Zona turistica Oltenia

Cuprins

Argument……………………………………………………………. 2

Capitolul I Descrierea Regiunii Oltenia…………………………. 3

Capitolul II: Cele mai frumoase atractii turistice din Oltenia….. 5

2.1........................................................................................
5

2.2. ........................................................................................ 5

2.3. .................................................................................................. 6

2.4.................................................................................... 6

2.5........................... 7

2.6................................................................................ 7

2.7. ............................................................................................. 8

2.8. a.......................................................................................... 8

Capitolul III. Traditii si obiceiuri................................................................... 11

Concluzii.................................................................................................................. 15
.

Bibliografie.............................................................................................................. 16

Anexe......................................................................................................................... 17
Argument
 Capitolul I Descrierea Regiunii Oltenia

Oltenia este o regiune istorică din sud-vestul României delimitată la est de

râul Olt, la sud și vest de Dunăre, iar la nord de Carpații Meridionali.
Oltenia este străjuită în nord de Carpații Meridionali, iar în vest, sud și est de ape
curgătoare: Dunăre, respectiv Oltul. Râul Jiu străbate regiunea în direcția nord-sud și o
împarte în două părți aproape egale, în care relieful uneia pare să se oglindească în cealaltă.
Nordul Olteniei este muntos, fiind prezente aici două masive: Parâng (la est de râul Jiu)
și Retezat-Godeanu (la vest de râul Jiu). La sud de Carpați se află zona subcarpatică,
reprezentată printr-un șir de dealuri (Dealul Bran, Măgura Slătioarei, Dealurile Gorjului,
Dealul Bârzei) și depresiuni (Novaci, Tismana, Târgu Jiu). În nord-vest se află Podișul
Mehedinți, dealurile Coșuștei și depresiunea Severin. La sud de Subcarpați se află Podișul
Getic, acesta fiind divizat în Platformele: Strehaiei (la vest de râul Jiu; se subîmparte în
platformele Hușniței și Bălăcița), Jiului (străbătută de Jiu) și Oltețului(la est de Jiu). În sudul
Olteniei de află Câmpia Olteniei, care este de altfel cel mai vestic sector al Câmpiei Române.
Câmpia Olteniei este alcătuită de Câmpiile Blahniței și Băileștilor (la vest de Jiu) și
Romanaților (la est de Jiu). Cele mai importante râuri sunt: Olt (împreună cu
afluenții Lotru și Olteț) , Jiu (împreună cu
afluenții Tismana, Motru, Amaradia și Gilort), Desnățui, Drincea și Cerna. Clima Olteniei
este temperat-continentală, dar cu influențe mediteraneene.
Suprafața Olteniei este de 24.095 km².[2] Cele mai importante orașe
sunt: Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Caracal și Râmnicu Vâlcea.

Teritoriul istoric al Olteniei este, astăzi, împărțit astfel:

Harta României cu încadrarea Olteniei în Țara Românească și în județele actuale

- Județul Dolj
- Județul Gorj
- Județul Mehedinți (fără orașul Orșova și comunele Eșelnița, Dubova, Svinița, care
aparțin Banatului)
- Județul Olt (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia)
 - Județul Vâlcea (fără zonele situate la est de râul Olt, care fac parte din Muntenia.
De asemenea, o mică zonă situată între barajul Vidra și vârful Șteflești a fost atașată
județului Vâlcea, fiind desprinsă din fostul județ Sibiu)
- Județul Teleorman (doar comuna Islaz)

Toate aceste județe (mai puțin Teleorman) sunt grupate în Regiunea de dezvoltare Sud-
Vest, care, datorită faptului că 82,4% din teritoriul ei este alcătuit din această regiune istorică,
poartă și denumirea de Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia.
 Capitolul II

Cele mai frumoase atractii turistice din Oltenia

Oltenia de sub Munte ne poate arata: munti, pesteri, chei inguste, manastiri, case
fortificate, mestesuguri, traditii, evenimente, toate pe o raza destul de mica – de cca. 30 de
km.
Oltenia dispune de condiții foarte bune pentru o dezvoltare turistică de succes datorită
poziționării, reliefului variat, monumentelor și pitorescului zonei. Include 5 județe: Dolj,
Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, cu 40 orașe și 11 municipii și are “capitala” la Craiova.
Zona turistica Oltenia se bucura de o apreciere mai mare privind potențialul turistic
pentru urmatoarele atracții:

2.1. Cazanele Dunarii

Cazanele sunt un sector din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați.Se afla pe
teritoriul judetului Mehedinti, Oltenia, Romania, cel mai apropiat oras fiind Orsova. Au o
lungime de circa 9 de km. În unele locuri Dunărea se îngustează până la 230 m, îngreunând
navigația. Fluviul este mărginit de pereți verticali, stâncoși. Adâncimi maxime de circa 75 m.
În sectorul Cazanelor viteza de scurgere a apei depășește 5 m/s.
Cazanele Mari au o lungime de aproximativ 4 km, încadrându-se între masivele
Ciucarul Mare (pe teritoriul României) și Veliki Strbac (Serbia).
La baza peretelui de calcar ce flanchează această porțiune a Cazanelor Mari există două
cavități: peșterile Gura Ponicovei și Veterani.
Cazanele Mici se întind pe o lungime de aproximativ 3 km, fiind sunt pozitionate între
masivele Ciucarul Mic (România) și Mali Strbac (Serbia).
Cazanele Dunării și masivele Ciucarul Mare / Ciucarul Mic fac parte din Parcul Natural
Porțile de Fier. Aproape de golful Mraconia, se poate observa, săpat in stâncă, chipul lui
Decebal, statuia lui Decebal având dimensiunile 40 m – inălțime și 25 m – lățime.

2.2. Statuia lui Decebal

Statuia regelui dac Decebal este o statuie înaltă de 55 m, aflată pe malul stâncos
al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova, judetul
Mehedinti, in regiunile Oltenia si Banat, România. Statuia îl reprezintă pe Decebal, ultimul
rege al Daciei și este sculptată într-o stâncă.
Ea a fost sculptată după modelul celei din stânca Muntelui Rushmore din
statul american South Dakota și este cea mai mare statuie din Europa: are cu doar șase metri
mai puțin decât Statuia Libertății, dar cu opt mai mult decât monumentul lui Hristos din Rio
de Janeiro, și cu aproximativ 10 metri mai mult decât înălțimea legendarului Colos
din Rhodos.
Locul realizării sculpturii este în apropiere de orașul Orșova, în zona cataractelor de
la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării, acolo unde adancinea
fluviuluieste cea mai mare: 120 de metri.
Ideea construirii acestei statui i-a aparținut omului de afaceri român Iosif Constantin
Drăgan, un istoric amator, și a durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpiniști să
o termine, realizarea ei costându-l pe Drăgan, în final, peste un milion de dolari.
 Executarea acestei lucrări s-a desfășurat sub conducerea sculptorului român Florin
Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălțimi, căldură și vipere. Pe
pontonul din golful Mraconia unde se află această, cea mai mare sculptură în piatră
din Europa, se poate ajunge doar pe apă, cu barca. Pentru modelarea stâncii s-a folosit peste
o tonă de dinamită.
Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrișarea copacilor care
împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curățarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în
pericol viața oamenilor.
Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate
cu barca și cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.
Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două stații de emisie-recepție. De la baza
stâncii până la schelă, alpiniștii-sculptori trebuiau să se cațere timp de o jumătate de oră. S-a
lucrat în două ture de câte 6 ore: de la 7,30 la 13,30 și de la 13,30 până la 19,30. Lucrările s-
au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operațiune la fel de grea și
riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.
Prin construcția acestei statui modelate în munte, Iosif Constantin Drăgan a dorit să
comemoreze, dar să și demonstreze contribuția românilor la formarea culturilor europene,
pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin
componența sa daco-tracă.
 2.3. Manastirea Mraconia se afla in comuna Dubova din judetul Mehedinti, un
judet din Oltenia si Banat, Romania, la o distanta de 15 kilometri vest fata de orasul Orsova.
Mai concret, aceasta se afla pe malul stang al Dunarii, care formeaza in acel loc, cel mai
frumos defileu de pe tot intinsul ei, defileu intins intre Orsova si Moldova Noua.
Vechiul lacas „sta” ascuns intr-un loc pitoresc in fata fostului drum Traian de pe malul
sarbesc, unde se afla „Tabula Traiana”.
Manastirea Mraconia a fost ridicata pe locul unui fost punct de observatie si dirijare a
vaselor de pe Dunare, caci datorita arhitecturii reliefului, prin ingustimea din loc in loc a
defileului nu putea avea loc trecerea simultana a doua vase. Aceste ingustari si largiri maxime
ale fluviului au primit numele de „cazanele Dunarii„, dupa parerea multora, locul fiind cel
mai frumos loc din tara.
Actuala manastire este ridicata pe locul fostei manastiri Mraconia, ridicata in valea cu
acelasi nume. Manastirea initiala a fost ridicata in anul 1523 sub jurisdictia Episcopiei de la
Varset de catre dregatorul regiunii de granita a Caransebesului si Lugojului, banul Nicola
Garlisteanu. Biserica a primit hramul Sfantului Prooroc Ilie.
Se crede ca a fost ctitorita in anul 1453 si refacuta dupa anul 1800. Atestata documentar
de la 1453, Manastirea Mraconia este distrusa in timpul razboiului ruso-austro-turc dintre anii
1787 si 1792, fiind refacuta si demolata din nou in 1968.
 Desi in decursul timpului manastirea Mraconia a fost degradata si daramata, in anul
1788 aceasta era inca locuita, iar in anul 1800, tencuiala interioara inca era vizibila.
Ca urmare a constituirii unui Comitet de actiune, din anul 1931 s-a inceput
reconstruirea manastirii si, datorita activitatii intense a monahului Alexe Udrea, in anul 1947
s-a ajuns la ridicarea din nou a bisericii si acoperirea ei cu sindrila. Ruinele ei au fost
acoperite de apele Dunarii, retinute in perimetrul lacului de acumulare de la Portile de Fier.
Datorita soartei sale, aceasta a ajuns sa fie cunoscuta sub numele „Manastirea de sub
ape, Mraconia”.
In anul 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici.
De la biserica initiala, care acum se afla sub apele Dunarii, se mai pastreaza doar usile
imparatesti si o candela – in muzeul parohial de la Eselnita.
Manastirea Mraconia este unul dintre cele mai importante obiective turistice
din Cazanele Dunarii, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.
 2.4. Pestera Ponicova este localizata in masivul muntos Ciucaru
Mare (in localitatea Dubova, judetul Mehedinti, regiunile Oltenia si Banat, Romania), fiind
sapata in malul stang al Dunarii. Mai este cunoscuta si sub numele de Pestera Gura
Ponicovei, Pestera Liliecilor sau Pestera de la Gura Apei. Prezinta un grad de dificultate
mediu, fiind considerata cea mai mare pestera din Clisura Dunarii.
Galeriile sale însumează 1.660 m străbătând Ciucaru Mare și ieșind în Dunăre. La
intrarea în peștera Ponicova, pârâul cu același nume creează niște chei scurte și sălbatice și un
pod natural lung de circa 25 m și înalt de 6 – 8 m.
Pestera prezinta mai multe puncte de acces: cea mai accesibila intrare este situata
in Cheile Ponicovei din DN57, coborand pe langa podul de peste Paraul Ponicova, se
continua drumul prin vale, pana se ajunge la aceasta; pestera prezinta o alta intrare la un nivel
superior fata de prima, insa mult mai greu accesibila turistilor; cea de-a treia intrare este
situata la nivelul actual al Dunarii, la care se ajunge insa doar cu salupa/barca, fiind necesar
sa se parcurga pana la gura pesterii approximativ 500 metri pe sub peretele Ciucarului Mare.
R. Jeannel si Emil Racovita au furnizat incepand cu 1872 primele informatii despre
fauna aceastei pesteri si din 1962 au avut loc cercetari extensive desfasurate de cercetatorii
din cadrul Institutului de Speologie din Bucuresti.
 Pestera Ponicova este compusa din mai multe galerii care comunica intre ele, fiind
situate pe doua etaje (cel superior este in totalitate fosil, iar cel inferior este subfosil): Galeria
Ogasului Ponicova, Galeria Liliecilor, Galeria Ponicovei, Sala Mica, Galeria
Concretionata, Sala Mare, Galeria Scarii si Galeria cu Argila.
Vizitarea Pesterii Ponicova se poate facea pe toata perioada anului, insa optimul este in
intervalul mai – octombrie. Se recomanda ca vizitatorii sa fie echipati corespunzator atunci
cand aleg sa viziteze acest obiectiv turistic natural, cu cizme de cauciuc, casca de protectie,
salopeta si lanterna; vizitarea intregii pesteri dureaza, datorita marimii sale relativ mare, in
jur de 2-3 ore.
In  perioadele de viitura, Galeria Ponicovei este inundata partial sau total cee ce o face
inaccesibila pentru vizitare; de asemenea dat fiind gradul ridicat de dificultate al acesului in
etajul superior al pesteri este bine ca vizitarea acestuia sa se faca in prezenta unui ghid turistic
specializat.
Intreaga zona de care apartine si Pestera Ponicova este parte integranta din Parcul
Natural Portile de Fier, care a fost creat pentru a proteja unele specii submediteraneene,
precum si pentru conservarea acestui peisaj unic in Europa.
 Pestera Ponicova a fost declarata rezervatie speologica datorita  faptului ca au fost
gasite aici resturi de fosile de Ursus spelaeus, precum si un fragment de ceramica foarte
veche si a unor specii endemice.

2.5. Manastirea Frasinei este singura manastire ortodoxa din Romania unde

femeile nu au voie sa intre. Manastirea se afla in comuna Muereasca, judetul Valcea, Oltenia.
Din localitatea Ramnicu-Valcea se merge pe drumul national 7 (drumul european 61),
inspre Sibiu, cale de vreo 10 kilometri, pana in dreptul localitatii Gura Vaii, unde se face
stanga, pana in localitatea Muereasca.
In aceasta sfanta manastire, regulamentul Sfantului Calinic, unic in felul lui, de a nu se
manca niciodata carne in manastire, de a nu intra niciodata femei si de a se face slujba la
miezul noptii pana dimineata, este pastrat cu strictete.
Manastirii Frasinei, denumire primita datorita padurilor de frasini din zona, dateaza din
anul 1710, cand doi monahi, anume cuviosii Ilarion si Stefan, s-au retras in aceste locuri
singuratice; la inceput, cei doi au locuit intr-o coliba de lemn, avand doar un paraclis, unde se
rugau. Dupa anul 1718, cuviosii Ilarion si Stefan se hotarasc sa se stabileasca definitiv aici si
sa dea o forma legala schitului pe care il infiintasera. De aceea merg la episcopul Inochentie
al Ramnicului si Noului Severin spre a obtine binecuvantarea necesara intemeierii noului
schit si aprobarea oficiala pe baza careia sa poata locui in siguranta.
Dupa septembrie 1727, episcopul le ofera aprobarea, alaturi de un lot de pamant format
in mare parte de padure si pasune. Parintii nevoitori aveau in grija o livada precum si o
gradina. Pentru ca acest schit isi incepuse existenta prin sine, fara o contributie din partea
cuiva, episcopul Inochentie hotaraste ca el sa ramana autonom in continuare, fara a fi supus
vreunei autoritati civile sau bisericesti.
Locuitorii satului din apropiere au incercat sa alunge pe calugari si sa le ia pamantul.
Calugarii se adreseaza unor boieri din Ramnicu Valcea (Carstea si Nicolita) care le iau
apararea. Acestia au cerut episcopiei sa le vanda lor terenul, pe care sa-l dea schitului printr-
un act de donatie.
 Episcopia a fost de acord si astfel acesti boieri au devenit ctitori ai schitului. Situatia
creata prin donatie a pus capat conflictului.
In 1764 boierii Carstea, Damian si Nicolita din Ramnicu Valcea, construiesc o biserica
de zid in locul celei de lemn, inzestrand-o cu toate obiectele necesare cultului.
Ca si primii intemeietori, cuviosul Acachie a cautat sa aiba o aprobare oficiala din
partea autoritatilor bisericesti si o recunoastere din partea vreunui ctitor al schitului. El se
adreseaza boierului Gheorghe, nepotul lui Nicolita, unul dintre cei trei ctitori, care primeste
cu multa bucurie cererea monahului Acachie.
Pentru pictura bisericii Sfantul Calinic intentiona sa angajeze pe renumitul pictor
Gheorghe Tattarascu, pe care il aprecia mult si cu care era prieten. Acesta, neputand raspunde
solicitarii deoarece era prins de alte lucrari, recomanda calduros pe Misu Pop din Brasov, un
alt mare pictor.
Dupa sfintirea noului asezamant urmeaza si organizarea lui administrativa. Sfantul
Calinic dorea ca in noua ctitorie de la Frasinei sa fie introdusa pravila aspra care se practica
in manastirile din Muntele Athos. In acest scop aduce din Athos pe fostul sau ucenic,
Policarp Nisipeanu, care vine insotit de doi ucenici, Silvestru si Lavrentie, primul hirotonit
preot in Sfantul Munte, iar al doilea, diacon. Slujbele de noapte incepute prin Policarp si
ucenicii sai nu vor mai fi abandonate vreodata. Tot ca urmare a traditiei atonite, Sfantul
Calinic opreste intrarea femeilor in manastire, asezand in acest scop in anul 1867 o piatra de
legamant la circa doi kilometri de manastire, unde astazi este o biserica si dependinte pentru
cazarea femeilor.
Biserica Manastirii Frasinei este construita in forma de cruce, cu o singura turla
centrala sprijinita pe patru arcade ogivale. Pastreaza impartirea clasica cu pridvor, pronaos,
naos si altar, avand drept arhitect pe mesterul Costache.

2.6. Casa memoriala Constantin Brancusi - Hobita, Oltenia

Construita in satul Hobita (jud. Gorj) pe la 1870 de catre tatal sculptorului, casa avea
trei incaperi, nu foarte mari; la mijloc se afla o camera ce avea in spate o vatra micuta cu
corlata. In fata casei se întindea o prispa cu stalpi din lemn, putin sculptati la capete, intrarea
prispei fiind si ea strajuita de stalpi.
Din 1970 ea a fost transformata in casa memoriala care adaposteste astazi o colectie de
albume, scrisori, fotografii si documente referitoare la viata si opera celui care a fost parintele
sculpturii moderne.
Constantin Brancusi s-a nascut la 19 februarie 1876, în familia lui Nicolae Radu si a
Mariei Brancusi, care se ocupau cu agricultura, prelucrarea lemnului (dulgheria) si cresterea
vitelor.
Marele sculptor va fi învatat la mesterii satului, în primul rand de la tatal si bunicul
sau, priceperea de a ciopli lemnul care, în mainile sale, capata viata.
În Hobita, la tot pasul, Brancusi a avut repere pentru meseria sa de-o viata sculptura: de
la casele frumos împodobite, la batrana biserica de lemn cu fruntarul crestat si sprijinit pe
stalpi ce evoca obarsia viitoarei Coloane Infinite si cimitirul satului, cu troitele si crucile
înflorate. Mesterii hobiteni erau peste tot; ei au îmbinat mereu iscusinta de constructori cu
talentul de decoratori.
Din cele 204 lucrari ale sculptorului C. Brancusi, foarte putine se mai afla în tara: la
Targu-Jiu – Ansamblul sculptural compus din Coloana Infinitului, Masa tacerii si Poarta
Sarutului, la Craiova – Bust Gheorghe Chițu, Bust Ion Georgescu-Gorjan, la Buzau –
Rugaciunea, Bustul lui Petru Stanescu si Bucuresti – Bustul Vitellius, Capul lui Laocoon,
Ecorseul, Bust General Doctor Carol Davila, marea majoritate a acestora fiind raspandite în
toata lumea, în cele mai mari muzee si colectii.

2.7. Ansamblul sculptural Constantin Brancusi , Oltenia

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu este una dintre cele mai
faimoase destinații gorjene, lăsate ca moștenire de renumitul sculptor român.
Mai poartă denumirea de „Calea Eroilor”, datorită faptului că artistul a creat acest
ansamblu în cinstea și memoria soldaților căzuți pe front în Primul Război Mondial.
Aflat în centrul orașului, în aer liber, aici pot fi admirate marile capodopere, precum:
Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului sau Aleea Scaunelor. Toate sunt pline de
semnificații și sensuri ascunse, încărcate de simboluri și emoție. Dacă restul operelor sunt
lucrate din materiale dure, cum ar fi calcarul sau travertinul, Coloana a fost lucrată din fontă.
De asemenea, din cadrul complexului face parte și biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Inaugurarea acestuia s-a petrecut în toamna anului 1938 și face parte din categoria
monumentelor istorice, aștepându-se să fie inclus și în patrimoniul UNESCO.

2.8. Castrul roman Drobeta, Oltenia

Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicată în Dacia (103-105) de împăratul Traian,
un castru roman de apărare și un important centru militar și politic, inițial fiind construit
pentru a adăposti 500 de soldați care asigurau paza podului.
Se văd și azi fundațiile (refăcute de Constantin cel Mare) pe o suprafață de două
hectare, cu cele patru porți laterale, cu locuințe, cazărmi, depozite de arme, străzi și în centrul
castrului clădirea pretorului (comandantului) unde a poposit însuși împăratul Traian în iarna
anului 105.
La vest de castru, pe malul Dunării, se văd ruinele termelor (băilor) romane; s-au găsit în
ziduri cărămizi cu ștampila legiunii a V-a Macedonica (una din cele două legiuni romane
staționate permanent în provincia Dacia), semn al datării construcției băilor în același timp cu
construcția castrului și a podului.
Mijlocul sec. al III-lea, când în timpul împãratului Gallienus, sunt reconstruite, odatã cu
termele, turnurile, porțile și curtinele care suferiseră distrugeri în urma rãzboiului carpic din
anii 245-247.
Sfârșitul sec. al III-lea (Dioclețian); când sunt refãcute în totalitate incinta castrului care
pãstreazã în continuare vechea formã și dimensiunile; de remarcat sunt apariția turnurilor de
colț în formã de arc de cerc. Porții de sud i se adaugă douã turnuri . Alte turnuri de formã
dreptunghiularã protejează porțile de nord, vest și est, accesul fãcându-se numai pe poarta
sudicã.
Sec. al IV-lea pânã la începutul sec. al V-lea marchează pe lângã îngroșarea și
înãlțarea zidurilor incintei, modificarea interiorului castrului, când este ridicat un edificiu în
formã de cruce greacă, compus din 78 de încãperi de formã pãtratã,
Anastasius - Iustinian.

2.9. Stațiunea Rânca poate fi numită, fără falsă modestie, un colț de rai. Aflată la
cea mai mare altitudine din România, la 1650 de m, stațiunea oferă o priveliște unică și un aer
vindecător. Este străbătută de Transalpina și este locul ideal pentru a te relaxa, pentru a
respira aer curat și pentru a admira peisajele minunate ale țării în care ne-am născut.
Situată pe versantul sudic al Munților Parâng, Rânca este locul perfect pentru drumeții
de munte, pentru a descoperi frumusețea traseelor montane, pentru o cură cu aer cu adevărat
curat, pentru a admira flora și fauna din acest colț de Românie. Toate sunt ingredientele unui
weekend de neratat!
Trebuie să mai știți că zona deține un domeniu schiabil imens situat între altitudinile de
1600 m și până la 2100 m, iar iarna stratul de zăpadă este corespunzător practicării sporturilor
de iarnă. Însă, pe lângă sporturile de iarnă, aici se pot face trasee montane, plimbări cu atv-
ul, parapanta, off road, moto, cicloturism, rafting sau pescuit sportiv.
2.9. Transalpina sau DN 67C, cu lungime de 148 km, este soseaua din Muntii Parang,
situata la cea mai mare altitudine in Romania, cu cel mai inalt punct in Pasul Urdele, la 2.145
m. Drumul face legatura intre orasele Novaci din judetul Gorj si Sebes din judetul Alba.
Transalpina fiind un drum montan, este inchis pe perioada iernii. Transalpina strabate patru
judete: Gorj, Valcea, Sibiu si Alba, traversand Muntii Parang de la sud la nord, altitudinea
cea mai mare este pe aproximativ 20 de km, in judetul Valcea, unde se prezinta ca o "sosea
de creasta". Accesul in zona montana pe DN 67C este inchis din 15 noiembrie pana la
primavara, iar acest lucru este semnalizat cu mai multe panouri de avertizare. Nu exista o
dată oficiala precisa pentru deschiderea Transalpinei. Data de deschiderea a drumului difera
de la an la an, in functie de vreme, mai exact de momentul in care se topeste zapada si drumul
devine practicabil.
Daca la inceperea lucrarilor de modernizare, in anul 2009, drumul dinspre Novaci era
asfaltat numai pana la Ranca (1.600 m), in prezent Transalpina este asfaltata pana la Sebes.
Drumul este bun, fiind finalizat in anul 2012, insa dificil dupa ce se ajunge in zona alpina
datorita serpentinelor si curbelor foarte stramte.
Drumul, cunoscut si ca "Poteca Dracului", a fost initial o potecă de munte, folosita de
catre pastorii din Marginimea Sibiului pentru a traversa muntii cu turmele de oi in Tara
Romaneasca. In fiecare an in luna septembrie pe o portiune de serpentine a Transalpinei intre
Novaci si Rsnca se desfasoara Campionatul National de Viteza in Coasta.
In zona Transalpina se gasesc lacuri glaciare, dintre care Lacul Galcescu, cel mai intins
iezer glaciar din zona Gorjului. Acesta are 230 m lungime, 165 m latime si 3,2 ha suprafata.
Adancimea maxima este de 10 m. Se află la o altitudine de 1.950 de metri si este populat
natural cu pesti. Zona din jurul lacului, declarata rezervatie naturala, si Lacul glaciar
Galcescu sunt monumente ale naturii.
 Capitolul III

Traditii si obiceiuri

Păstrarea și transmiterea din generație în generație a tradițiilor înseamnă refuzul ruperii

de trecut. Legătura cu trecutul este una sacră în Oltenia, așa că oltenii respectă, ori de câte ori
este cazul, obiceiuri și tradiții moștenite de la înaintașii lor.
Marile sărbători creștine de peste an, dar și evenimente precum botezul sau nunta le
oferă locuitorilor din această zonă a țării prilejul de a se reîntoarce la tradiții.

3.1. Obiceiuri și tradiții oltenești la marile sărbători

De Paște, creștinii se preocupă mai cu seamă de curățarea sufletelor. Există superstiția
că, în această perioadă, sufletele morților se întorc pe pământ să petreacă Paștele cu cei dragi.
De aceea, în curți se aprind focuri și pe mese se așază colaci și căni cu apă.
În Vinerea Mare, sătenii țin post negru și se spală cu apă rece pentru a fi sănătoși tot
anul. În noaptea de Înviere, merg la biserică și iau lumina sfântă, despre care există credința
că îi apără de rele. Înainte de a intra în casă, culeg iarbă verde pe care o aruncă peste prag.
Rusaliie prilejuiesc respectarea unuia dintre cele mai vechi ritualuri oltenești, ritualul
Călușarilor. La mijlocul perioadei dintre Paște și Rusalii, călușarii se organizează să-i apere
pe săteni de duhuri rele, de boli și de infertilitate. La dans participă între 5 și 11 călușari,
dintre care se remarcă Vătaful (conducătorul grupului) și Mutu, simboluri ale practicilor
magice. Între cei doi există confruntări redate prin gesturi simbolice. Timp de trei zile,
călușarii colindă pe ulițe aducând belșug și fertilitate în case.
De Crăciun, localnicii respectă ritualuri menite să atragă belșugul în gospodărie. Unul
dintre aceste ritualuri este pregătirea „colindelor”, bețe de alun care se taie înainte de Ignat și
se lasă la uscat până de Ajun. Acestea sunt decorate în alb și negru, simboluri ale opoziției
lumină-întuneric, viață-moarte. Se crede că animalele atinse de aceste bețe vor avea parte de
sănătate.
Într-o anumită zonă a Olteniei s-a păstrat un obicei unic la noi în țară. De Anul Nou,
bărbații împodobesc un cap de porc cu mărgele și cercei și cântă un colind care povestește
legenda Vasilcăi, o zeitate care proteja holdele și care era, de fapt, o purcea.
 3.2. Tradiții oltenești la botezuri și nunți
La botezurile oltenești este foarte puternică tradiția moașei care duce copilul la biserică
și-l ajută să devină din păgân creștin. Apoi, moașa ia apa în care a fost scăldat copilul și o
pune la rădăcina unui pom pentru ca cel mic să crească sănătos și falnic ca pomul.
Oltenii respectă cu sfințenie și ritualul “datului de grindă”. După ce copilul a fost
botezat timp de 3 ani la rând în dimineața Anului Nou, moașa va da copilul de grindă. Pe
capul copilului sunt puse un colac, bani și un pahar de vin. Apoi, moașa îl prinde de subsuori
și-l ridică de 3 ori rostind descântece de noroc, sănătate și bunăstare.
La nunțile oltenești, este necesar ca nașii să fie nașii de botez ai mirelui, altfel există
credința că mirele ar putea fi blestemat de către aceștia. Bradul de nuntă, simbol al demnității
și tinereții, este împodobit de tineri, apropiați ai mirelui și miresei. În timpul nunții, bradul
este așezat la poartă și jucat și rămâne acolo până se usucă. Înainte de a pleca la biserică,
tinerii își cer iertare de la părinți și primesc binecuvântarea lor. Apoi vornicul vestește
plecarea către biserică, tot el anunțând dansurile, felurile de mâncare și furatul miresei.
La sfârșitul nunții, are loc un alt moment important, „dezgolitul miresei”. Nașa îi scoate
voalul de pe cap și îi leagă o basma, apoi o duce în fața mirelui. La final, are loc „Hora
dezgovelei”, dansul integrării miresei în rândul femeilor căsătorite.

3.3. Traditii si obiceiuri de Anul Nou 

Cea mai cunoscuta traditie de Anul Nou este mersul cu Plugusorul, traditie pe care o
regasim, de altfel, si in alte regiuni ale tarii. In noaptea dintre ani, copiii iau plugusorul si
merg din poarta in poarta, la vecini sau la rudele din sat, pentru a le ura roade bogate si
belsug in toate. Versurile pe care le recita formeaza o incantatie ce indeparteaza gerul iernii,
facand loc zilelor fertile ale primaverii.
O alta traditie pe care o respecta foarte multi olteni ce locuiesc la sate este de a-si uda
gradina si animalele pe care le cresc pe langa casa cu apa sfintita, cu gandul de a le tine ferite
de rele pe tot parcursul anului urmator.
Domnisoarele ce doresc sa se marite pot sa-si afle alesul inimii si, eventual, urmatorul
sot, legandu-si cu ochii inchisi cel de-al zecelea par dintr-un gard de nuiele. Se spune ca
infatisarea si calitatile parului fac referire la aspectul barbatului. Daca acesta este mare,
puternic si sanatos, asa va fi si viitorul sot. Insa pana in ziua de Boboteaza, femeile
nemaritate nu au voie sa toarca, altfel nu se vor casatori nici anul acesta.
 Multe dintre traditiile de Anul Nou sunt la fel in oricare parte a Olteniei. Insa unele
dintre ele se tin doar in anumite sate. De pilda, in localitatea Izbiceni din judetul Olt, satenii
au pastrat un obicei nemaiintalnit in celelalte parti ale Olteniei. In noaptea dintre ani, barbatii
orneaza un cap de porc cu margele, cercei si fire de grau incoltit de Sfantul Andrei. Alaturi de
cativa lautari cu instrumente traditionale, ei canta un colind in care spun povestea Vasilcai.
Povestea este despre o zeitate ce a sosit pe aceste meleaguri in vremurile de demult, atrasa
fiind de bogatiile pamanturilor. Ea si-a facut culcusul intr-o scorbura si se hranea doar cu
graul pe care il culegea de pe campuri. Dar pe unde trecea ea, pamanturile deveneau mai
roditoare, astfel ca Vasilca a devenit protectoarea satului si a recoltelor. Insa nu toti erau de
acord cu faptul ca Vasilca era benefica satului. Unii dintre localnici credeau ca zeita, care era
de fapt o purcea, le distrugea recoltele, motiv pentru care au omorat-o si i-au purtat capul pe
toate ulitele satului. In cele din urma, insa, ei si-au dat seama ca aceasta a fost o mare eroare
si au inceput sa-i cante drama, considerand-o un simbol al prosperitatii.
Oltenii considera ca traditiile de Anul Nou ii fac sa uite de cele rele si sa se apropie mai
mult de cele sfinte. Fiecare obicei are o importanta a sa, este considerat a avea puteri magice
si chiar face ca sarbatorile sa fie mai frumoase.

3.4. TRADITII SI SUPERSTITII DE BOBOTEAZA

Sarbatoarea Botezului Domnului cuprinde, pe langa sfintirea apei, o serie de obiceiuri
populare, printre care spectaculoasa intrecere inot a barbatilor pentru a scoate din apa o cruce
aruncata de preot si cel practicat de fete, care pun busuioc sub perna pentru a-si visa alesul.
Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alaturi de ziua Sfantului Prooroc Ioan
Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului, praznuita in 7 ianuarie, marcheaza sfarsitul
sarbatorilor de iarna si, totodata, al celor dedicate nasterii lui Iisus Hristos. Boboteaza este
una dintre cele mai importante sarbatori, atat pentru crestinii ortodocsi, cat si pentru cei
catolici.
La romani, ziua de Boboteaza cuprinde motive specifice sarbatorilor de Craciun. Astfel,
in unele zone se colinda, se fac si se prind farmecele si descantecele, se afla ursitul, se fac
prorociri despre noul an.
La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca o
cruce. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care reuseste sa ajunga
primul la ea primeste binecuvantarea preotului si se considera ca va avea noroc tot anul.
In vechime, cel care gasea primul crucea si o aducea la mal primea si daruri de la
domnitorul tarii si era tinut la mare cinste de catre ceilalti.
 Iordanitul femeilor este un alt obicei. In trecut, in satele din nordul tarii, femeile se
adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa,
ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care
apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau, amenintandu-i cu aruncatul in apa. In
unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin
udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau.
Se spune ca, in noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe
inelar un fir rosu de matase si o ramurica de busuioc, pe care o pun sub perna.
Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an,
spune traditia populara.
De asemenea, potrivit traditiei, in ajunul Bobotezei, in casele romanilor se pregateste o
masa asemanatoare cu cea din Ajunul Craciunului. Astfel, sub fata de masa se pune fan sau
otava, iar pe fiecare colt al acesteia se pune cate un bulgare de sare. Apoi, pe masa se asaza
12 feluri de mancare: coliva, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale umplute
cu crupe, bors de “burechiuse” sau “urechiusele babei” (fasole alba cu coltunasi umpluti cu
ciuperci), bors de peste, peste prajit, placinte de post umplute cu tocatura de varza acra,
placinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate pana nu soseste preotul cu Iordanul sau
Chiralesa, pentru a sfinti masa.
“Chiralesa” provine din neo-greaca si inseamna “Doamne, miluieste!”. Exista credinta
ca, strigand “Chiralesa”, oamenii capata putere, toate relele fug si anul va fi curat pana la
Sfantul Andrei (30 noiembrie).
Dupa sfintirea alimentelor, o parte din mancare se da animalelor din gospodarie, pentru
a fi fertile si protejate de boli. Se crede ca, daca in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii
sunt incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat.
De asemenea, se crede ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de
Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Traditia mai spune ca la Boboteaza nu se spala rufe. In aceasta zi sunt interzise certurile
in casa si nu se da nimic cu imprumut.
De Sfantul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) exista un alt obicei, numit “Udatul Ionilor”,
intalnit mai ales in Transilvania si Bucovina.
In Bucovina, la portile tuturor care au acest nume se pune un brad impodobit, iar acestia
dau o petrecere cu lautari. Mai mult, in Transilvania cei care au acest nume sunt purtati cu
mare alai prin sat pana la rau, unde sunt botezati sau purificati.
 Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui
Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducandu-i daruri, aur,
smirna si tamaie.
 Bibliografie

http://www.turistderomania.ro/locuri-de-vizitat/in/oltenia/

https://www.directbooking.ro/obiective-turistice-oltenia.aspx

https://pe-harta.ro/obiectiveturistice/cat/oltenia

https://www.infoghidromania.com/transalpina.html
 ANEXE

Cazanele Dunarii

Cazanele Dunarii
Statuia lui Decebal
 Statuia lui Decebal

MANASTIREA MRACONIA – MEHEDINTI

Pestera Ponicova
 Pester a Ponicova

Manastirea frasinei
Casa memoriala Constantin Brancusi - Hobita, Oltenia

Castrul roman Drobeta

Ansamblul sculptural Constantin Brancusi
Stațiunea Rânca

Transalpina