Glaucomul congenital (GC) este o afecţiune gravă, care constuie una dintre principalele cauze de

orbire la copil.

Sub denumirea comună de GC sunt grupaţi copiii în vârstă de până la 3 ani, cu macroftalmie,

GC este o formă de glaucom dat de o anomalie de dezvoltare a globului ocular, ce constă în

închiderea sistemului trabecular printr-un ţesut embrionar mezodermic, nerezorbit, ce creează un
obstacol în scurgerea umorii apoase, cu creşterea tensiunii intraoculare.

Forma clinică cea mai frecventă de GC este buftalmia, caracterizată prin distensia globului
ocular, în special la nivelul segmentului anterior. Dacă tensiunea intraoculară nu este foarte mare,
ca urmare a unei obstrucţii incomplete a unghiului camerular, nu există buftalmie sau apare doar
o formă discretă.

GC este bilateral, având în unele cazuri o evoluţie asimetrică. Poate fi congenital sau se poate
manifesta curând după naştere, în primii ani de viaţă.

Frecvenţa bolii

GC este o afecţiune rară, care interesează 0,05din populaţia infantilă. În Europa şi America,
afecţiunea se manifestă cu predilecţie la sexul masculin (70%).

Aspecte genetice

De cele mai multe ori, GC este consecinţa unei erori genetice care antrenează disgenezia
segmentului anterior al globului ocular.

GC primar reprezintă 50din totalul GC disgenezice şi se datorează unei anomalii a segmentului

anterior al globului ocular, care interesează exclusiv unghiul iridocorneean şi în particular
trabeculul (trabeculodisgenezie izolata). Megalocorneea (diametru corneean mai mare de 12 mm
la vârsta de1 an) reprezintă semnalul de alarmă.

În formele ereditare, GC primar se transmite autozomal recesiv sau poligenic. GC primar cu

transmitere autozomal recesivă se asociază cu mutaţii ale genelor GLC3A si GLC3B, localizate
pe cromozomii 2 (2p21) şi respectiv 1 (1p36).

GC juvenil manifestat clinic la adolescenţă dar fără megalocornee se transmite autozomal

dominant şi se asociază cu mutaţii ale genei MYOC localizată pe cromozomul 1 (1q23 – 25).

Trabeculodisgeneziile asociate se află la originea GC constituite prin anomalii de dezvoltare ale

globului ocular, care interesează pe lângă unghiul iridocorneean şi alte elemente anatomice ale
segmentului anterior al globului ocular.

Semne clinice
Buftalmia, forma clinică cea mai frecventă a GC, subiectiv, se manifestă prin: lacrimare,
fotofobie intensă (sugarul îşi înfundă faţa în pernă pentru a evita lumina), congestie
conjunctivală, dureri oculare puternice. Copilul este agitat, plânge, nu are poftă de mâncare.

La nou-născut şi copilul până la 1 an, fotofobia constituie un semn foarte important , care trebuie
să ne ducă cu gândul la un GC.

Obiectiv, ochiul buftalm este caracterizat printr-o creştere globală de volum, deoarece la copil,
globul ocular nu a atins dezvoltarea sa completă, ceea ce face ca ţesuturile sale să se destindă
uşor datorită creşterii tensiunii intraoculare. Corneea este globuloasă, cu diametrul de peste 12
mm, edematiată şi opacifiată, sclera este subţire, limbul sclero-corneean este mult lărgit iar
camera anterioară foarte profundă.

Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic

Deoarece, GC primar necesită tratament chirurgical de urgenţă, este necesar ca diagnosticul să

fie pus cât mai precoce,

În stabilirea diagnosticului de certitudine se parcurg o serie de etape:

• Anamneza poate evidenţia antecedente heredo-colaterale de glaucom sau alte anomalii oculare
congenitale. De asemenea poate da relaţii despre modul de evoluţie a sarcinii şi a naşterii.

• Examenul clinic general pe aparate şi sisteme conferă relaţii despre o eventuală asociere a GC
cu alte semne şi simptome, în cadrul unui tablou clinic mai complex.

• Examenul local oftalmologic, clinic şi funcţional al globilor oculari şi a anexelor, se face iniţial
cu copilul în stare de veghe şi apoi sedat, ocazie cu care se măsoară tensiunea intraoculară (care
este crescută, în jur de 30-50 mmHg), se determină refracţia oculară (care indică un grad variabil
de miopie, datorită distensiei globului ocular), se face examenul biomicroscopic şi oftalmoscopic
al polului anterior şi posterior al globilor oculari. Oftalmoscopia evidenţiază fenomene
degenerative ale retinei. Tot acum efectuează gonioscopia (care evidenţiază anomaliile de
dezvoltare ale unghiului camerular) şi ecografia oculară mobul B si Doppler, care poate evidenţia
prezenţa altor anomalii oculare congenitale asociate.

• Investigaţii de laborator (uzuale, biochimice din sânge şi urină, enzimatice, metabolice),

paraclinice şi genetice.

• Consultaţii interdisciplinare, de pediatrie, ORL, neurologie, dermatologie, ortopedie, sunt

indicate deoarece GC poate fi parte componentă în tabloul clinic al unor sindroame
plurimalformative
Tratament
Conjunctivita virală
Nu are un tratament specific. Fiind produsă de obicei de virusurile responsabile de apariţia răcelii
comune, este în general autolimitantă. Infecţia poate să dureze între 10 şi 14 zile, iar uneori
simptomele reziduale mai pot persista până la 6 săptămâni(5,3).
Conjunctivita bacteriană
Local: picături oftalmice cu antibiotice, de câteva ori pe zi, timp de 5-7 zile, în funcţie de tipul de
antibiotic şi de gravitatea infecţiei. Unguentele oftalmice cu antibiotice se pot aplica la 4-6 ore în
timpul zilei şi seara la culcare. Clasele de antibiotice care sunt utilizate mai frecvent sunt
fluorochinolonele şi aminoglicozidele. Tratamentul topic trebuie urmat în toată perioada
prescrisă de medic, chiar dacă simptomele au dispărut(7).
Atenţie la infecţiile cu tulpini de stafilococ auriu meticilino-rezistent (MRSA), cu o incidenţă în
continuă creştere. MRSA este rezistent la cele mai multe antibiotice de uz topic.
Sistemic: în anumite infecţii, este necesar şi tratament sistemic timp de câteva zile. Pacienţii cu
infecţii gonococice, nou-născuţii şi cei imunocompromişi necesită internare în spital pentru
antibioterapie intravenoasă(7).
Conjunctivita de iritaţie
Se tratează prin spălarea ochilor cu apă din abundenţă, timp de 5 minute. Ar trebui să apară o
îmbunătăţire în primele 4 ore. În caz contrar, pacientul trebuie să se prezinte la medicul
oftalmolog(5).
Conjunctivita alergică
Se tratează printr-un management eficient al alergiei şi prin evitarea alergenilor.
Tratamentul cu antihistaminice H1 se face atât topic cu picături oftalmice, cât şi sistemic per os.
Atenţie la simptomele ochiului uscat, care se pot agrava din cauza efectelor anticolinergice ale
majorităţii antihistaminicelor.
Descongestionantele oculare pot ameliora pruritul.
Inhibitoarele degranulării mastocitelor sunt utile mai ales în alergiile sezoniere, pentru controlul
pruritului.
Antiinflamatoarele nesteroidiene reduc inflamaţia oculară, au efect analgezic şi combat pruritul
uşor sau moderat.
Corticosteroizii reduc inflamaţia oculară, hiperemia conjunctivală şi combat pruritul(7).