Clasificarea tulburarilor de limbaj

                                                              Tulburările de limbaj

       Categoria tulburărilor de limbaj cuprinde comunicarea verbală cât şi cea nonverbală,
adică toate deficienţele de înţelegere şi exprimare orală, de scriere şi citire, de mimică şi
gestică. Prin tulburările limbajului înţelegem toate abaterile de la limbajul normal. Este
necesară cunoaşterea diferitelor categorii de tulburări ale limbajului, atât pentru
precizarea unui diagnostic diferenţial, cât şi pentru conturarea unui program de terapie
recuperatorie adecvat tulburării, vârstei, personalităţii logopatului. Tulburările de limbaj
pot apărea atât pe fondul intelectului normal, cât şi la deficienţii mintal sau senzorial, cu
deosebirea că la cei din urmă ele sunt mai frecvente şi mai profunde.
   Clasificarea tulburărilor de limbaj:

  1) Tulburări de pronunţie sau articulaţie:

- dislalia,
- rinolalia,
- disartria.
  2) Tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii:
- bâlbâiala,
- logonevroza,
- tahilalia,
- bradilalia,
- aftongia,
- tulburări pe bază de coree,
- tumultus sermonis.
3) Tulburări de voce:
- afonia,
- disfonia,
- fonastenia,
- pseudofonoastenia,
- mutaţia patologică.
4) Tulburări ale limbajului citit-scris:
- alexia,
- dislexia,
- agrafia,
- disgrafia,
- disortografia.
5) Tulburări polimorfe de limbaj:
- alalia,
- afazia.
6) Tulburări de dezvoltare a limbajului:
- mutism psihogen (care poate fi electiv sau voluntar),
- întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii,
- disfuncţiile verbale de tip Kanner,
- disfuncţiile verbale din sindroamele handicapului de intelect.
7) Tulburări ale limbajului bazat pe disfuncţiile psihice:
- dislogia,
- ecolalia,
- jargonofazia,
- bradifazia.
 
   Clasificarea tulburărilor de limbaj ţine cont de mai multe criterii în acelaşi timp:
1) Criteriul anatomo-fiziologic:
  - tulburări ale analizatorului verbomotor,
  - tulburări centrale sau periferice,
  - tulburări organice sau funcţionale.
2) Criteriul structurii lingvistice afectate:
  - tulburări ale structurii fonetico-fonematice,
  - tulburări complexe lexico-gramaticale,
3) Criteriul periodizării în funcţie de apariţia tulburărilor de limbaj:
  - perioada preverbală (până la 2 ani),
  - perioada de dezvoltare a vorbirii (2-6 ani),
  - perioada verbală (peste 6 ani).
4) Criteriul psihologic:
  - gradul de dezvoltare a funcţiei comunicative a limbajului,
  - devieri de conduită şi tulburări de personalitate.
5) Criteriul simptomatologic
6) Criteriul etiologic:
A) - cauze care acţionează în perioada prenatală (prenatale, în timpul sarcinii):
- intoxicaţii şi infecţii,
- boli infecţioase ale gravidei,
- incompatibilitatea factorului RH,
- carenţele nutritive,
- traumele mecanice, care lezează fizic organismul fătului,
- traumele psihice suferite de gravidă, spaime, care îşi pun amprenta asupra dezvoltării
funcţionale a fătului,
B) - cauze care acţionează la naştere (perinatale):
- naşterile grele şi prelungite, care pot provoca leziuni ale sistemului nervos central,
- asfixiile, ce pot determina hemoragii la nivelul scoarţei cerebrale,
- diferite traume fizice, cum ar fi lovirea capului de oasele pelviene, accidente mecanice.
C) - cauze care acţionează după naştere (postnatale), acestea alcătuiesc grupa cea mai
mare:

a) – cauze organice (de natură centrală sau periferică): diferite traumatisme mecanice
care influenţează negativ dezvoltarea SNC sau afectează auzul sau organele
fonoarticulatorii, infecţii sau intoxicaţii cu substanţe chimice, medicamentoase, cu alcool,
unele boli ale copilăriei ca meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul s.a. pot
determina tulburări de limbaj atât pe cale centrală, cât şi periferică.

b) – cauze funcţionale  - produc tulburări care privesc atât sfera senzorială (receptoare),
cât şi cea motorie (efectoare) şi pot afecta oricare din componentele pronunţării
(expiraţie, fonaţie, articulaţie)

c) – cauze psiho-neurologice – influenţează mai cu seamă pe acei subiecţi care congenital

au o construcţie anatomo-fiziologică fragilă sau cu tendinţe patologice (subiecţii cu
deficienţă mintală, la cei cu tulburări de memorie şi de atenţie, la cei cu tulburări ale
reprezentărilor optice şi acustice).

d) – cauze psiho-sociale:
- unele metode greşite în educaţie (iatrogeniile şi didactogeniile);
- slaba stimulare a vorbirii copilului în ontogeneza timpurie;
- încurajarea copilului mic în folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzamentul
adulţilor, ce duc la formarea unor obişnuinţe deficitare;
- imitarea unor modele cu o vorbire incorectă în perioada constituirii limbajului;
- trăirea unor stări conflictuale, stresante, suprasolicitările.