Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Combaterea sedentarismului prin practicarea exercitiului fizic

NUMELE: MOROȘANU
PRENUMELE: ȘTEFAN
SPECIALIZAREA: EFAT I
LOCALITATEA: CLUJ-NAPOCA

~ 2020 ~
Sedentarismul sau comportamentul sedentar, este caracterizat de activitățile care
necesită consumul unui nivel minim de energie, similar cu nivelul de energie necesar în
timpul odihnei. Persoanele sedentare consumă mai puțin de 10% din energia lor zilnică cu
desfășurarea activităților cu intensitate moderată și înaltă.
Atunci când o persoană încetează activitatea fizică pentru o perioadă de timp mai
îndelungată, renunță automat și la capacitatea de a-și pune mușchii în mișcare, riscând astfel
să-și deterioreze condiția fizică și să-și deregleze metabolismul, expunându-se la un risc mai
mare de moarte prematură, conform unui studiu publicat de Harvard în 2015.
Așadar, în momentul în care stai o perioadă îndelungată așezat pe scaun, pentru a
lucra, pentru a călători, pentru a privi la televizor sau pentru a folosi calculatorul, în corp se
petrec următoarele:
 mușchii spatelui, ai umerilor și ai picioarelor sunt mai puțin tonifiați,
 începe să apară durere în zona lombară a spatelui,
 fluxul sanguin scade,
 plămânii nu au spațiu suficient pentru a se expanda și produc mai puțin oxigen,
 scade puterea de concentrare,
 abdomenul este comprimat, ceea ce conduce la probleme de digestie.

Din păcate, toate aceste efecte ale lipsei activității fizice și ale statului pe scaun timp
îndelungat, au un impact major asupra sănătății pe termen lung.
Nenumărate studii au analizat de-a lungul timpului efectele pe care le are sedentarismul
asupra sănătății fizice și mintale, iar acestea sunt nenumărate:
 anxietate
 depresie
 tulburari de somn
 accelerarea procesului de imbatranire
 risc crescut de a dezvolta diabet zaharat
 boli cardiovasculare
 obezitate
 risc crescut de a dezvolta cancer
Dereglarea metabolismului
Toate transformările biochimice și energetice care au loc în țesuturile organismului
uman sunt de fapt procese complexe ce atrag după sine schimburi de materii și energii. Dacă
o persoană renunță la activitatea fizică, atunci metabolismul său va încetini afectând astfel și
aceste procese vitale, ducând la creșterea riscului de apariție a bolilor metabolice. Printre
acestea, s-ar putea număra diabetul de tip 2, fibromialgia sau sindromul de oboseală cronică.

Obezitate
Cu toții auzim din ce în ce mai des acest cuvânt și cunoaștem cel puțin o persoană
supraponderală. Din cauza sedentarismului, surplusul de calorii nu se arde, ci se depozitează
pe organele corpului uman. Caloriile care sunt stocate dar sunt în plus, se transformă în
grăsimi, contribuind în acest mod la creșterea numărului de kilograme. Totodată, o greutate
mare duce și la dureri lombare, afectând postura și coloana vertebrală. Greutatea excesivă
pune presiune sporită pe acest tub articular osos, mai ales în zona lombară și sacrală, și astfel
apar durerile de spate.

Mușchi mai puțin tonifiați


În același timp și mușchii vor fi mai puțin tonifiați, reducând din forța și puterea
organismului. Ei sunt vitali și principalii pioni pentru a susține eficient toate activitățile
zilnice pe care o persoană le desfășoară, împreună cu oasele. Și acestea vor fi afectate de
inactivitate prelungită, deoarece poate duce la scăderea rezistenței acestora, provocând în
acest mod osteoporoza.

Creșterea riscului de dezvoltare a cancerului


Un stil de viață sedentar crește riscul aparitiei a mai multor tipuri de cancer, cum ar fi
cel de sân, de colon, de vezică urinară, pancreatic sau cel endometrial (țesut superficial care
acoperă suprafața internă a uterului). Un organism care stă mai mereu în repaus, inactiv,
poate da naștere celulelor canceroase crescând probabilitatea unui deces provocat de cancer.

Boli cardiovasculare
Cercetătorii au demonstrat faptul că oamenii care stau mai mult de patru ore pe zi la
birou, fără să se ridice și să facă puțină mișcare, măcar o dată la fiecare oră, au un risc mai
mare de a dezvolta hipertensiune arterială, ateroscleroză, tromboză și formarea de cheaguri de
sange la nivelul membrelor inferioare, dar și boli coronariene. Prin evitarea sedentarismului,
vei putea combate și tulburările de somn (insomnia), accelerarea procesului de îmbătrânire,
creșterea riscurilor diabetului zaharat, și vei îmbunătăți în mod evident și starea generală de
sănătate
Depresie și anxietate
Faptul că nu faci suficientă mișcare poate avea efecte majore asupra sănătății tale. La
nivel psihologic crește nivelul de anxietate și se intensifică depresia.
Un studiu realizat în Australia, a descoperit că femeile de vârstă mijlocie, care au stat
așezate minim 7 ore pe zi sunt predispuse la un risc mult mai mare de depresie decât cele care
nu au făcut-o. Același studiu a arătat, că reducerea timpului de ședere și creșterea activității
fizice au avut un impact pozitiv asupra sănătății mintale.

Exercițiul fizic – combaterea sedentarismului


Acum dispunem de un întreg arsenal de mijloace de profilaxie si terapie impotriva
acestui flagel. Sedentarismul reprezintă inamicul public numărul 1 pentru sănătatea noastră.
Principalul mijloc de combatere îl constituie mișcarea – exercițiul fizic, efectuat sistematic și
continuu în strânsă legătură cu particularitățile de vârstă, sex, patologie și nivel de
antrenament.
” Nimic nu epuizeaza si nu ruineaza pe om atat de mult ca inactivitatea fizica
prelungita” -ARISTOTEL
Exercitiul fizic este practicat inca din cele mai vechi timpuri, folosit pentru procurarea
hranei, vanatoare, lupte, razboaie si mai tarziu in intreceri sportive (turnirul sportive, tir cu
arcul, lupte corp la corp in arena-gladiatorii).
Antichitatea a fost dominata de cultura greaca, care mai ales în domeniul educaţiei
fizice a atins un grad de dezvoltare uimitor avand trei directii: igienica , militara si
armonioasa.
Idealul de viaţă al grecilor este Kalos Kai Agatos , care înseamnă frumuseţe trupească
unită cu virtutea sufletească.
Expertii sunt de parere ca multe exercitii eficiente pot fi introduse in cadrul
activitatilor zilnice atat de usor, incat pana si cele mai lenese persoane sa reuseasca sa
slabeasca si sa isi tonifieze musculatura.

De altfel, o persoana sedentara isi imagineaza ca o viata mai sanatoasa o obliga sa


sustina antrenamente grele, similare celor de pregatire pentru un maraton. Nimic mai fals,
spun specialistii. Tranzitia de la statutul de sedentar la cel de persoana activa inseamna
cresterea nivelului de activitate cu cate 20 de procente in fiecare saptamana, prin diverse
modalitati.

Cea mai placuta forma de miscare este cea inglobata intr-o pasiune personala.
Dansul, sporturile de echipa, mersul cu bicicleta, voluntariatul, drumetiile in natura,
gradinaritul - toate sunt activitati care se pot intreprinde in timpul liber si care pun corpul in
miscare intr-un mod relaxant si captivant.
O jumatate de ora acordata miscarii chiar si acasa, in cele mai simple forme, facand
genuflexiuni si fandari, simuland miscarile de box in aer, efectuand cateva flotari sau pur si
simplu dansand pe muzica preferata. Optiunile de acest tip sunt nelimitate.
Daca obisnuiti sa va relaxati dupa serviciu urmarind anumite programe la televizor,
nu va privati de aceasta placere. In schimb, imbinati utilul cu placutul si folositi pauzele
publicitare in beneficiul unui corp mai suplu.
Daca emisiunea preferata dureaza 60 de minute, cel putin 20 dintre acestea sunt
dedicate reclamelor TV. In aceste intervale, puteti efectua cateva exercitii de intindere, 10-
20 de abdomene si alte exercitii fizice usoare, care va ajuta sa slabiti, sa eliminati tensiunea
si stresul si sa va odihniti perfect.
In plus, facand sport, veti avea mai putin timp sa savurati chipsuri, popcorn sau
dulciuri, mancand pe fond emotional.
O alta varianta creativa prin care va puteti folosi de programele TV pentru a face
sport este urmatoarea stabiliti o fraza pe care moderatorul o rosteste de mai multe ori in
cadrul emisiunii si propuneti-va ca de fiecare data cand o auziti, sa efectuati, pe rand: flotari,
sarituri, abdomene, genuflexiuni, etc.
Bibliografie

Site web:
www.scribd.com
www.marathon.ase.ro

S-ar putea să vă placă și