Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2. ORGANIZARE ŞI VIZIUNE______________________________________ 23
2.1. ÎNCHINAREA________________________________________ 23
2.2. SLUJIREA _________________________________________ 24
2.3. EVANGHELIZAREA ___________________________________ 26
2.4. PĂRTĂŞIA _________________________________________ 26
1 | PAGINA
1. MĂRTURISIREA NOASTRĂ DE CREDINŢĂ
Aceste trei afirmaţii rezumă felul în care vor trebui abordate învăţăturile cu care
avem tangenţă. Astfel:
2 | PAGINA
osândeşte singur în ce găseşte bine. Dar cine se îndoieşte şi mănâncă,
este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din
încredinţare, e păcat.”
1.1.1. Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu
fără greşeală şi singura noastră normă de credinţă.
Biblia sau Sfânta Scriptură, compusă din Vechiul Testament şi Noul Testament,
este insuflată de Dumnezeu (2 Tim. 3:16, 2 Petru 1:20, 21). Biblia este o descoperire
dumnezeiască făcută oamenilor. Ea a fost scrisă în diferite perioade de timp, până
la completarea ei, prin cartea Apocalipsei. Nimeni nu are dreptul să adauge, să
scoată sau să schimbe ceva din ea (Prov, 30:6, Gal. 1:8-9, Apoc. 22:18-19). Biblia este
Cuvântul lui Dumnezeu, viu şi lucrător, mai tăietor ca o sabie cu două tăişuri (Evrei
4:12).
Vechiul Testament ne arată cum Dumnezeu a pregătit venirea în lume a lui Mesia,
care este Domnul Isus Hristos (1 Corinteni 10:6; Galateni 3:24; Coloseni 2:14-17;
Efeseni 2:14-16; Evrei 8:13). Noul Testament ne arată viaţa si învăţătura Domnului
Isus Hristos care stă la temelia Bisericii lui Dumnezeu. De asemenea, Noul
Testament cuprinde învăţătura apostolilor (Rom. 10:4; 3:24; 1 Corinteni 15:12; 2 Tim.
1:13; Romani 1:16; 2 Tes. 1:8-9).
1.1.2. Noi credem într-un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
a. Dumnezeu Tatăl
S-a descoperit în vechime slujitorilor Săi ca un Dumnezeu care nu depinde de
cineva, zicând: “Eu sunt Cel ce sunt” (Exod 3:14). Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24),
viaţă (1 Tim 6:13-16, Fapte 17:25-28), lumină (1 Ioan 1:5), iubire (1 Ioan 4:8),
înţelepciune (Ieremia 10:12), dreptate şi sfinţenie (Apocalipsa 15:3 si 4:8). Dumnezeu
este viu şi veşnic (Psalmul 84:2; Deut. 33:27; Isaia 40:28), El este bun (Marcu 10:18),
desăvârşit (Matei 5:48), îndurător (Deut. 4:31, Iacov 5:11), credincioş (2 Timotei 2:13),
îndelung răbdător (Romani 2:4). El nu poate fi văzut, nici pătruns de mintea
omenească (1 Ioan 4:12, Iov 11:7-9). El poate fi cunoscut prin Isus Hristos, prin Duhul
Sfânt, prin Sfânta Scriptură (1 Ioan 5:20, 1 Corinteni 2:10-11), prin creaţiune (Rom.
1:19-20, Isaia 40:26) şi prin purtarea Sa de grijă, ce o are faţă de noi (1 Petru 5:7).
3 | PAGINA
b. Dumnezeu Fiul
Domnul nostru Isus Hristos este veşnic (Evrei 13:8). Există din veşnicie (Ioan 17:5), şi
este Unicul Fiu născut din Tatăl, “Cel întâi născut din toată zidirea” înaintea oricărei
făpturi (Coloseni 1:15-16, 17; Ioan 1:2-3). El este adevăratul Mesia (Mântuitor), care a
fost făgăduit, împlinitorul Legii şi a profeţiilor Vechiului Testament (Luca 2:26, 27). El
este Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:32) şi totodată şi Fiul omului (Matei 9:6; Marcu 2:28).
Prin Duhul Sfânt, S-a întrupat şi S-a născut prin fecioara Maria (Luca 1:34-35),
venind în lume ca om. El ne-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată (Matei 5:16; Ioan
4:23). “Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan
3:8).
Oamenii lui Dumnezeu din vechime au vorbit şi au scris Cuvântul lui Dumnezeu
fiind “mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). La Cincizecime (Rusalii), Duhul Sfânt
S-a pogorât asupra credincioşilor, după ce Domnul Isus îşi încheiase misiunea pe
pământ şi se înălţase la cer (Fapte 2:1-4). Ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi
din acea zi au fost însoţiţi de lucrări supranaturale: semne, minuni, vindecări şi
felurite daruri (Evrei 2:4, Marcu 16:17-18). El este călăuzitorul Bisericii lui Dumnezeu
nou-testamentale, din ziua Rusaliilor, (Cincizecimii), până la răpirea ei (Ioan 16:13).
Duhul Sfânt astăzi alege (Fapte 13:2; 20:28), învaţă (Ioan 14:26), umple (Fapte 2:4;
4:31), îmbracă (Luca 24:49) şi trimite în lucrare pe slujitorii lui Dumnezeu (Fapte
10:19-20, 8:29). Prin Duhul Sfânt omul primeste naşterea din nou, (Ioan 3:5-8; Tit
4 | PAGINA
3:5), primeşte viaţa veşnică (Galateni 6:8), poate trăi după voia lui Dumnezeu (Rom.
8:6-10), înţelege Sfânta Scriptură şi lucrările lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:9-14).
Dumnezeu dă darul Sfântului Duh, celor care se pocăiesc, îl ascultă şi primesc pe
Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal (Fapte 2:38; 5:32; Ioan 7:37-39). Duhul Sfânt
s-a înfăţişat sub forma unui porumbel (Matei 3:16). Umplerea cu Duhul Sfânt a fost
însoţită de manifestări fizice exterioare: limbi de foc (Fapte 2:1-4), vânt (Fapte 2:2),
cutremur (Fapte 4:31).
1.1.3. Noi credem că Domnul la început a făcut cerurile şi pământul (Gen. 1:1)
a. Cerurile
Acolo este scaunul de domnie al lui Dumnezeu (Ps. 103:19; Matei 5:34) şi locuinţa
îngerilor (Matei 18:10). Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că în al treilea cer este Raiul
lui Dumnezeu (2 Cor. 12:1-4). Domnul Isus S-a înăltat la cer şi acolo pregăteşte un
loc pentru credincioşii Săi (Ioan 14:2; Luca 24:50-51). În ceruri se află scrise numele
celor mântuiţi (Luca 10:20; Ioan 17:24).
b. Pământul
La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (Genesa 1:1), pământul era
pustiu şi gol (Genesa 1:2). Dumnezeu prin puterea şi Cuvântul Său a făcut ca în
decursul a 6 zile pământul să fie bun de locuit şi l-a dat în stăpânire omului spre
a-l umple, supune şi îngriji (Genesa 1:31; 26:28). După intrarea păcatului în lume,
Dumnezeu a blestemat pământul (Genesa 3:17-18). Din cauza răutăţii omului,
Dumnezeu a adus judecată şi pedeapsă asupra pământului, ca: pustiirea prin
potop (Genesa 6:11-13), nimicirea Sodomei şi a Gomorei (Genesa 19:12-14; 2 Petru
2:6) şi altele. De atunci încoace s-au mai petrecut diferite cataclisme, potrivit cu
cele prezise de Domnul Isus (Matei 24:7). La urmă pământul existent va da loc
noului pământ, unde va locui neprihănirea (2 Petru 3:7; Apocalipsa 21:1-4).
a. Îngerii
Îngerii sunt făpturi spirituale, create de Dumnezeu, fără păcat, puşi în slujba Sa,
(Gen. 19:15; Apocalipsa 19: 9-10). Ei îndeplinesc şi diferite slujbe “pentru cei ce vor
moşteni mântuirea” (Evrei 1:14; Luca 15:10; Fapte 10:4-6, 27; 23:24).
Îngerii sunt, totodată, şi cei care duc la îndeplinire voinţa lui Dumnezeu, executând
hotărârea mâniei Lui, în ce priveşte pedepsirea celor răi (Mat. 13:39-41, 49). Sunt
5 | PAGINA
mai multe feluri de îngeri, care poartă diferite nume, ca: Arhanghelul Mihail,
Arhanghelul Gabriel, serafimii şi heruvimii. Fiecare categorie are altă însărcinare
(Gen. 3:24; Isaia 6:6-7; Iuda v.9; Luca 1:26; Iosua 5:13-15).
El a fost biruit prin jertfa lui Isus Hristos (Ioan 14:30-31; Efes. 2:16). Soarta lui va fi
aruncarea în locul cel de foc împreună cu îngerii lui (Matei 25:41; Apocalipsa 20:10).
Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: trup, suflet şi duh
(Gen. 1:26; 2:27; 1 Tesaloniceni 5:23). Omul este o trinitate. Omul a fost creat curat şi
nevinovat; el a fost aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească (Gen.
2:15). El a fost înzestrat cu toate atributele unei fiinţe făcute după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu: sentimente, raţiune şi voinţă.
“Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: “Poţi să mănânci după plăcere
din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu
mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (Genesa 2:16-17).
Lăsându-se ispitit de diavolul, şarpele cel vechi, prin femeie, omul a călcat
porunca pe care o primise de la Dumnezeu, şi astfel, prin libera sa voinţă, a devenit
rob al păcatului, vrăjmaş al lui Dumnezeu, din care cauză a fost dat afară din Eden
şi supus suferinţei, trudei şi morţii (Gen. 3). Odată cu căderea sa, Adam a tras pe
toţi oamenii, care sunt urmaşii săi în păcat. Toţi au păcătuit (Romani 5:10-12;
Efeseni 2:1, 2). Din această pricină nimeni nu se poate mântui singur sau un frate
pe fratele său (Ps. 49:7-8). Prin Harul lui Dumnezeu, care este arătat prin Isus
6 | PAGINA
Hristos, omul poate fi scăpat din starea de robie a păcatului (Romani 5:19-21), iar
necazurile, truda şi moartea pot conlucra spre binele lui: (Rom. 8:28-30; Rom. 5:3-
4; Fapte 14:22). Păcatul venit în lume prin neascultarea primilor oameni a afectat
întreaga omenire (Rom. 5:19). Păcat este orice încălcare a Cuvântului, voinţei şi
poruncii lui Dumnezeu (Rom. 3:23; Gal. 5:19-21). Omul păcătuieşte prin omiterea
împlinirii binelui cerut de Dumnezeu sau prin comiterea lucrurilor împotriva voii
Sale.
Păcat este orice fel de faptă care întinează trupul, sufletul şi duhul: curvia şi
preacurvia, necumpătarea, trândăvia, îmbuibarea, împovărarea cu gânduri lumeşti,
gânduri rele, sinuciderea, avorturile, vorbirea de rău, vrajba, minciuna, făţărnicia,
furtul, înşelătoria, neajutorarea sfinţilor în caz de nevoie, precum şi chinuirea
animalelor (Gen. 38:2-10; Prov. 12:10; Rom. 12:13; Galateni 5:19-21; Apocalipsa 21:8).
La fel este păcat: necredinţa, nepăsarea, nesocotirea harului venit prin Isus Hristos,
lipsa temerii de Dumnezeu, luarea în desert a numelui Său, idolatria, superstiţiile,
vrăjitoriile, etc. Păcatul, odată înfăptuit, este urmat de consecinţe (Galateni 6:8). El
este boldul morţii şi atrage după sine pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu (Apoc.
22:15; 21:8). Plata păcatului este moartea (Rom. 6:23).
1.1.7 Noi credem că harul lui Dumnezeu a făcut şi face posibilă mântuirea
omului prin jertfa Domnului Isus Hristos
Harul este bunătatea şi iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, arătat prin Domnul
nostru Isus Hristos, faţă de noi păcătoşii (Ioan 1:17; Efeseni 2:4-7). Nimeni nu se
poate mântui prin propriile sale fapte sau binefaceri, şi nici prin faptele Legii
Vechiului Testament, decât prin Isus Hristos (Gal. 2:27; Efeseni 2:5-9). Harul
lucrează împreună cu credinţa. Prin har se capătă trecere înaintea lui Dumnezeu (1
Corinteni 15:9-10). Harul este sursa binecuvântărilor (Efes. 4:7-8; 1 Corinteni 15:10; 2
Corinteni 1:15; 1 Petru 4:10).
7 | PAGINA
1.1.8 Noi credem că mântuirea este condiţionată de pocăinţă, credinţă și
naştere din nou
a. Pocăința
Pocăinţa este o poruncă a Domnului Isus (Marcu 1:14-15). Ea reprezintă întoarcerea
omului la Dumnezeu de pe căile rătăcite ale păcatului (Isaia 55:7); schimbarea
totală a vieţii vechi cu una nouă, după Cuvântul lui Dumnezeu (Rom. 2:4);
schimbarea gândirii omului. Ea înseamnă căinţă pentru viaţa trăită în necunoştinţă
de Dumnezeu şi încetarea de a mai păcătui (Tit 2:11-13; Plâng. 3:39-40). “Cine îşi
ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele,
capătă îndurare” (Prov. 28:13).
Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la pocăinţă, voind să nu piară nici unul din ei
(2 Petru 3:9), ci să ajungă la mântuire (Tim 2:4). Chiar când păcătuieşte un
credincios, el este îndemnat să se pocăiască de faptele săvârşite (Apoc. 2:5; Gal.
6:1). Pocăinţa este numai atunci adevărată, când este făcută dintr-o inimă sinceră
şi curată, care caută să îndrepte pagubele şi greşelile faţă de aproapele (Luca 19:8;
Fapte 20:20-21).
b. Credința
“Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite şi o puternică
încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1; 2 Corinteni 4:18).
Credinţa vine prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17). Adevărata credinţă
porneşte din inimă (Rom. 10:9). Prin credinţa din inimă se primeşte neprihănirea
(Rom. 10:10), mântuirea (Efes. 2:8), curăţirea inimii (Fapte 15:9), iertarea (Gal. 2:16;
Efes. 2:8; Gal. 3:22), moştenirea şi dreptul de a ne numi copiii lui Dumnezeu (Gal.
3:26). Fără credinţă nimeni nu poate fi plăcut lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Credinţa
este adevărată şi activă numai atunci când este însoţită de fapte (Iacov 2:14-22).
Toţi trebuie să păstrăm credinţa care s-a dat odată pentru totdeauna sfinţilor (Iuda
v.3).
În timpul din urmă, mulţi se vor lepăda de credinţa adevărată (1 Tim. 4:1-4). Peste
cei ce refuză să creadă adevărul, Dumnezeu lasă o lucrare de rătăcire, drept
consecinţă, să creadă o minciună spre a fi osândiţi (2 Tes. 2:11-12). Pentru cei care
cred totul este posibil: iertare, vindecări de boli, etc. (Matei 8:13; Ioan 14:12).
În urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, vine credinţa mântuitoare (Rom. 10:17);
urmează pocăinţa (Fapte 2:37-38) şi naşterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu
şi Duhul Sfânt (Ioan 3:5; Iacov 1:118; 1 Petru 1:23; Tit 3:5). Cel ce este născut din nou
nu mai face ce voieşte, ci el umblă şi se lasă cârmuit de Duhul (Gal. 5:25) având în
fiinţa sa cârmuirea Duhului Sfânt (Rom. 8:1, 14). Fără naşterea din nou nu are
valoare nici credinţa (Iacov 2:19), nici cunoştinţa (Rom. 1:32), şi nici botezul în apă
(Fapte 8:13-24). Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu păcătuiesc (1 Ioan 3:9;
5:18), iar cei ce păcătuiesc nu sunt născuţi din nou (1 Ioan 3:6-10).
1.1.9 Noi credem că avem iertarea lui Dumnezeu ca urmare a primirii Domnului
Isus Hristos ca Mântuitor
Iertarea este un atribut al lui Dumnezeu prin care se dovedeşte bunătatea Lui fată
de oamenii păcătoşi, prin faptul că le şterge tot trecutul lor după ce s-au întors la
El (Fapte 10:43; 1 Ioan 1:9). Odată iertat, păcătosul devine uşurat de întreaga povară
a păcatului ce apăsa asupra conştiinţei lui şi astfel el se simte într-adevăr fericit
(Ps. 332:1-2). Deci mărturisirea păcatelor este urmată de uşurare sufletească şi
iertare din partea lui Dumnezeu (Ps. 32:5; 1 Ioan 1:9).
9 | PAGINA
1.1.10. Noi credem în făgăduinţa botezului cu Duhul Sfânt pentru toţi
credincioşii
Duhul Sfânt este promis de Dumnezeu încă prin profetul Ioel (Ioel 2:28-29).
Proorocul Ioel vorbeşte de două mari revărsări: ploaia timpurie şi ploaia târzie (Ioel
2:23). Ploaia timpurie s-a revărsat în primele secole, începând cu ziua de Rusalii la
Ierusalim (Fapte 2:2-4), iar ploaia târzie se revarsă în zilele noastre.
Duhul Sfânt purcede de la Tatăl prin Fiul (Ioan 15:26). Botezul cu Duhul Sfânt este o
pecete pentru ziua răscumpărării (Efeseni 4:30), o arvună a moştenirii (Efeseni
1:13,14), puterea de sus pentru slujba mărturisirii Evangheliei depline (Fapte 1:8). El
se deosebeşte de naşterea din nou. El se primeşte pe baza credinţei în urma
naşterii din nou şi nu poate avea loc în nici un caz înaintea acesteia (Fapte 19:1-6;
Efeseni 1:13,14). Samaritenii, ascultând predica lui Filip au primit Cuvântul şi au fost
botezaţi în apă; când a venit la ei Petru şi Ioan, aceştia s-au rugat pentru ei,
punându-şi mâinile peste ei, ca să primească Duhul Sfânt(Fapte 8:12-17).
Botezul cu Duhul Sfânt se poate primi prin şi fără punerea mâinilor (Fapte 8:17;
19:6; 10:44-46 si 2:12-17). Botezul cu Duhul Sfânt trebuie cerut (Luca 11:13). Botezul
cu Duh Sfânt înseamnă umplerea cu Duhul Sfânt (Fapte 2:4), iar botezul cu foc
(Matei 3:11) este viaţa de încercări prin care Dumnezeu trece pe cei sigilaţi (1 Petru
4:12-14 şi 16-19; 1:6,7). Botezul cu Duhul Sfânt este însoţit de semnul vorbirii în alte
limbi (Fapte 2:4; 10:46; 19:6). Prin botezul cu Duhul Sfânt vine umplerea cu putere
pentru o viaţă sfântă în slujba divină. Acest botez poate fi urmat şi de primirea altor
daruri (Luca 24:49; Fapte 1:4-8 şi 1 Corinteni 12:1-31). Botezul cu Duhul Sfânt este o
experienţă unică, iar umplerea cu el poate fi repetată (Fapte 4:3). Potrivit cu Sfânta
Scriptură, este necesar ca cei chemaţi de Dumnezeu la vestirea Evangheliei
depline mai întâi să stăruie, ca să fie umpluţi cu putere de sus, pentru ca să-I
poată însoţi semnele, minunile şi darurile Duhului Sfânt (Marcu 16:17,18; Luca 22:49;
1 Corinteni 2:1-5; Evrei 2:4).
1.1.11. Noi credem că lucrarea Duhului Sfânt se manifestă în cele nouă daruri
În urma botezului cu Duhul Sfânt, Duhul Sfânt împarte cum El voieşte diferite
daruri duhovniceşti. Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre nouă daruri, şi anume:
vorbirea despre înţelepciune, vorbirea despre cunoştinţă, credinţa, darul
tămăduirilor, putere de a face minuni, deosebirea duhurilor, proorocia, vorbirea în
felurite limbi şi tălmăcirea limbilor (1 Corinteni 12:1-10).
10 | PAGINA
Toţi credincioşii trebuie să aibă o măsură oarecare de înţelepciune, cunoştinţă şi
credinţă. Acestea prin Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 12:2; Ioan 5:39; Matei 22:29;
Romani 10:17). Darurile Duhului Sfânt sunt supranaturale şi desăvârşite în lucrarea
lor. Exemple: Fapte 8:20; 2 Petru 3:16; Marcu 16:17,18. Credinţa în Domnul Isus
Hristos care face parte din roada Duhului (Galateni 5:22) trebuie să o aibă toţi
credincioşii, însă nu toţi primesc darul credinţei (Fapte 3:16). La fel la primirea
botezului cu Duhul Sfânt, toţi credincioşii vorbesc în limbi noi, însă nu toţi au darul
de a vorbi în felurite limbi (1 Corinteni 12:29,30). Darul vorbirii în limbi se foloseşte
potrivit cu cele scrise în 1 Corinteni 14:27,28.
1.1.12. Noi credem că, atât naşterea din nou, cât şi botezul cu Duhul Sfânt
trebuie să fie urmate de roada Duhului Sfânt
Roada Duhului Sfânt este recolta unei vieţi sfinte, după ce am devenit copiii lui
Dumnezeu, născuţi din nou, cârmuiţi de Duhul Sfânt în toate privinţele (Galateni
5:22,23). Odată cu naşterea din nou Roada Duhului începe să iasă în evidentă în
viata credinciosului (1 Ioan 5:18; Tit 3:8). Fiecare credincios născut din nou, botezat
cu Duhul Sfânt trebuie să aibă din prisos în viaţa sa roada Duhului Sfânt (Galateni
5:22,23; Matei 7:16-20).
Sfânta Scriptură ne arată că bolile sunt urmarea păcatului, dar chiar dacă n-ar fi
păcătuit cel bolnav, totuşi sunt o urmare a căderii primului om (Genesa 3:13; Deut.
28:15-62; Ioan 5:14). Deoarece bolile şi suferinţele sunt consecinţele căderii în
păcat, vindecarea intră pentru cei ce cred în acelaşi plan de mântuire, ca şi
iertarea păcatelor. Domnul Isus a răstignit pe Golgota atât păcatele şi fărădelegile
11 | PAGINA
noastre, cât şi bolile şi suferinţele noastre (Isaia 53:4,5; Matei 8:16,17). Ungerea cu
untdelemn este orânduită numai pentru credincioşi. Ea se face de către prezbiteri
ordinaţi, atunci când bolnavul o cere (Iacov 5:14-16). După ungere se face
rugăciune cu punerea mâinilor (Marcu 16:17,18; 6:12,13). Biblia nu opreşte pe nimeni
să se lase consultat de medici şi să le urmeze indicaţiile în caz de boală (Marcu
2:17).
1.1.14. Noi credem în existenţa Bisericii lui Dumnezeu fondată de către Domnul
Isus Hristos ca organism unitar şi viu
Fiecare credincios, fără deosebire de rasă şi naţionalitate, născut din nou, prin
Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt, care are credinţa deplină dată sfinţilor
odată pentru totdeauna şi de acelaşi preţ cu a apostolilor (Ioan 3:5,6; Tit 3:5,6;
Efeseni 2:19-22; Iuda v. 3; 2 Petru 1:1), face parte din Biserică, numită în Cuvântul lui
Dumnezeu “Biserica lui Dumnezeu”(1 Timotei 3:15; Fapte 20:28; Matei 18:20),
Biserica celor întâi născuţi, scrişi în cer de Dumnezeu (Evrei 12:23). Menirea ei este
de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu şi învăţătura Evangheliei (1Corinteni 15:1-6; Marcu
16:15-20). Totodată ea reprezintă mireasa Domnului Isus şi Împărăţia lui Dumnezeu
(2Corinteni 11:2; Efeseni 5:25-27).
“Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi
învăţători” (Efeseni 4:11). Apostolii sunt trimişii Domnului, cu o misiune deosebită,
cum ar fi desţelenirea unui nou câmp pentru Evanghelie (Marcu 16:15-18,20). Aşa
au fost cei 12 apostoli, Pavel ca apostol al neamurilor şi alţii (Matei 10:1-4; Marcu
6:30; Romani 1:1; 11:13). Slujba de prooroc se deosebeşte de darul proorociei.
12 | PAGINA
Proorocul are cel puţin două daruri: darul vorbirii despre înţelepciune şi darul
vorbirii despre cunoştinţă. Evanghelistul este chemat să predice Evanghelia
Domnului Isus şi este însoţit de semne şi rezultate deosebite în activitatea lui prin
întoarcerea păcătoşilor la Dumnezeu. Păstorul are sarcina păstoririi credincioşilor
care compun o biserică locală după indicaţia dată lui Petru de către Domnul Isus
(Ioan 21:15-17). Toţi slujitorii reprezintă o singură treaptă spirituală, termenul de
episcop, prezbiter şi păstor priveşte aceeaşi slujbă (1 Petru 5:1,2; Fapte 21:17,28;
Filipeni 1:1).
Diaconatul a luat fiinţă ca o slujbă cu caracter administrativ (Fapte 6:1-6). Mai apoi
a căpătat pentru unii dintre diaconi, care s-au remarcat, şi un caracter spiritual
(Fapte 6:8-15; 1 Timotei 3:8-12). “Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi,
dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos
Isus” (1 Timotei 3:13).
a. Răpirea Bisericii
Credem în răpirea Bisericii înainte de arătarea Domnului Isus Hristos pe norii
cerului şi înainte de necazul cel mare (Isaia 26:20-21; Luca 21:40-44; Luca 17:34-
36; 1 Cor. 15:40-44; 1 Tes. 4:13-18). “Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu
ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). După
răpire va avea loc în cer judecata pentru răsplătirea credincioşilor (Rom. 14:10; 2
Cor. 5:10) şi apoi nunta Mielului (Apoc. 19:7-9).
Domnul Isus a venit ca Dumnezeu întrupat în om şi, după ce şi-a dat viaţa ca jertfă
de ispăşire pentru păcatele noastre, a trimis ucenicii Săi să propovăduiască
Evanghelia, iar Anticrist este Mesia cel fals, adică Satan întrupat în om şi care vine
în numele său (Ioan 5:43). El are deja mulţi ucenici în lume, care propovăduiesc fie
13 | PAGINA
necredinţa, fie învăţături false, spre a-I deschide drumul în lume (1 Ioan 2:18; Luca
18:8). După ce fiii lui Israel vor recunoaşte amăgirea, în care au fost atraşi de
Anticrist, se vor întoarce la Mesia cel adevărat, care este Isus Hristos, Domnul
nostru (Rom. 9:27-29; 11:26; Ier. 30:7).
Domnul va fi însoţit de zecile de mii de sfinţi ai Săi, care vor sta la dreapta puterii
Sale: fiara şi proorocul mincinos vor fi aruncaţi de-a dreptul în iazul de foc (Apoc.
19:20; 2 Tes. 2:3; Ier. 23:33; Mal. 4:3; Apoc. 19:21). Diavolul va fi aruncat în fântâna
adâncului, unde va fi ţinut legat timp de o mie de ani (Apoc. 20:1-3).
După aceasta vor învia toţi, fără deosebire, cei care nu au avut parte de învierea
cea dintâi (Apo9c. 20:5). Marea va da afară pe morţii care erau în ea, la fel moartea
şi locuinţa morţilor vor da şi ele înapoi pe morţii lor (Apoc. 20:13, 14), şi toţi vor trece
la judecata de la Tronul Alb (Apoc. 20:11, 12). Şi fiecare va fi judecat după faptele lui
şi după gradul cunoştinţei pe care a avut-o (Apoc. 20:12; Rom. 2:12). Cei ce nu au
fost găsiţi scrişi în cartea vieţii vor fi aruncaţi în iazul de foc (Mat. 25:32-46; Apoc.
20:15).
“Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul
dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la
Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru
bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea:
Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi
Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din
ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere,
pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apoc. 21:1-4).
15 | PAGINA
1.2. CE PRACTICĂM NOI
1.2.1. ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI
A. DISCIPLINĂ SPIRITUALĂ
Disciplina spirituală invocă practici ca planificarea timpului, studiu,
rugăciune, post, mărturisirea păcatului, închinare, slujire, călăuzire,
supunere, practicarea simplității, bunătății, sărbătoririi și a zeciuielii.
Diferenţa în lume au făcut-o oamenii care au ştiut să-şi împartă corect
timpul pe care îl au sub soare. Prin meditaţia şi studiul Cuvântului noi
sporim în creşterea noastră spirituală şi ne pregătim pe noi înşine în a
ajuta pe alţii să înveţe adevărurile Bibliei (Iosua 1:8; Ps. 1:2; 2 Tim. 2:15). Prin
rugăciune, noi experimentăm încrederea noastră în Dumnezeu, şi
recunoaştem dependenţa noastră totală faţă de El atât pentru nevoile
noastre cât şi pentru nevoile altora (Mt. 6:5-15; Luca 11:1-13; Iacov 5:13-18).
Prin postul periodic noi ne apropriem de Dumnezeu, prin a ne supune pe
noi înşine sub controlul Duhului Sfânt în toate ramurile noastre de
activitate. (Mt. 6:16-18; 9:14-17; Fapte 14:23). Prin mărturisirea păcatelor
noastre înaintea lui Dumnezeu noi suntem asiguraţi de iertare Divină (1
Ioan 1:9-10; 2:1-2). Prin închinarea noastră personală cât şi publică, noi
binecuvântăm pe Dumnezeu având partăşie cu El şi suntem binecuvântaţi
zilnic cu bogăţii spirituale şi creştere în Hristos. Am fost mântuiţi prin har şi
suntem chemaţi să fim răsplătiţi prin slujire. Suntem chemaţi să slujim.
Slujirea este iubirea pusă în practică. Prin călăuzire învățăm cum să fim
corect și concret în voia lui Dumnezeu. Prin supunere învățăm să
renunțăm la povara de a ne impune mereu propria voință. Prin simplitate
învățăm să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte
lucruri le vom primi pe deasupra. Prin bunătate învățăm să fim o
alternativă la lumea rea în care trăim. Prin sărbătorire învățăm esenţa
umblării cu Isus Hristos. El pentru asta a venit, ca noi să sărbătorim. Și nu
în ultimul rând, prin practicarea zeciuielii ne închinăm şi recunoaştem că
Dumnezeu a creat totul şi deţine totul.
B. PURITATEA MORALĂ
a) Glorificând pe Dumnezeu în trupurile noastre.
Conform Sfintelor Scripturi trupul nostru este Templul Duhului Sfânt, iar
noi trebuie să glorificăm pe Domnul în trupurile noastre (Rom. 12:1-2; 1 Cor.
6:19-20; 10:31). Acceptarea sau trăirea în păcate ca beţia, uciderea, furtul,
vrăjitoria, curvia, homo-sexualitatea, ura, invidia, gelozia, bârfa, mânia,
16 | PAGINA
vorbe murdare, comportări fireşti care nu glorifică pe Dumnezeu, etc. sunt
interzise. (Rom. 1:24; 1 Cor. 6:9-10; Gal. 5:19-20).
C. INTEGRITATE PERSONALĂ
Un creştin trebuie să fie un om de încredere şi în acelaşi timp o persoană
care să-şi respecte cuvântul dat (Mt. 5:37; 1 Petru 2:11-12). Hristos, prin
învăţătura şi exemplu Său, ne-a arătat că trebuie să iubim pe vrăjmaşii
noştri, să cinstim pe fraţii noştri şi să trăim în aşa fel încât prin felul nostru
de trăire să fie îndemnaţi să vină şi alţii la Hristos (Mt. 5:43-48; Rom. 12:10; 1
Ioan 3:16; Mt. 5:16; 1 Cor. 11:1).
D. COMPORTARE MODERATĂ
Cumpătarea sau stăpânirea de sine este una din virtuţiile de bază a
oricărui creştin (1 Cor. 9:25; Tit 1:8; 2:2). Ea face parte din roada Duhului
Sfânt în viaţa celui credincios (Gal. 5:22-23). Sfintele Scripturi ne învaţă că
toate acţiunile şi toată activitatea noastră trebuie să fie sub controlul
Duhului (Fil. 4:5-8; Efes. 4:26-29). Exercitarea autodisciplinei reflectă
puterea lui Dumnezeu în viaţa noastră (1 Cor. 9:27; 2 Petru 1:5-11). Biblia ne
arată că noi trebuie să fim sensibili la nevoile şi sentimentele altora,
17 | PAGINA
demonstrând prin aceasta dragostea noastră faţă de ei (Mt. 22:39; Rom.
12:9-21; 13:10; Fil. 2:3-5). Este necesar un control continuu asupra
comportamentului nostru în aşa fel încât să nu jignim pe nimeni (Rom.
14:13-21; 1 Cor. 8:9-13). Toleranţa şi respectul trebuie să fie caracteristici în
relaţiile noastre (Rom. 14:2-3; 1 Cor. 8:8; Efes. 4:2; Col. 3:13; 1 Tim. 4:1-5).
Unul din avantajele primare ale libertăţii noastre în Hristos este eliberarea
noastră de forţele negative (Ioan 8:32-36; Rom. 6:14; 8:2). Noi suntem
sfătuiţi a nu ne pune din nou sub robie (Gal. 5:1). Un creştin trebuie să se
abţină total de la orice lucru sau orice activitate care ar putea întina trupul
nostru, care este Templul Duhului Sfânt sau care ar putea domina şi înrobi
sufletul, care a fost făcut liber în Hristos (Prov. 20:1; Isaia 28:7; 1 Cor. 3:17;
5:11; 2 Cor. 7:1; Iacov 1:21).
E. ÎNFĂŢIŞARE MODESTĂ
Conform cu ideea biblică, modestia este o virtute spirituală lăuntrică ce dă
dezgust la orice este necurat şi nepotrivit, asigură control în gândire, se
manifestă în conduită şi în special în purtare şi îmbrăcăminte (Efes. 4:25,
29, 31, 32; 1 Tim. 2:9-10). Modestia include ceea ce se vede în aparenţa
noastră, îmbrăcăminte, vorbire, conduită şi poate fi aplicată la toate
situaţiile.
F. RESPONSABILITATE FAMILIALĂ
Familia, ca bază a relaţiilor umane, este o instituţie fundamentală pentru
societate şi Biserică (Gen. 2:18-24). Ea este de origine divină, fiind instituită
de Dumnezeu. Familiile noastre ar trebui să stabilească câteva moduri de
devotament familial şi să se străduiască să trăiască şi să menţină un
mediu creştin în cadrul familiei (1 Tim. 3:3-4; 5:8). Practicarea disciplinelor
creştine şi a virtuţiilor ei trebuiesc începute din viaţa de familie (Deut. 6:6-
7). Căsătoria este instituită de Dumnezeu şi este o unitate spirituală în care
un bărbat şi o femeie sunt legaţi de Dumnezeu pentru a trăi împreună ca
unul singur (Gen. 2:24; Marcu 10:7). Din cauza caracterului ei divin, căsătoria
18 | PAGINA
este un angajament pe viaţă. Împotriva divorţului, Biblia are argumente şi
motivaţii clare (Mt. 5:32; 19:9) Implicarea sexuală înainte de căsătorie, atât
cu viitorul partener de căsătorie, cât şi cu o alta persoană este strict
interzisă de Scriptură (Exod 20:14; 1 Cor. 6:15-18).
G. IMPLICARE SOCIALĂ
a) Fiind buni cetăţeni.
Învăţătura Sfintelor Scripturi precum şi ascultarea noastră de Dumnezeu
ne obligă a ne comporta într-un mod responsabil ca şi cetăţeni ai ţării în
care locuim (Marcu 12:13-15, 17; Rom. 13:1-7; 1 Petru 2:13-17). Sprijinim legea
civilă şi ordinea, susţinem conducătorii noştrii în respect rugându-ne
pentru ei, participând în şcoli publice, exercitând dreptul de vot în
activităţile guvernamentale, etc. Legea lui Dumnezeu este supremă, dar
noi ascultăm de legile ţării în care trăim până acolo unde contravin cu
legile lui Dumnezeu (Fapte 5:29).
1.2.2. ÎN BISERICĂ
A. BOTEZUL ÎN APĂ - Matei 28:19; Mc. 1:9-10; Fapte 8:36-38, Ioan 3:22.
Oricine crede potrivit Evangheliei urmează această poruncă biblică, cerând
să fie botezat în apă. Se face în numele Tatălui, al Fiului şi a Duhului Sfânt,
printr-o singură scufundare în apă - Matei 28:19; Marcu 16:16; Rom. 6:3-4;
Fapte 10:47. Sfânta Scriptură nu ne învaţă şi nu este de acord cu botezul
făcut copiilor mici. Copiii mici sunt aduşi în Biserică pentru a se cere
binecuvântarea Domnului peste ei - Marcu 10:13-16. Botezul a fost poruncit
de Isus (Matei 28:19). El însuşi a fost botezat (Matei 3:13-16). Dumnezeu a
confirmat botezul lui Isus (Luca 3:22), iar ucenicii l-au practicat şi învăţat
(Fapte 2:38-41; 16:33; 19:1-6).
20 | PAGINA
Legea Vechiului Testament (Gen. 14.20), în timpul Vechiului Testament (Mal.
3.8-10), şi evident al Domnului Isus (Mt 23.23) sunt suficiente pentru cei
ascultători. Învăţăturile Noului Testament arată foarte clar că lui Dumnezeu
îi aparţinem cu totul şi că adevăraţii Lui copii au oferit cel puţin a zecea
parte din tot venitul lor (Gal. 6.6-8; 1Cor. 16.2; 2Cor. 8.1-8; 9.7; Fp. 20.35; Lc
6.38). Dărnicia nu substitue roada Duhului, ci e dovadă a maturităţi
spirituale şi un izvor de binecuvântare pentru cel credincios.
F. BINECUVÂNTAREA COPIILOR
Copiii credincioşilor sunt sfinţi (1 Cor. 7:14). Ei totuşi vor fi aduşi la
binecuvântare, unde, după exemplul Domnului Isus (Mat. 19:13-15; Marcu
10:13-16), copiii mici sunt luaţi în braţe, iar peste cei mai mari se pun
mâinile, rostindu-se textul de binecuvântare de la Numeri 6:24-27 în timp
ce li se pronunţă numele. Apoi urmează o scurtă rugăciune pentru copil şi
părinţii lui.
G. SERVICIUL DE ÎNMORMÂNTARE
Credem că fraţii noştri care au trăit o viaţă sfântă de neprihănire, odată cu
ajungerea în cer, vor ajunge să fie răsplătiţi de câtre Domnul nostru (Matei
25:46, Ioan 10:28, Romani 6:22, 1 Ioan 5:11-13). Împreună cu cei din familie
organizăm două seri de priveghi, precum şi serviciu de înmormântare, în
care vestim Cuvântul Domnului şi îmbărbătăm familia.
21 | PAGINA
H. RUGĂCIUNEA PENTRU BOLNAVI ŞI UNGEREA CU UNTDELEMN
Este un aşezământ rânduit de Domnul Isus şi de apostoli (Mc 6.12,13; Iacov
5.14,15). Biblia ne arată că bolile sunt cauzate de faptul că păcatul a intrat
în lume şi e posibil chiar dacă cel bolnav nu a păcătuit, boala să fie ca
urmare a căderii primului om. Pentru cei care cred, vindecarea intră în
acelaşi plan de mântuire ca şi iertarea păcatelor. De aceea Biblia prevede
ca, în caz de boală, credincioşii pot chema pastorii să se roage pentru ei,
ungându-i cu untdelemn în Numele Domnului. Aceasta nu înseamna ca
noi combatem ştiinta sau asistenţa medicală (Mt 8.16,17; Mc 2.15-17,18; Is
38.21).
22 | PAGINA
2. ORGANIZARE ŞI VIZIUNE
Sunt trei lucruri care ne unesc:
mântuirea noastră – ce a făcut Dumnezeu pentru noi;
mărturisirea noastră – de ce existăm;
strategia şi structura noastră – cum ne vom atinge scopul şi cu cine.
Scopul bisericii noastre poate fi rezumat într-o singură propoziţie bazată pe două
pasaje din Biblie, numite Marea Poruncă (Matei 22:36-40) şi Marea Trimitere (Matei
28:19-20). Din aceste două versete noi extragem 4 obiective. Astfel biserica noastră
există:
Ca să sărbătorească în prezenţa lui Dumnezeu – ÎNCHINARE;
Ca să demonstreze dragostea lui Dumnezeu – SLUJIRE;
Ca să comunice Cuvântul lui Dumnezeu – EVANGHELIZARE;
Ca să strângă laolaltă familia lui Dumnezeu şi să o educe - PĂRTĂŞIE.
Matei 22:37 „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul
tău, şi cu tot cugetul tău” Relaţia omului pe verticală cu Dumnezeu va trebui să fie
prioritatea numărul unu a bisericii. Pentru realizarea acestui scop, biserica va
trebui să aducă înaintea lui Dumnezeu o închinare adevărată şi să convingă
membrii ei de importanţa închinării particulare. Eliminarea compromisului în
închinare va face ca predicarea, cântarea, ordinea, atitudinile, dărnicia să fie
plăcute Domnului.
a) Slujbele bisericii
Una din slujbele de duminica va fi alocată evanghelizării, iar cealaltă zidirii
bisericii. Slujba din cursul săptămânii va fi structurată şi ea aşa încât să vină în
întâmpinarea nevoilor bisericii.
b) Responsabilii cu închinarea
Deşi, toţi membrii trebuie să fie închinători, „greul” închinării va fi dus de o
echipă competentă. Pastorul va răspunde de programarea slujitorilor precum
şi de pregătirea lor. Cerinţele pentru slujitorii amvonului vor fi cuprinse în
responsabilităţile slujirii specifice.
23 | PAGINA
urmată de cor şi grupuri pregătite şi numai dacă va rămâne timp vor fi şi
solo-uri. Oamenii de ordine sunt subordonaţi celui ce conduce slujba și
pregătiţi pentru a-şi aduce aportul la buna desfăşurare a slujbei. Închinarea
prin viaţă, mută graniţa responsabilităţii pastorale dincolo de uşa bisericii. De
aceea dorim să inducem în oameni necesitatea părtăşiei individuale cu
Dumnezeu. Cititul Scripturii, postul şi rugăciunea, ataşarea la un grup mic de
părtăşie sunt elemente fundamentale ale mersului înainte.
Matei 22:39 „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Principiile după care ne
orientăm în slujire şi care devin strategia noastră de lucru sunt:
- 1 Corinteni 9:22-23 „Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi.
M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul
pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.” Cele 4 scopuri ale biserici
noastre sunt servite de 7 departamente:
24 | PAGINA
- Fapte 5:42 „Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe
oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.” Făcând o sinteză a
felului de desfăşurare a serviciului divin din biserică, el trebuie
caracterizat astfel:
- Matei 22:36-40 „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta,
cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” „Aceasta este cea dintâi şi cea
mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: să iubeşti pe aproapele
tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi
Proorocii.” Cele 4 scopuri sunt:
închinarea;
slujirea;
evanghelizarea;
părtăşia.
D. O ţintă precisă – „cum să ajungi la cei care nu aparţin nici unei biserici”
- Romani 15:7 „Aşa dar, primiţi-vă unii pe alţii, cum va primit şi pe voi Hristos,
spre slava lui Dumnezeu.”
25 | PAGINA
2.3. EVANGHELIZAREA–COMUNICÂND CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
Înfiinţarea unor noi grupe de părtăşie şi întărirea celor vechi este importantă
pentru realizarea scopului. Grupele de părtăşie pot evangheliza mai uşor acei
oameni cărora le e greu să treacă pragul unei biserici, pot face ucenici şi pot
descentraliza grija pastorală, filtrând problemele mai puţin importante.
26 | PAGINA
3. REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARĂ
28 | PAGINA
împreună şi va avea loc masa unde invitaţii vor da dovadă de
decenţă;
f) Recomandăm ca nunta să aibă loc sâmbăta după-masă iar
încheierea ei să fie înainte de miezul nopţii;
g) De tot ce este nebiblic în efectuarea căsătoriei vor răspunde
solidar atât părinţii cât şi tinerii.
3.6. ÎNMORMÂNTAREA
29 | PAGINA
4. ANGAJAMENT PERSONAL
Ca om răscumpărat prin har divin şi crezând în Domnul Isus fiind botezat în
numele Sfintei Treimi vin înaintea lui Dumnezeu şi înaintea fraţilor cu următorul
angajament:
- 1 Petru 1:22 “Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit
sufleteşte prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă
cu căldură unii pe alţii, din toată inima.”
- Efeseni 4:29 “Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun,
pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har clor ce-l aud.”
- Evrei 13:17 “Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei
priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care vor da socoteală de ele,
pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa
ceva nu v-ar fi de nici un folos.”
- Luca 14:23 “Şi stăpânul a zis robului: “Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei
ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca sa mi se umple casa.”
- Romani 15:7 “Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi
Hristos, spre slava lui Dumnezeu.”
- 1 Corinteni 16:2 “În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună
deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă
ajutoarele când voi veni eu.”
- Levetic 27:30 “Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie
din rodul pomilor, este a Domnului, este un lucru închinat Domnului.”
30 | PAGINA
- 1 Petru 4:10 “Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu,
fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.”
- Efeseni 4:11-12 “Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii
evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în
vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.”
- Filipeni 2:3-5,7 “Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci
în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare
din voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora. Să aveţi în voi
gândul acesta, care era şi în Hristos Isus... s-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a
luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor.”
31 | PAGINA
5. PRIORITĂŢILE UNEI VIEŢI DISCIPLINATE
1 Corinteni 3:11-15
“Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care
este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint,
pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: Ziua
Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi
cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea,
rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va
pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”
Prima prioritate absolută în viaţa voastră este aceea că voi trebuie să priviţi
păcatul cu ochii lui Dumnezeu. Nu priviţi păcatul cu ochii mass-mediei, nu priviţi
păcatul cu ochii celorlalţi oameni, nu priviţi păcatul cu ochii colegilor voştri de
liceu, nu priviţi păcatul cu ochii celor care sunt mult mai păcătoşi decât voi în
bisericile voastre. Priviţi păcatul cu ochii lui Dumnezeu.
În al doilea rând, a doua prioritate a vieţii voastre: căutaţi să-L cunoaşteţi mai
bine pe Isus Hristos. Filipeni 3:10 spune despre ceea ce-şi dorea Pavel cel mai
tare: ,,Să-L cunosc pe El, puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă
fac asemeni cu moartea Lui.” Pe Dumnezeu n-o să-L cunoaştem mai mult prin
cântări, n-o să-L cunoaştem mai mult prin ceea ce spun alţii. Dumnezeu nu poate
fi cunoscut mai bine decât în mod personal. O relaţie personală cu El ni-L poate
face cunoscut.
În al treilea rând, cea de-a treia prioritate a generaţiei voastre este să nu uitaţi că
nimic nu este mai important decât sufletul vostru. Sufletul e veşnic. Cerurile şi
pământul vor trece. Toate trec – şi bucuria, şi seara asta va trece, dar sufletul
rămâne veşnic. Va trece şi dragostea, va trece şi tinereţea, fiindcă toţi suntem
trecători. Doar El, Dumnezeu, rămâne veşnic. Şi mai rămâne ceva veşnic: sufletul
din piept. Sufletul nostru este condamnat să fie veşnic.
32 | PAGINA
O altă prioritate a voastră trebuie să fie aceasta: e posibil să fii tânăr şi să slujeşti
pe Hristos. Lumea zice că tinereţea nu este vârsta lucrurilor serioase şi
creştinismul este o treabă foarte serioasă. Cel ce zice chestia asta e Diavolul. „Tu
eşti tânăr şi tinereţea nu este vârsta lucrurilor serioase.”
Al cincilea lucru: cât veţi trăi, hotărâţi-vă să faceţi din Biblie consilierul vostru.
Consilierul vostru numărul unu trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Cum îşi va
ţinea tânărul curată cărarea? „Îndreptându-se după cuvântul Tău.”
O altă prioritate este de a evita orice ar putea deveni o ocazie pentru păcat.
Trebuie să fim atenţi la lucrurile discutabile. Ştim ce-i păcat şi ce nu-i păcat din
Sfânta Scriptură, dar există şi lucruri discutabile, despre care nu ştim 100% dacă
sunt sau nu păcate. Dar acele lucruri s-ar putea să ducă la păcat. Poate nu-i păcat
direct, ci indirect; poate că-ţi fură timpul numai, poate că-ţi fură pacea sau
somnul de noapte; poate că-ţi fură acel lucru pe care l-ai putea face pentru
altcineva.
Să nu uităm niciodată de ochii lui Dumnezeu. În Proverbe 15:3 spune aşa: „Ochii
Domnului sunt în orice loc. Ei văd pe cei răi, dar şi pe cei buni.” Eu cred că
dumneavoastră sunteţi cei buni, numai că ochii Lui vă văd. Ei sunt în orice loc.
Hotărâţi-vă să nu uitaţi niciodată de ochiul lui Dumnezeu. Încă un lucru cu care
închei enumerarea aceasta de sfaturi, de priorităţi ale vieţii voastre: hotărăşte-te
ca, oriunde vei fi, te vei ruga. Puţini se roagă; cei mai mulţi doar bolborosesc câte
ceva.
33 | PAGINA
5.1. DISCIPLINA PLANIFICĂRII TIMPULUI
Eclesiastul 3:1 ,,Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are
ceasul lui.”
Diferenţa în lume au făcut-o oamenii care au ştiut să-şi împartă corect timpul pe
care îl au sub soare. Timpul trece, fie că-l folosim, fie că nu. Spunea Nicolae Iorga
că „omul pierde în viaţă ani şi la moarte cerşeşte o clipă”. În Ioan 9:4 găsim
secretul muncii de trei ani şi jumătate a Domnului nostru Isus Hristos, muncă ce
s-a concretizat prin nopţi întregi nedormite. Fiecare clipă din cei trei ani şi
jumătate a folosit-o pentru semeni. Acolo ni se spune de ce a muncit cu atâta
putere, cu atâta sârg, cu atâta devotament: „Cât este ziuă, trebuie să lucrez
lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.”
Există nişte hoţi ai timpului, ai acestui puţin timp pe care îl mai avem. Care sunt
hoţii timpului nostru? 1) Priorităţi neclare sau inexistente; 2) Lipsa delegării; 3)
Musafirii neaşteptaţi şi vizitele deplasate; 4) Amânarea sarcinilor grele sau
neplăcute; 5) Televizorul; 6) Telefonul; 7) Navigarea pe Internet.
Tot timpul este al lui Dumnezeu. Cui dau eu timpul meu? Doamne, dacă nu pot
să-Ţi dau măcar o oră pe zi... Când ucenicii şi Domnul Isus se aflau în grădina
Ghetsimani, Domnul a fost surprins: „Cum, un ceas n-aţi putut, din douăzeci şi
patru de ore, să-Mi daţi Mie?” Iată că zeciuiala pentru Dumnezeu este o oră din
douăzeci şi patru. Dacă o oră pe zi nu-I dau lui Dumnezeu, atunci măcar s-o
împart în două, s-o împart în trei! Împărţiţi-o – dimineaţa cincisprezece minute şi
tot aşa –, dar până trece ziua şi vă culcaţi, în total, o oră să fie dată Lui. Daţi-I-o Lui!
Cântaţi, rugaţi-vă, postiţi, răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele!
În al doilea rând, dă-ţi timpul pe care îl mai ai ţie însuţi. Dă-ţi ţie timpul acesta,
dar dă-ţi-l cu măsură. Şapte ore de somn sunt suficiente. De asemenea, un singur
serviciu, nu două! Apoi, mănâncă cu atenţie, fă-ţi bilanţul înainte de a adormi, dă-ţi
timp. Dă timpul şi celorlalţi, dacă mai rămâne. După ce l-ai dat lui Dumnezeu şi ţi
l-ai dat şi ţie, puţinul acela de timp care ţi-a mai rămas dă-l şi altora. Slujeşte-
le, vorbeşte-le despre Dumnezeu. Dă familiei, prietenilor, colegilor.
34 | PAGINA
Ce trebuie să facem ca să avem acel timp care să ne despartă de restul lumii,
timp în care să facem ceva nou pentru Dumnezeu şi pentru lumea aceasta? Ce să
facem ca, la douăzeci şi cinci de ani după ce plecăm noi, să mai vorbească încă
despre noi? Să vă spun un lucru excepţional: adevăraţii oameni, cei care au lăsat
ceva după ei, au avut ceva diferit de ceilalţi: o agendă, un ceas deșteptător, un
coș de gunoi și o ușă. Trebuie să vă stabiliţi priorităţile. Dacă sunt importante şi
urgente, faceţi-le astăzi. Nu sunt importante şi nici urgente? Amână-le pe mai
târziu, pe mai diseară. Sunt urgente, dar nu sunt importante? Lasă-le în grija
altcuiva. Nu sunt nici urgente, nici importante? Aruncă-le la coşul de gunoi.
35 | PAGINA
În Ioan 8, Isus nu a zis că Adevărul ne va face slobozi, ci cunoaşterea lui: „Veţi
cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face slobozi.” Când vorbesc despre adevăr,
vorbesc, de fapt, despre o cunoaştere a adevărului, pentru că Pavel spunea: „Mă
lupt să-L cunosc pe El (pe Isus Hristos), puterea învierii Lui şi să mă fac exact
aşa ca moartea Lui, ca viaţa Lui, şi să trăiesc aşa.” Noi trebuie să cunoaştem
adevărul. Acest concept este foarte larg, iar noi, creştinii, îl tot strâmtăm şi spunem
că Hristos este Adevărul. Nu vom putea cunoaşte adevărul decât dacă studiem.
Ce este studiul?
Studiul este acea concentrare a minţii asupra unei realităţi cu scopul de a înţelege
acea realitate. Suntem confruntaţi cu foarte multe realităţi, iar Dumnezeu spune:
„Alegeţi una dintre ele, concentraţi-vă mintea asupra acestei realităţi ca să o
înţelegeţi.” Studiul este ceva diferit de meditaţie, pentru că meditaţia este
devoţională, este pentru tine, pe când studiul este analitic, este ca să înţelegi de
ce.
Paşii studiului
Există nişte paşi ai studiului care trebuie urmaţi atunci când vreţi să studiaţi – nu
mă gândesc numai la studierea Bibliei, ci la mult mai multe lucruri. E necesar să
studiaţi într-o lume în care totul se ia de-a gata! Ce înseamnă studiul? Memorare
şi repetiţie. În al doilea rând, studiul înseamnă concentrare. Aceasta înseamnă să
te forţezi să înţelegi ceea ce repeţi, iar atunci înseamnă că toată atenţia ta trebuie
să fie spre o singură ţintă. În al treilea rând, studiul înseamnă şi înţelegere, pentru
că nu adevărul, ci cunoaşterea lui, acel Evrika!, acel ,,înţeleg ce citesc” e important.
Ţi s-a întâmplat să citeşti şi să nu ştii ce citeşti? De multe ori, aşa-i? Şi apoi,
dintr-odată, ţi-ai dat seama că, totuşi, acolo era – Evrika! Acum ai priceput. Lumina
aceea înseamnă înţelegere. Când înţelegem acel lucru, ne înţelegem şi pe noi mai
bine şi ajungem să înţelegem lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu.
Există calendar pe zi, calendar pe an, calendar pe teme. Va trebui să citiţi după o
metodă. Repetiţia este mama înţelepciunii. Este important ca să vă sistematizaţi
ideile, este important să citiţi cu caietul în faţă, pentru că de la minte ele trebuie să
36 | PAGINA
meargă direct în vârful degetelor, acolo unde este creionul. Apoi, va trebui ca să
discutaţi, să notaţi ideile, pasajele similare şi din Biblie şi din alte cărţi. Discutaţi cu
alţii despre cărţi, discutaţi cu cei ce au mai citit ceea ce aţi citit voi.
Vina nu-i la El, vina e la noi. Dacă ucenicii au zis „învaţă-ne să ne rugăm”, iar Isus
a spus că prin rugăciune vom obţine tot ce vom dori să cerem, dacă rugăciunea e
după voia şi după placul Lui, înseamnă că problema nu-i la Domnul. Domnul Îşi
ţine promisiunile. Înseamnă că problema e la noi. Dumnezeu nu acţionează decât
ca răspuns la rugăciunile noastre. De cele mai multe ori, Dumnezeu nu va
reacţiona defel, nu Se va mişca, nu-Şi va mişca mâna Lui, nici inima, pentru că noi
37 | PAGINA
nu ne rugăm, pentru că noi ne facem că ne rugăm, pentru că noi nu ştim să ne
rugăm.
Ce este rugăciunea?
În primul rând, va trebui să găsim o definiţie clară şi simplă a rugăciunii.
Rugăciunea este comunicarea cu Dumnezeu – comunicarea mea, comunicarea
ta cu Dumnezeu, adică unirea gândurilor mele sau unirea gândurilor tale cu voia
divină a lui Dumnezeu. Mai putem să spunem că rugăciunea este o poruncă.
Nicăieri nu se spune în Biblie că rugăciunea este o opţiune. N-o să găsiţi că Isus
Hristos ar fi spus: „Dacă veţi dori să vă rugaţi, aşa să ziceţi...” Ci spune Isus Hristos:
„Când vă rugaţi, aşa să ziceţi...”
Tipuri de rugăciune
Prima rugăciune pe care noi ar trebui s-o învăţăm foarte bine este rugăciunea de
adorare: „Intraţi cu laude pe porţile Lui. Intraţi cu laude şi cu mulţumiri în curţile
Lui.” Înainte de a-I cere ceva lui Dumnezeu, trebuie să-L lăudăm. Trebuie să-L
lăudaţi pe Dumnezeu pentru ceea ce este El. Pe Dumnezeu să-L lăudaţi pentru că
este un Dumnezeu atotputernic, că este un Dumnezeu drept, un Dumnezeu
glorios, un Dumnezeu neschimbător, un Dumnezeu viu, un Dumnezeu aproape, un
Dumnezeu care poartă de grijă, un Dumnezeu Iehova Rafa, Dumnezeu – sprijinul
nostru, bucuria noastră, viaţa noastră. Întotdeauna când începeţi o rugăciune, să
începeţi adorându-L pe Dumnezeu.
38 | PAGINA
Există şi rugăciunea personală – atunci când Îi spui lui Dumnezeu problemele
tale, frământările tale, lucruri pe care nu le-ai spune nici prietenilor tăi, nici
părinţilor tăi. Te-ai închis în odăiţa ta, I-ai spus Lui, ţi-ai vărsat năduful înaintea Lui.
Aceasta este rugăciunea personală. Este rugăciunea cu lacrimi, pe care probabil
am experimentat-o cândva şi acum ni s-au uscat ochii. Este acea rugăciune ca a
lui Isus Hristos, care Se ruga de foarte multe ori plângând.
Mai există rugăciunea blitz, dacă aţi auzit de ea. Te duci pe bicicletă, eşti în
maşină şi ai văzut o situaţie pentru care trebuie să te rogi într-o secundă:
„Doamne, binecuvântează-l pe omul ăla. Doamne, ai milă de oamenii aceia.” Ai
trecut pe lângă un spital: „Doamne, pune-Ţi mâna peste ei acolo!” Astea-s
rugăciuni blitz. Pot fi sute pe zi. De asta spune Biblia să ne rugăm neîncetat.
Piedicile rugăciunii
De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile? Prima piedică este păcatul. Spune
Sfânta Scriptură în Isaia, capitolul 59: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă,
[...] ci păcatele voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul
vostru”. Deci, dacă Dumnezeu nu-ţi ascultă rugăciunea, trebuie să te întrebi: „Eu
sunt păcătos? Sunt un om neascultat de Dumnezeu din cauza păcatului meu?” Şi
uită-te să vezi ce legături ai în viaţă. Apoi taie-le, distruge-le, calcă-le în picioare
pe cele rele.
Un alt lucru care ne împiedică în rugăciune este neiertarea. De aceea s-a spus în
Matei 6:15: „Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va
ierta greşelile voastre.” Sfânta Scriptură mai spune: „Când staţi în picioare şi vă
rugaţi, iertaţi-vă unii altora greşelile.” Câtă vreme am un spirit neiertător în viaţa
mea, câtă vreme nu te pot înghiţi defel, pot să mă rog la Dumnezeu cât vreau că
Dumnezeu este cu urechile închise.
39 | PAGINA
roage. Unul se ruga pentru sine. Celălalt se ruga cu sine, vorbea cu el însuşi, nu cu
Dumnezeu, spunând: „Doamne, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ăsta!"
O altă piedică apare că, de cele mai multe ori, nu ne rugăm pentru că nu avem
vreme. De aceea ne spune Biblia: „Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.”
Luther spunea la un moment dat: „Sunt atâta de ocupat astăzi, am atâtea
probleme de rezolvat, încât trebuie să mă rog trei ore.”
Cum să ne rugăm?
Trebuie să ne rugăm stăruitor, concret și cu împotrivire. Va trebui, de asemenea,
să ne rugăm în ascuns: „Tu, când te rogi, în odăiţa ta...” Va trebui să vă faceţi locul
vostru cu Dumnezeu. Acolo nu pătrunde nimeni. Acolo vă aşezaţi.
Lucruri practice
Trebuie să adresăm rugăciunea noastră Tatălui, în numele Fiului, prin Duhul Sfânt.
Cum ne putem ruga? Este primită rugăciunea în picioare? Da! Primită în genunchi?
Da! Dar cu faţa la perete? Perfect! În pat? Ezechia cum s-a rugat? Nu-i păcat? Nu!
Pe scaun? 100% biblic! Dar mergând pe apă? Păi da, că aşa s-a rugat Petru, nu?
Încercaţi şi voi. . Poziţia inimii, nu poziţia trupului e importantă la rugăciune!
Un ceas de rugăciune
Cu ce începem când ne punem pe genunchi să avem o oră cu Isus Hristos? Cu
lauda! Pentru că spune Sfânta Scriptură în Psalmul 22:3: „Tu eşti Cel Sfânt! Tu
locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel!” Intraţi cu laude pe porţile Lui! La început
Îl lăudăm pe Dumnezeu – cinci minute de laudă. Luaţi cărţile de teologie
sistematică şi toate atributele lui Dumnezeu învăţaţi-le pe de rost.
40 | PAGINA
rugăciunea înseamnă a asculta.” Excepţional. Ascultă! În acele minute, după ce
L-ai lăudat, ascultă.
Apoi, după ce ne-am mărturisit păcatele, urmează citirea unui pasaj din Sfânta
Scriptură. Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător. Luaţi un Psalm şi timp de
cinci minute citiţi-l la persoana întâi, ca şi cum voi l-aţi fi scris. După ce v-aţi
mărturisit păcatele, luaţi Biblia şi citiţi cinci minute din ea, citiţi un pasaj din
Scriptură.
După aceea, mai faceţi ceva: meditaţi următoarele cinci minute la pasajul pe care
l-aţi citit. ,,Doamne, ce-ai vrut să-mi vorbeşti mie personal?” Biblia spune că cine
cugetă la Cuvântul lui Dumnezeu, găseşte fericirea. Şi iată că au trecut 25 de
minute de stat cu Dumnezeu.
În al nouălea rând, faceţi încă ceva: cântaţi! Cântă o cântare frumoasă. Efeseni
5:19 spune: „Cântaţi şi aduceţi din toată inima laude lui Dumnezeu!”
În cel de-al zecelea rând: mijlocirea pentru cei ce trec prin probleme. După ce
aţi cântat, inima e bună şi vă puteţi ruga pentru problemele altora. Nu pentru ale
tale!
41 | PAGINA
În al unsprezecelea rând, în minutul 55, faceţi o declaraţie de dragoste pentru
Isus. Timp de cinci minute, spuneţi-I că-L iubiţi, chiar dacă repetaţi de sute de ori
,,Te iubesc, Isuse!”
Apoi, încheiaţi cu aşteptare. Aşteptaţi cinci minute să vedeţi ce-a spus Dumnezeu
despre rugăciunea voastră. O oră cu Isus. „O oră n-aţi putut să fiţi împreună cu
Mine?” Aţi hotărât să schimbaţi ceva la rugăciunea voastră?
Ce nu este postul?
Postul nu este niciodată un substitut pentru trăirea unei vieţi neprihănite. În
Isaia 58, Dumnezeu spune cam aşa: „Să nu cumva să credeţi că dacă voi postiţi,
lucrurile merg bine în faţa Mea. Nu, nici vorbă. Voi trebuie să postiţi, dar şi să faceţi
bine la săraci, şi să vorbiţi frumos unii cu alţii.” Ce folos ai când posteşti, dar nu
eşti împăcat cu cel de lângă tine?
Postul nu este o opţiune. Postul este o poruncă. Isus Hristos a spus, în Matei 6:1-
18, cele trei mari lucruri pe care trebuie să le facă un creştin şi a spus şi cum
trebuie să le facă: „Când vă rugaţi, când daţi milostenie şi când postiţi…”
Acestea sunt cele trei lucruri din cele 18 versete ale capitolului 6.
Funcţiile postului
Postul funcţionează ca disciplinare. Pavel spune în 1 Corinteni 9:29: „Mă port
aspru cu trupul meu.” Nu spune Pavel că se poartă aspru cu sufletul său, nu
spune că se poartă aspru cu duhul lui, ci „mă port aspru cu trupul meu”. Postul
este o disciplinare a vieţii noastre de credinţă. Nu vom acţiona după fiecare impuls
– cum gândim, aşa acţionăm, că „am avut un impuls de moment”.
42 | PAGINA
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că postul funcţionează ca partener al Duhului
Sfânt în lupta cu firea pământească. Firea pământească pofteşte împotriva
Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti. Nu vom lăsa firea pământească să se
bată cu Duhul singur şi nu spunem Duhului Sfânt: „Descurcă-Te!”, ci eu trebuie să
ajut Duhul lui Dumnezeu care este în mine, să lupte. Şi cum Îl ajut? Sunt partener
cu El şi postesc, iar atunci Duhul lui Dumnezeu are putere.
Este bine să postim când sunt calamităţi peste ţară, peste familii, că se poate
întâmpla ceva în necaz. David a postit când a murit Ionatan şi a spus: „Nimeni din
popor să nu mai mănânce. Noi trebuie să stăm acum să plângem şi să postim
pentru că fratele meu, Ionatan, nu mai este.”
Când ai un necaz, posteşte. Estera, când a auzit că ţara ei, poporul ei care era în
robie avea probleme, a spus: „Nu mai mănâncă nimeni, nici animalele să nu mai
mănânce acum.” Astfel, ne smerim sufletul prin post.
De asemenea, spune Cuvântul lui Dumnezeu că atunci când noi sau cineva e
bolnav, să ne unim în post şi rugăciune cu acea persoană. Vindecarea va veni
mult mai repede. David a postit când copilul său a fost bolnav. Tot el spune în
Psalmul 35: „Şi când prietenii mei erau bolnavi, eu îmi smeream sufletul în
post şi rugăciune pentru ei.” Atunci când vine boala, trebuie să posteşti.
În gândirea evreiască, postul obişnuit se ţinea lunea şi joia. Cineva m-a întrebat de
ce biserica ortodoxă şi noi, pocăiţii, considerăm că zilele importante pentru post
sunt miercurea şi vinerea. Răspunsul meu e acesta: pentru ca să nu fim ca fariseii.
Evreii postesc luni şi joi, considerând acestea două ca fiind zile sfinte, iar noi avem
zile separate de ei, miercurea şi vinerea. Postul creştin este abţinerea de la
mâncare, nu şi de la apă. Nu am menţionat alte lichide, pentru că în momentul în
44 | PAGINA
care e suc sau cafea, trecem din nou la alimentaţie şi atunci nu e bine. Deci,
postul se referă la abţinerea de la mâncare pentru o perioadă determinată.
Există postul pe care noi îl numim absolut sau postul negru. În Sfânta Scriptură, el
este definit cu următoarele cuvinte: „fără să mâncaţi şi fără să beţi”. Este postul
Esterei şi acolo se specifică clar: ,,fără să mâncaţi şi fără să beţi”. E postul pe
care îl vedem la Saul când s-a pocăit: n-a mâncat şi n-a băut nimic. Întotdeauna
în Biblie, postul absolut sau negru este fără mâncare şi fără băutură pentru
maximum trei zile. Dar postul acesta nu este decât în cazul unor situaţii extreme,
numai în cazuri speciale, precum boală, alegeri de conducători de ţară sau alte
probleme de genul acesta, care frământă biserica. În aceste situaţii, se specifică
că este post absolut sau post negru. În rest, dacă v-aţi hotărât să aveţi o zi de post
săptămânal, e bine să înţelegeţi că această zi de post este abţinerea doar de la
mâncare: se poate bea apă – un pahar, două sau cinci. Şi dacă veţi înţelege acest
lucru, veţi putea posti şi vara, nu numai iarna. Atât în cultura evreiască, cât şi în
cultura creştină veche s-a ştiut acest lucru.
Durata postului
La evrei şi la primii creştini postul începea de la apusul soarelui şi dura până a
doua zi la apusul soarelui. În mod normal, se intra în post de seara, de la ultima
mâncare şi se termina cu prima mâncare a zilei următoare, care era din nou la
asfinţitul soarelui. Ziua de post nu începe dimineaţa. Când vorbim despre relaţiile
sexuale – nu e în tema studiului nostru, dar se leagă de ea – reţinerea de la
intimitatea dintre soţ şi soţie nu e cerută în Biblie nici atunci când avem Cina
Domnului (deşi e un lucru bun), nici atunci când avem alte probleme în casă.
Biblia spune că e nevoie de abţinere de la relaţii intime numai atunci când cei doi
se îndeletnicesc cu postul şi cu rugăciunea. Abţinerea de la relaţii sexuale cu soţul
sau soţia, pe perioada postului, e necesară când amândoi se învoiesc. Este bine ca
în familie să fie aceeaşi zi de post – nu soţul posteşte lunea, iar soţia miercurea.
Nu este bine aşa, ci trebuie să se postească pe familie, în aceeaşi zi. Abţinerea de
la relaţiile sexuale se face în seara de dinaintea postului pentru că tu, în mod
45 | PAGINA
normal, intri în post din momentul în care nu ai mai mâncat şi până a doua zi
seara. Este bine ca postul să fie ţinut până la asfinţitul soarelui, până când se
termină ziua, până la şase seara. E bine să postim de la ora şase din seara
precedentă şi până a doua zi seara, la ora şase. Putem să mâncăm gumă de
mestecat în ziua de post? Nu. Pentru că ea conţine ceva care este aliment. Însă
spălaţi-vă pe dinţi – şi asta e o problemă importantă: în ziua în care nu mănânci
nimic, sigur trebuie să te speli de două-trei ori pe dinţi. Asta trebuie să o învăţăm.
Deci, gumă de mestecat nu, cafea nu – pentru că tot ce trece dincolo de apă se
numeşte aliment. Postul vă dă nu doar beneficii spirituale şi sufleteşti, ci vă dă şi
beneficii fizice. Nu există doctori nutriţionişti care să nu îndemne pe oameni să
postească. Un alt sfat e să nu mâncaţi prea mult seara, când se sfârşeşte postul.
Mâncaţi normal şi încercaţi să mâncaţi fructe, să beţi multe lichide, pentru că veţi
avea un somn liniştit după aceea. Nimeni nu va visa vampiri.
Nu uitaţi că cea mai puternică formă de luptă împotriva Diavolului este rugăciunea
şi postul. Hristos i-a trimis pe ucenicii Lui să se roage şi să-i elibereze pe oameni
de demoni. Odată au adus la El un copil demonizat şi I-au spus: „Noi nu putem să
scoatem demonii din el. De ce?” „De ce?” le-a spus Isus Hristos. ,,Pentru că v-am
trimis doar cu rugăciunea, dar soiul acesta de draci, care e cel mai puternic, nu
iese decât cu rugăciune şi cu post.”
Peste aceste versete fraţii noştri din biserică trec în viteză, deşi atât biserica
ortodoxă, cât şi cea catolică spun că acestea sunt printre cele mai importante
46 | PAGINA
versete ale Bibliei. Este sacerdoţiul, este ceea ce Dumnezeu a lăsat ca armă în
Biserică, pentru ca Biserica să aibă autoritatea lui Dumnezeu: să lege şi să dezlege.
Nu trebuie să aşteptăm ca Dumnezeu să vină din cer şi să facă ceva, pentru că
Dumnezeu deja a făcut ceva, a lăsat ceva: Biserica. Nouă, Bisericii, ni s-a dat o
putere extraordinar de mare.
Definiţia mărturisirii
La ortodocşi se numeşte taina spovedaniei, la noi se numeşte mărturisirea
păcatului, dar putem să folosim liniştiţi şi cuvântul spovedanie – important e să îl
aplicăm. Aceasta trebuie să devină o disciplină a vieţii noastre de credinţă. Definiţia
ei este aceasta: mărturisirea propriului păcat este o confesiune făcută înaintea
lui Dumnezeu, a unui duhovnic, a unui frate, a unui prieten, a unui grup, a unei
biserici – eventual, se poate face şi aceasta – prin care cel ce se destăinuie
scoate la iveală păcate personale sau lucruri până atunci ştiute doar de el. Noi
ştim că numai Hristos iartă păcatele, dar mie mi s-a dat autoritatea lui Isus Hristos
ca să pot să aduc păcatul mărturisit al fratelui meu, spunând: „Doamne, pentru că
mi l-a mărturisit, Te rog, dezleagă-l de păcatul acesta.”
Tipuri de mărturisire
Mărturisirea este de două feluri: mărturisire voluntară este atunci când, fiindcă
te-au apăsat păcatele, îţi spui: „Mă duc dimineaţă şi vorbesc cu X. Îi dau un telefon
şi îi spun că am o problemă care mă apasă. Există şi o mărturisire involuntară,
atunci când te-a luat gura pe dinainte – ceva de genul „dacă tăceai, filosof
rămâneai”.
Autorii Joseph Luft şi Harry Ingham spuneau că fiecare om are patru zone în viaţa.
Zona întâi este zona deschisă, adică ceea ce ştiu alţii despre noi şi ceea ce ştim şi
noi despre noi: adresa, culoarea părului, lungimea nasului, numele, ocupaţia. Este
informaţia publică, zona deschisă a vieţii noastre. Cea de a doua este zona
ascunsă, adică ceea ce ştii doar tu despre tine şi alţii nu ştiu despre tine. O a treia
este zona oarbă, adică ceea ce ştiu alţii despre tine şi tu nu ştii despre tine (asta e
minunat!). A patra zonă este zona necunoscută, iar asta e îngrozitoare, fiindcă
este ceea ce nu ştiu nici alţii despre tine şi ceea ce nu ştii nici tu despre tine;
Când este vorba de mărturisire, avem de-a face cu zona deschisă, cu ceea ce ştiu
alţii despre tine şi ştim şi noi despre noi, dar avem de-a face şi cu zona ascunsă,
cu ceea ce ştim noi despre noi, dar nu ştiu alţii. Mărturisirea păcatului înseamnă
scurtcircuitarea zonei ascunse, tăierea zonei ascunse şi transmutarea ei în zona
deschisă. Adică, să ştie şi alţii despre noi ceea ce ştiam doar noi. Când vorbim
despre a mărturisi păcatul în faţă unui alt om, există două ipostaze. Dacă am greşit
faţă de un om şi omul acela nu mai este, a plecat, atunci e normal să mă duc la
47 | PAGINA
un confesor. Dar când ţi-am spus ţie, care eşti aici, un lucru urât, când te-am
vorbit pe tine de rău, atunci e o aberaţie, e o tâmpenie să mă duc la păstor şi să-i
spun: „Frate, am păcătuit faţă de fratele X sau Y.” Păi, de ce să faci un ocol?
Ce împiedică mărturisirea?
Primul motiv din cauza căruia nu ne ducem să ne mărturisim este
necunoaşterea. Nu există cărţi pentru mărturisire. Puteţi căuta în toată literatura
care apare în librăriile creştine – nu le judec, dar 90% dintre lucrurile care apar în
librăriile creştine sunt maculatură. Oamenii nu ştiu că trebuie să se mărturisească,
fiindcă nu li s-a spus. Nu există cărţi, nu există materiale, nu există metode de-a ni
se spune cum trebuie făcut lucrul acesta. Necunoaşterea e, deci, primul motiv şi e
normal să nu putem aplica un lucru pe care nu-l ştim. De aceea, m-am gândit să
includ această cauză aici.
Apoi, mai există teama de autocunoaştere. Asta este speculată foarte tare de
psihologi; te pun pe o canapea şi spun: „Hai, povesteşte.” Tot povestindu-i tu
despre viaţa ta, el mai bea o cafea şi stă cu ochii pe tine, iar la un moment dat, tot
povestind, îţi dai seama că tu eşti altul decât cel care ai crezut că eşti până atunci.
Câtă vreme taci, eşti tu însuţi; când vorbeşti, sunteţi doi deja. Cel pe care l-ai spus
deja, pe care l-ai pârât, e al doilea din tine, răul.
Un alt lucru care împiedică mărturisirea este mândria. Mai există o problemă aici
pe care vreau să o menţionez: confuzia. Nu ne mărturisim pentru că suntem
confuzi. Avem destui tineri şi tinere, fraţi de ai noştri din biserică care merg la
psihologi. Ei fac o confuzie regretabilă aici şi o să le spun de ce. Consilierea se
ocupă cu mintea omului, pe când spovedania, mărturisirea păcatului se ocupă cu
sufletul omului! Este o diferenţă mare între minte şi suflet! Când aveţi probleme
48 | PAGINA
sufleteşti, de păcate, nu vă duceţi la consilieri, la psihologi, pentru că o să spună
psihologul: „N-ai destulă stimă de sine când te vezi căzut. Lasă păcatul, păcatul nu
te face decât să te simţi inconfortabil. Gândeşte pozitiv. Şi alţii au lucruri
asemănătoare în viaţă.” Şi te ajută asta la ceva? Nu te ajută la nimic să ştii că şi alţii
sunt la fel de păcătoşi sau mai păcătoşi decât tine.
Foloasele mărturisirii
Care sunt foloasele acestei discipline? Unul dintre foloasele mari este iertarea.
Cuvântul lui Dumnezeu spune că numai aşa putem să fim dezlegaţi, eliberaţi de
păcatele noastre, dacă le mărturisim. Spune în 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim
păcatele…!” Nu spune cui, nu spune că lui Dumnezeu, unui grup de oameni, unui
confesor, unui preot, pastor, duhovnic. Spune doar că, dacă ne mărturisim
păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de
orice nelegiuire.
În al treilea rând, un alt folos este propăşirea în viaţa spirituală. Proverbe 28:13
spune: „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte.” Dar cine le spune şi se
lasă de ele, capătă îndurare. Nu doar cine le mărturiseşte, ci cel ce se şi lasă de ele
– pentru că există unii mărturisitori de profesie, pe care îi avem şi noi, în fiecare
duminică aceeaşi oameni, recidiviştii lui Dumnezeu... Isus i-a spus femeii aceleia:
„Du-te, dar să nu mai faci.” Nu am rezolvat nimic dacă le repetăm mereu.
Apoi, un alt folos este vindecarea fizică. Ştiţi de ce sunt mulţi betegi în poporul
Domnului? Cea mai uşoară cale pentru noi ca să plecăm cu toţii cu inima
împăcată spre casă – voi nevindecaţi, iar noi cu inima bună – este să punem doar
untdelemn pe capul vostru, să vă ungem cu puţin mir mirositor, cu nard curat
adus de la muntele Athos, fără ca voi să fi căzut la pământ şi să spuneţi: „Frate
pastor, eu sunt un om păcătos şi păcatul meu este acesta:...” Abia atunci trebuie să
punem untdelemn!
Apoi, prin mărturisire avem eliberare. Spune Biblia: „Mâna Ta apăsa zi şi noapte
asupra mea.” Adevărul te face slobod numai atunci când l-ai ţinut sus, în faţa ta,
nu când l-ai ţinut ascuns. Eliberarea de vinovăţie e importantă. Dar mai important
decât eliberarea aceasta este economisirea de energie. Când ţi-ai mărturisit
păcatul, te-ai eliberat, dar ai şi economisit energie.
49 | PAGINA
Etapele mărturisirii
Prima etapă a mărturisirii este conştientizarea sfinţeniei lui Dumnezeu. Până
când nu conştientizezi cât e de mare Dumnezeu, nu vei putea face o mărturisire
bună. Isaia a intrat în Templu şi a văzut prima dată pe Domnul Dumnezeu stând pe
tron şi a zis: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul.” Când vei vedea pe Dumnezeu
mare, atunci începe prima etapă a mărturisirii. Atunci când mărturiseşti păcatul
tău, Îi dai slavă lui Dumnezeu. Poate ne întrebăm cum putem să Îl slăvim pe
Domnul mărturisindu-ne păcatul. Iosua i-a spus lui Acan: „Fiule, dă slavă lui
Dumnezeu şi mărturiseşte-ţi păcatul.” În clipa în care tu ai spus păcatul tău,
Dumnezeu este slăvit – ca şi prin cântăre, predică sau orice altceva ai face, ca
printr-o lucrare deosebită. Dumnezeu Se simte bine în mijlocul mărturisirilor, nu
numai a cântărilor de laudă.
Recomandări
Tu trebuie să îţi găseşti un om puternic care să se roage pentru tine, care să
lupte pentru tine în rugăciune. Doar a spune cuiva şi a nu se mai întâmpla nimic
după aceea, e rău. Când vrei să mărturiseşti cuiva ceva, trebuie să fii clar în
exprimare. Apoi, trebuie să ai o motivaţie corectă şi să spui tot ce simţi în clipa
aceea, tot păcatul, nu să încerci să ascunzi anumite lucruri sau detalii.
51 | PAGINA
5.6. DISCIPLINA ÎNCHINĂRII
Când vorbim despre închinare, expresia care arată fizic cel mai bine această stare
este a te pune complet la pământ – nici măcar poziţia îngenuncheat, care ar fi o
poziţie foarte verticală faţă de ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. O să citiţi de
multe ori în Biblie că Avraam sau alţii s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui
Dumnezeu – aceasta se numea proscuneo sau proşternere, închinare. Cea mai
cuprinzătoare definiţie a închinării este smerirea fiinţei proprii şi înălţarea lui
Dumnezeu.
Ce este închinarea?
De multe ori când ne referim la închinare, restrângem discuţia despre acest
termen. Îi aud pe mulţi oameni zicând: „Mă duc să mă închin.” Noi înţelegem că
închinarea înseamnă doi termeni: duminică este primul termen pe care îl
înţelegem noi ca fiind definitoriu pentru închinare şi cântarea e al doilea. Când
zicem: „Mergem la închinare”, ne gândim la închinarea prin muzică.
Însă e incorect a numi închinare numai cântarea sau a numi închinarea numai
duminica sau mersul la biserică. Ce ar fi dacă ne-am duce pe munte? Parcă
deodată ar fi altceva. Dar noi zicem că ne ducem la biserică, că mergem să ne
închinăm. Avem un loc de închinare. Întrebarea e: până a ajunge în locul acela, ce
am făcut? Dacă mergem să ne închinăm într-un anume loc, înseamnă că, în locul
în care suntem acum, nu ne putem închina?
Obiectul închinării
În Matei 4:10 Isus Hristos i-a spus Satanei: „Satană, tu ştii un singur lucru şi tu îl ştii
foarte bine: Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”
Amin. El trebuie să fie înălţat, Hristos Domnul, nu altcineva, nu un om, nu o religie,
nu o formă de închinare, ci Dumnezeu trebuie să fie lăudat. Dar ca să te poţi
închina lui Dumnezeu, trebuie să Îl cunoşti pe El. Nu poţi să te închini la ceva
necunoscut, aşa cum îi zice şi Domnul Isus Hristos samaritencei: „Voi vă închinaţi
52 | PAGINA
la ce nu cunoaşteţi.” Voi vorbiţi despre Dumnezeu, dar voi nu-L cunoaşteţi. Pavel
spune: „Nu vreau să ştiu altceva, decât pe Hristos în mijlocul vostru! Nu vreau să
ştiu partide, nu vreau să ştiu lupte, nu vreau să ştiu nimic altceva, nici poveştile
predicatorilor, nu vreau să ştiu cum a fost pe lună, nici coborârile în iad prin
vedenii, vreau să Îl ştiu doar pe Isus Hristos în mijlocul vostru şi pe El răstignit. Asta
vreau să ştiu între voi.”
Prioritatea închinării
Există o prioritate a închinării. Spune Isus Hristos acelui tânăr, în Marcu 12:30: „Care
e cea mai mare poruncă? Îţi spun Eu. Cea mai mare poruncă este să te închini lui
Dumnezeu, să-L iubeşti – că închinarea înseamnă iubire – cu toată inima ta, cu
toată mintea ta, cu tot cugetul tău, cu toată viaţa ta.” Asta este prioritatea numărul
unu a unui om: să-L iubească pe Dumnezeu. Închinarea este mai presus decât
slujirea. Problema Martei şi Mariei era în felul următor: amândouă erau surori şi
amândouă făceau ceva pentru Domnul. La prima vedere, Marta făcea ceva mai
grozav pentru Domnul, iar Maria stătea şi făcea studiu biblic. Dar Isus Hristos o
ceartă pe Marta, nu pentru că ar fi făcut ceva greşit, nu! Ea făcea ceva bun, dar
prioritatea era greşită. El i-a zis în Evanghelia lui Luca: „Marto, Marto, pentru multe
te frămânţi tu. Un singur lucru trebuieşte mai întâi, Maria şi-a ales partea cea
bună.”
53 | PAGINA
binecuvântare în care să zici: „Da, Doamne, mă regăsesc aici. Pentru mine predică
pastorul.”
O închinare adevărată iese din sfera puterii Satanei. Tu nu te poţi închina lui
Dumnezeu câtă vreme încă mai eşti al Diavolului, pe teritoriul lui. Nu o să găsiţi o
închinare adevărată într-o discotecă, într-un loc în care se bârfeşte sau în faţa
televizorului. Închinarea adevărată trebuie să fie despărţită complet de lumea
exterioară, de Satana. De aceea i-a spus Dumnezeu lui Moise: „Du-te şi spune lui
Faraon să te lase să scoţi poporul afară în pustie, să Mi se închine.”
Voi sunteţi copiii lui Dumnezeu, iar iubitul vostru este Hristos Domnul. Aş vrea din
toată inima să lăudaţi altfel pe Domnul, să trăiţi altfel cu Dumnezeu. Nu sărutul lui
Iuda, nu închinarea lui Acan, nu închinarea lui Mical, nu închinarea samaritencei, ci
o închinare nouă, o închinare frumoasă, o închinare puternică – trup, suflet, duh şi
54 | PAGINA
minte. Înaintea lui Dumnezeu ne rugăm, cântăm. Simte-te liber de aici încolo...
doar tu şi cu Dumnezeu. Cântăreţii doar conduc închinarea în faţă, dar tu te închini
cum Dumnezeu te îndeamnă. Amin.
De ce să slujim?
Pentru a ne defini iubirea. Iubirea trebuie definită, iubirea trebuie să capete chip.
„Fiindcă îi iubea pe ai Săi”, spune textul pe care l-am citit, „i-a iubit până la capăt.”
Cum? Luând un lighean şi spunându-le: „Vreau să vă spăl picioarele!” Era un act
de slujire, era un act de supunere, era un act de călcare în picioare a propriului eu.
Iubirea înseamnă slujire! Nu uita, iubirea înseamnă slujire!
Apoi, slujim pentru că ştim cine suntem – „pentru că ştia de unde vine şi unde
Se duce”, zice Sfânta Scriptură. Nu-i greu să slujeşti, dacă eşti analfabet. Nu-i greu
să slujeşti nici dacă n-ai nimic, dacă eşti un zero. Greu e să slujeşti pe alţii când
eşti cineva. Noi raportăm mărimea unui om la numărul de oameni care îl slujesc.
Spunem că un om a ajuns important dacă îi slujesc lui cât mai mulţi. Dar Biblia
spune că tu eşti important când slujeşti tu la cât mai mulţi oameni.
De ce nu slujim?
În primul rând, nu slujim pentru că avem o mare lipsă de disponibilitate.
Spunem: „N-am timp. Am şcoală, am familie, am de câştigat o pâine. Lucrez zece
ore pe zi. N-am timp.” Dar trebuie să biruim egoismul din noi. În Filipeni 2:4, spune
sfântul apostol Pavel aşa: „Fiecare să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele
55 | PAGINA
altuia.” Avraam stătea în zăduful zilei şi aştepta să vină cineva căruia să-i
slujească. Abia aştepta. Stătea cu mâna streaşină la ochi: „Oare nu se vede cineva
venind pe drum, ca eu, Avraam, să-i dau un viţel, să-i spăl picioarele, să mănânce
în casa mea? Abia aştept ca să muncesc şi eu, să pot avea un oaspete în după-
masa asta.” Era Avraam, cel care avea cinci armate personale, avea bogăţie şi
putea sta să-i slujească alţii lui. Dar el stătea, aşteptând să vină cineva la orizont.
A doua barieră este perfecţionismul. Îi aud pe mulţi zicând: „Eu când o fac, o fac
bine. Vreau să fac să fie super totul, să fie perfect tot ceea ce fac. Dacă nu e, nu
fac. Dacă nu fac aşa cum vreau eu, nu fac deloc.” De multe ori rămân oamenii
neslujiţi, pentru că noi vrem să fim perfecţi în tot ce facem. În Eclasiastul 11:4 este
un verset aşa de frumos: „Cine se uită după vânt, nu va semăna. Cine se uită după
nori, nu va secera niciodată.” Nu ai acuma cei mai mulţi bani? Slujeşte cu câţi ai.
Nu ai acuma timp cât vrei? Slujeşte cu cât ai. Nu ai acuma cele mai bogate
resurse? Dar slujeşte cu acestea pe care le ai, pentru că dacă stai, plugul acesta
care este viaţa ta, brăzdarul acesta va rugini şi va sta la streşina casei, în loc să fie
obosit de brazdă şi strălucind. Nu trebuie să fii perfect pentru a sluji! Slujeşte cum
poţi, chiar şi cu rateuri. Aş prefera să am un slujitor care să greşească muncind,
decât unul care să fie perfect stând cu mâinile în sân. Dumnezeu are nevoie de
slujitori împiedicaţi. Dumnezeu priveşte cu plăcere mai mare la orice pas
împiedicat al tău, decât la unul din ale cărui picioare au crescut deja rădăcini, că
nu face nimic. Du-te înainte, chiar dacă vei greşi! Du-te înainte, chiar dacă nu vei fi
înţeles bine.
O altă barieră este materialismul. Unii nu pot să dăruiască celuilalt ceva fără să
nu-i revină şi lui altceva după aceea. Ne naştem cu instinctul proprietăţii. Nu vrem
să dăm nimănui nimic. Sau, dacă dăm, să ne rămână şi nouă ceva. Dar asta nu se
poate, n-ai cum. Nu puteţi să slujiţi şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. E normal să
avem puţin, fiindcă n-am semănat nimic. Cine seamănă mult, mult va secera!
Apoi, nu slujim pentru că suntem tributari discriminării. Domnul Isus spune aşa
frumos că El a fost slujitorul tuturor! Noi însă slujim restrictiv şi avem şi verset
56 | PAGINA
biblic pentru asta: „Să facem bine la toţi... mai ales fraţilor în credinţă”, mai ales
acelora care văd ce facem şi ne vor întoarce înapoi slujirea.
Căutarea recompensei este pentru noi o altă barieră în calea slujirii. Domnul Isus
Hristos zice: „Pentru că Eu v-am spălat picioarele vouă şi voi să-Mi spălaţi mie
picioarele.” A zis aşa? Nu, n-a zis! A zis altceva: „Pentru că Eu v-am spălat vouă
picioarele şi voi să vă spălaţi picioarele unii altora.” Extraordinar lucru zice Domnul
Isus! „Nu cumva să se simtă cineva obligat faţă de Mine. Dacă te simţi obligat faţă
de Mine, ajută-l pe ăla.” Ce frumos, ce extraordinar! Lor să le spălaţi picioarele!
Slujirea trebuie să fie nepărtinitoare. Isus a spălat şi picioarele lui Iuda, deşi ştia
că o să-L vândă. Ştia tot Isus Hristos. Dar a venit şi Iuda cu picioarele în lighean:
„Uite, ţi le spăl şi ţie. Ţi le spăl, pentru că poate acum, în ultimul ceas, te vei gândi
să te întorci din drumul acesta nenorocit.” I le-a spălat şi lui Petru, celui care a zis:
„Nu-mi vei spăla picioarele!” Le-a spălat la toţi – şi lui Ioan pe care-l iubea cel mai
tare, şi lui Iuda despre care ştia că e un trădător, şi căposului de Petru. Isus n-a zis:
„Nu-l spăl decât pe Ioan. E la pieptul meu toată ziua, îl iubesc, nu-mi face rău, e
cel mai tânăr. Îl spăl numai pe el, simbolic pentru tot grupul.”
57 | PAGINA
Slujirea trebuie să fie şi persistentă. De cele mai multe ori, critica vine exact de la
persoanele pe care vrei să le slujeşti. Ţi s-a întâmplat vreodată să dai o bucată de
pâine unui câine şi să ţi-o ia cu deget cu tot? De câte ori! De cele mai multe ori
critica vine de la oamenii pe care îi slujeşti. „Puteai mai mult. Numai atâta îmi daţi?
Doar atât faceţi pentru noi?”
Sfânta Scriptură spune că Domnul mergea înaintea poporului Său Israel ziua
într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc,
pentru ca să-i lumineze. Astfel, puteau merge şi ziua, şi noaptea. Oare cum am
putea să fim călăuziţi şi noi ziua şi noaptea? Oare ce ar trebui să facem ca să
avem totul la mâna întâi?
Călăuziri inacceptabile
Există câteva călăuziri inacceptabile, pe care Dumnezeu nu le suportă şi, din
păcate, nouă ne sunt dragi. Să le trecem în revistă. Prima călăuzire pe care o
vedem ca fiind inacceptabilă în Biblie, inacceptabilă în ochii lui Dumnezeu, este
călăuzirea împrejurării. E o călăuzire tipic românească ce spune cam aşa: „vom
vedea la faţa locului ce vom face”, „ne vom descurca la faţa locului”, „vom trăi şi
vom vedea când vom fi acolo” sau „ajunge zilei necazul ei”. Avem şi verset biblic
pentru asta!
59 | PAGINA
În al doilea rând, o călăuzire inacceptabilă este călăuzirea de mâna a doua. În
Exod 33 Dumnezeu este supărat pe Israel şi zice: „Moise, nu o să mai călăuzesc
direct poporul acesta, nici cu stâlpul, nici cu norul.” Lucrul dureros este că
Dumnezeu a intenţionat să ne călăuzească în mod direct pe noi, ca Biserică. Dacă
noi, ca Biserică, vom fi călăuziţi, atunci vom avea şi călăuziri personale, fiecare
dintre noi. Dumnezeu a vrut dintotdeauna ca noi să avem o călăuzire clară şi
personală. El vrea să ne vorbească fiecăruia – aceasta este dorinţa Lui. La un
moment dat, citim în Exod 20 că poporul Israel a spus: „Doamne, nu ne mai vorbi
Tu. Nu mai vrem să avem direct călăuzire de la Tine, de sus. Vrem să avem profeţi.”
Nu Dumnezeu a hotărât să fie profeţi, prooroci, ci noi, oamenii, am vrut lucrul
acesta. Planul lui Dumnezeu cu noi a fost să ne vorbească El direct, dar noi am
vrut s-o facă prin intermediari: „Doamne, nu ne mai vorbi Tu” – au spus ei – ,,ca
să nu murim, că Tu ne vorbeşti prea grozav.” Şi Dumnezeu a spus: „Moise, fii tu
atunci gura Mea pentru ei. Tu eşti prietenul meu.” Moise a murit şi nu toţi aceia care
s-au mai numit profeţi au putut de atunci încolo să fie gura lui Dumnezeu. Ba mai
mult, a venit vremea în care israeliţii i-au împins pe profeţi peste bord şi au spus:
„Noi nu mai vrem profeţi, noi vrem regi. Noi îl vrem pe Saul”, i-au spus lui Samuel.
„Nu te leapădă pe tine”, i-a spus Domnul lui Samuel, ,,ci pe Mine Mă leapădă ăştia.
Ăştia vor rege.” Lui Moise Dumnezeu i-a zis că nu va mai veni El personal, ci va
trimite un înger ca să îi călăuzească. Moise I-a răspuns: „Dacă nu vii Tu personal,
cu norul de foc, dacă nu vii Tu personal cu stâlpul, Tu să nu ne laşi să plecăm din
locul acesta! Eu nu vreau un înger.” Gândiţi-vă, un înger refuzat de Moise! N-a fost
nici măcar un om, cum vrem noi astăzi...
O altă călăuzire inacceptabilă este ocultismul, folosirea zodiacului: ies din casă
astăzi sau nu ies? Ocultismul este o călăuzire inacceptabilă. Niciodată să nu vă
daţi palma unui ghicitor – mai bine vă tăiaţi mâna jos! Dumnezeu spune:
„Niciodată să nu faceţi asta pentru că vă blestemă până la al patrulea neam.”
Niciodată să nu folosiţi zodiace, horoscoape, niciodată citire în stele! Astrologia şi
ocultismul au distrus gândirea sănătoasă a Greciei, au distrus gândirea novatoare
şi creatoare a Indiei şi le-a orientat spre fatalism. Grecii şi indienii nici azi nu se
mai regăsesc din cauza stelelor. Nu după stele, ci după Dumnezeu să ne luăm
întotdeauna. Amin!
În al doilea rând, avem calea rugăciunii. În Iacov 1:5 spune aşa: „Dacă vreunuia
dintre voi îi lipseşte înţelepciune, să o ceară”, nu să se arunce de la etaj. Să o
ceară pentru că Dumnezeu dă, dar o dă celor care recunosc că nu o au, pentru că
Dumnezeu nu face risipă. Dacă cuiva îi lipseşte înţelepciunea, să o ceară de la
Dumnezeu. Iosua a făcut o prostie. Dumnezeu îi spune: „Iosua, am cuvânt pentru
tine: tot ce prinzi în ţara aceasta, să ucizi. Tot ce prinzi!” Dar au venit nişte oameni
61 | PAGINA
la Iosua, din Gabaon, cu nişte haine murdare şi cu pâine mucegăită, ca şi cum ar fi
venit de departe, şi i-au zis: „Iosua, noi nu suntem din ţara aceasta. Noi ştim că tu
ai cuvânt din partea lui Dumnezeu să ne omori pe toţi care suntem de aici, dar noi
nu suntem din ţara aceasta. Noi am venit de la sute de kilometri depărtare” – şi ei
veniseră de la un kilometru depărtare, de la umbră... S-a uitat Iosua, deşteptul, şi a
zis: „Daţi-mi să miros pâinile. Da, sunt vechi.” S-a uitat la încălţăminte: ruptă. Şi a
zis: „Nici nu are rost să mai vorbesc. E clar. Voi sunteţi fraţii noştri.” Dar Dumnezeu
îi spune: „Nebun ce eşti! Ce ai făcut? Nu sunt fraţii noştri. O să-i porţi în spate şi tu,
şi nepoţii tăi, iar strănepoţii tăi o să se lupte cu ei.” Acest legământ făcut de Iosua
cu ei s-a întâmplat fiindcă el „nu a întrebat pe Domnul”, spune în Iosua 9:14. Nu
s-a mai rugat, cum ar fi trebuit să facă.
Mai este ceva călăuzitor – un lucru subiectiv şi periculos, motiv pentru care l-am şi
lăsat la urmă: vocea lăuntrică. Dacă eşti un om transformat de Duhul lui
Dumnezeu, Dumnezeu îţi va vorbi printr-o voce lăuntrică. Dar dacă nu eşti, ştii ce
vei zice? „Mi s-a părut că Dumnezeu mi-a spus că…” Aşa nu merge. Dumnezeul
nostru va trebui să-ţi vorbească clar, pentru că nu există mai mare pericol decât
să judeci cu mintea şi apoi să spui că ţi-a vorbit Duhul lui Dumnezeu. E
extraordinar de groaznic acest lucru – să zici: „Mi-a spus Dumnezeu să…”, dar să
nu-ţi fi spus El, să ţi-o fi spus doar mintea ta. După ce ai filtrat prin minte
problema, fii înţelept, fii sensibil cu tine însuţi, pentru că vocea lăuntrică trebuie să
se încadreze în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă se încadrează, ştii care e semnul?
Pacea. Dacă se întâmplă vreodată să iei o decizie şi să nu mai ai pace, îţi garantez
eu că e greşită. Dacă o anumită decizie ţi-a luat pacea, nu e una bună. Dumnezeu
gândeşte mai repede decât Satana; deci, primul gând este întotdeauna de la
Dumnezeu pentru că El e Creator, iar Satana e făcătură. Trebuie să fii sincer şi să
renunţi la orice preferinţă sau înclinaţie personală. Mulţi au cerut călăuzirea lui
Dumnezeu, dar hotărârea lor era luată deja. Dacă vreţi să fiţi călăuziţi de
Dumnezeu, trebuie să puneţi tot ce v-am spus în balanţă: citiţi Biblia, prima
lumină; în al doilea rând, e rugăciunea – să vă rugaţi cu foc: „Doamne, nu-l lăsa pe
62 | PAGINA
Satana să mă batjocorească”; în al treilea rând, întrebaţi pe fraţi: „Fraţilor, eu am
citit Biblia şi m-am rugat, aveţi un cuvânt pentru mine?” Dacă eşti plin de
cunoştinţa voii lui Dumnezeu, atunci El îţi va vorbi şi prin fraţii tăi sinceri din
biserică. De multe ori avem tot felul de idei în cap şi trebuie să ne gândim bine,
trebuie să discernem bine uşile acelea. Nu orice uşă deschisă este de la
Dumnezeu. Când o vezi deschisă, spune-I Domnului: „Am citit Cuvântul Tău şi
m-am rugat. Doamne, eu nu am inima bună să intru pe uşa asta, deşi e deschisă.”
Ei bine, atunci nu intra, pentru că Dumnezeu poate a spus stop, deşi e deschisă.
Ţi-a deschis-o Satana drept în faţă, iar Dumnezeu vrea să spună: „Ai grijă, omule!
Ai grijă!” Trebuie să ai şi o voce lăuntrică, aceea despre care citim când ucenicii
fugeau după Hristos pe drumul Emausului: „Oare nu ne ardea inima în noi?” Voi
trebuie să fiţi călăuziţi toată viaţa voastră. Nu faceţi niciun pas fără Dumnezeu.
O altă întrebare importantă în viaţă e aceasta: „Doamne, vreau să ştiu care e voia
Ta cu privire la mine.” Nu mai pune întrebarea aceasta, fiindcă scrie clar în Biblie:
voia lui Dumnezeu pentru voi este sfinţirea voastră. Amin! Nu mai pune aceste
întrebări. Oare ai vrea ca Dumnezeu acum să îţi dea o misiune mai uşoară ţie? Ai
vrea să ajungi în cer pe role? Nu se poate. Dumnezeu nu asta vrea de la noi. Noi
avem deja o călăuzire clară. Trebuie să fim în Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu
să ne ajute prin călăuzirea Lui! Aveţi filtrele de care v-am spus. Lăsaţi vocea
lăuntrică să fie ultima, după ce treceţi prin toate celelalte. Şi atunci când toate
luminile le vedeţi aliniate în faţă, să mergeţi înainte. Amin.
63 | PAGINA
5.9. DISCIPLINA SUPUNERII
Definiţia supunerii
Oare ce este supunerea? Supunerea este capacitatea de a renunţa la povara de
a-ţi impune mereu voinţa. Stăm adesea stresaţi. Stresul apare de multe ori pentru
că nu ies lucrurile aşa cum vrem noi. Aceasta e şi cauza ruperilor din bisericile
noastre. De aceea suntem atât de multe biserici, pentru că cineva, la un moment
dat, n-a fost în stare să renunţe la povara de a-şi impune voinţa şi a zis: „Eu vreau
aşa şi dacă eu vreau aşa, găsesc zece oameni care se duc după mine şi formăm o
altă biserică.” Supunerea înseamnă şi libertatea de a renunţa la drepturile tale în
favoarea altora. Noi avem drepturi, ni se cuvin o grămadă de lucruri. Dar ce-ai zice
să renunţi la ele? Renunţă la dreptul de a avea dreptate… Nu trebuie să fiţi nici
oameni şterşi, oameni care nu au niciodată nici o părere şi pentru care doar
părerea altora contează: „Cum zici tu! Dacă aşa zici tu, aşa facem. Tu ai dreptate
întotdeauna.” Dacă eşti aşa, omule, tu nu exişti atunci! Nu trebuie să fim oameni
care să avem dreptate întotdeauna, dar nici oameni care să nu avem dreptate
niciodată. Asta e o prostie. Uneori avem un punct de vedere bun şi alteori un punct
de vedere prost. Trebuie să ştii când să zici nu şi când să zici da. Nu înseamnă că-
ţi lepezi identitatea ta când te supui, când laşi de la tine. Supune-te tocmai de
dragul faptului că ai ştiut că ai avut dreptate.
Aspectele supunerii
Există nişte acte clare şi practice ale supunerii, nişte aspecte în care ar trebui să
fim disciplinaţi în supunere. Există o supunere faţă de Dumnezeu. Sfântul apostol
Iacov spunea: „Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu.” Toma de Kempis spunea aşa de
frumos: „Robeşte-mă, Doamne, ca să fiu liber. Când Tu mă vei face robul Tău, eu
voi fi cu desăvârşire liber. Mă supun Ţie, Doamne, cu trupul meu, cu sufletul meu şi
cu mintea mea. Mă supun Ţie.”
În al doilea rând, trebuie să fim supuşi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta
este un lucru diferit. Noi trebuie să auzim Cuvântul şi trebuie să-l împlinim. După
ce-l învăţăm, trebuie să-l împlinim, să ne supunem în spiritul şi în litera lui.
Trebuie să urmăm Cuvântul lui Dumnezeu chiar şi în acele versete în care nu ne
place s-o facem. Ne spune cum să ne îmbrăcăm, ne spune cum să trăim, cum să
vorbim, ne spune ce să iubim. Ne spune Scriptura lucruri care ne plac şi lucruri
care nu ne plac. Iar noi trebuie să învăţăm Scriptura.
În al treilea rând, trebuie să fim supuşi faţă de familia noastră. Biblia a aşezat clar
nişte margini. Soţia trebuie să fie supusă soţului şi soţul trebuie să-şi iubească
soţia. Copiii trebuie să fie supuşi părinţilor şi părinţii trebuie să nu-i întărâte.
64 | PAGINA
În al patrulea rând, trebuie să fim supuşi faţă de Biserica lui Isus Hristos. Să fim
supuşi lui Dumnezeu, supuşi Cuvântului, supuşi familiei şi supuşi bisericii, adică
supuşi faţă de slujitorii Domnului. În Evrei, în 13:17, spune Cuvântul lui Dumnezeu:
„Ascultaţi de mai-marii voştri în Domnul şi fiţi-le supuşi ca unora care au să dea
socoteală de sufletele voastre.”
Fiţi supuşi faţă de aproapele vostru. Există oameni care sunt în poziţii ierarhice.
Dacă eşti în armată, fii supus ofiţerului; dacă eşti la şcoală, fii supus profesorului şi
învăţătorului. Fiţi supuşi patronilor voştri. Să fim supuşi şi oamenilor pe care îi
vedem pe stradă. Îi salutăm, le dăm bună ziua, le dăm locul în tramvai, îi iubim.
Sunt oameni care au o grămadă de probleme.
Va trebui să fiţi supuşi şi faţă de stat. M-am tot gândit dacă să citez versetele
astea sau nu. Vă rog să le primiţi ca din partea lui Dumnezeu. Ele vorbesc despre
supunerea faţă de stat. Le găsim în Romani, capitolul 13: „Oricine să fie supus
stăpânirilor celor mai înalte. Căci nu este stăpânire – şi aici puneţi Guvern PDL,
Guvern PNL, PSD sau guvern comunist – care să nu vină de la Dumnezeu. Şi
stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.” Există o aparentă
contradicţie pe care vreau s-o menţionez. În 1 Petru 2:13 spune: „Fiţi supuşi
oricărei stăpâniri omeneşti pentru Domnul, atât împăratului, cât şi
dregătorilor” – primarul, preşedintele consiliului judeţean şi ce-o mai fi. Dar tot
Petru, în Fapte 4:19, zice către stăpânirile acelea: „Judecaţi voi singuri dacă e
drept să ascultăm de voi sau de Dumnezeu!” Ce faci, Petru? Joci la două
capete? Nouă ne spui să fim supuşi stăpânirilor celor mai înalte şi apoi vii şi ne
spui să nu ascultăm de primar şi de poliţie, ci să ascultăm de Dumnezeu prima
dată? Nu e asta o contradicţie? Nu. Eu trebuie să fiu supus statului român până în
momentul în care statul român îmi interzice să mă închin înaintea lui Dumnezeu.
Statul român n-are voie să se atingă de Dumnezeul meu. Nu este o dovadă de
nesupunere faţa de statul român dacă eu, într-o duminică, voi face, împreună cu
tinerii de aici, un marş al tăcerii împotriva homosexualilor. Asta nu înseamnă că
sunt împotriva statului român. Statul român poate să spună ce vrea, dar eu trebuie
să-L reprezint pe Dumnezeu pe pământ. Primarul e reprezentantul lui Dumnezeu,
dar eu sunt copilul Lui. Şi e o diferenţă. Eu sunt prieten cu Hristos.
Nu-mi place lumea în care trăim, dar trebuie să fim supuşi. Trebuie să fim supuşi
unii altora în frica lui Isus Hristos, într-o lume în care tuturor ne sare muştarul
rapid. În limba greacă cuvântul pentru supunere este hupomeno, termen care
înseamnă a te aşeza în linie. Dacă nu te-ai supus, ai ieşit din linie afară, fie în faţă,
fie în spate. Noi trebuie să fim supuşi, ca un gard drept. Dumnezeu, soţ, soţie, copii,
părinţi – în această ordine trebuie să fie supunerea. Profesori, elevi, ofiţeri, cei din
armată – tuturor trebuie să le fim supuşi. Statului român să îi dăm ce trebuie, că
Dumnezeu ne va da nouă iarăşi mai mult decât am pierdut. Chiar şi atunci când ai
avut dreptate sută la sută, va trebuie să ţi-o înghiţi dreptatea aia. Cea mai frumoasă
idee este să-ţi înghiţi dreptatea pe care o ai – „Măcar că era Fiul lui Dumnezeu,
S-a smerit.” A făcut-o, măcar că ştia Cine este. Noi de multe ori nici măcar nu
ştim cine suntem. Dumnezeu nu mai suportă oamenii de acest fel, care tot timpul
ţipă. Când vede o soţie care strigă la soţ, când vede un copil care trânteşte şi
spune ceva urât părinţilor, când vede că un elev râde de profesorul lui şi aşează
pixul cu cerneală ca să se murdărească pe pantaloni, Dumnezeu vede un Satana
în el sau în ea. Cine e nesupus este din Diavolul, pentru că Diavolul e primul
nesupus şi rebel. Şi în vremurile din urmă vor veni mai mari nesupuneri decât
acum. Dar voi să nu fiţi din aceştia. Voi să fiţi disciplinaţi, soldaţii disciplinaţi ai lui
Isus Hristos. Amin!
66 | PAGINA
interior şi afară nu se vede nimic sau dacă e numai exterior dă-mi voie să-ţi spun
că e făţărnicie şi legalism. Când vorbesc despre simplitate, nu mă gândesc la
ascetism. Ascetismul nu este simplitate. Ascetismul înseamnă să te duci undeva
în vârf de munte, să nu mai ai treabă cu nimic din ce-ai avut până acum, să bei
apă de izvor şi să mănânci rădăcini. Asta înseamnă ascetism. În vârf de munte sau
aici printre noi, ascetismul nu înseamnă să fii simplu pentru că ascetismul este
renunţarea la orice posesiune. Pe când simplitatea înseamnă să poţi trăi şi când ai
şi să nu-ţi iei viaţa când nu ai. Şi să cauţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate
celelalte lucruri le vei primi pe deasupra. Simplitatea înseamnă: căutaţi mai întâi
împărăţia. Cei care nu caută mai întâi împărăţia, nu o caută deloc.
Haideţi să vedem în primul rând simplitatea faţă de noi înşine. În primul rând ca
să fii simplu cu tine însuţi trebuie să faci distincţie între nevoi şi dorinţe. Omul are
în viaţă şi nevoi, şi dorinţe, dar nu le amestecaţi; nevoia e nevoie şi dorinţa e
dorinţă. Nu te mai frământa cu privire la ce zic alţii despre tine. Asta e marea
noastră problemă.. „Oare ce vor zice ceilalţi?” Şi atât de complicaţi devenim noi că
ne frământăm de părerile celor din jur! „Oare cum aş putea să captez atenţia lor?”
„Oare ne văd bine?” Cum ne vedem, cum ne văd ceilalţi.. şi dintr-o dată asta
devine un stres extraordinar. Nu încerca să te dai niciodată mai sfânt decât eşti. În
cartea Proverbelor ni se spune că nici unul dintre noi să nu fie prea neprihănit. Nu
există oboseală mai mare decât să te dai drept sfânt când nu eşti. Adică să stai tot
timpul frământat ca să apari extraordinar în faţa oamenilor. Aş vrea să vă învăţ să
fiţi simpli cu voi înşivă şi m-am tot gândit la un sfat practic: culcaţi-vă devreme şi
sculaţi-vă devreme. Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat citind cărţi despre
oamenii lui Dumnezeu de succes este că marea majoritate dintre ei s-au culcat la
ora 10 seara. Va trebui să învăţaţi că nu puteţi să faceţi toate lucrurile. Nu vă mai
stresaţi pentru lucrurile pe care nu le puteţi face, nu vă mai îngrijoraţi pentru
lucrurile potenţiale. Citeam într-o carte că 85% dintre lucrurile pentru care ne
îngrijorăm nu se întâmplă niciodată, sunt numai în mintea noastră. Extraordinar de
mult! 5% din ele nu le putem schimba, chiar dacă ne îngrijorăm pentru ele şi sunt
reale. Doar 10% dintre lucrurile pentru care ne îngrijorăm pot fi schimbate dacă
facem ceva.
Vreau să vă citesc câteva versete din Epistola lui Pavel către Filipeni, capitolul 4:11.
Când a scris aceste lucruri, Pavel era în puşcărie, era în temniţă, trebuia să moară
în curând: „nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins
să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să
trăiesc în belşug.” Simplitate nu înseamnă ca să mergi în vârful muntelui, asta-i
ascetism. Dar trebuie să ştii să trăieşti smerit, şi în belşug. „Pot totul în Hristos care
mă întăreşte” în toate. Aş vrea să fiţi simpli în comunicare, în vorbire, simpli în
trăire, în haine, simpli în sentimente, da-ul vostru să fie da, nu-ul să fie nu. Nu mai
duceţi o viaţă gri, şi nici una dublă.
68 | PAGINA
5.11. DISCIPLINA BUNĂTĂȚII
Coloseni 3:12-13
12. Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă
cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu
îndelungă răbdare.
13. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul,
iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.
Avem nevoie de foarte mulţi oameni plini de bunătate şi voi aţi putea să fiţi o
alternativă la lumea egoistă şi rea, foarte rea. Trebuie să îţi faci, din când în când,
poate o dată pe lună măcar, un examen de conştiinţă. Sunt trei categorii de
oameni. Prima categorie de oameni sunt cei care fac lucrurile să se întâmple. Ei
sunt în mijlocul evenimentelor şi fac lucrurile să se întâmple. A doua categorie de
oameni sunt cei care se uită la ceea ce se întâmplă. A treia categorie de oameni
sunt cei care se întreabă ce s-a întâmplat. Nici măcar nu mai privesc. Cei mai
mulţi tineri fac parte din ultimele două categorii, nefăcând altceva decât să
privească la ceea ce fac alţii.
În al doilea rând, dacă vreţi să fiţi buni şi să aveţi un impact în viaţa aceasta, fiţi
oameni ai încurajării. Dacă vrei să fii bun, trebuie nu numai să clădeşti prietenii, ci
şi să încurajezi. Ce înseamnă a încuraja? Este o slujbă, este ceva din Dumnezeu a
încuraja pe cineva. Încurajaţi-vă părinții, frații, slujitorii, pastorii, cântăreţii, pe
ceilalţi care fac ceva. Încurajaţi-i şi pe colegii voştri, pe prietenii voştri. Faceţi-le
69 | PAGINA
complimente, daţi-le telefoane. Fiţi oameni care să îi ridicaţi pe cei din jur: „Lasă
că va fi şi mai bine.” Oamenii au tendinţa să fie ceea ce îi încurajezi tu să fie, nu
ceea ce îi baţi la cap să fie.
Ce să faci să fii bun? Trebuie să faci eforturi pentru asta, pentru că bunătatea are
de-a face cu practica. Nu aş putea să spun că, dacă vei sta contemplând pe
Dumnezeu, în rugăciune, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, vei deveni
bun. Nu. Iartă-mă că îţi spun asta: eu zic să te rogi măcar o oră pe zi. Apoi, dă-ţi
praful de pe pantaloni şi du-te să pui în aplicare ceea ce ţi-a spus Dumnezeu în
rugăciune. Bunătatea ar trebui să vină din interior, nu ar trebui să faci eforturi
excepţionale pentru ea. Ar trebui să îţi vină din prima să fii bun. Primul gând e de la
Dumnezeu. Începe de mâine dimineaţă cu sandwich-ul dat altcuiva, începe din
seara aceasta dând o mână de ajutor celui de lângă tine. Vreau să fiu prieten,
vreau să fim prieteni, vreau să ne încurajăm unii pe alţii. De noi depinde. Fiţi buni!
Pentru că, după ce veţi pleca de aici, va rămâne ceva în urmă: bunătatea voastră.
„Ce om a fost acela! Extraordinar!”
Toate disciplinele spirituale trebuie impregnate cu bucurie, pentru că, dacă nu, le
vom părăsi pe toate aceste discipline. Tot ce aţi citit până aici e degeaba atunci.
Tăria unei biserici nu stă în numărul de membri, tăria unei biserici nu stă în
70 | PAGINA
echipamentul pe care îl are, tăria unei biserici nu stă în pastorii pe care îi are, în
programele grozave. Tăria unei biserici stă în câtă bucurie este înăuntrul acelei
biserici!
În Neemia, în capitolul 8, este prezentat un moment de derută pentru poporul
Domnului, când nu aveau unde şi cu ce să se închine. Totul era dărâmat. Neemia
zice aşa: „Bucuria Domnului va fi tăria noastră! Dacă vom avea bucurie, vom fi bine,
chiar dacă Templul nu e din aur.”
Hoţii bucuriei
Primul hoţ al bucuriei e păcatul. Păcatul nu face oamenii fericiţi, nu face oamenii
bucuroşi. David zice: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” că am pierdut-o, n-o
mai am! Fără ea nu pot să slujesc. Stătea Iedutun şi nu avea o cântare, nu avea
scris nimic. Şi zice el împăratului David: „Am reuşit să mai fac câteva cântări.
Dă-mi versuri!” „N-am versuri că n-am bucurie!” Toţi îşi dădeau seama că
împăratul e cernit. „Mă, ăsta a păcătuit!” Ştiau. Păcatul nu face pe nimeni fericit.
Satana nu face pe nimeni fericit. Fericirea diavolului este una de o clipă. Plăcerea
e de o clipă – nu e fericire, nu e bucurie. E doar plăcere. E doar ceva la nivel
instinctual. Satana nu face oamenii fericiţi! Cum să fii bucuros când tu furi? Cum
să fii bucuros când tu nu te împaci cu fratele tău? Cum să fii fericit în biserică
atunci când tu minţi, înşeli, când tu nu-ţi asculţi părinţii, când tu te uiţi pe site-uri
murdare, când mintea ţi-e murdară? Cum să fii fericit?!
Al doilea ştiţi care este? Activităţile prea multe. Suntem obosiţi în bisericile
noastre. Înseamnă că avem o problemă şi trebuie să mai lăsăm deoparte aceste
activităţi. Sâmbătă seara, stop la ora 6. Pregătiţi-vă pentru închinare. Nu suntem
destul de obosiţi toată săptămâna, ne mai obosim şi atunci mintea. Aranjaţi-vă
cămăşile, călcaţi-vă baticurile şi la culcare la ora zece.
Îngrijorările sunt al treilea hoţ al bucuriilor noastre. Ioan 10:10 zice: „Hoţul nu vine
decât să fure”, să fure bucuria închinării noastre. Oare de ce a dispărut bucuria în
Casa Domnului? Zice David: „Eu mă voi închina, Doamne, înaintea Ta, cu bucuria
în suflet şi pe buze.” Omul care are bucurie în suflet, trebuie s-o aibă şi în
exterior, pe faţă. Pe faţa lui trebuie să se vadă cum cântă, cum Îl laudă pe
Dumnezeu, cum Îl binecuvântează. Faţa lui trebuie să emane bucuria aceasta.
Asta nu e o bucurie fabricată, fiindcă ea vine de la Duhul Sfânt. Pavel zice
tesalonicenilor că e bucuria „pe care o dă Duhul Sfânt în voi.” Termenul entuziasm
vine la cuvântul grecesc en-theos care înseamnă în Dumnezeu. Un om care e
entuziast, este în Dumnezeu. Tot ce faceţi să faceţi ca pentru Domnul! Când
predicaţi, când cântaţi, când Îl slujiţi pe Domnul, să fie en-theos, ca pentru
Dumnezeu.
71 | PAGINA
Motive de bucurie
Ai putea să fii bucuros pentru că numele tău este scris în ceruri. Aleluia!
„Doamne, şi dracii ne sunt supuşi în numele Tău!” Doi câte doi i-a trimis Isus în
lume. Ce fericiţi au fost când au văzut că ies dracii din oameni! Au spus: „Şi dracii
ne sunt supuşi. Am făcut exorcizări.” Dar Isus Hristos le spune: „Voi să nu vă
bucuraţi pentru asta. Voi să vă bucuraţi că numele voastre vă sunt scrise în ceruri,
în Cartea Vieţii.”
De ce mai trebuie să ne bucurăm? Pentru că Duhul Sfânt este în noi! Ştiţi care
este una dintre roadele Duhului Sfânt din Galateni 5:22? Bucuria!
Apoi, trebuie să fim bucuroşi fiindcă avem o nădejde! În Romani 5:2 spune
Cuvântul Domnului: „Ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu că, într-o zi,
Dumnezeu ne va lua de pe pământul acesta şi vom pleca de aici. Aştept
învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină.” De aceea sunt bucuros – că
am un Dumnezeu mare. Dumnezeul meu n-a pierdut nicio luptă niciodată! Sunt
copilul Lui – mi-a spus asta şi mi-o spune în fiecare zi.
Vechiul Testament
Conceptul de zeciuială, pe care biserica îl duce cu ea în practică, are, de altfel ca
orice alt punct din dogma ei, baze scripturale. Acest concept poate fi privit încă din
prima carte a Bibliei, unde întâlnim exemplul lui Avraam şi al lui Melhisedec.
Avraam îi dăduse lui Melhisedec zeciuială din tot ce avusese (Geneza 4:20). Această
zeciuială a fost realizată din prada de război şi nu din roadele pământului, şi
totodată nu ni se redă vreo poruncă pe baza căreia Avraam să fi făcut acest gest, şi
nici o explicaţie a acestuia. Ceea ce promisese Dumnezeu lui Avraam, în
legământul care s-a încheiat între ei, a fost crucial pentru stabilirea autorităţii
bisericii şi a evangheliei: o sămânţă viitoare.
Dar Avraam nu a fost doar un agent eclesial, el era sub autoritatea eclesiastică, iar
marca acestei subordonări a fost plătirea zeciuielii lui Melhisedec, acel preot al
Salemului, un om fără părinţi, fără o spiţă de neam. La fel şi zeciuiala lui Iacov a
fost adusă într-un mod spontan, de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru
prosperitatea sa şi pentru motivului că a ajuns în siguranţă acasă. Astfel că prin
zeciuială ceea ce se putea înţelege era „că pământul este al lui Dumnezeu şi cu
tot ce cuprinde el" (Psalmi 24:1). A dărui nu însemnă altceva decât a recunoaşte
autoritatea Domnului ca deţinând tot pământul şi tot ce cuprinde acesta.
Dumnezeu caută ca prin zeciuială să demonstreze implicaţia Sa asupra
73 | PAGINA
pământului, şi cine este El. Zeciuiala nu este altceva decât o recunoaştere a lui
Dumnezeu ca fiind Adevăratul şi Singurul care merită închinare din partea omului,
deoarece „posesiunile omului erau văzute ca daruri date de către Dumnezeu, de
fapt un răspuns propriu, din care se poate observa îndurarea Sa". Efectul zeciuielii
era acela că leviţii şi preoţii puteau fi susţinuţi şi celor săraci li se putea oferi un
ajutor. Vedem astfel că Dumnezeu plănuieşte ca zeciuiala să fie un mod de
implicare a poporului în activitatea Sa de răscumpărare, în imensa Sa preocupare
faţă de cei săraci şi necăjiţi. Aşa că Dumnezeu Şi-a arătat binecuvântările faţă de
poporul Său, astfel că şi ei trebuie să împartă aceste binecuvântări cu oamenii mai
puţin realizaţi.
Noul Testament
Este foarte interesant de observat că acest concept al zeciuielii apare în Vechiul
Testament într-un mod accentuat şi cu un scop clar, dar în Noul Testament se
face doar câteva referiri, mai mult indirecte. Dar spre surprinderea multora, găsim
afirmaţii în învăţătura lui Isus care încurajează zeciuiala, iar pe acestea le putem
observa în Matei 23:23, Luca 11:42. Vedem clar din aceste texte cum Isus acceptă
zeciuiala, dar această acceptare se realizeză doar în esenţa ei şi în motivaţia cu
care se face. Isus vine şi contraatacă motivaţia cu care fariseii acordă zeciuiala,
pentru că ei împlineau tot acest ritual cu meticulozitate, dar esenţa era omisă, iar
în gândirea lui Isus zeciuiala era valabilă doar în sfera credincioşiei, dreptăţii şi
milei. Adică ceea ce Isus vrea să transmită este că nu se poate da zeciuială, dacă
tu în fiinţa ta nu trăieşti o stare de dreptate, milă şi credincioşie, faţă de cel de
lîngă tine.
Potrivit cu pasajul din Luca 11:42, ceea ce face Isus este să cotinue afirmaţia pe
care o făcuse în 39-41, demonstrând că zeciuiala pe care ei o fac este
asemănătoare cu acea spălare pe dinafară a paharului. Astfel Luca aduce într-un
mod puternic afirmaţiile lui Isus în auzul fariseilor, arătând tototdată motivaţia care
trebuie să stea în spatele acestei practici. Dacă zeciuiala se face într-o ignoranţă
de dreptatea şi dragostea faţă de Dumnezeu, ea îşi pierde din valoarea ei şi nu mai
cuprinde în ea totalitatea lucrurilor pe care Dumnezeu a intenţionat să le
semnifice. Isus dorea ca această practică să se împletească cu dragostea faţă de
Dumnezeu, pentru ca astfel să ajungă ca aceasta să aibă o semnificaţie pentru
viaţa omului. Tentaţia de a delimita partea ta şi a lui Dumnezeu există; dar care
este cauza care stă în spatele acestei delimitări? Dacă în spatele acestei acţiuni
există o consolare că i-ai dat lui Dumnezeu 10% şi restul îţi aparţine ţie şi-l
foloseşti într-un mod egoist, atunci da, sunt de acord că zeciuiala este un păcat.
Dar când priveşti acest procent de 10% din perspectiva lui Dumnezeu, atunci
lucrurile se schimbă, şi totodată restul de 90% la fel să fie privit. Tot ceea ce a
îngăduit Dumnezeu ca omul să câştige, El aşteaptă ca acesta să acorde
74 | PAGINA
importanţă câştigului pe care l-a realizat şi să fie recunoscător şi răspunzător
pentru tot. Da trebuie recunoscut faptul că există pericolul de a păcătui prin
zeciuială, şi anume de a te mândri cu ceea ce ai dat şi să te plafonezi spiritual prin
această practică. Dar trebuie privit că această practică a instituit-o Dumnezeu şi El
a cerut şi cere credincioşie şi dragoste în practicarea ei. Putem afirma că zeciuiala
este modul prin care Dumnezeu măsoară raportarea pe care o are omul faţă de El;
Dumnezeu aşteaptă credincioşie în lucrurile mici, şi atunci El este gata să
încredinţeze lucruri mari omului care trăieşte într-un astfel de mod faţă de El.
Pentru că o ignorare a planului lui Dumnezeu în privinţa aceasta te duce să
experimentezi eşecuri, „datorită necunoaşterii de mânuire a banilor într-un mod
biblic, mulţi creştini trăiesc atitudini greşite despre posesie şi iau decizii incorecte
financiare, care duc la consecinţe dureroase".
Iar semniţia levitică este adusă înaintea lui Dumnezeu ca şi o seminţie specială,
deoarece prin ea se face răscumpărarea primilor născuţi a poporului Israel.
Această atitudine reflectă o atitudine de reverenţă înaintea lui Dumnezeu, care are
capacitatea de a se relaţiona faţă de popor într-un mod uimitor. Ca şi o întărire a
acestor afirmaţii, mă voi folosi şi de afirmaţia înţeleptului Solomon: „Cinsteşte pe
Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci
grânarele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must." (Proverbe
3:9-10). În toată această relaţionare, Dumnezeu vine cu o asigurare, iar totodată
această asigurare are ca principiu o folosire corectă a veniturilor. Deoarece
răsplătirea are ca bază această întrebuinţare corectă, altfel, la ce binecuvântare
s-ar putea aştepta cineva care plăteşte zeciuiala din primele roade, dar cheltuiala
restului de venit este una deplorabilă? Dar normal, unii vin cu ideea că o astfel de
concepţie este una greşită, prin faptul că cerem oamenilor ceva ce ei nu primesc,
că impozitul este al statului şi nu al Domnului. Aceştia se sprijinesc pe ceea spune
75 | PAGINA
textul din Luca 20:25: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce
este al lui Dumnezeu." Dar acum se pune întrebarea: cine este primul: Cezarul sau
Dumnezeu? Iar pe de altă parte, textul acesta nu vorbeşte despre zeciuială, ci
despre taxele date statului, iar prin ideea pe care am adus-o în discuţie, nu anulez
ideea de a plăti ceea i se cuvine statului. Astfel, nu cred că se ia mai mult de la
oameni decât cere Scriptura.
De ce să dau zeciuială?
Un prim răspuns este că Dumnezeu a spus că zeciuiala este a Sa, iar aceasta o
putem vedea în Levitic 27:30: „Orice zeciuialã din pãmânt, fie din roadele
pãmântului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat
Domnului", iar Noul testament nu spune nimic pentru a schimba porunca lui
Dumnezeu cu privire la zeciuială, astfel că zeciuiala este sfântă şi aparţine
Domnului. Un al doilea răspuns este acela că ea este o închinare înaintea
Domnului. Zeciuiala a fost totdeauna mult mai mult decât o taxă, ea este o
închinare şi o recunoaştere a Celui ce a creat totul şi deţine totul. Astfel că, dacă
nu te închini înaintea lui Dumnezeu cu banii tăi, nu realizezi o închinare adevărată.
Ne putem uita la oameni ca şi Iov, Avraam şi urmaşii lor, şi alţii care au trăit înainte
de darea legii şi vom observa că închinarea înaintea lui Dumnezeu implică
sacrificare din venitul lor. Un al al treilea răspuns este acela că zeciuiala este
metoda lui Dumnezeu de a susţine lucrarea Sa: "Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei
ce propovãduiesc Evanghelia sã trãiascã din Evanghelie". (1 Corinteni 9:14) Totodată,
am putea aduce ca dovadă a acestei afirmaţii şi pasajul din Numeri 18:21: "Fiilor lui
Levi le dau ca moştenire orice zeciuialã în Israel, pentru slujba pe care o fac ei,
pentru slujba cortului întâlnirii". În continuare am putea aduce şi întrebarea "De ce
creştinii nu dau zeciuială?", iar nişte răspunsuri posibile ar fi: 1. Necredinţa; 2. Frica;
3. Lăcomia, egoismul; 4. Lipsa unei învăţături corecte;
76 | PAGINA
CAPITOLUL 5 - PRIORITĂŢILE UNEI VIEŢI DISCIPLINATE,
a fost extras din cartea DISCIPLINELE SPIRITUALE,
scrisă de Pastorul VLADIMIR PUSTAN
și apărută la Editura FABRICA DE VISE.
Cartea poate fi achiziționată direct din Librăria Cireșarii
sau online, accesând: www.librariaciresarii.ro
77 | PAGINA
NOTES:
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
78 | PAGINA
ADRESĂ: BEIUȘ, STRADA ROMÂNĂ 38
INFO: 0754-200.900 79 | PAGINA