UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Actiunea unor factori de mediu

asupra organismelor vii

PAVELIU ELENA
IMSB-master anul I

Bucuresti, 2009
 CUPRINS

I. ACTIUNEA FACTORILOR MECANICI

1.1. Actiunea presiunii asupra organismelor vii

II. INFLUENTA TEMPERATURII

2.1. Transferul caldurii
2.2. Efecte ale variatiilor de temperatura

III. ACTIUNEA FACTORILOR ACUSTICI

3.1.Elemente de fizica ultrasunetelor
3.2. Efectele ultrasunetelor

IV. ACTIUNEA OSCILATIILOR APEI

V. ACTIUNEA RADIATIILOR

2
 Introducere

Sanatatea fiecarui om este influentata de sanatatea mediului: fiecare om afecteaza mediul in

care traieste. Mediul inconjurator este constituit din totalitatea factorilor biotici (relatii care se
stabilesc in cadrul populatiei (speciei) sau intre specii diferite) si abiotici (factorii geografici - pozitia
geografica exprimata prin latitudine, longitudine, altitudine, expozitie; factorii fizici - lumina,
temperatura, umiditate; factori chimici – substantele chimice din aer, apa, sol). Starea mediului
inconjurator este pe an ce trece tot mai ingrijoratoare: spatiile impadurite se reduc, solurile agricole
se degradeaza, stratul de ozon este mai subtire, numeroase specii de plante si animale au disparut,
efectul de sera se accentueaza. In general se poate afirma ca tarile cele mai dezvoltate produc cele
mai mari cantitati de deseuri si poluanti consuma cantitati mari de energie si resurse naturale.
Impactul pe care aceste tari il au cu mediul natural este puternic distructiv. Se remarca astfel
existenta unei proportionalitati inverse intre nivelul de industrializare si starea mediului inconjurator.
Prin structura, amplasamentele si functiile aglomerarilor urbane se exercita o paleta de presiuni
asupra factorilor de mediu si implicit asupra starii de confort si sanatate asupra
populatiei.Desfasurarea tuturor activitatilor antropice genereaza diferite noxe ce influenteaza
calitatea factorilor de mediu.In acest context se intalneste poluarea produsa de activitatile industriale,
generarea de catre populatie a deseurilor si a apelor uzate, a noxelor mijloacelor de transport, a
poluarii sonore, precum si a poluarilor accidentale.

I. ACTIUNEA FACTORILOR MECANICI

Factori mecanici influenteaza materia vie la toate nivelele de organizare. Acestia, reprezentati
prin forte se manifesta prin:ciocniri, socuri, frecari etc, iar in fuctie de intensitatea lor pot cauza traume
ca: striviri, intepaturi, rupturi, fracuri etc.
Actiunea factorilor mecanici la nivelul macromoleculelor provoaca ruperea acestora sau
schimbarea proprietatilor coloitale.
Factori mecanic actioneaza si ca excitanci producand tropisme, adica reactia de orientare in
spatiu:
1 Pozitive - cu apropiere de excitant;
2 Negative - cu departare de excitant;
Frecarea este un factor indispensabil pentru organismele vii, insotind toate miscarile
vietuitoarelor.
Actiunea frecarii poate avea:
1 Efecte pozitive – asigura stabilitatea statica si cinetica a organismelor si posibilitatea de
locomotie a acestora.
2 Efecte negative – degradarea unei cantitati importante de energie sub forma de caldura.

1.1. Actiunea presiunii asupra organismelor vii

Presiunile produse de aglomerarile urbane afecteaza zonal calitatea vietii si a factorilor de

mediu, dar prin masurile tehnico- juridice, adaptarea si aplicarea celor mai curate tehnologii, construirea
si punerea in functiune a statiilor de epurare, mentinerea functionarii la parametrii proiectati a statiilor de
epurare existente, exploatarea in conditii de siguranta a depozitelor ecologice de deseuri, organizarea si
dotarea corespunzatoare a operatorilor de salubritate, dezvoltarea sistemelor centralizate de alimentare si
dezvoltare a spatiilor verzi, au darul de a imbunatati constant calitatea mediului, starea de confort si de
sanatate a populatiei.

3
Presiuni exercitate de zgomot si vibratii
Sursele de producere a poluarii sonore:
1 zgomotul industrial produs de diferitele unitati industrial
2 zgomotul comercial produs de diferite activitati de comert
3 zgomote date de mijloacele de transport, in special autovehicule.
4 surse din locuinte: liftul, hidroforul, instalatiile de apa sau canalizare, utilizarea diverselor
aparate ca aspiratorul de praf, masini de spalat rufe, radioul, televizorul, foenul de uscat parul, telefonul;
diversele activitati care se petrec in locuinte pot reprezenta de asemenea surse de zgomot: cantatul la
pian sau alt instrument muzical, joaca copiilor, dansul adultilor si de ce nu chiar discutiile la nivel mai
mare etc.
Actiunea asupra organismului, a zgomotului urban poate avea urmatoarele efecte:
1 leziuni la nivelul timpanului (perforatii) a urechii medii si chiar la urechea interna.
2 oboseala auditiva care consta in ridicarea pragului de audibilitate ceea ce face ca zgomotul sau
sunetele mai joase sa nu mai fie auzite.Oboseala auditiva este considerata ca un fenomen fiziologic de
fapt o masura fiziologica de protectie a organismului, respectiv a urechii, fata de actiunea nociva a
zgomotului.Si ca orice oboseala, aceasta este reversibila sau dureaza un anumit timp mai indelungat cu
cat zgomotul a fost mai puternic dupa care urechea isi revine la normal.
3 hipoacuzia - din ce in ce mai frecventa tocmai datorita zgomotului din mediul de viata care a
devenit din ce in ce mai puternic.
4 perturbari asupra curentilor bioelectrici din creier cu modificari importante ale
electroencefalogramei, modificari asemanatoare cu cele din anumite boli psihice.
5 pot apare tulburari ale aparatului circulator cu cresterea frecventei pulsului si a tensiunii
arteriale, asupra aparatului digestiv cu modificari ale motilitatii si secretiei digestive, asupra unor glande
endocrine mai ales tiroidei si pancreasului, si chiar asupra sistemului nervos insasi cu cresterea excitatiei
nervoase cu hiperreflectivitate, stari de iritatie, nervozitate, insomnie, scaderea puterii de munca mai ales
a celei intelectuale, etc.
Astazi zgomotul este incriminat ca un factor etiologic in producerea unor afectiuni ca
hipertensiunea arteriala, ulcerul, diabetul, hipertiroidiile si binenteles a diverselor tulburari psihice.O
actiune puternica o are zgomotul asupra organismului in somn atunci cand totalitatea functiilor
organismului se reduc la starea lor de baza. Organismul uman prezinta o anumita adaptare la zgomot;
lipsa zgomotului se traduce prin aparitia unor fenomene ca stari de neliniste, senzatii de izolare, de
depresiune nervoasa, de ureche infundata etc.
Presiuni exercitate de mijloacele de transport.
O atentie deosebita o acorda institutiile de protectie a mediului mijloacelor de transport destinate
transportului de substante, marfuri si deseuri periculoase. Din acest motiv in demararea procedurii de
autorizare a acestei activitati (cu impact semnificativ asupra mediului) se impun o serie de conditii ce
trebuie respectate de catre agentii economici solicitanti, in scopul prevenirii si diminuarii accidentelor
majore.
Presiunea prin variatiile ei influentiaza desfasuratrea diverselor procese ce au loc la nivelul
organismului ca sistem biologic si la nivelul organelor sau al celulelor.
Presiunea atmosferica este considerata ca factor biotrop al mediului. Actiunea biotropa a acesteia se
manifesta mai ales la valori scazute, astfel, scaderea brusca a presiunii atmosferice inaintea furtunlor,
determina la animale hipervigilenta si modifica tonusul sistemului neuro-vegetativ.
Omul poate suporta presiuni pana la 8-9 atmosfere, maniferele mici pana la 25, nevertebratele 1000, iar
unele micro-organisme pana la zeci de mii de atmosfere. In mediul sub acvatic pentu fiecare 10 m
adancime , presiunea hidrostatica creste cu cate o atmosfera.
Scaderea presiuni influenteaza organismele vii in fuctie de specie si de starea fiziologica. Insectele si
bacterile rezista mai multe zile la un vid de 10-9 mm Hg. Variatiile de presiune produc modificari si in
ceea ce priveste solvirea , schimburile de gaze dein organism, disociatia electrolitica, viteza reactiilor

4
chimice etc.
II. INFLUENTA TEMPERATURII

Temperatura influentiaza toate functiile sistemelor vii respectiv desfasurarea fenomenelor

biologice.
Din punct de vedere biofizic, temperatura este un parametru masurabil ce corespunde energiei
cinetrice medii a moleculelor unui sistem. Toate fenomenele biofizice se afla sub influenta temperaturii,
astfel difuziunea variaza direct proportional cu temperatura, iar tensiunea superficiala si vascozitatea se
modifica invers proportional cu aceasta. Actiune temperaturi se exercita pe toate nivelele.
Toate celulele sunt expuse la variatii de temperatura ale mediului ambiant. Amplitudinea acestor
variati difera in functie de conditiele in care traieste organismul respectiv. Pentu majoritatea
organismelor intervalul de temperatura la care se desfasoara activitatile metabolice celulare este cuprins
intre 10si 45 0C, fiind numit „zona biocinetica”.
Organismele care traiesc la temperaturi mai mari de 450C se numesc termofile (alge,
ciuperci,bacterii etc.). Cele care traiesc la temperaturi sub 100C se numesc criofile (pesti, nevertebratele
polare etc.).
In fuctie de valoarea temperaturii corporale, animalele se grupeaza in:
• Poikiloterme – cu sange rece
• Homeoterme – cu sange cald
La animalele poikiloterme ( pesti, amfibeni, reptile) producerea si pierderea de caldura nu sunt
reglate, pentru ca temperatura corpului acestora variaza cu temperatura mediului inconjurator.
La animalele homeoterme ( pasari si manifere) producerea si pierderea de caldura sunt reglate
asfel incat temperatura interna a corpului este mentinuta la valori constante (37-410C).
Sistemul de termo reglare determina producerea sau eliminarea de caldura din organism prin 2
mecanisme:
• Termogeneza – producerea de caldura
• Termoliza – pierderea de caldura
Temperatura joaca un rol important asupra plantelor si animalelor. Cecula vegetala si cea
animala isi desfasoara activitatea intre anumiti parametrii limita .
Pe tot parcursul perioadei de vegetatie, in sol si la suprafata solului, plantele au nevoie de o
anumita cantitate de caldura pentru desfasurarea proceselor vitale: respiratie, transpiratie, fotosinteza,
absorbtia apei.
La temperaturi scazute, radacina plantelor absoarbe greu apa si elementele chimice nutritive si nu
cresc. Aceeasi situatie se intalneste si cand temperaturile din sol nu sunt prea ridicate.
Fotosinteza se desfasoara la temperaturi cuprinse intre 1 – 50(C, intervalul optim pentru
majoritatea plantelor fiind de 25 - 30(C. La 35(C, fotosinteza scade brusc iar la 50(C inceteaza.
Limitele de toleranta ale organismelor fata de temperatura
Exista un ecart termic pe care majoritatea organismelor il suporta intre 0 si 50 grade Celsius.
Dupa gradul de adaptabilitate la variatiile de temperatura organismele se clasifica in :
1 organisme euriterme – care suporta variatii de temperatura
2 organisme stenoterme – care nu suporta variatii
Dupa capacitatea de a regla temperatura corpului in functie de mediul ambiant sunt :
1 organisme poikiloterme
2 organisme homeoterme
Adaptari ale planteLor fata de temperaturile scazute :
1 dispunerea ramurilor pe sol rezultand formatiuni vegetale pitice pt a conserva energie
2 cresterea plantelor sub forma de pernite(covor)
3 formarea tulpinilor si ramurilor in sol, la suprafata aparand numai frunzele si florile
4 trecerea sezonului nefavorabil/calduros sub forma de seminte, bulbi sau tuberculi

5
5 piederea frunzelor
Temperatura are rol in etajarea pe altitudine si definirea zonelor de vegetatie
latitudinala(stratificare termica).
Plantele se pot grupa in categorii(plante indicatoare de temperatura) :
1 plante megaterme – in medii unde t.m.a=ct >20 grade C
2 plante mezoterme – in medii unde t.m.a intre 15 – 20 gr C
3 plante microterme – t.m.a intre 0 – 15 grade C
4 plante hechistoterme – t.m.a = 0 grade C

2.1. Transferul caldurii

Procesul transferului de caldura a fost interpretat mai intai ca o scurgere a unui fluid imaterial
numit caloric ( produs fluid cand o substanta arde). In timp, datorita cercetarilor lui Rumford si Joule,
ideea teoriei caloricului s-a schimbat treptat, rezultand ca scurgerea caldurii este de fapt un transfer de
energie.
Studiul propagarii caldurii urmareste determinarea relatiilor cantitative. Intereseaza
determinarea energiei termice maxime care poate fi transmisa prin unitatea de suprafata, obtinerea
randamentului optim de utilizare a unor surse de caldura sau reducerea la minim a trecerii unui flux
termic printr-o anumita suprafata. Propagarea caldurii se poate realiza în urmatoarele moduri:
1 Conductie termica
2 Convectie termica
3 Radiatie termica

2.2. Efecte ale variatiilor de temperatura

Depasirea nivelului superior de temperatura antreneaza moarea rapida a celulelor datorita

denaturarii termice a compenentilor celulari, adica degradari ireversibile a conformatiei spatiale ordonate
a polimerilor prin ruperea legaturilor de hidrogen si anularea fortelor care mentin structurile.
Daca temperatura scade brusc sub 00C atat interiorul cat si exteriorul celulelor se formeaza in
cristale de gheata. Cristalele rup structurile citoplasmatice si nuclear si astfel celulele mor.
Efortul organismelor vii de a face fata regimului termic aflat adesea la limite extreme ale viati
ori supus variatiilor sezoniere ale mediului inconjurator a dus la o serie de adaptari pe cat de ilustrative
pe atat de senzationale.
Tot ce constituie o componenta a metabolismului intr-un sens ori altul este adanc afectata de
variatiile de temperatura. Tensiunea superficiala a celulei si tesuturior se gaseste in raport invers
proportional cu crestere temperaturi. Este firesc deci ca si vascozitatea celulara se manifeste o aceeasi
invers proportionalitate o data cu cresterea temperaturi.

a) Temperatura mediului teresturu

Pentru ca atmosfera terestra nu retine decat o cantitate neglijabila din energia radinta solara, cea
mai mare parte o acesteia ajunge la suprafata terestra, ale carei componente sunt solul si apele.
Transformand energia radianta solara in energie calorica, suprafata terestra se incalzeste devenind o sura
de caldura atat penttru straturile inferioare cat si pentru atmosfera.
Energia solara este transportata la suprafata pamntului prin intermediul a trei tipuri de radiatii
electromagnetice:
1 Infrarosii
2 Vizibile
3 Ultraviolete

6
 Dupa ce o parte din radiatia solara este retinuta de atosfera, ea ajunge la sol sub forma de lumina
directa si difuza. Cantitatea de energie solara ce ajunge la sol depinde de durata zilei, de unghiul de
incidenta si de transparenta aerului.
Incalzirea solului si propagarea caldurii in profunzimea lui depind de valorile conductibilitatii
calorice si caldurii specifice a solului, care variaza in fuctie de cantitatea de aer si de apa din acesta.
Temperatura suprafetei solului inregistreaza doua tipuri principale de variatii:
1 Neperiodice – determinate de modificarile rapide ale factorilor meteorologici
2 Periodice – se subdivid dupa perioada de timp in care se produc:
Ø Variatiile anuale – ale temperaturii suparafetei solurile inregistreaza un max si min care se
plaseaza in perioade de timp diferite in fuctie de zona geografica.
Ø Variatiile diurne

b) Temperaturile extreme in mediile naturatle

In mediul acvatic temperatura nu poate sa coboare sub puctul de inghetare , ceea ce inseamna ca
in lacuri temperatura min este de 00C, iar in oceane de -2,50C din cauza salinitatii crescute.
Temperaturile max ale mediului acvatic variaza in limite mai largi, mai ales in fuctie de
dimensiunile subunitatilor acestuia. Astfel, la suprafata oceanului cele mai ridicate temperaturi ala apei
sunt de 320C respectiv 360C. Nivelul max al temperaturii este si mai ridicat in apa smarcurilor formata in
zona litorala dupa reflux si in apele dulci cu adancime redusa.
Pe sol cele mai scazute temperaturi sunt de -710C si-600C. Polul frigului se gaseste in Antartica
unde in august in 1960 sau inregistrat -88,30C.
In ceea ce privesc temperaturile max acestea se gasesc in zona tropicala astfel intalnim
temperaturi de pana la 560C.

III. ACTIUNEA FACTORILOR ACUSTICI

3.1.Elemente de fizica ultrasunetelor

Termetul de ultrasunet defineste o oscilatie mecanica a uini mediu solid, lichid sau gazos a
acarui frecventa este mai mare decat frecventa limita superioara perceptibila de urechea omului, adica
16kHz / 20kHz.
Limita superioara a frecventei ultrasunetelor se gaseste la aprozimativ 1000 MHz si este impusa
de considerente de ordin praactic legate de generarea lor. In orce mediu elastic propagarea undelor
ultrasonore se face printr-o succesiune de comprimari si destinderi, care corespund frecventei undei.
Cand ultra sunetul se propaga intr-un mediu si atinge o suprafata cu un al 2 mediu o parte din
energie este transmisa in aceasta din urma, in timp ce restul se reflecta cu o schimbare de facza in primul
mediu.

3.2.. Efectele ultrasunetelor

Efectele fizice sunt:

1 Mecanice
2 Electrice
3 Optice
4 Chimice si electrochimice
5 termice
Efectele biologice
Datorita directivitatii in propagarea ultrasunetelor este posibila concentrarea unei energii relativ
mari intr-un spatiu limitat.

7
 In tesuturile materiei vii pentru doze terapeutice apare o pseudo-cavitatie. Tesuturile traversate
de ultrasunete sufera o serie de efecte:mecanici, termice si chimice.
Efectele termice apar sub forma ridicarii temperaturii tesuturilor iar cele chimice influenteaza
reactiiile de oxido-reducere.
La o intensitate mai mare ultrasunetul provoaca coagularea aluminei dar nu influenteaza starea
serumalbuminei.
Sub efectul ultrasunetelor protoplasma celulare este supuse unor vartejuri, miscari intense, care
la nivel de tesuturi se manifesta prin spasme tetanice, apoi prin paralizarea fenomenelor vitale in sens
reversibil, apoi ireversibil daca ultrasunetele actioneaza prea intens sau un timp prea indelungat.
Efectele terapeutice
Ultrasunetele sunt utilizate datorita efectelor produse de ele direct asupra organismului si
efectelor aerosolilor carora le dau nastere.
Ultrasonoterapia are la dispozitie toata gama de frecvente ultrasunetelor. Gradul de absortie al
energiei ultasonice de pinde de frecventa astfel ultrasunetele la frecventa inalta sunt puternic absorbite
avand efect local.
Actiunile generale sunt caracteristice radiatiilor de joasa frecventa. La doze moderate, pielea, are
o permeabilitate marita pentu substante medicamntoase. Dozele mijlocii produc vasodilatatie iar cele
mari vaso constrictie. De aici rezulta ca un rol important il are dozarea si stabilirea dozei aceasta fiind
problema fundamentala a ultarasoterapiei.
Un rol important il au ultarasunetele in tratamentul starilor reumatismale, in afectiuni ale
sistemului nervos periferic, in nevralgii si nevrite.

IV. Actiunea oscilatiilor apei asupra organismelor vii

Aerul se deplasează prin mişcări verticale şi orizontale. Cauza deplasării o

reprezintă încălzirea diferită a suprafeţei terestre.Mişcările verticale pot fi
ascendente, cel c se produc în zonele permanente de minimă presiune, dar pot fi
şi descendente – în zonele permanente de maximă presiune. Cele mai cunoscute
mişcări verticale sunt aşa-numitele calme ecuatoriale. Acestea sunt mişcări
ascendente. Mişcările orizontale ale aerului se numesc vânturi şi se produc din
cauza diferenţei de presiune dintre două zone. Vântul deplasarea orizontală a
aerului dintr-o zonă cu presiune ridicată într-o zonă cu presiune joasă. Vântul are anumite caracteristici,
printre care mai importante sunt:direcţia (dinspre care bate);intensitatea (viteza cu care află) ;
instrumentele de măsurare folosite sunt girueta şi anemometrul. Girueta măsoară direcţia vântului, iar
anemometrul intensitatea.Există vânturi permanene, vânturi periodice şi vânturi neregulate.Vânturile
permanente bat tot timpul anului. Se formează între zonele de maximă presiune permanentă şi între cele
de minimă presiune permanentă. Datorită mişcării de rotaţie, aceste vânturi sunt abătute de la direcţia lor
normală (spre sud sau spre nord. Astfel, sunt deplasate spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în
emisfera sudică (raportarea se face la direcţia de deplasare. Vânturile permanente sunt: alizeele, vânturile
de vest şi vânturile polare.Alizeele sunt vânturi regulate care se formează într maximele tropicale şi
minimele ecuatoriale. Ele bat între 300 şi 50 latitudine nordică şi sudică. În timpul verii, alizeele bat între
400 şi 120 latitudine.
Vânturile pot avea şi efecte negative: distrug clădiri sau culturi agricole, atunci când sunt pra
puternice, sau pot favoriza secetei.

a. Curentii si valurile mareelor

Odata cu ridicarea si coborarea apei pe verticala au loc si miscari laterale sau orizontale,
cunoscute sub numele de curenti mareici, care sunt foarte diferiti de curentii obisnuiti ai oceanelor. In
timpul perioadei de retragere, apa este caracterizata prin calm, odihna, si este conoscuta sub numele de

8
“apa lenesa”. Un curent care se indreapta spre tarm sau in susul apei unui rau poate fi numit flux si ar
putea provoca inundatii, iar unul care se indeparteaza in largul unei mari sau unui ocean, sau curge in
directia apei unui rau, reflux.
La diferite intervale de timp, giganticele valuri care apar la marile cu deschidere la ocean,
numite si valuri mareice, lovesc malurile cu o forta uriasa, provocand pierderi de vieti omenesti si
pagube materiale. Aceste valuri nu sunt provocate de fenomenul mareic natural, ci de cutremure, eruptii
vulcanice din adancurile oceanelor si serioase tulburari ale atmosferei.
Alt fenomen relatat este “The Seiche”, care apare de obicei in lacuri sau mari fara deschidere la
ocean, cum sunt San Francisco Bay din California si Lake Geneva din Elvetia. La suprafata apei se
observa modificarea nivelului acesteia, care variaza intre cativa centimetri si mai multi metri, posibil din
cauza presiunii atmosferice sau, uneori, ca rezultat al unui soc seismic produs la mare departare. In
ultimul caz, fenomenul are efect intarziat, valurile ajungand minute, chiar ore mai tarziu.

b. Miscarile apei

Râurile Cele mai mari 15 râuri duc 1/3 din scurgerea globală de apă pe
continente. Cel mai lung e Nilul iar debitul cel mai mare îl are Amazonul.
Curgerea râurilor este foarte diferită în funcţie de pantă, configuraţia albiei
(rugozitate, formă, adâncime etc.) şi de alţi factori. Viteza de parcurs variază pe
diversele secţiuni şi este importantă de cunoscut, mai ales pentru a putea prezice
poziţia la un moment dat a unei unde de viitură sau de poluare.

În cadrul aceluiaşi râu, apa nu curge cu viteză uniformă, ci lent spre fund şi
maluri şi mai rapid spre suprafaţă şi mijloc. Dar de regulă curgerea nu e laminară
ci turbulentă iar variaţiile de pantă, lăţime, adâncime a albiei, pragurile şi
obstacolele şi alţi factori determină o curgere de mare complexitate şi
variabilitate, incluzând vârtejuri, bulboane, zone de contracurent sau
cvasistaţionare alternând cu repezişuri. Acest fapt la rândul său determină o
variaţie spaţială şi temporală a albiei râului şi curgerii apei.

V. Actiunea radiatiilor asupra organismelor vii

Radiaţia este energia care călătoreşte prin spaţiu. Razele solare sunt una dintre cele mai
cunoscute forme de radiaţie. Ele ne furnizează lumină, căldură şi bronz. Noi controlăm efectele sale cu
ochelari de soare, aer condiţionat şi haine.
Nu ar fi viaţă pe Pământ fără razele soarelui, dar recunoaştem că prea mult soare nu este un
lucru bun. De fapt poate fi periculos, deci controlăm timpul cât ne expunem. Razele solare se compun
din radiaţii într-o gamă de lungimi de undă de la razele infraroşii care au lungime de undă mare până la
lumina ultravioletă care are lungime de undă scurtă.
În spatele ultravioletelor sunt energii mari de radiaţii care se folosesc în medicină şi care există
în doze mici în spaţiu, în aer şi pe pământ. Ne putem referi la acest tip de radiaţii ca fiind radiaţii
ionizante. Ele pot cauza stricăciuni materialelor, în special materiei vii. La doze mari sunt într-adevăr
periculoase, deci este necesar controlul timpului de expunere.
Fiinţele vii au evoluat într-un mediu care a avut doze semnificative de radiaţii ionizante. Mai
mult, mulţi dintre noi datorăm viaţa şi sănătatea noastră acestor radiaţii produse artificial. Razele X
folosite în medicină găsesc probleme ascunse. Cu toţii beneficiem de o multitudine de produse şi servicii
care au devenit posibile datorită folosirii atente a radiaţiilor.
Radiaţiile de fundal sunt acele radiaţii care sunt prezente în mediu în stare naturală în mod
inevitabil. Oamenii care locuiesc în zone cu mult granit sau cu mult nisip sunt iradiaţi mai mult decât

9
alţii, pe când cei care locuiesc la altitudini înalte primesc doze mult mai mari de radiaţii cosmice. Mare
parte din radiaţiile la care suntem expuşi se datorează radonului, un gaz care se infiltrează din Pământ şi
este prezent în aerul pe care-l respirăm.
Radiaţiile provin de la atomi, elementul fundamental al materiei. Cei mai mulţi atomi sunt
stabili; atomul de C12 rămâne C12 pentru totdeauna. Anumiţi atomi se pot dezintegra într-un atom în
totalitate nou. Aceşti atomi se numesc „instabili” sau „radioactivi”. Un atom instabil are un exces de
energie internă cu rezultatul că nucleul se poate transforma spontan într-o formă mai stabilă. Aceasta o
numim dezintegrare atomică.
Radiaţiile ionizante din nucleul atomic sunt îngrijorătoare. Ele apar în
două forme: raze şi particule la frecvenţe înalte. Ra-diaţiile ionizante produc
particule încărcate elec-tric numite ioni în mate-rialele pe care le lovesc. Acest
proces se numeşte ionizare. În moleculele mari din care sunt alcătuite
organismele vii, schimbările biolo-gice cauzate pot fi importante.
Razele X şi razele γ, ca şi lumina, reprezintă energia transmisă fără
deplasarea materialului, la fel ca şi căldura şi lumina soarelui care călătoreşte prin
spaţiu. Razele X şi γ sunt virtual identice, exceptând faptul că razele X sunt produse artificial. Razele X
şi γ au mare putere de penetrare a corpului omenesc. Ca protecţie împotriva acestor raze se folosesc
bariere de beton, plumb sau apă. Particulele α se compun din doi protoni şi doi neutroni formând nucleul
atomic. Ei au încărcătură electrică pozitivă şi sunt emişi de către elementele grele cum ar fi uraniul şi
radiul la fel cu elementele produse de om. Din cauza dimensiunilor relativ mari, particulele α se ciocnesc
uşor cu materia şi îşi pierd foarte repede energia.
Cu toate că, dacă surse de particule α sunt introduse în organism prin
inhalarea sau ingerarea prafului radioactiv, particulele α pot afecta celulele
organismului. În interiorul corpului, din cauză că cedează energie într-un timp
destul de scurt, particulele α pot crea daune mai severe decât alte radiaţii.
Particulele β sunt electroni aruncaţi din nucleul atomilor. Aceste particule sunt
mai mici decât particulele α şi pot penetra peste 1 – 2 cm în apă sau ţesut uman.
Particulele β sunt emise de mai multe elemente radioactive. Ele pot fi stopate de o
foaie de aluminiu de o grosime de câţiva milimetri.
Ce cantitate de radiaţii ionizante prezintă pericol?
1 10.000 mSv (10 Sv) pe durată scurtă asupra întregului corp ar cauza stări de vomă şi scăderea
bruscă a celu-lelor albe din sânge şi moartea în câteva săptămâni; între 2 şi 10 Sv pe durată scurtă ar
cauza boli de iradiere cu posibilitatea crescută că doza ar putea fi fatală;
2 1.000 mSv (1 Sv) pe o durată scurtă este chiar deasupra limitei de a cauza boli de iradiere
imediate la o persoană cu un fizic mediu, dar cu siguranţă nu ar provoca moartea; dacă o doză mai mare
de 1.000 mSv acţionează o perioadă mai lungă de timp, nu există posibilitatea unor probleme medicale
imediate, dar creează cu certitudine posibilitatea apariţiei cancerului în anii care vor urma;
3 peste 100 mSv probabilitatea apariţiei cancerului (în contrast cu severitatea bolilor de iradiere)
creşte direct proporţional cu doza;
4 50 mSv este limita minimă la care există dovezi că produce cancer la adulţi, este de asemenea
cea mai mare doză permisă prin lege într-un an de expunere la locul de muncă;
5 20 mSv/an timp de 5 ani reprezintă limita angajaţilor la radiologie, industria nucleară, extracţia
uraniului;
6 10 mSv/an reprezintă doza maximă la care este supus un miner din minele de uraniu din
Australia;
7 3 mSv/an este doza tipică (mai mare decât cea de fundal) naturală la care este expusă populaţia
în America de Nord, inclusiv o medie de 2 mSv/an datorită radonului din aer;
8 2 mSv/an reprezintă radiaţia de fundal din surse naturale. Aceasta este aproape de doza minimă
la care este expus orice om, oriunde pe planetă;

10
9 0,3-0,6 mSv/an este intervalul tipic al dozelor de la surse artificiale, cum ar fi cele medicale;
10) 0,05 mSv/an este o fracţiune mică a radiaţiei de fundal care este ţinta pentru nivelul maxim de
radiaţie la gardul unei centrale nucleare (doza reală este mult mai mică).
Radiaţiile de fundal care apar în mod natural sunt principala sursă de expunere pentru cei mai
mulţi oameni. Nivelele oscilează între 1,5 şi 3,5 mSv/an, dar poate depăşi 50 mSv/an. Cel mai mare nivel
de expunere la radiaţii de fundal care a afectat un număr mare de oameni a avut loc în Kerala şi statul
Madras (India) unde, aproximativ 140.000 oameni au fost expuşi la o doză de peste 15 mSv/an de
radiaţii γ pe lângă o cantitate similară datorită radonului. Nivele comparabile s-au măsurat în Brazilia şi
Sudan cu o expunere medie de până la 40 mSv/an. În mai multe locuri din India, Iran şi Europa nivelul
radiaţiilor de fundal depăşeşte 50 mSv, până la 260 mSv (în Ramsar, în Iran). Dozele acumulate de-a
lungul vieţii datorate radiaţiilor de fundal ajung la mii de mSv. Cu toate acestea, nu există dovezi că ar
exista probleme de sănătate datorate nivelului ridicat de radiaţii.
Radiaţiile ionizante sunt generate de industrie şi de medicină. Cea mai cunoscută sursă de
radiaţii sunt aparatele de radio-grafie, folosite în medicină. Radiaţiile din surse naturale contribuie cu
aproximativ 88% din doza anuală asupra oamenilor, pe când procedurile medicale cu 12%. Efectele
radiaţiilor naturale nu diferă de cele artificiale.
Radiaţiile sunt foarte uşor de detectat. Există o varietate de instrumente simple, sensibile,
capabile să detecteze mici cantităţi de radiaţii naturale sau artificiale. Există patru căi prin care oamenii
se pot proteja de sursele cunoscute de radiaţii.
1. limitarea duratei expunerii: pentru oamenii care sunt expuşi la radiaţii pe lângă cele de fundal
datorită naturii muncii lor, doza este micşorată şi riscul îmbolnăvirii în principiu eliminat prin limitarea
duratei expunerii;
2. distanţa: la fel cum căldura unui foc este mai mică cu creşterea distanţei, şi intensitatea
radiaţiilor descreşte direct proporţional cu distanţa de la sursă;
3. bariere: barierele de plumb, beton sau apă oferă o protecţie bună împotriva radiaţiilor penetrante
cum ar fi radiaţiile γ. Prin urmare, materialele radioactive sunt adesea depozitate sau mânuite în apă sau
cu ajutorul roboţilor în camere construite din beton gros sau cu pereţi îmbrăcaţi în plumb;
4. depozitare: materialele radioactive sunt izolate şi ţinute în afara mediului. Izotopii radioactivi
(de ex. cei pentru medicină) sunt eliminaţi în încăperi închise, în timp ce reactoarele nucleare
funcţionează într-un sistem cu bariere multiple care împiedică scurgerile de material radioactiv.
Camerele au o presiune atmosferică scăzută, astfel încât orice scurgere ar avea loc nu ar ieşi din
încăpere.
Cele mai multe ţări au propriul sistem de protecţie radiologică care deseori se bazează pe
recomandările comisiei internaţionale cu privire la protecţia radiologică (ICRP). Cele trei capitole din
recomandările ICRP sunt:
• justificarea: nici o activitate nu trebuie adoptată decât dacă produce un beneficiu pozitiv;
• optimizarea: toate expunerile trebuie menţinute la un nivel cât mai mic, acceptabil;
• limitarea: expunerea indivizilor nu trebuie să depăşească limitele recomandate;
Protecţia împotriva radiaţiilor este bazată pe recomandările ICRP atât pentru categoriile
ocupaţionale şi cele publice.
Expunerea maximă nu trebuie să depăşească 1 mSv/an, în medie, timp de 5 ani.

BIBLIOGRAFIE:
 http://www.musif.tuiasi.ro/echipa/iromanescu/Capitolul_2.pdf
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Presiune
 http://www.termo.utcluj.ro/termoluc/Lucr02/L2.html
 http://facultate.regielive.ro/referate/fizica/masurarea_temperaturii-26427.html
 http://www.e-referate.ro/referate/Influenta_factorilor_de_mediu_asupra_organismelor_vii2007-

11
03-30.html
 http://facultate.regielive.ro/referate/ecologie/factorii_de_mediu-129072.html

12