Sunteți pe pagina 1din 7

Uuniversitatea Constantin Brâncuşi din Tg.

Jiu
Facultatea de Ştiinţe, Drept şi Administraţie Publică
Specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar
Anul II

Vocea umană

Student: Vlad Maria – Monica

Tg. Jiu
2020

1
Vocea umană

Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului, și modulat în gât,


gură și cavitățile nazale. Oamenii folosesc vocea pentru a transmite informații în primul rând
prin vorbit, dar și prin cântat și alte sunete, ca de exemplu prin strigăt, plâns, râs, oftat ș.a. În
cazul cântatului, se poate spune că vocea umană este un instrument muzical, desigur de natură cu
totul specială.

Prin contrast, vocea electronică este o voce artificială (care de obicei sună nenatural),


sintetizată dinamic de către un computer sau un program de rostit, pe baza unui text scris.

Vocea omului se produce prin acțiunea (vibrația) celor două corzi vocale din laringe, în
cadrul spațiului înconjurător disponibil din zonă. Vibrația corzilor vocale poate fi influențată în
mod complex prin activarea mușchilor și țesuturilor din apropiere. Tonul de bază la bărbați este
în jur de 125 Hz, iar la femei în jur de 250 Hz (mai înalt). La copiii mici este în jur de 440 Hz.
Octavele superioare, care sunt parte componentă a vocii naturale ajung la frecvențe foarte înalte,
de până la 12 kHz. Ambitusul (menţionează înălţimile muzicale extreme) cuprinde la om în mod
normal circa 1,3 ... 2,5 octave. 

Vocea umană cuprinde 3 registre: grav (sunetele joase), mediu , acut (sunetele înalte). Ca
aceste registre să fie puse în valoare apelăm la registrul de piept pentru sunetele grave şi medii şi
la registrul de cap pentru sunetele înalte.  

Vocea de piept reprezintă rangul vocal obișnuit vorbirii unei persoane. Este rangul
predominant al vocilor masculine. Vocea de piept este vocea folosită în viața de zi cu zi. Este
numită “voce de piept”, deoarece se produce o vibrație (rezonație) în zona de sus a cavității
pieptului. De asemenea, vocea de piept este caracteristică notelor joase, dar poate fi utilizată și la
notele înalte.

Vocea de cap reprezintă o parte a vocii folosită la descrierea rezonanței simțite de cel
care cântă, și anume în cap (se simte o vibrație în gură sau în orice altă parte a capului). Se
consideră că oricine are, printre altele, și o voce de cap, indiferent dacă e bass sau soprană.

2
Sunetul vocii de cap este creat atunci când corzile vocale rămân închise, laringele se ridică, iar
corzile vocale se alungesc, sunetul fiind provocat de creșterea vibrației acestora. 

În perioada pubertăţii datorită dezvoltării corzilor vocale, atât la fete cât şi la băieţi apare
„schimbarea vocii”. Mai exact, la băieți tonul vocii coboară cu circa o octavă, iar la fete cu o
terță. În același timp, ambitusul crește până la aproximativ 2 octave.
Când vorbim de vocea umană trebuie sa ţinem cont de foarte multe calităţi :
- înălţimea sau ambitusul depinde de o serie de factori biologici şi glandulari (de hormoni,
de sex). La femei vocea este cu o octava mai sus decât la bărbaţi, această înălţime fiind produsă
de ritmul deschiderii şi închiderii laringelui comandate de nervul recurent. Acest procedeu
formează vibraţiile rapide. La vocile grave avem vibraţii lente, bărbaţii utilizând doar 400 - 500
cronaxii pe secundă (acesta fiind timpul fiziologic măsurat în miimi de secunde).
- intensitatea – depinde de amplitudinea vibraţiilor, de presiunea pe care aerul o exercită
asupra corzilor vocale în cursul expirării.
- timbrul - este rezultatul îmbinării sunetului brut cu armonicele. Vocile se deosebesc una
de cealaltă datorită construcţiei organelor ce compun aparatul fonator, dar şi felul în care sunt
puse în rezonanţă sunetele. Fiecare voce are trăsăturile sale specifice. Timbrul trebuie să fie
penetrant, pentru a pătrunde în spaţiu, să fie gros pentru a-şi păstra calitatea, să fie voluminos,
sa aibă vibraţii plăcute urechii noastre . Fiecare persoană are un timbru unic. 
- durata este în funcţie de timpul efectiv în care glota se află deschisă pentru realizarea
scurgerii coloanei de aer. Când glota este închisă coloana de aer nu se mai produce, ea fiind
oprită. Durata sunetelor are o mare importanţă în discursul muzical, de aceea este necesar
studiul respiraţiei corecte, al acumulării unei cantităţi suficiente de aer, precum şi folosirea lui
raţională.
- justeţea - reprezintă capacitatea de a “cânta curat “. Ea depinde de numărul exact de
vibraţii corespunzătoare fiecărui sunet.
- supleţea – este uşurinţa de a trece de la o nuanţă la alta, de a rezolva problemele de a se
adapta unui discurs muzical. Vocile mai mlădioase se simt bine în registrul mediu. În acut forţa
este mai mare, în grav fiind din ce în ce mai mică.
- expresivitatea - provine din gradul de coordonare dintre corp şi creier. Această
coordonare e dictată de temperament, starea sănătăţii, educarea fiecărui individ. Ea este prezentă
atât în sunetele forte cât şi în piano, atât în timpul emisiei cât şi în timpul pauzelor.

3
Vocile omenești se clasifică în voci bărbătești și voci femeiești.
Vocile bărbăteşti sunt în marea lor majoritate mai grave şi mai bogate în armonice
superioare. În cântul coral se permit distanţe mai mari între vocile bărbăteşti, tocmai pentru că
sonoritatea lor este mai plină. Bărbaţii dispun de falset sau „voce de cap”, o tehnică prin care
ambitusul poate fi crescut aproximativ cu o octavă în acut, cu un timbre caracteristic mult mai
slab şi sărac în armonice decât cel specific.
Vocile femeieşti sunt mai slabe ca intensitate şi mai puţin bogate în armonice decât cele
bărbăteşti, de aceea conducerea lor în cadrul unui cor va fi mai strictă.
Pornind de la timbrul cel mai grav și profund până la cel mai acut, vocile se succed astfel:
 bas, bas – bariton, bariton, tenor, contratenor (la rândul său, grav, mediu sau înalt pentru
a echivala registrele vocilor femeiești);
 altistă, mezzo – soprană, soprană.

Basul este registrul cel mai jos al vocii bărbătești, sunetul cel mai grav al unui acord
muzical. De asemenea și cântărețul a cărui voce se plasează în acest registru este numit bas.

Baritonul se numește o voce bărbătească educată, având un timbru intermediar, situat


între tenor și bas.

Tenorul este cea mai înaltă voce bărbătească, sau și cântărețul cu o astfel de voce. Cel
mai cunoscut tenor din lume este Farinelli, pe numele lui adevărat Carlo Broschi. Acesta făcea
parte dintre cântăreţii castrati . Cântăreţii castrati erau de fapt bărbaţi care la vârsta de 9 ani erau
castraţi pentru a-şi păstra vocea într-un registru înalt. Castrarea a devenit sacrificiul suprem făcut
pentru muzică. Cu ajutorul castrării, bărbații își păstrau vocile tinerești, înalte și pure. Această
metodă a fost practicată în special în Italia, unde se estimează că în decursul a două secole au
fost castraţi aproximativ 8000 de băieţi. Cei mai mulți dintre băieții italieni care au fost castrați
nu au devenit staruri. Însă cei care au reușit au devenit atât de populari și au câștigat atât de mulți
bani, încât multe familii sărace din Italia își castrau din proprie inițiativă băieții, sperând că într-o
zi aveau să aducă prosperitate întregii familii. Ultimul cântăreţ castrato şi singurul înregistrat este
Alessandro Moreschi. Cunoscut ca „Îngerul din Roma”, se spune că Moreschi era aplaudat de
mulțimile care strigau: „Eviva il coltello!” („Trăiască cuțitul!”).

4
Contratenorul este un solist vocal (bărbat) care, printr-un efort de rezonanță toracică,
reușește să-și controleze (regleze) coardele vocale în așa fel încât cântă cu voce de contralto
(între tenor și mezzosoprană) sau chiar de mezzosoprană (foarte rar ca o soprană). Pentru aceasta
el folosește așa-numita voce de cap. O voce de contratenor bună nu se deosebește practic de
vocea de mezzosoprană. Media de vârstă favorabilă vocii de contratenor este de 30-35 de ani.

Altista sau o voce de alto este o cântăreaţă a cărei întindere vocală corespunde registrului
grav. Termenul este folosit mai ales în legătură cu interpretele de operă, deşi altistele sunt
prezente în toate genurile muzicale.

Mezzosoprana – este un tip de voce feminină situată ca registru vocal între soprană şi
contralto.

Soprana - este o cântăreață a cărei întindere vocală corespunde registrului acut cel mai


înalt.

Vocea umană se dezvoltă puternic pe parcursul vieții. Pot exista însă factori care
îngreuiază sau chiar împiedică atât formarea unei voci normale, cât și vorbirea în general (iritaţii,
infecţii, tumori ale laringelui, răguşeli netratate). Există şi anomalii ale vocii cum ar fi bâlbâiala.

Vocea umană este un dar al naturii, comoară dăruită de Dumnezeu şi sădită în gâtul
nostru. Ea este un fenomen unic, fiziologia laringelui și a zonei înconjurătoare dând posibilitatea
unei ample variabilități a articulării sunetelor și vocii. Aceste variabilităţi excepționale ale vocii
umane au condus la apariția și dezvoltarea unei multitudini de limbi vorbite. De-a lungul istoriei
și aproape în toate zonele de pe pământ, fenomenul vocii umane s-a reflectat puternic,
contribuind în mod decisiv la dezvoltarea gândirii și inteligenței la om.

Pentru a avea o voce frumoasă este nevoie de talent şi studiu îndelungat. Cei care doresc
să devină cântăreţi profesionişti nu trebuie să se bazeze doar pe talent, ci trebuie să persevereze
în studiu. Studiul pune talentul în valoare şi îl desăvârşeşte. Lipsa talentului este compensată prin
studiu.

5
6
7