Recruit researchers Join for free Login

Article PDF Available

AMPRENTA PSIHO-COMPORTAMENTALĂ – METODĂ MODERNĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA

INFRACȚIONALITĂȚII
Download full-text PDF Read full-text
May 2009

Authors:

george bogdan Tasu

1.56

Discover the world's 17+ million members

research 135+ million publications Join for free

700k+ research projects

Content uploaded by george bogdan Tasu Author content

Download full-text PDF
Content may be subject to copyright.

AMPRENTA PSIHO-COMPORTAMENTALĂ – METODĂ

MODERNĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA INFRACȚIONALITĂȚII

1.
Consideraţii introductive • Terminologie• Scurtă istorie a profilului
psihologic•

Profilul psihologic, aşa cum va fi tratat în această lucrare, trebuie privit ca un

demers pluridisciplinar. Din câte ştim, acest subiect a fost tratat sporadic în România,
abordări vagi fiind făcute de către psihologul criminalist Tudorel Butoi.. Spre deosebire
de ţara noastră, în multe state americane şi vest europene, profilul psihologic al autorului
unei infracţiuni a fost îmbrăţişat ca o metodă ştiinţifică în cadrul investigaţiilor penale,
fiind astăzi de un real şi incontestabil ajutor în identificarea autorilor necunoscuţi.
De ce această reticenţă în România, ne putem întreba? Cauzele pot fi multiple,
importante fiind însă rigiditatea structurilor poliţieneşti de la noi cât şi absenţa
specialiştilor în domeniu, un bun profiler necesitând, pe lângă un extraordinar fler, ani
buni de experienţă în investigaţiile criminale, studii de psihologie, sociologie,
criminologie, psihiatrie, medicină legală etc.
In această perioadă, când violenţa atinge cote alarmante, când infractorii au
nenumărate surse de informare şi posibilităţi de disimulare a actului criminal, se impune
ca cei însărcinaţi cu identificarea autorilor de infracţiuni să îşi adapteze metodele din
mers şi, pe lângă ultimele descoperiri ştiinţifice în materie de criminalistică, să adopte şi
metodele moderne din ţările occidentale, metode ce şi-au demonstrat pe deplin
viabilitatea.
O astfel de metodă este şi elaborarea profilului psihologic al autorului. Chiar
dacă în România o astfel de expertiză nu are valoare probantă din punct de vedere
procesual-penal, având exact acelaşi regim juridic ca şi biodetecţia comportamentului
simulat, este de neconceput în prezent o investigaţie majoră fără a se aplica şi acest
profiling.. Cu toate acestea, la noi în ţară această metodă a fost
criminal personality profiling
aplicată sporadic, fără substanţă,
s ubstanţă, neexistând criterii stricte de evaluare a specialiştilor pe
această linie, specialişti practic inexistenţi.
Ca o dovadă a importanţei acestei metode, încă din anul 1950, la nivelul FBI a
fost creat un centru de cercetare şi dezvoltare a profiling-ului, centru denumit
Unit.. De un real ajutor a fost crearea unei vaste baze de date ce
Investigative Support Unit
cuprinde informaţii obţinute prin intervievararea infractorilor condamnaţi, stocându-se
astfel, la nivel statistic, aceste comportamente deviante cu toate trăsăturile de
personalitate ce decurg de aici.
Conturarea profilului psihologic al aut autorului
orului este un proces iinvestigativ,
nvestigativ, în
cadrul anchetei penale, prin care se încearcă examinarea şi înţelegerea trăsăturilor de
personalitate şi, implicit, comportamentul infractorului, cu scopul de a indica posibila
persoană (sau tipul acesteia) responsabilă cu actul criminal. Metoda poate fi privită ca un
ajutor în cadrul investigaţiei criminale, având rolul de a direcţiona activităţile către cei
mai pretabili suspecţi, de a înlătura suspiciunile privitoare la suspecţii ce nu au legătură

cu cauza şi, ulterior, după identificarea autorilor, de a explica comportamentele criminale

ale acestora.
Deşi există câteva lucrări pe această temă iar resursele de pe Internet s unt
multiple şi accesibile tuturor, este totuşi dificil să înţelegem actele şi comportamentul
infractorilor, din punctul de vedere al psihologiei judiciare. De aceea, nu oricine poate
deveni un bun profiler. Hans Gross spunea în 1924 că un bun investigator trebuie să
dovedească o infinită disponibilitate fizică, un puternic spirit autocritic, pregătire
exemplară, abilităţi speculative precum şi multe, multe altele. Argumentele în acest sens
au continuat în lucrările lui H. Ashton-Wolfe (1930), care afirma că „deşi cunoştinţele
ştiinţifice şi precizia sunt indispensabile în prinderea infractorilor, acestea nu sunt de
ajuns. Accepţiunea
A ccepţiunea modernă a meseriei de detectiv se bazează pe principiile de bază dar
şi pe studiile continue şi metodice ale detectivului”1. Discuţia pe această temă a continuat
şi mai târziu, în 1974, odată cu studiile lui Paul Leland Kirk, studii în care se arăta că
„toate investigaţiile gravitează în jurul oamenilor şi a obiectelor. Doar oamenii comit
infracţiuni dar, invariabil, o fac prin intermediul lucrurilor. De aceea, orice anchetă
trebuie sa fie duală” 2 – este aspectul de la care, credem noi, s-a ajuns la dezvoltarea
Principiului Loccard, principiu ce va fi dezvoltat în secţiunile ulterioare.
Nu în ultimul rând trebuie precizat că un bun profiler este un neobosit cititor, cu
o mare dragoste pentru cărţi. Ca o consecinţă naturală a acestui fapt, acesta îşi va
dezvolta o bibliotecă de specialitate (şi nu numai) de invidiat, întregul proces enumerat
ducând la o educaţie ştiinţifică solidă.
Întrebarea ce se naşte în mod natural este: ce ajută mai mult în procesul
profiling-ului? Experienţa în investigaţiile criminale sau solidele cunoştinţe teoretice? Cei
ce activează pe tărâmul criminalisticii au, în m mod
od invariabil, o vastă eexperienţă
xperienţă în
domeniu, având acces la nenumărate anchete, investigaţii, audieri, studii
s tudii de caz etc. Dar,
din păcate, puţini sunt profesioniştii care acumulează şi studiile necesare. De cealaltă
parte, teoreticienii, absolvenţii de studii complexe în psihologie, au rareori ocazia de a
participa în astfel de demersuri criminalistice, pentru ei o cercetare la faţa locului într-o
cauză de omor fiind aproape de domeniul fantasticului.
Din acest motiv, cunoştinţele acestor două câmpuri trebuie îmbinate într-un mod
natural şi fericit, experienţa dublată de puternice cunoştinţe teoretice fiind ideală.
Putem afirma deci, fără teama de a greşi, că un bun profiler trebuie să fie
stăpânit de o dorinţă entuziastă de cercetare, de a investiga şi de a examina faptele, sub
toate aspectele lor.
In literatura de specialitate, termenul de criminal personality profiling are o
accepţie oarecum largă, desemnând profilul ccomportamental,
omportamental, profilul psihologic al
autorului necunoscut al unei infracţiuni etc. In limba engleză, sintagmele sunt multiple şi,ş i,
credem noi, mai grăitoare decât în limba română: behavioral profiling, crime scene
profiling, offender profiling, psychological profiling şi, cea mai recentă, criminal
analysis.. In lucrarea de faţă au fost adoptate terminologiile care se apropie
investigative analysis
cel mai mult de înţelesul din limba română, respectiv Criminal Personality Profiling şi
Profiling.
Criminal Profiling.
Profiler-ul trebuie privit ca un specialist ce furnizează anchetatorilor informaţii
particularizate pe un anume tip de individ care ar fi putut comite o infracţiune certă.

1
Ashton-Wolfe, H. – The Forgotten Clue (1930)
2
Paul Leland Kirk – Crime Investigation (1974)

Procesul prin care se indică caracteristicile de personalitate ale autorului unei

infracţiuni, ţinându-se cont de analiza câmpului infracţional, tipurile variate de
personalităţi existente, datele statistice ale faptelor similare precum precum şi natura
disfuncţiilor mentale demonstrate
dem onstrate de autor cu ocazia comiterii faptei poate fi denumit
profiling.
O definiţie foarte uzitată este cea a lui Vernon Geberth: „profilul psihologic este
o încercare elevată de a furnifurniza
za anchetatorilor informaţii specifi
specifice
ce despre un autor
necunoscut ce a comis o infracţiune dată, proces bazat pe cercetarea atentă a locului
faptei, victimologie şi teoriile psihologice cunoscute.”3
Până la un punct, istoria profiling-
profiling-ului
ului se confundă cu istoria criminologiei,
ambele putând fi incluse, credem noi, în marea familie a psiho-sociologiei judiciare.
Unul dintre primele texte ce s-a ocupat de comportamentul deviant a fost
Maleficarum,, o carte scrisă la 1486 de către James Sprenger şi Henry Kramer.
Malleus Maleficarum
Textul este un ghid (astăzi desuet, bineînţeles) pentru vânătorii de vrăjitoare, folosit de
majoritatea regimurilor inchizitoriale din Europa şi care a avut o influenţă pentru mai
bine de trei sute de ani în practica judiciară a acelor perioade.
După cum am mai arătat, profilingul modern şi-a construit o puternică
fundaţie pe cercetările din domeniile criminologiei, psihologiei, psihiatriei şi
criminalistică..
criminalistică
O reprezentare grafică a legăturilor profilingului cu alte domenii este expusă mai
jos:

Criminalistică

Psihologie generală Medicină legală

Psihodiagnostic Criminal Profiling Sociologie

Psihologia Judiciară
Psihologie Psihologia personalităţii
experimentală
Criminologie

Din punct de vedere istoric, criminologia (clinică) are rădăcini foarte vechi.
Astfel, între anii 1750-1850, fizionomiştii şi frenologiştii au încercat să demonstreze că
există s trânse legături între caracteristicile psiho-comportamentale şi anumite trăsături
fizice neobişnuite ale indivizilor. Fizionomiştii s-au ocupat de studiul feţei umane.
Fondatorul acestei teorii a fost Jean Baptiste della Porte (1535-1615) care, în urma
cercetărilor făcute pe cadavre, a lansat ipotezaipoteza că urechile de mici dimensiuni,
sprâncenele stufoase, nasul mic şi buzele groase şi pronunţate pot fi asociate cu
comportamentul criminal. Un alt adept al acestei teorii a fost elveţianul Johan Kaspar
Lavater (1741-1801), care a mai adăugat la trăsăturile fizice de mai sus şi bărbia slab-
pronunţată. Desigur, această teorie nu mai are nici o aplicabilitate în prezent, prezentând
interes doar din punct de vedere istoric.
O altă teorie depăşită din punct de vedere practic este frenologia, definită ca
fiind pseudoştiinţa conform căreia ar exista o relaţie directă între forma si mărimea
3
Vernon J. Geberth – Practical Homicide Investigation

diverselor regiuni ale creierului si craniului si diversele facultăţi psihice ale individului.
Conform acestei teorii, anumite umflături ale craniului indică o slabă activitate a
creierului, cum ar fi, de exemplu, combativitatea. Alte asimetrii ar fi responsabile cu
trăsături psihice ca moralitatea si comportamentul criminal. Insă tot frenologii au fost
aceia care au susţinut că, prin exerciţii psihice susţinute, un criminal înnăscut poate fi
reformat. Reprezentanţii de seamă ai acestui curent au fost germanul Franz Joseph G Gall
all
şi, discipolul acestuia, John Gaspar Spurzheim (1776-1832)

Franz Joseph Gall (1758-1828) – fondatorul frenologiei

Harta frenologică – o încercare pseudo-ştiinţifică de localizare a facultăţilor

mintale
Reprezentanţi de seama a avut şi şcoala clasică criminologică. Fondatorul
acesteia, considerat a fi Cesare Beccaria (1738 – 1794), şi-a exprimat tezele în

monografia sa, „Despre crimă şi pedepse”, publicată în anul 1764, o llucrare ucrare ce se
constituia ca o reacţie la inchiziţie şi la modul dogmatic, scolastic, în care se preda
dreptul în facultăţi.
Concluzia finală a lucrării sintetizează şi concepţia lui Beccaria despre
individualizarea pedepselor în societatea de atunci.4
Un alt precursor al criminologiei ştiinţifice este Adolphe Quetelet,
reprezentantul aşa-numitei Şcoli Geografice, care solicita studiul crimei după climă şi
zone geografice. El este cunoscut prin cele două lucrări ale sale Omul şi dezvoltarea
facultăţilor sale şi Eseu de fizică socială, lucrări ce i-au influenţat pe Enrico Ferri şi
Rafael Garofalo.
Înaintea lui Beccaria, Thom
Thomas as Morus (1478-1535) insistase, în lucrarea sa
intitulată „Utopia”, asupra necesităţii prevenirii infracţiunilor prin măsuri economice şi
sociale, iar Montesquieu, în „L’esprit de lois” (Spiritul legilor), afirma: „un legiuitor bun
va căuta nu atât să pedepsească infracţiunile, cât să le prevină; el se va strădui mai mult
să îmbunătăţească moravurile decât să aplice pedepse”5
Un alt reprezentant demn de remarcat al şşcolii
colii criminologice de atunci a fost
englezul Jeremy Bentham, cel care s-a implicat în mod deosebit în dezvoltarea penologiei
prin lucrările sale: Teoria legislaţiei; Introducere în principiile morale şi legislaţia;
Analiza raţională a pedepsei.

Jeremy Bentham (1748-1832)

Ideea centrală ce răzbate din opera sa este aceea că „scopul pedepsei este de a
preveni recidivismul şi de a împiedica pe alţii de la comiterea unor infracţiuni similare” 6,
stabilind, de asemenea, în vederea aplicării pedepsei, o serie de reguli ce trebuie
respectate, dezvoltând, astfel, ideile lui Beccaria despre individualizarea corectă a
pedepselor, concept de un deosebit modernism pentru acele timpuri, şi accentuând rolul
statului şi societăţii în formarea individului.
S-a dezvoltat, astfel, ideea respectării liberului arbitru în materie de drept penal,
acceptându-se că oamenii au de ales îîntre ntre alternativele ssocialmente
ocialmente corecte şi cele
periculoase, dăunătoare colectivităţii.
Jacob Fries (1773-1843), teoretician al antropologiei, a publicat în anul 1820 o
lucrare în domeniul antropologiei criminale, fiind primul care a sugerat că pot exista
4
„pedeapsa nu trebuie să fie, în fiecare moment, un act al violenţei unuia sau mai multora asupra unui
cetăţean privat, ci trebuie să fie realmente publică, promptă, necesară şi, pe cât posibil, în circumstanţe
date, proporţională cu crimele, dictată de legi” ( C. Beccaria – Despre infracţiuni şi pedepse, Ed. Rosetti,
Rosetti ,
Bucureşti, 2001)
5
Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun – Criminologie – Bucureşti, 1996, p. 8.
6
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi – Psihologie Judiciară – Bucureşti, 1994, p.22-23.

legături între natura infracţiunii /modul său de comitere şi personalitatea făptuitorului –

concept de bază în profiling.
O schimbare dramatică asupra viziunii comportamentului criminal a avut loc
odată cu apariţia şi dezvoltarea criminologiei antropologice. Şcoala Pozitivistă de
Criminologie a încercat să suplinească neajunsurile în identificarea surselor generatoare
de crimă prin reprezentanţii săi: Cesare Lombroso, Enrico Ferri (întemeietorul
criminologiei sociologice) şi Raffaele Garofalo (autorul teoriei „criminalităţii naturale,
independentă în spaţiu şi timp).
Enrico Ferri îşi începe lucrarea Sociologia Criminală (1884) cu o istorie
naturală a devenirii omului delincvent, relevând delincvenţa la animale (care ucid pentru
posesie, apărare sau în aglomeraţie) şi la omul sălbatic (ce ucide în caz de incest sau
prostituţie ori pe bătrâni sau copii, ajungând la canibalismul juridic, de devorare a
asasinului), pentru a se opri la delincvenţa omului civili civilizat,
zat, unde analizează teori
teoriaa
criminalului înnăscut şi a personalităţii dizarmonice, accentuând în final rolul cauzelor
exogene în determinismul crimei. Teoria sa este cunoscută ca o teorie sociologică
multifactorială care poate explica de ce, în condiţii similare, doar unii oameni comit
infracţiuni, încorporând în sociologia criminală discipline ca antropologia, psihologia,
psihiatria, medicina legală, formându-se, astfel, o ştiinţă unică numită sociologia
criminală..
criminală
Şcoala Pozitivistă a apărut în perioada revoluţiei industriale la jumătatea
secolului al XIX şi a fost influenţată de dezvoltarea ştiinţelor în acea perioadă. Pozitiviştii
văd comportamentul ca determinat de forţe pe care omul le poate controla şi înţelege.
Comportamentul criminal şi deviant este determinat de o cauză biologic-patologică sau
de un defect. C. Lombroso a prezentat individul deviant neinfluenţat în acţiunile sale de
forţe instinctuale necontrolate. Teoriile sale sunt rezultatul studiilor de antropologie
criminală. Metoda folosită a fost experimentală. Pe această bază a fost elaborată „teoria
criminalului înnăscut” în care se susţine teza conform căreia indivizii care au un anumit
profil antropologic sau anormalii cu deficienţe anatomo-fiziologice au o tendinţă
înnăscută spre crimă. Aceste anomalii au fost denumite „stigmate” (asimetrie craniană
sau facială, nas plat, maxilare proeminente, urechi mari, sensibilitate scăzută la durere
tec.). O altă idee este aceea în care se prezintă „regresiunea atavică” a criminalului, ei
nefiind decât indivizi degeneraţi, „eşecuri genetice”. În domeniul sancţiunilor apare astfel
o nouă metodologie prin care se încearc încearcăă evit
evitarea
area eeugeniei
ugeniei (sterilizarea indivizilor
degeneraţi, control al părinţilor tec.). Empiric, teoria lui Lombroso a fost dezminţită,
crima fiind un efect conjugat al mai multor factori şi mecanisme. Demersul teoretic
lombrosian are meritul de a înlocui determinismul absolut al legilor, oferind deschideri
spre un alt stadiu de interogare al criminalităţii, cel al cercetărilor biologice, morfologice
şi patogenice.
Reprezentantul cel mai de seamă al acestui câmp a fost renumitul medic italian
Cesare Lombroso, cel care a avut o influenţă covârşitoare, prin lucrările sale „Omul
criminal” (L'uomo criminale –1875), „Omul delincvent” (L’uomo delinquente – 1879) şi
„Crima: cauze şi remedii” (Il crimine, causa e rimedi – 1899).

Cesare Lombroso (1835-1909) – fondatorul antropologiei criminale

Odată cu publicarea primei sale lucrări, Lombroso inaugurează Şcoala pozitivă

criminologică,, aşezând pe baze solide antropologia criminală. Studiile sale au fost
criminologică
efectuate între 1864-1878, având drept subiecţi un număr de 383 deţinuţi italieni din
Sicilia.
Conform teoriilor
teoriilor sale, comportamentul criminal reprezintă un „fenomen „fenomen
natural”, fenomen ce ar fi predeterminat ereditar. „Criminalii înnăscuţi” (born criminals) 7,
în opinia sa, ar avea o serie de stigmate fizice, cum ar fi:
1. modificări ale formei capului, modificări neobişnuite în comparaţie
cu tipul comun al rasei de unde provine subiectul;
2. asimetria feţei;
3. maxilar şi obraji proeminenţi;
4. defecte în zona ochilor;
5. urechi foarte mari sau foarte mici;
6. sprâncene proeminente;
7. construcţie anormală a nasului;
8. buze groase, pronunţate;
9. dentiţie anormală;
10. lungime excesivă a braţelor;
11. mai multe degete la mâini şi picioare;
12. anormalităţi ale părului prin prezenţa caracteristicilor sexului opus;
13. asimetria craniului;
14. defecte la nivelul toracelui, cum ar fi: prea multe sau prea puţine
coaste, mai mult de două mameloane tec.
15. inversiunea caracteristicilor organelor sexuale;
16. bărbie îngustă;
17. abundenţa zbârciturilor la nivelul dermei;
Lombroso concepe aceste anormalităţi ca atavisme8 dar, în afară de aceste
caracteristici fizice, a mai identificat şi alte neajunsuri, psiho-fiziologice: insensibilitatea
la durere, cicatrizarea rapidă a leziunilor, slăbiciune pentru alcool şi jocuri
j ocuri de noroc, mare
asemănare între sexe, absenţa completă a ruşinii, onoarei, remuşcării tec.
7
cei care, prin înfăţişarea lor, dovedesc o involuţie din punct de vedere fizic
8
apariţie la un descendent a unor particularităţi (fizice sau psihice) proprii ascendenţilor îndepărtaţi ( DEX
internet)
online – resursă internet)

In afara acestor stigmate, criminalul înnăscut ar mai avea o serie de obiceiuri,

cum ar fi: tatuajul, utilizarea excesivă a limbajului corpului, coprolalie.
Lombroso a mai observat, în studiile sale, o mare identitate între criminalul
atavic şi cel epileptic, deducând de aici că epilepsia ar fi o importantă cauză a crimei.
Concluziile cercetătorului italian au putut fi sintetizate astfel:
1. criminalii, la naştere, fac parte dintr-o tipologie distinctă;
2. aceştia sunt caracterizaţi de anumite stigmate atavice;
3. caracteristicile fizice nu cauzează crima dar ajută la identificarea tipurilor
criminale;
4. comportamentul anomic al criminalilor înnăscuţi poate fi corectat prin
norme sociale stricte.
Teoriile lui Lombroso au avut însă, încă din punctul de plecare, o eroare majoră.
Studiile sale, aşa cum am mai arătat, au fost făcute folosindu-se ca subiecţi deţinuţi
italieni, în marea lor majoritate criminali în armata italiană, subiecţi ce proveneau din
provincia Sicilia, ceea ce reprezenta o tipologie fizică distinctă. Şi în acea perioadă era
cunoscut faptul că sicilienii comit mai multe crime decât media populaţiei generale şi asta
datorită faptului că ei proveneau dintr-un mediu cultural orientat spre violenţă.
Conştientizarea acestui fapt i-a perm permis
is lui Cesare Lombroso să accepte importanţa
factorilor sociali în criminologie.
Cu toate lipsurile ei evidente, teoria lombrosiană a constituit, totuşi, punctul de
plecare în analiza pertinentă a criminalităţii.
Unul dintre cei mai vehemenţi critici ai lui Lombroso a fost savantul britanic
Charles Goring (1870-1919), autorul lucrării The English Convict. Acesta şi-a concentrat
studiile tot în închisori, de data aceasta în cele britanice, studiind peste 3000 de criminali.
Caracteristicile fizico-psihice ale acestora au fost ulterior comparate cu cele ale unui
număr de 1000 de studenţi de la Universitatea Cambridge, nefiind găsite diferenţe
semnificative între cele două categorii de tipuri fizice.9
Rafaele Garofalo (1851-1935) publică în anul 1885 lucrarea sa de căpătâi
intitulată Criminologia, în care consolidează teoriile predecesorilor săi, Lombroso şi
Ferri. Garofalo pedalează pe ideea conform căreia trebuie să se pătrundă în
subiectivitatea delincvenţilor , pledând pentru o psihologie criminologică. Din punctul de
vedere al profilingului, teoriile lui Garofalo sunt mai pertinente pentru că:
- înlocuieşte liberul arbitru cu determinismul pluricauzal al crimei, înglobând
într-o viziune unică factorii interni biopsihologici cu cei externi, sociali, în geneza crimei;
- accentuează necesitatea studiului psihologiei crimei prin aprofundarea
anomaliilor de personalitate (unul din principiile importante în criminal profiling);
- consideră crima drept un factor natural social, şi nu juridic, care poate fi astfel
studiată cu acurateţe ştiinţifică.
Oricum, ideea atavismului în criminalitate a supravieţuit şi după Lombroso, mai
ales în Statele Unite, unde o sserie
erie de cercetători au publicat studii în susţinerea acestor
teze. Astfel, putem enumera: MacDonald – Criminology, Benedikt – Anatomical Studies
upon Brains of Criminals, Talbot – Degeneracy
Degeneracy,, Lydston – The Diseases of Society ,
Parson – Responsability for Crime, Fink – Causes of Crime , Haller – Eugenics tec. In
anul 1911, cea care este considerată de majoritatea autorilor fondatoarea criminologiei
americane moderne, Maurice Parmelee, a înc început
eput să respingă cu vehem
vehemenţă
enţă tezele
9
N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi – Psihologie Judiciară – Bucureşti, 1994, pg. 24.

antropologilor, recunoscând însă contribuţia acestora la dezvoltarea tipologiilor criminale

şi a profilelor psihologice.
Din cele de mai sus rezultă că opiniile Şcolii italiene de criminologie s-au axat
predominant pe factorii biopsihologici individuali ai crimei, spre deosebire de opiniile
ulterioare, care s-au axat predominant pe factorii săi sociali.
Alphonse Bertillon (1853-1914), cercetător francez, este considerat ca fiind
fondatorul antropometriei judiciare. In anul 1879 Bertillon şi-a început cariera ca
funcţionar în cadrul biroului de poliţie din Paris, având ca principală atribuţie catalogarea
tuturor dosarelor, şi implicit a suspecţilor, aflate în evidenţa biroului. Datorită volumului
imens de muncă, Bertillon şi-a dat curând seama că es este
te nevoie de o nouă metodă de
catalogare, împrumutând astfel metoda de lucru a tatălui său, un cunoscut antropolog,
folosită la organizarea materialului scheletic uman uzitat în cercetările sale. 10 Metoda era
relativ simplă, dar revoluţionară pentru acele timpuri: Bertillon proceda la determinarea
caracteristicilor antropologice ale suspecţilor (înălţime, greutate, tipul de constituţie tec.)
prin măsurători, aceste informaţii fiind ulterior arhivate pe bază de cartoteci individuale.
Cu timpul, Bertillon a început să ataşeze acestor fişe şi fotografia suspectului, alcătuind
astfel o bază de date avansată ce a fost folosită cu succes în identificarea autorilor
necunoscuţi.

Alphonse Bertillon (1853-1914)

Această metodă a fost folosită de forţele de ordine timp de două decenii, fiind
ulterior înlocuită odată cu apariţia dactiloscopiei. In acest răstimp, Bertillon a continuat,
prin activitatea, să contribuie la dezvoltarea criminalisticii, perfecţionând tehnica
fotografiei judiciare (a introdus, de asemenea, fotometria în cercetarea la faţa locului).
Unul dintre studenţii lui Bertillon, Edmond Locard, a continuat studiile acestuia
în domeniul criminalisticii, formulând principiul schimbului, principiu ce îi poartă
numele şi care este considerat ca o piatră de temelie în acest domeniu.11

10
Metoda a fost denumită, ulterior, bertillonage.
11
Locard Exchange Principle – teorie enunţată la începutul secolului 20 de Edmond Locard, directorul
primului laborator criminalistic ce a funcţionat In Lyon. Principiul stipulează că orice contact între doi
itemi (persoana-persoana, obiobiect-persoană
ect-persoană etc) va produce un schimb de probe fizice între cei doi itemi,
astfel că un item va fi purtătorul urmelor celui de-al doilea şi invers.

Edmond Locard (1877-1966)

Tot Locard a observat că infractorii pot fi asociaţi cu: locaţii specifice unde
acţionează, anumite victime abordate, moduri de operare tec.
In anul 1847 s-a născut Hans Gross, cel ce avea să devină părintele profilingului
modern.

Dr. Hans Gross (1847 – 1915)

Profesor de drept penal la Universitatea din Czernovitz, profesor de
criminologie la Universitatea din Praga, profesor de drept penal la Universitatea din Graz,
oraş unde a şi fondat un Muzeu al Criminologiei, Hans Gross este autor a mai multor
lucrări de specialitate, lucrări ce au fost şi sunt considerate de o importanţă covârşitoare
în pregătirea specialiştilor în profiling. Putem enu
enumera:
mera: Criminal Psychology; Criminal
Investigation, A Practical Textbook for Magistrates, Police Officers and LawyersLawyers.. De
asemenea, Gross este iniţiatorul proiectului Kriminologie, un jurnal criminalistic ce apare
şi în zilele noastre, fiind privit ca un forum ştiinţific ce prezintă ultimele descoperiri
tehnice în materie.
Referitor la profiling, Hans Gross a fost susţinătorul înfocat al ideii conform
căreia studierea comportamentului criminal este cheia ce conduce la autor. In lucrarea
Investigation,, de exemplu, oferă metode variate pentru alcătuirea profilului
Criminal Investigation
psihologic în cazuri de omoruri, omoruri prin incendiere, tâlhării, violuri tec. Ideea de
bază ce răzbate din opera lui Hans Gross este aceea că fiecare autor are o proprie
semnătură, un modus operandi de care este incapabil să se scape şi ş i care îl va urmări
în toată „cariera” sa infracţională, punând, de asemenea, accent pe caracteristicile de
comportament ale autorului, caracteristici ce pot demonstra o anume anomalie psihică
şi care, implicit, pot conduce la predicţii exacte despre autor.

Odată cu postulatele inovatoare ale lui Hans Gross, profilingul a trecut într-o
nouă eră, era în care s-a desprins definitiv de criminologie şi a început, din ce în ce
mai mult, să adopte principiile din psihologie.
psihologie.
O contribuţie episodică la dezvoltarea psihologiei judiciare a avut-o şi Ernest
Hooton (1887-1954), profesor la Universitatea Harvard, adept al teoriei constituţionaliste
şi autorul mai multor lucrări de specialitate în domeniul antropologiei.
Un alt punct de cotitură la reprezentat opera criminologului german Ernst
Kretschmer, cel care a mers mai departe în câmpul psiho-social al predicţiei criminale.

Ernst Kretschmer (1888-1964)

Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a Universitatii din
Tubingen (1913-1926), si studiind bolnavi psihici, el a sesizat o corespondenta intre
simptomatologia psihocomportamentala şi aspectul bioconstit bioconstitutional
utional extern. Astfel, a
ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit finalizarea
in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul” (1921)
Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E. Kretschmer va ajunge
in final sa cuprinda 3 tipuri principale şi un tip accesoriu, mai putin individualizat.
1. picnic-ciclotim
2. leptosom (astenic)-schizotim
3. atletic-vascos
Ca accesoriu este mentionat tipul displastic care reuneste numeroase
varietati dismorfice .
1. Tipul picnic-ciclotim.
picnic-ciclotim . Din punct de vedere morfologic se caracterizeaza prin
constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale,
sistem osos fragil. Acest tip ar fi predispus la furturi mărunte sau la fraude.
2. Tipul leptosom (sau astenic)-schizotim
astenic)-schizotim.. Acesta constitutie vert
verticala,
icala, are
trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap
mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit,
paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei. Predispus la
comiterea de infracţiuni cu violenţă.
3. Tipul atletic-vascos. Se caracterizează printr-o constitutie fizica
proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si
bazin iingust.
ngust. Asociat cu infracţiuni economice şi, uneori, cu infracţiuni
comise cu violenţă.
Din punct de vedere medical, tipurile delimitate se asociaza cu predispozitii
psihopatologice diferite:
1. → predispune la tulburari maniaco-depresive;

2. → tulburari de natura schizoida (schizofrenie) ;

3+4 → epilepsie.
Pe baza combinatiilor in interiorul tipurilor morfologice picnic si astenic,
Kretschmer a obtinut 6 tipuri temperamentale, 3 ciclotimice si 3 schizotimice.

 Temperamentele ciclotimice

1. Hipomaniac (dispoziţie euforica, mobilitate, sociabilitate,

comunicativitate exagerata).

2. Sintonic (spirit realist, pragmatism, simţul umorului, toleranta).

3. Greoi (lentoare, inertie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reactie
mari).
 Temperamentele schizotimice

1. Hiperestezic (nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare,

delicatete, circumspecţie).

2. Schizotimic (intermediar, rece, calm, energic).

3. Anestezic (rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, leneş, inaccesibil
pasiunilor, indolent).
E. Kretschmer a încercat sa arate ca tipologia sa – care se definea iniţial prin
structura morfologica si predispoziţia către anumite psihoze – corespundea, de asemenea,
diferentelor fiziologice (in metabolism si funcţionarea endocrina) si diferentelor
psihologice in diverse alte sfere decât cea emoţionala. Toate verificarile experimentale au
confirmat diferentele intre picnic si leptosomi, dar au clasat atleticii intr-o pozitie
intermediara. Multe alte clasificari ale temperamentelor facute inainte sau dupa E.
Kretschmer pornesc de la aceleasi criterii morfologice.
În funcţie de gradul tonusului afectiv, Kretschmer a împărţit tipurile ciclotimic ş i
schizotim, fiecare în două tipuri.
 Ciclotimul polului stenic se caracterizează, printr-un comportament
destins, vesel, în genere, influenţabil. Persoanele, ce fac parte din acest tip,
se emoţionează repede, intens, dar se calmează, de asemenea, repede, se
împrietenesc uşor, vor să trăiască şi să se bucure de viaţă. Când, ciclotimia
devine exagerată, se ajunge la stări hipomaniacale sau maniaco-depresive.
astenic,, este depresiv, în genere, se caracterizează
 Ciclotimul polului astenic
prin reacţii lente, ezitante. Au lentoare, şi în contconturarea
urarea ideilor, şi a
deciziilor, nu posedă mecanisme de apărare, evident evidente.
e. De aceea, sunt
dependenţi, vor să fie protejaţi şi să nu aibă responsabilităţi.
 Schizotimul de pol sensibil a fost considerat de Kretschmer, ca fiind şi el,
de două feluri. Primul se caracterizează prin instabilitate, cu unele
incoerenţe de gândi
gândire,
re, exprimare şi conduite. Adesea, sunt persoane
vulgare, pisăloage, nedisciplinate, dar şi distrate, nerăbdătoare,
capricioase, gata la ripostă. Acesta este subgrupul instabililor schizotimici
sensibili.

 Schizotimii de pol sensibil tenace se referă la persoane sensibile, tenace,

mistice, adeseori, cu tendinţe metafizice, exteriorizate, cu vădite înclinaţii
de sistematizare şi schematizări.
 Schizotimul de pol rece nu are capacitate
capacitate de a simpatiza, eeste
ste dur,
intransigent, are reacţii excesive, e cumva străin de lumea înconjurătoare,
are reacţii explozive periodice.
Într-o descriere mai extinsă cele trei tipuri ar avea următoarele caracteristici.

Tipul picnic este de statură sub medie, uneori, scund şi grascilin, sau cu
tendinţe, evidente, de îngrăşare. Are faţa largă, adipoasă, ca atare, moale şi palidă.
Are gât scurt, mâini şi picioare mult mai groase şi scurte, oasele sunt bine
acoperite cu musculatură, capul este, adesea, rotund sau cu astfel de tendinţe, şi
are, uneori chelie. Are tendinţe spre psihoze şi tendinţe isteroide, este ciclotimic
cu subtipuri, hipomaniac, sintonic. Este o persoană veselă, sociabilă,
întreprinzătoare, dornică de afirmare. Are, însă, un grad crescut de nervrozitate,
printre picnici (ciclotimi) se găsesc flecari, persoane grosolane. Kretschmer a
evidenţiat afinitatea picnicilor, spre psihoza circulară maniaco-depresivă. A făcut
foarte numeroase trimiteri la oameni de litere şi a fost interesat de problemele
tipului criminal şşii portretistica acestuia, în cazul că, face parte, din acest tip sau
din celălalte.
Tipul leptozom are, drept caracteristici, mai pregnante, faptul că, este o
persoană longilină, suplă, cu figură prelungă a feţei. Are, în genere, braţe sslabe,labe,
puţină musculatură, nedezvoltată, şi aceea, are torace slab şi plat, umeri înguşti,
picioare subţiri, faţă ovoidă şi uscăţivă. Este predispus la boli nervoase (nevroze).
La acest tip domină astenia. În genere, este un tip introvertit, meditativ, cu o
bogată viaţă interioară, cu tendinţe intelectualiste, nu este sociabil, nu este uşor
influenţabil de mediu, are o gândire abstractă dominantă. Acest tip corespunde
caracterologiei schizotimului. E vorba de persoane rafinate, visătoare, persoane
teoreticiene, formaliste, sistematicieni.
Tipul atleti
atleticc are o conformaţie viguroasă, cu tendinţe de îngrăşare, cu
structură solidă, de statură mijlocie sau mare, cu un corp bine proporţionat. Are
schelet şi musculatură put puternic
ernic dezvoltată, umeri largi, şolduri strâmte, corp
proporţionat. Este predispus la boli viscerale (de stomac,
s tomac, ficat, intestine). Are, pe
de altă parte, tendinţe epileptice, tendinţe psihotice, spre rigiditate şi temperanţă.
Este un tip, ce rezistă, mai bine, decât leptosomul, la un mediu nefavorabil. În
genere, este o persoană sociabilă, optimistă, cu numeroase aptitudini, fapt ce face,
să aibă numeroase condiţii favorabile, şi să se poată descurca bine, în viaţă. Este o
persoană caracterologic liniştită, statornică, cu o bună di dispoziţie
spoziţie şi o bună
acceptanţă, de către ceilalţi.
În genere, tipologia lui Kretschmer este larg evocată. A fost, însă, criticată de
I.P.Pavlov (1923), din două puncte de vedere. În primul rând, pentru că presupune că toţi
oamenii poartă germeni de devianţe psihice patologice, ceea ce, Pavlov, a considerat, că
este exagerat. În al doilea rând, pentru că, ar exista în tipurile descrise de Kretschmer,
încă, foarte numeroase tipuri umane, ceea ce înseamnă că, tipologia sa este incompletă.
Fără îndoială, Kretschmer a creat tipologia sa, în limitele cazuisticii, de care a dispus, fapt

ce trebuie luat în considerare. Oricum, Kretschmer a pus în evidenţă, ideea patologizării,

prin exacerbarea unor caracteristici constituţionale normale, fragilizate prin ereditate şi
unele transmisii ale acesteia. Pe Kretschm
Kretschmer,
er, l-a interesat inteligenţa, afectivitatea,
temperamentul şi caracterul, la care se adaugă, sociabilitatea. În ceea ce priveşte biotipul
astenic schizotim, el a găsit o înclinaţie a acestuia, spre inteligenţă abstractă (după cum de
altfel s-a văzut şi mai sus). Totodată, acesta posedă, în genere, o sociabilitate activă.
Picnicul, psihologic cicloid, este, după studiile lui Kretschmer, dominat de o gândire
concretă, şi ca sociabilitate, este mai pasiv. Cea mai mare corelaţie a fost aflată, în
cercetările sale, între temperament ş i afectivitate. În esenţă, Kretschmer operează din
punct de vedere biologic, cu două tipuri, iar din punct de vedere psihic, cu trei, dar cele
trei tipuri sunt, de fapt, faze de psihohedonie (emotivitate) şi psihotonie (nervrozitate).
În lucrarea “Geniale Menschen” (1942) el a aplicat tipologia sa pe oamenii de
litere, savanţi, şi conducători. În acest sens, a făcut o sinteză, o clasificare interesantă, pe
care o prezentăm mai jos.

CICLOTIMICI SCIZOTIMICI
POEŢI REALIŞTI PATETICI
UMORIŞTI ROMANTICI
SAVANŢI DRAGOSTE DE ARTIŞTI AI FORMEI
CONCRET LOGICIENI
EMPIRICI SISTEMATIZATORI
DESCRIPTIVI METAFIZICIENI
CONDUCĂTORI INIŢIATORI IDEAALIŞTI PURI
VIGUROŞI DESPOŢI FANATICI
ORGANIZATORI CALCULATORI
ÎNDRĂZNEŢI RECI
NEGOCIATORI
ABILI

Analiza sa, în această problemă, este largă şi interesantă, şi se referă, la aspecte

culturale şi economice, de influenţă.
E. Kretschmer asociază
asociază - pe baza experienţei clinice - anumite portrete
psihologice tipurilor somatice descrise mai sus. Astfel, persoanele cu o constituţie picnică
prezintă statistic un grupaj tipic de trăsături psihice: vioiciune, mobilitate, optimism,
umor, spontaneitate în gesturi şi vorbire, capacitate de a stabili uşor contacte, dar si o
anumită superficialitate în relaţiile sociale, înclinaţie către concesii şi compromisuri,
spirit mai practic etc. AAcest
cest grupaj de trăsături formează un profil temperamental numit
de Kretschmer ciclotimic. La iindivizii
ndivizii cu constit
constituţie
uţie fizică de tip astenic întîntâlnim:
âlnim:
înclinaţie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitatea pentru forma exterioară a
relaţiilor dintre oameni, meticulozitate dusa uneori până la pedanterie, un simţ acut al
onoarei, manifestări de ambiţie as ascunzând
cunzând adesea un complex de inferioritate etc. Acest
profil temperamental a fost numit schizotimic. Tipul atletic, intermediar intre tipurile
extreme menţionate, prezintă ca trăsături psihice: înclinaţia spre activităţi care reclamă un
volum m mare
are de m mişcări
işcări si un m mare
are consum de energie (ramuri sportive, activităţi
desfăşurate pe spaţii mari cu schimbări rapide de situaţie etc.), apoi echilibrul emoţional,
trăiri afective stenice (bună dispoziţie), încredere în sine, autoapreciere realistă etc.

Asemenea tipologii prezintă interes în măsuramăsura în care dezvoltă o valoare

predictivă, chiar şi numai
num ai statistică. De pildă cunoscând o persoană care aparţine unui
anumit tip constituţional ne întrebăm asupra informaţiei prezumtive referitor la profilul
psihice.. Controlul experimental
temperamenta1 sau a şansei de apariţie a unor tulburări psihice
al tipologiei lui Kretschmer, întrevăzută iniţial mai mult pe bază intuitivă, a fost realizat
de continuatorii acestuia. Corelaţia dintre portretele psihologice şi tipul somatic nu s-a
dovedit a fi atât de bine stabilită pentru personalitatea normală, cât este pentru cazurile
patologice. Axa definită prin radicalii schizo-ciclo a devenit curentă în terminologia
psihopatologică.
În tabel sunt condensate câteva particularităţi temperamentale la ciclotimi şi
schizotimi, stabilite pe bază experimentală (după Rohracher).

Trăsătura Ciclotimi Schizotimi

Ritmul personal Lent Rapid

Oboseala manifestă Se manifestă progresiv Se manifestă brusc
Reacţia la formă şi Receptiv la culori Receptiv la forme
culoare
Extensiunea câmpului de Larg Îngust
observaţie
Reprezentările Asociative Perseverative
Performanţă şi atenţie Calitativ slabă; Calitativ bună;
Cantitativ bună; Cantitativ slabă;
Sintetic şi orientat spre Analitic şi orientat asupra
ansamblu unor anumite părţi
Adaptabilitatea la situaţii Se schimbă uşor Se schimbă greu
noi
Comportamentul însoţit Halo afectiv fără Coloratură afectivă lentă
de: repercusiuni prelungite cu repercusiuni de durată
În situaţii excitante Exploziv Stăpânire de sine

Aşadar, Kretschmer şi teoriile constituţionale au susţinut relaţionarea anumitor

caracteristici fizice cu caracteristicile temperamentale, implicit între fizic şi
comportament.
La începutul anilor 40, psihologul american William Sheldon a promovat o
teorie în care susţinea existenţa a trei tipuri somatice, interdependente în ceea ce priveşte
trăsăturile fizico-psihice (comportamentale).

William Sheldon (1899-1977)

In lucrarea „Index of Delinqvency”, Sheldon identifică cele trei tipuri somatice,

astfel:
- tipul endomorf – prezintă tendinţe de îngrăşare, forme rotunde, muşchi slab
dezvoltaţi, dimensiunea oaselor redusă, piele mătăsoasă;
- tipul mezomorf – cu indivizi atletici, puternici, viguroşi;
- tipul ectomorf – cu tipi având un corp lung, slab şi muşchi slab dezvoltaţi.
Acestor tipuri Sheldon le-a asociat o scală, operaţionalizând astfel procedeul
său. Fiecare scală cuprinde o rată de puncte între 1 şi 7 şi cele trei măsurători ajută la
conturarea unuia din cele patru tipuri constituţionale
constituţionale sau somatotipuri: endomorf
(viscerotonic), mezomorf (somatotonic), ectomorf (cerebrotonic) sau echilibrat (valori
relativ egale pentru toate cele trei scale).

Tipul endomorf Tipul mezomorf Tipul

ectomorf
Prin studiile sale, Sheldon a ajuns la concluzia că somatotipul mezomorf este cel
mai implicat în comportamentul criminal, cu o rată de 60%.
M artiny12 vorbeşte despre
Analogă biotipologiei lui Sheldon, biotipologia lui M. Martiny
ectoblast. Endoblasticul este un hipoevoluat pseudoinfantil.
endoblast, cordomezoblast şi ectoblast.
Mezoblasticul este un respirator, cordoblasticul – un muscular (longilin stenic) iar
ectoblasticul este un cerebral (longilin astenic). Fiecare tip are caracteristici biochimice,
metabolice, endocrine, psihice – ca şi predispoziţii morbide conturate mai mult sau mai
puţin elaborat. Ceea ce merită insă reţinut pentru specificul volumului de faţă este
concluzia lui Martiny după care patologia mentală este o pa patologie
tologie a mixotipurilor.

12
M. Martiny – Essai de biotypologie humaine, Peyronnet, Paris, 1948

Endomezoblasticul poate deveni un criminal sadic; ectocardoblasticul este predispus la

psihastenie iar ectoendoblasticul s-ar întâlni frecvent printre perverşii sexuali.
Studiile lui Kretschmer şi Sheldon au fost continuate de criminologii americani
Eleanor Glueck şi Sheldon Glueck care, la începutul anilor 50 au publicat lucrarea
Delinquency.. Concluziile acestora au fost formulate, însă, cu mai multă
Physique and Delinquency
precauţie, ajungându-se la ideea că nu toţi mezomorficii sunt criminali şi nu toţi
criminalii sunt mezomorfici.
Un pas important în consacrarea teorii teoriilor
lor bioconstituţionale l-a făcut
criminologul suedez Olof Wilhelm Kinberg, odată cu publicarea lucrării sale Basic
Problems of Criminology în 1935. Acesta a considerat că, pentru a descoperi cauzele
fenomenului infracţional, trebuie avută în vedere personalitatea infractorului. În
sprijinul acestei idei, Kinberg a elaborat conceptul de constituţie biopsihologică.
Conceptul studia dispoziţiile ereditare normale şi caracterele fenotipice rezultate din
acestea, propunând două grupe de trăsături ale acestei structuri biopsihologice: trăsături
ereditare normale şi trăsături ereditare patologice. Aceste trăsături au împărţit teoria lui
Kinberg în două variante: varianta constituţională ş i varianta patologică. Inadaptarea
reprezenta, în viziunea lui Kinberg, o incapacitate a individului de a reacţiona
socialmente armonios la stimulii mediului căruia îi aparţine, rezultatul fiind acte
sancţionate de legea penală.
Cercetările lui Sheldon, la fel ca şi cele ale lui Kretschmer şi Kinberg, deşi
puternic atacate de criminologii am americani
ericani Edwin Sutherland şi Donald Cres Cressey
sey în
lucrarea Principles of Criminology , au oferit, în opinia noastră, un potenţial, fie el şi
redus, în profilingul criminal, şi demonstrând, totodată, valoare din punct de vedere
istoric, fiind punctul de plecare al teoriilor predeterministe moderne.
Dintre acestea, amintim aici doar teoria predeterminării ereditare (genetice) a
comportamentului criminal, întrucât fundamentele sale sunt pur ştiinţifice. Astfel, aceste
studii (twin studies) s-au concentrat pe subiecţi gemeni şi au încercat să evidenţieze, în
cazul în care unul din fraţi a manifestat comportamente cri criminale,
minale, celălalt frate este
predestinat la comportamente similare. In acest sens poate fi amintit germanul Johannes
Lange cu lucrarea sa „Crime as Destiny: A Study of Criminal Twins”.
Sindromul cromozomului XYY a devenit popular în deceniul 7 al secolului XX.
După cum se ştie, un om normal are 22 perechi de cromozomi, adică 46 de cromozomi
într-o celulă, 44 dintre aceştia fiind cromozomi „regulaţi” sau autozomi, ceilalţi doi fiind
cromozomi sexuali. Ambii cromozomi sexuali la femeie sunt cromozomi de tip X, iar la
bărbaţi unul este X iar celălalt Y. In urma fertilizării ovulului, zigotul primeşte un
cromozom X de la mamă iar de la tată, fie un cromozom X fie un cromozom Y. In acest
proces apare uneori o anormalitate genetică sau cromozomială şi anume, în loc să se
reproducă 2 şiruri de 23 de perechi, poate apare un extracromozom X sau Y într-un şir.
Această structură aberantă a fost identificată pentru prima dată în anul 1961, în Anglia.
Situaţia pare să producă un om cu înălţimea peste medie, cu un coeficient de inteligenţă
sub medie şi cu un posibil comportament agresiv şi antisocial. Rata prezenţei acestei
structuri printre criminali este mult mai mare decât în cadrul populaţiei generale
(aproximativ de 60 de ori mai mare). Unii autori au considerat, însă, că valoarea scăzută a
coeficientului de inteligenţă este mai degrabă cauza generatoare a comportamentului
criminal decât anormalitatea XYY.

Citations (0) References (0)

ResearchGate has not been able to resolve any references for this publication.

Recommended publications Discover more

Article Full-text available Article Full-text available

CENTRUL DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ Forensic Techniques in Crime Scene Investigation – The

INTERNAŢIONALĂ ÎN CONTEXT SCHENGEN Psychological Autopsy
August 2009 January 2009

george bogdan Tasu george bogdan Tasu

Cooperare politieneasca internationala Any crime scene investigation is a real challenge for those involved in
forensic examination. Especially in those cases where a death ocurred,
View full-text evidence dynamics and the amount of data colected must lead to an
undoubtful conclusion. In some cases investigators have to establish a clear
difference between accident, suicide, homicide, and a natural death. It is the
case of equivocal death, where is ... [Show full abstract]

View full-text

Article Full-text available Article Full-text available

Profilul psihologic al autorului PROFILUL PSIHOLOGIC – O NOUĂ DIMENSIUNE ÎN

October 2009
ANCHETELE PENALE
October 2009
george bogdan Tasu
george bogdan Tasu
Doctoral research
criminal profiling
crimina
View full-text
View full-text

Company Support

About us Help Center

News

Careers

Business solutions

Advertising

Recruiting

© 2008-2020 ResearchGate GmbH. All rights reserved. Terms · Privacy · Copyright · Imprint