Sunteți pe pagina 1din 2

Plăcinte cu brânză „Poale-n brâu”:

 500 g brânză dulce de vacă


 250 g brânză de oi
 1000 g făina
 4 ouă
 200 g zahăr
 un pahar apă
 un pahar ulei
 drojdie
 coaja de la o lămâie şi de la o portocală
 zahăr vanilat, sare (după gust)
 zahăr pudră

Modul de preparare a reţetei

Într-un vas încăpător punem făina şi facem o mică groapă în mijlocul ei. Acolo
punem drojdia şi paharul cu apa călduţă. Amestecăm uşor pentru a dizolva drojdia şi
apoi adăugăm paharul cu ulei, 100 g zahăr, coaja de lămâie si cea de portocală şi
două ouă.

În amestecul format încorporăm treptat făina până când obţinem un aluat


elastic şi nelipicios. Aluatul trebuie frământat energic câteva minute, apoi îl punem
într-un loc călduros si îl lăsam sa crească până când îşi dublează volumul.

Presăram blatul de lucru cu făină din abundenţă şi întindem aluatul plăcintelor


cu un sucitor până vom obţine o foaie de grosimea unui deget. Tăiem foaia de aluat
în bucăţi pătrate (de aproximativ 15 cm).
Acum este momentul să pregătim compoziţia pentru umplutura plăcintelor cu
brânză. Punem într-un vas brânza dulce, brânza de oi, doua ouă, 100 g zahăr şi le
amestecăm bine.

Punem câte o linguriţă de umplutură în fiecare pătrat de aluat, apoi împăturim


fiecare colţ exact ca pe un plic. La fiecare colţ apăsăm uşor cu degetul pentru a fi
siguri că plăcinta nu se dezlipeşte. Apoi procedăm în mod similar cu noile colţuri
formate şi astfel obţinem celebrele plăcinte „Poale-n brâu” moldoveneşti .

Punem plăcintele cu brânză într-o tavă teflonată (daca nu, punem hârtie de
copt sau tapetăm cu grăsime şi făina). Lăsăm spaţiu cam de un centimetru între
plăcinte deoarece vor mai creste. Batem un gălbenuş şi ungem fiecare plăcinta în
parte, apoi mai lăsăm plăcintele la crescut în tavă încă zece minute.
Încingem cuptorul şi băgăm plăcintele cu brânză pentru o jumătate de oră la
foc mediu. După ce s-au rumenit frumos, pudrăm plăcintele cu zahăr. Din această
cantitate de ingrediente mi-au ieşit 16 plăcinte cu brânză.

Pofta bună!

S-ar putea să vă placă și