ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU

GLAUCOM
Glaucomul ocupă un capitol aparte în patologia oculară, nu atât ca frecvență, ci mai ales
datorită gravității acestei boli. El constituie una din cauzele cele mai frecvente de orbire la adulți.
Dacă s-a produs orbirea prin glaucom, restabilirea funcției vizuale nu se poate realiza pentru că
nu există nici o terapie cunoscută din acest punct de vedere.
Globul ocular este o cavitate plină cu fluid, cu aspect sferoidal, ai cărui pereți sunt
flexibili și parțial elastici. Menținerea formei sferoidale a ochiului este esențială pentru
desfășurarea proceselor optice și se realizează prin echilibrul dintre volumul ochiului (conținător)
și volumul lichidelor endooculare (conținut). Din acest raport rezultă presiunea intraoculară care
este menținută între anumiți parametri printr-un echilibru complex și dinamic între producția de
umoare apoasă și rata ei de evacuare. Dezechilibrul dintre producția și evacuarea umorii apoase
determină o presiune intraoculară nocivă ce acționează asupra stratului nervos al fibrelor
retiniene și asupra axonilor ce formează nervul optic, determinând distrucția progresivă sau
bruscă a acestora.Din punct de vedere epidemiologic, glaucomul se întâlnește în proporție de
aproximativ 2% din populația peste 40 de ani și conform Organizației Mondiale a Sănătății, în
prezent este a doua cauză de orbire la nivel mondial, prima fiind cataracta.
”Glaucomul” este un termen generic pentru un număr mare de afecțiuni diferite din punct
de vedere al etiopatogenezei, dar care netratate pot duce la pierderea funcției vizuale în mod
ireversibil, datorită unui element comun : creșterea presiunii intraoculare.
Doar creșterea presiunii intraoculare nu este suficientă pentru a denumi glaucomul ca
boală; această creștere determină tulburări nutritive locale, în timp atrofia fibrelor optice cu
apariția excavației glaucomatoase a papilei nervului optic și consecutiv alterarea câmpului
vizual.
Există forme de glaucom cu valori ale tensiunii intraoculare considerate normale, unii
ochi fiind mai sensibili la valori de tensiune considerate acceptabile pentru majoritatea
persoanelor. La adult peretele ocular nu este distensibil, fluxul umorii apoase fiind principalul
determinant al presiunii. Umoarea apoasă este secretată la nivelul corpului ciliar, de unde
pătrunde în camera posterioară a globului ocular, trecând apoi în camera anterioară prin orificiul
pupilar. Umoarea apoasă joacă un rol metabolic important: aduce cristalinului și corneei
elemente nutritive și elimină produșii de catabolism. Tensiunea intraoculara este rezultatul
echilibrului dintre rata de secreție a umorii apoase și rata de eliminare a acesteia.
Simptomatologia este absentă pană în fazele tardive ale bolii, scăderea acuitații vizuale fiind
primul simptom, pierderea fiind în acest moment ireversibilă.
Valoarea normală a tensiunii intraoculare este situată între 10 și 21 mmHg, cu o medie de
16 mmHg. Aceste valori nu sunt constante, ele prezinta variații de 3-5 mmHg pe parcusul zilei,
însa aceste fluctuații sunt mai crescute la pacienții suferinzi de glaucom. Nivelul presiunii
intraoculare este un bun indicator al predilecției bolii și al progresiei acesteia. Creșterea tensiunii
intraoculare peste 21 mmHg, oscilații zilnice mai mari de 5 mmHg sau o diferență de 6-8 mmHg
între cei doi ochi constituie sindromul de hipertensiune oculară.
Glaucomul este clasificat în funcție de diferite aspecte în glaucom cu unghi închis, numit
și glaucom congestiv sau deschis, cunoscut sub denumirea de glaucom cronic simplu sau
glaucom simplu, în funcție de aspectul genioscopic al unghiului camerian, în primar (care
survine la un ochi indemn) sau secundar (cu afecțiuni oculare preexistente ce alterează unghiul)
din punct de vedere etiologic și în funcție de vârstă în glaucom dobândit sau congenital.
Afecțiunea poate să apară datorită unor tulburari congenitale de drenaj a umorii apoase
( glaucom infantil ), în cazul persoanelor cu sistem nervos labil, emotive sau datorită unor
schimbari bruște de temperatură.
În funcție de caz, dacă glaucomul este acut sau cronic, intervențiile diferă. În cazul celui
acut asistenta asigură internarea pacientului în spital, repaus la pat, în camera cu semiobscuritate.
Ea de asemenea participă la examinarea pacientului, pregătind instrumentele pt. măsurarea
tensiunii intraoculare. Se liniștește pacientul, se administrează medicația tranchilizantă și
analgezică prescrisă și tratamentul medicamentos recomandat pt. reducerea tensiunii intraoculare
cum ar fi instilații cu Policarpină 1%, diuretice ( EDEREN ), purgative, perfuzie cu Manitol
15%. De asemenea se asigură alimentația hiposodată și cu un aport redus de lichide.
În cazul glaucomului cronic asistenta educă pacientul să urmeze corect tratamentul local
și general prescris ( Pilocarpina sol. 1-3% vit.P.P.), recomandă alimentație desodată, cu reducerea
lichidelor, fără condimente, alcool , cafea. De asemenea recomandă regim de viață ordonat, fără
emoții negative cu respectarea orelor de somn ( în timpul somnului capul va fi așezat mai sus pe
două perne). Ea educă pacientul pt. a purta ochelari fumurii în timpul zilei, să evite întunericul și
trecerile bruște de la temperaturi scazute la căldură. Pacientul trebuie încurajat cu privire la
evoluția favorabilă a bolii dacă respectă recomandarile medicale. Asistenta trebuie să pregătească
preoperator și să îngrijească postoperator pacientul cu glaucom atunci cînd tensiunea intraoculara
nu scade.
Acceptarea diagnosticului unei boli cronice este o etapă dificilă pentru pacient, acesta
fiind și cazul glaucomului. A avea o boală cronică implică anumite schimbări de comportament
și uneori chiar schimbarea modului de viață, atât din cauza bolii în sine, dar și din cauza
tratamentului așa că înainte de începerea oricărui tratament asistenta trebuie să se asigure că
pacientul are o stare de bine fizic si psihic.