inlay cu clavetă

- cu pivoturi radiculare (inlay corono- ra lnlay-ul cu glisiere (nervuri în şanţuri)

dicular) - sunt inlay-uri ce împrumută mijloace de
Pinlay - este un inlay prevăzut cu 2-3 retenţie ale onlay-ului. lnlay-urile realizate
"pin"-uri (în engleză pin = ac). Ele oferă o în cavităţi ocluzo-proximale (tehnicile
retenţie şi stabilitate când acestea nu s-au "slice-lock" şi "slice-channel").
putut realiza prin prepararea clasică a
cavi tăţii. Se utilizează de obicei pentru
cavităţi ocluzo- proximale şi de colet.
lnlay-onlay - Le Huche afirmă că "
toate inlay-urile sunt puţin şi onlay, iar
toate onlay -urile sunt puţin şi inlay- uri".
Se pot deci încadra aici inlay-urile
MOD pe care unii le numesc onlay 3/5. La
fel inlay-urile care acoperă cuspizii pericli
taţi (fig. 9.20). În cariile ocluzale extinse, a.
dar mai ales în abrazii de gradul 3 Broca,
inlay-ul poate lua forma unui capac
oe/uzai, având pentru retenţie 4 nervuri
(glisiere) corespunzând cu 4 şanţuri
preparate pe feţele verticale ale dintelui
(fig. 9.22 a), ca la "twin-lock", sau 4
pivoturi intradentinare la periferia feţei
ocluzale (fig. 9.22 b). Aces tea sunt mai
mult onlay-uri sau over!ay-uri.
Fig. 9.23.

ln/ay cu clavetă - descris în subcapi

tolul „ preparări atipice ale cavităţilor pentru
inlay".
Pe monoradiculari depulpaţi se pot
realiza aşa zisele inlay-uri corona- radicula
re (fig. 9.23), care de fapt sunt onlay-uri 1/4
agregate intraradicular. Ele erau indicate în
scopul de imobilizare a dinţilor parodon
totici, sub formă de şine de inlay-uri coro
na- radiculare, clasica "şină Mamlock".
Au dezavantajul că obligă la depulpări
"în scop protetic", ceea ce scade rezistenţa
Fig. 9.22.

i86
dinţilor respectivi (devin friabili) şi duc la şi aplicată în centrul machetei (la inlay
discromii. Ablaţia lor e practic imposibilă. MOD o sârmă în "U"). Se controlează
Metoda modernă a imobilizărilor cu exactitatea machetei şi se trimite la labora
şine de contenţie adezive (colaje) le-a eli tor pentru ambalare şi turnare. Atenţie să
minat. nu se deformeze marginile subţiri ce co
"lnlay-ul in inlay" este indicat ca respund bizotării cavo-superficiale.
retentor în punţi mici, mai ales când dinţii Machetarea cu răşini acrilice autopoli
stâlpi au axe nefavorabile inserţiei punţii merizabile (Le Huche folosea Duralay).
(prea convergenţi). lnlay-ul primar are di Este necesar ca materialul să nu aibă con
mensiuni ceva mai mari şi se va cimenta în tracţii în timpul polimerizării. Se consideră
cavitatea preparată cu o retenţie adecvată, că izolarea cavităţii cu o peliculă de ulei de
iar inlay-ul secundar care aparţine de pun parafină şi contactul de scurtă durată, ur
te, se inseră în cavitatea creată în primul mat de spălare abundentă, elimină perico
inlay, rămânând necimentat (se cimentea lul toxicităţii monomerului restant.
ză celălalt retentor major al punţii). La ambele metode directe, în caz de
Fixarea modernă a inlay-urilor cu incrustaţii proximale, se adaugă pe faţa
teh nici adezive sau cimenturi ionomer de respectivă a machetei o peliculă fină de
sti clă, tinde să înlocuiască multe din ceară, pentru a compensa matricea, deci
aceste preparaţii complicate. pentru a reface corect punctul de contact.
- este similară cu
cea descrisă la amprentarea pentru coroa
ne de înveliş (şi punţi).
Se poate folosi atât metoda directă Nu pretinde dilatarea şanţului gingi
(machetarea intrabucală), cât şi cea indi val, dar pretinde a se introduce materialul
rectă (realizarea machetei pe model, în fluid cu spatule mici sau cu seringa în deta
laborator). În ultimul timp, calitatea liile cavităţii, înainte de amprentarea globa
materia lelor de amprentă tinde să elimine lă (cu portamprentă) a arcadei dentare .
total me- toda directă. De asemenea, la metoda amprentării
propriu-zise nu se uleiază cavitatea, ci se
Metoda directă :::: machetarea usucă.
Se utilizează ceara albastră (incoloră Metoda ultramodernă (amprenta op-
pentru inlay-urile fizionomice), introdusă şi tică) - se bazează pe o tehnică de vârf pu-
presată în cavitatea uleiată (vârful unui ba- să la punct de Morman şi Brandestini. O
ton de ceară plastifiată prin încălzire). Pen- cameră video permite analizarea corectitu-
tru cavităţile ocluzo-proximale se indică dinii preparaţiei pe monitor. Pe urmă, pe
aplicarea unei matrice . baza dimensiunilor memorate de computer,
După sculptarea şi verificarea reliefu- printr-o apăsare de buton, se comandă
lui ocluzal, se detaşează în ax vertical, cu unui mini-strung cu discuri diamantate,
ajutorul unei tije metalice încălzite moderat executarea inlay-ului prin sculptarea lui, în

187
câteva minute (sub jet de apă) dintr-un bloc ţile lui se încearcă dacă nu basculează. Se
de ceramică, compozit sau sticlă, (sticla pot depista cauzele cu material de ampren-
care se va ceramiza ulterior). Procedeul nu tă sau prafuri de detecţie. Sunt admise re-
constă deci într-o machetare şi apoi turna- tuşuri fine. Diferenţele mici marginale se
re a inlay-ului, ci în sculptarea lui. Precizia pot perfecta prin brunisarea marginilor sub-
este de ± 50 microni. Cimentarea se va ţiri ce corespund bizotării, prin lovituri fine
realiza tot cu tehnica adezivă. din aproape în aproape pe aceste margini
ocluzale cu un instrument adecvat (de ex.
lovind într-o freză scurtă, întoarsă). Se
con tinuă apoi brunisarea (eventual după
secţi- onarea tijei), folosind freze de
lustruit sau
Controlul extrabucal - se face întâi chiar numai un mandrin simplu, turându-le
pe model, deci se verifică adaptarea în ca de la inlay spre dinte.
vitate şi punctul de contact. Verificarea Se verifică apoi adaptarea ocluzală în
ocluzală încă nu se poate face, deoarece IM şi în mişcări funcţionale, efectuându-se
inlay-ul metalic se trimite împreună cu o la nevoie şlefuirile indicate de hârtia de
tijă, (tija de turnare), care să permită ma ocluzie. Se lustruieşte apoi pe dinte cu
nevrarea lui (inserţia şi desinserţia) în tim gume (polipant) mici, cu filţuri mici sau chi
pul verificării extra - şi intrabucale. ar cu bulete de vată îmbibate în ulei şi apli
Se detaşează apoi de pe model şi se cate pe freze uzate. Lustruirea în laborator
controlează cu lupa execuţia tehnică : să riscă să deterioreze marginile, dacă nu se
nu existe plusuri (sferule datorate unor po face pe model. Se lustruieşte apoi şi
rozităţi nedorite sau fisurilor masei de am proxima! cu atenţie, pe bontul mobil.
balat), dar nici minusuri, în special să nu
lipsească din marginile subţiri corespun- Cimentarea:
zând bizotării. Se curăţă, se degresează şi se usucă
inlay-ul.
Controlul intraoral - se face după în Se izolează dintele (rulouri de vată sau
lăturarea materialului de obturaţie provizo diga, aspirator de salivă).
rie (gutaperca este cea mai indicată, căci Se degresează ( cu eter , cloroform ,
se detaşează în bloc, nu aderă de pereţi). alcool, benzină ) cavitatea şi se usucă
Se inseră inlay-ul în ax, să intre prin fricţiu cu un jet de aer călduţ.
ne, prin lovituri uşoare cu un instrument - Cimentul fluid cu granulaţie fină, corect
adecvat. Dacă nu intră inlay-ul ocluzo preparat, se aplică în strat subţire pe
proximal, se verifică cu hârtie indicatoare pereţii cavităţii (nu se umple).
sau cu spray de praf colorat dacă nu este Pe inlay se aplică ciment doar pe
prea strâns punctul de contact, şi se retu margini. Se introduce în ax şi se presează
şează dacă este cazul. cu mişcări vibratorii, batere cu ciocănelul
Prin presiuni alternative pe extremită- pe un instrument adecvat.

188
 Se şterge obligatoriu cu o buletă de voluminos, Touati recomandă
vată umezită şi stoarsă, excesul de ciment. fotopolimerizarea scotch-bondului de fixare
Se presează puternic pe margini circular, nu cu ultraviolete, ci cu laser - argon,
cu un instrument rotunjit. care traversează ceramica.
Unii recomandă a se face acum per
fectarea brunisării, înainte de priza cimen
tului, care se produce în 3-5 minute. Alţii,
cu scopul de a nu dăuna procesului de pri
ză a cimentului de fixare, amână bruni Caria secundară. Cauze:
sarea şi finisarea finală până a doua zi. În indicaţie greşită (cariopredispoziţie, igi
această şedinţă de control şi finisare, unii enă deficitară)
pacienţi acuză discrete senzaţii de discon lipsa extensiei preventive
fort ocluzal. Hârtia de ocluzie ne obiecti - contracţii ale machetei
vează zona ce necesită mici retuşuri. Se - contracţii la turnare, prelucrare neglijen-
procedează apoi la finisarea finală cu gu tă
me de mici dimensiuni. margini fragile
La inlay-urile ocluzo-proximale se fi bizotare
nisează joncţiunea dento-protetică proxi
incorectă
mală cu benzi abrazive fine, introduse pe
brunisare neefectuată sau incompletă
sub punctul de contact.
Decimentarea. Cauze posibile:
Trebuie reţinut faptul că pentru inlay
pereţi verticali prea divergenţi
urile din ceramică sau din răşini compozite,
adâncime prea mică
nu este posibilă brunisarea. Aceste inlay
planşeu concav al cavităţilor de clasa I
uri se fixează de obicei cu materiale şi teh
pereţi pulpari şi gingivali înclinaţi
nici adezive, mai ales prin fotopolimerizare.
înafară la cavităţile de clasa a li-a
Bineînţeles că în acest caz trebuie luate
retenţia ocluzală ineficientă sau (mai
măsuri de protecţie dentinară cu pelicule
fine de ciment ionomer de sticlă sau lacuri rar) fracturarea ei la inlay-urile ocluzo
speciale (dentin-protector), care se aplică proximale
înainte de amprentare . inexactităţi
Gravarea acidă se va face cu atenţie, - cimentare defectuoasă
cu gel colorat de acid fosforic 37%, timp Fractura dintelui:
de 60 - 90 secunde, aplicat numai pe smalţ pereţi subţiri
( să nu curgă pe dentină, chiar dacă a fost pereţi prea verticali ( inserţie
protejată); se spală apoi abundent cu apă forţată)
şi bicarbonat sau hipoclorit de sodiu. - cuspizi neprotejaţi
La inlay-ul ceramic se gravează Mortificări pulpare:
acid (cu acid hidrofluoric 7%) şi feţele coafaje nereuşite
respecti ve ale inlay-ului. Dacă inlay-ul şlefuiri incorecte (fără rac1re, cu freze
ceramic este uzate, prea aproape de pulpă).

189

Sunt proteze fixe unidentare ce refac
atât morfologia, cât şi estetica, deoarece
sunt realizate în întregime din materiale
nemetalice, (ceramice, polimeri şi răşini
compozite) de culoare identică, sau foarte
apropiată cu a dinţilor adiacenţi. Se mai
numesc şi coroane fizionomice.
reabilitarea fizionomiei;
asigurarea rezistenţei bontului (consoli
darea lui) şi a protezei fixe unidentare;
adaptarea perfectă pe dinte;
rapoarte interdentare corecte cu dinţii
adiacenţi şi antagonişti.
Coroana estetică se
reco mandă aproape exclusiv ca element
unitar, în unele afecţiuni coronare din zona
fronta lă:
discromii, distrofii, displazii;
nanism dentar sau alte dismorfii;
obturaţii inestetice sau neretentive;
unele malpoziţii (ex. oropoziţie);
fracturi dentare în 1/3 incizală;
carii clasa a IV-a Black.
În ultimele două cazuri, se intervine
modern prin metoda reconstituirii cu mate
riale din grupa răşinilor compozite, eventu
al cu retenţii suplimentare sub formă de
pivoturi dentinare. În caz de insucces, se
recurge tot la coroane de înveliş fizionomi
ce. Mai recent, în caz de discromii,
oropoziţii, fracturi reduse ale marginii
incizale şi când eroziunea sau displazia
190
interesează numai faţa vestibulară, nu se
mai recurge la acoperirea totală cu coroa
ne fizionomice (sau mixte) ci la faţetare
(acoperirea numai a feţei vestibulare cu
material fizionomic).
Coroana fizionomică se poate indica
şi ca element de agregare în tratamentul
unor edentaţii reduse, dar numai din acrilat
(punţi provizorii).
pe molari, premolari şi canini;
pe dinţi scurţi (bonturi neretentive);
în ocluzii adânci traumatizante;
în ocluzii cap- la -cap (cele ceramice);
în abrazii avansate;
la tineri sub 17 ani (cameră pulpară ma
re);
carii profunde şi extinse sau obturaţii
mari nearmate (cu pereţi dentari sub
ţiri).
Referitor prima contraindicaţie, co-
roanele din ceramică realizate pe canini
sau premolari se fracturează (sunt casan
te). Cele din acrilat rezistă un anumit timp,
dar se subţiază treptat şi se perforează,
apoi se fracturează şi ele, deci nu pot fi
considerate decât coroane provizorii.
pentru coroane
Primele apărute în practica stomato
logică au fost coroanele ceramice arse pe
folie de platină. La ora actuală ele sunt în
locuite de coroanele integral ceramice.
În perioada interbelică, odată cu des
coperirea polimetacrilatului de metil, s-a
iniţiat utilizarea polimerilor în stomatologie.
Acest tip de acrilat a fost utilizat atât pentru
confecţionarea bazelor protezelor mobili 98,5%, conferind materialului exce-
zabile, a dinţilor artificiali, cât şi a coroane
lor de înveliş.
Datorită multiplelor defecte pe care le
prezintă (contracţie mare la polimerizare,
absorbţie crescută de apă, rezistenţă redu
să la uzură, modificări cromatice în timp
etc.), răşinile acrilice au pierdut tot mai mult
teren în protezarea fixă, coroanele acrilice
fiind socotite în perioada actuală, doar lu
crări protetice de tranziţie.
Proprietăţile răşinilor acrilice au fost
îmbunătăţite prin utilizarea unor monomeri
polifuncţionali, care au dus la apariţia
polimetil-dimetacrilatului (PMMD), prezen
tând o polimerizare reticulată.
O altă cotitură în realizarea coroane
lor estetice se produce odată cu utilizarea
ROC (răşinilor diacrilice compozite)
fotopolimerizabile, ca o alternativă la co
roanele ceramice.
În ultimii ani prin lansarea sistemelor
integral ceramice (ln - Geram, Dicor,
Optec, IPS - Empress), care elimină
jacket-ul ars folie de platină, balanţa
începe să se încline din nou spre
utilizarea maselor ce
ramice, comparativ cu a polimerilor.
Totuşi, prin apariţia polisticlelor
(Artglass - 1995; Belleglass - HP),
polime rii oferă proprietăţi mult
îmbunătăţite pentru realizarea coroanelor
de înveliş.
Belleglass - HP combină
proprietăţile materialelor compozite, cu
cele ale cerami- şi anume estetica
naturală a răşinilor moderne, asociată
stabilităţii biologice a materialelor
ceramice. Procedeul de poli merizare,
bazat pe căldură şi presiune, permite
obţinerea unui grad de polimeriza re de
191
lente calităţi de durabilitate şi rezistenţă
la abrazie. Aceste compozite micro-
hibride permit reproducerea efectelor
estetice ale dintelui natural, fluorescenţa
şi opalescenţa proprii smalţului.
Recent au fost lansate pe piaţă
răşini le armate cu fibre şi ceromerii,
utilizaţi pen tru obţinerea coroanelor de
înveliş nemetalice. Ceromerii sunt
polimeri speci ali (multifuncţionali), cu un
procent crescut de umplutură anorganică
(75-85% din ma să), particulele având
dimensiuni foarte mici (30nm - 1µm) şi
fiind silanizate şi dis persate în matricea
organică. Astfel mate rialul prezintă o
structură tridimensională omogenă,
scăzând absorbţia de apă şi so lubilitatea
în apă a materialului, crescând totodată
rezistenţa sa mecanică.
Vom prezenta în continuare
coroane le de înveliş ceramice (clasice
şi contem porane), precum şi cele acrilice
( utilizate în protezarea provizorie).

Cunoscută sub numele clasic de

co roană jacket (Jacket-Crown=coroană
ja chetă, căci "îmbracă" dintele
preparat). Primele coroane din ceramică
dentară efectuate în 1887 de către C.H.
Land (din Detroit SUA), s-au realizat de
la început pe folie de platină şi pe dinţi
preparaţi cu prag orizontal. S-au
îmbunătăţit mult masele ceramice, dar
prepararea dintelui a rămas cvasi-
neschimbată.

pot reda nuanţele dorite de culoare,

care sunt stabile în timp;

191
- dacă sunt bine glazurate, nu sunt
placofile şi sunt foarte bine tolerate de
parodonţiul marginal;
- ceramica dentară este rău conducătoa
re de căldură, oferind protecţie pulpei
faţă de agenţii termici;
este foarte rezistentă la presiune (de 4
ori mai puţin deformabilă decât oţelul
inoxidabil şi de 3 ori decât dentina)
Dezavantajele:
nu rezistă la flexiune şi tracţiune, fiind
fragilă la aceste solicitări;
materialul ceramic este foarte dur, ceea
ce reprezintă o dificultate în adaptarea
ocluzală, fiind un pericol pentru antago
nişti (mai ales zonele retuşate rămase
neglazurate);
Durităţi comparative:
- ceramica 418 unit. Brinnel
smalţul 260 " "
dentina 55 " "
aur 833% 130 " "
- tehnologia de realizare este complicată,
cu arderi succesive de noi straturi, pen
tru a compensa contracţia;
necesită mari sacrificii amelo-dentinare,
pentru a obţine o coroană cu grosime
aproape uniformă, de i mm;
nu pot fi retentori pentru punţi, ci doar
coroane unitare.
Obiectiv final: - obţinerea unui bont de
2/3 din lungimea coroanei dentare natura
le, neretentiv, cu reducerea aproximativ
uniformă (1 mm) din toate feţele, cu muchii
rotunjite, dar nu desfiinţate, cu prag orizon-
192
tal uşor rotunjit.
Principii generale: - având în vedere
prepararea accentuată necesară rezisten
ţei protezei fixe unidentare, scade rezisten
ţa bontului mai ales la dinţii depulpaţi şi cu
obturaţii mari, nearmate. De aceea mulţi
autori indică aceste coroane fie pe dinţi
vitali, fie pe reconstituiri corono-radiculare
turnate.
Prepararea dinţilor vitali ridică pro
bleme de protecţie tisulară şi pulpară, deci
principiile biomecanice vin în contradicţie
cu cele biofuncţionale. După Hugel la un
incisiv central al unui pacient adult, straturi
le de smalţ şi de dentină au următoarele
dimensiuni (grosime) :
la jumătatea feţei vestibulare:
- smalţ = 0,84 mm
- dentina = 1,48 mm
- total = 2,32 mm (maxim 2,32 mm, mi-
nim 1,86 mm, deci în medie 2 mm)
incizai: - maxim (total) = 4,91 mm
minim = 3,5 mm, în medie 4 mm.
Prepararea se va face deci în zona
mijlocie şi cervicală până la 1,3 - î mm de
pulpă.
Ordinea de abordare a diferitelor feţe
ale dintelui diferă de la autor la autor. Pre
pararea clasică se face începând cu redu
cerea marginii incizale şi continuând cu
feţele proximale (separarea), faţa vestibu
lară, orală, rotunjirea muchiilor, definitiva
rea pragului şi finisarea.
Autorii moderni încep cu şanţuri de
ghidare trasate pe marginea incizală, faţa
vestibulară şi orală. Se definitivează apoi
prepararea marginii incizale, feţei vestibu
lare şi a celei orale, prin ablaţia punţilor de
smalţ dintre şanţurile de ghidare. Urmează
separarea (feţele proximale) şi finisarea.
marginii
Clasic: se realizează cu pietre roată
sau cilindrice, aplicate în piesa dreaptă
Fig. 9.24.
Modern: se trasează, (mai ales când
lipsesc dinţii adiacenţi), 1-3 şanţuri de ghi
dare a adâncimii preparării (fig. 9.24), şan
ţuri care corespund (se continuă) cu şanţu
rile de ghidare de pe faţa vestibulară.
Din marginea incizală se prepară 2-3
mm, în funcţie de mărimea dintelui şi mai
ales de volumul camerei pulpare, constatat
radiografie. Alţi autori recomandă 1/3
din lungimea coroanei dintelui (exemplu:
un central are aproximativ 1O mm, deci se
prepară incizai 3 mm). Marginea incizală
se prepară oblic 45°, spre oral la incisivii
superiori, şi spre vestibular, la cei inferiori.
Rosenstiel indică a se prepara marginea
incizală a superiorilor tot cu direcţie oblică
spre oral, direcţie perpendiculară pe axul
dinţilor inferiori. Este necesar ca marginea
incizală a bontului să sprijine marginea
incizală a coroanei ceramice. (fig. 9.25.a).
Diametrul vestibulo-oral al incisivilor
este foarte important în acest sens. Când
dintele este foarte îngust în ;/3 incizală
(fig. 9.25.b), preparând vestibular şi oral
193
convenţională, sau în piesa cu micromotor
sau turbină. Se poate prepara din aproape
în aproape, ghidându-ne după dinţii adia-
cenţi.
câte 1 mm, cât este necesar pentru coroa
na ceramică, există trei riscuri:
apropierea periculoasă de camera
pulpară;
marginea incizală a bontului prea subţi
re se poate fractura împreună cu co
roana ceramică;
bontul preparat este prea scurt, deci nu
susţine marginea incizală a coroanei
ceramice, din care cauză aceasta se
poate fractura uşor.
În astfel de situaţii, cerinţa estetică
este pe primul plan, cea mai bună soluţie
este depulparea dintelui şi aplicarea co
roanei ceramice pe o reconstituire corono
radiculară (fig. 9.25.c).
Feţele proximale: - clasic se prepară
prin desfiinţarea punctului de contact cu
discuri, progresiv sau slice-cut (ultima este
cea mai periculoasă!), oprindu-ne la 0,5
mm de papilă şi schiţându-se două praguri
- mezial şi distal de 0,5 mm lăţime
(fig. 9.27).
 Fig. 9.25.
,...f$D.. .,1$tm -
t '
t I
I
) _ -"'ll l
Fig. 9.26.
Separarea este mai uşoară decât la
molari, căci accesul este mai simplu, iar
punctul de contact se află la incisivi şi ca
nini în 1/3 incizală şi vestibulară (fig. 9.26).
Se indică o convergenţă discretă spre
incizai (2-5°, după alţii 6-10°) pentru uşura
rea inserţiei. Convergenţa va fi cu atât mai
mică, cu cât dinţii sunt mai scurţi.
Modern separarea se face cu freze
ci lindrice diamantate cu vârf plat, freze
cu care se prepară şi faţa vestibulară şi
cu care se realizează şi pragul. Unii autori
(Shillingburg) recomandă separarea
194
,
II
I
f
Fig. 9.27.
proximală cu freze diamantate foarte subţiri
(flacără), evitând desigur atingerea dintelui
adiacent, apoi definitivarea preparării aces
tor feţe cu freze cilindrice.
Cantitatea (grosimea) de substanţă
dentară preparată din feţele proximale de
pinde de indicele mezio-distal. Acesta re
prezintă diferenţa în mm între diametrul
mezio-distal la nivel incizai, şi cel la nivel
cervical (fig. 9.28).
La dinţii triunghiulari, indicele este
mai mare, deci necesită preparări mai ac
centuate.
 •
I
l I I t
I l
I

1,5 mm

Fig. 9.28.

Clasic: se începe cu schiţarea pragu

lui cu muchia unei pietre lenticulare sau
con invers (fig. 9.29}, paralel cu gingia, la
0,5 mm de ea vestibular şi la 1-1,5 mm
oral.
Oral există condiţia ca această plasa b
re a viitoarei joncţiuni coroană-dinte să nu
coincidă cu stopul dento-dentar realizat cu
marginea incizală antagonistă. Lăţimea
acestui prag este de 0,5 mm, căci se va
Fig. 9.29.
perfecta ulterior atât lăţimea cât şi plasarea
acestuia. Se prepară apoi cele două feţe
a.) o plană cingulo-gingivală,
zonă
cu pietre mici roată sau cilindrice, aproxi
paralelă cu 1/3 -mea gingivală a feţei
mativ 1 mm (0,8 mm spre cervical, i -1 ,2
vestibulare, pentru a asigura o bună
mm spre incizai).
retenţie (se utili zează pietre cilindrice
plasate adecvat).
Faţa vestibulară preparată va fi uşor
b.) o zonă concavă cingulo-incizală, în ve
convexă, atât mezio-distal, cât şi gingivo
derea integrării coroanei ce se va efectua,
incizal. În prepararea ei ne vom ghida după
în morfologia normală şi ocluzia funcţiona
dinţii adiacenţi.
lă, deci pentru a nu perturba ghidajul ante
rior corect. Se prepară cu pietre roată mici
Faţa orală se va prepara conform
sau "pară", o grosime de 1 mm.
morfologiei sale, dată de existenţa
Modern: se folosesc freze
cingulumului, deci va avea în final 2 zone
diamantate aplicate în piesa de turbină sau
(pe secţiune verticală, fig. 9.29}.
în piesa cu micromotor, cilindrice sau
cilindra-conice cu vârf plat. Se practică
trasarea prealabilă a unor şanţuri de
195
ghidare a adâncimii pre-

196
parării. Grosimea frezei (1 mm) poate fi
reperul.
Johnston recomandă pe faţa vestibu
lară un şanţ vertical adânc de 1 mm (fig.
9.30 a, b), în două registre (planuri), deci
cu profil convex gingivo-incizal, cu un
unghi obtuz (convexitate) în zona
mijlocie, apoi se prepară pe rând cele
două jumătăţi ale feţei vestibulare.

a. b. c. d. e.

f. g.

Fig. 9.30.

Lennon recomandă trei şanţuri ori

tea gingivo-incizală a feţei preparate, prin
zontale (fig. 9.30 f, g) realizate cu o freză
desfiinţarea progresivă a punţilor amelo
adecvată acestui scop.
dentinare dintre şanţuri. Se definitivează
Shillingburg recomandă 3 şanţuri de 1
întâi jumătatea incizală, apoi cea gingivală,
mm adâncime în zona vestibulo-cervicală
ocazie cu care se realizează şi pragul, pla
şi 2 şanţuri de 1,5 mm adâncime în zona
sat direct la nivelul dorit (discret
vestibulo-incizală (fig. 9.30 c), tot în două
subgingival 0,3 -0,5 mm).
planuri, pentru a rezulta în final convexita-
Rosenstiel realizează trei şanţuri de

196
ghidaj pe faţa vestibulară, de la colet până lui de cupru. Prin metoda modernă el se
la şanţurile incizale (fig. 9.30 d) de 0,8-1 plasează de obicei de la început în zona
mm adâncime, urmând curbura feţei vesti- stabilită şi se realizează concomitent cu
bulare. prepararea feţelor.
Armand începe prepararea cu un
şanţ de ghidaj cervical, juxtagingival
vestibular şi supragingival pe faţa orală,
paralel cu gingia, cu freze globulare
diamantate: adâncimea 0,8 mm. Continuă
apoi cu trei şanţuri verticale (fig. 9.30 e),
adânci de 1 mm (1,2 mm spre incizai),
urmând curbura feţei vestibulare.
Pentru prepararea feţei orale ne pu
tem ghida după morfologie şi antagonişti
(ocluzie), fără a fi necesare şanţuri de ghi Cazuistică R. Abulius, 2004
dare. Unii autori recomandă totuşi şi aici t
un şanţ (Lennon indică trei şanţuri) de
''I
ghidare a profunzimii preparării (1 mm). __„..,_
Este însă să existe spaţiul necesar atât în
important --- I!---
..:. ,- ... --
IM, cât şi în mişcări de propulsie şi să nu -- --,--
\. - '„ I
se desfiinţeze cingulumul. gou ...„ 90 o...,
1

Rotunjirea muchiilor - este

necesa ră, căci orice muchie sau unghi
ascuţit ră mas, constituie o zonă de
concentrare de stress, care poate duce la
fisurarea coroa nei. Aceste muchii
nerotunjite ar împiedica şi aplicarea
corectă a foliei de platină pe bontul
mobil. Muchiile se rotunjesc, dar nu se
desfiinţează, pentru a nu periclita stabili
tatea coroanei. Această rotunjire a muchii
lor doar se verifică şi se perfectează acum,
căci de fapt ea s-a realizat, mai ales prin
metoda modernă, în timpul preparării feţe
lor.
Definitivarea pragului - care a fost
schiţat iniţial prin metoda clasică, înseam Fig. 9.31.
nă adâncirea, finisarea şi înfundarea (ves
tibular) subgingival, după adaptarea inelu- Coroana ceramică trebuie să se spri-
197
jine obligatoriu pe un prag ferm exprimat,
lat de 0,8 - 1 mm (Shillingburg) şi în
unghi de 90° faţă de peretele respectiv
(dacă s-ar realiza un prag de 90° în
raport cu axul dintelui, unghiul format cu
feţele axiale ale bontului ar fi obtuz,
deoarece acestea sunt convergente spre
incizai - (fig. 9.31).

Coroanele ceramice actuale nu se \

\
mai fac din ceramică feldspatică, ci din ce
ramică aluminoasă, magnezica, sticlă \
ceramizată etc., care au calităţi superioare _,
şi permit realizarea unui prag rotunjit (sfert Fig. 9.32.

de arc de cerc, deep-chamfer, conge lar

ge).
Pragul trebuie înfundat (sau realizat)
subgingival în zona vestibulară, din motive
estetice (0,3-0,5 mm). Oral rămâne, mai
ales la dinţii lungi, supragingival 1-1,5 mm,
iar proxima! va trece progresiv de la o zonă
la alta, deci va fi juxtagingival. Proxima!, de
obicei lăţimea pragului este mai mică (0,4-
0,5 mm). Pragul urmează deci conturul
gingival ("peaks and valleys").
Armand şi Verge propun ca trecerea
de la zona de prag subgingivală vestibular,
la cea supragingivală de pe faţa orală, să
fie scurtă, clară (fig. 9.32).
Marginile pragului trebuie bizotate
foarte fin, de preferinţă cu bizotatoare ma
nuale de smalţ, sau cu freze diamantate cu
granulaţie mică.
Nuttal insistă asupra necesităţii reali
zării pragului cu adâncimea necesară de la
început, înainte de prepararea feţelor, pen
tru a preveni prepararea prea accentuată
în dentină cu ocazia perfectării lui.
Se procedează ca şi la bonturile pre
parate pentru coroane metalice. Inspecţia
(privirea directă sau în oglindă) este de
obicei concludentă, dar se poate face şi
palparea cu latul sondei sau dentimetrie pe
prag.
Shillingburg recomandă înregistrarea
unei amprente mici (segmentare) cu gura
deschisă, cu material siliconat vâscos (tip
Optosil), înainte de prepararea dintelui, sau
pe model, după corectarea morfologiei din
telui, când el este cariat. Amprenta detaşa
tă se secţionează cu o lamă de bisturiu în
dreptul marginii incizale, iar pe fragmentul
vestibular se practică încă o secţiune ori
zontală mezio-distală aproximativ la nivelul
mijlocului feţei respective. Se obţin trei
fragmente: oral, vestibulo-gingival şi
vestibulo-incizal. După prepararea dintelui,
aplicându-le alternativ în cavitatea bucală
(dinţii adiacenţi nepreparaţi permit poziţio
narea corectă), se poate observa prin in
specţie dacă spaţiul protetic creat prin pre
parare este suficient.

198
 Amprentarea - se clasic cu inel conţinut ridicat de leucit, utilizate în
cupru (amprentă unitară) şi supra rea restaurărilor integral ceramice
amprentă, sau cu materiale siliconate, du 2. Vitroceramica (procedeele Dicor,
evidenţierea su!cusului. Cerapearl) se referă la materialele cerami
Protecţia dintelui - se face cu ce obţinute în forma sticloasă, care suportă
coroane provizorii prefabricate sau realizate ulterior un tratament termic de cristalizare
"pe loc" de către medic, coroane care voluntară, controlată, parţială
asigură şi fizionomia. 3. Ceramica aluminoasă
- A fost utilizată pentru prima dată de
Melean în 1965 (cea conţinând 40% în
greutate alumină) pentru acoperirea
:::: unei infrastructuri metalice;
În 1983 Riley şi Sozio au la punct
Vechea clasificare a ceramicii procedeul FOC!lT\FO care ce-
temperatura de fuziune:
ramică de 65%
înaltă fuziune 1
cu alumină,
fuziune 1
prin injecta-
(pentru Jacket- urile arse
joasă fuziune
(metalo-ceramica)
c 1
foarte joasă fuziune
C (emailarea îi, a aliajelor cu sistemul
ramică
mare 85% alumină şi o
Proprietăţile proteze în
mecanică, microstruc
"''"''"'-""' adaptării, proprietăţile optice) ceramice noi:
rezultă din natura chimică a materialului şi anumiţi oxizi (Zr02,
"'"''"'""'"''-'' de obţinere al piesei finite. A'203) care găsindu-se sub formă
impune deci o clasificare în funcţie cristalină în masele ceramice,
îmbunătăţesc para metrii rezistenţă
chimică a materialului ceramic mecanică a acesto ra, permiţând
Tehnologia de obţinere a piesei realizarea unor construcţii
ce. ceramice în late-
rale ale arcadei;
Cristalele oxizi în
1. Ceramica feldspatică masa sticloasă,
a. vechea generaţie (utilizată fracturilor
pen- coroane Jacket clasice arse lemn la a
generaţie include ceramici cu buştean);
199
 În timpul tratamentului termic, o parte
din cristalele de Zr02 suferă o rearanja
re a structurii microscopice, cu tendinţă
de clivaj, limitând astfel propagarea
unei posibile fisuri apărute, prin apariţia
unei pierderi localizate de substanţă
(asemănător cu procedeul de găurire a
sticlei la extremitatea unei fisuri, pentru
împiedicarea propagării ei);
"Tratament termic" se referă la răcirea
care urmează sinterizării, ducând la re-
aranjarea structurii microscopice.
(care de-
termină proprietăţile mecanice, optice şi
termice):
Microstructura maselor ceramice mo
derne este bifazică: o fază sticloasă şi una
cristalină. Proporţia crescută a fazei crista-
line îmbunătăţeşte caracteristicile me-
canice.
1. Matrice sticloasă cu Încărcătură cristali-
nă dispersată caracteristică majorităţii
maselor ceramice dentare
2. Matrice cristalină cu fază sticloasă
dis persată numai sistemul lnCeram
aparţi- ne acestei categorii
a Nucleul e placat apoi cu ceramică fel-
1. Cu suport metalic (aparţin metalo- cera
micii)
2. Fără suport metalic (sisteme integral
ceramice) folosesc următoarele proce
dee tehnologice:
Sinterizarea pulberii de ceramică
suport refractar (tehnica stratificării)
- Turnarea prin procedeul cerii pierdute,
urmată de ceramizare
20
0
Injectarea într-un tipar
Barbotina + sinterizare +
infiltrare Uzinare
a. Sinterizarea pulberii de ceramică
pe suport refractar (tehnica stratificării)
Prin această tehnologie se folosesc
mase ceramice feldspatice, feldspatice cu
un înalt conţinut de leucit (40-50%) şi mase
ceramice cu conţinut crescut de alumină
(sistemele Vitadur, Finesse, Duceram LFC,
etc.)
Sistemul Duceram foloseşte ca pro-
cedeu, arderea pe un tipar din material re
fractar, a unei cape din masa ceramică
standard (la 980 grade C), pe care, după
separarea prin sablare şi aplicare pe un
model de gips clasic, se realizează coroa
na prin arderi succesive de ceramică de
foarte joasă fuziune (660 grade C).
b. Turnarea prin procedeul cerii
pier dute, urmată de ceramizare -
Sistemul Dicor şi Cerapearl
Se realizează macheta din ceară a
nucleului (capei), se ambalează, se obţine
tiparul şi se toarnă ceramica, urmând tra
tamentul termic de ceramizare, cu scopul
creării fazei cristaline în interiorul matricei
sticloase.
dspatică şi individualizat cu mase ceramice
de colorare sau prin pictură externă.
- Calităţile estetice deosebite se dato
rează indicelui de refracţie asemănător
smalţului (retractă 75% din lumină, în com
paraţie cu ceramica tradiţională, ce retracta
numai 25%) şi absorbţiei luminii de la dinţii
din jur, apărând aşa numitul efect de
came leon.
 - Biocompatibilitatea = excelentă, Aparţine clasei de materiale numită
având cea mai scăzută depunere de placă "compozite cu faze interpenetrante".
(suprafaţă foarte netedă, tensiune superfi Este singurul sistem ceramic alcătuit
cială scăzută şi respingere electrostatică). dintr-o matrice cristalină, în care se găseş
c. Injectarea într- un tipar (Cerestore, te dispersată o fază sticloasă (alumina
Empress) 85% în greutate).
în funcţie de temperatura la care se Procedeul se desfăşoară în 2 etape:
realizează: 1. Barbotina (suspensia de alumină în
temperatură joasă (î 80 grade C) apă) este aplicată cu pensula pe modelul
Cerestore lingourile de ceramică alumi realizat din gips cu porozitate crescută, ce
noasă se plastifiază la 180 grade C şi se va absorbi apa. Astfel particulele de alumi
injectează sub presiune în tipar, sinterizân nă se aglomerează, se sinterizează la
du-se la 1315 grade C particulele de alu- 1120 grade C se obţine o reţea poroasă
mină 65% aluminoasă.
temperatură înaltă ( i 170 grade se infiltrează cu faza sti-
C) IPS Empress - tiparul, ceramica şi doasă aluminosilicatul
tonul poziţionate în cuptorul de injectare, lanthan şi se un
sunt încălzite până la C {cu 6 (infrastructură) integral re-
C minut) şi menţinute minu- nucleu se
această temperatură.
Apoi ansamblul se încălzeşte până la (VitadurN) sau aluminoasă (VitadurAlpha),
11 grade C (cu grade C minut) şi obţinând piesa finită.
se menţine minute, începând apoi sistem a fost sistemul
Alumina.
Pistonul avansează cu 0,3 mm pe Alte sisteme lnCeram:
minut - Spinel! = miez de alumină - mag
Ceramica utilizată: feldspatică întărită neziu (transluciditate crescută)
cu leucit 40-50%. - Zirconia = miez care conţine 35%
Calităţile optice = foarte bune. oxid de zirconiu (rezistenţă la încovoiere şi
Pentru a creşte rezistenţa la fractură fractură)
şi încovoiere, s-a dezvoltat sistemul IPS Prin această tehnologie se pot produ
care conţine cristale de disilicat ce blocuri ceramică aluminoasă, din
litiu, cu rol de a împiedica apariţia care prin tehnici se obţin infras-
microfisurilor. tructuri integral ceramice.
Prin acest sistem se face şi punţi Sistemul lnCeram = singurul utilizat
cu 3 unităţi. actualmente lucrări integral
Barbotina + sinterizare + infiltrare ceramice în zona frontală şi laterală.
pus la punct M. Sadoun în e. Uzinare
Se prelucrează blocuri ceramică

201