Scheme, planuri teoretice dezvoltate şi aplicaţii pentru compunerile

argumentative bazate pe texte literare la prima vedere

Clasele V – VIII şi Evaluarea Naţională
Cuprins

1. Argumentarea apartenenţei unui text la genul liric

2. Argumentarea încadrării unui text în specia lirică pastelul
3. Argumentarea apartenenţei unui text la genul epic
4. Argumentarea încadrării unui text în specia epică schiţa
5. Argumentarea încadrării unui text în specia epică fabula
6. Argumentarea încadrării unui text în specia epică basmul
7. Caracterizarea unui personaj
8. Opinia despre mesaj/semnificaţii (genul liric sau genul epic)
9. Explicaţia titlului (genul liric sau genul epic)

1. Argumentarea apartenenţei unui text la genul liric

Schemă pe ciornă

1. Definiţia genului liric.

2. Primul argument / Prima trăsătură: mărcile lexico-gramaticale ale
prezenţei eului liric – exemple din text şi interpretarea acestora.
3. Al doilea argument / A doua trăsătură: figurile de stil şi imaginile artistice
– exemple din text şi interpretarea acestora.
4. Un alt argument / O altă trăsătură: modurile de expunere specifice –
descrierea artistică subiectivă şi/sau monologul confesiv/confesiv adresat
(exemple din text şi interpretarea acestora).
5. Concluzia – se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul, asumând vocea
eului liric, îşi exprimă în mod direct, prin confesiune, fondul reflexiv-afectiv / ideile
şi sentimentele / viziunea asupra lumii, apelând la procedeele expresivităţii artistice şi
imprimând discursului caracter subiectiv.
Textul ... (titlul), de ... (autorul), aparţine genului liric, deoarece se remarcă
trăsături precum: prezenţa eului poetic subiectiv/confesiv/contemplativ, utilizarea
limbajului artistic (figuri de stil, imagini artistice), modurile de expunere specifice
(descrierea artistică subiectivă, monologul confesiv / confesiv adresat), exprimarea
directă a fondului reflexiv-afectiv / a ideilor şi sentimentelor.
O primă caracteristică / un prim argument prin care se ilustrează apartenenţa
acestui text la genul liric constă în prezenţa eului reflexiv/subiectiv/confesiv/
contemplativ, ce se susţine prin mărci lexico-gramaticale, precum: verbe şi forme
pronominale de persoana I (arată confesiunea) sau/şi a II-a (arată adresarea directă),
substantive în vocativ şi verbe la imperativ, care marchează adresarea directă,

1
interjecţii afective (exprimarea sentimentelor) sau de adresare, interogaţii retorice /
poetice şi exclamaţii retorice / poetice.
(aici se dau exemple din text pentru mărci lexico-gramaticale şi se interpretează
pe scurt – ce idee exprimă sau ce sentiment dezvăluie)

O altă trăsătură / un alt argument ce demonstrează că textul dat se încadrează în

genul liric este utilizarea procedeelor expresivităţii artistice, adică a figurilor de stil, a
imaginilor artistice, a simbolurilor şi a elementelor de versificaţie (strofă, rimă, ritm,
măsură). Acestea au rolul de a reda, în mod sugestiv, ideile şi sentimentele/trăirile
interioare ale eului liric sau de a contura aspecte deosebite ale unui cadru natural,
sensibilizând şi impresionând receptorul.
(aici se dau exemple de figuri de stil şi de imagini artistice din text, câteva din
fiecare, şi se interpretează una-două din fiecare categorie)
De asemenea, prezenţa modurilor de expunere specifice, precum descrierea
artistică subiectivă şi monologul confesiv / confesiv adresat, dovedeşte apartenenţa
textului citat la genul liric. Descrierea artistică se ilustrează prin prezenţa tehnicii
picturale, care presupune utilizarea, în conturarea tabloului, a unor elemente vizuale şi
auditive, atât din plan terestru / teluric / chtonian, cât şi din plan cosmic / celest /astral
/ uranian. Astfel, se remarcă grupurile nominale – perechile substantiv-adjectiv,
specifice descrierii, în care adjectivele au valoare stilistică de epitete.
(aici se dau exemple de perechi substantiv-adjectiv, care să contureze elemente
ale cadrului natural din ambele planuri, terestru şi cosmic, şi se explică pe scurt una-
două)
Monologul confesiv / confesiv adresat se susţine prin versurile în care sunt
exprimate direct sentimentele, atitudinile, emoţiile, impresiile poetului, precum ...
(exemplu de vers / versuri din textul dat). Acest vers sugerează / dezvăluie ... (se
menţioneză sentimentele), sentiment / trăire provocat(ă) de ... (se explică pe scurt
versul).
Aşadar, textul ...(titlul), de ... (autorul), aparţine genului liric, fiindcă se regăsesc
trăsături specifice, precum: (se enumeră din nou cele argumentate) prezenţa eului
poetic subiectiv, utilizarea figurilor de stil şi a imaginilor artistice, descrierea şi/sau
monologul confesiv ca moduri de expunere.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa textului următor la genul liric:

Pe drum mergeam alături. A toamnei melodie

Tăcută se lăsase cu seara peste vie;
Prin codrul de rugină, pe pajiştea pustie,
Simţeam acelaşi freamăt în suflete că-nvie.

Era un vaier dulce şi dureros, un cânt

Ce-n inimi se născuse şi-n ele ni s-a frânt.
Apropiaţi deodată şi fără un cuvânt,
Am stat să ne petreacă prin toamnă rece vânt.

2
Cu vocea ta sub ramuri sunând a părăsire,
Mi-ai spus: - Să ne rămână trecutul nălucire,
Când clipa veşniciei mi-o dai cu o privire…
De ce în umbră glasul părea o amintire?

(Ion Pillat, Târziu de toamnă)

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul, asumând vocea
eului liric, îşi exprimă în mod direct, prin confesiune, fondul reflexiv-afectiv,
viziunea asupra lumii, apelând la procedeele expresivităţii artistice şi imprimând
discursului caracter subiectiv.
Textul Târziu de toamnă, de Ion Pillat, aparţine genului liric, deoarece se remarcă
trăsături precum: prezenţa eului poetic subiectiv, utilizarea limbajului artistic (figuri
de stil, imagini artistice), modurile de expunere specifice (descrierea artistică
subiectivă, monologul confesiv), exprimarea directă a ideilor şi sentimentelor.
Un prim argument care arată încadrarea textului dat în genul liric este prezenţa
mărcilor lexico-gramaticale ale eului confesiv, precum: verbe de persoana
I plural (mergeam, simţeam), forme pronominale de persoana I plural (ni, ne), care
sugerează ideea de cuplu şi evidenţiază tema iubirii, accentuând ideea împlinirii
omului prin această experienţă afectivă fundamentală. De asemenea, se remarcă verbe
de persoana a II-a (ai spus, dai), forme pronominale de persoana a II-a (ta), care arată
caracterul adresat al monologului confesiv, eul liric încercând să restabilească relaţia
de comuniune cu fiinţa iubită, dincolo de trecerea timpului, prin intermediul amintirii.
Un alt argument prin care se ilustrează apartenenţa acestui text la genul liric este
utilizarea figurilor de stil şi a imaginilor artistice, pentru conturarea unui cadru natural
şi pentru exprimarea unor idei, emoţii şi sentimente. Dintre figurile de stil se remarcă
inversiunea a toamnei melodie – imagine auditivă, epitetele melodie tăcută, codrul de
rugină, pajiştea pustie – ultimele două fiind imagini vizuale, metafora un cânt ce-n
inimi se născuse – imagine auditivă, oximoronul un vaier dulce şi dureros – imagine
auditivă. Acesta din urmă sugerează farmecul, misterul şi intensitatea sentimentelor
de dragoste care îi unesc pe cei doi, armonia lăuntrică prin iubire, precum şi suferinţa
provocată de presimţirea pierderii acestei clipe frumoase, de înţelegerea efemerităţii
acestei trăiri, supuse inevitabil trecerii ireversibile a timpului.
Aşadar, textul Târziu de toamnă, de Ion Pillat, aparţine genului liric, deoarece
există mărci ale prezenţei eului subiectiv, se folosesc figuri de stil şi imagini artistice,
iar sentimentele sunt exprimate direct, într-un discurs confesiv.

2. Argumentarea încadrării unui text în specia lirică pastelul

Schemă pe ciornă

1. Definiţia pastelului.
2. Primul argument / Prima trăsătură: descrierea – mod fundamental de
expunere; precizarea obiectului descrierii, încadrat spaţial şi temporal,
planurile terestru şi, respectiv, cosmic – exemple de elemente surprinse,
perechile substantiv-adjectiv – exemple şi interpretarea acestora.

3
 3. Al doilea argument / A doua trăsătură: utilizarea procedeelor artistice –
exemple de figuri de stil şi imagini artistice şi interpretarea acestora, cu accent
pe aspectele deosebite ale tabloului.
4. Un alt argument / O altă trăsătură: prezenţa eului contemplativ, susţinută prin
mărci lexico-gramaticale – exemple de mărci şi interpretarea acestora;
exprimarea directă a emoţiilor şi impresiilor eului poetic în faţa peisajului
descris – exemple de structuri / versuri şi prezentarea sentimentelor transmise.
5. Concluzia – se reiau argumentele expuse.

Plan teoretic dezvoltat

Pastelul este specia genului liric în care se descrie un peisaj, cu ajutorul

procedeelor expresivităţii artistice, prin prisma subiectivităţii eului contemplativ, care îşi
exprimă direct emoţiile şi impresiile faţă de tabloul surprins.
Textul / Fragmentul citat din textul ... (titlul), de ... (autorul), este o poezie lirică
descriptivă, în care se regăsesc trăsăturile pastelului.
Un prim argument prin care se ilustrează încadrarea textului dat în specia pastel
este utilizarea descrierii ca mod fundamental de expunere, în conturarea unui tablou de ...
(anotimpul), într-un peisaj de (munte, deal, câmpie), la (răsărit, apus, dimineaţa, seara –
timpul descrierii, în cadru diurn / nocturn). Astfel, tabloul se structurează pe cele două
planuri – teluric/terestru şi celest/cosmic, fiind prezentate aspecte deosebite ale naturii.
De exemplu, în plan terestru sunt surprinse elemente ale tabloului precum (ex: florile,
izvorul etc.), iar în plan cosmic, atenţia eului contemplativ este reţinută de (ex: lună,
stele, nori etc.). Aceste aspecte se evidenţiază, la nivel morfologic, cu ajutorul grupurilor
nominale, specifice descrierii, adică al perechilor substantiv-adjectiv, acestea din urmă
având valoare stilistică de epitete, precum: (exemple de perechi substantiv-adjectiv şi
interpretarea a două dintre ele).
Un alt argument prin care se susţine faptul că textul este un pastel constă în
utilizarea procedeelor expresivităţii artistice, în conturarea peisajului de (anotimpul),
adică a figurilor de stil, a imaginilor artistice şi a elementelor de versificaţie, al căror rol
este de a transmite sugestiv ideile şi sentimentele eului liric contemplativ. Astfel, se
remarcă, dintre figurile de stil, ... (se dau exemple din text pentru diferite figuri de stil,
urmând a fi interpretate două dintre ele). Epitetul ... sugerează ... (se prezintă emoţia,
sentimentul, impresia şi/sau aspectul deosebit al tabloului). Personificarea ... exprimă ...
(aceleaşi explicaţii). Dintre imaginile artistice, se evidenţiază cele vizuale (exemple din
text), auditive (exemple), olfactive (exemple), motrice/de mişcare (exemple). Imaginea
vizuală ... surprinde ... (se prezintă aspectul deosebit al tabloului şi emoţia generată de
acesta). Imaginea auditivă ... sugerează ...(aceleaşi explicaţii).
O altă trăsătură a pastelului, identificată în textul dat, este prezenţa eului liric
contemplativ, susţinută de anumite mărci lexico-gramaticale, precum ... (exemple din text
pentru următoarele) verbe şi forme pronominale de persona I (arată confesiunea) sau/şi a
II-a (arată adresarea directă), substantive în vocativ şi/sau verbe la imperativ care
marchează adresarea directă, interjecţii afective (exprimarea sentimentelor), interjecţii de
adresare, interogaţii retorice/poetice şi exclamaţii retorice/poetice.
(aici se dau exemple din text pentru mărci şi se interpretează pe scurt – ce idee
exprimă sau ce sentiment dezvăluie)

4
 De asemenea, eul contemplativ îşi exprimă în mod direct emoţiile şi impresiile în
faţa tabloului conturat, ca de exemplu în structura/versul ...(exemplu de structură/vers din
text) care sugerează / evidenţiază ... (se prezintă emoţii, sentimente, impresii).
Aşadar, textul ... (titlul), de ... (autorul), este un pastel şi aparţine genului liric,
deoarece se descrie un peisaj, faţă de care eul contemplativ îşi dezvăluie emoţiile şi
impresiile, apelând la procedeele artistice.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa textului următor la specia lirică pastelul:

S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,

S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.

Lumina e mai caldă şi-n inimă pătrunde;

Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute şopotind,
Şi mugurii pe creangă se văd îmbobocind.

O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde!

În câmpul veşted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,
Şi sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.

Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,

Un gândăcel, un flutur, un clopoţel în floare,
După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit,
Aprind un soare dulce în sufletul uimit!

(Vasile Alecsandri, Sfârşitul iernei)

Pastelul este specia genului liric în care se descrie un peisaj, cu ajutorul

procedeelor expresivităţii artistice, prin prisma subiectivităţii eului contemplativ, care îşi
exprimă direct emoţiile şi impresiile faţă de tabloul surprins. Textul Sfârşitul iernei, de
Vasile Alecsandri, este o poezie lirică descriptivă, în care se regăsesc trăsăturile
pastelului.
Un prim argument care arată încadrarea textului dat în specia pastel este prezenţa
eului contemplativ, care îşi exprimă direct emoţiile şi sentimentele, ceea ce se susţine
prin interjecţia afectivă O!, interjecţia de adresare din exclamaţia poetică iată-un flutur ce
prin văzduh se perde!. De asemenea, referirea la fiinţa umană se face şi prin termenii
inimă şi suflet, iar toate acestea sugerează uimirea şi încântarea poetului în faţa tabloului
naturii renăscute, deoarece odată cu venirea primăverii şi eul liric se simte eliberat şi
regenerat sufleteşte, plin de optimism şi speranţă, vitalitate şi entuziasm, asemenea
fluturelui care se înalţă spre cosmic.
Un alt argument ce ilustrează apartenenţa poeziei la specia pastel este utilizarea
descrierii ca mod fundamental de expunere, ceea ce se remarcă prin numeroasele imagini
vizuale şi auditive, cu ajutorul cărora se conturează tabloul începutului de primăvară, ca

5
de exemplu: zăpada albă, cărări uscate, umedul pământ – vizuale, Pâraiele umflate
curg iute şopotind – auditivă. Imaginea vizuală Aprind un soare dulce în sufletul uimit!
conţine un epitet atribuit astrului zilei şi o metaforă a renaşterii spirituale a fiinţei umane,
prin revărsarea luminii solare din plan cosmic, în plan teluric, în interiorul sufletesc.
Enumeraţia Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,/Un gândăcel, un flutur, un clopoţel
în floare reprezintă o imagine vizuală, cromatică (verde) şi tactilă (-ncălzitoare) şi
evidenţiază elemente ale peisajului de primăvară, care sugerează începutul unui nou ciclu
vital al naturii, renaşterea, precum şi splendoarea tabloului scăldat în lumina soarelui.
Aşadar, poezia Sfârşitul iernei, de Vasile Alecsandri, este un pastel, deoarece eul
contemplativ îşi exprimă direct emoţiile şi sentimentele în faţa peisajului conturat, modul
de expunere fundamental fiind descrierea, susţinută de figuri de stil şi imagini artistice.

3. Argumentarea apartenenţei unui text la genul epic

Schemă pe ciornă

1. Definiţia genului epic.

2. Primul argument / Prima trăsătură: acţiunea derulată pe momentele
subiectului – identificarea momentului/momentelor subiectului
prezent(e) în text.
3. Al doilea argument / A doua trăsătură: personajele implicate în
acţiune/care participă la întâmplări – identificare, clasificare şi
prezentarea unor trăsături de caracter, exemplificate pe text şi
comentate.
4. Un alt argument / O altă trăsătură: utilizarea modului de expunere
specific – naraţiunea, eventual îmbinată cu dialogul, care se realizează
la persoana a III-a (perspectivă obiectivă) sau la persoana I
(perspectivă subiectivă).
5. Concluzia – se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul îşi exprimă
în mod indirect ideile şi sentimentele, viziunea sa despre lume, prin intermediul
personajelor, al acţiunii şi al vocii naratorului, care povesteşte evenimentele.
Textul ... (titlul), de ... (autorul), aparţine genului epic, deoarece se
regăsesc anumite trăsături, precum: acţiunea care constă într-o serie de întâmplări relatate
într-o anumită ordine temporală, respectând succesiunea momentelor subiectului,
personajele implicate în acţiune şi antrenate în conflicte, prezenţa naratorului, utilizarea
modurilor de expunere specifice (naraţiunea – perspectivă obiectivă, relatare la persoana
a III-a sau perspectivă subiectivă, relatare la persoana I, îmbinată cu secvenţe de dialog
şi, eventual, pasaje descriptive).

6
 Un prim argument care arată apartenenţa textului dat la genul epic este
acţiunea desfăşurată pe momentele subiectului, existenţa firului epic. În acest text se
remarcă, dintre momentele subiectului, expoziţiunea (se precizează coordonatele spaţiale
şi temporale ale acţiunii şi se prezintă personajele)/intriga (se regăsesşte cauza care
declanşează conflictul/evenimentele) /o secvenţă din desfăşurarea acţiunii (aceste
întâmplări sunt urmarea unei cauze)/punctul culminant (se regăseşte cel mai tensionat,
încordat moment din desfăşurarea acţiunii)/deznodământul (conflictul se rezolvă). (se
alege ceea ce corespunde textului dat şi se menţionează motivele pentru care se
recunoaşte un anumit moment al subiectului, apoi se prezintă pe scurt evenimentele).
Un alt argument prin care se ilustrează încadrarea textului citat în genul
epic este prezenţa personajelor implicate în acţiune şi între care se stabilesc diferite
relaţii. (se enumeră personajele din text, clasificate conform criteriilor cunoscute:
principale/secundare/episodice/figurante, pozitive/negative, individuale/colective,
rotunde sau dinamice, care evoluează, respectiv plate sau statice, tipice, care nu îşi
schimbă comportamentul şi modul de gândire; apoi se caracterizează pe scurt personajele
ce apar în fragment, prin identificarea unor trăsături şi exemplificarea acestora cu
trimitere la text şi comentarea lor, cu menţionarea mijloacelor de caracterizare).
De asemenea, utilizarea unor moduri de expunere specifice epicului
dovedeşte apartenenţa textului la acest gen literar.
a) Astfel, se remarcă naraţiunea obiectivă, realizată la persoana a III-a, din
perspectiva unui narator neimplicat, detaşat, impersonal, care este omniscient şi
omniprezent, deoarece ştie totul despre personaje şi evenimente şi se află în toate
planurile narative. Mărci ale prezenţei naratorului obiectiv sunt verbele şi formele
pronominale de persoana a III-a sg şi pl, precum...(exemple din text) sau
b) Astfel, se remarcă naraţiunea subiectivă, realizată la persoana I, din
perspectiva unui narator implicat, care se suprapune pe instanţa personajului principal,
participând la evenimente şi exprimând un punct de vedere personal asupra acestora,
mărturisind şi propriile atitudini, impresii, trăiri provocate de anumite evenimente. Mărci
ale prezenţei naratorului subiectiv sunt verbele şi formele pronominale de persoana I sg şi
pl care arată implicarea directă în faptele relatate, precum:... (exemple din text).
Se remarcă, în afară de naraţiune, prezenţa dialogului, care are mai multe
funcţii: actualizează acţiunea, astfel încât receptorul are impresia participării directe la
derularea evenimentelor, conferă caracter scenic naraţiunii, este un mijloc de
caracterizare a personajelor prin limbaj, accelerează ritmul desfăşurării evenimentelor.
(se menţionează ce personaje participă la dialog şi ce trăsături ale acestora se evidenţiază
prin dialog). Descrierea creează cadrul desfăşurării întâmplărilor (stabileşte cronotopul) şi
conturează o anumită atmosferă generală a acţiunii, respectiv se constituie în secvenţe de
portret pentru anumite personaje (se menţionează, prin exemplificare pe text, ce aspecte
ale cadrului natural sunt surprinse şi, dacă sunt portrete, ce trăsături ale personajelor sunt
ilustrate).
Aşadar, textul ... (titlul), de ... (autorul), aparţine genului epic, deoarece se
remarcă anumite trăsături, precum acţiunea, personajele, naratorul şi modurile de
expunere specifice.

7
 Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa fragmentului următor la genul epic:

Când Tudor intră în satul strămoşilor lui, la Şoimăreşti, parcă i se luă un văl de pe
frunte (...) Acum vântul dimineţii îl deştepta încet, încet. Îl deşteptau şi amintirile vechi.
- Fraţilor, zise el cuprinzând mâinile tovarăşilor lui, acesta-i satul meu!
- E un sat ca oricare altul... îi răspunse Cantemir.
- Se poate, dar acesta-i al meu şi nu l-am văzut de douăzeci de ani. (...)
Satul cu casele mari acoperite cu stuh, case curate, răzăşeşti, se întinde într-o
vâlcică, sub poală de pădure. Apa Răutului curgea pe vale, subţire şi limpede, scăzută
de secetele verii. Nuci mari se ridicau din vii şi un grangure cânta în pacea satului, în
lumina dimineţii. Era o zi de duminică şi toaca începu să sune în clopotniţa bisericii
albe c-o duruire melodioasă. Şoimaru se opri, îşi decoperi capul cu plete scurte, creţe,
şi-şi făcu încet cruce.
- De învăţătura aceasta veche a bunicului uitasem... zise el încet.
Apoi descălecă, şi prietenii punând şi ei piciorul pe pământ, porniră tustrei pe
cărarea din marginea drumului, lăsând slujitorilor frâiele. (...)Când apucară pe poteca
bisericii, unul dintre răzeşi, om cărunt cu obrazul brăzdat, se abătu spre ei şi le pofti
ziua-bună. Apoi grăi:
- Domnilor, să nu vă fie cu bănat. Eu sunt vataman în sat aicea. V-aş întreba pe cine
căutaţi...
Şoimaru stătu în loc zâmbind. Apoi zise către vataman:
- Ai să înţelegi îndată ce caut în sat la dumneavoastră, când ţi-oi spune cum mă
cheamă... Dumnealor sunt numai prieteni ai mei...
- Dar dumneata cine eşti?
- Pe mine mă cheamă Tudor Şoimaru! zise oşteanul privind în juru-i.
Îndată se stârni zarvă între răzeşi; oamenii se apropiară cu murmur. (...)
- Sunt Tudor, feciorul lui Ionaşcu...răspunse mişcat Şoimaru; dintre toţi pribegii, eu
singur mă întorc înapoi.
Deodată glasurile răzeşilor, a tuturor neamurilor lui se ridicară şi braţe multe se
întinseră spre el ca să-l îmbrăţişeze. Deodată oşteanul îşi simţi pieptul înfierbântat de o
căldură necunoscută.
(Mihail Sadoveanu, Neamul Şoimăreştilor – fragment de roman)

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul îşi exprimă
în mod indirect ideile şi sentimentele, viziunea sa despre lume, prin intermediul
personajelor, al acţiunii şi al vocii naratorului, care povesteşte evenimentele.
Fragmentul citat din romanul Neamul Şoimăreştilor, de Mihail Sadoveanu,
aparţine genului epic, deoarece se identifică trăsături specifice, precum: acţiunea
desfăşurată pe momentele subiectului, personajele care participă la întâmplări, naratorul
care povesteşte evenimentele şi modurile de expunere specifice.
Un prim argument care arată încadrarea textului dat în genul epic este
existenţa firului epic, a acţiunii desfăşurate pe momentele subiectului. În fragmentul citat
se remarcă o secvenţă care poate fi considerată punctul culminant, deoarece momentul
este tensionat, fiind vorba despre întoarcerea în satul natal a lui Tudor Şoimaru şi
regăsirea emoţionantă a rudelor, care l-au primit cu afecţiune deosebită.
Un alt argument care ilustrează aprtenenţa fragmentului la genul epic este
prezenţa personajelor implicate în acţiune şi între care se stabilesc diferite relaţii.

8
Personajul principal este oşteanul Tudor Şoimaru, personaj pozitiv, definit la nivel moral
prin trăsături precum: sensibilitatea faţă de tradiţie (îşi face cruce, amintindu-şi de
învăţăturile bunicului său), afecţiunea pentru familie şi ceilalţi săteni (este cuprins de
emoţie la vederea vechilor cunoştinţe), ataşamentul deosebit faţă de locurile natale, unde
îşi regăseşte rădăcinile spirituale (îi spune prietenului său că satul în care urmează să intre
are o valoare afectivă aparte fiindcă este locul unde şi-a petrecut copilăria)
Aceste trăsături ale personajului se evidenţiază prin mijloace directe de
caracterizare, din perspectiva naratorului, care observă tensiunea interioară a personajului
la revederea sătenilor, precum şi prin mijloace indirecte, prin fapte, gesturi, limbaj,
atitudine, relaţia cu celelalte personaje şi mediul social
De asemenea, utilizarea naraţiunii ca mod fundamental de expunere arată
încadrarea fragmentului în genul epic, relatarea se face la persoana a III-a, din
perspectiva obiectivă a unui narator neimplicat în evenimente, omniscient şi omniprezent.
Se remarcă şi secvenţe de dialog, precum cea între Şoimaru şi prietenul său, Cantemir,
respectiv cea între Şoimaru şi vatamanul din sat. Dialogul dinamizează derularea
întâmplărilor şi contribuie la caracterizarea personajelor prin limbaj, ca de exemplu în
cazul lui Tudor, fiindu-i evidenţiate emoţia, sensibilitatea şi afecţiunea faţă de săteni la
revederea locurilor natale.
Există şi pasaje descriptive, precum cel în care se conturează imaginea
satului privit din depărtare, în lumina dimineţii, în apropierea unui râu. Rolul descrierii
este de a contura cadrul evenimentelor, dar şi de a contura o atmosferă care sugerează
nostalgia personajului principal, care îşi aminteşte cu bucurie, dar şi cu tristeţe de trecutul
său.
Aşadar, fragmentul citat din romanul Neamul Şoimăreştilor, de Mihail
Sadoveanu, aparţine genului epic, deoarece există acţiune, personaje şi moduri de
expunere specifice.

4. Argumentarea încadrării unui text în specia epică schiţa

Schemă pe ciornă

1. Definiţia schiţei.
2. Primul argument: unitatea de loc, timp şi acţiune – exemple din text,
identificarea momentelor subiectului.
3. Al doilea argument: personajele tipice, reprezentând categorii umane –
trăsăturile dominante, exemplificate şi comentate pe text.
4. Un alt argument: modurile de expunere – naraţiunea şi dialogul.
5. Un alt argument: modalităţile de realizare a comicului – exemplificate şi
comentate pe text.
6. Concluzia: se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Schiţa este o operă epică în proză, de mici dimensiuni, în care se prezintă un

singur episod semnificativ din viaţa câtorva personaje, episod relevant pentru
caracterizarea acestora din perspectivă morală.
Trăsăturile schiţei, pe care le putem identifica în textul... (titlul), de ... (autorul),
sunt următoarele: unitatea de loc (acţiunea se petrece într-un singur loc), de timp
(acţiunea durează cel mult o zi) şi de acţiune (se prezintă un singur eveniment
9
semnificativ), numărul restrâns al personajelor, personajele plate/statice, care nu
evoluează (nu îşi modifică modul de gândire şi nici comportamentul), fiind reprezentative
pentru anumite categorii umane, datorită faptului că sunt construite pe baza unei trăsături
morale dominante (personaje tipice), modurile de expunere specifice (naraţiunea şi
dialogul).
O primă caracteristică prin care se ilustrează apartenenţa texului dat la specia
schiţă este unitatea de loc, de timp şi de acţiune. Astfel, în acest fragment este prezentat
(se menţionează evenimentul, de exemplu vizita naratorului la familia Popescu, în schiţa
Vizită..., de I. L. Caragiale, sau călătoria cu trenul spre Bucureşti, în schiţa D-l Goe..., de
I. L. Caragiale), acţiunea având loc în (se precizează spaţiul, de exemplu casa familiei
Popescu sau compartimentul de tren), în (se precizează timpul, de exemplu în ziua de Sf.
Ioan, respectiv la aniversarea băiatului familiei).
În acest text se remarcă, dintre momentele subiectului, expoziţiunea (se
precizează coordonatele spaţiale şi temporale ale acţiunii şi se prezintă
personajele)/intriga (se regăseşte cauza care declanşează conflictul/evenimentele) /o
secvenţă din desfăşurarea acţiunii (aceste întâmplări sunt urmarea unei cauze)/punctul
culminant (se regăseşte cel mai tensionat, încordat moment din desfăşurarea
acţiunii)/deznodământul (conflictul se rezolvă); (se alege ceea ce corespunde textului dat
şi se menţionează motivele pentru care se recunoaşte un anumit moment al subiectului,
apoi se prezintă pe scurt evenimentele).
O altă trăsătură prin care se evidenţiază faptul că textul dat face parte dintr-o
schiţă este prezenţa personajelor în număr restrâns, personaje care nu îşi schimbă
comportamentul şi modul de gândire pe parcursul întâmplărilor, construite prin
accentuarea unei trăsături morale datorită căreia personajele devin tipuri, reprezentând
categorii umane. Astfel, personajul ... (se numeşte un personaj) este principal, deoarece în
jurul său se structurează întreaga acţiune, întruchipează tipul (de exemplu tipul copilului
obraznic şi needucat), trăsăturile sale fundamentale fiind ... (se numesc trăsăturile), care
se evidenţiază atât în mod direct, cât şi indirect (se exemplifică o modalitate de
caracterizare directă sau indirectă); (se prezintă pe scurt personajele fragmentului dat,
menţionând tipurile pe care le reprezintă şi trăsăturile lor, susţinute cu exemple din text
comentate).
Un alt aspect care arată că textul citat aparţine unei schiţe este utilizarea
modurilor de expunere specifice, naraţiunea obiectivă, realizată la persoana a III-a, din
perspectiva unui narator neimplicat afectiv în evenimentele relatate (care participă la
acţiune, fiind musafir în casa familiei Popescu de exemplu), detaşat de întâmplări,
impersonal, ironic, critic, având intenţie moralizatoare. Naraţiunea este utilizată pentru
prezentarea faptelor şi întâmplărilor în care sunt implicate personajele, având în schiţă un
ritm deosebit de alert, asigurat de numeroasele verbe dinamice (se dau exemple din text).
Dialogul are un rol important în accelerarea ritmului narativ, asigură caracterul scenic al
întâmplărilor, conferă cititorului impresia de participare directă la evenimente şi
contribuie la caracterizarea personajelor prin limbaj (exemplu din fragment de secvenţă
dialogată, din care să reiasă anumite trăsături ale interlocutorilor).
De asemenea, se pot identifica şi modalităţile de realizare a comicului: comicul de
situaţie, de limbaj, de intenţie, de caracter, de moravuri, de nume. De exemplu, o situaţie
comică este aceea în care ...(se prezintă situaţia din text şi se comentează efectul comic).
Aşadar, fragmentul citat din opera ... (titlul), de ... (autorul), face parte dintr-o
schiţă, deoarece există unitate de loc, de timp şi de acţiune, personajele puţine la număr
sunt tipuri umane, modurile de expunere specifice sunt naraţiunea şi dialogul şi se pot
identifica modalităţile de realizare a comicului.

10
 Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa fragmentului următor la specia epică schiţa:

M-am dus de Sf. Ion să fac o vizită doamnei Maria Popescu, o veche prietenă, ca
s-o felicit pentru onomastica unicului său fiu, Ionel Popescu, un copilaş foarte drăguţ de
vreo opt anişori. N-am voit să merg cu mâna goală şi i-am dus băieţelului o minge foarte
mare de cauciuc şi foarte elastică. Atenţiunea mea a făcut mare plăcere amicei mele şi
mai ales copilului, pe care l-am găsit îmbrăcat ca maior de roşiori în uniformă de mare
ţinută. După formalităţile de rigoare, am început să convorbim despre vreme, despre
sorţii agriculturii — d. Popescu tatăl este mare agricultor — despre criză ş.cl. Am
observat doamnei Popescu că în anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la
petreceri... Doamna mi-a răspuns că de la o vreme i se urăşte chiar unei femei cu
petrecerile, mai ales când are copii.

— Să-ţi spun drept, cât era Ionel mititel, mai mergea; acu, de când s-a făcut băiat mare,
trebuie să mă ocup eu de el; trebuie să-i fac educaţia. Şi nu ştiţi dv. bărbaţii cât timp îi ia
unei femei educaţia unui copil, mai ales când mama nu vrea să-l lase fără educaţie!

Pe când doamna Popescu-mi expune părerile ei sănătoase în privinţa educaţiei copiilor,

auzim dintr-o odaie de alături o voce răguşită de femeie bătrână:

— Uite, coniţă, Ionel nu s-astâmpără!

— Ionel! strigă madam Popescu; Ionel! vin' la mama!

Apoi, cătră mine încet:

— Nu ştii ce ştrengar se face... şi deştept... Dar vocea de dincolo adaogă:

— Coniţă ! uite Ionel! vrea să-mi răstoarne maşina !... Astâmpără-te, că te arzi!

— Ionel! strigă iar madam Popescu; Ionel ! vin' la mama!

— Sări, coniţă! varsă spirtul! s-aprinde!

— Ionel! strigă iar mama, şi se scoală repede să meargă după el. Dar pe când vrea să
iasă pe uşe, apare micul maior de roşiori cu sabia scoasă şi-i opreşte trecerea, luând o
poză foarte marţială. Mama ia pe maiorul în braţe şi-l sărută...

— Nu ţi-am spus să nu te mai apropii de maşină când face cafea, că dacă te-aprinzi,
moare mama? Vrei să moară mama?

(Ion Luca Caragiale, Vizită…)

11
 Schiţa este o operă epică în proză, de mici dimensiuni, în care se prezintă un
singur episod semnificativ din viaţa câtorva personaje, episod relevant pentru
caracterizarea acestora din perspectivă morală.
Trăsăturile schiţei, pe care le putem identifica în textul Vizită..., de Ion Luca
Caragiale, sunt următoarele: unitatea de loc, de timp şi de acţiune, numărul restrâns al
personajelor, personajele plate/statice, care nu evoluează, fiind reprezentative pentru
anumite categorii umane, datorită faptului că sunt construite pe baza unei trăsături morale
dominante (personaje tipice), modurile de expunere specifice (naraţiunea şi dialogul),
modalităţile de realizare a comicului.
Un prim argument este dat de faptul că acţiunea se petrece într-un singur loc,
anume casa familiei Popescu, întâmplările durează cel mult o zi, în acest caz fiind vorba
doar de câteva ore, şi se prezintă un singur episod semnificativ, vizita naratorului la
doamna Popescu, la onomastica fiului acesteia, Ionel. Acţiunea se petrece în ritm alert,
respectând ordinea momentelor subiectului, iar expoziţiunea şi intriga se suprapun,
deoarece întâmplările sunt concentrate. Astfel, încă din primul paragraf naratorul ne oferă
datele expoziţiunii: reperul temporal – de Sf. Ion, reperul spaţial – acasă la doamna
Popescu, personajele – principal, Ionel, respectiv secundare – doamna Maria Popescu,
prietenă a naratorului şi naratorul, musafir. De asemenea, în primul paragraf, alături de
datele expoziţiunii, se evidenţiază şi intriga textului, anume vizita.
Un alt argument pentru a arăta că fragmentul dat face parte dintr-o schiţă este
prezenţa în număr restrâns a personajelor, care sunt tipice, reprezentând categorii general-
umane, având o trăsătură morală dominantă, pe care naratorul o critică, dezvăluindu-şi
intenţia moralizatoare. Ionel Popescu este tipul copilului obraznic şi needucat, neglijat de
familie, în ciuda aparenţelor. Copilul este agitat permanent, se joacă violent şi zgomotos
în locuri nepotrivite precum bucătăria, cu personaje de la care nu are ce învăţa, precum
slujnica, îi lipsesc modelul şi autoritatea paternă, tatăl fiind mereu plecat pentru afaceri.
Ionel nu ţine cont de prezenţa musafirului şi îşi urmează activităţile obişnuite, care nu
sunt deloc educative, nu îi stimulează nici inteligenţa, nici sensibilitatea (se joacă în
bucătărie, incomodând servitoarea, riscând să provoace un accident cu maşina de făcut
cafea).
Deşi mama sa afirmă că a dedicat tot timpul personal educaţiei băiatului, în
realitate, se deduce faptul că nu s-a ocupat de acesta în primii şapte ani de viaţă, adică
tocmai atunci când ar fi fost necesar pentru a-i fixa copilului anumite repere
comportamentale, după reguli şi principii clare. De aceea, doamna Popescu reprezintă
tipul snobului, fiind construită pe baza constrastului dintre aparenţă şi esenţă, contrast cu
efect comic: deşi se vrea o doamnă rafinată, din înalta societate, care frecventează spaţii
culturale precum teatrul, în realitate personajul se dovedeşte lipsit de educaţia elementară
(permite lui Ionel să deranjeze musafirul şi consideră aceasta o manifestare a inteligenţei
precoce a băiatului), interesat exclusiv de aparenţe (îl îmbracă pompos pe Ionel, în
costum de maior), pentru a arăta apartenenţa la o clasă socială superioară şi pretinsa grijă
faţă de copil.
De asemenea, se pot identifica şi modalităţi de realizare a comicului, precum cel
de situaţie (joaca lui Ionel), de limbaj (mama apelează la şantajul sentimental în relaţia cu
Ionel: Nu ţi-am spus să nu te mai apropii de maşină când face cafea, că dacă te-aprinzi,
moare mama? Vrei să moară mama?), comicul de moravuri, rezultat din contrastul între
aparenţă şi esenţă (în cazul doamnei Popescu) etc.
Aşadar, fragmentul citat din opera Vizită…, de Ion Luca Caragiale, face parte
dintr-o schiţă, deoarece există unitate de loc, timp şi acţiune, expoziţiunea şi intriga se
suprapun, personajele sunt puţine şi reprezintă tipuri umane, se regăseşte comicul.

12
 5. Argumentarea încadrării unui text în specia epică fabula

Schemă pe ciornă

1. Definiţia fabulei.
2. Primul argument: structura compoziţională – cele două secvenţe: întâmplarea
şi morala; prezentarea întâmplării şi comentarea moralei.
3. Al doilea argument: personajele întruchipând tipuri umane, având câte o
trăsătură morală dominantă şi fiind construite prin alegorie şi personificare –
identificarea tipurilor, a trăsăturilor, exemplificate şi comentate pe text.
4. Concluzia: se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Fabula este o operă epică în versuri / proză, în care sunt satirizate defecte
omeneşti, prin prisma personajelor ce poartă măşti animaliere, construite prin procedeul
alegoriei şi al personificării, personaje care întruchipează categorii umane şi care
participă la o întâmplare semnificativă, din care se desprinde o morală.
Un prim argument care ilustrează apartenenţa textului ... (titlul), de ... (autorul), la
specia fabulă este faptul că se pot identifica, la nivelul structurii compoziţionale, cele
două părţi/secvenţe specifice, întâmplarea şi morala. Acţiunea este concentrată şi are un
ritm alert, iar întâmplarea prezintă ... (ideea principală a fabulei); se adaugă rezumatul
întâmplării. Cea de a doua secvenţă a textului, de regulă mai restrânsă decât întâmplarea
şi delimitată grafic aceasta, conţine morala fabulei, adică învăţătura sau lecţia de viaţă
care se poate desprinde din întâmplarea cu personaje animaliere. Astfel, morala se referă
în acest caz la ideea că ... (se comentează ideile desprinse din morală, menţionându-se
atitudinea critică, ironică a naratorului).
Un alt argument prin care se susţine încadrarea textului dat în specia fabulă este
prezenţa personajelor construite prin procedeul alegoriei animaliere şi al personificării,
personaje care întruchipează anumite categorii umane şi se definesc printr-o trăsătură
morală dominantă, satirizată de către narator, fiindcă este un defect omenesc. Personajele
acestei fabule sunt ... (se numesc personajele şi se clasifică) reprezentând omul ...
(exemplu: rău şi viclean, demagog, ipocrit, tiran, naiv, parvenit etc.); (aici se detaliază
prezentarea personajelor, prin comentarea aspectelor semnificative din text care ilustrează
caracterul fiecăruia, cu precizarea mijloacelor de caracterizare).
Aşadar, textul ... (titlul), de ... (autorul), este o fabulă, deoarece se remarcă, la
nivel compoziţional, cele două părţi/secvenţe specifice, întâmplarea şi morala, respectiv
se regăsesc personajele animaliere, care întruchipează categorii umane definite
caracterologic printr-o trăsătură morală dominantă, satirizată de către narator cu scopul de
a fi corectată, fiindcă este un defect uman.

13
 Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa textului următor la specia epică fabula:

Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,

Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."

Aceasta între noi adesea o vedem,

Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

(Grigore Alexandrescu, Câinele şi căţelul)

14
 Fabula este o operă epică în versuri/proză, în care sunt satirizate defecte omeneşti,
prin prisma personajelor ce poartă măşti animaliere, construite prin procedeul alegoriei şi
al personificării, personaje care întruchipează categorii umane şi care participă la o
întâmplare semnificativă, din care se desprinde o morală.
Un prim argument care arată că textul Câinele şi căţelul, de Grigore
Alexandrescu, este o fabulă, constă în prezenţa celor două secvenţe inegale la nivelul
structurii compoziţionale, anume întâmplarea cu personaje animaliere şi morala.
Întâmplarea se derulează în ritm alert, este concentrată şi se pot identifica momentele
subiectului: mai întâi se regăseşte intriga, adică monologul dulăului Samson, adresat
boului, pe tema egalităţii între membrii unei societăţi democratice, în care originea şi
rangul nu sunt criterii de apreciere a unui individ; apoi se regăsesc datele expoziţiunii –
prezentarea personajelor: câinele Samson, un dulău de curte, boul, care rămâne pasiv,
respectiv căţelul Samurache; lipsesc reperele spaţiale şi temporale, fiindcă situaţia
prezentată este tipică, iar intenţia naratorului este de a generaliza. Desfăşurarea acţiunii
constă în intervenţia prietenoasă a lui Samurache, convins de discursul lui Samson, iar
punctul culminant este dat de reacţia violentă a dulăului, care îl ameninţă pe căţel,
arătându-i inferioritatea în care se află. Deznodământul fabulei se subînţelege, fiind
înlocuit prin morală, adică lecţia de viaţă, învăţătura care se poate desprinde din
întâmplarea prezentată. Aici morala dezvăluie atitudinea critică a naratorului faţă de
anumite defecte morale, precum ipocrizia, demagogia, ilustrate prin faptul că Samson
face promisiuni mincinoase, disimulând, mimând umilinţa, modestia şi respingând
aroganţa, superioritatea dată de originea nobilă sau de rangul social: Aceasta între noi
adesea o vedem,/Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
Un alt argument este prezenţa personajelor construite prin alegoria animalieră şi
personificare, personaje tipice, reprezentând categorii umane şi având o trăsătură morală
dominantă, criticată pentru că este un defect. Dulăul Samson este tipul omului ipocrit, al
demagogului (Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place),
care convinge prin discurs abil construit, manipulând pe cei slabi, naivi, precum
Samurache, pentru a-şi împlini interesul personal, adică parvenirea, ascensiunea în
ierarhia socială – el doreşte să fie egal cu cei care îi sunt superiori ca forţă, inteligenţă,
origine (Adevărat vorbeam,/Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,/Că voi egalitate,
/dar nu pentru căţei).Căţelul Samurache întruchipează omul naiv, cu o inteligenţă redusă,
uşor de indus în eroare de promisiunile false şi de vorbele frumoase, păcălit de aparenţe,
incapabil să vadă esenţa lucrurilor. De aceea, el crede că Samson vrea să îi fie apropiat şi
prieten şi se arată uimit de reacţia violentă, grosolană, agresivă a acestuia, atunci când îi
numeşte fraţii mei.
Aşadar, textul Câinele şi căţelul, de Grigore Alexandrescu, este o fabulă,
deoarece la nivelul structurii compoziţionale se identifică întâmplarea şi morala, iar
personajele sunt construite prin alegoria animalieră şi personificare, reprezentând tipuri
umane.

15
 6. Argumentarea încadrării unui text în specia epică basmul

Schemă pe ciornă

1. Definiţia basmului.
2. Primul argument: conflictul dintre bine şi rău; personajele înzestrate cu puteri
supranaturale, care participă la întâmplări fabuloase/miraculoase – exemplificate
pe text şi comentate prin trimitere la elemente semnificative din fragment.
3. Al doilea argument: tiparul narativ specific/scenariul epic – se identifică şi se
comentează pe scurt etapele narative din fragment; clişeele compoziţionale –
formulele narative (iniţială, mediană, finală)
4. Alt argument: situaţiile tipice/motive/invarianţi, precum triplicarea, călătoria,
probele, metamorfoza, căsătoria etc. – se identifică şi se comentează pe fragment.
5. Concluzia – se reiau argumentele prezentate.

Plan teoretic dezvoltat

Basmul este o operă epică în proză, în care se relatează întâmplări fabuloase, la

care participă personaje înzestrate cu trăsături supranaturale, reprezentând forţele binelui
şi pe cele ale răului, aflate în conflict, deznodământul fiind pozitiv, promovând valorile
morale din sfera binelui, prin reuşita protagonistului.
Un prim argument care ilustrează încadrarea textului ... (titlul), de ... (autorul) în
specia basm este existenţa conflictului, care implică polarizarea morală între bine şi rău,
conflict concretizat prin confruntarea dintre protagonistul ... (se numeşte personajul
principal/eroul, de exemplu, Făt-Frumos) şi antagonistul (oponentul), ... (de exemplu,
zmeul). Personajele îşi dezvăluie însuşiri supranaturale, precum ... (de exemplu,
capacitatea de a se metamorfoza, în mod miraculos, printr-o formulă magică sau printr-un
act magic, cu ajutorul unui obiect magic, fermecat); (aici se comentează confruntarea
personajelor, cu evidenţierea trăsăturilor acestora).
Un alt argument care susţine apartenenţa textului dat la specia basm este
a)tiparul/scenariul narativ specific (etapele schemei narative: echilibrul iniţial
dintre forţele binelui şi cele ale răului; perturbarea echilibrului prin intervenţia forţelor
răului sau printr-o lipsă; încercările eroului, concretizate în probe pe parcursul unei
călătorii, de a reface echilibrul dintre bine şi rău; confruntarea decisivă a eroului cu
forţele răului reprezentate de antagonist; victoria protagonistului şi recompensarea
acestuia, de regulă, prin căsătorie); dintre acestea, se recunosc aici următoarele etape...
(aici se prezintă în rezumat conţinutul fragmentului, evidenţiind etapele narative tipice);
b) prezenţa unor situaţii şi elemente tipice, precum: cifrele magice, obiectele
magice, adjuvanţii (personajele care sprijină binele), donatorii (personajele care oferă
ceva important eroului), clişeele compoziţionale (formula narativă iniţială, formula
mediană, formula narativă finală şi rolurile acestora), motivul probelor, motivul
călătoriei, metamorfoza miraculoasă, superioritatea mezinului, absenţa moştenitorului,
naşterea miraculoasă, superioritatea mezinului, triplicarea (cifra trei cu valoare
simbolică). (aici se identifică trăsături ale basmului, precum cele enumerate mai sus şi se
comentează semnificaţia acestora pentru fragmentul citat).
Aşadar, textul ... (titlul), de ... (autorul), este un basm, deoarece se prezintă
întâmplări miraculoase, este ilustrat conflictul dintre forţele binelui şi cele ale răului, prin

16
confruntarea unor personaje fabuloase, înzestrate cu trăsături supranaturale şi există
situaţii tipice.

Aplicaţie

Argumentaţi apartenenţa fragmentului următor la specia epică basmul:

A treia zi de dimineaţă, toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-
Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă
ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la
ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face
călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând
pinteni calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi
vreo două sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească.

După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos

îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi
pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a
dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o
mulţime de oase de oameni.

Stând să se odihnească, îi zise calul:

– Să ştii, stăpâne, că aici suntem pe moşia unei Gheonoaie, care e atât de rea, încât
nimeni nu calcă pe moşia ei, fără să fie omorât. A fost şi ea femeie ca toate femeile, dar
blestemul părinţilor pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie Gheonoaie; în
clipa aceasta este cu copiii ei, dar mâine, în pădurea ce o vezi, o s-o întâlnim venind să
te prăpădească; e grozavă de mare; dară să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o
săgetezi, iar paloşul şi suliţa să le ţii la îndemână, ca să te slujeşti cu dânsele când va fi
de trebuinţă.

Se deteră spre odihnă; dar pândea când unul, când altul.

(Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte)

Basmul este o operă epică în proză, în care se relatează întâmplări fabuloase, la

care participă personaje înzestrate cu trăsături supranaturale, reprezentând forţele binelui
şi pe cele ale răului, aflate în conflict, deznodământul fiind pozitiv, promovând valorile
morale din sfera binelui, prin reuşita protagonistului.
Un prim argument care arată că fragmentul din textul Tinereţe fără bătrâneţe şi
viaţă fără de moarte face parte dintr-un basm este existenţa conflictului dintre bine şi
rău, polarizarea morală fiind concretizată prin confruntarea dintre protagonistul Făt-
Frumos, reprezentantul binelui, şi, respectiv, Gheonoaia, antagonistul, mostrul care
întruchipează răul, iar în esenţă moartea. De asemenea, Făt-Frumos este un personaj
specific basmului, prin excelenţă pozitiv, înzestrat exclusiv cu trăsături morale din sfera
binelui, precum bunătatea, demnitatea, curajul, sensibilitatea, fiind un model
comportamental, un ideal de frumuseţe prin caracterul său exemplar. Aceste trăsături se

17
ilustrează prin faptul că se desparte de familia sa cu părere de rău, se aventurează singur
în necunoscut, bazându-se doar pe propriile puteri, este ambiţios şi dornic să-şi atingă
ţinta şi să-şi împlinească destinul şi nu se fereşte de încercările dificile pe parcursul
călătoriei. Drumul cu probele la care este supus, precum înfruntarea Gheonoaiei,
reprezintă o situaţie tipică în basm, prin care eroul îşi pune în valoare calităţile deosebite,
având şi sprijinul adjuvantului, Calul, întruchipare simbolică a înţelepciunii şi îndeplinind
rolul unui ghid în iniţierea protagonistului.
Un alt argument este constituit de identificarea unor clişee compoziţionale,
precum formula narativă mediană s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, al cărei
rol este de a face conexiunea între două secvenţe narative, arătând, de asemenea, ieşirea
eroului din universul familiar şi pătrunderea în necunoscut. Se adaugă la aceasta un alt
element tipic basmului, motivul triplicării, concretizat în apariţia cifrei trei cu valoare
simbolică, în formula mediană citată, sugerând drumul spre desăvârşire al
protagonistului, aspiraţia spre un ideal dincolo de sfera umanului obişnuit. Eroul are la
dispoziţie obiecte care îi conferă putere supraomenească, precum arcul cu săgeţile şi
paloşul, pe care le foloseşte în lupta cu monstrul.
Aşadar, fragmentul din textul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte face
parte dintr-un basm, deoarece se regăseşte personajul excepţional, înzestrat exclusiv cu
trăsături din sfera morală a binelui, conflictul dintre bine şi rău, precum şi situaţiile tipice
şi clişeele compoziţionale.

7. Caracterizarea unui personaj

Schemă pe ciornă

1. Definiţia personajului şi a caracterizării.

2. Încadrarea personajului conform criteriilor de clasificare cunoscute şi
argumentarea includerii acestuia în anumite categorii – principal/secundar,
tipic/complex, pozitiv/negativ etc.
3. Exemplificarea şi comentarea trăsăturilor pentru mijloacele directe de
caracterizare.
4. Exemplificarea şi comentarea trăsăturilor pentru mijloacele indirecte de
caracterizare.
5. Concluzia – se reiau trăsăturile fundamentale evidenţiate.

Plan teoretic dezvoltat

Personajul literar este o individualitate ficţională, rod al imaginaţiei autorului şi

ilustrând viziunea sa asupra lumii, este o „fiinţă de hârtie” (Roland Barthes), care capătă
existenţă în universul operei şi trece prin diferite experienţe, fiindu-i evidenţiate anumite
trăsături fizice şi/sau morale, calităţi şi/sau defecte.
Caracterizarea unui personaj se constituie din totalitatea mijloacelor directe şi/sau
indirecte utilizate pentru surprinderea însuşirilor acestuia.
Personajul ...(se numeşte personajul) din textul ... (titlul), de ... (autorul), este
principal/secundar/episodic, individual/colectiv, pozitiv/negativ, rotund-dinamic/plat-
18
static, complex/tipic, eponim (numele lui apare în titlul textului). ...(numele personajului)
este personaj principal, deoarece în jurul său se structurează întreaga acţiune şi el
participă la cele mai importante evenimente.
Este pozitiv, fiindcă acţionează în numele binelui şi respectă principiile morale,
respectiv este negativ, deoarece încalcă anumite norme etice. ... (numele personajului)
este personaj rotund-dinamic, deoarece este urmărit în evoluţie pe parcursul desfăşurării
evenimentelor, îşi modifică modul de gândire şi comportamentul, este personaj complex,
caracterizat prin surprinderea mai multor trăsături / este personaj plat-static, pentru că nu
evoluează, nu îşi modifică modul de gândire sau comportamentul, este construit
unilateral, pe baza unei trăsături morale dominante, ceea ce îl face tipic, adică reprezintă
o anumită categorie umană (se alege ceea ce corespunde personajului avut în vedere,
conform criteriilor de clasificare prezentate).
(aici se poate face rezumatul întâmplărilor din fragmentul dat în care este implicat
personajul caracterizat)
Personajul ... (numele acestuia) este caracterizat atât prin mijloace directe, cât şi
indirecte. În mod direct, trăsăturile sale sunt evidenţiate din perspectiva naratorului, din
perspectiva celorlalte personaje (intercaracterizare) şi prin autocaracterizare, iar în mod
indirect, trăsăturile reies din fapte, limbaj, gesturi şi mimică, atitudini, mentalitate, nume,
vestimentaţie, relaţia cu celelalte personaje şi mediul social în care apare.
În mod direct, din perspectiva naratorului, personajul ...(numele) este caracterizat
ca fiind ... (se enumeră trăsăturile), deoarece naratorul afirmă că ... /surprinde aceste
însuşiri în secvenţa ....(exemplu din text şi se poate comenta pe scurt caracterul
personajului); din punctul de vedere al celorlalte personaje, se ilustrează direct trăsături
precum ... (numeşte trăsăturile), care sunt subliniate de către ... (numele altor personaje)
în secvenţe cum sunt ... (exemple din text unde apar trăsăturile personajului din
perspectiva celorlalţi, un exemplu poate fi comentat pe scurt).
În mod indirect, trăsăturile personajului ... (numele său) se evidenţiază prin
faptele acestuia. Astfel, el se dovedeşte a fi ... (se enumeră trăsături rezultate din fapte),
deoarece ... (se menţionează faptele din text la care ne referim şi se comentează pe scurt);
de asemenea, limbajul este relevant în conturarea portretului moral, ca de exemplu în
secvenţa ... (exemplu din text – o replică a personajului), din care se dezvăluie ... (se
numesc trăsăturile şi se comentează pe scurt); (se procedează asemănător pentru celelalte
mijloace indirecte de caracterizare, în funcţie de ceea ce se poate ilustra pe textul dat –
atitudini, gesturi, mimică, vestimentaţie, nume, relaţia cu celelalte personaje, mediul
social).
Aşadar, personajul ... (numele acestuia) din textul ... (titlul), de ... (autorul), este
principal,... (se adaugă şi celelalte posibilităţi de clasificare după criteriile cunoscute), iar
trăsăturile sale dominante sunt ...(se enumeră câteva dintre cele surprinse mai sus).

19
 Aplicaţie

Caracterizaţi personajul principal din fragmentul următor:

Uneori numai pe înserate, când rămânea singur ascultând şuierele trenurilor

străpungând slăvile, ca nişte plopi sonori, îi pierea zburdălnicia. (...) Dorea ceva; nu ştia
ce. (...)
Dorul de pribegie zvâcnea în el ca vântul mării în pânzele unui însufleţit catarg:
îngândurându-i ochii, bombându-i fruntea, fluturându-i visurile, aplecându-i tinereţea
spre viaţă. (...)Urma să plece în ţară străină, să-şi întregească mintea, să se călească.
Dorul de pribegie i se împlinea. „Eşti bărbat de-acum”, îi spuneau părinţii. „Tot copil
eşti, măi băieţelule!” oftau bunicii.
Era în ajunul plecării. Lăsase pe mama să-i rânduiască lucrurile şi ieşise afară
să-şi răcorească fruntea în largul vântului. Zburau cocorii goniţi de toamnă, gornind.
Cădeau frunzele, prea grele de aur pentru istovul crengilor. Apunea soarele, prea greu
de lumină pentru creanga zării.
Îl purtau paşii spre poartă. Ajuns acolo, îşi sprijini coatele de poartă, îşi cuprinse
capul în palme. Era atâta povară în falnica bucurie care-i umplea sufletul, de-i părea că
palmele lui sprijineau un soare de asfinţit. Şi sufletu-i cânta de nădejdi ca cerul toamnei
de cocori. (...) Se înserase de-a binelea. Deodată se trezi faţă în faţă cu bunicul care se
întorcea acasă. Nu-l auzise venind; tresări. Un scâncet scârţâitor: portiţa. Bunicul îl
privi lung, oftând: „Pleci mâni, măi băieţelule...”. I se strânse inima.
Răsăritul lunii îl prinse tot la portiţă. Se apropiau paşi grăbiţi; era tata. Iarăşi
scâncetul scârţâitor. Tata intră, îl dezmierdă cu privirea, cu mâinile: „Te duci de-acum,
măi băiete...” I se umeziră ochii.
Rămase la portiţă cu ochii înlăcrimaţi. Uitase de uliţă şi ea îi vorbise: „Vezi! Toţi
vin spre casă, numai tu te duci!”. În lumina lunii o pietricică zărită printr-o lacrimă
sclipea ca o lacrimă. Şi trupul lui fără să vrea se aplecă. Şi mâinile lui fără să vrea se
opriră deasupra uliţii, în locul unde, odinioară, abia ajungea creştetul copilului prea mic
să se încumete pe uliţă. Şi sufletul lui dezmierdă prin noapte, jos, aproape de pământ,
capul unui copil care plângea: Copilăria lui.
(Ionel Teodoreanu, Uliţa copilăriei – fragment)

Personajul literar este o individualitate ficţională, rod al imaginaţiei autorului şi

ilustrând viziunea sa asupra lumii, este o „fiinţă de hârtie” (Roland Barthes), care capătă
existenţă în universul operei şi trece prin diferite experienţe, fiindu-i evidenţiate anumite
trăsături fizice şi/sau morale, calităţi şi/sau defecte.
Caracterizarea unui personaj se constituie din totalitatea mijloacelor directe şi/sau
indirecte utilizate pentru surprinderea însuşirilor acestuia.
Personajul principal al fragmentului citat din opera Uliţa copilăriei, de Ionel
Teodoreanu, este nepotul care se pregăteşte să plece la studii, părăsind satul natal şi
despărţindu-se de familie şi mai ales de universul ideal al vârstei inocenţei. În jurul său
este structurată acţiunea fragmentului, el este, de asemenea, un personaj rotund,
tridimensional, dinamic, deoarece este urmărit în evoluţie, trecând de la copilărie, la
adolescenţă şi astfel maturizându-se, prin pătrunderea în necunoscut, în viaţă.
Nepotul este caracterizat atât în mod direct, cât şi indirect. Din perspectiva
naratorului, se evidenţiază în mod direct starea de confuzie a personajului (Dorea ceva;
nu ştia ce), care se desprinde pentru totdeauna de lumea copilăriei sale şi nu ştie către ce

20
anume se îndreaptă, ce îl aşteaptă în locul în care urmează să plece pentru a învăţa. El
simte că îşi pierde veselia, bucuria jocului (îi pierea zburdălnicia), în acelaşi timp
naratorul subliniază faptul că băiatul este totuşi dornic să treacă într-o nouă etapă a
devenirii sale, descoperind lumea pe cont propriu şi astfel cunoscându-se pe sine: Dorul
de pribegie zvâcnea în el ca vântul mării în pânzele unui însufleţit catarg.
Tot în mod direct, din perspectiva celorlalte personaje, se conturează şi alte
trăsături ale personajului. Părinţii îi sugerează că a venit timpul să fie responsabil pentru
soarta sa şi să se gândească serios la viitor, să fie puternic şi demn şi să înfrunte
necunoscutul vieţii („Eşti bărbat de-acum”, îi spuneau părinţii), în timp ce bunicii au o
viziune diferită. Ei nu îşi ascund ataşamentul afectiv faţă de băiat şi îl consideră încă un
copil fraged, nepregătit pentru dificultăţile maturităţii („Tot copil eşti, măi băieţelule!”
oftau bunicii), ceea ce arată că nepotul are o relaţie afectivă foarte apropiată şi profundă
cu bunicii săi, aceştia fiind capabili să-i citească parcă în suflet („Pleci mâni, măi
băieţelule...”).
În mod indirect, se evidenţiază sensibilitatea nepotului (I se strânse inima),
ataşamentul faţă de familie şi locurile natale, faţă de întreg universul copilăriei, uliţa care
a fost primul său drum către lume, către viaţă (Uitase de uliţă şi ea îi vorbise: „Vezi! Toţi
vin spre casă, numai tu te duci!”). Acestea se conturează prin comportamentul
personajului, atitudinea şi gândurile acestuia, gesturile şi mimica (Şi mâinile lui fără să
vrea se opriră deasupra uliţii, în locul unde, odinioară, abia ajungea creştetul copilului
prea mic să se încumete pe uliţă). Tensiunea sufletească provocată de pierderea copilăriei
şi intrarea în maturitate se dezvăluie prin lacrimile băiatului, care pare a-şi lua rămas bun
de la uliţa unde a început cunoaşterea şi unde şi-a găsit fericirea ideală (Rămase la portiţă
cu ochii înlăcrimaţi). Imaginea din finalul fragmentului citat este sugestivă în acest sens
şi susţine trăsăturile enunţate: are loc o dedublare simbolică a personajului, care se vede
pe sine copil şi înţelege că devenirea este inevitabilă, la fel cum este şi desprinderea de
copilărie (Şi sulfetul lui dezmierdă prin noapte, jos, aproape de pământ, capul unui copil
care plângea: Copilăria lui).
Aşadar, personajul principal din fragmentul citat din opera Uliţa copilăriei, de
Ionel Teodoreanu, este nepotul, care se simte profund ataşat de tot ceea ce înseamnă
universul copilăriei sale, dar în acelaşi timp îşi simte fiinţa cuprinsă de dorinţa
cunoaşterii, este înfiorat de dorul de a se aventura în necunoscutul vieţii, pentru a
descoperi lumea.
.

8. Opinia despre mesaj/semnificaţii (genul liric sau genul epic)

Schemă pe ciornă

1. Enunţarea temei/temelor textului.

2. Formularea opiniei despre mesajul textului, prin raportare la temă/teme.
3. Primul argument: ilustrarea mesajului printr-un exemplu din text, ale cărui
semnificaţii se vor comenta pe scurt – procedeu artistic în genul liric,
respectiv situaţie/faptă a personajului în genul epic.
4. Al doilea argument: ilustrarea mesajului printr-un exemplu din text, ale cărui
semnificaţii se vor comenta pe scurt – procedeu artistic în genul liric,
respectiv situaţie/faptă a personajului în genul epic.
5. Concluzia – se reia mesajul, întărit de ideile reieşite din exemplele comentate
la argumente.
21
 Plan teoretic dezvoltat

Fiind o operă lirică/epică, textul ... (titlul), de ... (autorul), prezintă

a) confesiunea eului poetic subiectiv, care îşi exprimă sentimentul
dominant de ... (numeşte sentimentul), provocat de... (explică
sentimentul), tema textului fiind ... (numeşte tema/temele, de exemplu,
natura concretizată într-un peisaj de ... (anotimpul), descris din
perspectiva eului contemplativ cu ajutorul procedeelor expresivităţii
artistice, atmosfera dominantă fiind de ... (trăsături ale acesteia);
b) o experienţă de viaţă a unui personaj/situaţia în care personajul ... (se
enunţă ideea principală a textului), iar tema care se evidenţiază este...
(se numeşte tema – de exemplu, copilăria, iubirea, moartea,
cunoaşterea, devenirea, timpul, familia, mediul social, relaţiile dintre
clase sociale, lupta dintre bine şi rău etc.)
În opinia mea, mesajul pe care îl transmite textul citat se referă la faptul că /
evidenţiază ideea că ... (se enunţă mesajul textului, care este reprezentat de ideea sau
semnificaţiile generale ce se transmit la receptor în legătură cu tema textului, de exemplu,
dacă tema este natura, iubirea sau timpul, ce înţelege receptorul în legătură cu acestea?
Răspunsul este mesajul: natura este considerată un spaţiu compensatoriu, unde fiinţa
umană se reintegrează spiritual în armonia universală, sau iubirea este o modalitate prin
care omul se detaşează de timpul limitat şi pătrunde în eternitate, sau omul este mereu
angajat în experienţe de cunoaştere, a sinelui şi a lumii, experienţe care îi modelează
caracterul şi îi definesc personalitatea – sunt posibile variante de formulare a unui mesaj
prin raportare la tema textului dat ).
Mesajul se susţine cu ajutorul unor elemente ale limbajului artistic, în genul liric,
respectiv prin anumite situaţii în care sunt implicate personajele, în genul epic.
a) pentru poezie – În primul rând, la nivelul figurilor de stil se remarcă anumite
structuri semnificative, care contribuie la conturarea mesajului acestui text, precum
comparaţia ... (exemplu din text), care sugerează ... (comentariu pe scurt) şi
personificarea ... (exemplu din text), care se referă la ... (comentariu pe scurt).
În al doilea rând, la nivelul imaginilor artistice se observă elemente poetice prin
care se evidenţiază mesajul textului, precum imaginea auditivă .... (exemplu din text),
care exprimă ... (comentariu pe scurt), sau imaginea vizuală ... (exemplu din text), care
surprinde ...(comentariu pe scurt).
b) pentru proză – În primul rând, un element semnificativ care evidenţiază
mesajul textului este reprezentat de situaţia în care ... (exemplu – o faptă semnificativă a
personajului sau un eveniment care ilustrează ideea ce constituie mesajului, ca de
exemplu, nunta protagoniştilor, în basm, sau o experienţă pe care o trăieşte personajul).
Astfel, se evidenţiază ... (comentarea pe scurt a exemplului citat).
În al doilea rând, un alt eveniment / o altă faptă semnificativă pentru sublinierea
mesajului acestui text este ... (exemplu din text), ceea ce surprinde ... (se comentează
semnificaţiile exemplului dat).
Aşadar, consider că mesajul transmis de textul ... (titlul), de ... (autorul), se referă
la ideea / faptul că ...(mesajul se enunţă din nou aici, incluzând eventual şi ideile de la
exemplele comentate).

22
 Aplicaţie

Exprimaţi-vă opinia despre mesajul/semnificaţiile fundamentale ale textului

următor:

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,

Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă

Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare

Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta

Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

(Radu Stanca, Nu mă-ntreba…)

Poezia Nu mă-ntreba..., de Radu Stanca, este o specie a genului liric, o elegie, în

care se identifică timpul şi iubirea, ca teme principale, respectiv natura şi moartea, ca
teme secundare. Acestea se susţin prin motive artistice precum trecerea ireversibilă a
timpului, motivul cuplului şi, paradoxal, solitudinea, frunzele ca sugestie a efemerităţii şi
somnul ca presimţire a morţii.
În opinia mea, mesajul pe care îl transmite această poezie se referă la faptul că
omul resimte dureros limitarea existenţei sale în timp, degradarea fiinţei materiale fiind
corelată metaforic cu descompunerea naturii toamna, ca sugestie a sfârşitului implacabil.
De asemenea, este vorba şi despre faptul că erosul reprezintă o soluţie compensatorie,
care creează un univers securizant, un refugiu pentru fiinţa umană, atenuând fiorul morţii
şi suferinţa provocată de conştiinţa apăsătoare a trecerii timpului.
În primul rând, mesajul se conturează cu ajutorul unor procedee artistice, precum
figurile de stil: repetiţia versului-refren, din finalul fiecărei strofe, unde modificările
sugerează creşterea progresivă a intensităţii suferinţei, a senzaţiei de ameninţare şi a
dorinţei de a găsi protecţie în iubire: Să nu văd frunzele cum cad din ram...;
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...; Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem....
Imaginile artistice vizuale frunzele cum cad din ram, frunzele cum zboară-n vânt,
respectiv cea auditivă frunzele, sub paşi, cum gem conturează o atmosferă generală de
nelinişte, tristeţe, melancolie neagră, spaimă şi singurătate, fiindcă simbolul frunzelor

23
arată efemeritatea materiei ce se descompune haotic, parcă în preajma unui sfârşit de
lume, iar eul poetic se simte alunecând neputincios în neant şi, de aceea, caută refugiul în
preajma fiinţei iubite.
În al doilea rând, mesajul este susţinut de mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei
eului liric, acestea având rol expresiv în context: forma negativă a imperativului din titlu,
Nu mă-ntreba, reluată şi în primul vers, arată caracterul adresat al monologului confesiv
şi sugerează o rugăminte a celui care doreşte să păstreze tăcerea în ceea ce priveşte
misterul timpului şi al morţii. Ilustrează, de asemenea, atitudinea meditativă a eului
subiectiv, care se interiorizează, pentru a-şi regăsi armonia şi echilibrul interior în
prezenţa iubitei, care îi induce o stare de somnolenţă, echivalentă cu iluzia ieşirii din
timp.
Aşadar, consider că mesajul transmis prin poezia lui Radu Stanca evidenţiază
ideea că, prin experienţa iubirii, omul se poate sustrage trecerii ireversibile a timpului şi
poate atenua starea de angoasă provocată de presimţirea morţii.

9. Explicaţia titlului (genul liric sau genul epic)

Schemă pe ciornă

1. Definirea titlului.
2. Componenţa morfologică a titlului.
3. Valoarea stilistică a titlului.
4. Conexiunea titlu-temă/titlu-motiv artistic/titlu-personaj/titlu-conflict etc.
5. Comentarea a două elemente de limbaj artistic prin raportare la titlu – în genul
liric, respectiv a două situaţii/fapte semnificative prin trimitere la titlu – în
genul epic.
6. Concluzia – se reiau ideile care constituie semnificaţiile fundamentale ale
titlului, evidenţiate prin exemplele comentate.

Plan teoretic dezvoltat

Titlul reprezintă un element de paratext şi se constituie într-o valoroasă cheie de

lectură pentru receptor, orientând intuiţia şi aşteptările acestuia în procesul interpretării,
astfel încât titlul deschide calea către semnificaţiile fundamentale ale operei.
Titlul acestui text ... (se enunţă titlul textului) este alcătuit, la nivel morfologic,
din ... (părţile de vorbire care compun titlul), iar din punct de vedere stilistic, este un
simbol/o metaforă/o sintagmă cu epitet etc., şi trimite la tema textului/conturează o
variantă de interpretare a mesajului/surprinde un motiv artistic important/evidenţiază
personajul principal sau sugerează conflictul central al operei (se alege ceea ce
corespunde, în funcţie de textul dat şi se comentează valoarea expresivă a termenilor care
alcătuiesc titlul).
Ideile sugerate de titlu /termenii care compun titlul se evidenţiază prin intermediul
a) semnificaţiilor unor procedee ale expresivităţii artistice, precum figurile de stil şi

24
imaginile artistice – în genul liric; sau b) faptelor personajelor şi prin anumite evenimente
semnificative în care acestea sunt implicate – în genul epic.
a) pentru poezie – În primul rând, comparaţia ... (se alege ceea ce are legătură cu
ideea exprimată în titlu; de exemplu, dacă titlul este Noapte de iarnă, se selectează o
figură de stil şi o imagine artistică referitoare la noapte, respectiv o figură de stil şi o
imagine artistică referitoare la iarnă, sau dacă titlul este compus dintr-un singur termen,
se iau mai multe procedee, două-trei eventual) sugerează ... (se comentează pe scurt
exemplul dat).
În al doilea rând, imaginea vizuală / auditivă ... (exemplu din text) evidenţiază ...
(se comentează aspecte deosebite ale cadrului natural sau idei şi sentimente ale eului liric,
atmosfera generală, aşa cum rezultă din exemplul dat).
b) pentru proză – În primul rând, un element care conturează ideea exprimată de
titlu este ... (aici se menţionează o situaţie sau o faptă semnificativă a personajului
principal, care să aibă legătură cu titlul – de exemplu, călătoria pe care o face
personajul/lupta protagonistului cu ...) evidenţiază ... (se comentează anumite trăsături
ale personajului, semnificaţii ale devenirii acestuia, ale unor experienţe prin care trece
personajul, precum iubirea, moartea, lupta cu forţele răului etc.)
În al doilea rând, se remarcă un alt aspect important care se află în strânsă legătură
/aflat în conexiune cu ideile sugerate de titlul textului, acesta fiind (se menţionează un
eveniment în care este implicat personajul). De aici, reiese .... (prezentarea semnificaţiei
evenimentului).
Aşadar, titlul ... (se enunţă titlul) al operei lui ... (autorul), se află în legătură cu
tema textului (se menţionează din nou tema/temele) şi constituie o deschidere în
interpretare spre semnificaţiile fundamentale ale discursului liric /epic, evidenţiind ideea
că ...(se reiau semnificaţiile fundamentale ale titlului – de exemplu, titlul surprinde ideea
de împlinire a omului prin iubire/ mesajul referitor la faptul că trecerea timpului este
ireversibilă şi că fiinţa umană este neputincioasă şi nesemnificativă în faţa acestuia etc.).

Aplicaţie

Comentaţi titlul operei din care este citat fragmentul următor, prin
raportare la semnificaţiile fundamentale ale acestuia:

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa
părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la
capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă
ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne
jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul
copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci,
căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii
şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după
plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! Şi eu eram vesel ca vremea
cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa. (…)
Dar vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi
zburau prin cap, şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă
făceam tot mai neastâmpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi
înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în
pace, până ce intri în mormânt! Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te

25
trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în urâcioasa
întristare! Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi
nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul. Ce-i pasă copilului când mama şi tata
se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i
frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se
află călare pe un cal de cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu
biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ia auzul; şi
de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea
cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când
îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.

(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

Titlul reprezintă un element de paratext şi se constituie într-o valoroasă cheie de

lectură pentru receptor, orientând intuiţia şi aşteptările acestuia în procesul interpretării,
astfel încât titlul deschide calea către semnificaţiile fundamentale ale operei.
Titlul Amintiri din copilărie, al operei lui Ion Creangă, este alcătuit, la nivel
morfologic, din două substantive nearticulate, care generalizează semnificaţiile pe care le
dezvăluie, fiind vorba despre trăsături fundamentale ale vârstei de aur, când fiinţa umană
pare a se bucura de fericirea ideală, având iluzia atemporalităţii
Termenul amintiri sugerează evocarea unor momente semnificative din copilăria
naratorului, care încearcă astfel să proiecteze în eternitate frumuseţea şi farmecul unic al
acestei etape a devenirii omului, păstrând în universul său interior bucuria dată de trăirea
inocenţei. De asemenea, amintirile implică nostalgia naratorului, provocată de
conştientizarea trecerii ireversibile a timpului, de imposibilitatea recuperării copilăriei, de
aceea amintirile creează un spaţiu compensatoriu, unde suferinţa şi regretul adultului se
pot atenua.
Aceste semnificaţii ale titlului sunt susţinute de anumite situaţii din fragmentul
citat, precum evocarea jocurilor copilăreşti şi a modalităţilor de explorare a lumii la
vârsta definită prin curiozitate, imaginaţie, fantezie: stâlpul hornului unde lega mama o
şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel
humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă
ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de
hazul şi farmecul copilăresc. Toate acestea redau sugestiv bucuria recuperării
momentelor fericite prin intermediul amintirii, armonia unei lumi pline de strălucire,
puritate, farmec, situată parcă în afara timpului concret, astfel încât fiinţa umană la vârsta
copilăriei se situează în centrul unui univers ideal: şi toate îmi mergeau după plac, fără
leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
De asemenea, se stabileşte un contrast între două viziuni diferite asupra lumii:
perspectiva copilului, lipsit de griji şi preocupat doar de plăcerea descoperirii, şi respectiv
viziunea adultului, care nu mai are puterea de a visa, fiind copleşit de presiunile existenţei
cotidiene în realitatea concretă: Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la
neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri
pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal de
cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună.
Aşadar, titlul Amintiri din copilărie, al operei lui Ion Creangă, se referă la
frumuseţea unică a primei vârste umane, evidenţiind nostalgia adultului, care poate totuşi
retrăi în universul său interior momentele semnificative ale devenirii sale, momente care

26
au contribuit la formarea caracterului, la modelarea sensibilităţii, la extinderea orizontului
cunoaşterii.

27