Sunteți pe pagina 1din 8

PROGRAMA PENTRU OPŢIONAL

Religie

„Liturghia, trăire anticipată a Tainei Împărăției”

Prof. Gheorghiu Rodica


Şcoala Gimnazială Sfântul Andrei Mangalia
ARGUMENT

„Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni. Sunt în trup, dar nu trăiesc


după trup. Îşi duc viaţa pe pământ, dar trăiesc ca în ceruri. Se supun legilor în
vigoare, dar viaţa lor e mai presus de legi. Într-un cuvânt, ceea ce este sufletul în
trup, acelaşi lucru sunt creştinii în lume” (Epistola către Diognet)
Creştinismul înseamnă trăire şi aplicare a învăţăturilor primite iar acest
opţional îşi propune să aprofundeze noţiunile pe care elevii şi le-au însuşit la ora
de religie.
Este important ca ei să afle lucruri elementare despre rânduiala din
biserică, despre simbolistica liturgică, despre importanţa covârşitoare a Sfintei
Liturghii pentru mântuirea noastră şi chiar să ştie să intoneze corect imnele
Sfintei Liturghii. Astfel, vor înţelege când merg la biserică adevăratul sens al
slujbelor şi obiectelor liturgice, vor conştientiza importanţa rugăciunii făcută în
comun pentru mântuire, vor deveni mai apropiaţi Bisericii, mai buni creştini şi
mai ales vor răspunde practic nevoilor comunităţii.
Un astfel de opţional este util într-o lume secularizată, în care unele
familii, presate de grijile şi tentaţiile lumii contemporane, nu îşi mai găsesc
timpul necesar sau dispoziţia de a merge cu copiii la biserică pentru a-i învăţa
credinţa străbună. De multe ori copiii devin în familie mici apostoli, transmiţând
învăţătura Bisericii şi celor mari.
Tot în cadrul acestui opţional elevii vor cunoaşte elemente liturgice
aparţinând şi altor culte în vederea dezvoltării toleranţei şi prieteniei cu cei de
alte confesiuni.

2
COMPETENŢE SPECIFICE

1.Cultivarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru tradiţia


liturgică bisericească, simbolistica şi muzica bisericească ortodoxă.

2.Cunoaşterea principalelor elemente de liturgică bisericescă ortodoxă.

3.Cunoaşterea pricipalelor cântări ale Sfintei Liturghii.

3
CLASA a VII-a

CORELAREA COMPETENŢELOR CU ACTIVITǍŢILE DE ÎNVǍŢARE

1.Cultivarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru tradiţia


liturgică bisericească ,simbolistică şi muzica bisericească
ortodoxă. .

Competenţe: Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul clasei a VII-a, elevul va fi Pe parcursul clasei a VII-a, se recomandă


capabil: următoarele activităţi:

1.1 să conştientizeze importanţa şi - participarea la slujbele bisericeşti;


necesitatea cunoaşterii tradiţiei
- exerciţii de dialog pe o temă dată.
liturgice bisericeşti ;

1.2 să conştietizeze importanţa şi - participarea la slujbele bisericeşti;


necesitatea cunoaşterii pricipalelor - prezentarea pe scurt a principalelor
cântări din cadrul cultului ortodox; elemente de istorie a muzicii bisericeşti;
- vizionarea unui material in format
electronic de prezentare a celor opt glasuri
bisericeşti;
1.3. să cunoscă muzică sacră
aparţinând şi altor culte în vederea -audiţii muzicale.
dezvoltării sentimentului de iubire
pentru aproapele.

4
2.Cunoaşterea pricipalelor elemente de liturgică bisericescă
ortodoxă.

Competenţe: Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul clasei a VII-a, elevul va fi Pe parcursul clasei a VII-a, se recomandă


capabil: următoarele activităţi:

2.1 să cunoscă pricipalele părţi ale -vizite la biserică pentru discuţii;


-completare de enunţuri lacunare, rebusuri;
bisericii şi simbolistica lor;
-interpretarea simbolică a părţilor bisericii;

2.2 să cunoască lucrurile sfinte din -vizite la biserică pentru discuţii;


interiorul bisericii şi simbolistica -exerciţii de recunoaştere a obiectelor şi
lor; interpretare a simbolisticii lor.

- interpretarea simbolică a principalelor


2.3 să cunoscă rolul cuvântului rostit cuvinte şi cântări din cadrul Sfintei
şi cântat în cadrul Sfintei Liturghii;
Liturghii;

-participarea la Sfânta Liturghie;


2.4 să cunoască cele mai importante -vizionarea pe cd a Sfintei Liturghii cu
mişcări liturgice şi simbolistica discuţii;
lor. -interpretarea simbolică a principalelor
mişcări liturgice.

5
3.Cunoaşterea principalelor cântări ale Sfintei Liturghii .

Competenţe: Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul clasei a VII-a, elevul va fi Pe parcursul clasei a VII-a, se recomandă


capabil: următoarele activităţi:

3.1 să cunoască principalele imne -audierea cântărilor Sfintei Liturghii în


diferite interpretări
ale Sfintei Liturghii.
-exerciţii de intonare a cântărilor.

CONŢINUTURILE ÎNVǍŢǍRII

I.Biserica-casa Domnului
1. Părţile componente ale unei biserici şi simbolistica lor
2. Obiectele de cult. Simbolismul şi întrebuiţarea lor
3. Veşmintele liturgice
4. Materiile întrebuinţate în cult;folosirea şi simbolismul lor
5. Mişcările liturgice şi simbolistica lor

II.Sfânta Liturghie-centrul cultului ortodox


1. Importanţa Sfintei Liturghii
2. Liturghia şi timpul săvârşirii ei
3. Cele trei Liturghii ortodoxe

III.Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur


1. Împărţirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur
2. Explicarea Proscomidiei
3. Explicarea Liturghiei Catehumenilor
4. Explicarea Liturghiei Credincioşilor

IV.Cântarea Bisericească
1. Importanţa cântarii ca formă de cult
2. Imnele Sfintei Liturghii
3. Muzica sacră a altor culte

6
Planificarea conţinuturilor pentru anul şcolar

Unitatea de învăţare Conţinuturi


Săptămâna
I.Biserica-casa Domnului Lecţie introductivă S1
2.1 Părţile componente ale unei biserici şi S2-S3
simbolistica lor
2.2 Obiectele de cult. Simbolismul şi S4-S5-S6
întrebuiţarea lor
2.4 Veşmintele liturgice S7
2.2 Materiile întrebuinţate în cult;folosirea S8-S9
şi simbolismul lor
2.4 Mişcările liturgice şi simbolistica lor S10

II.Sfânta Liturghie-centrul Importanţa Sfintei Liturghii S11-S12


cultului ortodox 1.1 Liturghia şi timpul săvârşirii ei S13
2.3; 2.4 Cele trei Liturghii ortodoxe S14-S15
Împărţirea Sfintei Liturghii a Sfântului S16-S17
Ioan Gură de Aur S18

SEMESTRUL AL II-LEA
III.Liturghia Sfântului Ioan Explicarea Proscomidiei S1-S2
Gură de Aur Explicarea Liturghiei Catehumenilor S3-S4-S5
2.3; 2.4 Explicarea Liturghiei Credincioşilor S6-S7-S8
2.3; 2.4
2.3; 2.4

IV.Cântarea Bisericească Importanţa cântarii ca formă de cult S9 S 10


3.1 Imnele Sfintei Liturghii S11-S12-S13
Muzica sacră a altor culte S14
Recapitulare S15 S 16 S
17

7
MODALITĂŢI DE EVALUARE:

Pentru demersul didactic propus ca modalităţi de evaluare se vor folosi:


1. Verificarea prin intermediul produselor creativității
Utilizarea metodelor creative :desenul, pictura unei icoane, cântecul-
cântări liturgice sau bisericești, recitarea unei rugăciuni pentru
exprimarea cunoștințelor însușite.
2. Evaluare practică
La sfârşitul fiecărei unităţi de conţinut se va face o verificare practică a
însușirii gesturilor liturgice specifice laicilor.

Bibliografie:

1) Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al


Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982
2) Cucoş Constantin, Educaţia religioasă, Editura „Polirom”, Iaşi, 1999
3) Ene Braniste, Liturgica speciala pentru facultăţile de teologie EIBMBOR,
Bucuresti, 1980
4)Laurenţiu Streaza, Tainele de iniţiere crestină, Trinitas , Iasi, 2002
5) Necula, Nicolae, Tradiţie si înnoire în slujirea liturgică, vol.I, Editura
Episcopiei Dunării de Jos,Galaţi, 1996, vol.II-III, EIBMBOR, Bucuresti, 2001-
2004
6) Anagostopoulos, Pr. Stefanos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Ed.
Bizantină, 2003
7) Şebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Metodica predării religiei, Editura
„Reîntregirea”, Alba Iulia, 2000

S-ar putea să vă placă și