Dizenterie 2

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG RÂMNICU VÂLCEA

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST
LUCRARE DE LICENŢĂ
PROF COORDONATOR: STOCHECI VERONICA
ABSOLVENT: CATRINOIU MĂDĂLINA-ELENA
VÂLCEA
2020
1
2
„ ÎNGRIJIREA
PACIENTULUI
CU DIZENTERIE ”
CUPRINS
4
Argumentul
În lucrarea de față am reunit cunoștințele teoretice, deprinderile practice,

noțiunile de farmacologie, de anatomie si fiziologie a omului de medicină internă pe
care le-am înglobat în tehnicile de Nursing.
M-am străduit să pătrund în cele trei dimensiuni: biologică, psihologică și
socio-culturală raportată la cele 14 nevoi fundamentale și am dedus din cele trei
cazuri clinice, cărora le-am întocmit planul de îngrijire.
Pentru a sintetiza lucrarea de față, dar și orele de Nursing în cei trei ani de
școlarizare, am învățat că este necesar ca asistenta medicală să suplinească la bolnavi
ceea ce acestuia îi lipsește pentru „ a fi complet – un întreg ” sau un individ
independent, calități ce-i lipsesc pacientului fie din cauza pierderii forței fizice în
cazul bolilor organice, fie din cauza lipsei de voință în cazul bolilor psihice, fie din
lipsă de cunoștințe de specialitate necesare îngrijirii lui.
Astfel spus asistenta trebuie să intre în pielea bolnavului și să reprezinte
dorința de a trăi pentru cel ce și-a pierdut speranța de viață ,să fie mijlocul de a se
deplasa pentru copilul are nu a învățat să meargă sau pentru adultul care a ajuns
infirm, să fie glasul celui care nu poate vorbi, să fie sursa de hrană spirituală și
morală pentru cel ce nu mai are posibilitatea să se deconecteze .
Din practicarea meseriei la patul bolnavului reiese faptul că nursingul își are
rădăcinile în nevoile fundamentale ale individului și am învățat că orice ființă umană
sănătoasă sau bolnavă este animată de dorința unui trai decent (hrană, îmbrăcăminte,
locuință); are nevoie de afecțiune în relațiile cu semenii săi și de a avea sentimentul
că este folositor familiei și prietenilor .
Scopul lucrării este de a sublinia îngrijirile ce trebuie acordate bolnavului,
indiferent dacă acesta prezintă o boală somatică sau din cauza suferințelor sale este
afectată și starea psihică deoarece o durere violentă întru-un organ intern sau o
cavitate naturală îl face pe pacient să se gândească doar la propria suferință și la
nimic altceva, iar aceasta duce la imposibilitatea individului de a se odihni, a se hrăni,
de a-și face toaleta, de a fi folositor semenilor săi.
Din lucrarea de față rezultă faptul că funcția unică îndeplinită de asistenta
medicală este aceea de a ajuta omul bolnav să-și recapete sănătatea pierdută, să o
păstreze in continuare după ce a câștigat-o, să îi redea pacientului încrederea în
propriile forțe fizice si morale, să îl ajute în reintegrarea lui în familie și la locul de
muncă.
5
INTRODUCERE
IMPORTANŢA TRATAMENTULUI IGIENO - DIETETIC
Tratamentul igieno-dietetic urmăreşte stabilirea regimului alimentar (dieta şi

reglementarea activităţii fizice şi intelectuale). Importanţa acestui tratament rezultă şi
din faptul că anumite boli se pot vindeca numai prin dietă şi repaos (unele
enterocolite acute, unele nefrite etc.), altele putându-se menţine în stare de
compensare (afecţiuni cardiace, hepatice, renale).
Dietetica sau alimentaţia curativă se ocupă cu alimentaţia omului bolnav.
Experienţa clinică arată că alimentaţia curativă este un important factor în tratamentul
diferitelor boli, intensificând acţiunea celorlalți agenţi terapeutici, iar în unele boli
fiind un factor terapeutic de sine stătător.
Dietetica utilizată corect, limitează întrebuinţarea medicamentelor, evitând
astfel polipragmazia. De exemplu printr-un tratament corect al constipaţiei cu regim
bogat în celulozice şi glucide, se evită întrebuinţarea numeroaselor laxative şi
purgative care cu timpul produc obişnuinţă.
În ultimele decenii s-a introdus o metodă nouă, aceea de aliment –
medicament. De exemplu oul, prin compoziţia sa , pe lângă valoarea alimentară şi
calorică, posedă şi calităţile unui medicament indicat în perioada de stare şi de
convalescenţă a diferitelor boli ( hepatice, colite de fermentaţie, anemie, astenie,
colecistonie); la fel brânza proaspătă de vaci se recomandă în regimul hepatitelor,
caisele în dieta potasică; ficatul în anemia pernicioasă, regimul de crudităţi ( fructe,
legume), în constipaţia obişnuită.
Dietetica joacă un rol foarte important şi în profilaxia episoadelor acute, a
complicaţilor, a decompensărilor (insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială, diabet
zaharat, colecistite, boală ulceroasă etc.). Regimul dietetic trebuie întotdeauna
individualizat, adaptat fazei de evoluţie a bolii şi cât mai variat pentru a nu provoca
repulsie, deci necooperarea bolnavului. La stabilirea unui regim trebuie precizate
alimentele permise, cantitatea şi calitatea lor, orarul şi repartizarea meselor, durata
aplicării. Se recomandă uneori foi de regim. Periodic bolnavul trebuie cântărit, pentru
a aprecia succesul sau ineficacitatea metodei.
6
Repaosul - al doilea element al tratamentului igieno-dietetic, urmăreşte
cruţarea organismului bolnav, eliminând orice efort inutil. Un alt principiu este cel al
terapiei active, care are drept scop călirea organismului prin exerciţii fizice sau de
altă natură. Cele două principii se completează, aplicându-se în raport cu faza
evolutivă a bolii: repaos în fazele acute; repaos combinat cu mişcare sau efort, în
convalescenţă. Repaosul este nu numai fizic, dar şi psihic, intelectual. Se deosebesc
mai multe forme de repaos.
- absolut - când bolnavul nu are voie să părăsească patul; acest tip de repaos se
însoţeşte uneori de multe inconveniente ( tromboflebită, constipaţie, infecţii
pulmonare, escare de decubit etc.), fapt pentru care se recomandă poziţia
semişezândă, masajul periodic al extremităţilor, supravegherea continuă a bolnavilor,
mai ales când sunt bătrâni etc.
- relativ – care deşi îl obligă pe bolnav să stea la pat în majoritatea timpului,
permite părăsirea acestuia pentru mici plimbări, toaleta zilnică, alimentaţie etc.)
- parţial – când se ţin în stare de inactivitate numai anumite părţi ale organismului
( de exemplu, imobilizarea membrelor fracturate prin aparate gipsate)
Rolul asistentei medicale în aplicarea tratamentului igieno-dietetic este foarte
important, ea contribuind la toate formele şi fazele acestui tratament, urmărind
respectarea acestuia, apreciind rezultatele favorabile sau depistând tulburările
secundare.
Regimul alimentar în bolile digestive - dizenteria, febra tifoidă etc. –
este nu numai alimentaţie ci include şi tratament.
7
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
ALE TUBULUI DIGESTIV
Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente: gură, faringe (cu
dublă apartenenţă), esofag, stomac, intestinul subţire şi intestinul gros.
Gura este porţiunea iniţială a aparatului digestiv, alcătuită din organe şi
diverse ţesuturi. Superior este limitată de bolta palatină, inferior de planşeul bucal,
lateral de obraji, anterior de buze şi posterior se continuă cu faringele. Cavitatea
bucală este căptuşită cu mucoasa bucală.
Funcţiile pe care le îndeplineşte gura sunt: funcţia de masticaţie pentru
formarea bolului alimentar, începutul digestiei glucidelor sub acţiunea ptialinei
salivare, funcţia de fonaţie, funcţia receptoare, funcţia de apărare şi funcţia
fizionomică.
Faringele este un organ care aparţine atât aparatului digestiv, cât şi aparatului
respirator. El se află situat în partea posterioară a cavităţii bucale şi se continuă cu
esofagul.
Funcţiile faringelui sunt: funcţia de conducere a bolului alimentar către esofag
şi funcţia de apărare împotriva infecţiilor, care pot pătrunde pe cale digestivă sau pe
cale respiratorie.
Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular, care face legătura între
faringe şi stomac. Este lung de 25-32 cm şi are un calibru ce variază între 10 şi 22
mm.
Fiziologic, esofagul reprezintă un organ menit să facă legătura dintre faringe şi
stomac.
Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv
situat între esofag şi intestinul subţire. Forma lui este asemănătoare cu a unei pere, cu
vârful uşor îndoit şi îndreptat în sus: la examenul radiologic apare ca litera “J” sau ca
un cârlig.
8
Stomacul începe de la cardia, care face legătura între esofag şi stomac;
porţiunea situată deasupra cardiei şi care este adaptată cupolei diafragmatice, se
numeşte marea tuberozitate; segmentul vertical este corpul stomacului, care se
continuă cu mica tuberozitate şi apoi cu antrul piloric şi se termină cu orificiul
piloric. Între cardia şi pilor se află două margini: marginea externă sau marea
curbură şi marginea internă sau mica curbură.
Structural stomacul este alcătuit din patru pături: la interior se află mucoasa,
apoi submucoasa, musculoasa, iar la exterior este învelit de seroasa peritoneală.
Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu cilindric, care secretă mucus, şi din glandele
stomacului: glandele fundice, secretoare de acid clorhidric şi pepsină, glandele
pilorice şi celulele mucipare, ambele secretoare de mucus. Musculoasa este formată
dintr-un strat intern cu fibre dispuse oblic, un strat intermediar cu fibre circulare şi un
strat extern cu fibre longitudinale. Stratul circular, la nivelul pilorului, este foarte
puternic, constituind sfincterul piloric.
Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeşte alimentele şi, datorită
funcţiei sale motorii, le frământă, le amestecă cu sucul gastric şi apoi le evacuează în
duoden, prin funcţia secretoare, stomacul intervine în digerarea ţesutului conjunctiv şi
a proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric şi al pepsinei. Mucusul gastric are un rol
protector de prim-ordin, apărând mucoasa de acţiunea sucului gastric.
Intestinul subţire începe la pilor şi se termină la nivelul valvulei ileocecale. El
are trei segmente: duoden, jejun şi ileon.
Duodenul are forma unei potcoave. I se descriu patru porţiuni: prima porţiune,
bulbul duodenal, urmează imediat după pilor şi este uşor mobilă; porţiunea a doua,
descendentă, este situată în dreapta coloanei vertebrale şi în ea se varsă secreţia
biliară şi cea pancreatică; porţiunea a treia este orizontală, iar porţiunea a patra este
ascendentă şi se continuă cu jejunul, formând unghiul duodenojejunal.
Fiziologic, duodenul are două funcţii principale: motorie şi secretorie.
Motilitatea duodenală împinge chimul alimentar foarte repede în jejun. Secreţia
duodenală elaborează secretină (cu rol în stimularea pancreasului şi a intestinului,
eterokinază (care transformă tripsinogenul în tripsină) şi mucus. La nivelul
9
duodenului începe să se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul
duodenal, bila şi sucul pancreatic.
Jejuno-ileonul are un calibru mai mic şi umple cea mai mare parte a cavităţii
peritoneale.
Fiziologic jejunoileonul are trei funcţii: motorie, secretorie şi de absorbţie.
Funcţia motorie este reprezentată de mişcările pendulare, cu rol de frământare şi
amestecare a conţinutului intestinal, şi de mişcările peristalice, cu rol de propulsare a
chimului intestinal.
Funcţia secretorie se manifestă prin elaborarea unor fermenţi: erepsina şi
nucleotidaza, cu rol în digerarea proteinelor şi a acizilor nucleici; lipaza intestinală,
cu rol în scindarea grăsimilor neutre; dizaharidele, cu rol în digerarea glucidelor până
la monozaharide.
Funcţia de absorbţie se exercită pe o foarte mare suprafaţă, datorită vilozităţilor
intestinale. Odată cu principiile alimentare amintite se mai absorb şi apa, sărurile
minerale şi vitaminele.
Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv; el începe de la
valva ileocecală şi se termină cu anusul. Lungimea lui variază între 1,5 şi 3 m.
Intestinul gros este împărţit în următoarele segmente: cecul, colonul ascendent,
colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid şi rectul.
Fiziologic, intestinul gros are funcţii de motricitate, secreţie şi absorbţie.
Motricitatea asigură progresiunea bolului fecal prin contracţii peristaltice,
segmentare, şi prin contracţii masive.
Bolul fecal se adună în sigmoid; trecerea materiilor fecale în rect duce la
expulzarea lor prin actul fiziologic al defecaţiei.
10
11
CAPITOLUL I
DIZENTERIA BACTERIANĂ (SHIGELLOSIS)
I.1. DEFINIŢIE
Dizenteria bacteriană este o boală specifică umană infecţioasă şi foarte

contagioasă, produsă de infecţia cu germeni din genul Shigella, caracterizată prin
fenomene digestive: dureri abdominale, scaune muco-sanghinolente de aspect
caracteristic şi tenesme. Există risc de forme severe, chiar letale, ca şi de evoluţii
cronice sau recidivante. Boala nu lasă imunitate.
I.2. ETIOLOGIE
Genul Shigella face parte din familia largă a enterobacteriaceelor. Shigellele

sunt bacili aerobi imobili, gram negativ, cu antigenicitate variabilă permiţând
încadrarea lor în mai multe subgrupe (conform tabelului nr: 1). Încadrarea în aceste
subgrupe antigenice a diverselor serotipuri a fost dictată de determinantul antigenic O
(de suprafaţă) şi de caracterele biochimice (fermentative).
Tabelul nr: 1 – Principalele serotipuri de Shigelle patogene.

SUBGRUPA
GRUP BIOCHIMIC SEROTIPURI
(SPECIA)
A Sh dysenteriae 10 serotipuri
Nu fermentează manita 1. Sh. Shigae
2. Sh. Schmitzii
3-10 Sh. Large-Sachs
B
Fermentează manita Sh flexneri 6 serotipuri cu subtipuri (a,b)
C
Fermentează manita Sh. Boydii 15 serotipuri
D
Fermentează şi manita şi lactoza Sh. Sonnei 1 singur serotip
Pentru cercetarea epidemiologică se mai poate recurge şi la tipărirea fazică sau

cu colicile.
Sunt germeni care cresc uşor pe medii obişnuite, solide, cu agat, dar se recurge
la medii speciale cu bilă uscată care favorizează creşterea enterobacteriaceelor
12
(mediul S-S, Istrati-Meitert ). Dacă însămânţarea nu se poate face imediat, pe timpul
transportului probelor se vor folosi medii conservante.
Shigella dysenteriae de tip 1 (Sh.shigae) este singurul toxigen dintre toate
Shigellele, elaborând o exotoxină termolabilă, cu acţiune patogenă importantă.
Această toxină a fost descoperită de către Shiga (1903) şi posedă acţiune neurotoxică,
citotoxică şi enterotoxică fiind cotată printre cele mai puternice toxine biologice, fapt
ce explică de ce formele de boală cu Sh. Dysenteriae sunt cele mai grave, cu mult
peste formele date de celelalte Shigelle.
Toate Shigellele pot elibera însă endotoxine prin liză bacteriană acţiune toxică
a acestora putând determina leziuni locale, intestinale şi efecte la distanţă (febră,
manifestări şi leziuni nervoase, chiar şoc endotoxinic).
Rezistenţa în mediu este relativ mare la temperatura normală supraviețuind
peste 16-17 zile, chiar mai mult la temperaturi scăzute şi la adăpost de lumină. În apă
rezistă chiar şi după clorinare o perioadă importantă; în apa sărată trăiesc peste 15
zile, iar în alimente mai ales în lactate şi mai îndelungat (chiar şi 150 zile în absenţa
acidităţii).
I.3. EPIDEMIOLOGIE
Dizenteria bacteriană este cunoscută în toată lumea sub formă endemo-
epidemică, dar cu variaţii geografice semnificative, incidenţa fiind mai mare în
zonele cu climat cald şi cu deosebire în ţările subdezvoltate cu condiţii precare de
habitaţie.
13
Datorită formelor clinice atipice şi cu evoluţie subclinică, cele mai multe cazuri
pot scăpa diagnosticului, astfel că incidenţa reală depăşeşte cu mult cifrele
înregistrate de morbiditate în lume. După unii autorii la 100 de cazuri diareice, în
peste 40 se izolează Shigelle.
Este o boală cu o oarecare sezonalitate în zonele temperate, înregistrându-se un
maxim de morbiditate în perioadele calde ale anului, dar fără să dispară în lunile reci.
Aceasta este determinată de înmulţirea oportunităţilor de răspândire prin apă, vectori
şi alimente consumate nespălate.
Rezervorul de infecţii este strict uman, reprezentat de bolnavi cu forme de
boală acută aparentă (nu neapărat tipică ) şi mai rar cronică, dar mai ales cu excretorii
sănătoşi de germeni.
Toţi elimină germenii pe cale fecală, de unde pot contamina alimentele şi apa
fie direct, fie indirect, prin vectori (muşte în special) sau mâini murdare.
Calea de transmisie este fecal –orală.
Receptivitatea este generală. Deşi au fost puşi în evidenţă unii anticorpi după
boală, aceştia nu demonstrează activitate protectoare.
I.4 PATOGENIA
Bacilul dizenteric pătrunde pe cale orală în tubul digestiv, multiplicându-se în
intestinul gros.
Bacilul dizenteric nu pătrunde în sânge decât ocazional. Infecţia este favorizată
de hipoaciditate gastrică. Multiplicarea bacilului dizenteric are loc în mucoasa
intestinală .
Incubaţia este scurtă, între 1 şi 3 zile, maximum 7 zile.
Debutul este în toate cazurile cu manifestări digestive, foarte repede
asociindu-se şi manifestări de suferinţă generală. Astfel de la debut apar crampe
abdominale şi scaune din ce în ce mai moi şi mai frecvente , aspectul acestora fiind
fecaloid în primele 12-24 de ore.
Cu o întârziere de cca.6 ore apare slăbiciune, greţuri şi vome, febră şi
curbatură, starea de rău general putând chiar depăşi în intensitate manifestările
digestive.
14
Evoluţia este favorabilă dacă se instituie tratament medicamentos şi regim
alimentar în timp util.
I.5 TABLOUL CLINIC
Trebuie precizat faptul că în urma infecţiei digestive pot apărea:

- infecţii inaparente, soldate cu stare de portaj asimptomatic cronic;
- tablou clinic de enterocolită difuză necaracteristică;
- tablou exploziv de toxiinfecţie alimentară;
- tabloul caracteristic – care va fi prezentat ca bază de discuţie.
Pentru ca lucrurile să fie şi mai greu de descifrat doar pe bazele clinice,
amintim că tabloul caracteristic (“dizenterioform”) se poate întâlni şi în cursul altor
infecţii (cu Salmonelle, escherichia coli enterotoxigen şi enterohemoragic şi altele).
În forma tipică evoluţia este de tip autolimitant.
Incubaţia este scurtă, între 1 şi 3 zile, maximum 7 zile.
Boala începe aproape în toate cazurile cu manifestări digestive, foarte repede
asociindu-se şi manifestări de suferinţă generală. Astfel de la debut apar crampe
abdominale şi scaune din ce în ce mai moi şi mai frecvente , aspectul acestora fiind
fecaloid în primele 12-24 de ore.
Cu o întârziere de cca.6 ore apare slăbiciune, greţuri şi vome, febră şi
curbatură, starea de rău general putând chiar depăşi în intensitate manifestările
digestive.
Într-o etapă evolutivă ulterioară scaunele îşi modifică aspectul devenind rapid
caracteristice:
- frecvente (între 4-6 şi peste 20 în 24 de ore);
- în cantitate redusă (aproximativă la circa 30 de grame);
- afecaloide (prin stagnarea tranzitului intestinal);
- cu aspect inflamator pur (seromucoase, alteori mucopurulente sau
mucosanghinolente), ceea ce se poate recunoaşte prin absenţa mirosului
fecaloid.
În mod caracteristic aceste scaune alternează cu tenesme rectale.
15
În ciuda conţinutului sanghinolent (de la aspectul cel mai frecvent de “spălături
de carne” până la aspectul net hemoragic) pacientul nu acuză dureri anorectale, ci
doar, cel mult, o senzaţie de iritaţie-usturime în cazurile cu scaune deosebit de
frecvente.
La sugari se poate ajunge rapid la deshidratare importantă.
Examenul obiectiv este destul de sărac în formele necomplicate cu
deshidratare. Destul de sugestive pentru diagnostic se pot întâlni:
- limba saburală, martora a stării de inflamaţie difuză a mucoasei;
- sensibilitatea abdominală mai accentuată în fosele iliacă stângă
(unde se poate simţi de cele mai multe ori un sigmoid spastic şi intolerant, “coarda
colică”) şi dreaptă , unde se simte cecul destins prin stază şi dureros la apăsare. La
aceasta se asociază frecvent o jenă în regiunea epigastrică, explicată prin însumarea
unei afecţiuni gastrice precedentă îmbolnăviri (mai rar dureroasă la apăsare) cu
sensibilitate la palparea colonului transvers iritat (mai frecvent). Cele trei puncte
dureroase se proiectează pe peretele abdominal în forma literei greceşti lambada (I)
sau ca emblema automobilelor Mercedes, de Y întors;
- examinarea scaunului emis de bolnav se recomandă a fi făcută asupra
întregului scaun şi nu a unui eşantion recoltat de bolnav. Se vor aprecia volumul,
consistenţa, conţinutul inflamator, chiar sanghinolent, dar afecaloid.
I.6. EVOLUŢIA
Evoluţia bolii este vindecarea, chiar şi în cazurile netratate (deşi mai lent şi cu
riscul cronicizării sau a portajului cronic de germeni).
În absenţa tratamentului corespunzător evoluţia marchează o scădere treptată a
numărului de scaune şi modificare pe nesimţite a aspectului acestora, într-un interval
de 1-2 săptămâni de la debut. Convalescența poare fi martora unei recăderi clinice
sau a unor evoluţii ondulate, provocate de greşeli alimentare sau fără cauze aparente.
Autorii clasici descriau posibilitatea evoluţiei către forme cronice de boală
în 3-4% dintre cazurile netratate, forme manifestate prin repetarea puseelor aparent
16
acute de boală, cu degradarea lent progresivă biologică a bolnavului. Sub tratament
complex, boala se vindecă rapid şi fără sechele.
Alte forme clinice deja amintite sunt:

- forme fruste sau uşoare, cu tablou de enterocolite simple (scaune apoase în
număr mic în 24 de ore şi fără afectarea importantă a stări generale, de obicei “purtate
pe picioare”). Proporţia este variabilă putând ajunge chiar la 40% din cazuri. Se
vindecă rapid şi spontan, rămânând de regulă nediagnosticate. Reprezintă
componenta cea mai mare a rezervorului de infecţie, importanţa epidemiologică fiind
dată de absenţa diagnosticului corect şi a tratamentului cu antibiotic de sterilizare;
- forme atipice – deşi mai rare (1-20%) comportă același risc epidemiogen prin
absenţa diagnosticului etiologic. Aici pot fi încadrate şi formele ce simulează
toxiinfecţiile alimentare (în cazul focarelor cu mai mulţi bolnavi infectaţi
concomitent);
- formele severe au fost descrise mai ales la sugari şi copii mici, prin sindromul
de deshidratare, dar şi prin deprecierea biologică rapidă consecutivă perturbării
schemelor de alimentaţie (componenta iatrogenă uneori foarte mare) cu letalitate între
5 şi 10%.
La adult au fost descrise forme toxice, chiar letale, doar în cazul dizenteriei cu
Sh. dysenteriae (shiga). La noi în ţară acest germen a dispărut după anii 1916-1918,
dar în perioada primului război mondial în oastea română din Moldova s-au
înregistrat mai mulţi morţi prin dizenterie şi tifos decât prin glonţ. Forme ceva mai
severe au fost descrise în cazurile de infecţie cu Shigella large-sachs.
- forme obişnuite atenuante şi deseori necaracteristice au fost
descrise în cazurile de infecţie cu schmitzii – rară la noi în ţară.
I.7 COMPLICAŢII
Formele comune de boală şi în condițiile unui tratament corect, nu dau

complicaţii. Au fost semnalate, totuşi:
17
- complicaţii secundare leziunilor intestinale cronice – sindrom de
malabsorbţie până la atrepsie la copii, caşexie la adulţi, anemii, avitaminoze şi un
întreg şir de boli cauzate de deficienţa secundară de apărare (bronhopneumonii,
stafilococii cutanate etc.);
- complicaţii la distanţă după vindecare aparentă – stare de portaj de germeni,
pasageră, fie cronică, colite cronice , depresii rebele etc. ;
- artrita reactivă cunoscută şi ca sindrom Fiessinger-Reiter-Leroy, care nu este
specificată, putând apărea şi după alte infecţii prin mecanism imunologic.
I.8. DIAGNOSTIC
a. Diagnosticul pozitiv
Pare uşor dar, din cauza multiplelor forme atipice sau inaparente, ca şi a
posibilităţii ca şi alte infecţii să dea un tablou clinic dizenteriform, riscul de eroare
este mare. De asemenea diagnosticul pozitiv trebuie să coroboreze toate
argumentele;
- epidemiologic (neobligatoriu) - în condiţia unui contact apropiat cu un
bolnav cunoscut sau în cazul unor focare în colectivităţi;
- clinic, prin evoluţia clinică bifazică (iniţial ca enterocolită acută febrilă şi
apoi cu scaune caracteristice interesând porţiunea distală a colonului) şi pe aspectul
controlat vizual al scaunelor (mici, frecvente, afecaloide, cu aspect inflamator, muco-
sanguinolente) alternând cu tenesme rectale.
Valorile diagnostice sunt determinările bacteriologie.
Recoltarea pentru coprocultură se poate face din scaunul emis într-un vas steril,
sub control vizual pe rectoscop sau orb pe sondă Nelaton din ampula rectală. Dacă nu
este posibil însămânţarea produsului în aproximativ 30 min, de la recoltare, este
recomandat ca recoltorul să fie menţinut într-un lichid de conservare până la
laborator (mediul Cary-Blair).
Însămânţarea se face pe medii selective (Istrati-Maitert, Leifson, mediul BTB
cu albastru de Brom Tymol etc.) şi de diferenţiere. Mediile se incubează la termostat
24 de ore, germenii crescând rapid.
18
Identificarea parcurge mai multe etape:
- identificarea culturală (coloniile de Sh.Flexner emană un miros acrişor ca de
spermă, uşor de identificat );
- metode serologice pe lamă , prin aglutinare cu antiseruri specifice pentru
fiecare serotip circulant;
- metode biochimice fermentative.
Coproculturile au rata de pozitivitate cea mai mare în perioada acută, rata
scăzând pe măsura învechiri bolii, astfel că există posibilitatea ca o singură
coprocultură să dea rezultate negative. Se recomandă repetarea investigaţiei.
În cazul unor semne clinice suspecte, dar cu coproculturi negative, se poate
face şi investigarea mucoasei rectale şi sigmoidiene prin rectoscopie. Metoda are mai
degrabă valoare de diferenţiere a altor cauze locale de sângerare sau de inflamaţie
cronică.
b. Diagnosticul diferenţial se poate face, plecând de la semnul sau simptomul
dominat,cu:
- alte boli diareice , acute sau sub acute , infecţioase sau nu – enterocolite
simple,”diareea călătorilor”, diarei virale (mai ales la copii ), diaree disenzimatice şi
gastrogeneale adulţilor şi vârstnicilor, colonul iritabil decompensat, falsa diaree a
constipaţilor cronici, diareea radică (după cobaltoterapie locogenerală) cu alte infecţii
intestinale (cu Salmonella, Campylobacter jejuni, Yersinia enterocolitica etc.),
diareea post abuz de laxative;
- diareile de însoţire a altor afecţiuni abdominale sau la distanţă (apendicite
acute, ginecopatii cronice şi mai ales acute - ca ruptura de trompă prin avort tubar,
iar la copii în cazul unor otite supurate, pneumonii etc.);
- cu diareile simptom în cursul unor alte boli infecţioase de sine stătătoare
(botulism la debut, trichineloză la debut, unele forme de gripă, rujeolă etc.);
- afecţiuni intestinale înalte cu scaune mucosanghinolente. La adult intră în
discuţie mai frecvent colita mucomembranoasă şi ulceronecrotică (uşor de diferenţiat
dacă se examinează întregul bol fecal, care este mult mai ambundent decât cel
dizenteric), infarctul de mezenter, tumorile înalte (de colon ascendent şi transvers),
boala Crohn şi chiar tuberculoza intestinală, sindromul hemoragicouremic dat de
19
anumite tulpini de Ecoli enterohemoragic şi, mai rar, tumorile sau malformaţiile de
intestin, angiomatoza intestinală etc.;
- afecţiuni distale ce produc sângerare la nivel rectosigmoidian – hemoroizi
interni şi fisuri anale (sângele apare la exteriorul bolului sau după defecare ), tumori
benigne (polipi) sau maligne ulcerate rectosigmoidiene, corpi străini intrarectali
(inclusiv fecaloame), traumatisme şi rectite erozive ( în cazul coitului anal la
homosexuali sau la femei sodomizate) etc.;
- hemoragii digestive inferioare dar înalte – cum apar în febra tifoidă , în unele
cazuri de hepatite severe cu sindrom hemoragipar, vasculopatii diverse, leucoze acute
cu trombopenii severe sau alte boli ale trombocitelor etc.
În majoritatea acestor cazuri se poate recurge la rectosigmoidoscopie,
fibroscopie irigografie – ori de câte ori se ridică suspiciunea în cauză.
I.9 TRATAMENT
TRATAMENTUL IGIENO – DIETETIC
Măsurile terapeutice de acest tip sunt de două feluri:
a. MĂSURI AMBIENTALE. În primul rând, este vorba de preocupare
de a asigura pacientului condiţiile de minimă solicitare fizică, punând astfel
organismul în condiţii optime în lupta cu boala:
- repaosul la pat - reduce consumul energetic, realizează o condiţie
circulatorie ameliorată viscerală, îmbunătăţeşte indicii ventilatori şi ameliorează
întoarcerea venoasă şi funcţiile cordului. Pune în condiţii de relaxare musculatura ,
scade solicitarea nervoasă prin întreruperea activităţii şi pune bazele recuperării
nervoase prin somnoterapie.
Nu în toate cazurile repaosul este obligatoriu, de obicei este liber acceptat
de pacient, în măsura în care acesta resimte nevoia de odihnă.
Beneficiul are şi faţete indirecte:
● În multe cazuri previne apariţia unor complicaţii sau agravări ;
● Imobilizarea pacientului prin determinarea repaosului la pat restrânge riscurile de
răspândire a infecţiei prin activitatea şi deplasările libere ale bolnavului (cazul
gripei şi a altor viroze respiratorii);
20
0
- temperatura optimă (în jurul a 22 C) scade solicitările
metabolice de adaptare a termogenezei şi termolizei şi astfel scad riscurile ca prin frig
sau prin hipertermie să apară factori patogeni auxiliari;
- aerisirea periodică este absolut necesară, mulţi agenţi patogeni
neavând capacitatea de rezistenţă în mediul liber, în aerul proaspăt (virusurile
respiratorii);
- umiditatea atmosferei trebuie să nu solicite pierderi de lichide prin
respiraţie şi perspiraţie. O atmosferă uscată creează disconfort prin senzaţia de
uscăciune a mucoaselor, consecutiv acestor pierderi.
b. DIETA - bolnavul poate prezenta multiple motive pentru a nu

tolera o alimentare “normală”; în sensul expunerii la unele moduri de pregătire
culinară potenţial nocive, recomandarea unei diete în cazurile de boală poate avea
mai multe beneficii reale:
- cazurile cu toleranţă digestivă redusă (prin asocierea unui sindrom
dispeptic,prin hipertensiune intracraniană, prin efect advers medicamentos, prin
inapetenţa proprie bolii) suportă mai uşor o dietă de “cruţare”, de tip hidro-
lactozaharat (a cărei calitate principală este digestia facilă şi resorbţia rapidă
intestinală, fără risc de stază: asigură de obicei necesarul de apă, electroliţi şi nutrienţi
pentru o perioadă scurtă, pe durata stării de intoleranţă digestivă);
- cazurile de boală diareică necesită măsuri speciale. Ca regulă generală,
cu unele excepţii (febra tifoidă), dieta este similară, indiferent de etiologie,
desfăşurându-se în etape, după evoluţia cazului:
● pentru primele 12 - 24 de ore de la debut se recomandă doar
administrarea de apă şielectroliţi (Cl-, Na +, K +) sub formă de supă de zarzavat
strecurată, apă minerală, ceai de mentă. Aceasta reechilibrează pierderile suferite,
fără să solicite funcţional intestinul; resorbţia lor rapidă şi în prima porţiune a jejun –
ileonului echivalează practic cu un repaos intestinal;
● indiferent de evoluţie, se începe realimentarea, satisfăcând
nevoia de nutrienţi esenţiali şi nevoile energetice. Concret, se administrează de a
doua zi prin introducere progresivă:
21
⮚ supă de zarzavat pasată (trecută prin sită);
⮚ amidon semipreparat culinar, adus la stadii de digestie parţială
de maltoxă şi dextrină (pesmet, biscuiţi simpli, grisine, pâine uscată sau prăjită,
fideluţă sau orez în supă, etc);
⮚ proteine sub formă de brânză proaspătă de vaci, urdă, telemea şi
caş proaspete, în cantităţi progresive – prin tatonare.
Lipsesc crudităţile, laptele dulce şi cartoful - sub orice formă, grăsimile (induc
efect laxativ prin stimularea secreţiei biliare) şi dulciurile concentrate ( mono şi di –
zaharidele au putere osmotică mare şi reţin apă în intestin şi favorizează diaree).
● imediat după primul scaun normal începe diversificarea
alimentaţiei progresiv, adăugând iaurt (bine tolerat chiar şi de către cei care şi-au
pierdut lactaza şi contribuie în măsură importantă la restabilirea echilibrului florei
intestinale prin aportul de “lactobacillus bidiufus” – germen saprofit, necesar
competiţiei cu flora patogenă), carne slabă (tocată şi fiartă, sub formă de perişoare
dietetice), legume şi fructe fierte, în cantităţi progresive. Timp de 5 – 7 zile se
interzic, prin consolidare, crudităţile, grăsimea macră, cartoful (fermentescibil) şi
condimentele. Laptele se introduce prin tatonarea toleranţei.
TRATAMENTUL DIAREELOR LA COPII ŞI SUGARI
- este dietetic şi medicamentos – în cazurile grave cu deshidratări de gradul II -III.

Tratamentul dietetic cuprinde 4 etape: dieta hidrică, de tranziţie,
realimentarea şi revenirea la alimentarea anterioară îmbolnăvirii.
A - Dieta hidrică:
-obiective: punerea în repaus a tubului digestiv, întreruperea aportului
alimentar, prevenirea deshidratări acute;
-durata: în medie de 12-14 ore, mai redusă, la 8-12 ore la prematuri, nou-
născuţi, malnutriţi;
-lichide: soluţii polielectrolitice diverse, GESOL (soluţie care la 1 litru de apă
conţine : 20 de grame glucoză, 3.5 grame CLNa, 2,5 grame bicarbonat de Na şi 1,5
grame de clorură de potasiu);
22
- cantitate: 180-200 ml/kgc/zi;
- mod de administrare : cu linguriţa, gastrocliza cu sonda gastrică, indicată în
diarei fără vărsături şi cu diureza păstrată. Ritm: 8 picături / kg /minut timp de 2-4
ore , apoi 4 picături / kg /minut 6-8 ore şi două picături / kg /minut în următoarele 12
ore , cedai cu 5% zahăr, ser fiziologic, ser Ringer.
B - Dieta de tranziţie – pentru cazurile uşoare , foloseşte vegetale
antidiareice, cu rol de a preveni deshidratarea, de a continua rehidratarea, de a seda
motilitatea intestinală, cu aport energetic şi parţial mineral, pune la dispoziţie gelul
pectic absorbant pentru germeni microbieni, substanţe toxice , enzime cu efect de
piston.
Preparate folosite: supa de morcov, mucilagiu de orez 3-5 %, făină de roşcoave
(Arobon, Ceratonia, Caruba), pastă de mere, banane la sugar peste 6-8 luni.
Cantitatea: 150-180 ml / kg / zi (maxim 800-1000 ml / zi, timp de 24 de ore ,
până la apariţia scaunelor consistente , maximum 2 zile.
C - Realimentarea constă din introducerea progresivă a unor alimente
medicament , legată de toleranţa digestivă încă limitată, începând cu cantităţi de 20-
30 ml % aliment pentru un prânz fără a se depăşi 150 ml/zi ajungându-se la raţia de
întreţinere în patru zile În acest scop se folosesc preparate delactozate, degresate,
hipoproteice, demineralizate, bogate energetic (glucoză, fructoză, lipide vegetale) şi
acidulate, cum ar fi: Humana MCT, Milupa, HN 25 – 14 g%, ALL 110 (Nestlé) 13,3%,
lapte albuminos.
În caz de intoleranţe digestive mari (la proteinele laptelui de vacă, soia sau
gobale) se folosesc Vegelact, Progestemil, Nutramigen
La sugarii peste 6-7 luni realimentarea se face cu: făinoase (orez, griş),
brânză de vaci, carne, uleiuri vegetale.
La sugarii alimentaţi natural se continuă laptele de femeie în cantităţi crescute
progresiv.
D - Alimentaţia completă: se reintroduc laptele şi alimentele corespunzătoare
vârstei progresiv, crescând cu 50-200 g/zi, având drept criteriu de apreciere
consistenţa scaunelor.
23
TRATAMENTUL ETIOLOGIC este obligatoriu (conform directivelor în
vigoare ale Ministerului Sănătății, în vederea sterilizării). Alegerea preparatului
antibacterian trebuie să aibă în vedere mai multe criterii:
-sensibilitatea germenului în cauză . Ideal, acesta poate fi cunoscut prin
efectuarea unei antibiograme minimale pentru fiecare tulpină izolată, ceea ce
necesită timp şi costuri suplimentare care pot întârzia tratamentul, scăzând şansele de
eficienţă. În practica clinică se recurge la antibiograme în toate cazurile la copii şi
doar în cazurile aparent rezistente clinic sau cu portaj verificat după un prim
tratament în cazul adulţilor. Tratamentul etiotrop este obligatoriu mai ales la copii.
-vârsta şi statusul biologic al pacientului, în vederea respectării unor eventuale
contraindicaţii pentru anumite antibiotice ;
-vechimea bolii în momentul începerii tratamentului. Astfel în cazurile
prezentate în primele trei zile de la debut se poate încerca un tratament rapid, chiar în
doză unică. Nu toate antibioticele se pretează la astfel de scheme rapide;
-biodisponibilitatea preparatului. Se preferă antibioticele resorbabile din
intestin, având capacitatea de a acţiona şi asupra germenilor din submucoasa sau din
reţeaua limfatică subseroasă.
Pacienţii adulţi fără tare organice esenţiale (insuficienţă renală, în special),
internaţi în primele trei zile de la debutul aparent al bolii, pot fi trataţi în schemă
rapidă (“stoss – terapie”), în scheme de tratament scurt de 24 de ore sau chiar în doză
unică. Pot fi astfel administrate:
-Tetraciclină 4 grame în 24 de ore (trei doze la 12 ore interval, la început 2
grame , apoi câte un gram) sau 2,5 grame într-o singură administrare (atenţie este
contra indicată la persoanele alergice la Tetraciclină şi la copii);
-Acid nalidixic, 2,5 grame o dată;
-Ciprofloxacină, (sau altă fluorochinolonă), 1 gram o dată (neindicat la copii);
-Cotrimoxazol, 6 comprimate o dată.
Cu astfel de scheme eficienţa este apreciată la 85-90% dintre cazurile tratate,
dar scade pe măsura învechirii bolii. Nu pot fi aplicate în cazurile gravidelor bolnave.
Cazurile internate mai târziu, după a treia zi de la debut, nu mai răspund în aceiaşi
24
măsură la stoss – terapie. În aceste cazuri se preferă administrarea în schemă de 3-5
zile cu:
-Tetraciclină 0,3 - 0,5 grame la fiecare 6 ore (exceptând copiii sub 15 ani)
-Negram 0,5 grame la 6 ore;
-Cloramfenicol 0,3 - 0,5 grame la 6 ore;
-Cotrimoxazol 2 cp. La 12 ore;
-Ciprofloxacină 0,5 grame la 12 ore. (exceptând copiii sub 15 ani)
Copii şi gravidele bolnave pot fi trataţi fie cu betalactamine cu spectru lărgit
(Ampicilină, Amoxicilină, Augumentin, Cefalexină), fie cu preparate neresorbabile
din intestin (Furazalidon 1 cp la 6 ore, Colistină 500.000 u la 6 ore la adult, 50.000
/Kg corp pe zi la copii).
Eficienţa tratamentului antibiotic nu poate fi apreciată doar pe datele clinico-
evolutive , remisiunea clinică putând surveni doar după măsurile igieno-dietetice
luate sau chiar spontan. De aceea la 24 de ore după ultima doză se va efectua prima
coprocultură de control. Normele emise de Ministerul Sănătăţi obligă la trei
coproculturi la 24 de ore interval între ele pentru toţi bolnavii, din care primele 2 să
fie efectuate înainte de externarea bolnavului iar a treia de către laboratorul
inspectoratului de sănătate publică. În cazul persoanelor ce activează în sectoare de
foarte mare risc epidemiologic (alimentaţie publică, distribuirea apei potabile ,
colectivităţi închise – mai ales copii) se va respecta efectuarea în spital a celor trei
coproculturi de control.
Pacienţii cu dizenterie cronică necesită scheme de tratament mai lungi şi
uneori în asociere , recurgându-se cu succes la aplicarea locală prin clisme
medicamentoase cu julep gumos şi furazolidon, zilnic sau la două zile , în total 7-10
aplicaţii.
Excretorii cronici de Shigelle vor fi trataţi ca şi bolnavii prezentaţi cu
întârziere, cu scheme normale de tratament cu antibiotice , timp de 4-5 zile. Alegerea
preparatului obligă în aceste cazuri la cercetarea în vitro a sensibilităţi tulpinii izolate,
prin antibiogramă.
25
Măsurile patogenice sunt necesare doar în cazurile severe sau complicate. Ca şi
în cazurile celorlalte boli diareice severe deja prezentate, se impune rehidratarea şi
refacerea fondului de electroliţi.
Formele hipertoxice sau cu dezechilibre cardiocirculatorii beneficiază de
corticoterapie în cură scurtă de 2-3 zile, în funcţie de evoluţie.
Terapia simptomatică cuprinde anticolinergice care sedează spasmele
intestinale, Metoclopramid şi diverse antiemetice pentru sedarea greţurilor şi
vomismentelor şi chiar pansamente intestinale de tipul bismutului coloidal sau al
oxichinoleinelor halogenate cu efect slab antibacterian şi mai ales calmant asupra
mucoasei inflamate.
I.10 PROFILAXIE
Fiecare caz de boală va fi spitalizat, cu efectuarea în focar a dezinfecţiei
terminale şi a anchetei epidemiologice (acesta presupune cercetarea bacteriologică a
unor mostre de apă sau alimente, a persoanelor implicate în prepararea alimentelor, a
situaţiei la contacţi).
Purtători identificați de germeni vor fi spitalizaţi în vederea tratamentului de
sterilizare, iar contacţii vor fi supravegheaţi pe o durată de 7-8 zile. Se pot recurge la
chimioprofilaxie în anumite focare (colectivităţi închise de bolnavi psihici, bătrâni
copii, militari în termen etc.).
Foştii pacienţi sau excretori de germeni trataţi pot fi reprimiţi în sectoarele de
activitate cu mare risc epidemiologic, dar vor fi cercetaţi bacteriologic în plus înainte
de revenirea la lucru.
În aceste sectoare se vor respecta normele naţionale de control al sănătăţii
personalului prin examene clinice şi bacteriologice periodice, ca şi normele cunoscute
de igienă a alimentaţiei.
Persoanelor care nu pot fi sterilizare şi lucrează în sector alimentar li se va
schimba locul de muncă.
26
CAPITOLUL II
PREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE
PLAN DE ÎNGRIJIRE CAZ I
Diagnostic la internare: Dizenterie

Motivele internării: Se prezintă la Spitalul de Boli Infecţioase Drăgășani acuzând scaune semiconsistente cu striuri sangvinolente,
febră, apetit diminuat, vărsături.
Diagnosticul la externare: Dizenterie cu Shighella Sonnei – forma medie.
Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

Manifestări de nursing delegate
dependenţă
1.Nevoia de Vulnerabilitate Pacientul să -Psihologic: Risc de risc Autonome: Pacientul respectă şi se conformează
a evita faţă de pericole beneficieze de - anxietate de - amplasez pacientul în regulilor de igienă.
pericolele - Anxietate un mediu de -Biofiziologic: complicaţii salon în funcţie de starea Stare generală ameliorată.
siguranţă faţă - stare generală sa, afecţiune şi
infecţii. alterată; receptivitatea sa;
Pacientul să fie - asigur condiţii de
investigat şi mediu;
tratat - iau măsuri de evitare a
corespunzător transmiterii infecţiilor
diagnosticului şi prin respectarea
zilei de boală. circuitelor,
Pacientul să nu - educ pacientul cu
devină sursă de privire la măsurile de
infecţie pentru transmitere a infecţiilor
alte persoane pe - susţin permanent
perioada pacientul încurajându-l;
internării. - calculez bilanţul
Pacientul să fie ingesta-excreta;
echilibrat psihic. - observ permanent starea
pacientului.
27
2. Nevoia Fără probleme Supravegherea Biofiziologic: Respiraţie Autonome: Funcţiile vitale sunt
de a respira funcţiilor Epuizarea normală, - asigur bolnavului o la valori normale .
şi a avea o vitale şi organismului amplă, poziţie confortabilă în
circulaţie înregistrarea lor ritmică. pat;
adecvată în foaia de - aerisesc salonul;
temperatura a - măsor T.A,iau pulsul şi
bolnavului. urmăresc frecvenţa
respiraţiei
- înregistrez în FT
valorile obţinute:R=17
resp/min,T.A=120/80
mmHg,P=68
pulsaţii/minut

dependenţă
3.Nevoia de -vărsături,scaune - Pacientul să nu -Biofiziologic: Dizenterie Autonome: După 48 ore bolnavul simte o
a elimina semiconsistente devină sursă de Scaune apoase şi - asigur şi recomand ameliorare, nr. scaunelor s-a redus nu
infecţie pentru multiple; bolnavului să respecte mai prezintă vărsături.
alte persoane pe Transpiraţii; regimul alimentar Pacientul îşi reia încet-încet funcţia
perioada Risc de deshidratare. corespunzător evoluţiei digestivă.
internării. -Psihologic: bolii; Hb . - 12,3 g %
- Pacientul să sedentarism - susţin educaţia pentru Neutrofile segm.(N.s.) 60%,
aibă o stare de MD:dependenţă sănătate.
Eozinofile (E) - 1%,
confort fizic în parţială - recoltez produsele
următoarele zile. pentru examenul Limfocite (L) - 30%
-Pacientul să-şi bacteriologic;
Sumar urină - Alb, glucoză – absent
recapete - asigur repausul fizic şi
echilibrul hidric psihic al pacientului; Sediment – rare leucocite
şi nutriţional. Menţin igiena
Examen coprologic - CD / CS –
tegumentelor şi a
lenjeriei. Shighella sonnei
Delegate:
MFOP– leucocite şi hematii
- administrez la indicaţia
medicului : Examen coprologic - CD / CS –
28
- Colimicină 1.000.000 negativ
Ui 1f /12h;
- Algocalmin 1x2f/zi;
- Metoclopramid 1x2
f/zi;
4. Nevoia Murdărirea -păstrarea Biofiziologic: Pacientul are Autonome: Bolnavul prezintă mucoase şi
de a-şi lenjeriei integrităţii durere deprinderi - asigur condiţii de tegumente curate, iar acesta respectă
menţine tegumentelor şi Psihologic:anxietate, igienice microclimat şi mediu regulile elementare de igienă.
corpul curat mucoaselor; MD:dependenţă normale, securizat (220 C);
şi de a-şi -prevenirea temporară prezintă -protejez patul cu
proteja infecţiilor ; aspect curat, muşama
tegumentel -educarea îngrijit. - schimb lenjeria de pat şi
e şi mucoa- bolnavului de corp ori de câte ori
sele. privind igiena . este nevoie.

dependenţă
5.Nevoia de -Vărsăturile -Respectarea Biofiziologic: proces Apetit Autonome: Bolnavul înţelege
a se - Greaţa regimului inflamator diminuat. -supraveghez respectarea importanţa consumării lichidelor şi
alimenta şi - Crampe alimentar intestinal. regimului prescris; restricţia unor alimente, nu creează
hidrata abdominale -Pacientul să Psihologic: lipsa de -reechilibrez probleme în alimentaţie.
-Lipsa poftei de aibă o stare de cunoaştere a hidroelectrolitic pacientul Durerea nu mai este aşa evidentă şi
mâncare. confort fizic în alimentelor interzise prin regim hidric24-48 nu mai prezintă greţuri şi vărsături.
- Risc de următoarele zile. în regim, ore (apă şi zeamă de
deshidratare Pacientul să fie MD:dependenţă orez), apoi regim
echilibrat parţială alimentar de tranziţie,
hidroelectro- orez fiert, brânză de vaci
litic. proaspătă, carne fiartă,
ceai de mentă, pâine
prăjită.
Delegate :
-administrez la indicaţia
medicului tratament
medicamentos.
29
6.Nevoia de Fără probleme Biofiziologic: Disconfort Autonome: Pacientul nu mai prezintă crampe
a se mişca crampe abdominale, abdominal. -asigur bolnavului abdominale.
şi a-şi Psihologic: condiţii otime în
menţine o sedentarism salon,pat confortabil,
bună MD:dependenţă -efectuarea toaletei,
postură temporară - regim alimentar
Delegate:
-interzicerea eforturilor
mari
- administrez Scobutil
1x2f/zi
7. Nevoia Igiena Mentinerea unei Biofiziologic: durere Interes faţă Autonome:- schimb Pacientul respectă normele igienice
de a se îmbrăcămintei lenjerii de corp Psihologic: de propria lenjeria de pat la ori de ale îmbrăcămintei.
îmbrăca şi curate . preferinţa persoană câte ori este nevoie.
dezbrăca vestimentaţie proprii Delegate:Bolnavul poate
M.D.: dependenţă folosii lenjeria de corp
temporară. proprie.
8. Nevoia Febril Mentinerea Biofiziologic: proces Febril – Autonome: măsor În urma tratamentului antiinfecţios
de a-si temperaturii în de termoreglare sub proces temperatura corpului – temperatura revine la limite normale.
mentine limite normale limite fiziologice infecţios 39,70C şi notez în
temperatu- F.T.;supraveghez
ra corpului comportamentul
in limite bolnavului.
normale
dependenţă
9. Nevoia Somn agitat Asigurarea Biofiziologic: Oboseală Autonome : asigur Bolnavul se simte odihnit
de a se odihnei oboseala conditii optime,respectiv
odihnii Psihologic: anxietate pat cu lenjerie curată şi
M.D.: Dependenţă bine întinsă
temporară Aerisesc salonul şi rog
vizitatorii să respecte
orele de vizită.
30
10. Nevoia Dificultatea de a Reluarea Biofiziologic : Neputinţa Autonome: explic Bolnavul şi-a însuşit recomandările
de a fi util, efectua unele activităţii. epuizare bolnavului că nu are voie primite
ocupat şi a activităţi Psihologic: să facă eforturi mari, iar
se realiza spitalizare activitatea o va relua
M.D.: Dependenţă treptat .
temporară.
11. Nevoia Dificultatea de a Integrarea Sociologic: diferenţe Comunicare Autonome: observ Bolnavul discuta cu ceilalţi bolnavi.
de a comunica. bolnavului în de naţionalitate eficace la comportamentul
comunica comunitatea de M.D. : independenţă nivel bolnavului şi îl încurajez
spital intelectual să discute cu ceilalţi
bolnavi.
12. Nevoia Noţiuni Educaţia Psihologic: lipsa Insuficienta Autonome : fac educatie Bolnavul acumulează un minim de
de a învăţa insuficiente sanitară privind educatiei medicale. cunoaştere sanitară privind diareea şi cunoştinte .
despre boală. diareea acută M.D. : independent faţă de boală. regimul dietetic pe care îl
infecţioasă. impune boala.
13.Nevoia Fără probleme. Asigurarea Psihologic:diminuar Autonome: recomand Bolnavul se simte recreat.
de a se posibilităţilor de ea mijloacelor de bolnavului să asculte
recrea recreere. interes; spitalizarea radioul.
M.D. :independent Invit bolnavul la
plimbare prin salon .
14. Nevoia Fără probleme M.D. Independent - Autonome: îi recomand Bolnavul se declara mulţumit
de a-si să citească cărţi spiritual.
practica religioase.
religia
31
PLAN DE INGRIJIRE CAZ II

Motivele internării : Se prezintă la Spitalul de Boli Infecţioase Drăgășani prezentând: febră, vărsături, scaune diareice cu mucus, verzi,
7-8- / zi.
Diagnosticul la externare: Dizenterie cu Shighella flexneri – forma severă.

dependenţă
1.Nevoia de a -Vulnerabilitate Pacientul să nu -Biofizologic: Risc de Autonome:

evita faţă de pericole. devină sursă de - stare generală alterată; transmitere a - respect măsurile de
pericolele infecţie pentru alte infecţiei. prevenire a infecţiilor
persoane pe nasocomiale; Mama se conformează
perioada internării. - Educ mama cu privire la regulilor de igienă.
măsurile de prevenire a
infecţiilor.
2.Nevoia de a Fără probleme Supravegherea -Biofiziologic: respiraţie Autonome: Funcţiile vitale sunt
respira şi a funcţiilor Psihologic: normală, amplă, -asigur bolnavului o poziţie la valori normale .
avea o vitale şi Epuizarea ritmică confortabilă în pat
circulaţie înregistrarea lor în organismului -aerisesc salonul
adecvatã foaia de -măsor T.A,iau pulsul şi
temperatura a urmăresc frecvenţa
bolnavului. respiraţiei
-înregistrez în FT valorile
obţinute:R=20 resp/min,
32
T.A=110/60 mmHg,P=80
pulsaţii/minut

dependenţă
3.Nevoia de a -vărsături,scaune - Pacientul să aibă -Biofiziologic: Scaune Dizenterie, Autonome: Dupã 48 ore bolnavul
elimina diareice, verzi, 7-8 o stare de confort apoase şi multiple; Greţuri şi -asigur şi recomand mamei simte o ameliorare, nr.
/ zi fizic în Transpiraţii; vărsături din bolnavului să respecte scaunelor s-a redus
următoarele zile. Risc de deshidratare. cauza procesului regimul alimentar ,nu mai prezintă
-Pacientul să-şi -Psihologic:sedentarism infla-mator corespunzător evoluţiei vărsături.
recapete echilibrul MD:dependenţã parţialã intestinal. bolii; Pacientul îşi reia
hidric şi - recoltez produsele pentru încet-încet funcţia
nutriţional. examenul bacteriologic; digestivă.
Menţin igiena tegumentelor Globule roşii (GR)
şi a lenjeriei. 4.720.000 /mm3 Hb. -
Delegate: 6,9 g%
-administrez la indicaţia Ht. - 28% Leucocite
medicului: (GA) - 17.500 / mm 3
- Smecta – 3 plicuri/zi; Sumar urină- Alb,
- Luminal- Tablete – III glucoză – absent
(0,015), oral; Sediment – rare
leucocite
Examen coprologic -
CD / CS – Shighella
flexneri MFOP– rare
leucocite, crist. ox. Ca
4.Nevoia de Murdărirea -păstrarea -Biofiziolofic:durere Dependent de Autonome: Bolnavul prezintă
a-şi menţine lenjeriei integrităţii -Psihologic:anxietate, mamă pentru - asigur condiţii de mucoase şi tegumente
corpul curat tegumentelor şi MD:dependenţă efectuarea microclimat şi mediu curate.
şi mucoa- temporară igienei securizat (220 C);
de a-şi selor; corporale -protejez patul cu muşama
proteja tegu- -prevenirea - schimb lenjeria de pat şi de
mentele şi infecţiilor ; corp ori de câte ori este
mucoasele. -educarea nevoie.
bolnavului privind
33
igiena .

dependenţă
5.Nevoia de a apetit diminuat - Pacientul să fie Biofiziologic: proces Apetit diminuat Autonome: Bolnavul înţelege
se Risc de echilibrat inflamator intestinal. -supraveghez respectarea importanţa consumării
alimenta şi deshidratare hidroelectrolitic. regimului prescris; lichidelor şi restricţia
hidrata Pacientul să aibă o -reechilibrez hidro- unor alimete, nu
alimentaţie electrolitic pacientul prin creează probleme în
completă în 10 regim hidric 24-48 ore (apă alimentaţie.
zile. şi zemă de orez), apoi
regim alimentar de tranziţie,
orez fiert, brânză de vaci
proaspătă, carne fiartă, ceai
de mentă, pâine prăjită.
Delegate :
- Cefobid- O,75 g – PEV
Carbonat de calciu- Pulbere
– 1 g –oral dizolvat în apă
sau ceai neîndulcit
Glubifer- Drajeu I, oral
Badijonaj bucal - Soluţie –
flacon I, badijonaj bucal
6.Nevoia de a Durere Pacientul să nu Biofiziologic:crampe se deplasează cu Autonome: Pacientul nu mai
se mişca abdominală mai prezinte dureri abdomi-nale, vărsături ajutor -asigur bolnavului condiţii prezintă crampe
şi a-şi difuză. şi vărsături. optime în salon,pat abdominale.
menţine o Vărsături confortabil,
bună -efectuarea toaletei,
postură - regim alimentar
Delegate:
- administrez: Smecta, -
Metoclopramid, Stamicin
Glubifer, badijonaj bucal
7. Nevoia de - Mentinerea unei M.D.: dependenţă Dependent de Autonome: Pacientul este curat.
34
a se îmbrăca lenjerii de corp şi temporară. mamă- vârsta -schimb lenjeria de pat la
şi dezbrăca pat curate . nevoie,
8. Nevoia de Febră Mentinerea Biofiziologic: proces de Febril Autonome: măsor În urma tratamentului
a-si mentine temperaturii în termoreglare temperatura corpului antiinfecţios tempera-
temperatura limite normale (T=38,60C) şi notez în F.T.; tura revine la limite
corpului in supraveghez normale.
limite comportamentul bolnavului.
normale
dependenţă
9. Nevoia de Dificultatea de a Asigurarea odihnei Biofiziologic: oboseală Oboseală. Autonome : asigur conditii Bolnavul se simte
a se odihnii se odihnii. Psihologic: anxietate optime,respectiv pat cu odihnit.
M.D.: Dependenţă lenjerie curată şi bine
temporară întinsă;
Aerisesc salonul
10. Nevoia - - - -
de a fi util, M.D.: Dependenţă nu se poate
ocupat şi a se temporară. realiza – vârsta
realiza
11. Nevoia Timiditate Integrarea Dependenţa de mamă. comunică cu Autonome: observ Bolnavul discută cu
de a bolnavului în mama, mai comportamentul bolnavului ceilalţi copii.
comunica comunitatea de puţin cu şi îl încurajez să discute cu
spital persoanele ceilalţi copii bolnavi din
străine salon.
12. Nevoia - - M.D. : dependent Învaţă lucruri Autonome : vorbesc cu Învaţă lucruri
de a învăţa specifice vârstei pacientul şi încerc să-l învăţ specifice vârstei
lucruri noi
35
13.Nevoia de Spitalizarea Asigurarea Psihologic:diminuarea Imposibilitatea Autonome: recomand Bolnavul se simpte
a se recrea posibilităţilor de mijloacelor de interes; de a se recrea bolnavului să se joace cu recreat, dar mai simpte
recreere. spitalizarea ceilalţi copii sau cu lipsa parcului de joacă
jucăriile.. şi a prietenilor..
14. Nevoia Fără probleme - - Autonome: îi recomand să Bolnavul a învăţat o

de a-si înveţe rugăciuni pentru rugăciune şi, se roagă
practica copii.. seara înainte de
religia culcare..
PLAN DE INGRIJIRE CAZ III

Motivele internării: se prezintă la Spitalul de Boli Infecţioase Drăgășani acuzând cefalee fronto-occipitală, senzaţie de vomă, inapetenţă,
greţuri, dureri abdominale, scaune diareice apoase, cu mucus.
Diagnosticul la externare: Dizenterie cu Shighella Sonnei – forma medie

36
dependenţã
1.Nevoia - Risc de Pacientul să nu -Biofizologic: Risc de Autonome: Pacientul respectă
de a evita transmitere devină sursă de - alterarea tranzitului transmitere a - respect măsurile de prevenire a infecţiilor regulile de igienă.
pericolele a infecţiei. infecţie pentru intestinal; infecţiei. nasocomiale;
alte persoane pe - Educ pacientul cu privire la măsurile de
perioada prevenire a infecţiilor.
internării. Administrez tratament medicamentos la
indicaţia medicului.
2.Nevoia Fără Supravegherea -Biofiziologic:- Respiraţie Autonome: Respiraţie normală,
de a respira probleme funcţiilor -Psihologic:Epuizarea normală, -asigur bolnavului o poziţie confortabilã în amplă, ritmică
şi a avea o vitale şi organismului R=22respiraţii pat
circulaţie înregistrarea lor /minut, -aerisesc salonul
adecvatã în foaia de respiraţii -mãsor T.A,iau pulsul şi
temperatura a ritmice, fără urmãresc frecvenţa respira-
bolnavului. zgomote ţiei
patologice -înregistrez în FT valorile obţinute:R=17
T.A=110/70 resp/min,
mmHg T.A=110/70 mmHg,P=68
Puls=68 pulsaţii/minut
bătăi/minut

dependenţã
3.Nevoia -Diaree - Pacientul să nu -Biofiziologic: Scaune Proces Autonome: Dupã 48 ore bolnavul
de a - vărsături devină sursă de apoase şi multiple; inflamator - aerisesc salonul şi asigur condiţii optime; simte o ameliorare, nr.
elimina infecţie pentru Risc de deshidratare. intestinal. -asigur şi recomand bolnavului sã respecte scaunelor s-a redus
alte persoane pe regimul alimentar corespunzător evoluţiei ,nu mai prezintă
perioada bolii; vărsături.
internării. - recoltez produsele pentru examenul
- Pacientul să bacteriologic;
aibă o stare de Menţin igiena tegumentelor şi a lenjeriei.
confort fizic în Delegate:
37
următoarele -administrez la indicaţia medicului :
zile. - Sol Ringer - Soluţie 500 ml, PEV
Piafen- Tablete III, oral
Ciprofloxacină – II tablete oral
4.Nevoia Murdărirea -pãstrarea -Biofiziolofic:durere Pacientul are Autonome: Bolnavul prezintă
de a-şi lenjeriei integritãţii -Psihologic:anxietate, deprinderi - asigur condiţii de microclimat şi mediu mucoase şi tegumente
menţine tegumentelor şi MD:dependenţă igienice securizat (220 C); curate, iar acesta
corpul mucoa- temporarã normale, - schimb lenjeria de pat şi de corp ori de câte respectă regulile
curat şi selor; prezintă aspect ori este nevoie. elementare de igienã.
de a-şi -prevenirea curat, îngrijit. - îi recomand pacientului să-şi taie unghiile.
proteja infecţiilor ;
tegu- -educarea
mentele şi bolnavului
mucoasele. privind igiena .

dependenţă
5.Nevoia - Risc de Pacientul să fie Biofiziologic: proces Dificultatea de Autonome: Bolnavul înţelege
de a se deshidratare echilibrat inflamator intestinal. a hidrata din -supraveghez respectarea regimului prescris; importanţa consumării
alimenta şi hidroelectrolitic. cauza -reechilibrez hidro-electrolitic pacientul prin lichidelor şi restricţia
hidrata Pacientul să nu problemelor regim hidric 24-48 ore (apă şi zemă de orez), unor alimete, nu
devină sursă de apărute în Delegate : creează probleme în
infecţie pentru urma infecţiei -administrez la indicaţia medicului Ser alimentaţie.
alte persoane pe intestinale. glucozat- Soluţie – 500 ml, Pev; Scobutil 2f;
perioada Furazolidon 4cp/zi
internării.
Pacientul să
aibă o
alimentaţie
completă în 10
zile.
38
6.Nevoia Durere Pacientul să nu Biofiziologic:crampe Discomfort Autonome: Pacientul nu mai
de a se abdominală mai prezinte abdomi-nale, vărsături abdominal. -asigur bolnavului condiţii otime în salon,pat prezintă crampe
mişca Vărsături dureri şi confortabil, abdominale.
şi a-şi vărsături. -schim lenjeria de pat la nevoie.
menţine o Delegate:
bună - administrez: Scobutil 1x2f/zi,
postură - Metoclopramid
- Algocalmin şi Papaverină/i.m.
- Furazolidon
7. Nevoia Fără Mentinerea unei Biofiziologic: durere Interes faţă de Autonome: Pacientul respectă
de a se probleme lenjerii de corp M.D.: dependenţă propria -schimb lenjeria de pat la nevoie, normele igienice ale
îmbrăca şi şi pat curate . temporară. persoană Delegate:Bolnavul poate folosii lenjeria de îmbrăcămintei.
dezbrăca corp proprie.
8. Nevoia Febră Mentinerea Biofiziologic: proces Febrilitate Autonome: măsor temperatura corpului În urma tratamentului
de a-si temperaturii în de termoreglare (T=37,90C) şi notez în F.T.; supraveghez antiinfecţios tempera-
mentine limite normale comportamentul bolnavului. tura revine la limite
temperatur Administrez tratament antiinfecţios. normale.
a corpului
in limite
normale
Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare
Nevoia Problema Manifestări de nursing delegate
dependenţă
9. Nevoia Somn Asigurarea M.D.: Dependenţă Oboseală. Autonome : asigur conditii optime,respectiv Bolnavul se odihneşte
de a se întrerupt odihnei temporară pat cu lenjerie curată şi bine întinsă; 8 ore pe noapte.
odihnii Aerisesc salonul.
10. Nevoia Fără Reluarea Psihologic: spitalizare Neputinţa Autonome: explic bolnavului că după ce îşi Bolnavul şi-a însuşit
de a fi util, probleme activităţii M.D.: Dependenţă va revenii poate să-şi reia activităşile zilnice . recomandările, este
ocupat şi a temporară. Îi sugerez să citească o carte sau să se plimbe încrezător că se va
se realiza prin salon. vindeca.
11. Nevoia Fără Integrarea Sociologic: exprimare Comunicare Autonome: observ comportamentul Bolnavul discuta cu
de a probleme. bolnavului în uşoară, comunicativ. eficace bolnavului şi îl încurajez să discute în ceilalţi bolnavi şi
39
comunica comunitatea de continuare cu ceilalţi bolnavi din salon. comunică bine cu
spital cadrele medicale..
12. Nevoia Noţiuni Educaţia Psihologic: lipsa Insuficienta Autonome : fac educatie sanitară privind Bolnavul acumulează
de a învăţa insuficiente sanitară privind educatiei medicale. cunoaştere diareea şi regimul dietetic pe care îl impune noi cunoştinte despre
despre diareea acută M.D. : independent faţă de boală. boala. boală.
boală. infecţioasă.
13.Nevoia Fără Asigurarea Psihologic:diminuare Autonome: recomand bolnavului să asculte Bolnavul se simpte
de a se probleme. posibilităţilor de a mijloacelor de radioul, să citească presa sau cărţi, discut cu recreat.
recrea recreere. interes; spitalizarea pacientul despre boala lui..
M.D. :independent
14. Nevoia Fără - M.D. Independent, -Pacientul îşi Autonome: îi recomand să citească cărţi Bolnavul se declara
de a-si probleme foloseşte obiecte respectă religioase. mulţumit spiritual, îşi
practica religioase personale,. convingerile face rugăciuni în
religia religioase. fiecare seară.
40
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
CU DIZENTERIE
NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA
( a se alimenta si a hidrata)
Definiţie
Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună

calitate şi în cantitate suficientă, pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea
ţesuturilor şi pentru a-şi menţine energia indispensabilă unei bune funcţionări.
Alimentele sunt substanțe complexe pe care omul le introduce in tubul

digestiv, digerate, absoarbe pentru energie, biosinteza componentelor celulare,
cataliza biologica si întreținerea celorlalte funcții.
Scop:
- sa asigure aportul de vitamine si săruri minerale;
- sa asigure necesarul energetic de baza al organismului pentru dezvoltare si refacere;
- sa asigure si sa favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave

si aport nutritiv necesar organismului(terapeutic);
- prevenirea evoluției nefavorabile ale unor boli.
Independenţa în satisfacerea nevoii
Pentru a se menţine sănătoasă, fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată

de alimente, conţinând elementele nutritive indispensabile vieţii. Cantitatea şi natura
alimentelor nutritive sunt în funcţie de: sex, vârstă, greutate, înălțime, activitatea
depusă, starea de sănătate sau de boală.
41
O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toţi factorii necesari menţinerii vieţii
şi asigurării tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale: glucide, proteine,
lipide, vitamine, apă, săruri minerale.
Hidraţii de carbon (glucide) reprezintă sursa principală energetică a

organismului.
Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismului prea mult, de aceea este

bine ca 50% din necesităţile calorice ale organismului să se asigure prin hidraţi de
carbon, dacă nu există o contraindicaţie în ceea ce priveşte aportul lor (diabet zaharat,
colită de fermentaţii, obezitate).
La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, caşexie, denutriţie,

afecţiuni hepatice şi renale.
Necesarul: 4-6 g/kg corp/24h.
Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind

substanţele distruse prin uzura fiziologică sau patologică. Ele reprezintă, în acelaşi
timp, o sursă importantă de energie şi constituie materie primă a fermenţilor şi a
hormonilor.
Necesarul: 1-1,5 g/Kg corp/24h.
Aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină scăderea

proteinelor plasmatice, distrugerea parenchimului hepatic, apariţia unei anemii şi,
prin reducerea presiunii coloid-osmotice a sângelui, retenţia apei în organism, cu
formare de edeme.
Creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcini şi alăptare, arsuri,

anemii, evacuări pleurale şi abdominale, postoperator.
Scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.
Lipidele au valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calităţi

energetice mari, într-un volum mic. Pe lângă rolul lor energetic, lipidele intră şi în
42
compoziţia ţesutului nervos şi a stromei eritrocitare, iar sub formă depozitară
reprezintă rezervele de energie ale organismului şi ţesutului de susţinere pentru
organele interne.
Necesarul este de 1 - 2 g/Kg corp/24 h.
Raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în

insuficienţa glandelor care intervin în digestia şi metabolizarea lor (insuficienţă
pancreatică, hepatică, nefroză lipoidică, diabet zaharat, obezitate), boli febrile.
Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism (datorită

arderilor exagerate).
Vitaminele sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului.

Nevoia de vitamine creşte în timpul activităţii celulare exagerate (majoritatea
îmbolnăvirilor).
Vitaminele pot fi clasificate in :
- vitamine hidrosolubile,
- vitamine liposolubile.
Necesităţile normale de vitamine pot ajunge pană la 150 mg vitamina C; 25 mg

vitamina B, 6 mg vitamina B6, 8 mg vitamina PP şi 20 mg vitamina K, ceea ce se
asigură prin consumarea fructelor, legumelor, salatelor, sucurilor de fructe.
Apa şi sărurile minerale - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din

organism, sărurile minerale fiind necesare ca substanţe structurale şi catalizatoare.
Necesităţile zilnice de apă ale organismului sănătos variază între 2500 - 3000
ml, ele se acoperă prin lichidele ingerate şi arderea hidraţilor de carbon şi a
grăsimilor.
O dată cu nevoile de apă, se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul

sănătos necesită în 24 ore: 4 g Na; 3-4 g K; 2 g Ca; 0,15 g Mg; 18 mg Fe; 6 g Cl.
43
Satisfacerea nevoilor de apă şi săruri minerale trebuie să se facă în mod
proporţionat; altfel, organismul rămâne în dezechilibru hidromineral.
Status nutriţional IMC (Kg/m2 )
Subnutriţie Gr. II <16
Subnutriţie. Gr I - 16-17.9
Subponderal <18.5
Slab - 18.5-19.9
Normal - 20 – 24.9
Supraponderal 25.0-29.9
Obezitate >30.0
Clasa I - 30.0-34.9 Moderată
Clasa II - 35.0-39.9 Severă
Clasa III > 40.0 Foarte severă
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori biologici
- vârsta şi dezvoltarea - nevoile alimentare sunt variabile în funcţie de perioada de

creştere şi dezvoltare: copil, adolescent, adult, vârstnic;
- sugarul are nevoie de 117 kcal/kg corp in prima jumătate de an si 108 kcal/kg corp
in a doua jumătate;
- necesitățile calorice cresc direct proporțional cu vârsta;
- adolescenții: fetele au nevoie de 2000-2500 kcal/zi iar băieții de 2500-3000 kcal/zi;
44
- adultul are nevoi nutriționale relativ stabile ca valoare calorica si factori nutritivi.
Creșterea încetează iar hrana trebuie adaptata celorlalte variabile care marchează
existenta unui adult. Nutriția se încadrează în paternurile descrise la intervențiile
asistentei medicale;
- la vârstnic ( peste 65 ani) procesele de involuție limitează necesarul proteic si

caloric; de asemenea este redus necesarul de vitamine din grupul B; la femei se
recomanda suplimentarea de calciu; datorita proceselor degenerative alimentația
trebuie sa continue suplimente alimentare;
- activităţi fizice - cu cât activitatea musculara este mai mare, cu atât creşte
metabolismul şi implicit aportul alimentar;
- activitate profesionala;
- masa corporala;
- starea de sănătate, dentiție, deglutiție, digestie, absorbție;
- orarul şi repartizarea meselor - un program regulat al meselor este recomandat

tuturor indivizilor; intervalul între mese este în funcţie de vârstă;
- stări fiziologice particulare:
- sarcina : în funcție de fiecare trimestru de sarcina; cantitatea de proteine se

creste cu 30g, aportul de calciu creste cu 50%, iodul cu 25 mg, vitamina A cu 20-25
%, vitamina C cu 30%, vitaminele di grupul B si vitamina D trebuie asigurate în
exces.
Factori psihologici
- starea afectiva;
- emoţii - (griji sau bucurie) influenţează consumul de hrană, astfel că unii indivizi îşi
pierd apetitul, iar alţii reacţionează consumând mai multe alimente;
45
- anxietatea - hrănirea este strâns legată de satisfacerea unei nevoi de securitate, de
dragoste şi de bunăstare.
Factori sociologici
- climatul - iarna, indivizii au nevoie de mai multe calorii (mese calde şi nutritive), iar
vara, sunt preferabile mesele uşoare şi o cantitate crescută de lichide;
- obiceiurile alimentare;
- statutul socio-economic - deprinderile alimentare bune se formează din fragedă

copilărie şi, uneori, pot fi influenţate de apartenenţa la un grup social, sărăcia
influenţează negativ satisfacerea nevoii;
- religia si tradițiile - în funcţie de apartenenţa lor religioasă, indivizii au anumite

ritualuri alimentare: post urmat de sărbători mari, interzicerea consumului unor
alimente (carne de porc, cafea, alcool), dar şi prepararea şi servirea alimentelor după
un anumit ritual;
- starea materiala;
- obiceiurile alimentare si preferințele personale;
- cultura si educația - alimentaţia este strâns legată de tradiţiile şi superstiţiile fiecărei

culturi.
Manifestări de independenţă
Cavitatea bucală
- dentiţie bună;
- proteză dentară adaptată şi în stare bună;
- mucoasa bucală roz şi umedă;
- limba roz;
46
- gingii roz si aderente dinţilor;
Masticaţia
- uşoară, eficace, lenta;
- gura închisă;
Reflex de deglutiţie - prezent;
Digestie
- lentă;
- nestingherită;
Deprinderi alimentare
- programul meselor (3 mese şi 2 gustări);
- 10 ore repaus nocturn;
Apetit - poftă de mâncare - senzaţie agreabilă, tradusă prin dorinţa de hrană;
Foame - senzaţie dezagreabilă, tradusă prin nevoia de a mânca;
Saţietate - senzaţie de plenitudine, resimţită de individ atunci când nevoia de

hrană este satisfăcută;
Hidratare - consum de lichide în funcţie de nevoie;
Gust şi valoare acordate mâncării
- alegerea alimentelor;
- servirea mesei singur sau în grup;
- tradiţii;
- obiceiuri alimentare;
47
- educaţie.
Simțul gustativ - trebuie sa fie prezent;
Ingestie de alimente si de lichide - în cantitate si calitate corespunzătoare

vârstei, activităţii;
Obiceiuri alimentare - sănătoase;
Stare de constituţie - normală in raport cu vârsta, sexul.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei în

satisfacerea nevoii.
Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore, în funcţie de:
- activitate:
- în repaus, 25 cal./kg corp/ 24 h;
- activitate uşoară: 35-40 cal./kg corp/24h;
- activitate medie: 40-45 cal./kg corp/24 h;
- activitate intensă: 46-60 cal./kg corp/24 h.
Calculează necesarul de calorii pe 24 h. în funcţie de vârstă:
- se creste necesarul caloric cu 20-30% pentru copii;
- se scade cu 10-15% pentru vârstnici;
- la femei este cu 10% mai mic decât la bărbat;
- în stările febrile necesarul caloric este mărit cu 10%;
- la sportive , în sarcina , alăptare se creste necesarul caloric cu 30%;
- calculează raţia alimentară echilibrată;
48
- asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice (apă, vitamine,
săruri minerale);
- asigură echilibrul între principiile nutritive fundamentale astfel: 50-55% hidraţi de

carbon, 10 -15% proteine, 30 - 40% lipide;
- asigură schimbul între produsele de origine animală şi vegetală:
- 60% proteine de origine animală;
- 40% proteine de origine vegetală;
- 65% lipide de origine animală;
- 35% lipide de origine vegetală;
- asigură echilibrul între aciditate şi alcalinitate ;
- calculează numărul de calorii/kg corp/24h în stări fiziologice: sportivi, sarcină şi

alăptare: + 30%;
- raţia alimentară să cuprindă alimente din toate grupele ghidului alimentar,

cunoscând valoarea energetică a principiilor alimentare:
- glucide: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram;
- lipide: 9,3 cal. prin metabolizarea unui gram;
- proteine: 4,1 cal. prin metabolizarea unui gram.
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile pacientului;
- înlocuieşte, la nevoie, un aliment cu altul, conform echivalenţelor cantitative si

calitative ale diferitelor principii alimentare.
49
I. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Când această nevoie nu este satisfăcută, survin următoarele probleme de

dependenţă:
1. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit (mai puțin decât necesarul

organismului).
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus (mai mult decât necesarul

organismului).
3. Intoleranta digestiv.
Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
- alterarea mucoaselor căilor digestive şi a peristaltismului intestinal;
- alterarea parenchimului hepatic sau a căilor biliare;
- obstrucţii, tumori, strangulări;
- tubaj nazo-gastric;
- supraîncărcare: intoxicaţii alcoolice, abuz de medicamente;
- durere;
- dezechilibre metabolice, electrolitice, endocrine neurologice.
Surse de ordin psihologic
- afecțiuni psihice;
- tulburări de gândire;
- anxietate;
- stres;
50
- situaţii de criză;
- anorexia - lipsa poftei de mâncare;
- polifagia - nevoia excesiva de a manca;
- disfagia - dificultate de a înghiți.
Surse de ordin sociologic
- foame;
- insalubritate;
- malnutriţie-stare de nutriție nesatisfăcătoare;
- veniturile;
- tabieturile si interacțiunile sociale;
- obiceiuri alimentare, tradiții, religie.
Lipsa cunoaşterii
- lipsa de cunoştinţe;
- insuficienta cunoaştere de sine, a celorlalţi, a mediului înconjurător.
Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit
Alimentație inadecvata: mai puțin decât necesarul organismului
Deficitul este un aport insuficient de elemente nutritive, o insuficienţă în

cantitate şi calitate, care afectează starea nutriţională a individului. Sunt implicaţi o
serie de factori, printre care: proaste obiceiuri în legătură cu alimentaţia, boli organice
şi psihice, intoxicaţii alcoolice, medicamentoase etc.
Insuficienta aportului alimentar şi lichidian determină tulburări la nivelul

funcţionării tuturor aparatelor şi sistemelor organismului (denutriţie, deshidratare).
51
Manifestări de dependenţă
Anorexie - lipsa poftei de mâncare;
Disfagie - greutate la înghiţire; dificultate la înghițire.
Condiţia cavităţii bucale:
- absenţa dinţilor, carii dentare, gingivite;
- ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale;
- limbă încărcată, depunere saburală, glosite;
- dificultate în masticaţie;
Starea tegumentelor:
- tegumente uscate, pierderea elasticităţii;
- acnee, dermatită;
Digestie:
- dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor;
- greaţă, vărsătură;
- regurgitaţii;
- aerofagie-eliminarea aerului pe gura;
- pirozis-arsuri;
Deprinderi alimentare:
- greşeli în prepararea alimentelor;
- greşeli în alegerea alimentelor;
- orar nesatisfăcător al meselor;

52
- pierderea obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu;
Hidratare insuficienta:
- consum redus de lichide şi săruri minerale;
Cantitate redusa de alimente:
- cantitatea de alimente nu satisface necesitățile calorice ale pacientului;
Dezechilibru hidro - electrolitic:
- slăbiciune;
- tegumente şi mucoase uscate;
- urină concentrată;
Gust şi valoare acordate mâncării:
- dezordonat;
- mănâncă în picioare sau în pat;
- obiceiuri greşite (consumă numai un fel, numai rece etc.);
Deshidratare - turgor-prezent ,tegumente si mucoase uscate, hipo TA,

tahicardie;
Malnutriţia - nutriție deficitara, alimentare necorespunzătoare;
Cașexia - slăbire extrema in faza terminala a unor boli;
Pierdere în greutate - slăbire;
Apatie - stare de indiferenta, lipsa de interes fata de orice activitate si fata de

lumea înconjurătoare.
Diminuarea energiei - intoleranţă la efort;
53
Edeme - acumulare de lichid seros in ţesuturi.
Intervenţiile asistentei medicale - pacientul cu alimentaţie inadecvată prin

deficit.
Obiective
Intervenţiile autonome si delegate
Pacientul să aibă o stare de bine, fără greţuri şi vărsături:
- se așează pacientul în poziţia semişezând, şezând sau în decubit dorsal, cu capul in

lateral;
- protejează lenjeria cu muşama şi aleză, în funcţie de poziţia pacientului;
- ajută pacientul în timpul vărsăturilor, sprijinindu-l, învățându-l să inspire profund; îl

servește cu un pahar cu apa sa-si clătească gura;
- aplică tratamentul medicamentos: antiemetice, vitamine, săruri minerale;
- încurajează pacientul;
- reduce sau opreşte aportul de lichide şi alimente.
Pacientul să fie echilibrat hidro-electrolitic:
- alimentează pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoza ) 5%, 10%, 20%,

33%, 40%; hidrolizate de proteine şi amestecuri de aminoacizi (Marisang,
Aminomel), vitamine şi electrolizi, după indicaţia medicului;
- calculează numărul de calorii în funcţie de diferite stări patologice; adaugă 13%

pentru fiecare grad de temperatură peste 37°C; 20-30% pentru agitaţie, convulsii,
distrucţii celulare;
- după încetarea vărsăturilor, rehidratează pacientul treptat, cu cantităţi mici de

lichide reci, oferite cu linguriţa;
54
- explorează gusturile şi obiceiurile alimentare ale pacientului;
- conştientizează pacientul asupra importantei regimului alimentar în menţinerea

sănătăţii;
- face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate.
Pacientul să fie echilibrat nutriţional:
- explorează preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi interzise;
- serveşte pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate şi

prezentate atrăgător;
- învaţă pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi echivalenţele

cantitative şi calitative ale principiilor alimentare, în vederea înlocuirii unui aliment
cu altul:
- 100 g de glucide sunt cuprinse în: 100 g zahăr; 120 g orez; 135 g. tăieței; 200
g pâine; 450 g fructe uscate; 200 g legume uscate; 500 g cartofi; 650 g fructe
proaspete;
-100 g proteine sunt cuprinse în: 3000 ml lapte, 450 g carne albă (pasăre, viţel),
650 g peste, 400 g brânză;
-100 g lipide sunt cuprinse în aceeaşi cantitate de ulei vegetal, unt, untură de porc;
- lasă pacientul să aleagă alimentele după gusturile sale, respectând contraindicaţiile

regimului.
Pacientul să fie echilibrat psihic:
- asigură un climat cald, confortabil;
- încurajează pacientul;
- îi explică scopul intervenţiilor.
55
2. Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus
Alimentație inadecvată:mai mult decât necesarul organismului
Surplusul este un aport alimentar exagerat cantitativ si calitativ. Toţi indivizii

care consumă elemente nutritive în exces, peste necesităţile energetice ale
organismului, se îngraşă şi devin obezi. Surplusul de greutate are repercusiuni asupra
funcţionării organelor şi sistemelor organismului. Un individ poate ingera o cantitate
mare de alimente din mai multe motive: stres, anxietate, singurătate, tulburări psihice,
dezechilibru endocrin sau alte dezordini organice.
Manifestări de dependenţă
Indice ponderal: +15-20%
- greutate corporală cu 15-20% mai mare decât greutatea ideală; greutatea ideală se
calculează cu formula:
Gkg= 50+ 0,75 (Tcm-150) +(V-20 ):2 X 0,9 unde:
Gkg = greutate corporală exprimată în kg;
Tcm - talia, exprimată în cm;
V = vârsta exprimată în ani;
0,9 = factor de corecţie care se aplică numai la femei - îngrăşare.
Bulimie - senzaţie exagerată de foame: mănâncă fără control.
Polifagie - nevoie exagerată de a mânca şi absenţa sentimentului de saţietate.
Greţuri şi vărsături - eliminare pe gură, parţial sau în totalitate, a conţinutului

gastric.
Obezitate - indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin

împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei
persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.
56
Intervenţiile asistentei medicale la pacientul cu alimentație inadecvata prin
surplus.
Obiective: - Intervenţiile autonome si delegate
Pacientul să aibă greutate corporală în funcţie de înălţime, vârstă, sex:
- asistenta explorează gusturile bolnavului la diferite categorii de alimente;
- învaţă bolnavul valoarea energetică a alimentelor şi necesarul în funcţie de

activităţile fizice şi vârstă;
- alcătuieşte un regim alimentar hipocaloric;
- urmăreşte bolnavul să consume numai alimentele cuprinse în regim;
- urmăreşte orarul şi distribuţia meselor;
- urmăreşte, periodic, greutatea corporală.
Pacientul să desfăşoare activitate fizică crescută:
- conştientizează bolnavul de importanta activităţilor fizice moderate;
- stabileşte un program de activităţi fizice, în funcţie de gusturi şi capacitate,

împreună cu bolnavul.
Pacientul să fie echilibrat psihic:
- asistenta permite exprimarea emoţiilor, a sentimentelor bolnavului;
- îl învaţă metode de relaxare;
- la nevoie, administrează medicaţie sedativă.
3. Intoleranta digestiva
Manifestări de dependenta:
- greața - senzație de a vomita, urmata sau nu de vărsătura.

57
- vărsătura;
- astenie (oboseala) fizica;
- paloarea tegumentelor;
- inapetența;
- balonări;
- regurgitații - reflux in cavitatea bucala a unor cantități mici de lichide din cavitatea
gastrica.
Vărsăturile - reprezintă expulsie forțată, brusca a conţinutului stomacal pe

gură.
Generalități:
Voma este un act reflex reprezentând o reacţie naturală a organismului de

apărare, cel mai adesea faţă de anumite substanţe toxice sau greu digerabile faţă de
stomac .
Centrul vomitiv este situat în bulbul rahidian, reflexul de vomă fiind declanşat
de excitaţiile care pornesc din aproape toate organele abdominale şi labirint.
Vărsătura este un act reflex provocat de contracţia diafragmului şi a muşchilor

abdominali. Este precedată adesea de greaţă şi hipersalivaţie. În timpul vărsăturii se
realizează o contracţie a pilorului care împiedică trecerea conţinutului gastric spre
duoden şi în acelaşi timp o relaxare a zonei fundice şi a cardiei care permite
eliminarea lui forţată spre esofag, faringe şi cavitatea bucală. Vălul palatin este
ridicat, iar glota închisă împiedică trecerea conţinutului vărsăturii către căile
respiratorii. Mişcările antiperistaltice ale esofagului şi jocul funcţional al joncţiunii
esofago-gastrice sunt suspectate a avea un rol în exteriorizarea vărsăturii, dar forţa
operativă principală rămâne creşterea presiunii intraabdominale ca urmare a
contracţiei simultane şi deosebit de puternice a diafragmului şi muşchilor peretelui
abdominal.
58
Orice excitaţie a tractului digestiv poate determina o incitaţie vomitivă
transmisă centrilor nervoşi bulbari, unde se află centrul vomei, prin intermediul
nervilor glosofaringian şi pneumogastric.
Surse de dificultate:
Nevoia de a vărsa este declanşată în cele mai multe cazuri de:
- intoxicaţii alimentare, mese prea copioase, consum excesiv de alcool;
- consum de anumite medicamente orale, efectele secundare ale unor medicamente;
- colici intestinale, infecţii virale, labilitate psiho-emoţională, graviditatea;
-deplasarea cu maşina, prin excitaţia centrului echilibrului;
- creșterea presiunii intracraniene (meningite, encefalite, hemoragii cerebrale, tumori,

abcese cerebrale);
- excitare chimică pe cale sanguină cu substanţe ca cloroform, morfină, uree, sau

toxine microbiene în scarlatina, difterie, pneumonie; - în aceste cazuri voma
reprezintă un fenomen patologic.
Manifestări, semne de dependență:
Manifestările cantitative/calitative sunt determinate de frecvenţă, orar,

cantitate, conținut, culoare, caracter.
Frecvența:
•vărsături ocazionale in intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase acute;
•vărsături frecvente in stenoza pilorică după mese;
•vărsături incoercibile in graviditate, tabes, boli psihice;
•vărsăturile pot prezenta caracter de periodicitate.
Orarul vărsăturilor este caracterizat de alimentaţie:

59
•vărsături matinale, dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
•vărsături post-prandiale imediat după alimentare sau în timpul mesei (traume

psihice, depresie);
•vărsături tardive după 2-6 h de la consumul alimentar (ulcer, cancer gastric

complicat cu stenoză pilorică);
Cantitate:
• în cazul vărsăturilor alimentare pacientul varsă toată cantitatea alimentelor

consumate;
- în stenoza pilorică pe lângă alimentele consumate se adaugă şi secreţia exagerată a

glandelor stomacale, precum şi resturi de la alimentaţiile anterioare (vărsătură
abundentă); uneori cantitatea conţinutului stomacal evacuat este de câteva zeci de ml.
Miros:
•vărsăturile au un miros fad;
•miros acru în caz de hiperclorhidrie;
•miros fecaloid în ileus (refluxul conţinutului intestinal în stomac);
•miros rânced în caz de fermentaţie stomacală.
Conţinut:
Conţinutul vărsăturilor este rezultatul:
- alimentelor ingerate, sucului gastric şi duodenal, conţinutul duodenului;
- conţinutul intestinal regurgitat, uneori din exsudatul pereţilor stomacali, sânge, etc.
În funcţie de acestea deosebim:
- vărsături alimentare care conţin alimente mai mult sau mai puţin digerate;
60
- vărsături mucoase, apoase, ce conţin produsele hipersecreţiei gastrice din gastrite,
cancer gastric şi apar la gravide, etilici ca vărsături matinale;
- vărsături biliare în colecistopatii;
- vărsături fecaloide in caz de ocluzie;
- vărsătură intestinală;
- vărsături purulente în gastrita flegmonoasă sau când un abces al organelor

învecinate se deschide în stomac;
-vărsături sanguinolente sau de sânge pur (hematemeză) în boli ale stomacului,

organelor învecinate sau în cadrul unor boli generale.
Culoare:
• galben verzui sau verde închis în vărsături biliare;
• galben murdar în ocluzii intestinale;
• roşie în hematemeză;
• brună, având aspect de „zaţ de cafea" în hemoragii digestive, cancer gastric

(cantitatea de sânge din stomac este redusă apărând în vărsături sub formă digerată
sau semidigerată);
Caracter:
• vărsătură fără efort,
• vărsătură fără greaţă,
• vărsătura fără legătură cu alimentele consumate;
• vărsătura brună,
• vărsătură în jet,
61
• vărsătură incoercibile - vărsătura în hipertensiune intracraniană (HIC).
Atitudini si intervenții:
Delimitam simptomele premergătoare.
• supraveghem pacientul atunci când prezintă simptomele premergătoare

vărsăturilor:greaţă, vertij, salivaţie abundentă, dureri de cap, tahicardie, transpiraţii
reci, disconfort, stare generală alterată
• în aceste cazuri pregătim de urgenţă tăviţă renală, vas colector, muşama, aleza,
prosop,pahar cu apă;
• îndepărtăm proteza dentară acolo unde este cazul;
(delimităm vărsăturile provocate sau precedate de accese de tuse, ca de exemplu în

tusea convulsivă.
Asiguram măsuri de control şi toaleta pacientului:
•poziţionăm pacientul şezând, semişezând sau decubit lateral cu capul uşor ridicat
pentru a împiedica aspirarea vărsăturilor;
•susţinem capul pacientului cu o mână pe frunte şi vasul de colectare;
•educăm pacientul pentru a nu căuta să-şi oprească vărsăturile;
•efectuăm toaleta pacientului: bucală, parţială sau totală după necesităţi;
•oferim pacientului apă pentru clătirea gurii după vărsături;
•în cazul unei intoxicaţii alimentare oferim multe lichide pentru a stimula vărsătura
pentru a curăţa astfel stomacul;
•asigurăm pacientului regim alimentar de cruţare a stomacului (ceaiuri de muşeţel

fără zahăr);
•reluăm alimentaţia pacientului treptat începând cu hrană lichidă (supe);

62
•educăm pacientul şi aplicăm comprese umezite sau cataplasme calde pe regiunea -
abdominală;
•nu administrăm pacientului cu vărsături, medicamente pe cale orală;
•conţinutul stomacal poate fi aspirat în căile respiratorii obstruându-le. In acest caz

aspirăm conţinutul stomacal; resturile alimentare irită mucoasele respiratorii care sunt
invadate de floră patogenă apărând bronhopneumonia;
• observăm frecvenţa vărsăturilor şi periodicitatea acestora, notându-le în foaia de

temperatură;
• determinăm volumetric cantitatea vărsăturilor pe 24 h şi orarul acestora;
• apreciem conţinutul, culoarea, mirosul şi forţa de proiecţie a vărsăturilor;
• captăm fiecare vărsătură în vas separat.
Intervenţii post-vărsătură:
•observăm şi calmăm simptomele ce pot însoţi vărsătura: durerea abdominală,

pierderea echilibrului, deshidratarea;
•comunicăm de urgenţă medicului apariţia vărsăturilor sanguinolente;
•liniştim din punct de vedere psihic pacientul care acuză ameţeli, vertij, sete
accentuată şi îl educăm pentru conduită post-vărsătură;
•administrăm medicaţia antiemetică prescrisă de medic (supozitoare, injecţii,

perfuzii);
•transportăm la laborator pentru investigaţii vărsătura pacientului;
•notăm fiecare vărsătură cu un cerc, data şi ora când s-a produs:
-cu culoare albastră vărsăturile alimentare;
-cu culoare verde vărsăturile bilioase;

63
-cu culoare roşie vărsăturile sanguinolente.
•la indicaţia medicului efectuăm bilanţul hidric şi administrăm pentru corecţia tul-
burărilor electrolitice, rezervei alcaline şi anemiei, parenteral, soluţiile perfuzabile,
electroliţii, cantitatea de sânge prescrisă;
•monitorizăm funcţiile vitale, vegetative ale pacientului şi comunicăm de urgenţa

medicului eventualele modificări.
NEVOIA DE A ELIMINA
Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanţele

nefolositoare, toxice, rezultate din metabolism. Procesul de eliminare a deşeurilor de
dezasimilaţie este un proces complex, cu componente chimice, endocrine şi
neuronale.
Excreţia deşeurilor se realizează pe mai multe căi:
- aparat renal – urină
- piele – perspiraţie, transpiraţie
- aparat respirator – respiraţie
- aparat digestiv – scaun
- aparat genital feminin – menstruaţie
- în stări patologice – apar eliminări pe cale digestivă: vărsături şi pe cale respiratorie:

spută.
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOII
Biologici:
Alimentaţia:
64
- cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate de individ influenţează satisfacerea nevoii
de eliminare.
- o bună hidratare şi o alimentaţie bogată în reziduuri (legume, fructe, cereale)

facilitează eliminarea intestinală şi vezicală
- mesele luate la ore fixe favorizează ritmul eliminărilor
Exerciţiile fizice:
- activitatea fizică ameliorează randamentul muscular
- tonifică musculatura abdominală şi cea pelviană care au un rol important în

eliminarea intestinală
Vârsta:
- are rol important în satisfacerea nevoii dacă ţinem seama de controlul sfincterelor
- la copii, controlul se obţine în 2-3 ani
- la persoanele vârstnice, diminuarea tonusului musculaturii abdominale poate

provoca lipsa de control a eliminării
- la bărbaţi, hipertrofia prostatei determină tulburări de micţiune.
Programul de eliminare intestinală:
- regularitatea programului de eliminare este un factor ce influenţează satisfacerea

acestei nevoi - momentul ales pentru defecare poate varia de la un individ la altul.
Psihologici:
- Stresul
- Anxietatea
- Emoţiile puternice - pot modifica frecvenţa, cantitatea şi calitatea eliminării urinare

şi intestinale
65
Sociologici:
- Normele sociale - fiecare societate îşi stabileşte măsuri de igienă, astfel încât
indivizii să respecte salubritatea locurilor publice
- Educaţia
- Cultura
Pacientul să aibă tranzit intestinal în limite fiziologice.
INTERVENŢIA ASISTENTEI MEDICALE
- în constipaţie determină pacientul să îngere o cantitate suficientă de lichide;
- recomandă alimente bogate în reziduuri;
- stabileşte, împreună cu pacientul, un orar regulat de eliminare în funcţie de
activităţile sale;
- determină pacientul să facă exerciţii fizice cu regularitate;
- urmăreşte şi notează în foaia de observaţie (FO) consistenţa şi frecvenţa scaunelor;
- efectuează, la nevoie, clismă evacuatoare simplă sau uleioasă;
- administrează, la indicaţie, laxative;
- în diaree pregăteşte bolnavul pentru examinări endoscopice;
- alimentaţia este hidrică în primele 24-48 ore;
- asistenta serveşte pacientul cu ceai neîndulcit (mentă, coarne, muşeţel), supă de

morcov, zeamă de orez, treptat introduce mici cantităţi de carne slabă fiartă, brânză
de vaci, pâine albă prăjită, supe strecurate din legume. După 4-5 zile trece la o
alimentaţie mai completă.
66
- administrează la indicaţiile medicului, simptomatice, spasmolitice, antimicrobiene,
fermenţi digestivi, sedative.
Ob. 2. Pacientul să aibă tegumente şi mucoase perianale curate şi integre.
- curăţă şi usucă regiunea anală după fiecare scaun;
- aplică creme protectoare;
- face toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectează cu acid boric 2-3%.
Ob. 3. Pacientul sa-şi satisfacă celelalte nevoi fundamentale.
- asigură repaus la pat când starea generală este alterată;
- menţine constantă temperatura corporală (au loc pierderi de energie);
- încălzeşte pacientul cu termofoare, pături, perne electrice;
- protejează patul cu aleză şi muşama;
- serveşte pacientul cu bazinet.
Ob. 4. Pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic.
- hidratează pacientul pe cale orală şi prin perfuzii, urmărind înlocuirea pierderilor de

apă şi electroliţi;
- recoltează sânge pentru hemocultură şi scaun pentru coprocultură;
67
- monitorizează funcţiile vitale şi vegetative şi le notează în FO;
- calculează cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea eliminată.
Ob. 5. Pacientul să fie echilibrat psihic.
- dă dovada de înţelegere şi răbdare, menajând pudoarea pacientului;
- îl linişteşte şi îl încurajează să-şi exprime emoţiile şi sentimentele în legătură cu

starea sa.
68
CAPITOLUL III
TEHNICI APLICATE ÎN PLANUL DE ÎNGRIJIRE
TEHNICA 1 – PERFUZIA INTRAVENOASĂ

Definiţie – introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiei
medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a
organismului.
Scop
- hidratarea şi mineralizarea organismului;
- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit;
- depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
- completarea proteinelor sau a altor componente sanguine;
- alimentarea pe cale parenterală.
Pregătire
Materiale
- de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama şi aleză;
- substanţe dezinfectante pentru tegument – alcool iodat;
- garou, tăviţă renală;
- perfuzor (ambalat de unică folosinţă);
- seringi şi ace de unică folosinţă (se verifică integritatea ambalajului,
valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor);
- soluţiile de perfuzat.
Pacient
❖ psihic – se informează pacientul asupra scopului urmărit prin această manevră
❖ fizic
- se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient cât şi pentru persoana
care execută puncţia;
- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice
circulaţia de întoarcere la nivelul braţului;
- se aşează braţul pe perniţă şi muşama, în abducţie şi extensie maximă;
- se dezinfectează tegumentele.
69
Execuţie
- tehnica de întreţinere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică
- asistenta îmbracă mănuşi pentru evitarea contaminării cu sânge (după spălarea
mâinilor cu atenţie);
- pregăteşte soluţia de perfuzat;
- montează aparatul de perfuzat şi lasă lichidul să circule prin tuburi pentru
îndepărtarea aerului;
- alege vena (întâi locurile distale şi apoi cele proximale);
- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm. deasupra locului puncţiei, strângându-l
astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera;
- se recomandă pacientului să strângă pumnul , venele devenind astfel turgescente;
- se curăţă locul cu alcool de la centru în afară;
- se introduce acul în venă, se asigură că acul este în venă;
- se scoate garoul, se ataşează tubul, se deschide prestubul, se fixează rata de flux
la 60 pic / minut;
- se schimbă punga sau flaconul , înainte de golirea completă a precedentei.
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- la sfârşitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu un tampon şi se
retrage acul în direcţia vasului;
- se aşează pacientul comod;
- se dau lichide călduţe (dacă este permis).
Accidente
- hiperhidratarea – la cardiaci poate determina edem pulmonar acut – se reduce
ritmul sau se prelungeşte perfuzia, se administrează tonicardiace;
- embolia gazoasă – prin pătrunderea aerului în curentul circulator ;
- revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze;
- coagulare sângelui pe ac sau canulă – se previne prin perfuzarea lichidului cu
soluţie de heparină.
70
TEHNICA 2 –RECOLTAREA SÂNGELUI
Sângele se recoltează pentru examene hematologice, biochimice,
bacteriologice, virusologice, parazitologice şi serologice.
Recoltarea se face prin înţepare, puncţie venoasă sau arterială.
Se hotărăşte locul unde se face puncţia venoasă, felul instrumentului şi
materialele necesare pentru recoltare.
Pentru examenul hematologic - sângele se recoltează prin puncţie venoasă şi
prin înţeparea pulpei degetului (la adulţi) şi a feţei plantare a halucelui şi a călcâiului
(la copii), pe anticoagulant (EDTA, citrat Na 3,8%).
Exemplu: Pentru Hemoleucograma (HL) - se recoltează 2-5 ml sânge venos pe
cristale de EDTA - 0,5 ml soluţie uscată prin evaporare.
Pentru VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) se recoltează 1,6 ml sânge
venos, fără stază, cu 0,4 ml citrat de sodiu 3,8 %.
Pentru examenul biochimic al sângelui recoltarea se efectuează prin puncţie
venoasă, dimineaţa, bolnavul fiind "a jeune". Se recoltează 5-10 ml sânge simplu sau
pe anticoagulant (heparină, fluorură de Na, citrat de Na 3,8 %, oxalat de K).
Pentru examenul serologic al sângelui se recoltează 5-10 ml sânge venos fără
anticoagulant,în eprubete uscate, sterile, prevăzute cu dopuri de vată.
Pentru examenul bacteriologic al sângelui (hemocultură) se recoltează 20 ml
sânge, în condiţii perfecte de asepsie.
TEHNICA 3 - ALIMENTAŢIA PRIN SONDĂ NAZOGASTRICĂ

Pregătirea materialelor:
-de protecţie – aleză, muşama;
-sterile – sonda Einhorn, Faucher, seringi 5-10 ml, pensa hemostatică;
-nesterile – pâlnie, tăviţa renală;
-bulion alimentar – la temperatura corpului fără grunji;
Pregătirea pacientului:
Psihic:
-se informează pacientul şi i se explică, necesitatea tehnicii;
-este rugat să respecte indicațiile date în timpul sondajului;
71
Fizic:
-aşezat pe scaun cu spetează;
-se protejează cu prosop;
-se îndepărtează proteza dentară dacă este cazul;
-se aşează sub bărbie tăviţa renală;
-se introduce sonda şi umezeşte pentru a favoriza alunecarea;
-se prinde sonda în mâna dreaptă şi cu stânga se ţine capul pacientului fixându-l între
torace şi braţ;
-se introduce sonda cu capătul rotunjit până la peretele posterior al faringelui, cât mai
aproape de rădăcina limbii;
.prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă atent spre stomac;
-se verifică prezenţa sondei în stomac (40-50 cm ) cu seringa.
Alimentaţia propriu –zisă

În caz de stază gastrică se aspiră conţinutul şi se efectuează spălătura
gastrică. Se ataşează pâlnia la capătul sondei şi se toarnă lichidul alimentar 200
– 400 ml la temperatura de 37grade C.
Se introduc apoi 200/300 ml apă şi o cantitate mică de aer pentru a goli sonda.
Se închide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor în faringe de
unde ar putea fi aspirate determinând pneumonia de aspiraţie.
Se extrage sonda cu atenţie..
72
CAPITOLUL IV
EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE
Prima sarcină a asistentei medicale este cunoaşterea bolnavului şi modul de

comportare în funcţie de gradul urgenţei, faza în care se găseşte acesta, modul cum
pacientul suportă suferinţa lui, ca şi problemele lui familiale sau profesionale.
Întrucât bolile organelor şi aparatelor se repercutează, în mod specific asupra
psihicului bolnavului, particularităţile de îngrijire ale bolnavilor la secţiile de
specialitate privesc nu numai natura investigaţiilor şi tratamentelor curente, ci şi
unele particularităţi de comportare faţă de bolnav, care trebuie întotdeauna
individualizat.
I se vor arăta importanţa regulilor de igienă:
-aerisirea camerei;
-tuşitul cu mâna la gură;
-spălatul pe mâini cât mai des posibil.
Psihoterapia bolnavului va arăta că boala lui este vindecabilă, că trebuie
respectate întocmai regimul şi medicaţia prescrisă. I se va explica că trebuie să evite
medicamentele care produc inflamaţia mucoasei intestinale şi că trebuie să adapteze
alimentaţia în funcţie de perioada de evoluţie a bolii. Va ţine regim hidrozaharat în
perioada febrilă, urmat de o dietă îmbogăţită treptat.
În perioada de convalescenţă, bolnavul trebuie instruit asupra modului de viaţă
pe care va trebui să-l urmeze după externare.
El trebuie să fie lămurit privind modul de preparare a alimentelor permise,
asupra timpului de odihnă, cât şi ce fel de eforturi poate să execute.
La plecarea din spital, trebuie să cunoască modul de administrare a
medicamentelor, semnele preliminare de prezentare la control medical.
O bună educaţie sanitară în perioada de spitalizare reduce şansa unei noi
îmbolnăviri sau agravări.
73
CONCLUZII
În orice boală diareică la începutul bolii este obligatorie suprimarea

alimentaţiei obişnuite.
Dieta hidrică se va da în dispepsiile grave pe o perioadă de 24-48 ore, cu soluţii
perfuzabile (ser bicarbonat, ser Ringer lactat, ser fiziologic) iar per os Gesol.
În forme uşoare şi medii, se va da regim de tranziţie cu supă de morcov sau
mucilagiu de orez în cantitate care să acopere nevoile şi refacerea scaunelor.
După o perioadă de 4 – 5 zile se va introduce treptat lapte de femeie (dacă
este alimentat natural), sau un preparat dietetic de lapte de vacă (dacă este alimentat
artificial) urmărindu-se în continuare aspectul scaunelor.
Tratamentul cu antibiotice este obligatoriu mai ales la sugar şi copilul
mic deoarece scurtează evoluţia bolii şi diminuă fenomenele toxico-infecţioase.
74
BIBLIOGRAFIE
1. C. Borundel – Manual de medicină internă pentru cadre medii, Ed. ALL, Buc.
1997
2. Pr.dr. Mircea Chiotan – Boli infecţioase, Editura Naţional
3. N. Trifan – Puericultură şi pediatrie, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti,1997
4. Baltă G, Stănescu M. O, Kyowski A, Titircă L – Tehnici speciale de îngrijire a

bolnavilor, Editura medicală, Bucureşti 1998
5. L. Titircă – Explorări funcţionale şi îngrijiri speciale acordate bolnavului – pentru

şcolile postliceale, Ed. Viaţa medicală românească, Bucureşti
6. Agenda medicală – Editura Bucureşti 1998
7. Prof.univ.dr.doc. Enescu L – Farmacologie, Editura “D. Cantemir”, Tg Mureş

1998
8. Mircea Iftimie, G. Niculescu – Compendiu de anatomie, Editura ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti 1988.
75

Dizenterie 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dizenterie 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG RÂMNICU VÂLCEA

PROF COORDONATOR: STOCHECI VERONICA

ABSOLVENT: CATRINOIU MĂDĂLINA-ELENA

În lucrarea de față am reunit cunoștințele teoretice, deprinderile practice,

Tratamentul igieno-dietetic urmăreşte stabilirea regimului alimentar (dieta şi

Dizenteria bacteriană este o boală specifică umană infecţioasă şi foarte

Genul Shigella face parte din familia largă a enterobacteriaceelor. Shigellele

Tabelul nr: 1 – Principalele serotipuri de Shigelle patogene.

Pentru cercetarea epidemiologică se mai poate recurge şi la tipărirea fazică sau

Trebuie precizat faptul că în urma infecţiei digestive pot apărea:

Alte forme clinice deja amintite sunt:

Formele comune de boală şi în condițiile unui tratament corect, nu dau

b. DIETA - bolnavul poate prezenta multiple motive pentru a nu

TRATAMENTUL DIAREELOR LA COPII ŞI SUGARI

- este dietetic şi medicamentos – în cazurile grave cu deshidratări de gradul II -III.

PLAN DE ÎNGRIJIRE CAZ I

Diagnostic la internare: Dizenterie

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

Diagnostic la internare: Dizenterie

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

1.Nevoia de a -Vulnerabilitate Pacientul să nu -Biofizologic: Risc de Autonome:

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

14. Nevoia Fără probleme - - Autonome: îi recomand să Bolnavul a învăţat o

PLAN DE INGRIJIRE CAZ III

Diagnostic la internare: Dizenterie

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

Nevoia Problema Obiective Surse de dificultate Diagnostic Intervenţii autonome şi Evaluare

NEVOIA DE A BEA Şl A MÂNCA

Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună

Alimentele sunt substanțe complexe pe care omul le introduce in tubul

- sa asigure aportul de vitamine si săruri minerale;

- sa asigure necesarul energetic de baza al organismului pentru dezvoltare si refacere;

- sa asigure si sa favorizeze procesul de vindecare prin menajarea organelor bolnave

- prevenirea evoluției nefavorabile ale unor boli.

Independenţa în satisfacerea nevoii

Pentru a se menţine sănătoasă, fiinţa umană are nevoie de o cantitate adecvată

Hidraţii de carbon (glucide) reprezintă sursa principală energetică a

Digerarea şi asimilarea lor nu solicită organismului prea mult, de aceea este

La copii, aportul de glucide trebuie mărit în boli febrile, caşexie, denutriţie,

Necesarul: 4-6 g/kg corp/24h.

Proteinele reprezintă materialele plastice ale organismului, ele înlocuind

Necesarul: 1-1,5 g/Kg corp/24h.

Aportul insuficient de lungă durată al substanţelor proteice determină scăderea

Creşterea cantităţii de proteine este indicată în sarcini şi alăptare, arsuri,

Scăderea cantităţii este indicată în boli renale, afecţiuni febrile.

Lipidele au valoare calorică mare, alimentele pe această bază având calităţi

Necesarul este de 1 - 2 g/Kg corp/24 h.

Raţia de grăsimi se va reduce în cazul tulburărilor în metabolismul lor, în

Raţia de grăsimi se măreşte în stări de subnutriţie, hipertiroidism (datorită

Vitaminele sunt necesare menţinerii metabolismului normal al organismului.

Vitaminele pot fi clasificate in :

Necesităţile normale de vitamine pot ajunge pană la 150 mg vitamina C; 25 mg

Apa şi sărurile minerale - în apă se petrec toate reacţiile biochimice din

O dată cu nevoile de apă, se satisfac şi nevoile de săruri minerale. Organismul

Status nutriţional IMC (Kg/m2 )

Subnutriţie Gr. II <16

Clasa I - 30.0-34.9 Moderată

Clasa II - 35.0-39.9 Severă