ETAPELE UNIFICARII ITALIEI

(1859-1870)

Unificarea Italiei s-a produs în jurul Regatului Piemont-Sardinia, condus de

dinastia de Savoia, cu capitala la Torino. Arhitecţii unificări au fost regele Victor
Emanuel al II (1849-1878) şi primul ministru, Camillo Cavour.

Primele acţiuni ale lui Cavour au vizat modernizarea regatului piemontez:

modernizarea armatei, a flotei şi a portului Genova, se construiesc căi ferate. Pe
plan extern, Cavour a obţinut spijinul Franţei conduse de Napoleon al III-lea
pentru cauza unificării Italiei. Franţa şi Regatul Piemont au fost aliate contra
Rusiei în Războiul Crimeii.

În anul 1859 a avut loc războiul dintre Piemont şi Austria. Ajutată de trupe
franceze, armata piemonteză învinge Austria în bătăliile de la Magenta şi Solferino
(1859). În urma armistiţiului de la Villafranca, Franţa primea provincial Lombardia,
pe care o ceda Piemontului, care în schimb, în 1860 îi cedează Nisa şi Savoia. Prin
tratatul de la Paris (1860), Franţa recunoştea apartenenţa la Piemont a ducatelor
italiene Modena, Parma şi Toscana, de unde fuseseră alungaţi principii austrieci,
care le stăpâneau, precum şi nordul statelor papale.

O a doua fază a unificării, un rol esenţial a jucat generalul Giuseppe

Garibaldi. Astfe, în 1860 a izbucnit o revoltă contra dinastiei Bourbon, care
domnea în Regatul celor Două Sicilii, care avea capitala la Napoli. Pe acest fond,
cu sprijinul Regatului Piemontului, Garibaldi debarcă în Sicilia, în fruntea unor
trupe de voluntar (cămăşiile roşii), cucereşte insula, apoi întregul regat.

În timpul expediţiei lui Garibaldi, Piemontul a cucerit provincial Umbria şi o

zonă din centrul Italiei, care despărţea nordul de Regatul celor două Sicilii.
Garibaldi acceptă ca sudul peninsulei cucerit de el, să treacă sub conducerea
dinastiei de Savoia.
În februarie 1861, primul parlament Italian convocat la Torino, proclamă
constituirea Regatului Italiei, constituţia piemonteză din 1848, fiind extinsă la
nivelul întregului nou stat.

Deşi unificarea Italiei a afost aproape completă, mai existau 2 probleme:

 1) Problema Romei- stăpânită de papa Pius al IX-lea, care nu dorea să renunţe
la stăpânirea sa. La Roma existau din 1849 trupe franceze, care îl protejau
pe papă.
2) Problema oraşului Veneţia, casre se afla încă sub stăpânirea austriacă.

Pe fondul războiului prusaco-austriac din 1866, deşi italienii au fost înfrânţi în

bătălia de la Custozza, au primit la sfârşitul războiului Veneţia, Austria fiind învinsă
de Prusia. În anul 1870, pe fondul războiului franco-prusac, trupele franceze
staţionate în Roma se retrag, iar armata italiană ocupă oraşul, care devine
capitală, iar papa s-a retras în palatal de la Vatican.

Anul 1870 a marcat unificarea Italiei, în afara statului au mai rămas alte
teritorii locuite de italieni, Tirolul de Sud (Trentino) şi portul Trieste. Problema
acestor regiuni nu a fost soluţionată decât în urma Primului război, când ele au
fost atribuite Italiei.