Pentru un tip de bază de produs este important să se caracterizeze croiala produsului.

Croiala este o caracteristică constructiveă a unui tip de produs şi este determinate de modul de
divizare a suprafeţei produsului, considerat înveliş al corpului în elementele lui

principale, cu rol de îmbrăcare (acoperire protejare) a corpului. Aceste elemente principale sunt: faţa,
spatele şi mâneca, la produse cu sprijin pe umeri şi respectiv faţa şi spatele, la produse cu sprijin în talie.
La produsele cu sprijin pe umeri, prin croială se înţelege, în primul rând, modul de divizare (respectiv
asamblare) a mânecii (învelişul membrelor superioare), de faţa şi spatele produsului (care acoperă
trunchiul). În funcţie de prezenţa, modul de dispunere şi forma liniei de asamblare dintre corpul
produsului (faţa şi spatele) şi mânecă, se deosebesc trei tipuri de croieli de bază: clasică, raglan şi
chimono şi două tipuri de croieli derivate: croiala combinată şi croiala modificată. Croiala clasică, este
caracteristică produselor la care mâneca este croită separat, iar răscroiala mânecii (în care se va asambla
mâneca cu corpul), trasată pe faţa şi spatele produsului, se dispune la graniţa naturală de îmbinare
dintre trunchi şi braţe. Datorită acestui mod de dispunere a liniei răscroielii mânecii, perimetrul capului
mânecii este mai mare decât perimetrul răscroielii şi acest fapt condiţionează tehnologia de asamblare a
mânecii cu corpul produsului. Forma spaţială a mânecii se poate realiza dintr-un număr diferit de repere.
Croiala raglan este specifică produselor la care răscroiala pentru mânecă porneşte din răscroiala gâtului
(la raglanul clasic) şi ajunge în zona axilelor, mâneca preluând parţial sau total zona superioară a
produsului, îmbinarea dintre faţă şi spate pe linia umerilor, specifică croielii clasice, este transferată
elementului mânecă, constituit, şi în cazul acestei croieli, dintr-un număr diferit de repere. Croiala
chimono este acea croială la care lipseşte linia de răscroiala (de divizare dintre corp şi mânecă), astfel că
mâneca şi faţa, respectiv spatele produsului, sunt indivizibile. Croiala combinată rezultă din asocierea a
două dintre cele trei croieli de bază (clasică + raglan, clasică + chimono, raglan + chimono) în unul şi
acelaşi produs, caracterizat prin aceea că faţa şi spatele au croieli diferite. Croiala modificată este o
croială derivată de la croiala clasică, la care mâneca este croită separat, dar răscroiala în care se aplică
este deplasată faţă de graniţa naturala trunchi-braţe (cel mai frecvent spre braţe, prin prelungirea liniei
umerilor), răscroiala este mai adâncă, iar curbura conturului mai atenuată. Perimetrul capului mânecii
este practic egal cu perimetrul răscroielii mânecii iar, pe măsură ce nivelul liniei de răscroială coboară (în
raport cu nivelul axilelor pe corp), înălţimea capului mânecii se micşorează

Croiala produselor cu sprijin pe umeri poate fi mai departe diferenţiată şi prin modul tipic de divizare pe
tipuri de produse (faţa şi spatele) prin linii longitudinale, respectiv transversale (fig. VII.5.9). De exemplu,
la sacoul clasic pentru bărbaţi, croiala tipică a corpului este: spate din două repere, clin lateral şi faţă, la
care se asociază mâneca de croială clasică formată din două repere (fig. VII.5.10). La produsele cu sprijin
în talie, croiala este dată de modalităţile de divizare (asociere) ale celor două elemente principale, faţa şi
spatele. Croiala clasică – tipică – este specifică produselor la care faţa şi spatele se croiesc separat şi se
asamblează prin cusături laterale, la fustă, respectiv cusături exterioare şi interioare, la pantaloni. La
fustă, respectiv pantaloni, croiala modificată presupune absenţa cusăturii laterale, respectiv exterioare,
deci faţa şi spatele sunt indivizibile. Croiala modelelor produsului fustă, respectiv pantaloni, se va
diferenţia mai departe prin modul de divizare longitudinală şi sau transversală a feţei, respectiv spatelui
 Particularităţi în proiectarea produselor de îmbrăcăminte confecţionate din tricot

Toate produsele de îmbrăcăminte confecţionate din tricot pot fi clasificate în patru categorii, în
dependenţă cu metodele generale de fabricaţie: – produse obţinute complet din repere croite; –
produse confecţionate din repere semiconturate sau croite din tricot realizat sub formă de panouri; –
produse confecţionate din repere conturate; – produse obţinute integral prin tricotare. Deşi produsele
aparţinând ultimelor două categorii deţin o pondere însemnată, totuşi se apreciază că peste 60% din
produsele de îmbrăcăminte confecţionate din tricot se obţin prin asamblarea reperelor croite din tricot
metraj sau panouri. Croirea materialelor tricotate se distinge prin relativă simplitate, nu limitează
posibilităţile de lărgire a sortimentului, permite proiectarea produselor de diferite forme şi modele.
Proiectarea constructivă a produselor de îmbrăcăminte 965 Construcţia tiparelor pentru reperele
componente ale acestor produse se face pe baza principiilor generale ale metodei geometrice de
proiectare a produselor de îmbrăcăminte. Datele iniţiale în acest caz sunt indicatorii dimensionali ai
corpurilor tip, modelul produsului şi proprietăţile tricoturilor. Proprietăţile tricoturilor au o importanţă
deosebită pentru stabilirea adaosurilor constructive. Valorile acestora vor trebui astfel stabilite încât să
asigure forma dorită a produsului finit, confortul la purtare, să menţină aspectul exterior corespunzător
pe toată durata de viaţă a produsului. Cea mai importantă proprietate a tricoturilor, care le deosebeşte
de alte materiale textile, este capacitatea de alungire sub acţiunea unor forţe de întindere relativ mici.
La încetarea acţiunii acestor forţe, tricoturile au tendinţa de a reveni la forma şi dimensiunile iniţiale.
Revenirea la starea iniţială este determinată de elasticitatea tricotului, care, la rândul său, este
dependentă de tipul firului utilizat, de parametrii de structură, parametrii procesului tehnologic de
finisare şi de mărimea forţei de întindere aplicată materialului. Din acest punct de vedere, se poate
considera că deformaţia totală la întindere a materialului tricotat este formată din două componente: –
deformaţie convenţional-elastică (compusă din deformaţia elastică instantanee şi deformaţia întârziată
cu perioadă mică de relaxare); – deformaţia convenţional-remanentă (compusă din deformaţia elastică
întârziată cu perioadă mare de relaxare şi deformaţia plastică). Pornind de la aceste considerente, se
consideră oportună stabilirea valorilor adaosurilor constructive prin parcurgerea a două etape succesive:
– stabilirea adaosurilor iniţiale, în dependenţă cu indicatorii dimensionali ai produselor (stabilite în
diferite acte normative – STR, NI etc.), destinaţia produselor (lenjerie, articole de corsetărie, produse de
îmbrăcăminte exterioară, îmbrăcăminte pentru sport etc.) şi rigiditatea la întindere a tricoturilor,
respectiv luarea în consideraţie a unei presiuni prestabilite pe care produsul de îmbrăcăminte trebuie să
o exercite asupra corpului; – definitivarea adaosurilor constructive în funcţie de deformaţiile
convenţional-remanente ale tricoturilor ce urmează să fie confecţionate. Această componentă a
deformaţiei totale de alungire se dezvoltă în special în timpul procesului de purtare a produsului de
îmbrăcăminte, iar determinarea concretă a valorilor sale în etapa de proiectare constructivă este
complexă, prin faptul că procesul de purtare este caracterizat de cicluri de solicitare ce alternează cu
perioade de relaxare, variabile ca durată şi intensitate, ceea ce este dificil de reprodus în condiţii de
laborator (se poate utiliza totuşi în acest scop solicitarea multiplă uniaxială a epruvetelor sub alungire
constantă, cu respectarea metodologiei de încercare şi calcul a deformaţiilor convenţional-remanente
prevăzută de STAS 9487-73). Luarea în consideraţie, la construcţia tiparului, a deformaţiilor
convenţional-remanente apărute în procesul de purtare, pe direcţia şirurilor de ochiuri, se poate face
prin două procedee: – micşorarea dimensiunilor transversale (proiectate iniţial) corespunzător
deformaţiei convenţional-remanente; – adoptarea pentru adaosul iniţial a unor valori mai mari, astfel
încât în procesul exploatării produsului să se micşoreze solicitările de alungire ale tricotului. Ambele
procedee se pot aplica diferenţiat, pentru diferite tipuri de produse, în funcţie de importanţă estetică şi
funcţională a formei produsului finit. Pentru produsele de îmbrăcăminte exterioară, în special, se
recomandă primul procedeu. Acest fapt se poate considera corect, deoarece cea mai mare parte a
deformaţiilor convenţional-remanente (70–80%) se acumulează după primul ciclu de solicitare a
materialului, deci produsele, în chiar primele minute şi ore de purtare, vor primi o mare parte din
majorarea necesară 966 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – CONFECŢII TEXTILE dimensiunilor sale
transversale. Metoda descrisă va garanta obţinerea de produse corespunzătoare din punct de vedere
dimensional numai pentru tricoturile cu deformaţii convenţional-remanente mai mici de 6%. Pentru
materialele cu deformaţii mai mari, va fi necesară utilizarea unor procedee constructiv-tehnologice
speciale, de stabilizare a formei produsului. Proprietăţile negative ale tricoturilor (deşirabilitate, rulare la
margini) vor trebui luate în consideraţie la împărţirea produsului în elemente şi repere, astfel încât
numărul liniilor de asamblare din produs să fie minim. Produsele confecţionate din suprafeţe textile
tricotate prezintă de obicei un număr relativ redus de repere, care se caracterizează printr-o accentuată
tendinţă spre geometrizarea formelor acestora. Actele normative care reglementează confecţionarea
industrială a acestor produse de îmbrăcăminte precizează un număr, mai mare sau mai mic, de
dimensiuni specifice diferitelor categorii de produse şi nu precizează, de regulă, dimensiunile corpurilor
tip reprezentative. Activitatea de elaborare a tiparelor produselor de îmbrăcăminte confecţionate din
tricoturi se poate sistematiza, în scopul scăderii duratei acestei activităţi, prin elaborarea, pentru toate
categoriile de produse, de baze constructive pentru diferite tipuri de tricoturi. În cadrul acestor baze
constructive, modelele se pot diversifica foarte mult, prin realizarea de secţiuni, combinarea diferitelor
tricoturi, utilizarea reperelor de culori diferite, a reperelor cu rol de ornamentare, finalizarea diferită a
răscroielii gâtului, a mânecii şi a terminaţiei etc. De asemenea, existenţa unor baze constructive permite
elaborarea de noi tipuri constructive doar prin modificarea direct pe baza existentă a diferitelor linii de
contur şi obţinerea formei definitive pentru alt tip de croială. Se exemplifică, în continuare, construcţia
tiparelor de bază pentru o serie de tipuri de produse specifice sortimentului de îmbrăcăminte
confecţionată din tricot