Sindromul

Crouzon

Realizat de : Babii
Regina,gr.1327
Coordonator:Badan L.
Generalități
Definiţie clinică
SC este un sindrom genetic caracterizat prin deformare craniană
şi facială, orbite lipsite de profunzime, globi oculari bulbucaţi
(exoftalmie) şi îndepărtaţi, maxilar puţin dezvoltat şi mandibulă
proeminentă anterior (prognatism). Aspectul clinic variază de la
caz la caz şi nu este obligatoriu ca toţi indivizii afectaţi să aibă
toate semnele şi simptomele descrise.
Denumiri alternative: disostoză craniofacială; boala pseudo-
Crouzon
Frecvenţa bolii
Este un sindrom rar, frecvenţa fiind estimată între 1/25.000 –
1/100.000 de nou-născuţi vii. Ambele sexe sunt afectate în mod
egal şi nu s-a observat vreo preferinţă pentru vreuna dintre rase.
Vârsta debutului este variabilă (la naştere sau în primul an de
viaţă).
Aspecte genetice
Cauza genetică este reprezentată de modificări/mutaţii diferite ale genelor
FGFR2 (95% dintre cazuri) sau FGFR3 (5% dintre cazuri);
Gena FGFR2 localizată pe cromozomul 10q26.13.
*FGFR este receptorul factorului de creştere fibroblastică, o proteină, care
controlează creşterea fibroblastelor; fibroblastele participă la formarea oaselor,
şi astfel, orice modificare a lor duce la apariţia de probleme în formarea oaselor
craniului.
*75% dintre cazurile raportate sunt familiale;
Sindromul se transmite autozomal dominant; fiecare copil al unei persoane cu
sindrom Crouzon prezintă un risc de 50% de a moşteni gena modificată de la
părintele său; înfăţişarea membrilor afectaţi dintr-o familie poate să fie
variabilă.
*25% dintre cazuri sunt sporadice, nici un alt membru al familiei nu a mai fost
afectat; în această situaţie cauza este tot genetică, şi anume, o mutaţie nouă a
genei FGFR2 sau FGFR3; se crede că vârsta înaintată a tatălui ar favoriza
apariţia acestor mutaţii.
Semne şi simptome clinice
Defectul de bază este reprezentat de fuziunea oaselor craniene înainte de termen (craniosiostoza
prematură) ceea ce duce la modificarea formei craniului (turiform =aspect de turn) şi la aspectul
caracteristic observat la persoanele cu sindrom Crouzon.
Capul
- mic, cu partea din faţă înaltă, frunte lată şi uneori bombată
- adâncitură în dreptul fontanelei anterioare
Faţa – etajul mijlociu al feţei slab dezvoltat
- ochii: adâncimea redusă şi aplatizarea orbitelor crează aspectul de ochi bulbucaţi (exoftalmie)
şi predispune la lezări ale nervului optic cu pierderea vederii; ochii sunt depărtaţi (hipertelorism);
strabism (tulburare de vedere datorată lipsei de coordonare a activităţii globilor oculari sau
privire încrucişată); uneori se pot asocia şi alte defecte: glaucom, cataractă, deplasarea
cristalinului care antrenează mai devreme sau mai târziu tulburări de vedere.
- nasul: are formă de „cioc de papagal” cu deviaţia septului nazal ceea ce poate crea dificultăţi în
respiraţie.
- gura: valul palatin înalt, îngust şi arcuit, buza superioară subţire, maxilarul superior nedezvoltat
şi mandibula proeminentă sunt cauza anomaliilor dentare: dinţi înghesuiţi şi malocluzie (la
închiderea gurii dinţii de sus se suprapun incorect peste dinţii de jos); uneori, se asociază
despicătura buzei şi palatului , anomalii dentare de număr, mărime şi formă a dinţilor.
- urechile: anomalii ale urechii medii care astupă canalul auditiv şi contribuie la apariţia
tulburărilor de auz.
Stabilirea diagnosticului. Metode
de diagnostic
Stabilirea diagnosticului se face pe baza unui consult realizat de o echipă de
specialişti: medicul neonatolog, pediatru, genetician, ortodont.
Diagnosticul clinic se stabileşte pe baza examenului fizic şi al rezultatelor
investigaţiilor radiologice asupra craniului constatându-se tipul de
craniosinostoză. Tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică oferă detalii
pentru stabilirea unui plan de corectare chirurgicală a formei craniului, a atrofiei
nervului optic. Radiografiile regiunii cervicale a coloanei vertebrale şi a oaselor
antebraţului oferă indicaţi despre anomaliile scheletice. Se recomandă examen
oftalmologic, examen auditiv (dificil de realizat la sugari), examen neurologic şi
examen psihologic.
Analizele moleculare de laborator pot evidenţia mutaţii ale genei FGFR2 sau
FGFR3 în ADN-ul pacientului.
Sfat genetic
Este indicat în cazul în care există o istorie familială pozitivă;
•dacă unul dintre părinţi sau vreuna dintre rude au fost diagnosticaţi clinic cu sindrom
Crouzon atunci evaluarea genetică este utilă pentru a afla riscul de reapariţie la
descendenţi;
•dacă într-o familie a fost identificată prin analiză genetică o mutaţie, este uşor să fie
testate şi celelalte rude chiar dacă înfăţişarea lor are semnele minime ale bolii. Întrucât SC
se transmite de la o generaţie la alta după un modelul autozomal dominant, descendenţii
unei persoane cu SC prezintă un risc de 50% de a moşteni gena modificată de la părintele
său.
 Diagnostic prenatal

Este posibil pentru identificarea mutaţiilor genelor FGFR2 sau FGFR3 prin analiza
vilozităţilor coriale (formaţiuni ale placentei ale căror celule au aceiaşi informaţie genetică
cu produsul de concepţie) în săptămâna a zecea de sarcină sau prin analiza celulelor fetale
din lichidul amniotic în săptămâna a 16-a de sarcină. Aceste investigaţii sunt utile doar în
cazul în care este cunoscută mutaţia părintelui. Dar şi aşa, chiar dacă se identifică mutaţia la
făt nu se poate spune cât de grav va fi afectat copilul. Ultrasonografia prenatală poate
detecta unele malformaţii craniofaciale. Severitatea aspectului clinic se poate constata după
naştere.
Diagnostic genetic
Deletion/duplication analysis
Sequence analysis of the entire coding region
Mutation scanning of the entire coding region
Targeted variant analysis
Sequence analysis of select exons
Posibilităţi de tratament, îngrijire
şi urmărire
SC nu poate fi vindecat dar poate fi ameliorată starea pacientului. Tratamentul este diferit de la
pacient la pacient şi se adresează anomaliilor prezente. O echipă de specialişti formată din
chirurg plastician, neurochirurg, oftalmolog, orl-ist, ortodont, ortoped, audiolog, psiholog, poate
contribui la corectarea defectelor congenitale.
In primele zile după naştere pot să apară dificultăţi de respiraţie datorate malformaţiilor nazale.
Prin traheostomie –introducerea unui tub direct în trahee- poate fi ameliorată respiraţia. Ulterior,
prin chirurgie plastică se pot corecta defectele nazale.
Copiii cu craniosiostoze severe necesită remodelarea formei capului prin chirurgie plastică încă
din primul an de viaţă pentru a oferi şansa dezvoltării creierului şi a evita creşterea presiunii
intracraniene. Din cauza presiunii intracraniene mari pot să apară dureri de cap, în special
dimineaţa, stări de vomă, iritabilitate şi convulsii. Uneori, cranioplastia se realizează în mai
multe etape.
Este necesar un control periodic şi regulat efectuat de oftalmolog, audiolog şi ortodont pentru
evaluarea şi corectarea defectelor de vedere, auz sau dentare.
Ceva mai târziu este recomandată intervenţii chirurgicale estetice pentru ameliorarea dismorfiei
faciale.