Relația omului cu natura există de când Dumnezeu a creat lumea.

Iubirea omului pentru natură este o temă des întâlnită în literatură. Un

astfel de text este poezia „Toporași” de Magda Isanos, tema naturii fiind
evidențiată de termenii din câmpul lexical al acesteia („copaci”, „toporași”,
„stejari”, „pomi”).

În această poezie, poeta își exprimă admirația și suprinderea față de

frumusețea naturii, primăvara. O secvență seminficativă este întâlnită în
strofa a doua („Copacii goi mi s-au părut încântători - Parcă-as fi vrut să-i
strâng în brațe să-i sărut”). Epitetele „goi”, „încântători” sunt ilustrative
pentru sentimentele poetei. O altă secvență semnificativă apare în strofa a
treia: „Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau așa de-albaștri,
delicați”. Epitetele „albaștri” și „delicați”, precum și comparația „ca niște
firmituri lăsate în dar” accentuând frumusețea și gingășia acestor flori
delicate. Aceeași tema a comuniunii omului cu natura este întâlnită în
opera „Bătrânul Pădurar” de Nicolae Labiș, în care bătrânul pădurar
trăiește bucuriile și durerile naturii. Pentru el, natura este o arcă al lui Noe,
iar mesajul acestuia este de a asculta natura pentru a o înțelege. În poezia
Magdei Isanos mesajul textului cuprins în ultimele două strofe este un
îndemn la prețuirea și ocrotirea naturii. Metafora: „Pentru ei, paharu-i un
sicriu” sugerează că ruperea toporașilor semnifică moartea lor.

A iubi natura înseamnă a o proteja și a avea grija de ea, sentimente

care aduc pace și bucurie în suflet. Aceste sentimente sunt redate de
versurile „și m-am întors acasă mai agale cu o oboseala fericită în pași” și
de metafora „Aveam în suflet toporași” din ultima strofa

Oamenii trebuie să apere natura și să aibă grija de ea. În acest sens,

școala noastră organizează frecvent acțiuni de curațenie și îngrijire a
parcurilor, de adunarea și reciclarea gunoaielor. Prin aceste activități ne
dezvoltăm respectul și dragostea față de semeni si de natură.

În concluzie, relația oamenilor cu natura din jur ar trebui să fie una de

prietenie, de iubire și de ocrotire.
dar și în a treia strofa: „Pe urmă-am dat de toporași lângă-un stejar erau
așa de-albaștri, delicați”.

sentimentul dominant fiind admirația eului liric față de natură față de

frumusețea naturii primăvara.