Rezumat Teza Beton

Diana UDOR-VEDENIVSCHI (casat.
PLIAN) Rezumatul tezei de doctorat
UNIVERSITATEA TEHNICĂ ,, GHEORGHE ASACHI” IAȘI
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII
ȘCOALA DOCTORALĂ
TEZA DE DOCTORAT
INFLUENȚA COROZIUNII APEI DEDURIZATE
CALDE ASUPRA CARACTERISTICILOR
BETONULUI
Conducător doctorat:
Prof. Dr. Ing. Mihai BUDESCU
Doctorand
ing. UDOR-VEDENIVSCHI DIANA (căsat. PL IAN)
IAȘI
-2015-
INFLUENȚA COROZIUNII APEI DEDURIZATE CALDE ASUPRA CARACTERISTICILOR BETONULUI Pagina 5

Diana UDOR-VEDENIVSCHI (casat. PLIAN) Rezumatul tezei de doctorat
CUPRINS
Capitolul 1. Introducere
1.1 Aspecte generale
1.2 Motivația cercetării
1.3 Obiectivele tezei de doctorat
1.4 Conținutul tezei de doctorat
Capitolul 2. Actualitatea și importanța temei
2.1 Preocupări privind coroziunea betonului
2.2 Construcții din beton supuse coroziunii de tip I
2.2.1 Turnuri de răcire
2.2.2 Rezervoare din beton
2.2.3 Conducte de beton
Capitolul 3. Structura betonului de ciment
3.1 Generalități
3.2 Materiale componente. Caracteristici
3.2.1 Lianți
3.2.1.1 Cimentul Portland
3.2.2 Apa
3.2.3 Agregate
3.2.4 Aer
3.2.5 Adaosuri
3.2.5.1 Adaosuri minerale
3.2.5.2 Adaosuri sintetice
3.3 Formarea pietrei de ciment de la stadiul plastic până la structura betonului întărit
3.3.1 Hidratarea cimentului Portland
3.3.2 Reacțiile chimice de hidratare ale cimentului Portland
3.3.3 Evoluția produșilor de hidratare
3.3.4 Proprietățile mecanice ale produșilor de hidratare

3.4 Structura betonului
Capitolul 4. Coroziunea betonului
4.1 Generalități
4.2 Considerații asupra durabilității construcțiilor
4.2.1 Aprecierea durabilității
4.3 Coroziunea betonului
4.3.1 Aspecte generale
4.3.2 Tipuri de coroziune. Factori. Mecanisme
4.3.2.1 Coroziunea de tip I, denumită și coroziunea prin dizolvare-levigare
4.3.2.2 Coroziunea de tip II, denumită și coroziunea acidă
4.3.2.3 Coroziunea carbonică
4.3.2.4 Coroziunea magneziană
4.3.2.5 Coroziunea generată de sarea de amoniu
4.3.2.6 Coroziunea sulfatică
4.3.2.7 Coroziunea determinată de evaporarea soluțiilor și cristalizarea sărurilor hidratate
4.3.2.8 Coroziunea determinată de reacția alcalo-silice
4.3.2.9 Coroziunea determinată de apa de mare
4.3.2.10 Coroziunea biochimică
Capitolul 5. Program experimental pentru studiul coroziunii prin dizolvare-levigare
5.1 Obiectivul programului experimental
5.2 Metodă de accelerare a coroziunii prin dizolvare-levigare
5.3 Descrierea programului experimental
5.3.1 Materiale utilizate
5.3.2 Etapele de preparare ale betonului
5.3.3 Încercări pe betonul proaspăt
5.3.3.1 Determinarea lucrabilității
5.3.3.2 Determinarea masei volumice a betonului proaspăt
5.3.4 Confecționarea epruvetelor
5.3.5 Descrierea instalației de aburire
5.3.6 Realizarea încercărilor mecanice

5.3.6.1 Determinarea masei volumice aparente a betonului proaspăt
5.3.6.2 Determinarea permeabilității la apă
5.3.6.3 Determinarea rezistenței la compresiune
5.3.7 Date experimentale obținute în urma încercărilor
5.4 Interpretarea datelor din programul experimental
Capitolul 6. Concluzii generale. Contribuții personale. Valorificarea rezultatelor ob ținute în

programul de doctorat
6.1 Concluzii generale
6.2 Contribuții personale
6.3 Valorificarea rezultatelor
6.4 Teme de cercetare viitoare
Bibliografie

Capitolul 1. INTRODUCERE
1.1 Aspecte generale
La momentul actual, betonul este unul dintre cele mai versatile materiale de construcții din lume.
Se poate afirma faptul că, nicăieri în lume nu se poate realiza o construc
ție importantă fără a folosi
ciment sau beton într-un mod sau altul. Betonul că este un material compozit compus din apă,
agregate și ciment. Adesea, în compoziția materialului se regăsesc și diferiți aditivi pentru a obține
caracteristicile fizice dorite ale materialului final. În clipa în care toate aceste ingrediente sunt
amestecate, ele formează o masă fluidă care poate fi modelată sub orice formă.
Betonul are o istorie strâns legată de cea a omenirii, prima apariție a acestuia în istorie s -a
înregistrat acum aproape 12 milioane de ani, când, un depozit de ciment a apărut în urma reac ției
chimice între niște șisturi bituminoase și niște depozite de piatră de var. Apoi, pe axa timpului avem
în vedere anii 3000 îHr. când egiptenii au utilizat mâl amestecat cu paie pentru a solidariza
cărămizile, de asemenea, ei au utilizat la construcția piramidelor mortare pe bază de gips. De-a lungul
timpului și grecii au utilizat mortare pe bază de var care erau mult mai dure decât mortarele romanilor
de mai târziu. În istoria antică romanii sunt cei care au descoperit și au utilizat betonul pe o perioadă
de timp cuprinsă între anii 300 î.Hr. și 476 d. Hr., ceea ce înseamnă o perioadă de aproximativ 700 de
ani [Dept. of Materials Science and Engineering]. Betonul roman conținea var nestins, puzzolană de
la Muntele Vezuviu din apropiere și piatră ponce.
După decăderea Imperiului Roman produc ția de beton s -a redus foarte mult, acesta nemaifiind
folosit la scară largă până în anul 1824 când Joseph Aspdin a patentat o metodă de produc
ție a
cimentului Portland.
Anul 1849 a constituit anul în care a fost utilizat pentru prima dată betonul armat de către Joseph
Monier, în timp ce anul 1889 a marcat construirea primului pod din beton armat, după această dată
betonul a început să fie folosit la scară largă.
Încă de la descoperirea betonului modern, o lungă perioadă de timp s-a considerat că betonul este un
material ce nu poate fi afectat de factorii de mediu, însă odată cu utilizarea acestuia la scară și
largă
implicit în urma dispunerii barelor de armătură în masa acestuia problemele au început să apară.
Coroziunea oțelului în structuri din beton armat și precomprimat a fost unul dintre mecanismele
principale de degradare ale acestora încă de la prima lor utilizare începând cu anii 1900. Înainte de o
analiză detaliată a fenomenului, se considera că fenomenele de degradare apăreau din cauza curenților de
dispersie, însă, astăzi știm că principalele cauze ale apariției coroziunii în betonul armat este cauzată de
pătrunderea agenților agresivi, cum ar fi Cl - și CO2. Coroziunea oțelurilor din betonul armat a devenit
foarte răspândită în anii 1960, odată cu utilizarea la scară largă a soluțiilor de săruri pentru drumuri, acest
lucru cauzând o coroziune extinsă a tablierelor de pod în zonele cu ierni aspre [Hart, Powers, Leroux, &
Lysogorski, 2004]. Astăzi, coroziunea afectează toate tipurile de elemente din beton, inclusiv grinzile de
poduri, elementele expuse ale clădirilor, trotuarele și platformele din beton,cât și elementele de
infrastructură, cum ar fi piloții prefabricați din beton armat.
Oțelul înglobat în beton este de obicei foarte durabil și rezistent la coroziune. Prezența calciului,
potasiului și a hidroxizilor de sodiu în porii de ciment hidratat asigură un pH ridicat (12 -14) necesar

pentru ca pe țoeluri să se dezvo lte un film pasiv de protec ție pe suprafața lor. Acest film pasiv este
degradat numai în prezen ța clorurilor, sau atunci când pH -ul scade ca urmare a fenomenului de
carbonatare a stratului de acoperire [Revie, 2000]. În cele mai multe cazuri, coroziunea cauzată de
pătrunderea clorurilor este principala cauză de degradare a o țelului, deoarece ratele de carbonatare sunt de
obicei scăzute în structurile moderne, realizate cu betoane de calitate superioară. Structurile expuse la
medii severe marine, condiții in dustriale și / sau săruri,prezintă cel mai mare risc de coroziune datorat
pătrunderii ionilor de clor.
Coroziunea oțelului poate conduce la o diversitate de moduri în care o structură poate ceda. După
momentul în care s-a produs coroziunea, în structura elementului apar produșii de reacție care sunt oxizii
metalici hidratați,cu volumul mai mare față de fierul corodat.
Cedarea structurilor din cauza coroziunii armăturiia devenit foarte frecventă în istoria recentă a
betonului. Aproape toate podurile existente conțin o platformă din beton, iar aproximativ50 % din
podurile noi realizate sunt tot din beton, inclusiv din grinzi prefabricate din beton. În urma unui congres
din anul 2006 al Administrației federale pentru autostrăzi din SUA s -a ajuns la concluzia că aproximativ
13% din totalul de 595.000 de poduri ale țării prezintă un risc ridicat de cedare structurală din cauza
coroziunii.
Exemple privind coroziunea betonului se pot găsi pe absolut tot globul. Astfel în golful Persic la
numai 20 de ani de la construcția lor, aproximativ 100 de poduri prezentau o probabilitate mare de colaps
din cauza efectului combinat al mediului agresiv și al unei execuții deficitare [Matta, 1993]. În peninsula
Yucatan întâlnim debarcaderul „Progresso” care, în prezent are o durată de exploatare de aproximativ 70
de ani deoarece a fost realizat utilizândțelo inoxidabil. Înainte de a se realiza debarcaderul utilizând
această tehnologie, un alt debarcader, situat pe acela și amplasament a cedat la numai câțiva ani de la
darea lui în folosință [Knudson, și alții, 1999]. Prăbușirea acoperișului Sălii de Congres din Berlin din anii
1980 a fost cauzată de coroziunea armăturilor pretensionate din oțel, la care s-a adăugat și cauza unei unei
practici deficitare de execuție. De -a lungul timpului se pot regăsi foarte multe exemple de cedări ale
structurilor din cauza coroziunii.
Astăzi, de cele mai multe ori, se crede că foarte multe dintre

șecurile
e cauzate de coroziune trec
și beneficiari se î ncheie înainte de începerea oricărei
neobservate, deoarece litigiul între contractori
anchete [Hope, și alții, 2001].
1.2. Motivația cercetării
În cadrul tezei se explică procesul de dezvoltarea al coroziunii în timpși sunt avansate sugestii
privind protecția betonului în cazuri speciale. Sunt prezentate numeroase exemple practice care vor ajuta
la ghidarea proiectanților și executanților. În cadrul tezei sunt prezentate și concepte fundamentale ale
chimiei în măsura în care, acest lucru a fost considerat necesar, pentru a facilita studiul
și aplicarea
soluțiilor prezentate în această teză.
Fenomenele de coroziune sunt de obicei greu de recunoscut fără a poseda cunoștințe aprofundate de
chimie. Aceste cunoștințe, luate la singular, sunt insuficiente, deoarece coroziunea betonului este un
proces extrem de complex. Orice abordare complexă din punct de vedere chimic este dificilă de înțeles de

un inginer constructor, în timp ce domeniul construc țiilor se dovedește a fi un domeniu dificil pentru
inginerii chimiști. Succesul se poate obține numai din cooperarea inginerilor din cele două domenii.
Cantitatea de beton utilizată la nivel mondial este de două ori mai mare decât cantitatea cumulată de
oțel, lemn, plastic și aluminiu. Producția de beton reprezintă o mare industrie comercială, iar scara la care
aceasta are loc este foarte mare, deoarece numai producția cimentului a condus în anul 2001 la o cantitate
de 7% a emisiilor de dioxid de carbon, la nivel mondial. Luând în considerare nivelul global al producției
de beton și prezența acestuia în tot ce ne înconj oară, studiul fenomenelor ce duc la degradarea acestuia
constituie o temă de actualitate mondială și de o importanță majoră.
1.3 Obiectivele tezei de doctorat
Obiectivul principal al tezei de doctorat îl reprezintă studierea coroziunii apei dedurizate calde
asupra elementelor din beton. Cercetările au vizat studierea efectelor pe care acest tip de atac agrasiv îl
are asupra caracteristicilor betonului . S-a urmărit expunerea unor probe de beton la un mediu intens
agresiv și apoi determinarea unor caracteristi ci mecanice pentru a putea estima comportarea în timp a
unor elemente de beton vizate de acțiunea apei dedurizate calde.
Alte obiective ale tezei de doctorat:
1. Stadiul actual al cercetărilor privind problematica coroziunii betonului.
2. Intocmirea unui studiu de sinteză privind conceptul de durabilitate.
3. Conceperea unei metode de accelerare a coroziunii prin dizolvare-levigare.
4. Proiectarea și realizarea unei instalații de aburire a probelor de beton.
5. Supunerea la efectul coroziunii a unui număr semnificativ de probe, pentru a ține

ob valori
statistice relevante.
ției caracteristicilor studiate pe durata de

6. Prelucrarea datelor experimentale cu finalizarea evolu
viață a construcției.
7. Realizarea unor recomandări privind betoanele supuse coroziunii prin dizolvare-levigare.
1.4 Conținutul tezei de doctorat

Teza de doctorat având titlul ,,Influența coroziunii apei dedurizate calde asupra caracteristicilor
betonului” se încadrează în domeniul științific Inginerie Civilă. Aceasta este structurată pe 6 capitole al
căror conținut este sintetizat în paragrafele de mai jos după cum urmează:
Capitolul 1 ,,Introducere” prezintă un scurt istoric al apariției și utilizării bet onului ca material
de construcții și problemele apărute în decursul timpului datorită cedării unor elemente de rezistență din
beton ca efect al coroziunii.
ține motivația cercetării și enumerarea obiectivelor și conținutului de
Primul capitol mai con
ansamblu al tezei de doctorat.

Capitolul 2 ,,Actualitatea și importanța temei” prezintă preocupările actuale privind coroziunea

și, de asemenea, factorii care produc
betonului, cu accent pe metodele de control ale coroziunii
coroziunea elementelor de beton.
Se realizează o clasificare a tipurilor de coroziune cu punerea în eviden
ță a factorilor care
influențează apariția coroziunii prin dizolvare-levigare. Sunt menționate construcțiile din beton
preponderent supuse acestui tip de atac agresiv: turnuri de răcire și rezervoare din beton.
Capitolul 3 ,,Structura betonului de ciment” cuprinde o clasificare a tipurilor de lianți, prezintă
materialele care intră în alcătuirea betoanelor și a principalelor caracteristici ale acestora.
Acest capitol cuprinde și un material complex despre compoziția chimică a cimentului Portland,
ță a produșilor de hidratare rezultați în urma
despre formarea pietrei de ciment, cu punerea în eviden
reacțiilor cu apa. Se face o trecere în revistă a proprietă
ților mecanice ale produșilor de hidratare și se
prezintă structura betonului întărit.
Capitolul 4 ,,Coroziunea betonului” tratează problema generală a coroziunii elementelor de
costrucții din beton care suferă degragări specifice.
Se prezintă cauzele care conduc la degradarea betonului și factorii care influențează durabilitatea
acestui material. Sunt prezentați factorii de degradare și avariile produse structurilor din beton.
Acest capitol tratează în detaliu cele mai importante tipuri de coroziuneși mecanismele care stau
la baza baza lor: coroziunea prin dizolvare-levigare, coroziunea carbonică, coroziunea magneziană,
coroziunea generată de sarea de amoniu, coroziunea sulfatică, coroziunea determinată de evaporarea
soluțiilor și cristalizarea sărurilor hidratate, coroziunea determinată de reacția alcalo -silice, coroziunea
determinată de apa de mare, coroziunea biochimică.
Capitolul 5 ,,Program experimental pentru studiul coroziunii prin dizolvare-levigare” prezintă
rezultatele obținute în urma supunerii unor epruvete din beton la o coroziune accelerată produsă de apa
caldă dedurizată.
In acest scop a fost dezvoltată o metodă de coroziune accelerată,

și a fost proiectată și realizată o
instalație de aburire care servește acestui scop.
Este descris programul experimental folosit, de la etapa de preparare a amestecurilor de betoane

(realizate cu sau fără adaosuri) , la cea de confecționare a epruvetelor și supunerii lor la acțiunea apei
calde dedurizate. Sunt prezentate determinarea unor caracteristici fiziceși efectuarea unor încercări
mecanice, în scopul stabilirii unor corelații între compoziția betoanelor și efectele produse în structura
betonului.
Pe baza rezultatelor obținute se realizează o evaluare a evoluției în timp a rezistenței la compresiune

pentru o durată de timp echivalentă cu durata de viață a construcției.

Capitolul 6 ,,Concluzii generale. Contribuții personale. Valorificarea rezultatelor obținute în

programul de doctorat” prezintă concluziile generale ale acestei teze incluzând rezultatele ob
ținute,
precum și recomandări pentru cercetări ulterioare.
Totodată, acest capitol cuprindeși contribuțiile personale aduse în domeniul studiat, precum și
valorificarea rezultatelor obținute prin articole publicate în reviste de specialitate.
Capitolul 2 ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA TEMEI
2.1. Preocupări privind coroziunea betonului
Protecția betonului contra deteriorării beneficiază în momentul de față de un interes în creștere,

datorită utilizării sale pe scară largă ca material de construcție și din cauza necesității de reducere a
pierderilor considerabile provocate de deteriorările chimice a structurilor. Familiarizarea cu măsurile de
protecție a betonului și aplicarea corectă a acestora, cât și înțelegerea fenomenului de coroziune este, prin
urmare, o problemă extrem de importantă.
Protecția betonului contra coroziunii induse de apă și de agenții de poluare din masa
acesteiaconstituieun domeniu complex și delicat în vederea stabilirii unor cauze probabile ale coroziunii.
Stabilirea factorilor care determină coroziunea betonului implică o cunoa ștere amănunțită a substanțelor
de reacție și a modului de reacție al acestora. În literatura de specialitate discuția se limitează doar la
problemele particulare ale coroziunii și apare ne voia tot mai mare de instrucțiuni clare și precise pentru
acest domeniu, care să ofere soluții practice și la îndemâna oricui.
În această lucrare se încearcă să se explice atât fenomenele care apar în interiorul unui beton corodat,
cât și să se prezinte re zultatele obținute în urma încercărilor pe diverse probe de beton, atât înainte de
acțiunea corozivă cât și după aceasta. Rezultatele obținute de-a lungul vremii în cele mai dezvoltatețări
din lume referitoare la coroziunea betonului se regăsesc sub formă de sinteză în cadrul lucrării. Aceste
rezultate obținute în întreaga lume au fost combinate cu rezultatele și experimentele autorului obținute în
cursul anilor de practică în acest domeniu.
Scopul prezentei lucrări este de a explica fenomenele asociate cu coroziunea betonului și să descrie
în detaliu coroziunea de tip I, prin intermediul experimentelor detaliate în con ținutul lucrării. Fierul este
instabil în natură, și, din cauză că armăturile din betonul armat sunt realizate în mare parte din oțel, acesta
va deveni la rândul lui instabil. Fierul ca metal, așa cum îl recunoaștem de obicei, nu poate fi găsit sub
această formă în natură din cauza instabilită ții sale, iar pentru obținerea sa este nevoie de operațiuni
complexe și de o mare cantitate de energie. Chiar și după utilizarea unei operațiuni complexe de obținere
a fierului, după producție el va fi în continuare foarte instabil și trebuie acoperit cu diverse substanțe
pentru a-l împiedica să se întoarcă la forma sa naturală (magnetit, hematit sau limonit).Cele mai frecvente
două cauze care permit coroziunea armăturii din beton sunt:
1. prezența unei zone în care a avut loc ruperea filmului pasiv de pe oțel de către ionii de clor, și,
2. prezența generală a zonelor de rupere a filmului pasiv din cauza neutralizării betonul, cauza
principală fiind reacția acestuia cu dioxidul de carbon din aer.

În general se consideră că betonul este un mediu de protecție ideal pentru oțel, însă utilizarea
sărurilor și creșterea concentrației de dioxid de carbon din mediul de viață modern din cauza poluării, duc
în mod implicit la corodarea armăturilor din interiorul betonului. Lipsa unei protec ții și degradarea
materialelor va duce în cele din urmă cedarea elementelor din beton armat. Această problemă a căpătat
proporții alarmante în unele colțuri ale lumii.
Având în vedere importanța costurile cauzate de coroziunea construcțiilor din beton armat, este
extrem de important ca toate metodele posibile aplicabile pentru controlul coroziunii în structurile din
beton existente să fie dezvoltate astfel încât, acestea să nu se deterioreze prematur. La fel de importantă
este și dezvoltarea unor metode pentru a evita această problemă costisitoare care poate să apară în absolut
toate structurile din beton armat care urmează să fie realizate pe viitor.
Prin urmare, metodele de control ale coroziunii se pot împăr ți în două domenii majore:
 Controlul coroziunii în momentul realizării unei construc ții noi;
Având în vedere mediile de serviciu foarte dure la care sunt expuse multe dintre construc țiile existente,
este foarte dificilă realizarea unor construc ții care nu vor fi atacate de agenții corozivi. Realizarea unui
asemenea obiectiv necesită adoptarea unei abordări sistemice, adică, să se folosească o combinație de
măsuri diferite, cum ar fi:
- asigurarea unei acoperiri cu beton adecvată;
- utilizarea unui beton de calitate;
- utilizarea unor noi tipuri de armături;
- utilizarea unor aditivi care încetinesc apari ția fenomenului de coroziune;
- protecția anticorozivă a barelor de armătură.
 Controlul coroziunii în vederea reabilitării unor construc ții existente;
Se cunosc o diversitate de metode de remediere care pot fi aplicate în acest caz, dintre care amintim:
- Realizarea unei bariere cu rol de protecție peste structura din beton existentă, necesară pentru a stopa
infiltrarea agenților de coroziune. Această metodă reprezintă o metodă convențională de reabilitare.
- Controlul fluxului de electroni din interiorul betonului armat. Metoda de protecție catodică funcționează
în acest caz.
- Modificarea caracteristicilor chimice ale betonului pentru a-l face mai puțin susceptibil la corodare.
Folosirea unei proiectări și a unei execuții corecte, respectarea acoperirii cu beton, utilizarea
aditivilor speciali cât și utilizarea unui beton mai puțin poros nu va diminua problema, deoarece betonul
are tendința de a fisura aleatoriu. Chiar și adăugarea unui nou strat de beton cu proprietăți de inhibare a
coroziunii, nu este de folos atunci când betonul este deja fisurat. Această situa ție lasă, în esență, armătura
singură în fața coroziunii. Din acest motiv, utilizarea unui sistem de acoperire a oțelului cu straturi

epoxidice sau alte acoperiri organice sau metalice, după caz, se dovedește a fi mult mai critică în
asemenea situații.
În general, factorii care produc fenomenul de coroziune al betonului se împart în trei grupe:
fizici,chimici, biochimici.
Factorul fizic care prezintă ponderea cea mai mare în cazul procesului de coroziune al betonului
este temperatura. Temperatura, dar mai ales creșterea gradientului de temperatură conduce la o
intensificare a fenomenelor de difuziune, care au drept consecin ță o intensificare a procesului de natură
corozivă. De asemenea, tot în cadrul factorilor fizici care conduc la coroziunea betonului, se pot include
fenomenul de contracție, de circulație a vaporilor de aer în medii agresive, de variație a temperaturii în
mediile agresive și fenomenul de solubilizare a produșilor de hidratare ai cimentului. Dintre factorii
chimici care produc coroziunea betonului trebuie men ționate multiplele reacții chimice, care au loc între
agenții agresivi din mediu și compușii din masa pietrei de ciment. Factorii biochimici generați de
microorganisme (mușchi, licheni, bacterii etc.) influențează în mod direct modul de corodare al betonului
ca urmare a metabolismului propriu al fiecărui factor coroziv în parte.
Corodarea armăturilor a fost identificată ca fiind principala cauză de deteriorare a structurilor din
beton armat, care are ca efect crearea unei nesiguran țe în exploatare și o degradare structurală majoră.
În general, deteriorarea cauzată de coroziune este în mod normal împărțită în două perioade de
timp:
- Perioada de inițiere;
- Perioada de propagare, conform figurii nr.2.1.
Perioada de inițiere este definită ca perioadaîn care armătura se depasivează datorită prezenței
sărurilor saua clorurilor și a carbonatării. În momentul în care betonul din zona armăturii este carbonatat
sau conține o cantitate critică de cloruri libere, armătura se depasivează și poate să apară efectul de
coroziune. Această stare limită reprezintă începutul perioadei de propagare. În perioada de propagare
armătura se corodează, și, implicit apar fisuri în piatra de ciment care duc la deterioarea betonului. Are loc
coroziunea de tip expansiv care provoacă fisuri de-a lungul armăturii și, ulterior, se poate produce
exfolierea acoperirii cu beton. În cele din urmă, pierderea unei por țiuni din armătură poate conduce la
reducerea capacității portante a elementului.

Figură 2.1 – Gradul de deteriorare al betonului și evoluția în funcție de timp [fib, 2006]
Conform graficului de mai sus se pot enunța următoarele concluzii:

• Zona 1 – reprezintă momentul depasivării oțelului;
• Zona 2 - reprezintă momentul formării fisurilor în elementul din beton armat;
• Zona 3 – reprezintă momentul în care stratul de acoperire al betonului este expulzat.
• Zona 4 – Cedarea structurii din cauza reducerii ariei de armare din cauza coroziunii.
Zonele 2, 3, 4 reprezintă perioada de propagare, în timp ce zona 1 reprezintă perioada de ini țiere a
procesului de coroziune. Acest grafic oferă o imagine de ansamblu asupra modelelor care descriu
procesul de coroziune în betonul armat și formarea ulterioară a fisurilor în elemente, generate de
extinderea produșilor de coroziune. O estimare a timpului de apariție a fisurilor este importantă în
dezvoltarea unui model global de deteriorare pentru prognozarea duratei de serviciu a unei clădiri.
Conform studiilor și experimentelor în acest domeniu și, în urma unei analize detaliate a literaturii
de specialitate, se poate afirma că există următoarele tipuri de coroziune ale betonului [Moskvin, 1952]:
Coroziunea de tipul I
Principalii factori care influen țează apariția coroziunii de tip I sunt:
-Apele lipsite de duritate sau cu duritate foarte mică, ape din ploaie, din topirea zăpezii sau chiar din râuri
(apele moi). Aceste ape dizolvă o parte din produșii de hidratare ai cimentului cum ar fi hidroxidul de
calciu Ca(OH)2, urmată de cea a unor hidrosilicați și hidroaluminați de calciu. În urma acestui proces,
compușii rezultați vor fi levigați cu ușurință;
-Apele cu dioxid de carbon (CO2). Acestea reacționează ca acid carbonic cu hidroxidul de calciu prezent
în piatra de ciment, produsul de reacție rezultat fiind carbonatul acid de calciu solubil. În urma spălării
acestuia, vor rezulta pori și capilare în piatra de ciment, prin intermediul cărora se va dizolva hidroxidul
de calciu din interiorul pietrei de ciment, care la rândul său va reacționa cu carbonatul acid din soluție,
rezultând carbonat de calciu greu solubil. Reac ția continuă sub influența CO2, carbonatul fiind
transformat în carbonat acid solubil care distruge treptat piatra de ciment [Ivanov, și alții, 1995], aceste
interacțiuni se pot reda prin intermediul reacțiilor:

[Ca (OH ) 2 ]s + H 2O (apa moale) → [Ca(OH ) 2 ]l (dizolvare)

[Ca (OH ) 2 ]s + 2(CO2 + H 2O)l → [Ca ( HCO3 ) 2 ]l (dizolvare)
[Ca ( HCO3 ) 2 ]l + [Ca(OH ) 2 ]l → 2[CaCO3 ]s +2H 2O
[CaCO3 ]s + [CO2 + H 2O]l → [Ca ( HCO3 ) 2 ]l
Ecuație 2.1–Ecuații de reacție a compușilor betonului cu ape cu conținut de CO2
-Soluțiile de săruri de amoniu (fără sulfat de amoniu) și unele soluțiile de acizi organici reacționând cu
hidroxidul de calciu conduc la săruri solubile de calciu și astfel creează pori în structura pietrei de ciment,
la fel acționează și apa rezultată din topirea zăpezilor. În plus, prezența unor săr uri care nu reacționează
direct cu componenții betonului, dar schimbă concentrația ionică a soluției, mărește procesul de coroziune
[Ionescu, și alții, 1997].
Coroziunea de tip II
Acest tip de coroziune apare în urma reacțiilor chimice dintre componenții mediului agresiv și
componenții cimentului. Compușii care rezultă în urma acestei reacții sunt solubili deci levigabili,sau
insolubili care precipită sub formă amorfă sau de gel. Acest tip de coroziune apare de obicei în prezența
apelor carbonice și în prezența diverselor soluții acide [Ionescu, și alții, 1997].
Coroziunea de tip III
țiilor chimice dintre constituienții mediului agresiv și
Coroziunea de tip III apare în urma reac
piatra de ciment; compușii rezult ați în urma acestor reacții sunt insolubili și cu volumul mărit apreciabil,
fapt ce conduce la apariția tensiunilor în masa betonului.
Factorii care duc la apariția coroziunii de tip III sunt:
-Apele sulfatice de suprafață, subterane sau industriale, gaze care conțin dioxid de sulf sau acid sulfhidric.
Acestea pătrund în microfisurile din beton
și reacționează cu unii compuși ai acestuia (hidroxidul de
ționa cu hidroaluminații de calciu di n
calciu), cu formare de sulfat de calciu. Acesta la rândul lui va reac
ții produșii rezultați au un volum considerabil mai mare decât
piatra de ciment. În urma acestor reac
materialele de bază, rezultând tensiuni care duc la distrugerea pastei de ciment, respectiv distrugerea
structurii betonului întărit [Ivanov, și alții, 1995];
- Bioxidul de siliciu activ din agregate care reacționează cu alcaliile din ciment. În urma acestei reacții se
vor forma geluri care au proprietatea de a se umfla considerabil în prezența umidității, ceea ce conduce la
deteriorarea betonului prin expansiune.

2.2. Construcții din beton supuse coroziunii de tip I

2.2.1. Turnuri de răcire
Elementele structurale ale turnurilor de răcire nu sunt diferiteță fade restul structurilor, singura
excepție este faptul că că betonul poate oferi o fundație, sau poate îndeplini rolul de spațiu pentru răcirea
fluidelor sau de depozitare pentru echipamentele mecanice. Indiferent dacă turnul de răcire se bazează pe
un tiraj natural sau pe un proiect de tehnologie mecanică, deteriorarea acestuia în medii agresive depinde
în general de durata de exploatare al acestuia, cât timp au loc lucrări de întreținere și cât timp au loc
schimbări minime ale procesului tehnologic pentru care au fost construite. Cu toate acestea, singura
constantă în durata de viață a unui turn de răcire este "schimbarea"și aceste modificări pot reprezenta
mari piedici pe parcursul duratei de exploatare al unui turn de răcire, la fel cași supoziția că acesta a fost
realizat utilizând cele mai bune metode și respectând toate normativele în vigoare.
Dar metodele ini țiale de construcție, materialele de slabă calitate, mediul înconjurător agresiv,
mediul tehnologic agresiv pentru care acestea au fost proiectate, și schimbări
cât ale procesului
tehnologic, conduc la o cedare prematură a performan ței structurale. Înțelegerea acestor fenomene de
deteriorare înaintea cedărilor structurale care pot avea loc reprezintă scopul oricărui antreprenor care
deține un turn de răcire. Acesta poate avea la dispoziție instrumente care vor releva cu precizie starea
structurală actuală a turnului de răcire.
Este importantă localizarea, indentificarea și cuantificarea deteriorărilor și mecanismelor care stau la

baza producerii acestor fenomene de coroziune. Odată ce sunt identificate mecanismele de deteriorareși
cauzele lor fundamentale, un program de între ținere/reparații poate fi realizat și prioritizat pentru a
îndeplini criteriile de extindere a duratei de ță,
via până și pentru un proprietar care dorește să facă
economii la capitolul întreținere.
Indiferent de modul în care sunt realizate documentele de calitate a construcției, în marea majoritate
a cazurilor practicile de control al calității reprezintă cauza majoră a apariției fenomenelor de degradare.
Dacă nu are loc o revizuire metodică, realizată de către profesioniști calificați în construcții, defectele
structurii pot rămâne latente până în momentul în care iese la iveală o problemă gravă, care, de cele mai
multe ori, este descoperită mult prea târziu.
Defectele ce pot duce la degradare în cazul unui turn de răcire sunt următoarele: existența unor fisuri
în pereții și radierul turnului, c edarea hidroizolației, lipsa unei protecții în zona rosturilor, expansiunea
zonelor de îmbinareși s curgerea materialului depozitat ,coroziunea elementelor de ancorare, apariția
coroziunii pe armăturăș i expulzarea betonului, existența unor tasări diferențiate în cazul fundațiilor
turnului de răcire, creșterea algelor.
Turnurile de răcire, spre deosebire de coșurile de fum, se confruntă atât la partea interioară cât și la
partea exterioară cu medii agresive. În cazul turnurilor de răcire predomină expunerea interioară la
factorii agresivi care, de cele mai multe ori, se dovedește a fi critică. Din cauza suprafeței lor foarte mari
turnurile de răcire prezintă o foarte mare probabilitate de a fisura la bază din cauza tasărilorși din cauza
variației temperaturilor interioare și exterioare.
Un turn de răcire poate fi împărțit în trei zone, din punct de vedere al expunerii la acțiunea factorilor
agresivi și implicit a coroziunii, după cum urmează:

 Zona 1 – zona de la capătul superior al turnului, dispusă pe o lungime de aproximativ 5m.

 Zona 2 – zona centrală care are o lungime de aproximativ 30 până la 50 metri.
 Zona 3 – baza turnului care de cele mai multe ori echivalează cu aproximativ 70 % din
suprafața totală a turnului.
Figură 2.2 – Prezentarea schematică a unui turn de răcire[Sika services AG, 2014]
În urma unei analize aprofundate a literaturii de specialitateși a documentării prealabile, mai jos
sunt prezentate câteva moduri în care coroziunea de tip I afectează turnurile de răcire:
Figură 2.3 – Expulzarea betonului din cauza infiltra ției apei cu săruri[HJ3, 2014]
Figură 2.4 – Expunerea armăturilor din cauza fenomenelor meteorologice, alături de prezen
ța mediului
agresiv [HJ3, 2014]

Figură 2.5 – Pierderea filmului de protec

ție alcalin din cauza infiltrației dioxidului de carbon din
atmosferă [Sika services AG, 2014]
Formula chimică al acestui fenomen este : Ca(OH)2 + CO2==> CaCO3 + H2O.

Dioxidul de carbon din atmosferă, prin intermediul apei, pătrunde progresiv în masa betonuluiși
reacționează cu hidroxidul de calciu din piatra de ciment. Acest lucru conduce la reducerea filmului de
protecție alcalin din jurul armăturii și permite ca efectul coroziunii să se mărească în prezența apei. Acest
fenomen este asociat de cele mai multe ori nerespectarea acoperirii minime cu beton.
Figură 2.6- Carbonatarea betonului [Sika services AG, 2014]
2.2.2. Rezervoare din beton

Odată cu apariția betonului armat și implicit a betonului precomprimat țările dezvoltate ale lumii
au început să caute metode de stocare a apei, sau a diverse materiale în interiorul unor rezervoare de
capacitate foarte mare. Proprietățile betonului l -au propulsat ca materialul de construc
ție principal ce
trebuie utilizat la execuția acestor rezervoare.
Factorii care degradează rezervoarele realizate din beton armat sunt următorii: durata de
exploatare prea mare, degradările de natură mecanică, coroziunea betonului și a armăturilor.
Coroziunea de tip I apare în interiorul rezervoarelor realizate din beton armat datoritățiunii
ac
apelor moi, acțiunii sărurilor din substanțele pe care acestea le depozitează și din cauza acțiunii mediului
exterior bogat în dioxid de carbon.
Carbonatarea presupune formarea acidului carbonic, care la rândul său va ataca pasta de ciment
cauzând blocarea porilor. Carbonatarea depinde întotdeauna de natura apelorși de volumul acestora iar
degradarea se va produce întotdeauna gradual, pe perioade mari de timp.

2.2.3. Conducte de beton

La momentul actual, degradările cauzate de coroziune în conductele realizate din beton,
reprezintă una dintre cele mai serioase și mai costisitoare probleme care afectează întreaga lume.
Mai mult de atât, coroziunea avansată poate duce la catastrofe, care pot cauza atât o întrerupere
semnificativă a sistemelor de alimentareși de canalizare, cât și la produc erea unor pagube importante
pentru infrastructura rutieră din împrejurimi. Coroziunea ce are loc în conductele realizate din beton a
fost prima dată studiată, la sfârșitul secolului al XIX – lea de către Olmsted și Hamlin [ Olmstead, și alții,
1900]. Ei au remarcat că un material sub formă de pastă de culoare albă s-a format pe secțiunile corodate
ale conductelor de canalizare din beton. Această pastă s-a dovedit a fi carbonat de calciu. Cel mai intens
proces de degradare al conductelor din beton îl constituie carbonatarea.
Carbonatarea reprezintă un tip special de atac acid al betonului. Aceasta implică
ția reac
atmosferică sau reacția dioxidului de carbon cu constituienții pastei de ciment Portland, în mod special cu
hidroxidul de calciu. De cele mai multe ori, carbonatarea în interiorul conductelor din beton are loc sub o
fază lichidă, în detrimentul mecanismului de atac de tip atmosferic.
Dioxidul de carbon se combină cu umiditatea din aer, pentru a forma un acid slab, carbonic.
Bioxidul de carbon care pătrunde în masa betonului prin pori, reacționează cu pasta de ciment, în cele din
urmă acest lucru conducând la neutralizarea alcalinită
ții acesteia prin transformarea hidroxizilor în
carbonați. Produșii de reacție sunt relativ insolubili și în mod normal nu produc o degradare majoră a
structurii betonului. Carbonatarea are loc, într-o anumită măsură, pe toate suprafe
țele de beton expuse
condițiilor atmosferice. Gradul de carbonatare depinde în primul rând de permeabilitatea betonului,
umiditatea relativă și temperatură. Un beton mult mai permeabil este carbonatat mai rapid, iar zona de
carbonatare se va extinde mult mai adânc în masa de beton.
Carbonatarea poate apărea la umidități relativ mici, de aproximativ 50 %. Pe de altă parte, la
umidități relative de peste 85%, umiditatea tinde să se extindă
și în porii betonului, încetinind astfel
procesul de carbonatare. Prezența unei carbonatări intense este semnalată în momentul în care avem de-a
face cu un gradient de temperatură mare al betonului, deoarece prezența acestui fenomen implică
circulația vaporilor de apă de la partea mai caldă spre partea mai rece. Carbonatarea în fază lichidă are loc
pe scară largă în conductele realizate din beton armat din rețelele de canalizare. Sursa de dioxid de carbon
rezultă, în principal, din descompunerea substanțelor organice de către bacteriile aerobe. Carbonatarea are
un timp de atac întins pe o perioadă foarte lungă de timp. Fenomenul apare și se extinde în primii doi ani
de la punerea în operă, apoi, după această perioadă de timp, procesul încetinește.
După cum s-a menționat mai sus, efectul principal al carbonatării este reducerea alcalinității
betonului (pH-ul). Prin reducerea alcalinității, care este necesară pentru a proteja oțelul să se corodeze,
procesul de carbonatare tinde să se extindă pe întreaga lungime a armăturii, fapt care conduce la o

probabilitate mult mai mare de apariție a coroziunii. Cel mai frecvent efect al carbonatării este fisurarea /
expulzarea stratului de acoperire cu beton al armăturilor. Fisurarea se va realiza în cazul armăturii situată
cel mai aproape de mediul exterior, iar expulzarea betonului se va realiza de-a lungul acestei bare.
Un alt efect al carbonatării este producerea unei pulbere la suprafa
ța betonului în momentul în
care betonul este expus la aer cald bogat în dioxid de carbon.
Figură 2.7 – Secțiune caracteristică printr-o conductă de beton corodată [Sio15]
Cap.3. STRUCTURA BETONULUI DE CIMENT
3.1. Generalități
În general, betonul se consideră a fi un material compozit, compus din apă, agregate, cimentși
adaosuri, cum sunt: aditivii plastifianți, aditivii modificatori de priză și întărire, aditivi hidrofugi, adaosuri
colorante sau impermeabilizatoare.
Betonul este un material eterogen, complex, anizotrop și energointensiv, care prezintă deformații
de natură elastică, vârtoasă și plastică.
3.2. Materiale componente. Caracteristici
3.2.1.1. Cimentul Portland

Producerea cimentului Portland este, în principiu, un proces simplu care se bazează pe utilizarea
unor materiale de bază ieftine și care se regăsesc cu abundență în natură. Pe scurt un amestec de piatră de
calcar (CaCO3) și argilă, la care se adaugă o cantitate mică de oxid de fier (Fe2O3) și uneori cuarț (SiO 2),
se încălzește într -un cuptor la temperaturi cuprinse între 1400 - 1600 ºC. Reacțiile care au loc în urma
procesului de producție sunt prezentate în rândurile de mai jos [Bentur, 2002]:
-Descompunerea mineralelor din argilă ( de la 500 până la 800 ºC);
-Descompunerea calcitului ( de la 700 până la 900 ºC);
-Reacția calcitului (sau a CaO format din acesta), oxidului de siliciu și a argilelor descompuse pentru a
forma 2CaOˑSiO2 (de la 1000 până la 1300 ºC);
-Reacțiile de clincherizare produse la temperaturi de aproximativ 1300 - 1450 ºC au ca efect producerea
3CaOˑSiO2;

-Răcirea la temperatura ambientală, timp în care substanța topită cristalizează și duce la formarea feriților
și aluminaților de calciu.
În faza finală clincherul rezultat se va amesteca cu gips pentru a controla țiile
reacinițiale de
hidratare a cimentului. Etapele de formare a clincherului de ciment prezentate mai sus reprezintă o formă
simplificată a procesului, în realitate acesta este mult mai complicat, produsul rezultat
ținândcon
impurități, iar compușii formați nu sunt puri ci conțin de asemenea impurități.
șnuite, aspectele chimice legate de formarea pietrei de ciment nu sunt
În cazul betoanelor obi
șorufuncție de granulometria agregatului,
foarte importante, deoarece acestea se pot prevede foarte
conținutul de ciment și raportul apă/ciment. Acest lucru ne permite să utilizăm betoanele normale fără a
folosi un ciment cu proprietăți speciale, pe când, în cazul betoanelor de înaltă performanță, aceste detalii
sunt de o importanță vitală. Durabilitatea acestor betoane poate f i influențată în mod major de utilizarea
unor produși care sunt incompatibili cu mineralogia și compoziția cimentului.
Figură 3.38 – Mineralogia clincherului de ciment
3.2.2. Apa
Deși este un material important, de cele mai multe ori, apa nu este luată în calcul în momentul
realizării betoanelor.Între apă și sistemul ciment Portland au loc reacții fizico -chimice foarte complexe,
din cauza caracterului liantului care este format din mai multe componente, fiecare dintre aceștia avâ nd o
reacție diferită cu apa.Se știe foarte bine că piatra de ciment are o natură higroscopică din cauza
caracterului hidrofil al cimentului și din cauza prezenței porilor submicroscopici. Într -un ciment hidratat
apa se regăsește sub mai multe forme: apa liberă, apa care circulă liber prin porii betonului, apa adsorbită,
apa legată chimic care constituie o parte bine definită a produșilor hidratați și apa de gel, situată între cele
două categorii.
Apa adsorbită sau apa legată reținută fizic este apa reținut ă de forțele superficiale ale particulelor
de gel. Apa reținută între suprafețele anumitor plane dintr -un cristal se numește apă zeolitică sau apă
interstrat. Partea din apă care nu este asociată chimic cu principalii constituienți ai rețelei pastei de ciment
constituie apa de rețea. Nu se poate spune cu exactitate modalitatea în care apa este distribuită în aceste
stări variate, deoarece energia de legătură a apei legate dintr-un hidrat este de același ordin de mărime cu
energia de legătură a apei adsorbite.

3.2.3. Agregatele
Agregatele constituie aproximativ 75% din volumul de beton, deci proprietățile lor au o influență
mare asupra proprietăților betonului [Alexander, și alții, 2005]. În general, rezistența agregatelor este mult
ța pietrei de ciment, de aceea, în calcul nu se folosește o valoarea exactă a
mai mare decât rezisten
proprietăților mecanice ale acestora. În mod similar, ele se consideră a fi complet inerte în matricea de
ciment, lucru total neadevărat dacă se ia în discu
ție reacția alcalo -silice. În cazul betoanelor obișnuite,
proprietățile cele mai importantă ale agregatelor sunt: distribuția granulometrică, forma, porozitatea și
modul de reacție cu cimentul. În mod obligatoriu, agregatele trebuie să fie curate, fără impurități, cum ar
fi sarea, argila sau corpurile străine.
Figură 3.5 – Caracteristicile unei granule de agregat
3.2.4. Aerul
Aerul se regăsește în structura oricărui beton, acesta fiind prezent în goluri, porii capilari și în
porii interstițiali ai gelului. Prezența aerului în structura unui beton se datorează: separării apei
suplimentare din pasta de ciment, antrenării aerului în timpul amestecătii, sedimentării granulelor după
turnare sau starea internă de tensiuni dintre componenții cu proprietăți diferite.
Aerul antrenat la amestecarea betonului proaspăt are ca efect formarea porilor care nu comunică
între ei şi au dimensiuni mai mari decât ale porilor capilari, acest lucru neinfluenţând direct proprietăţile
de deformare ale betonului. Caracterul sistemului de pori, interconectaţi sau izolaţi, influenţează
proprietăţile, comportarea şi durabilitatea betonului. Astfel, sistemul de pori interconectat măreşte
permeabilitatea şi susceptibilitatea de deteriorare a betonului la îngheţ-dezgheţ repetat.
3.2.5. Adaosuri
În multe cazuri, proprietățile fizice și chimice ale betonului nu satisfac cerințele de durabilitate,
lucrabilitate, rezistență, costuri etc. de aceea, pe parcursul utilizării acestuia ca material de construcție a
fost amestecat cu diverse adaosuri. În general adaosurile sunt de două tipuri: adaosuri minerale și adaosuri
sintetice / chimice.

3.2.5.1. Adaosuri minerale

Dintre adaosurile minerale amintim: cenușa zburătoare, zgura de furnal, microsilicele, metacaolin
puternic reactiv.
Cenușa zburătoare
Cenușa zburătoare este deci, un produs secundar al arderii cărbunilor în termocentrale. Se obține
în urma utilizării unui sistem de colectare al prafului din gazele care urmează să fie eliberate în aer.
Cenușa zburătoare este un material fin, granular, format în mare parte din particule sferice, sticloase,
existând posibilitatea ca aceasta să conțină și particule angulare. Dimensiunea particulelor variază funcție
de sursa în care acestea au fost produse, acestea putând fi mai fine sau mai grosiere decât particulele de
ciment Portland.
Figură 3.8 – Vedere microscopică a cenușei zburătoare [Malhotra, și alții, 1994]

În momentul utilizării cenușei zburătoare la producerea betonului se doresc următoarele rezultate:
reducerea conținutului d e ciment – reducerea costurilor,obținerea unei temperaturi de hidratare mică,
îmbunătățirea lucrabilității,pentru obținerea unor rezistențelor ale mai mari betonului la vârste mai mari
de 90 de zile,pentru îmbunătățirea durabilității.
În practică utilizarea cenușei zburătoare într-un beton se poate face în două moduri:
-Prin utilizarea unui amestec de ciment care să conțină cenușă zburătoare în locul cimentului Portland;
-Prin introducerea unui adaos de cenușă în momentul preparării betonului.
șei zburătoare are foarte multe implicații asupra proprietăților
Utilizarea ca aditiv a cenu
betonului, atât în stare proaspătă cât și în stare întărită.
Zgura de furnal
Zgura de furnal reprezintă un produs secundar al procesului de fabrica
ție al fierului. Aceasta,
dezvoltă proprietatea de hidraulicitate latentă în momentul în care, aflată sub o formă sticloasă și fină, este
răcită rapid cu apă. Acesta este procesul prin care majoritatea zgurilor sunt realizate, acestea fiind
materiale cimentoide până la un anumit punct, în timp ce alte tipuri de zguri devin materiale cimentoide în
prezența activatorilor cum ar fi cimentul Portland și sulfatul de calciu. Performanța unei zguri de furnal în
interiorul unui beton este relativ independentă de proprietățile acesteia, cimentoidă sau nu . Cantitatea de

zgură de furnal utilizată la producerea betonului depinde în mare măsură de condi

țiile de lucru la care
acesta este expus. În cadrul betoanelor obișnuite, atunci când se dorește o economie a cimentului, se poate
adăuga o cantitate de aproximativ 25 până la 50% din volumul total de ciment, însă în cazul în care se
dorește îmbunătățirea durabilității (rezistență la acțiunea sulfaților) betoanelor, procentajul de zgură va fi
de minim 50 % din cantitatea totală de ciment.
Având în vedere faptul că fiecare zgură de furnal are o compozi
ție chimică unică, un conținut
specific de sticlă și o anumită granulozitate, este necesar ca înainte de adăugarea acesteia în interiorul
masei de beton să se realizeze încercări experimentale în laborator, pentru a determina procentajul exact
de zgură propus spre utilizare. Dintre influențele pe care zgura de furnal le are asupra unui beton proaspăt
trebuie să se menționeze: cre șterea timpului de priză, cre
șterea dozajului de aditivi antrenatori de aer,
tendința de segregare a betonului rămânând aceeași ca în cazul unui beton normal.
Microsilicele
Microsilicele reprezintă un produs secundar al industriei de realizare a siliciului sau a diverselor
aliaje ale acestuia, în cuptoare cu arc electric. Aceasta se utilizează îndeosebi la îmbunătă
țirea calităților
mecanice și de durabilitate ale betonului, rolul ei principal fiind acela de adaos. Proprietățile betonului
întărit îmbunătățite în urma utilizării adaosului de microsilice sunt: creșterea rezistenței la compresiune –
îmbunătățire asemănătoarea cu cea din cazul cenușei zburătoare și reducerea permeabilității, de unde va
rezulta un comportament mai bun la acțiunea ionilor de clor.
Metacaolinul puternic reactiv

Metacaolinul reprezintă un adaos cimentoid puzzolanic realizat din caolin ționat,
selec după
purificarea și calcinarea în condiții specifice. Acesta este un material puzzolanic de înaltă eficiență care
reacționează rapid cu excesul de hidroxid de calciu rezultat la hidratarea cimentului Portland, printr-o
reacție puzzolanică, pentru a produce silicați de calciu și aluminosilicați de calciu hidratați. Din punct de
vedere al proprietăților betonului influențate de adaosul metacaolinului trebuie să menționăm temperatura
de reacție a componenților mai mare decât cea a unui beton normal și o accelerare a prizei. Betonul cu
adaos de caolin dezvoltă rezisten
țe la compresiune mai mari decât cele ale unui beton care conține
adaosuri de microsilice, acest lucru fiind posibil datorită gradului de hidratare mult mai mare. Contracția
la uscare este îmbunătățită în cazul utilizării unui beton cu adaos de microsilice [Zhang, et al., 1995].
3.2.5.2. Adaosurile sintetice

În ultimele decenii, crearea și îmbunătățirilor aditivilor chimici pentru beton a reprezentat un real
succes. Proprietățile fiecărul aditiv se concentrează pe o nevoie specifică, fiecare dintre acești aditivi fiind
dezvoltat independent față de ceilalți. Unele produse adaos au pro prietăți chimice care influențează mai

multe proprietăți ale betonului, iar unele au fost combinate pentru a ușura procesul de aditivare în
momentul producerii betonului. Dintre adaosurile sintetice amintim: aditivi întârzietori de priză,aditivi
care au ca efect reducerea cantității de apă, aditivi superplastifianți, aditivi acceleratori de priză,a ditivi
antrenatori de aer,aditivi anti-îngheț, aditivi contra contracției, aditivi care au ca efect prevenirea reacției
alcalo-silice.
3.3. Formarea pietrei de ciment de la stadiul plastic până la structura betonului întărit
Reacțiile de hidratare care au loc între cimentul Portland fin măcinat și apă sunt foarte complexe,
deoarece granulele individuale de ciment variază din punct de vedere dimensional
și compozi țional.În
consecință, produșii de reacție vor fi de asemenea neuniformi, compoziția chimică a acestora și
caracteristicile microstructurale variind atât din punct de vedere al timpului câtși din punct de vedere al
poziției lor în masa de beton. Caracteristicile reacției de hidratare a cimentului Portland pot fi descrise
după cum urmează:
-Pasta de ciment rămâne fluidă atâta timp cât granulele individuale de ciment rămân separate una de
cealaltă;
-Produșii reacției de hidratare ocupă un volum mai mare decât cel ocupat de granulele de ciment;
-În momentul în care produșii rezultați în urma hidratării încep crească concomitent, apare priza;
-În momentul în care procesul de hidratare continuă, între granulele de ciment se creează forțe de legătură
suplimentare care duc la consolidarea sistemului.
Figură 3.11 – Fenomenul de hidratare la nivelul particulei de ciment [Kamran, 2015]

Produșii principali rezultați în urma reacției de hidratare, care sunt în primul rând responsabili
pentru conferirea rezistențelor betonului, sunt hidrosilicații de calciu. Ei se se formează în urma reacției
dintre cei doi silicați de calciu și apă. Conform formulelor prescurtate din subcapitolele anterioare aceste
reacții pot fi descrise după cum urmează:
2C3 S + 11H → C3 S 2 H 8 + 3CH
Ecuație 3.1 – Hidratarea silicaților de calciu
2C2 S + 9 H → C3 S 2 H 8 + CH

În realitate, hidrosilicatul de calciu este un material amorf care nu are ția exactă
compozi
prezentată în ecuația de mai sus. De cele mai multe se face referire la el utilizând formula C-S-H, astfel
încât nu este prezentată o formulă specifică. Reac
țiile prezentate în ecuație sunt exoterme, astfel prima
reacție eliberează o cantitate de căldură aproximată la 120 Cal/g în timp ce a doua reacție eliberează o
cantitate de căldură aproximată la 62 Cal/g. Aceste reacții, cât și cele descrise mai jos, apar inițial la
suprafața granulelor de ciment, odată cu reacția stratului de la suprafață apa difuzeză prin produșii de
reacție hidratați pentru a ajunge la materialul nehidratat rămas în interiorul granulei, lucru necesar pentru
ca procesul de hidratare să continue. Aceste reacții vor continua, într-un mod relativ descrescător, până în
momentul în care toată apa necesară hidratării este utilizată sau până în momentul în care tot
țiulspa
necesar dezvoltării produșilor de hidratare este umplut.
Proprietățile mecanice ale produșilor de hidratare

Proprietățile mecanice ale cimentului întărit nu sunt influențate într-un mod major de procesele
țiilor de hidratare, ci sunt influențate de mi crostructura care apare ca
chimice care au loc în cadrul reac
urmare a acestor reacții. Din moment ce se formează o matrice de tip C -S-H, porozitatea sistemului se
reduce, această reducere a porozității fiind cauza principală pentru dezvoltarea unor rezistențe mai mari și
creșterea gradului de hidratare. De asemenea, pe lângă sistemul C-S-H, matricea întărită con
ține și
reziduurile încă nehidratate ale granulelor de ciment, cristale de hidroxid de calciu relativ mari ca
dimensiune și cristali monosulfoaluminați, aceștia din urmă având o influență majoră asupra durabilității,
în detrimentul rezistenței structurale.
3.4. Structura betonului

Pentru a realiza analiza structurii şi caracteristicilor betonului, se vor defini cele două stări în care
acesta se poate regăsi:
I. Beton proaspăt, reprezintă starea amestecului din momentul introducerii apei (când
încep reacţiile de hidratare ale liantului),și până la începerea prizei acestuia, în această
stare amestecul de beton poate fi pus în operă;
II. Beton întărit, această fază începe odată cu terminarea prizei, în această fază se produc
fenomenele specifice fazei de întărire a liantului.
În stare proaspătă, structura ideală a unui beton de ciment ar putea fi reprezentată printr-o rețea
formată din granulele de agregat, învelite într-un strat subţire de pastă de ciment şi apa strict necesară
hidratării acestora, cu mențiunea că această structură ar trebui să fie total compactă (C= 100%).
Din cauza abaterilor de la forma ideală a granulelor de agregat (sferică în cazul agregatelor de
balastieră, respectiv cubică pentru agregatul de concasaj), în realitate reţeaua formată de granulele de
pietriş este caracterizată de un volum de goluri relativ mare, care trebuie completat cu mortarul rezultat

din granulele de ciment, granulele fine de agregat şi apă. Cantitatea de apă necesară asigurării plasticităţii
amestecului este mai mare decât cea necesară hidratării cimentului.
Betonul se prezintă sub forma unui conglomerat de agregate inerte legate între ele prin
intermediul pietrei de ciment. Proprietăţile pastei de ciment şi transformările care se petrec în aceasta pe
parcursul întăririi, determină compactitatea pietrei de ciment, adeziunea liant-agregat şi în ultimă instanţă
structura şi rezistenţele betonului.
Umezirea agregatelor cere o cantitate mare de apă şi cu cât conţinutul de parte fină al agregatului
este mai mare cu atât cantitatea de apă va fi şi ea mai mare. În acest caz apa suplimentară are două
consecinţe importante:
• sporește fluiditatea pastei de ciment, crescând astfel posibilitatea unei sedimentări ce va
influenţa negativ structura betonului;
• pierderea apei va duce în timp la dezvoltarea unor goluri sub formă de micropori în masa
pietrei de ciment, micşorându-se astfel compactitatea betonului.
Faţă de alte sisteme compozite obţinute prin aglomerare şi cimentare, betonul de ciment prezintă
o serie de particularităţi în funcţie de: conlucrarea dintre matrice şi agregat, caracteristicile intrinseci ale
matricei și proprietăţile agregatului.
Prin formarea structurii betonului întărit, se realizează şi conlucrarea dintre componentele
acestuia, fiind vorba de formarea zonei de contact între matrice şi agregat. În măsura în care această zonă
asigură o bună legătură între matrice şi agregat, structura betonului şi omogenitatea sa vor fi mai bune,
rezistenţele mecanice vor creşte, rezultând astfel un beton cu durabilitate sporită.
Între piatra de ciment şi agregate adeziunea poate avea loc fie prin ancorare mecanică, fie prin
epitaxie. În lipsa epitaxiei, fenomenele determinate de tensiunea superficială pot determina apariţia de
legături între matrice şi agregat.
Porozitatea pietrei de ciment este cu atât mai mare cu cât suntem mai aproape de suprafaţa
granulelor de agregat. Granulele de agregat sunt înconjurate de o zonă de contact a cărei grosime este
variabilă funcţie de cantitatea de apă folosită la prepararea betonului. Aceasta scade în timp datorită
proceselor de hidratare-hidroliză.
Matricea conţine pori capilari, pori de gel şi bule de aer oclus sau antrenat. În piatra de ciment
proaspăt produsă, spaţiile intergranulare sunt ocupate cu apă. În timpul hidratării gelurile care se formează
tind să ocupe aceste interstiţii, iar spaţiile care rămân neocupate de geluri reprezintă porii capilari din
piatra de ciment. Aceştia pot forma un sistem interconectat sau pot fi izolaţi în piatra de ciment.
Cele trei stări de agregare ale acestui material compozit cu structură macroeterogenă şi caracter
pseudosolid sunt:

1. starea solidă, constituită din granulele de agregat, din granulele de ciment (hidratate
superficial) şi din formaţiunile cristaline de hidratare ale cimentului;
2. starea lichidă, reprezentată de apa legată chimic, apa legată fizic (absorbită în geluri şi
pe faza solidă) şi apa liberă;
3. starea gazoasă, desemnată de aerul inclus în structură şi din vaporii de apă aflaţi în
pori.
Dacă betonul se menţine în mediu uscat, apa liberă se evaporă lăsând în structură pori deschişi.
Determinările efectuate cu microscopul electronic au arătat că, în beton, piatra de ciment are o porozitate
cu atât mai mare cu cât este mai aproape de suprafața granulelor de agregat. Agregatul este înconjurat de
o zonă de tranzi
ție, a cărei dimensiuni variază funcție de raportul de apă ciment, grosimea zonei de
tranziție scade pe măsură ce gradul de hidratare-hidroliză al cimentului crește.
Capitolul.4. COROZIUNEA BETONULUI
4.1.Generalități
Prin coroziune se înțelege distrugerea sau degradarea spontană, parțială sau totală a unui material
în timpul utilizării sale. Coroziunea este un fenomen natural, ce nu poate fi suprimat, ci doar încetinit.
țiunile naturale, dintre factorii de mediu și un material.
Fenomenul de coroziune este generat de interac
Multitudinea interacțiunilor dintre mediu înconjurător (mai exact apa și atmosfera) și materiale, se pot
grupa în interacțiuni fizice, chimice și microbiologice.
Fiecare tip de interacțiune separat, dar cel mai adesea cumulat (împreună), conduc la afectarea,
degradarea proprietăților unui material, respectiv duc la micșorarea durabilității acestuia și deci a timpului
de folosință. Ca orice material și betonul, simplu sau armat, este afectat de fenomenul de coroziune.
În prezent, datorită cuno
ștințelor științifice și tehnice, un beton este conceput, astfel încât să
prezinte o durabilitate cât mai mare, în mediul în care va fi utilizat. Pentru aceasta, betonul trebuie să
prezinte o serie de proprietă
ți, (fizice, chimice, mecanice) care să contracareze, cât mai mult timp,
interacțiunile din partea agenților agresivi prezenți în mediul înconjurător.
Proprietatea fizică care are cea mai mare influență asupra durabilității unui beton este porozitatea
acestuia (influențată de raportul apă/ciment), deoarece degradările rezultate în urma unui atac chimic la
suprafața acestuia se propagă lent. Un beton dens, care a suferit un tratament adecvat după turnare are o
permeabilitate similară celei a rocilor naturale, în ciuda permeabilită
ții mult mai mari prezentă în cazul
pastei de ciment. Acest lucru conduce la formularea ideii că într-un asemenea beton circulația apei are loc
printr-un proces de difuzie moleculară prin porii acestuia. Permeabilitatea se poate reduce la valori
minime prin utilizarea unor adaosuri, cum ar fi zgura de furnal sau a unor microsilice.
4.2.1 Aprecierea durabilității

Aprecierea durabilității betonului este o problemă complexă datorită diferențelor dintre structura
și proprietățile betonului realizat și studiat în laborator și cele ale betonului pus efectiv în operă, situație în
care tehnologia de realizare și condițiile de exploatare au un rol important.
Metodele folosite pentru aprecierea durabilității sunt viabile numai când se bazează pe
cunoașterea proceselor de deteriorare a proprietăților și sunt similare condițiilor în care betonul este
exploatat. Alte condiții, la fel de importante se referă la simplitatea metodelor și reproductibilitatea lor.
Modificări în structura betonului

Betonul este un material cu o structură capilar-poroasă, astfel încât se poate aprecia că porozitatea
și distribuția acesteia sunt determinante în studiul modificărilor care apar în structura betonului.
Determinarea porozității se poate face prin metode de sorbție și condensare capilară și prin metode
microscopice. Coroziunea betonului prin dizolvare-levigare se manifesta prin reducereațiunii
sec
structurale, prin creșterea porozității începând de la supraf ața elementelor de costrucție. În această
situație, distrugerea betonului se desfășoară de la suprafața betonului în interior. Studiile efectuate până în
prezent conduc la ideea că degradarea elementelor de beton în timp se produce după o rela ție de tipul:
t = K∙x2 Ecuație 4.2 – Ecuația de degradare a betonului
unde:
t- timpul; x- adâncimea de distrugere; K- constantă care se referă la caracteristicile betonului
și la
particularitățile procesului de distrugere, valoare se găsește în tabele speciale.
Cauze care conduc la degradarea construcțiilor din beton simplu și armat
Practica arată că se pot considera următorii factori care produc degradarea betonului: coroziunea
armăturilor, agresivitatea chimică (carbonică, sulfatică,magneziană), agresivitatea fizică (îngheț-dezgheț,
temperaturi înalte), acțiunea de dizolvare-levigare, acțiunea soluțiilor acide, eforturile interne, solicitările
exterioare, cristalizarea sărurilor, reac ția agregatelor cu cimentul, abraziunea.
Deci acești factori care duc la degra darea betonului se datorează atât unor cauze externe
(respectiv mediul înconjurător) și unor cauze interne.
Cauzele externe pot fi de natură fizică, chimicăși mecanică, în care sunt incluse temperatura
înaltă sau coborâtă, acțiunea unor soluții agresive și a unor gaze naturale sau industriale, precum și acțiuni
mecanice (loviri, abraziuni).
Cauzele interne care influențează durabilitatea betonului se referă la reacțiile ce pot avea loc între
alcalii și agregate, și consecințele acestora: variații de volum, degajarea unor componeneți volatili (care
produc pori în masa betonului și deci îl fac permeabil).
Fenomenele de coroziune care au loc prin dizolvare-levigare se desfășoară cu viteză relativ
redusă, în comparație cu cazul construcțiilor amplasate în mediu marin sau care sunt exploatate în medii
agresive industriale.Din acest motiv, evoluția degradărilor prin coroziunea de tip I este mai greu de sesizat

printr-o simplă examinare vizuală, fiind necesară o urmărire continuă și riguroasă a comportării în timp a
structurilor de acest timp.
In prezent, în România se găsesc un număr semnificativ de construc
ții car e se află în diferite
stadii de degradare, cu sau fără afectarea structurii. Cauzele care au condus la această
țiesitua
sunt
numeroase și se referă la deficiențe de proiectare, execuție, absența protecției anticorosive sau aplicarea
unei protecții ineficiente. Fenomenele de degradare prin coroziune afectează atât construc țiile noi cât și pe
cele aflate în exploatare de un număr important de ani. Natura
și intensitatea degradărilor apărute din
cauza coroziunii sunt favorizate sau accelerate de o serie de factori care țin de proiectarea, execuția și
exploatarea obiectivului respectiv.
În cazul în care urmează a fi realizate noi obiective industriale, trebuie proiectate
și executate
betoane de înaltă calitate care să îndeplinească și un rol de temporizare a declanșării atacului coroziv, sau,
în unele cazuri, chiar să limiteze evoluția degragărilor deja declanșate.
Coroziunea armăturii din oțel din elementele de beton armat depinde de degradarea stratului de
acoperire cu beton.
Se impune deci ca betonul utilizat să fie de calitate superioară, realizat dintr-un ciment adecvat,
cu un conținut de CaO cât mai scăzut. Din punct de vedere structural, betonul trebuie să fie compact,
omogen și cu densitate ridicată. În cazul unei construcții existente, o deosebită importa nță o prezintă
cunoașterea istoricului acesteia, din punct de vedere tehnic. Acesta este un prim pas în studiul evoluției
fenomenelor de degradare.
4.3.2. Tipuri de coroziune. Factori. Mecanisme.

La un beton, fenomenul de coroziune, este unul deosebit de complex. V.M. Moskvin clasifică
coroziunea întâlnită în betoane, în trei tipuri:
Coroziunea de tip I cunoscută sub denumirea de coroziunea de dizolvare-levigare. Este generată
de procesul de dizolvare a unor produși hidratați existenți în piatra de ciment s ub acțiunea apei moi (apa
de ploaie, din zăpadăși din unele râuri). Apa după ce dizolvă produșii hidratați, în special Ca(OH) 2 , îi
antrenează în exterior, proces denumit levigare. Acest tip de coroziune este guvernat preponderent de
fenomene fizice.
Coroziunea de tip II - provocată de interacțiunea chimică dintre agenții agresivi din mediu
agresiv (ape reziduale și industriale, sau din atmosferă) și constituienții pietrei de ciment. Aici poate fi
inclusă și acțiunea unor factori biochimici (mușchi, alge e tc.). În urma acestor interac
țiuni chimice,
rezultă produși ușor solubili și greu solubili. Produșii solubili sunt ușor levigați. Cei greu solubili adesea
au consistență de gel și rămân în locul unde s-au format (în pori, fisuri), influențează negativ rezi stența
betonului.

Coroziunea de tip III - apare ca urmare a interacțiunilor dintre mediile agresive și constituenții
pietrei de ciment, când rezultă produ
și al căror volum molecular este cu mult mai mare decât al
reactanților ce i-a generat. Acest tip de coroziune este generat de apele ce con
ți n compuși cu sulf (sulfat
de calciu, SO2, H2S). În clasificarea diferitelor forme de coroziune asupra betonului și betonului armat în
timpul exploatării sale, alături de coroziunea fizică, fizico-chimică și biochimică, include și pe cea
electrochimică.
4.3.2.1. Coroziunea de tip I, denumită și coroziunea prin dizolvare-levigare

Cel mai întâlnit tip de coroziune din betoane este de tip I, respectiv coroziunea prin dizolvare-
levigare. Studiind literatura de specialitate, se constată că determinările experimentale sunt relativ puțin
reprezentate. Studiile de caz au fost efectuate în decursul timpului pe diferite construcții din beton armat
(rezervoare, dale) supuse coroziunii prin dizolvare-levigare.
Pe plan mondial, cele mai multe studii se referă la procesele de dizolvare-levigare a betonului sau
ale betonului armat care au loc sub acțiunea apelor din precipitații, iar degradările care apar sub acțiunea
și se desfășoară cu viteze relativ reduse.
apelor moi nu sunt foarte importante În schimb, în cazul
construcțiilor industriale, acolo unde acționează apele moi tehnologice, degradarea betonului este mai
importantă, fiind studiate atât fazele incipiente cât și declanșarea coroziunii la nivelul armăturii.
Studiind situația existentă în țara noastră, în diferite ramuri economice, s-a putut stabili că sunt
frecvente cazurile de degradare ale betonului generate în principal sau chiar exclusiv de coroziunea prin
dizolvare-levigare. Din rapoartele de cercetare elaborate în decursul anilor de către specialiștii INCERC –
București s-a constatat că există numeroase construcții din beton armat afectate de coroziunea de tip I, ca
urmare a exploatăriiși întreținerii lor necorespunzătoare. țiile în care,
S-au semnalat în special situa
datorită intensității și complexității atacu lui chimic, degradările apărute au ajuns să afecteze chiar
rezistența elementelor de construcții respective.
Cazurile studiate se pot încadra în câteva categorii:
• Construcțiile din beton armat care fac parte din complexele de tratament ale stațiunilor balneo-
climaterice. În aceste cazuri atacul corosiv este complex, deoarece, pe lângă particularită
țile
compoziționale ale apelor de tratament (ape geotermale, apă de mare), acționează concomitent și
eroziunea sau îngheț -dezghețul. Construcțiile afectate au diverse destinații (spălătorii, spații de
tratament, spații igienico -sanitare), iar condițiile de mediu particulare au condus la numeroase
observații privind conditiile în care se produce atacul coroziv, dar și evoluția sa în timp. S-au
ții: degradările semnificative au apărut
putut decela câteva aspecte comune în toate aceste situa
după circa 20 de ani de exploatare, iar coroziunea produsă la barele de armătură a condus la
distrugerea stratului de acoperire, în urma acestui fenomen armătura fiind expusă.

• Construcțiile de beton armat expoatate în cadrul industriei de panificație. Condițiile de mediu se

referă la temperaturi ridicate în incintele de preparareși coacere a pâinii. Simultan acționează și
umezeala ridicată, dar și apariția condensului. Aceste condiții (temperaturi de circa 600 C și un o
umiditate a aerului de peste 75%) au fost generate atât de specificul acțivității de producție, dar și
ții corespunzătoare. În acest caz, atacul prin dizolvare
de lipsa unei ventila -levigare este
intensificat de temperaturile ridicate, dar și de condensul abundent care favorizează dezvoltarea
microorganismelor (ciuperci, fungi). Este cunoscut faptul că, acestea din urmă, datorită
metabolismului propriu, afectează negativ structura pietrei de ciment. Cele mai afectate elemente
structurale au fost elementele de acoperi ș: grinzi, chesoane.
• Turnurile de răcire și construcțiile aferente. Agresivitatea atacului prin dizolvare -levigare asupra
betonului aflat în structura turnurilor de răcire depinde atât de factorii compoziționali care
definesc structura pietrei de ciment cât și de factori care sunt caracteristici agentului de coroziune,
respectiv apa moale. Este necesar să se eviden
țieze ionii, sărurile și gazele dizolvate, dar și
temperatura apei și presiunea de percolare.
Faptul că toate aceste degradări s-au produs în lipsa unor noxe periculoase pentru activitatea
umană a facut ca acestui tip de coroziune să i se acorde mai puțină atenție, astfel că efectele procesului de
coroziune au fost neglijate timp îndelungat.
 Mecanismul coroziunii prin dizolvare-levigare
Componenții cei mai importanți ai pietrei de ciment din beton sunt: silicații, silicoaluminații,
sulfoaluminații de calciu, simpli sau hidratați, alături de hidroxidul de calciu. În absența unor interacțiuni
din exterior, toți acești componenți sunt stabili. Sub acțiunea apei, care interacționează cu componenții
și de hidratare, care în final duc la degradarea
din piatra de ciment, are loc procesul de dizolvare
betonului. Procesul global de degradare al betonului decurge după un mecanism la care se disting
următoarele etape elementare:
• accesul apei la locul unde sunt componenții (pe suprafață și în pori)
• dizolvarea hidroxidului de calciu, adică trecerea acestuia din stare solidă în stare de solu
ție, în
urma distrugerii rețelei cristaline, etapă ce se poate reda sub forma:
[Ca(OH)2]s + [H2O]s → [Ca(OH)2 + H2O]l
Acest proces de dizolvare are loc, deoarece hidroxidul este destul de solubil, (la 20°C, are
solubilitatea de circa 1,8 g/l). Solubilitatea crește odată cu apa ce reține și mici cantități de CO2 dizolvat
când se formează bicarbonatul de calciu, a cărui solubilitate la 20°C este de circa 166 g/l.:
[Ca(OH)2]s + 2[H2O+CO2]l → [Ca(HCO3)2 + 2H2O]l
Aceste două procese sunt cunoscute sub denumirea de dezalcalinizarea betonului.

• concomitent cu dizolvarea apa hidrateazăși ceilalți componenți transformându -i în hidrosilicați

de calciu, hidrosilicoaluminați de calciu, care însă au solubilități foarte mici, însă au volumul
mult mai mare și totodată au consistență de gel, unii chiar au tendința să recristalizeze.
• apa prezentă în pori, deplasează produșii rezultați în exterior (soluția de hidroxid și bicarbonatul
de sodiu), ca urmarea fenomenului de osmoză
și a diferenței de concentrație (gradient de
concentrație). Acest fenomen de transport al produșilor de la locul de formare, este denumit
levigație.
• în locul produșilor levigați pătrunde în pori noi cantități de apă care va continua și mai intens
procesul de dizolvare.
Urmarea acestor procese elementare, în masa betonului, apar noi pori, iar cei existenți își măresc
dimensiunile. Creșterea porozității, formarea gelurilor și recristalizarea unor compuși, determină apariția
de microfisuri în masa betonului, care duc la scăderea rezisten
ței mecanice a acestuia; se produce astfel
degradarea betonului. Totalitatea acestor procese sunt încadrate în tipul I de coroziune a betonului.
Toate aceste reacții chimice au ca efect apariția tensiunilor în masa betonului întărit și, implicit,
conduc la apariția microfisurilor care favorizează procesul de difuziune. Reacțiile componenților masei de
beton continuă până la decalcifierea totală a pietrei de ciment, care, în cele din urmă se va transforma într-
un amestec de geluri, cum ar fi bioxidul de siliciu hidratat, hidroxidul de aluminiu și hidroxidul feric.
Transformările constituienților betonului în amestecul de geluri menționat mai sus, are ca efect pierderea
rezistenței mecanice a betonului și, în cele din urmă, deteriorarea totală a elementelor structurale. O
reducere a conținutului de oxid de calciu a pietrei de ciment cu mai mult de 20 % coincide cu un beton
degradat.
 Factorii care influențează coroziunea prin dizolvare-levigare
Intensitatea levigării din cauza apelor moi este influen
țată de următorii factori:duritatea apei,
starea stagnantă sau curgătoare a apei, volumul apei care percolează sub presiune, temperatura apei,tipul
cimentului, densitatea betonului, calitatea și starea betonului de acoperire, dimensiunea elementelor de
beton, vârsta betonului.
Duritatea apei și efectele asupra betonului
Duritatea apei este dată de conținutul de ioni de Ca2+ și Mg 2+
. Carbonații acizi Ca(HCO 3)2 și
Mg(HCO3)2 determină duritatea temporară (Dt), iar sărurile de Ca
și Mg (cloruri, sulfați, azotați)
determină duritatea permanentă (DP).
Duritatea totală (DT) a apei se calculează astfel: DT = Dt+DP,
Ecuație 4.3 – Ecuația de calcul a durității apei

Gradul de duritate german reprezintă conținutul de săruri de calciu și magneziu echivalent cu 10

mg CaO dizolvat într-un litru de apă. La suprafața betonului în contact cu aerul, hidroxidul de calciu
existent se transformă în carbonat de calciu (carbonatare).
Ca(OH)2 + CO2 (din aer) = CaCO3 + H2O
Efectele apei moi de râu și ale apei freatice în mișcare
Construcțiile din beton aflate în contact cu ape staționare sau cu viteză mică de curgere suferă un
proces de coroziune prin dizolvare- levigare neglijabil. În schimb, odată cu creșterea vitezei apei care
spală suprafața elementelor de beton, prin înlocu irea permanentă a apei înconjurătoare, se constată
apariția unui gradient mare de concentrație a CaO, între piatra de ciment din beton și apa din jurul său.
Efectele apelor moi percolând sub presiune
Acest tip de acțiune al apei are ca efect o agresivitate mărită. Apa percolată iese din beton cu un
conținut mare de hidroxid de calciu. Acesta, în contact cu bioxidul de carbon din atmosferă face ca
hidroxidul de calciu să sufere o carbonatare.Acțiunea apei percolate este cu atât mai intensă cu cât apa
este mai lipsită de săruri. Efectul percolării poate fi redus prin utilizarea unui beton cu densitate mare, sau
prin aplicarea unui tratament de suprafa ță a betonului.
Efectul apei moi calde
Unii cercetători consideră că efectul cre
șterii temperaturii soluției ag resive este foarte mic în
cazul cimenturilor Portland. Aceasta se explică prin faptul că solubilitatea hidroxidului de calciu scade
prin creșterea temperaturii. Solubilitatea Ca(OH)2 :
- la 0º C este 1,89 g/l; la 20º C este 1,71 g/l; la 100º C este 0,60 g/l.
Totuși trebuie ținut cont că odată cu creșterea gradientului de temperatură are loc o mărire a
gradientului de concentrație a CaO; se intensifică astfel fenomenele de difuzie având drept consecință
accentuarea proceselor corosive.
Efectele tipului de ciment
Cimenturile cu un conținut bogat în C 3S, a cărui hidratare este însoțită de formarea unei cantități
mari de hidroxid de calciu, nu sunt rezistente la apa moale, fiind recomandate cimenturile cu trass sau
cimenturile cu zgură de furnal.
Efectul densității betonului
Hidroxidul de calciu este levigat de apă moale din straturile exterioare ale betonului, care astfel î și
mărește porozitatea.În aceste condiții, lichidul agresiv pătrunde în interiorul elementelor. Se poate afirma
că levigarea este mult mai intensă în betoanele slab compactate, cu structura poroasă.
Efectele suprafeței betonului
Stratul de beton de carbonat format pe suprafața betonului are un efect favorabil în cazul acestui
tip de coroziune. sunt situații în care este necesar să se intervină asupra elementelor de construcție expuse

acestui atac cu o metodă de protecție prin care să fie împiedicat complet contactul dintre beton și lichidul
agresiv. Se folosesc diferite vopsele bituminoaseși diferite straturi de astupare a porilor de la suprafața
betonului. O altă soluție este aplicarea unui mortar de ciment pe elementele structurale astfel se împiedică
penetrația apei moi în interiorul construcției de beton.
Dimensiunile și vârsta betonului
Pericolul levigării la viteze mari de curgere a apelor moi este mult accentuat atunci când
țiri.
elementele sunt sub În procesul coroziunii, vârsta betonului are un rol important. Procesele de
hidratare și de întărire sunt mai dezvoltate și se reduce potențialul reactiv al compușilor sensibili la atac.
Rezistența la levigare crește odată cu vârsta.
Capitolul. 5 PROGRAM EXPERIMENTAL PENTRU STUDIUL COROZIUNII PRIN
DIZOLVARE-LEVIGARE
5.1 Obiectivul programului experimental
Construcțiile sau elementele de costrucții din beton care sunt supuse coroziunii prin fenomenul de
dizolvare-levigare sunt importante cași pondere din totalul structurilor realizate din beton, simplu sau
armat. Apele din precipitații, apele lacurilor dulci sau apele curgătoare sunt numai câteva exemple care
dovedesc interacțiunea permanentă și nemijlocită între beton și agentul agresiv. La acestea se adaugă și
construcțiile industriale care, în cadrul fluxului tehnologic, prevăd zone extinse în care apa dedurizată,
uneori la temperaturi ridicate, vine în contact cu suprafe țele de beton.
Degradările care se produc în timp datorită acestei
țiuni
ac agresive au drept cauze generale
deficiențe de proiectare – în această categorie putând fi incluse și dimensionări incorecte, dar și utilizarea
unor materiale necorespunzătoare, deficiențe de execuți e, dar și întreținerea și exploatarea deficitară a
construcțiilor.
Deși acest tip de atac coroziv nu este de cele mai multe ori cauza directă a distrugerii structurilor de
beton, el este întotdeauna cauza care favorizează pătrunderea în elementele constructive a celorlalți agenți
agresivi. Astfel, prin mecanisme complexe se produce atât afectarea stratului de acoperire cu beton, cât și
distrugerea armăturilor din oțel, cu consecințe importante, atât din punct de vedere economic, cât și al
siguranței în exploatare.
Din acest motiv a apărut necesitatea studierii în profunzime a interac
țiunii dintre beton și mediul
agresiv reprezentat de apa caldă dedurizată.
Studiul are ca obiectiv verificarea pe cale experimentală a comportării unor diferite tipuri de beton,
realizate cu sau fără adaosuri (cenușă de termocentrală sau silice ultrafină).
Scopul proiectului
- îmbunătățirea performanțelor betoanelor aflate în elemente supuse coroziunii prin dizolvare-
levigare.

Proiectul are ca obiective generale:

- elaborarea unor amestecuri de betoane cu o comportare bună în timp la acest tip de atac fizico-chimic;
- verificarea unor caracteristici tehnice ( masa volumică, permeabilitatea, rezistența la compresiune) prin
încercări realizate la diferite durate de timp.
Proiectul are ca obictive specifice :
- elaborarea unei metode de accelerare a coroziunii prin dizolvare-levigare
- elaborarea unor amestecuri de betoane din care vor fi confec ționate epruvetele supuse testării;
- conceperea și realizare unei instalații care să permită mentinerea probelor din beton într-o atmosferă
caldă, cu vapori de apă demineralizată;
- analiza comparativă, pe baza datelor experimentale, a comportării în timp a amestecurilor de betoane cu
sau fară adaosurile menționate anterior și influența p rocentelor în care aceste adaosuri se regăsesc în
cadrul betoanelor.
țara noastră implicați în toate etapele de
Studiul are ca beneficiari inginerii constructori din
realizare a costrucțiilor, cărora aceste date le pot oferi informații utile despre comport area betoanelor
expuse acestui mediu agresiv. Astfel, se pot concepe amestecuri de betoane cu o comportare superioară la
și se pot anticipa probleme care pot apare în cazul în care elementele
acest tip de coroziune, dar
constructive nu sunt protejate corespunzător și/ sau nu au fost realizate de la început cu materiale
corespunzătoare. Aceste cunoștințe pot contribui la realizarea unor construcții mai durabile, la care
costurile de întreținere în exploatare se pot reduce, astfel că, în timp se poate vorbi de un câștig din punct
de vedere economic.
5.2. Metodă de accelerare a coroziunii prin dizolvare-levigare.
În cadrul studiului experimental efectuat asupra unor betoane supuse acestui tip de coroziune a
apărut necesitatea accelerării fenomenelor care se manifestă în structura materialului.
Deoarece in situ modificările se manifestă după o durată de timp relativ mare (zeci de ani) era
necesară conceperea unei instala
ții care, realizând condiții similare celor din exploatare, să poată
intensifica aceste procese, astfel putându-se obține date relevante într -un interval de timp considerabil
redus (36 luni).
Metoda prezentată în această lucrare presupune menținerea unor epruvete din beton într-o incintă
de aburire, în interiorul căreia sunt supuse coroziunii prin dizolvare-levigare. In acest mod betonul a fost
supus atacului prin dizolvare-levigare sub acțiunea unei faze lichide cu duritate redusă (apă moale) și
temperatură ridicată. La intervale de timp semnificative (3, 6, 12, 18, 24, 30, 36 luni) epruvetele sunt
supuse unor determinări care urmăresc varia
ția în timp a anumitor caracteristici. Acestea se referă la
determinări de densitate, absorbție de apă, permeabilitate și rezistență la compresiune.

În cadrul acestui studiu experimental au fost folosite 5 tipuri de amestecuri de betonși s -au
confecționat un număr mare de epruvete supuse coroziunii. Betoanele au avut diferite procente de
adaosuri (cenușă de termocentrală sau microsilice) astfel că datele obținute au pus în evidență influența
acestor adaosuri, dar și diferențele datorate procentelor în care acestea s-au regăsit în amestecuri.
5.3. Descrierea programului experimental
5.3.1 Materiale utilizate
țiile întâlnite în practică și ca urmare a unor studii
În scopul de a reproduce cât mai fidel situa
preliminare, s-a optat pentru realizarea unui studiu care să urmărească verificarea comportării în timp a 5
tipuri de betoane. Amestecurile de betoane au fost realizate respectând prevederile normativelor în
vigoare, cu respectarea condițiilor de calitate pentru materialele componente.
a) Cimentul . S-a utilizat același tip de ciment în cazul preparării tuturor amestecurilor de betoane
și anume CEM I 42,5 R. CEM I 42,5 R este un ciment Portland cu rezisten ță initială mare. Principalii
constituienți sunt clincherul Portland (K) (95-100%) și componenții minori (0-5%).
b) Agregate minerale. S-a utilizat un agregat de balastieră, spălat și sortat.
c) Nu s-au folosit aditivi în cadrul preparării betonului.
d) Apa introdusă în amestecuri este apă potabilă .
e) Cenușa de termocentrală
f) Silice ultrafină
Notații : Aab a - adaos în rețetă ; b- procent de adaos
A0- -rețetă fără adaosuri ;
Ac5- rețetă cu cenușă de termocentrală 5% din agregat ;
Ac10- rețetă cu cenușă de termocentrală 10 % din agregat ;
As3- rețetă cu silice 3% din masa cimentului ;
As6- rețetă cu silice 6 % din masa cimentului ;
Tabel nr. 5.1 - Rețete de beton, pentru 1m3
Cenușă Agregat 1982 kg

Amestec Ciment Apă
Silice 0-0,25 0,25-0,5 0,5-1 1-2 2-4 4-8 8-16
A0 260 130 0 160 240 240 201 279 392 470
Ac5 260 130 99 61 240 240 201 279 392 470
Ac10 260 130 198 0 202 240 201 279 392 470
As3 260 130 8 152 240 240 201 279 392 470
As6 260 130 16 144 240 240 201 279 392 470

5.3.3 Încercări pe betonul proaspăt

5.3.3.1 Determinarea lucrabilității
S-au realizat testele de lucrabilitate pe betonul proaspăt, prin metoda tasării.
În această metodă tasarea este dată de diferen
ța dintre înalțimea vasului tronconic (h initial) și
înălțimea grămezii tasate de beton (hfinal).
Tabel nr.5.2 - Determinarea tasării
AMESTEC Tasare (mm)
A0 120
Ac5 140
Ac10 130
As3 110
As6 100
Valorile obținute în urma determinărilor sunt corespunzătoare clasei de tasare S3,
5.3.3.2 Determinarea masei volumice a betonului proaspăt
S-au determinat masele volumice ale amestecurilor de betoane în stare proaspătă.

Matrițele metalice au fost cântărite cu un cântar electronic cu precizia de 0,1g, apoi au fost
umplute cu beton și au fost compactate pe masa vibrantă. Au fost recântarite după realizarea compactării
corespunzătoare. Masa volumică se determină cu formula:
m ma tritei cu beton −m matri ță
ρ= ( kg/ m3)
Volum matri ța
Tabel nr. 5.4 - Masa volumică a betonului proaspăt ( date centralizate)

AMESTEC Masă volumică (kg/m3)
A0 2350
Ac5 2342
Ac10 2340
As3 2330
As6 2325
5.3.4. Confecționarea epruvetelor

S-au utilizat matrițe metalice cubice cu latura de 142 mm care au fost în prealabil unse cu
Decofrol. S-a procedat la turnarea betonului în matrițe, urmată de compactare pe masa vibrantă.

După 24 de ore s-au decofrat cuburile de beton

și s -au introdus într-un bazin cu apă la
0
ținute timp de 28 zile.
temperatura de 20 C, unde au fost men O serie de probe au fost considerate,,
martor’’, iar celelalte au fost introduse în instala ția de aburire.
5.3.5. Descrierea instalației de aburire
Instalația propriu zisă este alcătuită dintr-o incintă cilindrică tip rezervor, confectionată din tablă
de oțel tratat la interior prin grunduire și vopsire.
Dimensiunile instalației (înăltime 1, 12 m și diametrul 0,7 m) permit dispunerea epruvetelor din
beton pe trei grătare confecționate din plasă sudată .
Pe peretele lateral, la jumătatea înălțimii , este prevăzută o ușiță de vizitare care permite accesul
cu ușurință la cele trei grătare echidistante pe care sunt amplasate probele din beton. Pentru a se realiza o
aburire/ pulverizare a apei uniformă pe suprafața probelor am dispus pe fiecare grătar un număr de 8
epruvete, acestea având un spațiu suficient de mare între ele.
Instalația realizează pulverizarea continuă pe suprafața probelor a unui jet de apă sau abur, în
functie de temperatura selectată. Apa este recirculată continuu, fiind preluată de la partea inferioară a
incintei cu ajutorul unei pompe de aspirație și este trimisă printr-un circuit exterior ( furtun din cauciuc) la
partea superioară a dispozitivului. De acolo, prin intermediul unui sistem de pulverizare extrem de fin este
dispersată în interior, toate probele venind în contact cu apa, respectiv aburul. Incălzirea apei se realizează
cu ajutorul unei rezistențe montate în interior, în zona bazinului de colectare a apei. Instalația dispune de
un termostat care permite setarea temperaturii dorite, în acest caz, 65° C. În zona bazinului cu apă se află
un senzor de temperatură care ționează
ac termostatul, astfel că rezistența intră în funcțiune automat,
pentru a menține permanent apa la temperatura dorită.
Funcționarea întregii instalații este automatizată, fiind controlată de un sistem electronic (panou
de comandă), deoarece regimul continuu în care lucrează a făcut imposibilă supravegherea ei permanentă
de către un operator. Apa folosită în cadrul acestui studiu experimental este o apă moale, dedurizată, care
are aproximativ aceeași compoziție chimică cu cea utilizată în turnurile de răcire.
Fig. 5.10 - Instalația de aburire pentru accelerarea coroziunii

5.3.6. Realizarea încercărilor mecanice

La termenele de încercare prestabilite, respectiv 3, 6, 9, 12, 24și 36 de luni, probele de beton au
fost scoase din instalația de aburire și au fost efectuate determinări ale masei volumice, ale permeabilității
și ale rezistenței la compresiune aceștia fiind parametrii luați în calcul pentru studierea comportării în
timp a amestecurilor de betoane proiectate.
5.3.6.1. Determinarea masei volumice aparente a betonului întărit
Tabel nr. 5.10 - Masa volumică a betonului întărit, în (kg/ m3) – date centralizate
Amestec 0 luni 3 luni 6 luni 9 luni 12 luni 24 luni 36 luni
A0 2380 2380 2378 2375 2374 2372 2370
Ac5 2360 2359 2358 2356 2354 2351 2348
Ac10 2345 2340 2338 2337 2336 2332 2329
As3 2370 2369 2367 2365 2363 2361 2358
6
As 2362 2360 2358 2357 2356 2353 2352
5.3.6.2. Determinarea permeabilității la apă
Permeabilitatea betonului întărit se exprimă prin gradul de impermeabilitate.
Gradul de impermeabilitate (Pnx) reprezintă presiunea apei (n, în bari) la care aceasta pătrunde în
structura betonului pe cel mult o adâncime maximă admisă (x, în cm).
Clasele de impermeabilitate sunt: P4 ; P8 ; P10
Încercarea este efectuată cu un dispozitiv numit permeabilimetru. Epruvetele se fixează strâns, cu
ajutorul unor garnituri de cauciuc, pe celulele aparatului și sunt supuse acțiunii apei care exercită o
presiune de 2 bari, în primele 48 de ore. Presiunea apei se ridică, conform scării de impermeabilitate, la
fiecare 24 de ore.Pe toată durata încercării se urmăre
ște fața superioară a epruvetei pentru a se observa
dacă apar pete de umezire. În cazul în care presiunea prescrisă a fost atinsă și menținută pe o durată de 24
ore fără ca pe fața opusă exercitării presiunii apei să apară pete datorate umezirii se despică proba pe
înălțime și se măsoară distanta X a zonei umede. Dacă aceasta este mai mică decât limita admisă, se
consideră realizată clasa de impermeabilitate impusă.
Tabel nr. 5.11 - Determinarea adâncimii de pătrundere a apei, în cm (date centralizate)
Amestec 0 luni 3 luni 6 luni 9 luni 12 luni 24 luni 36 luni
A0 10,3 - - 10,1 - 10,1 10,1
Ac5 11,7 11,7 11,9 12 12,2 12,3 12,4
10
Ac 12,5 12,6 12,8 13,2 13,7 13,9 14,00
3
As 10,8 10,9 11,7 12,1 12,6 13,3 13,4
6
As 11,9 11,5 11,4 11,6 12,2 13,0 13,2

Fig.5.15 - Detaliu din timpul încercării la permeabilitate a epruvetelor din beton

5.3.6.3. Determinarea rezistenței la compresiune
În cazul acestui program experimental au fost supuse compresiunii epruvete cubice cu latura de
142 mm. Încercarea a fost realizată cu ajutorul presei hidraulice, determinându-se forța care determină
𝐹𝐹
distrugerea probelor. Formula de calcul este: Rc= ( N/mm2) unde:
𝐴𝐴
F- forța de rupere (N); A-aria de rupere (mm2)
Tabel nr.5.12 - Rezistența la compresiune (date centralizate)
0 luni 3 luni 6 luni 9 luni 12 luni 24 luni 36 luni

Amestec
A0 32,5 31,6 31,2 29,6 25,5 24,7 24,4
Ac5 29,4 28,8 28,5 27 23,8 22,6 22,3
Ac10 28,2 27,5 27 26,5 22,6 22,5 22,3
3
As 38,0 37,2 36,9 36,5 36,8 36,7 36,2
6
As 38,2 35,9 35,5 34,8 30 28,5 28,1
5.4. Interpretarea datelor obținute din programul experimental
Beton cu adaos de cenușă

40
30
20
10
0
0 3 A0 6 Ac5 9 Ac10 12 24 36
1. Variația rezistenței la compresiune a betonului cu adaos de cenușă

Reziatenta la compresiune
34
32
30
28
26
24
22
20
0 3 6 9 12 24 36
A0 32,5 31,6 31,2 29,6 25,5 24,7 24,4
Ac5 29,4 28,8 28,5 27 23,8 22,6 22,3
Ac10 28,2 27,5 27 26,5 22,6 22,5 22,3
2. Variația rezistenței la compresiune a betonului cu adaos de cenușă

Variația rezistenței la compresiune a betonului cu adaos de cenușă
În urma studierii comportării betoanelor realizate cu adaos de cenu
șă (A c
5
; Ac10) comparativ cu
cel realizat fără nici un adaos (A0) se pot face câteva observații relevante.
Rezistența cea mai mare la compresiune o are betonul fără adaos (A0) și anume 32,5
N/mm2.Rezistențele inițiale ale betoanelor cu cenușă (Ac5 și Ac10) sunt sensibil mai mici, dar apropiate
între ele (24,9 N/mm2 pentru Ac5 și 28,2 N/mm2 pentru Ac10 ).
Pe toată durata de efectuare a încercărilor, respectiv supunerea epruvetelor din beton la acțiunea
apei calde dedurizate se remarcă aceea
și comportare ca și în cazul rezistențelor inițiale, cele trei curbe
care descriu evuluția în timp a rezistențelor la compresiune având aproximativ aceeași alură. Se remarcă
rezultatele obținute la termenul de 9 luni, unde valorile rezistențelor calculate pe amestecul cu cenușă Ac5
și amestecul Ac10 sunt aproximativ egale ( 27N/mm2 și 26,5 N/mm2).
Apoi, în intervalul dintre 9și 12 luni se produce o scădere accentuată de rezist ență, tendință
valabilă atât pentru betonul fără adaosuri ( A0 ) cât și pentru cele conținând cenușă de termocentrală (A c5
și Ac10).În urma dizolvării hidroxidului de calciu din structura pietrei de ciment, matricea prezintă o
porozitate mai mare ceea ce explică și căderea de rezistență la încercarea la compresiune efectuaată după
12 luni de supunere la atacul coroziv prin dizolvare-levigare. Și în cazul încercării betonului după 24 de
luni de la introducerea în instalația de aburire se observă că valorile rezistențelor obținute pe cele două
tipuri de amestecuri cu cenușă sunt foarte apropiate (22,6 N/mm 2 pentru Ac5 respectiv 22,5 pentru Ac10),
ceea ce conduce la ideea că dozajul crescut de cenu
șă nu influențează rezistențele obținute nici în sens
ța obținută pe betonul fără
favorabil, nici în sens defavorabil. Ambele valori sunt mai mici decât rezisten
adaosuri (24,7 N/mm2 pentru A0). La determinările efectuate după 36 de luni de la introducerea
epruvetelor în instalația de accelerare a coroziunii prin dizolvare levigare se înregistrează o scădere relativ
mică de rezistență față de rezultatele înregistrate la termenul de 24 de luni.

Se poate observa că în cazul celor trei amestecuri (A0, Ac5 și Ac10) curbele evoluează aproape
asimtotic, ceea ce conduce la ideea că cele mai mari scăderi de rezisten
ță s -au produs în primul an de
expunere la acest tip de atac coroziv.
Beton cu adaos de silice

50
40
30
20
10
0
0 3 6 9 12 24 36
A0 As3 As6
3. Variația rezistenței la compresiune a betonului cu adaos de silice

Din studierea evoluției în timp a rezistențelor la compresiune determinate pe amestecurile de beton cu
adaos de silice ( As3 și As10) comparativ cu betonul de ciment fără adaosuri A0 se remarcă o comportare
foarte bună în cazul amestecului As3. Astfel, pentru momentul ,,0” (încercarea efectuată la 28 de zile din
momentul turnării probelor se observă că amestecul A0
( beton fără adaosuri ) are rezisten
țe inițiale mai mici (32,5 N/mm 2) față de celelalte două amestecuri
care conțin silice ultrafină.

Reziatenta la compresiune
39
37
35
33
31
29
27
25
23
0 3 6 9 12 24 36
A0 32,5 31,6 31,2 29,6 25,5 24,7 24,4
As3 38 37,2 36,9 36,5 36,8 36,7 36,2
As6 38,2 35,9 35,5 34,8 30 28,5 28,1
4. Variația rezistenței la compresiune a betonului cu adaos de silice

Rezistențele inițiale pentru As3 și As6 sunt aproximativ egale (38 N/mm2 și 38,2 N/mm2 ).
Dozajul mai mare de silice ultrafină ( 6% din masa de ciment) nu aduce în prima fază un aport
semnificativ în creșterea de rezistență.

Observând alura curbelor care descriu comportarea în timp- respectiv modificarea rezistențelor la
compresiune- se poate aprecia că betonul con
ținând procentul de 3% silice are o evoluție aproape
constantă, cu pierderi mici de rezistență după 36 de luni față de momentul inițial.În schim b, comportarea
și tendință de evoluție ca și betonul fără adaos (A
betonului cu un adaos mai mare de silice are aceea 0 ),
evident la valori superioare.
Astfel, în primele 3 luni de la expunerea probelor de beton la atacul coroziv se observă o scădere
mică de rezistență în cazul amestecului As3 și o scădere mai pronunțată în cazul amestecului A s6 .Plecând
țiale semnificativ mai mici ( 32,5 N/mm
de la valori ini 2
față de 38 N/mm2, respectiv 38,2 N/mm2)
pierderea de rezistență în cazul betonului fără adaosuri nu este majoră pentru intervalul de timp considerat
(la 32,5 N/mm2 la 31,6 N/mm2).
O scădere de rezisten
ță semnificativă pentru un interval de trei luni se remarcă în cazul
amestecului As6 (de la 38,2 N/mm2 la 35,9 N/mm2), ceea ce conduce la ideea că procentul mai mare de
silice ultrafină nu are un efect favorabil în faza incipientă a atacului coroziv.
Comparând rezistențele la compresiune determinate pe epruvete expuse timp de 6 luni la acest tip
de coroziune, cu valorile determinate după 3 luni de expunere, se observă comportarea similară a celor
trei amestecuri, respectiv o pierdere scăzută, chiar nesemnificativă de rezisten ță.
Diferențe majore în comportarea celor trei tipuri de betoane, sub aspectul scăderii rezistenței la
compresiune se produce în intervalul de timp dintre primul și al doilea an.
În acest caz, betonul care conține un procent de 3% silice nu mai manifestă o tendință de reducere
a rezistențelor, în schimb betonul cu 6% silice și cel fără adaosuri (A 0) au o scădere pronunțată și un
comportament similar la atacul coroziv.
În următorul interval de timp, acela dintre 24și 36 de luni se observă o tendință de stagnare a
pierderilor de rezistență (diferențele sunt mici în cazul tuturor celor trei amestecuri considerate), ceea ce
conduce la ideea că în structura betonului s-a realizat un echilibru, iar pierderea ulterioară de rezistență va
fi relativ puțin importantă.


2385
2375
Masa volumica 2365
2355
2345
2335
2325
0 3 6 9 12 24 36
A0 2380 2380 2378 2375 2374 2372 2370
Ac5 2360 2359 2358 2356 2354 2351 2348
Ac10 2345 2340 2338 2337 2336 2332 2329
5. Variația masei volumice a betonului cu adaos de cenușă

2370
2368
2366
2364
Masa volumica
2362
2360
2358
2356
2354
2352
2350
0 3 6 9 12 24 36
As3 2370 2369 2367 2365 2363 2361 2358
As6 2362 2360 2358 2357 2356 2353 2352
6. Variația masei volumice a betonului cu adaos de silice

Graficele care descriu evoluția în timp a masei volumice a betoanelor cu adaosuri în raport cu
betonul de ciment fără adaosuri arată un comportament diferit funcție de tipul de adaos în principal și mai
puțin în raport cu procentul în care acesta se regăsește în amestecurile considerate. Astfel, în cazul
amestecului de beton A0 există o scădere mică a masei volumice pe intervalul de timp 0-36 de luni. Dacă
inițial, pe probele martor s-a determinat valoarea de 2380 kg/m3, la sfârșitul expunerii (36 de luni)
valoarea înregistrată a fost de 2370 kg/m3. Scăderea masei volumice s-a făcut cu o rată aproape constantă,
valorile fiind determinate la 3, 6, 9, 12, 24și 36 de luni. Se poate considera că hidroxidul de calciu din
piatra de ciment a suferit un proces de dizolvare, dar levigarea a fost redusă. Betoanele preparate cu
cenușă de termocentrală au prezentat valori inițiale mai mici (2360 kg/m3 pentru Ac5 și 2345 kg/m3 pentru
Ac10), dar, în general au un comportament similar cu betonul fără adaosuri A0. Cu cât procentul de cenușă

din amestec este mai crescut (Ac10) cu atât levigarea a fost mai intensă, aceasta fiind explica
ția scăderii
mai mari a masei volumice.
Cea mai intensă acțiune de levigare s-a constatat în cazul betonului care conține un procent mare
de cenușă de termocentrală (10% din masa de agregat). Dizolvarea hidroxidului de calciu a fost urmată de
o levigare intensă ceea ce explică pierderea de masă în intervalul de timp 0-36 luni. Betoanele care conțin
silice se comportă relativ bine, putându-se concluziona că nu există diferențe majore între betonul fără
adaosuri (A0) și cele cu adaos de cenușă Ac5 și cu adaos de silice As3 și As6.
Permeabilitatea

16
14
Permeabilitate
12
10
8
6
4
2
0
0 3 6 9 12 24 36
A0 10,3 0 0 10,1 0 10,1 10,1
Ac5 11,7 11,7 11,9 12 12,2 12,3 12,4
Ac10 12,5 12,6 12,8 13,2 13,7 13,9 14
7. Variația permeabilitații betonului cu adaos de cenușă

16
14
Permeabilitate
12
10
8
6
4
2
0
0 3 6 9 12 24 36
A0 10,3 0 0 10,1 0 10,1 10,1
As3 10,8 10,9 11,7 12,1 12,6 13,3 13,4
As6 11,9 11,5 11,4 11,6 12,2 13 13,2
8.Variația permeabilității betonului cu adaos de silice

ținute la încercarea de permeabilitate a celor cinci amestecuri de
În urma analizei valorilor ob
betoane studiate se remarcă că cele mai bune rezultate au fost înregistrate în cazul betonului fără adaosuri
A0 . Pentru amestecul A0 , încercările au fost efectuate la momentul de referin
ță ,,0” (28 de zile din
momentul turnării betonului în matrițe),respectiv după 9, 24 și 36 de luni. Adâncimea de pătrundere a

țialinide 10,3 cm, iar la celelalte

apei în cuburile de beton cu latura de 142 mm a fost la momentul
termene a scăzut foarte puțin, la 10,1 cm. Acest rezultat confirmă că hidroxidul de calciu a fost parțial
dizolvat, dar levigarea nu a fost semnificativă.
În schimb, betoanele conținând cenușă de termocentrală au manifestat o comportare nefavorabilă.
Chiar pe probele martor, nesupuse procesului de coroziune s-au înregistrat valori sensibil mai mari ale
adâncimii de pătrundere a apei în beton comparativ cu betonul fără adaosuri A0 . Astfel, la momentul ,,0’’,
pentru amestecul Ac5 a fost înregistrată o valoare medie ( pe 3 cuburi) de 11,7 cm, iar pentru amestecul
Ac10, valoarea de referință a fost de 12,5 cm.
Ca și evoluție în timp, se observă că betoanele cu adaos de cenușă au înregistrat creșteri constante
ale adâncimii de pătrundere a apei în epruvetele cubice din beton. În cazul unei cantități mari de cenușă,
situație corespunzătoare amestecului Ac10, după supunerea la atacul coroziv timp de 36 luni, apa pătrunsă
în epruvete a traversat aproape în întregime structura de beton ajungând foarte aproape de fața opusă celei
pe care s-a exercitat presiunea apei. Valoarea maximă înregistrată a fost de 14 cm, pentru probele exouse
36 de luni la atacul corosiv al apei dedurizate celde. Comparând rezultatele obținute la încercarea de
permeabilitate pentru betoanele realizate cu adaos de silice se remarcă câteva aspecte importante. Astfel,
adâncimile de pătrundere a apei determinate la momentul ,,0’’ au fost mai mari
ță de
fa betonul fără
adaosuri A0. La momentul ,,0’’ ( 28 de zile de la confecționarea epruvetelor), adâ ncimea de pătrundere a
apei a fost de 10,8 cm pentru As3 și de 11,9 cm pentru As6. Un procent mai mare de silice a condus la o
structură mai compactă față de betonul fără adaosuri.
Adâncimea de pătrundere a apei în epruvetele confecționate din betoane cu a daos de silice crește
până la termenul de 36 de luni. Dacă la atacul coroziv ini
țial se comportă mai bine betonul A s , după 24
3
de luni se observă un comportament similar între betoanele As și As . 3 6

14
Rezistenta la compresiune
12
10
8
6
4
2
0
0 3 6 9 12 24 36
As3 5,5 5,6 5,7 6,9 11,3 12 11,8
As6 5,7 4,3 4,3 5,2 4,5 3,8 3,7
9.Variația rezistenței la compresiune a betonului cu silice față de proba martor


50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
0 3 6 9 12 24 36
As3 17 18 18 23 44 49 48
As6 18 14 14 18 18 15 15
10.Variația rezistentei la compresiune a betonului cu silice față de proba martor

creșteri procentuale
Se poate face o comparație între comportarea betoanelor cu procente diferite de silice și betonul
fără adaosuri, remarcându-se diferențele de rezistență mari determinate pentru A s3, comparativ cu A0.
Betonul As3 are o comportare favorabilă în special după primul an de expunere la mediul coroziv. In
schimb, un procent mai mare de silice adăugat în beton nu are ca rezultat o diferență majoră, atât în
valoare absolută, cât și ca exprimare procentuală.
Urmărind variația rezistenței la compresiune a betonului cu silice față de proba martor se remarcă
diferențe notabile între comportamentul betonului cu silice în proporție de 3% din masa de ciment față de
betonul cu 6% silice și față de betonul fară adaosuri.

0
-1
-2
-3
-4
-5
0 3 6 9 12 24 36
Ac5 -3,1 -2,8 -2,7 -2,6 -1,7 -2,1 -2,1
Ac10 -4,3 -4,1 -4,2 -3,1 -2,9 -2,2 -2,1
11.Variația rezistenței la compresiune a betonului cu cenușă față de proba martor


0
-2
-4
-6
-8
-10
-12
-14
-16
0 3 6 9 12 24 36
Ac5 -10 -9 -9 -9 -7 -9 -9
Ac10 -13 -13 -13 -10 -11 -9 -9
12. Variația rezistenței la compresiune a betonului cu cenușă față de proba martor

creșteri procentuale
În schimb, comportarea la corozune a betoanelor cu cenușă de termocentrală este nefavorabilă comparativ
cu betonul fără adaosuri, remarcându-se pierderi semnificative mai ales în prima parte a atacului coroziv.
După o perioadă de exounere de 12 luni, cele 2 tipuri de betoaneșăcuA cenu c
5
și Ac10 au un
comportament similar.
La încercările efectuate la 3, 6, și
9 12 luni se remarcă cea mai mare pierdere de rez istență în cazul
10
țe de 11% după 12 luni de expunere.În prima mare perioadă de
betonului Ac , care ajunge la diferen
expunere (12 luni) efectele atacului coroziv produs de acțiunea apei dedurizate calde sunt mai intense în
cazul betoanelor cu cenușă față de betonul fără adaosuri.
Preziceri 100 ani
Utilizând regresia matematica si datele existente pe cei trei ani de încercări am definit o funcție f(x) care
poate prezice comportamentul in timp al rezistentei la compresiune cu un grad de aproximare: R = 0.96 .
Prezicerea este cu atât mai buna cu cat R este mai aproape de 1. 𝑓𝑓(𝑥𝑥) = 22.769 ∙ 𝑒𝑒 −0.007∙𝑥𝑥

compresiune
Rezistenta la
22,7
22,6
22,5
22,4
f(x) = 22.769e-0.007x
22,3
22,2
12 24 36
Ac10 22,6 22,5 22,3
13.Modelarea matematică a funcției de predicție pentru betonul cu cenușă


23,00
22,00
21,00
20,00
19,00
18,00
17,00
16,00
15,00
14,00
13,00
12,00
11,00
10,00
10
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 75 80 85 90 95
0
Ac10 22 21 21 20 19 19 18 17 17 16 16 15 14 14 13 13 13 12 12 11 11
14.Variația rezistenței la compresiune în timp (1-100 ani)

Utilizând regresia matematica si datele existente pe cei trei ani de încercări am definit o func
ție
f(x) care poate prezice comportamentul in timp al rezistentei la compresiune cu un grad de aproximare R
= 0.90 . Prezicerea este cu atât mai buna cu cat R este mai aproape de 1.
𝑓𝑓(𝑥𝑥) = 30.806 ∙ 𝑒𝑒 −0.033∙𝑥𝑥

30
29,5
29
28,5
f(x) = 30.806e-0.033x
28
27,5
1 2 3
As6 30 28,5 28,1
15.Modelarea matematică a funcției de predicție pentru betonul cu silice


31,00
30,00
29,00
28,00
27,00
26,00
25,00
24,00
23,00
22,00
21,00
20,00
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 75 80 85 90 95 100
As6 30 30 29 29 28 28 27 27 27 26 26 25 25 24 24 24 23 23 22 22 22
16.Variația rezistenței la compresiune în timp (1-100 ani)

În urma analizei rezultatelor obținute pe betoanele cu adaos de cenușă expuse timp de 36 de luni
la un mediu coroziv produs de apa caldă dedurizată, am realizat o prezicere ției
a evolu
în timp a
acestora.Pentru că rezistența la compresiune este un parametru important, am realizat această prezicere în
funcție de scăderea rezistenței la compresiune. În cazul acestor betoane se poate anticipa o scădere mai
mare de rezistență datorită coroziunii prin dizolvare-levigare.
Totuși, valorile obținute în urma modelării matematice au un grad destul de mare de incertitudine,
deoarece , cu siguranță, o construcție expusă la această acțiune combinată ( vapori de apă și temperatură)
va suferi degradări și ca urmare a altor agenți corozivi care vor penetra structura betonului, afectată inițial
de dizolvarea și parțial de levigarea hidroxidului de calciu.
Betonul cu silice As6 va manifesta o comportare mai bună în timp, estimându-se după 70 de ani o
valoare de 24,4 N/mm2, comparativ cu momentul inițial, când rezistența era de 30,8 N/mm2.
Capitolul 6. CONCLUZII GENERALE. CONTRIBUŢII PERSONALE. VALORIFICAREA

REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN PROGRAMUL DE DOCTORAT
6.1 Concluzii generale

Structurile de construcții realizate din beton și beton armat sunt foarte răspândite pe tot globul.
Ceea ce face ca acest material compozit să cunoască o puternică dezvoltare în continuare este legat de
buna comportare în timp a betonului realizat corect, conform prevederilor tehnice.
Deși mulți ani s-a pus accentul pe exigențele de rezistență și stabilitatea elementelor din beton, în
ultimile decenii exigențele care țin de durabilitate au condus la o schimbare de abordare a acestei
problematici complexe.
Studiile realizate pe plan național, dar și internațional legate de comportarea în timp a betonului
expus la diferite tipuri de acțiuni agresive au condus la obținerea unor date valoroase care pot completa

cunoștințele inginerilor constructori implicați în toate etapele de realizare a construcțiilor (proiectare,

execuție, producători de materiale de construcții).
Ceea ce face ca problematica legată de durabilitatea betonului să cunoască o dezvoltare
apreciabilă ține de mai mulți factori, și anume:
- urmărirea în timp a construcțiilor a pus în evidență faptul că se poate stabili o relație de
cauzalitate între cedarea unor elemente structurale și coroziunea betonului și a armăturii
- rațiuni economice, deoarece costul lucrărilor de întreținere, reparații și consolidări crește
semnificativ în cazul construcțiilor cu degradări majore.
În această lucrare s-au realizat câteva corelații între structura betonului întărit supus atacului prin
dizolvare-levigare și o serie de caracteristici tehnice.
Rezistența la coroziune este principala proprietate a betonului. Se cunoaște că o structură cu
porozitate redusă va conduce la obținerea unor rezistențe mari.De asemenea , sub aspectul durabilităț ii ,
un beton cu porozitate redusă va manifesta un comportament mai bun la îngheț - dezgheț repetat, dar și la
diferite tipuri de coroziune care apar în mediul înconjurător. Dacă se păstrează aceea
și factori
compoziționali la prepararea betoanelor (ciment, apă, agregate) s-a constatat că betonul cel mai rezistent
la coroziune este cel cu permeabilitatea cea mai redusă. Astfel , se poate aprecia că betonul care prezintă o
rezistență mecanică mai mare va avea o comportare mai bună la atacurile chimice.
În cadrul elaborării studiilor legate de comportarea în timp a construcțiilor exploatate în condiții
ștințele teoretice, rezultatele testelor de laborator și obsevațiile
de mediu diverse trebuie îmbinate cuno
legate de comportarea in situ a unor construcții.
Testele realizate și concluziile care se desprind în urma interpretării rezultatelor obținute fac să se
poată anticipa eventualele degradări
și să se poată interveni din timp pentru limitarea costurilor
suplimentare care apar în cazul unor intervenții majore de consolidare. De asemenea se poate evidenția
necesitatea utilizării sau nu a unor materiale de protec ție suplimentare (pelicule, membrane).
șă și silice ultrafină se dovedesc soluții viabile, datorită
Utilizarea adaosurilor de tip cenu
proprietăților chimice pe care acestea le manifestă, respectiv reacțiile cu hidroxidul de calciu rezultat în
urma hidratării cimentului. În urma acestor reac
ții rezultă silicatul de calciu hidratat și alți compuși
cimentoizi.
Structura matricei de ciment nu rămâne neschimbată în timp, ci suferă schimbări majore, ca
rezultat al interacțiunii cu mediul. Pornind de la modificarea microstructurii se constată și modificarea în
timp a proprietăților betonului. Se urmărește ca în cazul exploatării unei construcții să se atingă durata de
viață proiectată, menținându-se performanțele inițiale, fără a fi necesare lucrări costisitoare de reabilitare,
ci numai reparații curente.

O altă abordare este legată de aspecte de ordin ecologic, cunoscut fiind faptul că resursele
naturale trebuiesc conservate, iar una din aceste direcții este legată de realizarea unor materiale cât mai
durabile.
Un alt aspect implică utilizarea meterialelor reciclabile ca adaosuri în betoane, cuțiacondi
îmbunătățirii comportării betonului și, concomitent cu scăderea prețului acestuia. De exemplu, cenușa de
termocentrală îmbunătățește structura internă a matricei betonului.
Chiar și la rezistențe egale a betoanelor se impune luarea în considerare și a altor caracteristici ale
betonului. Rezistența la compresiune nu este decât unul din factorii care pot fi luați în discuție atunci când
se urmărește realizarea unui beton cu rezistențe sporite la atacul apei moi. O mare importanță trebuie
acordată dimensiunilor porilor prezen
ți în structura pietrei de ciment deoarece la p orozități egale,
dimensiunea diferită a porilor face și
ca comportarea betonului față de agenții agresivi să prezinte
diferențe notabile. Astfel, cu cât porii sunt mai fini, cu atât apa penetrează mai greu structura betonului.
Finețea porilor depinde de dimensiunea și natura mineralogică a agregatului, de tipul de ciment și de
natura și dozajul adaosurilor din beton.
În abordările din literatura de specialitate se face permanent referire la condițiile de mediu în care
funcționează o construcție, cunoscându-se faptul că durabilitatea nu poate fi considerată o problemă
numai în cazul mediilor agresive, ciși în cazul mediilor lipsite aparent de o agresivitate chimică intensă,
așa cum erau percepute până acum.
Ideea introducerii în betoane a unor adaosuri cimentoide datează de câteva decenii și a apărut în
directă legătură cu economia de energie și cu aspecte legate de protecția mediului.
Aceste adaosuri pot fi introduse în cimenturi sau direct în beton, în momentul preparării acestuia.
Prima variantă prezintă un avantaj legat de controlul în etapa de fabrica
ție a cimenturilor. Efectele
constatate în cazul intruducerii acestor adaosuri direct în etapa de preparare a betoanelor se pot remarca
din faza de beton proaspăt . Utilizarea cenușii de termocentrală face ca tasarea să crească, deci betonul să
fie mai fluid. In general betoanele care conțin cenușă de termocentrală se pot obține cu o cantitate de apă
mai mică ( între 1și 10 %) pentru o tasare impusă, față de betonul realizat numai cu ciment unitar. În
schimb, tasarea betonului realizat cu adaos de silice este mai mică, remarcându-se că necesarul de apă
pentru betonul preparat cu silice ultrafină cre ște odată cu procentul în care aceasta se regăsește.
6.2 Contribuții personale
Sintetizând materialul prezentat anterior, principalele contribuții personale sunt:
1. Întocmirea unui studiu bibliografic reprezentativ pentru acest domeniu de cercetare,
ilustrat prin lista de referințe.
2. Realizarea unui scurt istoric al folosirii lian ților, respectiv a betonului, în construcții.
3. Intocmirea unui studiu de sinteză privind conceptul de durabilitate.

4. Sintetizarea principalelor caracteristici ale betonului proaspăt și întărit.

5. ții corozivi care acționează asupra
Realizarea unui studiu aprofundat privind agen
construcțiilor exploatate în medii diferite.
6. Prezentarea în detaliu a mecanismelor de producere a coroziunii betonului.
7. Realizarea unui studiu documentar privind elementele de construcții supuse coroziunii
prin dizolvare-levigare.
8. Conceperea unei metode de accelerare a coroziunii prin dizolvare-levigare.
9. Proiectarea și realizarea a două instalații de aburire a epruvetelor din beton. Una
dintre ele, de capacitate mai mare a fost amplasată la Societatea Concivia S.A.din Brăila
și a permis
tratarea unui număr mai mare de probe din beton, iar cealaltă, similară, dar de volum mai mic, a fost
amplasată în cadrul Laboratorului de Materiale de Construcții din cadrul Facultății de Construcții și
Instalații din Iași.
10. Proiectarea unui numar de cinci amestecuri de betoane cu sau fără adaosuri de cenușă
și silice.
11. Supunerea la efectul coroziunii a unui număr de 201 probe din beton timp de 36 de
luni.
12. Implicarea directă în efectuarea încercărilor.
13. Prelucrarea rezultatelor experimentale.
14. Estimarea evoluției în timp a rezistențelor mecanice, pe durata de viață a costrucției
supuse coroziunii prin dizolvare- levigare.
15. Realizarea unor recomandări privind betoanele supuse coroziunii prin dizolvare-
levigare.
6.3 Valorificarea rezultatelor
Rezultatele obținute în urma cercetărilor efectuate pe p arcursul elaborării tezei au condus la
publicarea unui numar de nouă lucrări științifice după cum urmează:
1 Plian Diana, Considerații privind coroziunea prin dizolvare-levigare, Buletinul Institutului
Politehnic Iași, Tomul XLVII (LI), Fasc. 5, 2001, Secția Construcții și Arhitectură, pag. 71-
75.
2 Babor Dan, Plian Diana, Judele Loredana, Environmental Impact of Concrete, Buletinul
Institutului Politehnic Iași, Tomul LV (LIX), Fasc.4, ISSN 2068-4762, 2009, pag.47-55.
3 Plian Diana, Diaconu Livia Ingrid, Acceleration process of concrete’s disolving –
levigation corrosion , Buletinul Institutului Politehnic Iași, Tomul LXI (LXV), Fasc.1, ISSN 2068-4762,
2015, Secția Construcții și Arhitectură.

4 Diaconu Livia Ingrid, Plian Diana, Methodology regarding the assesment in time of
some concretes mechanical characteristics supposed on dissolving – levigation corrosion , Buletinul
Institutului Politehnic Iași, Tomul LXI (LXV), Fasc.1, ISSN 2068 -4762, 2015, Secția Construcții și
Arhitectură 2015, Secția Construcții și Arhitectură.
5 Plian Diana, Diaconu Livia Ingrid ,Comparissions on the evolution in time of some
concretes based on ash admixture mechanical strengths supposed on dissolving – levigation corrosion, ,
Buletinul și, To mu l LXI ( LXV), Fasc.2, ISSN 2068-4762, 2015, Sec
Institutului Politehnic Ia ția
Construcții și Arhitectură 2015, Secția Construcții și Arhitectură.(in print)
6 Diaconu Livia Ingrid, Plian Diana, Assesment of the concretes mechanical strengths
from the construction elements supposed on dissolving – levigation corrosion,The 9th International
ș, România.
Conference INTER-ENG 2015 , 8-9 October “ Petru Maior” University of Tîrgu Mure (in
print)
7 Diaconu Livia Ingrid, Plian Diana, Assesment of the concretes mechanical strengths
from the panels joints supposed on dissolving – levigation corrosion ,The 9th International Conference
INTER-ENG 2015 , 8-9 October “ Petru Maior” University of Tîrgu Mureș, România. (in print)
8 Plian Diana, Concepte moderne privind durabilitatea construcțiilor din beton, al VIII-
lea Simpozion Național Creații Universitare 2014 ,, Cercetări științifice interdisciplinare în Ingineria
Civilă”, iunie 2014, ISSN 2247, ISSN-L 2247-4161
9 Plian Diana, Influența adaosurilor din betoane asupra caracteristicilor betonului
proaspăt și întărit, al VIII-lea Simpozion Na
țional Creații Universitare 2014 ,, Cercetări științifice
interdisciplinare în Ingineria Civilă”, iunie 2015, ISSN 2247,ISSN-L 2247-4161
6.4 Teme de cercetare viitoare
Materialul documentar elaborat se constituie într-un instrument de lucru valoros atât pentru
specialiștii implicați acum în diferitele faze de realizare ale unor construcții, cât și pentru alți cercetători
care studiază acest domeniu. Se pot identifica alte cauze și mecanisme de deteriorare a structurilor de
beton și se pot continua cercetările în direcția cunoașterii în profunzime a acțiunilor combinate a mai
multor agenți corosivi. Cercetările care vizează comportarea in situ a construcțiilor pot fi dubl ate de
încercări de laboratorși de elaborarea unor modele matematice complexe care să țină seama de
multitudinea de interacțiuni ce se stabilesc între construcții și mediul înconjurător. Se pot dovedi utile
elaborarea unor recomandări privind modul de realizare a amestecurilor de betoane exploatate în condiții
specifice ( vezi acțiunea apei calde dedurizate).

BIBLIOGRAFIE
1.Aïtcin P. C., Binders for Durable and Sustainable Concrete [Carte]. - Abingdon : Taylor & Francis,
2008.
2.Aitcin P. C., High-Performance Concrete from Material to Structure [Carte]. - New York : Chapman &
Hall, 1992.
3.Alexander M. și Mindess S., Aggregates in Concrete [Carte]. - New York : Taylor & Francis, 2005.
4.Arup H., The mechanisms of the protection of steel by concrete [Conferință] // Corrosion of. - UK :
Ellis Horwood Limited, 1983.
5.Babor D., Plian D., Judele L., Environmental Impact of Concrete, Buletinul Institutului Politehnic
Iași, Tomul LV (LIX), Fasc.4, ISSN 2068-4762, 2009, pag.47-55.
6.Bentur A., Cementitious materials: nine millennia and a new century: past, present, and future [Raport].
- [s.l.] : J. Mater. Civ. Eng, 2002.
7.Bentur A., Diamond S.și Berke N. S. , Steel corrosion in concrete [Carte]. - Bury St Edmunds : St
Edmundsbury, 1997.
8.Bentz D. P., Influence of Silica Fume on Diffusivity in Cement-Based Materials II. Multi-Scale
Modeling of Concrete Diffusivity [Raport]. - [s.l.] : Cement and Concrete Research, 2000.
9.Biczok I., Concrete corrosion and protection [Carte]. - New York : Chemical Publishing CO, INC,
1967.
10.Bilodeau A., Influence des fumées de silice sur le ressuage et le temps de prise du béton [Raport]. -
Ottawa : Canada Center for Mineral and Energy Technology (CANMET), 1985.
11.Brook J. W. [și alții] , Cold weather admixture. In Chemical Admixtures, C-23 [Carte]. - Farmington
Hills, MI : American Concrete Institute, 1993.
12.Brown M., Bellevue hole an active crater for weeks to come [Raport]. - [s.l.] : Sydney Morning
Herald, The (Australia), 2009.
13.Buchaman I. ș[ i alții] , Controlul calității lianților, mortarelor și betoanelor [Carte]. - Timişoara :

Editura Orizonturi Universale, 2003.
14.Bye G. C., Portland Cement: Composition, Production and Properties [Carte]. - London : Thomas
Telford, 1999.
15.Caldarone M. A., Gruber K. A. și Bu rg R. G., High-reactivity metakaolin: a new generation

[Raport]. - [s.l.] : ACI Concrete Int, 1994.
16.Collepardi M.și Ramachandran V. S. , Water reducers/retarders. In Concrete Admixtures

Handbook: Properties, Science, and Technology [Carte]. - Park Ridge, NJ : Noyes Publications, 1984.
17.Collins P., Concrete. The vision of a new architecture [Carte]. - Quebec : Faber and Faber, 1959.

18.Cuibuș A.,Kiss Z., Gorea M., Influența adaosurilor minerale asupra proprietăților fizico-mecanice ale
betoanelor,- Revista Română de Materiale/ Romanian Journal of Materials, 2014 44(3)
19.Cwalina B., Biodeterioration of Concrete [Carte]. - [s.l.] : Architecture Civil Engineering

Environment, 2008.
20.Daugherty K. E. și Kowalewski M. J. , Use of Admixtures Placed at High Temperatures [Carte]. -

Washington D.C. : Transportation Research Board, 1976.
21.Davis J. L. ș[i alții] , Analysis of concrete from corroded sewer pipe [Carte]. - [s.l.] : International
Biodeterioration and Biodegradation, 1998.
22.Diaconu L. I., Plian D., Methodology regarding the assesment in time of some concretes mechanical
characteristics supposed on dissolving – levigation corrosion , Buletinul Institutului Politehnic Iași,
Tomul ția Construcții și Arhitect ură 2015, Secția
LXI (LXV), Fasc.1, ISSN 2068-4762, 2015, Sec
Construcții și Arhitectură.
23.Dept. of Materials Science and Engineering University of Illinois, Urbana-Champaign The history
of Concrete [Interactiv]. - 4 Martie 2015. - http://matse1.matse.illinois.edu/concrete/hist.html.
24.Dolch W. L. și Ramachandran V. S., Air entraining admixtures. In Concrete Admixtures Handbook:

Properties, Science, and Technology [Carte]. - Park Ridge, NJ : Noyes Publications, 1984.
25.Dvorkin L. și Dvorkin O., Basics of concrete science [Carte]. - St-Petersburg : Stroi-Beton, 2006.
26.Fib, Model Code for Service Life Design [Raport]. - [s.l.] : Model Code, Buletinul nr. 34, 2006.
27.Folliard K. J. și
[ alții] , Interim Recommendations for the Use of Lithium to Mitigate or Prevent
Alkali–Silica Reaction (ASR), FHWA-HRT-06-073 [Carte]. - Washington, D.C. : Office of Infrastructure
Research and Development, Federal Highway Administration, 2006.
28.Guerney J. D. și Cotter I. A., Cooling towers [Carte]. - London : Maclaren, 1966.
29.Hart W. H. [și alții] , Critical Literature Review of High-Performance Corrosion Reinforcements in

Concrete Bridge Applications [Carte]. - Boca Raton : Florida Atlantic University, 2004.
30.Hattori K., Experiences with Mighty superplasticizer in Japan. In Superplasticizers in Concrete

[Carte]. - Farmington Hills : American Concrete Institute, 1979.
31.Hewayde E., Nehdi M. și alții, Effect of geopolymer cement on microstructure, compressive strength
and sulphuric acid resistance of concrete [Raport]. - [s.l.] : Magazine of Concrete Research 58, 2006.
32.Hewayde E., Nehdi M.și alții , Effect of mixture design parameters and wetting-drying cycles on
resistance of concrete to sulfuric acid attack [Raport]. - [s.l.] : Journal of Materials in Civil Engineering
19, 2007.
33.Hope B. B. și Nmai C. K., Corrosion of Prestressing Steels [Conferință]. - [s.l.] : American Concrete
Institute Committee 222, 2001.

34.Ionescu I. și Ispas T. , Proprietățile și tehnologia betoanelor [Carte]. - București : Editura Tehnică,

1997.
35.Ionescu I., Ispas T.și Popescu A ., Betoane de înaltă performan

ță [Carte]. - București : Editura
Tehnică, 1999.
36.Ivanov I. și Căpățână Al ., Lexicon de materiale tehnologice pentru industrieși construcții [Carte]. -

București : Editura Tehnică, 1995.
37.Ivășcan Șt., Apostolescu M. și Brandrabur Fl., Protecția anticorozivă a materialelor metalice

[Carte]. - Iași : Rotaprint, I.P. Iași, 1984.
38.Ivășcan Șt., Brandrabur Fl. și Apostolescu M., Principiile teoretice ale coroziunii metalelor [Carte].
- Iași : Rotaprint, I.P. Iași, 1981.
39.Joshi N. G., Concrete Pipes and Pipelines [Carte]. - Oxford : Alpha Science International, 2014.
40.Kamran N. M., Summary lecture on concrete: Structure and properties [Carte]. - Washington, D.C. :
University of Washington, Departament of construction management, 2015.
41.Knudson A.și Skovsgaard T. , The Optimal Use of Stainless Steel Reinforcement in Concrete
Structures [Carte]. - [s.l.] : Ramboll Arminox, 1999.
42.Komastka S. H. și Panarese W. C. , Design and Control of Concrete Mixtures, 13th ed. [Carte]. -
Skokie, IL : Portland Cement Association, 1988.
43.La Londe W. S.și Janes M. F. , Concrete engineering handbook. [Carte]. - [s.l.] : McGraw-Hill,
1961.
44. Lepadatu D., Barbuță M., Judele L., Mîndru I. B. , Nicuță A. Statistical analysis of protein
residues addition on the mechanical proprieties of concrete, pp: 219-226, Proceedings of 14th SGEM
GeoConference on Energy and Clean Technologies, June 19-25, Vol. 2, 2014.
45. Lepadatu D., Barbuță M. , Judele L., Mitroi R., Ilas A. Mechanical characteristic prediction on
polymer concrete with silica fume using artificial neural network, pp: 235-242, Proceedings of 14th
SGEM GeoConference on Nano, Bio And Green – Technologies For A Sustainable Future, June 19-25,
Vol. 2, 2014.
46. Lepadatu D. , Hambli R. , Kobi A. , Barreau A., Statistical investigation of die wear in metal
extrusion processes, , Int J Adv Manuf Technol, Vol. 28: 272–278, DOI 10.1007/s00170-004-2362-6,
2006.
47.Lepădatu D. , Barbuță M., Roșu A.R. , Tensile strength optimisation of fiber reinforced polymer
concrete using neural network, Proceedings of C60 International Conference, Tradition and Innovation -
60 Years of Civil Engineering Higher Education in Transilvania, 7-9 November 2013, Cluj-Napoca,
Romania. 2013.

48.Lepădatu D., Bărbuţa M., Harja M., Parameter influence on mechanical proprieties of fly ash
polymer concrete using mixture design of experiments, pp:45 – 50, 2010. Proceedings of International
conference VSU’2010, Sofia, Bulgaria, 3 – 4 June, Vol. II (V), [ISSN: 1314-071X], 2010.
49.Maley B., Deterioration of waste water treatment and collection system assets: Knowing where and
how to look [Interactiv] // Water Environment Association of Texas. - 04 Martie 2015. -
http://www.weat.org/Presentations/05-Sherman_Maley-
Knowing%20Where%20and%20How%20to%20Look.pdf.
50.Malhotra V. M. și Ramezanianpour A. A. , Fly Ash in Concrete [Carte]. - Ottawa : Canada Center

for Mineral and Energy (CANMET), 1994.
51.Manea D.L. și Netea A.G. , Materiale de construc

ții și chimie aplicată, Editur a Mediamira, Cluj-
Napoca,2007
52.Matta Z. G., More Deterioration of Concrete in the Arabian Gulf [Articol] // Concrete International. -
Noiembrie 1993.
53.Mehta K. P. și Monteiro P. J.M., Concrete: Microstructure, Properties, and Materials [Carte]. - [s.l.] :
McGraw Hill Professional, 2013.
54.Mehta K. și Kurtis K. E. , A Critical Review of Deterioration of Concrete Due to Corrosion of

Reinforcing Steel [Raport]. - [s.l.] : Durability of Concrete, ACI.
55.Mehta P. K., Concrete technology for sustainable development [Raport]. - [s.l.] : Concrete Int, 1999.
56.Mehta P. K., Durability of low water-to-cement ratio concretes containing latex or silica fume as
admixtures [Conferință] // RILEM/ACI Symposium on the Tehnology of Concrete When Pozzolans,
Slags and Chemical Admixtures are Used. - Monterey, Mexico : [s.n.], 1985.
57.Moskvin V. M., Koroziia betona [Carte]. - Moscova : Gosstroiizdat, 1952.
58.Nawy Ed. G., Concrete construction engineering handbook [Carte]. - Boca Raton : Taylor & Francis
Group, 2008.
ții și chimie aplicată, vol. 3, Editura

59.Netea A.G., Manea D.L., Aciu C., Materiale de construc
UTPRESS, Cluj-Napoca,2010
60.Neville A. M., Proprietăţile betonului [Carte]. - Bucureşti : Editura Tehnică, 2003. - Vol. IV.
61.Nicula I. și Traian O., Beton armat [Carte]. - București : Editura Didactică și Pedagogică, 1992.
62.Nuernberger U., Korrosion und Korrosionsschutz im Bauwesen [Carte]. - Berlin : GmbH, 1995.
63.Nürnberger U., Stainless steel in concrete structures and in the fastening technique [Raport]. - [s.l.] :
Materials and Corrosion, 2008.
64.Olmstead W. M. și Hamlin H., Converting portions of the los angles outfall sewer into a septic tank
[Raport]. - [s.l.] : Engineering news, 1900.

65.Oneț T., Durabilitatea betonului armat, Editura Tehnică, Bucure ști, 1994
66.Oniciu L. [și alții] , Coroziunea metalelor. Aspecte fundamentaleși protecția anticorozivă [Carte]. -
București : Editura Științifică și Pedagogică, 1986.
67.Opriș S., Manualul Inginerului din Industria Cimentului [Carte]. - [s.l.] : Editura Tehnică, 1994.
68.Parker C. D., The corrosion of concrete 1. The isolation of a species of bacterium associated with the
corrosion of concrete exposed to atmospheres containing hydrogen sulphides [Periodic]. - [s.l.] : The
Australian journal of experimental biology and medical science, 1945.
69.Parker C. D., The corrosion of concrete 2. The function of thiobacillus concretivorus (nov. Spec.) in
the corrosion of concrete exposed to atmospheres containing hydrogen sulphides [Periodic]. - [s.l.] : The
Australian journal of experimental biology and medical science, 1945.
70.Parrott L. J., A review of carbonation in reinforced concrete [Raport]. - [s.l.] : Cement and Concrete
Association (now BCA) under a BRE contract, 1987.
71.Plian D., Considerații privind coroziunea prin dizolvare-levigare, Buletinul Institutului Politehnic Iași,
Tomul XLVII (LI), Fasc. 5, 2001, Secția Construcții și Arhitectură, pag. 71-75.
72.Plian D., Diaconu L. I., Acceleration process of concrete’s disolving – levigation corrosion , Buletinul
Institutului Politehnic Iași, Tomul LXI (LXV), Fasc.1, ISSN 2068 -4762, 2015, Secția Construcții și
Arhitectură.
țiilor din beton , al VIII-lea Simpozion
73.Plian D., Concepte moderne privind durabilitatea construc
Național Creații Universitare 2014 ,, Cercetări științifice interdisciplinare în Ingineria Civilă”, iunie 2014,
ISSN 2247, ISSN-L 2247-4161
74.Popescu P., Degradarea construcţiilor [Carte]. - [s.l.] : Editura Fundaţiei României de Mâine, 2002.
75.Portland Cement Association, Corrosion of embedded materials [Interactiv]. - 2015. - 5 Aprilie

2015. - http://www.cement.org/.
76.Poukhonto L. M., Durability of Concrete Structures and Constructions [Carte]. - India : A.A.
Balkema, 2003.
77.Powers T. C., Structure and physical properties of hardened Portland cement paste [Carte]. - [s.l.] : J.
Am. Ceram. Soc., 1958.
78.Pullar-Strecker P., Concrete Reinforcement Corrosion: From Assessment to Repair Decisions

[Carte]. - London : Thomas Telford Publishing, 2002.
79.Raki L. [și alții] , Cement and concrete nanoscience and nanotechnology [Raport]. - [s.l.] : Review,
Materials, 2010.

80.Ratinov V. B., Rosenberg T. șiI. Ramachandran V. S. , Antifreezing admixtures. In Concrete

Admixtures Handbook: Properties, Science, and Technology [Carte]. - Park Ridge, NJ : Noyes
Publications, 1984.
81.Revie R. W., Uhlig's Corrosion Handbook [Carte]. - [s.l.] : John Wiley & Sons Inc, 2000.
82.Ripan R. și Ceteanu I ., Chimia metalelor [Carte]. - [s.l.] : Editura Didactică și Pedagogică, 1969. -
Vol. II.
83.Roberge P. R., Handbook of Corrosion Engineering [Carte]. - [s.l.] : McGraw Hill Professional, 1999.
84.Rourke D., Galvanized Rebar Resource Center [Raport]. - [s.l.] : http://www.galvanizedrebar.com/,

2008.
85.Rujanu M. și Groll L., Materiale de construcții [Carte]. - Iași : Rotaprint, 1996.
86.Rujanu M., Pietre naturale şi artificiale, lianţi şi compozitele lor [Carte]. - Chişinău : Editura Tehnica
Info, 2002.
87.Short A. și Kinniburgh W ., Lightweight Concrete [Carte]. - London : 3rd ed. Applied Science
Publishers, 1978.
88.Sika services, AG Concrete repair and protection of chimneys and cooling towers [Raport]. - 2014.
89.SPX COOLING TECHNOLOGIES, INC., Concrete salt water cooling towers [Raport]. - Overland
Park : Marley, 2013.
90.Steopoe A., Durabilitatea betonului [Carte]. - Bucureşti : Editura Tehnică, 1965.
91.Taylor H. F. W., Cement Chemistry [Carte]. - London : Thomas Telford, 1997.
92.Teodorescu D. și Taflan F., Betoane în mediul marin [Conferință] // Conferința a VIII-a de betoane. -
Cluj Napoca : [s.n.], 1976.
93.Teodorescu M., Tsicura A. și Ilinoiu G., Compoziţia betonului [Carte]. - București : UTCB, 1997.
94.Teoreanu I., Bazele tehnologiei lianților [Carte]. - București : Editura Didactică și Pedagogică, 1993.
95.Teoreanu I., Moldovan V.și Nicolescu L. , Durabilitatea betonului [Carte]. - București : Editura
Tehnică, 1982.
96.Tilly G. P.și Jacobs J. , Concrete Repairs: Performance in service and current practice [Carte]. -
Watford : Building Research Establishment,, 2007.
97.Torii K. și Kawamura M. , Effects of fly ash and silica fume on the resistance of mortar to sulfuric
acid and sulfate attack [Raport]. - [s.l.] : Cement and Concrete Research, 1994.
98.Tutti K., Corrosion of steel in concrete [Conferință] // CBI-report Fo4. - Stockholm : Swedish Cement
and Concrete Institute, 1982.

99.University of California, Durability of concrete [Raport]. - 2013.
100.Whithing D. și[ alții] , SHRP-C-373 Optimization of Highway Technology. Stratefic Highway

Research Program [Carte]. - Washington D.C. : National Research Council, 1994.
101.Zamfirescu D. și Postelnicu T. , Durabilitatea betonului armat [Carte]. - Bucureşti : Matrix Rom,

2003.
102.Zhang L., De Schryver P. și alții , Chemical and biological technologies for hydrogen sulfide
emission control in sewer systems: A review [Raport]. - [s.l.] : Water research, 2008.
103.Zhang M. H. și Malhotra V. M. Characteristics of a thermally activated alumina-silicate pozzolanic

material and its use in concrete [Carte]. - [s.l.] : Cement Concrete Res. 25, 1995.
104.***BS812-1967 Methods for sampling and testing of mineral aggregates sands and filters [Carte]. -
[s.l.] : British Standards, 1967.
105.***ASTM C 618 Fly-ash and Natural Puzzolans.
106.***ACI Committee 225, “Guide to the Selection and Use of Hydraulic Cements (ACI 225-99),”
American Concrete Institute, Farmington Hills, Mich.
107.***ACI Committee 232, “Use of Fly-ash in Concrete (ACI 232.2R-96),” American Concrete
Institute, Farmington Hills, Mich.
108.***Cementitious Materials for Concrete, ACI Education Bulletin E3-01.2001, American Concrete
Institute.
109.*** NE 012/2-2010 Normativ pentru producereași executarea lucrărilor din beton, beton armat și
beton precomprimat-Partea 2: Executarea lucrărilor din beton.
110.***SR EN 197-1:2002, SR EN 197-1/A1:2004, SR EN 197-1/A3:2007 ciment, Partea 1: Compoziție,

specificații și criterii de conformitate ale cimenturilor uzuale.
111.***SR EN 206-1:2002 Beton. Partea 1: Specificație, performanță, producție și conformitate.
112.***SR 13510:2006 Beton. Partea 1: Specificație, performanță, producție și conformitate. Document

național de aplicare a SR EN 206-1.
113.***SR 3518:2009 Încercări pe betoane. Determinarea rezisten ței la îngheț -dezgheț prin măsurarea
rezistenței la îngheț-dezgheț prin măsurarea variației rezistenței la compresiune și/sau a modulului de
elasticitate dinamic relativ.
114.***SR EN 12350-1:2009 Încercare pe beton proaspăt. Partea 1: Eșantionare.
115.***SR EN 12350-2:2003 Încercare pe beton proaspăt. Partea 2: Încercarea de tasare.
116.***SR EN 12350-3:2003 Încercare pe beton proaspăt. Partea 3: Încercare Vebe.
117.***SR EN 12350-4:2002 Încercare pe beton proaspăt. Partea 4: Grad de compactare.

118.***SR EN 12350-5:2002 Încercare pe beton proaspăt. Partea 5: Încercare cu masa de răspândire.
119.***SR EN 12350-7:2009 Încercare pe beton proaspăt. Partea 7: ținut

Con de aer. Metode prin
presiune.
120.***SR EN 12390-1:2002, SR EN 12390-1:2002/AC:2006 Încercare pe beton întărit. Partea1: Formă,

dimensiuni și alte condiții pentru epruvete și tipare.
121.***SR EN 12390-2:2009 Încercare pe beton întărit. Partea 2: Pregătirea

și păstrarea epruvetelor
pentru încercări de rezistență.
122.***SR EN 12390-3: 2009 Încercare pe beton întărit. Partea 3: Rezisten

ța la compresiune a
epruvetelor.
123.*** SR EN 12390-8:2009 Încercare pe beton întărit. Partea 8: Adâncimea de pătrundere a apei sub
presiune.
124.***http://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagra Marea Neagră [Interactiv] // Wikipedia. - 2015. - 6

Aprilie 2015. - http://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagra.
125.***http://www.hj3.com/blog/2014/03/26/methanex-titan-cooling-tower-repair/ Advanced
Composites for Infrastructure Repair HJ3 [Interactiv]. - 26 Martie 2014. - 4 Martie 2015. -
http://www.hj3.com/blog/2014/03/26/methanex-titan-cooling-tower-repair/.
126.***http://www.museumoflondonprints.com Museum of London [Interactiv]. - 8 Martie 2015. -

http://www.museumoflondonprints.com/image/415835/unknown-cylindrical-concrete-core-sample-from-
the-ronan-point-housing-development-1950-1959.
127.***www.siouxfalls.org Sioux Falls [Interactiv]. - Sioux Falls. - 5 Martie 2015. - www.siouxfalls.org.


Rezumat Teza Beton

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rezumat Teza Beton

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diana UDOR-VEDENIVSCHI (casat.

PLIAN) Rezumatul tezei de doctorat

UNIVERSITATEA TEHNICĂ ,, GHEORGHE ASACHI” IAȘI

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII

ing. UDOR-VEDENIVSCHI DIANA (căsat. PL IAN)

INFLUENȚA COROZIUNII APEI DEDURIZATE CALDE ASUPRA CARACTERISTICILOR BETONULUI Pagina 5

1.1 Aspecte generale

1.2 Motivația cercetării

1.3 Obiectivele tezei de doctorat

1.4 Conținutul tezei de doctorat

Capitolul 2. Actualitatea și importanța temei

2.1 Preocupări privind coroziunea betonului

2.2 Construcții din beton supuse coroziunii de tip I

2.2.1 Turnuri de răcire

2.2.2 Rezervoare din beton

2.2.3 Conducte de beton

Capitolul 3. Structura betonului de ciment

3.2 Materiale componente. Caracteristici

3.2.1.1 Cimentul Portland

3.2.5.1 Adaosuri minerale

3.2.5.2 Adaosuri sintetice

3.3.1 Hidratarea cimentului Portland

3.3.2 Reacțiile chimice de hidratare ale cimentului Portland

3.3.3 Evoluția produșilor de hidratare

3.3.4 Proprietățile mecanice ale produșilor de hidratare

INFLUENȚA COROZIUNII APEI DEDURIZATE CALDE ASUPRA CARACTERISTICILOR BETONULUI Pagina 6

3.4 Structura betonului

Capitolul 4. Coroziunea betonului

4.2 Considerații asupra durabilității construcțiilor

4.2.1 Aprecierea durabilității

4.3 Coroziunea betonului

4.3.1 Aspecte generale

4.3.2 Tipuri de coroziune. Factori. Mecanisme

4.3.2.1 Coroziunea de tip I, denumită și coroziunea prin dizolvare-levigare

4.3.2.2 Coroziunea de tip II, denumită și coroziunea acidă

4.3.2.3 Coroziunea carbonică

4.3.2.4 Coroziunea magneziană

4.3.2.5 Coroziunea generată de sarea de amoniu

4.3.2.6 Coroziunea sulfatică

4.3.2.7 Coroziunea determinată de evaporarea soluțiilor și cristalizarea sărurilor hidratate

4.3.2.8 Coroziunea determinată de reacția alcalo-silice

4.3.2.9 Coroziunea determinată de apa de mare

4.3.2.10 Coroziunea biochimică

Capitolul 5. Program experimental pentru studiul coroziunii prin dizolvare-levigare

5.1 Obiectivul programului experimental

5.2 Metodă de accelerare a coroziunii prin dizolvare-levigare

5.3 Descrierea programului experimental

5.3.1 Materiale utilizate

5.3.2 Etapele de preparare ale betonului

5.3.3 Încercări pe betonul proaspăt

5.3.3.1 Determinarea lucrabilității

5.3.3.2 Determinarea masei volumice a betonului proaspăt

5.3.4 Confecționarea epruvetelor

5.3.5 Descrierea instalației de aburire

5.3.6 Realizarea încercărilor mecanice

INFLUENȚA COROZIUNII APEI DEDURIZATE CALDE ASUPRA CARACTERISTICILOR BETONULUI Pagina 7

5.3.6.1 Determinarea masei volumice aparente a betonului proaspăt

5.3.6.2 Determinarea permeabilității la apă

5.3.6.3 Determinarea rezistenței la compresiune

5.3.7 Date experimentale obținute în urma încercărilor

5.4 Interpretarea datelor din programul experimental

Capitolul 6. Concluzii generale. Contribuții personale. Valorificarea rezultatelor ob ținute în

6.1 Concluzii generale

6.2 Contribuții personale