REFERAT

La disciplina CHIMIA MEDIULUI

TEMA: Metode de studiere și apreciere а calitații aerului. Determinarea

cantității de praf din atmosferă. Poluarea cu noxe detectabile organoleptic.
A realizat: Alina Hariton, grupa E1921

Profesor: Octaviana Murgoci

CAHUL
2020
 Metode de studiere și apreciere а calității aerului. Determinarea cantității de praf
din atmosferă. Poluarea cu noxe detectabile organoleptic.

Aerul atmosferic reprezinta un element important pentru menţinerea veţii pe Terra, de

aceea de calitatea lui depinde şi calitatea vieţii în ansamblu. Aerul este unul din elementele de
bază ale mediului înconjurător şi participă în toate procesele care au loc la suprafaţa scoarţei
terestre şi în interiorul acesteea. Prin funcţiile sale aerul participă la procesele geologice,
ecologice, de reglare termică, de protecţie, obţinere a resurselor energetice, necesităţi tehnice şi
auxiliare, şi este un component al proceselor de producere cu importanţă vitală directă şi
hotărâtoare asupra sănătăţii şi capacităţii de muncă a omului, activităţii vitale a plantelor şi lumii
animale, climei, stării şi integrităţii valorilor materiale. Importanţa aerului pentru activitatea
normală a organismului este una primordiala.

Deşi societatea umană se afla într-o continuă dezvoltare prin progres tehnologic prea
putin se constientizeaza de impactul tehnologic produs asupra mediului ambiant, şi anume prin
modul de poluare cu aceşti poluanti care este unul dezastruos .

Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei sub aspectul proporţiei dintre

constituenţii săi sau prin apariţia unor noi constituenţi cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor şi
biotopului. Poluarea aerului poate fi provocată de diverse surse de poluare cum ar fi.

-după origine (naturale, artificiale);

– după formă (de volum , liniare, de suprafaţă , punctate);

-după înălţime (la sol, joase ,medii, înalte, foarte înalte);

-după regim de funcţionare (continuă, intermitente, instantanee);

-după mobilitate (fixe , mobile).

În ultimele decenii factorii antropici de poluare a aerului au început să depăşească după

amploare pe cei naturali, căpătând un caracter global. Emisiile în atmosferă a nocivelor
dăunătoare nu numai că distrug natura vie, afectează în mod negativ sănătatea umană, dar de
asemenea, sunt potenţiali de a modifica însăşi proprietăţile atmosferei, ce poate duce la
consecinţe ecologice şi climatice nefaste. Ca rezultat al impactului asupra mediului cu efect
negativ sunt precipitaţiile acide, cît şi smogul, care acţionează intens nu numai asupra

1
organismului uman şi a biosferei, dar şi asupra hidrosferei, stratului vegetativ, mediului geologic,
clădirilor şi alte obiecte tehnogene.

Tehnicile de măsurare pot fi continue sau discontinue, în funcţie de scopul lor. În cazul
măsurărilor continue se înregistrează variaţia în timp a mărimilor de interes, iar în cazul celor
discontinue se determină valori medii pe un anumit interval de timp. Măsurările se pot desfăşura
on-line şi off-line. În cazul on-line măsurarea se efectuează la faţa locului, iar în cazul off-line de
la faţa locului doar se prelevează o probă care este analizată ulterior într-un laborator, fiind
importantă asigurarea unor condiţii adecvate pentru păstrarea intactă a probei până la efectuarea
măsurătorilor. Există o mare varietate de metode şi mijloace pentru determinarea concentraţiei de
impurităţi din atmosferă,

Evaluarea calităţii aerului și stabilirea nivelului de poluare se bazează pe o serie de metode de

analiză cantitative ce au ca scop identificarea şi stabilirea concentrației diverselor gaze ce apar în
atmosferă. Metodele aplicate trebuie să rezolve 2 obstacole majore legate de analiza gazelor
atmosferice: 1. gama largă de variație a concentrație gazelor atmosferice – N2 -78%, O3 ppm =>
concentrațiile se găsesc într-o plajă de 1014 2. dimensiunile, dinamica și stratificarea atmosferei –
prelevarea de eșantioane și relevanţa acestor eşantioane pentre formularea unor concluzii.
Metodele de determinarea a concentrației constituenților atmosferice se pot clasifica în: - metode
in situ - în care o probă de aer este prelevată și introdusă într-un aparat de măsură - metode le
distanţă – în care un fascicul de energie (radiație electromagnetică, lumină) generată de pe un
avion, satelit sau de pe sol traversează porțiunea atmosferei ce este studiată. În funcţie de
comportamentul fascicului, se trag concluzii privind componentele chimie ale porţiunii.

Activitatea de supraveghere şi control a poluării atmosferei cuprinde două direcţii principale de

acţiune, una fiind detectarea prezenţei şi alta determinarea concentraţiei unor gaze toxice sau cu
pericol de explozie. Detectarea prezenţei este necesară în cazul unor erupţii accidentale de gaze
toxice sau explozibile care pot conduce la catastrofe întinse, cum ar fi defectarea gravă a unei
conducte de gaz metan sau a unei instalaţii industriale. Evident, în astfel de situaţii nu mai
contează cât este concentraţia de gaz, aceasta depăşind cu mult limitele de pericol, ci trebuie
semnalizată prezenţa gazului pentru a se lua urgent măsurile necesare pentru minimizarea
consecinţelor şi remedierea situaţiei. Determinarea concentraţiei de gaze, fie ele toxice sau

2
explozibile, este necesară în regim permanent pentru a monitoriza gradul de poluare a aerului cu
astfel de gaze. Senzorii de gaze reprezintă cele mai moderne, sigure, rapide şi ieftine mijloace de
realizare a echipamentelor pentru detectarea prezenţei şi concentraţiei unor gaze. Funcţionarea lor
se bazează pe o serie de metode de analiză electrochimice, care constau în modificarea unui
parametru electric al unui senzor în prezenţa unei reacţii chimice a gazului de analizat, mărimea
de ieşire fiind tocmai acel parametru electric, care mai departe este detectat sau măsurat prin
metode electrice specifice. Principalele metode electrochimice folosite pentru determinarea
prezenţei sau concentraţiei de gaze periculoase în atmosferă sunt următoarele:

 metoda combustiei catalitice;

 metoda adsorbţiei de suprafaţă.

 metoda depolarizării electrochimice;

Măsurarea concentraţiei de praf

Măsurarea concentraţiei de praf prin metoda gravimetrică cu GRAVIMAT SHC 502

Gravimetria cuprinde metodele de analiză cantitativă care, pentru determinarea unuia sau a mai
multor constituenţi dintr-o probă, utilizează separarea acestora (cu un reactiv specific) sub formă
de compuşi greu solubili (precipitate). Metodele gravimetrice presupun succesiunea operatiilor
următoare:

- pregătirea substanţei pentru analiza şi luarea probei;

- aducerea probei în soluţie;

- precipitarea;

- filtrarea şi spălarea precipitatelor;

- uscarea şi calcinarea precipitatelor;

- cântărirea;

- calcularea rezultatelor.

3
Poluarea cu noxe detectabile organoleptic

Poluanţii care au efectele directe- se caracterizează prin modificări promte ale morbidităţii şi
mortalităţii organismelor (monoxidul d e carbon, dioxidul de sulf oxizii de azot, hidrogenul
sulfurat, metalele grele ).

Poluanţii care au efecte indirecte- se caracterizează prin influienţă indirectă asupra mobirdităţii şi
mortalităţii organismelor (efectul de seră, ploile acide, distrugerea stratului de ozon).

Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este produsǎ de gazele
de eşapament a autovehicolelor. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în primele
2 minute de funcţionare a motorului şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament .Totuşi în
prezent vehiculele polueazǎ de 8-10 ori mai puţin decât cele care au existat în circulaţie acum 30
de ani dat fiind faptul că s-au intensificat preocupǎrile privind diminuarea poluǎrii produse de
motoarele autovehiculelor şi s-a realizat optimizarea procedeului de ardere şi prin utilizare a
dispozitivelor antipoluante.

În oraşele mari, poluarea este cauzată de transport, în categoria căruia intră: transportul rutier,
feroviar, naval, aeriantre, datoritǎ numǎrului foarte mare al acestora. Şi deoarece majoritatea
autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (aprox. 90%), se poate înţelege rolul lor
deosebit de important în poluarea oraşelor.

În ultimul deceniu ca şi în alte oraşe din Europa în Republica Moldova transportul auto, a devenit
şi continuă sa ramîna sursa principala de poluare a bazinului aerian în prezent ponderea lui
constituie 159, 0 mii tone (gaze).

Utilizarea combustibililor gazoşi (H2,CH4) previne formarea unor compuşi toxici în gazelle de
eşapament iar utilizarea metanului conduce la reducerea emisiilor toxice în atmosferă. Utilizarea
acestor gaze este eficientă pentru transportul auto din raza urbană.

Folosirea amestecurilor de combustibili spre exemplu, de gaze-benzină, această metodă permite

de a reduce emisiile toxice la funcţionrea motorului în regim staţionr, deorece în acest caz ard d
oar gazele combustibile – fenomen important pentru exploatarea transportului auto în zonele
urbane.

4
Curăţirea catalitică a gazelor de eşapament. Măsurile pentru tratarea catalitică a gazelor de
eşapament sunt necesare pentru respectarea valorilor limită ale emisiilor de noxe la arderea în
motor ,impuse de către legislaţia referitoarela gazele de eşapament. Înaite de a ajunge în aer liber,
gazele de ardere trec printr-un catalizator montat pe traseul destinat acestor gaze. În catalizator,
anumite straturi adecvate fac ca noxele existente în gazele de eşapament să fie supuse unor reacţii
chimice care să le transforme în substanţe netoxice. Sondele sa aiba utilaje adecvate să măsoară
conţinutul rezidual de oxigen din gazele de eşapament. În acest fel, amestecul aer-combustibil
poate fi reglat astfel încât catalizatorul să aibă un randament cât mai bun. De-a lungul timpului s-
au folosit diverse principii de convertire catalitică a noxelor.

Catalizatorul de oxidare. Catalizatorul de oxidare tranformă hidrocarburile şi monoxidul de

carbon, din gazele de eşapament în vapori de apă şi dioxid de carbon.