Principalii factori destabilizatori ai

sistemului socio-economic uman

În cadrul raportului dintre organismul uman şi mediul său înconjurător, alcătuit
din mediul natural un rol deosebit de important revine mediului artificial, creat
şi dezvoltat de om. În totalitatea sa mediul construit de om formează ceea ce
numim habitat uman. De-a lungul timpului acesta a îmbrăcat amprenta epocii
respective sau a corespuns treptei de dezvoltare economică şi socială a societăţii
umane. Sunt caracteristice astfel formele de organizare inclusiv cele de igienă,
pentru cetatea antică, oraşul medieval sau metropola de astăzi.
Progresul social şi ridicarea nivelului de viaţă s-a asociat cu o enormă creştere a
exigenţelor privind locuinţa. Construcţia şi întreţinerea edificiilor locative este
determinantă în formarea condiţiilor de trai, în eficacitatea odihnei, în
menţinerea şi promovarea sănătăţii populaţiei.
Datele statistice au relevat o strânsă legătură între condiţiile de locuit şi starea
de sănătate. Morbiditatea în rândul populaţiei care locuieşte în condiţii
neigienice este simţitor mai înaltă decât la cei cu habitat bun. În blocurile
locative contemporane omul este expus unui complex de factori ambientali –
spaţiali, fizici, chimici condiţionat de conceperea în plan, calitatea materialelor
de construcţie şi de finisare, de utilizarea sanitaro-tehnică a clădirilor, de
regimul de exploatare a lor.

Problemele de igienă a habitatului uman sunt complexe. Ele sunt înserate în

programele generale de urbanism şi pot fi rezolvate numai cu aportul
specialiştilor de diverse profiluri (arhitecţi, constructori, medici igienişti,
economişti etc.). În programele de habitat trebuie aplicate toate principiile
generale ale igienei publice.Pentru asigurarea bazelor raţionale de construcţie şi
dezvoltarea colectivităţilor sunt necesare estimări prelungite urbanistice privind
factorii naturali, economico-sociali şi populaţionali ai zonei destinate acestui
scop.
Factorii naturali cuprind relieful, caracteristicile solului, sursele de apă, clima,
vegetaţia, izvoarele termale etc. În funcţie de aceştia se vor asigura factorii
naturali de sanogeneză, mai ales în zonele locuinţelor, alimentarea cu apă a
colectivităţilor şi se vor face amenajările administrativ-economice pe care
acestea le permit cel mai bine.
Factorii social-economici – sunt constituiţi din bogăţiile solului, subsolului,
existenţa sau posibilitatea creării căilor de acces către alte localităţi,
posibilităţile de amplasare a unor baze sportive, profilul dominant de producţie
etc. Ei contribuie la creşterea nivelului economic de viaţă al locuitorilor.Factorii
populaţionali – privesc densitatea populaţiei, structura pe grupe de vârstă, sex,
profesie etc., dinamica populaţiei (natalitate, mortalitate, excedent), starea de
sănătate (profiluri de morbiditate, prevalenţe etc.).
Problema locativă este una dintre cele mai stringente probleme ale civilizaţiei.
Ea este una din premisele tridimensionale ale materialităţii care asigură nu
numai condiţiile normale de existenţă a omului, dar şi participarea lui activă în
viaţa de producere, cultură şi comunitară.Asigurarea condiţiilor optime ale
mediului interior al locuinţei este imposibilă fără respectarea exigenţelor
igienice, care prevăd un complex de măsuri arhitectural-urbanistice şi mijloace
tehnice de neutralizare a factorilor negativi şi de potenţare a celor sanogeni. Un
rol important în această ordine de idei aparţine aprobării planurilor de urbanism
(plan general de dezvoltare a centrelor populate), care prevede zonarea
funcţională a teritoriului unui centru populat.
Teritoriul fiecărui centru populat, atât de nivel rural cât şi de nivel urban este
divizat în următoarele zone funcţionale:
– zona de locuinţe;
– zona industrială;
– zona administrativă;
– zona de agrement.

Igiena locuinţei.Progresul social şi ridicarea nivelului de viaţă s-au asociat cu o

enormă creştere a exigenţelor privind locuinţa. În prezent, nu este suficient să se
considere numai că ea oferă adăpost, ci trebuie să se ţină cont de toate rolurile
pe care le îndeplineşte:
– păstrarea stării de sănătate şi protejarea împotriva îmbolnăvirilor;
– asigurarea desfăşurării vieţii de familie şi creştere a copiilor;
– favorizarea repausurilor şi activităţilor creatoare;
– asigurarea confortului psihic şi mintal.
Confortul termic al locuinţei este determinat de:
● calitatea materialelor de construcţie;
● capacitatea de termoizolare a pereţilor externi;
● calitatea inferioară a lucrărilor de construcţie:
– ermetizarea insuficientă a blocurilor, uşilor şi ferestrelor;
 – sporirea suprafeţelor sticluite;
– instalaţii de termoficare şi ventilaţie defectuoase.
Cele mai frecvente condiţii de habitat necorespunzătoare, care favorizează
îmbolnăvirile în locuinţă sunt:
❏ lipsa radiaţiilor luminoase şi ultraviolete – creează condiții pentru bolile
respiratorii, infecţioase, cu transmitere aeriană, tusea convulsivă,
meningita etc., rahitism şi tulburări de vedere;
❏ umezeala şi frigul – favorizează bolile “a frigore”, bolile reumatice şi
cardio-vasculare;
❏ lipsa instalaţiilor tehnico-sanitare –contribuie la crearea stărilor insalubre,
condiţia principală de transmitere a bolilor infecțioase digestive,
transmise prin intermediu rozătoarelor etc.;
❏ supraaglomerarea – contribuie la transmiterea tuturor bolilor infecţioase,
printre care tuberculoza care este de o gravitate deosebită. OMS arată că
în locuinţele supraaglomerate tuberculoza are o frecvenţă de 20% printre
locuitori;
❏ radioactivitatea materialelor de construcţie a locuinţei (conţinutul de
radon);
❏ finisajul necorespunzător din interior;
❏ intreţinerea neigienică (necorespunzătoare).

Problemele principale ce ţin de habitatul uman:

● Contaminarea spaţiului locativ prezintă un pericol chiar mai mare decât
poluarea mediului ambiant extern;
● Poluarea spaţiului locativ afectează femeile şi copiii, bolnavii şi
vârstnicii, deoarece aceştia petrec mai mult timp în interiorul casei.

Factorii care contribuie la formarea “locuinţei bolnave”:

1. Izolarea;
2. Ferestrele şi uşile ermetice;
3. Fumatul;
4. Utilizarea lemnului, deşeurilor forestiere, materia vegetală şi
excrementele animale folosite ca şi combustibil;
5. Utilizarea cuptoarelor primitive;
6. Poluarea locuinţelor cu materiale utilizate în construcţie.
Calitatea igienică a habitatului uman este determinată de interacţiunea sistemică
şi complexă a factorilor mediului ambiant şi activitatea, care schematic poate fi
reprezentată în figura ce urmează.