Sunteți pe pagina 1din 1

CLASA a XI-a

Ocupaţii şi statute profesionale

Economia contemporană
• Europa a suferit mari distrugeri in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial
• S.U.A. au intervenit in ajutorul europenilor prin Planul Marshall (1947) care a constat intr-un masiv ajutor
financiar acordat statelor din apusul Europei. Prin acest plan, statele Europei Occidentale au primit peste 12 miliarde
dolari. Reconversia industriei europene a fost foarte rapidă, astfel că în 1947 producția a crescut cu 64%.
• Ca urmare a refacerii statelor democratice, in Estul Europei, URSS a creat CAER ( Consiliul de Ajutor Economic
Reciproc) în 1949.
• Economia mondială a cunoscut, până în 1973 o creștere spectaculoasă. SUA asigurau 25% din totalul producției
industriale la nivel mondial. URSS ajunge a doua mare putere industrială a lumii, iar Japonia a treia.
• Apar ramuri noi în industrie: electrocasnice, mase plastice, aeronautica, aviația, electronica, industria IT,
robotica.
• În agricultură tot SUA dețin supremația, urmate de URSS.
• Dezvoltarea economiei necesita folosirea unor noi resurse energetice. Astfel, crește nevoia de petrol și se caută
noi surse de acest fel.

Populație și societate
• La începutul secolului XX populația planetei numara aprx. 2 mld locuitori. În 1990 existau 5, 3 mld, iar astazi sunt
circa 7 mld locuitori.
• Statele totalitare au promovat o politica natalistă, încurajând familiile cu mulți copii.
• În ultimul sfert al sec. XX în Europa natalitatea a scăzut, dar în Asia (China, India) a crescut. Astfel, populația
europeană a îmbătrânit, lucru ce are consecințe sociale și economice grave.
• Populația este repartizată inegal, dar s-a remarcat dupa al Doilea Război Mondial, creșterea progresivă a
populației urbane.
• De asemenea s-a remarcat specializarea populației pe anumite sectoare de activitate (economie, servicii,
instituții)
• În epoca contemporană familia și-a pierdut din importanță. Se observă scăderea nr. de căsătorii precum și
creșterea ratei divorțurilor. Statutul femeii în societate se modifică, ea dorind să fie egala bărbatului.
• În viața cotidiană, oamenii au un standard mediu de viață iar cu timpul, a apărut distincția dintre public și privat.

S-ar putea să vă placă și