CAPITOLUL 9
unele leziuni ale coroanelor dentare, în
RE-
Etimologie : în limba engleză:
in =
înăuntru lay
= situare
În tratatele de specialitate mai vechi,
erau denumite "incrustaţii intracoronare"
sau "intratisulare", pentru a le diferenţia de
incrustaţii extracoronare, numite clasic
"onlay" (situat pe), care în prezent sunt
considerate de majoritatea autorilor, ca
făcând parte din metoda acoperirii , fiind
deci coroane parţiale (cap i6).
În tratatele recente de proteze fixe,
termenul "onlay" este utilizat pentru inlay
urile ce acoperă toată sau aproape toată
faţa ocluzală.
Primele inlay-uri executate din aur
erau considerate adevărate bijuterii. De
fapt, în unele tratate este redată fotografia
unui craniu mayaş având incisivii incrustaţi
cu turcoaze în scop "estetic ".
lnlay-urile sunt proteze fixe
unidentare realizate în laborator şi
cimentate ulterior în cavităţi special
preparate în prealabil, re constituind
astfel morfologia afectată de
1
spe cial carii, în condiţii superioare
obturaţiilor.
lnlay-urile sunt realizate din aliaje
me talice în zonele laterale. La frontali,
inlay urile din ceramică şi acrilat au fost
înlocuite în ultima vreme de obturaţiile cu
răşini compozite, care sunt mai estetice
(nu au filmul de ciment joncţional al inlay-
urilor fizionomice) şi au aderenţă net
superioară inlay-urilor cimentate.
Recent s-a reluat executarea inlay
urilor fizionomice din mase ceramice sau
răşini compozite din noua generaţie, dar
pentru zona molar - premolară, având
în vedere creşterea exigenţelor
fizionomice. După 1995 au început să
fie utilizate şi polisticlele (Artglass,
Belleglass - HP), respectiv ceromerii
(Targis - lvoclar), per miţând
reconstituiri deosebit de estetice. Ele
însă nu se mai fixează cu ciment, ci tot
cu paste adezive compozite, ca la
faţetare (cu protejarea dentinei). lnlay-
urile din compozit se realizează prin
fotopolimeri zarea lor pe model, cele din
acrilate spe ciale, prin baropolimerizarea
în miniauto clave.
lnlay-uriie metalo-ceramice recente
sunt reprezentate de o "cupă" metalică tur
nată, cu pereţi de 0,3 mm
grosime, în care

2
se arde ceramica. dinte-
Sunt descrise (Roth) chiar tehnici de
realizare a unor inlay-uri din amalgam,
condensat deci pe model şi apoi cimentat
ca un inlay metalic în cavitate. Primele
inlay-uri au fost realizate din ceramică
(Land, 1887), arsă pe folie de platină,
adaptată pe pereţii cavităţii. Primele inlay
uri din aur s-au turnat în deceniul I al
seco lului XX, deodată cu primele onlay-
uri.

Fig. 9. 1. După R.Abulius, 2004

Avantajele inlay-urilor din aliaje

metalice:
refac corect morfologia ocluzală
refac corect proxima!: punctul de
contact, ambrazura ocluzală şi cea
parodontală protejează smalţul prin
acoperirea zo nelor bizotate cavo-
superficiale
pot proteja unii cuspizi periclitaţi, prin
acoperirea acestora (= inlay - onlay)
sunt rezistente, fiabile
sunt neutre chimic şi biologic.

Dezavantaje:
sunt exigente privind execuţia clinică şi
tehnică
au un anumit grad de periclitare a

3
lui respectiv, mai ales la premolarii cu
pereţi restanţi subţiri.

Indicaţii:
reconstituire morto-funcţională a dinţilor
afectaţi de carii mai puţin extinse sau
puţin profunde
retentori (elemente de agregare) pentru
punţi de întindere mică, în cavităţi
ecluzo - proximale, fie clasic, ca inlay
în inlay, fie prin fixarea modernă cu
tehnica adezivă (descrisă în capitolul 18)
imobilizarea dinţilor parodontotici (şina
de inlay-uri sau inlay-uri în şină comple
xă, care are şi alte elemente de agrega
re)
sprijin pentru proteze scheletate (lăcaş
în inlay pentru pintenul ecluzai al croşe
telor turnate )
refacerea ocluziei funcţionale sau pre
venirea disfuncţiilor ocluzale: oprirea
abraziei, prevenirea "plonjării" unui
cuspid antagonist în carie sau a migrării
orizontale a dintelui adiacent cariei
proximale.

Contraindicaţiile relative ale inlay

urilor:
procese carioase prea extinse sau pro
funde (Ene)
predispoziţie marcată la carii
pe dinţi depulpaţi, care sunt mai friabili
igienă bucală deficitară
retentori pe stâlpi terminali sau inter
mediari în edentaţii intercalate întinse tineri
sub 18 ani , când prepararea poa te
periclita camera pulpară (mare)
ocluzii nefavorabile

4
 Clasa a li-a: cavităţi proximale ale
A. După materialul din care se con- molarilor şi premolarilor
fecţionează: Clasa a III-a: cavităţi pe feţele
metalice proximale ale incisivilor şi caninilor, care nu
- ceramice afectează unghiul incizai
- compozite Clasa a IV-a: cavităţi pe feţele proxi
polisticle (din sticlă polimerică) ex.: male ale incisivilor şi caninilor care afec
Artglass, Belleglass HP tează şi un unghi incizai sau impune refa
- combinate (metalo-ceramice) cerea acestuia
Deci clasa a li-a, a III-a şi a IV-a sunt
B. După aspect : carii ce apar pe feţele proximale, dificil de
- fizionomice igienizat, ale dinţilor.
nefizionomice Clasa a V-a: cavităţi în treimea
gingiva lă (carii de colet), zona coletului
C. După complexitate : având o pa togenie specifică (relaţia smalţ-
simple cement, rela ţia colet anatomic-colet clinic,
compuse: gingivite etc.)
V" cu crampoane(pivoturi dentinare) =
pinlay F. După clasificarea lui Hess a carii
V" cu pivot radicular=inlay corono lor( 1969) - citat de Găucan:
radicular Se realizează după numărul de feţe
V" cu glisieră dentare afectate sau cuprinse de carie
V" cu clavetă (inlay).
cu şurub Hess asimilează coroana dentară cu
intricate (din două părţi) etc. un cub cu 6 feţe (molarii şi premolarii), din
care una este joncţiunea coro110-radiculară.
D. După acces (Le Huche): Clasa A: carie pe o faţă (indiferent care)
acces simplu Clasa B: carie pe două feţe
acces dificil Clasa C: carie pe trei feţe
Clasa D: carie pe patru feţe
E. După clasificarea cavităţilor elabo Clasa E: carie pe cinci feţe
rată de Black (1891):
Clasa F: lipsa coroanei dentare
(criterii patogenetice)
Cariile din clasele A,B,C se tratează
Clasa I: cavităţi carioase ce apar în
prin obturaţii sau inlay-uri.
şanţuri şi fosete:
Cariile din clasele D şi E ( dar nu pro
ocluzal la molari şi premolari
funde) se pot trata prin coroane de înveliş.
- în cele 2/3 ocluzale ale feţelor vestibu
Clasa F necesită tratament prin co
lare ale molarilor
roane de substituţie.
pe feţele orale ale molarilor şi incisivilor

Aceste indicaţii terapeutice nu sunt

172
absolut legate de "clasă", depind şi de ex
tinderea în suprafaţă şi mai ales în profun
zime a procesului carios.
Uneori şi în carii localizate pe trei
feţe (clasa C) se indică o coroană de
substituţie.
Alteori se poate realiza inlay în clasa
E (pe cinci feţe) numit "twin-lock" (twin = mezial D =
geamăn, lock = lacăt, zăvor).
Pentru a fi mai uşor acceptată de
specialişti, Hess a asociat clasificarea sa
cu litere A-F, cu cea clasică a lui Black , cu
cifre romane I - IV.
Exemplu :
- carie ocluzală =AI
- carie mezială = A li
- carie vestibulară =
- carie de colet = A V
- carie O M = B li
- carie O D = B 11
- carie O V =BI
- carie V O L = C I
- carie M O D = C 11
Nici această clasificare nu este per
fectă, căci existenţa a două carii, pe două
feţe (clasa B Hess) se poate rezolva fie
printr-un singur inlay (inlay bifaţă), fie prin
două inlay-uri. Pot exista, cum s-a amintit
deja, şi inlay-uri cu cinci feţe (twin-lock),
deci un inlay poate rezolva cinci carii ( sau
chiar şase, dacă au existat două pe faţa
ocluzală), unindu-le sub forma unei cruci
ocluzale, prelungite pe feţele verticale, bi
neînţeles când rezistenţa dintelui nu este
periclitată prin această preparaţie de virtu
ozitate descrisă de Le Huche.
G. Clasificarea inlay-urilor după topo
grafie
173
Poate fi considerată cea mai utilă,
mai sugestivă, litera sau literele indicând
nu numai numărul de feţe, ca la clasifica
rea lui Hess, dar şi care anume, litera fiind
iniţiala denumirii feţei respective :
O = ocluzal
M =
distal
L = lingual
V = vestibular
Numărul de iniţiale ne indică numărul
de feţe interesate de leziune, de preparaţie
şi de inlay:
OM = ocluzo-mezial
OD = ecluzo-distal
VO = vestibulo-ocluzal
VOD = vestibulo-ocluzo-distal
MOD = inlay în şa
Twin lock-ul = ar fi un dublu inlay în
şa : MOD şi VOL,
Examenul clinic al dintelui în cauză
trebuie să scoată în evidenţă :
leziunea (carie, eroziune cuneiformă,
etc.)
localizarea, întinderea şi profunzimea ei
rezistenţa pereţilor cavităţii respective
- starea pulpei dentare (sănătoasă, hi
peremie pulpară, pulpită)
relaţiile leziunii cu parodonţiul marginal
(caria este supra- şi/sau subgingivală)
- statusul parodontal (parodonţiul infla
mat trebuie tratat în prealabil)
rapoartele interdentare cu dinţii adia
cenţi şi cu cei antagonişti
 Examenul radiologic este necesar planşeul cavităţii (peretele pulpar) să fie
uneori, pentru a se releva grosimea stratu plan , orizontal şi perpendicular pe axul
lui dentinar cavo-pulpar, care depinde de de inserţie
morfologia dintelui, de profunzimea leziunii, pereţii verticali să fie foarte puţin diver
dar şi de vârsta şi de reactivitatea pulpară genţi spre ocluzal (2-4°), ca să nu aibă
(capacitatea de a produce dentină secun efect de ic şi ca să aibă retenţie prin
dară de reacţie). fricţiune
Diagnosticul trebuie să precizeze :
pereţii prea subţiri (cuspizii ) se scur
le ziunea, localizarea (dintele, faţa sau
tează şi se acoperă prin inlay pentru
feţele afectate) şi profunzimea.
protecţie = inlay- onlay = overlay
Exemplu: carie ocluzo-proximală pro
Prepararea cavităţii se face după
fundă la 1.6.
principiile şi în succesiunea de faze descri
lndicatia protetică se pune după răs-
se de Black:
punsul la următoarele întrebări :
deschiderea cavităţii
se poate realiza un inlay? (este indi
exereza dentinei afectate
cat?)
extensia preventivă
ce tip: simplu, compus, ce retenţii vor fi
asigurarea rezistenţei pereţilor
preparate ?
asigurarea retenţiei
din ce material?
bizotarea marginilor
verificarea cavităţii, retuşarea

PREPA RA CAVITĂŢI LOR

R EA
PENTRU
INLAY
Obiectivele urmărite şi fazele de şi retentivă în celelalte direcţii
preparare
Obiective:
oprirea evoluţiei afecţiunii
realizarea unei cavităţi care să permită
inserţia şi dezinserţia piesei într-un sin
gur ax
lucrarea să fie stabilă şi rezistentă la
presiunile masticatorii (să nu se disloce
sau fractureze)
să nu pericliteze dintele (pereţii,
cuspizii)
Aceste obiective se realizează prin:
excizia întregii dentine afectate
cavitate neretentivă în axul de inserţie

174
 Fig. 9.2. Cazuistică R.Abulius, 2004

Există câteva diferenţe

importante fa ţă de
pregătirea cavităţii pentru
obturaţii plastice şi anume:
cavitatea trebuie să
aibă un
ax neretentiv
pentru inserţie
unghiurile cavo-superficiale
(marginile

174
cavităţii) se bizotează la 45°(nu la 30°)
în smalţ, dar numai pentru inlay-urile
metalice
profunzimea cavităţii poate fi mai mică
la inlay-ul metalic
Fig. 9.3. Cazuistică R. Abulius , 2004
175
Cavitatea ocluzală (clasa I Black,
A I Hess)
Caracteristici: este uşor de abordat şi
de preparat, dar în funcţie de extinderea
procesului carios în suprafaţă şi profunzi
me, pot interveni probleme pe parcursul
preparării cavităţii, necesitând adaptarea
tehnicii operatorii la situaţiile care apar (şle
fuirea unui cuspid pentru a-l acoperi cu
metal sau desfiinţarea unui perete dentinar
prea subţire, unirea cu o altă cavitate, de
pe altă faţă a dintelui, etc.).
Prepararea cavităţii trebuie realizată
în aşa fel încât să nu deschidem camera
pulpară. Ne vom ghida după datele anato
mice:
un molar de 20 ani are grosimea stratu
lui dur ocluzal de aproximativ 5 mm (din
care 1,5 mm smalţ şi 3,5 mm dentină)
un premolar: între 2,8 - 4,3 mm.
Uneori este necesară radiografia, ca
re pentru a fi utilă, este necesar a fi execu
tată corect, cu fascicolul RX perpendicular
pe axul dintelui.
Deschiderea cavităţii - constă în
lăr girea orificiului de deschidere din smalţ,
al cărui diametru este de obicei mult mai
mic decât al cavităţii carioase dentinare.
Această manoperă se poate realiza:
cu freze globulare diamantate sau din
oţeluri extradure, fie cu diametrul mai
mare decât al orificiului carios din smalţ,
acţionând axial spre cavitate, fie cu di
ametrul mai mic, introduse în cavitate,
şi care acţionează în momentul scoate
rii prin înclinarea poziţiei piesei (frezei).
cu freze cilindrice - diamantate sau din
 oţel, cu diametrul egal sau mai mic de melor de smalţ subminate de procesul
cât al orificiului carios, (sau cu carios al dentinei subiacente (fig. 9.4.a).
diametrul mai mare, dar cu vârf conic), Această manoperă se începe sau chi
şi cu care se acţionează lateral şi ar se realizează deodată cu deschiderea
circular. Lărgind deschiderea se cavităţii şi cu extensia preventivă. Când
realizează totodată şi conturarea grosimea stratului de smalţ subminat este
primară a cavităţii. mai mare şi sprijinit pe un strat de dentină,
Exereza dentinei afectate - se el se poate păstra, dar se face deretentivi
face cu freze globulare mai mari (cât zarea zonei subminate prin căptuşirea cu
permite cavitatea), sau cu instrumente de ciment (fig. 9.4.b).
mână din trusa Black (excavatoare,
linguri), indicate mai ales în apropierea
camerei pulpare.
Controlul acestei manopere se face
prin inspecţie (culoarea dentinei), palparea
cu sonda ("strigătul dentinar"), sau cu sub
stanţe cario-test care colorează numai
den tina afectată (decalcifiată). Se elimină
ast fel riscul recidivei de carie.
Extensia preventivă = definitivarea Fig. 9.4.
conturului se referă la înglobarea în pre
Prepararea unor unghiuri uşor
paraţie a unor fisuri şi fosete intercuspi
rotunjite la locul de întâlnire între peretele
diene, zone hipoplazice din vecinătatea
pulpar (orizontal) al cavităţii şi cei verticali,
preparaţiei, considerate - prin inspecţie
contri buie de asemenea la asigurarea
şi palpare cu sonda -"zone de risc".
rezistenţei pereţilor (Black cerea ca aceste
De asemenea extensia preventivă se
unghiuri să fie foarte bine exprimate).
referă şi la plasarea marginilor cavităţii în
Asigurarea retenţiei şi stabilităţii -
zone de autocurăţire, de risc minim, pe
se realizează prin prepararea cu freze
pantele cuspidiene şi în afara punctelor
cilindrice a pereţilor verticali aproape
(suprafeţelor) de contact.
paraleli, doar cu 2 - 4° divergenţă spre
Tot cu această ocazie se face şi uni
ocluzal, pentru a per mite inserţia (fig.
rea cavităţilor carioase foarte apropiate,
9.5.a). O divergenţă mai accentuată
desfiinţând punţile de smalţ dintre ele,
scade retenţia ( fig. 9.5.b). Re tenţia
unind două carii ocluzale, sau transfor
depinde şi de mărimea suprafeţelor de
mând cavitatea ocluzală simplă în cavitate
fricţiune, deci cavităţile cu pereţi verticali
compusă (ocluzo-vestibulară, ocluzo-proxi
mai înalţi sunt mai retentive decât cele cu
mală, etc.).
adân cimea mai mică (fig. 9.5.c).
Asigurarea rezistenţei pereţilor cavită
Stabilitatea inlay-ului este direct pro
ţii se obţine prin păstrarea unor pereţi cât porţională cu valoarea retenţiei, dar mai
mai groşi posibil, dar cu îndepărtarea pris-

176
depinde şi de forma bazei cavităţii. Perete mentarea inlay-ului, prin mecanismul de
le pulpar trebuie să fie plan, orizontal, per basculare sub presiunea unui cuspid anta
pendicular pe axul de inserţie. Forma con gonist, conform schemei sugestive (fig.
cavă a lui (fig. 9.6), poate duce la deci- 9.7) a lui Marmasse (citat de Severineanu).

a. b. c.

Fig. 9.5

Fig. 9.6. Fig. 9.7. Fig. 9.8.

Când cavitatea e profundă şi orizon

talizarea ei prin frezare ar periclita
coarnele pulpare, se recomandă
prepararea cu trep te (fig. 9.7), sau
aplicarea unei baze orizon tale de ciment
(fig. 9.8), eventual cu un coafaj indirect
subiacent, tip Dycal, Kerr - life etc.
Fig. 9.9.

177
 Tot pentru o bună stabilitate, conturul
ocluzal al cavităţii nu se face rotund, ci
asimetric, la care de obicei obligă extensia
preventivă ( fig. 9.12).
Bizotarea marginilor cavităţii se face
obligatoriu la inlay-ul metalic ocluzal, cu o
înclinaţie de 45° faţă de axul de inserţie şi
pe 1/3 - 1/2 din grosimea smalţului. La ob
turaţiile de amalgam, bizotarea se face la
30°, căci marginile subţiri din amalgam s
ar fractura.
Le Huche precizează că bizotarea
ocluzală şi gradul ei de înclinare depinde
şi de direcţia prismelor de smalţ, cu
dispoziţie perpendiculară pe suprafaţa
dintelui.
Fig. 9.10.
Acolo unde prepararea le secţionează
oblic (fig. 9.1O.b), nu e necesară
bizotarea, dar ea se impune în zonele
unde suprafaţa preparată este paralelă
sau aproape para lelă cu axul prismelor
(fig. 9.1O.a).1OMouren (Marsilia 1985) -
reco mandă ca la cavităţile ocluzale mici,
bizota rea pentru inlay să se facă pe toată
înălţi
mea smalţului, dar cu o înclinare de doar
1s·.
Bizotarea se face cu freze cilindrice
din oţeluri extradure, care produc
suprafeţe mai netede decât cele
diamantate.
La inlay-urile fizionomice, fixate prin
tehnici adezive, nu se face bizotare. Re
cent însă (1988) sunt descrise tehnici de
bizotare şi pentru inlay-urile ce se fixează
prin tehnici adezive. Se recomandă o bizo
tare concavă a smalţului (cu excepţia zonei
cervicale), cu ajutorul unor freze sferice
din oţeluri extradure. Această bizotare vi
zualizează mai bine locul de aplicare a ge
lului colorat cu care se face gravarea acidă
a smalţului, înainte de fixarea prin colaj
(adezivă).
Verificarea cavităţii În final cavitatea
ocluzală realizată şi numită "casetă simplă"
(box - în engleză), are teoretic o formă de
paralelipiped (fig. 9.11) cu: 5 pereţi:
un perete orizontal
patru pereţi verticali:
../ vestibular;
../ distal;
../ oral;
../ mezial
Există 8 linii angulare (unghiuri) la
unirea între pereţi:
- 4 linii verticale (V-D; 0-D;O-M;V-M)
- 4 linii orizontale (V-P; D-P; 0-P; M-P)
D
V o
M
Fig. 9.11.
178
 Sunt şi patru puncte angulare (col
ţuri), la locul de întâlnire dintre câte trei
pereţi ai cavităţii (D-V-P; D-0-P; M-0-P; M
V-P).
În practică nu se obţine o astfel de
cavitate, liniile angulare verticale putând
lipsi, devenind foarte rotunjite prin conturul
secundar (final) al cavităţii, cu diverse for
me, în funcţie de extensiile preventive (fig.
9.12).
Locul de întâlnire dintre peretele pul
par, şi cei verticali nu mai este în acest caz
sub formă de patrulater (4 linii pulpo
verticale), ci de forma conturului ocluzal al
cavităţii, dar cu dimensiuni puţin mai redu
se, căci între peretele pulpar orizontal şi
cei verticali există un unghi puţin mai
mare de 90°, necesar inserţiei inlay-ului .
Se verifică corectitudinea acestor un
ghiuri. Ele trebuie să fie foarte uşor rotunji
te, căci în caz contrar macheta poate prin
de bule de aer, iar tiparul se poate fractura
la nivelul unghiurilor prea exprimate .
Se controlează să nu existe zone re
tentive care ar dăuna machetării. Acest
Fig. 9.12.
a Situatii posibile :
a a) Dacă leziunea este situată pe fata
Sunt cele de pe feţele proximale ale
molarilor şi premolarilor.
179
control se face:
prin inspecţie directă sau cu oglinda
pe o amprentă sau model de studiu
ultramodern cu sistemul computerizat
"Cerec", studiind şi măsurând tridimen
sional, pe un monitor, imaginea prelua
tă din cavitatea bucală de o cameră vi
deo. Unii autori recomandă finisarea
cavităţii, deoarece instrumentele dia
mantate, chiar cele cu granulaţie fină,
lasă rugozităţi care impietează mache
tarea sau amprentarea (Dociu). Mano
pera este dificil de realizat, căci discuri
le de hârtie sau gumele nu au acces to
tal. Frezele de oţel produc însă suprafe
ţe mult mai netede decât cele diaman
tate. Instrumentele Black pot fi utile
(bizotatoare de dentină şi de smalţ).
Cavitatea de clasa I Black - situată
pe feţele vestibulare sau orale ale molarilor
şi cele orale ale frontalilor (în gropiţele
cingulare), se prepară asemănător. Peretele
pulpar va fi plat, iar ceilalţi cât mai paraleli,
căci adâncimea cavităţii nu poate fi mare.
mezială lângă un spaţiu edentat, nu prea
aproape de faţa ocluzală, se poate prepara
o casetă simplă mezială cu 5 pereţi: vesti
bular, oral, ocluzal, gingival şi axial b) Caseta simplă proximală deschisă
(parapulpar) (fig. 9.13). Această tehnică se oe/uzai (fig. 9.14):
practică pentru obturaţii, dar pentru inlay Este o modalitate utilizată obligatoriu
pentru acces în cavitate, în toate cavităţile
are justificare numai dacă edentaţia res
proximale distale, dar şi în cele meziale cu
pectivă se rezolvă prin implant endoosos.
dintele adiacent prezent, chiar dacă plafo
nul (peretele ocluzal ) este gros.
Se prepară o casetă simplă verticală
cu 4 pereţi: 3 verticali: vestibular, oral, şi
axial (parapulpar) şi unul orizontal (peretele
gingival).
Peretele gingival poate fi înclinat puţin
spre interior, în scopul creşterii stabilităţii
Fig. 9.13. inlay-ului (fig. 9.14 a).

1 1
It
t I

'

-€-.... ::
_ „ ... ...

„... ,,. ...•r.....

I
....

l a.
I
c.
Fig. 9.14.

Peretele axial trebuie să fie uşor con d).

vergent (2-4°) cu axul dintelui, înspre Rezolvarea este posibilă în aceste
ocluzal, în vederea inserţiei. cazuri prin tehnica Ward (fig. 9.15) sau prin
Pereţii vestibular şi oral sunt diver tehnicile slice-cut (fig. 9.î 9 f).
genţi între ei spre ocluzal (fig. 9.14 b) pen
tru inserţie şi convergenţi spre dintele adia c) Caseta dublă (cavitate compusă) -
cent (fig. 9.14 c), pentru retenţia orizontală este modalitatea cea mai utilizată de pre
(după Black). Acest fapt contravine însă parare a unei cavităţi de clasa a 11-a
principiului extensiei preventive enunţat tot Black, realizând două casete unite:
de el, care cere ca pe feţele proximale una proximală, verticală
joncţiunea dento-protetică să fie plasată în una ocluzală, orizontală, deci inlay-ul va
zone igienizabile. În acelaşi timp, în cavită avea două feţe din două motive posibi
ţile mai mari, o astfel de preparare poate le:
fractura pereţii vestibular şi oral (fig. 9.14 - fie că există două carii - una proximală

180
 şi una ocluzală, pe care le unim
fie că realizăm o casetă ocluzală în
smalţ integru, cu scopul de a oferi prin
ea retenţia orizontală pentru inlay-ul din
cavitatea verticală (fig. 9.15).
Fig. 9.15.
În acest caz pereţii verticali vestibulari
şi orali ai cavităţii proximale, pot fi diver
genţi nu numai spre ocluzal pentru inserţie,
dar şi spre dintele adiacent (tehnica Ward -
citat de Le Huche), fie că ne obligă proce
sul carios proxima!, fie pentru realizarea
extensiei preventive şi pentru asigurarea
rezistenţei pereţilor verticali.
Dimensiunile cavităţii verticale sunt
dictate deci de procesul carios şi de profi-
Dimensiunile cavităţii ocluzale în
smalţ sănătos sunt dictate de cerinţe de
retenţie, stabilitate şi rezistenţă. Pentru
inlay-ul metalic adâncimea cavităţii ocluza
le poate fi mai mică (2-3 mm) decât la ob
turaţia de amalgam.
Forma retenţiei (casetei) ocluzale -
poate fi diferită în funcţie de starea feţei
ocluzale (carii, fisuri, gropiţe) şi anume:
coadă de rândunică, trapez cu baza mică
spre proxima!, Y, T,dublu T, F, cârlig, treflă
etc.
Istmul casetei duble ocluzo-proximale
181
este locul îngust de unire a celor două ca
sete, în dreptul muchiei (treptei) centrale,
loc în care obturaţiile din amalgam se frac
turează frecvent. Clasic se recomandă ca
lăţimea istmului să fie de 1/3 din diametrul
ocluzal (fig. 9.16).
Fig. 9.16.
Timpii de preparare a unei cavităţi de
clasa a li-a pentru inlay (simplu sau dublu)
sunt aceiaşi ca la clasa I, cu unele diferen
ţe. Bizotarea peretelui gingival (fig. 9.17) se
face de obicei mai fin (0,5 mm), căci smal
ţul se subţiază înspre colet. De asemenea
marginile cavităţii verticale se bizotează
mai puţin decât cele ale cavităţii ocluzale.
M
3
Fig. 9. 17. 1 - bizotarea oe/uzată a peretilor
verticali; 2 - rotunjirea treptei centrale;
3 - bizotarea peretelui gingival
Treapta centrală trebuie şi ea rotunjită
fin, pentru a nu periclita modelul, macheta
sau inlay-ul. În final, fiind o cavitate dublă
ocluzo- proximală, i se pot descrie în scop
didactic mai mulţi pereţi şi unghiuri (fig. 6 pereţi: 4 pereţi verticali: V -
9.18). vestibu lar; D -distal (sau M- mezial); O
De obicei datorită formei de contur a -oral; A - axial (parapulpar); 2 pereţi
cavităţii ocluzale, unele linii şi puncte angu orizontali: P -pulpar; G -gingival
lare nu există, pereţii verticali fiind uniţi 1O unghiuri (linii angulare) între
curbiform între ei, cum s-a văzut la cavita pereţi, dintre care 6 orizontale şi 4
tea ocluzală. verticale.
o muchie (treaptă centrală).
.... .............
,.... '
'' I
p I
I

I
I

Fig. 9.18.

Preparări atipice ale cavităţilor

e. Puţuri ocluzale (tuneluri) intraden
ocluzo-proximale pentru inlay
tinare de 2-3 mm adâncime şi 0,6-0,7 mm
(după Le Huche)
diametru (tehnica Boisson fig. 9.19 e), indi
a. Pere[ii pulpar şi gingival i'nclina{i
cate mai ales când cavitatea ocluzală nu
puţin spre interior, pentru a mări
poate oferi retenţie orizontală (istm larg).
stabilitatea (fig. 9.19 a).
lnlay-ul realizat va fi un "pinlay" (inlay cu
b. Şanţ de blocaj în peretele gingival,
pivoturi dentinare).
abandonat ca fiind periculos (fig. 9.19 b).
f. Tehnica "slice-cut" (secţiune în fe
c. Nervura de blocaj în peretele
lie). Este recomandată ca o metodă de bi
gingi val , greu de realizat (fig. 9.19 c).
zotare mai corectă a marginilor cavităţii şi
d. Treapta negativă în peretele pul
de extensie preventivă (fig. 9.19 f). Se poa
par, tot cu scop retentiv, uşor de realizat şi
te practica şi la unele casete simple proxi
eficientă (fig. 9.19 d).
male.

18
 (/ f
a. b. c. d.

e. f. g. h.

i. j.

Fig. 9.19.

g. Tehnica "slice-lock" (Weeks şi şi Gillet. Este asemănătoare cu tehnica

Knapp) constă în realizarea unei retenţii
verticale în T, în peretele axial (fig. 9.19 g),
ceea ce desigur nu este posibil la premolari
sau în carii profunde. Autorii recomandă
această tehnică atât la cavităţi simple cât şi
la cele duble .
h. Tehnica "slice-channel" (fig. 9.19 h),
descrisă tot de Weeks şi preluată de Irving
precedentă, dar retenţia în „T" se face rea
lizând câte un şanţ la nivelul unghiurilor
vestibule-axial şi linguo-axial.
i. Tehnica "slice-concav" (fig. 9.19 i),
descrisă de Brunel se face cu freze cilindri
ce şi este o variantă a tehnicii Ward.
j. Clavetarea ocluzală oblică (clavette
= cheiţă, pană) (fig. 9.19 j). O tijă turnată

18
se cimentează imediat după cimentarea cu puţin mai complexă decât la cele duble
inlay-ului, în tunelul ce-l străbate oblic (tu : MO sau 00, sau că dimpotrivă, unirea
nel păstrat la turnare printr-o tijă de grafit) lor simplifică şi perfectează problema
şi pătrunde circa 2 mm şi în dentină. Le retenţiei şi stabilităţii (fig. 9.20 a).
Huche o recomandă când cavitatea oclu Rămânând însă doar doi pereţi (vestibular
zală nu are retenţie (istm). şi oral ), mai ales când sunt subţiri şi
Dintre aceste tehnici, se utilizează în cavitatea este profundă, apare pericolul de
mod curent tehnica "slice", iar ca retenţie fracturare al acestor pe reţi, la solicitările
ocluzală (când nu există istm) treapta ne laterale, mai ales la pre molari (fig. 9.20
gativă. În situaţii limită se preferă metoda b).
acoperirii cu coroane. Pereţii periclitaţi se scurtează, pentru
Toate preparările "slice" trebuie reali a-i proteja prin metalul care-i va acoperi
zate puţin convergent cu axul dintelui (con .Se poate utiliza aceasta tehnică atât la
vergenţă spre ocluzal), pentru a permite cuspizii de ghidaj superiori (fig. 9.20 c), cât
inserţia, deci similar cu prepararea perete
şi la cei de sprijin inferiori (fig. 9.20 d) . Pro
lui parapulpar.
teza fixă unidentară astfel realizată are ca
ractere şi de inlay („în") şi de onlay („pe"),
de aceea este numită şi inlay-onlay sau
::::: chiar overlay (Le Huche). Alţii le numesc
S-ar părea că problema este numai onlay 3/5.

a. c.
Fig. 9.20.

prepararea cavităţilor MOD se folo- de clasa a III- a ridicau probleme de acces

seşte deseori tehnica "slice"cu convergenţă şi inserţie. lnlay-urile de clasa a IV-a aveau
corespunzătoare (2 - 4°) spre ocluzal. ca deficienţe vizibilitatea cimentului de fixa
re şi retenţia deficitară, cu toate artificiile
a a a a imaginate: puţuri, şanţuri, inlay-uri intricate,
etc.
În ultimii ani ele nu se mai rezolvă Obturarea acestor cavităţi cu răşini
protetic cu inlay-uri fizionomice. lnlay-urile compozite este practica actuală de recon-

184
stituire a cariilor dinţilor frontali ; ele nu au în plus pulbere metalică, sunt utilizate
mai cer macroretenţii, deci fac economie cu mai mult succes ca material de obturaţie
de substanţă dentară. în cavităţile de clasa a V-a, căci aderă şi la
dentină, sunt biocompatibile şi cario
a a preventive, eliberând fluor.
Se tratează atât prin obturaţii (cu
amalgam sau cu materiale compozite), cât cavităţii
şi prin inlay. a
Dimensiunile reduse ale cavităţilor Cavitatea preparată va avea de
respective, mai ales distanţa mică faţă de obicei un aspect reniform (de rinichi)
camera pulpară, ridică probleme la ambele privită vesti bular (fig. 9.21 a). Baza
tipuri de rezolvare. cavităţii (peretele parapulpar) se
Pentru obturaţiile cu RC (răşini com realizează convex,nu plan, pentru a nu
pozite) a cariilor de colet, există două difi periclita camera pulpară (fig.
cultăţi, create de faptul că smalţul este 9.21 c).
foarte subţire la acest nivel: Unghiurile formate de peretele para
adezivitatea redusă a compozitelor pe pulpar cu ceilalţi pereţi vor f i puţin mai mari
dentină (gravajul acid nu este permis în de 90° (fig. b). Retenţia nu va fi totuşi
dentină, iar limfa dentinară împiedică bună, din cauza adâncimii reduse a cavită-
adeziunea materialului compozit). ţii, solicitarea însă redusă în această
- toxicitatea materialului compozit: tehni zonă. totuşi realiza două
cile de "protecţie dentinară" sunt dificil dentinare, de preferat la extremităţile cavi-
aplicat la acest nivel. tăţii, pentru a realiza un pinlay (fig. c).
Cimenturile ionomer de sticlă (CIS) Le Huche afirmă că nu este necesa
preparate în 1972 de Wilson şi Kent din ră bizotarea marginilor cavităţii de clasa
acid poiiacrilic şi pulbere de sticlă, şi a V-a.
cermeturile (1985 Mc Lean şi Gasser), care Shillinburg recomandă o bizotare fină
(0,5 mm).

a.
Fig. 9.21.

- cu crampoane (pivoturi)
În această categorie sunt cuprinse = pinlay
in!ay-urile cu mijloace suplimentare de re inlay-onlay =
tenţie: - cu nervuri (glisiere) în

185