale ce cer un număr limită de asociaţi sau ocolirea dispoziţiilor legale
ce privesc participarea asociaţilor la beneficii sau pierderi (încercându-se astfe l, fie
limitarea pierderilor în cazul unora dintre ei, fie indicându-i numai pe unii beneficiari de
cîştiguri, prin încheierea unui contract secret).
În cazul obligativităţii realizării aporturilor în societăţile comerciale, prin simulaţie
se poate realiza ocolirea dispoziţiilor legale, fie modificând cuantumul aporturilor
realizate de asociaţi (în SNC datorită răspunderii asociatului comanditat numai în limita
aportului adus se încearcă sustragerea unui anumit cuantum de la această obligaţie, în caz
de prejudiciu adus de societate), fie înfăţişând în mod fals un aport care în realitate nu a
fost efectuat.
Simulaţia mai poate fi utilizată în cazul cesiunii părţilor sociale sau de interes, în
cazul societăţilor comerciale ce au la bază deplina încredere dintre asociaţi şi care impun
reguli imperative cu privire la persoanele care îi pot înlocui în viitor (de exemplu, în cazul
SNC prin contract aparent dar mincinos părţile de interes ale unui asociat sunt preluate de
ceilalţi asociaţi rămaşi în societate după retragerea acestuia, dar în realitate cesiunea având
loc în numele unei alte persoane str ăine de societate).
Însă nu totdeauna simulaţia are caracter ilicit, fiind şi cazuri în care o persoană
doreşte să realizeze operaţiuni perfect legale, dar în acelaşi timp să-şi păstreze anonimatul.
Conform Codului civil sancţiunea specifică în cazul simulaţiei este reprezentată de
inopozibilitatea faţă de terţi a contractului secret, conform art.1175 „actul se cret care
modifică un act public, nu poate avea putere decât între p ărţile contractante şi succesorii
lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane”.
În cazul societăţilor comerciale, încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii este
sancţionată cu nulitatea. Datorită importanţei acestor entităţi juridice, normele de
constituire şi funcţionare a lor sunt imperative, încălcarea acestor obligaţii ducând la
sancţiunea nulităţii actului simulat, cu păstrarea valabilităţii actului public.
În condiţiile legii 31/1990 modificată, procesul constituirii societăţilor comerciale

presupune două operaţiuni:
a. redactarea şi autentificarea actelor constituitive;
b. înmatricularea societăţii.
În funcţie de natura actelor constitutive (contract, statut sau ambele) şi de modul
de încheiere a acesora, ele pot fi redactate direct de asociaţi (atunci când este acceptat ă
forma înscrisului sub semnătură privată) sau de către notarii publici, avocatul părţilor,
consilierul juridic sau reprezentantul legal al persoanei juridice. Actele juridice por fi
23
redactate şi de către cei ce au pregătire juridică (pentru ei, soţi, ascendenţi sau
descendenţi), precum şi de către Biroul Unic.
La prezentarea actului constitutiv de către fondatori sau de persoanele anume
desemnate de asociaţi, notarul public va verifica disponibilitatea firmei şi a emblemei
societăţii, prin intermediul unei dovezi eliberate de Oficiul Registrului Comerţului.
Autentificarea actelor se face în prezenţa tuturor asociaţilor, aceştia putând fi reprezentaţi
şi prin mandatari cu procură autentică. În cazul în care părţile au redactat personal
înscrisurile, notarul va verifica îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă cerute de lege.
Din momentul întocmirii actului constitutiv societatea comercială dobânde şte o
capacitate anticipată de folosinţă, astfel “chiar înainte de data înregistr ării sau de data
actului de recunoaştere, ori de la data îndeplinirii celorlalte cerinţe ce ar fi prevăzute,
persoana juridică are capacitatea chiar de la data actului de înfiinţare, cât prive şte
drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri
preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât a cestea sunt cerute pentru ca persoana
juridică să ia fiinţă în mod valabil”.
În concluzie, de la data redactării înscrisului sub semnătură privată sau a
autentificării acestuia, societatea comercială dobânde şte o capacitate de folosinţă
anticipată, ce se referă la existenţa drepturilor şi obligaţiilor necesare constituirii ei
valabile (constituirea societăţii, executarea aporturilor etc.). În acelaşi timp, societatea
comercială dobânde şte şi o capacitate de exerciţiu restrâns ă.
Procedura de înregistrare şi autorizare a societăţilor comerciale se realizează prin
intermediul Biroului Unic din cadrul Camerei de comerţ şi industrie teritoriale. Procedura
se aplică atât comercian ţilor pesoane fizice cât şi societăţilor comerciale, regiilor
autonome sau asociaţiilor cooperatiste.
Formalitatea de constituire cuprinde două etape :
- înregistrarea comercianţilor;
- autorizarea funcţionării.
Înregistrarea cuprinde nu numai înmatricularea, dar şi menţiunile ulterioare pe care
societatea comercială va fi obligată să le facă (de exemplu la mărirea capitalului social,
prelungirea duratei societăţii etc.)
Înregistrarea se va face prin intermediul unei cerei tip ce va fi depusă la Biroul
Unic.
Legea 31/1990 dispune că această cerere va fi însoţită de următoarele documente
:
- actul constitutiv al societăţii;
- dovada efectuarii vărsămintelor (raportul de expertiză în cazul aporturilor în
natură la SA ordonat de judecătorul delegat);
- dovada sediului;
- dovada disponibilităţii firmei;
- dovada drepturilor de proprietate al acţionarilor asupra aporturilor în natură
(contracte de vânzare-cump ărare, brevete de invenţii etc.), iar în cazul imobilelor aduse
ca aport, certificatul de sarcini;
- actele operaţiunilor încheiate de asociaţi în contul societăţii şi aprobate de
asociaţi;
- declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, administratorilor sau cenzorilor
că îndeplinesc condiţiile legii 31/1990;
- declaraţia asociatului unic când este cazul;
24
- plata taxelor şi tarifelor de înregistare.
După efectuarea tuturor acestor operaţiuni Biroul Unic va elibera solicitantului în
termen de 3 de zile certificatul de înregistrare, care cuprinde şi codul unic de înregistrare.
Neîndeplinirea cerinţelor legale va duce la respingerea motivată a înregistrării, printr-o
încheiere. Încheierea se poate ataca cu recurs în termen de 15 zile de la pronunţare, prin
depunerea cererii de recurs la registrul comerţului, urmată de transmiterea în termen de 3
zile la tribunalul din raza teritorială a sediului societăţii comerciale respective.
Certificatului de înregistrare îi sunt ataşate următoarele avize şi autorizaţii necesare
funcţionării:
- avizul şi/sau autorizaţia pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, emise de
brigăzile de pompieri din raza teritorială a sediului profesionistului;
- avizul şi/sau autorizaţia sanitară, emisă prin direcţiile teritoriale de sănătate
publică;
- autorizaţia sanitar-veterinară, emisă de direcţiile sanitar-veterinare;
- acordul şi/sau autorizaţia de mediu, emise de inspectoratele teritoriale de
protecţie a mediului;
- autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, emisă de
inspectoratul de stat pentru protecţia muncii.
Neobţinerea acestor avize sau autorizaţii determină imposibilitatea de a se elibera
certificatul de înregistrare.
Fiecare instituţie răspunzătoare de eliberarea avizelor sau autorizaţiilor este
reprezentată la Biroul Unic de anumite delegaţi. Aceştia au obligaţia să evalueze
necesitatea avizelor, acordurilor sau autorizaţiilor, îndeplinirea condiţiilor pentru
eliberarea lor sau lipsa importanţei lor în acea etapă.
În momentul înmatriculării în registrul comerţului societatea comercială obţine
personalitate juridică. Ultimul act îl constituie depunerea specimenelor de semnătură de
către reprezentanţii societăţii, în termen de 15 zile de la înmatriculare.
O dată cu efectuarea înregistrării un extras simplificat al încheierii judecătorului
delegat se va transmite, din oficiu, Regiei Autonome Monitorul Oficial spre publicare, pe
cheltuiala profesionistului. La cerere acestuia se poate publica şi textul integral al
încheierii judecătorului delegat. În acelaşi sens, se poate publica, integral sau sub formă
simplificată şi cuprinsul actului constitutiv.
Importanţa publicităţii constituirii societăţii prin Monitorul Oficial o reprezintă
realizarea opozabilităţii faţă de terţi a tuturor menţiunilor şi înregistrărilor efectuate în
legătură cu societatea. În situaţia neefectuării publicităţii, orice acte în legătură cu
societatea nu vor fi recunoscute de terţi, decât dac ă se dovedeşte că aceştia aveau
cunoştinţă de ele. Ca o măsură de protecţie faţă de terţi s-a stabilit că actele societăţii, pân
ă în a 16 zi de la înregistrare nu vor fi opozabile acestora, iar dacă textul depus la Monitorul
Oficial este diferit de cel din registrul comerţului, opozabilitatea faţă de aceştia aparţine
celui publicat.
Conform Legii nr. 31/1990 odată cu înregistrarea societăţii, un extras al încheierii
judecătorului delegat va fi comunicat din oficiu administraţiei financiare în raza teritorială
a căreia se află sediul societăţii. Scopul înregistrării fiscale este legat de dobândirea de c
ătre societatea comercială a calităţii de contribuabil la bugetul de stat.
25
Nerespectarea formalităţilor legale la constituirea societăţilor comerciale produce
efecte diverse. Aceste efecte1 sunt produse în funcţie de termenul la care au fost
constatate:
a. neregularităţi constatate înainte de înregistrarea societăţii;
b. neregularităţi constatate după înregistrarea societăţii;
c. nerespectarea cerinţelor privind publicitatea.
Din considerentul protejării intereselor terţilor au fost considerate prioritare acţiunile
de regularizarea a societăţii, încercându-se astfel men ţinerea funcţionării acesteia.
Neregularităţile constatate înainte de înregistrarea societăţii, sunt reprezentate de
două cazuri:
1. cazul neînregistrării societăţii;
2. cazul constatării de către judecătorul delegat, în momentul verificării cererii de
înregistrare, a nerespectării cerinţelor legale.
În primul caz , al neînregistrării societăţii lipseşte cererea de înregistrare a acesteia, ce
trebuia depusă de către cei îndreptăţiţi, după autentificarea actelor constitutive. Este
situaţia în care în termen de 15 zile de la autentificarea actului constitutiv, fondatorii sau
administratorii societăţii nu şi-au respectat obligaţia de a cere înregistrarea societăţii în
cauză.
Conform legii, orice asociat poate cere, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii,
înregistrarea societăţii. Însă, anterior cererii de înregistrare către Registrul comerţului,
acţionarul trebuie să-i pună în întârziere pe cei responsabili, printr-o notificare sau
scrisoare recomandată. Dacă fondatorii, administratorii sau reprezentanţii societăţii nu îşi
execută obligaţia de înregistrare a societăţii în termen de 8 zile de la primirea somaţiei,
orice asociat poate cere efectuarea înregistrării.
În cazul în care reprezentanţii societăţii nu s-au conformat, dar nici asociaţii nu au
mai cerut înregistrarea societăţii, după trecerea unui interval de 3 luni de la data
autentificării actului constitutiv, toţi asociaţii vor fi eliberaţi de obligaţiile la care au
subscris. În cazul în care unii dintre ei au realizat vărsăminte, ei sunt îndreptăţiţi să le
primească înapoi, termenul de prescripţie al înapoierii lor fiind de 3 ani începând de la
trecerea celor 3 luni de la data autentificării actelor constitutive.
Cel de-al doilea caz al constatării neregularităţilor de către judecătorul delegat de
la registrul comerţului în momentul verificării legalităţii acestora pentru înregistare, va
privi atât actele constitutive (absen ţa unor clauze obligatorii etc) dar şi documentele
justificative ca sunt anexate la acestea (judecătorul delegat poate solicita şi anexarea altor
dovezi decât cele stabilite prin normele lega le).
Constatând existen ţa unor neregularităţi se va proceda la acordarea unui termen
pentru înlăturarea acestora. Dacă asociaţii se conformează şi efectuează modificării cerute
pentru restabilirea legalităţii, cererea de înregistrare va fi admisă, iar societatea va lua
fiinţă în mod valabil. Însă, dacă aceştia nu au dat curs acestor cerinţe, se va da o încheiere
motivată de respingere a cererii de înregistrare. Împotriva acestei încheieri asociaţii pot
face recurs.
Dacă datorită nerespectării formelor legale de constituire a societăţii comerciale,
s-au cauzat prejudicii, răspunderea nelimitată şi solidară va aparţine fondatorilor,
reprezentanţilor societăţii, precum şi primilor membrii ai organelor de conducere, de
administrare şi de control ale societăţii.
1
26
O procedură asemănătoare1 o întâlnim şi în cazul înregistrării şi autorizării
persoanelor fizice, atunci când documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete.
În acest caz directorul registrului comerţului de pe lâng ă tribunal va dispune, prin
rezoluţie motivată, acordarea unui termen de maxim 15 zile pentru completarea acestora.
Dacă nici atunci nu sunt îndeplinite condiţiile legale va fi dispusă respingerea cererii de
înregistrare, de autorizare a funcţionării şi a declaraţiei pe proprie răspundere a
persoanelor fizice respective.
În cazul neregularităţilor constatate după înregistrarea societăţii, sunt posibile
două tipuri de acţiuni :
1.acţiunea în regularizare;
2. acţiunea în anulare.
Acţiunea în regularizare intervine atunci când dup ă constatarea neregularităţilor
au trecut 8 zile, iar acestea nu au fost remediate în conformitate cu procedura legală. Se
au în vedere următoarele neregularităţi:
- necuprinderea în actul constitutiv a menţiunilor legale;
- prezenţa în actul constitutiv a dispoziţiilor prin care se încalcă dispoziţiile legii;
- neîndeplinirea unor cerinţe legale pentru constituirea societăţii (condiţii de
formă şi de fond cerute actelor constitutive).
Cerinţa rectificării neregularităţilor constatate, în termen de 8 zile constituie o
procedură prealabilă acţiunii de regularizare. Acţiunea în regularizare poate fi cerută
tribunalului de orice persoană interesată (asociat, administrator, cenzor, creditori ai
asociaţilor etc) şi constă în obligarea organelor societăţii de a înlătura neregularităţile.
Competenţa aparţine tribunalului din raza teritorială a sediului social al societăţii, acesta
putând obliga persoanele responsabile la plata de d aune. Termenul de prescripţie al
acţiunii de regularizare este de un an de la data înmatriculării societăţii.
Acţiunea în anulare este de competenţa tribunalului din raza teritorială în care se
află sediul social al societăţii comerciale. Nulitatea societăţii, ce poate fi dispusă de
tribunal, derogă de la regulile dreptului comun în interesul asigurării protecţiei terţilor.
Astfel, Legea 31/1990 limitează cazurile de nulitate ale societăţilor la
următoarele:
- lipsa actului constitutiv sau neîncheierea acestuia conform formelor cerute de
lege;
- toţi fondatorii au fost incapabili la data constituirii societăţii;
- obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
- lipseşte încheierea judecătorului delegat de înregistrare a societăţii;
- lipseşte autorizarea administrativă de constituire a societăţii;
- în actul constitutiv lipsesc menţiunile referitoare la denumirea societăţii,
obiectul de activitate, aporturile asociaţilor, capitalul social subscris;
- s-au încălcat dispoziţiile privind capitalul social minim subscris şi vărsat;
- nu s-a respectat numărul minim de asociaţi prevăzut de lege.
Nulitatea poate fi cerută de orice persoană interesată, dar în sensul salvării
societăţii ea poate fi acoperită pân ă la data punerii concluziilor pe fond (atunci când
pricina este în stare de judecată) la tribunal, judecătorul putând s ă acorde un termen pâna
la care regularizarea să se realizeze.
În momentul în care hotărârea tribunalului de declarare a nulit ăţii a devenit
irevocabilă, societatea comercială intră în lichidare, însă efectele
1
27
nulităţii nu se produc cu efect retroactiv. Declararea nulităţii nu aduce atingere actelor
încheiate în numele său, realizate anterior declarării nulităţii, ce îşi vor produce efectele
în continuare, rămânând valabile.
După pronunţarea nulităţii tribunalul va trimite o copie după dispozitivul hotărârii
registrului comer ţului, iar după efectuarea acestei menţiuni ea va fi publicată în Monitorul
Oficial al României.
În legătură cu acţiunea în daune pentru recuperarea prejudiciilor, aceasta poate fi
intentată în termen de 3 ani de la data publicării hotărârii de pronun ţare a nulităţii în
Monitorul Oficial. Răspunderea nelimitată şi solidară va aparţine fondatorilor,
reprezentanţilor societăţii, primilor membrii ai organelor de conducere, administrare şi
control ai societăţii, dacă adunarea generală nu a dat descărcare de gestiune acestora.
Nerespectarea cerinţelor privind publicitatea, duce la nerecunoaşterea de către
terţi a înregistrării societăţii. Toate actele şi faptele societăţii care nu au fost înregistrate şi
publicate în Monitorul Oficial nu vor putea fi opuse terţilor decât dac ă se dovedeşte că
aceştia nu le cunoşteau. Conform legii operaţiunile pe care societatea le-a efectuat înainte
de a 16 zi de la data publicării în Monitorul Oficial nu vor putea fi opuse terţilor, dacă
aceştia s-au aflat în imposibilitatea de a le cunoaşte.
Care sunt elementele contractului de societate comercială?
Răspuns
Societatea în nume colectiv
Societatea în nume colectiv1 este realizată prin asocierea a două sau mai multe
persoane fizice sau juridice, pe baza deplinei încrederi, ce vor răspunde nelimitat şi solidar
cu patrimoniul lor, pentru obligaţiile societăţii.
Firma societăţii va cuprinde numele a cel puţin un asociat, urmat de menţiunea
“societate în nume colectiv”.
Legea nu impune un plafon maxim al capitalului social, dar contractul de societate
va prevedea data vărsării capitalului subscris.
Nu sunt impuse restricţii nici în legătură cu obiectul aporturilor asociaţilor, în
schimbul acestuia fiind distribuite părţile de interes. Asociaţii care au interese contrare
societăţii în anumite operaţiuni, pe contul lor sau al altora, nu pot decide în legătură cu
acestea, în caz contrar fiind răspunzători pentru prejudiciile aduse.
Asociaţii au următoarele drepturi în societate:
- participarea la deliberări şi la luare deciziilor;
- dreptul la dividende, proporţional sau neproporţional cu aporturile lor (dacă aşa
s-a stabilit în contractul de societate);
- restituirea valorii aporturilor, în caz de dizolvare sau lichidare;
1
28
- dreptul de a folosi fondurile societăţii, în interesul societăţii.
Adunarea asociaţilor nu este prevăzută expres în lege, dar asociaţii ce reprezintă
majoritatea absolută a capitalului social decid, în cazul:
- alegerii administratorilor şi fixarea puterilor, duratei mandatului şi remuneraţiei
lor;
- revocarea administratorilor (este necesar votul tuturor atunci când au fost
numiţi prin contractul de societate) şi stabilirea răspunderii lor;
- soluţionarea divergenţelor dintre administratorii obligaţi să lucreze împreună;
- aprobarea situaţiei financiare a societăţii.
- să aducă aportul promis;

- să nu aducă atingere patriminiului social, fără consimţământul scris al celorlal ţi
asociaţi;
- să nu facă concurenţă societăţii, respectiv să ia parte ca asociat cu răspundere
nelimitată într-o altă societate concurentă, ce are acelaşi obiect sau să efectueze operaţiuni
comerciale în acelaşi comerţ sau în unul asemănător, fără consimţământul scris al celorlalţi
asociaţi.
Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii va fi nelimitată, cu toate
bunurile lor prezente sau viitoare şi solidară, creditorii putând urm ării pe oricare dintre
aceştia pentru întreaga datorie. Totuşi, creditorii pot cere recuperarea prejudiciului de la
asociaţi, numai în cazul în care societatea nu plăteşte datoriile sale în termen de 15 zile de
la data punerii în întârziere. R ăspunderea asociaţilor va exista şi în cazul obţinerii unei
hotărâri judec ătoreşti de către creditori împotriva societăţii.
Administrarea societăţii este realizată de către asociaţi sau neasociaţi, persoane
fizice sau juridice, ce vor lucra împreună sau separat. Nestabilirea modului de lucru va
însemna că aceştia vor lucra separat. De asemenea va fi numit şi un administrator
reprezentant al societăţii.
Dacă un administrator decide asupra unei operaţii complexe ce priveşte
societatea, el trebuie să înştiinţeze în prealabil pe ceilalţi administratori.
Administratorii sunt fie numiţi prin actul constitutiv, fie ulterior aleşi de asociaţi.
Controlul actelor administratorilor se realizează de către cenzori, în lipsa acestora
orice asociat având acest drept.
Datorită caracterului intuitu personae al societăţii în nume colectiv, cesiunea

părţilor de interes a unui asociat are loc conform condiţiilor impuse prin contractul de
societate sau cu acceptul tuturor asociaţilor. Cesiunea trebuie notificată societăţii şi
menţionată la registrul comerţului.
Conform legii, cesiunea făcută nu liberează pe fostul asociat de plata integrală a
aportului promis şi de operaţiile realizate de societate înainte ca acest act să-şi producă
efectele.
Retragerea unui asociat din societate, ca act voluntar se poate realiza în
următoarele condiţii:
- în cazurile prevăzute de asociaţi în actul constitutiv;
- cu acordul tuturor asociaţilor;
- prin hotărârea tribunalului, atunci când condi ţiile de mai sus nu sunt
îndeplinite. Excluderea asociaţilor se poate realiza:
- în cazul neefectuării aportului, în urma punerii în întârziere;
- atunci când ace ştia devin incapabili sau sunt supuşi procedurii insolvenţei;
29
- în situaţia săvâr şirii de acţiuni păgubitoare pentru societate;
- când creditorii asociatului respectiv se opun pre lungirii duratei societăţii,
dorind să-şi realizeze astfel mai repede creanţele.
Excluderea se va realiza fie prin cererea societăţii, cu votul tuturor asociaţilor, fie
a oricărui asociat, prin hotărâre judec ătorească, menţionată la registrul comerţului.
Asociatul are dreptul la profit pân ă în ziua excluderii, dar va răspunde în continuare pentru
operţiunile în curs de realizare şi pentru ce s-a executat pân ă la acestă dată.
Societatea în nume colectiv se dizolvă în cazul falimentului, incapacităţii,
excluderii, retragerii sau decesului unui asociat, atunci când r ămâne unul singur în
societate, precum şi în situaţiile generale aplicabile oricărei societăţi.
Dizolvarea va fi înscrisă în registrul comerţului şi menţionată în Monitorul Oficial,
dacă rămâne un singur asociat în societate.
Lichidarea, va urma procedurii de dizolvare şi se va finaliza cu radierea societăţii
în cauză din registrul comerţului.
Societatea în comandită simplă
Societatea în comandită simplă1 este realizată prin asocierea a două sau mai multe
persoane fizice sau juridice, pe baza deplinei încrederi şi care vor răspunde nelimitat şi
solidar (asociaţii comanditaţi) cu patrimoniul lor sau în limita aporturilor aduse (asociaţii
comanditari), pentru obligaţiile societăţii.
Firma societăţii va cuprinde numele a cel puţin un asociat, urmat de menţiunea
“societate în comandit ă”. Atunci când numele unui asociat comanditar figur ează în firmă,
cu aceptul său, răspunderea lui va deveni nelimitată şi solidară.
Legea nu impune un plafon maxim al capitalului social, dar contractul de societate
va prevedea data vărsării capitalului subscris.
Nu sunt impuse restricţii nici în legătură cu obiectul aporturilor asociaţilor, în
schimbul acestuia fiind distribuite părţile de interes. Asociaţii care au interese contrare
societăţii, pe contul lor sau al altuia, nu pot decide în legătură cu operaţia respectivă, în
caz contrar fiind răspunzători pentru prejudiciile aduse.
Asociaţii au următoarele drepturi în societate:
- participarea la deliberări;
- luarea deciziilor (numai în cazul comanditaţilor);
- dreptul la dividende, proporţional sau neproporţional cu aporturile lor (dacă aşa
s-a stabilit în contractul de societate);
- restituirea valorii aporturilor, în caz de dizolvare sau lichidare;
- folosirea fondurilor societăţii pentru cheltuielile acesteia sau ale asociatului
(numai în cazul comanditaţilor);
- îndeplinirea de servicii în administraţia internă a societăţii (numai în cazul
comanditarilor).
Adunarea asociaţilor nu este prevăzută expres în lege, dar asociaţii ce reprezintă
majoritatea absolută a capitalului social decid, în cazul:
1
30
- alegerii administratorilor şi fixarea puterilor, duratei mandatului şi remuneraţiei
lor;
- revocarea administratorilor (este necesar votul tuturor atunci când au fost
numiţi prin contractul de societate) şi stabilirea răspunderii lor;
- soluţionarea divergenţelor dintre administratorii obligaţi să lucreze împreună;
- aprobarea situaţiei financiare a societăţii.
- să aducă aportul promis;

- să nu aducă atingere patriminiului social, fără consimţământul scris al celorlal ţi
asociaţi;
- să nu facă concurenţă societăţii, respectiv să ia parte ca asociat cu răspundere
nelimitată într-o altă societate concurentă, ce are acelaşi obiect sau să efectueze operaţiuni
comerciale în acelaşi comerţ sau în unul asemănător, fără consimţământul scris al celorlalţi
asociaţi (numai în cazul comanditaţilor).
Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii va fi, în cazul comanditaţilor
nelimitată, cu toate bunurile lor prezente sau viitoare şi solidară, creditorii putând urmării
pe oricare dintre aceştia pentru întreaga datorie. Totuşi, creditorii pot cere recuperarea
prejudiciului de la asociaţi, numai în cazul în care societatea nu plăteşte datoriile sale în
termen de 15 zile de la data punerii în întârziere. R ăspunderea asociaţilor va exista şi în
cazul obţinerii unei hotărâri judec ătoreşti de către creditori împotriva societăţii.
Asociaţii comanditari, excluţi de la conducerea societăţii, vor răspunde pentru
obligaţiile societăţii numai în limita aporturilor aduse.
Administrarea societăţii este realizată numai de către asociaţii comanditaţi, ce vor
lucra împreună sau separat. Nestabilirea modului de lucru va însemna că aceştia vor lucra
separat. De asemenea va fi numit şi un administrator reprezentant al societăţii.
Dacă un administrator decide asupra unei operaţii complexe ce priveşte
societatea, el trebuie să înştiinţeze în prealabil pe ceilalţi administratori.
Administratorii sunt fie numiţi prin actul constitutiv, fie ulterior aleşi de asociaţi.
Controlul actelor administratorilor se realizează de către cenzori, în lipsa acestora
orice asociat având acest drept.
Datorită caracterului intuitu personae al societăţii în nume colectiv, cesiunea

părţilor de interes a unui asociat are loc conform condiţiilor impuse prin contractul de
societate sau cu acceptul tuturor asociaţilor. Cesiunea trebuie notificată societăţii şi
menţionată la registrul comerţului.
Conform legii, cesiunea făcută nu liberează pe fostul asociat de plata integrală a
aportului promis şi de operaţiile realizate de societate înainte ca acest act să-şi producă
efectele.
Retragerea unui asociat din societate, ca act voluntar se poate realiza în
următoarele condiţii:
- în cazurile prevăzute de asociaţi în actul constitutiv;
- cu acordul tuturor asociaţilor;
- prin hotărârea tribunalului, atunci când condi ţiile de mai sus nu sunt
îndeplinite. Excluderea asociaţilor se poate realiza:
- în cazul neefectuării aportului, în urma punerii în întârziere;
- atunci când ace ştia devin incapabili sau sunt supuşi procedurii insolvenţei;
31
- în situaţia săvâr şirii de acţiuni păgubitoare pentru societate (numai în cazul
comanditaţilor);
- când creditorii asociatului respectiv se opun pre lungirii duratei societăţii,
dorind să-şi realizeze astfel mai repede creanţele (numai în cazul comanditaţilor);
- pentru amestecul în administraţia societăţii (numai în cazul comanditari).
Excluderea se va realiza fie prin cererea societăţii, cu votul tuturor asociaţilor, fie
a oricărui asociat, prin hotărâre judec ătorească, menţionată la registrul comerţului.
Asociatul are dreptul la profit pân ă în ziua excluderii, dar va răspunde în continuare pentru
operţiunile în curs de realizare şi pentru ce s-a executat pân ă la acestă dată.
Societatea în comandită simplă se dizolvă în cazul falimentului, incapacităţii,
excluderii, retragerii sau decesului singurului asociat comanditar sau comanditat, situaţie
în care rămâne un singur asociat în societate, precum şi în situaţiile generale aplicabile
oricărei societăţi.
Dizolvarea va fi înscrisă în registrul comerţului şi menţionată în Monitorul Oficial,
dacă rămâne un singur asociat în societate.
Lichidarea, va urma procedurii de dizolvare şi se va finaliza cu radierea societăţii
în cauză din registrul comerţului.
Societatea pe acţiuni
Societatea pe acţiuni1 este realizată prin asocierea a două sau mai multe persoane
fizice sau juridice, în scopul împărţirii profitului, ce primesc în urma aducerii de aporturi
acţiuni, în scopul desfăşurării unor operaţiuni comerciale, răspunzând pentru crean ţele
societăţii în limita aporturilor lor.
Firma societăţii va cuprinde o denumire proprie, urmată de menţiunea “societate
pe acţiuni”.
Legea impune un plafon maxim al capitalului social, capitalul social vărsat
reprezentând cel pu ţin 30% din cel subscris, diferenţa fiind completată în maxim 12 luni
de la data înmatriculării societăţii.
Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a
capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică.
În cazul subscrieri simultane, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi
mai mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi vărsată:
a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni de la data
înmatriculării societăţii;
b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la
data înmatriculării.
Când societatea pe ac ţiuni se constituie prin subscripţie publică, fondatorii vor
întocmi un prospect de emisiune, în formă autentică, ce va trebui depus, înainte de
publicare, la oficiul registrului comerţului din judeţul în care se va stabili sediul societăţii.
Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului, va autoriza publicarea prospectului
de emisiune, atunci când cerin ţele legale sunt îndeplinite.
Subscrierile de acţiuni se vor face pe unul sau pe mai multe exemplare ale
prospectului de emisiune al fondatorilor, şi vor cuprinde numele şi prenumele sau
1
32
denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului, numărul, în litere, al acţiunilor subscrise,
data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi acceptă prospectul de
emisiune. Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris şi
fiecare acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la Casa de
Economii şi Consemnaţiuni, ori la o bancă sau la una dintre unităţile acestora. Restul din
capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la înmatriculare. Dacă
valoarea aporturilor în natură, stabilită de experţi, este inferioară cu o cincime aceleia
prevăzute de fondatori în prospectul de emisiune, oricare acceptant se poate retrage,
anunţându-i pe fondatori, pân ă la data fixată pentru adunarea constitutivă.
Cel mai târziu în termen de 15 zile de la da ta închiderii subscrierii, fondatorii vor
convoca adunarea constitutivă, printr-o înştiinţare publicată în Monitorul Oficial al
României, şi în două ziare cu largă răspândire, cu 15 zile înainte de data fixat ă pentru
adunare.
Adunarea constitutivă are următoarele obligaţii:
a) verifică existenţa vărsămintelor;
b) examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a aporturilor în natură;
c) aprobă participările la profit ale fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul
societăţii;
d) discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii, membrii prezenţi reprezentând, în
acest scop, şi pe cei absenţi, şi îi desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru
autentificarea actului şi îndeplinirea formalităţilor cerute pentru constituirea societăţii;
e) numeşte primii membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de
supraveghere, şi primii cenzori sau, după caz, primul auditor financiar.
Fondatorii şi primii membri ai consiliului de administraţie, respectiv ai
directoratului şi ai consiliului de supraveghere, sunt solidar răspunzători, din momentul
constituirii societăţii, faţă de societate şi de terţi pentru:
- subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea vărsămintelor stabilite de lege
sau de actul constitutiv;
- existenţa aporturilor în natură;
- veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii.
Adunarea constitutivă va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor
unei societăţi constituite prin subscripţie publică, dar aceasta nu poate depăşi 6% din
profitul net şi nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de 5 ani de la data
constituirii societăţii.
Adunarea constitutivă va desemna persoanele ce se vor ocupa de constituirea
societăţii.
Aporturilor asociaţilor pot fi în numerar, natură sau creanţe, în schimbul lor aceştia
primind acţiuni, cu o valoare nominală de minim 0,10 lei. Acţiunile pot fi nominative
(titularul lor este identificat), la purtător sau cu dividend prioritar, fără drept de vot
(titularul lor va preleva dividendul cu prioritate înaintea altor acţionari, dar nu va putea
exercita dreptul la vot). Acestea titluri de credit sunt fracţiuni ale capitalului social, egale
ca valoare, indivizibile, ce reprezintă titluri negociabile (pot fi tranzacţionate). Nu pot fi
titulari de acţiuni preferenţiale, administratorii, directorii, membrii directoratului sau
consiliului de supraveghere. Acţiunile pot fi emise numai după înmatricularea societăţii
în registrul comerţului, la o sumă cel puţin egală cu valoarea nominală, iar în cazul
majorării capitalului social, numai dacă cele din emisiunea precedentă au fost achitate
total.
33
Transmiterea acţiunilor nominative se va face printr-o declaraţie în registrul
acţionarilor, pentru protejarea intereselor asociaţilor, în contractul de societate putându-se
stipula şi anumite restricţii la vânzare (de exemplu vânzarea cu prioritate c ătre alţi
acţionari)
Societatea poate dobândii propriile ac ţiuni dacă:
- operaţiunea a fost autorizată de adunarea generală extraordinară a acţionarilor;
- valoarea acestor acţiuni să nu depăşească 10% din capitalul social subscris;
- acţiunile dobândite s ă fie integral liberate;
- plata acestora să fie făcută numai din rezervele disponibile ale societăţii.
Aceste acţiuni nu vor da dreptul la dividende, societatea neputând s ă acorde
avansuri, împrumuturi sau să constituie garanţii pentru subscriere sau dobândirii lor de
către un terţ.
Acţionarii au următoarele drepturi:
- dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor;
- dreptul la vot, suspendat în cazul neefectuarăă vărsămintelor la scadenţă;
- dreptul la informare asupra activităţii societăţii;
- dreptul la dividende, în proporţie cu aporturile efectuale sau în conformitate cu
dispoziţiile actului constitutiv;
- dreptul asupra părţii lor la lichidarea societăţii.
Obligaţiile acţionarilor sunt legate în principal de plata aporturilor subscrise, în
sens contrar, în urma somaţiei colective a societăţii, putând fie s ă fie urmăriţi silit, fie
acţiunile lor vor fi anulate, cu suportarea prejudiciilor produse.
Societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni pot emite obligaţiuni, cele din
aceeaşi emisiune trebuind să aibă o valoare egală şi să acorde posesorilor lor drepturi
egale. Valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată, iar cea a celor
convertibile în acţiuni va trebui să fie egală cu cea a acţiunilor.
Deţinătorii de obligaţiuni se pot întruni în adunare generală a obligatarilor,
convocată pe cheltuiala societăţii şi care aplică dispoziţiile prevăzute
pentru adunarea ordinară a acţionarilor. La deliberările adunării deţinătorilor de
obligaţiuni, societatea emitentă nu poate participa, în baza obligaţiunilor pe care le posedă.
Adunarea deţinătorilor de obligaţiuni legal constituită poate:
a) să numească un reprezentant al deţinătorilor de obligaţiuni şi unul sau mai mulţi
supleanţi, cu dreptul de a-i reprezenta faţă de societate şi în justiţie, fixându-le
remuneraţia; aceştia nu pot lua parte la administrarea societăţii, dar vor putea asista la
adunările sale generale;
b) să îndeplinească toate actele de supraveghere şi de apărare a intereselor lor comune
sau să autorizeze un reprezentant cu îndeplinirea lor;
c) să constituie un fond, care va putea fi luat din dobâ nzile cuvenite deţinătorilor de
obligaţiuni, pentru a face faţă cheltuielilor necesare apărării drepturilor lor, stabilind, în
acelaşi timp, regulile pentru gestiunea acestui fond;
d) să se opună la orice modificare a actului constitutiv sau a condiţiilor împrumutului,
prin care s-ar putea aduce o atingere drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni;
e) să se pronunţe asupra emiterii de noi obligaţiuni.
Pentru validitatea deliberărilor prevăzute la punctele a, b şi c, hotărârea se ia cu o
majoritate reprezentând cel pu ţin o treime din titlurile emise şi nerambursate, iar în
celelalte cazuri cu prezenţa în adunare a deţinătorilor reprezentând cel pu ţin două treimi
34
din titlurile nerambursate şi votul favorabil a cel puţin patru cincimi din titlurile
reprezentate la adunare.
Hotărârile adun ării deţinătorilor de obligaţiuni pot fi atacate în justiţie de către
deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze
aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
De regulă obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă la scadenţă, iar
înainte de scadenţă, obligaţiunile din aceeaşi emisiune şi cu aceeaşi valoare pot fi
rambursate, prin tragere la sorţi, la o sumă superioară valorii lor nominale, stabilită de
societate şi anunţată public cu cel puţin 15 zile înainte de data tragerii la sorţi.
Adunarea generală reprezintă organul suprem de deliberare şi decizie al societăţii

comerciale, ce cuprinde totalitatea asociaţilor. În cadrul adunării generale converg
voinţele individuale ale asociaţilor, dând na ştere voinţei sociale.
În funcţie de complexitatea problemelor dezbătute, în privinţa SA şi SCA prin lege
este reglementată adunarea ordinară şi cea extraordinară a asociaţilor. Tot aici se găseşte
şi adunarea specială la care participă anumite categorii de acţionari.
În cazul celorlalte societăţi nu avem o reglementare legală a celor două tipuri de
adunări, ci numai referiri la cvorum şi majorităţi diferite în funcţie de capacitatea
problemelor dezbătute (la SRL adunarea generală decide cu votul majorităţii absolute a
asociaţilor şi părţilor sociale, iar pentru modificarea actelor constitutive cu votul tuturor
asociaţilor).
Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în maximum trei luni de la
încheierea exerciţiului financiar. Aceasta decide asupra următoarelor probleme:
- fixarea dividendelor cuvenite asociaţilor;
- aprobarea sau modificarea bilanţului contabil;
- alegerea administratorilor şi cenzorilor;
- pronunţarea asupra gestiunii administratorilor;
- stabilirea bugetului de venituri şi cheltuieli;
- stabilirea programului de activitate pe exerciţiul următor.
Este obligatorie pentru validitatea deliberărilor, prezenţa acţionarilor reprezentând cel
puţin o pătrime din numărul total al drepturilor de vot, hotărârea fiind luat ă cu majoritatea
voturilor exprimate. Dacă nu se respectă aceste condiţii, la a doua întrunire a adunării
generale hotărârile se vor lua cu majoritatea voturilor exprimat e.
Adunarea extraordinară se întâlne şte de câte ori este nevoie şi decide asupra
problemelor legate de modificarea actelor constitutive ale societăţii:
- prelungirea duratei societăţii;
- mărirea sau reducerea capitalului social;
- mutarea sediului;
- fuziunea cu alte societăţi;
- schimbarea formei societăţii;
- modificarea obiectului societăţii;
- dizolvarea anticipată a societăţii;
- delegarea consiliului de administraţie sau administratorului unic a atribuţiilor
privind mutarea sediului, schimbarea obiectului de activitate, majorarea, reducerea şi
reîntregirea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni, conversia acţiunilor dintr-o
categorie în alta.
35
Este obligatorie, la prima convocare pentru validitatea deliberărilor, prezenţa
acţionarilor reprezentând cel pu ţin o pătrime din numărul total al drepturilor de vot, iar la
următoarele, prezenţa acţionarilor reprezentând cel pu ţin o cincime din numărul total al
drepturilor de vot, hotărârea fiind luat ă cu majoritatea voturilor exprimate.
Adunarea specială cuprinde conform Legii 31/1990 titularii de acţiuni preferenţiale
cu dividend prioritar fără drept de vot sau a acţionarilor dintr-o anumită categorie, atunci
când se discut ă asupra modificărilor drepturilor şi obligaţiilor acţiunilor lor.
Convocarea adunării se poate face de către consiliul de administraţie, directorat sau
acţionari (la cererea celor ce deţin cel puţin 5% din capitalul social). În urma lucrărilor
adunării se va încheia proces-verbal. Hotârârile luate p rin vot se depun în termen de 15
zile la oficiul registrului comerţului, publicate în Monitorul Oficial şi sunt obligatorii
pentru toţi asociaţii. Hotărârile ilegale pot fi anulate, la cererea oric ărui acţionar care nu
a luat parte la adunare sau a votat contra şi a cerut să se menţioneze acesta în procesul-
verbal, prin intermediul instanţei judecătoreşti. Acţionarii care nu sunt de acord cu
hotărârile luate se pot retrage din societate.
Convocarea va cuprinde :
- locul, data şi ora ţinerii adunării;
- ordinea de zi, cu arătarea tuturor problemelor ce vor fi dezbătute;
- textul integral al propunerii de modificare a actului constitutiv, când este cazul;
- locul depozitării acţiunilor în dovedirea calităţii de acţionar;
- denumirea societăţii, forma juridică, capitalul social, sediul social;
- numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului;
- locul depozitării buletinelor de vot şi a documentelor supuse dezbaterii.
Toţi acţionarii, indiferent de existenţa unui interes personal în problemele dezbătute,
au dreptul de a participa la vot. Conform legii, atunci când exist ă astfel de interese
personale aceştia nu pot fi excluşi din adunare, ci au doar obligaţia de a se abţine de la
deliberarea acelor probleme, dacă fără votul lor nu s-ar obţine majoritatea cerută, în caz
contrar putând fi obliga ţi la plata daunelor interese. În acelaşi timp nu pot participa la
adunare cei ce deţin acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot.
Acţionarii vor putea fi reprezentaţi în adunarea generală numai prin alţi acţionari, în
baza unei procuri speciale. O situaţie de excepţie o reprezintă imposibilitatea
administratorilor şi funcţionarilor societăţii de a reprezenta pe acţionari, dacă fără votul
acestora nu s-ar obţine majoritatea necesară.
Adunarea generală va fi condusă de preşedintele consiliului de administraţie, ce va fi
şi preşedintele adunării. În adunare vor fi aleşi unul pân ă la trei secretari dintre asociaţi,
cu posibilitatea supravegherii acestora de un notar public plătit de respectiva societate
comercială. Aceştia au rolul de a verifica lista de prezenţă a acţionarilor, arătând capitalul
pe care îl reprezintă fiecare, procesul-verbal întocmit de cenzori ce constată numărul de
acţiuni depuse, precum şi de a realiza orice alte formalităţi necesare.
Conform legii, orice acţiune plătită dă dreptul la un vot în adunarea generală dacă prin
actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Acţionarii exercită dreptul la vot în adunarea
generală proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă, făcând dovada calit ăţii lor,
însă actul constitutiv poate cuprinde clauze de limitare în cazul celor ce deţin mai mult de
o acţiune. Dreptul la vot nu este însă permis acţionarilor cu acţiuni preferenţiale cu
dividend prioritar fără drept la vot şi este suspendat în cazul neachitării vărsămintelor
ajunse la scadenţă.
36
Dreptul de vot nu poate fi cedat, hotărârile fiind adoptate numai prin vot deschis, votul
secret fiind obligatoriu numai în cazul alegerii administratorilor, revocarea lor, precum şi
stabilirea răspunderii acestora.
Organele de gestiune şi decizie ale societăţii comerciale, care au rolul de a executa

hotărârile luate în adunarea general ă sunt administratorii. Aceştia îşi execută mandatul
conform dispoziţiilor din actul constitutiv al societăţii sau a puterilor delegate de adunarea
generală.
În funcţia de administrator pot fi numite atât persoanele f izice cât şi cele juridice. În
cazul numirii persoanei juridice în funcţia de administrator aceasta îşi va numi un
reprezentant, persoană fizică, care va avea aceleaşi obligaţii, condiţii de numire şi
responsabilităţi ca administratorul persoană fizică. Practic, “obliga ţiile şi răspunderea
administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandate şi cele speciale
prevăzute de această lege”.
Persoanele care potrivit legii nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori
sau reprezentanţi ai societăţii, iar dacă au fost alese sunt decăzute din drepturi.
În sistemul unitar, administrarea societăţii se va face prin intermediul consiliului de
administraţie şi a directorilor.
Constituit din mai mulţi administratori, consiliul de administraţie va fi condus de un
preşedinte, ales dintre aceştia. Preşedintele şi unii membrii pot fi desemnaţi să reprezinte
societatea.
Consiliul de administraţie poate fi convocat de preşedintele acestuia, a cel puţin doi
membrii şi a directorului general. Acesta întruneşte cel puţin odată pe lună sau de câte ori
este necesar şi va decide asupra problemelor specificate pe ordinea de zi, precum şi a
cazurilor de urgenţă netrecute pe aceasta cu obligaţia de a fi ratificate în următoarea
şedinţă. Administratorii nu pot vota deciziile în legătură cu care acesta, soţia, rudele sau
afinii săi pân ă la al patrulea grad ar fi implicaţi. Consiliul de administraţie nu poate lua
hotărâri cu privire la opera ţiuniule interzise prin actele constitutive sau lege. În acelaşi
timp pentru anumite operaţii va avea nevoie de aprobarea adunării generale a acţionarilor.
Fiecare şedinţă este finalizată prin încheierea unui proces-verbal, deciziile trecându-se
prin registrul şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie, cele ilegale putând fi
anulate de c ătre adunarea generală sau atacate de către acţionari în justiţie.
Deciziile consiliului se iau în prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor
şi cu votul majorităţii celor prezenţi. În cazuri excepţionale, deciziile se pot lua prin votul
unanim, scris, al membrilor, nemaifiind necesară întrunirea consiliului.
În cazul societăţilor pe acţiuni ce fac obiectul obligaţiilor de auditare, vor fi cel
puţin 3 administratori. Dacă atribuţiile de conducere sunt delegate directorilor, majoritatea
membrilor consiliului vor fi administratori neexecutivi.
Atribuţiile consiliului de administraţie ce nu pot fi delegate directorilor sunt:
- stabilirea direcţiilor de dezvoltare ale societăţii;
- stabilirea sistemului contabil şi a controlului financiar;
- numirea, supravegherea, revocarea şi stabilirea remuneraţiei directorilor;
- organizarea adunării generale şi pregătirea unui raport anual;
- introducerea cererii pentru începerea procedurii insolvenţei.
Consiliul de administraţie poate înfiinţa, în scopul realizării unor investigaţii,
comitete consultative, ce vor face rapoarte asupra activităţii atribuite. Acestea sunt
37
formate din cel puţin doi membrii ai consiliului, în domenii ca auditul, remunerarea
administratorilor, cenzorilor, nominalizarea de persoane pentru funcţii de conducere.
Consiliul de administraţie poate delega activitatea de conducere unor directori,
unul dintre aceştia fiind director general. În cazul în care situaţiile financiare ale societăţii
fac obiectul auditării financiare, delegarea conducerii va fi obligatorie, către o persoană
fizică din cadrul sau din afara consiliului de administraţie.
Cel numit director nu are dreptul să fie director, administrator, membru al
directoratului ori al consiliului de supraveghere, cenzor, auditor intern sau asociat cu
răspundere nelimitată, în alte societăţi concurente sau cu acelaşi obiect de activitate şi nu
poate exercita un comerţ concurent, în nume propriu sau pentru altul, fără autorizarea
consiliului de administraţie.
Obligaţiile şi răspunderea directorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare
la mandate, precum şi cele speciale prevăzute de legea societăţilor comerciale.
Principalele obligaţii ale directorilor sunt legate de participarea la adunările
generale ale acţionarilor şi înştiinţarea consiliului de administraţie asupra tuturor
neregulilor constatate. În cazul nerespectării obligaţiilor, aceştia vor putea fi revocaţi de
către consiliul de administraţie.
În cazul sistemului dualist, prin actul constitutiv se poate stipula că societatea pe
acţiuni este administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere, în conformitate
cu prevederile prezentei subsecţiuni.
Dispoziţiile privitoare la cenzori nu sunt aplicabile societăţilor care optează pentru
sistemul dualist de administrare.
Potrivit legii, conducerea societăţii pe acţiuni revine în exclusivitate directoratului,
care îndeplineşte actele necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al
societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege în sarcina consiliului de supraveghere şi a
adunării generale a acţionarilor.
Directoratul este format din unul sau mai mulţi membri, numărul acestora fiind
totdeauna impar şi îşi exercită atribuţiile sub controlul consiliului de supraveghere. Dacă
acesta este format dintr-un singur membru, acesta poartă denumirea de director general
unic, dar în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul
unei obligaţii legale de auditare, directoratul este format din cel puţin 3 membri.
Desemnarea şi revocarea membrilor directoratului revine consiliului de
supraveghere (actul constitutiv poate prevedea că ei pot fi revocaţi şi de către adunarea
generală ordinară a acţionarilor), care atribuie totodată unuia dintre ei funcţia de preşedinte
al directoratului, în actul constitutiv determinându-se durata mandatului. Directoratul
înregistrează la registrul comerţului numele membrilor săi, menţionând dac ă ei acţionează
împreună sau separat, aceştia depunând la registrul comer ţului specimene de semnătură.
Legea impune că, membrii directoratului nu pot fi concomitent şi membri ai consiliului
de supraveghere.
Membrii directoratului pot să dobândeasc ă bunuri pentru societate sau să
înstrăineze, închirieze să schimbe ori să constituie garanţii asupra bunurilor din
patrimoniu, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii,
dar numai cu aprobarea adunării generale a acţionarilor. Aceştia pot însă să înstrăineze
sau să dobândeasc ă în nume propriu bunuri de la societate numai cu aprobarea adunării
generale extraordinare a acţionarilor. Directoratul va înregistra la registrul comerţului
numele celui ce va reprezenta societatea.
În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, membrii directoratului
reprezintă societatea doar acţionând împreun ă, ei putând, prin acordul lor unanim, s ă
38
împuternicească pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni.
Directoratul are următoarele obligaţii:
- cel puţin o dată la 3 luni, prezintă un raport scris consiliului de supraveghere cu
privire la conducerea societăţii, cu privire la activitatea acesteia şi la posibila sa evoluţie;
- comunică în timp util consiliului de supraveghere orice informaţie cu privire la
evenimentele ce ar putea avea o influenţă semnificativă asupra situaţiei societăţii;
- înaintează consiliului de supraveghere situaţiile financiare anuale şi raportul său
anual, imediat după elaborarea acestora;
- înaintează consiliului de supraveghere propunerea sa detaliată cu privire la
distribuirea profitului rezultat din bilanţul exerciţiului financiar, pe care intenţionează să
o prezinte adunării generale.
Membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea generală a
acţionarilor, cu excepţia primilor membri, care sunt numiţi prin actul constitutiv. Membrii
consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de adunarea general ă a acţionarilor, cu
o majoritate de cel puţin două treimi din numărul voturilor acţionarilor prezenţi.
Numărul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin actul constitutiv
şi nu poate fi mai mic de 3 şi nici mai mare de 11, unul dintre aceştia având funcţia de
preşedinte al consiliului. Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent
membri ai directoratului şi nu pot cumula calitatea de membru în consiliul de supraveghere
cu cea de salariat al societăţii.
Consiliului de supraveghere nu îi pot fi transferate atribuţii de conducere a
societăţii.
Atribuţiile principale ale Consiliul de supraveghere sunt:
a) exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către directorat;
b) numeşte şi revocă membrii directoratului;
c) verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile adun ării
generale a operaţiunilor de conducere a societăţii;
d) raportează cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu privire la
activitatea de supraveghere desfăşurată;
e) în cazuri excepţionale, poate convoca adunarea generală a acţionarilor.
Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni şi va fi convocat
de preşedintele acestuia, la cererea motivată a cel puţin 2 dintre membrii consiliului sau
la cererea directoratului.
Membrii directoratului pot fi convocaţi la întrunirile consiliului de supraveghere,
fără a avea drept de vot, consiliul putând solicita dir ectoratului orice informaţii pe care o
consideră necesară pentru exercitarea atribuţiilor sale de control.
Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative, formate din cel puţin
2 membri ai consiliului şi însărcinate cu desfăşurarea de investigaţii şi cu elaborarea de
recomandări pentru consiliu, în domenii precum auditul, remunerarea membrilor
directoratului, ai consiliului şi a personalului, sau nominalizarea de candidaţi pentru
diferitele posturi de conducere. Comitetele vor înainta consiliului în mod regulat rapoarte
asupra activităţii lor.
Preşedintele directoratului poate fi numit membru în comitetul de nominalizare
creat de consiliul de supraveghere, fără ca prin aceasta să dobândeasc ă calitatea de
membru în consiliu, iar cel puţin un membru al fiecărui comitet trebuie să fie membru
independent al consiliului de supraveghere.
În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul
39
unei obligaţii legale de auditare financiară, crearea unui comitet de audit în cadrul
consiliului de supraveghere este obligatorie.
Societatea pe acţiuni va avea 3 cenzori şi un supleant, dacă prin actul constitutiv

nu se prevede un număr mai mare, aleşi de adunarea generală a acţionarilor, pe o durată
de 3 ani. În toate cazurile, numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
Cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil, care poate fi terţ
ce exercită profesia individual ori în forme asociative. Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost
aleşi, decad din mandatul lor:
a) rudele sau afinii pân ă la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;
b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor,
un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori
sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;
c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie,
respectiv al consiliului de supraveghere şi directoratului;
d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de această calitate, au
atribuţii de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice,
cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege.
Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă
situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din
urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform
regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare şi să prezinte
adunării generale despre cele constatate un raport amănunţit. În acest sens, cenzorii au
dreptul să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul operaţiunilor,
fiind interzis acestora să comunice acţionarilor în particular sau terţilor datele referitoare
la operaţiunile societăţii, constatate cu ocazia exercitării mandatului lor. În acelaşi timp,
orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care crede că trebuie
cenzurate.
Cenzorii vor delibera împreună; ei însă vor putea face, în caz de neînţelegere,
rapoarte separate, care vor trebui să fie prezentate adunării generale.
La societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse, potrivit
legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acţionarilor va hotărî contractarea
auditului financiar sau numirea cenzorilor.
Situaţiile financiare ale societăţilor comerciale supuse obligaţiei legale de auditare
vor fi auditate de către auditori financiari (persoane fizice sau persoane juridice), în
condiţiile prevăzute de lege. În acelaşi timp, societăţile pe acţiuni care optează pentru
sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului financiar. În acest caz, societăţile
comerciale respective vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera
Auditorilor Financiari din România.
Auditorii interni vor aduce la cunoştinţă membrilor consiliului de administraţie
neregulile în administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi ale prevederilor actului
constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţă
adunării generale. În acelaşi timp, orice acţionar are dreptul să reclame acestora faptele
despre care cred că trebuie verificate.
În ceea ce priveşte registrele societăţii, acestea sunt ţinute, prin grija consiliului de
administraţie, respectiv a directoratului,conform legii:
a) un registru al acţionarilor care să arate, după caz, numele şi prenumele, codul
40
numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni nominative,
precum şi vărsămintele făcute în contul acţiunilor (evidenţa acţiunilor tranzacţionate pe
o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare se realizează cu respectarea
legislaţiei specifice pieţei de capital);
b) un registru al şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale;
c) un registru al şedinţei şi deliberărilor consiliului de administraţie, respectiv ale
directoratului şi consiliului de supraveghere;
d) un registru al deliberărilor şi constatărilor făcute de cenzori şi, după caz, de auditori
interni, în exercitarea mandatului lor;
e) un registru al obligaţiunilor, care să arate totalul obligaţiunilor emise şi al celor
rambursate, precum şi numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor.
În cazul în care registrul acţionarilor este ţinut de către o societate de registru
independent autorizată, este obligatorie menţionarea în registrul comerţului a firmei şi a
sediului acesteia, precum şi a oricăror modificări intervenite cu privire la aceste elemente
de identificare.
În plus, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, trebuie să prezinte
cenzorilor, respectiv auditorilor interni şi auditorilor financiari, cu cel puţin 30 de zile
înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale situaţia financiară anuală pentru
exerciţiul financiar precedent, însoţită de raportul lor şi de documentele justificative.
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este obligat ca, în termen de 15
zile de la data adunării generale, să depună la registrul comerţului copii pe suport hârtie şi
în formă electronică sau numai în formă electronică, având ata şată o semnătură
electronică extinsă, ale situaţiilor financiare anuale, însoţite de raportul lor, raportul
cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum şi de procesul-verbal al adunării
generale. În acelaşi timp, legea impune preluarea, din profitul societăţii, în fiecare an, cel
puţin 5% pentru formarea fondului de rezervă, pân ă ce acesta va atinge minimum a cincea
parte din capitalul social. Atunci când, d upă constituire, s-a micşorat din orice cauză, va
fi completat corespunzător.
Va fi inclus în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins suma legală, excedentul
obţinut prin vânzarea ac ţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă
acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat
amortizărilor.
Care este răspunderea asociaților pentru prejudiciile aduse de societate
terților?
Răspuns
Societatea în comandită pe acţiuni
41
Societatea în comandită pe acţiuni1 este realizată prin asocierea a două sau mai
multe persoane fizice sau juridice, acţionari comanditaţi şi comanditari, ce primesc în
urma aducerii de aporturi acţiuni, în scopul desfăşurării unor operaţiuni comerciale, primii
răspunzând pentru crean ţele societăţii nelimitat şi solidar, iar ceilalţi în limita aporturilor
realizate.
Organizarea şi funcţionarea societăţii în comandită pe acţiuni sunt similare cu cele
ale societăţii pe acţiuni, cu unele diferenţe.
Astfel, administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi
comanditaţi.
Administratorii vor putea fi revocaţi de adunarea generală a acţionarilor, printr-o
hotărâre luat ă cu majoritatea stabilită pentru adunările extraordinare. Noul administrator
numit, cu aceeaşi majoritatea, devine asociat comanditat. Administratorul revocat rămâne
r ăspunzător nelimitat faţă de terţi pentru obligaţiile pe care le-a contractat în timpul
administraţiei sale, putând îns ă exercita acţiune în regres împotriva societăţii.
Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la deliberările
adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor sau, după caz, a auditorului financiar, chiar
dacă posedă acţiuni ale societăţii.
Societatea cu răspundere limitată
Societatea cu răspundere limitată2 este realizată pe baza deplinei încrederi, prin

asocierea a două sau mai multe persoane, dar nu mai mult de 50, ce primesc în urma
aducerii de aporturi părţi sociale, în scopul desfăşurării unor operaţiuni comerciale,
răspunzând pentru crean ţele societăţii în limita aporturilor lor.
Societatea cu răspundere limitată nu poate emite obligaţiuni.
Legea impune existenţa unui capital social de minim 200 de lei, aporturile în
creanţe şi în muncă nefiind acceptate la constituirea acestuia.
Hotărârile asocia ţilor se iau în adunarea generală. Adunarea generală decide prin
votul reprezentând majoritatea absolut ă a asociaţilor şi a părţilor sociale, iar pentru
hotărârile având ca obiect modificarea actului constitu tiv este necesar votul tuturor
asociaţilor.
Fiecare parte socială dă dreptul la un vot, dar asociaţii nu pot exercita drepturile
lor de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile acestora în natură
sau la actele juridice încheiate cu societatea. Votarea se poate face şi prin corespondenţă.
Dacă, însă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou
poate decide asupra ordinii de zi, hotărârea se va lua indiferent de num ărul de asociaţi şi
partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi.
Atribuţiile adunării generale sunt:
a) aprobarea situaţiei financiare anuale şi stabilirea repartizării profitului net;
b) desemnarea administratorilor şi cenzorilor, revocarea lor, soluţionarea descărcării
de activitate, precum şi contractarea auditului financiar;
c) deciderea urmăririi administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite
societăţii, precum şi desemnarea persoanei însărcinată să o exercite;
1
2
Ibidem
42
d) modificarea actul constitutiv.
Convocarea adunării asociaţilor se va face cel puţin o dată pe an sau de câte ori
este necesar, de către un asociat sau un număr de asociaţi, ce reprezintă cel puţin o pătrime
din capitalul social.
Dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca
hotărârile adun ării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, urmând să
curgă de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adun ării generale pe care
o atacă.
În cazul societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita
atribuţiile adunării generale a asociaţilor societăţii, neavând voie s ă fie şi salariat al
societăţii, atunci când este administrator unic sau membru al consiliului de administraţie.
Părţile sociale pot fi transmise liber între asociaţi, iar către persoane din afara
societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel pu ţin trei
pătrimi din capitalul social.
Transmiterea părţilor sociale prin succesiune se poate face dacă această
posibilitatea a fost acordată prin actul constitutiv, iar în cazul în care s-ar depăşi maximul
legal de asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un
număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal.
Retragerea sau excluderea asociaţilor din societate se face ca în cazul societăţii
în nume colectiv
Societăţile cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea,
excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorit ă acestor cauze,
numărul asociaţilor s-a redus la unul singur şi acesta nu doreşte continuarea activităţii prin
schimbarea formei de organizare.
Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau
neasociaţi, ce nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator
în alte societăţi concurente sau având acela şi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel
de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau
juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui asociat, dacă nu s-a stabilit
altfel, iar dacă aceştia vor lucra împreună decizia lor va fi luată în unanimitate, în caz de
urgenţă hotărând asocia ţii ce reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. În cazuri
urgente, poate decide un singur asociat.
Alegerea administratorilor, se va face de către cei ce deţin majoritatea absolută a
capitalului social.
Asociatul care are pe cont propriu sau al altuia, interese contrare societăţii într-o
operaţiune determinată, nu va putea lua parte la deliberarea sau decizia referitoare la
această problemă.
Legea impune administratorilor obligaţia ţinerii unui registru al asociaţilor, în care
se vor înscrie, după caz, numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui
asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale sau orice altă
modificare privitoare la acestea, ce poate fi cercetat de asociaţi şi creditori.
Controlul actelor administratorilor sunt realizate de cenzori, dacă numărul
asociaţilor trece de 15, numirea cenzorilor acestora fiind obligatorie. În lipsă de cenzori
sau, după caz, de auditor financiar, fiecare dintre asociaţi, care nu este administrator al
societăţii, va exercita dreptul de control.
43
Societăţilor comerciale ale cărora situaţii financiare sunt supuse obligaţiei legale
de auditare vor fi auditate de către auditori financiari, iar potrivit legii sau hotărârii
acţionarilor, vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor
Financiari din România.
Societatea va avea obligaţia completării unui fond de rezervă, ca şi societatea pe
acţiuni.
Ce tipuri de aporturi sunt permise în SRL?
Răspuns
Modificarea actului constitutiv a societăţilor comerciale
Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adun ării generale ori a
consiliului de administraţie, respectiv directoratului sau prin hotărârea instanţei
judecătoreşti, urmată de depunerea actului modificator la registrul comerţului.
Modificările au în vedere reducerea sau majorarea capitalului social, fuziunea şi divizarea,
prelungirea duratei societăţii, precum şi schimbarea formei sale juridice.
Forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este obligatorie atunci
când are ca obiect:
a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren;
b) modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume colectiv sau în
comandită simplă;
c) majorarea capitalului social prin subscripţie publică.
În cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere
limitată creditorii particulari ai asociaţilor pot face opoziţie împotriva hotărârii adun ării
asociaţilor de prelungire a duratei societăţii peste termenul fixat iniţial, dacă au drepturi
stabilite printr-un titlu executoriu anterior hotărârii.
Reducerea sau majorarea capitalului social, se poate face prin:
a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
c) dobândirea propriilor ac ţiuni, urmată de anularea lor.
Atunci când reducerea nu este motivat ă de pierderi, capitalul va fi redus prin:
a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;
b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea
capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;
c) alte procedee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social nu va avea efect şi nu vor face plăţi în beneficiul
acţionarilor, pân ă când creditorii nu vor fi ob ţinut realizarea creanţelor lor, iar dacă
societatea a emis obligaţiuni, reducerea nu va fi făcută prin restituiri făcute acţionarilor
din sumele rambursate în contul acţiunilor, în proporţie cu valoarea obligaţiunilor
rambursate.
Mărirea capitalului social se poate face prin emisiunea de acţiuni noi (oferite spre
subscriere, în primul rând ac ţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe
44
care le posedă), prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor
noi aporturi, prin încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale, a beneficiilor sau
a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra
societăţii cu acţiuni ale acesteia. Acţiunile emise în schimbul aporturilor în numerar sau
în natură, vor trebui plătite, la data subscrierii, în proporţie de cel puţin 30% din valoarea
lor nominală şi, integral, în termen de cel mult 3 ani de la data publicării în Monitorul
Oficial al României.
Dacă majorarea capitalului social se face prin aporturi în natură, adunarea generală
va propune numirea unuia sau mai multor experţi pentru evaluarea acestora, cele în creanţe
nefiind admise.
Fuziunea, conform art.238 din lege este operaţiunea prin care:
a) una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare, transferând
totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi, în schimbul repartizării către acţionarii
societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni la societatea absorbantă şi, eventual, al unei
plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;
sau
b) mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării către acţionarii
lor de acţiuni la societatea nou constituită şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Divizarea este operaţiunea prin care:
a) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferând mai multor
societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii
divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;
b) o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea
patrimoniului său mai multor societăţi nou-constituite, în schimbul repartizării către
acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou-constituite şi, eventual, al unei
plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Desprinderea are în vedere transferarea unei părţi din patrimoniul unei societăţi
mai multor societăţi existente sau ce sunt astfel construite, prin alocare de acţiuni sau părţi
sociale ale societăţilor beneficiare, către acţionarii sau asociaţii care transferă activele sau
societăţii care transferă activele.
Divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului societăţii
divizate către una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe societăţi nou-
constituite.
Întocmirea proiectului de fuziune sau divizare de către administratorii societăţilor
care urmează a participa la această operaţiune, va cuprinde:
a) forma, denumirea şi sediul social ale tuturor societăţilor implicate în fuziune sau
divizare;
b) fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării;
c) condiţiile alocării de acţiuni la societatea absorbantă sau la societăţile beneficiare;
d) data de la care acţiunile sau părţile sociale dau deţinătorilor dreptul de a participa la
beneficii şi orice condiţii speciale care afectează acest drept;
e) rata de schimb a acţiunilor sau părţilor sociale şi cuantumul eventualelor plăţi în
numerar;
f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare;
g) drepturile conferite de către societatea absorbantă sau beneficiară deţinătorilor de
45
acţiuni (sunt conferite drepturi speciale şi celor care deţin alte valori mobiliare în afară
de acţiuni) sau măsurile propuse în privinţa acestora;
h) orice avantaj special acordat experţilor şi membrilor organelor administrative sau
de control ale societăţilor implicate în fuziune sau în divizare;
i) data la care au fost aprobate situaţiile financiare ale societăţilor participante, care au
fost folosite pentru a se stabili condiţiile fuziunii sau ale divizării;
j) data de la care tranzacţiile societăţii absorbite sau divizate sunt considerate din punct
de vedere contabil ca aparţinând societ ăţii absorbante sau uneia ori alteia dintre societăţile
beneficiare;
k) în cazul divizării:
- descrierea şi repartizarea exactă a activelor şi pasivelor care urmează a fi transferate
fiecăreia dintre societăţile beneficiare;
- repartizarea către acţionarii sau asociaţii societăţii divizate de acţiuni, respectiv părţi
sociale, la societăţile beneficiare şi criteriul pe baza căruia se face repartizarea.
Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentanţii societăţilor
participante, se depune la oficiul registrului comerţului, însoţit de o declaraţie a societăţii
despre modul cum a hotărât s ă stingă pasivul său şi este publicat în Monitorul Oficial al
României, cu dreptul creditorilor a c ăror creanţă este anterioară datei publicării acestuia
să facă opoziţie.
Organele de conducere ale societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare vor fi
obligaţi să pună la dispoziţia acţionarilor/asociaţilor, în termen de cel puţin o lună înainte
de data adunării generale extraordinare care urmează să se pronunţe asupra proiectului,
următoarele documente:
a) proiectul de fuziune sau de divizare;
b) raportul întocmit de către organele de conducere;
c) situaţiile financiare anuale şi rapoartele de gestiune pentru ultimele 3 exerciţii
financiare ale societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare;
d) situaţiile financiare, întocmite nu mai devreme de prima zi a celei de-a treia luni
anterioare datei proiectului de fuziune sau de divizare, dacă ultimele situaţii financiare
anuale au fost întocmite pentru un exerciţiu financiar încheiat cu mai mult de 6 luni înainte
de această dată;
e) raportul cenzorilor sau, după caz, raportul auditorului financiar;
f) raportul întocmit;
g) evidenţa contractelor cu valori depăşind 10.000 lei fiecare şi aflate în curs de
executare, precum şi repartizarea lor în caz de divizare a societăţii.
Proiectul de fuziune sau de divizar, precum şi actul constitutiv sau proiectul de act
constitutiv al noii/noilor societăţi vor fi aprobate de către adunarea generală a fiecăreia
dintre societăţile care urmează să îşi înceteze existenţa. Examinarea proiectului de fuziune
sau divizare şi întocmirea raportului nu sunt necesare dacă toţi asociaţii sau deţinătorii de
valori mobilire ce conferă drepturi de vot, decid astfel.
Administratorii societăţii absorbite sau ai societăţii care este divizată răspund civil
faţă de acţionarii sau asociaţii acelei societăţi pentru nerespectarea propriilor obligaţii.
Societăţile pe acţiuni, în comandită pe acţiuni, cu răspundere limitată, pot fuziona
cu societăţi ce îşi au sediul sau administraţia centrală în alte state membre ale Uniunii
Europene ori în state ce aparţin Spaţiului Economic European. Verificarea legalităţii
fuziunii va aparţine judecătorului delegat de la registrul comerţului unde sunt
înmatriculate societăţile sau unde se află societatea nou înfiinţată.
46
În cazul fuziunii transfrontaliere1:
- una sau mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de
legislaţia a două state membre, sunt dizolvate fără a intra în lichidare, transferând
patrimoniul lor unei alte societăţi în schimbul repartizării cătree asociaţi de acţiuni la
societatea absorbantă şi, eventual, a unei cote de 10% din valoarea nominală a acţiunilor
repartizate
- una sau mai multe societăţi, dintre care cel puţin două sunt guvernate de
legislaţia a două state membre, sunt dizolvate fără a intra în lichidare, transferând
patrimoniul lor unei alte societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării cătree
asociaţi de acţiuni la societatea nou înfiinţată şi, eventual, a unei cote de 10% din valoarea
nominală a acţiunilor repartizate
- o societate este dizolvată fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului său unei societăţi ce deţine totalitatea acţiunilor sale sau a altor titluri ce
conferă drept de vot
Potrivit art.250 din lege, fuziunea sau divizarea are următoarele consecinţe:
a) transferul, atât în raporturile dintre socie tatea absorbită sau divizată şi societatea
absorbantă/societăţile beneficiare, cât şi în raporturile cu terţii, către societatea absorbantă
sau fiecare dintre societăţile beneficiare al tuturor activelor şi pasivelor societăţii
absorbite/divizate; acest transfer va fi efectuat în conformitate cu regulile de repartizare
stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
b) acţionarii sau asociaţii societăţii absorbite sau divizate devin acţionari, respectiv
asociaţi ai societăţii absorbante, respectiv ai societăţilor beneficiare, în conformitate cu
regulile de repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
c) societatea absorbită sau divizată încetează să existe.
Aceste efecte se produc, în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, de
la data înmatriculării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele, iar în
alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei adun ări generale care a aprobat
operaţiunea.
Nulitatea unei fuziuni sau divizări poate fi declarată numai prin hotărâre
judecătorească. Conform art.9 din O.U.G. nr.52/2008, procedurile de anulare şi declarare
a nulităţii fuziunii şi divizării nu pot fi iniţiate după expirarea a 6 luni de la data la care
acestea au devenit efective sau atunci când situa ţia a fost rectificată.
Cum diferențiați fuziunea de divizare?
Răspuns
Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale
Încetarea existenţei societăţilor comerciale presupune fazele dizolvării şi

lichidării.
Dizolvarea1, precede şi pregăteşte operaţiunea de lichidare (dizolvarea având loc
1
Ordonanţa de urgenţă nr.52/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind
societăţile comerciale şi pentru completarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului
47
fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii) şi poate avea loc, astfel:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii(asociaţii trebuind să fie consultaţi
de consiliul de administraţie sau directorat, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei
societăţii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia);
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii, datorită nerespectării cerinţelor legale privind
constituirea acesteia;
d) hotărârea adun ării generale. În acest caz asociaţii vor putea reveni, cu majoritatea
cerută pentru modificarea actului constitutiv, asupra hotărârii luate, atât timp cât nu s-a
făcut nici o repartiţie din activ, creditorii putând face opozi ţie;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oric ărui asociat, pentru motive temeinice, precum
neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
La cererea persoanelor interesate sau a Oficiului Naţional al registrului comerţului,
tribunalul va pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care societatea nu mai are organe
statutare sau acestea nu se mai pot întruni, nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea
termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, se depun la oficiul
registrului comerţului, şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu
îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social, asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul
sau reşedinţa cunoscute sau aceasta nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii.
Dacă, însă societatea a fost în inactivitate temporară, anunţată organelor fiscale şi înscrisă
în registrul comerţului, nu mai mult de 3 ani, tribunalul nu va putea să pronunţe dizolvarea.
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
Societăţile în nume colectiv, în comandită simplă, în comandită pe acţiuni (dacă
acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar) sau cu răspundere
limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia
dintre asociaţi, când, datorit ă acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur,
cu excepţia cazului în care în actul constitutiv există clauză de continuare cu moştenitorii
sau când asociatul r ămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii
cu răspundere limitată cu asociat unic.
Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai
pot întreprinde noi operaţiuni, societatea păstrându- şi personalitatea juridică pentru
operaţiunile lichidării, pân ă la terminarea acesteia.
În societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi în cele cu răspundere
limitată, asociaţii pot hotărî, în condiţiile prevăzute pentru modificarea actului constitutiv,
şi modul de lichidare a societăţii, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea şi
lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigur ă stingerea pasivului sau regularizarea lui
în acord cu creditorii.
Lichidarea2, urmează fazei dizolvării şi presupune:
- terminarea operaţiunilor comerciale;
- încasarea creanţelor societăţii;
1
2
48
- vânzarea bunurilor societ ăţii;
- plata datoriilor şi împărţirea activului net între asociaţi.
Prima fază a lichidării presupune înlocuirea administratorilor cu lichidatorii,
persoane fizice sau juridice, menţionându-se în actul de numire puterile conferite acestora.
Numirea lichidatorilor în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu
răspundere limitată va fi făcută de toţi asociaţii sau de către instanţă, iar în societăţile pe
acţiuni şi în comandită pe acţiuni de adunarea generală. Lichidatorii au aceeaşi răspundere
ca şi administratorii, respectiv membrii directoratului, după preluarea funcţiei fiind
obligaţi ca împreună cu directorii şi administratorii, respectiv cu membrii directoratului
societăţii, să facă un inventar şi să încheie un bilanţ, care să constate situaţia exactă a
activului şi pasivului societăţii.
Lichidatorii vor păstra patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de
administratori, respectiv de membrii directoratului, şi actele societăţii, fiind supuşi
controlului cenzorilor sau al consiliului de supraveghere.
Atribuţiile lichidatorilor sunt:
a) să stea în judecată în numele societăţii;
b) să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
c) să vând ă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii;
d) să facă tranzacţii;
e) să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii;
f) să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să
îndeplinească orice alte acte necesare. Dacă, însă au achitat datoriile societăţii cu propriii
lor bani nu vor putea să exercite împotriva societăţii drepturi mai mari decât acelea ce
aparţineau creditorilor plătiţi.
Ca obligaţii, lichidatorii nu vor putea plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor
ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii, cu dreptul asociaţilor
de a cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni -
C.E.C. - S.A. ori la o bancă dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea
tuturor obligaţiilor societăţii, mai rămâne un disponibil de cel pu ţin 10% din cuantumul
lor.
Atunci când fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere
pasivul exigibil, lichidatorii trebuie să ceară sumele necesare asociaţilor care răspund
nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele. Creditorii societăţii vor putea
să exercite contra lichidatorilor acţiunile care decurg din creanţele ajunse la termen, pân ă
la concurenţa bunurilor existente în patrimoniul societăţii, şi numai după aceea de a se
îndrepta împotriva asociaţilor.
Termenul lichidării este de cel mult 3 ani de la data dizolvării, putând fi prelungit,
pentru motive temeinice cu cel mult 2 ani. La terminarea procedurii lichidatorii, în termen
de 15 zile de la finalizarea, vor cere radierea societăţii din registrul comerţului, sub
sancţiunea unei amenzi judiciare de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Lichidarea nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică deschiderea procedurii de
faliment a societăţii.
După repartizarea sumelor obţinute din lichidare, registrele şi actele societăţii în
nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, vor fi depuse la asociatul
desemnat de majoritate, iar la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni la registrul
comerţului, pe o perioadă de 5 ani.
49
Care sunt cazurile de dizolvare ale societăților comerciale?
Răspuns
Dispoziţiile codului penal referitoare la persoana juridică
Conform dispoziţiilor Codului penal, persoanei juridice îi pot fi aplicate mai multe
categorii de pedepse.
Astfel, pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care persoana juridică este
condamnată să o plătească. Când legea prevede pentru infrac ţiunea săvâr şită de persoana
fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii
pentru persoana juridică este de 5.000 lei (RON), iar maximul special al amenzii este de
600.000 lei (RON). Când legea prevede pentru infrac ţiunea săvâr şită de persoana fizică
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul special
al amenzii pentru persoana juridică este de 10.000 lei (RON), iar maximul special al
amenzii este de 900.000 lei (RON).
Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când
persoana juridică a fost constituită în scopul săvâr şirii de infracţiuni sau când obiectul său de
activitate a fost deturnat în acest scop. În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre
pedepsele complementare (suspendarea activităţii persoanei juridice pe o perioadă de la 3 luni
la un an sau suspendarea uneia dintre activităţile acesteia în legătură cu care s-a săvâr şit
infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani, închiderea unor puncte de lucru pe o durată de la
3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durat ă de la
unu la 3 ani), instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. Pedeapsa complementară a
dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar
o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această
pedeapsă va fi comunicată, de îndată, instanţei civile competente, care va proceda la
desemnarea lichidatorului.
Pedeapsa complementară a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile
persoanei juridice, în realizarea căreia a fost săvâr şită infracţiunea. În caz de neexecutare,
cu rea-credinţă, a pedepselor complementare enunţate mai sus, instanţa dispune
suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pân ă la punerea în
executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
Dacă pân ă la împlinirea termenului prevăzut în alin. 2 pedeapsa complementară
nu a fost pusă în executare instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.
Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice
constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei
juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvâr
şită infracţiunea.
Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii
publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru
atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege.
Pedepsa complementară a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare, se
realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Prin afişarea sau difuzarea
hotărârii de condamnare nu poate fi dezv ăluită identitatea victimei, afară de cazul în care
există acordul acesteia sau al reprezentantului său legal. Afişarea hotărârii de
50
condamnare se realizează în extras, în forma şi locul stabilite de instanţă, pentru o perioadă
cuprinsă între o lună şi 3 luni. Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în
forma stabilită de instanţă, prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte
mijloace de comunicare audio-vizuală, desemnate de instanţă. Dacă difuzarea se face prin
presa scrisă sau audio-vizuală instanţa stabileşte numărul apariţiilor, care nu poate fi mai
mare de 10, iar în cazul difuzării prin alte mijloace audio-vizuale, durata acesteia nu poate
depăşi 3 luni.
Infracţiuni şi contravenţii la regimul societăţilor comerciale
Legea 31/1990 a societăţilor comerciale cuprinde dispoziţii penale, încriminând

primar următoarele fapte:
Conform art.271, se pedepseşte cu închisoare fondatorul, administratorul,
directorul, directorul executiv, lichidatorul sau reprezentantul legal al societăţii, care:
- prezintă, cu rea credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate
publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice
ale acesteia sau ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, asemenea date;
- prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară inexactă sau cu
date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei
reale;
- refuză să pună la dispoziţia experţilor, în cazurile prevăzute de art.26 (dacă există
raporturi în natură, avantaje acordate oricărei personae care a participat la constutuirea
societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autoriza ţiei, operaţiuni încheiate de
fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa,
fondatorii vor solicita judecătorului-delegate numirea unuia sau mai multor experţi.
Raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia subscriitorilor, la locul unde
urmează să se întrunească adunarea constitutivă) şi art.38 (la societăţile pe acţiuni, dacă
există aporturi în natură, avantaje rezervate oricărei personae care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autoriza ţiei, operaţiuni
încheiate dee fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să
le ia asupra sa, judecătorul-delegate numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii,
unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport
cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă
valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum
şi alte elemente indicate de judecătorul-delegate. Fondatorii vor depune raportul îm
termen de 15 zile de la data aprobării sale la oficiul registrului comerţului. Registrul
comerţului va transmite o notificare cu privire la această depunere către Regia Autonomă
“Monitorul Oficial”, pentru a fi publicat ă pe cheltuiala societăţii), documentele necesare
sau îi împiedică, cu rea-credinţă, să îndeplinească însărcinările primite
Aceste operaţiuni sunt considerate infracţiuni ce se pedepsesc cu închisoare de la 1 la
5 ani.
Art.272 stipulează că se pedepseşte cu închisoare fondatorul, administratorul,
directorul, lichidatorul sau reprezentantul legal al societăţii, care:
- dobânde şte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi la un preţ pe care îl ştie
vădit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societăţii, acţiuni pe care acesta le
51
deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt vădit inferioare valorii lor effective,
în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;
- foloseşte cu rea-credinţă bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop
contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate
în care are interese direct sau indirect;
- se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la
societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de acesta ori de la o
societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind
superioară limitei prevăzute la art 144 alin.3 lit.a (în cazul operaţiunilor a căror valoare
exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro), sau face
ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii;
- încalcă dispoziţiile următoarele dispoziţii (art.183):
a. din profitul societăţii se va prelua, în fiecare an, cel puţin 5% pentru formarea
fondului de rezervă, pân ă ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul
social);
b. dacă fondul de rezervă, după constituire, s-a micşorat din orice cauză, va fi
completate, cu respectarea prevederilor pct.a;
c. de asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins suma
prevăzută la pct.a, excedentul obţinut prin vânzarea ac ţiunilor la un curs mai mare
decât valoarea lor nominal ă, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata
cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor;
d. fondatorii vor participa la profit, dacă acest lucru este prevăzut în actul
constitutiv sau a fost aprobat de adunarea generală extraordinară;
e. în toate cazurile, condiţiile participării se vor stabili de adunarea generală, pentru
fiecare exerciţiu financiar.
Aceste operaţiuni sunt considerate infracţiuni, fondatorul, administratorul, directorul
sau reprezentantul fiind pedepsiţi cu închisoare de la 1 la 3 ani.
De asemenea, se interzice fondatorului, administratorului, directorului, lichidatorului
sau reprezentantului legal al societăţii să realizeze:
- răspîndirea de ştiri false sau întrebuinţarea de alte mijloace frauduloase care au ca
efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri
care îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba
societăţii;
- încasarea sau plata dividendelor, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu
puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii celor rezultate din aceasta.
Aceste operaţiuni sunt considerate infracţiuni pedepsite cu închisoare de la 2 la 8 ani.
Art.273 stipulează că se pedepsesc următoarele fapte ale administratorului,
directorului, directorului executive, lichidatorului sau reprezentantului legal al societăţii:
- emiterea de acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legal ă ori la un preţ
inferior valorii nominale sau emiterea de noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar,
înainte ca acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime;
- folosirea, în adunările generale, de acţiuni nesubscrise sau nedistribuite
acţionarilor;
- acordarea de împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii;
- predarea titularului a acţiunilor înainte de termen sau predarea acţiunilor liberate
total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emiterea de acţiuni la purtător
fără a fi integral achitatea;
52
- nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate;
- emiterea de obligaţiuni, fără respectarea dispoziţiilor legale sau a acţiunilor ce nu
cuprind menţiunile cerute de lege.
Aceste operaţiuni sunt considerate infracţiuni pedepsite cu închisoare de la 6 luni la
5 ani.
Art.274 stipulează că se pedepsesc următoarele fapte ale administratorului,
directorului, directorului executive, lichidatorului sau reprezentantului legal al societăţii:
- îndeplinirea hotărârilor adun ării generale referitoare la schimbarea formei
societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social, înainte
de expirarea termenelor prevăzute de lege;
- îndeplinirea hotărârilor adun ării generale referitoare la reducerea capitalului social,
fără ca asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori f ără
hotărârea adun ării generale care îi scuteşte de plata vărsămintelor ulterioare.
Aceste operaţiuni sunt considerate infracţiuni, administratorul, directorul, directorul
executiv sau reprezentantul legal fiind pedepsiţi cu închisoare de la o lună sau un an sau
cu amendă.
Art.275 prevede că se pedepseşte administratorul sau lichidatorul care:
- nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile
art.193 alin.2 (un asociat nu poate exercita dreptul său de vot în deliberările adunărilor
asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi
societate);
- începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a se fi
efectuat vărsământul integral al capitalului social;
- emite titluri negociabile reprezentând p ărţi sociale ale unei societăţi cu răspundere
limitată;
- dobânde şte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise de lege;
- încălcarea dispoziţiilor art.127 (acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie
personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va
trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune. Acţionarul care contravene
acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii, dacă, fără votul său, nu s-
ar fi obţinut majoritatea cerută).
Aceste operaţiuni sunt considerate infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea de la o
lună la un an sau cu amendă. Se pedepseşte cu aceeaşi pedeapsă şi lichidatorul care face
plăţi asociaţilor cu încălcarea dispoziţiilor art.256 (lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici
o sumă în contul părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor
societăţii. Asociaţii vor putea cere însă ca sumele reţinute să fie depuse la CEC ori la o
bancă sau la una dintre unităţile acestora şi să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau
părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru
îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai
rămîne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor. Împotriva deciziilor
lichidatorilor creditorii societăţii pot face opoziţie).
Art.276 prevede pedepsirea cenzorului sau lichidatorului care nu convoacă adunarea
generală în cazurile în care este obligat prin lege.
Neconvocarea adunării generale în cazurile prevăzute de lege, constituie infracţiune
ce se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă.
Art.277 stipulează că persoana care a acceptat sau păstrat însărcinarea de cenzor,
contrar dispoziţiilor art.161 alin.2 (nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din
mandatul lor, rudele sau afinii pân ă la al patrulea grad inclusive sau soţii
53
administratorilor, persoanelor care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât cea
de cenzor, un salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror
angajatori sunt în raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta, persoanele
cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie, respective
consiliului de supraveghere şi directoratului, persoanele care, pe durata exercitării
atribuţiilor conferite de această calitate, au atribuţii de control în cadrul Ministerului
Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de
lege), persoana care a acceptat însărcinarea de expert, cu încălcarea dispoziţiilor art.39 (nu
pot fi numiţi experţi rudele sau afinii pân ă la al patrulea grad inclusiv sau soţii acelora
care au constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor, persoanelor care primesc sub orice
formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele decât cea de expert, un salariu sau o
remunera ţie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi în natură, orice
persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie, îi lipseşte
independenţa pentru a realize o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit normelor
speciale care reglementează profesia) sau lichidator;
- hotărârile luate de adunarea general ă în baza unui raport al unui cenzor sau expert,
numit cu încălcarea dispoziţiilor art.161 alin.2 şi ale art.39, nu pot fi anulate din cauza
încălcării dispoziţiilor cuprinse în acele articole;
- se pedepseşte şi fondatorul, administratorul, directorul sau directorul executiv şi
cenzorul care exercită funcţiile sau însărcinările lor cu încălcarea dispoziţiilor prezentei
legi referitoare la incompatibilitate.
Persoana care a acceptat sau păstrat însărcinarea de fondator, administrator, director,
director executiv, cenzor sau expert a unei societăţilor comerciale, contrar dispoziţiilor
legale se va pedepsi cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Art.279 prevede pedepsirea acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni care:
- trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării
unei majorităţi în adunarea generală, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de
obligaţiuni;
- votează, în adunări generale, în situaţia prevăzută mai sus, ca proprietar de acţiuni
sau de obligaţiuni care în realitate nu-i aparţin;
- în cazurile nepermise de lege, îşi ia, în schimbul unui avantaj material, obligaţia de
a vota într-un anumit sens în adunările generale sau de a nu lua parte la vot.
Se pedepseşte persoana care determină pe un acţionar sau pe un deţinător de
obligaţiuni ca, în schimbul unei sume de bani sau al unui alt avantaj material, să voteze
într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte la vot.
Aceste operaţiuni sunt considerate infracţiuni pedepsite cu închisoare de la 6 luni la
3 ani.
Spețe
Societăţi comerciale
Nulitate societate comercială1 (Decizia nr. 2549/2006, Secţia comercială)
La data de 26 noiembrie 2002, reclamanta S.C.M.O. a chemat-o în judecată pe pârâta

SC A.P. SA, solicitând instan ţei ca, prin hotărârea ce o va pronun ţa, să dispună declararea
nulităţii SC A.P. SA.
Prin sentinţa comercială nr. 10543 din 10 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti,
secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, într-adevăr, prin
sentinţa penală nr. 659 din 22 mai 2000, rămasă definitivă prin decizia penală nr.
918 din 22 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus modificarea menţiunii
privitoare la capitalul social al SC A.P. SA din cererea de înmatriculare înregistrată la
O.R.C., în sensul că la capitolul 4 pct. 12 va fi înlăturată menţiunea 94.916.000 lei.
Totodată, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a extrasului din
stenograma Adunării Generale din 12 octombrie 1990 a C.A.P. SA, precum şi a
contractului de societate şi statutului, autentificate sub nr. 3475 din 12 martie 1991.
Pe de altă parte, A.G.A. a SC A.P., la data de 4 octombrie 2001, a aprobat prin
hotărârea nr. 1 noul act constitutiv, contractul şi statutul, aşa cum rezultă din cuprinsul
deciziei nr. 1442 din 4 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
1
www.scj.ro
55
Prin decizia civilă nr. 115 din 28 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia
comercială, a admis recursul declarat de SC A.P. SA, împotriva rezoluţiei directorului
O.R.C., prin care s-a refuzat înregistrarea în Registrul Comerţului şi publicarea în M. Of.
a hotărârii A.G.A. nr. 1 din 4 octombrie 2001, dispunându -se efectuarea menţiunilor. În
aceste condiţii, având în vedere c ă vechile acte constitutive au fost înlocuite, instanţa a
apreciat că nu se poate susţine că lipseşte actul constitutiv.
Prin decizia comercială nr. 145 din 25 februarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti,
secţia a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa atacată, în
sensul că a admis cererea şi a dispus nulitatea SC A.P. SA, precum şi înregistrarea
menţiunilor în Registrul Comerţului şi publicarea în M. Of.
Împotriva deciziei nr. 4723 din 13 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, reclamanta S.C.M.O. a formulat contestaţie în
anulare.
În consecinţă, reţinându-se c ă reclamanta nu a formulat nici un motiv de anulare
întemeiat, hotărârea Înaltei Cur ţii de Casaţie şi Justiţie, va fi menţinută şi se va respinge
ca nefondată contestaţia în anulare formulată.
Dizolvare şi lichidare societate comercială1 (Decizia nr. 6/2006, Secţia

comercială)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Olt la data de 27 februarie 2003,

reclamantul D.I., în calitate de asociat al SC D.V. SNC, în contradictoriu cu pârâtul
V.V., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronun ţa, să dispună dizolvarea SC
D.V. SNC şi împărţirea patrimoniului societăţii constituit din teren agricol în suprafaţă
de 4956 mp. extravilan şi mai multe bunuri mobile şi imobile.
Tribunalul Olt, prin sentinţa nr. 763 din 10 noiembrie 2004, a admis în parte acţiunea
reclamantului şi a dispus dizolvarea SC D.V. SNC, instanţa reţinând c ă în speţă sunt
probate cerinţele prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată şi, pe de altă parte, că în
cauză trebuie să existe o hotărâre de dizolvare a societ ăţii, definitivă şi irevocabilă, pentru
a putea proceda la lichidarea societăţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul D.I., criticând-o pen tru
nelegalitate şi netemeinicie, apelantul arătând c ă instanţa de fond trebuia să dispună în
principiu asupra dizolvării societăţii, urmând a se examina dup ă rămânerea definitiv ă a
acestei hotărâri şi cererea privind împărţirea întregului patrimoniu şi numirea unui
lichidator.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin decizia nr. 109 din 25 martie 2005,
a respins apelul ca nefondat, instanţa de control judiciar reţinând, în esen ţă, că potrivit
Legii nr. 31/1990 republicată, dizolvarea şi lichidarea unei societăţi comerciale sunt două
etape distincte cu o succesiune precis determinată prin efectele juridice pe care le produc.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul D.I.
Legea prevede dizolvarea şi lichidarea unei societăţi comerciale ca două etape
obligatorii care se intercondiţionează în planul efectelor juridice pe care le produc.
În mod legal instanţa de apel a menţinut hotărârea instan ţei de fond cu privire la
prematuritatea capătului de cerere privind împărţirea patrimoniului şi al cererii
1
www.scj.ro
56
reconvenţionale (de aducere în patrimoniu a unor bunuri în vederea partajării lor) întrucât
nu erau îndeplinite cerin ţele prevăzute imperativ de legiuitor cu privire la caracterul
hotărârii de dizolvare a societ ăţii şi la termenul prevăzut de art. 232 alin. (2) din Legea
nr. 31/1990, republicată.
Criticile recurentului privind greşita administrare de către instanţa de apel a
materialului probatoriu administrat în cauză exced analizei acestei instanţe întrucât ele
vizează netemeinicia hotărârii şi se întemeiază pe un text de lege abrogat, respectiv pct.
10 al art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei atacate, în
temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Acţiune în anularea hotărârii adun ării generale extraordinare a acţionarilor1

(Decizia nr.2690/2006, Secţia comercială)
Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2005, reclamanta SC S. R. SRL,

acţionară în SC R.S. SA a chemat în judecată pârâtele SC. R. SA şi SC.R. SA, solicitând
prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârilor adoptate în şedinţa
adunării generale extraordinare a acţionarilor SC R.S. SA şi suspendarea executării
acestor hotărâri pân ă la soluţionarea pe fond a cererii. Reclamanta a arătat că SC R. SA
a convocat ilegal şedinţa adunării generale a pârâtei SC.R.S. SA la sediul ac ţionarului,
iar nu la sediul societăţii, şedinţa fiind prezidată de M.N., reprezentanta acţionarului R.
SA. S-a arătat, de asemenea, că numirea de convocare a şedinţei a fost nelegală,
deoarece acţionarul SC.R.SA nu avea calitatea semnării convocatorului şedinţei. S-a mai
arătat că, deşi pe ordinea de zi a convocatorului, s-au aflat în dezbatere 4 puncte, s-au
adoptat 11 hotărâri, hot ărârile 9, 10,11 neavând leg ătură cu convocatorul şedinţei. A
mai susţinut că au fost încălcate normele legale prevăzute în Legea nr. 31/1990 , că nu s-
a luat în dezbatere raportul comisiei cenzorilor, că s-a dispus revocarea din funcţie a
administratorilor societăţii.
Pârâta SC R.S. SA a formulat întâmpinar e şi a solicitat respingerea acţiunii,
motivând c ă organele de conducere şi control ale societăţii au fost alese în baza unei
hotărâri din 6 iunie 2000, anulat ă prin hotărârea instan ţei, astfel că la momentul adoptării
hotărârii AGEA din 23 ianuarie 2005, societatea nu avea organe de conducere, statutar
alese. Astfel, în lipsa organelor de conducere a societăţii, pentru a evita dizolvarea
societăţii acţionarul SC R. SA, procedând în conformitate cu disp oziţiile art. 1517 C. civ.
a convocat AGA pentru data de 21 ianuarie 2005, iar ulterior pentru 23 ianuarie 2005,
convocatorul fiind publicat în condiţii legale de publicitate.
La termenul de judecată din 3 mai 2005, SC R. SA, acţionar al societăţii pârâte, a
formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul pârâtei, încuviin ţată în
principiu la 4 mai 2005.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 2988 din 22 iunie
2005, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea hotărârilor AGEA a acţionarilor SC
R. S. SA din 23 ianuarie 2005 cu numărul 2, 9 şi 11. A respins acţiunea faţă de SC R. SA
ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins şi
cererea de intervenţie a acesteia.
1
www.scj.ro
57
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 117 a Legii
nr. 31/1990, adunarea generală se convoacă de către administratorii societăţii, dispoziţie
cu caracter special în raport cu cele conţinute de art. 1517 C. civ. aplicabil materiei
societăţii civile şi în lipsa unei autorizaţii speciale a instanţei, acţionarul neadministrator
nu avea calitatea convocării adunării generale prin publicarea convocatorului în publicaţia
„C.P.” şi nu acoperă cerinţa legală, prin stabilirea locaţiei şedinţei AGEA din 23 ianuarie
2005 la sediul acţionarului SC R. SA, cu care reclamanta se află într-un conflict judiciar
prelungit în ani, încalcându-se d ispoziţiile art. 110 alin.(2) din Legea nr. 31/1990 care are
în vedere asigurarea unei posibilităţi egale a acţionarilor. Asigurarea prezidiului adunării
de un reprezentant al SC R. SA doamna M.N. a încălcat dispoziţiile art. 129 din Legea nr.
31/1990, persoana desemnată neavând competen ţa legitimă de a verifica valabilitatea
constituirii adunării generale în funcţie de dispoziţiile statutare şi lege. În ceea ce priveşte
numirea lichidatorului judiciar SC A.S. SRL de către acţionarul SC R. SA , instanţa a
reţinut că s-au încălcat dispoziţiile art. 117alin.(7) din Legea nr. 31/1990, această
problemă nefigurând pe ordinea de zi a convocatorului şedinţei, fiind încălcat dreptul la
vot al celorlalţi acţionari.
Pârâta SC R. S. SA a declarat apel, sus ţinând c ă instanţa de fond a făcut referire
la texte normative străine speţei şi la argumente de interpretare inaplicabile pricinii. Astfel,
deşi s-a reţinut că la data convocării adunării generale din 31 ianuarie 2005 nu mai existau
organe de conducere în funcţie, instanţa a considerat aplicabile dispoziţiile art. 119 din
Legea nr. 31/1990. Or, în situaţia de fapt dată, devin aplicabile prevederile legii generale
civile respectiv, dispoziţiile art. 1517 C. civ. Apelanta a mai arătat că interesul convocării
AGEA a fost de a salva societatea de pericolul de a fi dizolvată din cauză că aceasta nu
avea organe de conducere. De asemenea, convocatorul a fost publicat în C.N. iar nu în
C.P., şi instanţa de fond nu a argumentat de ce această publicare nu corespunde cerinţelor
de publicitate.
Cu privire la locul ţinerii AGEA, s-a considerat că motivarea instanţei de fond nu
reprezintă decât simple supozi ţii în absenţa unor probatorii adecvate, iar referitor la
prezidarea acesteia, apelanta a susţinut că în lipsa organelor de conducere, justificat, a fost
prezidată de un reprezentant al acţionarului prezent.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul ca nefondat. În
motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici a SC.R.
SA., reţinând c ă societatea comercială, deşi prezintă unele asemănări cu societatea civilă,
reglementate de Codul civil, se supune regulilor de drept comercial care sunt derogatorii
de la dreptul comun. În speţă, dispoziţiile art. 119 alin.( 3) din legea specială comercială
care reglementează un caz asemănător îndrituieşte acţionarii unei societăţii comerciale să
se adreseze instanţei de judecată în vederea convocării adunării generale a acţionarilor şi
să numească dintre acţionari persoana care va prezida adunarea generală, situaţie în care
nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1517 C. civ., aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
Instanţa de apel a invocat şi dispoziţiile art. 38 alin. (3) din actul constitutiv al SC
S. SA, potrivit căruia dacă administratorii nu convoacă adunarea generală, acţionarul
interesat poate cere instanţei judecătoreşti competente convocarea AGA şi desemnarea
acţionarului care o va prezida. Cât prive şte susţinerea apelantei, în sensul că publicarea
convocatorului s-a făcut în ziarul „C. N.” şi în „C.P.” este contrazis ă de actele depuse în
probatoriu de către pârâta-apelant ă. S-a mai reţinut că , justificat, instanţa de fond a
apreciat că locaţia statutară, respectiv sediul acţionarului SC R. SA nu satisface cerinţele
58
legale, dat fiind conflictul judiciar între părţi care ar fi fost de natură a obstrucţiona
asigurarea unui mediu egal privind exprimarea votului.
Părâta SC R. SA a declarat recurs, criticile deciziei instanţei de apel făcând referire
la aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
considerând c ă adunarea generală a acţionarilor din 23 ianuarie 2005 s-a făcut în condiţii
de legalitate, fără a exista o lacună a legii, ci există un izvor de drept material şi anume
art. 1517 pct. 1 C. civ. care este izvor de drept subsidiar pentru raportul juridic dedus
judecăţii.
La aceeaşi dată a declarat recurs şi pârâta SC.R. S. SA, criticând solu ţia instanţei
de apel, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susţinut că, în mod
nejustificat, instanţele au avut ca argument analogia, când, în spe ţă există un izvor de
drept material şi anume art. 1517 pct. 1 C. civ. Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 110
alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care sunt permisive, iar în condiţiile în care sunt dispoziţii
diferite în actul constitutiv, se poate convoca adunarea generală a acţionarilor şi la o altă
adresă. S-a făcut o aplicare trunchiată a dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990, adunarea
generală putând fi condus ă şi de o persoană ce ţine locul Preşedintelui Consiliului de
Administraţie.
Cu privire la recursul SC.R. SA, s-a reţinut că aceasta nu a achitat taxa de timbru
aferentă deşi i s-a pus în vedere prin citaţia emisă cuantumul acesteia, respectiv 15,5 RON.
Întrucât chestiunea timbrajului se analiz ează înaintea oricăror excepţii şi motive de casare,
Înalta Curte a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997 şi a anulat
ca insuficient timbrat recursul acesteia. Criticile recurentei SC R.S. SA au fost înlăturate,
având în vedere c ă potrivit art. 117 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală va fi
convocată de administratori de câte ori va fi nevoie: convocatorul va fi publicat în
Monitorul Oficial al României şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea
în care se afl ă sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate, şedinţa adunării
generale se ţine la sediul societăţii , în lipsa unei prevederi contrare a actului constitutiv,
conform art. 110 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Deşi, instanţa de fond a arătat că prin decizia Curţii de Apel nr. 28/2004,
irevocabilă, s-a constatat încetarea mandatului administratorilor şi cenzorilor societăţii
SC.R. S. SA şi, începând cu 22 ianuarie 2004, societatea pârât ă este lipsită de aceste
organe, din relaţiile date de Oficiul Registrului Comerţului de pe lâng ă Tribunalul
Bucureşti rezultă că la 23 ianuarie 2005, data convocării AGA, societatea avea organe de
conducere.
Aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare, în privinţa legitimităţii acţionarului la
procedura convocării adunării generale, sunt incidente dispoziţiile din Legea nr. 31/1990
privind societăţile comerciale, lege comercială specială, prin care se reglementează
situaţia care determină acţionarii unei societăţii comerciale să se adreseze instanţei de
judecată în vederea convocării adunării generale a acţionarilor şi să numească, dintre
acţionari, persoana care va prezida adunarea generală. Neprocedând conform
reglementărilor din legea cadru, adunarea generală convocată la 23 ianuarie 2005 este
nelegală, instanţele făcând o corect ă aplicaţiune a dispoziţiilor art. 119 alin.(3) din lege.
În lipsa unei autorizaţii speciale a instanţei, acţionarul neadministrator nu are calitatea
convocării adunării generale.
De altfel, chiar în procesul verbal al şedinţei AGA încheiat la 23 ianuarie 2005, se
menţionează expres faptul că a fost publicată convocarea în Monitorul Oficial al României
şi în ziarul „C. P.” din 6 ianuarie 2005, iar extras ul depus în probaţiune cuprinde
menţiunea efectuată de recurentă. Pe de altă parte, instanţele inferioare au
59
reţinut că dispoziţiile art.110 alin.(2) din Legea nr. 31/1990 sunt permisive, şedinţele
adunării generale putând fi ţinute şi într-o altă locaţie decât sediul societ ăţii, numai că
justificat s-a apreciat că în condiţiile date, respectiv starea conflictuală dintre părţi,
cerinţele legii, în sensul de a asigura posibilitatea egală a acţionarilor de a participa la
şedinţa convocată a fost încălcată. Nu se poate reţine interpretarea trunchiată a
dispoziţiilor art. 129 din Legea nr. 31/1990, cu privire la persoana care va conduce
adunarea generală, întrucât aceste dispozi ţii sunt imperative şi de strictă aplicare, în speţă,
şedinţa fiind convocată de persoane ce nu aveau calitatea să o facă.
În consecinţă, recursul declarat de pârâta SC R. S. SA Bucure şti a fost respins,
ca nefondat.
Hotărâre judec ătorească de constatare a retragerii asociatului din societatea

cu răspundere limitată1 (Decizia nr. 2736/2006, Secţia comercială)
Tribunalul Galaţi , Secţia Comercială, Maritimă şi Fluvială şi de Contencios

Administrativ, prin sentinţa nr.95 din 10 februarie 2005, a respins ca rămasă fără obiect
acţiunea promovată de reclamanţii T. G. şi P.A., asociaţi ai SC C. T & L SRL Galaţi, în
contradictoriu cu pârâ ţii L.V. şi SC C. T & L SRL Galaţi precum şi cererea de obligare a
pârâtului L.V. la plata sumei de 136.409.456 lei, r eprezentând debite şi majorări de
întârziere. Prin aceea şi sentinţă, s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul
L. V. şi :
- s-a constatat, retragerea pârâtului L.V. din SC C . T & L SRL Galaţi
- s-a dispus obligarea reclamantei SC C. T & L SRL Galaţi să plătească pârâtului
L.V. suma de 467.294.270 lei, reprezentând drepturi cuvenite ca asociat retras; iar
asociaţii reclamanţi T.G. şi P. A. să plătească pârâtului L.V. suma de 18.736.500 lei,
reprezentând cheltuieli de judecat ă.
- s-a constatat că reclamanţii T.G. şi P.A. au participat cu câte 25% fiecare la
capitalul social al SC C.T & L SRL Galaţi.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au solicitat, în calitate de asociaţi ai SC C.
T & L SRL Galaţi şi în temeiul art.165 lit.a) şi d) din Legea nr.31/1990, republicată,
excluderea din societate a pârâtului L.V. şi cesiunea părţilor sociale pe care le deţine, în
mod egal către ei.
Prin cererea reconvenţională, pârâtul L.V. a solicitat s ă se constate retragerea sa
din societate şi obligarea societăţii pârâte la plata cotei p ărţi din capitalul social, din
patrimoniul societăţii şi din beneficiile realizate de aceasta, pe toată durata de funcţionare,
pân ă la retragerea din societate.
În primul ciclu procesual, Tribunalul Galaţi a admis în parte acţiunea principală şi
a dispus excluderea pârâtului L.V. din societate, a respins capătul de cerere privind
cesiunea părţilor sociale. A admis cererea reconvenţională şi a luat act de retragerea
pârâtului L.V. din societate, obligându-l la plata sumei de 136.409.456 lei, către societate,
şi pe reclamantul T.G. să plătească pârâtului 9.857.368 lei.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia nr.1028/R/31 octombrie 2003, a admis recursul
declarat de pârâtul L.V., a casat sentin ţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi
instanţă, pentru a lămuri dacă reclamanţii şi-au completat sau şi-au modificat acţiunea.
1
www.scj.ro
60
Rejudecând cauza, Tribunalul Gala ţi, prin sentinţa nr.95/10 februarie 2005, a
respins ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamanţii T. G. şi P. A. şi ca
nefondată cererea acestora privind obligarea pârâtului L.V. la plata sumei de 136.409.456
lei, reprezentând debite şi majorări de întârziere.
Cererea reconvenţională formulată de pârât a fost admis ă .
S-a constatat retragerea acestuia din societate; a fost obligată pârâta SC C. T & L
SRL Galaţi să-i plătească pârâtului L.V. suma de 467.294.270 lei, reprezentâ nd drepturi
cuvenite ca asociat retras; au fost obligaţi reclamanţii la 18.736.500 lei, reprezentând
cheltuieli de judecată şi s-a constatat că aceştia participă cu câte 25% fiecare la capitalul
social al SC C.T & L SRL Galaţi.
Împotriva sentinţei, reclamanta SC C. T & L SRL Galaţi a declarat recurs,
reprezentată fiind de asociaţii T. G. şi P. A.; criticile vizând legalitatea şi temeinicia
hotărârii atacate, şi anume: depăşirea limitelor rejudecării stabilită de instanţa de recurs,
prin administrarea unei noi probe cu expertiza tehnică, încălcarea principiului
contradictorialităţii, prin invocarea în motivare a excepţiei nulităţii absolute a actului
modificator al statutului întrucât acesta cuprinde o clauză leonină, fără a fi invocată de
niciuna din părţi şi fără a fi pusă în discuţia părţilor; omisiunea de a se pronunţa asupra
unui capăt din acţiunea principală, prin respingerea ei ca rămasă fără obiect.
Curtea de Apel Galaţi , Secţia Comercială, prin decizia nr.111 din 25 octombrie
2005, a calificat calea de atac ca fiind apel şi l-a admis, decizia fiind atacată cu recurs de
către pârâtul L. V., men ţionând c ă clauza leonină nu constituie o excepţie de ordine
publică care să fie pusă în discuţia părţilor
Recursul este fondat .
Cum calificarea căii de atac ca fiind recurs atrage necompetenţa instanţei, Înalta
Curte, a admis recursul declarat de pârâtul L.V. , sub aspectul motivului de ordine publică
invocat din oficiu, şi a trimis cauza la Curtea de Apel Galaţi, pentru soluţionarea căii de
atac a recursului.
1. Societatea comercială obține calitate de profesionist de la data
………………….. în registrul comerțului
2. Capacitatea de folosință anticipată a societății se naște de la data ……………………
3. Activele patrimoniale sunt reprezentate de formele …………………în
care se materializeaza la un moment dat de capitalul real
4. Societatea comercială se reprezintă singură în instanță datorită ………………
no_iune) B. Alegeți varianta corecta de raspuns:
1. Patrimoniului societății reprezintă :
a) capitalul social;
b) drepturile și obligațiile patrimoniale ale societății;
c) bunurile immobile aduse în societate.
2. Aporturile pot fi:
a) în bani;
b) în natură;
c) în promisiuni de realizare a unor sarcini în societate.
3. Condițiile de fond ale contractului de societate sunt:
61
a) consimțământul;
b) cauza;
c) forma contractului.
4. Asociații răspund în funcție de societatea comercială:
a) în limita aporturilor aduse;
b) cu averea lor;
c) cu nimic dacă așa s-au înțeles cu ceilalți asociați.
1. Ce aporturi sunt premise în SRL?
2. Cu ce răspund asociații în SNC?
3. Cum este administrată SA?
4. Ce societate are un singur asociat?
5. Cum clasificam societățile comerciale?
Bibliografie

Bucureşti, 2013;
2012;
2014;
2019
2007;
Bucureşti, 2019;
Bucureşti, 2013;
Bucureşti, 2011;
Bucureşti, 2012.
2016
2018
62
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. Grupurile de interes economic

3.1. Constituirea și funcționarea GIE
3.2. Drepturile și obligațiile membrilor
3.3 Dizolvarea, lichidarea, fuziunea, insolvența GIE
Bibliografie

La finalizarea unității de învățare studenții vor putea:
-să definească GIE
- să detalieze drepturile și obligațiile membrilor grupului
- să recunoască cazurile de dizolvare și efectele acestora
Grupurile de interes economic
Grupul de interes economic1, a apărut ca o necesitate legată de crearea pieţei

comune şi de nevoia întreprinderilor mici şi mijlocii de a face faţă concurenţei
internaţionale. Această structură juridică a fost gândit ă a se situa între societăţile
comerciale şi asociaţii, dându-se libertate membrilor s ă-şi impună voinţa cu privire la
organizarea acesteia. Independenta juridică şi economică a membrilor este păstrată,
aceştia menţinându- şi individualitatea, înlăturându-se mecanismele impuse în cadrul
societăţilor comerciale.
Conform art.118 alin. (1) al legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afacerri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei2 "grupul de interes economic - G.I.E.
reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice,
1
2
Modificată prin legea nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul
comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora,
precum şi la autorizarea persoanelor juridice (modificată prin O.U.G.nr.75/2004) şi prin O.U.G. nr.119/2006
privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României
la Uniunea European ă
63
constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii
economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective".
Caracteristicile grupului de interes economic sunt:
(1) grupul de interes economic se constituie prin contract;
(2) grupul de interes economic este persoană juridică cu scop patrimonial, care poate
avea calitatea de profesionist sau neprofesionist;
(3) numărul membrilor unui grup de interes economic este de maxim 20;
(4) activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi
şi să aibă doar un caracter accesoriu faţă de aceasta;
(5) grupul de interes economic nu poate emite acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri
negociabile;
(6) membrii grupului de interes economic răspund nelimitat pentru obligaţiile grupului şi
solidar, în lipsa unei stipulaţii contrare cu terţii co-contractanţi;
(7) grupul nu poate:
a) exercita, în mod direct sau indirect, o activitate de administrare ori de supraveghere a
activităţii membrilor săi sau a unei alte persoane juridice, în special în domeniile
personalului, finanţelor şi investiţiilor;
b) să deţină acţiuni, părţi sociale sau de interes, în mod direct sau indirect, la una dintre
societăţile comerciale membre;
c) angaja mai mult de 500 de persoane;
d) fi folosit de către o societate comercială în scopul creditării unui administrator ori
director al societăţii comerciale sau a soţului, rudelor sau afinilor pân ă la gradul IV
inclusiv ai administratorului sau ai directorului respectiv; de asemenea, dacă operaţiunea
de creditare priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior
menţionate este administrator sau director ori deţine, singură sau împreună cu una dintre
persoanele sus-menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea .spitalului social subscris;
e) fi folosit de către o societate comercială în scopul transmiterii de bunuri, în alte condiţii
decât cele prev ăzute expres de Legea nr. 31/1990, la şi de la administratorul sau directorul
societăţii comerciale ori soţul, rudele sau afinii pân ă la gradul IV;
f) să fie membru al altui grup de interes economic sau grup european economic.
(8) grupul nu poate avea drept scop obţinerea de profituri pentru sine. Dacă din
activitatea grupului rezultă profit acesta va fi distribuit obligatoriu, în totalitate, între
membrii grupului, cu titlu de dividende, în cotele prevăzute în actul constitutiv sau, în
lipsa unei asemenea clauze, în părţi egale. In cazul în care cheltuielile depăşesc veniturile
grupului, diferenţa va fi acoperită de membrii acestuia în cotele prevăzute în actul
constitutiv sau, în lipsa unei asemenea clauze, în părţi egale.
(9) din profitul grupului nu se vor putea aloca, sub nici o formă, sume de bani pentru
constituirea de fonduri de rezervă.
Grupul de interes economic1, ce are ca scop înlesnirea sau dezvoltarea activităţii

economice a membrilor săi se poate constitui cu sau fără capital, cu un număr minim de 2
membrii şi maxim de 20. În cazul în care membrii grupului decid totuşi afectarea unui
numit capital, conform art.121 aporturile acestora nu trebuie să aibă o valoare minimă. În
acelaşi sens aporturile membrilor pot avea orice natură. În cazul în care grupul s-a
1
Apariţia unei noi structuri juridice, grupurile de interes economic, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a
Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti, nr.1/2005, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti
64
constituit cu capital, reducerea sau majorarea acestuia urmează a se realiza în mod
corespunzător reducerii sau majorării capitalului societăţilor în nume colectiv.
Neobligativitatea capitalului social rezida din posibilitatea protejării drepturilor terţilor
prin răspunderea nelimitată şi solidară a membrilor grupului cu propriul patrimoniu.
Potrivit art. 119 alin. (1) membri grupului de interes economic răspund nelimitat pentru
obligaţiile grupului şi solidar, în lipsa unei stipulaţii contrare cu terţii co-contractanţi. Ca
un caz de excepţie un membru nou al grupului poate fi exonerate de obligaţiile acestuia
anterioare aderării sale, dar numai dacă hotărârea a fost publicat ă în Monitorul Oficial.
Creditorii grupului se vor îndrepta mai întâi împot riva acestuia pentru obligaţiile lui şi
numai dacă acesta nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în
întârziere, împotriva membrilor .
Potrivit art. 120 alin. (1) grupul de interes economic se constituie prin contract
semnat de toţi membrii (fondatori) şi încheiat în formă autentică, denumit act constitutiv.
Acesta poate fi modificat de membri, cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă
prevăzute pentru încheierea lui.
Potrivit art.118 alin.2 din lege, în funcţie de natura actelor juridice şi a faptelor
juridice, grupul poate avea atât calitatea de profe sionist, cât şi de neprofesionist şi deci o
natură civilă sau comercială.
Potrivit art. 125 alin. (1) în termen de 15 zile de la data autentificării actului
constitutiv, fondatorii sau administratorii grupului ori un împuternicit al acestora vor cere
înmatricularea grupului în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul.
Dobândirea personalit ăţii juridice se obţine de la data înmatriculării, dar aceasta nu
prezuma calitatea de profesionist.
Vor fi supuse înregistrării obligatorii, în condiţiile legii, următoarele:
a) orice modificare a actului constitutiv al grupului;
b)înfiinţarea sau desfiinţarea tuturor sucursalelor, reprezentanţelor şi celorlalte
entităţi fără personalitate juridică;
c) hotărârea judec ătorească prin care se declară nulitatea grupului;
d)hotărârea de desemnare a administratorului sau administ ratorilor grupului,
numele/denumirea acestora, menţiunea dacă administratorii pot acţiona individual sau
împreună, precum şi încetarea atribuţiilor acestora;
e) cesiunea, în tot sau în parte, a părţilor de interes ale unui membru;
f) hotărârea membrilor grupului sau hot ărârea judec ătorească de dizolvare;
g) hotărârea de desemnare a lichidatorilor grupului, nuume le/denumirea
acestora, precum şi încetarea atribuţiilor acestora;
h) terminarea lichidării grupului;
i) propunerea de mutare a sediului într-un stat străin;
j) exonerarea noilor membrii de plata datoriilor grupului, anterioare admiterii lor.
Portivit art.129 grupul de interes economic este obligat să publice integral, în Monitorul
Oficial al României:
a) actul constitutiv al grupului;
b) actele modificatoare ale acestuia;
c) menţiunile referitoare la codul de înregistrare al grupului, data şi locul
înregistrării, precum şi radierea grupului.
Actele sau faptele pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută de lege nu
pot fi opuse terţilor, cu excepţia cazului în care aceştia le cunoşteau .
Administrarea grupului se poate realiza de persoane fizice sau juridice, acestea
putând face toate opera ţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de
65
activitate al grupului (ei sunt obligaţi să ia parte la toate adunările grupului, la consiliile
administratorilor şi la organele de conducere similare acestora), în afară de restricţiile
arătate în actul constitutiv. Dreptul de a reprezenta grupul aparţine fiecărui administrator,
în afară de cazul în care există stipulaţie contrară în actul constitutiv. În acelaşi timp
administratorii care au dreptul de a reprezenta grupul nu îl pot transmite decât dac ă
această facultate li s-a acordat în mod expres. Ei sunt obligaţi şi la depunerea unei garanţii
de minim două salarii lunare.
Dacă un administrator ia iniţiativa unei operaţiuni ce depaşeşte limitele
operaţiunilor obişnuite acesta trebuie să îi înştiinţeze pe ceilalţi administratori, înainte de
a o încheia, sub sancţiunea suportării pierderilor ce ar rezulta din aceasta, iar în caz de
opoziţie a vreunuia dintre ei, vor decide membrii care reprezintă majoritatea. Operaţiunea
încheiată împotriva opoziţiei făcute este valabilă faţă de terţii cărora nu li se va fi
comunicat această opoziţie. În cazul actelor a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare
grupului, poate decide un singur administrator în lipsa celorlalţi. Creditorii grupului vor
putea exercita acţiunea în răspundere contra administratorilor numai atunci când nu sunt
achitate ia scaden ţă, în mod repetat, obligaţiile grupului sau în caz de faliment.
Adunarea generală a membrilor grupului poate adopta orice hotărâre, inclusiv
dizolvarea anticipată sau prelungirea duratei grupului, în condiţiile stipulate prin actul
constitutiv sau în lipsa acestora cu votul unanim al membrilor, având ca atribu ţie
principală conducerea societăţii. Adunarea generală a membrilor aprobă situaţia
financiară, după normele societăţii în nume colectiv (ceea ce nu împiedică exercitarea
acţiunii în răspundere împotriva administratorilor), care va fi depusă de administratori, în
termen de 15 zile, la administraţia finanţelor publice.
Care sunt caracteristicile GIE?
Răspuns
Drepturile şi obligaţiile membrilor
În legătură cu acceptarea de noi membrii, art.123 alin.(l) stipulează că în cursul

existenţei sale, grupul poate să-i accepte cu votul unanim al membrilor săi.
Membrii au următoarele drepturi:
a) dreptul la participare în adunarea generală şi la vot;
Astfel, legea stabileşte ca anumiţi membri să dispună de un număr de voturi diferit
de al celorlalţi, dar fără ca prin aceasta un membru să deţină majoritatea voturilor. Membrii
pot alege, prin vot unanim, unul sau mai mulţi administratori dintre ei şi pot decide şi
asupra revocării administratorilor sau asupra limitării puterilor lor. Votul majorităţii
membrilor este necesar pentru aprobarea situaţiei financiare şi pentru deciziile referitoare
la răspunderea administratorilor. Membrii grupului pot hotărî, o dată cu dizolvarea şi
modul de lichidare a grupului.
66
b) dreptul la informare asupra gestiunii grupului;
c) dreptul de a se retrage;
În legătură cu obligaţiile, se stipulează că membrul care, fără consimţământul scris
al celorlalţi membri, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul grupului în folosul său
ori în cel al unei alte persoane este obligat să restituie grupului beneficiile ce au rezultat
şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate. Membrii răspund solidar şi nelimitat
pentru obligaţiile grupului, dacă nu a avut ioc o înţelegere cu terţii pentru limitarea
răspunderii. Un nou membru poate fi şi exonerat în condiţiile legii de obligaţiile anterioare
aderării sale. În acelaşi timp dacă unul din membrii are, pe cont propriu sau pe contul
altuia, interese contrare grupului, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind
această operaţiune. Nerespectarea dispoziţiilor dă naştere răspunderii pentru daunele
cauzate grupului. Membrii au şi obligaţia de a realiza aporturile, când exist ă capitalul
social.
Conform art.177 alin. (1) calitatea de membru încetează, înscriindu-se menţiunea
în Registrul Comerţului, prin:
a) excludere;
b) retragere;
c) cesiune a părţilor de interes, în condiţiile legii şi ale actului constitutiv;
d) deces, respectiv încetarea personalităţii juridice, în condiţiile legii. Poate fi
exclus din grupul de interes economic:
a) membrul care, pus în întârziere, nu efectueaz ă aportul la care s-a obligat;
b) membrul în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) membrul care se amestecă fără drept în administraţie ori tulbură sau ameninţă
cu tulburarea gravă a funcţionării grupului;
d) membrul administrator care comite fraudă în dauna grupului sau se serveşte de
semnătura grupului ori de capitalul acestuia în folosul său sau al altora;
e) membrul împotriva căruia există un titlu executoriu deţinut de un terţ care se
apune la hotărârea de prelungire a duratei grupului.
Membrul exclus răspunde de pierderi şi are dreptul la beneficii pân ă în ziua
excluderii sale, însă va putea cere lichidarea lor doar atunci când sunt repartizate.
Retragerea din grup se poate face :
a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
b) cu acordul tuturor celorlalţi membri;
c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau nerealizării acordului unanim,
membrul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului,
supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
Cesiunea sau constituirea unei garanţii asupra părţii de interes către membri sau
terţi este posibilă în condiţiile actului constitutiv sau cu acordul unanim al membrilor. În
acest caz însă, un terţ nu poate deveni membru al grupului, prin dobândire a părţii de
interes respective, decât cu acordul unanim al celo rlalţi membri. Cesiunea nu liberează
pe membrul cedent de ceea ce mai datorează grupului.
Care sunt drepturile membrilor GIE?
Răspuns
67
Dizolvarea, lichidarea, fuziunea, divizarea, precum şi insolvenţa grupului de
interes economic
Potrivit art. 184 alin. (1) grupul de interes economic se dizolvă, având ca efect
deschiderea procedurii lichidării cu excepţia fuziunii ori divizării totale, prin:
a) expirarea timpului stabilit pentru durata grupului;
b) imposibilitatea realizării sau realizarea obiectului de activitate al grupului;
c) declararea nulităţii grupului;
d) hotărârea adun ării membrilor, adoptată cu votul unanim al acestora;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oric ărui membru, pentru motive temeinice,
precum neînţelegerile grave dintre membri, care împiedică funcţionarea grupului, precum
şi la cererea oricărei autorităţi publice competente;
f) declararea falimentului grupului;
g) incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul, încetarea personalităţii
juridice, a unuia dintre membri, când, num ărul membrilor s-a redus la unul singur şi nu
există în actul constitutiv clauză de continuare cu moştenitorii.
Tribunalul va putea pronunţa dizolvarea grupului, în cazurile speciale în care:
a) grupul nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) grupul nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale,
situaţiile financiare anuale sau alte acte care, se depun la oficiul registrului comerţului;
c) grupul şi-a încetat activitatea, nu are sediu cunoscut sau membrii au dispărut
ori nu au domiciliul cunoscut sau reşedinţa cunoscută.
Asupra hotărârii de dizolvare se va putea revenii, prin hot ărâre a membrilor, atât
timp cât nu s-a f ăcut nici o repartiţie din activ. Grupurile în lichidare pot fuziona sau se
pot diviza numai dacă nu a început repartiţia între membri a părţilor cuvenite.
Fuziunea se face prin absorbirea unui grup de către un alt grup sau prin contopirea
. Două ori mai multe grupuri pentru a alcătui un grup nou. În cazul fuziunii prin absorbţie,
grupul absorbant dobânde şte drepturile şi este ţinut de obligaţiile grupului pe care îl
absoarbe, iar în cazul fuziunii prin contopire, drepturile şi obligaţiile grupurilor care îşi
încetează existenţa trec asupra noului grup înfiinţat.
Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unui grup care îşi
încetează existenţa între două sau mai multe grupuri existente sau care iau astfel fiinţă.
Grupurile care dobândesc bunuri prin efectul diviz ării răspund faţă de creditori
proporţional cu valoarea bunurilor dobândite sau conform a ctului de divizare.
În cazul lichidării, sunt obligatorii următoarele reguli:
a) pân ă la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă
mandatul;
b) actul de numire a lichidatorilor trebuie depus, prin grija lichidatorilor, la oficiul
registrului comerţului şi publicat în Monitorul Oficial. Nici o acţiune nu se poate exercita
decât în numele lichidatorilor ori împotri va lor.
Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice autorizate.
Numirea acestora va fi făcută de toţi membrii sau de către instanţă.
Creditorii grupului vor exercita împotriva lichidatorilor acţiunile care decurg din
creanţele ajunse la termen şi numai după aceea împotriva membrilor.
Conform legii, lichidarea nu liberează pe membri şi nu împiedică deschiderea
procedurii de reorganizare judiciară şi faliment a grupului.
68
1. Grupul de interes economic nu poate emite ..........................., obligaţiuni sau alte
titluri negociabile
2.Actul de numire a lichidatorilor trebuie depus, prin grija lichidatorilor, la
...............................
3. Membrul care, fără consimţământul scris al celorlal ţi membri, întrebuinţează capitalul,
bunurile sau creditul grupului în folosul său ori în cel al unei alte persoane este obligat să
plătească .......................................pentru daunele cauzate
4. Adunarea generală a membrilor grupului poate adopta orice ..........................., inclusiv
dizolvarea anticipată sau prelungirea duratei grupului
1. Calitatea de membru al grupului încetează, înscriindu-se menţiunea în Registrul
Comerţului, prin:
a) excludere;
b) retragere;
c) neplată.
2. În cazul lichidării, sunt obligatorii următoarele reguli:
a) pân ă la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continuă mandatul;
b) actul de numire a lichidatorilor trebuie depus, prin grija lichidatorilor, la
sediul grupului.
3. Tribunalul va putea pronunţa dizolvarea grupului, în cazurile speciale în care:
a) grupul nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) grupul nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile
financiare anuale sau alte acte care, se depun la oficiul registrului comerţului;
c) grupul nu şi-a încetat activitatea.
4. Membrii grupului pot hotărî, o dată cu dizolvarea şi modul de lichidare a
grupului. b) dreptul la informare asupra gestiunii grupului;
c) dreptul de a nu se retrage;
1. Ce reprezintă fuziunea în cazul GIE?
2. Ce reprezintă divizarea în cazul GIE?
3. Ce drepturi au membrii grupului?
4. Ce obligații au membrii GIE?
5. Cine poate administra GIE?
Bibliografie

Bucureşti, 2013;
2012;
2014;
2019
2007;
Bucureşti, 2019;
Bucureşti, 2013;
Bucureşti, 2011;
Bucureşti, 2012.
2016
2018
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. Obligațiile profesionale
Obiectivele unității de învățare

4.1. Obligațiile
4.2. Concurența neloială
4.3. Plata obligațiilor fiscale
Bibliografie

La finalizarea unității studenții vor fi capabili
-să detalieze obligațiile comercianților
-să cunoscă cazurile de concurență neloială
-să cunoască efectele neplății obligațiilor fiscale
Obligaţiile
Sunt prevăzute ca obligaţii ale comercianţilor, înregistrarea în registrul comerţului,

întocmirea registrelor comerciale şi respectarea limitelor concurenţei licite.
Legea 26/1990 privind registrul comerţului, republicată şi modificată, reglementează
obligaţia comercianţilor de a se înmatricula în registrul comerţului înaintea începerii
activităţii, iar dacă în cursul activităţii acestora apar acte sau fapte a căror înregistrare este
cerută de lege, acestea vor fi înscrise sub forma unor menţiuni. Dispoziţiile legii se aplică
persoanelor fizice autorizate, întreprinzătorilor titulari ai întreprinderilor individuale,
întreprinderilor familiale, societăţilor comerciale, regiilor autonome şi organizaţiilor
cooperatiste. Înregistrările se efectuează la Oficiul registrului comerţului din reşedinţa de
judeţ în care profesionistul îşi are reşedinţa sau sediul.
Registrul comerţului este un document public, cuprinzând un registr u al persoanelor
fizice şi unul al societăţilor comerciale. Datorită faptului că acesta este public, orice
persoană interesată poată cere informaţii referitoare la orice profesionist, plătind o taxă
prevăzută de lege. În plus registrul eliberează copii certificate de pe înregistrările făcute şi
eliberează certificate care atestă existenţa anumitor acte.
70
Înregistrările se fac pe baza încheierii judecătorului delegat, fiind necesară depunerea
unei cereri tip de înregistrare, în termen de 15 zile de la data apariţiei faptelor, adresată
Biroului Unic din cadrul camerei de comerţ şi industrie teritoriale.
În cazul persoanelor fizice cererea va cuprinde :
- identificarea profesionistului prin nume, prenume, domiciliu, cetăţenie, dată şi loc
al naşterii, stare civilă, avere, activitate comercială anterioară;
- firma comercială, sediul, sucursalele şi filialele;
- activitatea de comerţ;
- autorizaţia pentru executarea comerţului.
Persoanele fizice autorizate şi întreprinzătorii titulari ai întreprinderilor individuale1
sunt obligaţi să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării
înaintea începerii activităţii economice, în termen de 15 zile de la încheierea acordului de
constituire. În cazul întreprinderilor familiale acestă cerinţă va fi realizată de reprezentant.
În cazul persoanelor juridice înregistrarea se realizează tot printr-o cerere ca va
cuprinde :
- dovada efectuării vărsămintelor;
- actele ce atestă proprietatea asupra raporturilor în natură;
- certificatul de sarcini al bunurilor imobile;
- actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de
asociaţi.
În temeiul cererii se obţin şi următoarele avize şi autorizaţii necesare înregistrării :
- avizul/autorizaţia pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
- avizul/autorizaţia sanitară;
- avizul/autorizaţia sanitar-veterinară;
- acordul/autorizaţia de mediu;
- autorizaţia pentru protecţia muncii.
Pe baza tuturor acestor acte camera de comerţ şi industrie va elibera în 3 de zile de la
data înregistrării cererii certificatul de înregistrare cuprinzând şi codul unic de înregistrare
al profesionistului.
Registrul comerţului are şi rolul de a duce la cunoştinţa terţilor următoarele acte şi
fapte ale comercianţilor ce modifică înregistrările anterioare:
- donaţia, vânzarea, loca ţiunea, garanţia reală mobiliară a fondului de comerţ,
precum şi alte noi acte ale profesionistului sau care fac să înceteze activitatea firmei;
- date privind persoana reprezentantului profesionistului;
- brevete de invenţii, mărci de fabrică sau de comerţ, firma, emblema, denumiri de
origine ale mărfurilor;
- hotărârea judec ătorească de declarare a falimentului;
- hotărărea de divorţ şi de partaj al bunurilor comune;
- hotărîrea judecătorească de punere sub interdicţie sau de instituire a curatelei,
precum şi de ridicare a acestor măsuri;
- hotărârea judec ătorească de condamnare a administratorului sau cenzorului pentru
fapte penale care-l fac nedemn de executarea profesiei de profesionist;
- orice modificare adusă actelor, faptelor sau menţiunilor înregistrate.
În cazul înregistrărilor pe baza hotărârilor judec ătoreşti definitive legea impune
acestora ca în termen de 15 zile de la data ramâner ii definitive copii legalizate ale
1
71
dispozitivelor şi încheierilor să fie comunicate registrului. Înregistrarea actelor sau
faptelor supuse înscrierii în registrul comerţului are ca principal efect crearea prezumţiei
de comercialitate cu privire la calitatea de profesionist şi al actelor pe care aceştia le săvâr
şesc. Neînregistrarea acestora va duce la imposibilitatea comercianţilor de a le opune
terţilor, în afară de cazul în care se poate face dovada că aceştia le cunoşteau.
Opozabilitatea actelor sau faptelor are loc de la data înregistrării, cu menţiunea că toţi
comercianţii vor avea obligaţia să menţioneze pe înscrisurile firmelor codul unic de
înregistrare.
Conform legii orice se consideră prejudiciat prin înmatriculare sau printr-o
menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară anularea sau modidicarea acesteia,
precum şi radierea ei. Cerearea de radiere se soluţionează de către judecătorul delegat, iar
încheierea acestuia poate fi atacată cu recurs la tribunal în termen de 15 zile de la
pronunţare.
În cazul în care persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice titulare al
întreprinderii individuale sau întreprinderilor familiale le este anulată autorizaţia, în mod
direct are loc şi radierea acestora din registrul comerţului.
Legea 26/1990 privind registrul comerţului, prevede două tipuri de sancţiuni aplicabile
comercianţilor ce nu s-au conformat cerinţelor ei :
- sancţiuni civile sub forma amenzii civile aplicate de instanţa judecătorească în raza
teritorială a căreia s-a săvâr şit fapta (nerespectarea termenelor, nedepunerea unor acte
obligatorii);
- sancţiuni penale sub forma amenzii penale sau închisorii (declararea cu rea credinţă
a unor date inexacte).
Conform art.48 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului1, persoana care, cu
rea-credinţă, a făcut declaraţii inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a
făcut o menţiune în registrul comerţului, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie
o infracţiune mai gravă.
Prin hotărârea pronun ţată, instanţa va dispune şi rectificarea sau radierea
înmatriculării ori menţiunii inexacte.
În ceea ce priveşte întocmirea registrelor comerciale, acestea sunt instrumente private
care cuprind toate opereraţiile privitoare la patrimoniul acestora şi al activităţii de comerţ.
Evidenţierea activităţii comerciale, prin intermediul registrelor contabile constituie o altă
obligaţie a comercianţilor. Comercianţii2 îşi vor organiza şi conduce contabilitatea în
partidă dublă şi îşi vor întocmi bilanţul contabil, ce cuprinde bilanţul, contul de profit şi
pierderi, anexele şi raportul de gestiune.
Sunt obligatorii următoarele registre :
- registrul jurnal, ce cuprinde înregistrarea zilnică a tuturor operaţiunilor comerciale
efectuate, în ordine cronologică;
1
modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1998, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001,
Legea nr. 348/2001, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2002, Ordonanţa Guvernului nr. 15/2003,
Legea nr. 161/2003, Legea nr. 505/2003, Legea nr. 183/2004, Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004, Legea nr.
519/2004, Legea nr. 1/2005, Legea nr. 441/2006, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006,
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007.
2
72
- registrul inventar, are în vedere patrimoniul profesionistului (avere mobilă, imobilă,
datorii şi creanţe), fiind obligatoriu efectuarea inventarului anual şi încheierea bilanţului
contabil;
- registrul cartea mare este specific comercianţilor cu volum mare de activitate,
contabilitatea fiind ţinută în partidă dublă.
Registrele comerciale se vor păstra timp de 10 ani de la data încheierii exerciţiului
financiar, sancţiunea nerespectării acestei prevederi fiind contravenţională sau penală.
Legea comercială exceptează însă de la aplicarea dispoziţiilor privitoare la registrele
comerciale pe comercianţii care fac micul trafic ambulant, cărăuşii, colportorilor sau pe
aceia al căror comerţ nu iese din cercul profesiunilor manuale.
Legea prevede că activitatea comercială trebuie să se desfăşoare în temeiul bunei
credinţe şi potrivit uzanţelor cinstite, fără încălcarea drepturilor celorlanţi participanţi la
circuitul de afaceri, prin respectarea limitelor concurenţei licite.
Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificări prevede
protejarea concurenţei în următoarele situaţii :
1. folosirea de mijloace ilicite în activitatea comercială (concurenţa neloială);
2. reprimarea practicilor anticoncurenţiale.
Contravenţiile se constată la sesizarea părţii vătămate, de către aceleaşi persoane ca şi
în cazul infracţiunilor, şi se sancţionează cu amendă, ce se poate aplica şi persoanelor
juridice. În cazul săvâr şirii actelor de concurenţă neloială, profesionistul vinovat va putea
fi obligat să înceteze sau să înlăture actul respectiv. Produsele rezultate din exploatarea
ilicită a secretului comercial pot fi distruse, prin hotărârea instan ţei la cererea
deţinătorului legitim al acelui secret.
Reglementarea practicilor anticoncurenţiale este realizată şi de legea 21/1996
modificată, care interzice orice înţelegeri între diferiţi comercianţi, având ca obiect
asocierile cu scop principal al restrângerii, împie dicării sau denaturării concurenţei. În
acelaşi timp, cu toate că dreptul de asociere a agenţilor economici este permis de lege,
exercitarea abuzivă a acestuia poate duce la înlăturarea concurenţei. Din acest motiv legea,
în art.13 interzice concentrările economice, care au ca scop crearea sau consolidarea unei
poziţii dominante.
Răspunderea în cazul nerespectării prevederilor legii poate fi civilă (orice convenţii
care se referă la practici anticoncurenţiale sunt nule de drept), contravenţională (omisiunea
notificării unei concentrări economice, furnizarea de informaţii inexacte) sau penale
(participarea determinată a unei persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea
practicilor monopoliste cu scopul înţelegerii anticoncurenţiale).
Modul de operare a agenţilor economici, chiar în situaţia unei pieţe libere, trebuie însă
să urmărească libera concurenţă dintre aceştia, cu respectarea unui ansamblu de norme,
existente în Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi în Legea
nr.21/1996 asupra concurenţei. Existenţa acestor reglementări nu presupun interzicerea
concurenţei comerciale, dar încearcă să plaseze în afara legii abuzurile unor agenţi
economici, îndreptate împotriva altora.
Delimitarea între dreptul anti-monopol (Legea nr.21/1996) şi cel al concurenţei loiale
(Legea nr.11/1991), constă în modul în care piaţa relevantă este afectată, în primul caz
practicile monopoliste fiind îndreptate împotriva tuturor agenţilor existenţi pe această
piaţă, iar în cel de-al doilea caz numai împotriva unora dintre aceştia. Diferenţierea unei
fapte monopoliste de una de concurenţă neloială constă în forţa economică a agentului
care acţionează pe piaţă, mai mare în cazul primei situaţii, neputându-se îns ă sancţiona
un agent economic pentru ambele fapte.
73
Care sunt principalele obligații ?
Răspuns
Dreptul anti-monopol
Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996 (Legea concurenţei1) are drept scop protecţia,
menţinerea şi stimularea concurenţei într-un mediu concurenţial normal, în vederea
promovării intereselor consumatorilor. Se au în vedere actele şi faptele care au sau pot
avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denatu rarea concurenţei săvâr şite de:
a) agenţi economici sau asociaţii de agenţi economici - persoane fizice sau
juridice - de cetăţenie, respectiv de naţionalitate român ă sau străină. Agentul economic,
are în vedere orice persoană fizică sau juridică, profesionist sau neprofesionist ce participă
în mod autonom la circuitul produselor sau prestează servicii. Grupul de agenţi economici,
se referă la un ansamblu de agenţi economici cu independenţă economică limitată, prin
intermediul unei conduceri economice şi a unui control comun;
b) organele administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin
deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă,
influenţând direct sau indirect concuren ţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea m ăsuri
sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
Atunci când, agen ţii economici, participă la o grupare realizată pe cale
convenţională prin acord, înţelegere, pact, protocol, contract şi altele asemenea, pentru
actele şi faptele săvâr şite prevederile legii se aplică fiecărui agent economic, ţinând seama
de principiul proporţionalităţii, de către Consiliul Concurenţei.
Dreptul anti-monopol are ca principal scop realizarea echilibrului dintre cerere şi
ofertă pe pieţele relevante, prin protejarea libertăţii concurenţei. În plus prin această
ramură de drept se urmăresc următoarele obiective:
- reglementarea tuturor situaţiilor ce pot interveni în lupta de concurenţă a agenţilor
economici;
- realizarea unei lupte de concurenţă în afara oricăror bariere administrative sau legale,
datorită faptului că interpretarea activităţilor agenţilor economici este făcută la nivelul
unor instituţii administrative sau la cel al instanţelor de judecată, unde nu întotdeauna
realităţile economice ale pieţei libere sunt recunoscute în mod real;
1
Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 538/2004 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei
nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1. 130 din 30 noiembrie 2004, dându-
se textelor o nou ă numerotare.
Legea nr. 21/1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996
şi a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2003 pentru modificarea şi
completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 5
din 10 decembrie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 184/2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 461 di n 24 mai 2004.
74
- stimularea iniţiativei individuale la nivelul micilor întreprinzători, deoarece acţiunile
monopoliste sunt de obicei apanajul marilor agenţi economici ce tind să elimine pe aceştia
de pe piaţă.
Preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber
prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor
activităţi cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice, stabilite prin
lege, se stabilesc şi se ajustează cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, iar pentru
sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, Guvernul poate dispune
măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar
blocarea acestora.
Piaţa relevantă este locul unde acţionează agenţii economici, ce se caracterizează
prin întindere geografică (zona unde se află agentul economic producător sau prestator de
servicii accesibile pentru acelaşi grup de cumpărători) şi gradul de substituire a produsului,
respectiv alternativa economică reală a cumpărătorilor de a schimba produsele între ele
atunci când anumite condi ţii se modifică (preţul creşte sau scade)
Conform art.4 din lege, sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între
agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de
agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea,
împiedicarea ori denaturarea concuren ţei pe piaţa româneasc ă sau pe o parte a acesteia,
în special cele care urmăresc:
a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de
cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii
comerciale;
b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori
investiţiilor;
c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu
teritorial, al volumului de vânz ări şi achiziţii ori pe alte criterii;
d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii
echivalente, provocând în acest fel, unora dintre e i, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze
stipulând presta ţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor
comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de
concurs de oferte;
g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe
piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi
înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o
justificare rezonabilă.
Sunt exceptate înţelegerile, deciziile luate de asociaţiile de agenţi economici sau
practicile concertate, care îndeplinesc cumulativ condiţiile:
a) efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a
compensa restrângerea concuren ţei provocată de respectivele înţelegeri, decizii luate de
asociaţiile de agenţi economici sau practici concertate;
b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigură un avantaj corespunzător celui
realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie luată de către o asociaţie de agenţi
economici sau practică concertată;
c) eventualele restrângeri ale concuren ţei sunt indispensabile pentru obţinerea
75
avantajelor scontate, iar prin respectiva înţelegere, decizie luată de către o asociaţie de
agenţi economici sau practică concertată părţilor nu li se impun restricţii care nu sunt
necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la lit. e);
d) respectiva înţelegere, decizie luată de o asociaţie de agenţi economici sau practică
concertată nu dă agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici posibilitatea de
a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor ori serviciilor la care se
referă;
e) înţelegerea, decizia luată de o asociaţie de agenţi economici sau practica concertată
în cauză contribuie ori poate contribui la:
1. ameliorarea producţiei ori distribuţiei de produse, executării de lucrări ori
prestărilor de servicii;
2. promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunătăţirea calităţii produselor şi
serviciilor;
3. întărirea poziţiilor concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa internă;
4. practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial mai reduse pentru consumatori.
Dispense pot fi acordate pentru o înţelegere, decizie luată de o asociaţie de agenţi
economici ori practică concertată, în condiţiile stabilite de lege, pot fi reînnoite la cerere
sau revocate dacă condiţiile în care a fost acordată nu mai corespund.
În funcţie de acestea legea prevede existenţa a două categorii de practici
monopoliste şi anume înţelegerile monopoliste şi abuzul de poziţie dominantă.
Înţelegerile monopoliste sunt manifestări colective de voinţă ale agenţilor
economici independenţi, ce au ca obiect împiedicarea, restrângerea sau d enaturarea
concurenţei pe o piaţă relevantă. Acestea pot fi orizontale, la acelaşi nivel al circuitului
economic sau verticale, având ca elemente comune, m anifestări de voinţă colective,
autonomie de decizie, precum şi rezultatul referitor la de denaturarea, restrânge rea sau
împiedicarea concurenţei.
Înţelegerile monopoliste au în vedere:
1. Acordurile propriu-zise, reprezintă convenţii ale agenţilor economici, ce nu au ca
rezultat asocierea acestora (franciza, licenţa, distribuţia exclusivă);
2. Deciziile asociaţiilor de agenţi economici, ca manifestări colective de voinţă ale
agenţilor economici independenţi, aplicate de către aceştia şi care determină
obstacularea concurenţei;
3. Practicile concertate, ce reprezintă modalităţi coordonate de acţiune a agenţilor
economici, fără a exista un acord între ei şi care au ca rezultat restrângerea,
denaturarea sau împiedicarea concurenţei.
În cazul abuzului de poziţie dominantă, agentul economic are posibilitatea de a
determina comportamentul său făcând abstrac ţie de ceilalţi concurenţi de pe piaţă. În
această situaţie acesta utilizează practici prin care împiedică intrarea unor alţi agenţi pe
piaţa relevantă, scade nejustificat preţurile sau prejudiciază consumatorii.
Indiciile folosite pentru a determina existenţa unei poziţii dominante sunt legate de :
- profiturile unui agent economic pe o perioadă mare de timp, ce întrec media
profitului în industria în care acţionează;
- comportamentul atipic al agentului, ce nu denotă existenţa concurenţei;
- structura pieţei, respectiv procentul acoperit de agentul respectiv.
Astfel, prin intermediul art.6 din lege, este interzisă folosirea în mod abuziv a unei
poziţii dominante deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa
româneasc ă ori pe o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte
anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice
76
ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta în:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cump ărare, a
tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile, precum şi refuzul de a trata cu anumiţi
furnizori sau beneficiari;
b) limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul
utilizatorilor ori consumatorilor;
c) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii
echivalente, provocând în acest fel, unora dintre e i, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
d) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze
stipulând presta ţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor
comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
e) practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, în scopul
înlăturării concurenţilor, sau vânzarea la export sub costul de produc ţie, cu acoperirea
diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;
f) exploatarea stării de dependenţă în care se găseşte un alt agent economic faţă de un
asemenea agent sau agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie alternativă în condiţii
echivalente, precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul
refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.
Cu toate că un agent economic nu poate fi sancţionat şi pentru înţelegere
monopolistă, dar şi pentru abuz de poziţie dominantă totuşi dacă se ajunge la poziţia
dominantă prin intermediul unei înţelegeri monopoliste agentul poate fi sancţionat pentru
ambele fapte. Dacă după obţinerea unei poziţii dominante apar noi înţelegeri ce afectează
concurenţa, agenţii economici vor fi sancţionaţi pentru înţelegere monopolistă.
Consiliul Concurenţei, pentru motiv de afectare gravă a unui interes public major,
poate cere Curţii de Apel Bucureşti să ordone măsurile necesare lichidării poziţiei
dominante pe piaţă, prin:
a) invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul cărora se
exploatează abuziv poziţia dominantă;
b) invalidarea actului sau a actelor de realizare a unei concentrări creatoare de poziţie
dominantă, chiar atunci când prin actul sau actele juridice în cauză s-ar fi constituit o nouă
persoană juridică;
c) limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă;
d) vânzarea de active;
e) restructurarea prin divizare a agentului economic.
Sunt considerate de interes public major, securitatea publică, pluralitatea de
agenţi economici independenţi, bunăstarea consumatorilor şi regulile prudenţiale.
Aceste prevederi nu se aplică în cazul agenţilor economici sau grupărilor de agenţi
economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la
comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un
plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei şi atunci când:
- cota de piaţă totală a agenţilor economici implicaţi în înţelegerea, decizia asociaţiei de
agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 5% pe nici una dintre pieţele
relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici
sau practicilor concertate dintre agenţii economici concurenţi; sau
- cota de piaţă a fiecărui agent economic implicat în înţelegerea, decizia asociaţiei de
agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 10% pe nici una dintre pieţele
relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi
77
economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici care nu sunt concurenţi.
Limitele prevăzute nu sunt aplicabile practicilor anticoncurenţiale interzise, atunci
când acestea privesc pre ţuri, tarife, acorduri de partajare a pieţei sau licitaţii.
Concentrarea economică se realizează prin orice act juridic, indiferent de forma

acestuia şi care, fie operează transferul proprietăţii sau al folosinţei asupra totalităţii ori a
unei părţi a bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor unui agent economic, fie are ca obiect sau
ca efect să permită unui agent economic ori unei grupări de agenţi economici de a exercita,
direct sau indirect, o influenţă determinantă asupra unui alt agent economic sau mai multor
alţi agenţi economici.
Legea interzice concentrările economice care, având ca efect crearea sau
consolidarea unei poziţii dominante, conduc sau ar putea conduce la restrâ ngerea,
înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa româneasc ă sau pe o parte
a acesteia.
O operaţiune de concentrare economică are loc atunci când:
a) doi sau mai mulţi agenţi economici, anterior independenţi, fuzionează;
b) una sau mai multe persoane care deţin deja controlul cel puţin asupra unui agent
economic ori unul sau mai mulţi agenţi economici dobândesc, direct sau indirect, controlul
asupra unuia sau mai multor alţi agenţi economici ori asupra unor părţi ale acestora, fie
prin luare de participare la capital, fie prin cumpărare de elemente de activ, prin contract
sau prin alte mijloace.
În sensul prezentei legi, controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte
elemente care conferă posibilitatea de a exercita o influenţă determinantă asupra unui
agent economic, în special din:
a) drepturi de proprietate sau de folosinţă asupra totalităţii ori a unei părţi a bunurilor
unui agent economic;
b) drepturi sau contracte care conferă o influenţă determinantă asupra constituirii,
deliberărilor ori deciziilor organelor unui agent economic.
Nu constituie o operaţiune de concentrare economică situaţiile în care:
a) controlul este dobândit şi exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre
judecătorească sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru
îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare judiciară,
urmărire silită sau altă procedură similară;
b) băncile şi alte instituţii de credit, instituţiile financiare şi societăţile financiare,
societăţile de servicii de investiţii financiare sau societăţile de asigurare şi reasigurare, a
căror activitate normală include tranzacţii şi negocieri de titluri pe cont propriu sau pe
contul terţilor, deţin, cu titlu temporar, participări de capital la un agent economic pe care
le-au dobândit în vederea revânz ării lor, cât timp ele nu exercit ă drepturile de vot aferente
acestor participări astfel încât s ă determine comportamentul concurenţial al respectivului
agent economic ori le exercită numai în vederea revânz ării acestei participări, cu condiţia
ca revânzarea respectivei particip ări să intervină în termen de un an calculat de la data
dobândirii;
c) controlul este dobândit de persoanele sau ag enţii economici cu condiţia ca
drepturile de vot aferente participării deţinute să nu fie exercitate, mai ales la numirea de
membri în organele de administrare, conducere executivă, supraveghere şi control ale
agentului economic la care deţin participarea, decât în scopul salvgard ării valorii
78
integrale a acestei investiţii, fără a determina direct sau indirect comportamentul
concurenţial al agentului economic controlat;
d) agenţii economici, inclusiv cei care fac parte din grupuri economice, realizează
operaţiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.
Aprecierea unei operaţiunile de concentrare economică se face după următoarele
criterii:
a) necesitatea de a menţine şi de a dezvolta concurenţa pe piaţa româneasc ă, ţinând
seama de structura tuturor pieţelor în cauză şi de concurenţa existentă sau potenţială dintre
agenţii economici situaţi în România sau în str ăinătate;
b) cota de piaţă deţinută de către agenţii economici în cauză, puterea lor economică şi
financiară;
c) alternativele disponibile pentru furnizori şi utilizatori, accesul lor la pieţe şi la surse
de aprovizionare, precum şi orice bariere instituite prin acte normative sau de altă natură
la intrarea pe piaţă;
d) tendinţa cererii şi a ofertei pentru bunurile şi serviciile în cauză;
e) măsura în care sunt afectate interesele beneficiarilor sau ale consumatorilor;
f) contribuţia la progresul tehnic şi economic.
Concentrările economice pot fi autorizate, dacă părţile interesate în operaţiunea
de concentrare dovedesc îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) operaţiunea de concentrare urmează a contribui la creşterea eficienţei economice, la
ameliorarea producţiei, distribuţiei sau progresului tehnic ori la creşterea competitivităţii
la export;
b) efectele favorabile ale concentrării compensează efectele nefavorabile ale
restrângerii concuren ţei;
c) de avantajele rezultate profită într-o măsură rezonabilă şi consumatorii, în special
prin preţuri reale mai reduse.
Dacă, însă cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi nu depăşeşte
echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi nu există cel puţin 2 agenţi economici implicaţi în
operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte , o cifră de afaceri mai
mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro , prevederile ce vizează o concentrare
economică, nu se aplică. Dacă aceste praguri sunt depăşite, concentrările economice sunt
supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei, ce va putea acorda o
derogare.
Concentrările economice care se realizează prin fuziunea a 2 sau mai multor agenţi
economici trebuie notificate de către fiecare dintre părţile implicate. Orice concentrare
economică trebuie notificată Consiliului Concurenţei, înainte să înceapă să producă efecte.
Consiliu Concurenţei trebuie să se pronunţe în termen de 30 de zile de la depunerea
dosarului sau 5 luni dacă este necesară o investigaţie, asupra acesteia. Consiliul poate
emite o decizie de neintervenţie, dacă concentrarea economică respectivă nu cade sub
incidenţa legii, o decizie de neobiecţiune, dacă este de acord cu aceasta sau o decizie de
autorizare, autorizare condiţionată sau refuz.
Ce reprezintă dreptul anti-monopol?
Răspuns
79
Concurenţa neloială
Conform Legii nr.11/19911, comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea

cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi
a cerinţelor concurenţei loiale. Constituie concurenţă neloială,, orice act sau fapt contrar
uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, de execuţie a
lucrărilor, precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.
În înţelesul legii:
a) este considerată ca fiind contrară uzanţelor comerciale cinstite utilizarea în mod
neloial a secretelor comerciale ale unui profesionist prin practici de genul neexecutării
unilaterale a contractului sau utilizării unor proceduri neloiale, abuzului de încredere,
incitării la delict şi achiziţionării de secrete comerciale de către terţii care cunoşteau că
respectiva achiziţie implică astfel de practici, de natură să afecteze poziţia comercianţilor
concurenţi pe piaţă;
b) constituie secret comercial informaţia care, în totalitate sau în conexarea exactă a
elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este uşor accesibilă persoanelor
din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţie şi care dobânde şte o
valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deţinătorul a luat măsuri rezonabile,
ţinând seama de circumstan ţe, pentru a fi menţinută în regim de secret; protecţia secretului
comercial operează atâta timp cât condi ţiile enunţate anterior sunt îndeplinite;
Ca fapte de concurenţă neloială2 amintim:
- confuzia;
- denigrarea;
- dezorganizarea întreprinderii concurente;
- acapararea clientelei.
Confuzia reprezintă acţiunea prin care o persoană imită elemente de identificare
ale unui profesionist concurent (firmă, emblemă, nume comerciale etc.) sau ale produselor
acestuia (imitarea ambalajului, etichetelor etc.). Pentru a determina dacă suntem în
prezenţa acestei fapte de concurenţă neloială trebuie să studiem atât existen ţa elementului
material, respectiv crearea unor mărfuri identice cu ale concurenţilor, dar şi rezultatul
acestei acţiuni, reprezentat de crearea unei reale posibilităţi pentru clienţi de a se putea
înşela. Aceste fapte pot lua forma imitaţiilor mărfurilor concurenţilor (copia servilă),
folosirea notorietăţii unui producător prin prezentarea propriilor produse ca fiind în strâns
ă legătură cu mărfurile acestuia (prezentarea cu calitatea de fost partener de afaceri al
concurentului), urmărirea elementelor prin care un alt profesionist a dobândit succes
economic (know-how, forme de publi citate).
În cazul imitării firmei (prin imitaţie sau reproducere) unui profesionist concurent,
imitarea fie cu intenţie, fie din culpă este considerată faptă de concurenţă neloială, dacă
creează confuzie în rândul clientelei. În cazul m ărcilor, fapta de concurenţă neloială are
ca scop crearea de confuzie în legătură cu originea produselor, fie orientarea clienţilor spre
alte produse concurente, dar care aparţin altei mărci decât
1
Modificată prin Legea nr. 21/1996, Legea nr. 298/2001, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
121/2003, cu modificările ulterioare.
2
80
cea la care a făcut reclamă, putând fi utilizate pentru protec ţie atât ac ţiunea în
contrafacere, cât şi cea de concurenţă neloială. Spre deosebire de acestea, imitarea unei
forme de publicitate a unui concurent are în vedere mijlocul prin care aceasta este realizată
şi nu conţinutul. Confuzia prin intermediul produselor se realizează fie prin imitarea
formelor lor de identificare (etichete), dar şi prin modurile de prezentare a acestora ce dau
impresia existenţei unor avantaje în faţa produselor concurente.
Denigrarea reprezintă răspândirea de informa ţii false legate de calitatea
operaţiunilor comerciale realizate de un profesionist, de calitatea propriei persoane sau a
produselor acestuia (ce sunt comparate cu produsele celui ce denigrează), în scopul
discreditării sale. Această formă de concurenţă neloială se deosebeşte de simpla critică
referitoare la comercianţii concurenţi, atunci când ea nu este f ăcută cu intenţia de a
denigra.
Afirmaţiile publice asupra activităţii altor comercianţi concurenţi bine
individualizaţi, urmăresc crearea în concepţia clienţilor a certitudinii cu privire la
performanţele acestora, în sensul pierderii clientelei şi favorizării în acest mod a celui ce
a produs faptul denigrator.
Dezorganizarea întreprinderii concurente presupune un complex de fapte, de
genul oferirii de avantaje salariaţilor unui profesionist concurent pentru atragerea acestora,
în scopul divulgării de secrete comerciale ale întreprinderii din care provin sau formării
unei noi întreprinderi în scopul acaparării clientelei, împiedicarea aprovizionării cu
materie primă etc., ce au ca rezultat denaturarea funcţionării agentului economic lezat.
Toate aceste fapte de concurenţă neloială trebuie să aibă la bază intenţia
profesionistului de a destabiliza activitatea concurentului său. Astfel, crearea unei noi
întreprinderi prin atragerea în mod simultan a mai multor salariaţi ai concurenţilor prin
mijloace care tind să deghizeze preluarea, trebuie să urmărească utilizarea secretelor de
fabricaţie ale acestora.
Acapararea clientelei unui alt profesionist este o faptă de concurenţă neloială ce
implică promisiunea acordării de avantaje unor clienţi în condiţiile în care aceştia aduc
alţi cumpărători sau condiţionarea vânz ării unor produse la preţ redus de achiziţionarea
altor mărfuri. În practică, ca variante de fapte de acaparare a clientelei menţionăm
racolarea de clienţi prin deplasarea reprezentanţilor agenţilor economici la aceştia acasă,
vânzarea bulg ăre de zăpadă (condiţionarea aducerii de noi clienţi), cea cu obligaţia de
răscumpărare a produselor într-un anumit termen sau comercializarea unor produse
diverse grupate.
Ce fapte de concurență neloială cunoașteți?
Răspuns
Plata obligaţiilor fiscale
81
Strâns legat ă de activitatea contabilă a profesionistului este şi obligaţia acestuia de a
efectua plata obligaţiilor fiscale. Conform Codului fiscal comercianţii au următoarele
obligaţii :
- impozitul pe profit, în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil
obţinut din orice sursă, atât în România cât şi în străinatate, cu o cotă de 16% aplicată
asupra profitului impozabil;
- reţinerea şi vărsarea impozitului pe dividende către bugetul de stat, plin aplicarea
unei cote de impozitare de 10% asupra dividendului brut plătit de persoana juridică;
- plata impozitului pe venituri, respectiv veniturile din activităţi independente, de
către persoanele fizice;
- plata TVA în cota standard de 19% aplicată asupra bazei de impozitare;
- plata accizelor, de către persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice
autorizate, care produc sau importă produse supuse acestui impozit;
- impozite şi taxe locale (impozitul pe clădiri, terenuri, taxa pe mijloacele de transport,
taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, taxa hotelieră, impozitul pe
spectacole etc.).
Comercianţii ce au calitate de angajatori sunt obligaţi să reţină impozitele şi celelalte
contribuţii ale propriilor salariaţi şi să le verse la termenele prevăzute în legislaţia fiscală.
În cazul neîndeplinirii obligaţiilor fiscale de către comercianţi, aceştia vor răspunde
contravenţional sau penal (amendă contravenţională şi majorări de întârziere, amend ă
penală, închisoare şi interzicerea unor drepturi), conform prevederilor legale.
Astfel, sunt obligaţi la plata impozitului pe profit, conform Codul fiscal
contribuabilii:
a) persoanele juridice române, asupra profitulu i impozabil obţinut din orice sursă,
atât din România, cât şi din străinătate;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate
în România într-o asociere f ără personalitate juridică;
82
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătura cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesi onarea titlurilor de participare deţinute
la o persoana juridică romana;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile
realizate atât în România, cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică.
Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit trezoreria statului, instituţiile publice,
pentru fondurile publice, persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile
microintreprinderilor, fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat, cultele
religioase, instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate,
asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari
recunoscute ca asociaţii de proprietari, fondul de garantare a depozitelor în sistemul
bancar, fondul de compensare a investitorilor, Banca Natională a României şi fondul de
garantare a pensiilor private.
Sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil dividendele primite de la o
persoana juridică român ă, diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare,
înregistrate ca urmare a incorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la
persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele de valoare
a investiţiilor financiare pe termen lung, reprezentând ac ţiuni deţinute la societăţi afiliate,
titluri de participare şi investiţii deţinute ca imobilizări, veniturile din anularea
cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea
provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile din recuperarea
cheltuielilor nedeductibile. După data aderării României la Uniunea European ă au devenit
neimpozabile şi dividendele primite de o persoana juridică român ă, societate-mamă, de
la o filiala a sa situata într-un stat membru sau prin intermediul sediului său permanent
situat într-un stat membru, dacă persoana juridică român ă întruneşte cumulativ anumite
condiţii prevăzute în lege.
Sunt considerate deductibile cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, efectuate
pentru protecţia muncii şi pentru prevenirea accidentelor de munca şi a bolilor
profesionale sau de asigurare a acestora, cele de reclama şi publicitate, de transport şi de
cazare în ţară şi în străinătate efectuate pentru salariaţi şi administratori, contribuţia la
rezerva mutuala de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit, taxele de înscriere,
cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat
negocierii contractului colectiv de munca, cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea
profesională a angajaţilor, pentru marketing, cercetare, dezvoltare, perfecţionarea
managementului, protejarea mediului şi conservarea resurselor, taxele de înscriere,
cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile
sindicale şi organizaţiile patronale şi pierderile înregistrate la scoaterea din evidenta a
creanţelor neîncasate. Au deductibilitate limitată cheltuielile de protocol, indemnizaţiile
de deplasare în ţară sau străinătate acordate salariaţilor, cheltuielile sociale, perisabilitatile,
tichetele de masă acordate de angajatori, cheltuielile cu provizioane şi rezerve, cele cu
dobânda şi diferenţele de curs valutar, amortizarea, cele efectuate, în numele unui angajat
la schemele de pensii facultative, cu primele de asigurare voluntară de sănătate, pentru
funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu, întreţinere şi reparaţii
aferente unui sediu aflat în locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice pus la
dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între p ărţi sau aferente autoturismelor
folosite de angajaţii cu funcţii de conducere şi de administrare ai persoanei juridice.
83
În cazul impozitului pe venit, veniturile din activităţi independente cuprind
veniturile comerciale, cele din profesii libere şi din drepturi de proprietate intelectuală
(brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee
tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe acestuia). Sunt considerate
venituri comerciale cele rezultate din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de
servicii, precum şi din practicarea unei meserii. Sunt deductibile limitat cheltuielile de
sponsorizare, mecenat, acordarea de burse private, cele de protocol, suma cheltuielilor cu
indemnizaţia plătită pe perioada delegării şi detaşării în alta localitate, în ţara şi în
străinătate, cheltuielile sociale, pierderile privind bunurile perisabile, tichetele de masă,
contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fonduri de pensii facultative, prima de
asigurare voluntara de sănătate, cheltuielile efectuate pentru activităţi independente sau în
scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor, contribuţiile sociale obligatorii pentru
salariaţi şi contribuabili, dobânzile aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi
juridice, ratele de leasing în cazul contractelor de leasing operaţional şi cheltuielile cu
amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar , cotizaţii plătite la
asociaţiile profesionale, precum şi contribuţiile profesionale obligatorii datorate
organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii.
Impozitul pe venit cuprinde şi veniturile din salarii şi pe cele din investiţii. Astfel,
sunt asimilate salariilor indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net,
cuvenite administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care
statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la
regiile autonome, sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale
constituite prin subscripţie publică, de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor,
în consiliul de administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori sau în
organisme tripartite, indemnizaţia lunară a asociatului unic, a administratorilor, precum şi
suma din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului
constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor.
Veniturile din investiţii cuprind dividende, veniturile impozabile din dobânzi, câ
ştigurile din transferul titlurilor de valoare (valori mobiliare, titluri de participare la un
fond deschis de investiţii sau alt instrument financiar, inclusiv instrumente financiare
derivate, precum şi părţile sociale), veniturile din operaţiunile de vânzare-cump ărare de
valută la termen, precum şi veniturile din lichidarea unei persoane juridice.
În scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, ca mijloc de evidenţă şi

urmărire a disciplinei financiare a contribuabililor s-a organizat cazierul fiscal, la nivelul
Ministerului Finanţelor Publice, unde se ţine evidenţa contribuabililor de pe întregul
teritoriu al Româ niei sau la nivelul unităţilor teritoriale competente, în care se ţine
evidenţa celor ce au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestora.
Cazierul fiscal ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, precum şi a asociaţilor,
acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice, care au săvâr şit fapte
sancţionate de legile financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară
84
şi cuprinde date privind sancţiunile rămase definitive şi irevocabile, aplicate
contribuabililor.
Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie:
a) la înfiinţarea societăţilor comerciale, a societăţilor cooperative şi a cooperativelor
agricole, de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi;
b) la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora;
c) la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi;
d) la cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către noii asociaţi sau acţionari;
e) la numirea de noi reprezentanţi legali, precum şi la cooptarea de noi asociaţi sau
acţionari cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanţi legali,
asociaţi şi acţionari.
Înscrierea datelor în cazier (putându-se solicita şi un extras de pe cazierul judiciar
al contribuabililor) se va face conform:
a) extraselor de pe hotărârile judec ătoreşti definitive şi irevocabile, transmise de
instanţele judecătoreşti Ministerului Finanţelor Publice;
b) extraselor de pe deciziile de soluţionare a contestaţiilor rămase definitive prin
neexercitarea căilor de atac;
c) actelor/documentelor întocmite de organele fiscale şi vamale din subordinea
Ministerului Finanţelor Publice, rămase definitive;
d) actelor rămase definitive ale altor organe competente să constate faptele prevăzute
şi să aplice sancţiuni.
Scoaterea contribuabililor din evidenţă se va face atunci când:
a) faptele pe care le-au săvâr şit nu mai sunt sancţionate de lege;
b) a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărâre
judecătorească;
c) nu au mai săvâr şit faptele menţionate într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii
definitive a actului prin care au fost sancţionate aceste fapte;
d) decesul, respectiv radierea contribuabilului.
Contribuabilii pot cere unităţii fiscale care a emis certificatul de cazier fiscal,
rectificarea datelor înscrise, dacă acestea nu corespund situaţiei reale, respingerea acestei
cereri determinând posibilitatea introducerii de c ătre aceştia a unor contestaţii la Secţia
de contencios administrativ în a cărei rază teritorială aceştia îşi au domiciliul sau sediul,
în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.
Evaziunea fiscală reprezintă modalitatea de răspuns a contribuabililor la povara din ce

în ce mai crescând ă a obligaţiilor fiscale. Multiplele obligaţii fiscale datorate statelor i-au
făcut pe aceştia să caute noi metode în scopul eludării propriilor datorii. Măsurile de
urmărire a recuperării datoriilor fiscale prin intermediul amenzilor sau recuperării silite
nu au făcut altceva decât s ă sporească sistemul de precauţii al contribuabililor, în sensul
sustragerii de la plata acestor obligaţii. În general, evaziunea fiscală este rezultatul
inadvertenţelor legislaţiei, a metodelor de aplicare, a neprevederii principalelor cauze de
evaziune sau a unei politici fiscale considerate excesive de către contribuabili.
Este vorba atât despre cazul ocolirii legisla ţiei prin aşa numită evaziune fiscală legală,
cât şi despre frauda în sine, atunci când contribuabilii caută să scape de la impunere
nedeclarând venitul.
85
Astfel, din punctul de vedere al fraudei fiscale ca formă de manifestare a economiei
subterane, în cazul colectării TVA1, s-au constatat următoarele deficienţe:
  exercitarea dreptului de deducere fără documente legale;
 necalcularea TVA pentru prestări de servicii efectuate de societăţi cu sediul în
 străinătate;
  necalcularea TVA pentru avansuri încasate sau vânz ări de mijloace fixe;
 nedeclararea în termen ca plătitor de TVA, după depăşirea plafonului stabilit de
 lege;
 nejustificarea activităţii de export realizat prin comision cu documente legal
 întocmite;
 neconcordanţe între datele înscrise în deconturi şi cele înregistrate în evidenţa
contabilă;
  depunerea cu întârziere la organul fiscal a decontu rilor de TVA;
  necalcularea TVA pentru plăţi efectuate în natură;
 calcularea TVA de către agenţii economici neplătitori de TVA şi nevirarea
 acesteia;
  nerespectarea cotelor legale de TVA;
  diminuarea TVA colectată prin stornări fără documente legale;
  deduceri repetate în baza aceluiaşi document;
 compensarea sumelor datorate bugetului de stat cu cele care trebuiau rambursate,
în condiţiile în care nu a fost depusă cererea de rambursare.
În cazul impozitului pe profit2, căile de eludare a declarării şi plăţii impozitului în

includerea pe costuri a unor cheltuieli supradimensionate sau fără documente
 justificative;
 vânzarea masiv ă fără facturi sau preluarea la vânzare a unor m ărfuri de
 contrabandă;
 cuprinderea pe costuri a unor cheltuieli de deplasare pentru care nu există acte
 justificative;
 stabilirea greşită a bazei de impozitare prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a
veniturilor realizate sau diminuarea bazei de impozitare cu cheltuieli nedeductibile
 din punct de vedere fiscal;
  includerea pe costuri a unor cheltuieli care nu privesc activitatea societăţii;
 neevidenţierea corectă a plusurilor de inventar sau neconcordanţe între stocul
 scriptic şi cel faptic al unor mărfuri;
 nedepunerea declaraţiei de impozit pe profit sau depunerea cu întârzier e sau
 nevirarea la termenele legale a acestuia;
 neînregistrarea diferenţelor favorabile de curs valutar, pentru perioada pâ nă la
abrogarea prevederii;
Din punct de vedere al impozitului pe salarii şi a celui pe venitul global3, metodele
de evaziune sunt reprezentate de :
  necuprinderea în baza de impozitare a tuturor veniturilor realizate;
 necalcularea impozitului pe salarii pentru muncitorii zilieri;
1
Nicolae Craiu, Situaţia actuală a fraudei şi evaziunii fiscale, RFPC nr.1/2004, pag.36-:37
2
Ibidem
3
Nicolae Craiu, Situaţia actuală a fraudei şi evaziunii fiscale, RFPC nr.1/2004, pag.36-:37
86
 
necalcularea şi neînregistrarea obligaţiilor de plată;

aplicarea eronată a tabelelor de impozitare şi nedepunerea la termen a declaraţiei
 de impozit pe salarii;
  nerespectarea termenelor stabilite pentru înlesniri de plată;
 determinarea greşită a fondului pentru sănătate din impozitul pe salarii.
Ca o modalitate de evaziune fiscală nefolosită pân ă în anii 90, utilizarea societăţilor
offshore, ca forme de evaziune fiscală în România, este o practic ă curentă în cazul unor
importante afaceri de aici. Prin metoda preţurilor de transfer sunt înfiinţate aceste societăţi
în paradisuri fiscale, cu principalul scop de a acumula profiturile unor companii naţionale.
În principal, fenomenul evaziunii fiscale este definit ca „sustragerea prin orice
mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor
speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine,
denumite în continuare contribuabili”.
Ce rol are cazierul fiscal al contribuabililor?
Răspuns
Speță
Fiscalitate1 (Decizia nr. 1055/2004, Secţia comercială)
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Maramureş la 19 ianuarie 2000, reclamanta,

D.G.F.P.C.F.S. Maramureş, în contradictoriu cu pârâtul I.I., a solicitat in stanţei ca, prin
hotărârea ce o va pronun ţa, să oblige pârâtul la plata sumei de 554.398.198 lei,
reprezentând impozite pe profit, major ări de întârziere, dublare impozit pe profit, T.V.A.,
majorări de întârziere, impozit pe dividende, major ări de întârziere. În motivare se arată
că pârâtul, în calitate de administrator la SC R.A. S RL, se face vinovat pentru neplata
obligaţiei bugetare datorate. Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 427 din 15 mai
2000, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul la plata sumei de
389.291.760 lei pasiv, administratorului pârât i se aplică regulile de la mandat, în sensul
că acesta este ţinut a răspunde pentru neachitarea datoriilor faţă de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul I.I., admis de Curtea de Apel Cluj,
prin decizia nr. 1169 din 6 decembrie 2000, dar împotriva acestei decizii a declarat recurs
reclamanta, D.G.F.P.C.F.S. Maramureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Potrivit alin. (2) al art. 73 din Legea nr. 31/1990, modificată, acţiunea în răspundere
împotriva administratorilor poate fi exercitată numai în caz de faliment al societăţii.
Coroborând dispozi ţiile mai sus citate cu cele ale art. 122 alin. (1) din Legea nr. 64/1995,
modificată, reiese că, prin închiderea procedurii de faliment, debitorul va fi
1
www.scj.ro
87
descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea acestei proceduri, sub
rezervele prevăzute de lege, care nu sunt incidente în speţă.
De asemenea, trebuie reţinut că, pentru riguroasa aplicare a dispoziţiilor art. 112 din
Legea nr. 64/1995, modificată, este necesar ca procedura lichidării să nu fi fost finalizată.
Or, în speţă, procedura de faliment a fost încheiată la 16 noiembrie 1998, potrivit hotărârii
nr. 705 de la acea dat ă a Tribunalului Maramureş, secţia comercială, iar acţiunea
reclamantei a fost introdusă la 19 ianuarie 2000.
În considerarea celor ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge
recursul ca nefondat.
Acţiune denigratoare, confuzie1 (Decizia Nr.2412/2003, Secţia comercială)
Reclamanta SC.Romexpo.SA a chemat în judecată pe pârâta SC. E.C.SRL solicitând

încetarea şi interzicerea faptelor care constituie concurenţă neloială, publicarea hotărârii
privind constatarea actelor de concuren ţă neloială, timp de o săptămân ă în ziarele
Adevărul, România Liber ă şi Ziarul Financiar precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.2739 din 6 aprilie 2001, a respins
acţiunea, considerând c ă scrisoarea semnată de directorul de proiect al pârâtei face
câteva compara ţii faţă de activitatea reclamantei, care fără a fi denigratoare, cuprind
informaţii obiective şi precise în legătură cu scopul organizării România Interna ţional
Travel Show. Publicarea unor articole de presă nu a fost considerată o practică neloială
cât ă vreme afirmaţiile proveneau de la persoane care au participat la manifestarea
expoziţională reflectate în mass-media.
Prin decizia nr.1377 din 5 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins
apelul declarat de reclamantă ca nefondat. Instanţa a reţinut în esenţă inexistenţa
afirmaţiilor pejorative, lipsa de favorizare a intereselor agentului economic agresiv, simpla
efectuare a comparaţiilor între servicii fiind insuficientă pentru caracterizarea acţiunii
denigratoare.
Impotriva deciziei astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe
dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă.
Scrisoarea din septembrie 2000, ce face obiectul analizei activităţii de concurenţă
neloială, prezintă câteva aspecte referitoare la dou ă evenimente expoziţionale RITS şi
TNT, afirmând, comparativ c ă unul este un târg independent care beneficiaz ă de
prezentare internaţională şi are tarife pentru expoziţii române mai mici, iar cel ălalt este
un târg mixt cu tarife preferen ţiale pentru membrii asociaţiei. Acesta susţine, în final, că
vine în sprijinul clientului pentru luarea unei decizii de a participa la unul din cele două
târguri. Faptele pe care legea le consider ă acte de concurenţă neloială (art.4 şi 5 din Legea
11/1991 modificată, sunt cele care urmăresc crearea unei confuzii, mijloacele folosite
tinzând s ă producă în virtutea consumatorului ideea că întreprinderea, produsele sau
serviciile provin de la concurent sau există legături strânse între oferte. Riscul de confuzie
apare astfel ca eroare asupra identăţii întreprinderii produselor sau serviciilor. Dacă, în
principiu, reclama comparativă, chiar dacă nu este denigratoare, implică elemente de
neloialitate, jurisprudenţa a exceptat comparaţia necesară, care pune în discuţie avantajele
ofertei personale, dându-i o valoare publicitară. Ilicită este numai
1
www.scj.ro
88
comparaţia inexactă şi neobiectivă care încearcă obţinerea unor avantaje inexacte şi
neobiective, sau încearcă fraudulos obţinerea unor avantaje de piaţă.
Caracterizând scrisoarea din septembrie 2000 un act de comparaţie necesară, fără
a fi îndreptat împotriva bunului renume al concurentului, pentru a-i prejudicia reputaţia,
Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr.1377 din 5
noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Deturnarea clientelei1 (Decizia nr. 2456/2006, Secţia comercială)
Prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 2005 reclamanta SC.L.G.C. SRL cu sediul în

Piteşti a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronun ţa să se dispună obligarea pârâ ţilor
SC.S.P.SRL şi C.I. să înceteze actele de concurenţă neloială faţă de aceasta, să plătească
500.000.000 lei reprezentând prejudiciu material şi de imagine suferit şi să-i restituie baza
de date a clienţilor săi ce a stat la baza acţiunilor concurenţei neloiale.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa nr. 409 /C din 31 mai 2005, a respins, ca
neîntemeiată, cererea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâtul C.I. a fost
prepusul comercial al reclamantei în baza contractului de mandat nr. 362 din 15
februarie 2003 care a încetat la 8 aprilie 2004, contract în care nu este cuprinsă o clauză
penală care să prevadă care sunt sancţiunile materiale pe care acesta le va suporta în
situaţia nerespectării clauzelor de confidenţialitate. Această clauză trebuie să fie
formulată în termeni precişi, iar reglementarea ei generică duce la normele de drept
comun.
S-a apreciat că numai faptul că în cursul anului 2004 un număr de 35 de asiguraţi au
ieşit din portofoliul reclamantei şi au trecut în cel al pârâtei, nu face dovada exist enţei
unei practici neloiale a societăţii pârâte, în sensul dispozi ţiilor art. 4 şi 5 din Legea nr.
11/1991. Instanţa a stabilit că drepturile referitoare la clientelă nu conferă titularului
puterea de a dispune de ele şi nici un agent economic nu poate obliga o persoană fizică
sau juridică să menţină pe viitor relaţii constante cu un anumit profesionist. Că nu poate
fi angajată răspunderea pentru săvâr şirea faptelor de concurenţă neloială cât timp nu s-a
dovedit o acaparare agresivă a clientului.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin decizia
nr. 129 din 12 octombrie 2005, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei
tribunalului pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pe pârât
ă să înceteze actele de concurenţă neloială faţă de reclamantă, să plătească în solidar
acesteia suma de 48.794.162 lei (4.879,4 RON) cu titlu de prejudiciu material şi suma de
500 RON prejudiciu moral, să restituie acesteia baza de date a celor 35 clienţi preluate,
precum şi plata sumei de 3.500,50 RON cheltuieli de judecată la fond şi în apel. Fapta
intimatului pârât C.I. care în virtutea funcţiei sale de mandatar deţinută la societatea
reclamantă pân ă la data de 14 aprilie 2004 când a solicitat înceta rea contractului de
mandat şi având acces la baza de date, de a transfera un nu măr de 35 de clienţi la societatea
nou înfiinţată SC S.P.C. SRL al cărei unic asociat şi administrator
1
www.scj.ro
89
este, constituie fapta de concurenţă neloială în sensul dispoziţiilor art. 4 lit. i) din Legea
nr. 11/1991.
Împotriva deciziei instanţei de apel, pârâta SC S.P.C. SRL cu sediul în Pite şti a
declarat recurs şi a solicitat casarea acesteia şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa
de fond. Susţinerea recurentei că în domeniul asigurărilor, fiecare client este liber să îşi
aleagă asigurătorul în raport de interesele fiecăruia, este o simplă apărare care este
contrazisă şi de expertiza contabilă efectuată în cauză, care a reţinut că pentru transferul
acestor clienţi, pârâ ţii au încasat un comision în anul 2004 în sum ă de 48.794.162 lei
vechi din primele aferente poliţelor de asigurare şi care reprezintă prejudiciul cauzat
reclamantei.
Atitudinea manifestată de pârâtul C.I., care la 8 aprilie 2004 a înregist rat societatea
recurentă al cărui asociat unic şi administrator este (având acela şi obiect de activitate cu
cel al reclamantei) deşi era mandatarul reclamantei şi la câteva zile, respectiv la 14 aprilie
2004, a solicitat încetarea contractului de mandat nr. 562 din 15 februarie 2003, constituie
fapta tipică de concurenţă neloială prevăzută de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991.
Pentru considerentele reţinute, să se respingă, ca nefondat, recursul pârâtei.
Practici concertate a agenţilor economici1 (Decizia nr. 1358/2007, Secţia de

contencios administrativ şi fiscal)
Prin sentinţa civilă nr.981 din 3.05.2006 Curtea de Apel Bucureşti – Sec ţia a VIII-
a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de
reclamanta SC”CH”SA în contradictoriu cu pârâtu l Consiliul Concurenţei. În motivarea
sentinţei se reţine că reclamanta a solicitat, în principal anularea deciziei nr.94/2005, prin
care a fost amendată cu suma de 313.218.312.660 lei (6% din cifra sa afaceri pe anul
2004), iar în subsidiar să se dispună reducerea amenzii, constatându-se c ă pârâta a efectuat
o gre şită individualizare a sancţiunii aplicate.
Instanţa de fond a constatat că decizia atacată este temeinică şi legală, deoarece
atât reclamanta SC”CH”SA, cât şi celelalte două societăţi implicate, respectiv SC”L”SA
şi SC”HR”SA, au înc ălcat dispoziţiile art.5 alin. (1) lit.a) din Legea concurenţei
nr.21/1996, din analiza comportamentului acestor producători pe piaţa cimentului din
România rezultând cre şteri simultane sau la intervale nesemnificative ale preţurilor în
perioada 2000 – trimestrul I 2004. S-a argumentat, în considerentele sentinţei, că acest
comportament paralel al societăţilor menţionate, de stabilire a preţurilor de listă, nu poate
fi justificat, în condiţiile investiţiilor efectuate cu modernizarea unităţilor de producţie şi
ale menţinerii unor cote de piaţă constante şi simetrice, decât prin existen ţa unei înţelegeri
între acestea, cu afectarea relaţiilor concurenţiale pe piaţa cimentului.
Instanţa de fond a mai reţinut că dovada schimbului de informaţii dintre
producătorii de ciment o constituie existenţa unui înscris aparţinând pre şedintelui în
funcţie la acea dată al SC”HR”SA în care se men ţionează că SC”L”SA „va reduce
disconturile” şi „trebuie urmat cu foarte mare aten ţie”. S-a mai argumentat c ă o altă
dovadă a comportamentului anticoncurenţial al reclamantei o reprezintă preluarea de
către aceasta a controlului asupra societăţii TR SA Fieni singura care nu s-a aliniat
practicii concertate a altor trei producători investigaţi, prin preţuri cu o tendinţă
1
www.scj.ro
90
descrescătoare începând cu anul 2001, astfel c ă fabrica a fost preluată de reclamantă,
efectul imediat fiind creşterea preţului cimentului produs de aceasta cu 30%.
Din punct de vede procedural s-a reţinut că investigaţia s-a desfăşurat în
conformitate cu prevederile legale cuprinse atât în Legea nr.21/1996 cât şi în
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Concurenţei, motivele de nulitate
invocate de reclamantă fiind neîntemeiate.
Referitor la individualizarea sancţiunii instanţei de fond a constatat că aceasta s-a
făcut corect în conformitate cu Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru
contravenţiile prevăzute de art.56 din Legea nr.21/1996, fiind aplicate procentele
corespunzătoare pentru fiecare din elementele implicate, respectiv gravitatea faptei, durata
încălcării şi circumstanţele atenuante.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, susţinând nelegalitatea
soluţiei pronunţate de instanţa de fond asupra existenţei pretinselor fapte
anticoncurenţiale. Se arată că graficele prezentate de echipa de investigaţie şi însuşite de
instanţa de fond ca probă în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii au fost tendenţios
întocmite, întrucât în încercarea de a se demonstra un paralelism al preţurilor, se utilizează
aceeaşi unitate de măsură pentru reprezentarea unor intervale de timp care variază între 2
zile şi 4 luni, iar redarea „la scar ă” a acestor grafice ar eviden ţia că în realitate, preţurile
nu au evoluat paralel, astfel cum susţine pârâta-intimat ă, ci au variat considerabil (în
condiţiile în care însăşi autoritatea pârât ă recunoaşte, în cadrul întâmpin ării, că o diferenţă
de 10.000 lei la preţul unui sac de ciment este suficientă pentru a determina reorientarea
clienţilor către un alt producător).
De asemenea, recurenta arată că nu au fost analizate apărările sale de fond
privind existenţa unor importanţi factori economici care au stat la baza creşterii
preţurilor stabilite de societate, şi anume: procesul inflaţionist (fenomen economic
notoriu în perioada ce a făcut obiectul investigaţiei), creşterea preţurilor cimentului la
nivel mondial (în unele ţări cu pân ă la 37% în perioada 2002 – 2004, în condi ţiile unei
inflaţii reduse în acele ţări) şi practicarea de către societate a unor preţuri mai reduse
decât în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est. Totodată, nu s-a ţinut seama de
diferenţele dintre preţurile nete (efective, rezultate în urma aplicării disconturilor)
practicate de fiecare societate, fiind aproape imposibil de realizat o coordonare a
comportamentului concurenţial prin acordarea discount – urilor, acestea r ămânând
constante la acelaşi producător timp de un an şi variind de la un producător la altul. În
legătură cu faptele anticoncurenţiale reţinute de prima instanţa, recurenta susţine că în
mod nelegal şi cu depăşirea limitelor sesizării a fost reţinută „existen ţa unei înţelegeri
între societăţile producătoare de ciment de a menţine cote de piaţă egale, cu afectarea
relaţiilor concureţiale...”.
În fine, recurenta arată că sub aspect probatoriu instanţa de fond nu a ţinut seama
că elementele invocate de pârâta-intimat ă nu îndeplinesc condiţiile legale şi sunt lipsite
de orice concludenţă. Astfel, nu poate fi reţinută ca relevantă o notă personală a
preşedintelui SC”HR”SA, prin care acesta face presupune ri asupra comportamentului
viitor şi incert al concurenţilor şi îşi propune să urmărească (supravegheze) majorările de
preţuri ale SC”L”SA – comportament normal într-o econom ie de piaţă concurenţială. Se
subliniază, de către recurentă, că nici una din societăţi nu a efectuat vreo modificare de
preţuri la datele menţionate în document sau în preajma datelor menţionate şi, în plus, nu
rezultă în nici un fel vreun schimb de informaţii în care ea să fie implicată. Pe lâng ă faptul
că menţiunile cuprinse în document sunt confuze şi documentul emană de la terţă
91
societate, acesta nu este nici datat, astfel ca societatea-reclamantă să poată face unele
aprecieri legate de contextul şi semnificaţia redactării înscrisului.
În aceeaşi ordine de idei, a probelor pe care se sprijină soluţia primei instanţei,
recurenta susţine totala lipsă de concludenţă a preluării controlului asupra societăţii R
Fieni, operaţiune aprobată de Consiliul Concurenţei, faţă de fapta anticoncurenţială
reţinută, creşterea preţurilor cimentului produs de această societate fiind consecinţa
firească a schimbării acţionariatului şi a aplicării politicii de preţuri a acestuia.
Recursul este fondat.
În mod greşit s-a apreciat, fără dovezi concludente, că există o încălcare a art.5
alin. (1) lit.a) din Legea concurenţei 21/1996, săvâr şită de SC”CH”SA.
Astfel, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile autorităţii pârâte, în sensul c ă
societatea a participat la un cartel de fixare a preţurilor pe piaţa cimentului, sub forma
unei practici concertate de stabilire a preţurilor de listă, fără a verifica apărările
reclamantei cu privire la existenţa unor intervale de timp semnificative între creşterile
practicate de SC”C” SA şi cele practicate de alte societăţi şi nici apărările privind
motivaţiile economice care au determinat creşterile de preţ, dintre acestea cele mai
evidente fiind rata inflaţiei în perioada investigată şi creşterea preţurilor la ciment pe
plan internaţional. Distinct însă de existenţa unor creşteri de preţuri, pentru a se reţine
încălcarea prevederilor art.5 lit.a) din Legea concurenţei nr.21/1996 ar fi fost
esenţialmente necesar să se facă dovada participării SC”CH” SA la o în ţelegere
(expresă sau tacită) ori o practică concertată (coordonată), a două sau mai multe
societăţi. În speţa dedusă judecăţii proba considerată cea mai puternică, existenţa unui
înscris, este departe de a fi probat „f ără dubiu” participarea la o în ţelegere expresă sau
tacită, fiind vorba de un document olograt nedatat, nesemnat, cuprinzând însemn ări
prescurtate în limba engleză despre creşteri de preţuri la societăţile concurente, la date
scrise astfel: „June 30” sau „June 28”. Nu s-a f ăcut dovada unor creşteri de preţuri
legate de acele date şi nu există nici un indiciu că SC”CH” SA ar fi furnizat astfel de
date autorului documentului (notei), care era la acea dată preşedintele SC”HR”SA. Un
astfel de înscris nu poate fi opus reclamantei-recurente, care nu a participat în nici un fel
la redactarea lui şi relevă informaţii eliptice, a căror sursă şi semnificaţie doar autorul le
poate cunoaşte.
Celelalte fapte reţinute în sentinţă ca bază a unor prezumţii – respectiv menţinerea
unor cote de piaţă constante şi achiziţionarea de către reclamantă a SC”T” SA – nu pot fi
considerate ca elemente ale unui co mportament anticoncurenţial, în lipsa unor dovezi de
participare la o înţelegere expresă sau tacită a societăţii.
1. Înregistrările se fac pe baza încheierii judecătorului delegat, fiind necesară depunerea
unei ....................... tip de înregistrare
2. Registrele comerciale se vor păstra timp de ................ani de la data încheierii
exerciţiului financiar
3. O operaţiune de concentrare economică are loc atunci când doi sau mai mul ţi agenţi
economici, anterior independenţi ..................................
4. Denigrarea reprezintă răspândirea de informa ţii ....................legate de calitatea
operaţiunilor comerciale realizate de un profesionist
92
Total: 40 de puncte ( câte 10 puncte pentru fiecare no_iune)
B. Alegeți varianta corecta de raspuns:
1. Legea 26/1990 privind registrul comerţului, prevede două tipuri de sancţiuni
aplicabile comercianţilor ce nu s-au conformat cerinţelor ei :
a) sancţiuni civile sub forma amenzii civile aplicate de instanţa judecătorească în raza
teritorială a căreia s-a săvâr şit fapta;
b) sancţiuni penale sub forma amenzii penale sau
închisorii c) sancțiuni de dreptul muncii
2. Astfel, sunt obligaţi la plata impozitului pe profit, conform Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal1, contribuabilii:
a)persoanele juridice române, asupra profitului im pozabil obţinut din orice sursă, atât
din România, cât şi din străinătate;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România;
c) cei ce nu au cetățenia nici unui stat
3. Ca fapte de concurenţă neloială amintim:
a) confuzia;
b) denigrarea;
c) neplata creanțelor.
4. Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie:
a) la înfiinţarea societăţilor comerciale, a societăţilor cooperative şi a cooperativelor
agricole, de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi;
b) la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor
de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora;
c) la autorizarea exercitării unei activităţi dependente de către solicitanţi
1. Ce este evaziunea fiscală?

2. Ce reprezintă concentrarea economică?
3. Când sunt admise concentr ările economice?
1
cu modificările şi completările aduse de: RECTIFICAREA nr. 571 din 22 decembrie 2003;
HOTĂRÂREA nr. 44 din 22 ianuarie 2004; LEGEA nr. 174 di n 17 mai 2004; HOTĂRÂREA nr. 977 din
25 iunie 2004; ORDONANŢA nr. 94 din 26 august 2004; LEGEA nr. 507 din 17 noiembrie 2004;
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 123 din 24 noiembrie 2004); HOTĂRÂREA nr. 783 din 19 mai 2004;
ORDONANŢA nr. 83 din 19 august 2004; LEGEA nr. 494 din 12 noiembrie 2004; ORDONANŢA DE
URGENTA nr. 138 din 29 decembrie 2004; ORDINUL nr. 19 din 7 ianuarie 2005; RECTIFICAREA nr.
19 din 7 ianuarie 2005; ORDONANŢA DE URGENTA nr. 24 din 24 martie 2005, LEGEA nr. 96 din 14
aprilie 2005; ORDONANŢA DE URGENTA nr. 30 din 28 aprilie 2005; ORDONANŢA DE URGENTA
nr. 45 din 1 iunie 2005; LEGEA nr. 163 din 1 iunie 2005; LEGEA nr. 164 din 1 iunie 2005; LEGEA nr.
210 din 4 iulie 2005; LEGEA nr. 247 din 19 iulie 2005; ORDINUL nr. 1.016 din 18 iulie 2005; HOTĂRÂREA
nr. 797 din 14 iulie 2005; ORDONAN ŢA DE URGENTA nr. 203 din 22 decembrie 2005; RECTIFICAREA nr.
797 din 14 iulie 2005; ORDONANŢA DE URGENTA nr. 21 din 16 martie 2006; ORDONANŢA DE URGENTA
nr. 33 din 19 aprilie 2006; LEGEA nr. 317 din 14 iulie 2006; LEGEA nr.
343 din 17 iulie 2006; HOTĂRÂREA nr. 1.086 din 16 august 2006 abrogat ă de HOTĂRÂREA nr. 1.514
din 25 octombrie 2006; RECTIFICAREA nr. 343 din 17 iulie 2006; HOTĂRÂREA nr. 1.514 din 25
octombrie 2006; ORDONANŢA DE URGENTA nr. 110 din 21 decembrie 2006; ORDONANŢA DE
URGENTA nr. 22 din 28 martie 2007; HOTĂRÂREA nr. 667 din 28 iunie 2007; ORDONAN ŢA DE
URGENŢĂ nr. 106 din 4 octombrie 2007.
93
4. Ce înseamnă frauda fiscală?
5. Ce sunt registrele comerciale?
Bibliografie

Bucureşti, 2013;
2012;
2014;
2019
2007;
Bucureşti, 2019;
Bucureşti, 2013;
Bucureşti, 2011;
Bucureşti, 2012.
2016
2018
94
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. Fondul de comerț

5.1. Definiție
5.2. Operațiuni în legătură cu fondul de comerț
Bibliografie

La finalizarea unității studenții vor putea
-să definească fondul de comerț
-să recunoască elementele fondului
-să cunoască operațiunile legate de fondul de comerț
Fondul de comerţ
Pentru a fi în prezenţa unui bun1, acesta trebuie să poată satisface o nevoie materială
a persoanelor, să reprezinte o valoare economică şi să poate face obiectul drepturilor
patrimoniale.
Bunurile mobile se împart în mobile prin natura lor, mobile prin determinarea legii şi
mobile prin anticipaţie. Mobilele prin natura lor au în vedere corpurile ce se pot transporta
dintr-un loc în altul, atât prin interve nţia unei forţe străine, cât şi prin ele însele. Mobilele
prin determinarea legii (acţiuni, obligaţiuni) se refereră la drepturile reale sau de creanţă
asupra mobilelor, drepturi în justiţie etc. Mobilele prin anticipaţie sunt bunurile imobile
prin natura lor, dar care primesc această calitate ca urmare a ceea ce ele vor deveni
(fructele neculese încă).
Bunurile imobile se împart în imobile prin natura lor, prin obiectul la care se aplică
sau prin destinaţie. Imobilele prin natura lor sunt reprezentate de fonduri de pământ,
clădiri, recoltele prinse de rădăcini etc. Imobilele prin obiectul la care se aplică sunt
drepturi ale nemişcătoarelor (uzufructul, acţiunea de revendicare, asupra imobilelor).
Bunurile imobile prin destinaţie, sunt mobile prin natura lor dar care devin accesorii unui
imobil (animalele afectate culturii unui fond de pământ, parchetul dintr-un apartament
etc.)
1
Nicolae Marin, Petrică Truşcă, Drept civil român , Csa de editură şi presă „ Şansa”, Bucure şti, 1998
95
Bunurile individual determinate sunt cele ce potrivit naturii lor sau voinţei juridice
sunt unicate, iar bunurile determinate generic (de exemplu fructele) cumulează
caracteristicile unei specii, individualizându-se p rin intermediul operaţiunilor de
numărare, cânt ărire etc.
Bunurile fungibile (de exemplu banii) sunt cele ce pot fi înlocuite cu altele fără să
denatureze o obligaţie, cele consumptibile nu pot fi întrebuinţate fără ca prin aceasta să-şi
păstreze substanţa (de exemplu combustibilul), cele frugifere produc fructe fără a-şi
consuma substanţa (imobilele ce produc chirii), iar cele divizibile pot fi împărţite fără a
afecta astfel modul lor de afectare.
Bunurile accesorii sunt utilizate în mod complementar bunurilor principale, ce au o
utilitate independentă.
Bunurile corporale sunt cele ce au o existenţă fizică palpabilă, în timp ce cele
incorporale au o existenţă virtuală (drepturile de autor etc.). Bunurile sesizabile sunt cele
ce pot fi urmărite în cadrul procedurii de executare silită, contrar celor insesizabile.
Bunurile aflate în circuitul civil pot face obiectul tuturor actelor juridice.
Ce reprezintă bunurile individual determinate?
Răspuns
Definiţia fondului de comerţ
Fondul de comerţ1 constituie un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi

incorporale, utilizate în scopul desfăşurării activităţii comerciale de un profesionist.
Natura juridică a fondului2 a făcut obiectul a mai multor teorii (teoria universalităţii
de drept, teoria universalităţii de fapt, teoria patrimoniului de afectaţiune etc.), în prezent
acesta fiind considerat ca făcând parte din categoria bunurilor mobile incorpora le. Cu
privire la operaţiunile privind bunurile imobile cuprinse în fondul de comerţ al unui
profesionist, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că operaţiunile comerciale vor fi
supuse regimului comercial şi nu al celui civil. Titularul poate înstrăina imobilul şi separat
de fondul de comerţ, dobânditorul ulterior al fondului neputându-l exp loata decât dacă
anterior a beneficiat de un contract de închiriere în formă autentică sau sub semnătură
privată cu dată certă, care va fi respectat şi de noul proprietar. Însă urmărirea silită a
bunurilor imobile care fac parte din fond se va face în conformitate cu reglementările
legale privitoare la executarea silită imobiliară şi nu mobiliară.
Fiind considerat bun mobil incorporal el va exista atât timp cât va fi exploatat, iar fiind
un bun unitar va păstra individualitatea proprie a elementelor sale componente (firma,
emblema etc.).
Noţiunea de fond de comerţ3 nu se identifică nici cu cele de patrimoniu, întreprindere,
magazin sau clientelă. Faţă de patrimoniu fondul de comerţ cuprinde un
1
Fondul de comerţ nu este distinct reglementat, referiri la acesta făcându-se în fostul Cod comercial, legea
26/1990 privind registrul comerţului şi legea 11/1991 privind concurenţa neloială.
2
Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român , Ed.Universul Juridic, Bucureşti,
2007 3Cârcei Elena, Drept comercial român , Ed.All Beck, Bucureşti, 2000
96
ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi incorporale cu scopul desfăşurării
acţiunii profesionistului şi obţinerii de profit. Patrimoniul cuprinde totalitatea drepturilor
şi obligaţiilor profesionistului cu valoare economică, dar fondul nu cuprinde creanţele şi
datoriile comerciale. În legătură cu noţiunea de întreprindere, se remarcă faptul că aceasta
este mai vastă decât fondul de comer ţ, cuprinzând şi elemente care nu se regăsesc în
acesta şi fără legătură comercială (profesiuni liberale, elemente umane etc.). Elemente ca
spaţiul destinat comerţului sau clientela sunt în realitate incluse în fondul de comerţ.
Compoziţia fondului de comerţ nu este unitară ci fluctuează permanent în ceea ce
priveşte bunurile conţinute şi modul de desfăşurare a activităţii comercianţilor. Indiferent
de modificarea compoziţiei sale, fondul îşi menţine funcţia sa, cuprinzând două categorii
de bunuri, respectiv corporale şi incorporale.
Fondul de comerţ cuprinde următoarele elemente incorporale :
- firma;
- emblema;
- clientela;
- vadul comercial;
- drepturi de proprietate industrială;
- dreptul de autor.
Creanţele şi datoriile nu fac parte din fondul de comerţ şi nu se transmit la înstrăinarea
acestuia (datoriile pot fi transmise doar cu acordul expres al creditorului).
Firma, conform legii 26/1990 privind registrul comerţului, constă în numele sau în
denumirea sub care un profesionist îşi exercită comerţul şi sub care semnează, fiind un
atribut de identificare al acestuia.
Conţinutul firmei cuprinde:
- pentru profesionistul persoană fizică, numele acestuia scris în întregime, adică
numele şi prenumele sau numele şi iniţiala prenumelui acestuia;
- în cazul asociaţiei familiale firma este formată din numele iniţiatorului asociaţiei,
urmat de menţiunea „asocia ţie familială”;
- pentru SNC firma se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu
menţiunea „societate în nume colectiv”, scis ă în întregime;
- pentru SCS se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi,
urmată de menţiunea „societate în comandit ă simplă”;
- în cazul SA şi SCA cuprinde o denumire proprie, însoţită de menţiunea „societate
pe acţiuni sau SA” sau „societate în comandit ă pe acţiuni”;
- pentru SRL va cuprinde o denumire proprie, la care se poate adăuga, după caz
numele unuia sau a mai multor asociaţi, urmate de menţiunea „societate cu r ăspundere
limitată sau prescurtat SRL”.
În cazul SNC şi al SCS dacă numele unei persoane străine de societate figurează cu
acceptul său în firmă acesta devine obligat nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii.
Acelaşi efect îl are şi prezenţa numelui asociatului comanditar în firma societăţii în
comandită, el devenind obligat ca un asociat comanditat.
Caracterele firmei1 sunt reprezentate de:
a. constituie un atribut de identificare al profesionistului, putând fi original ă
sau derivată (dobândit ă). Atunci când este dobândit ă, în cazul SNC, SCS
şi al asociaţiilor familiale trebuie menţionată şi calitatea de succesor ;
1
97
b. noutatea, conform căreia orice firmă trebuie să se deosebească de celelalte
existente (legea 26/1990). Dacă două firme sunt asemănătoare uneia dintre
ele i se va adăuga o menţiune care să o deosebească ;
c. liceitatea, conform căreia nici ofirmă nu va cuprinde o denumire utilizată
de comercianţii din sectorul public;
d. disponibilitatea, seminifică obligaţia verificării firmelor înaintea întocmirii
actelor constitutive de către Biroul Unic, cele ce produc confuzie fiind
refuzate de la înscriere. Odată înscrise profesionistrul dobăndeşte dreptul
de folosinţă exclusivă asupra firmei;
e. obligativitatea, conform căreia prezenţa firmei este obligatorie pentru
comercianţi;
f. folosirea limbii române pentru scrierea firmei, cu toate că legea nu
interzice expres prezenţa limbii străine.
Referitor la transmiterea firmei ca element al fondului de comerţ aceasta se poate
face numai odată cu fondul, la înstrăinarea acestuia dobânditorii continuând comer ţul sub
aceeaşi firmă numai cu acceptul proprietarului anterior sau al succesorilor lui. Firma va fi
în mod obligatoriu menţionată pe toate documentele ce provin de la profesionistul
respectiv (legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afacerri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei).
Apărarea firmei se realizează de către titularul ei prin folosirea următoarelor
procedee juridice :
- acţiunea în contrafacere sau uzurpare;
- acţiunea în concurenţă neloială;
- acţiunea în daune materiale sau morale.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un profesionist de altul de
acelaşi gen sau o întreprindere de alta de acelaşi gen (legea 26/1990 privind registrul
comerţului). Ca şi firma emblema reprezintă un atribut de identificare, prin intermediul
unui semn sau a unei denumiri.
Caracterele emblemei1 sunt următoarele:
a. spre deosebire de firmă, emblema nu este obligatorie;
b. nu poate cuprinde o denumire generică lipsită de specificitate sau un
semn care reproduce obiectul unei activităţi comune;
c. noutatea, fiind necesar să se deosebească atât de alte emblemele înscrise
de alţi comercianţi cât şi de ale concurenţilor de pe aceeaşi piaţă;
d. disponibilitatea, element verificat de către Biroul Unic;
e. scrierea în limba român ă;
f. deosebeşte un comerţ de altul.
Emblema se poate înstrăina nu numai o dată cu fondul de comerţ, dar şi separat de
acesta. Ca şi în cazul firmei, transmiterea emblemei duce la imposibilitatea folosirii sale
de către noul dobânditor f ără a avea consimţământul proprietarului anterior.
Profesionistul va folosi emblema pe panourile de reclamă, pe facturi, scrisori, note
de comandă, tarife, prospecte sau alte documente emise de firmă, cu condiţia să fie înscrisă
şi firma pe acestea.
Profesionistul dobânde şte în urma înscrierii emblemei la registrul comerţului un
drept de folosinţă exclusivă asupra acesteia, în caz de prejudiciere putând uti liza :
1
98
- acţiunea în uzurpare;
- acţiunea în concurenţă neloială;
- acţiunea în daune materiale şi morale;
- acţiunea penală, atuinci când fapta cap ătă caracter infracţional.
Clientela1 reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care se află în mod
obişnuit în raporturi juridice cu un profesionist. Ea este reprezentată printr-un număr de
persoane care beneficiază de activitatea profesionistului, acesta însă nebeneficiind de un
drept exclusiv asupra clientelei, cu toate că la transmiterea fondului de comerţ aceast
element incorporal putând fi evaluat.
Factorii ce influenţează clientela sunt :
- interni - obiectivi, reprezentaţi de locul amplasării magazinului, calitatea
produselor;
- subiectivi, de tipul comportării personalului profesionistului, fidelitatea,
tradiţiile etc.;
- externi, reprezentaţi de elemente legate de concurenţă, obţinerea creditelor.
Clientela este consecinţa vadului comercial, având valoare de component ă
economică pentru profesionistul titular.
Clientela poate fi apărată împotriva actelor de concurenţă neloială, cu toate că un
profesionist nu are un drept exclusiv asupra acesteia. Totuşi acesta poate introduce acţiuni
în justiţie împotriva actelor de genul oferirii, promiterii sau acordării de daruri salariaţilor
în scop de cunoaştere a clientelei, deturnarea clientelei etc., ce îi pot aduce prejudicii.
Ca şi firma, clientela se poate transmite numai în cadrul fondului de comerţ (legea
11/1990 privind combaterea concurenţei neloiale).
Vadul comercial reprezintă aptitudinea unui profesionist de a atrage clientela.
Această posibilitate rezultă din elemente legate de locul de amplasare a magazinului,
calitatea produselor oferite, preţurile practicate, reputaţia etc.. Ca şi clientela, vadul
comercial nu este un element distinct al fondului de comerţ, el putând fi înstr ăinat numai
odată cu acesta.
Drepturile de proprietate intelectuală se referă la:
- mărcile de fabrică, de comerţ şi servicii;
- invenţiile;
- desenele şi modelele industriale;
- know-how;
- indicaţiile geografice;
- dreptul de autor.
Mărcile sunt semne sau desene care au rolul de a individualiza produsele şi
serviciile unui profesionist de ale altuia. Mărcile nu se particularizează neapărat prin
elementul de noutate, putând fi utilizate m ărci existente anterior pentru alte industrii sau
produse (pot fi utilizate şi mărci abandonate). În momentul înregistrării acesteia la OSIM
de către un profesionist, obţine un drept de folosinţă exclusivă asupra acesteia.
Brevetele de invenţie, ce au ca principală caracteristică noutatea absolută, trebuie
şi ele să urmeze procedura de înregistrare la OSIM, conferind titularilor dreptul de
exploatare exclusivă, drept ce poate fi transmis prin acte juridice (vâ nzare, donaţie etc)
altei persoane. Drepturile asupra invenţiei pot fi transmise de comercianţi şi separat de
fondul de comerţ.
1
Ibidem
99
În categoria elementelor corporale ale fondului de comerţ sunt cuprinse bunurile
mobile şi imobile. Bunurile mobile sunt reprezentate de materii prime, materiale, mărfuri
etc.rezultate din activitatea comercială. Fiind elemente ale fondului de comerţ, toate actele
juridice cu referire la acestea implică şi bunurile mobile corporale.
Bunurile imobile sunt cele folosite de profesionist pentru desfăşurarea activităţii
sale de tipul clădirilor necesare producţiei sau birourilor etc. Cu toate că actele privitoare
la vânzarea-cump ărarea imobilelor sunt de natură civilă, atunci când acestea sunt cuprinse
în fondul de comerţ ele devin acte de comerţ.
Care sunt elementele incorporale ale fondului de comerț?
Răspuns
Operaţiuni în legătură cu fondul de comerţ
Fondul de comerţ poate fi supus următoarelor acte juridice :

- vânzarea;
- locaţiunea;
- garanţia reală imobiliară;
- transmiterea ca aport într-o societate comercială;
- transmiterea prin testament sau moştenire legală;
- leasingul.
Vânzarea poate avea ca obiect întregul fond de comerţ sau numai unele elemente
ale acestuia. În general prin vânzar e1 înţelegem transmiterea lui în integralitate, conform
regulilor de la vânzarea mob ilelor, iar în cazul transmiterii şi a unui imobil, aplicându-se
regulile de la înstr ăinarea imobilelor. Vânzarea nu are efect şi asupra creanţelor şi
datoriilor care nu se transmit odată cu fondul de comerţ.
În practică însă se transmit creanţele provenite din raporturile de muncă dintre vânz
ător şi salariaţii săi, precum şi cele referitoare la furnizarea de utilităţi (energie electrică,
termică etc.), necesare continuării activităţii comerciale.
O caracteristică a vânz ării-cumpărării fondului de comerţ2, constă în obligaţia
vânz ătorului de a nu-l concura pe cumpărător, ca un element de garanţie împotriva
evicţiunii. Orice fapt de concurenţă neloială a fostului titular al fondului de comerţ va da
naştere la posibilitatea obţinerii de despăgubiri de către cumpărător. În acelaşi timp, există
şi garanţia în sarcina vânz ătorului pentru utila folosinţă a bunurilor corporale existente în
fondul de comerţ. În plus, orice transmitere a fondului dă naştere obligaţiei de înscriere de
menţiuni în Registrul comerţului.
Locaţiunea fondului de comerţ reprezintă transmiterea folosinţei acestuia de către
locator (titularul fondului), locatarului dobândito r al dreptului, pe baza contractului de
locaţiune, conform procedurilor codului civil. În momentul încheierii contractului de
locaţiune, în registrul comerţului se vor face menţiunile respective, operaţiunea, în lipsa
unor dispoziţii contrare, privind toate elementele fondului de comerţ.
1
2
100
Principala obligaţie a locatarului1 o reprezintă folosirea fondului de comerţ,
potrivit destinaţiei din contract şi pe care nu o poate modifica decât cu acordul expr es al
titularului acestuia (locatorul). În acelaşi timp el este obligat să plătească chiria, iar în
cadrul consumării bunurilor din fondul de comerţ este obligat să achite locatorului
contravaloarea lor. De asemenea, el este obligat să nu-l concureze pe locatar în timpul
locaţiunii.
Sunt însă permise şi operaţiuni juridice de tipul sublocaţiunii şi al cesiunii
contractului de locaţiune. Sublocaţiunea se poate realiza numai dacă a fost prevăzută în
contractul principal sau a fost expres consimţită ulterior de către locator. Cesiunea
(vânzarea) se realizeaz ă în condiţii similare cu sublocaţiunea, în plus ea trebuind să fie
notificată debitorului cedat (locatorului).
O formă particulară a locaţiunii fondului de comerţ o reprezintă locaţiunea
gestiunii, respectiv închirierea de către regiile autonome sau societăţile comerciale cu
capital de stat, persoanelor fizice sau juridice a unor secţii, fabrici etc., în schimbul unui
preţ (HG 1228/1990 privind aprobarea metodologiei concesionării, închirierii şi locaţiei
gestiunii).
Conform legii 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei
economice, fondul de comerţ poate face obiectul garanţiei reale mobilaire, ce se realizează
pe baza contractului de garanţie, cu sau fără deposedarea bunurilor la care face referire.
Condiţia de publicitate făţă de terţi este îndeplinită în momentul înscrierii
avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
În momentul neîndeplinirii obligaţiei debitorului, creditorul poate intra în posesia
bunului afectat de garanţie fie în mod direct, fie cu ajutorul executorului judecătoresc.
Aportul fondului într-o societate comercială este făcut de către titularul acestuia în
scopul obţinerii calităţii de asociat, prin dobândirea de p ărţi sociale sau acţiuni la aceea
societate. Proprietarul fondului de comerţ poate transmite fie proprietatea, fie folosinţa
asupra acestuia, diferenţa faţă de vânzare fiind c ă în urma operaţiunii nu se obţine un preţ,
ci acţiuni sau părţi sociale.
Fondul de comerţ2 poate face şi obiectul unei operaţiuni de leasing, ca
modalitate de activitate a unei societăţi comerciale.
Ce operațiuni juridice se pot aplica fondului de comerț?
Răspuns
1. Bunurile individual determinate sunt cele ce potrivit naturii lor sau voinţei
juridice sunt ...................................
1
Ibidem
2
101
2. Locaţiunea fondului de comerţ reprezintă transmiterea folosinţei acestuia de către
...................................
3. Mărcile sunt ............................sau ........................care au rolul de a individualiza
produsele şi serviciile unui profesionist de ale altuia
4. Emblema este ........................... sau denumirea care deosebeşte un profesionist de altul
de acelaşi gen sau o întreprindere de alta de acelaşi gen
1. Fondul de comerţ poate fi supus următoarelor acte juridice :
a) vânzarea-cump ărarea;
b) locaţiunea;
c) donația;
2. Drepturile de proprietate intelectuală se referă la:
a) mărcile de fabrică, de comerţ şi servicii;
b) invenţiile;
c) aporturile
3. Factorii ce influenţează clientela sunt :
a) interni - obiectivi, reprezentaţi de locul amplasării magazinului, calitatea produselor;
b) subiectivi, de tipul comportării personalului profesionistului, fidelitatea, tradiţiile etc.;
c) necunoscuți
4. Caracterele emblemei sunt următoarele:
a)spre deosebire de firmă, emblema nu este obligatorie;
b)nu poate cuprinde o denumire generică lipsită de specificitate sau un semn care
reproduce obiectul unei activităţi comune;
c)nu are caracter de noutate
1. Ce reprezintă mărcile?
2. Cum definiți acapararea clientelei?
3. Care sunt principiile operațiuni juridice ale fondului de comerț?
4. Ce deosebire există între firmă și emblemă?
5. Ce efect are nerespectarea obligației de unicitate a firmei?
Bibliografie

Bucureşti, 2013;
2012;
2014;
2019
2007;
Bucureşti, 2019;
Bucureşti, 2013;
Bucureşti, 2011;
Bucureşti, 2012.
2016
2018
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. Contracte specific afacerilor

6.1. Contractul de vanzare
6.2. Contractul de mandat
6.3. Contractul de comision
6.4. Contractul de report
6.5. Contractul de cont current
6.6. Contractul de transport
6.7. Contractul de garanție reală mobiliară
6.8. Contractul de agenție
6.9. Contractul de consignație
6.10. Contractul de depozit
Bibliografie

-să aprecieze natura juridică a contractelor
-să diferențieze contractele translative de proprietate de cele de reprezentare
-să cunoască efectele unei garanții comerciale
Contractul de vânzare
Contractul de vânzare reprezintă operaţiunea de transmitere a proprietăţii bunurilor

mobile, de către vânz ător către cumpărător, în schimbul unui preţ. Datorită naturii activităţii
comerciale acest contract este cel mai des întâl nit în circuitul de afaceri.
Trăsătura caracteristică contractului de vânzare constă în interpunerea în schimbul
bunurilor, în scopul obţinerii de profit. Este vorba despre o intenţie de revânzare existent
ă la data achiziţionării bunurilor, astfel încât cump ărarea are ca scop revânzarea sau
închirierea, iar vânzare a este precedată de o cumpărare urmată de o revânzare.
Contractul de vânzare este bilateral (ambele părţi sunt titulare de drepturi şi obligaţii
corelative), oneros (părţile urmăresc obţinerea de profit), comutativ (obligaţiile părţilor
sunt certe de la data încheierii contractului), consensual (simplu
103
acord de voinţă este suficient pentru încheierea contractului) şi translativ de proprietate
(cumpărătorul devine titular al dreptului de proprietate asupra bunului achiziţionat).
Consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza trebuie să îndeplinească cumulativ
condiţiile impuse de lege pentru a determina încheierea unui contract de vânzare-
cumpărare valid.
Astfel, este necesară existenţa consimţământului neviciat al p ărţilor la încheierea
contractului, ceea ce va determina transferul dreptului de proprietate, dar şi al riscului
contractului.
Promisiunea unilaterală de vânzare reprezintă un antecontract, conform căruia în
urma manifestării de voinţă a promitentului vânz ător, eventualul cumpărător va avea
posibilitatea să achiziţioneze ulterior bunul promis. Promisiunea cu arătarea preţului şi
bunului, determină obligaţia proprietarului promitent de a vinde, cu respectarea
termenului prezent în contract. În momentul în care, la împlinirea termenului specificat
cumpărătorul îţi dă consimţământul este perfectat contractul de vânzare-cump ărare.
Promisiunea de vânzare, nu se confund ă cu pactul de preferinţă, corespunzător căruia,
proprietarul se obligă, sub condiţie potestativă, ca în cazul în care ar vinde bunul, va fi
preferată o anumită persoană în calitate de cumpărător, ce poate alege să-l achiziţioneze
sau nu.
În acelaşi mod1, vânz ătorul şi cumpărătorul pot fi părţi la un antecontract, prin
care ambii se obligă să încheie contractul de vânzare. Conform acestei opearţiuni juridice,
respectiv o promisiune bilaterală de vânzare, proprietarul bunului se obligă să vând ă, la
un anumit termen, iar cumpărătorul se obligă să cumpere bunul.
Codul civil stipulează că pot vinde sau cumpăra toţi cărora nu le este oprit de lege.
Aceasta înseamnă că contractul de vânzare se supune regulilor generale de capacitate, cu
existenţa în acelaşi timp şi a unor situaţii speciale.
Astfel, Cod.civ. stipulează că vânz ările dintre soţi sunt interzise. Interdicţia
vizează împiedicarea ocolirii prin vânz ări fictive ale dispoziţiei referitoare la
revocabilitatea donaţiei între soţi, apărarea intereselor moştenitorilor, ce astfel ar putea fi
îndepărtaţi de la moştenire sau apărare intereselor creditorilor .
Interzicerea contractelor de vânzare dintre tutori şi cei aflaţi sub tutelă, cât timp
socotelile definitive n-au fost date şi primite.
Interdicţia cumpărării de către mandatarii legali sau convenţionali a bunurilor pe
care sunt împuterniciţi să le vând ă, pentru a preveni denaturarea preţului datorită
intereselor acestora.
Interdicţia cumpărării de către persoanele ce administrează bunuri ce aparţin
statului, comunelor, oraşelor, municipiilor sau de către funcţionarii publici a bunurilor
aflate în administrarea lor. În cazul existenţei unor preţuri fixe, contractul poate fi
considerat valabil.
Interzicerea judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor de a cumpăra drepturi asupra
unor bunuri aflate în litigiu, de competenţa curţii de apel în care îşi exercită activitatea.
Interdicţia prepusului de a lua parte pe contul lui sau al altuia la un comerţ de natura
celui cu care a fost însărcinat de patronul său, fără învoirea expresă a acestuia .
Interdicţia încheierii de către asociaţii cu răspundere nelimitată, în contul lor sau a
altor persoane a unor opearţiuni într-un comerţ asemănător sau de a lua parte ca
1
Monna Lisa Belu Magdo, Contracte comerciale, Ed.Tribuna Economică, Bucureşti, 2004
104
asociaţi cu răspundere nelimitată în alte societăţi concurente sau ce au acelaşi obiect.
Consimţământul celorlal ţi asociaţi exclude însă această interdicţie.
Obiectul vânzarii comerciale1 are în vedere numai bunuri mobile corporale ( mărfuri,
materii prime) sau incorporale (titluri de credit) transmiterea proprietăţii asupra imobilelor
făcând, datorit ă valorii lor, obiectul vânz ării civile. Însă, în cazul în care imobilele fac
parte din fondul de comerţ al unui profesionist, vânzarea acestora va fi de natură
comercială. În acelaşi timp, vânzarea produselor pe care cultivatorul le obţine de pe
propriul teren, este un act juridic civil.
Bunurile supuse vânz ării trebuie să se afle în circuitul civil, să existe sau să poată
fi procurate în viitor, să fie determinate sau determinabile. Astfel, în cazul în care obiect
al contractului va fi un bun care nu există şi vânz ătorul nu l-a putut procura în termenul
prevăzut în contract, acesta va fi obligat la plata despăgubirilor, dacă nu a intervenit un
caz fortuit. Dacă bunul nu este determinat în contract, pot fi stipulate elemente prin care
acesta va fi individualizat.
În circuitul de afaceri este permisă şi vânzarea bunului altuia, prin acordul părţilor,
vânz ătorul obligându-se s ă procure lucrul ce face obiectul contractului. Este vorba de
cazul transmiterii proprietăţii asupra bunurilor individual determinate şi nu a celor
generice, deoarece dreptul de proprietate nu se transmite la data încheierii contractului, ci
în momentul individualizării, atunci când vânz ătorul trebuie să aibă proprietatea.
Preţul contractului, ca echivalent al bunului, trebuie să fie determinat sau
determinabil, real şi sub formă bănească. În cazul în care acesta nu este determinat în mod
clar în contract2 s-a pus problema nulităţii vânz ării datorită inexistenţei condiţiei esenţiale
a preţului. În acest caz, determinarea preţului contractului se face cu ajutorul preţului legal,
dacă există o reglementare în acest sens, a celui curent, respectiv a celui practicat la bursă
sau pe pieţele locale sau se poate recurge la numirea de către părţi sau prin intermediul
instanţei de judecată a unui arbitru, ce va fixa valoarea vânz ării. De asemenea preţul
trebuie să fie real, adică să fie efectiv plătit şi să nu fie nejustificat de mic faţă de valoarea
mărfurilor.
Ca varietăţi ale acestei operaţiuni juridice, vânzarea în bloc are în vedere bunuri
generic determinate, ce pot fi achiziţionate cu grămada, ca modalitate de individualizare.
Preţul va fi fixat pe întreaga cantitate, fără a fi necesare alte procedee de determinare a
bunurilor.
Vânzarea prin cânt ărire presupune individualizarea bunurilor destinate vân zării
prin opearaţiuni de cânt ărire. Ca urmare a acestei modalităţi de determinare a bunurilor,
riscurile se vor transmite de la vânz ător la cumpărător în momentul cânt ăririi, contractul
considerându-se încheiat de la data existen ţei consimţământului p ărţilor.
Vânzarea pe încercate este supusă condiţiei suspensive de verificare a însuşirilor
bunurilor achiziţionate. Astfel, cumpărătorul îţi rezervă posibilitatea de a nu achiziţiona
bunul dacă nu corespunde calităţii pe care acesta o urmărea. În situaţia neîndeplinirii
condiţiei de calitate, contractul nu se va mai încheia, dar dacă cumpărătorul nu se pronunţă
în termen, fapta acestuia constituie o acceptare tacită a bunului.
Vânzarea pe gustate are la bază posibilitatea cumpărătorului de a nu încheia
contractul, dacă după ce gustă marfa nu-şi exprimă consimţământul în acest sens. Dac ă
1
2007 2Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român , Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2007
105
acesta acceptă bunul vânzarea va fi perfectat ă, aprecierea asupra calităţii sale fiind pur
subiectivă.
Vânzarea dup ă mostră1 are în vedere dreptul cumpărătorului de a achiziţiona o
marfă din acelaşi material cu fracţiunea asupra căreia şi-a dat consimţământul. Lipsa
corespondenţei dintre mostra acceptată şi marfa primită, va da dreptul cumpărătorului de
a o refuza.
Vânzarea cu plata în rate se realizează prin plata de către cumpărător a unui acont,
urmat de achitarea eşalonată, conform înţelegerii părţilor a restului de preţ. Proprietatea
asupra lucrului vândut se transmite cu mpărătorului din momentul semnării contractului
de vânzare-cump ărare, cu condiţia ca bunul achiziţionat să nu fie înstrăinat de acesta pân
ă la achitarea integrală a preţului.
Obligaţiile vânz ătorului
Vânz ătorul are, în urma încheierii contractului, ca obligaţii transferul proprietăţii,

predarea bunului ce face obiectul acestui act juridic, garanţia pentru evicţiune şi garanţia
pentru vicii.
Transferul proprietăţii se realizează în general în momentul acordului de voinţă al
părţilor asupra obiectului contractului şi asupra preţului sau ulterior, prin înţelegerea
acestora prin stipularea unui termen. În momentul transmiterii dreptului de proprietate la
cumpărător, se transmit şi riscurile contractului. Riscul contractului reprezintă pierderea
suferită de partea ce nu a putut să-şi execute propria obligaţie din motive ce nu ţin de culpa
sa. De exemplu, vânz ătorul nu mai poate pretinde plata preţului de la cumpărător, dacă
anterior predării lucrului acesta a pierit fortuit şi proprietatea asupra lui nu fusese
transmisă încă. În cazul neexecutării obligaţiei, cumpărătorul poate fie să ceară scăderea
preţului, dacă aceasta nu a fost esenţială pentru părţi, fie să obţină rezoluţiunea
contractului, atunci când scopul acestuia nu se mai poate realiza.
În cazul bunurilor individual determinate, deoarece regula este că riscul va fi
suportat de cel ce avea calitatea de proprietar în momentul pieirii fortuite a acestuia,
cumpărătorul devenit proprietar la momentul încheierii actului juridic respectiv va suporta
prejudiciul. Dacă, însă vânz ătorul fusese pus în întârziere de c ătre cumpărător în legătură
cu predarea bunurilor, cu toate că transmiterea proprietăţii a operat asupra acestuia din
urmă, riscul pieirii fortuite a lucrurilor va aparţine primului. De asemenea, dacă contractul
este afectat de un termen sau o condiţie care amân ă transferul proprietăţii ulterior semnării
contractului, vânz ătorul va suporta riscul.
În situaţia bunurilor generice2, deoarece proprietatea asupra acestora se va transmite
la individualizarea lor, riscul va fi suportat de către vânz ător, dacă acesta nu le-
a predat încă cumpărătorului şi a intervenit pieirea lor, datorită unui caz fortuit. În cazul
bunurilor generice, ce sunt transportate de la vânz ător la cumpărător cu ajutorul
transportatorilor, predarea bunurilor acestora va implica şi tranferul dreptului de
proprietate şi al riscurilor către cumpărător. Dacă vânz ătorul a avut în vedere bunuri pe
care trebuia să le procure în viitor de la terţi şi acestea au pierit fortuit înainte de a ajunge
la el, acesta va suporta şi riscul contractului. Dacă bunurile au fost transportate pe apă,
contractul de vânzare-cump ărare va fi determinat de realizarea condiţiei suspensive de
1
2007 2Cărpenaru D. Stanciu, Drept comercial român , Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2007
106
ajungere a vasului în portul de destinaţie, riscul contractului fiind suportat de vânz ător.
Dacă mărfurile aung la destinaţie deteriorate, cumpărătorul poate pretinde fie o scădere a
preţului acestora, dacă încă pot fi folosite, fie rezoluţiunea contractului.
Predarea bunului vândut , se va face în starea la care se află la momentul încheierii
contractului, atunci când este individua l determinat, fie la o calitate mijlocie, dacă este
generic determinat. Termenul predării va fi determinat de părţi, în lipsa acestui acord
făcându-se la cererea cump ărătorului. Locul predării bunului este cel stipulat în contract,
cel în care bunul determinat se află sau cel de la sediul vânz ătorului.
Vânz ătorul1 este titularul unui drept de retenţie asupra bunului vândut, în cazul
în care cumpărătorul se află în stare de insolvabilitate.
Cheltuielile de predare2 a bunului aparţin vânz ătorului (chiar şi cheltuielile cu
expedierea bunului), iar cele de ridicare, cumpărătorului.
Garanţia pentru evicţiune, presupune obligaţia vânz ătorului de a garanta
cumpărătorului folosinţa liniştită şi utilă asupra bunului achiziţionat, fostul proprietar fiind
răspunzător pentru tulburarea provocată prin fapta proprie sau de un terţ, prin pretinderea
proprietăţii sau a altui drept real asupra bunului vândut (de exemplu fondul de comerţ).
Garanţia pentru vicii, îl obligă pe vînzător să răspundă atât pentru cele ascunse,
cât şi cele aparente, ce afectează calitatea mărfurilor vândute.
Viciile ascunse sunt cele ce nu pot fi observate în momentul preluării bunurilor de
către cumpărător, dar care există în momentul vânz ării şi sunt suficient de grave ca să
determine imposibilitatea folosirii bunului achiziţionat. În cazul în care acestea nu au fost
ascunse cu viclenie de către vânz ător, cumpărătorul poate reclama înlăturarea lor în
termen de 6 luni de la data la care le-a adus la cunoştinţa vânz ătorului, dar nu după trecerea
unui an de la predarea bunului. Vânz ătorul trebuie înştiinţat despre existenţa viciilor în
termen de 2 zile de la descoperirea lor.
Viciile aparente sunt cele ce pot fi observate cu ochiul liber de către cumpărător.
În cazul în care bunurile vândute nu au fost prelua te direct de către cumpărător de la vânz
ător, fiind transmise de pe o piaţă pe alta cu ajutorul unui transportator, cel ce le-a
achiziţionat este obligat să le aducă la cunoştinţa vânz ătorului în termen de 2 zile de la
preluare lor de la cărăuş. Ulterior, viciile aparente pot fi reclamate în termen de 3 ani. Atât
în cazul viciilor ascunse, cât şi a celor aparente, părţile pot stabili alte termene de garanţie.
Obligaţiile cumpărătorului
Cumpărătorul ca obligaţii ca urmare a încheierii contractului, plata preţului, luarea

în primire a bunului achiziţionat şi suportarea cheltuielilor vânz ării.
Plata a preţului de către cumpărător se face fie în momentul predării bunului de
către vânz ător, fie la data stipulată de părţi în contract. Ca loc al plăţii avem în vedere fie
cel de domiciliu al vânz ătorului, fie cel determinat de părţi în contract, fie locul unde
bunul este predat. Întârzierea pl ăţii preţului de către cumpărător va atrage calcularea
dobânzii legale sau a penalit ăţilor stipulate de părţi în contract. De asemenea,
1
2
Ibidem
107
cumpărătorul poate suspenda plata preţului, atunci când este supus de o persoan ă unei
proceduri de revendicare a bunului achiziţionat.
Părţile pot stipula în contract o clauză prin care preţul mărfurilor va putea fi
revizuit1, în lipsa acestei clauze vânz ătorul neputând cere recalcularea acestuia. Îns ă,
părţile pot introduce în contract o modalitate de reactualizare a preţului, în funcţie de
fluctuaţiile valutare apărute pe piaţă între data realizării acordului de voinţă şi cea efectivă
a plăţii. În cazul în care cumpărătorul nu îşi execută obligaţia de plată la termenul stipulat
în contract, actualizarea preţului conform indicelui de inflaţie se poate face şi fără
existenţa unei clauze în acest sens în contract.
Părţile pot conveni prin contract şi rezerva proprietăţii2 în cazul achitării bunurilor
vândute în rate. Este vorba de posibilita tea vânz ătorului de a nu transmite proprietate la
momentul încheierii contractului, ci ulterior la data achitării ultimei rate. În acest caz riscul
pieirii bunurilor aparţine vânz ătorului, pân ă în momentul transmiterii proprietăţii către
cumpărător, ce are doar folosinţa asupra lucrului achiziţionat. Vânz ătorul are posibilitatea
ca în caz de neplată integrală a preţului să revendice bunul vândut de la cump ărător.
Luarea în primire a bunului vândut se va face la termenul stabilit de părţi în
contract sau, dacă el nu a fost stipulat, la cererea vânz ătorului.
Suportarea cheltuielilor vânz ării (cele legate de redactarea contractului) aparţin
cumpărătorului, dacă părţile nu s-au înţeles altfel.
Nerespectarea de către părţi a obligaţiilor ce izvorăsc din contract va atrage fie
posibilitatea opunerii excepţiei de neexecutare a acestuia, a rezoluţiunii, rezilierii sau
executării silite.
Faţă de dispoziţiile în materie civilă, în cazul comercianţilor rezoluţiunea se
produce de drept, atunci când o parte î şi oferă executarea propriei obligaţii înainte de
împlinirea termenului stabilit în contract, dacă la acest termen cealaltă parte refuză
îndeplinirea propriei obligaţii.
În afară de aceste forme, există o modalitate specifică de executare a obligaţiilor,
numită executarea coactivă3.
Astfel, dacă cumpărătorul nu-şi efectuează obligaţia de luare în primire a bunului
achiziţionat la termenul specificat în contract, i se oferă posibilitatea vânz ătorului de a-l
depozita la o casă acreditată de comerţ, pe cheltuiala cumpărătorului. Vânz ătorul este însă
îndreptăţit să şi vând ă bunul, la licitaţie publică sau la preţul curent, de către ofiţerul
public însărcinat cu astfel de acte, iar dacă preţul obţinut este mai mic decât cel stabilit în
contract, să obţină diferenţa de preţ de la cumpărător.
Dacă vânz ătorul nu îşi execută obligaţia de predare a bunului, cumpărătorul este
îndreptăţit, după ce-l înştiinţează pe vânz ător, să ceară achiziţionarea acestuia (în cazul
bunurilor generice) de pe piaţă, de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte. Dacă
preţul plătit este mai mare decât cel prev ăzut în contract, cumpărătorul are dreptul să ceară
diferenţa de la vânz ător.
În caz de neexecutare a obligaţiilor, părţile pot fi obligate la plata de despăgubiri
sau penalităţi.
Penalităţile sunt legate de stipularea în contract de către părţi a unei clauze penale,
prin intermediul căreia acestea au fixat anticipat o anumită sumă de bani, pe
1
2
Ibidem
3
108
fiecare zi de întârziere a execut ării obligaţiilor. În acest caz instanţa de judecată nu poate
hotărâ în caz de litigiu între p ărţi, micşorarea sau mărirea acestor sume, ci doar constata că
una dintre părţi nu şi-a executat propria obligaţie, prejudiciind astfel cealaltă parte.
Dacă în contract a fost stipulată o clauză penală, aceasta nu poate fi cumulată în
caz de prejudiciu cu alte despăgubiri.
Ce reprezintă evicțiunea?
Răspuns
Contractele de reprezentare
Contractul de mandat
Mandatul1 reprezintă contractul prin care o parte (mandant) împuterniceşte o altă

persoană (mandatar) să execute în numele şi pe seama ei acte juridice comerciale. Prin
acest act juridic iau naştere raporturi juridice direct între terţii cu care manadatarul a
contractat şi mandant.
Contractul de mandat este un act juridic cu titlu oneros, implicând plata
mandatarului. Datorită acestui fapt el nu poate fi revocat unilateral de una dintre părţi. În
acelaşi timp, obiectul contractului de mandat comercial constă în efectuarea de fapte de
comerţ pentru mandant.
Mandatul2 poate fi cu reprezentare, fără reprezentare, general sau special. Astfel,
în cazul mandatului general, împuternicitul se va ocupa de toate operaţiunile comerciale
ale mandantului, încheind orice acte juridice necesare (acte de conservare, de
administare). În cazul celui special mandatarul poate încheia acte juridice strict
determinate, de genul celor de dispoziţie.
Ca în cazul oricărui contract sunt avute în vedere condiţiile de fond şi de formă
cerute de lege, în scopul încheierii sale valabile.
Astfel, condiţiile de fond cuprind consimţământul şi capacitatea părţilor, obiectul
şi cauza contractului.
Din punct de vedere al consimţământului acesta poate fi expres sau tacit (atunci
când mandatarul începe executarea). Încheierea cont ractului are loc în momentul
existenţei acordului de voinţă dintre părţi. Mandantul, ca urmare a acceptării contractului,
are obligaţia conservării bunurilor şi a drepturilor mandatarului.
Capacitatea cerută pentru părţi are în vedere următoarele aspecte. Astfel,
mandatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, dar poate fi un neprofesionist.
Mandantul, profesionist, trebuie să aibă capacitatea necesară încheierii actelor pe care l-a
împuternicit pe mandant să le execute.
1
2
109
Obiectul contractului este reprezentat de tratarea de afaceri comerciale şi trebuie
să fie determinat, determinabil, posibil şi licit. Faptele executate de mandatar trebuie să
fie fapte de comerţ pentru mandant, faptele materiale necesare îndeplinirii mandatului
fiind accesorii acestora (de exemplu ridicarea bunului în scop de vânzare).
Cauza mandatului trebuie să fie reală, licită şi morală.
Forma mandatului nu este strict specificată de lege, acesta putând s ă fie sub formă
scrisă sau tacită. La baza acestuia, stă de obicei o procură, sub forma înscrisului autentic
sau sub semnătură privată, prin care mandatarul este împuternicit să încheie acte juridice
comerciale pentru mandant.
Mandatarul are ca obligaţii executarea mandatului cu diligenţa unui bun

profesionist, aducerea la cunoştinţa terţilor a împuternicirii sale, înştiinţarea mandantului
asupra executării mandatului şi plata de dobânzi la sumele pe care le datoreaz ă celui ce
la împuternicit.
Obligaţia executării mandatului are în vedere încheierea de acte juridice
comerciale pentru mandant, conform împuternicirii primite. Executarea mandatului
presupune faptele personale ale mandatarului, nefiind posibilă substituirea de către o altă
persoană, fără acceptul mandantului.
Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor se referă la urmarea de către mandatar
a instrucţiunilor primite, precum şi conservarea bunurilor mandantului. Răspunderea
acestuia va fi determinată de existenţa celei mai uşoare culpe, în caz de pluralitate de
mandatari răspunderea fiind divizibilă, dacă nu s-a stipulat altfel în contract.
De asemenea, mandatarul are obligaţia aducerii la cunoştinţa terţilor a calităţii sale
de reprezentant al mandantului şi înştiinţarea celui ce l-a împuternicit despre apariţia unor
condiţii noi care pot modifica executarea.
În cazul în care mandatarul a încasat anumite sume de bani pentru mandant şi
acestea nu au fost trimise acestuia, se naşte obligaţia de plată a dobânzilor din ziua în care
împuternicitul trebuia să le consemneze sau le-a întrebuinţat în folos personal .
Obligaţiile mandantului au în vedere punerea la dispoziţia mandatarului a
mijloacelor necesare executării actelor juridice necesare, plata remuneraţiei datorate
executării mandatului şi restituirea cheltuielilor făcute în timpul executării.
Punerea la dispoziţia mandatarului a mijloacelor necesare executării are în vedere
documentaţia necesară îndeplinirii împuternicirii primite.
Plata remuneraţiei reprezintă contravaloarea actelor săvâr şite de mandatar în
executarea mandatului, chiar dacă afacerea nu a fost perfectată cu excluderea culpei
acestuia. În acelaşi timp, sumele de bani cu care mandatarul a contribuit la îndeplinirea
mandatului sau cu care a fost prejudiciat ca urmare a acestuia vor fi recuperate de la
mandant.
Mandatul presupune existenţa unui privilegiu special al mandatarului, pentru ceea
ce i se datorează. Acest privilegiu are în vedere posibilitatea mandatarului de a vinde la
licitaţie sau la preţul curent bunurile mandantului ce se află în posesia lui, prin intermediul
unui ofiţer public însărcinat cu astfel de acte, în cazul în care sumele care i se datorau nu
i-au fost plătite. Vânzarea va fi precedat ă de o somaţie adresată mandantului, prin care i
se va aduce la cunoştinţă utilizarea acestei proceduri, dacă în termen de 5 zile nu îşi va
onora obligaţia de plată. Dacă mandantul nu face opoziţie în termenul legal se va proceda
la vânzarea bunurilor sale, afectate executării mandatului.
110
Încetarea contractului de mandat are loc fie prin revocarea împuternicirii de către
mandant, fie prin moartea, interdicţia, falimentul unei părţi, prin împlinirea termenului
specificat sau prin renunţarea mandatarului. Revocarea mandatului1, ca urmare a titlului
oneros şi al caracterului intuitu personae, poate fi făcută prin declaraţie expresă notificată
terţilor sau tacită, ca urmare a unei fapte ce prezumă această intenţie a mandantului (de
exemplu numirea unui nou mandatar).
Contractul de comision
Contractul de comision este actul juridic prin care o parte, numită comisionar se
obligă să execute acte de comerţ pentru cel ce l-a împuternicit (comitent), în numele său
dar pe seama acestuia. Comisionul este de fapt un mandat comercial fără reprezentare,
actele încheindu-se în numele comisionarului, dar producând efecte în patrimoniul
comitentului (reprezentare indirectă). În contract2 poate fi prevăzută a clauză de garanţie
(star del credere) a executării obligaţiei comisionarului, prin care ca urmare a unei
remuneraţii suplimentare, acesta să răspundă pentru prejudiciile create de terţul cu care a
contractat.
Comisionul este un contract bilateral, cu titlu oneros, comutativ şi consensual. Ca
în cazul oricărui contract sunt avute în vedere condiţiile de fond şi de formă
Din punct de vedere al consimţământului comisionul presupune manifestarea
expresă de voinţă a comitentului, prin intermediul unei procuri. Încheierea contractului
are loc în momentul existenţei acordului de voinţă dintre părţi.
Capacitatea cerută pentru părţi are în vedere următoarele aspecte. Astfel,
comisionarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, obţinând ca urmare a
efectuarii de acte juridice comerciale în nume propriu, cu caracter de profesie, calitatea de
profesionist. Comitentul profesionist, trebuie să aibă capacitatea necesară încheierii
actelorpe care l-a împuternicit pe mandant să le execute.
Obiectul contractului este reprezentat de tratarea de afaceri comerciale şi trebuie
să fie determinat, determinabil, posibil şi licit. Faptele executate de comisionar trebuie să
fie fapte de comerţ pentru comitent.
Cauza contractului de comision trebuie să fie reală, licită şi morală.
Forma comisionului este cea scrisă. La baza acestuia, stă de obicei o procură, sub
forma înscrisului autentic sau sub semnătură privată, prin care comisionarul, în schimbul
unui comision este împuternicit să încheie acte juridice comerciale pentru comitent, în
nume propriu.
Comisionarul3 are ca obligaţii, să execute mandatul, să îndeplinească cu bună-

credinţă obligaţiile sale şi să dea socoteală comitentului supra îndeplinirii mandatului.
1
2
3
111
Obligaţia executării mandatului are în vedere încheierea de acte juridice
comerciale sau orice alte operaţiuni pentru comitent, conform împuternicirii primite.
Executarea mandatului se va face în limitele împuternicirii prevăzute în procură de către
comitent, dar nu exclude obţinerea unor condiţii mai avantajoase decât cele prev ăzute.
Existenţa limitelor împuternicirii opreşte comisionarul să vând ă mărfurile comitentului
pe credit, dacă acesta nu şi-a dat consimţământul în acest sens. Comisionarul este direct
obligat faţă de persoana cu care a contractat ca şi cum afacerea sa ar fi proprie.
Comisionarul trebuie să dea socoteală comitentului asupra operaţiunilor realizate,
deoarece reprezentarea indirectă presupune producerea efectelor contractelor încheiate de
acesta în patrimoniul comitentului.
Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor se referă la urmarea de către comisionar
a instrucţiunilor primite, răspunderea acestuia fiind determinată de existenţa celei mai
uşoare culpe.
Obligaţiile comitentului au în vedere, plata remuneraţiei datorate executării
contractului şi restituirea cheltuielilor făcute în timpul executării de către comisionar.
Comisionul va fi stabilit fie sub forma unei sume procentuale, corespunzătoare
operaţiunilor realizate de comisionar, fie a uneia fixe.
Plata remuneraţiei reprezintă contravaloarea actelor săvâr şite de comisionar în
executarea mandatului, chiar dacă obligaţiile rezultate din încheierea contractelor cu terţii
nu au fost încă executate.
În acelaşi timp, sumele de bani cu care comisionarul a contribuit la îndeplinirea
mandatului încredinţat vor fi în sarcina comitentului. Pentru recuperarea sumelor datorate
de comitent, comisionarul este titularul unui privilegiu asemănător mandatarului, ce îi
permite vânzarea bunurilor prim ite de la comitent.
Încetarea contractului de comision are loc fie prin revocarea împuternicirii de
către comisionar, fie prin moartea, interdicţia, falimentul unei părţi, prin împlinirea
termenului specificat sau prin renunţarea mandatarului.
Contractul de consignaţie
Contractul de consignaţie1 este actul juridic prin care o parte (consignatar)

transmite unei alte părţi (consignant), anumite bunuri mobile, în scopul vâ nzării lor, în
numele consignantului dar pe seama consignatarului. În urma vânz ării bunului la preţul
cerut de consignatar, consignantul are dreptul la încasarea unui comision. Consignaţia,
variantă a contractului de comision este de fapt un mandat comercial fără reprezentare,
actele încheindu-se în numele consignantului, dar producând efecte în patrimoniul
consignatarului (reprezentare indirectă).
Consignaţia este un contract, cu titlu oneros, comutativ şi consensual.
1
112
Din punct de vedere al consimţământului consigna ţia presupune manifestarea
expresă de voinţă a consignantului, nefiind însă exclusă nici încheierea tacită a
contractului, în momentul îndeplinirii actelor juridice de către consignatar.
Capacitatea1 cerută pentru părţi are în vedere capacitatea deplină de exerciţiu a
consignatarului, ca urmare a efectuarii de acte juridice comerciale în nume propriu.
Consignantul, profesionist, trebuie să aibă capacitatea necesară încheierii actelor, pe care
l-a împuternicit pe mandant să le execute.
Obiectul contractului este reprezentat de realizarea de vânz ări ale bunurilor mobile
ale consignantului.
Cauza contractului de consignaţie trebuie să fie reală, licită şi morală.
Forma comisionului este cea scrisă. Este impusă astfel forma „ad probationem”
a contractului de consignaţie.
Consignatarul are ca obligaţii, executarea mandatului, luarea de măsuri în sensul

conservării bunurilor primite de la consignant, asigurarea bunurilor şi explicarea modului
de îndeplinire a mandatului.
Executarea mandatului se va face în limitele împuternicirii oferite, dar nu exclude
obţinerea unor condiţii mai avantajoase decât cele prev ăzute. De exemplu, existenţa
limitelor împuternicirii opreşte consignatarul să vând ă mărfurile comitentului pe credit,
dacă acesta nu şi-a dat consimţământul în acest sens. Îns ă, consignantul are posibilitatea
de a modifica oricând condi ţiile impuse prin contract.
Consignatarul2 trebuie să dea socoteală consignantului asupra operaţiunilor
realizate, deoarece reprezentarea indirectă presupune producerea efectelor contractelor
încheiate de acesta în patrimoniul comitentului. Acesta îl va informa pe consignant în
legătură cu vânz ările realizate, predând sumele de bani ob ţinute la termenele specificate
în contract, iar în cazul inexistenţei acestei clauze, la sfâr şitul fiecărei săptămâni.
Luarea măsurilor necesare conservării bunurilor consignantului presupune
răspunderea consignatarului în cazul lipsei sau deteriorării acestora. Consignatarul va
suporta cheltuielile de conservare, aducând la cuno ştinţa consignantului eventualele vicii
aparente sau ascunse ale acestora, în termen de 2 zile de la recepţionarea lor. Mărfurile
trebuie păstrate aşa cum au fost primite de la consignant, respectându -se semnele
exterioare ale acestora.
Asigurarea bunurilor3 consignantului se va face obligatoriu de către consignatar,
la o societate de asigurare aleasă prin înţelegerea părţilor. Asigurarea va avea în vedere
acoperirea preţului bunurilor consignantului.
Obligaţiile consignantului au în vedere, plata remuneraţiei datorate executării
contractului, predarea bunurilor supuse vânz ării şi restituirea cheltuielilor făcute în timpul
executării de către comisionar.
Plata remuneraţiei reprezintă contravaloarea actelor săvâr şite de comisionar în
executarea mandatului, sub forma unei sume fixe sau a unei cote procentuale din valoarea
bunurilor vândute. Dac ă aceste sume nu au fost stabilite prin înţelegerea părţilor,
consignatarul are dreptul să vând ă bunul la suprapreţ, cu păstrarea diferenţei. Există şi
posibilitate de stabilire a remuneraţiei cuvenite consignatarului şi de către instanţa de
judecată.
1
Ibidem
2
3
113
În acelaşi timp, sumele de bani cu care comisionarul a contribuit la îndeplinirea
mandatului încredinţat vor fi în sarcina comitentului. Avem în vedere sumele necesare
acoperirii prejudiciului suferit de consignatar în executarea contractului, cele necesare
conservării şi desfacerii mărfurilor, atunci când acestea au fost prev ăzute în contract.
Predarea bunurilor destinate vânz ării, va fi îndeplinită de consignant la data
prevăzută în contract. Bunurile rămân în proprietatea consignantului, care le poate r idica
sau verifica oricând, indiferent de clauzele stipul ate de părţi în contract.
Nerespectarea obligaţiilor reieşite din contract, poate atrage răspunderea civilă sau
penală a părţilor.
Răspunderea civilă va fi stabilită în condiţiile prevăzute de lege în cazul
contractului de mandat, Aceasta are în vedere prejudiciile înregistrate de una dintre părţi,
datorită nerespectării obligaţiilor de cel aflat în culpă.
Răspunderea penală1 intervine pentru săvâr şirea de către consignatar a
următoarelor fapte :
- însuşirea bunurilor încredinţate, nerestituirea lor la cererea consignantului sau
vânzarea în alte condiţii decât cele stabilite de p ărţi;
- neremiterea către consignant a sumelor de bani, cambii sau valori primite ca preţ al
bunurilor vândute;
- neefectuarea notificărilor legale;
- neefectuarea înştiinţărilor către consignant, cu rea-credinţă;
- neaducerea la cunoştinţa consignantului a existenţei unor acte de urmărire a bunurilor
primite sau asupra valorii lor rezultate din vânzar e, de îndată ce consignantul a cunoscut
aceste acţiuni;
- înlăturarea, distrugerea, deteriorarea ambalajelor, etichetelor, mărcilor sau semnelor
exterioare ale bunurilor primite spre vânzare;
- depozitarea sau mutarea mărfurilor primite în alte locuri decât cele specific ate în
contract;
- nepunerea la dispoziţia consignantului a registrelor de consignaţie, la cererea acestora,
atunci când aceast ă obligaâie este prev ăzută în contract.
În cazul în care aceste obligaţii aparţin unei persoane juridice, aceasta va fi ţinută
solidar cu prepuşii ei, fiind posibilă şi plata unei amenzi civile.
Încetarea contractului de consignaţie are loc fie prin revocarea împuternicirii de
către consignant, fie prin moartea, interdicţia, falimentul unei părţi, prin împlinirea
termenului specificat sau prin renunţarea la mandat.
Contractul de agenţie comercială
Contractul de agenţie2, este încheiat între un agent şi un comitent şi are ca obiect

încheierea de contracte comerciale, în numele şi pe seama comitentului.
Agentul3 este reprezentat de o persoană fizică sau juridică ce are calitatea de
profesionist, fiind un intermediar independent faţă de comitent. Împuternicirea sa este
făcută cu caracter permanent şi priveşte tratarea sau încheierea de afaceri pentru comitent.
Agentul beneficiază de norme legale de protecţie, în schimbul
1
2
prevăzut prin intermediul Legii 509/2002
3
114
activităţii sale primind o remuneraţie. Acesta tratează afaceri, adică găseşte clienţii cu care
comitentul va încheia contracte sau încheie direct acte juridice cu clienţii, în numele şi pe
seama comitentului. Contractul de agenţie comercială poate fi definit astfel ca un tip de
mandat.
Agenţia comercială1 este un contract bilateral, cu titlu oneros (părţile urmăresc
obţinerea de profit), comutativ, consensual, sinalagmatic, intuitu personae şi cu executare
succesivă.
Din punct de vedere al consimţământului contractul presupune manifestarea
expresă de voinţă a comitentului, de obicei pe un termen nedeterminat.
Capacitatea cerută pentru părţi are în vedere deplina capacitate de exerciţiu.
Agentul, cât şi comitentul vor avea calitatea de comercianţi. Obiectul contractului se referă
la tratarea de afaceri pentru comitent.
Forma comisionului este cea scrisă, ad probationem.
Agentul2 are următoarele obligaţii:

- să acţioneze conform împuternicirii primite de la comitent, cu bună-credinţă şi
cu diligenţa unui profesionist;
- să evite apariţia unor conflicte de interese între el şi comitent, fie concurându-l
pe acesta, fie reprezentând mai mul ţi comercianţi. Contractul poate cuprinde o clauză de
neconcurenţă, în formă scrisă, prin care i se înterzice agentului să reprezinte mai mulţi
concurenţi sau să atragă clientela acestuia. Nerespectarea clauzei atrage răspunderea
contractuală a agentului.
- să-şi îndeplinească personal obligaţiile stabilite prin contract. Este posibilă
îndeplinirea unor obligaţii prin intermediul subagenţilor, însă numai cu acordul expres sau
tacit al comitentului;
- să furnizeze comitentului informaţii în legătură cu zona stabilită în contract.
Comitentul poate impune în actul juridic încheiat de părţi, realizarea operaţiunilor de către
agent într-o regiune determinată;
- să ţină evidenţele operaţiunilor realizate, iar în cazul existenţei mai multor
comitenţi, registre separate pentru aceştia;
- să creeze mecanisme de separare între bunurile proprii şi cele ale comitenţilor
săi, depozitând bunurile acestora în condi ţii rezonabile;
- să nu acorde reduceri fără acceptul comitentului;
- să urmărească exclusiv realizarea intereselor celui ce l-a împuternicit .
Obligaţiile comitentului3 au în vedere:
1
Aspecte teoretice ale contractului de agenţie comercială, Buletinul Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti nr.
2/2004, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti
2
3
115
- punerea la dispoziţia agentului a mostrelor, cataloagelor, tarifelor etc., necesare
executării obligaţiilor acestora, în timp util şi în cantităţi corespunzătoare;
- furnizarea către agent a informaţiilor necesare îndeplinirii obiectului
contractului. Informaţiile vor privi şi scăderea activităţii comerciale a comitentului, care
ar putea influenţa activitatea agentului;
- informarea agentului în legătură cu acceptarea, neacceptarea sau neexecutarea
unor operaţiuni realizate de acesta;
- informarea agentului asupra comisioanelor pe care le datorează acestuia şi plata
remuneraţiei respective, conform contractului. Agentul are dreptul la comision pentru
toate operaţiunile încheiate ca urmare a intermedierii sale pe durata contractului (chiar
cele încheiate cu un terţ din regiunea de acţiune a agentului), pentru cele încheiate după
încetarea acestuia (dacă actul juridic este încheiat de comitent într-un termen rezonabil
sau comanda a fost făcută anterior încetării contractului de agenţie comercială) sau pentru
afacerile la care părţile au renunţat, fără culpa sa.
Încetarea contractului de agenţie comercială are loc la expirarea termenului pentru
care a fost încheiat, prin reziliere sau denunţare unilaterală. Atunci când a fost prevăzut în
contract un termen determinat, denunţarea unilaterală poate avea loc numai prin stipularea
în contract a unei clauze în acest sens şi cu preaviz obligatoriu, iar în cazul termenului
nedeterminat, de către oricare parte, prin acordarea preavizului.
Rezilierea are în vedere încetarea contractului datorită nerespectării culpabile a
obligaţiilor conforme actului juridic încheiat.
În cazul în care contractul de agenţie a încetat, dar activitatea agentului a dus la
sporirea afacerilor comitentului şi la obţinerea încă de foloase substanţiale, împuternicitul
este îndreptăţit să primească o indemnizaţie, al cărei cuantum este limitat de lege.
Indemnizaţia nu va fi acordată agentului, dacă din culpa sa a încetat contractul sau dacă
acesta a denunţat unilateral actul juridic respectiv. Dacă agentul nu îl pune în întârziere pe
comitent, în termen de 1 an de la dat a încetării contractului, cu privire la obligaţia acestuia
de a plăti.
Cum diferențiați reprezentarea directă de cea indirectă?
Răspuns
Contractul de report
Contractul de report are în vedere cumpărarea pe bani gata a unor tiluri de credit,
care circulă în comerţ, urmată de revânzarea simultan ă cu termen şi pe un preţ determinat,
a unor titluri de aceeaşi specie, către fostul proprietar.
Specific reportului este existenţa a două vânz ări, una executându-se imediat, iar
cea de a doua la termenul şi la preţul determinat de părţi. Vânz ătorul titlurilor de credit
poartă denumirea de reportat, iar cumpărătorul de reportator, reportul fiind un contract
116
real, deoarece presupune predarea titlurilor respective. Reportatul va primi de la
reportator, la împlinirea termenului prevăzut în contract, nu aceleaşi titluri pe care le-a
vândut, ci unele de aceea şi specie cu cele deţinute anterior.
Remuneraţia primită de reportator de la reportat, poartă denumirea de preţ de
report, iar diferenţa dintre suma dată şi cea încasată de reportator, de report.
Reportul este un contract, cu titlu, comutativ şi consensual.
Ca în cazul oricărui contract sunt avute în vedere condiţiile de fond, respectiv
consimţământul, capacitatea p ărţilor, obiectul şi cauza contractului şi de formă cerute de
lege, în scopul încheierii sale valabile. În cazul reportului1, pentru încheierea valabilă a
contractului, sunt necesare următoarele condiţii:
- existenţa unui acord de voinţă între reportat şi reportator în privinţa dublei
vânz ări;
- acordul de voinţă ce priveşte vânzarea şi revânzarea s ă fie simultan şi între
aceleaşi părţi;
- obiectul acestor acte juridice să aibă în vedere titluri de credit care circulă în
comerţ.
Preţul contractului va fi unic şi anume cel stabilit de părţi la încheierea
contractului şi plătit la scadenţă.
Condiţiile de fond sunt cele specifice tuturor contractelor, respectiv
consimţământul, capacitatea p ărţilor, obiectul şi cauza.
Efectele acestui tip de contract sunt legate de transferul proprietăţii titlurilor

vândute şi de producerea fructelor civile.
Astfel, reportul este un contract translativ de drepturi, proprietatea asupra titlurilor
de credit transferându-se de la vânz ător la cumpărător, în momente diferite. Primul
transfer al proprietăţii are loc în momentul încheierii contractului, iar cel de-al doilea la
termenul stabilit de părţi pentru revânzarea titlurilor de credit ce fac obi ectul acestui act
juridic.
În ceea ce priveşte fructele civile produse de titlurile de credit, sub forma
dividendelor sau dobânzilor, acestea se cuvin repor tatorului, ce deţine de la data încheierii
contractului proprietatea asupra lor. Codul comercial, în art.74 alin.4 permite însă
înţelegerea părţilor, ce va determina ca reportatul să culeagă fructele civile produse de
titlurile de credit.
Încetarea contractului de report are loc fie la împlinirea termenului stabilit de părţi,
fie la o dată ulterioară, dacă reportatul şi reportatorul au hotărât prelungirea acestuia,
pentru unul sau mai multe termene succesive. Astfel, acest contract2 poate fi prorogat
(când se amân ă scadenţa revânz ării, cu menţinerea preţului iniţial), reînnoit (prin
transmiterea unor alte titluri la expirarea reportului) sau supus deportului (datorită
necesarului unei persoane de titluri de credit).
Contractul de cont curent
1
2
117
Contractul de cont curent1 este actul juridic, conform căruia părţile se înţeleg ca
executarea creanţelor reciproce provenite din prestaţii comune să se facă la un anumit
termen, prin achitarea soldului de către cel ce are calitatea de debitor la acea dată şi nu
printr-o modalitate separată şi imediată de plată.
Părţile contractului se numesc corentişti, iar prestaţiile reciproce, respectiv
trimiterea de mărfuri, depunerea sumelor rezultate din vânz ări, se numesc remize.
Remizele, sub forma titlurilor de credit sau a sumelor de bani, provin din contractele
încheiate între parteneri de afaceri, de regulă situaţi în localităţi diferite (de exemplu un
producător de bunuri şi un agent de-al său) sau între un profesionist şi o unitate bancară,
ce intervine ca intermediar al afacerilor acestuia.
Contul curent reprezintă o faptă obiectivă de comerţ conexă, atunci când are o cauz
ă comercială.
Contul curent este un contract, cu titlu oneros, consensual, intuitu personae
(realizat în numele propriu al participanţilor) şi cu executare succesivă.
cerute de lege, în scopul încheierii sale valabile. Astfel, condiţiile de fond cuprind
consimţământul şi capacitatea părţilor, obiectul şi cauza contractului.
Contractul de cont curent2 produce anumite efecte principale, legate de transferul

proprietăţii, novaţie, compensaţie şi indivizibilitate, precum şi unele secundare,
reprezentate de dreptul la comision sau curgerea dobânzilor.
Transferul dreptului de proprietate are loc ca urmare a înscrierii în cont a unei
valori remize, de către transmiţătorul acesteia, primitorului. Primitorul mărfurilor ce vor
fi vândute devine astfel proprietarul acestora, tre când pre ţul obţinut în cont. În situaţia în
care preţul obţinut este depus în cont sub forma cecurilor, cambiilor etc. transmiterea
proprietăţii depinde de încasarea efectivă a contravalorii titlului respectiv (condiţie
rezolutorie), în sens contrar fiind posibilă o acţiune pentru executarea silită a debitorului
cambial.
Novaţia presupune transformarea obligaţiei iniţiale care se stinge, într-una nouă
derivată din contractul de cont curent. Astfel, obligaţia iniţială de plată a preţului
mărfurilor vândute va fi înlocuit ă cu o nouă obligaţie ce apare sub formă de credit şi debit
în cont. Stingerea obligaţiei iniţiale se va întinde şi asupra accesoriilor acesteia, de genul
ipotecilor, garanţiei reale mobiliare etc.
Compensaţia, ca efect al contractului, va duce la stingerea datoriilor părţilor
reieşite din executarea operaţiunilor juridice respective, pân ă la concurenţa debitului final,
ce reprezintă soldul rămas de achitat.
Indivizibilitatea, înseamnă că sumele înscrise în contul comun se contopesc într-
un tot unitar, pân ă la data specificată de părţi pentru încheierea contului.
Curgerea dobânzilor, ca efect secundar, se refer ă la calcularea acestora în
momentul în care se fac depuneri în cont, ca urmare a vânz ării mărfurilor. Regula este
cea a curgerii de drept a dobânzilor, de la data în scrierii.
Dreptul la comision sau la alte cheltuieli3, instituie obligaţia de a suporta plata
prestaţiilor făcute de corentişti, pentru îndeplinirea contractului. Cel ce a făcut cheltuieli
1
2
3
Ibidem
118
(plata taxelor poştale etc) are dreptul să se crediteze în cont cu sumele suportate, ceea ce
va determina şi calcularea dobânzilor legale la acestea.
Încetarea contractului de cont curent are loc în principal prin împlinirea
termenului stabilit de părţi. Contractul încetează şi prin falimentul unei părţi sau prin
denunţarea acestuia.
Contractul de transport
Contractul de transport1 este actul juridic prin care o parte, numită cărăuş, se obligă
să transporte anumite mărfuri ale altei părţi, numite expeditor, în schimbul unei
remuneraţii. În momentul sosirii mărfurilor transportate la locul prevăzut în contract, prin
predarea acestora şi a scrisorii de trăsură, drepturile expeditorului sunt transmise
destinatarului.
Contractul de transport2 este un act juridic bilateral, cu titlu oneros, comutativ,
consensual.
Din punct de vedere al consimţământului, încheierea contractului are loc în
momentul existenţei acordului de voinţă dintre părţi.
Capacitatea cerută cărăuşului, persoană fizică sau juridică este cea deplină de
exerciţiu. În plus acesta trebuie să aibă calitatea de profesionist.
Obiectul contractului este reprezentat de prestaţiile la care părţile s-au obligat.
Forma contractului de transport este cea scrisă. La baza acestuia stă un document
de transport, numit scrisoare de trăsură (conosament în transporturile navale), ce conţine
clauze referitoare la datarea contractului, natura sa şi a părţilor în cauză. În plus, sunt
necesare clauze referitoare la locul de destinaţie, termenul contractului şi preţul solicitat
de cărăuş. Acest document de transport, la ordin, la purtător sau nominativ este
transferabil, posesorul său exercitând toate drepturile ce decurg din acesta.
Expeditorul3 are următoarele obligaţii:

- alegerea mijlocului de transport;
- predarea mărfii, la termenul prevăzut în contract şi încărcarea acesteia în
mijlocul de transport ales;
- plata cărăuşului, în momentul predării mărfurilor, conform preţului prevăzut în
contract.
Obligaţiile cărăuşului4 au în vedere următoarele:
1
2
Reglementarea aplicabilă contractului este determinată de O.G.nr.19/1997, modificată prin
O.G.nr.51/2002.
3
4
Ibidem
119
- procurarea unor mijloace corespunzătoare de transport;
- preluarea mărfurilor de la expeditor;
- asigurarea mărfii contra sustragerii;
- eliberarea documentului de transport expeditorului;
- identificarea şi avizarea destinatarului, în momentul ajungerii la destinaţie;
- eliberarea mărfurilor la locul stabilit şi cu respectarea termenului contractual;
- descărcarea mărfurilor, când aceast ă operaţiune a fost stabilită prin contract.
În momentul acceptării condiţiilor contractului de transport, ca urmare a
acceptării documentelor de transport, destinatarul are următoarele obligaţii:
- luarea în primire a mărfurile transportate;
- eliberarea mijlocului de transport;
- conservarea acţiunile în justiţie contra cărăuşului, în cazul în care mărfurile au
fost avariate. Acesta va răspunde atât pentru fapta proprie, în urma c ăreia mărfurile au
fost deteriorate, dar şi pentru fapta altor persoane pentru care este responsabil (de exemplu
salariaţii săi cărora le-a încredinţat efectuarea transportului);
- efectuarea controlul cantitativ şi calitativ asupra mărfurilor transportate şi
întocmirea unui proces-verbal de constatare;
- descărcarea mijlocul de transport, dacă nu a fost prevăzut altfel în contract;
- plata sumele datorate cărăuşului.
Cărăuşul beneficiază de un drept de retenţie asupra bunurilor transportate,
concretizat prin refuzul acestuia de a preda marfa destinatarului, în cazul în care obligaţiile
rezultate din contractul respectiv nu au fost îndeplinite. Dacă destinatarul nu se prezintă
pentru a ridica marfa, cărăuşul poate solicita instanţei judecătoreşti competente,
sechestrarea bunurilor transportate, în scopul recuperării creanţei sale. În plus, cărăuşul
beneficiază şi de un privilegiu asupra mărfurilor ce au făcut obiectul transportului, pentru
plata creanţei, chiar şi atunci când marfa nu se mai afl ă în posesia sa ci a destinatarului,
în termen de 24 de ore de la predare.
Cărăuşul1 este ţinut răspunzător însă, în cazul pieirii sau deteriorării mărfurilor
transportate, de la luarea acestora în primire şi pân ă la predarea către destinatar. Culpa
acestuia este prezumată în cazul existenţei lipsurilor cantitative sau deteriorării calităţii
mărfurilor, chiar în situaţia în care acestea au ajuns la destinaţie în condiţii normale de
transport şi cărăuşul nu poate demonstra existenţa cazului fortuit sau a viciilor anterioare
ale bunurilor respective. Cauzele ce-l exonerează de răspundere pe cărăuş sunt cele
referitoare la cazul fortuit, forţa majoră şi faptele expeditorului sau destinatarului.
Dacă destinatarul, în urma efectuării controlul cantitativ şi calitativ asupra
mărfurilor transportate, urmat de întocmirea procesului-verbal de constatare nu a făcut
nici un fel de obiecţiuni, răspunderea cărăuşului va fi exclusă.
În cazul mărfurilor perisabile, cărăuşul poate solicita stipularea în contract a unor
clauze de limitare a răspunderii. Clauzele de nerăspundere nu îl pot degreva pe acesta de
culpă gravă sau dol şi au caracter ilicit, dacă în urma utilizării lor cărăuşul dobânde şte un
folos material.
Care sunt obligațiile cărăușului?
1
120
Răspuns
Contractul de garanţie reală mobiliară
Contractul de garanţie reală mobiliară1 este contractul accesoriu prin care debitorul
unei obligaţii constituie o garanţie asupra bunurilor sale mobile sau a drepturilor sale, din
care creditorul se va îndestula, în cazul în care acesta nu face plata.
Art.2 din Legea 99/1999 stipulează că au această calitate următoarele acte juridice:
- cesiuni de drepturi de creanţă;
- vânz ările sub condiţie, ce au ca scop garantarea cu un bun a unei obligaţii;
- închirierile pe un termen de peste un an (inclusiv lesingul);
- contractele de consignaţie pentru bunurile prevăzute de lege, ce au o valoare de
peste 1000 de Euro;
- warantele şi recipisele de depozit.
Garanţia reală mobiliară2 este un contract bilateral, cu titlu executoriu (contractul
va putea fi pus direct în executare, fără a mai fi nevoie de investirea cu formulă
executorie), consensual, accesoriu şi care dă naştere unui drept real de garanţie.
Art.6 din lege prevede tipurile de bunuri sau produsele lor, ce pot face obiectul
contractului şi anume:
- stocul de bunuri fungibile şi nefungibile;
- soldurile creditoare ale conturilor de depozit, depunerile de economii,
depozitele le tarmen, deschise la instituţiile bancare sau financiare;
- certificatele de depozit, conosamentele;
- drepturile de exploatare ale resurselor naturale şi de operare de servicii publice;
- drepturile rezultând din inven ţii, mărci şi alte drepturi de proprietate
intelectuală, industrială sau comercială;
- drepturile de creanţă, garantate sau negarantate prin ipotecă;
- instrumentele negociabile;
- universalitatea bunurilor mobile ale debitorului;
- recolta agricolă, pădurea, echipamentele, instalaţiile, maşinile agricole;
- poliţele de asigurare;
- drepturile societare;
- bunurile mobile închiriate sau obiect al leasingului.
1
2
Modificările aduse funcţionării arhivei electronice de garanţii reale mobiliare, Buletinul Universităţii
Petrol-Gaze Ploieşti nr.2/2005, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti
121
Forma contractului este cea scrisă, ad probationem. Forma de încheiere a
contractului va fi cea autentică sau cea a înscrisului sub semnătură privată.
Ca varietate a acestui act juridic, contractul de garanţie reală mobiliară pe acţiuni
are ca obiect punerea la dispoziţia creditorului a unor acţiuni, în scopul garantării unei
datorii. Gajul va fi înscris la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare de la
Registrul Comerţului.
La încheierea contractului sunt necesare informaţii referitoare la datele de
identificare ale societăţii comerciale cu ale cărei acţiuni se va garanta, numărul acestora,
valoarea lor nominală şi procentuală (în funcţie de capitalul social), extras din registrul
acţionarilor, actul constitutiv al societăţii.
Pe durata contractului debitorul nu va vinde şi nu va accepta nici un privilegiu
asupra acţiunilor cu care a garantat, fără aprobarea creditorului. De asemenea nu este
posibilă cererea creditorului de a se plăti anticipat datoria, în cazul în care debitorul
constituie o altă garanţie pe acţiuni.
În situaţia în care debitorul nu şi-a executat obligaţia, creditorul va putea intra în
posesia acestor acţiuni, dar va ţine seama la vânzare de prevederile din actul const itutiv
al societăţii ce vizează această operaţiune juridică (de exemplu obligaţia de a vinde cu
preferinţă acţionarilor societăţii).
Debitorul are următoarele are dreptul de a dispune şi de a administra bunul dat în

garanţie. Acesta are însă obligaţia de a întreţine bunul cu care a garantat şi de a-l folosi ca
un bun proprietar. Degradarea acestuia din culpa sa va atrage o despăgubire de cel puţin
500 de Euro.
Creditorul are dreptul de a verifica bunul cu care s-a garantat şi să ceară executarea
silită în momentul în care sesizează lipsa întreţinerii sale de către debitor. În cazul
neîndeplinirii obligaţiei asumate de către debitor, creditorul poate intra în posesia bunului,
îl poate reţine sau vinde. De asemene creditorul are obligaţia răspunderii pentru paguba
cauzată prin pierderea sau deteriorarea bunului, aflat în păstrare. Atunci când debitorul a
realizat executarea, creditorul are obligaţia să restituie bunul acestuia, dacă acesta este în
posesia sa.
Prioritatea1 pe care cei ce beneficiază de garanţie o au la executare silită în faţa
celorlalţi creditori, este legetă de publicitatea garanţiei. Publicitatea se realizează în
momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare de la Registrul Comerţului, pe un termen de 5 ani. Dacă obligaţia garantată nu
depăşeşte suma de 300 de Euro, publicitatea se poate realiza şi prin luarea în posesie a
bunului cu care s-a garantat.
Dacă debitorul garanţiei nu şi-a executat obligaţia de plată, creditorul are la
îndemân ă două posibilităţi prin care îşi poate realiza creanţa. Astfel, acesta poate intra în
mod paşnic în posesia bunului cu care s-a garantat, folosind mijloacele proprii, fără a
tulbura ordinea publică. În cazul în care debitorul se opune preluării bunului, creditorul va
face apel la executorul judecătoresc, ce poate fi însoţit de un funcţionar poliţienesc.
Ulterior preluării bunului, creditorul, înainte de vânzare va noti fica creanţa sa
debitorului şi celorlalţi creditori ai acestuia, ei putând face opozi ţie la vînzare.
Nerespectarea procedurii va anula vânzarea. Credito rul poate să-şi adjudece bunul liber
de orice sarcini, cu obligaţia oferirii terţilor a posibilităţii de a participa.
1
122
Încetarea contractului de garanţie reală mobiliară poate avea loc la îndeplinirea
obligaţiei debitorului, prin hotărâre judec ătorească sau ca urmare a renunţării creditorului
la garanţie.
Unde se înscrie garanția reală mobiliară?
Răspuns
Contractul de depozit
Contractul de depozit1 este actul juridic prin care o parte, numită deponent,
încredinţează bunuri altei persoane, numită depozitar, ce va fi obligată să le restituie la
cerere. În schimbul păstrării mărfurilor în depozit, depozitarul va primi un comision.
Contractul nu implică transmiterea către depozitar a proprietăţii asupra mărfurilor date în
depozit.
Depozitul2 este un contract bilateral, cu titlu oneros, comutativ şi real.
Din punct de vedere al consimţământului depozitul va fi perfectat atunci când va
avea loc şi tradiţiunea bunului.
Capacitatea cerută pentru deponent este aceea de a face acte de administraţie, iar
în cazul depozitarului cea necesară actelor de dispoziţie. În cazul depozitului comercial 3,
depozitarii sunt societăţi comerciale specializate în efectuarea acestui tip de contract.
Obiectul contractului este reprezentat de bunuri mobile corporale, inclusiv
creanţele reprezentate de titluri la purtător. În cazul depozitului neregulat comercial,
obiectul cuprinde bunuri fungibile şi consumptibile, fiind restituite nu aceleaşi obiecte, ci
unele asemănătoare. În acest caz depozitarul devine proprietarul bunurilor depozitate.
Forma depozitului este cea scrisă, ad probationem. Recipisa şi warantul constituie
cerinţe de validitate a acestuia.
Depozitarul4 are următoarele obligaţii:
1
2
reglementat prin Legea nr.153/1937 privind magazinele generale şi warantarea mărfurilor şi cerealelor.
3
4
123
- păstrarea bunului în depozit. Culpa depozitarului va fi apreciată după tipul
abstract al omului prudent şi diligent, acesta fiind obligat să conserve bunul primit în
aceeaşi manieră cu cea folosită în cazul lucrurilor sale. Orice clauze ce vizează exonerarea
de răspundere a acestuia trebuie să fie stipulate expres în contract;
- restituirea bunului depozitat, împreună cu fructele produse, în momentul
încheierii contractului. În caz de forţă majoră sau caz fortuit, riscul pieirii sau deteriorării
bunului aparţine deponentului, iar înstrăinarea acestuia fără drept de către depozitar va
atrage răspunderea sa pentru prejudicierea celui de la care l-a primit.
În situaţia decesului deponentului, depozitarul va preda bunurile aflate în depozit
moştenitorilor acestuia, proporţional cu partea ce li se cuvine în urma succesiunii.
Depozitarul va emite, ca urmare a acceptării mărfurilor, recipisa de depozit, prin
care este recunoscută primirea acestora, talonul şi warantul. Recipisa de depozit şi
warantul sunt titluri de credit negociabile, ce reprezintă mărfurile depozitate şi pot fi
transmise prin gir. Deponentul va constitui un gaj asupra mărfurilor depozitate
transmiţând prin gir warantul, posesorii ulteriori fiind ob ligaţi să înştiinţeze despre aceasta
pe emitentul titlului.
Deponentul1 are obligaţia de a plăti depozitarului remuneraţia convenită prin
contract, să-l despăgubească pe acesta de cheltuielile utile făcute cu bunul depozitat şi să
ridice lucrul la termenul stipulat. Neridicarea mărfurilor după trecerea a 8 zile de la
expirarea termenelor fixate în recipisa warant va îndreptăţii societatea depozitară să
procedeze la vânzarea acestor bunuri.
Dacă deponentul, posesor al recipisei de depozit a constituit un gaj asupra
mărfurilor, prin transmiterea warantului, nu poate solicita eliberarea bunurilor, pân ă la
plata creditorului său gajist. În cazul în care acesta nu face plata datoriei, posesorul
warantului va putea cere în termen de 30 de zile de la scadenţă, vânzarea m ărfurilor aflate
în depozit.
Încetarea contractului de comision are loc fie prin falimentul unei părţi, prin
împlinirea termenului specificat sau prin rezoluţiune.
Spețe
Contract de vânzare 2 (Decizia nr. 65/2006, Secţia comercială)
Reclamanţii F.V., M.L., C.E., D.D.M., L.V., G.M., D.I.P., P.G., N.C.P., N.F. şi N.Ş.,
au chemat în judecată pe pârâtele SC A. SA Vâlcea şi SC Z. SRL, solicitând s ă se constate
nulitatea absolută a contractului de vânzare-cump ărare a suprafeţei de 276 mp pentru
cauză ilicită şi preţ neserios.
Tribunalul Vâlcea, prin sentin ţa civilă nr. 486 din 10 mai 2004, a constatat că secţia
civilă este competentă să soluţioneze cauza, a anulat acţiunea reclamanţilor N.F., N.C.P.
şi N.Ş. Instanţa de fond a reţinut că prin decizia civilă nr. 1013/2002 a Tribunalului Vâlcea
s-a constatat valabilitatea con venţiei, cu putere de lucru judecat în privinţa cauzei
contractului, iar ca o condiţie de admitere a acţiunii revocatorii este
1
Ibidem
2
www.scj.ro
124
anterioritatea creanţei faţă de actul fraudulos. În privinţa preţului, instanţa a considerat că
acesta reprezintă voinţa părţilor.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 274/ A-C din 15 decembrie 2004, a respins
ca nefondat apelul reclamanţilor, împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanţii
declarând recurs.
Recurenţii susţin că în mod greşit instanţa de apel a soluţionat litigiul pe fond, cât
timp o secţie necompetenţă a tribunalului a judecat pricina în primă instanţă, a interpretat
greşit actul dedus judecăţii, contractul de vânzare-cump ărare fiind lovit de nulitate
absolută pentru fraudarea intereselor creditorilor, care nu au putut executa creanţele
rezultate din drepturile salariale, indemnizaţii de concedii medicale sau de odihnă şi
garanţii materiale şi totodată nu s-a pronunţat asupra preţului derizoriu al contractului.
Dispoziţiile art. 975 C. civ. îndreptăţesc pe creditori să ceară revocarea actelor
juridice încheiate de debitor în frauda lor, când p rin acestea se tinde la mărirea
insolvabilităţii sale. Când actul este un titlu oneros, condi ţia anulării lui este legată de
complicitatea terţului dobânditor, iar aceasta este prezumat ă în situaţia în care, chiar dacă
nu a cunoscut intenţia debitorului de a prejudicia interesele creditorului, a cunoscut totuşi
faptul că prin actul la care participă, a creat sau a mărit insolvabilitatea debitorului. Din
această perspectivă, este de netăgăduit că vânzarea terenului la un pre ţ derizoriu, prezumă
condiţia complicităţii (consilium fraudis).
Pe de altă parte, condiţia anteriorităţii creanţei, în raport cu actul atacat, suportă o
excepţie: când debitorul încheie un act fraudulos cu scop ul de a prejudicia un credit viitor.
Actul fraudulos de înstrăinare săvâr şit cu scopul sustragerii unui bun de la confiscare sau
de la urmărire silită este revocabil, dacă a fost încheiat după săvâr şirea faptei care a
determinat creanţa. Aşadar, chiar şi în ipoteza, greşit stabilită de altfel de instanţele de
fond, privind posterioritatea creanţei, acţiunea revocatorie era admisibilă. Însă, din
materialul probator administrat, rezultă că anterior încheierii actului de vânzare
cumpărare, vânz ătorul nu le satisfăcuse reclamanţilor drepturi rezultate din raporturile de
muncă începând cu anul 2001, situa ţie constatată prin mai multe hotărâri judec ătoreşti
pronunţate de Tribunalul Vâlcea.
Aşadar, întrucât printr-o ac ţiune revocatorie se tinde readucerea în gajul general al
creditorilor chirografari valori care au ieşit fraudulos din patrimoniul debitorului, acţiunea
reclamanţilor va fi admisă prin admiterea recursului.
Vicii ascunse1 (Decizia nr.2981 din 17 octombrie 2006, Secţia comercială)
Prin sentinţa nr.562 din 11 mai 2005, Tribunalul Arad , Secţia Comercială şi de
Contencios Administrativ a admis acţiunea promovată de reclamanta, SC A. V. SA
Arad, în contradictoriu cu pârâta, SC M. SA Bra şov, şi a obligat pârâta la plata
despăgubirilor. În fapt, instanţa de fond a reţinut, că în baza comenzii din 16.01.2004,
reclamanta a cumpărat de la pârât ă saboţi de frân ă care au fost montaţi pe vagoane
cisternă şi livraţi beneficiarului extern KVG din Germania. La 4 mai 2004, beneficiarul
extern a reclamat deficienţele calitative care au determinat blocarea vagoanelor în
Polonia şi care ulterior au fost constatate prin raportul efectuat de specialiştii din Berlin
– Facultatea III, concluzia acestui raport fiind, c ă în mişcare sabotul de frân ă uzează
1
www.scj.ro
125
roata şi nu invers roata să uzeze sabotul de frân ă. Raportul a fost transmis reclamantei la
26 mai 2004. Aceasta a comandat la o altă firmă, saboţi de acelaşi tip, în vederea
înlocuirii saboţilor defecţi, saboţi pe care i-a trimis în Polonia.
Cu privire la excepţia prescripţiei acţiunii, instanţa de fond a apreciat că, în raport
cu art.11 din Decretul nr.167/1958, întrucât saboţii de frân ă au fost livraţi în perioada 24
martie 2004 – 30 aprilie 2004, iar vici ile acestora au fost constatate la 4 mai 2004,
termenul de un an nu a fost împlinit la data introducerii acţiunii, acţiunea fiind promovată
în termen.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin
decizia nr.202/A din 12 decembrie 2005, a admis apelul declarat de pârâta SC M. SA
Braşov, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea ca prescrisă. Conform
art.7 din Decretul 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se na şte dreptul
la acţiune. În cauză, această dată este considerată fie la 4 mai 2004, fie la 26 mai 2004,
când beneficiarul extern a comunicat reclamantei ra portul asupra deficienţelor saboţilor
de frân ă . Cum acţiunea a fost înregistrată la tribunal la 14 ianuarie 2005, termenul de
prescripţie de 6 luni prevăzut în art.5 din Decretul nr.165/1958 s-a împlinit cel mai târziu
la 26 noiembrie 2004. S-a apreciat că, în mod greşit instanţa a făcut aplicarea art.11 din
Decretul 167/1958, deoarece termenul de un an instituit de acest text este un termen
limită de constatare a viciilor, iar de la data descoperirii lor, înăuntrul acestui termen,
curge termenul de prescripţiei de 6 luni, prevăzut în art.5 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs, arătând c ă:
- instanţa, în mod greşit, a reţinut perioada de constatare a viciilor între 28 mai
2005 – 7 iunie 2004, când potrivit probelor de la d osar, aceasta este cuprinsă între 30 mai
2004 – 20 iunie 2004, chiar dac ă raportul a fost transmis de beneficiarul extern, la
26 mai 2004; prin minuta din 5 iulie 2004 semnată de pârât ă s-au finalizat verificările în
laboratorul reclamantei iar pârâta, la 14 iulie 200 4, cu adresa nr.112/1357a recunoscut
existenţa viciilor, data de la care s-a născut dreptul la acţiune;
- intimata a fost de rea credinţă, viciile fiind ascunse cu viclenie, întrucât, prin
adresa nr.202/9 noiembrie 2003 emisă de intimată şi minuta din 14 noiembrie 2003
încheiată de părţi, s-au constatat aceleaşi defecte de calitate la un alt lot cu saboţi de frân
ă;
- noua tranzacţie nu ar fi fost încheiată dacă pârâta nu ar fi omis s ă o înştiinţeze asupra
problemelor de turnare, pe care le avea şi dacă nu ar fi dat „Declara ţia de conformitate”, care
atest ă „îndeplinirea condi ţiilor de calitate a produsului corespunzător scopului pentru care a
fost executat”, fapt ce dove deşte reaua credinţă, situaţie în care termenul de prescripţie
incident este cel general de 3 ani iar nu cel de 6 luni.
Recursul este fondat .
Reclamata a solicitat obligarea pârâtei la restituirea preţului plătit cu dobânda
aferentă dar şi la despăgubiri, constând în înlocuirea produsului cump ărat şi prejudiciul
ce i-a fost cauzat de calitatea lui necorespunzătoare, invocând contractul de vânzare –
cumpărare, în care reclamanta a avut calitatea de cumpărător iar pârâta de vânz ător,
bunul vândut constând în sabo ţi de frân ă pentru vagoane de cale ferată.
Instanţa de apel a reţinut corect că acţiunea a fost motivată privind răspunderea
pentru vicii. Instanţa trebuia să stabilească fără echivoc, dacă deficienţele de calitate
reclamate se încadrează în categoria lipsurilor calitative corespunzătoare obligaţiei de
predare, caz în care termenul de prescripţie este cel general de 3 ani sau dacă acestea
reprezintă vicii ascunse, situaţie în care termenul de prescripţie este fie cel de 6 luni,
prevăzut în art.5 din Decretul nr.167/1958, dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie, fie
126
cel general de 3 ani, dacă viciile au fost ascunse cu viclenie, adică vânz ătorul a fost de
rea credinţă, întrucât cuno ştea viciul de care este afectat bunul vândut. Cum î ntinderea
despăgubirilor este diferită, după cum viciile au fost sau nu ascunse cu viclenie, faţă de
faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri peste preţul plătit, fapt ce caracterizează reaua
credinţă a vânz ătorului în ascunderea viciilor, instanţa trebuia să analizeze şi să se
pronunţe în raport cu ceea ce s-a cerut.
Indiferent de buna sau reaua credinţă a vânz ătorului, cursul prescripţiei
extinctive a început la data descoperirii viciilor, ca fiind cel al finalizării testelor în
laboratorul reclamantei, cu participarea unui reprezentant al pârâtei, din 14 iulie 2004,
când pârâta, prin adresa nr.112, a recunoscut existenţa deficienţelor de calitate, şi a
propus resortarea saboţilor de frân ă.
În consecinţă, Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza
la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Contract de transport1 (Decizia nr. 93/2006, Secţia comercială)
Reclamanta S.N.P. P., sucursala Sibiu, a chemat în judecată pârâtele C.F.R. M.

Braşov, SC P. SA Ploieşti şi S.N.P. P. Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei g ăsită în
culpă, la plata sumei de 6.502.994 lei, reprezentând con travaloare marfă lipsă la
destinaţie, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 3909 din 19 decembrie 2003, a admis în parte
acţiunea. Totodată, tribunalul a admis cererea reconvenţională a pârâtei SC P. SA Ploieşti
şi a obligat pe pârât ă C.F.R. M. Braşov la plata sumei de 110.075 lei contravaloarea
taxelor de transport şi la 20.000 lei cheltuieli de judecată. Instanţa de fond a reţinut, în
esenţă, că la staţia de destinaţie s-a constatat violarea sigiliilor şi diferenţă în minim de
250 kg benzină, iar faţă de soluţia că pârâta SC P. SA Ploie şti a fost obligată la plata
taxelor de transport şi pentru cantitatea de benzină sustrasă în timpul transportului, aceasta
este îndreptăţită să i se restituie de către cărăuş diferenţa de taxă plătită.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 185 din 1 martie 2004, a respins ca nefondat
apelul pârâtei C.F.R. M. Bra şov, considerând c ă nu a fost răsturnată prezumţia de culpă
de către cărăuş, întrucât procesul verbal de constatare nu a fost semnat de un delegat al
reclamantei ci de un manipulant, iar la destinaţie vagonul avea sigiliile furnizorului rupte.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta C.F.R. M. Bra şov, a declarat recurs.
Recurenta susţine că procesul verbal de constatare constituie actul prin care se stabileşte
responsabilitatea părţilor. Neacordând valoarea probant ă a acestui înscris, instanţa a
depăşit atribuţiile judecătoreşti. Procesul verbal a fost însuşit de reclamantă, iar
consemnările referitoare la lipsa unui sigiliu pe ventilul central stabileau că nu se putea
sustrage combustibil pe timpul transportului. Simpla observaţie a reprezentantului
destinatarului privind lipsa cantităţii de 250 kg benzină, nemotivată nu justifică atragerea
răspunderii cărăuşului.
Prin convenţia de cărăuşie din 20 octombrie 2002, pârâta C.F.R. M. Bra şov s-a
obligat să transporte cantitatea de 47.600 kg benzină de la furnizor (SC P. SA Ploieşti), la
beneficiar, în condiţiile prevăzute de regulamentul de transport C.F.R. La destinaţie,
1
www.scj.ro
127
reclamanta a constatat lipsa unuia din sigiliile predătorului şi a cantităţii de 250 kg
benzină.
Prezumţia de culpă nu a fost răsturnată de cărăuş, procesul verbal de constatare
consemnând, atât lipsa unui sigiliu cât şi a unei cantităţi din produsul transportat.
Prevederile art. 82 şi art. 83 din regulamentul C.F.R. stabilesc în sarcina transportatorului
răspunderea pentru marfă din momentul preluării. Preluarea vagonului
a fost fără obiecţiuni din partea cărăuşului, iar la staţia de destinaţie s-a constatat lipsa
unui sigiliu şi a unei cantităţi din produsul transportat, consemnate în procesul verbal de
constatare. În momentul preluării vagonului de la expeditor, cărăuşul devenea răspunzător
de integritatea mărfii; iar în momentul în care la staţia de destinaţie s-a constatat lipsa unei
cantităţi din marfa transportată nu se mai poate susţine vinovăţia expeditorului. Aceasta
cu atât mai mult, cu cât com isia de control a sesizat lipsa la ventilul central a unui sigiliu.
Evocarea exonerării de răspundere a cărăuşului pe considerentul că procesul verbal
de constatare a fost acceptat de părţi, nu este susţinută. Procesul verbal susmenţionat nu
poartă semnătura decât a unui dintre cele şase persoane participante la constatări, iar sub
acest aspect actul nu poate fi opozabil reclamantei.
Instanţele de fond au analizat judicios materialul probator şi au interpretat actele
normative în sensul scopului pentru care au fost edictate, astfel încât, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 185 din
1 martie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Contract de garanţie reală mobiliară1 (Decizia nr. 2497/2006, Secţia

comercială)
Prin acţiune, reclamanta SC I. SA Iaşi a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu

pârâtele SC A. SRL C ălăraşi şi A.D.R.S.M., să se anuleze contractul de gaj fără
deposedare autentificat sub nr. 4510 din 10 decembrie 2001. Prin sentinţa civilă nr. 2382
din 29 iulie 2004 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, în dosar nr. 1718/2004, s-a respins
acţiunea reclamantei, iar prin decizia nr. 574 din 9 decembrie 2004 pronunţată de Curtea
de Apel Bucureşti s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a anulat sentinţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 421/2005, care a
pronunţat sentinţa nr. 180 din 29 martie 2005 prin care s-a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin contractele nr. 73 şi 74 din 22 iunie
2001, reclamanta a vândut c ătre pârâta SC A. SRL instala ţii de morărit şi echipamente
electrice, iar pârâta a gajat o parte din aceste bu nuri prin contractul de gaj fără deposedare
autentificat sub nr. 4510/2001, încheiat cu A.D.R.S.M.
Întrucât reclamanta nu a primit pre ţul integral al bunurilor vândute a invocat
anularea contractului de gaj, considerând c ă dreptul de proprietate nu se transferase la
cumpărare. Instanţa fondului a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 1295 C. civ., faptul
că preţul nu se achitase integral nu are nici o relevanţă mai ales că părţile au convenit ca
transferul proprietăţii să se facă la data şi locul livrării, respectiv la 20 noiembrie 2001.
Cum contractul de gaj a fost perfectat ulterior acestei date (10 decembrie 2001) s-a
1
www.scj.ro
128
constatat că la data la care pârâta a dispus de bunuri avea toa te prerogativele acestui drept.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, apel ce a fost respins ca
nefondat. Că, în calitatea sa de proprietară a perfectat contractul de gaj fără deposedare în
favoarea A.D.R.S.M., iar bunurile gajate sunt bunuri mobile şi nu imobile aşa cum le
defineşte art. 6 alin. (3) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanţiilor reale
astfel încât, ele pot face obiectul gajului.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta. Recurenta consideră că moara de grâu,
împreun ă cu accesoriile sale, fac parte din categoria bunurilor imobile conform art.
469 şi că, în aceste condiţiile gajul fără deposedare este lovit de nulitate, fiindcă s-ar
încălca prevederile art. 1751 C. civ. Mai susţine reclamanta că, din cuprinsul contractului
de gaj fără deposedare lipsesc o serie de elemente strict necesare reglementate de art. 1656
C. civ., cum ar fi numărul şi data contractului de împrumut, marginile în care s-a
contractat, adică suma pe care o garantează cu bunurile.
Curtea a constatat, că s-a stabilit în mod corect natura bunurilor ce formează obiectul
gajului fără deposedare, ca fiind mobile în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea
nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare. Astfel, în alin. (2) se
prevede că sub incidenţa titlului VI cade orice bun mobil corporal sau bun mobil care este
accesoriul altui bun imobil, dar care poate fi înlăturat sau extras din acesta, cu excepţia
clădirilor şi a materialelor de construcţii.
Faţă de considerentele expuse, constatându-se c ă decizia atacată a fost dată cu
aplicarea corectă a legii pe interpretări de fapt corect stabilite, Înalta Curte va respinge
recursul, ca nefondat.
1. Contractul de vânzare reprezintă operaţiunea de transmitere a
.....................................bunurilor mobile
2. Cumpărătorul ca obligaţii ca urmare a încheierii contractului, plata preţului, luarea în
primire a bunului achiziţionat şi ......................................
3. Mandatul presupune existenţa unui privilegiu special al .............................., pentru
ceea ce i se datorează.
4. Contractul de comision este actul juridic prin care o parte, numită ............... se obligă
să execute acte de comerţ pentru cel ce l-a împuternicit (comitent)
1. Contractul de vânzare este bilateral (ambele părţi sunt titulare de drepturi şi obligaţii
corelative), oneros (părţile urmăresc obţinerea de profit), comutativ (obligaţiile părţilor
sunt certe de la data încheierii contractului), consensual
2. Vânzarea poate avea
loc a) prin cânt ărire
b)pe încercate
c) pe gustate
3. Forma mandatului poate fi
a) scrisă
b) tacită.
4. Expeditorul din contractul de transport are următoarele
obligaţii: a) alegerea mijlocului de transport;
129
b) predarea mărfii, la termenul prevăzut în contract şi încărcarea acesteia în mijlocul de
transport ales;
c) transportul mărfii
1. Ce reprezintă mandatul?
2. Care sunt bunurile supuse garanției reale mobiliare?
3. Care sunt bunurile ce fac obiectul contractului de vânzare?
4. Ce obligații are depozitarul în contractual de depozit?
5. Cum se deosebește contractual de agenție de cel de comision?
Total: 10 de puncte ( câte 2 puncte pentru fiecare întrebare) Total
general: 90 puncte + 10 puncte din oficiu = 100 puncte
Bibliografie

Bucureşti, 2013;
2012;
2014;
2019
2007;
Bucureşti, 2019;
Bucureşti, 2013;
Bucureşti, 2011;
Bucureşti, 2012.
2016
2018
130
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. Titlurile de credit

7.1. Titlurile de credit
7.2. Infracțiuni
Bibliografie

-să definească titlurile de credit
-să realizeze operațiuni cu titlurile de credit
-să recunoască efectele acestora
Titlurile de credit
Titlurile de credit reprezintă înscrisuri sau documente prin intermediul cărora

deţinătorii legitimi îşi vor exercita drepturile patrimoniale încorporate în acestea, la o dată
ulterioară.
Prin intermediul titlurilor de credit se amân ă plata datoriei emitentului acestuia,
faţă de prestaţia actuală a creditorului obligaţiei specificate în titlu. Avantajul acestora
constă în faptul că circulă uşor şi sunt negociabile, constituind atât mijloc de plat ă, cât şi
de garanţie între comercianţi.
Titlurile de credit1 au următoarele caracteristici:
- caracterul formal, reprezentat de faptul că forma şi elementele specifice ale
acestora sunt prevăzute de lege. Menţiunile prevăzute în scris determină drepturile şi
obligaţiile specifice şi nu pot fi completate cu elemente prevăzute în alte documente;
- caracterul constitutiv evidenţiat de faptul că fără înscris nu există nici un drept.
Existenţa şi valorificarea drepturilor patrimoniale depind de existenţa înscrisului;
- caracterul autonom, conform căruia drepturile şi obligaţiile cuprinse în înscris
sunt independente de raportul juridic care a stat la baza lor, iar dreptul ce a fost transmis
dobânditorului este unul original de cel al transmi ţătorului.
După conţinutul lor acestea se clasifică2 în :
1
2
131
a. reprezentative de mărfuri, care conferă un drept real (de proprietate, de
garanţie) posesorului titlului asupra unor mărfuri aflate în depozite,
magazii etc.
Conosamentul este un document eliberat de proprietarul navei de transport
maritim, prin care se atestă încărcarea mărfurilor, posesorul titlului având proprietatea
acestora.
Recipisa de depozit atestă dreptul de proprietate al titularului înscrisului asupra
mărfurilor depozitate în docuri, antrepozite
Warantul transmite titularului înscrisului un drept de garanţie asupra unor mărfuri
depozitate.
b. efecte de comerţ, care conferă titularului lor dreptul la plata unei sume de
bani.
Cambia, este înscrisul prin care se dă dispoziţie unei persoane şă efectueze plata
unei sume de bani la scadenţă unei a treia persoane sau la ordinul acesteia
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană se obligă ca la scadenţă să
efectueze plata unei sume de bani unei persoane sau la ordinul acesteia.
c. valori mobiliare, care încorporează drepturi complexe, patrimoniale
(împărţirea beneficiilor) şi personal nepatrimoniale (alegerea organelor
de conducere, consultarea registrelor societăţii)
Acţiunile, titlurile de credit negociabile, sunt fracţiuni din capitalul social al
societăţii comerciale care conferă posesorului acestora drepturi referitoare la împărţirea
dividendelor, restituirea valorii acestora în cazul lichidării societăţii
Obligaţiunile, titluri de credit negociabile reprezintă obligaţia societăţii de a plăti
la scadenţă sumele împrumutate şi a dobânzilor aferente, titularilor acestora.
După modul de circulaţie acestea sunt:
a. nominative, sunt titlurile de credit în care beneficiarul obligaţiei este precis
determinat în cuprinsul titlului, ce conţine numele acestuia. Transmiterea titlului
se face prin înscrierea de către fostul titular a numelui dobânditorului pe titl u,
urmat de menţionarea lui într-un registru special (la acţiuni se face o menţiune în
registrul acţionarilor a transmiterii proprietăţii, urmată de cea făcută direct pe
acţiune);
b. la ordin, sunt titluri în care transmiterea drepturilor cuprinse în ele se poate face
printr-o procedură numită gir, transcrisă pe dosul titlului, de către posesorul actual
către noul dobânditor;
c. la purtător sunt titlurile de credit conform cărora posesorul acestora este şi titularul
drepturilor cuprinse în ele, fără să fie nominalizat pe titlu. Transmiterea
acestora se face prin simpla transmitere materială a înscrisului, noul posesor dacă
este de bună credinţă neputând fi supus nici unei revendic ări.
În funcţie de specificarea cauzei lor:
a.cauzale, unde în cuprinsul titlului se prevede cauza obligaţiei (acţiunile);
b. abstracte, în care nu se menţionează cauza obligaţiei şi a drepturilor cuprinse în
titlu (cambia).
După legătura cu actul de comerţ:
a. care au actul de comerţ drept cauză a titlului;
b. titluri financiare (pretinderea titularului unui credit dat de o bancă la a emiterii
unui bilet la ordin pentru rambursarea împrumutului).
132
Cambia şi biletul la ordin
Cambia reprezintă înscrisul prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin altei
persoane, numită tras, de a plăti o sumă de bani unei terţe persoane numită beneficiar, la
scadenţă sau la ordinul acesteia.
Subiectele raportului juridic născut prin emiterea cambiei sunt:
- trăgătorul, este persoana care emite titlul şi care îşi asumă obligaţia de plată a unei
sume de bani de către tras;
- trasul, este persoana căreia îi este adresat ordinul de a plăti suma respectivă;
- beneficiarul, este terţa persoană căreia sau la ordinul căreia se va face plata.
Creanţa trăgătorului către tras, ce stă la baza emiterii cambiei se numeşte
„proviziune”, iar crean ţa pe care o va avea beneficiarul faţă de tras „valoare furnizat ă”.
La baza cambiei stau anumite raporturi juridice anterioare emiterii acesteia, numite
„raporturi fundamentale”. Emiterea cambiei 2 nu duce la stingerea raporturilor juridice
fundamentale ce au stat la baza ei. Datorită acestui fapt, în caz de litigiu pentru respectarea
obligaţiilor cambiale, autonomă nu trebuie făcută dovada raporturilor fundamentale.
În situaţia în care, în cambie este trecută menţiunea „nu la ordin”, aceasta va putea
fi transmisă numai potrivit dreptului comun prin cesiune de creanţă (convenţie prin care
creditorul, numit cedent, transmite creanţa pe care o are asupra unei persoane, numită
debitor cedat, unei alte persoane, numită cesionar).
În cazul transmiterii creanţei prin gir, datorită obligaţiilor solidare, obligaţi
cambiali la plata sumei de bani menţionată în înscris vor fi atât tr ăgătorul (emitentul
cambiei), cât şi toţi ceilalţi giranţi ulterioari (transmiţători ai cambiei) care şi-au asumat
plata acesteia. La scadenţă, toţi transmiţătorii devin obligaţi solidar, ultimul posesor al
cambiei, putând cere plata acesteia atât de la tras (obligatul principal), cât şi de la oricare
dintre ceilalţi obligaţi cambiali, fără o ordine de preferinţă în alegerea lor şi pentru întreaga
sumă.
Biletul la ordin este un titlu de creanţă, asemănător cambiei, prin care o persoană,
numită emitent, emite un înscris prin care se obligă să plătească o sumă de bani unui
beneficiar, la scadenţă sau la ordinul acesteia.
Biletul la ordin va avea următoarele menţiuni obligatorii:
- denumirea de bilet la ordin;
- promisiunea de a plăti o anumită sumă de bani;
- prezentarea scadenţei;
- prezentarea locului de plată;
- numele celui ce va primi plata;
- data şi locul emiterii;
- semnătura emitentului.
1
133
Biletul la ordin care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus poate fi prezentat la plată
prin trunchiere, în condiţiile stabilite pentru cambie, producând efectele un ui bilet
original3.
Prevederile cu privire la gir, aval, plata biletului la ordin (nu se mai cere
prezentarea acestuia la acceptare) sunt asemănătoare cu cele de la cambie.
Pentru a fi valabilă cambia trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond şi

formă.
Astfel, vor fi obligatoriu de îndeplinit următoarele condiţii de fond4:
a.consimţământul, în aprecierea acestuia trebuind avut în vedere faptul că drepturile şi
obligaţiile rezultate din raportul juridic cambial au o existenţă proprie. Fiecare raport creat
de obligaţii cambiali este distinct, existenţa consimţământului fiind necesar ă în toate
aceste rapoarte;
b.cauza, având caracter de titlu abstract, cambia se despri nde din cauza juridică care
a stat la baza raportului juridic (raportul fundamental). Drepturile şi obligaţiile formate au
o existenţă proprie, independentă;
c.capacitatea cerută pentru existenţa cambiei este cea prevăzută în cazul
comercianţilor;
d.obiectul cambiei este reprezentat, în cazul fiecărui participant la raportul juridic
cambial de prestaţia la care s-a obligat (trasul să facă plata, trăgătorul să-şi asume obligaţia
trasului de a face plata etc.).
În ceea ce priveşte condiţiile de formă, aceasta este obligatoriu scrisă, conţinând men
ţiuni obligatorii şi facultative. Menţiunile obligatorii sunt:
- denumirea de cambie. Aceasta trebuie să fie înscrisă în textul titlului. Orice
expresie echivalentă nu poate fi primită;
- ordinul necondiţionat de plată a unei sume determinate de bani. Înscrisul va cuprinde
suma de bani în cuantumul determinat pe care trasul trebuie să o plătească la ordinul
trăgătorului, precum şi felul monedei în care se va face, în cifre şi litere;
- numele trasului, expres cuprins în înscris. Aceasta poate fi chiar trăgătorul sau în
cazul în care sunt indicate mai multe persoane, ele vor fi solidar obligate la plată;
- indicarea termenului de plată. Scadenţa plăţii trebuie să fie certă, unică (nu se acceptă
plata în rate) şi posibilă (nu la o dată inexistentă). În cazul în care înscrisul nu indică scadenţa,
acesta va fi plătibil „la vedere” în momentul prezent ării lui. În acest caz cambia trebuie
prezentată la plată în ziua emiterii ei sau cel târziu într-un an de l a emitere. Scadenţa la un
termen de la vedere este reprezentată de posibilitatea oferită beneficiarului cambiei de a o
prezenta la plată la data pe care o doreşte, de la această dată curgând termenul de plat ă expres
prevăzut în înscris. Scadenţa la un termen de la emitere indică scadenţa la o dată rezultată din
curgerea unui anumit termen (zile, săptămâni, luni etc.) de la emiterea ei (de exemplu 40 d e
zile de la emitere). Scadenţa la o zi fixă este indicată prin cuprinderea în cambie a unei zile
determinate;
- indicarea locului plăţii, respectiv localitatea (nu domiciliul sau sediul debitorului)
unde se va efectua plata. Se pot indica mai multe locuri de plată, cambia putând fi prezentat
ă de către beneficiar la oricare dintre acestea. Potrivit art.2 alin.3 din lege se prezumă ca
loc al plăţii, în cazul în care acesta nu
3
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.38/2008
4
134
este indicat în mod expres în cambie, locul arătat lâng ă numele trasului. În cazul cambiei
domiciliate se indică ca loc al plăţii domiciliul unui terţ, în acest caz acesta fiind obligat
la plată;
- numele aceluia căruia sau la ordinul căruia se va face plata (beneficiarul). În cambie
trebuie indicat numele şi prenumele sau denumirea beneficiarului sau pot fi indicaţi mai
mulţi beneficiari. Conform art.3 din lege trăgătorul se poate indica pe sine ca beneficiar;
- data şi locul emiterii cambiei. În cambie trebuie indicată ziua, luna şi anul emiterii
ei, în sens contrar fiind nulă în mod absolut. Prin menţionarea datei se poate verifica
capacitatea trăgătorului în acel moment, precum şi scadenţa cambiei, ce cuprinde
menţiunea plaţii la un anumit termen de la data emiterii.
Locul emiterii cambiei5, al cărui importanţă constă în determinarea legii aplicabile
acesteia, trebuie menţionat expres în înscris sau dacă nu s-a realizat această cerinţă, se
prezumă ca loc al emisiunii cel trecut lâng ă semnătura trăgătorului. În cazul inexistenţei
menţionării localităţii unde a fost emisă, cambia va fi lovită de nulitate;
- semnătura trăgătorului. Trăgătorul are obligaţia semnării cambiei cu arătarea
numelui, prenumelui şi a firmei acestuia (art.8 din lege). Semnătura trebuie să fie
autografă, condiţie ce trebuie îndeplinită de toţi obligaţii cambiali, respectiv trasul,
girantul şi avalistul. În cazul în care o semnătură nu este valabilă, acest fapt nu determină
nevalabilitatea celorlalte semnături ale celorlalţi obligaţi cambiali.
Menţiuni facultative ale cambiei sunt:
- clauza “nu la ordin” determin ă interzicerea transmiterii cambiei prin gir;
- clauza “f ără cheltuieli” sau “f ără protest” are ca efect scutirea beneficiarului
cambiei de a întocmii protestul de neacceptare sau neplată necesar acţiunii în regres;
- clauza privind indicarea unui acceptant la nevoie, prin indicarea de către trăgător în
cambie a unei persoane care să facă plata în cazul în care trasul nu acceptă să o facă;
- clauza “f ără procură” caz în care posesorul cambiei nu are calitatea de mandatar al
altuia, ci beneficiază de un drept propriu la suma prevăzută în înscris;
- ordinul de prezentare la acceptare a cambiei, prin care trăgătorul îl obligă pe
beneficiar să prezinte înscrisul la acceptare trasului;
- clauza “dup ă aviz” ce cuprinde men ţiunea făcută de trăgător trasului să nu
plătească decât dup ă ce primeşte avizul lui;
- clauza “valoare dat ă în garanţie” înseamn ă că titlul a fost dat în virtutea garantării
executării altei obligaţii.
În cazul cambiei în alb, trăgătorul emite înscrisul fără a cuprinde toate menţiunile
obligatorii prevăzute de lege, acestea fiind ulterior completate de către posesorul succesiv
al ei. Semnătura trăgătorului trebuie însă să fie cuprinsă în înscris. Completarea cambiei
cu menţiunile obligatorii se va face, fie de către primitorul ei fie de posesorul ulterior,
înainte de prezentarea acesteia la plată, dar nu într-o perioadă mai mare de 3 ani de la
emiterea înscrisului. Menţiunile trecute de către posesor în cambie vor fi obligatorii pentru
trăgător, chiar dacă înţelegerea anterioară cu privire la acestea nu a fost respectată.
5
135
Transmiterea cambiei se realizează prin următoarele procedee juridice :
1.Girul cambiei. Girul este un act juridic prin care posesorul cambiei, numit girant,
transmite altei personae, numit giratar, printr-o declaraţie scrisă şi semnată pe titlu şi prin
predarea acestuia, toate drepturile izvorâte d in titlul respective. Girul trebuie să fie făcut
înaintea scadenţei sau înainte de dresarea protestului de neplată. Primul girant este primul
beneficiar al cambiei, indicat de trăgător. Al doilea posesor al titlului va deveni giratar, el
putând fi un ter ţ faţă de raportul cambial anterior sau poate fi parte din acesta (tras,
trăgător).
Validitatea girului6 este determinată de condiţiile de fond şi formă pe care acesta
trebuie să le îndeplinească.
a. Condiţiile de fond (altele decât cele generale actului ju
ridic): - girul trebuie să fie necondiţionat;
- girul nu trebuie să fie parţial, ci pentru întreaga sumă cuprinsă în înscris .
b. condiţii de formă:
- girul trebuie să fie scris pe cambie, pe dosul titlului (endossement) sau pe o foaie
ataşată înscrisului, prin memţiunea „pl ătiţi la ordinul lui”;
- la menţiunile anterioare se vor adăuga semnătura autografă a girantului, precum şi
data realizării girului. În lipsa datei se consideră că acesta s-a realizat înaintea termenului
legal de dresare al protestului. Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este menţionat
sau girantul a pus numai semnătura, dar în acest ultim caz numai dacă este scris pe cambie.
Condiţia specifică existenţei girului în alb7 este legată de prezenţa semnăturii
girantului pe dosul cambiei sau pe adaos. Conform art.15 alin.2 la această formă de gir nu
se arată numele giratarului, posesorul înscrisului putând f ie să-l completeze cu numele
său sau să-l transmită altei persoane. Posesorul înscrisului, atunci când nu a completat cu
numele său pe acesta, nu va avea nici o răspundere faţă de dobânditorii ulteriori.
Girul la purtător este echivalentul girului în alb, cu deosebirea că posesorul înscrisului
(giratarul) este desemnat prin menţiunea „c ătre prezentator”, ca titular al dreptului la suma
de bani înscrisă.
2. Cesiunea de creanţă reprezintă convenţia prin care beneficiarul cambiei, numit
cedent, transmite dreptul patrimonial pe care-l are asupra sumei cuprinse în înscris, unei
alte persoane, numită cesionar (noul deţinâtor al cambiei), debitorul crean ţei transmise
numindu-se debitor cedat (trasul).
În cazul cesiunii, cesionarul dobânde şte toate drepturile cedentului, nedobândind un
drept autonom, în acest caz excepţiile pe care debitorul le poate invoca în faţa fostului
posesor, cedentul, putând fi invocate în fa ţa acestuia. În acelaşi timp cedentul nu
garantează cesionarului solvabilitatea debitorului cedat.
Pentru valabilitatea cesiunii de creanţă este necesară efectuarea notificării debitorului
sau acceptarea în mod expres de către acesta a operaţiunii respective.
Garantarea obligaţiilor cuprinse în cambie se realizează prin actul juridic numit aval.
Avalul reprezintă modul prin care o persoană terţă raportului juridic cambial (avalist) se
obligă personal să execute obligaţia plăţii sumei de bani cuprinse în înscris, dacă titularul
acesteia (avalizat) nu o efectuează.
6
7
136
Avalistul poate fi un semnatar al cambiei sau un terţ faţă de raportul juridic pe care-l
va garanta, iar avalizatul poate fi trăgătorul, trasul, acceptatul, girantul sau un alt avalist.
Garantând executarea obligaţiei avalistul devine solidar obligat la plată.
Spre deosebire de gir, avalul poate fi dat şi după scadenţă, dar înaintea dresării
protestului de neplată. Avalul va fi valabil chiar în situaţia nevalabilităţii obligaţiei
garantate, exceptând existen ţa unui viciu de formă a acesteia.
Ca şi girul, avalul se scrie fie direct pe cambie, fie pe adaos cu menţiunea „pentru
aval”.
Avalul produce următoarele efecte8:
- avalistul dobânde şte toate drepturile şi obligaţiile avalizatului;
- avalistul trasului va putea fi urmărit direct, fără necesitatea conservării acţiunilor de
regres, trasul fiind obligat principal;
- obligaţia avalistului este accesorie obligaţiei garantate;
- avalistul poate opune titularului excepţiile privitoare la valabilitatea formală a
cambiei şi a obligaţiei garantate, precum şi excepţiile personale.
Executarea obligaţiei de plată a unei sume de bani de către tras, nu se datorează

ordinului trăgătorului, ci manifestării proprii de voinţă a trasului de a face plata. În situaţia
acceptării cambiei de către tras, acesta devine debitor principal, obligat solidar alături de
trăgător, giranţi şi avalişti.
Posesorul cambiei are dreptul nu şi obligaţia de a prezenta cambia spre acceptare
trasului, aceasta însemnând c ă prezentarea spre acceptare a înscrisului are caracter
facultativ pentru acesta.
Prezentarea la acceptare a cambiei devine obligatorie atunci când scaden ţa acesteia a
fost stabilită „la un anumit termen de la vedere” . În ac eastă situaţie prezentarea trebuie
făcută în termen de 1 an de la data emiterii, nerespectarea procedurii ducând la pierderea
de către posesorul cambiei a acţiunilor cambiale faţă de tras, trăgător şi giranţi.
Obligativitatea prezentării cambiei la acceptare subzistă şi în cazul stipulării clauzei
prezentării acesteia acţiunilor posesorului împotriva trăgătorului şi giranţilor, în caz de
neplată.
Ca urmare a acceptării cambiei9 trasul devine obligat faţă de posesorul acesteia, dar şi
de trăgător astfel:
a. faţă de posesorul cambiei trasul devine obligat principal, dar va fi solidar
răspunzător pentru paltă cu trăgătorul, giranţii şi avaliştii (aceştia fiind debitor în
regres, fiind obligaţi la plată în cazul în care trasul nu o va face);
b. faţă de trăgător, dacă acesta este posesorul titlului, trasul în cazul neplăţii va
suporta o acţiune cambială directă pentru ceea ce poate fi cerut prin regres.
Trasul are dreptul de a revoca acceptarea cambiei, printr-o menţiune pe înscris (de
exemplu – anulat) f ăcută înainte de înapoierea acesteia către posesor. Atunci când trasul
refuză acceptarea posesorul cambiei va trebui să întocmească un act numit « protest de
neacceptare » prin intermediul notarului sau executorului judecătoresc, exercitând înainte
de scadenţă regresul împotriva celorlalţi obligaţi cambiali (trăgătorul, giranţii şi
8
137
avaliştii). Plata se poate face şi de o altă persoană menţionată în înscris (indicatul la
nevoie) sau de către un terţ care doreşte să plătească în locul trasului.
Prezentarea cambiei la plată10 este operaţiunea primordială care trebuie efectuată în

scopul obţinerii sumei de bani datorate, precum şi pentru dresarea protestului în caz de
neplată. Plata cambiei se obţine la scadenţă, prezentarea la plată făcându-se fie în ziua
indicată în înscris, fie într-una din cele dou ă zile lucrătoare care urmează. Prezentarea la
plată se poate face în original sau prin trunchiere (respectiv transpunerea în format
electronic a informaţiilor de pe cambia originală, reproducerea în format electronic sau
transmiterea informaţiei electronice către o instituţie de credit plătitoare).
În cazul în care nu s-a specificat un termen determinat, cambia se consideră a fi plătită
la vedere, adică în momentul prezentării, exceptând faptul când s-a stipulat clauza
termenului de plată calculat de la vedere.
Prezentarea cambiei se va face de către titularul legitim al înscrisului, în primul rân d
trasului acceptant, ca obligat cambial principal, avalistului acestuia, dacă plata nu s-a
efectuat şi apoi debitorilor în regres.
Cambia va fi prezentată la plată la locul şi adresa indicată în înscris. În lipsa adresei
ea va fi prezentată la plată la domiciliile trasului sau a acceptantului prin intervenţie sau
la persoanele desemnate să plătească pentru ei sau la cel al celui indicat la nevoie.
Prezentarea unei cambii la o casă de compensaţii echivalează cu o prezentare pentru plată.
Plata făcută la scadenţă de către tras stinge obligaţiile cambiale ale tuturor debitorilor
cambiali. Plata făcută de un girant stinge obligaţiile debitorilor cambiali ulteriori lui, nu şi
celor anteriori lui.
Posesorul unei cambii nu este obligat să primească plata înainte de înainte de scadenţă.
Plata parţială nu poate fi refuzată, în caz contrar titularul cambiei fiind decâzut din ac
ţiunea în regres pentru această sumă. În caz de plată, trasul poate cere să i se facă pe
cambie menţiunea acestei plaţi şi să i se dea chitanţă. Plata integrală înainte de scadenţă
se face cu consimţământul creditorului.
În acelaşi timp, cel ce plăteşte la scadenţă este liberat de obligaţie, dacă plata nu s-a
obţinut prin fraudă sau gravă greşeală a acestuia. Plătitorul este obligat să verifice valabila
succesiune a girurilor, dar nu şi autenticitatea semnăturilor giranţilor. Legea dispune că
dacă o cambia este plătită într-o monedă ce nu are curs la locul plăţii, suma poate fi plătită
în moneda ţării, după valoarea ei din ziua scadenţei.
Valorificarea drepturilor cambiale11 de către posesor în caz de neplată, se poate face
fie prin mijloacele cambiale, fie prin cele extracambiale.
Mijloacele cambiale au în vedere acţiunile cambiale şi executarea cambială.
Valorificarea drepturilor de către beneficiar se face în principal prin acţiunile
cambiale directe şi de regres.
10
138
Acţiunile cambiale directe sunt îndreptate contra acceptantului şi avaliştilor săi. Ele
sunt în realitate cereri de chemare în judecată obişnuite.
În caz de neplată posesorul, chiar dacă este trăgător, are împotriva acceptantului
(trasul) o acţiune cambială directă pentru suma arătată în cambie împreună cu dobânda,
dac ă a fost stipulată, dobânda legal ă percepută la scadenţă, cheltuielile de protest, precum
şi alte cheltuieli justificate.
Ceilalţi obligaţi cambiali (trăgătorul, giranţii şi avaliştii lor) au o obligaţie de plată
subsidiară obligaţiei trasului acceptant şi vor fi urmăriţi, dacă acesta din urmă nu plăteşte.
Acţiunile cambiale directe se pot realiza numai în termenul de prescripţie.
Acţiunile de regres se execută contra oricărui alt obligat cambial.
Trăgătorul, acceptantul, girantul şi avaliştii cambiei sunt ţinuţi solidari faţă de posesor.
Posesorul are dreptul la urmărire împotriva tuturor acestor persoane, în mod individual
sau colectiv, fără a fi ţinut să observe ordinea în care s-au obligat. Acţiunea pornită
împotriva unuia din obligaţi, nu împiedică urmărirea celorlalţi, chiar dacă sunt posteriori
aceluia.
Posesorul cambiei poate exercita dreptul la regres :
- la scadenţă, dacă plata nu a avut loc;
- chiar înainte de scadenţă dacă:
a. acceptarea a fost refuzată în totalitate sau în parte;
b. în caz de faliment al trasului, fie că acesta a acceptat sau nu, fie în caz
de încetare de plăţi chiar atunci când nu a fost constatat ă printr-o
hotărâre judec ătorească, dacă urmărirea bunurilor a rămas făsră
rezultat;
c. în caz de faliment al trăgătorului unei cambii stipulată neacceptabilă.
Condiţiile de executare a regresului sunt legate de dresarea protestului de neplată,
prin intermediul executorului judecătoresc, respectiv întocmirea înscrisului prin care se
dovedeşte neacceptarea cambiei la plată şi avizul, prin care debitorii în regres sunt
înştiinţaţi asupra refuzului trasului.
Regresul se poate executa înaintea scadenţei, împotriva giranţilor, trăgătorului şi
celorlalţi obligaţi, atunci când la prezentarea cambiei aceasta nu a fost acceptată sau dacă
trasul sau trăgătorul se află în insolvenţă.
Executarea cambială poate fi făcută de către posesorul cambiei, atunci când condiţiile
acţiunilor cambiale directe sau de regres sunt realizate şi are în vedere investirea cu formulă
executorie a titlului, urmată de executarea silită a debitorului. În acest scop debitorul va fi
somat să facă plata, având drept de a face opozi ţie la executare.
Acţiunile extracambiale12 sunt reprezentate de acţiunea cauzală şi acţiunea de
îmbogăţire fără justă cauză.
Acţiunea cauzală are la bază păstrarea raporturilor fundamentale ce au determinat
emiterea cambiei (de exemplu un împrumut). Chiar atunci când aceasta este transmis ă
altei persoane, posesorul cambiei va avea contra debitorului o acţiune ce se bazează pe
acest raport fundamental.
Anterior acestei acţiuni este necesra întocmirea protestului de neplată, urmat de
restituirea cambiei debitorului, prin depunerea acesteia la grefa instanţei, pentru ca acesta
să poată exercita acţiunea în regres. Admiterea acţiunii va permite efectuarea plăţii.
12
139
Acţiunea de îmbogăţire fără justă cauză se poate exercita atunci când posesorul titlului
nu mai poate folosi acţiunile cambiale sau acţiunea cauzală. Reclamatul din această
acţiune trebuie să demonstreze expirarea termenului de prescripţie sau a decăderii din
acţiunile de regres, pentru a nu fi obligat la plată.
Acţiunea de îmbogăţire fără justă este posibilă dacă a avut loc o îmbogăţire efectivă a
debitorilor cambiali, iar posesorul cambiei a suferit un prejudiciu.
Ce reprezintă executarea cambială?
Răspuns
Cecul
Cecul este înscrisul prin care, cel ce are un disponibil bănesc (trăgător) la o bancă
(tras), dă ordin acesteia să plătească o sumă de bani, unui beneficiar. La baza emiterii
acestui titlu stă raportul juridic existent între trăgător şi bancă. Cecul nu poate fi acceptat
şi orice stipulaţiune de dobând ă înscrisă pe cec se socoteşte nescrisă.
Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane este transmisibil prin gir necondiţionat.
Girul este valabil chiar atunci când beneficiarul n u este menţionat sau girantul a pus numai
semnătura, dar girul trebuie să fie înscris pe cec14.
Plata totală sau parţială a cecului poate fi garantată prin aval, iar în urma plăţii făcute de
avalist, acesta va dobândi toate drepturile împo triva avalizatorului şi a celor ţinuţi faţă
de acesta. Avalul se poate da prin semnătura avalistului pe cec. Cecul va avea
următoarele menţiuni obligatorii:
- denumirea de cec;
- ordinul de a plăti o anumită sumă de bani;
- numele trasului;
- prezentarea locului de plată;
- data şi locul emiterii;
- semnătura emitentului.
Dacă trasul refuză plata, posesorul cecului are dreptul la exercitarea acţiunilor în
regres contra giranţilor, trăgătorului şi a celor obligaţi de regres, dar nu şi împotriva
trasului. Ca şi la cambie sau bilet la ordin, refuzul de plată va fi constatat printr-o declaraţia
a trasului.
Aceste acţiuni se prescriu într-un termen de 6 luni de la data expirării termenului
de prezentarea la plată sau, în cazul acţiunilor de regres dintre obligaţii la plată, de la data
plăţii cecului sau a pornirii acţiunii împotriva acestora.
Cecul emis şi plătibil în România, sub sanc ţiunea pierderii dreptului de regres,
trebuie prezentat la plată în termen de 15 zile.Cecul constituie titlu executoriu.
După modurile de circulaţie15 se cunosc cecuri nominative, la purtător şi la ordin, iar
în funcţie de posibilitatea de încasare, întâlnim cecuri cu bară generală sau cu bară
13
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.38/2008
14
140
specială. În primul caz, între cele două linii paralele existente pe faţa cecului, nu există
nici o menţiune, iar la cel cu bară specială, este prezentat numele unei bănci, ce va primi
plata.
Cecul cu barare generală nu poate fi plătit de tras decât unei societ ăţi bancare sau unui
client al trasului.
Cecul circular este emis de o societate bancară ce va fi plătit la cedere în locurile
menţionate.
Cecul certificat, conţine semnătura trasului pe faţa titlului, ce implică menţinerea
acoperirii pân ă ce intervine prescripţia.
Cecul de călătorie este emis de o bancă, în scopul acoperirii cheltuielilor unui voiaj în
străinătate.
Cecul netransmisibil este titlul ce va fi plătit numai primitorului său.
Ce reprezintă cecul circular ?
Răspuns
Spețe
Bilet la ordin16 (Decizia nr. 1237/2006, Secţia comercială)
Prin încheierea din 5 ianuarie 2005, Judecătoria Braşov a admis cererea de

încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea B.C. S.P.I.B.R., privind executarea
biletului la ordin emis la data de 22 martie 2000, contractului angajament şi contractul de
gaj din 7 aprilie 2000, împotriva debitoarelor SC P.A. SA Poiana Braşov şi SC C.G. SRL
Braşov.
Curtea de Apel Braşov, prin decizia civilă nr. 325/ Ap din 4 aprilie 2005, a admis
apelul debitoarei SC P.A. SA Poiana Braşov, a schimbat în tot încheierea atacată şi pe
fond a respins cererea de încuviinţare a executării silite. Instanţa de apel a reţinut, în
esenţă, că raportat la momentul cererii de executare silită a biletului la ordin, aceasta era
prescrisă, avalistul fiind un debitor de regres iar executarea supusă normelor speciale
prevăzută de Legea nr. 58/1934. Cu privire la contractul de angajament şi accesoriile
acestuia, vor urma soarta biletului la ordin, în vederea avalizării căruia au fost încheiate.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, creditoarea a declarat recurs, susţinând c ă
instanţa de apel a interpretat greşit contractul angajament din 24 martie 2000 modificat
prin actul adiţional, reţinând caracterul accesoriu al acestuia în raport cu biletul la ordin.
Prin biletul la ordin emis de către debitoarea SC C.G. SRL la data de 22 martie 2000
aceasta s-a obligat să transmită creditorului N.V. suma de 900.000 dolari S.U.A., scadentă
la 10 aprilie 2000, reprezentând valoarea ac ţiunilor din contractul de vânzare-cumpărare.
Biletul la ordin a fost avalizat de B.C. S.P.I.B.R., instituind garanţii suplimentare conform
convenţiilor din 14 martie şi respectiv 24 martie 2000.
16
www.scj.ro
141
Contractului angajament, încheiat în baza celor două convenţii, i s-au suplimentat
garanţiile la data de 7 aprilie 2000, prin actul adiţional şi contractul de gaj încheiat între
P.V. şi bancă. Biletul la ordin a fost prezentat la plată avalistului şi executat la 2 aprilie
2002 şi respectiv 29 iulie 2002 (pentru cheltuieli de executare), născându-se astfel dreptul
de regres al băncii.
Avalul este o garanţie de drept cambial. El reprezintă o obligaţie cambială accesorie
faţă de obligaţia celui garantat, nu din punct de vedere a obligaţiei principale a trăgătorului,
ci în ce priveşte existenţa cambiei şi a obligaţiei celui garantat. Indiferent de raporturile
(civile sau comerciale) dintre avalist şi persoana avalizată, acestea nu se sting prin
avalizare pentru că obligaţia cambială nu novează obligaţia care i-a dat naştere, iar
avalistul nu dobânde şte acţiunea cambială contra avalizatului sau giranţilor anteriori,
decât dac ă plăteşte cambia sosită la scadenţă. Avalistul este astfel subrogat ipso jure în
drepturile creditorului împotriva avalizatului şi obligaţilor anteriori.
Din această perspectivă instanţa de apel a stabilit judicios caracterul obligaţiei şi
natura normelor aplicabile în cauză. Însă, prevederile art. 94 alin. (2) din Legea nr.
58/1934 stabilesc termenul de prescripţie de un an a acţiunilor posesorului împotriva
giranţilor şi împotriva trăgătorului iar alin. (2), termenul de 6 luni, a acţiunilor giranţilor
unii împotriva altora şi împotriva trăgătorului socotite din ziua din care girantul a plătit
cambia sau din ziua în care acţiunea în regres a fost pornită împotriva sa. Pe de altă parte,
dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 64/1995 prevăd suspendarea oricăror termene de
prescripţie a acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra
debitorului. Astfel, instanţa de apel nu a analizat momentul de la care începe să curgă
termenul de prescripţie şi nici cauzele de suspendare a cursului prescripţiei.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie va admite recursul declarat, împotriva deciziei civile nr. 325/ Ap din 4 aprilie 2005,
pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pe care o va casa cu trimitere spre rejudecare.
CEC fără acoperire17 (Decizia nr.IX/2005, Secţia comercială)
Prin art. 84 din Legea nr. 59/1934 au fost indicate faptele care constituie infracţiuni
comise în legătură cu emiterea cecurilor, prevăzându-se, între altele, la alin.
(1) pct. 2, că se pedepseşte, cu sancţiunea stabilită în acest text de lege, oricine emite un
cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea
termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel în total sau în parte de disponibilul avut.
În actualul Cod penal, s-a prevăzut că emiterea unui cec asupra unei instituţii de
credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea
necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte ori de
a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, dacă s-a
pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege.
În cazul în care beneficiarul are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există
disponibilul necesar acoperirii cecului la tras, fapta nu mai poate constitui, însă,
17
www.scj.ro
142
infracţiunea de înşelăciune, deoarece îi lipseşte un element constitutiv esenţial, respectiv,
inducerea în eroare.
În aplicarea dispoziţiilor art. 215 C. pen., Curtea stabileşte:
1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane,
ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi
fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte ori de a interzice trasului de
a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau
pentru altul, un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului,
constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (4) C. pen.
2. Dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există
disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prevăzută de
art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
1. Prin intermediul titlurilor de credit se ....................plata datoriei emitentului
acestuia, faţă de prestaţia actuală a creditorului obligaţiei specificate în titlu
2. Cambia, este înscrisul prin care se dă dispoziţie unei .................... să efectueze plata
unei sume de bani la scadenţă unei a treia persoane sau la ordinul acesteia
3. Cecul este înscrisul prin care, cel ce are un disponibil bănesc (trăgător) la o bancă
(tras), dă ordin acesteia să plătească o sumă de bani, unui .........................
4. În cazul în care nu s-a specificat un termen determinat, cambia se consideră a fi
plătită la vedere, adică în momentul ...................................
1. Cecul va avea următoarele menţiuni obligatorii:
a)denumirea de cambie;
b)ordinul de a plăti o anumită sumă de bani;
c)numele trasului;
2. Titlurile de credit au următoarele
caracteristici: a) caracterul formal
b) caracterul constitutiv
c) caracterul neautonom,
3. După modul de circulaţie titlurile de credit sunt:
a)nominative
b)la ordin
c)cecuri
4. Posesorul cambiei poate exercita dreptul la regres:
a) la scadenţă, dacă plata nu a avut loc;
b) chiar înainte de scadenţă
1.Cum definiți titlurile de credit?
2. Ce reprezintă avalul cambiei?
3. De câte categorii sunt cecurile?
4. Care sunt condițiile de ezercitare a regresului?
5. Ce reprezintă acțiunile extracambiale?
143
Bibliografie

Bucureşti, 2013;
2012;
2014;
2019
2007;
Bucureşti, 2019;
Bucureşti, 2013;
Bucureşti, 2011;
Bucureşti, 2012.
2016
2018
144
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8. Elemente de procedură civilă

8.1. Probele
8.2. Procedura insolvenței
8.3. Proceduri necontencioase
8.4. Procedura executării silite
Bibliografie

-să cunoască probele admise
-să diferențieze procedura dizolvării de cea a insolvenței
-să cunoască efectele executării silite
Probele admise în dreptul comercial
Obligaţiile cocontractanților pot fi dovedite cu acte autentice, acte sub semnătură

privată, facturi acceptate, corespondenţă, telegrame, registrele comerciale, martori sau
mărturii. Legea instituie libertatea probelor în materie comercială, de exemplu admiţându-
se proba cu martori împotriva înscrisurilor.
În ceea ce priveşte proba prin înscrisuri, aceasta are în vedere declaraţiile părţilor
referitoare la acte sau fapte juridice, făcute prin scriere cu mâna, dactilografiere,
imprimare etc. Registrele, cărţile şi hârtiile casnice nu fac dovada în favoarea deţinătorului
lor, ci împotriva lui, atunci când se refer ă la primirea unei plăţi sau dacă au fost făcute
pentru a reprezenta titlu în favoarea creditorului. În dreptul comercial, datorită celerităţii
circuitului juridic, înscrisurile au un rol mai puţin însemnat ca mijloace de dovadă, faţă de
dreptul civil.
Proba cu martori, are în vedere prezenţa unor persoane străine de proces, care au
cunoştinţă de fapte concludente, necesare soluţionării acestuia.
Mărturisirea, este mijlocul de probă prin care una dintre părţi recunoaşte pretenţia
părţii potrivnice, producându-se astfel consecin ţe juridice împotriva sa.
Expertiza, are în vedere aducerea ca probă a opiniei unor specialişti, în cazul unor
împrejurări de fapt ce necesită cunoştinţe de specialitate.
Prezumţiile, sunt lăsate la aprecierea judecătorului şi reprezintă consecinţele ce pot
fi trase în cazul unui fapt necunoscut, studiind un fapt existent.
18
2007
145
Cercetarea la faţa locului, se realizează de către completul de judecată şi procuror
(atunci când este cazul), prin analizarea în afara instanţei a unor probe netransportabile.
Facturile acceptate, sunt înscrisuri sub semnătură privată, ce fac dovadă deplină
împotriva emitentului acestora. Factura cuprinde date de identificare a părţilor, cantitatea
şi calitatea mărfurilor vândute, fiind dat ă cumpărătorului, în cadrul operaţiunilor de
vânzare-cump ărare, de transmiţătorul proprietăţii mărfurilor. Factura poate face dovadă
şi împotriva cumpărătorului, atunci când a fost acceptat ă de acesta. Acceptarea acesteia
se poate face în mod expres, prin semnarea actului de către cumpărător sau tacit, prin
operaţiuni de revânzare, depozitare etc. a m ărfurilor primite de la vânz ător.
Corespondenţa comercială, cuprinde scrisorile, notele etc. prin intermediul cărora
părţile îşi manifestă voinţa în raporturile de afaceri. Având valoare de înscr isuri sub
semnătură privată, au forţă probantă nu numai originalele acestora, dar şi copiile păstrate
în registrul copier sau cele aflate la sediul profesionistului.
Telegramele19, au forţa probantă a înscrisurilor sub semnătură privată, cu
următoarele menţiuni:
- dacă înscrisul telegramei prezentate la poştă este scris şi semnat de expeditor,
forţa probantă este a unui înscris sub semnătură privată. Valoarea probantă se menţine cu
toate că destinatarul primeşte înscrisul nesemnat, dar originalul predat la oficiul telegrafic
are semnătura expeditorului.
- aceeaşi valoarea probantă o are şi atunci când telegrama a fost semnat ă de altă
persoană decât expeditorul, dar originalul acesteia a fost prezentat sau trimis spre predare
la oficiul telegrafic de expeditor.
Data telegramei probează ora şi ziua expedierii acesteia, iar dacă aceasta nu a fost
transmisă din vina oficiului telegrafic, expeditorul nu va fi ţinut răspunzător.
Comunicările prin telex, fax sau înregistrările electronice, au o forţă probantă
asimilată începutului de dovadă scrisă sau a unei prezumţii. Practica judiciară a considerat
însă forţa probantă în cazul comunicărilor prin telex sau fax, ca cea a înscrisurilor sub
semnătură privată.
Registrele comerciale, respectiv registrul jurnal, registrul inventar, registrul copier
şi registrul cartea mare, pot fi utilizate ca mijloace de probă în circuitul de afaceri. Ţinerea
registrelor comerciale constituie o obligaţie a comercianţilor.
Forţa probantă a acestora este determinată de următoarele reguli:
- registrele, atât cele regulat cât şi cele neregulat ţinute, fac probă împotriva
profesionistului;
- registrele ţinute de către comercianţi, cu respectarea cerinţelor legale, fac probă
şi în favoarea acestora, dacă sunt invocate în litigiile cu alţi comercianţi, în scopul probării
faptelor sau actelor de comerţ.
Registrele comerciale20 sunt considerate mijloace cu valoare probatorie proprie,
determinată de lege şi nu înscrisuri sub semnătură privată sau începuturi de dovadă scrisă.
Cu toate că ţinerea acestora este obligatorie, prezentarea lor ca probă este lăsată la alegerea
profesionistului.
Înfăţişarea registrelor are loc atunci când una dintre p ărţi cere acest lucru sau când
judec ătorul solicită prezentarea acestora în instanţă. Regula în această situaţie este
19
20
Ibidem
146
de a fi prezentate numai extrasele din registre ce privesc cazul aflat în litigiu şi nu tot
conţinutul acestora. Astfel poate fi prezentat un raport de expertiză asupra chestiunii
respective sau o copie legalizată a extrasului.
Comunicarea registrelor este îngăduită limitat, numai în materie succesorală, de
comunitate de bunuri, societăţi, faliment sau asociaţii în participaţiune. De această dată,
procedura presupune studierea, ca urmarea a unei hotărâri judec ătoreşti, în totalitate a
registelor, fie la domiciliul părţii sau la grefa instanţei, fie în alt loc.
Din punct de vedere al competenţei instanţelor, tribunalele judecă, în primă
instanţă procesele şi cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste
1 miliard de lei inclusiv, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect
este neevaluabil în bani. Hotărârile date în prim ă instanţă de judecătorie sunt supuse
apelului la tribunal, iar hotărârile date în prim ă instanţă de tribunal sunt supuse apelului
la curtea de apel. Ulterior, hotărârile pot fi atacate la Înalta Curte de Casa ţie şi Justiţie.
Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contesta ţie în anulare, dacă motivele de mai
jos nu au putut fi invocate în apel sau recurs (cu excepţia invocării lor prin cererea de
recurs, dar respinse de instanţă sau dacă recursul a fost respins fără să fie judecat în fond).
Revizuirea se poate cere în cazul hotărârilor r ămase definitive în instanţa de apel sau
prin neapelare, precum şi a hotărârilor dat ă de o instanţă de recurs atunci când evoc ă
fondul
Cererea de chemare în judecată se face la instanţa de domiciliu (sau sediu) a pârâtului.
Sunt deopotriv ă competente, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea
sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, în
cazul cambiei, cecului sau biletului la ordin, instanţa locului de plată, în obligaţiile
comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau accea a locului plăţii, iar în
cele izvorâte dintr-un contract de tran sport, instanţa locului de plecare sau de sosire.
Cererile în materie de societate, pân ă la sfâr şitul lichidării în fapt, sunt de competenţa
instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal. Cererile în materia reorganizării
judiciare şi falimentului sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia
căruia se află sediul principal al debitorului.
Prescripţia21 se referă la pierderea de către creditor a dreptului de a obţine o
hotărîre judecătorească, datorită neintroducerii în termenul fixat de lege a unei acţiuni, în
scopul trecerii la executarea silită a obligaţiilor debitorului său.
Practic, Dreptul la acţiune, privind un drept principal sau accesoriu, având un
obiect patr imonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit
de lege.
Acţiunile ce derivă din acte comerciale chiar numai pentru una dintre părţi, se
prescriu pentru toţi contractanţii, conform dispoziţiilor legii comerciale.
Termenele de prescripţie ale acţiunilor comerciale, se împart în generale şi
speciale.
Astfel, termenul general de prescripţie este de 3 ani, conform dispoziţiilor din
Decretul nr.167/1958.
Termenele speciale sunt termenul de prescripţie de 2 ani în cazul acţiunilor
mijlocitorilor pentru plata drepturilor lor, cel de 6
21
147
luni contra cărăuşului pe baza unui contract de transport sau cel de 1 an în situaţia cambiei
şi cecului. Legile comerciale speciale cuprind şi ele termene de prescripţie, de genul celui
de 3 ani pentru restituirea dividendelor, de 6 luni privind acţiunea în daune a fondatorilor
la dizolvarea anticipată a societăţii sau cel de 1 an pentru recuperarea prejudiciilor, ca
urmare a săvâr şirii faptelor de concurenţă neloială.
Termenele de prescripţie pot fi suspendate sau întrerupte, conform dispoziţiilor
legale.
Ce diferență există între mărturie și mărturisire?
Răspuns
Procedura insolvenţei
Procedura insolvenţei se referă la modalităţile prin care creditorii îşi pot recupera
sumele datorate de debitorii lor, aflaţi în incapacitate de plată.
Scopul procedurii23 se realizează fie prin intermediul procedurii generale, fie a
celei simplificate. Procedura generală are în vedere supunerea debitorului la reorganizare
judiciară, urmată de faliment sau aplicarea separată a acestor proceduri.
În cazul procedurii simplificate debitorul intră direct în procedura falimentului, fie
ca urmarea a deschiderii procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de 60
de zile. Perioada de observaţie este cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data
confirmării planului de reorganizare sau data intrării în faliment.
Procedura de reorganizare judiciară reprezintă restructurarea activităţii debitorului,
proces ce va permite plata datoriilor acestuia, prin implementarea unui plan de
reorganizare. Acesta prevede, fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie
lichidarea unor bunuri din patrimoniul său şi nu va putea depăşi 3 ani de la data confirmării
sale (există posibilitatea prelungirii cu încă un an, în cazul votului a cel puţin două treimi
dintre creditori).
Procedura falimentului are ca obiectiv lichidarea averii debitorului, plata
creditorilor şi radierea acestuia din registrul comerţului. Intrarea în procedura falimentului
se produce în următoarele cazuri:
- debitorul solicită aplicarea procedurii;
- debitorul nu şi-a declarat în cererea introductivă intenţia de a fi supus reorganizării;
- nici unul dintre cei prevăzuţi în lege nu a depus un plan de reorganizare;
- debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare, dar nu a propus nici un plan în acest
sens sau planul propus nu a fost acceptat;
- sarcinile asumate prin planul de reorganizare nu au fost îndeplinite;
- raportul administratorului judiciar ce propunea intrarea în faliment a fost aprobat.
23
148
Insolvenţa se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile
(aceasta nu se aplică atunci când exist ă lichidităţi, plata nefăcându-se cu rea-credin ţă, dar
intervine în caz de folosire a unor moduri ruinătoare sau frauduloase de plată) şi prin
neplata datoriilor scadente (dacă datoriile comerciale, bugetare, civile sunt certe, scadente
şi exigibile, depăşind valoarea stabilită de lege).
Se prezumă că insolvenţa este vădită, dacă debitorul nu plăteşte după 30 de zile de
la scadenţă datoria sa, faţă de unul sau mai mulţi creditori. Dovada insolvenţei debitorului
se poate face cu înscrisuri (certificatele privind protestele de neplată eliberate de instanţe),
ca urmare a mărturisirii acestuia, prin probarea folosirii unor mijloace frauduloase de plată
de către acesta etc.
Procedura generală este aplicată societăţilor comerciale, societăţilor cooperative,
organizaţiilor cooperatiste, societăţilor agricole, grupurilor de interes economic sau
oricăror persoane juridice de drept privat ce desfăşoară şi activităţi economice, de genul
asociaţiilor şi fundaţiilor.
Procedura simplificată, potrivit art.1 ali.2 din lege, va fi aplicată comercianţilor
persoane fizice, asociaţiilor familiale, societăţilor comerciale, societăţilor cooperative,
organizaţiilor cooperatiste, societăţilor agricole, grupurilor de interes economic,
debitorilor din categoriile stipulate în lege, societăţile comerciale dizolvate anterior cererii
introductive, debitorilor care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în
faliment.
Pentru aplicarea procedurii simplificate societăţile comerciale, societăţile
cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile agricole, grupurile de interes economic,
trebuie să nu deţină nici un bun în patrimoniu, să nu fie găsite actele constitutive sau
documentele contabile ale acestora, iar sediul să nu mai existe sau să nu corespundă celui
declarat la registrul comerţului. Debitorilor din categoriile stipulate în lege, sunt cei ce nu
anexează la cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei şi nici nu depun în termen
de 10 zile de la înregistrarea acesteia lista completă a bunurilor debitorului, lista
creditorilor, lista activităţilor curente pe care doresc să le desfăşoare în perioada de
observaţie, precum şi declaraţia conform căreia îşi arată intenţia de a intra în procedura
simplificată sau în reorganizare.
Conform legii, debitorul aflat în stare de insolvabilitate, în maxim 30 de zile de la
data apariţiei acesteia, este obligat să adreseze tribunalului cererea de supunerea la
procedura insolvenţei. Neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii, atunci când
depăşeşte cu peste 6 luni termenul de 30 de zile, constituie infracţiunea de bancrută simplă,
iar introducerea cu rea-credinţă dă naştere răspunderii patrimoniale. Debitorii care în
ultimii 5 ani precedenţi au fost supuşi unei alte proceduri, nu pot solicita reorganizarea
judiciară. La acestă cerere vor fi anexate bilanţul, balanţa de verificare pentru luna
precedentă, lista bunurilor debitorului, lista creditorilor şi o listă cu transferurile
patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare înregistrării acesteia.
În acelaşi sens, orice creditor ce are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate
introduce cerere de începere a procedurii, în cazul în care debitorul a întârziat mai mult de
30 de zile plata. Cerearea creditorului va cuprinde temeiurile şi cuantumul creanţei sale,
existenţa garanţiilor reale sau a unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului,
precum şi declaraţia acestuia de a participa la reorganizarea activităţii debitorului său.
149
Procedura insolvenţei se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti, respectiv
tribunalul în a cărui rază se află sediul debitorului şi curtea de apel competentă să judece
recursurile împotriva hotărârilor judec ătorului sindic.
Deschiderea procedurii insolvenţei24 are ca efect:
- ridicarea dreptului debitorului de administrare, dacă acesta nu şi-a declarat
intenţia de reorganizare;
- suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor
creditorilor;
- suspendarea cursului prescripţiei acţiunilor ce vizau realizarea creanţelor;
- suspendarea curgerii dobânzilor, major ărilor şi penalităţilor;
- interdicţia înstrăinării acţiunilor sau părţilor sociale;
- suspendarea tranzacţionării de acţiuni ale debitorului pe pieţele reglementate.
Actele frauduloase încheiate de debitor în paguba creditorilor, în cei trei ani
anteriori deschiderii procedurii vor fi anulate de judecătorul sindic. Avem, în acest sens
în vedere:
- actele de transmitere cu titlu gratuit;
- operaţiunile comerciale la care prestaţia debitorului depăşeşte vădit ceea ce a
primit de la terţ;
- actele încheiate cu intenţia părţilor de a sustrage bunuri de la urmărire sau de a
leza drepturile creditorilor;
- actele prin care se transmite un drept de proprietate pentru stingerea unei datorii
a unui creditor, efectuat cu 120 de zile înainte de deschiderea procedurii, dacă valoarea
obţinută de acesta în urma realizării procedurii ar fi fost mai mică;
- actul ce constituie sau perfectează garanţii reale pentru o creanţă chirografară,
efectuat cu 120 de zile înainte de deschiderea procedurii;
- plăţile anticipate ale unor datorii cu scadenţa ulterioară, efectuate cu 120 de zile
înainte de deschiderea procedurii.
De asemenea vor fi anulate actele încheiate în anul anterior deschiderii
procedurii, ce îi pot prejudicia pe creditori:
- cele încheiate cu un asociat comanditat sau care deţine cel puţin 20% din
capitalul societăţii comerciale sau din drepturile la vot în adunarea generală, dacă debitorul
este respectiva societate în comandită, în nume colectiv, cu răspundere limitată sau cu
specific agricol;
- cele încheiate cu un membru sau administrator, dacă debitorul este grup de
interes economic;
- cele încheiate cu un acţionar ce deţine cel puţin 20% din acţiunile debitorului
sau din drepturile la vot, dacă debitorul este respectiva societate pe acţiuni;
- cele încheiate cu un administrator, director, membru al organelor de
supraveghere, societate cooperativă, societate pe acţiuni, societate cu răspundere limitată
sau societate agricolă;
- cele încheiate cu persoane fizice sau juridice cu o poziţie dominantă asupra
debitorului.
Procedurile ce aparţin competenţei tribunalului sunt exercitate prin intermediul
judecătorului sindic, ce are principalele atribuţii:
- pronunţarea motivată a hotărârii de descidere a procedurii;
24
150
- judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii creditorilor de începere a
procedurii;
- desemnarea administratorului judiciar provizoriu sau al lichidatorilor, dintre
practicienii în insolvenţă;
- confirmarea administratorului judiciar sau lichidatorului desemnat de adunarea
creditorilor;
- înlocuirea administratorului judiciar sau lichidatorului, pentru motive
temeinice;
- judecarea cererii de a i se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce
activitatea;
- judecarea cererilor referitoare la atragerea răspunderii administratorilor, ce au
contribuit la producerea insolvenţei;
- judecarea acţiunilor administratorului judiciar sau lichidatorului de anulare a
actelor frauduloase încheiate de debitor;
- judecarea contestaţiilor debitorului, comitetului creditorilor sau altor persoane
interesate;
- admiterea şi confirmarea planului de reorganizare sau lichidare;
- soluţionarea cererii administratorului judiciar sau comitetului creditorilor de
întrerupere a procedurii;
- soluţionarea contestaţiilor la rapoartele administratorului judiciar sau
lichidatorului;
- judecarea acţiunii în anulare a hotărârii adun ării creditorilor;
- pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.
Administratorul judiciar, persoană fizică sau juridică, cu calitatea de practician în
insolvenţă, desemnat de judecătorul sindic în perioada de observaţie sau pe durata
procedurii de reorganizare, are următoarele atribuţii:
- întocmirea unui raport ce vizează situaţia economică a debitorului şi propunerea
intrării acestuia în procedura simplificată sau continuarea observaţiei în cadrul procedurii
generale;
- întocmirea unui raport asupra cauzelor şi împrejurărilor prin care debitorul a
ajuns în insolvenţă;
- întocmirea actelor pe care debitorul trebuia să le facă, în termenul legal;
- elaborarea planului de reorganizarea a activităţii debitorului;
- supravegherea gestiunii patrimoniului debitorului;
- conducerea parţială sau integrală a activităţii debitorului;
- convocarea şedinţelor adunării creditorilor şi acţionarilor;
- introducerea de acţiuni de anulare a actelor frauduloase încheiate de debitor în
dauna creditorilor săi;
- sesizarea judecătorului sindic în legătură cu inexistenţa bunurilor în patrimoniul
debitorului şi imposibilitatea acoperirii creanţelor acestuia;
- menţinerea sau denunţarea unor contracte ale debitorului;
- verificarea şi formularea de obiecţiuni în legătură cu creanţele debitorului;
- încasarea şi urmărirea încasării creanţelor debitorului;
- încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor şi
renunţarea la garanţii;
- sesizarea cu orice problemă a judecătorului sindic.
151
Lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvenţă, desemnat
de judecătorul sindic să exercite următoarele atribuţii, în cadrul procedurii falimentului,
atât în procedura general ă, cât şi în cea simplificată:
- întocmirea unui raport asupra cauzelor şi împrejurărilor prin care debitorului,
căruia i se aplică procedura simplificată, a ajuns în insolvenţă;
- conducerea activităţii debitorului;
- introducerea de acţiuni de anulare a actelor frauduloase încheiate de debitor în
dauna creditorilor săi;
- aplicarea de sigilii, inventarierea bunurilor şi conservarea acestora;
- menţinerea sau denunţarea unor contracte ale debitorului;
- încasarea şi urmărirea încasării creanţelor debitorului;
- verificarea şi formularea de obiecţiuni în legătură cu creanţele debitorului;
- primirea plăţilor pe contul debitorului;
- vânzarea bunurilor din averea debitorului;
- încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor şi
renunţarea la garanţii;
- sesizarea cu orice problemă a judecătorului sindic.
Adunarea creditorilor cuprinde toţi creditorii cunoscuţi ai debitorului şi este
convocat de administratorul judiciar sau lichidator. Acesta are ca atribuţii alegerea
comitetului creditorilor, analizarea situaţiei debitorului, aprobarea rapoartelor
administratorului judiciar sau lichidatorului şi discutarea măsurilor luate de aceştia,
precum şi votarea şi dezbaterea planului de reorganizare.
Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii:
- analizează şi face recomandări asupra situaţiei debitorului;
- negociază condiţiile numirii administratorului judiciar sau lichidatorului;
- ia cunoştinţă şi face contestaţie asupra rapoartelor administratorului judiciar sau
lichidatorului;
- întocmeşte rapoarte asupra măsurilor dispuse de administrator judiciar sau
lichidator;
- solicită ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
- acţionează în sensul anulării unor transferuri patrimoniale realizate de debitor,
în dauna creditorilor.
Administratorul special, este persoana fizică sau juridică desemnat de adunarea
generală a asociaţilor debitorului, pentru a le reprezenta interesele şi are următoarele
atribuţii:
- exprimarea intenţiei debitorului de a propune un plan;
- participă la judecarea anulării unor transferuri patrimoniale realizate de debitor,
în dauna creditorilor;
- formulează contestaţii;
- propune planul de reorganizare;
- administrează activitatea debitorului;
- participă la inventar, la raportul final şi la aprobarea acestuia;
- este notificat cu privire la închiderea procedurii.
152
Conform legii, în termen de 30 de zile de la data numirii sale, lichidatorul va realiza
un program al operaţiunilor de lichidare şi al distribuirii sumelor rezultate. În urma
lichidării creanţele vor fi plătite în următoarea ordine:
- taxele, timbrele sau alte cheltuieli legate de efectuarea procedurii;
- creanţe rezultate din raporturile de muncă;
- cele rezultate din creditele acordate de instituţiile de credit pentru realizarea
procedurii;
- cele ce reprezintă obligaţii de întreţinerea, alocaţiile pentru minori etc;
- cele reprezentând credite bancare;
- sumele necesare întreţinerii debitorului şi familiei sale;
- alte creanţe chirografare;
- creditele acordate de către un asociat ce deţine cel puţin 10% din acţiunile
debitorului sau din drepturile la vot, de membrul unui grup de interes economic sau cele
ce derivă din acte cu titlu gratuit.
După aprobarea raportului final de către judecătorul sindic, sumele rezultate vor
fi împărţite creditorilor, iar restul debitorului.
La cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate
dispune ca datoriile debitorului să fie acoperite în parte de membrii organelor de
conducere sau de supravegherea a acestuia sau de către orice altă persoană, ce a cauzat
apariţia insolvenţei. În acest sens, membrii organelor de conducere răspund atunci când:
- au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în interes personal sau al altei
persoane;
- au făcut acte de comerţ sub acoperirea persoanei juridice, în interes propriu;
- au dispus continuarea avtivităţilor ce duceau la încetarea de plăţi, în propriul
interes;
- au ţinut o contabilitate fictivă;
- au deturnat sau ascuns o parte a activului şi au mărit fictiv pasivul societăţii;
- au folosit mijloace ruinătoare pentru a preîntâmpina ajungerea în încetare d e
plăţi;
- au plătit cu preferinţă datoria unui creditor, în luna precedentă încetării plăţilor.
Legea prevede ca infracţiuni în legătură cu insolvenţa:
- bancruta simplă, ce constă în neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii de
deschiderea a procedurii, cu depăşirea cu mai mult de 6 luni a termenului de 30 de zile, de
către debitorul persoană fizică sau reprezentantul persoanei juridice;
- bancruta frauduloasă, ca faptă de falsificare, sustragere, distrugere a evidenţelor
debitorului, ascunderea activului acestuia, înfăţişarea de datorii inexistente sau
înstrăinarea în paguba creditorilor, în caz de insolvenţă, a unei părţi din active, realizate
de o persoană;
- gestiunea frauduloasă săvâr şită de administratorul judiciar sau lichidatorul unui
debitor;
- însuşirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri de
administratorul judiciar sau lichidatorul unui debitor sau de reprezentant sau prepus;
- înregistrarea unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente, de către o
persoană;
- refuzul de a pune la dispoziţia judecătorului sindic, administratorului judiciar
sau lichidatorului de documente sau informaţii necesare desfăşurării procedurii.
153
În ce condiții se poate pronunța reorganizarea debitorului?
Răspuns
Medierea
Medierea25 reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale

amiabilă, cu ajutorul unor specialişti numiţi mediatori, în conditii de neutralitate,
imparţialitate si confidenţialitate, datorită încrederii pe care părţile o acordă acestora în
soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente si
durabile.
Părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod
voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente.
Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul conflictelor din domeniul
protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenta unui prejudiciu
ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor
contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în
contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi
prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei
consumatorilor.
Procedura medierii poate fi folosită de persoanele fizice sau persoanele juridice
atât în afara, cât si în cadrul procedurilor obliga torii de soluţionare amiabilă a conflictelor
prevăzute de lege, cu excepţia drepturilor strict personale.
Părţile pot introduce o clauză de mediere în convenţiile pe care le încheie, în
legătură cu drepturile asupra cărora pot dispune, ce este independentă de validitatea
contractului din care face parte. În acest sens, în caz de litigii organele judiciare şi arbitrale
au obligaţia de a informa şi îndruma părţile asupra posibilităţii şi avantajelor folosirii
procedurii medierii.
Mediatorul are obligaţia să dea orice explicaţii părţilor cu privire la activitatea de
mediere, pentru ca acestea să înţeleagă scopul, limitele şi efectele medierii şi de a depune
toate diligenţele pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen
rezonabil.
În acelaşi timp, acesta este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor de
care ia cunostinţă în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele
întocmite sau care i-au fost predate de către părţi pe parcursul medierii, chiar şi după
încetarea funcţiei sale, restituind înscrisurile ce i-au fost încredinţate pe parcursul
procedurii. În acelaşi sens, mediatorul nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele
sau cu actele de care a luat cunostinţă în cadrul procedurii de mediere, iar în
25
prevăzută în Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
154
cauzele penale acesta poate fi audiat ca martor numai în cazul în care părţile au dat în
prealabil dezlegare expresă şi scrisă.
Nerespectarea obligaţiilor sale atrage răspunderea disciplinară sau civilă a
mediatorului.
Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine, în urma sesizării Consiliul de
mediere, pentru următoarele abateri:
a) încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate si neutralitate;
b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare;
c) refuzul de a restitui înscrisurile încredinţate de părţile aflate în conflict;
d) reprezentarea sau asistarea uneia dintre părţi, într-o procedură judiciară sau
arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;
e) săvâr şirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale.
Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în conditiile legii civile,
pentru cauzarea de prejudicii.
Procedura prevede, prezentarea părţilor aflate în conflict, împreună la mediator. În

cazul în care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, va adresa celeilalte părţii
invitaţia scrisă, în vederea acceptării medierii şi încheierii contractului de mediere,
stabilind un termen de prezentare de cel mult 15 zile. Termenul poate fi prelungit, în cazul
imposibilităţii de prezentare a părţii convocate, cu acordul ambelor părţi. Dacă cealaltă
parte refuză în mod explicit medierea sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate
pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată.
Contractul de mediere se încheie între mediator şi părţile aflate în conflict, după
prezentarea acestora împreună la sediul său sau după acceptarea medierii de către partea
invitată şi constituie titlu executoriu cu privire la obligatia părţilor de a achita onorariul
scadent cuvenit mediatorului. În contract, încheiat sub sancţiunea nulităţii absolute în
formă scrisă, vor fi specificate:
a)identitatea părţilor aflate în conflict sau reprezentanţilor lor;
b)menţionarea obiectului conflictului;
c)obligaţia mediatorului de a da explicaţii părţilor cu privire la principiile medierii,
la efectele acesteia şi la regulile aplicabile;
d)declaratia părţilor, în sensul cã doresc declan şarea medierii şi că sunt decise să
coopereze în acest scop;
e)angajamentul părţilor aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii;
f)obligaţia părţilor aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi
cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părţilor, precum şi
modalităţile de avansare şi de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renuntare la mediere
sau de eşuare a procedurii. Lipsa prevederii va determina suportarea în mod egal a plăţilor;
g)înţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se desfã şoare medierea.
Începerea procedurii de mediere suspendă termenul de prescripţie a dreptului la
acţiune pentru dreptul litigios supus medierii.
Mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie cu privire la conflictul supus
medierii, acestea având dreptul s ă fie asistate de avocat sau de alţi reprezentanţi legali.
Susţinerile făcute pe parcursul medierii de participanţii la această procedură au caracter
155
confidenţial faţă de terţi şi nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau
arbitrale, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel ori legea prevede contrariul.
Orice situaţie apărută pe parcursul procedurii de mediere, de natură să afecteze
scopul acesteia, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, va fi adusă la cunoştinţa
părţilor, care vor decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere, iar în
cazul în care conflictul prezintă aspecte dificile sau controversate de natură juridică ori
din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părţilor, poate să solicite punctul
de vedere al unui specialist din domeniul respectiv, fără a dezvălui identitatea celorlalţi
participanţi.
Procedura de mediere se închide, după caz:
a)prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma solutionării
conflictului; b)prin constatarea de către mediator a eşuării medierii;
c)prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi.
În orice fază a procedurii, notificând pe ceilal ţi participanţi, oricare dintre părţile
aflate în conflict are dreptul de a denunţa contractul de mediere sau dacă acestea nu se mai
prezintă, fără a denunţa contractul de mediere, mediatorul va fi obligat să facă toate
demersurile necesare pentru a stabili intenţia reală, continuând sau încetând medierea.
Dacă în urma procedurii, părţile au încheiat numai o întelegere parţială, acestea se
pot adresa instantei judecătoreşti sau arbitrale competente.
La închiderea procedurii de mediere va fi încheiat un proces-verbal, semnat de
către părţi şi de mediator, iar dacă acestea nu au ajuns la o întelegere, se redactează un
acord care va cuprinde toate clauzele consimţite şi care are valoarea unui înscris sub
semnătură privată.
Atunci când conflictul a fost dedus judec ăţii, utilizarea procedurii de mediere
poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei, având ca obiect
soluţionarea în tot sau în parte a litigiului. În cazul în care această procedură este acceptată
de părţi, la închiderea ei, mediatorul este obligat să informeze în scris instanţa de judecată
asupra înţelegerii realizate. Soluţionarea conflictului prin mediere va obliga instanţa să
pronunţe o hotărâre, la cererea p ărţilor.
Ce va cuprinde contractual de mediere?
Răspuns
Procedura concilierii
În procesele si cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de

introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul poate încerca soluţionarea
litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
156
În realizarea acestui scop, reclamantul va convoca partea adversă, în scris cu
dovadă de primire, comunicându-i preten ţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate
actele doveditoare pe care se sprijină acestea.
Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovadă de primire, prin
telegrama, telex, fax, prin înmânarea înscrisurilor sub semnatură de primire sau orice alt
mijloc de comunicare, care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii
acestuia.
Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce
referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.
În cazul în care pâratul nu a dat curs convoc ării, dovada că de la data primirii
acestei convocări au trecut 30 de zile se poate anexa la cererea de chemare în judecată.
În practică26, în momentul introducerii unei cereri de chemare în judecată în materie
comercială, poate fi precedată de o încercare anterioară de conciliere.
Înscrisul constatator al acestui fapt se va anexa la cererea de chemare în judecată,
ce se va prezenta în instanţă competentă.
Posibilitatea recuperării, însă, a acestor datorii rămâne o problem ă controversată,
datorită faptului că în faza de executare silită, executorul judecătoresc constată de multe
ori inexistenţa sumelor necesare plăţilor. În acest caz, numai răspunderea cu bunurile
proprii ale administratorilor ar ameliora situaţia, deoarece se acoperă numai o parte a
creanţelor în funcţie de întinderea pagubelor provocate de aceştia. Există însă şi
posibilitatea neluării în discuţie a acestui fapt de către instanţă, deoarece aceasta are numai
facultatea, nu şi obligaţia, de a hotărî asupra acestui aspect. În plus, conducătorul instituţiei
respective poate invoca starea fluctuantă a economiei şi în concluzie, imposibilitatea lui
de a prevedea noile evoluţii apărute pe piaţă. În acest caz, se va justifica lipsa implicării
administratorului în producerea oricăror întârzieri în plata creanţelor şi în aducerea
societăţii respective în stare de insolvenţă, situaţie în care s-ar putea naşte răspunderea cu
propriile bunuri ale acestuia.
26
Nerelevanţa procedurii concilierii în materie comercială, în situaţia utilizării somaţiei de plată,
Simpozion Ştiinţific Naţional, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Administraţie Publică, Editura
Cartea Universitară, 2005
157
Arbitrajul
Persoanele, care au capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor, pot conveni să

soluţioneze prin arbitraj litigiile patrimoniale dintre ele.
Arbitrajul27 se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate de părţi.
Convenţia arbitrală se încheie, sub sancţiunea nulităţii în scris, fie prin includerea unei
clauze compromitorii în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine
stătătoare, numită compromis. Clauza compromisorie, independentă de contractul în care
a fost înscrisă, are ca efect excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti pentru litigiul
respectiv, părţile înţelegându-se ca acesta s ă fie soluţionat pe calea arbitrajului, arătându-
se, sub sanc ţiunea nulităţii, obiectul litigiului, numele sau modalitatea de numire a
arbitrilor.
Părţile pot astfel conveni ca arbitrajul să fie organizat fie de o instituţie permanentă
de arbitraj, fie de o terţă persoană. Însă, pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în
organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanţa de judecată
ce ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă.
Poate fi arbitru orice persoană fizică, de cetăţenie român ă, care are capacitatea
deplină de exerciţiu al drepturilor. Părţile stabilesc dacă litigiul se judecă de un arbitru
unic sau de doi s-au mai mulţi arbitrii. Dacă părţile n-au stabilit numărul arbitrilor, litigiul
va fi judecat de trei arbitri, câte unu nu mit de fiecare parte, iar al treilea (supraarbitru)
desemnat de cei doi arbitrii. Aceştia sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei
arbitrale, iar în lipsa numirii lor în acest act, părţile procedează la numire, acceptarea
însărcinării de arbitru fiind comunicată acestora.
În cazul în care părţile nu se înţeleg cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă
cei doi arbitrii numiţi nu cad de acord asupra supraarbitrului, partea care vrea să recurgă
la arbitraj poate cere instanţei judecătoreşti să procedeze la numirea acestora.
Tribunalul arbitral se consideră constituit pe dat ultimei acceptări a însărcinării de
arbitru, de supaarbitru sau de arbitru unic, avâ nd obligaţia să pronunţe hotărârea în termen
de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.
Arbitrul poate fi recuzat pentru o cauză ce pune la îndoială independenţa şi
imparţialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt similare celor referitoare la judecători, o parte
neputând recuza arbitrul numit de ea, decât p entru motive ce au intervenit după numire.
În acelaşi timp, persoana care ştie că în privinţa sa există o cauză de recuzare este
obligată să înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitrii, înainte de acceptarea însărcinării
respective. Dacă însă părţile comunică în scris că nu vor cere recuzarea acestui arbitru, el
va putea participa la judecarea litigiului. Recuzarea va fi cerută, sub sancţiunea decăderii,
în termen de maxim 10 zile de la data când p artea a luat cunoştinţă de numirea arbitrului
şi se soluţionează de instanţa judecătorească, ce ar fi fost competentă să judece litigiul în
fond, în primă instanţă.
Arbitrii sunt răspunzători de daune, în condiţiile legii:
- dacă, după acceptare, renunţă în mod nejustificat la însărcinarea lor;
- dacă, fără motiv justificat, nu participă la judecarea litigiului ori nu pronunţă
hotărârea în termenul stabilit de conven ţia arbitrală sau de lege;
27
Ciobanu Mihai Viorel, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed.Naţional, Bucureşti, 1997
158
- dacă nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând
date de care iau cunoştinţă în calitate de arbitrii, fără a avea autorizarea părţilor;
- dacă încalcă în mod flagrant îndatoririle ce le revin.
Tribunalul arbitral este sesizat printr-o cerere scrisă, care va cuprinde:
- numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, ori pentru persoanele juridice,
denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului, numărul de telefon,
contul bancar;
- numele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu,
anexându-se dovada calit ăţii;
- menţionarea convenţiei arbitrale, anexându-se copie de pe contractul î n care
este inserată, iar dacă s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta;
- obiectul şi valoarea cererii, precum şi calcului prin care s-a ajuns la
determinarea acestei valori;
- motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea;
- numele şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral;
- semnătura părţii.
Reclamantul va comunica pârâtului, precum şi fiecărui arbitru, copie de pe cererea
de arbitrare şi de pe înscrisurile anexate. Cererea poate fi făcută şi printr-un proces verbal
încheiat în faţa tribunalului arbitral şi semnat de părţi sau numai de reclamant, precum şi
de arbitrii, iar întâmpinarea pârâtului este obli gatorie. De asemenea, dacă are el însuşi
pretenţii împotriva reclamantului, poate depune cerere reconvenţională.
Comunicarea între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor,

hotărârilor arbitrale şi încheierilor de şedinţă se face prin scrisoare recomandată cu
recipisă de predare sau cu confirmare de primire. Informaţiile şi înştiinţările pot fi făcute
orice mijloc de comunicare.
Părţile pot participa la dezbaterea litigiului fie personal, fie prin reprezentant şi pot
cere instanţei judecătoreşti competente încuviinţarea măsurilor asiguratoare sau
vremelnice cu privire la obiectul acestei proceduri.
Pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în
echitate. Hotărârea arbitral ă va fi comunicată părţilor şi va putea fi desfiinţată prin acţiune
în anulare, pentru următoarele motive:
- litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
- tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în
temeiul uneia nule sau inoperante;
- tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
- partea a lipsit de la termenul când au avut loc d ezbaterile şi procedura de citare
nu a fost legal îndeplinită;
- hotărârea a fost pronun ţată după expirarea termenului arbitrajului;
- tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a
pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
- hotărârea arbitral ă nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul
pronunţării, nu este semnată de arbitrii;
- dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispozi ţii care nu se pot aduce la
îndeplinire;
- hotărârea arbitral ă încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile
imperative ale legii.
159
Cheltuielile necesare arbitrajului, se suportă potrivit înţelegerii dintre părţi, iar în
lipsa acesteia, de cel ce a pierdut litigiu.
Hotărârea arbitral ă este obligatorie, fiind adusă de bunăvoie la îndeplinire de
partea împotriva căreia s-a pronunţat. Aceasta va fi investită cu formulă executorie şi
executată silit, întocmai ca o hotărâre judec ătorească.
Cine poate numi arbitrii și prin ce act juridic?
Răspuns
Procedura executării silite
În general, obligaţia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu se aduce
la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul28 nu executa de bunăvoie obligaţia
sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Sunt reglementate două modalităţi de executare şi anume executarea silită directă şi
executarea silită indirectă. Prin executare silită directă, creditorul încearcă să-şi realizeze
în natură creanţa înscrisă în titlu, respective obligaţia de a face. În cazul executării silite
indirecte, creditorul doreşte acoperirea creanţei sale prin vânzarea bunurilor debitorului
sau prin poprirea sumelor pe care aceasta urmează să le primească de la un terţ.
Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt
urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.
Creditorul şi debitorul pot conveni, ca aceasta să se efectueze numai asupra veniturilor
băneşti sau ca vânzarea bunurilor supuse urm ăririi să se facă, prin bună învoială.
Încetarea executării silite are loc atunci când:
a) s-a realizat integral obligaţia prevazută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile
de executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii;
b) nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a
imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri.
Partea care solicita îndeplinirea unui act de executare silită este obligată să avanseze
cheltuielile necesare, dar cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în
sarcina debitorului urmărit.
Conform legii, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri
judecatoreşti ori al unui alt înscris, care constituie titlu executoriu.
Competenţa executării aparţine, în cazul hotărârilor judecatore şti şi celorlalte titluri
executorii executorului judecatoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se
efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, executorului judecătoresc din
circumscripţia judecătoriei în care se afla acestea. Dacă bunurile urmăribile se afla în
circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii
judecatoreşti care funcţionează pe langa acestea.
28
Zilberstein Savelly, Ciobanu Viorel Mihai, Tratat de executare silită, Ed.Lumina Lex, 2001
160
Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Executarea silită poate avea loc numai pentru o creanţă certă, lichidă si exigibilă şi
numai după ce se va comunica debitorului o somaţie şi dacă creditorul nu a lăsat să treacă
6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire.
Dreptul de a utiliza procedura se prescrie în termen de 3 ani, de la data când se naşte
dreptul de a cere executarea silită.
În cazul bunurilor mobile, nu pot fi supuse executării silite:

a) bunurile de uz personal sau casnic strict necesare debitorului şi familiei sale,
precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
b) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar daca
debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele necesare pân ă la noua recoltă,
animalele destinate obţinerii mijloacelor de existenţă şi furajele necesare pentru aceste
animale pân ă la noua recoltă;
c) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarna.
Bunurile care servesc la exercitarea ocupaţiei debitorului nu pot fi supuse
executării silite, decât în lipsa de alte bunuri urm ăribile şi numai pentru obligaţii de
întreţinere, chirii, arenzi sau alte creanţe privilegiate asupra mobilelor. Salariile şi pensiile
pot fi urmărite pănă la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie
de întreţinere sau de alocaţie pentru copii şi pân ă la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice
alte datorii, iar în cazul mai multor urmăriri, în cuantum de maxim 1/2 din venitul lunar
net. Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor
în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricaror dispoziţii legale,
precum şi sumele cuvenite şomerilor, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu
de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte
sau prin vătămări corporale. Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele
pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces,
bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu
destinatie speciala, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.
Dacă în termen de o zi de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte suma datorată,
executorul judecătoresc de pe lâng ă instanţa de executare va proceda la sechestrarea
bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ.
Vânzarea la licita ţie se va face la locul unde se afla bunurile sechestrate, aceasta
fiind închisă de îndată ce din sumele obţinute se pot acoperi creanţele şi toate cheltuielile
de executare. Dovada eliberată fiecărui adjudecatar de către executorul judecătoresc,
constituie titlu de proprietate asupra bunurilor achiziţionate în urma licitaţiei.
Conform legii, pot fi supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile, cât şi
dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil, dreptul de superficie, precum şi dreptul de
servitute. Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie nu poate fi urmărit
silit înaintea urmăririi mobilelor sale.
Imobilele urmărite silit se valorifica prin vânzare la licita ţie publică sau prin
vânzare direct ă, după întocmirea de către executorului judecătoresc a procesului-verbal
de situaţie şi comunicarea somaţiei către debitor. Aceasta va face ca orice act de instrainare
sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmarit să fie inopozabil, dacă
creditorul sau adjudecatarul nu s-au declarat de acord cu acesta.
161
Dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria,
executorul judecatoresc va începe procedura de vânz are, stabilind preţul imobilului şi
cerând biroului de carte funciar ă să-i comunice drepturile reale şi alte sarcini care
grevează imobilul urmărit, pentru ca procedura să fie comunicată titularilor acestora.
Executorul judecătoresc poate numi un administrator-sechestru asupra imobilului şi va
fixa termenul de vânzare.
Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane, iar creditorii
urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pre ţ
mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Executorul, pe baza procesului-
verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, ce constituie titlu de proprietate pentru
adjudecatar, nedepunerea preţului ducând la obligarea acestuia la suportarea tut uror
cheltuielilor unei noi proceduri.
În cazul executării silite prin poprire, obiectul procedurii este reprezentat de sumele
de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate
debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor
raporturi juridice existente.
Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la
domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Poprirea se înfiinţează fără somaţie şi va înceta dacă debitorul consemnează întreaga
valoare a creanţei la dispoziţia creditorului urmăritor, dar aceasta rămâne posibil ă şi
atunci când debitorul î şi schimbă locul de muncă la o altă unitate sau este pensionat.
În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, terţul poprit este obligat să
consemneze suma de bani sau să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi
să plătească direct creditorului suma reţinuta şi cuvenita acestuia, în sens contrar fiind
sesizată instanţa de executare pentru validarea popririi. Poprirea se valideaza atât pentru
sumele ajunse la scadenţă, cât şi pentru cele care vor fi scadente în viitor.
Sumele de bani realizate prin executare silită se eliberează creditorului urmăritor
pân ă la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma ramasa disponibilă se predă
debitorului.
Ordinea de preferinţă la distribuirea sumelor va fi:
a) creanţele reprezentând cheltuieli de judecat ă, pentru măsuri asiguratorii sau de
executare silită, pentru conservarea bunurilor al caror preţ se distribuie, precum şi
orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor;
b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele
cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor,
pentru maternitate, pentru incapacitate temporara de muncă, prevenirea
îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul
asigurarilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obliga ţia de reparare a
pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) creanţele rezultând din obliga ţia de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia
de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
d) creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite
potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
f) creanţele reprezentând desp ăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite
proprietăţii publice prin fapte ilicite;
162
g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrari de produse, prestări de
servicii sau executari de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare se poate face numai după
trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, procesul-verbal încheiat de
executorul judecătoresc putând fi contestat in termen de 3 zile, de creditorii nemulţumiţi.
Împotriva executării silite29 înseşi, precum şi împotriva oricarui act de executare

se poate face contestaţie de catre cei interesati sau vătămaţi prin executare.
Contestaţia se introduce la instanţa de executare.
De asemenea, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu
privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, sau atunci când organul de
executare refuză să îndeplineasca un act de executare. Atunci când tit lul executoriu nu
este emis de o instanta judecatorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de
fond împotriva acestuia, dacă nu există o alta cale de atac.
Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu
se introduce la instanţa care a pronuntat hotararea ce se execută.
Contestaţia se poate face in termen de 15 zile de la data câ nd:
a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul
de a îndeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiintarea privind înfiinţarea popririi.
Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru
debitor începe cel mai tarziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către
terţul poprit;
c) debitorul care contestă executarea însaşi a primit somaţia ori de la data când a luat
cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau
executarea se face fără somaţie.
Contestaţia la executare se judecă cu procedura prevazută pentru judecata în primă
instanţă, fără drept de apel, iar hotararea prin care s-a soluţionat contestaţia privind
înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi
hotărârea ce se execut ă. Pân ă la soluţionarea contestaţiei instanţa poate suspenda
executarea, cu depunerea unei cauţiuni, iar atunci când aceasta este admis ă se va anula
actul de executare contestat, se va dispune îndreptarea acestuia, lămurirea titlului
executoriu sau desfiinţarea executării.
Atunci când aceasta este respins ă, contestatorul poate fi obligat la despăgubiri, iar
cand contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi.
Când se poate introduce contesta ția la executare?
Răspuns
29
Zilberstein Savelly, Ciobanu Viorel Mihai, Tratat de executare silită, Ed.Lumina Lex, 2001
163
Spețe
Insolvenţă30 (Decizia nr. 460/2006, Secţia comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 851 din 11 mai 2004, reclamanta SC C. SA a solicitat
constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cump ărare încheiat între SC A. SA
şi SC S. SA autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N. În fapt, reclamanta a învederat
instanţei că SC A. SA Viziru, s-a aflat în procedura de faliment ce a făcut obiectul
dosarului nr. 1299/2000 aflat pe rolul Tribunalului Buzău şi că prin încheierea din 14
noiembrie 2004 s-a dispus închiderea procedurii şi în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr.
64/1995 s-a autorizat statul să-şi exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 pe
considerentul că valoarea creanţelor este mai mare decât valoarea societăţii debitoare.
Deoarece se afla în procedură de faliment, administratorului debitoarei S.A. i se
ridicase în baza art. 78 din Legea nr. 64/1995 dreptul de administrare şi cu toate acestea
la data de 23 noiembrie 2001, când încheierea de în chidere a procedurii era supusă
dreptului la opoziţie, a încheiat actul de vânzare cump ărare a două clădiri cu terenul
aferent. Acest act de vânzare cump ărare a fost încheiat de fostul administrator în baza
aprobării A.G.A. din 12 noiembrie 2001 deşi procesul verbal al acestei adunări nu a fost
depus la O.R.C. Procedându-se în acest mod au fost încălcate, prevederile art. 130 alin.
(4) din Legea nr. 31/1991, care prevede că pentru a fi opozabile hotărârile adun ărilor
generale, acestea trebuie depuse la O.R.C. în termen de 15 zile, publicate în M. Of. şi că
acestea nu pot fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi. Pe
fond pârâta SC S. SA a ar ătat că acţiunea este neîntemeiată, din moment ce prin încheierea
din 11 noiembrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 1299/2000, s-a dispus închiderea
procedurii falimentului iar aceasta potrivit art. 11 din Legea nr. 64/1995 era executorie de
drept.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.
902 din 19 octombrie 2004 a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului
de vânzare cump ărare autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N. din Buzău. Pentru
a pronunţa această hotărâre instan ţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 14
noiembrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 1299/2000 de Tribunalul Buzău, s-a dispus
închiderea procedurii de reorganizare judiciară a falimentului debitoarei SC A. SA şi s-a
autorizat statul român prin D.G.F.P. Buz ău să-şi exercite drepturile conform O.G. nr.
11/1996, reţinându-se c ă valoarea creanţelor bugetare în sumă de 607.212.000 lei este
mai mare decât valoarea pa trimoniului debitoarei. În această situaţie instanţa a constatat
că actul de vânzare cump ărare încheiat de debitorul căruia i se ridicase dreptul de
administrare şi care nu a avut acordul D.G.F.P. Buzău este lovit de nulitate absolută, fiind
întemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău,
prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment
a debitoarei SC A. SA, autorizând statul p rin D.G.F.P. Buzău să-şi execute drepturile
potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată şi în contradictoriu cu ceilalţi creditori.
Statul, prin instituţia abilitată de judecătorul sindic, trebuia să-şi încaseze
30
www.scj.ro
164
creanţele bugetare, după procedura prevăzută de O.G. nr. 11/1996, cu modificările
ulterioare. În O.G. nr. 11/1996 art. 58 se prevede procedura în cazul executării silite a
bunurilor imobile, care este iniţiată şi desfăşurată de către organele de executare ale M.F.
Nu există posibilitatea după închiderea procedurii ca vânzarea s ă se facă de către
debitoarea aflată în procedura falimentului, nici prin licitaţie şi nici prin vânzare direct ă.
Instanţa, deşi reţine că în cadrul executării silite se poate face şi vânzare direct ă, în
modalitate prevăzută de lege, apreciază că acordul dat de pârât ă nu echivalează procedurii
de executare silită prevăzută de O.G. nr. 11/1996.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor
legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod corect a apreciat actul juridic
dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză şi în consecinţă, Înalta Curte va anula
recursul declarat de pârâta SC S. SA Măgura şi va respinge ca nefondat recursul declarat
de pârâta D.G.F.P. Buz ău, menţinând ca legal ă decizia atacată.
Hotărâre arbitral ă31 (Decizia nr. 1452 din 15 februarie 2007, Secţia civilă şi de
proprietate intelectuală)
Reclamanta N.L.C., a formulat acţiune în anulare împotriva sentinţei nr. 59 din

26 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lâng ă Asociaţia Naţională a
Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM Bucureşti, susţinând c ă, în mod greşit, i-a fost
respinsă acţiunea prin care a solicitat ca pârâta Cooperativa M etal Lemn Chimie Caracal
să fie obligată să-i plătească drepturile salariale pentru perioada octombrie 2001 – 31
decembrie 2002 şi 1 ianuarie 2003 – 31 ianuarie 2004, deoarece a pr estat servicii în cadrul
cooperativei însă nu a fost retribuită. În concret a solicitat suma de 73.875.495 lei (ROL).
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1953 din 29 mai 2006 a admis acţiunea
în anulare. A desfiinţat sentinţa pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lâng ă Asociaţia
Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM. Instanţa a reţinut că, atâta vreme cât
unitatea de coopera ţie nu a asigurat contestatoarei condiţiile necesare desfăşurării muncii,
se aplică prevederile legale privind plata muncii prestate. Drept consecinţă datorează plata
drepturilor salariale şi a materialelor folosite de aceasta.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs pârâta sus ţinând, în esen ţă, că
raporturile juridice de muncă de tip cooperatist nu se întemeiază pe încheierea unui
contract individual de muncă, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului Muncii, ci sunt
aplicabile prevederile convenţiei încheiate între cooperativă şi contestatoare.
Dat fiind faptul că litigiul se circumscrie în prevederile legale cuprinse în Cartea a
IV-a „Despre arbitraj” a Codului de Procedur ă Civilă, instanţa a solicitat precizări privind
motivul contestaţiei raportat la prevederile art. 364 Cod procedură civilă cuprinse în
„Cartea” men ţionată, în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
Recursul se priveşte ca fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează.
Hotărârea nr. 59 din 26 ianuarie 2005 a Cur ţii de Arbitraj de pe lâng ă Asociaţia
Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM a fost promovată conform procedurii
instituite de Codul de Procedură Civilă în Cartea a IV-a „Despre arbitraj” (art. 340-
3703). Conform art. 340 Cod procedură civilă persoanele care au capacitate deplină de
31
www.scj.ro
165
exerciţiu a drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale
dintre ele. Hotărârea arbitral ă, astfel pronunţată, poate fi desfiinţată numai prin acţiune în
anulare pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege şi anume art. 364 Cod
procedură civilă.
Contestatoarea intimată a precizat, în instanţa de recurs, că motivul avut în vedere
a fost cel prevăzut la art. 364 lit. i, Cod procedură civilă. Conform art. 364 lit. i, Cod
procedură civilă hotărârea arbitral ă poate fi desfiinţată dacă aceasta încalcă ordinea
publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii. Aceste motive, ce pot duce la
desfiinţarea unei hotărâri arbitrale nu numai c ă nu au fost dovedite, dar nici nu au fost
invocate în contestaţie.
În aceste condiţii hotărârea pronun ţată de Curtea de Apel Bucureşti este lipsită de
temei legal. Drept consecinţă, recursul a fost admis iar decizia recurată a fost modificată
în sensul respingerii acţiunii în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 59 din 26 ianuarie
2005 a curţii de arbitraj menţionată.
Executare silită imobiliară32 (Decizia nr. 4517 din 30 mai 2005, Secţia civilă şi
de proprietate intelectuală)
Prin contestaţia la executare înregistrată la 24.01.2003, G.V. în contradictoriu cu

intimata Sucursala C.E.C. Târgovi şte şi intervenientul forţat G.N., a solicitat anularea
formelor de executare silită (somaţia nr.173/11 noiembrie 2002) privind un apartament
situat în Târgovi şte, care constituie bunul comun al contestatoarei şi soţului său
(intervenientul forţat). În cadrul contestaţiei la executare, intimata Sucursala C.E.C.
Târgovi şte a formulat cerere de împărţeală judiciară a imobilului, bun comun al
contestatoarei şi intervenientului, motivată cu interesul continuării procedurii de
valorificare a garanţiei constituită de contestatoarea G.V. în favoarea C.E.C. pentru
împrumutata B.L. care are o datorie neachitată de 54.461.042 de lei.
Judecătoria Târgovi şte, prin sentinţa civilă nr. 3312 din 16.10.2003, a dispus
partajarea apartamentului şi a atribuit : lotul nr.1 contestatoarei G.V., compus din dormitor
şi debara în valoare de 47.338.000 de lei şi 1/2 din: baie, holul nr.1, holul nr.2, bucătărie,
sasul din holul nr.3, în valoare de 50.312.000 de lei; lotul nr.2 intimatului G.N., (soţul
contestatoarei) compus din balconul şi sufrageria redusă pentru a se crea holul nr.3, în
valoare de 47.388.000 de lei şi 1/2 din: baie, holul nr.1, holul nr.2, bucătărie, sas din holul
nr. 3, în valoare de 50.312.000 de lei. Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis contestaţia la
executare şi s-au anulat formele de executare începute în dosarul de executare
nr.173/2002.
Sucursala C.E.C. Târgovi şte a declarat apel împotriva sentinţei, cerând
modificarea sentinţei, în sensul de a se dispune vânzarea apartamentul ui şi împărţirea
preţului, înlăturându-se din sentin ţă dispoziţia referitoare la anularea formelor de
executare, pentru a face posibilă continuarea executării silite. Apelul a fost respins prin
decizia nr.180 din 29.01.2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă. S-a
reţinut că executarea silită nu poate fi continuată asupra întregului imobil, care constituie
o proprietatea codevălmaşă a şi că, printr-o nouă executare, se va putea urmări cota-
parte a debitoarei garante.
Prin recursul creditoarei Sucursala C.E.C. Târgovi şte, s-a solicitat să se dispună
partajarea bunului prin vânzare şi împărţirea preţului, deoarece starea de indiviziune nu
32
www.scj.ro
166
este lichidată în privinţa dependinţelor apartamentului, care sunt strict necesare unei
locuinţe, deci creanţa nu se poate executa.
Criticile recurentei sunt întemeiate.
Modalitatea de înfăptuire a împărţelii aleasă de instanţă nu satisface cerinţa
recurentei de a încasa creanţa. Instanţa, preluând propunerea din expertiz ă, fără a o
cenzura, a acceptat pretinsa lotizare a apartamentului, care consta în atribuirea în
exclusivitate în lotul 1 a două încăperi (dormitor şi debara), în lotul 2 a balconului şi
sufrageriei şi ambele loturi includ câte 1/2 parte din baie, hol uri şi bucătărie. Această
modalitate nu constituie o partajare în natură şi instanţa era datoare să aleagă una din cele
două posibilităţi expres prevăzute în lege, respectiv atribuirea bunului în întregime uneia
dintre părţi sau vânzarea bunului prin bun ă învoială sau la licitaţie, conform art.673 10-
67312 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanţa urma să se pronunţe asupra „sumelor depuse de unul dintre
coproprietari pentru ceilalţi, precum şi asupra celor rezultate din vânzare, care vor fi
împărţite de instanţă potrivit dreptului fiecărui coproprietar”, cum prevede art.673 14
alin.2 C. proc.civ., în scopul satisfacerii creanţei recurentei. Prin adoptarea soluţiei
partajării în natură a bunului care, prin specificul său şi numărul încăperilor, nu poate fi
împărţit în natură, s-a dat o aprecierea greşită formelor de executare.
Omisiunile instanţei şi încălcarea dispoziţiilor legale evocate au impus admiterea
recursului şi casarea hotărârii cu trimitere pentru rejudecarea cauzei la ins tanţa de apel,
urmând a se avea în vedere considerentele prezentei hotărâri.
1. Proba cu martori, are în vedere prezenţa unor persoane străine de proces, care au
.........................de fapte concludente, necesare soluţionării acestuia.
2. Procedura falimentului are ca obiectiv lichidarea averii ........................., plata
creditorilor şi radierea acestuia din registrul comerţului
3. În procesele si cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea
cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului
prin ……………………..direct ă cu cealaltă parte.
4. În general, obligaţia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu se
aduce la îndeplinire de bunăvoie sau prin ……………………….
1. Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii în procedura insolvenței:
a)analizează şi face recomandări asupra situaţiei debitorului; b)negociază
condiţiile numirii administratorului judiciar sau lichidatorului; c)numește
lichidatorii
2. Forţa probantă a înscrisurilor este determinată de următoarele reguli:
a) registrele, atât cele regulat cât şi cele neregulat ţinute, nu fac probă împotriva
profesionistului;
b) registrele ţinute de către comercianţi, cu respectarea cerinţelor legale, fac probă şi în
favoarea acestora, dacă sunt invocate în litigiile cu alţi comercianţi, în scopul probării
faptelor sau actelor de comerţ.
167
3. Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine, în urma sesizării Consiliul de
mediere, pentru următoarele abateri:
a) încălcarea obligaţiei de confidenţialitate, imparţialitate si neutralitate;
b) refuzul de a răspunde cererilor formulate de autorităţile judiciare;
c) restituirea înscrisurile încredinţate de părţile aflate în conflict;
4. Arbitrii sunt răspunzători de daune, în condiţiile legii:
a) dacă, după acceptare, renunţă în mod nejustificat la însărcinarea
lor; b)dacă participă la judecarea litigiului;
c) dacă nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând date
de care iau cunoştinţă în calitate de arbitrii, fără a avea autorizarea părţilor;
1. Care sunt procedurile necontencioase de recuperare a prejudiciilor profesioniștilor?
2. Cum se diferențiază medierea de conciliere?
3. Cine realizează executarea silită a hotșrțrilor judecătorești?
4. Împotriva căror bunuri nu se poate face executare silită?
5. Ce reprezintă procedura reorganizării judiciare?
Bibliografie

Bucureşti, 2013;
2012;
2014;
2019
2007;
Bucureşti, 2019;
Bucureşti, 2013;
Bucureşti, 2011;
Bucureşti, 2012.
2016
2018
168
TEME DE CONTROL
a. Categoriile de profesioniști
b. Persoana fizică autorizată
c. Întreprinderea individuală
d. Întreprinderea familială
e. Personalitatea juridică
f. Excepții de la aplicarea legii comerciale
g. Societatea în nume colectiv
h. Societatea în comandită simplă
i. Societatea pe acțiuni
j. Societatea în comandită pe acțiuni
k. Societatea cu răspundere limitată
l. Cazurile de dizolvare ale societăților comerciale
m. Elementele corporale ale fondulu de comerț
n. Firma
o. Emblema
p. Vadul comercial
q. Clientela
r. Vânzarea elementelor fondului de comer ț
s. Înmatricularea societăților comerciale
t. Plata obligațiilor fiscale
u. Ținerea registrelor comerciale
v. Confuzia
w. Denigrarea
x. Acapararea clientei
y. Dezorganizarea întreprinderii
z. Contractul de vânzare-cump ărare
aa. Contractul de leasing
bb. Contractul de comision
cc. Contractul de agenție comercială
dd. Contractul de garanție reală mobiliară
ee. Contractul de transport
ff. Contractul de antrepriză
gg. Contractul de mandat
hh. Contractul de consignație
ii. Contractul de depozit
jj. Contractul de escrow
kk. Contractul de vânzare a drepturilor de autor
ll. Contractul individual de muncă
mm. Litigiile comerciale
nn. Arbitrajul
oo. Medierea
pp. Concilierea comercială
qq. Concentrarea economică
rr. Insolvența comercială
ss. Executarea silită
169
tt. Cambia
uu. Biletul la ordin
vv. Cecul
ww. Actul juridic civil
xx. Cererea și oferta de a contracta
yy. Tipuri de vânzare
zz. Infracțiuni referitoare la afaceri
170

Legslatie Economie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Legslatie Economie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LEGISLAȚIE ECONOMICĂ

Curs pentru învățământul la distanță

Lector universitar doctor Rădulescu Dragoș Lucian

Suport de curs – Specializarea Inginerie Economică în

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1: Profesioniștii persoane fizice

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. Persoana juridică. Obiectivele

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. Grupurile de interes economic

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. Obligațiile profesionale. Obiectivele

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. Fondul de comerț

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. Contracte specifice

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. Titlurile de credit

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8. Elemente de procedură civilă

Obiectivele unității de învățare 1

Calitatea de profesionist a persoanei fizice are o deosebită importanţă, deoarece

Excepţii de la aplicarea legilor

Condiţii de exercitare a afacerilor

În scopul protejării anumitor persoane de riscurile activităţii comerciale, legea a

1. Obținerea calității de profesionist are loc la vârsta

1. Almășan Adriana, Dreptul concurenței, Ed.C.H.Beck, București, 2019;

Obiectivele unității de învățare 2

Obiectivele unității de învățare 2

Reglementările specifice societăţilor comerciale sunt cuprinse în Legea 31/19906,

Contractul de societate comercială

Fiecare societate comercială ce urmează a fi înfiinţată are la bază un contract de

Specifice contractului de societate sunt următoarele elemente:

Constituirea societăţilor comerciale

La baza formării societăţilor comerciale stă voinţa asociaţilor exteriorizată prin

Simulaţia în contractul de societate comercială reprezintă o modalitate de

În condiţiile legii 31/1990 modificată, procesul constituirii societăţilor comerciale

Societatea în nume colectiv

- să aducă aportul promis;

Datorită caracterului intuitu personae al societăţii în nume colectiv, cesiunea

Societatea în comandită simplă

- să aducă aportul promis;

Datorită caracterului intuitu personae al societăţii în nume colectiv, cesiunea

Adunarea generală reprezintă organul suprem de deliberare şi decizie al societăţii

Organele de gestiune şi decizie ale societăţii comerciale, care au rolul de a executa

Societatea pe acţiuni va avea 3 cenzori şi un supleant, dacă prin actul constitutiv

Societatea în comandită pe acţiuni

Societatea cu răspundere limitată

Societatea cu răspundere limitată2 este realizată pe baza deplinei încrederi, prin

Modificarea actului constitutiv a societăţilor comerciale

Dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale

Încetarea existenţei societăţilor comerciale presupune fazele dizolvării şi

Dispoziţiile codului penal referitoare la persoana juridică

Infracţiuni şi contravenţii la regimul societăţilor comerciale

Legea 31/1990 a societăţilor comerciale cuprinde dispoziţii penale, încriminând

Nulitate societate comercială1 (Decizia nr. 2549/2006, Secţia comercială)

La data de 26 noiembrie 2002, reclamanta S.C.M.O. a chemat-o în judecată pe pârâta

Dizolvare şi lichidare societate comercială1 (Decizia nr. 6/2006, Secţia

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Olt la data de 27 februarie 2003,

Acţiune în anularea hotărârii adun ării generale extraordinare a acţionarilor1

Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2005, reclamanta SC S. R. SRL,

Hotărâre judec ătorească de constatare a retragerii asociatului din societatea

Tribunalul Galaţi , Secţia Comercială, Maritimă şi Fluvială şi de Contencios

1. Almășan Adriana, Dreptul concurenței, Ed.C.H.Beck, București, 2019;

Obiectivele unității de învățare 3

Obiectivele unității de învățare 3

Grupurile de interes economic

Grupul de interes economic1, a apărut ca o necesitate legată de crearea pieţei

Grupul de interes economic1, ce are ca scop înlesnirea sau dezvoltarea activităţii

Drepturile şi obligaţiile membrilor

În legătură cu acceptarea de noi membrii, art.123 alin.(l) stipulează că în cursul