Când faţeta incizo-orală creată este
dinte, pe o amprentă sau pe model de stu
prea îngustă, şanţul se plasează spre oral,
sau se renunţă la el, înlocuindu-l cu un
sprijin pe o treaptă supracingulară.
Şanţul orizontal are rol de sprijin (nu
de retenţie) şi de asigurare a rezistenţei
onlay-ului.
Şanţurile proximale: extremităţile lor
incizale coincid cu şanţul orizontal, deci
există un reper util pentru plasarea frezei
când se începe trasarea lor. Shillingburg
recomandă ca la molari să se realizeze
întâi şanţul distal, care este mai dificil de
preparat, iar la premolari şi canini cel
mezial, care este mai important pentru fizi
onomie.
Unii autori recomandă pentru practi
cienii mai puţin experimentaţi, a se marca
pe dinte cu un creion, plasamentul şanţuri
lor, lucru greu de realizat: mezial de obicei
este dintele adiacent, iar distal, spre spaţiul
edentat, accesul creionului este mai dificil
decât al frezei.
În primul şanţ vertical creat, se poate
fixa cu un material de obturaţie provizorie
o tijă metalică (sârmă de wipla, ac Miller
sec ţionat), mai lungă incizai cu 1-2 cm,
care va fi un ghid pentru realizarea
paralelismului celuilalt şanţ.
Practicienii experimentaţi pot realiza
acest paralelism şi printr-o mişcare de
translaţie a piesei, când se scoate freza din
primul şanţ, pentru a-l începe pe al doilea.
Dacă şanţurile se realizează mai în
guste şi mai puţin adânci, inspecţia lor pe
1
diu, permite mici corecturi ale paralelismu
lui când este necesar, în timpul perfectării
lărgimii şi adâncimii la dimensiunile nece
sare în final. Extremitatea gingivală a şan
ţurilor, va coincide cu extremităţile pragului
coletal semicircular.
Forma retenţiei: pentru a nu periclita
faţa vestibulară a dintelui preparat (fig. 9.53
a), şanţurile se pot realiza cu bizotare ves
tibulară (b) şi realizând în compensaţie o
retenţie ("lingual hook") spre oral (c).
Şanţurile prea largi, bizotate din gre
şeală şi spre oral (d), nu sunt suficient de
retentive.
Cele plasate prea oral (e) au închide
rea metalică marginală prea subţire, care
se poate deforma. Retenţia în acest caz
este şi ea mai redusă.
Deci preparările cele mai corecte,
sunt de tipul b,c. Onlay-ul pe canin, corect
indicat şi dintele corect preparat, (fig. 9.46)
poate înlocui cu succes o coroană de aco
perire totală, metalo-ceramică.
atipice: pentru mărirea re
tenţiei se pot realiza uneori, pe dinţi mai
voluminoşi, două şanţuri pe feţele
proximale (fig. 9.54)
La incisivii superiori aplatizaţi, metalul
se poate opri la distanţă de marginea
incizală, inclavat în faţa orală (fig. 9.55).
Pentru a creşte retenţia, se fac şi puţuri
dentinare ca la pinledge.
 o o
a. d.
I
b. \
I J

--- "- .... _ „

.,,,, .,,,,
Fig. 9.53.

I
-- -· (
2 I
1-
I
\

'''„...
\

,
......_ .,;-'
a. b.
dupa Shil#ngburg
Fig. 9.55.
Fig. 9.54.
1. Pragul excavat; 2. Prepararea axială; 3.
Prepara rea cingulo-incizală; 4. Şanţul
incizai;
5. Bizotarea incizată; 6. Şanţul proxima/;
7. Bizotarea şanţului proxima/

Fig. 9.56.

PREPARAREA PREMOLARILOR
SUPERIORI PENTRU ONLAV
Onlay-ul pe premolar este o coroană
metalică parţială 4/5. Diferenţa faţă de inci
sivi şi canini este pregătirea feţei ocluzale.
Fata oe/uzată se prepară ca pentru o
coroană turnată metalică (1,5 mm -
homotetic), cu excepţia versantului extern
al cuspidului vestibular, care nu se prepa
ră. Limita preparaţiei se bizotează 0,5 mm
(fig. 9.57). Fig. 9.57.

2
 Şanţul orizontal se plasează pe ver
santul intern (oral) al cuspidului vestibular,
deci nu în şanţul intercuspidian. În acest fel
şi şanţurile proximale vor fi plasate mai
spre vestibular faţă de axul mijlociu al din
telui, deci va creşte încercuirea şi implicit
retenţia. Ele vor fi paralele cu axul dintelui
şi cu faţa orală deretentivizată.
La colet: prag excavat, sfert de elipsă
sau unghi obtuz, sub- sau juxtagingival,
semicircular mezio-oro-distal.
Fig. 9.58.

parţială molarii

Este asemănătoare cu cea de pe

ŞI
premolarii superiori, lăsând liberă faţa ves
Pe dinţii cu diametru mai mare, dar cu
tibulară şi versantele externe ale cuspizilor
înălţime mai redusă, prepararea
vestibulari. Şanţul ocluzal uneşte pe cele
proximală se face prin realizarea a do
proximale şi este plasat pe panta internă
uă şanţuri proximale, în vederea creşte
(orală) a cuspizilor vestibulari, având formă
rii retenţiei (onlay Selberg) (fig. 9.59 a-
de scară (zig-zag). Nervura metalică ce
1).
intră în el asigură rezistenţa lucrării. La li
Prepararea unei casete ("box") pe faţa
mita preparaţie - dinte, pe faţa ocluzală, se
proximală (fig. 9.59 a-2) de asemenea
realizează un bizou îngust de 0,5 mm.
măreşte retenţia cu 30%, această teh
nică putând fi utilizată şi pe dinţi cu carii
parţială
proximale, care pot fi incluse în prepa
(fig. 9.58)
raţie
Diferenţe de remarcat: se prepară
Onlay fără şanţ (nervură) ocluzal, sau
homotetic toată faţa ocluzală, ca pentru
cu şanţ puţin profund, dar cu acoperire
coroana turnată (1,5 mm din cuspidul de
ocluzală totală = onlay Thomas
sprijin - vestibular şi 1 mm din cel oral -
Coroană parfială inversată (reversa
de stabilizare).
three quarter crown). Este un onlay ro
În loc de şanţ ocluzal, pentru sprijin
tat cu 180° (fig. 9.59 b). Se indică pe
se realizează un prag plasat pe panta ves
molarii mandibulari, cu feţe vestibulare
tibulară, la 1 mm sub contactul acestuia cu
afectate, sau pe cei cu lingualizare ac
antagonistul. Practic acest onlay se reali
centuată. În acest caz, coroana acope
zează în scop biologic, nu estetic, deoare
ră feţele vestibulară, proximale şi cea
ce la molarii inferiori este vizibilă în fonaţie
ocluzală, lăsând liberă faţa linguală şi
faţa ocluzală, nu cea vestibulară.
cuspizii linguali (versantul lor lingual).

25
2
 Desigur că motivaţia nu este estetică, ci ţie).
biologică şi mecanică (preparare, inser-

a-1

a. c.
Fig. 9.59.

Coroană parţialăproximală Coroana 718 - realizată uneori la

semicoroana proximală = onlay 1/2 molarii superiori (fig. 9.60), lasă liberă
(proxima! half crown = onlay doar ju mătatea mezială a feţei
Klaffenbach) vestibulare şi cuspidul respectiv
Este un onlay rotat cu 90° (fig. 9.59 (mezio-vestibular), pentru efect estetic.
c), care acoperă jumătate sau puţin mai
mult din circumferinţa coroanei dentare;
cea care rămâne complet nepreparată
este faţa distală. Se utilizează ca
retentor de punte pe molarii inferiori
înclinaţi spre mezial, spre spaţiul edentat.
În aceste ca zuri de obicei nu este
necesar a se şlefui din cuspizii meziali
,aflaţi în infraocluzie datorită mezio-
Fig. 9.60.
versiunii.
Este deci aproape totală, căci încer
Prepararea feţei ocluzale se termină
cuieşte 7/8 din circumferinţa dintelui.
bizotat pe cuspizii distali, uneori în
apropie rea crestei marginale (depinde
de gradul înclinării). Şanţurile de retenţie
verticale sunt plasate pe faţa vestibulară
şi orală şi se prepară paralele cu axul de
Generalităţi
inserţie al punţii. Tot paralel cu acest ax se
Diferă de onlay prin faptul că nu
prepară şi faţa mezială, preparaţie care
pere ţii proximali (încercuirea pe mai mult
se opreşte supragingival pe un prag
de 180°C) şi şanţurile oferă retenţia, ci
similar coroanelor ecuatoriale, plasare
pivotu rile (crampoanele), care corespund
impusă de consideren te biologice
(se ci-
(preparare redusă) şi mecanice (inserţie).
253
mentează în), puţurilor dentinare. dă, dar eşecurile punţilor adezive şi perfec
Ca şi „inlay" şi „onlay", „pinledge" ţionarea "pin"-urilor, le-au readus în
este un cuvânt anglo-saxon derivat din
atenţie.
"pin" = ac (în franceză = tenon, crampon;
Rosenstiel le descrie în tratatul său
în ger mană = Stift) şi "ledge" = treaptă,
din î 988 şi precizează că în cazul dinţilor
lăcaş.
frontali mobili, este necesară mai întâi fixa
rea lor cu brackets-uri, înainte de preparare
Indicaţii:
şi amprentare (sârma şi brackets-urile de
retentor în punţi frontale
pe faţa vestibulară se acoperă cu ceară
reduse pe dinţi înguşti
înainte de amprentare).
vestibulo-oral
Retenţia lor depinde de:
pe dinţi mici de volum, unde nu se pot
- numărul pivoturilor
face preparări cu şanţuri de tip
- diametrul lor
onlay;ex. la : incisivi laterali superiori,
- profunzimea puţurilor
incisivi inferiori
În mod obişnuit se folosesc trei pivo
pentru imobilizarea dinţilor frontali (rea
turi ("pin"-uri) aşezate în triunghi: două
lizată " în bloc" sau sudate între ele)
incizale şi unul cingular (fig. 9.61), ceea ce
pentru oprirea abraziei frontalilor super
contribuie şi la stabilitate.
iori.
Odată cu apariţia tehnicilor moderne
adezive, s-au abandonat pentru o perioa-

Fig. 9.61.

marginea incizală şi faţa orală se şlefu

La stabilitate mai contribuie şi două
iesc ca pentru onlay
trepte (ledge) transversale, una în 1/3-mea
- se prepară apoi treptele ( ledge)
incizală a feţei orale, una la cingulum (fig.
se forează puţurile = tunelurile
9.61).
(pinhole):
- diametru 0,6-0,8 mm
adâncime 2 mm

254
 Puţurile preparate sunt: Având în vedere dezavantajele
paralele cu jumătatea incizală a feţei pinledge-urilor (preparare foarte preten
vestibulare (nu cu axul dintelui) ţioasă, riscurile pulpare etc.), probabil per
- paralele cu axul de inserţie al celuilalt fecţionarea tehnicilor adezive (calitatea
retentor (axul punţii) fixării), dar mai ales progresele spectacu
- paralele obligatoriu între ele. loase ale implantologiei, vor duce la aban
Lăţimea treptei se recomandă a fi de donarea coroanelor parţiale tip pinledge.
2 mm (Le Huche), sau 1,6 mm
(Rosenstiel), iar puţurile se forează la mij
locul lăţimii treptelor (fig. 9.62). AMPRENTAREA
PENTRU PINLEDGE ŞI
ONLAY
a.) Metoda directă - machetarea
Pentru onlay s-a utilizat machetarea
în ceară, care avea multe inconveniente,
sau din acrilat autopolimerizabil -
metodă abandonată la apariţia
materialelor silico nate şi a punţilor
turnate dintr-o singură piesă.
Pentru pinledge, metoda directă de
amprentare se utilizează mai des. În puţuri
se introduc tije de plastic sau din metal
(splinturi) de dimensiuni corespunzătoare,
prevăzute cu mici butoni de retenţie sau
Fig. 9.62. îndoituri, pentru a fi reţinute în materialul
machetei. Ceara rupându-se de obicei, a
Dimensiunea redusă vestibulo-orală a
fost înlocuită cu acrilat autopolimerizabil,
frontalilor face de multe ori imposibilă res
care se aplică pe toată suprafaţa prepara
pectarea acestor prescripţii. Realizarea ma
ţiei, obţinându-se macheta.
nuală a paralelismului puţurilor fiind dificilă,
b.) Metoda indirectă (amprentarea)
neavând micile toleranţe ale şanţurilor pen
Clasic, pentru onlay se utiliza inelul
tru onlay, s-au imaginat şi realizat dispoziti
de cupru decupat vestibular, devenit port
ve speciale, care se fixează pe arcada den
amprentă unitară pentru materialul termo
tară şi obligă piesa (freza) să realizeze pa
plastic (Kerr verde). Se va supraamprenta
ralelismul: izodromul Jeanneret, paralelo
apoi cu gips.
metrul Le Huche, paraleloghidul Strini,
Modern: - amprenta cu mase silico
pantostructorul Karlstrom. Uneori se înlocu
nate, căci în laborator macheta onlay-ului
ieşte unul din puţuri cu un şanţ pe faţa
se realizează deodată cu macheta punţii
proximală dinspre edentaţie = onlay Kabnik.
respective.
Pentru pinledge - în puţuri, cu
serin-
255
gă de dimensiuni mici, se injectează mate
rial de amprentă fluid, apoi se introduc ra
pid tije de plastic sau de metal, cu butoni
de retenţie, şi peste acestea, cu port
amprente şi materiale adecvate, se ia am
prenta arcadică. Dacă tijele metalice sunt
din materiale corespunzătoare (iridium,
platină, titan), vor face parte din viitorul
pinledge.
ŞI
După controlul execuţiei tehnice şi
dezobturarea puţurilor sau şanţurilor prote
jate cu gutapercă, se face inserţia lucrării
cu mici lovituri. La nevoie se folosesc indi
catori. Se admit doar retuşuri minime. Se
face brunisarea marginală. După inserţia
completă, se verifică ocluzia în IM şi miş
cări funcţionale.
La cimentare se aplică ciment fluid şi
în şanţuri şi puţuri, nu numai pe proteza
fixă unidentară. Sunt preferate cimenturi
ionomer de sticlă.
Se perfectează brunisarea înainte de
priză sau a doua zi, ca la inlay.
METODA SUBSTITUIRII.
COROA- NELE
SUBSTITUŢIE
Generalităţi
Sunt proteze fixe unidentare care se
agregă prin cimentare în rădăcina unui
din te tratat endodontic şi reprezintă
ultima soluţie de a reface morfologia şi
funcţiile acestuia, înainte de protezarea
postextrac ţională.
256
Înlocuirea dinţilor lipsă sau fracturaţi a
fost practicată de milenii. Prima descriere
de substituire cunoscută, aparţine lui
Avicena. Se utilizau coroanele unor dinţi
naturali, care se fixau în rădăcină, cu tije
metalice sau din lemn de esenţă tare.
Pierre Fauchard, întemeietorul
stoma tologiei, descrie în 1728 în tratatul
său, dinţi naturali sau artificiali din fildeş,
fixaţi în rădăcină cu tije metalice, prevăzute
cu dife rite sisteme care să permită şi
drenajul. Abia în 1880, Richmond,
perfecţionând o tehnică a lui Webb,
descoperă coroana de substituţie care îi
poartă numele. Ea a fost utilizată până
recent, succesul ei dato rându-se apariţiei
tratamentelor endo dontice ştiinţifice
(Miller, Black, Williams), a cimentului
dentar, a aliajelor de aur şi faţe telor de
porţelan.
Coroana de substitufie Richmond era
formată din: inel pericervical, plăcuţă radi
culară, pivot radicular, plăcuţă orală (toate
din aur) şi o faţetă din porţelan. Compo
nentele metalice erau realizate din aur
916%0 (22 carate), pivotul din aur platinat
şi erau apoi sudate între ele, cu aur
750%0. Se fixa apoi faţeta vestibulară din
porţelan, prevăzută cu crampoane
butonate scurte sau cu crampoane lungi
din platină. Deci, în final această coroană
de substituţie, rea lizată printr-o tehnică
laborioasă, era tip "monolit" dintr-o singură
piesă.
Coroana Logan era prefabricată, fără
inel pericervical.
Coroana Davis: era realizată din
două piese; seturi de pivoturi corono-
radiculare şi seturi de coroane de
porţelan, care se alegeau,
adaptau şi cimentau.

257
 Coroana Richmond modernizată s-a final, pro-
realizat prin turnarea dintr-o singură piesă
a componentei metalice, după machetare.
În prezent: nu se mai utilizează co
roane de substituţie dintr-o singură piesă
decât foarte rar, din cauza imposibilităţii
ablaţiei la nevoie. Se realizează coroane
substituţie din două piese (dublă piesă
protetică) care se cimentează separat:

a) Un pivot corono-radicular cu
de numire variată:
- IOS (inlay de substituţie)
OCR (dispozitiv corono-radicular)
RCR (reconstituire corono-
radiculară)
- Stift, Zapfen (germană)
- dowel-core (anglo-saxonă)
- tenon (franceză)
El are o porţiune radiculară şi una
co ronară, cea coronară având forma de
dinte (bont).

b) O coroană de Înveliş fizionomică,

metalică sau mixtă
Coroana de substituţie realizată din
piese separate, are marele avantaj
că posibilitatea ablaţiei, la nevoie,
numai
a coroanei de înveliş respective, pentru a
realiza un alt tratament protetic, (ex. o pun
când a fost necesară extracţia unui din
adiacent coroanei de substituţie), în
de noua situaţie clinică apărută.
Coroana Richmond se mai utilizează
în cazul în care un OCR cu porţiune
prea scurtă, datorită relaţiilor
existente, nu ar oferi suficientă
unei coroane de înveliş. De fapt, în
cazuri, nu se secţionează coroana
ci doar se şlefuieşte, în
258
teza fixă unidentară fiind o "coroană mixtă cu
pivot radicular".
OCR-ul se realizează în laborator, prin
turnarea machetei realizate prin meto da directă
sau indirectă.
Recent s-au reluat şi perfecţionat tehnicile
cu componente prefabricate din dorinţa firească a
practicienilor de a scurta timpul de execuţie.

Indicaţiile coroanei de substituţie:

În general se indică în toate cazurile de
afecţiuni coronare care nu mai pot be neficia de
metoda acoperirii, căci coroana de înveliş, prin
şlefuirile impuse, nu şi-ar mai atinge obiectivul de
a consolida coroa na dentară respectivă, ci
dimpotrivă ar pe riclita-o, reducându-i şi mai mult
rezistenţa deja precară:
leziuni carioase extinse în suprafaţă şi
profunzime
- dinţi depulpaţi (devitalizaţi), cu discro mie şi
obturaţii mari nearmate
- fracturi coronare în 1/3-mea mijlocie sau
cervicală
malpoziţii care nu pot fi corectate orto dontic
sau chirurgical
- dinţi cu abrazie de gr.111-IV, când spaţiul
interocluzal de repaus permite realiza rea
coroanei de substituţie
- displazii, distrofii, asociate cu fragilita tea şi
friabilitatea ţesuturilor dentare
- ca element unitar, dar şi ca element
component al unor construcţii protetice plurale
(retentor de punte, ancorare de proteză
mobilizabilă)
se indică numai pe rădăcini tratate
endodontic, mai comod de realizat pe
monoradiculari.

259
 tipul distrucţiei coronare carioase: ex
tinderea în suprafaţă şi profunzime
canale radiculare netratate sau obturate nivelul fracturii (să nu fie mult
incorect subgingival)
- dinţi cu infecţii cronice periapicale - grosimea pereţilor radiculari (să nu fie
- canale radiculare curbe, inaccesibile, cu prea subţiri)
ace rupte accesibilitatea canalelor radiculare tra
rădăcini prea scurte tate sau tratabile
pereţi radiculari prea subţiri - corectitudinea obturaţiei de canal
mobilitate patologică a dintelui (ca ele absenţa proceselor inflamatorii
ment unitar) periapicale
- fracturi radiculare. lungimea rădăcinii şi diametrul ei
În primele două situaţii clinice, con numărul şi direcţia rădăcinilor (canalelor):
traindicaţia este temporară. După tratarea paralele, divergente, curbe (la ce nivel)
corectă a canalului sau după efectuarea integritatea rădăcinii: fracturi radiculare,
rezecţiei apicale (când aceasta se impune), rezorbţie radiculară, rezecţie apicală
se poate efectua coroana de substituţie. (nivelul)
În cazul existenţei unui focar calitatea implantării osoase: rezorbţii
periapical la o rădăcină cu obturaţie corec alveolare orizontale sau verticale
tă, până la apex, se poate executa şi ci starea parodonţiului marginal
menta coroana de substituţie, tratamentul - dinţii adiacenţi (migraţi spre rădăcina în
chirurgical efectuându-se ulterior. cauză)
relaţiile ocluzale
Etape şi tehnice în realizarea Unele dintre aspectele prezentate se
coroanei de substituţie: constată clinic, altele numai radiologic,
examen clinic şi radiologic al dintelui multe dintre ele prin coroborarea datelor
prepararea dintelui clinice şi radiologice.
alegerea unui pivot prefabricat sau am
prentarea (machetarea) şi apoi realiza
rea lui în laborator prin turnare DINTELUIPENTRU
- cimentarea pivotului şi amprentarea SUBSTITUŢIE
pentru coroana de înveliş sau pentru /IJ1'1.:l>n 1r1:11ro1:1 suprafeţei bontului
punte
realizarea acesteia în laborator a.) Dacă există coroana dentară
- cimentarea coroanei de înveliş (a punţii) (malpoziţie, discromie, displazie, etc.) ea
se secţionează:
Examenul clinic şi trebu- prin preparare din aproape în aproape
ie să ofere date pentru argumentarea indi (clasic)
caţiei de tratament:

258
- cu disc activ la periferie, secţionând-o
sub formă de „X" (fig. 9.63), metodă
destul de periculoasă pentru dinţii adia
cenţi
.. .
%'
• f
tt. tifj- •
11 ••
. •
Fig. 9.63.
- cu muchia unor pietre lenticulare
- cu freze cilindrice subţiri (secţionare
orizontală). Este o metodă practicată în
mod curent.
Dintele depulpat nu doare, nu necesi
anestezie, dar trebuie preparat cu răcire
continuă sau cel puţin intermitentă, pentru
a nu afecta ţesuturile parodontale.
În mod similar se va proceda la pre
pararea endodontică (dezobturarea canalu
lui radicular) a dintelui.
b.) Dacă dintele (coroana) este
frac turat - se prepară suprafaţa de
fractură.
În ambele cazuri de mai sus, suprafa
bontului trebuie realizată în două planuri
("în acoperiş" - fig. 9.64 a), cu dublu
scop: antirotaţiona! şi pentru transmiterea
centri a forţelor aplicate de către OCR
pra rădăcinii. Dacă cele două versante s-ar
prepara cu înclinare inversă (fig. 9.64 b)
OCR-ul ar acţiona centrifug, deci ar pericli
ta rădăcina, prin efectul de ic.
Pentru coroana clasică Richmond
(fig. 9.64 c) versantul oral era plasat cu 2-3
\
.„' . ••
mm supragingival, dar cel vestibular se
înfunda puţin subgingival, după ce se
adapta inelul necesar amprentării, pentru a
ascunde în final inelul pericervical în
sulcus.
La fel se prepară (subgingival) şi
când peste OCR se aplica coroana cerami
că jacket (fig. 9.64 d).
Pentru metoda actuală = coroana de
substituţie din două piese (OCR + coroană
de înveliş), nu se mai face şlefuirea în ace
laşi mod, pentru că s-ar sacrifica inutil sub
stanţa dentară, iar forţele orizontale şi obli
ce s-ar transmite doar asupra pereţilor lojei
(fig. 9.66 a). Din coroana dintelui se păs
trează deci 2-3 mm supragingival şi vesti
bular, nu numai oral, când distrucţia permi
te (fig. 9.64 e şi 9.66 b).
În unele situaţii clinice, suprafaţa ra
diculară nu poate fi pregătită clasic, cu
aceste două versante "în acoperiş'', din
cauza unui proces carios. În aceste cazuri,
în zona respectivă, se prepară o "casetă",
care are şi rol antirotaţional (fig. 9.65 a).
Este important ca OCR-ul să se sprijine pe
"umeri" de dentină sănătoasă, pentru a
elimina riscul recidivei carioase care ar
compromite în timp rădăcina.
asu-
259
 a. c. e.
Fig. 9.64.

a. a.
Fig. 9.65
Fig. 9.66.

circumferinţei
Unii practicieni preferă să execute
(fig. 9.65
b)
Porţiunea rămasă din coroana această preparare coletală circumferenţială
dintelui se va şlefui cu un anumit fel de după cimentarea OCR-ului, pe care-l mo
prag (pro fil), cu lăţime adecvată şi plasat delează (metoda directă) cu diametrul mai
la nivelul cerut de criteriile cunoscute, de mic (fig. 9.65 b), calculând ce fel de prag
tipul de coroană care se va aplica. (cât de lat) se va realiza.
Înălţimea coro nară păstrată, precum şi Această tehnică este preferabilă când
şlefuirea ei circumferenţială, creşte pereţii radiculari sunt relativ subţiri şi ar
fiabilitatea ansam blului, prin efectul de exista riscul fracturării lor prin şlefuire, risc
cerclaj, care reduce presiunile mult redus dacă şlefuirea se efectuează
intraradiculare şi pericolul de fracturare după cimentarea OCR-ului în canalul radi
radiculară (fig. 9.66 b). cular.

260
 con Ottolengui, Tinker, Amber, Lindemann,
stă în dezobturarea lui parţială, manoperă etc.). Ele se acţionează cu viteză mijlocie
mult uşurată, când în materialul de obtura (10-15.000 turaţii pe minut). Viteza mai
ţie radiculară s-a aplicat conul de gutaper mare reprezintă un risc de lărgire exagera
că, mai ales când acesta este de culoare tă şi de încălzire, iar viteza mai mică cre
contrastantă cu materialul de obturaţie. ează un risc de blocare a frezei.
Se poate începe cu o sondă bine în Forma, dimensiunile, controlul lojei
călzită, apoi cu ace Kerr sau Hădstrom, radiculare:
pentru a ne preciza direcţia de dezobtu
rare. Se continuă (sau se poate chiar înce
pe) cu freze globulare mari, apoi mijlocii şi
-·- - -- - - - '"T

I
I
'
mici, controlând mereu prin inspecţie (pro
.
I
I

iectând lumina în canal cu oglinda), dacă - - - - - -- --'

I
'
suntem pe direcţia corectă.
Culoarea materialului frezat, care se -- --·----- ' I

elimină din canal, poate fi un indiciu (endo

metazonă, conul de gutapercă).
-- - - -l
I
.
Canalele obturate numai cu ciment,
se dezobturează dificil, cu riscul de a crea I
I
4
căi false. Dacă ne dăm seama la timp, ob li

turăm canalul fals şi continuăm prepararea

în direcţie corectă.
Este important ca intrarea în canal să
realizată de la început mai largă, pentru
acces comod în continuare şi pentru a evi-
ruperea frezei în canal, fiind uşurată în
acest fel şi inspecţia manoperelor efectuate
(direcţia). Se intră apoi obligatoriu cu freze
pentru canal tip "Beutelrock'', cu care se
execută mişcări circulare ale bazei (vârful
rămâne fix), dacă diametrul frezei este mai
mic decât diametrul dorit al lojei radiculare.
elimină în acest fel eventualele retenţii
create de frezele globulare, retenţii care ar
impieta machetarea sau amprentarea.
Există şi freze de canal speciale, mai
groase, cu care se poate executa de la
început (active şi pe vârful conic alungit)
forma dorită a canalului (freze Paesso,
Fig. 9.67.
Forma: - pe secţiune orizontală -
for mă ovalară, care respectă morfologia
radi culară a dintelui respectiv. Are şi rol
antirotaţional. Dacă loja radiculară este ro
tundă şi nu ovală pe secţiune, mai ales da
că suprafaţa radiculară nu s-a putut prepara
sub formă de acoperiş, se recomandă
(Shillingburg) realizarea unei casete interne
(keyway), cu rol antirotaţional (fig. 9.67).
- pe secţiunea longitudinală (verticală)
loja are forma de con alungit. Vârful conului

261
trebuie să fie plat, nu ascuţit (sau se va
secţiona puţin din vârful pivotului turnat), ca
să nu aibă efect de ic, mai ales când "ume
rii" rădăcinii sunt foarte înguşti).
Se recomandă o bizotare internă (b.i.
= con de securitate), o rotunjire a muchiei
dintre loja radiculară şi suprafaţa de secţi
une (fig. 9.67), pentru prevenirea fracturării
pivotului în acest loc de minimă rezistenţă
şi maximă solicitare. Această bizotare in
ternă se poate realiza cu o freză cilindrică
plasată oblic, sau cu una globulară, cu di
ametrul mai mare decât al orificiului cana
lului, realizând bizotarea concavă, numită
de francezi "avant-trou".
Această bizotare internă nu este ne
cesară la pivoturile prefabricate, căci ele
sunt foarte rezistente.
Când pereţii radiculari au grosime su
ficientă, unii autori recomandă şi o bizotare
externă (b.e. - "contrabevel"
Shillingburg), pentru o coleretă a OCR-
ului. Deci el va avea un manşon
pericervical (coleretă), deşi majoritatea
autorilor îl consideră sufi cient pe cel al
viitoarei coroane de înveliş.
Dimensiunile lojei radiculare
2/3 din lungimea rădăcinii dentare (fig.
9.67)
î /3 din diametrul rădăcinii. Un pivot tur
nat este cu atât mai rigid şi mai rezistent,
cu cât este mai gros. Mărind grosimea
lui (diametrul lojei radiculare) se reduce
însă rezistenţa pereţilor radiculari. Elas
ticitatea pivotului poate duce la
descimentarea lui, sub acţiunea repetată
a forţelor ocluzale, iar lipsa de rezistenţă
îl predispune la fracturare.
Posibilităfi de apreciere a dimensiuni-
262
lor radiculare
a) Datele anatomice referitoare la
lungimea rădăcinilor
Dinţii superiori: - incisivii centrali: 12-
13 mm
incisivii laterali: î 3-14
mm caninii: 16-17 mm
premolarii I: 12-13 mm
premolarii li: 13-14 mm
Dinţii inferiori:
caninii: 15,5 mm
premolarii I, li: - 15 mm (Severineanu)
b) Se poate indica orientarea după
lungimea coronară, adâncimea lojei
radicu lare să fie egală sau puţin mai
lungă, vis -
a- vis de lungimea fostei coroane clinice
(ne orientăm după dintele omonim). Meto
da nu se aplică la dinţii cu rezecţie apicală.
c) Măsurarea canalului notată în fişă
în timpul tratamentului endodontic sau al
rezecţiei apicale. Au apărut şi aparate cu
ultrasunete ("apex-locator") care anunţă
sonor (şi vizual pe un cadran), momentul
când acul explorator se află la apex.
d) Realizarea lojei intraoperator (se
obturează numai apexul 3-4 mm).
Fig. 9.68.
e) Date radiologice: lungimea imaginii
radiologice a dintelui, nu coincide fractură şi dezobturarea primară de 5-8
întotdeau na cu lungimea lui reală, din mm, şi apoi indicăm control radiologic pen
cauza proiecţiei oblice, mai ales la tru dezobturarea finală.
maxilarul superior.
Pe de altă parte, radiografia se exe-
cută de obicei înainte de prepararea
supra feţei de fractură. Se recomandă
repetarea radiografiei după dezobturarea
parţială, pe o adâncime de 5-8 mm, în
funcţie de dinte.
Vom avea astfel trei date cunoscute (fig. orală.
9.68): Clasic se efectua cu ceară ramolită şi
R1 = lungimea lojei pe radiografie cientului, realizăm prepararea suprafeţei de
R2 = lungimea obturaţiei apicale pe
radiografie
D1 = lungimea reală (clinică) a lojei.
Avem de aflat o singură necunoscută:
D2, care reprezintă lungimea reală a porţi
unii rămasă obturată spre apical. Se aplică
formula lui Dieck din Hamburg 1911 (au
torul incidenţei retroalveolare), utilizată pe
radiografii executate cu acul în canal, în
tratamentele endodontice:

Aflăm lungimea porţiunii apicale încă

obturată, deci putem afla dacă, şi pe câţi
mm, mai putem executa dezobturarea. De
fapt, măsurând clinic cu o sondă gradată
(parodontometrică) sau cu un ac de canal
cu cursor, lungimea porţiunii dezobturate
(D1) în mm, putem aprecia după radiogra-
şi fără calcule matematice, câţi mm mai
putem continua dezobturarea canalului.
Se poate evita una (prima) din cele
două radiografii descrise mai sus şi
anume: examinând clinic dintele
(rădăcina) şi con statând existenţa
obturaţiei de canal, con firmată
anamnestic dacă nu avem fişa pa
263
presată în loja radiculară uleiată.
Macheta se arma cu tijă de sârmă, care
facilita de taşarea acesteia. Deficienţe:
este laborioa să şi nu permite
verificarea machetei în ocluzie, risc de
deformare la detaşare sau ulterior, etc.
Modern macheta se execută din
acri lat autopolimerizabil. Se adaptează o
tijă din acelaşi material în loja
radiculară, cu lungime mai mare decât
aceasta, pentru a facilita manipularea.
Se uleiază apoi cana lul, se inseră în el
pastă de acrilat autopolimerizabil, cu acul
- spirală Lentullo sau cu tija care se
introduce în loja radicu lară. Surplusul de
material refluat se mode lează sub formă
de bont şlefuit. Macheta se mobilizează
în ax după aproximativ 30 secunde,
înainte deci de priza completă.
Dezinserţia ei devine dificilă sau
predispu ne la fracturare, în cazul
existenţei unor retenţii în canal sau când
nu se realizează separarea proximală a
machetei şi materia lul s-a întărit.
Se verifică macheta; la nevoie se
poate completa radicular sau coronar
cu încă un strat fluid, apoi după priză se
per fectează prin şlefuire forma bontului
coro nar, în funcţie de dinţii adiacenţi şi
antago nişti, precum şi în funcţie de tipul
de coroa-

264
nă de înveliş care se va aplica peste OCR.
Dacă prepararea coletală este efec
tuată, se poate face şi amprentarea pentru
coroana de înveliş sau pentru o punte pro
vizorie.
Există truse cu tije (pivoturi) de
plastic prefabricate şi cape de plastic de
diferite forme şi mărimi, cape care
uşurează mo delarea porţiunii coronare a
machetei res pective.
Constă în transpunerea în laborator a
situaţiei clinice şi modelarea machetei pe
model, de către tehnician. Metoda reali
zează economie de timp pentru medic, mai
ales când sunt mai multe loje radiculare. În
aceste situaţii, tehnicianul are posibilitatea
de a realiza corect paralelismul bonturilor
artificiale între ele, şi cu ceilalţi dinţi şlefuiţi.
Se adaptează în canal o tijă din mate
rial plastic numită şi "tutore", tijă care să
aibă extraradicular o formă retentivă.
Peste ea, se va realiza o mică port
amprentă din masă termoplastică tip
"Stenţ'', în ocluzie ("amprentă segmentară
cu gura închisă").
Se prepară un material de amprentă
fluid, care se introduce cu seringa sau cu
spirala Lentullo în lojă, şi se aplică rapid şi
tija în loja radiculară, dar fără s-o blocăm în
canal. Apoi, în portamprenta de ştenţ se
aplică pasta fluidă şi se repoziţionează pe
segmentul respectiv al arcadei, pentru am
prentarea dinţilor adiacenţi şi a antagonişti
lor.
În cazul lingurilor de amprentă stan
dard, din metal sau din material plastic, se
prepară cele două materiale siliconate -
26
4
chitos şi fluid - deodată (amprentă
elastic elastică în dublu amestec).
Controlăm amprenta. Tija trebuie să
fie fixată în materialul amprentei, să-şi
menţină poziţia la turnarea acesteia în la
borator (din gips dur). Macheta OCR-ului o
va realiza tehnicianul pe model.
Metoda indirectă este indicată mai
ales când pe arcadă există mai mulţi dinţi
preparaţi pentru proteze fixe unidentare:
inlay, coroane de înveliş, OCR, punţi etc.
Clasic, pentru amprenta canalului prin
metoda indirectă se utilizau mase termo
plastice (Kerr verde) şi o tijă de sârmă apli
cată în canal, apoi amprentă unitară cu inel
de cupru + supraamprentă cu gips. Metoda
nu se mai utilizează în prezent.
a.) În canale cu pereţi subţiri (dar
numai la intrarea în canal), pentru a se evi
ta efectul de ic, în lipsa "umerilor" radiculari
juxtagingivali, s-a imaginat (Gall) prepara
rea în trepte intraradiculare (fig. 9.69 a).
Riscul de fracturare totuşi persistă.
b.) La rădăcinile curbate spre apex
ne oprim cu preparaţia lojei la locul
de încurbare (fig. 9.69 b)
c.) Premolarii primi superiori, au de
obicei două canale divergente: un canal îl
preparăm normal, iar al doilea, paralel cu
primul, pe o adâncime mai mică şi de
formă cilindrică. Va contribui mult la
stabilitate (rol antirotaţional), dar şi la
retenţie (fig. 9.69 c). DCR-angulat (fig.
9.69 d) indicat pentru corectarea estetică
a dinţilor malpoziţionaţi. Porţiunea
coronară se modelează în altă
direcţie decât porţiunea radiculară. Se utili unii molari premolarizaţi, cu scop de para
zează uneori şi în zona laterală, la molarii lelizare pentru o punte.
trataţi endodontic dar mezializaţi, sau la

a.
c. e
Fig. 9.69.

f. h

i. j.
Fig. 9.70.

Dezavantajul acestei metode este că forţele ocluzale nu vor mai acţiona în axul

265