Subiectul al II-lea, bacalaureat

Perspectiva narativă
Textul fragmentar, selectat din opera X de Y aparţine genului epic, iar o trăsătură esenţială o
reprezintă perspectiva narativă care este: obiectivă ( persoana a III-a)/ subiectivă (persoana I),
acţiunea/ întâmplările fiind relatate de un narator obiectiv (persoana a III-a)/ subiectiv (persoana
I), semnificativi fiind indicii morfologici utilizaţi (verbe şi pronume la persoana I/ a III-a-
exemple).
Naratorul în aceste perspective poate fi:
-omniscient, omniprezent, homodiegetic, subiectiv, intradiegetic, narator-personaj (persoana I);
-omniscient, obiectiv, neimplicat în acţiune, martor la evenimente, heterodiegetic, extradiegetic
(persoana a III-a).
Comentarea ideii poetice prin evidenţierea relaţiei cu textul şi mijloacele artistice
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(morţii, trecerii inexorabile a timpului, naturii,
comuniunii omului cu natura, iubirea, iubirea pierdută, arta poetică, condiţia poetului, creaţia),
specifică unui poet, care vrea să sensibilizeze cititorul. Încă din incipitul poeziei se remarcă X
(ce figură de stil?- metafora ,,muzică de toamnă’’sugestie a unei atmosfere sumbre, melancolice).
În aceeaşi ordine de idei, Y (epitetul ,,note dulci’’evidenţiază speranţa eului liric, însă dispare
orice posibilitate de salvare).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Z transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...
Rolul indicaţiilor scenice
Indicaţiile scenice oferă îndrumări esenţiale pentru transpunerea textului în spectacol, sprijinind
jocul actorilor. Acestea constituie o caracteristică esenţială a genului dramatic. În textul
fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii privind decorul
(ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica, mersul-
exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac referire şi
la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul vocii, râsul,
bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul vorbirii,
văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor
indicaţii scenice, care conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-
zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.
Încadrare în genul literar
Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:
-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii eului liric,
care îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la persoana I/a II-a-
exemple). Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se îmbină cu
monologul liric, confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri de
stil).
-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii naratorului,
principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici morfologici la persoana I,
pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a, fiind un narator obiectiv. De
asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-o acţiune (ce se prezintă?). Nu
lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)
-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o reprezentare
scenică; textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic interior/exterior
(care?). Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de expunere este
dialogul dramatic. Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?)
Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi timpuri verbale
Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul indicativ,
precum (ex.), care exprimă o acțiune pe care emițătorul o consideră ca fiind reală și sigură, nu
doar realizabilă, așa cum se petrece în cazul altor moduri verbale. De asemenea, imprimă un
caracter obiectiv acţiunilor şi stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată, exprimă
certitudinea locutorului (narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi realizează
distincţia dintre real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.
Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul imperativ,
precum, (ex.). Acesta este unul dintre indicatorii comunicării directe. El poate exprima: un ordin,
un îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. În textul fragmentar X, acestea realizează o
comunicare directă şi exprimă voinţa emiţătorului de a determina o acţiune sau de o împiedica.
În textul dramatic fragmentar, acestea exprimă atitudini şi stări subiective prin semnale verbale şi
paraverbale (intonaţie, accente, pauze în vorbire). Alături de substantive şi de adjective în cazul
vocativ, devine o formă de manifestare a oralităţii textului. În textul liric X, acestea marchează
discursul dialogic sau monologul liric adresat, uneori, cu valoarea unei invocaţii retorice.
Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi cântat)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
conjunctiv, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă stări
sufleteşti sau atitudini (incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul liric,
marchează un plan al imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare).
Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi lăsat, aş fi mers)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
condiţional-optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau nerealizabilă
ori o acţiune care depinde de o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii
interogative sau exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul
liric, exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare).
Modul infinitv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la infintiv (care sunt?) îndeplinesc funcția
stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni temporale.
Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la gerunziu (care sunt?) exprimă o acţiune în
desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare), poate susţine o valoare onomatopeică a
verbului şi insistă asupra unei stări (care?), dinamizează acţiunea şi marchează împrejurarea în
care se desfăşoară o altă acţiune (care?). În cazul genului liric, acesta are rolul de a insista asupra
unei stări, iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează monorima.
Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la participiu (care sunt?) au rolul de a accentua
o acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni topice, (ex), în alcătuirea unor metafore sau
epitete, sporesc expresivitatea prin dubla lui valoare: verbală şi adjectivală. Pot exprima o
acţiune finită, încheiată şi conferă o notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite consecinţe.
Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la supin (care sunt?) au rolul de a exprima
acțiunea, procesul sau starea văzută cu potențialitate; Poate deveni epitet al verbului sau al
substantivului, (ex.) ori capătă valoare metaforică (ex); Se creează un ton impersonal, devenind
un indice textual al stilului oficial.
Timpurile verbale
Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul prezent (ex.) au rolul, dacă este
naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima un ritm vioi acţiunii şi de
a conferi un relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă impresia că acțiunea se desfășoară
sub ochii receptorului, creând autenticitate, exactitate și reînvie faptele trăite de narator (care?);
Dacă este text liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)
Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de a înfățișa o
succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut, simultaneitatea și
permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor. De asemenea, fiind un timp al
istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un caracter dinamic în
opoziție cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.
Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect simplu (ex.) arată o acţiune
trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând , în naraţiune, un moment de mare
concentrare epică, situat într-un trecut recent. De asemenea, marchează derularea rapidă a
evenimentelor, caracterelor punctual, momentan, al acţiunii sau al stării. În descriere, situează o
anumită secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte secvenţe descriptive realizate prin verbe
la imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică, oferind vivacitate imaginilor ale căror elemente
sunt prezentate într-o succesiune alertă.
Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect compus (ex.) arată o acţiune
trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează evenimentele într-o durată
trecută, închisă, finită. De asemenea, marchează un trecut ireversibil şi contribuie la nararea unor
evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o anumită notă de
subiectivitate.
Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi fi alergat, voi
alerga)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul viitor (ex.) arată o lume posibilă de
tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal. Totodată, creează o
perspectivă vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare, dorinţa sau anticiparea
profetică. De asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?), speranţa sau certitudinea şi
lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal (precizare). Dacă există forme populare (ex.)
reprezintă marcă a oralităţii şi a stilului colocvial, accentuând o anumită intenţie de realizare a
unei dorinţe (care?)
Caracterizare de personaj
X este personajul principal/protagonistul textului fragmentar al operei literare Y de Z, deoarece
participă la evenimentele prezentate şi reprezintă instanţa naratorială prin intermediul căreia
autorul textului epic/dramatic îşi exprimă viziunea despre lume, atitudinea faţă de aceasta,
sentimentele sau ideile.
X este creionat atât prin mijloace de caracterizare directe, cât şi indirecte.
Caracterizarea directă este realizată prin intermediul unui discurs descriptiv de tip portret;
realizată de către narator (discurs la persoană a III-a- AUTORUL OFERĂ INFORMAŢII
DESPRE STATUTUL SOCIAL, PORTRETUL FIZIC, VESTIMENTAŢIA -SE
COMENTEAZĂ) ; realizată de către alte personaje (discurs la persoana a II-a şi a III-a) ;
autocaracterizarea (discurs subiectiv-monolog interior).
Portretul moral este dominant şi se realizează prin caracterizarea indirectă (discurs bazat pe
sugestie; confirmă sau infirmă caracterizarea directă) şi reiese din: comportamentul personajului
(fapte, idei, atitudini) ţipare cognitive ale personajului; acte de comunicare verbală, paraverbală;
raportul personaj-lume; mediul în care trăieşte, numele, prenumele, poreclă (cognomenul);
limbajul folosit de personaj (registru, particularităţi).
Trăsătură dominantă a personajului X este…(1/2 scene din care reiese această)
Încadrare în curent literar
Romantismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(conditia poetului, natura, timpul, iubirea imposibilă
istoria.) O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie prezenţa
antitezei (ex. +comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al cunoaşterii de sine
şi o formă de evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă nocturnul şi are
atracţie către straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi fascinaţie (ex.) De
asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul respinge imitarea
modelelor antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este bogat în tropi ca antiteza,
comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...
Simbolismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(universul citadin-târgurile de provincie, fie marile
oraşe-, singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea materiei,
declinul). O primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie simbolul
...,care devine laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări sufleteşti, precum:
spleenul, nevroza, angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie de motive literare:
toamna, ploaia, odaia, parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile, florile, instrumentele
muzicale. Totodată, textul se caracterizează prin armonia şi prin muzicalitatea versurilor datorită
folosirii unor figuri de stil ale insistenţei: enumeraţia, repetiţia şi paralelismul sintactic. De
asemenea, pune accent pe muzicalitate, pe înnoirea orizontului tematic. Nu în ultimul rând, este
prezent versul liber (ex.)
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare..
Realismul
Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema (moravurile unei epoci, ale
unui mediu-care? legăturile individului cu contextul istoric, politic şi social, evoluţia sau
involuţia personajului-care?). O primă trăsătură o constituie preocuparea pentru obiectivitate,
care se manifestă la scriitorul realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente şi omnipotente,
nararea faptelor făcându-se la persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a III-a). Naratorul
este neimplicat, impersonal, omniscient, apelând la observaţie şi la analiză, pentru descrierea
fidelă a aspectelor de viaţă surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii de personaje (care?)
Stilul operei este sobru, impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar compoziţia este
circulară, simetria operei. Nu în ultimul rând, scriitorul adoptă o atitudine critică faţă de aspecte
înfăţişate, faţă de personaje, fără idealizarea sau caricaturizarea lor. Prin toate aceste trăsături,
textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă pentru perioada realismului.
Modernismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cunoaşterii, contemplării, condiţiei poetului, arta
poetică). Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie cultivarea
principiului unor trăiri contradictorii (care?) De asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din
utilizarea unor metafore surprinzătoare (care?+comentare) Totodată, poetul preferă versul liber
care?), tehnica ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă
intelectualizarea emoţiei (ideea?) Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic,
astfel, Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.
N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al experienţei, al
dramei de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe dezvoltarea analizei
psihologice, pe interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un intelectual, frământat de
numeroase probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul indirect
liber, tehnica fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească şi
complexitatea personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva
narativă este subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă
cronologia faptelor, dispare limita dintre ficţional si nonficţional şi are un caracter deschis.
Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă
pentru perioada modernismului.
Tradiţionalismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria, folclorul, lumea
rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism îl constituie
întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin frumuseţea lor
(care?). De asemenea, se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune pentru folclor/
promovează lumea satului, prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul etnic şi al datinilor
străvechi. Nu în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care sunt figurile de stil+
comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului liric.
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
tradiţonalismului.
Neomodernismul sau Generaţia ’60
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(reinterpretarea miturilor, creatia, arta ca modalitate de
cunoastere, reacţia filosofică, problematica omului contemporan). Un prim argument care
justifică încadrarea textului în nemodernism îl constituie imaginile insolite într-un univers poetic
original, cu un imaginar poetic bogat şi inedit (ex.). Limbajul este presărat de o serie de metafore
(care sunt + commentate). Nu în ultimul rând, renunţarea la prozodia clasică şi adoptarea
structurii astrofice, a măsurii diferite de la vers la vers, a versului alb, a ingambamentului (ex.)
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
neomodernismului.
Postmodernismul sau Generaţia ’80
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cotidianul, banalitatea, periferia). Un prim argument
care justifică încadrarea textului în postmodernism îl constituie extinderea narativităţii asupra
poeziei, mai ales sub forma scriiturii de tip jurnal/cultivarea efectelor exprimării directe (ex.).
Totodată, se apelează la citat, colaj, parodie, ironie, parafrază şi la alte forme de intertextualitate
(ex.) Nu în ultimul rând, se constată desolemnizarea discursului, valorificând prozaismul, refuzul
stilului înalt, ermetic şi impersonal. (ex.).
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
postmodernismului.
Pasoptismul
Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme, precum (istoria,
natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel, patriotismul). Apar o serie de
motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este antiteza...(ex.+comentarea).
Comentarea titlului
Titlul operei...de...se constituie ca o sinteză a întregului mesaj poetic, el funcţionează ca o cheie
de lectură intratextuală, oferind indicii cu privire la ideea operei:... (care este ideea?). Titlul este
sintetic/analitic şi este alcătuit din... (precizezi valoarea/valorile morfologice), poezia fiind o
creaţie închinată... (cui?). In plan real, titlul…semnifică…, iar în plan imaginar, acesta
semnifică…(poate fi o figură de stil pe care o vei comenta). (TITLUL) devine simbolul central al
textului, întărind mesajul acestuia, iar legătura cu creaţia propusă se face prin intermediul
cămpului lexico-semantic (exemple), dar şi cu ajutorul resurselor sugestive, având menirea de a
spori expresivitatea ideilor poetice şi de a indica percepţia subiectivă a eului liric
asupra...accentuând sentimentele de....
Astfel, ( evidenţiezi figurile de stil şile comentezi). Asadar, sintetizez prin a sublinia că titlul
operei...de...reprezintă o chintesenţă a întregului mesaj poetic, punând în lumină o creatie lirică
pe tema..., de o surprinzătoare forţă expresivă.