Problemele tehnice cerute a fi rezolvate la partea de emisie sunt următoarele:

 O stabilitate foarte ridicată a frecvenţei purtătoare (frecvenţa

pilot)
 O precizie foarte bună a transformării prin modulaţie
 O putere relativ mare a semnalului de radiofrecvenţă, modulat
şi emis pe canalul radio
Schema bloc a unui emiţător „standard” este reprezentată în figura 21.

Trad. AAF MOD FTB ARF

acustic
-
electri
c OP

Fig. 21

 Traductorul acustic-electric transformă semnalul audio în

semnal electric.
 Blocul AAF este un amplificator de audio-frecvenţă.
 Blocul OP este un oscilator care asigură semnalul de
frecvenţă pilot (frecvenţă purtătoare de precizie ridicată),
pentru procesul de modulaţie realizat în modulatorul MOD.
 Blocul FTB reprezintă un filtru trece bandă, care determină
tipul de transmisie: cu două benzi laterale, cu bandă laterală
unică (BLU), cu rest de bandă laterală (RLB), sau cu
purtătoare/ fără purtătoare.
 Blocul ARF este un amplificator de putere pentru semnalul
modulat de radiofrecvenţă.

Caracteristicile unor emiţătoare de radiodifuziune sunt descrise în

continuare.

EMIŢĂTOR PE UNDE LUNGI

Undele lungi (150KHz-300KHz ; 2000m-1000m) se pot propaga la
distanţe însemnate, de ordinul a 1000 Km, în cea mai mare parte cu
ajutorul undelor de suprafaţă, respectiv transmiterea prin difracţie.
Transmisia pe unde lungi nu prezintă fluctuaţiile specifice propagării prin
reflexie în ionosferă, dar este puternic afectată de paraziţii atmosferici
şi industriali. Staţiile de emisie au puteri de ordinul sutelor de KW,
 emiţătorul de la Bod având perioade când a emis chiar cu o putere de
1200 KW.

EMIŢĂTOR PE UNDE MEDII

Undele medii (600KHz-1500KHz ; 500m-200m) cu ajutorul transmiterii
prin difracţie (unde de suprafaţă) pot ajunge la distanţe de sute de Km.
În timpul nopţii, când absorbţia în ionosferă este mai mică, cu ajutorul
transmiterii prin reflexie în ionosferă, se pot face transmisii la mii de
Km. Distanţa de recepţie este mai mică decât în cazul undelor scurte,
dar fluctuaţia (“fading”) specifică recepţiei “prin reflexie în ionosferă”,
apare numai în cazul emiţătoarelor îndepărtate. Puterile staţiilor de
emisie sunt de asemenea de ordinul sutelor de KW, existând şi staţii ca
cea de la Tâncăbeşti care au avut perioade de emisie cu o putere de
1500 KW. Organizaţiile pentru un mediu de calitate, recomandă
utilizarea unor puteri de emisie mai mici de 500 KW.

EMIŢĂTOR PE UNDE SCURTE

Undele scurte (6MHz-30MHz ; 50m-10m) se propagă direct numai pe o
rază de câţiva zeci de Km, dar prin reflexie în ionosferă se pot face
recepţii la mii de Km. Fluctuaţia datorată propagării ionosferice este mai
pronunţată decât la transmisiile pe unde medii. În cazul transmisiei pe
unde scurte, puterile staţiilor de emisie sunt mai mici, cele mai
frecvente puteri utilizate fiind de 100 KW şi de 250 KW. Transmisiile la
distanţe mari folosesc propagarea prin reflexie în ionosferă.

EMIŢĂTOR PE UNDE ULTRASCURTE

Undele ultrascurte (60MHz-150MHz ; 5m-2m) sunt cunoscute şi sub
denumirea de unde cu modulaţie FM. Se propagă numai în limita
vizibilităţii directe, distanţa de recepţie fiind de ordinul zecilor de Km.
În cazul transmisiei pe unde ultrascurte, puterile staţiilor de emisie sunt
mai mici, de ordinul câtorva KW (5-15 KW), acoperiri mai extinse
realizându-se prin retransmisii.