Sunteți pe pagina 1din 2

Compunere reflexivă

Redactează o compunere de 150 -300 de cuvinte în care să-ţi exprimi sentimentele cu ocazia unui
eveniment personal, social sau cultural la care ai participat.

În compunerea ta, trebuie:

-să precizezi despre ce eveniment este vorba şi contextual în care a avut loc;

-să prezinţi două aspecte care te-au impresionat;

-să ai un conţinut adecvat cerinţei formulate;

- să respecţi precizarea privind numărul de cuvinte;

O zi memorabilă

Încă din primii ani de viaţă îmi amintesc cu bucurie toate aniversările mele, deoarece de fiecare
dată părinţii şi prietenii mei reuşeau să mă surprindă. Dintre toate aniversările mele, una însă mi-a
rămas aproape de suflet…Este vorba despre aniversarea celor 7 ani.

Rememorez nostalgică, ca şi cum ar fi fost ieri, dimineaţa zilei de 15 mai a acelui an. Era o zi
minunată de sâmbătă, care se anunţa perfectă din toate punctele de vedere. Încă de la primele ore ale
zilei, soarele mângâia copacii în floare, iar zumzetul insectelor umplea aerul de note armonioase. Era
ziua mea de naştere, iar eu aşteptam cu nerăbdare să aflu cum va fi sărbătorit acest eveniment special.
Asteptam emoţionată trezirea membrilor familiei mele, când, dintr-o dată, uşa camerei mele se
deschide şi din cadrul uşii zâmbetul larg al mamei îmi bucură privirea. Mama mă felicită şi mă roagă să
mă pregătesc de plecare, căci vom merge împreună să îmi aleg un cadou. Oarecum dezamăgită, căci
aşteptam o altfel de zi, mă îmbrac şi încerc să nu îmi pierd entuziasmul de la începutul zilei…

În câteva minute, eram cu toţii în maşină şi, spre uimirea mea,pornisem spre un drum
necunoscut mie. Nelămurită, o întreb pe mama unde ne îndreptăm şi dacă a renunţat la idea de a merge
să îmi aleg cadoul. Zâmbind, mama îmi spune să am răbdare, căci vom ajunge chiar la locul unde cadoul
mă aştepta. Văzând că drumul e lung, îmi puneam tot felul de întrebări şi nu ştiam dacă să mă bucur sau
să mă întristez. Deodată, maşina se opreşte în dreptul unei cabane imense, a cărei intrare era decorată
cu baloane în zeci de culori… Nu ştiam cum să reacţionez… Tata a spus că am ajuns la destinaţie si
trebuie să coborâm. Cu inima strânsă de emoţie, am deschis portiera maşinii şi am coborât. Mama mi-a
făcut semn să intru şi, când am deschis uşa…ce să vezi? De după un paravan pe care scria mare “La
mulţi ani, Maria!”, au ieşit, cu flori în mână şi zâmbind entuziast toţi colegii mei de clasă, toţi prietenii
mei şi …doamna învăţătoare ! Nu ştiam ce să cred…eram copleşită de emoţie… Surpriza era una de
proporţii! Bucuria pe care am simţit-o era imensă! Într-un glas, mi-au urat la mulţi ani, m-au îmbrăţişat
şi au adus un tort etajat, pe care trona eroina mea preferată din desene animate… Din toate părţile
zburau confetii, iar artificiile aduse de tatăl meu completau decorul ce părea desprins dintr-un film… Nu
ştiam cum să imi exprim fericirea, care îmi cuprinsese fiecare colţişor al sufletului... M-am îndreptat
către părinţii mei, i-am îmbrăţişat si, cu lacrimi în ochi, le-am spus că sunt cei mai buni părinţi şi le sunt
profund recunoscătoare.

Petrecerea de la cabană a durat fouă zile, timp în care am experimentat diverse emoţii… Am
mers cu ATV-ul, am escaladat muntele din spatele cabanei, am admirat peisajul mirific al naturii ce ne
înconjura, am dansat şi ne-am simţit extraordinar împreună, ca o adevărată familie!

Nicio altă aniversare nu a fost mai frumoasă de atunci. .. An de an rememorez cu o deosebită


emoţie ziua în care am împlinit cei 7 ani , căci a fost o zi de neuitat!

S-ar putea să vă placă și