Lupta antiotomană – expresie a politicii externe a domnitorilor români în epoca

medievală.

În scurt timp după obținerea idependenței, domnitorii români se confruntă cu o problemă

foarte importantă, aceasta este extinderea din Peninsula Balcanică spre Europa a noului vecin –
Imperiul Otoman. Lupta domnitorilor Țării Moldova și Valahă a fost o poziție fermă fiindcă
aceasta privea direct statalitatea poporului român și păstrarea creștinității.

Geopolitic Țările Românești se aflau intr-o poziție foarte dezavantajoasă fiindcă din toate
părțile erau înconjurați de vecini care doreau să pună stăpânire pe aceste regiuni, Imperiul Rus,
Regatul Ungariei, la sud Imperiul Otoman.

În contextul infloririi militare, economice și politice, Imperiul Otoman era nevoit să

cucerească Țările Românești pentru a păstra prestigiul de stat puternic și pentru a statisface
necesitățile economice ale imperiului.

Pentru a face față expansiunii otomane domnitorii români au încheiat diferite tratate de
alianță și vasalitate cu statele vecine, Ungaria și Polonia.

Mircea cel Bătrân a fost primul domnitor român a luptat împotriva otomanilor. La 1395
obține o victorie la Rovine împotriva sultanului Baiazid I, însă a fost nevoit să plătească tribut,
astfel devine și primul domnitor care a plătit tribut. Alexandru cel Bun, a fost primul domnitor
din Moldova care a opus rezistență Imperiului Otoman, la 1420 respinge primul atac turcesc.

Ștefan cel Mare care a domnit între anii 1457 și 1504, a dus o mulțime de războaie pe toată
durata domniei sale. Iscusința sa de bun militar și domnitor atât în politica sa internă cât și
externă a făcut să iasă învingător mai în toate luptele. Tacticile sale au rămas în istorie ca fiind
unele foarte efective, astfel în prezent este un erou și simbol național. Factorii care au făcut să
ducă aceste lupte și nu s-a predat, a fost creștinismul și dorința fermă de a-și păstra indepedența.

Mihai Viteazul a fost domnitor din Țara Românească între anii 1593 și 1601, care a reușit
în 1595 să obțină o victorie la Călugăreni, în lupta împotriva otomanilor a reușit în 1600 să
unească Țările Românești.

Lupta antiotomană este o expresie a politicii externe pentru că au luptat ca să-și păstreze
creștinitatea și aceasta observăm în mulțimile de lăcașuri sfinte construite de Ștefan cel Mare și
nu doar, și cel mai important - au luptat pentru statalitate, independență și aceasta observăm în
acei practic 300 de ani cât au luptat împotriva otomanilor. Dorința de a rămâne independenți era
mai presus decât ambițiile personale, aceasta observăm prin faptul că la nevoie s-au umilit în fața
statelor vecine și celor mai puternice cerând ajutor, au preferat să moară decât să rămână vii și
trădători.

Concluzionând cele expuse mai sus observăm faptul că într-adevăr lupta anti-otomană a
fost o expresie a politicii externe a Țărilor Române și aceasta se confirmă prin faptul că poporul
și-a dorit independența și păstrarea creștinității și au luptat pentru aceasta.

În ce privește părerea mea, eu consider, că aceste lupte s-ar putea de numit unele sfinte,
puține popoare sunt pe acest glob care au putut să opună atâta rezistență dușmanului.